UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI

Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

CURS AN II, SEMESTRUL I, 2014-2015

TEMELE PRELEGERILOR

C.01 / C.02 / C.03

Neoclasicismul: tradiţia clasică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

C.04
Romantismul în arhitectură – privire generală

C.05
Arhitectura în Franţa perioadei revoluţionare şi în timpul lui Napoleon

C.06
Revival-ul şi pluralismul stilistice: evul mediu şi idealul clasic în spaţiul cultural german
(prima jumătate a secolului al XIX-lea)

C.07
„În ce stil să construim?” - Revival-ul şi pluralismul stilistice: arhitectura neogotică şi
arhitectura Rundbogenstil

C.08
Învăţământul se specialitate în secol al XIX-lea

C.09
Arhitectură şi inginerie: 1750-1851

C.10
Arhitectură, inginerie şi criza estetică: experimentele inovatoare şi forma arhitecturală 1851-
1900

C.11 / C.12
Eclectism şi istorism în arhitectură (a doua jumătate a secolului al XIX-lea)

C.13
Evoluţia arhitecturii şi urbanismului în Statele Unite ale Americii (secolele al XVIII-lea şi al
XIX-lea)

1
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE ŞI CONDIŢII DE PROMOVARE A DISCIPLINEI

Pe parcursul semestrului studenţii vor susţine un număr de trei verificări de parcurs. Dintre acestea
doar două note (cele mai bune) vor fi luate în considerare pentru media finală (corespunzătoare
activităţii de parcurs).

• Toţi studenţii se pot prezenta la examenul regulamentar (sesiunea 01-02.2015) indiferent de

valorile obţinute la activitatea desfăşurată pe parcursul semestrului;
• Studenţii vor preda la sfârşitul examenului regulamentar (sesiunea 01-02.2014, cf.
programării pe grupe din orar) FIŞA DE EVALUARE A DISCIPLINEI „ARHITECTURA
OCCIDENTALA ÎN SECOLUL XIX” completată.
• Pentru promovarea disciplinei nota obţinută la examenul regulamentar trebuie să fie de minim
5 (cinci).
• Ponderea celor două valori obţinute în final – respectiv media aritmetică a notelor obţinute
la verificările de parcurs şi nota de la examenul regulamentar (sesiunea 01-02.2015) –
este de 30%, respectiv 70% din nota finală.
• Studenţii care au obţinut o medie a notelor la verificările de parcurs mai mică decât 5 (cinci),
nu vor beneficia de rotunjirea (în sus) mediei finale.
• Studenţii care au obţinut o medie a notelor la verificările de parcurs mai mare decât 5 (cinci),
vor beneficia de rotunjirea (în sus) mediei finale. Rotunjirea valorilor obţinute se va face o
singură dată, respectiv la final, după calcularea mediei ponderate a valorii corespunzătoare
verificărilor de parcurs şi a valorii obţinute la examenul (scris) din sesiunea regulamentară.

Titular curs:
lect. dr. arh. H. Moldovan

2
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

PREZENTARE GENERALĂ A TEMELOR DE CURS

1. TRADIŢIA CLASICĂ ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA

(NEOCLASICISMUL)

Premise:
- Franţa: teoria de arhitectură a lui Claude Perrault / proiectul lui Claude Perrault pentru
finalizarea aripii de est a palatului Louvre („Colonada Louvre-ului”);
- Palladianism-ul britanic: Collen Campbell şi publicaţiile de arhitectură / realizările lui Richard
Boyle (lord Burlington şi a discipolului său William Kent);
Perspective novatoare: teoria de arhitectură în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
- Reconsiderarea surselor medievale târzii: Batty Langley Gothic Architecture, improved by
Rules and Proportions (1747); noi interpretări teoretice ale antichităţii greceşti: Carlo Lodoli
(Venezia), Marc Antoine Laugier (Franţa); realizări emblematice: Jacques-Germain Soufflot –
reconstrucţia bisericii medievale S-te Geneviève, Paris (începută în 1757);
Arhitectură şi arheologie:
- Primele publicaţii de popularizare / cunoaştere în Occident a monumentelor arhitecturii antice
greceşti: Richard Pococke (1745), Julien David Le Roy (1758), James Stuart & Nicholas Revett
(1762-1816);
- Rolul Grand Tour în formarea arhitecţilor şi implicarea Society of Dilettanti în cercetările
(arheologice) privitoare la arta şi arhitectura antichităţii;
- Disputa între adepţii modelelor antichităţii greceşti şi a adepţilor celor aparţinând antichităţii
romane:
o Johann Joachim Winckelmann (1717-1768), Geschichte der Kunst der Alterthums (Istoria
artei antichităţii), 1764;
o Giovanni Battista Piranesi (1720-1778), Prima parte di architettura e prospettive inventate
(1743), Antichità romane de’tempi della Repubblica, e de’primi imperatori (1748), Della
magnificenza ed architettura de’ Romani (1761), Parere su l’architettura (1765) etc.;
Arhitectura şi urbanismul în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Urbanismul şi edilitatea urbană:
- Planul capitalei Franceze a lui Pierre Patte şi concursul pentru amenajarea unei pieţe regale
(Place Louis XV) în Paris, 1748 – proiect realizat începând cu 1755 de arhitectul curţii regale
franceze Ange-Jacques Gabriel (piaţă redenumită ulterior Place de la Concorde);
- Reconstrucţia Lisabonei după proiectul inginerului Eugenio dos Santos (1758);
- Preocupări urbanistice şi edilitare în Anglia: John Gwynn şi propunerea sa: London and
Westminster improved (1766);
Arhitectura
- Diversificarea tipurilor de clădiri / programe de arhitectură: neoclasicismul reflectat în
programul teatrului / clădirilor de învăţământ (şcoala pariziană de chirurgie) / clădirilor cu
funcţie administrativă (William Chambers);

2. ROMANTISMUL ÎN ARHITECTURĂ

Caracteristicile generale ale curentului (din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în prima
jumătate a secolului al XIX-lea): reconsiderarea trecutului medieval dar şi a tradiţiei clasice, a
vernacularului, sau exploatarea pitorescului în opere variate care mizează pe frumosul subiectiv
(opunându-se astfel obiectivării estetice pe care o propuneau reinterpretările moştenirii clasice). În
arhitectură, ca de altfel şi în artele plastice, romantismul nu a închegat un stil sau un sistem de forme

3
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

unitar. A fost o stare de spirit care a declanşat un nou mod de a gândi. Romantismul a fost mai
degrabă exprimarea simultană a mai multor puncte de vedere (estetice), uneori contradictorii. De aici
şi imposibilitatea de a delimita un „stil romantic“ practicat de un grup de artişti consecvent romantici.
Nu poate fi desemnată nici o operă paradigmatică care să reunească aspiraţiile romantice.

3. ARHITECŢII VIZIONARI: ÉTIENNE-LOUIS BOULLÉE ŞI CLAUDE-NICOLAS

LEDOUX

Formaţi în spiritul tradiţiei clasice, în proiectele lor, ambii arhitecţi au fost preocupaţi în primul rând
de experimentele expresive. Debarasându-se de rigiditatea normelor de proporţionare şi de abundenţa
decorativă, prin proiectele lor, cei doi au pus în discuţie, din perspective similare, principiile
fundamentale ale arhitecturii inspirate de modelele clasice.

4. ARHITECTURA LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA

Revoluţia Franceză (1789) şi repercusiunile în arhitectură: construcţii existente sau construcţii noi,
proiecte rămase pe hârtie sau şantiere în derulare – devin prin asocierea unor noi semnificaţii oglindiri
ale noii ordini: proiectul pentru Palatul Adunării Naţionale de la Paris (1792), Muzeul Monumentelor
Franceze (1795) depozitar al geniului artistic al naţiunii franceze), transformarea bisericii S-te
Geneviève în Pantheon (templu închinat marilor personalităţi ale naţiunii franceze).

5. TEORIA DE ARHITECTURĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA

- Evoluţiile şi experienţele arhitecturale de pe parcursul secolului al XVIII-lea sintetizate în

scrierile teoretice (din multe puncte de vedere complementare) ale arhitecţilor Jean-Baptiste
Rondelet şi J.-N.-L. Durand (ambii implicaţi în învăţământul tehnic din capitala franceză),
publicate la începutul secolului al XIX-lea.
- Aspectele de natură formală (prezentate sub forma unei posibile metode / reţete de proiectare): J.-
N.-L. Durand - Précis des leçons d'architecture données à l'École royale polytechnique (1802-
1805).
- Aspectele de natură tehnică: Jean-Baptiste Rondelet – Traité théorique et pratique de l'art de
bâtir (1805-1816).

6. EPOCA NAPOLEONIANĂ

- Paralelismul declarat cu perioada de glorie a Romei imperiale, oglindit în realizările patronate de

Napoleon la Paris (coloana din Place Vendôme, Arcul de Triumf de la Tuileries (Arcul
Caruselului), Arcul de Triumf din Place de l’Étoile etc.), dar și în orașele din teritoriile nou
cucerite (Milano).
- Activitatea arhitecţilor oficiali ai curţii: Charles Percier şi Pierre Fontaine.

7. REVIVAL-UL ŞI PLURALISMUL STILISTICE: CAZUL NEOGOTICULUI ENGLEZ

Persistenţa arhitecturii gotice în Anglia până în secolul al XVIII-lea şi primele tentative de

reinterpretare:
- În teorie: Batty Langley - Gothic Architecture, improved by Rules and Proportions (1747);
- În practică: Horace Walpole – reşedinţa proprie de la Strawberry Hill, Twickenham, în apropiere
de Londra (c. 1750).
Maturizarea experimentelor revival-ului gotic în opera teoretică şi practică a lui A. W. N. Pugin:

4
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

- Critica oraşului şi a arhitecturii contemporane în Contrasts: Or, A Parallel Between the Noble
Edifices of the Fourteenth and Fifteenth Centuries and Similar Buildings of the Present Day.
Shewing the Present Decay of Taste (1836);
- Una dintre cele mai importante demonstraţii de adaptare a vocabularului gotic în arhitectura
instituţiilor publice (laice): Parlamentul din Londra (c. 1840-1860, împreună cu arhitectul
Charles Barry).

8. REVIVAL-UL ŞI PLURALISMUL STILISTICE: EVUL MEDIU ŞI IDEALUL CLASIC

ÎN SPAŢIUL CULTURAL GERMAN ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA

- Opera lui Karl Friedrich Schinkel în Prusia – experimentele bazate atât pe reinterpretarea surselor
medievale târzii cât şi ale surselor clasiciste.
- Opera lui Leo von Klenze în Bavaria – idealizarea modelelor arhitecturale ale clasicismului antic
grecesc şi asocierea unor funcţii şi semnificaţii noi (Walhalla de lângă Regensburg, Muzeele
müncheneze (Gliptoteca şi Propileele)).
- Dezbaterile privitoare la policromia arhitecturii antice greceşti: J. I. Hittorf.

9. „ÎN CE STIL SĂ CONSTRUIM?” – CĂUTAREA UNUI NOU STIL ÎN GERMANIA

PRIMEI JUMĂTĂŢI A SECOLULUI AL XIX-LEA

- Experimentele bazate pe repertoriul arhitectural medieval timpuriu (bizantin şi romanic) ale lui
Karl Friedrich Schinkel, inițiatoare ale unor căutări stilistice noi, a căror formă teoretică a fost
dată două decenii mai târziu de Heinrich Hübsch (exemplele bisericilor parohiale din suburbiile
berlineze proiectate de Schinkel).
- Teoretizarea Rundbogenstil-ului („stilul arcului în plin cintru”) în eseul lui Heinrich Hübsch – In
welchem Style sollen wir bauen? („În ce stil ar trebui să construim?”), 1828 – direcție eclectică
care îmbina elemente de vocabular diverse – paleocreștine, bizantine, romanice sau renascentiste
– având ca laitmotiv arcul în plin cintru sau (mai rar) arcul segmentar, rezultat din arcul în plin
cintru.
- Realizările Rundbogenstil ale arhitectului Heinrich Hübsch din Baden (Technische Hochschule
din Karlsruhe (1833-36), biserica St. Cyriakus din Bulach de lână Karlsruhe (1834-37),
Trinkhalle din Baden-Baden (1837-40)).
- München sub patronajul lui Ludwig I de Bavaria: transformările urbanistice (Ludwigstrasse și
extensia orașului spre vest) şi operele arhitecţilor curţii regale Leo von Klenze şi Friedrich von
Gärtner (instituții publice și culturale, concentrate în partea de vest a nucleului istoric al orașului,
majoritatea pe Ludwigstrasse).

10. ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE ARHITECTURĂ

- Începuturile învăţământului de arhitectură în Franţa lui Ludovic al XIV-lea prin înfiinţarea sub
patronaj regal și cu concursul direct al ministrului Jean-Baptiste Colbert a Academiei Regale de
Arhitectură de la Paris (1671) – instituţie a cărei curiculă a fost focalizată pe studiul aspectelor
formale ale arhitecturii, consolidând dogma şi impunând gustul „oficial” în arhitectura
comandată de suveran şi, mai apoi, de stat.
- Crearea primelor şcoli tehnice în Franţa în secolul al XVIII-lea: École des Ponts et Chaussés
(1747 și reorganizată în1775 cu concursul arhitectului Jean-Rodolphe Perronet) şi a École
Polytechnique (fondată în 1795 și organizată de J.-B. Rondelet, fostul asistent al lui J.-G.
Soufflot pe șantierul bisericii S-te Geneviève din Paris).

5
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

- Organizarea învăţământului de arhitectură în Franţa până în a doua jumătate a secolului al XIX-

lea (École des Beaux-Arts): externalizarea activităţii de proiectare în ateliere independente,
schiţele, concursurile lunare şi rolul central al titularului disciplinei „teoria arhitecturii” în
impunerea temelor și a liniei urmate în formarea arhitecților. Ţelul final al pregătirii în
prestigioasa instituţie pariziană: Grand Prix de Rome, constând într-o perioadă de cinci ani pe
care studentul o petrecea la Roma ca penssionaire al Académie Française (studiu de caz:
perioada romană a arhitectului Henri Labrouste).

11. ECLECTISMUL ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

Reconsiderarea trecutului arhitectural în ansamblu (dintr-o perspectivă care se erijează pe o

cunoaştere aprofundată, bazată pe criterii ştiinţifice, într-o perioadă în care istoria arhitecturii începea
să-și capete autonomia ca disciplină) şi utilizarea modelelor acestuia pentru crearea unor opere
originale, care să răspundă cerinţelor estetice, funcţionale şi semnificative ale momentului. Ca şi în
cazurile neoclasicismului şi romantismului, eclectismul nu poate fi definit ca „stil” ci, mai degrabă, ca
un curent de gândire, o atitudine, care a generat forme de expresie variate (instituţiile reprezentative
construite după jumătatea secolului al XIX-lea pe Ringul vienez, clădirea Operei din Paris – „palat” al
burgheziei franceze realizată după proiectul lui Charles Garnier etc.).

12. ARHITECTURA ŞI INGINERIA: NOILE MATERIALE ŞI FORMA ARHITECTURALĂ

(1750-1851)

- Industrializarea şi progresele ştiinţifice – noi materiale şi tehnici de construcţie. Rolul geometriei

descriptive (Gaspard Monge) şi al introducerii sistemului metric (începând cu 1795 în Franța) în
unificarea manierelor de reprezentare folosite în proiectarea de arhitectură.
- Interferenţele dintre experimentele arhitecţilor şi inginerilor – arhitectura podurilor metalice: cele
mai timpurii experimente britanice (podul de fontă atribuit lui John Wilkinson (?) în colaborare
cu T. F. Pritschard – Coalbrookdale Bridge, 1777-79) până la experimentele îndrăznețe ale lui
Thomas Telford și I. K. Brunel (podurile suspendate realizate de Telford – Menai Bridge, 1818-
1826 și Brunel Clifton Bridge, lângă Bristol, 1836).
- Metalul şi sticla în arhitectură – grădinile de iarnă (sere urbane, imaginate ca parcuri închise),
galeriile comerciale (cazul galeriei „d’Orleans”, realizate de Percier și Fontaine la Grand Palais
în Paris, etc.
- Exploatarea expresivităţii structurilor metalice (studiu de caz: biblioteca S-te Genevève, H.
Labrouste, c. 1838-1851).

13. ARHITECTURA, INGINERIA ŞI CRIZA ESTETICĂ: EXPERIMENTELE

INOVATOARE ŞI FORMA ARHITECTURALĂ (1851-1890)

- Expoziţiile universale – oglindire a progresului tehnic / industrial al civilizaţiei occidentale

(studiu de caz prima manifestare de acest gen, organizată de Henry Cole și Prințul Albert,
desfășurată sub patronaj regal la Londra în amplul pavilion „Crystal Palace” (1851), realizat sub
coordonarea lui Joseph Paxton).
- Critica industrializării, a producției în serie a bunurilor și a diminuării crescânde a rolului
artistului / artizanului în concepția și execuția obiectelor artistice: (John Ruskin (The Seven
Lamps of Architecture', (1849) și The Stones of Venice (1851-1853), William Morris și
fundamentele mișcării „Arts & Crafts”). Dintr-o perspectivă diferită, Viollet-le-Duc critica
ruperea de realitate a formării arhitecților (Entretiens sur l'architecture (în 2 volume, 1863-

6
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

1872)), principalele reproșuri fiind aduse învățământului de la École des Beaux-Arts, unde
încerca să-și impună propriile idei în timpul reformei din 1864-1865.
- Dimensiunile progresului tehnic de pe parcursul secolului al XIX-lea, strălucit ilustrate de
expoziția universală organizată la Paris în 1889 cu ocazia centenarului Revoluției Franceze
(studii de caz: Galeria mașinilor și Turnul Eiffel)

14. EVOLUŢIA ARHITECTURII ŞI URBANISMULUI ÎN STATELE UNITE ALE

AMERICII

- Începuturile dezvoltării planificării așezărilor și arhitecturii pe coasta de est a continentului Nord-

american, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și până la declararea independenței în
1776, sub influența (diluată din multe puncte de vedere) modelelor europene din zonele de
proveniență ale imigranților (studiu de caz: planul orașului Philadelphia, trasată după planul lui
William Penn în 1682, capitală a confederației statelor independente din zona de est a SUA, până
la sfârșitul secolului al XVIII-lea când era inaugurat Washington-ul).
- „Grid-ul” ca bază a planificării urbane și a sistematizării teritoriului american la sfârșitul
secolului al XVIII-lea și planul lui Pierre Charles L’Enfant pentru capitala Washington (1791).
- Ecourile neoclasicismului european în operele lui Thomas Jefferson (Virginia State capitol,
Richmond, 1785-1796, University of Virginia, Charlottesville, 1817-1826 etc.) și ale lui
Benjamin Latrobe (din 1803 numit de către președintele Jefferson, Surveyor of the Public
Buildings of the United States).
- Dezvoltarea urbană americană pe parcursul secolului al XIX-lea (studiu de caz: New York –
planul de extindere al vechii colonii, realizat în 1811).
- Reconstrucția orașului Chicago după incendiul din 1871 și activitatea reprezentanților „Școlii de
la Chicago” – c. 1879-1893 – William Le Baron Jenney, Henry Hobson Richardson, Louis
Sullivan etc.

7
 UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU”, BUCUREŞTI
Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit
ARHITECTURA OCCIDENTALĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
AN UNIVERSITAR 2014-2015 – SEMESTRUL I – FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

LUCRĂRI GENERALE

HITCHCOCK, Henry-Russell, Architecture: Nineteenth and Twentieth Centuries, Pelican History of Art,
Harmondsworth, 1977
KOSTOF, Spiro, A History of Architecture. Settings and Rituals, Oxford University Press, 1995
KRUFT, Hano-Walter, A History of Architectural Theory. From Vitruvius to the Present, New York, Princeton
Architectural Press, 1994
WATKIN, David, A History of Western Architecture, Laurence King, 2000

LUCRĂRI DE ISTORIA ARHITECTURII ŞI URBANISMULUI ÎN

SECOLELE AL XVIII-LE ŞI AL XIX-LEA

BENEVOLO, Leonardo, History of Modern Architecture, vol. I, The Tradition of Modern Architecture, The
MIT Press, Cambridge Massachusetts, (1977) 1980
BERGDOLL, Barry, European Architecture 1780-1890, Oxford University Press, 2000
COLLINS, Peter, Changing Ideals in Modern Architecture. 1750-1950, McGill-Queenʼs University Press,
(1965) 1984
HANDLIN, David. P., American Architecture, Thames & Hudson, London (1985), 2004
ÉPRON, Jean-Pierre, Comprendre l’éclectisme, Paris, Éditions Norma, 1997
LASCU, Nicolae, MĂRGINEANU CÂRSTOIU, Monica, (ed.), Arhitectura ca artă. Premise teoretice ale
arhitecturii secolului XX, de la François Blondel la Camillo Boito, Bucureşti, ed. Meridiane, 1987
KAUFMANN, Emil, „Three Revolutionary Architects, Boullée, Ledoux, and Lequeu” în Transactions of the
American Philosophical Society, New Series, Vol. 42, No. 3 (1952), pp. 431-564
LEWIS, Michael J., Gothic Revival, London, Thames and Hudson Ltd., 2002
MALLGRAVE, Harry Francis, Modern Architectural Theory. A Hitorical Survey, 1673-1968, Cambridge
University Press, 2005
MIDDLETON, Robin (ed.), The Beaux-Arts and the Nineteenth-century French Architecture, The MIT Press,
1982
MIGNOT, Claude, Architecture of the 19th Century, Köln, Benedikt Taschen Verlag GmbH, (1983) 1994
SUMMERSON, John, The Architecture of the Eighteen Century, Thames & Hudson, London, (1969) 1996
WATKIN, David, MIDDLETON, Robin, Architecture in the Nineteenth Century, Electa, Milano, (1980) 2003
WATKIN, David, MELLINGHOFF, Tilman, German Architecture and the Classical Ideal: 1740-1840,
London, Thames & Hudson Ltd., 1987