Sunteți pe pagina 1din 57

PRINCIPII ŞI METODE DE

ANALIZĂ GEOGRAFICĂ

Tutore curs: Conf. dr. MARIAN ENE

Metodologia geografică este esenţială în înţelegerea specificului

cunoaşterii ştiinţifice, a principiilor şi regulilor care stau la baza demersului de cercetare şi a elaborării teoriilor ştiinţifice.

Dar înainte de toate, trebuie să ştim ce este Geografia ?

Este Geografia o ştiinţă de sine stătătoare, sau doar o disciplină?

Ştiinţa este o cunoaştere de tip uman, relativă, modulară şi corelabilă cu

progresul tehnic şi necesităţile socio-istorice, mediată prin instrumentul

minţii şi al judecăţii raţionale (Armaş, 2006 ).

Demersul ştiinţific reprezintă o cale de obţinere a cunoaşterii

despre lume şi univers, având drept obiectiv înţelegerea structurii şi a legăturilor dintre elemente şi fenomene. Ştiinţa este o sumă de metode de explorare şi explicare

provizorie a fenomenelor observate. În acest scop, ştiinţa recurge la o

metodologie centrată pe testarea ipotezelor formulate, respectiv, a răspunsurilor explicative cu privire la realitatea observată (fig. 1).

testarea ipotezelor formulate, respectiv, a răspunsurilor explicative cu privire la realitatea observată (fig. 1).

Conform lui Ielenicz et al (2003 ), orice ştiinţă este definită de cel puţin

patru cerinţe: o denumire, să aibă obiectul său de studiu, se bazeze pe legi proprii şi să dispună de metode proprii de investigaţie.

Humboldt (citat Ielenicz et al, 2003 ) consideră că „scopul Geografiei este cunoaşterea unităţii în pluralitate, studierea legilor generale şi legăturilor

interne ale fenomenelor telurice”.

este ştiinţa

despre faţa Pământului şi despre lucrurile şi fenomenele care stau în legătură cauzală cu ea” . Tot el

menţionează:”Geografia are rolul de a studia suprafaţa

terestră solidă în legătură cu hidrosfera şi atmosfera, analizeze învelişul vegetal şi fauna după relaţiile lor cu

suprafaţa terestră, să cerceteze omul şi cultura sa materială şi

spirituală după aceleaşi puncte de vedere.

Richtofen (1883 ) definea astfel Geografia: „…

Yeates (1968 ) (conf . Mac, 2000 ) enunţă următoarea idee: „Geografia poate fi privită ca o ştiinţă preocupată cu dezvoltarea raţională şi

testarea teoriilor care explică şi prezic distribuţia şi localizarea spaţială

a diferitelor caracteristici ale suprafeţei terestre”.

În acest context, putem spune Geografia îndeplineşte condiţiile pentru

a fi considerată o ştiinţă, astfel încât putem vorbi de o dezvoltare a metodei ştiinţifice cu aplicabilitate în Geografie. Metoda ştiinţifică are la

bază patru reguli: (a) o observare corectă, bună; (b) verificarea

observaţiei; (c) necesitatea teoretizării logice şi (d) testarea teoriei prin fenomene observabile.

PRINCIPIILE CERCETĂRII GEOGRAFICE

Principiile sunt legi, naturale sau fundamentale, cu

aplicabilitate mai multor fenomene, devenind norme

directoare în cercetare. Folosirea principiilor facilitează

dezvoltarea metodelor ştiinţifice. Fiecare ştiinţă sau

disciplină, fiecare cercetător conturează propriile principii de urmat în activitatea de cercetare ştiinţifică, principii

care se alătură celor generale, unanim valabile.

Principiul suprafeţei (repartiţiei; extensiunii spaţiale) a fost fundamentat de către Karl Ritter, plecând de

la adevărul că orice fenomen are o anumită poziţie şi repartiţie spaţială, determinând legături cauzale cu

fenomene învecinate, cât şi influenţe la nivel global (Antarctica reprezintă un continent veşnic îngheţat ca urmare a poziţie sale în jurul Polului sud geografic, în zona de climă rece, influenţând prin aportul de aisberg- uri calitatea termică a curenţilor oceanici din apropiere).

climă rece, influenţând prin aportul de aisberg- uri calitatea termică a curenţilor oceanici din apropiere).

Principiul cauzalităţii fenomenelor geografice, al legăturilor temporale

şi spaţiale dintre acestea, a fost fundamentat de Alexander von Humboldt (1769- 1859 ). Acest principiu este o formă a manifestării interdependenţei universale, care interconectează obiectele şi fenomenele într-un întreg

unitar.

interdependenţei universale, care interconectează obiectele şi fenomenele într -un întreg unitar.
interdependenţei universale, care interconectează obiectele şi fenomenele într -un întreg unitar.
interdependenţei universale, care interconectează obiectele şi fenomenele într -un întreg unitar.

Principiul integrării a fost introdus de Karl Ritter, arătând că fiecare

fapt geografic trebuie privit într-un context de ansamblu, din perspectiva rolului şi a influenţelor sale în sistem. Faptele particulare trebuie continuu raportate la întreg, atât sub aspect funcţional, cât şi teritorial.

sistem. Faptele particulare trebuie continuu raportate la întreg, atât sub aspect funcţional, cât şi teritorial.
sistem. Faptele particulare trebuie continuu raportate la întreg, atât sub aspect funcţional, cât şi teritorial.

Principiul regionalismului decurge din realitatea obiectul cercetării geografice este un teritoriu concret, care rezultă din interacţiunea specifică a elementelor naturale, sociale, economice şi culturale. conturându-se sisteme teritoriale unice. De aici se

desprinde necesitatea delimitării şi a ierarhizării acestor unităţi teritoriale, ca întreguri regionale, pentru ca ele să poată fi analizate complex şi interdependent, în vederea

susţinerii dezvoltării lor durabile.

ca ele să poată fi analizate complex şi interdependent, în vederea susţinerii dezvoltării lor durabile.

Principiul actualismului se bazează pe compararea unor efecte care

sunt determinante şi astăzi de aceleaşi cauze cu un efect asemănător în trecutul planetei. De exemplu, privitor la existenţa văilor glaciare, cu o morfologie

specifică, situate astăzi în areale lipsite de gheţari, se admite faptul ele

s-au format în perioada cuaternară, fapt dedus prin corelarea şi interpretarea dezvoltării sistemelor din zonele cu gheţari actuali.

cuaternară, fapt dedus prin corelarea şi interpretarea dezvoltării sistemelor din zonele cu gheţari actuali.
cuaternară, fapt dedus prin corelarea şi interpretarea dezvoltării sistemelor din zonele cu gheţari actuali.

Principiul cauzelor vechi este evidenţiat cel mai bine la nivelul

discordanţelor în succesiunile stratigrafice. La nivelul lor par a fi avut loc schimbări majore, uneori cu desfăşurare îndelungată. S-a ajuns astfel la ideea unor cicluri depoziţionale pe intervale de timp, marcate prin

menţinerea anumitor relaţii între elementele de mediu.

cicluri depoziţionale pe intervale de timp, marcate prin menţinerea anumitor relaţii între elementele de mediu.

Principiul antagonismului are la bază interacţiunea dintre cauzele

interne şi cele externe.

Principiul antagonismului are la bază interacţiunea dintre cauzele interne şi cele externe.
Principiul antagonismului are la bază interacţiunea dintre cauzele interne şi cele externe.
Principiul antagonismului are la bază interacţiunea dintre cauzele interne şi cele externe.

Principiul instabilităţii are la bază tendinţa fiecărui fenomen de a atinge

un echilibru dinamic.

Principiul instabilităţii are la bază tendinţa fiecărui fenomen de a atinge un echilibru dinamic.

Principiul catenei porneşte de la ideea un întreg este alcătuit din mai

multe secvenţe (componente). Spre exemplu, relieful planetar este alcătuit din lanţuri de secvenţe.

din mai multe secvenţe (componente). Spre exemplu, relieful planetar este alcătuit din lanţuri de secvenţe .

Principiul controlului structural are la bază ideea cele mai multe

forme de relief sunt prefigurate tectonic în adâncimea scoarţei, prin procesele de formare a structurilor.

mai multe forme de relief sunt prefigurate tectonic în adâncimea scoarţei, prin procesele de formare a
mai multe forme de relief sunt prefigurate tectonic în adâncimea scoarţei, prin procesele de formare a

Principiul optimalităţii se bazează pe tendinţa fenomenelor geografice

de a se ajusta permanent până la atingerea unei anumite stabilităţi.

pe tendinţa fenomenelor geografice de a se ajusta permanent până la atingerea unei anumite stabilităţi .
pe tendinţa fenomenelor geografice de a se ajusta permanent până la atingerea unei anumite stabilităţi .

Principiul singularităţii pleacă de la ideea fiecare fenomen geografic

are destule particularităţi pentru a fi o individualitate, prin răspunsul diferit faţă de schimbările de mediu.

destule particularităţi pentru a fi o individualitate, prin răspunsul diferit faţă de schimbările de mediu.

Toate aceste principii enunţate anterior

au caracter de lege a organizării

obiectului de studiu, la care se adaugă,

pentru fiecare disciplină geografică în

parte, foarte multe principii specifice,

care ţin de metodologia propriu-zisă de

cercetare.

MULŢUMESC

PENTRU

ATENŢIE!

Conf. univ. dr. Marian ENE