Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cum l-a
manipulat Antonescu pe Hitler
Adrian Pătruşcă
A fost un miracol economic unic printre ţările beligerante: rezervele de aur s-au
dublat şi nivelul de trai a crescut. Este meritul combinaţiei de dârzenie şi abilitate a
Mareşalului cu geniul economic al lui Mircea Vulcănescu. A fost unul dintre cei mai
străluciţi intelectuali pe care i-a dat această ţară. Filosoful, sociologul, omul de
litere, profesorul de Etică şi teologul Mircea Vulcănescu a fost şi un economist
redutabil. A lucrat ca subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, între 27 ianuarie
1941 şi 23 august 1944, în guvernarea Antonescu.
Cum a fost posibilă o asemenea performanţă, unică printre statele beligerante, explică
amănunţit Mircea Vulcănescu însuşi în procesul celui de-al doilea lot al foştilor membri ai
Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” şi de „declararea şi
continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.
2
Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a
Criminală, care a durat patru ore, este un document excepţional. Aici se găsesc
explicaţiile Miracolului Economic al României, pe timp de război şi sub ocupaţia germană
de facto. Pentru documentare, am folosit Mircea Vulcănescu - Ultimul cuvânt, Ed.
Humanitas, 1992.
3
Primul detaliu lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mare şalul
Antonescu. Acesta impune să fie singurul care face politică efectivă, restul membrilor
Cabinetului trebuind să fie experţi care să propună măsuri. Deciziile şi răspunderile şi le
asuma exclusiv Antonescu.
Iată ce spune Mareşalul într-o şedinţă de Consiliu din 1941: „Când veţi fi chemaţi să
răspundeţi de ceea ce aţi făcut, eu sunt acela care va răspunde pentru dvs. toţi. De
aceea pretind să ştiu tot ce faceţi în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu
guvernez în ţara asta.” Pentru ca în şedinţa din 12 septembrie 1941, să repete: „Politică
face Mareşalul!”
2. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin aduce industriei române şti: materia
primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică (specialişti, licenţe, brevete), finanţare sau
comenzi - pe care industria românească nu şi le poate procura din interior.”
2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la preţuri fixe; fiecare spor de preţ dintr- o parte
trebuie compensat de un spor corespunzător de cealaltă. Se admit depăşiri momentane
într-un sens sau altul, dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”
4
5. „Efortul net de finanţare, făcut din interior pentru aceste schimburi se acoperă cu aur
şi devize libere.”
Drept urmare, România este secătuită. Dimpotrivă. Exporturile sunt mult mai mici decât
înainte de război. Astfel, dacă în perioada interbelică exportam între 100 şi 300.000 de
vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 - 1944), România exportă în total 85.000 de
vagoane (...) Pentru a ne da seama de situaţie, ajuge să spunem că după 23 august
1944, în nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat alia ţilor, oficial
63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu. Începuse „frăţia” cu URSS.
Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmplă şi
pentru produsele alimentare - trebuia să alimenteze maşina de război germană,
exporturile au scăzut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane.
De notat, consumul intern creşte de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.
Pâinea albă, zahărul, săpunul se vând la liber, fără cartelă. Toate produsele se ieftinesc.
Doar la bijuterii sau ceasuri elveţiene se înregistrează creşteri de preţuri. Ceea ce spune
multe despre nivelul de trai din România.
Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în condiţiile acestui flagrant dezechilibru
între importuri şi exporturi, să iasă cu balanţa financiară dreaptă. Cheia a reprezentat-o
jocul preţurilor: preţurile medii ale produselor româneşti exportate au crescut de cca 5 ori
la produsele de bază, în vreme ce, la import, preţurile produselor metalurgice şi
materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat faţă de 1938. Acesteia i s-a adăugat
şi jocul decontărilor şi al sistemului de clearing (troc) care opera în paralel între cele
două ţări. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de
mărci germane.
„Să nu ne răzbunaţi!”
Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în primă instanţă, la opt ani
temniţă grea.
„A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului
Jilava, unde au fost bătuţi cu ciomege şi bastoane de cauciuc până la leşin. Apoi, i-au
dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci,
fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitaţi, acolo au stat,
între urină şi fecale, trei zile şi trei nopţi. Nemâncaţi, în frig, în umezeală. N-aveau nici
scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toţi prin murdărie, de la un colţ la altul, spre a
se încălzi şi spre a nu lăsa trupurile să se prăbuşească. Mircea Vulcănescu a fost cel
care i-a încurajat cel mai mult şi le-a întreţinut treaz spiritul. Până când el însuşi şi-a dat
seama de tragicul situaţiei în care se găseau.
«Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forţeze
administraţia la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există. Eu nu mai pot rezista
fiziceşte. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi aşeza jos, pe pântece, în ultimele
clipe ale vieţii mele şi în felul acesta voi veţi avea un loc să vă odihniţi, pe trupul meu.
Rog pe Dumnezeu să primească sufletul meu şi să vă ajute pe voi să supravieţuiţi…»”.
În perioada 1941 - 23 august 1944, România a reuşit să-şi răscumpere creanţe din
străinătate şi să-şi procure, tot din străinătate, aur şi devize convertibile în aur de cca. 11
vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la
13 ½ la 24 ½ vagoane.
„Este o situaţie unică, nemaiîntâlnită în nici o altă ţară, chiar victorioasă, cum e cazul
Angliei, care nu a putut să-şi acopere nevoile decât cedând din aurul şi portofoliile
străine pe care le poseda în alte ţări, rămânând şi îndatorată”, arată Vulcănescu în faţa
instanţei.
Însuşi Hitler i-a reproşat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944):
„Contribuţia economică a României către Axă a fost meschină.”
Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei, România să fie pregătită de un nou
război, cel al eliberării Ardealului. Iată ce declară generalul Sănătescu, premier din 23
august şi şeful Statului Major în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:
a fost în stare să creeze, nici să procure nici un fel de armament şi chiar din cel existent
am fost nevoiţi să dăm o bună parte.”