Rata abandonului şcolar reprezintă un indicator important prin care se evaluează performanţele

sistemului educaţional, pe niveluri de educaţie. Din altă perspectivă de analiză, acesta semnalează şi
unele aspecte ale vieţii sociale şi economice, care pot influenţa accesul populaţiei la educaţie. În ultimii
ani, problematica abandonului şcolar a devenit un subiect uzual de analiză şi dezbatere. Pe de o parte,
documentele de politici educaţionale propun strategii concrete de ameliorare a fenomenului, în acord
cu ţintele strategice europene. Pe de altă parte, practicienii educaţiei (manageri, profesori, părinţi
deopotrivă) sau mass-media pun, adesea, în discuţie situaţii de abandon şcolar sau evaluează eficienţa
globală a sistemului de învăţământ românesc din această perspectivă.

În diferite astfel de contexte, sintagma abandon şcolar este utilizată cu sensuri diferite, mai
mult sau mai puţin corecte. Iată câteva exemple în acest sens:

- indicatorul abandon şcolar, definit ca rata absenteismului ridicat sau ca pondere a elevilor cu
situaţie şcolară neîncheiată: „Din cauza sărăciei, 785 de elevi din judeţul Vaslui au abandonat cursurile în
prima jumătate a acestui an şcolar…” (http://www.ziare.com/articole/abandon+scolar, 11.03.2011).

- indicatorul abandonul şcolar confundat cu indicatorul rata de părăsire timpurie a sistemului de

educaţie: „Obiectivul Uniunii Europene privind problema abandonului şcolar este clar şi ferm: o rată de
abandon şcolar în UE sub 10% până în 2020.”
(http://www.imparte.ro/Ajutor/Reintegraresociala/Abandonul-scolar-Cauze-solutii-statistici-
şiobiectivele-Uniunii-Europene-246.html).

La nivelul statisticii educaţiei sunt utilizate două metode de calculare a abandonului şcolar:

- abandonul şcolar calculat prin metoda intrare-ieşire – Această metodă de calcul permite obţinerea de
date privind abandonul pe parcursul unui an şcolar. Indicatorul rata abandonului şcolar este definit ca
diferenţa dintre numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel aflat în evidenţă la sfârşitul
aceluiaşi an şcolar, exprimată ca raport procentual faţă de numărul elevilor înscrişi la începutul anului
şcolar.

- abandonul şcolar calculat prin analiza de cohortă – Reprezintă o analiză longitudinală retrospectivă, ce
presupune urmărirea unui anumit flux şcolar (a unei cohorte de elevi) pe parcursul unui întreg ciclu de
învăţământ (de exemplu, cohorta elevilor din clasa I până la finalul clasei a IV-a / cohorta celor care intră
în clasa a V-a până la finalul clasei a VIII-a etc.). Detalii privind aceste două metode de calcul al
abandonului şcolar, avantajele şi dezavantajele fiecăreia, precum şi date statistice aferente ultimilor ani
vor fi prezentate în capitolele ce urmează.
 Rata abandonului şcolar la nivelul învăţământului primar, mai redusă decât cea corespunzătoare
învăţământului gimnazial, a avut o creştere constantă imediat după anul trecerii la 10 ani de şcolaritate
obligatorie. Situaţia s-a ameliorat uşor în ultimii ani, rata abandonului scăzând la acest nivel de studiu cu
0,4 puncte procentuale (de la1,8% în 2007/2008 la 1,4% în 2009/2010). Se înregistrează un decalaj
continuu între fete şi băieţi, în favoarea fetelor: mai mulţi băieţi din ciclul primar abandonează şcoala,
comparativ cu fetele.

În aceeaşi perioadă, în învăţământul gimnazial, valoarea cea mai ridicată a indicatorului se

înregistrează în anul şcolar 2006/2007 (2,3%). Începând din anul următor, se observă o tendinţă
continuu descendentă până la finalul intervalului când rata abandonului ajunge la 1,7%. La nivelul
segmentului de populaţie şcolară masculină, indicatorul variază între 1,8% (în 2009/2010) şi 2,5% (în anii
2006/2007 şi 2007/2008), iar la populaţia feminină între 1,5% şi 2,1%. După cum se observă din datele
prezentate în tabel, tendinţa descendentă este prezentă atât pe total populaţie, cât şi în cazul fetelor
(reducerea fiind de 0,6 p.p.), respectiv al băieţilor (0,7 p.p.). Valorile indicatorului evidenţiază avantajul
fetelor în comparaţie cu băieţii şi în ciclul gimnazial.

• Analiza ratei abandonului şcolar pe clase şi medii de rezidenţă

Rata abandonului şcolar pe clase şi medii de rezidenţă înregistrează valori oscilante, tendinţa
generală fiind, însă, mai degrabă, de reducere.
 Comparaţia valorilor ratei abandonului şcolar pe clase relevă faptul că ratele cele mai ridicate
ale abandonului se înregistrează la clasele de început de cicluri de şcolaritate: clasa I, respectiv clasa a V-
a – peste 2%, la celelalte clase valorile ratei fiind de +/-1,5%.

În mod cert, acest aspect evidenţiază drept cauză dificultăţile de adaptare şi de învăţare cu care
se confruntă elevii la debutul şcolarităţii, respectiv la debutul în ciclul gimnazial. Aceste treceri de nivel
de la învăţământul preşcolar la cel primar, respectiv de la învăţământul primar la cel gimnazial presupun
eforturi sporite de adaptare la contexte educaţionale noi pentru copil: alte stiluri de predare, strategii
didactice diferite, solicitări mai complexe în plan curricular – atât din punct de vedere al conţinuturilor
de învăţare, precum şi din perspectiva resurselor de timp. Relevante din acest punct de vedere sunt
diferenţele de număr de ore din planurile de învăţământ dintre ciclurile de şcolaritate: de la
învăţământul preşcolar la clasa I, respectiv de la clasa a IV-a la clasa a V-a.

Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, poate fi vorba, pe de o parte, de inadaptarea elevului
la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar, dar şi extraşcolar sau, pe de altă parte, inadaptarea
şcolii la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socioeconomici, socioculturali).

În concluzie, părăsirea timpurie a şcolii este rezultanta unei combinaţii de cauze interne
(psihologice cum ar fi: imaturitatea şcolară, instabilitatea psiho-afectivă, tulburări de comportament
etc.) şi externe (de natură socioeconomică: situaţia economicofinanciară a familiei, lipsa îmbrăcămintei
şi încălţămintei, condiţiile de locuit, dezagregarea familiei, lipsa ajutorului la învăţătură). La nivelul ţării
rata abandonului în învăţământul preuniversitar pe nivelurile educaţiei indică o creştere îngrijorătoare în
cazul învăţământului primar, unde şi gradul de cuprindere în învăţământ scade (de la 96% la 95%).

Dintre factori principali favorizatori ai abandonului la nivelul elevului amintim: Dificultăţile

materiale ale familiei, mai ales în cazul familiilor numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, care au
probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de
muncă (fie pe câmp, fie în gospodărie). Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale.
Divorţul, alcoolismul, violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon. Pe baza
datelor statistice, câştigurile lunare ale gospodăriilor în anul 2008 au fost de 1.365,36 lei, dintre care
aproximativ 40% sunt alocate pentru produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice; 15-16% pentru
locuinţă; 6,2-6,7% pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte; 6-6,5% pentru băuturi alcoolice şi tutun şi
numai 0,8% la educaţie (această înseamnă o cheltuială lunară de aproximativ 11 lei pentru o
gospodărie).

Un alt factor important care determină părăsirea timpurie a şcolii este intrarea pe piaţa muncii.
Fie că este vorba de lucrul ca zilier sau de activităţi regulate desfăşurate ca barman, implicarea elevilor
pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de venit constituie element de risc ce se
soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să
muncească ar putea fi promovarea unor modele comune în ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor
ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit în perioada vacanţelor,
având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o seară.
 Analizând datele de mai sus observăm că, pe baza cifrelor din Regiunea Centru, în judeţele unde
rata şomajului este mai ridicată, părăsirea timpurie a şcolii este mai mică, tinerii negăsind loc de muncă
rămân în unitatea de învăţământ. Acesta se întâmplă şi în cazul judeţelor Covasna şi Alba, unde rata
şomajului este de 7,2, respectiv 7,1%; astfel rata părăsirii timpurie a şcolii în aceste cazuri este de 1,4%,
respectiv 1,5%. La polul opus se află judeţelor Sibiu şi Braşov, cu un grad mai scăzut al şomajului, de
3,1%, respectiv 4,3%, având rata părăsirii timpurie a şcolii de 2,9% şi 3,6%.

Un alt factor de ordin social care influenţează părăsirea timpurie a unităţii de învăţământ este
modelul educaţional oferit de părinţi şi fraţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie
provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi excepţii. Modelul educaţional
oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile în care există fraţi mai mari ce au renunţat timpuriu la
educaţie tind să reproducă modelul şi în ce priveşte fraţii mai mici.