Sunteți pe pagina 1din 79

Mircea TERO, Bogdan BUCUR, Gheorghe BRATU

DESEN TEHNIC

1
Cuprins
Reprezentarea unui corp în geometria descriptivă...................................................................................................................... 4
DESEN TEHNIC ................................................................................................................................................................................................ 6
Linia în desenul tehnic............................................................................................................................................................................ 6
Scrierea standardizată ............................................................................................................................................................................ 6
Scări de reprezentare .............................................................................................................................................................................. 8
Formate de desen ...................................................................................................................................................................................... 9
Elementele grafice ale formatului de desen ................................................................................................................................ 9
Indicatorul.................................................................................................................................................................................................. 11
Indicatorul redus .................................................................................................................................................................................... 11
Tabelul de componenţă ....................................................................................................................................................................... 12
Hașurarea în desenul tehnic ............................................................................................................................................................. 13
Reprezentări în desenul tehnic ....................................................................................................................................................... 14
Vederea ................................................................................................................................................................................................... 15
Detaliul .................................................................................................................................................................................................... 19
Secţiunea................................................................................................................................................................................................ 20
Cotarea în desenul tehnic ................................................................................................................................................................... 29
Reprezentarea unor organe de mașină ....................................................................................................................................... 49
Asamblări filetate .............................................................................................................................................................................. 49
Nituri........................................................................................................................................................................................................ 52
Arcuri ....................................................................................................................................................................................................... 53
Caneluri .................................................................................................................................................................................................. 54
Pene și canale de pană .................................................................................................................................................................... 55
Asamblări prin sudură.................................................................................................................................................................... 56
Rulmenţi................................................................................................................................................................................................. 57
Angrenaje .............................................................................................................................................................................................. 57
Precizia dimensională .......................................................................................................................................................................... 63
Precizia formei ......................................................................................................................................................................................... 65
Precizia poziţiei suprafeţelor ........................................................................................................................................................... 67
Precizia microgeometriei suprafeţelor ....................................................................................................................................... 69
Acoperirea suprafeţelor ...................................................................................................................................................................... 71
Desenul de ansamblu ........................................................................................................................................................................... 73
ANEXE ............................................................................................................................................................................................................... 75

2
PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă este destinată studenţilor secţiilor de inginerie, care pe parcursul anului I de

studiu, au în planul de învăţământ disciplina de "Desen tehnic". Scopul acestei forme de prezentare a

lucrării (varianta on-line) este de facilita studenţilor dependenţi de mijloacele de comunicare electronice

moderne - începând cu cel mai simplu telefon prevăzut cu cameră foto şi terminând cu cel mai avansat

laptop miniatural - un acces rapid la informaţie.

În cazul de faţă, informaţia constă în totalitatea regulilor care guvernează desenul tehnic.

Lucrarea de faţă există şi sub formă tipărită (Tero,M., Bucur,B. şi Bratu,G. - "Geometrie descriptivă şi

desen tehnic", Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2013) dar s-a constatat un interes scăzut pentru această

formă de prezentare, studenţii preferând să fotografieze cu telefonul din dotare, paginile cu regulile de

desen din carte. Ca să nu-şi încarce inutil memoria de pe cartela SIM a telefonului (păstrând-o pentru

selfi-uri şi videoclipuri) am decis să le oferim studenţilor varianta on-line a cursului, păstrând

numerotarea figurilor din carte.

Avem speranţa că soluţia aceasta de prezentare a regulilor de desen va fi pe placul studenţilor

care studiază ingineria permiţându-le astfel o mai bună pregătire de specialitate.

3
Reprezentarea unui corp în geometria descriptivă
Obiectul din Fig.8 este proiectat pe cele trei plane, proiectând de fapt punctele, dreptele și planele
din care este compus obiectul, după care aceste plane sunt rabătute în plan vertical.

Fig.8. Obiect tridimensional

Fig.9. Epura obiectului

Rabatând planele de proiecţie peste planul V vom obţine epura obiectului (Fig.9) adică o imagine
plană a unui obiect tridimensional. Oricine cunoaște modul de dispunere a proiecţiilor va putea
recompune mental forma tridimensională a obiectului bazându-se doar pe aceste proiecţii pe plan. Pentru
a preciza mărimea piesei, proiecţiile vor fi însoţite de cote care să evidenţieze dimensiunile liniare și
unghiulare ale suprafeţelor care compun obiectul. Deci obiectul de mai sus va fi desenat de către ingineri
întocmai ca în Fig.10.

4
Fig.10. Reprezentarea obiectului cotat

5
DESEN TEHNIC

Linia în desenul tehnic


În desenul tehnic se utilizează câteva tipuri de linii în funcţie de rolul lor în reprezentarea pieselor
și ansamblurilor, aspectul liniilor și locul lor de utilizare fiind reglementate prin standarde de stat
românești și internaţionale (STAS 103-84 și ISO). În Tabelul 1 sunt prezentate câteva din aceste linii,
utilizate mai ales în domeniul construcţiei de mașini cât și locul lor de utilizare.

Tabelul 1. Liniile din desenul tehnic

Aspectul liniei Denumirea liniei Exemple de utilizare

Linii utilizate la cotare, muchii fictive,


Linie continuă subţire linia de fund a filetului, hașuri, linie de
axă scurtă
Linie continuă subţire ondulată Linie de ruptură pentru piese metalice

Linie în zig-zag subţire Linie de ruptură pentru piese din lemn


Linie de contur vizibile, chenarul
Linie continuă groasă
desenului
Linii de contur sau muchii acoperite
Linie întreruptă subţire
(ascunse)
Linie întreruptă groasă Contururi acoperite
Linie-punct subţire Linia de axă
Linie-punct groasă Indicarea stării suprafeţelor
Conturul pieselor învecinate, poziţiile
extreme ale pieselor mobile, părţi din
Linie-două puncte subţire
piesă aflate în faţa planului de
secţionare
Se recomandă ca linia subţire (continuă sau întreruptă) să aibă o grosime cât jumătate din
grosimea liniei groase. De regulă se utilizează linii groase cu grosimea de 0,5mm sau 0,7mm, dar în
funcţie de mărimea desenului acestea pot fi și cu grosimi de 1... 2mm. De fapt grosimile liniilor la modul
general sunt standardizate și au valori, exprimate în milimetri, din următorul șir:

0,18 – 0,25 – 0,35 – 0,5 – 0,7 – 1 – 1,4 - 2

Scrierea standardizată
Scrierea în desenele tehnice este reglementată prin standardul internaţional SR ISO 3096:1993.
Există mai multe tipuri de scriere, respectiv scriere dreaptă și scriere înclinată la aceasta din urmă toate
caracterele fiind înclinate înspre sensul de scriere cu un unghi de 750. Elementul caracteristic al unui set
de caractere este înălţimea (h) a literelor majuscule. Este indicat un șir de valori ale înălţimii literelor
exprimat în milimetri după cum urmează:

h = 2,5...3,5...5...7...10...14...20

6
Scrierea poate fi dreaptă sau înclinată, cea mai des utilizată fiind cea înclinată spre sensul de
scriere. În Fig. 12 sunt prezentate literele și cifrele utilizate în desenele tehnice.

Fig.12. Scrierea standardizată înclinată

7
Scări de reprezentare
Reprezentarea obiectelor în desenele tehnice se face de preferinţă în mărime naturală sau altfel
spus la scara 1:1 ceea ce înseamnă că o dimensiune de un milimetru din planșa de desen reprezintă tot un
milimetru în realitate. Scara naturală de reprezentare a obiectelor pe desene are avantajul că oferă o
imagine mai clară asupra gabaritului real al obiectului atunci când încercăm să deducem forma și
mărimea lui prin citirea reprezentării lui în desen. De foarte multe ori însă reprezentarea obiectelor în
mărime naturală nu este practică sau uneori chiar imposibilă. Astfel, un obiect de mici dimensiuni va
putea fi foarte greu de reprezentat în desen și mai ales foarte greu de citit.
Ca atare un obiect mic va trebui reprezentat la o scară mai mare, de pildă la scara 2:1 ceea ce
înseamnă că 2 milimetri de pe desen reprezintă în realitate doar 1 milimetru, cu alte cuvinte, pe desen am
mărit de 2 ori dimensiunile reale ale obiectului (Fig.13). În acest mod desenul fiind mărit va putea fi mai
ușor de citit de către utilizatori.

Fig.13. Reprezentarea la scară a desenului

Au fost standardizate scările de reprezentare a obiectelor în desenele tehnice și conform SR EN


ISO 5455:1997 vom avea următoarele scări numerice (Tabelul 2):

Tabelul 2. Scări numerice

Categorie Scări recomandate

Scări de mărire 2:1 5:1 10:1 20:1 50:1

Scara de mărime naturală 1:1

1:2 1:5 1:10 1:20 1:50 1:100 1:200 1:500 1:1000


Scări de reducere
1:2000 1:5000 1:10000

8
Formate de desen
În principiu, desenul unui obiect sau a unui ansamblu se execută pe cel mai mic format care
permite o reprezentare clară a tuturor detaliilor. Desenul unui obiect este realizat în scopul executării
materiale a acelui obiect, de multe ori într-o producţie de serie. În Tabelul 3 au fost reprezentate
formatele de desen stabilite prin STAS 1-84, dimensiunile a și b reprezentând înălţimea (dimensiunea pe
verticală) și respectiv lăţimea (dimensiunea pe orizontală) a formatului.

Tabelul 3. Formate de desen


Mărimea
formatului
axb
Multiplu A4 A3 A2 A1 A0
[mm]
Formate - 210x297 297x420 420x594 594x841 841x1189
preferenţiale
3 297x630 420x891
Formate alungite 4 297x841 420x1189
5 297x1051

Elementele grafice ale formatului de desen


Fiecare format de desen va cuprinde în mod obligatoriu un chenar menit să delimiteze zona de
desenare. După cum se poate observa în Fig.16 desenul, indiferent de mărime, are un chenar trasat cu
linie groasă de 0,7mm la o anumită distanţă faţă de margini formatului

Fig.16. Chenarul desenului

Formatul desenului mai conţine și o serie de alte elemente grafice cum ar fi: sistem de coordonate,
repere de centrare, repere de decupare, indicator și altele. Elementele grafice corespund standardului SR
ISO 5457:1994. În Fig.17 este prezentat un format de desen la care s-au aplicat toate elementele grafice
necesare.

9
Fig.17. Elementele grafice ale formatului de desen

Dimensiunile elementelor grafice ce compun un format de desen standardizat sunt prezentate


sintetic în Fig.18.

Fig.18. Dimensiunile elementelor grafice ale formatului de desen

10
Indicatorul
Indicatorul este un cartuș (Fig.19) în care sunt înscrise o serie întreagă de informaţii legate de
obiectul ce apare în desen. Regulile care stabilesc conţinutul și modul de completare a indicatorului sunt
date de standardul SR ISO 7200:1994.
.

Fig.19. Indicatorul complet al desenului

Destinaţia rubricilor indicatorului:


1. Denumirea proprietarului desenului original;
2. Scara la care a fost realizat desenul (nu e necesar să scriem și cuvântul SCARA);
3. Data executării desenului;
4. Denumirea obiectului sau a ansamblului prezentat în desen;
5. Numele persoanei;
6. Semnătura persoanei;
7. Marca materialului (eventual însoţită de standardul de material);
8. Masa netă a obiectului sau ansamblului în [Kg]. Masa finită a obiectului sau a ansamblului, nu se
poate calcula ci se completează la urmă prin cântărirea obiectului;
9. Numărul de înregistrare al desenului;
10. Numărul curent al planșei și numărul total de planșe separate prin linie oblică;
11. Numărul desenului care a fost înlocuit (rubrica se liniază numai dacă e cazul);
12. Numărul de arhivare a desenului (rubrica se liniază numai dacă e cazul);
13. Simbolul literal al unei serii de modificări;
14. Numărul de modificări operate (numărul de simboluri literale);
15. Numărul fișei de modificare pe baza căreia s-au operat modificările;
16. Data operării modificării (anul, luna, ziua);
17. Numele persoanei care a efectuat modificarea desenului;
18. Semnătura persoanei care a efectuat modificarea.
Toate rubricile indicatorului vor fi completate utilizând scrierea standardizată.

Indicatorul redus
Componenţa indicatorului redus este conform Fig.20. Evident, toate rubricile vor fi completate cu
scriere standardizată.
11
1. Numele și prenumele studentului;
2. Secţia;
3. Denumirea planșei sau a piesei desenate;
4. Numărul de ordine al planșei / Numărul total de planșe (exemplu: 2/10, adică planșa numărul 2
din totalul de 10);
5. Denumirea instituţiei: Universitatea "Petru Maior" Tîrgu-Mureș;
6. Scara desenului;
7. Materialul din care este executată piesa (dacă e cazul);
8. Data realizării desenului (anul. luna. ziua);
9. Semnătura celui care a verificat desenul.

Fig.20. Indicatorul redus

Tabelul de componenţă
Pe desenele de ansamblu se va aplica deasupra indicatorului complet și un tabel de componenţă
în care se vor trece amănunte despre elementele componente ale ansamblului (Fig.21). Conţinutul
fiecărei rubrici a tabelului este evidentă așa că nu vom mai da prea multe explicaţii. Denumirea dată
fiecărui reper component al desenului de ansamblu trebuie să fie la singular și nearticulat. De asemenea
denumirea trebuie să fie cât mai scurtă și să exprime caracteristica constructivă a reperului și numai
eventual se va indica și rolul funcţional al acestuia în întreg ansamblul.
Spre exemplu vom scrie "Capac" sau eventual "Capac lagăr" și nu "Capac lagăr stânga". Pentru a
diferenţia elementele similare se poate adăuga dimensiunea principală cum ar fi spre exemplu: "Capac
Ø28". Denumirea elementelor standardizate (șuruburi, piuliţe, știfturi etc.) se scrie conform modului lor
de notare specificat de standardele lor specifice.

Fig.21. Tabelul de componenţă

De pildă un șurub cu cap cilindric și locaș hexagonal interior (STAS 5144-80) având filetul M10 și
lungimea tijei de 45mm se notează astfel: "Șurub M10x45". La rubrica "Observaţii" se trece de obicei
12
dimensiunea semifabricatului din care se execută reperul respectiv (cu excepţia reperelor standardizate
care se consideră achiziţionate din comerţ). Trebuie avut în vedere faptul că dimensiunile
semifabricatelor trebuie să ţină cont de adausurile de prelucrare și că corespundă unor mărimi
standardizate sau produse în serie de o fabrică de laminate.
La rubrica "Masa kg/buc" se va trece masa semifabricatului din care se execută reperul. Evident
că masa se va trece doar la reperele proiectate nu și la cele standardizate. Masa unui reper standardizat
(de exemplu, un șurub) poate fi aflată din catalogul producătorului dar va fi vorba de masa finită a
reperului și nu de masa semifabricatului din care se execută acel reper. Cu alte cuvinte, la această rubrică
nu este raţional să amestecăm masele semifabricatelor reperelor specifice, cu masele reperelor
standardizate finite.

Hașurarea în desenul tehnic


Hașura (Fig.22) se trasează cu linie continuă subţire iar liniile de hașură vor fi paralele și înclinate
la450 faţă de una din liniile de contur ale obiectului reprezentat în desen, sau faţă de una din liniile de
axă. Se va avea în vedere ca liniile de hașură să nu devină paralele cu liniile de contur ale obiectului sau cu
liniile de axă. Hașura poate fi dusă înclinat și faţă de chenarul desenului.

Fig.22. Trasarea hașurilor

Dacă acest lucru nu este posibil și înclinarea liniilor de hașură ar coincide cu linii importante de
contur sau chiar cu axa obiectului reprezentat, atunci se va recurge la alte unghiuri de înclinare a
hașurilor, la 300 sau la 600.
Elementele alăturate dintr-un ansamblu se vor hașura cu înclinare diferită în așa fel ca să nu
existe două obiecte alăturate cu aceeași înclinare a hașurii. Dacă acest lucru nu este posibil, se poate
recurge la aceeași înclinare a hașurilor dar la modificarea pasului hașurii fiecărui obiect în parte (Fig.23),
de regulă pasul va fi în concordanţă cu grosimea obiectului respectiv (obiectele subţiri vor fi hașurate cu
pas mic iar obiectele de grosime mare, cu pas mai mare ). Distanţa dinte liniile hașurii nu va fi mai mică de
1mm. Sensul și pasul hașurii unui obiect se va păstra pe toate proiecţiile obiectului.

Fig.23. Hașuri cu pas variabil Fig.24. Înlocuirea hașurilor

Elementele a căror lăţime pe desen este sub 2mm pot fi reprezentate în secţiune prin înnegrire
completă (Fig.24). În acest caz între obiectele vecine se va lăsa un spaţiu liber (fantă de lumină) de
minimum 1mm având scopul de a le diferenţia.

13
Nemetalice Materiale transparente Lemn (secţiune
Metal
transversală)

Lemn (secţiune în Înfășurări electrice Beton


Nivelul solului
lungul fibrei)
Fig.25. Hașuri specifice tipului de material

Hașurile vor fi trasate și în funcţie de tipul materialului obiectului secţionat (Fig.25). Obiectele de
mari dimensiuni și care ocupă pe desen o suprafaţă mare pot fi hașurate numai pe o porţiune limitată
dispusă în apropierea conturului, la capete și în jurul găurilor.

Reprezentări în desenul tehnic


Fiecare vedere, cu excepţia vederii din faţă, adică a proiecţiei principale, trebuie indicată cu
claritate prin marcarea cu o majusculă. Majuscula marchează direcţia de vedere și se aplică pe o săgeată
de referinţă. Săgeata care indică direcţia de vedere se va duce la un unghi de 300 și va avea o linie de
mijloc (cota e) ce se reprezintă cu linie groasă (Fig.26).
Lungimea săgeţii (cota h) va fi echivalentă cu cel puţin 10 grosimi de linie (h=10e). Săgeata,
conform SR ISO128-30:2008, va fi marcată cu o majusculă desenată cu linie groasă, înălţimea literei (h)
fiind egală cu lungimea săgeţii. Se recomandă ca litera de marcaj să fie cât mai vizibilă (aldină) putându-se
lua ca ordin de mărime o valoare ce corespunde la de1,5...2 ori înălţimea cotelor utilizate pe desen.

Fig.26. Săgeata de referinţă

Litera se va plasa pe săgeată deasupra liniei de mijloc înspre partea de capăt, opusă vârfului
săgeţii. Litera va fi scrisă întotdeauna astfel încât să fie citită de jos (deci va fi dusă paralel cu baza
desenului), indiferent de înclinarea săgeţii. Poziţia de scriere a literei va corespunde deci poziţiei cotei pe
linia de cotă (a se vedea capitolul despre cotare).
Dacă este necesar, pentru o mai bună claritate a desenului, o proiecţie poate fi reprezentată rotit
faţă de direcţia de vedere. În acest caz, direcţia de vedere va fi marcată ca în exemplul de mai sus, dar
deasupra proiecţiei (pe care am rotit-o) vom aplica un simbol care să definească și sensul și unghiul de
rotire (Fig.27).

Fig.27. Săgeata pentru vederea rotită


14
În exemplul prezentat, direcţia de vedere este marcată cu litera X iar unghiul de rotire exprimat în
grade, prin litera Y, săgeata curbă (de rază egală cu înălţimea literei), care desparte litera de unghiul de
rotire marcând și sensul în care se va roti proiecţia.

Vederea

Conturul obiectului reprezentat într-un desen se face cu linie groasă. Grosimea liniei de contur
este standardizată și așa cum s-a precizat în capitolul referitor la liniile utilizate în desene are valori de:

0,18 – 0,25 – 0,35 – 0,5 – 0,7 – 1 – 1,4 – 2mm


Dacă muchiile de contur ale obiectului se reprezintă cu linie groasă, muchiile ascunse se vor
reprezenta cu linie întrerupă subţire (Fig.28).

Fig.28. Muchii ascunse

În exemplul de mai jos (Fig.29), piesa de formă L, a fost reprezentată, ca proiecţie principală, sub
forma unei vederi din faţă (proiecţia din mijloc).

Fig.29. Marcarea vederilor prin litere

Obiectele de tip arbore se vor reprezenta în desen, în poziţie de execuţie (Fig.30) adică cu axa de
simetrie longitudinală orizontală, chiar dacă arborele are o altă poziţie de funcţionare în ansamblul din
care face parte.

15
Fig.30. Reprezentarea obiectelor de tip arbore

Atunci când direcţia de vedere este oblică reprezentarea proiecţiei rezultată în direcţia de vedere
va fi perpendiculară pe direcţia săgeţii (Fig.31). Uneori acest fel de proiecţie poate fi greu de înţeles sau
de desenat așa încât de multe ori proiectanţii decid să rotească proiecţia oblică pentru a ușura citirea
desenului.

Fig.31. Vedere rotită

Astfel pentru piesa din Fig.32 este mai raţional să facem proiecţia oblică după direcţia A (desenul
din stânga) decât proiecţia după o direcţie ortogonală la planul de proiecţie (desenul din dreapta)
deoarece în primul caz, gaura din piesă va apărea ca cerc în schimb în al doilea caz, ca elipsă, ceea ce nu va
permite cotarea dimetrului găurii.

Fig.32. Vederi oblice și ortogonale


16
În desenele de execuţie sau de ansamblu, muchiile fictive care corespund unor racordări fine nu
se reprezintă. Dacă totuși este util pentru claritatea desenului să le reprezentăm atunci acestea se vor
trasa cu linie subţire astfel încât să corespundă cu linia fictivă de intersecţie dintre suprafeţele racordate
(Fig.33).

Fig.33. Reprezentarea muchiilor fictive

De regulă aceste muchii fictive nu se vor desena până la conturul obiectului desenat ci se va lăsa
un spaţiu liber de 1...2 mm.

Fig.34. Trasarea muchiei fictive pentru grosimea minimă

Dacă obiectul are mai multe muchii fictive se va reprezenta în vedere, cu linie subţire dusă până în
apropierea liniei de contur (la 1...2mm), doar muchia ce corespunde grosimii celei mai mici a obiectului
(Fig.34).
Dacă forma obiectului reprezentat este clar definită prin proiecţiile realizate, atunci se permit
vederi parţiale ale unor zone izolate ale obiectului (Fig.35).

Fig.35. Vedere parţială


17
Vederea parţială, numită uneori și vedere locală, poate fi realizată fără să se mai indice cu vreo
săgeată, direcţia de proiecţie (Fig.36).

a b
Fig.36. Vedere locală

Astfel, proeminenţa de pe arbore (Fig.36.a) și respectiv canalul realizat în lungul generatoarei


cilindrului (Fig.36.b) necesită o vedere pentru a se afla forma exactă a conturului suprafeţei, lucru care s-
a făcut prin practicarea unei vederi locale iar proiecţia rezultată a fost aliniată cu suprafaţa respectivă, în
imediata vecinătate a conturului piesei. Vederea locală se consideră întotdeauna, prin convenţie, ca fiind
făcută de sus și rabătută pe planul orizontal de proiecţie sau făcută din lateral și rabătută pe planul
lateral dreapta de proiecţie.
În multe cazuri obiectul reprezentat în desen are o formă generală de tipul corpului de revoluţie
(cilindru, con, sferă etc.) dar mai are și unele suprafeţe plane. Pentru a le deosebi de suprafeţele de
revoluţie, aceste suprafeţe plane pot fi marcate cu diagonale trasate cu linie continuă subţire (Fig.37).

Fig.37. Marcarea suprafeţelor plane

Fig.38. Marcarea suprafeţelor striate

Marcarea suprafeţelor striate (Fig.38) se poate face prin desenarea cu linie groasă a striaţiilor pe
toată suprafaţa sau doar pe o suprafaţă mai mică. Pentru a preciza mărimea striaţiilor se folosește o linie
ajutătoare terminată cu o săgeată sau un punct sprijinită pe suprafaţa respectivă, pe linie fiind apoi scrise
amănuntele tehnice legate de parametrii striaţiilor.
Obiectele simetrice, ce au o formă repetitivă pot fi reprezentate simplificat prin precizarea doar a
unei porţiuni limitate. Arborele din Fig.39. Este reprezentat în vederea laterală fie prin desenarea doar a
unei jumătăţi de contur, fie chiar prin desenarea doar a unui sfert.

18
Fig.39. Reprezentare incompletă

În mod similar, pentru a simplifica desenul, se admite ca obiectele de lungime mare și cu


configuraţie uniformă să fie rupte în zona respectivă, reprezentându-se doar capetele (Fig.40).

Fig.40. Ruperea piesei

Tot din considerente de economie de timp elementele identice care se repetă în mod uniform pe
o anumită porţiune dar pe aceeași proiecţie, pot fi reprezentate complet doar o singură dată sau după caz,
în poziţii extreme, adică la început și la sfârșitul porţiunii respective.

b
a
Fig.41. Reprezentarea simplificată a elementelor repetitive

Astfel pentru piesa cilindrică din Fig.41.a. la care pe suprafaţa exterioară au fost prevăzute canale
radiale echidistante, au fost reprezentate doar două, unul la începutul suprafeţei cilindrice (axa verticală)
și altul la sfârșit. Printr-o linie de indicaţie s-a specificat numărul de canale identice și faptul că acestea
sunt dispuse echidistant pe cerc.
Evident că în asemenea cazuri indicaţia va conţine și dimensiunile canalului cu toate cotele ce se
impun pentru a fi definit cu claritate. În mod similar se poate aplica această reprezentare simplificată și la
o piesă liniară (Fig.42.b). Metoda simplifică foarte mult reprezentarea.

Detaliul
Astfel, pentru arborele din Fig.42. se dorește reprezentarea mai clară a unei mici porţiuni. Zona
de trecere de la un diametru la altul conţine un mic canal circular care, la scara desenului, nu este foarte
bine definit și mai ales nu poate fi cotat cu destulă claritate.

19
Fig.42. Detaliul la o scară mărită

Undeva pe suprafaţa desenului se va reprezenta la o scară mărită (2:1, 5:1 sau 10:1) detaliul
respectiv, înconjurând acea porţiune cu o linie de ruptură trasată cu mâna liberă, cu linie continuă
subţire, ondulată. Detaliul obţinut are acum claritate și poate fi ușor cotat. Pentru a preciza scara de
mărire, aceasta se va trece imediat sub majuscula de marcare a acestei proiecţii parţiale, precedată de
cuvântul "Scara".

Secţiunea
Marcarea unui traseu de secţionare se face cu o linie subţire de tip linie-punct care are la cele
două capete câte o săgeată și o literă majusculă (Fig.43), săgeata indicând direcţia și sensul de rabatere a
proiecţiei.

Fig.43. Marcarea capetelor traseului de secţionare

Săgeata este realizată identic cu săgeata utilizată la vederi cu deosebirea că aceasta este plasată pe
un segment de dreaptă trasat cu linie groasă în cele două extremităţi ale planului de secţionare. Acest
segment de dreaptă va avea o lungime (a) egală cu cel puţin jumătate din lungimea săgeţii. Săgeata se va
plasa cu 2...3mm înspre extremitatea traseului de secţionare (c=2...3mm). Marcarea traseului de
secţionare se face cu litere majuscule aldine (bold), deci ușor vizibile pe desen (mai mari de 1,5...2 ori
decât cotele utilizate în desen), amplasate pe linia mijlocie a săgeţii, paralele cu baza desenului (în
picioare) în așa fel ca să poată fi citite de jos, indiferent de înclinarea traseului.
Litera utilizată la marcarea secţiunii nu trebuie să fie utilizată în alte scopuri în desen (de pildă
pentru marcarea unor baze de referinţă la abaterile de poziţie).

Standardul SR ISO 128-44:2008 plasează săgeata pe mijloc și litera deasupra segmentului de capăt și propune chiar și
un alt tip de marcaj cu săgeată dusă la un unghi de 900. A se vedea în acest sens Fig.44. Puteam constata imediat că noul tip de
săgeată este evident mai greu vizibilă pe desen așa încât inovaţia o putem lua doar cu titlu de inventar. La ce ar servi un nou
marcaj, când vechiul este perfect funcţional?

20
Fig.44. Variantă nouă de marcaj

Tot acest standard introduce imediat după linia groasă de capăt un segment de linie-punct groasă format din două
segmente groase și un punct cu aceeași grosime. În exemplele prezentate în standardul respectiv această porţiune de marcaj
poate fi continuată cu linie-punct subţire sau după preferinţe, nu. De asemenea se poate remarca și faptul că porţiunea de marcaj
descrisă mai sus, poate intersecta chiar și linia de contur a obiectului desenat, ceea ce nu are nicio justificare logică și nu aduce cu
sine o mai mare claritate a reprezentării. Vom ignora în cuprinsul cărţii aceste inovaţii de ultimă oră, prezentând vechile reguli de
desen care au fost și continuă să fie suficiente utile și limpezi.

Secţiunea cu vedere, este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan, a unui obiect așa
cum ar arăta acesta dacă ar fi secţionat cu un plan și dacă ar fi îndepărtată partea aflată între planul de
secţiune și ochiul observatorului. Astfel, pentru piesa din Fig.45 vom duce un plan de secţionare după
traseul B-B și vom rabate proiecţia pe planul lateral conform sensului arătat de săgeţi.

Fig.45. Secţiune cu vedere

Secţiunea propriu-zisă, este o reprezentare în proiecţie ortogonală, pe un plan, doar a figurii


obţinute prin intersectarea obiectului cu planul de secţionare. Cu alte cuvinte, vom reprezenta doar
porţiunea de piesă pe unde trece planul, fără să mai desenăm restul piesei rămase în spatele acestui plan
secant. Soluţia se aplică de regulă în cazul în care forma obiectului rezultă clar din celelalte proiecţii și ca
atare nu mai e nevoie de alte proiecţii de tip vedere și are drept urmare o simplificare substanţială a
desenului.

Fig.46. Secţiuni propriu-zise succesive

21
Astfel, arborele din Fig.46 este clar definit, așa că secţiunile marcate cu literele A-A și B-B nu
trebuie să ne mai arate și contururile din spatele planelor de secţiune. Secţiunile acestea sunt secţiuni
propriu-zise. De observat faptul că, traseul de secţionare transversal, trece prin alezajele din arbore dar
acestea vor fi reprezentate și cu muchiile aflate în spatele planului de secţionare. Acest gen de
reprezentare a unui obiect prin care sunt evidenţiate porţiuni aflate una în spatele celeilalte, se mai
numesc și secţiuni succesive.
Uneori, din cauza lipsei de spaţiu pe foaia de desen, secţiunile succesive nu au loc pe direcţie
longitudinală și atunci ele pot fi plasate sub proiecţia principală a obiectului (Fig.47).

b
a
Fig.47. Secţiuni succesive simplificate

Traseele de secţionare pot fi marcate în mod explicit prin litere sau doar prin săgeţi. De asemenea,
dacă obiectul este clar reprezentat și nu există dubii, se poate renunţa la indicarea explicită prin litere
majuscule a traseelor de secţionare, secţiunile propriu-zise rezultate fiind plasate sub proiecţia respectivă
(Fig.47.b). În acest caz se recomandă ca axele de simetrie ale acestor secţiuni să coincidă cu traseul pe
unde s-a făcut secţionarea, traseu marcat cu linie-punct subţire.

Fig.48. Marcarea traseului de secţionare

În Fig.48 este prezentat modul de plasare a literelor de marcaj ale traseelor de secţionare mai ales
atunci când acestea sunt oblice. Se remarcă faptul că literele de marcaj, sunt plasate deasupra săgeţilor
sau în stânga lor, dar întotdeauna astfel încât să fie citite în picioare.

22
De multe ori, ca să se reprezinte mai multe amănunte despre un obiect folosind un singur traseu
de secţionare (Fig.49) acesta se va duce în trepte.

Fig.49. Traseu de secţionare în trepte

La fiecare schimbare a direcţiei traseului de secţionare se va marca locul prin linii scurte continue
groase. Aceste schimbări de direcţie pot fi marcate cu aceeași literă cu a secţiunii, mai ales dacă piesa este
de formă complicată și se duc mai multe secţiuni prin aceeași porţiune a piesei. Dacă nu există pericolul
unor confuzii, se poate renunţa la marcarea schimbărilor de direcţie deoarece acestea pot aglomera inutil
desenul.
În principiu, schimbarea direcţiei de secţionare, mai ales la secţiunile în trepte, ar trebui
evidenţiată cu o linie de demarcaţie tip linie-punct subţire iar porţiunile aflate de o parte și de alta a liniei
ar trebui hașurate decalat (Fig.50).

Fig.50. Decalarea hașurilor

În cazul pieselor secţionate cu o singură schimbare de direcţie a traseului, decalarea hașurilor


contribuie la claritatea desenului. În schimb dacă se fac mai multe asemenea schimbări de direcţie pe
aceeași proiecţie, decalarea hașurilor ar îngreuna citirea desenului așa încât se poate renunţa la această
cerinţă și hașurile se vor duce continue.

23
Uneori, pentru a simplifica reprezentarea, proiectantul renunţă la a mai secţiona obiectul în
trepte, preferând un traseu simplu, dar pentru a evidenţia anumite porţiuni aflate în spatele planului de
secţionare, le va reprezenta ca și cum secţiunea trece prin ele (Fig.51).

Fig.51. Secţiune cu ruptură

În acest caz vom avea o secţiune cu ruptură, iar pentru a nu crea confuzii, se recomandă ca
hașurile să se decaleze. Ruptura poate fi realizată și în proiecţiile de tip vedere (Fig.52). Gaura înfundată
executată pe direcţie radială în piesa de tip arbore, poate fi evidenţiată perfect fără a mai marca un traseu
de secţionare.

Fig.52. Vedere cu ruptură

Linia de ruptură, care se trasează cu linie subţire ondulată, nu se va duce dacă ruptura se face pe
axa de simetrie a obiectului.

Fig.53. Proiecţie tip jumătate vedere-jumătate secţiune

24
Va rezulta (Fig.53) un tip de proiecţie numit jumătate vedere-jumătate secţiune. Acest gen de
proiecţie are avantajul că simplifică desenul eliminând cel puţin o proiecţie, de aceea este foarte des
utilizată în desenul tehnic.
O altă regulă care trebuie respectată la realizarea rupturilor este ca linia de ruptură să nu coincidă
cu vreo muchie de contur a obiectului reprezentat în desen și nici în prelungirea ei (Fig.54).

Fig.54. Linia de ruptură

Tot cu ajutorul secţiunii parţiale de tip ruptură se va reprezenta și obiectul de tip arbore care se
dorește a fi secţionat pe direcţie longitudinală (Fig.55).

Fig.55. Secţiunea longitudinală în arbori

O secţiune asemănătoare cu secţiunea în trepte este și secţiunea frântă, care este realizată cu
două plane care se intersectează. Secţiunea frântă se proiectează pe un plan de proiecţie orizontal,
vertical sau lateral, dacă traseul de secţionare este paralel cu un asemenea plan. Astfel, traseul de
secţionare A-A din Fig.56.a. are capătul din partea dreaptă paralel cu planul orizontal de proiecţie așa
încât cealaltă porţiune oblică se va rabate pe planul orizontal, decalarea hașurilor nefiind necesară. În
acest fel proiecţia rezultată prin rabatere, ne va arăta adevărata mărime a porţiunii oblice a piesei.

25
b
a
Fig.56. Secţiune frântă (rabătută)

Dacă în schimb partea oblică a piesei (Fig.56.b) este cuprinsă între 2 plane de proiecţie
ortogonale principale (orizontal, vertical sau lateral), rabaterea nu se va mai face, piesa fiind reprezentată
prin proiecţie directă pe aceste plane. În acest caz, proiecţia secţiunii A-A nu ne va arăta adevărata
mărime a piesei, rezultând o imagine falsă a gabaritului piesei.
Secţiunile înclinate (oblice), mai ales în cazul obiectelor cu configuraţie complexă, pot fi plasate în
mai multe moduri, cel mai simplu fiind succesiv (Fig.57.a.). O altă soluţie ar consta în rotirea proiecţiilor
rezultate în urma secţionării (Fig.57.b.) caz în care marcajul traseului de secţionare trebuie însoţit de
săgeata care să indice sensul și unghiul de rotire a proiecţiei.

c
Fig.57. Secţiuni înclinate
26
Acest tip de proiecţie, prezentat în exemplele de mai sus, se mai numește și secţiune deplasată. În
Fig.59 este dat un alt exemplu de secţiune deplasată, linia-punct care marchează traseul de secţiune
fiind în același timp și linia de axă a proiecţiei.

Fig.59. Secţiune deplasată

În unele situaţii, forma obiectului reprezentat în desen impune realizarea unor trasee de
secţionare altele decât cele plane. Astfel, pentru piesa semicirculară din Fig.60 traseul de secţionare va fi
semicircular dus astfel încât să treacă prin centrele celor trei găuri plasate pe un arc de cerc.

Fig.60. Secţiune desfășurată

Rabaterea proiecţiei rezultate în urma secţiunii se va face pe un plan vertical, rezultând de fapt o
desfășurată a piesei, fapt care se evidenţiază printr-un marcaj specific (un cerc cu o săgeată tangentă la
partea de jos a cercului).
Uneori secţiunea transversală printr-un obiect nu este marcată de traseul de secţionare și nici nu
este dusă în afara proiecţiei ci este suprapusă peste proiecţie (Fig.61).

27
Fig.61. Secţiunea suprapusă

Va rezulta o așa numită secţiune suprapusă care este realizată prin rabatere spre partea dreaptă
a desenului, adică pe planul lateral drept.
Dacă metoda suprapunerii secţiunii nu este aplicabilă datorită configuraţiei obiectului se poate
recurge la o secţiune intercalată. Acest tip de secţiune (Fig.62) presupune ducerea unui traseu de
secţionare transversal la profilul obiectului reprezentat și rabaterea proiecţiei rezultate spre planul
lateral dreapta. În acest caz, proiecţia rezultată prin
secţiune se va desena cu contur marcat cu linie continuă
groasă dar se va include în interiorul proiecţiei pe unde s-
a efectuat secţiunea. În acest scop, proiecţia se va
întrerupe prin evidenţierea unor linii subţiri de ruptură
trasate cu mâna liberă.
Metoda este aplicabilă mai ales în cazul pieselor cu
configuraţie simplă și uniformă sau de lungime mare.
Secţiunea intercalată, este o secţiune propriu-zisă și fiind
desenată cu linie groasă în adevărata ei mărime, aceasta
va putea fi cotată, spre deosebire de cazul secţiunii
suprapuse unde cotarea nu este recomandată, conturul
secţiunii fiind trasat cu linie subţire.

În unele cazuri, fie în desenele de execuţie fie în


cele de ansamblu, apare necesitatea de a reprezenta
piesele sau subansamblele cu care se învecinează obiectul
Fig.62. Secţiunea intercalată
sau ansamblul desenat. Acest lucru este posibil (Fig.63)
prin desenarea cu linie subţire de tip linie-două puncte a conturului obiectului învecinat.

Fig.63. Reprezentarea pieselor învecinate

28
Piesele aflate în mișcare, mai ales în cazul desenelor de ansamblu se desenează în poziţiile
extreme pe care le pot ocupa și eventual intermediare cu linie subţire-două puncte (Fig.64).

Fig.64. Reprezentarea pieselor în mișcare

În funcţie de situaţie, pe cele două poziţii extreme pe care le ocupă piesa aflată în mișcare în
timpul funcţionării ansamblului, se poate trece un text scurt explicativ (de exemplu: "Închis"- "Deschis"
sau "Poziţie avansată" – "Poziţie retrasă" etc.).

Cotarea în desenul tehnic


Cotarea reprezintă operaţia de înscriere a dimensiunilor pieselor sau a subansamblelor care au
fost reprezentate pe desenul tehnic. Elementele grafice ale cotării sunt prezentate sintetic în Fig.65.

Fig.65. Elementele cotării

Aceste elemente sunt:


 Linia de cotă;
 Linia ajutătoare;

29
 Linia de indicaţie;
 Cota.
Toate aceste elemente sunt supuse unor reguli de aplicare, reguli care vor fi prezentate în
continuare.
Linia de cotă, se trasează cu linie continuă subţire și se trasează paralel cu liniile de contur ale
proiecţiei piesei. Pe linia de cotă, deasupra ei cu circa 1,5...2mm, se scrie valoarea cotei. Linia de cotă se
delimitează cu săgeţi a căror formă este prezentată în Fig.66. Lungimea săgeţii (cota a) va fi de circa 6...8
ori mai mare decât grosimea liniei continue groase utilizate la conturul piesei, dar nu va fi mai mică decât
2mm.

Fig.66. Săgeata liniei de cotă

Se recomandă ca, în funcţie și de mărimea desenului, aceste săgeţi să aibă o lungime de circa
3..5mm. Toate săgeţile utilizate pe un desen trebuie să aibă aceeași mărime. În unele cazuri săgeţile de la
extremităţile liniei de cotă se pot înlocui cu puncte sau cu combinaţii de săgeţi cu puncte, așa cum se va
preciza în continuare.
Săgeata nu va fi intersectată de alte linii, mai ales a celor de contur, cu excepţia liniilor de hașură.
Dacă nu se poate evita acest lucru (Fig.67) atunci linia de contur va fi ștearsă în apropierea săgeţii.

Fig.67.Intersectarea săgeţii Fig.68. Combinarea săgeţilor cu puncte

Săgeţile pot fi înlocuite cu puncte, dacă se face o cotare în serie, dar în așa fel încât săgeţile să fie
plasate la cele două capete ale liniilor de cotă înseriate (Fig.68).

Fig.69. Linie de cotă dreaptă Fig.70. Linia de cotă circulară

30
Linia de cotă va fi dusă paralel cu conturul piesei la o distanţă de 7...10mm de acesta (Fig.69).
Linia de cotă poate fi dusă oriunde în jurul conturului piesei. În cazul cotelor referitoare la lungimea unor
arce de cerc, linia de cotă va fi dusă paralel cu acest contur în arc de cerc (Fig.70).
Linia de cotă nu va fi dusă în continuarea unor linii de contur (Fig.71) deoarece s-ar introduce
ambiguităţi în citirea desenului.

Fig.71. Trasarea liniei de cotă

Se poate găsi relativ ușor o altă poziţie de plasare a liniei de cotă, de preferinţă în afara conturului.
Linia de cotă nu va fi dusă nici pe axele de simetrie ale unor proiecţii (Fig.72).

Fig.72. Cotarea diametrului cercului

În cazul în care trebuie duse mai multe linii de cotă paralele între ele (Fig.73) atunci se va avea în
vedere ca distanţa dintre liniile de cotă să fie constantă pe tot desenul

Fig.73. Linii de cotă egal distanţate


31
Distanţa dintre liniile de cotă duse în paralel va fi de preferinţă egală cu distanţa dintre cea mai
apropiată linie de cotă de conturul obiectului, adică 7...10mm.
Cotarea unei piese prin intermediul liniilor de cotă se poate face în principiu, fie ducând liniile de
cotă în interiorul conturului piesei, fie în exteriorul acestuia (Fig.74).

Fig.74. Linii de cotă scoase în afara conturului

Amplasarea liniilor de cotă pe desenul piesei nu se va face haotic ci urmărind logica formei
obiectului reprezentat.

Fig.75. Linii de cotă grupate

Astfel liniile de cotă care se referă la o anumită suprafaţă a piesei (Fig.75) vor fi plasate separat de
liniile de cotă care se referă la o altă suprafaţă. Această grupare a liniilor de cotă în funcţie de suprafeţele
specifice ale piesei contribuie la o mai bună citire a desenului.
Liniile de cotă nu au voie să se intersecteze între ele (Fig.76). Se va căuta o soluţie de evitare a
unei asemenea situaţii.

Fig.76. Evitarea intersecţiei liniilor de cotă

Cea mai bună soluţie în acest caz este de a scoate liniile de cotă în afara conturului sau de a duce
liniile de cotă pe proiecţii diferite și nu pe aceeași proiecţie.
32
Intersectarea liniilor de cotă nu trebuie să fie făcută și de alte linii ale cotării (Fig.77). Liniile
ajutătoare care delimitează liniile de cotă, sau chiar liniile de axă nu trebuie lăsate să se intersecteze cu
nicio linie de cotă.

Fig.77. Intersectarea liniilor de cotă

La piesele simetrice sau formate din suprafeţe de revoluţie, se practică adeseori proiecţia de tip
jumătate vedere-jumătate secţiune (Fig.78).

Fig.78. Linii de cotă incomplete

Pentru a cota suprafeţele piesei aflate în această situaţie de reprezentare, linia de cotă poate fi
trasată incomplet. La partea vizibilă (prin secţiune) se va aplica linia de cotă cu săgeată, iar pentru partea
acoperită (din vedere) linia de cotă va trece cu circa 5...10mm dincolo de axa de simetrie.
Linia ajutătoare se trasează cu linie continuă subţire și indică, de regulă, suprafeţele între care se
duc liniile de cotă. Linia ajutătoare trebuie să depășească cu 1,5...2mm vârful săgeţii liniei de cotă
(Fig.79).

Fig.79. Trasarea liniei ajutătoare

Liniile ajutătoare sunt în general perpendiculare pe liniile de cotă, dar în unele cazuri, pentru o
mai mare claritate a cotării, acestea se pot duce înclinat (Fig.80) faţă de linia de contur, de obicei cu un
unghi de 600 dar paralele între ele.

33
a b
Fig.80. Linii ajutătoare oblice

Tot în cazul suprafeţelor conice sau oblice, liniile ajutătoare trebuie duse în continuarea liniilor de
contur (Fig.81) pentru a se putea cota piesa cu ajutorul acelor puncte fictive rezultate.

a b
Fig.81. Linii ajutătoare duse în continuarea liniilor de contur

În aceste cazuri liniile ajutătoare trebuie să depășească cu circa 2...3 mm punctele fictive de
intersecţie.
În cazuri speciale, cum este situaţia cotării unor suprafeţe curbe, altele decât arcul de cerc, se
admite ca liniile de cotă să devină în același timp și linii ajutătoare (Fig.82.a).

a
Fig.82. Linii de cotă și linii de contur folosite ca linii ajutătoare

De la caz la caz, chiar și liniile de contur pot fi folosite ca linii ajutătoare în scopul realizării cotării
piesei (Fig.82.b). Dacă însă spaţiul de pe foaia de desen ne permite, este de preferat ca liniile de cotă să fie
scoase în afara conturului obiectului.
Linia de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire și servește de regulă pentru a preciza pe
desen anumite prescripţii dimensionale sau tehnologice, care din lipsă de spaţiu nu pot fi înscrise
deasupra liniilor de cotă. Linia de indicaţie poate avea la un capăt un braţ de indicaţie (pe care se scrie
34
prescripţia sau valoarea dimensiunii) iar la celălalt capăt se termină cu un punct îngroșat (dacă se sprijină
pe o suprafaţă), cu o săgeată (dacă se sprijină pe o linie de contur) sau fără niciun punct sau săgeată
atunci când se sprijină pe o linie de cotă (Fig.83).

a b c
Fig.83. Linii de indicaţie

Liniile de indicaţie care se sprijină pe linii de cotă pot fi duse paralele între ele sau înclinate, iar
pentru a preîntâmpina confuziile, cu lungimi diferite (Fig.84).

Fig.84. Linii de indicaţie cu lungimi diferite

Cota reprezintă valoarea numerică a dimensiunii cotate exprimată în milimetri, dar fără să fie
urmată de simbolul unităţii de măsură (cu excepţia dimensiunilor unghiulare unde după valoarea
unghiului se va da și unitatea de măsură).
Cota se înscrie deasupra liniei de cotă, de obicei pe mijlocul liniei de cotă, cu aproximativ 1,5...2
mm (Fig.85). Dimensiunea nominală a cotei va fi de minimum 3,5 mm, funcţie și de mărimea și
complexitatea desenului. Toate cotele (cifrele, literele, prescurtările, simbolurile) de pe un același desen
trebuie să aibă aceeași dimensiune.

Fig.85. Plasarea cotelor pe liniile de cotă

Cota trebuie plasată pe linia de cotă astfel că să poată fi citită de jos sau din dreapta desenului în
raport cu baza formatului (Fig.86).

35
Fig.86. Plasarea cotei pe linii de cotă înclinate

Zona hașurată, din desenul prezentat, având unghiul la centru de 300 , se va evita pe cât posibil,
dar dacă acest lucru nu se poate atunci cota va fi plasată astfel ca "să nu cadă" de pe linia de cotă.
Cotele unghiulare pot fi scrise deasupra liniei de cotă circulare astfel încât să se respecte
prevederile cotării dimensiunilor liniare, zona de 300 faţă de dreapta orizontală trebuind a fi evitată
(Fig.87.a).

b
a
Fig.87. Cotele unghiulare

Valorile unghiurilor pot fi scrise și astfel încât să poată fi citite de jos (Fig.87.b) dar în acest caz
valorile unghiurilor vor fi plasate în exteriorul liniei circulare de cotă.

36
Pentru a se înţelege corect forma geometrică a suprafeţei cotate au fost create simboluri care se
înscriu pe linia de cotă înaintea dimensiunii conform exemplelor de mai jos (Tabelul 5)

Tabelul 5. Simboluri pentru cotare


Simboluri utilizate în desenul tehnic
Simbol Exemplu Observaţii
Diametrul unei suprafeţe cilindrice interioare sau
Ø Ø 60 exterioare

Latura unui pătrat

R R 10 Raza unei suprafeţe cilindrice interioare sau exterioare

SØ SØ 50 Diametrul unei suprafeţe sferice

SR SR 12 Raza unei suprafeţe sferice

Lungimea unei suprafeţe în arc de cerc

Înclinarea unei suprafeţe plane


Conicitatea unei suprafeţe conice interioare sau exterioare
Egalitatea a două cote

M M 10 Filet metric (mm)

W W 1/2" Filet Whitworth în ţoli

G G 4" Filet în ţoli pentru ţevi

Tr Tr 52 Filet trapezoidal

S S 40 Filet fierăstrău

Rd Rd 40 Filet rotund

E E 40 Filet Edison

KM KM 40 Filet metric conic

Br Br 2" Filet conic în ţoli (Briggs)

Obiectele care au forme identice pe lungimi mari pot fi reprezentate cu linii de ruptură prin
îndepărtarea unei porţiuni centrale, caz în care cota se va da la valoarea reală a piesei și nu la valoarea
reprezentată în desen (Fig.88.a).

37
a b
Fig.88. Cota la scară

Per de altă parte, dacă din diferite motive nu s-a putut realiza proiecţia obiectului la scara
generală de reprezentare a desenului, atunci cota aplicată pe desen nu va fi reală, adică între dimensiunea
proiecţiei și valoarea cotei va fi o discrepanţă. Asemenea situaţii bineînţeles că trebuiesc evitate, desenul
și cotele trebuind să fie precis corelate. Dacă nu s-a putut respecta această prevedere importantă, atunci
cota care nu corespunde realităţii se va sublinia (Fig.88.b).
Cotele se scriu întotdeauna cu aceeași înălţime nominală pe tot desenul, dar dacă spaţiul de pe
linia de cotă destinat scrierii cotei este insuficient, nu vom recurge la micșorarea înălţimii scrierii ci vom
scoate cota în afara spaţiului cotat (Fig.89).

Fig.89. Cotă mai mare decât spaţiul de pe linia de cotă

Este de preferat ca scrierea cotei să se facă în partea dreaptă a liniei de cotă, pe exterior.
Se recomandă ca, la cotare, să avem în vedere ca nicio cotă să nu fie tăiată de linii de contur sau
chiar de linii de axă (Fig.90). În acest scop, linia de axă se va șterge în zona cotei (vezi cota 30) sau se va
decala (cota 60).

Fig.90. Intersecţia cotelor

Dacă liniile de axă intersectează cotele (le despart) atunci putem recurge la ștergerea axei în zona
cotelor.
Tot așa dacă suntem nevoiţi să ducem linia de cotă peste o suprafaţă reprezentată în secţiune, deci
hașurată (Fig.91) vom avea grijă ca liniile de hașură să fie șterse în jurul cotei.

38
Fig.91. Ștergerea hașurilor

Dacă suntem nevoiţi să cotăm suprafeţe concentrice, exprimate prin multe linii de cotă dispuse
paralel (Fig.92) va exista pericolul (mai ales dacă dimensiunile sunt apropiate) să citim eronat o cotă de
pe o altă linie de cotă.

Fig.92. Decalarea cotelor

Tot din teama de a nu crea confuzii prin modul de cotare, se va avea în vedere faptul că anumite
cifre dacă sunt scrise înclinat pot fi citite greșit, cum e cazul cifrelor 6, 9 și a combinaţiilor lor.

Fig.93. Cote ușor de confundat

De aceea, cotele de tipul 6...9...66...68...69...89 etc. vor fi urmate de un punct plasat la baza cotei
(Fig.93).
Poziţia cercurilor pe un desen se va indica prin cotarea poziţiei centrelor cercurilor (Fig.94).

39
Fig.94. Cotarea centrelor cercurilor

Suprafeţele cilindrice, interioare sau exterioare, se vor cota prin indicarea valorii diametrului (și
nu a razei sau a grosimii pereţilor!) precedată de simbolul Ø (Fig.95).

Fig.95. Cotarea suprafeţelor cilindrice

Pentru a simplifica reprezentarea unui obiect prin micșorarea numărului de proiecţii, se poate ca
în cazul găurilor care trec prin obiect, să se scrie la cotare cuvântul străpuns, alături sau sub linia de cotă
(Fig.96).

Fig.96. Cotarea găurilor străpunse

Dacă piesa are mai multe suprafeţe identice (spre exemplu, găuri) nu se va cota fiecare în parte ci
doar una dintre ele și se va specifica numărul de asemenea suprafeţe identice (Fig.97).

40
Fig.97. Cotarea elementelor identice

Pe linia de cotă se va scrie de exemplu numărul de găuri sub forma 2 x Ø8 , sau se va da diametrul
găurii Ø8 iar sub linia de cotă se va scrie în cuvinte 2 găuri.
Suprafeţele care, pe o anumită zonă a desenului, se repetă cu regularitate pot fi reprezentate
simplificat doar prin marcarea începutului și sfârșitului acelei porţiuni (Fig.98).

Fig.98. Cotarea elementelor repetitive

Dacă piesa are multe suprafeţe cilindrice interioare și exterioare concentrice, la cotarea acestora
se va avea în vedere necesitatea distribuirii lor cât mai echilibrat pe toată suprafaţa desenului (Fig.99).

Fig.99. Cotarea cercurilor concentrice

Deși este de preferat să scoatem liniile de cotă în afara conturului piesei, dacă acest lucru duce la o
claritate mai redusă a reprezentării se vor distribui cote și în interiorul conturului piesei.
41
Tot în cazul pieselor cu multe suprafeţe concentrice interioare sau exterioare se va căuta ca să se
limiteze la 2 maximum 3, numărul de cote duse în paralel (Fig.100).

Fig.100. Limitarea numărului de cote concentrice

De asemenea, se va limita și numărul de cote duse pe direcţie radială, acestea fiind și mai greu de
citit decât cele duse paralel (Fig.101). Cotele radiale vor limitate la maximum posibil în cazul cercurilor
concentrice.

Fig.101. Cote radiale

Axele de simetrie ale unui cerc reprezentat pe desen, se duc cu linie-punct subţire și trebuie să fie
duse astfel încât întotdeauna centrul cercului să se găsească la intersecţia a două segmente de dreaptă din
cadrul liniei de axă (Fig.102).

42
Fig.102. Marcarea centrului cercului

În cazul în care diametrul cercului este mic se poate înlocui linia de axă de tip linie-punct cu o linie
continuă subţire.
Diametrul sau raza unei suprafeţe sferice interioare sau exterioare se marchează prin simbolul S
pus în faţa simbolului de diametru sau de rază (Fig.103).

Fig.103. Cotarea suprafeţelor sferice

Suprafeţele cilindrice de mică întindere sau muchiile rezultate ca urmare a racordărilor realizate
între două suprafeţe plane sau de altă formă se cotează prin trasarea liniei de cotă pe direcţie radială
pornind din centrul de racordare și terminându-se cu o săgeată (Fig.104.a).

a b
Fig.104. Cotarea razelor

Pe linia de cotă se va trece dimensiunea razei de racordare precedată de litera R. Pentru raze mici
de racordare, de regulă, centrul razei nu se cotează, decât dacă este necesar pentru înţelegerea
reprezentării. Centrul razei va fi însă determinat prin cote liniare, iar ţinând seama de faptul că centrul
razei iese din planul desenului, cotele se vor sublinia pentru a arăta că nu sunt trasate la scara desenului
(Fig.104.b).
Dacă din desen rezultă dimensiunea unei suprafeţe de racordare (Fig.105) atunci cotarea razei nu
este obligatorie.

43
Fig.105. Cotarea razei

Teșiturile se duc în general la un unghi de 450, astfel încât să fie egal distribuite între cele două
suprafeţe care se intersectează și care ar forma astfel o muchie ascuţită. Modul de cotare a teșiturilor este
destul de variat (Fig.106) putându-se alege oricare variantă.

Fig.106. Cotarea unei teșituri

În unele situaţii, din cauza complexităţii piesei reprezentate suntem tentaţi să cotăm și suprafeţe
ascunse, desenate cu linie subţire punctată (Fig.107).

Fig.107. Cotarea suprafeţelor ascunse

Acest lucru nu este permis, iar pentru a nu încălca această prevedere se va recurge la realizarea
unor rupturi sau secţiuni și vederi parţiale, adică la asigurarea unei reprezentări cu linie groasă a
suprafeţelor ascunse.
44
Fig.108. Intersecţia suprafeţelor se revoluţie de diametre diferite

Dacă se intersectează două suprafeţe cilindrice de diametru diferit se va obţine o curbă de


intersecţie rotunjită (Fig.108) dinspre suprafaţa cu diametru mai mic spre cea cu diametru mai mare.

Fig.109. Intersecţia suprafeţelor de revoluţie de diametre egale

În cazul unor suprafeţe cu diametre egale, curba se vede ca dreaptă în secţiune longitudinală
(Fig.109).
Astfel piesa din Fig.110 ce reprezintă un mic arbore cu o suprafaţă plană (frezată) longitudinală
iar cotarea lăţimii suprafeţei (cota 16) este greșită deoarece această suprafaţă va rezulta prin prelucrarea
suprafeţei cilindrice cu o freză conform cotei radiale (cota 10).

45
Fig.110. Dimensiune rezultantă

Tot așa piesa din Fig.111 fiind o piesă cu suprafaţă cilindrică exterioară, pentru a indica
adâncimea canalului longitudinal, nu vom cota prin distanţa de la muchia canalului la suprafaţa de fund
(cota 5) deoarece această cotă este dependentă de lăţimea canalului (cota 10), deci poziţia muchiei
canalului depinde de lăţimea acestuia.

Fig.111. Cotă dependentă

Ca regulă generală, am putea stabili doar faptul că indiferent de modul de cotare pe care îl
adoptăm, va trebui în mod obligatoriu să dăm cotele de gabarit ale obiectului reprezentat, iar în interiorul
acestor cote de gabarit să dăm (n-1) cote. Cu alte cuvinte pentru piesa din Fig.112 cotarea în serie este
din mai multe puncte de vedere (mai ales tehnologice) inadecvată.

46
Fig.112. Evitarea cotării în linie

Conicitatea unei suprafeţe exterioare sau interioare se cotează prin indicarea simbolului înaintea
indicaţiei de conicitate (Fig.113.a). Conicitatea este dată de relaţia:

unde, D și d sunt diametrele suprafeţei conice aflate la distanţa L una faţă de alta.

b
a
Fig.113. Cotarea conicităţii și înclinării

Simbolul se poate plasa direct pe axa piesei, având grijă ca vârful simbolului să fie îndreptat în
spre vârful conului, sau se poate recurge la o linie de indicaţie. Înclinarea unei suprafeţe plane se cotează
în mod similar (Fig.113.b).
Strierea poate fi dreaptă sau înclinată și se execută cu niște role speciale care au executate pe
periferia lor aceste canale ascuţite, paralel sau înclinat faţă de axa lor geometrică (Fig.114).

Fig.114. Cotarea strierii

47
Cotarea unei suprafeţe striate se face prin indicarea pasului (P) a dinţilor striaţiilor și a unghiului
(α) dinţilor. Pentru strierea pieselor din oţel unghiul va fi de 700 iar pentru metale neferoase de 900.
Sunt standardizate mai multe tipuri de degajări de rectificare dintre care mai jos sunt prezentate
două tipuri (Fig.115). Prima formă (Forma A) se utilizează atunci când se dorește rectificarea unei
suprafeţe cilindrice, reprezentate în figură de linia orizontală.

Fig.115. Cotarea degajării de rectificare

O altă suprafaţă des întâlnită pe desenele de execuţie este gaura de centrare. Gaura de centrare se
execută pe piesele de revoluţie (arbori) la cele două extremităţi și este destinată prelucrării pieselor pe
strunguri sau pe mașini de rectificat rotund, prin așa numitul procedeu de prelucrare "între vârfuri".
Găurile de centrare sunt standardizate prin SR EN ISO 6441:2001 și sunt de trei forme (Fig.116).

Fig.116. Cotarea găurilor de centrare

48
Pentru a se cota tratamente termice aplicate pe porţiuni reduse ale unei piese se va folosi linie-
punct groasă dusă pe porţiunea care trebuie tratată termic, la mică distanţă de conturul piesei (Fig.117).
Pentru a se specifica caracteristicile suprafeţei după tratamentul impus, se vor trece aceste date pe o linie
de indicaţie. Mărimea porţiunii supusă tratamentului se poate delimita cu o cotă.

Fig.117. Tratament termic local

Reprezentarea unor organe de mașină


Reprezentarea suprafeţelor filetate se face cu linie subţire, indicând diametrul de fund (la filetul
exterior) sau diametrul de vârf (la filetul interior) iar în vedere laterală sau în secţiunea transversală cu
un cerc incomplet (Fig.118). Zona de terminare a filetului se reprezintă cu o linie continuă groasă dacă
filetul este în vedere.

Asamblări filetate

Fig.118. Filet exterior în vedere

Dacă filetul exterior este în secţiune, iar linia de terminare a filetului ar trece peste alte linii de
contur a unor suprafeţe interioare, atunci terminarea filetului se va reprezenta cu linie subţire întreruptă,
dar numai dacă este necesar și dacă nu încarcă inutil desenul (Fig.119).

49
Fig.119. Filet exterior și interior în secţiune

Filetul interior reprezentat în secţiune va avea trasată terminarea zonei filetate cu linie continuă
groasă (Fig.120).
Terminarea porţiunii filetate, atât la șuruburi cât și la piuliţe, se poate face în două feluri: cu ieșire
sau cu degajare.

a
b
Fig.120. Reprezentarea filetului

Pe desene, ieșirea filetului (Fig.120.a) nu se reprezintă și nici nu se cotează, în schimb degajarea


pentru filet trebuie reprezentată (Fig.120.b) și cotată.
În secţiune transversală pe axa filetului, acesta se va reprezenta hașurat până la diametrul interior
(Fig.121).

Fig.121. Secţiune transversală prin filet

În desenele de ansamblu asamblările filetate cu șurub (Fig.122) sau cu prezon și piuliţă trebuie să
ţină seama de faptul că între tija șurubului sau a prezonului și gaura de trecere din piesa fixată trebuie să
existe un joc funcţional. De asemenea gaura prevăzută pentru capătul tijei filetate, nu trebuie să fie
filetată până la capăt, fiind necesar un mic spaţiu destinat sculei așchietoare (tarodul) care realizează
50
filetul. De remarcat faptul că într-o asamblare de tip șurub-piuliţă dacă se duce o secţiune longitudinală
șurubul se va reprezenta întotdeauna în vedere iar la zona de suprapunere a celor două elemente se
va reprezenta filetul șurubului ca acoperind pe cel al piuliţei.

c
Fig.122. Asamblare filetată

51
O menţiune specială pentru reprezentarea șurubului cu cap cilindric și crestătură (Fig.122.a.c): în
vedere laterală crestătura este vizibilă ca fiind perpendiculară pe planul desenului, dar în vederea
longitudinală (în lungul axei șurubului) aceasta se desenează convenţional ca fiind rotită cu 450.
Dacă asamblarea se face cu prezon și piuliţă sau cu șurub și piuliţă este important să desenăm
corect forma porţiunii hexagonale. În funcţie de direcţia de proiecţie, piuliţa poate prezenta 3 sau doar 2
feţe (Fig.123).

Fig.123. Piuliţă filetată Fig.124. Șaibă Grower

Sub capul șurubului sau piuliţei se pune de obicei o șaibă specială crestată (șaibă Grower) care
are rolul de a împiedica desfacerea asamblării filetate datorită eventualelor vibraţii apărute în timpul
funcţionării ansamblului. Șaiba are o crestătură oblică (Fig.124) astfel orientată încât să se opună rotirii
contrapiesei în sensul de desfacere a filetului.

Nituri
Nitul este un element de montaj care permite realizarea unei asamblări nedemontabile. În
principiu, un nit are un cap de dimensiuni mai mari decât a tijei, cu formă sferică (Fig.125) sau de altă
formă (cilindrică, conică etc.) care după introducerea în gaura practicată între două piese de tip placă, se
va deforma plastic la capătul rămas liber. Deformarea se face cu ciocanul, prin loviri repetate sau
utilizând mici blocuri de oţel ce au cavităţi identice cu forma capului de nit (buterole).

Fig.125. Nit cu cap sferic

52
Arcuri
Avem arcuri de compresiune arcuri de tracţiune, arcuri spirale, arcuri elicoidale, arcuri disc,
arcuri din foi etc. Poate cele mai utilizate sunt arcurile de compresiune realizate din fir de oţel special
pentru arcuri de secţiune rotundă, dreptunghiulară sau pătrată, care sunt înfășurate elicoidal pe un
cilindru sau pe un con.

Fig.126. Reprezentarea arcurilor de compresiune

Reprezentarea lor se poate face în vedere, în secţiune cu vedere, în secţiune propriu-zisă sau
simplificat. În Fig.126 este reprezentat un arc elicoidal cilindric de compresiunea în toate aceste variante.
Pe desenul de execuţie al unui arc trebuie să fie dată și diagrama de încărcare a arcului, adică o
diagramă care să permită reprezentarea clară a forţei de încărcare a arcului în funcţie de săgeata
(lungimea) lui în diferite puncte (Fig.127).

53
Fig.127. Desen de execuţie pentru arcuri

Caneluri
Canelurile sunt utilizate între un arbore și un butuc în scopul transmiterii unui moment de rotaţie,
fiind totodată posibilă translaţia pe direcţie longitudinală între cele două elemente. Canelurile pot fi la
rândul lor de mai multe tipuri, dreptunghiulare, triunghiulare sau în evolventă. Aspectul asamblării cu
caneluri (Fig.128) este foarte asemănător celei cu filet.

54
a

d
Fig.128. Asamblare cu caneluri

Linia de vârf a canelurii fiind reprezentată cu linie continuă groasă în timp ce diametrul de fund cu
linie subţire.

Pene și canale de pană


Pana este utilizată pentru a transmite momente de rotaţie de la o piesă de tip arbore la o piesă de
tip butuc. Există multe tipuri de pene, dintre toate vom prezenta doar pe cea mai des întâlnită în desenele

55
de execuţie: pana plan paralelă. Aceasta are o formă paralelipipedică cu suprafeţe rotunjite la ambele
capete sau doar la unul dintre capete. Pana se montează ușor presat în corpul arborelui (Fig.129).

Fig.129. Pana plan paralelă

Unele variante de montaje cu pene (dimensiuni mari) utilizează fixarea penelor de arbori cu
ajutorul șuruburilor.

Asamblări prin sudură


Sudura este un procedeu de asamblare nedemontabilă a două piese. Se folosesc mai multe tipuri
de suduri dintre care prezentăm doar două dintre cele mai des utilizate. Sudura cap la cap (Fig.130) se
poate face între două plăci aliniate una în continuarea celeilalte. Cordonul de sudură se poate aplica pe
toată lungimea pieselor (L) sau se poate face întrerupt.
Marginile celor două plăci se pot suda fără să se realizeze iniţial teșituri (rosturi) sau pentru o
sudură mai bună se pot prevedea asemenea teșituri la unghi de 55...650, modul de notare a sudurii fiind
prezentat sub fiecare tip de asamblare.

Fig.130. Sudura cap la cap Fig.131. Sudura de colţ

Sudura de colţ (Fig.131) se utilizează între două plăci montate perpendicular sau la o anumită
înclinare una faţă de alta. La sudura de colţ, de obicei se cotează mărimea catetei formată de cordonul de
sudură în secţiune.
Pentru îmbinările sudate cotarea se face pe linii de indicaţie terminate cu săgeată (Fig.132).
Cordonul de sudură nu se reprezintă pe desenele de ansamblu, nici în secţiune și nici în vedere. Acestea
pot fi reprezentate în desenele de execuţie dar numai pentru a putea fi cotate.

56
Fig.132. Cotarea sudurii

Rulmenţi
Pentru a desena un rulment (Fig.133) într-un desen de ansamblu este nevoie să știm lăţimea (B)
și înălţimea lui (A).

Fig.133. Desenarea rulmenţilor

Aceste valori le putem afla din cataloagele de rulmenţi ale producătorilor. Mărimea și tipul
rulmentului sunt obţinute de către proiectantul ansamblului printr-un calcul bine precizat, ţinând cont și
de solicitările la care acesta este supus în timpul funcţionării.

Angrenaje
Gama de angrenaje este foarte mare dar din toate variantele în Fig.134 sunt prezentate doar cele
mai des întâlnite și mai ales cu scopul de a se vedea modul lor de reprezentare pe desen. Astfel, avem
două roţi cilindrice angrenate pe exterior (Fig.134.a), angrenate pe interior (Fig.134.b), angrenaj conic
(Fig.134.c), angrenajul cu cremalieră (Fig.134.d), angrenajul melcat (Fig.134.e) și angrenajul melcat
(Fig.134.f).

57
b
a

c d

e
f
Fig.134. Reprezentarea angrenajelor

58
Fiecare element al unui angrenaj se reprezintă pe desen atât prin cotarea elementelor geometrice
exterioare cât și prin indicarea parametrilor danturii, acest din urmă lucru fiind marcat în niște tabele
speciale incluse în planul desenului. În continuare (Fig. 135...140) sunt date aceste tabele, semnificaţia
parametrilor invocaţi în ele fiind lămurită în cadrul orelor de specialitate care urmează.

Fig.135. Tabel pentru roată dinţată cilindrică

59
Fig.136. Tabel pentru roată dinţată conică

Fig.137. Tabel pentru cremalieră

60
Fig.138. Tabel pentru arbore melcat

Fig.139. Tabel pentru roată melcată

61
Fig.140. Tabel pentru roată de lanţ

62
Precizia dimensională
Cota (dimensiunea) se trece pe desen, adică pe linia de cotă, cu cifre arabe, iar abaterile limită ale
dimensiunii cu cifre mai mici (50...60% din înălţimea cifrelor cotei). Înaintea abaterilor limită se poate
trece și poziţia câmpului de toleranţă și a clasei de precizie (Fig.141). Cota 30 f7 se referă la un arbore
deoarece am folosit după cota 30 o literă mică. Cifra 7 reprezintă clasa de precizie a cotei. După aceste
marcaje, în paranteze rotunde au fost înscrise abaterile limită exprimate în milimetri, abaterile având
semn (+ sau -).

Fig.141. Înscrierea abaterilor limită

Dacă prin aceeași linie de cotă dorim să cotăm atât alezajul cât și arborele (desenul din dreapta)
atunci putem face acest lucru punând întotdeauna cota alezajului deasupra cotei arborelui. Deci ajustajul
format din alezajul Ø12 având poziţia câmpului de toleranţă H (litera mare semnifică alezaj) cu clasa de
precizie 7 (deci precizia dimensională H7) și arborele Ø12 notat având poziţia câmpului de toleranţă h
(litera mică semnifică arbore) în clasa de precizie 6, au înscrise în paranteze rotunde și abaterile limită.
Dacă nu ar fi scrise aceste abateri atunci conform standardelor, aceste abateri ar putea fi ușor
aflate consultând tabele. Cu titlu informativ în Fig.142 sunt prezentate abaterile limită, (exprimate în µm)
la cele mai des folosite ajustaje considerate în sistemul alezaj unitar..

63
Fig.142. Abaterile limită în cazul unor ajustaje uzuale

64
Precizia formei
Pe lângă precizia dimensională indicată prin modul de cotare a dimensiunilor, orice piesă poate
avea pe desenul de execuţie și indicaţii privind preciziile de realizare a formelor suprafeţelor. Vom avea
atunci, spre exemplu, indicaţii privind precizia de realizare a suprafeţelor plane, cilindrice sau a
suprafeţelor complexe, dar și de realizare a axelor, contururilor sau muchiilor drepte sau cu un anumit
profil complex. Toate aceste abateri de formă au simboluri specifice și un mod de marcare pe desen bine
precizat.

Deoarece amănunte privind aceste abateri vor fi studiate la alte cursuri de specialitate ne vom
limita să dăm doar detalii esenţiale.
Abaterile de formă care se prescriu pe desenele de execuţie sunt:
 Abaterea de la rectilinitate;
 Abaterea de la planitate;
 Abaterea de la circularitate;
 Abaterea de la cilindricitate;
 Abaterea de la forma dată a profilului;
 Abaterea de la forma dată a suprafeţei.
Aceste abateri au simboluri grafice specifice (Tabelul 6) desenate cu linie subţire în niște casete
special destinate acestui scop.

Tabelul 6. Abaterile de formă


Simbol grafic Denumirea Simbol grafic Denumirea

Abaterea de la Abaterea de la
rectilinitate cilindricitate

Abaterea de la forma
Abaterea de la planitate
dată a profilului

Abaterea de la Abaterea de la forma


circularitate dată a suprafeţei

Caseta destinată înscrierii abaterilor de formă este compusă (Fig.143) dintr-un cadru
dreptunghiular trasat cu linie subţire continuă și împărţit în două compartimente, primul fiind de formă
pătrată.

Fig.143. Caseta abaterii de formă

În primul compartiment (a) se trece simbolul grafic al abaterii în conformitate cu Tabelul 6. în


cea de a două căsuţă (b) se va trece toleranţa acelei abateri de formă, exprimată în milimetri. Caseta
având cele două compartimente completate se va aplica pe desen astfel încât prin intermediul unei linii
de indicaţie terminată cu săgeată să se poată face referire la suprafaţa cotată.
Săgeata se poate sprijini (Fig.144) pe o linie de contur, pe o linie ajutătoare sau pe o axă de
simetrie comună mai multor elemente ale desenului.

65
Fig.144. Înscrierea abaterilor de formă pe desen

Foarte schematic aceste abateri sunt prezentate sub formă de exemple în Fig.145.
Abaterea de la rectilinitate se referă la faptul că o muchie, o generatoare a unui cilindru sau o
axă geometrică de simetrie este apropiată de forma teoretică de dreaptă în limitele unei toleranţe admise
T, exprimată în mm și notată în caseta plasată pe desen.
Abaterea de la planitate se referă la faptul că o piesă trebuie să aibă suprafaţa indicată prin modul
de cotare și de plasare a casetei, apropiată de planul teoretic în limitele unei toleranţe T.
Abaterea de la circularitate se referă la faptul că o suprafaţă cilindrică (sau conică) trebuie să
aibă în orice secţiune transversală (radială) forma apropiată de un cerc teoretic, cu o precizie dată de
valoarea T.

66
Fig.145. Exemple de înscriere pe desen a abaterilor de formă

Abaterea de la cilindricitate, este o combinaţie de abatere de la circularitate combinată cu cea


de rectilinitate și se referă la faptul că o suprafaţă cilindrică trebuie să se încadreze într-un cilindru
teoretic cu o precizie dată de valoarea T înscrisă în casetă.
Abaterea de la forma dată a profilului este o abatere mai rar întâlnită în practică deoarece se
aplică la piese de forme complexe și se referă la abaterea de la forma teoretică a profilului curbiliniu.
Abaterea de la forma dată a suprafeţei se referă la suprafeţe complexe (aripă de avion, paletă
de turbină, elice de avion etc.) care nu trebuie să se abată de la forma teoretică cu mai mult decât este
indicat prin valoarea T înscrisă în casetă.

Precizia poziţiei suprafeţelor


După ce am amintit precizia dimensională și de formă a suprafeţei, e momentul să arătăm că orice
piesă este compusă din suprafeţe aflate în anumite poziţii una faţă de alta. Vom avea cerinţe ca două
suprafeţe plane, de exemplu, să fie paralele sau perpendiculare între ele sau ca două suprafeţe cilindrice
să fie concentrice sau coaxiale. Poziţiile între suprafeţele (sau dreptele) unei piese formează un alt aspect
al preciziei generale a unei piese.
Pe desenele de execuţie abaterile de poziţie ale suprafeţelor se cotează utilizând o casetă
(Fig.146) compusă dintr-un cadru dreptunghiular care are la cele două extremităţi câte o căsuţă de formă
pătrată.

67
Fig.146. Caseta abaterii de poziţie

În căsuţa din stânga (a) se trece simbolul (Tabelul 7) abaterii, la mijloc (b) mărimea abaterii
exprimată în milimetri (deci toleranţa abaterii) iar în căsuţa din dreapta (c) se trece baza de referinţă faţă
de care se raportează suprafaţa cotată, bază de referinţă înscrisă pe desen într-o casetă pătrată terminată
cu un picior triunghiular.

Tabelul 7. Abaterile de poziţie


Simbol grafic Denumirea Simbol grafic Denumirea

Abaterea de la
Abaterea de la simetrie
paralelism

Abaterea de la Abaterea de la bătaia


perpendicularitate circulară

Abaterea de la poziţia
Abaterea de la înclinare
nominală

Abaterea de la Abaterea de
coaxialitate intersectare

În Fig.147 sunt date câteva exemple simple de înscriere pe desen a unor abateri de poziţie.

68
Fig.147. Exemple de înscriere pe desen a abaterilor de poziţie

Abaterea de la paralelism, poate fi exprimată între două drepte, două plane, între o dreaptă și
un plan sau între un plan și o dreaptă și este în principiu diferenţa dintre distanţa maximă și cea minimă
între cele două elemente. Pe desen, abaterea de la paralelism este dată faţă de două plane, planul de
referinţă fiind cel de la partea inferioară a piesei. Mărimea T înscrisă în casetă arată valoarea maximă
prescrisă pentru această abatere. Se remarcă modul de notare a planului de referinţă cu ajutorul unei
căsuţe pătrate atașată pe linia ajutătoare aflată în prelungirea suprafeţei inferioare a piesei.
Abaterea de la perpendicularitate poate fi exprimată între două drepte, două plane, o dreaptă și
un plan sau un plan și o dreaptă și este diferenţa maximă dintre unghiul format între elementul indicat
(dreaptă sau plan) și un element similar dus la un unghi nominal de 900 măsurat liniar pe direcţie
perpendiculară pe acesta din urmă dar pe o lungime de referinţă (care dacă nu se indică va fi considerată
ca fiind lungimea piesei). În desen este dată abaterea de la perpendicularitate dintre cele două plane
interioare ale piesei, planul de referinţă fiind cel orizontal.
Abaterea de la coaxialitate dintre două suprafeţe de revoluţie este distanţa maximă dintre axele
de simetrie ale celor două suprafeţe, una dintre ele fiind considerată ca bază de referinţă, măsurată pe o
lungime de referinţă (dacă nu se dă explicit lungimea de referinţă atunci se va considera lungimea piesei).
Abaterea de coaxialitate se numește și abatere de concentricitate dacă cele două suprafeţe de revoluţie
sunt dispuse pe direcţie radială.
Abaterea de la simetrie se referă la suprafeţe plane și este similară abaterii de la coaxialitate.

Precizia microgeometriei suprafeţelor


În urma prelucrării unei piese, suprafeţele ei capătă, în funcţie de procesul tehnologic folosit, un
anumit aspect optic. Suprafeţele vor fi compuse din striaţii mai mici sau mai mari, striaţii și ondulaţii
rezultate din procesul tehnologic. Totalitatea acestor microneregularităţi (asperităţi) poartă numele de
rugozitate și ea este de asemenea prescrisă pe desen de către proiectantul piesei.
Parametrul care definește rugozitatea este abaterea medie aritmetică a neregularităţilor
(Fig.148), exprimată ca distanţă a profilului efectiv al suprafeţei faţă de o linie de mijloc și notat prin
parametrul Ra.

69
Fig.148. Rugozitatea exprimată prin parametrul Ra

Mărimea rugozităţii a fost standardizată, ea având următoarele valori, exprimate în micrometri


(µm):

0,0012...0,025...0,05...0,1...0,2...0,4...0,8...1,6...3,2...6,3...12,5...25...50...100
Rugozitatea poate fi exprimată și ca înălţime medie a neregularităţilor în 10 puncte (Fig.149)
respectiv cele mai înalte cinci puncte și cele mai joase cinci, prin intermediul parametrului Rz.

Fig.149. Rugozitatea exprimată prin parametrul Rz

Rugozitatea se înscrie pe desen cu ajutorul unui semn special (Fig.150). Înălţimea braţului din
stânga (a) trebuie să fie de cel puţin 1,5 ori înălţimea cu care este scrisă o cotă pe desen, iar braţul din
dreapta (b) va avea înălţime dublă faţă de acesta. Simbolul poate fi notat cu o linie orizontală, caz în care
se exprimă de fapt că rugozitatea notată va fi realizată prin îndepărtare de material.
Dacă semnul poartă un cerc acest lucru semnifică faptul că se interzice îndepărtarea de material
de pe piesă.

70
Fig.150. Notarea rugozităţii

Pe simbolul rugozităţii se pot da și alte informaţii cum ar fi:


 a – valoarea numerică a parametrului Ra exprimat în micrometri [µm];
 b – procedeu tehnologic, tratament termic, acoperiri etc.;
 c – valoarea numerică a lungimii de referinţă de exprimare a rugozităţii;
 d – simbolul orientării asperităţilor (paralel, perpendicular, circular etc.);
 e – adaosul de prelucrare;
 f – valoarea numerică a altor parametri de rugozitate (de exemplu, parametrul Rz, adică
înălţimea medie a asperităţilor în 10 puncte).
Simbolul se pune pe desen direct pe suprafaţa la care se referă, sau pe linii ajutătoare sau chiar pe
liniile de indicaţie (a teșiturilor, razelor de racordare etc.). Semnul de rugozitate se plasează pe
suprafeţele înclinate astfel încât valoarea rugozităţii să poată fi citită similar cum se citesc cotele pe liniile
de cotă.

Acoperirea suprafeţelor
În unele cazuri suprafeţele pieselor obţinute prin diferite procedee tehnologice trebuiesc
protejate prin acoperire. Se pot utiliza diverse tipuri de acoperiri de protecţie, de la simpla vopsire până
la acoperirile galvanice sau electrochimice. Pentru aplicarea vopsirii se va specifica în desenul de execuţie
sub forma unei note acest lucru indicându-se atât tipul sau marca vopselei cât și culoarea sau codul de
culoare.
Pentru acoperirea prin vopsire a suprafeţelor piesei cu vopsea de tip email alchidic de culoare
argintie se va trece pe desen următoarele indicaţii:

Se va vopsi cu email alchidic semilucios, E5100, culoare argintie

Pentru acoperirile suprafeţelor metalice, adică oţel (OL), fontă (Fo), aluminiu (A), pe lângă
procedeul vopsirii se poate recurge și la alte tipuri de protecţie. Întâlnim acoperiri electrochimice (AE),
chimice (ACh), termice (AT), metalizări (AM), placări (AP), vaporizare în vid (AV), amalgamare (AH) și

71
altele. Ca material acoperitor vom putea recurge la aluminiu (Al), cadmiu (Cd), cupru (Cu), crom (Cr), fier
(Fe), nichel (Ni), oxid (Ox), oxid de fier (Bru), staniu (Sn), zinc (Zn) și altele.
Aspectul final al suprafeţei protejate prin acoperire poate fi mat, adică fără luciu (FL), semilucios
(SL), lucios (LL) sau cu luciu oglindă (LO). Grosimea stratului de acoperire poate fi de
0,3...0,5...0,8...1...1,2...2...3...5 sau mai mulţi micrometri (maximum 60µm).
După acoperire, suprafaţa piesei poate fi supusă și la alte tratamente suplimentare cum ar fi:
fosfatarea (Fos), pasivizarea (Pas), compactizarea (Com), colorarea (Col) și altele. Toate aceste amănunte
vor fi specificate prin modul de notare pe desenul de execuţie a piesei respective.
Spre exemplu o acoperire electrochimică pe oţel cu strat de cadmiu, cu grosimea de 10µm cu
aspect lucios-oglindă, urmat de colorare se notează astfel:

AE / OL / Cd10 / LO / Col

O acoperire chimică pe oţel cu oxizi de fier (brunare) fără indicarea grosimii stratului de
acoperire, se notează astfel:

ACh / OL / Bru

72
Desenul de ansamblu
Desenul de ansamblu ne prezintă, cu ajutorul vederilor și secţiunilor, forma, mărimea și poziţia
fiecărui element component al viitorului produs. Pe desenul de ansamblu, de regulă, se dau următoarele
cote:
 dimensiuni de gabarit;
 dimensiuni principale;
 dimensiuni de legătură cu piese sau subansambluri învecinate;
 dimensiuni funcţionale și jocuri maxime admise;
 dimensiuni nominale și abateri limită pentru principalele ajustaje;
 dimensiuni care se realizează în faza de montaj;
 alte dimensiuni necesare operaţiilor demontaj.
Piesele care fac parte din ansambluri învecinate se reprezintă cu linie-două puncte subţire doar
sub formă de contur, fără să fie hașurate și se vor identifica prin poziţionare sau prin denumire (Fig.151).
Dacă este necesară o reprezentare mai clară a unor elemente acoperite, se admite ca piesele care
acoperă o porţiune de desen să fie considerate în mod convenţionale, îndepărtate, caz în care deasupra
proiecţiei în care elementele apar ca îndepărtate să se menţioneze acest lucru. De exemplu, dacă maneta 5
ar acoperii o parte din vederea de sus, atunci am putea-o considera demontată, iar deasupra proiecţiei de
sus am adăuga un text: "Maneta îndepărtată" sau "Poz. 5 îndepărtată". Acest lucru ar permite o proiecţie
de sus a ansamblului mai clară. Îndepărtarea unui reper de pe un ansamblu în scopul măririi clarităţii
reprezentării se poate face și prin secţionarea porţiunii de sub reperul îndepărtat.
Numerele de poziţie se înscriu pe desen în ordine numerică crescătoare (în sens orar sau în sens
trigonometric) pentru fiecare proiecţie în parte, însă numai într-un singur sens pe aceleași desen de
ansamblu. Pentru estetica reprezentării se recomandă ca aceste numere de poziţie să fie înscrise paralel
cu proiecţiile desenului.
Numerele de poziţie vor scrise cu cifre boldite a căror înălţime vor fi de 2,5... 3 ori mai mari decât
a cotelor utilizate pe desen, astfel încât să fie foarte vizibile.
Un număr de poziţie va fi dat o singură dată reperului respectiv și anume pe proiecţia unde el se
distinge cel mai bine. Se admite ca numărul de poziţie să fie scris de mai multe ori, în eventualitatea că
desenul are mai multe planșe, dar în acest caz cota respectivă se va pune între paranteze rotunde.
La poziţionarea elementelor unui ansamblu linia de indicaţie se va termina cu un punct îngroșat
plasat în interiorul conturului fiecărui element. În cazul în care ar putea apărea confuzii (suprafeţe
înnegrite, piese mici) punctul se va înlocui cu o săgeată îndreptată spre elementul respectiv (vezi poz.2).
Se admite trasarea unei singure linii de indicaţie pentru grupe de organe de asamblare de tipul
șurub-șaibă (vezi poz. 6,7), caz în care între numerele de poziţie se va pune virgulă.
Liniile de indicaţie se trasează înclinat astfel încât să nu se confunde cu linii de contur, axe, linii
ajutătoare sau linii de hașură. De asemenea se va căuta ca, pe cât posibil, aceste linii de indicaţie să nu se
intersecteze cu liniile de cotă și nici cu liniile ajutătoare. Ele nu vor fi sistematic paralele între ele, pentru
a se evita confuziile. Este admis ca linia de indicaţie să fie frântă o singură dată. Nu se admite ca liniile de
indicaţie să se intersecteze între ele.
După poziţionarea elementelor componente ale ansamblului se va trece la completarea "Tabelului
de componenţă" cu toate datele impuse. Tabelul de componenţă se va plasa deasupra indicatorului iar
dacă ansamblul conţine mai multe repere și indicatorul va ocupa tot spaţiul până sus la chenarul
formatului, atunci el se va continua la stânga indicatorului, la o distanţă de 10 mm de el, repetând capul
de tabel. În ultimă instanţă dacă tabelul nu încape pe formatul de desen se poate recurge la un tabel
desenat separat pe unul sau mai multe formate A4.

73
Fig.151. Desenul de ansamblu al unui distribuitor pneumatic

74
ANEXE

Schiţa unei piese de tip bolţ

Desenul de execuţie al bolţului


75
Schiţa unei piese de tip bucșă

Desenul de execuţie al bucșei

76
Schiţa unei piese din tablă

Desenul de execuţie al piesei de tablă

77
Schiţa unei piese turnate

Desenul de execuţie al piesei turnate


78
Desenul de ansamblu

79