Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”

Facultatea Arte Plastice și Design

Referat
Comerțul internațional între
clasic și modern

Evaluator: Corina Savițchi , lect.univ

Disciplina: Bazele micro-macroeconomie
Efectuat: Ciobanu Anastasia , studentă
Grupa: 204 Grafica

Chișinău 2017
 Cuprins:

I. Introducere ................................................................................................1
II. 1.1 Comerțul ca noțiune generală .............................................................2
III. 1.2 Scurt istoric ..........................................................................................3-4
IV. 2.1 Comerțul internațional ..........................................................................5
V. 2.2 Evoluția și apariția CI ...........................................................................6-7
VI. 2.3 Teoriile ale CI .......................................................................................8-10
VII. 2.4 Rolul CI în economia țării ...................................................................11
VIII. Concluzii ...................................................................................................12
IX. Bibliografie ................................................................................................13
 Introducere

“Comerţul este arta de a scoate bani din buzunarul cuiva fără

a recurge la violenţă.”
Max Amsterdam

Economia este o ştiinţă socială al cărei scop este de a înţelege modul de funcţionare a
economiei reale. O economie este ceva ce nici o persoană nu poate observa toate
elementele sale. Noi toţi suntem o parte a economiei, vom cumpăra şi vinde toate lucrurile
de zi cu zi, dar nu putem observa toate părţile şi aspectele unei economii la un moment dat.
Din acest motiv, economiştii construiesc zilnic modele matematice, sau teorii, menite să
descrie diferite aspecte ale lumii economice reale.
Încă din antichitate , în momentul apariției în care oamenii au început să comunice între
ei ,s-a facut necesar prezența comerțului. Noţiunea de comerţ are un conţinut complex,
determinînd o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru
a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor.
Privită în contextul său istoric, la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine lucruri
şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe măsura dezvoltării
civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decît prin schimb, creîndu-se
adevărate curente şi căutări reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare
continuă, ajungînd ca în final să fie soluţionate prin comerţ. Comerţul reprezentînd una din
cele mai vechi îndeletniciri omeneşti.
Pe parcursul mai multor perioade , revoluții , comerțul a devenit un mijloc de venit pentru
mai multe pături sociale.
Cea mai valoroasă formă de legătură este comerțul internațional , despre care se v-a
vorbi în acest referat. Comerţul internaţional este conceptul de schimb de bunuri şi servicii
între persoane sau entităţi în diferite ţări. Comerţul, atât la nivel intern, cât şi internaţional,
este necesar, în general, din motive similare: necesitatea de competenţă a unui guvern,
motivul producătorilor de a obţine profitul, precum şi nevoile şi opţiunile consumatorilor.
Rolul jucat de comerţul internaţional pentru bunăstarea şi dezvoltarea economică a unei ţări
a fost raportată pe larg. Mai mult decât atât, ,,există o gamă largă de circumstanţe,în care
toate ţările câştigă reciproc din comerţ”.
Prin urmare, acest referat va încerca să exploreze,pe scurt, teoriile comerţului
internaţional, aplicabilitatea şi relevanţa acestora în zilele noastre.

1
 1.1 Comerţul ca noţiune generală

Etimologic, termenul de comerț vine din cuvântul latin "comercium" prin care se
desemnă schimbul efectuat cu ceva sau cu cineva.Dicționar explicativ al limbii Române DEX
(2002) furnizează următoarele definiții: (a) activitate economică de valorificare a mărfurilor
prin procesul de vânzare-cumpărare; negot; (b) ramură a economiei nationale în care se
realizează circulația mărfurilor.Dicționarul de sinonime indică pentru comerț: negot,
negustorie. Considerat conceptul central din care a derivat capitalismul și toate celelalte
sisteme economice, comerțul reprezintă - corform dictionaruului Wikipedia - schimbul
voluntar (trading) între două entități al unor bunuri valoroase. Același dicționar face referire
și la activitate de comercializare ca fiind procesul de transformare a unui bun sau serviciu
într-o valoare echivalentă (mai prețioasă).
În prefața lucrării "The Penguin Dictionary of Commerce", autorul - Michael Greener -
scria următoarele: " O anumită distincție ar trebui facută între comerț si economie, întrucât
cele două teme se suprapun. Nu se intenționează a se da aici o definiție cuprinzătoare
comerțului întrucât aceasta ar fi destul de provocător. Dar se poate menționa, în general, că
un dicționar de comerț ar trebui să se ocupe de larga diversitate de instituții care servesc
industria prin ... facilitarea în orice fel a distribuției bunurilor și serviciilor."
Din perspectiva teoriei economice, comerțul este asociat cu schimbul oneros. Astfel,
Alain Samuelson ,îl citează pe Adam Smith aratând ca acesta din urma identifică o dublă
relație între diviziunea muncii și schimb. Pe de o parte schimbul este la originea diviziunii
muncii, și pe de altă parte diviziunea muncii progresează, amplificând piața, respectiv
proporțiile schimbului în societate. Prima dintre aceste aserțiuni, fondată pe ideea că
oamenii urmăresc sa-și satisfacă interesele prin intermediul celorlalți, prin schimb, a generat
conceptul de "Homo Economicus", puternic exploatat ulterior de catre Vifredo Pareto. Astfel
comerțul este considerat un element central al existenței sociale. Cum arată tot Adam Smith:
"Fiecare om devine un fel de negustor șii societatea însăși devine o societate comerciantă".
Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith și discipolii săi analiza societații din punctul
de vedere al economiei politice se rezumă la explicarea modului în care functionează
schimbul, aceasta având ca o consecință secundară și faptul că bunurile nu mai sunt
considerate ca satisfacând trebuințe de consum, ci, ca mijloace de a obține alte bunuri.
"Specializarea trebuie sa fie însoțită de comerț. Oamenii care produc un singur bun,
trebuie să comercializeze cea mai mare parte din cantitatea produsă pentru a putea obține
toate celelalte lucruri de care au nevoie" Lipsey, Chrystal . Întrucât în "economia de schimb"
satisfacerea trebuințelor se bazează pe specializare, comerțul (schimbul) este omniprezent
și definește mecanismul fundamental prin care alegerile oamenilor conduc la repartizarea
și valorificarea resurselor în economie. O abordare mai restrictivă în privința conceptului
teoretic de comerț oferă profesorul Ion Stanescu. Acesta arată că numai o parte din bunurile
consumate sau utilizate în economie fac obiectul schimbului. Există și bunuri care nu fac
obiectul schimbului: bunurile libere, cele obtinuțe în propria gospodărie și utilizate în
procesul de autoconsum, bunurile obtinuțe ca urmare a activitaților de binefacere sau cele
dobândite prin forță. Este important de subliniat că nu toate bunurile care fac obiectul
schimbului sunt marfuri, ci doar acelea destinate schimbului prin însuși scopul producerii lor.

2
 1.2 Scurt istoric

Schimburile care se efectuau la început direct - produs contra produs - constituiau aşa-
zisul troc. Într-un asemenea stadiu, pentru a-şi procura ceea ce avea nevoie, omul ceda din
cele ce-i prisoseau altor oameni, care îi dădeau în schimb ceea ce şi ei aveau ca excedent.
Pentru ca acest troc să se poată efectua, era necesar ca trebuinţele sau dorinţele celor
interesaţi să coincidă, iar produsele ce urmau a fi schimbate să fie divizibile sau să aibă o
valoare sensibil egală.
Schimbul a fost mult mai simplu cînd s-a trecut la folosirea unei mărfi intermediare,
numită monedă. Trocul s-a descompus atunci în două operaţiuni: vînzarea şi cumpărarea.
Pornind din acest moment, a început adevăratul comerţ.
Specialiştii în teoria comercială, analizînd evoluţia în timp a schimbului, subliniază faptul
că se poate vorbi de o adevărată civilizaţie comercială, ale cărei începuturi trebuie căutate
într-un trecut de peste patru mii de ani. Astfel, China, Mesopotamia, Europa de Nord făceau
încă de atunci comerţ la scară internaţională. Mai multe popoare mediteraneene - cretanii,
fenicienii etc. - au fost, de asemenea, mari navigatori şi negustori, formînd adevărate
stabilimente comerciale în Africa, Anglia, Ţările Baltice etc. Mai tîrziu, grecii şi apoi romanii
au constituit veritabile imperii comerciale, profitînd de îmbunătăţirea transporturilor terestre
şi maritime, de crearea şi perfecţionarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea
schimburilor şi a economiei artizanale.
A urmat, apoi, pentru Europa, epoca invaziilor barbare şi musulmane care au antrenat
puternice sinuozităţi în dezvoltarea schimburilor, stimulînd apariţia unei economii
"domeniale", o economie închisă, în cadrul căreia fiecare senior din Europa feudală
producea tot ceea ce era necesar unei vieţi foarte aspre.
Începînd cu secolul al XI-lea se poate însă vorbi de o adevărată "revoluţie comercială" ,
în cadrul căreia reprezentanţii unor schimburi mai largi şi mai diversificate între domenii şi
zone s-au înfruntat cu adepţii economiei închise, creîndu-se, treptat, puternice centre de
producţie şi consum. Dealtfel, în această perioadă, se poate vorbi de existenţa a doi poli ai
comerţului european - zonele mediteraneene şi cele de la Marea Nordului - care au conturat
între ele o zonă comercială ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne, ţările de pe Rin şi
Mosella.
Revoluţia comercială ce a avut loc începînd cu secolul al XI-lea, prin consecinţele sale
asupra schimburilor domeniale şi crearea zonelor comerciale, face să apară şi negustorul -
mercator - care, la început, a fost itinerant, iar apoi s-a stabilizat în diverse oraşe. Se nasc
astfel şi se dezvoltă primele puncte de întîlnire dintre mărfurile din sud şi cele din nord, care,
ulterior, vor ceda locul iarmaroacelor, bîlciurilor şi marilor tîrguri europene.
În ansamblul său, societatea s-a transformat continuu, meşteşugarii au vrut să trăiască
în oraşe sau în locurile unde găseau debuşee pentru produsele realizate. Agricultura s-a
specializat neîncetat, devenind şi ea o sursă de produse care, în marea lor majoritate,
depăşeau necesităţile familiei şi chiar ale zonei, trebuind să fie valorificate prin intermediul
schimburilor. La finele secolul al XI-lea şi începutul celui de-al XII-lea, ca urmare a
respectivelor modificări în cadrul colectivităţilor, se separă burghezia comercială, care,
realizînd beneficii mai uşor decît meşteşugarii, poate să creeze noi aşezăminte comerciale.
3
 Secolul al XII-lea, prin laicizarea unei mari părţi din populaţie, raţionalizarea modurilor
de viaţă, adoptarea unui calendar fix, apariţia şi introducerea în viaţa cotidiană a orologiilor
care divizau ziua şi noaptea în douăzeci şi patru de ore fixe şi regulate, precum şi prin alte
asemenea aspecte, şi-a pus amprenta şi pe evoluţia comerţului şi, în special, pe dezvoltarea
tehnologiilor sale. Au apărut astfel, aşa- zisele "practici de comerţ", adevărate manuale de
comerţ, care enumerau şi descriau mărfurile, tarifele vamale şi itinerariile comerciale,
stipulau reguli şi consiliau negustorii. Atît referitor la mărfuri, cît şi la relaţiile cu fiscul,
aceleaşi manuale mergeau mai departe, încercînd să ajute comercianţii în înţelegerea şi
utilizarea mecanismelor economice.
Efecte deosebite asupra activităţii comerciale a avut descoperirea Americii, de care, în
secolul al XVI-lea, prin aurul şi banii puşi la dispoziţie, au profitat din plin comercianţii,
constituindu-se întreprinderi foarte puternice atît din punct de vedere economic, cît şi politic.
Îmbunătăţirea mijloacelor de comunicaţie, perfecţionarea tehnicilor de realizare a
produselor, crearea unor noi modalităţi de aprovizionare, apariţia manufacturilor şi a
producţiei la scară mare, generalizarea diviziunii muncii fac să crească numărul
întreprinzătorilor comerciali şi, în acelaşi timp, să apară noi specialişti în probleme
comerciale, cum ar fi negustorii şi bancherii, care, prin investiţiile lor, au contribuit la naşterea
şi dezvoltarea a însăşi revoluţiei industriale. A existat, şi în această etapă de expansiune, o
perioadă mai grea care a frînat dezvoltarea respectivă.
Este vorba de revoluţia franceză din 1789, care, prin sistemul corporativ, a încercat să
ia măsuri împotriva concurenţei, frînînd puternic inovaţia socială sau tehnologică şi chiar
schimburile, prin introducerea protecţionismului local, cu vămile sale zonale foarte rigide. A
triumfat însă liberalismul, care, în cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea, s-a opus
reglementărilor rigide şi corporaţiilor care, treptat, au fost suspendate sau li s-a diminuat
puterea de acţiune.
După o asemenea perioadă, caracterizată prin puternice contradicţii de-a lungul
întregului secol al XIX-lea, industria progresează rapid şi, o dată cu ea, întregul său cortegiu
de aspecte adiacente, trecînd prin diferite faze: criza din anii 1873-1895, restabilirea
protecţionismului în unele ţări europene, susţinerea liberalismului în Anglia, Belgia şi Ţările
de Jos, care toate au contribuit din plin la dezvoltarea comerţului. La acestea s-au adăugat
dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a căilor de comerţ şi de transport, care au favorizat
atît producţia, cît şi distribuţia.
Distribuţia se separă tot mai mult de producţie şi, ca urmare, micul comerciant, care se
multiplică puternic, precum şi marii comercianţi nu mai sunt cei care comanditează producţia
meşteşugarilor. Respectivii comercianţi, indiferent de talia lor, devin simpli intermediari -
specializaţi sau nespecializaţi - acţionînd, după caz, în funcţie de interesele industriaşilor.
Într-un asemenea context, în prima parte a secolul al XX-lea apare fenomenul de
concentrare a activităţii comerciale, la început prin crearea "cooperativelor de consum",
ulterior dezvoltîndu-se puternic prin apariţia marilor magazine, a întreprinderilor cu sucursale
multiple, a comerţului integrat şi a altor asemenea forme.
În cadrul acestei etape, producţia de masă este la apogeul său, iar societatea se
dezvoltă pe baza unei economii de piaţă.

4
 2.1 Comerțul internațional

Comerțul internațional este totalitatea legăturilor comerciale de cumpărare-vânzare de

bunuri și servicii, ce se desfășoară între diferite state ale lumii pe bază diviziunii
internationale a muncii. Comerțul internațional este o formă de legatură între piețele
naționale, între producători de mărfuri din diferite țări.Comerţul internaţional are două
componente: export şi import. Exportul exprimă ieşirea de pe teritoriul vamal al unei ţări a
mărfurilor şi serviciilor. Exportul implică incasări valutare pentru ţara exportatoare. Importul
se referă la intrarea pe teritoriul vamal al unei ţări a bunurilor şi serviciilor din alte ţări şi el
implică un efort valutar din partea ţării importatoare.
Firmele cu relații pe piața externă își organizează un serviciu special pentru operațiunile
de comerț exterior. Acest serviciu se află în relații directe sau indirecte cu clienții, furnizorii
și diferiții intermediari și comercianți ai comerțului internațional. Din punct de vedere
organizatoric Serviciul de export/import poate fi subordonat departamentului de marketing
(este specifică întreprinderilor mici și mijlocii, de piață externă și internă se ocupa serviciul
de marketing), sau se poate situa pe același nivel cu alte departamente
funcționale.Activitatea pe piața externă se află în sarcina unui personal specializat. Serviciul
de export/import îndeplinește doua categorii de atribuții în domeniul comerțului exterior:de
natura comercială, de natura administrativă.
Rolul serviciului de export/import este de a contribui la strategia de ansamblu a firmei și
de a acționa, opera pe piața, respectiv realizarea activitaților de prospectare, contractare,
derulare, livrare, plată.
Comerţul international a depăşit de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor
operaţii care se reduceau la import şi export de mărfuri realizate aproape exclusiv prin
contractul de vînzare cumpărare, excecutabil la termen foarte scurt. În condiţiile actuale
comerţul internaţional,e întreaga gamă a operaţiilor economice, bancare, financiare, s.a
prin care se realizează cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională. Comerţul
internaţional se exprimă prin afaceri uriase si complexe desfasurate pe termen lung si care
numai pot fi infaptuite numai cu ajutorul instrumentelor juridice tradiţionale (contractul de
vanzare- cumparare, locatie, antrepriza,etc.), ci, ele au nevoie pentru acestea de noi forme
de contracte şi chiar de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept
naţionale.
Astfel alături de contractul de vînzare-cumpărare se utilizează tot mai mult contractele
de furnizare şi montaj de bunuri de echipament industrial, livrarea de instalaţii imense la
cheie", contractul privind licenţele, brevetele, asistenţa tehnica, transferul de tehnologie
sau de know-how, contractul de leasing (tot mai des utilizat de tarile in curs de dezvoltare
care nu au mijloace necesare spre a cumpara instalatii de mare complexitate, implicind
investitii uriase), contractul de consulting-engeneering, contractele de concesiune şi de
investiţii in domeniul petrolier şi minier, contractul de factoring, acorduri complexe de
proporţii uriaşe, proiecte industriale, lucrări de geniu, civile,etc. Cel mai adesea cooperarea
economică internatională se realizează prin aşa numitele "Joint ventures" care de fapt
cuprind o întreaga gamă de operaţii economice şi juridece, de contrapartidă sau de
compensare în sensul larg, care ridică probleme cu totul noi.

5
 2.2 Evoluția și apariția a CI

Comerțul internațional este o formă de legatură între piețele naționale, între producatori
de mărfuri din diferite țări. Forma modernă a activității financiare internaționale începe din
punct de vedere istoric, odata cu încheierea tratatului de pace după razboiul franco-prusac
din anul 1871. Tratatul impunea Frantei o despăgubire de razboi enormă, care va forma
conținutul unui flux financiar-monetar internațional. Apoi Primul Razboi Mondial v-a
determina la rândul său un nou flux financiar și monetar internațional. Pentru reglementarea
acestor fluxuri se instituie pentru prima dată în istoria relațiilor internaționale o instituție
specializată în coordonarea legaturilor financiar-monetare, Banca Reglementelor
Internationale (BRI).
Fenomenul mondo-financiar și monetar va continua să se dezvolte după Primul Razboi
Mondial.Relațiile economice dintre statele ieșite din conflictul mondial au continuat să
crească, solicitând o dezvoltare rapidă a activității monetare, financiare și de credit. În 1970
relațiile economice internaționale însumau peste 300 de miliarde de dolari, iar fluxurile de
fonduri financiare capataseră un caracter permanent. Apar sisteme monetare regionale și
modalitati noi de gestionare a cursurilor valutare dar și multe aspecte negative pe care
sistemul monetar international le presta economiilor nationale.
Apariția schimbului regulat de produse este indisolubil legată de apariția diviziunii sociale
a muncii fiind un rezultat al ei.
Odată cu prima mare diviziune sociala a muncii, de care sunt legate apariția proprietății
private dezvoltarea schimbului, ia nastere și se dezvoltă schimbul între indivizi, care în cele
din urma devine unica forma de schimb. Prabușirea sistemului colonial și apariția dupa cel
de al Doilea Razboi Mondial a unui mare numar de state independente au generat evoluții
noi în modul de realizare a relațiilor economice internaționale. Cooperarea economică
internaționala este înainte de toate un produs, un rezultat al progresului tehnico-stiintific
accelerat ce se desfasoară astăzi în lume și care are o asemenea amploare și profunzime.
Extinderea diviziunii mondiale a muncii de tip industrial sub influența revoluției tehnico-
stiințifice contemporane pe deplin echitabile reclama dezvoltarea economică multilaterală,
a tuturor statelor, crearea unei industrii moderne, diversificate în fiecare țară pe baza
eforturilor proprii - ca factor primordial - și a unei largi colaborări internaționale bazată pe
respectarea strictă a principiilor și normelor dreptului internațional. Ca urmare revoluția
tehnico-stiințifica contemporană a determinat o accentuare a interdependențelor economice
dintre state.
În conditiile epocii contemporane, toate tarile lumii indiferent de natura orânduirii sociale,
de marimea si forta lor economica, de gradul lor de înzestrare cu resurse naturale sau forta
de munca, asezare geografica, etc., trebuie sa participa într-o masura mai mare sau mai
mica la circuitul economic mondial, acesta fiind o consecinta fireasca de ordin obiectiv a
interconditionarii economiei generale dintre toate statele lumii.

6
 Analiza comerțului internațional din perioada postbelica prilejuiește desprinderea unei
trăsături și tendințe specifice acestei perioade. S-au conturat trei trasaturi principale ale
dinamicii și volumului comerțului international:
1. O prima trasatură ar fi ca în perioada postbelica, comparativ cu perioadele anterioare,
comertul internațional a înregistrat cel mai înalt nivel de creștere. Cauza este: schimbarea
profundă ce s-a produs în structura economică mondială. Creșterea impresionantă n-a fost
continuă, permanentă, ci întreruptă de unele scăderi, fie în volumul valoric, fie în volumul
fizic:
- Exportul țărilor capitaliste dezvoltate au crescut în anii 1950 - 1980 într-un ritm
mediu anual de 11,6 %.
- Exportul țărilor în curs de dezvoltare au crescut în anii 1950 - 1980 într-un ritm mediu
anual de 11 %.
- Exportul țărilor socialiste au crescut în anii 1950 - 1980 într-un ritm mediu anual de
12 % la tari europene si 9 % la tari asiatice.
2. A doua trasatură ar fi ca în perioada postbelica comerțul internațional a devansat ca
ritm de creștere, nu numai Produsul National Brut (PNB), și respectiv Produsul Intern Brut
(PIB), ci și productia industrială și agricolă la nivel mondial.
3. A treia trasatură caracteristică dinamicii și volumului comerțului internațional,
rezultând din compararea acestuia cu evoluția rezervelor de aur și devize centralizate ( la
nivel de stat ), ale lumii nesocialiste.
La schimbul internațional clasic de marfuri, de servicii si de capital se adaugă după anii
'50 relatii directe între agenți economici din țări diferite în sfera producției însăși. Cooperarea
în productie devine astfel o necesitate, o condiție de creștere economică la nivel micro și
macroeconomic.
Nici o țară a lumii contemporane, oricât de mare și de dezvoltată nu ar fi, și nici o
societate comercială cu orice cifră de afaceri și orice nivel tehnologic ar avea, nu mai poate
evolua ascendent fără conlucrări cu parteneri externi. Asa dar premisa obiectivă a
cooperarii economice internationale îsi are orginea în procese și structuri ale evoluției
economice contemporane: progresul tehnic, diviziunea socială a muncii, se mai adaugă
procese și circumstanțe politice și sociale.

7
 2.3 Teorii ale comerțului internațional(CI)

La baza efectuării schimburilor internaționale de mărfuri și servicii stau diferite teorii,

izvorate, multe dintre ele, din necesitățile practice ale epocilor în care au fost elaborate.
Aceste teorii pot fi clasificate în teorii clasice și teorii moderne .
Teorii clasice
a) Mercantilismul este doctrina care pledează pentru dezvoltarea exportului, ca sursă
principală de acumulare a avuției naționale (în acea vreme, era vorba de acumularea
monedelor de aur și argint). Apariția mercantilismului în sec. XVI-XVII a fost justificată de
însemnatatea deosebită pe care o aveau aurul și argintul în confecționarea monedelor
utilizate în circuitul plaților internaționale. Se preconiza o politică protectionistă.
Cei care pledau pentru aceasta doctrină ignorau faptul ca acumularea de bani din export, în
mod excesiv, ducea la inflație. Promovarea exportului și achizitionarea de aur în tezaurul
national sunt valabile și astăzi, cu anumite restricții.

b) Teoria avantajului absolut este teoria de inceput a școlii liberale clasice, în frunte cu Adam
Smith. În "Avuția națiunilor", autorul încearca să demonstreze marea însemnătate pe care
o are comerțul pentru îmbogățirea națiunilor.
Avantajul absolut constă în achiziționarea de bunuri materiale. Această teorie apărută la
începutul secolului al XIX-lea este și o replică la teoria mercantilistă care reducea avuția
națiunii la achiziționarea de bani în sistemul bimetalist: aur si argint.
Există numeroase critici aduse teoriei avantajului absolut:
- în primul rând, nu se ia în considerare și nu se explică motivația care determină țările
mari să realizeze operațiuni de comerț exterior, presupunându-se ca ele dispun de mari
resurse naturale și nu au, în aparență, nevoie de relații comerciale cu străinătatea;
- în al doilea rând, se neglijează faptul ca avantajele tehnologice ale unei țări nu durează
la infinit.
Doctrina clasică liberală ridica concurența la rang de principiu. Conform acestei doctrine,
munca este sursa avuției, adică valoarea intemeiată pe ofertă și cerere. Se insista pentru
eliminarea barierelor din calea comerțului.

c) Teoria avantajului relativ

Conform acestei teorii, o țară trebuie să se specializeze și să exporte mărfurile pentru
care, comparativ, este mai eficientă. David Ricardo, celebrul economist englez, este liderul
acestei teorii și a formulat teoria costurilor comparative (modelul ricardian).Cu toate ca i s-
au adus completări importante, ea constituie și astăzi fundamentarea teoretică de bază a
rațiunii schimburilor de mărfuri între națiuni. Această teorie este una unifactorială, bazată pe
factorul munca și, din această cauză, va fi în detrimentul țărilor în curs de dezvoltare, cu
productivități ale muncii la niveluri inferioare. Aceasta este una dintre limitele teoriei lui David
Ricardo, altele fiind:

8
- în mod ireal, modelul presupune o distribuție egală a câștigurilor și pierderilor între țări;
- nu ține seama că unele țări sunt înteresate cu prioritate în eliminarea sau reducerea la
maximum a șomajului, maximizarea eficienței fiind trecută pe un plan secundar;
- se neglijează analiza sectorului serviciilor.
Teoria a fost lansată de Ricardo la începutul secolului al XIX-lea pentru a susține
expansiunea exportului englez de produse manufacturate, știut fiind că Anglia dispunea de
o industrie prelucrătoare dezvoltată la acea vreme. În mod direct, se avea în vedere
promovarea exportului de produse industriale din Anglia, contra produse agricole din Franta
și materii prime din diferite țări, mai ales din colonii. În acest model, unifactorial, munca este
singurul factor de producție și avantajul comparativ poate rezulta numai datorită diferențelor
de productivitate.

d) Modelul trifactorial a fost conceput de Paul Samuelson și Ronald Jones. Autorii propun
trei factori necesari pentru realizarea de produse: munca, natura și capitalul. Ei presupun
că pentru realizarea produselor industriale sunt necesari doi factori: munca și capitalul, iar
pentru realizarea produselor agricole sunt necesari tot doi factori: munca și natura
(pamantul). Astfel, munca reprezintă factorul principal, factorul comun, în timp ce capitalul
și natura reprezintă factori specifici.
Influenta comerțului asupra repartiției veniturilor nu este luată în considerare, cu toate
că:
- industriile diferă în funcție de factorii de producție pe care ii utilizează;
- costurile generate de transferul resurselor de la o industrie la alta sunt, de asemenea,
diferite.
O schimbare în structura sortimentală a producției va face sa crească cererea pentru
unii factori de producție și să scadă pentru alții.

e) Avantajul relativ al factorilor de producție

Este o teorie lansată de economiștii suedezi Hecksher și Ohlin, ca replică la modelul
ricardian al costurilor comparative. Potrivit acestei teorii, o țară trebuie să se specializeze în
producerea acelor marfuri a caror producție se bazează pe folosirea factorilor de producție
intensivi de care țara respectivă dispune cu prisosinta: capital intensiv sau munca intensivă.
Țara poate deveni competitivă pe piața internațională numai pe aceasta bază. Din acest
punct de vedere, țările se clasifică în: țări cu capital intensiv și țări cu muncă intensiva.
Realizarea de produse competitive pe piața internațională se poate face fie numai cu capital
intensiv, fie numai cu munca intensivă, fie cu ambele, ceea ce ar fi ideal.
Criticile care se aduc acestei teorii includ urmatoarele:
- autorii ignora variațiile în calitatea resurselor umane;
- se ignora însemnatatea tehnologiilor și invențiilor.

f) Teoria ciclului de viață al produsului este susținută de școala de la Harvard. Este o teorie
concentrată pe expansiunea de piață și pe inovația tehnologică. Conform acestei teorii,
produsele pot lua calea exportului numai după ce au ajuns în faza de maturitate, după ce a
fost saturată piața internă. Teoria pornește de la producția și piața SUA și poate fi aplicată
9
 în cazul unor produse de larg consum, precum: fibre sintetice, echipament electronic sau
produse din industrii tehnologice de vârf (aeronautica, farmaceutica, optica etc.).
Teorii moderne
În condițiile contemporane de evoluție a comerțului mondial, teoriile clasice nu mai pot
să explice în mod satisfăcător cauzele expansiunii comerciale a diferitelor state și firme.
Gradul de internationalizare și integrare al diverselor producții participante la realizarea
comerțului international sunt avute în vedere la fundamentarea noilor teorii.
Se observă ca teoriile apărute în ultimii ani caută să fundamenteze strategia și
organizarea afacerilor și motivarea relațiilor internaționale.

a) Teoria modernă a firmei

Orice firmă trebuie sa actioneze în trei direcții principale pentru realizarea expansiunii
sale comerciale, în condiții de competitivitate:
- reducerea costurilor de producție și transport, cel puțin la nivelul concurenței potențiale;
- intensificarea politicii de marketing pentru stăpanirea piețelor, adică să se ajungă la
ceea ce se numește puterea de piață a firmei;
- aprofundarea și permanentizarea calculului de eficiență.

b) Teoria globalizării
La baza expansiunii comerciale externe trebuie să stea trei factori majori:
- existența unei tehnologii adecvate care să permită depașirea distanțelor geografice, în
condiții optime de rentabilitate, standardizarea producției și fragmentarea procesului de
producție;
- urmărirea profitului global, adica pe întreg lantul producție – transport – distribuție; o
nerentabilitate în sectorul producție poate fi acoperită de o rentabilitate îndestulătoare într-
unul din celelalte sectoare;
- creșterea implicării statelor în reglarea și controlul afacerilor internaționale.
Această teorie este specifică internationalizării capitalului și acumulărilor de capital.

c) Alte teorii
O serie de teorii au la bază îndeosebi particularitațile specifice comerțului internațional
modern:
- localizarea industriei în funcție de costul transportului și al mâinii de lucru, care creează
producții rentabile, surse competitive pentru expansiunea exportului;
- internaționalizarea firmei care oferă posibilitatea exploatării de noi piețe și blocarea
competiției.

10
 2.4 Rolul CI în economia unei țări
Comerțul exterior are un rol însemnat în asigurarea economiei naționale cu materii
prime, combustibil și energie , utilizarea eficientă a forței de muncă , utilizarea completă și
intensivă a capacității de producție și creșterea nivelului tehnic și al calității mărfurilor ca
premisa a sporirii competitivității ofertei de marfuri pe piețele externe.
Rolul esențial, adeseori revolutionar, al comertului este că factor de progres, care-și
pune amprentă pe toate laturile existenței sociale, de la economie la politică și cultura.
Capacitatea comercianților de a se menține în cadrul filierelor comerciale în rolul lor
tradițional depinde fundamental și de abilitatea lor de a asigura reducerea costurilor de
tranziție.
În ultimii ani s-au evidențtiat importante modificări în structura activitații comerciale, ca
urmare a conjuncturii macroeconomice, noul context economic a impus, tuturor agentilor
economici care opereaza în sfera comerciala, o reflectie atât asupra rolului lor economic cât
și a inițierii și implementării strategilor de adaptare. Structura diferită a exportului față de
import materializeaza funcția de transfer a comertului exterior, rezultând modificarea
structurii rezultatelor procesului național de producție, o parte din produsul social creat la
nivelul întregii economii nationale fiind exportată și înlocuită prin import cu alte valori de
întrebuintare, ceea ce duce la diversificarea fondului de marfuri solicitate pe piața internă.
Firmele ce importă cu prețuri mici, acordând facilități de plată, marfuri și prețuri mai
avantajoase decât firmele autohtone, acești factori fac necesară orientarea firmelor către
export. La extern, firmele trebuie să faca față concurenței, prețuri de dumping, standarde
impuse privind calitatea, desfacerea și ambalajul. Un export eficient într-un volum mare
devine o soluție pentru rezolvarea problemelor de producție și sociale existente în economia
țării. Participarea unei firme la CI presupune următoarele avantaje:
- extinderea pieței
- sporirea profitului
- utilizarea mai bună a capacitații de producție
- îmbunatățirea potențialului de marketing (concurența internațională)
- consolidare a credibilității, activitatea CI inspirând încredere.

11
 Concluzii:
În concluizie putem specifica că ,comerţul internaţional şi cooperarea economică şi
tenhico-ştiinţifică internaţională constituie, fără îndoială, un element deosebit de important
pentru dezvoltarea economică, în general, precum şi pentru economia naţională a ţării
noastre.
Astefel ,CI este definit ca ramură a dreptului ce cuprinde ansamblul normelor care
reglementează relaţiile comerciale internaţionale.
CI a depăşit de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor operaţii care se
reduceau la import şi export de mărfuri realizate aproape exclusiv prin contractul de vînzare
cumpărare, excecutabil la termen foarte scurt. În condiţiile actuale comerţul internaţional,e
întreaga gamă a operaţiilor economice, bancare, financiare, s.a prin care se realizează
cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională
Comerţul internaţional a cunoscut, în permanenţă, îngrădiri de ordin tarifar şi
netarifar.Obstacolele tarifare includ diferite feluri de taxe vamale,percepute asupra
mărfurilor cu ocazia trecerii vămii unei ţări. Aceste taxe influenţează preţul de vânzare al
mărfurilor respective.
Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă
strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din
orice ţară. Respectivul comerţ este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de
complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante
revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării mărfurilor şi aprovizionării cu ridicata, precum şi
activităţilor de import-export.
Deasemenea ,comerțul joacă un rol extrem de important atât față de producator cât și
în raport cu utilizatorii. Înțelegerea importanței activitații desfașurate de către comerț fața de
cele două categorii de parteneri cu care conlucrează sau se confruntă este legat și de
funcțiile acestuia, și de impactul prin care respectivele funcții reverberează asupra celor
două categorii de parteneri.
Progresul tehnic stimulează comerţul internaţional sub două aspecte: fie prin reducerea
costurilor şi deci a preţurilor, sporind competitivitatea mărfurilor respective pe piaţa
mondială, fie prin diferenţierea calitativă a produselor, impunîndu-le deoarece alte ţări nu
pot produce calitatea respectivă.

12
 Bibliografie:

1. Dumitrescu S., BalA., Economie Mondială, Bucureşti, Editura Economică,

2002;
2. Cojanu V., Rolul comerţului exterior în strategia dezvoltării economice,
referat de doctorat, ASEM, 1997;
3. Teorii moderne și contemporane despre comerțul internațional,
https://www.academia.edu/10071697/Teorii_moderne_si_contemporane_despre_com
ertul_international ;
4. Dicționar explicativ DEX,2002,
https://dexonline.ro/definitie/comer%C8%9B ;
5. Dicționar de sinonime
6. Wikipedia , Comerțul,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9B ;
7. https://ru.scribd.com/document/227447095/Comertul-International-Contemporan ;
8. Frederic Teulon, Comerţul internaţional, Editura Institutul Eropean ;
9. Prof. univ. dr. GH. M. PISTOL ,Bazele Comerţului, Revista Biz , 2001;

13