Studi Romeni 5.3a:.

5-02-2011 11:33 Pagina III

QUADERNI DI STUDI ITALIANI E ROMENI

~
CAIETE DE STUDII ITALIENE ŞI ROMÂNE

5, 2010

a cura di Roberto Merlo e Cristina Trinchero

Edizioni dell’Orso
Alessandria
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina IV

© 2011
Copyright by Edizioni dell’Orso s.r.l.
15121 Alessandria, via Rattazzi 47
Tel. 0131.252349 - Fax 0131.257567
E-mail: info@ediorso.it
http: //www.ediorso.it

Realizzazione editoriale di Arun Maltese (bear.am@savonaonline.it)

È vietata la riproduzione, anche parziale, non autorizzata, con qualsiasi mezzo effettuata,
compresa la fotocopia, anche a uso interno e didattico. L’illecito sarà penalmente perse-
guibile a norma dell’art. 171 della Legge n. 633 del 22.04.1941

ISBN 978-88-6274-264-1
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 109

Alexandru Madgearu
GENEZA UNEI LEGENDE: „TRAIAN ŞI DOCHIA”

L’autore analizza l’origine della leggenda di Traiano e Dochia, resa celebre dal-
l’omonima ballata di Gheorghe Asachi. A partire da uno studio minuzioso delle
attestazioni folcloriche della leggenda, della loro datazione e della loro struttura,
così come delle sue riverberazioni nell’ambito della letteratura colta, l’autore
giunge alla conclusione che la diffusione in ambito folclorico di tale leggenda
dati dai primi tre decenni del XIX secolo e derivi dall’influsso della cultura
“alta” sull’immaginario popolare, probabilmente mediato dai cosiddetti “libri
popolari”.

Amintirea împăratului Traian s-a conservat în memoria populară sud-

est europeană. Faptul a fost pus în evidenţă de mult vreme şi este admis şi
de către reputaţi specialişti în epoca romană, precum E. Cizek sau C.C.
Petolescu1. Este de reţinut că această amintire s-a păstrat în legătură cu
diverse valuri de pământ, drumuri sau ruine, indiferent dacă ele aparţin
sau nu epocii lui Traian. Urmele materiale au fixat tradiţiile istorice, iar
Traian a devenit un erou mitic. Dimensiunea de erou constructor a mare-
lui împărat a devenit caracteristică pentru spaţiul sud-est european, unde,
aşa cum arăta Radu Vulpe, Traian a devenit „simbolic în tradiţia populară
a Europei de Sud-Est pentru orice construcţie monumentală atribuită
Imperiului Roman”2.
În folclorul românesc există o binecunoscută legendă, pe care George
Călinescu o socotea unul dintre cele patru mituri fondatoare ale specificu-
lui naţional românesc: „Traian şi Dochia”. O legendă a etnogenezei capă-
tă în orice mitologie sau literatură o semnificaţie majoră. Dar, strălucita
carieră pe care a cunoscut-o legenda nu este şi o garanţie a vechimii ei.
De la bun început trebuie să spunem că legendele de o asemenea factură,
cu un asemenea subiect, sunt cele în care influenţa livrescă se exercită cu
precădere. Momentele de început ale istoriei popoarelor sunt, îndeobşte,
episoade asupra cărora fantezia scriitorilor mai vechi sau mai noi se com-

1
CIZEK 1980, p. 252, 427; PETOLESCU 1994, p. 723-729.
2
VULPE 1974, p. 267, nota 1.
Quaderni di Studi Italiani e Romeni 5, 2010, pp. 109-120
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 110

110 A. MADGEARU

place în a crea o istorie fictivă. Să ne gândim la genealogiile fanteziste ale

popoarelor, compuse de cronicarii medievali, la inventarea unor origini
nobile, pentru popoare sau persoane3. De aceea, atunci când avem de a
face cu o legendă populară care înfăţişează o alegorie a originilor, trebuie
să ţinem seama de posibilitatea adoptării unei creaţii a culturii elitelor.
Potrivit lui Gheorghe Asachi, în zona muntelui Ceahlău circula legen-
da că fiica lui Decebal, numită Dachia (nume devenit ulterior Dochia), a
fugit, după moartea regelui dac, travestită în păstoriţă, pentru a nu fi prin-
să de Traian. Ajunsă în cele din urmă pe vârful Ceahlăului, ea se rugă lui
Dumnezeu să fie prefăcută în stană de piatră, împreună cu oile ei. Acestea
sunt stâncile care se văd până astăzi pe munte. Asachi a transpus în ver-
suri legenda, pe care afirma că a aflat-o în popor4. Este vorba, însă, de o
versificare fără legătură cu poezia populară5. Desigur, acest fapt nu
înseamnă că nici subiectul nu este popular, dar maniera romantică în care
Asachi a înţeles să publice legenda a fost una dintre cauzele opiniei că el
a inventat-o6.
În lumina informaţiilor de care dispunem în prezent, avem însă certitu-
dinea că Asachi nu a falsificat legenda, ci a cules-o, într-adevăr, din po-
por, în 1840. Tadeu Hasdeu, înainte de 1835 (când a murit), a aflat aceeaşi
legendă în ţinutul Neamţului. Ea a rămas în manuscris, neputând fi cunos-
cută de Asachi7. Deci, această legendă circula în preajma Ceahlăului în
primele decenii ale secolului al XIX-lea. S-a schimbat, în consecinţă, şi
atitudinea cercetătorilor, legenda fiind considerată autentică8. Din acest
punct de vedere nu mai pot exista discuţii. Cât despre circulaţia legendei,
după publicarea ei de către Asachi în 1840, există numeroase mărturii.
Prima este cea a lui Jean A. Vaillant, care a călătorit pe Ceahlău la scurtă
vreme după apariţia poeziei lui Asachi. Un călugăr de la schitul Durău l-a
informat că stânca de pe Ceahlău o reprezintă pe „Docie”, fiica lui Dece-

3
Vezi de exemplu GEARY 2002.
4
ASACHI 1973, p. 173-175, 685, 687.
5
VRABIE 1968, p. 27.
6
ŞĂINEANU 1896, p. 33-38; MARIAN 1899, p. 131; I.N. 1892, p. p. 185-186;
CARACOSTEA 1928, p. 84; DENSUSIANU 1929, p. 192; BÎRLEA 1966, p. 14;
BUHOCIU 1970, p. 33.
7
HÂJDEU 1985, p. 236. Vezi şi CHIŢIMIA 1942, p. XXV-XXVI;
BISTRIŢEANU 1977, p. 122-123.
8
CHIŢIMIA 1968, p. 239; BOTEZATU 1971, p. 69-71; STANCIU 1977, p. 105-
113; BABU-BUZNEA 1979, p. 118-119; COJA 1982, p. 5-6; TOMESCU 1982, p.
420; VULCĂNESCU 1985, p. 269, 334.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 111

GENEZA UNEI LEGENDE 111

bal, adică – spunea călugărul – Genius Daciarum dintr-o inscripţie găsită

la Alba Iulia (!)9. Această interpretare erudită o găsim însă pentru prima
oară la Mihail Kogălniceanu, în „Istoria…” sa din 1837: „Numele acestei
divinităţi (Genius Daciarum) s-a păstrat până astăzi; este o bătrână numită
Baba Dochia”10. Remarcăm că M. Kogălniceanu nu cunoştea legenda is-
torică despre Traian şi Dochia, ci doar legenda despre Baba Dochia, des-
pre care va fi vorba mai jos. Este normal, deoarece lucrarea lui M. Kogăl-
niceanu a fost scrisă înaintea publicării legendei culese de către Asachi. În
1840, Kogălniceanu va accepta autenticitatea acesteia11. Iată că nu putem
pune nici un temei pe mărturia călugărului lui Vaillant, care preia o idee
livrescă.
În schimb, avem alte dovezi, certe, despre circulaţia legendei în mediul
popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Într-unul dintre „Plu-
guşoarele” culese de Alecsandri apare şi „Dochiana cea frumoasă”, ne-
vasta lui Troian. Textul a fost publicat abia în a treia ediţie a „Poezii-
lor…”, din 186612. Înainte de 1875, lingvistul Alexandru Lambrior, călă-
torind pe Ceahlău, a înregistrat legenda împietririi Dochiei, fiica lui Dece-
bal13. El a mai văzut şi altă stâncă, denumită Vulturul lui Traian, pe care o
cunoştea şi Asachi14. În 1877 şi 1890, Grigore C. Buţureanu culegea şi el
variante ale legendei despre Traian şi Dochia, tot în ţinutul Neamţului.
Decebal, „craiul dacilor”, apare sub numele Dochel în a doua legendă, dar
culegătorul constată că acest nume (nemaiîntâlnit în alte tradiţii) este
uneori înlocuit cu al lui Dragoş Vodă15. Legenda publicată în 1881 nu
poate fi decât o creaţie a lui Buţureanu, căci în lunga naraţiune apare şi un
personaj necunoscut folclorului: nobilul dac Cobal, îndrăgostit de Dochia
(aici, sora lui Decebal). Nu mai insistăm asupra acestei producţii pretins
populare16.
Răspunsurile la Chestionarele folclorico-istorice ale lui Nicolae Den-
suşianu oferă câteva materiale referitoare la legenda pe care o discutăm,
dar mult prea puţine faţă de ceea ce ne-am putea aştepta. Astfel, în satele
Dumitreşti (Râmnicu-Sărat), Cristeşti (Suceava) şi Cotuşca (Dorohoi) se

9
VAILLANT 1844, p. 420-422.
10
KOGĂLNICEANU 1946, p. 75.
11
M. Kogălniceanu, Critica (1840), în IVAŞCU 1967, p. 299-300.
12
ALECSANDRI 1971, p. p. 207. Vezi şi TOCILESCU 1870, p. 128.
13
LAMBRIOR 1927, p. 38.
14
ASACHI 1981, p. 399.
15
BUŢUREANU 1890, p. 474-476.
16
BUŢUREANU 1881, p. 21-23.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 112

112 A. MADGEARU

ştia că Dochia a fost fiica lui Decebal17. Potrivit unei legende din Adânca-
ta (Dorohoi), „Baba Dochia cu 12 cojoace” a fost „fugărită de un vechi îm-
părat numit Troian; din care cauză îi face şi ea troiene şi furtuni pentru a nu
fi găsită nici acum”18. Remarcăm că aici Dochia nu mai este o fecioară, ci
o babă, legenda fiind contaminată cu alta. Mai remarcăm şi naraţiunea di-
ferită de cea standard, transmisă de Asachi şi de alte surse. Din comuna
Cioara-Radu Vodă (Brăila) a fost trimisă o colindă de tip vânătoresc, în ca-
re „Traian voinicul” o vânează pe ciuta Ana Dochiana. Demn de semnalat
este faptul că din Oltina (Constanţa) este transmisă aceeaşi colindă, în ca-
re însă numele respective lipsesc19. În schimb, într-un „Pluguşor” din
Ţuţcani (Covurlui), „mândra jupâneasă / Dochia cea frumoasă / Care pe
Decebal l-a lăsat cu inima arsă”(!) a devenit nevasta lui Traian20. După
cum observa şi muzicologul Vasile Tomescu, în acest caz, „influenţa li-
vrescă se remarcă într-un mod strident, într-un stil insuficient cizelat din
punctul de vedere al poeticii populare”. Dar, motivul „Dochia, nevasta lui
Traian” este atestat şi într-un „Pluguşor” din Slobozia-Mihălceni (Râmni-
cu Sărat)21. Bizară este legenda din Sălceni (Tutova): „Calea robilor înce-
pe de la un capăt al cerului şi ţine până la celălalt. Mai începe de la Troian
şi ţine până la Dochia. E făcută de fărmecătorul Troiu ca să meargă printr-
însa o zână ce-l fermecase”22. În acest caz, avem de a face cu o evidentă
neînţelegere a semnificaţiei elementelor de istoricitate Troian şi Dochia,
care au fost receptate de ţăranii din acea localitate dintr-o sursă exterioară
memoriei lor populare. Cu alte cuvinte, ei au aflat ceva despre existenţa
personajelor Traian şi Dochia, dar au creat o naraţiune originală, în care
aceste nume şi-au pierdut calitatea de persoane, devenind nişte puncte im-
aginare ale cerului. În sfârşit, în nici un răspuns la Chestionarele lui N.
Densuşianu nu se face vreo referire la legenda „Traian şi Dochia”, asocia-
tă stâncii de pe Ceahlău, aşa cum o cunoaştem din alte izvoare. Doar în răs-
punsul din Bicaz (Neamţ) se spune despre stânca de pe Ceahlău că o re-
prezintă pe Baba Dochia, „dar nu se ştie sigur legenda ei”23.

17
Biblioteca Academiei Române (BAR), mss. 4550, f. 56; mss. 4551, f. 35; mss.
4559, f. 55 = FOCHI 1975, p. 27.
18
BAR, mss. 4559, f. 7 = FOCHI 1975, p. 24.
19
BAR, mss. 4556, f. 234; BAR, mss. 4553, f. 216-218 = DENSUŞIANU 1975,
p. 6-7 = FOCHI 1975, p. 93.
20
BAR, mss. 4558, f. 109 = DENSUŞIANU 1975, p. 223 = TOMESCU 1982, p.
451-452.
21
BAR, mss. 4558, f. 449 = FOCHI 1975, p. 226.
22
BAR, mss. 4560. f. 467.
23
BAR, mss. 4549, f. 76.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 113

GENEZA UNEI LEGENDE 113

În 1900, un tip deosebit al legendei a fost cules în satul Mădei (Ne-

amţ). Aici intervine un element nou: „dăciţa” Dochia se mărită, în cele
din urmă, cu Traian24. Din primele decenii ale secolului nostru mai cu-
noaştem două variante. Prima, publicată într-o antologie de legende pen-
tru uz şcolar, este o simplă prelucrare cultă. Este pomenită şi Sarmizege-
tusa25. Numele capitalei Daciei şi cel al lui Zalmoxis (!) apar şi în cealaltă
legendă, puternic influenţată de cultura livrescă, înregistrată în 1939 în
jud. Neamţ26. Iată şi altă legendă, publicată în 1887, care prezintă asemă-
nări cu cele despre Traian şi Dochia: „Când împăratul Traian a bătut pe
daci, doamna lui Decebal sau a vreunui alt cap al dacilor a fugit de la Sar-
mizegetusa, capitala Daciei, a venit prin părţile Făgăraşului şi, dezolată
(!), s-a refugiat în muntele Urlea etc.”27. Pare a fi confecţionată. În sfârşit,
mai putem cita şi legenda despre care Vasile A. Urechia afirmă că a cules-
o de la un muntean, cu ocazia unei călătorii în Bucegi: Craiul Uriaşilor,
în luptă cu Troian, a trimis nişte fete năzdrăvane pentru a-i vrăji pe ostaşii
împăratului. După ce i-au prins în mrejele lor, fetele fug, ostaşii ajungân-
du-le din urmă, în munţi. „Atunci, ele căzură în genunchi cu faţa la răsărit,
şi se rugară la Dumnezeul uriaşilor să le ajute, să le scape de primejdie.
Rugăciunea lor se îndreptă spre Zamora, unde locuia Dumnezeul lor”. Fe-
tele sunt prefăcute în nişte babe urâte, iar Troian, de ciudă, le porunci sol-
daţilor să grămădească stânci în jurul babelor. Aşa au apărut „Babele” din
Bucegi28. Nu avem însă certitudinea că această legendă circula, într-ade-
văr, în popor.
Din cele arătate, constatăm că legenda „Traian şi Dochia” este întâlnită
mai ales în Moldova, în primul rând în ţinutul Neamţului. Atestările din
alte zone sunt mai recente. În schimb, pe tot teritoriul ţării noastre şi cu o
frecvenţă mult mai mare este răspândită altă legendă despre personajul
Dochia. De fapt, este un personaj cu totul diferit. Baba Dochia era o soa-
cră care-şi persecuta nora. Plecată pe munte cu oile, la începutul lunii
martie, ea este surprinsă de frig şi se transformă în stană de piatră, fiind
pedepsită de Dumnezeu pentru răutatea ei. Este, deci, o legendă etiologică
despre nestatornicia vremii la începutul lunii martie şi despre geneza stân-
cilor cu forme umane. Legenda are foarte multe atestări29. Ea a fost locali-

24
BRILL 1970, p. 215-216. Vezi şi BOTEZATU 1971, p. 70; CHIŢIMIA 1968,
p. 239.
25
MIREA 1942, p. 150-151.
26
VULCĂNESCU 1985, p. 269.
27
BRILL 1974, p. 112.
28
URECHIA 1901, p. 2.
29
MARIAN 1899, p. 94-136; RĂDULESCU-CODIN 1910, p. 7-12; RĂDULES-
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 114

114 A. MADGEARU

zată în jurul diferitelor stânci antropomorfe din Munţii Carpaţi30. După

cum se arăta într-un studiu vechi, dar încă valabil, legende asemănătoare
sunt general răspândite în Europa, o variantă fiind întâlnită şi în mitologia
greacă (legenda Niobei)31. Hasdeu presupunea că legenda are un prototip
tracic32, ceea ce nu este exclus; oricum, în cultura populară românească ea
a venit, probabil, pe filieră dacică. Numele Dochiei se explică prin aceea
că la 1 Martie este prăznuită Sfânta Eudochia, personajul mitologic căpă-
tând numele acesteri muceniţe33. Această explicaţie exclude etimologia
Dochia < Dacia (formulată deja de Asachi) şi ne arată că numele Dochiei
(fie ea soacră, fie ea fiică a lui Decebal) nu păstrează nici o amintire isto-
rică. Desigur că s-ar putea, totuşi, presupune că numele Dochia ar fi fost
introdus mai târziu în legenda despre Traian şi fiica regelui dac, prin con-
taminare cu cealaltă legendă, care vorbeşte de transformarea în stâncă.
Acest lucru ar fi posibil dacă nu am avea dovada că legenda „Traian şi
Dochia” a apărut târziu.
În primul rând, constatăm că, spre deosebire de legenda despre Baba
Dochia, ea a circulat iniţial doar în zona Ceahlăului. În alte părţi, ea s-a
răspândit ulterior şi, oricum, a rămas fixată asupra stâncii de pe Ceahlău.
Dacă legenda „Traian şi Dochia” ar avea o mare vechime, ea s-ar povesti
despre fiecare dintre stâncile antropomorfe (tot aşa cum amintirea lui Tra-
ian este legată de fiecare val de pământ), căci în folclor funcţionează loca-
lizarea. În al doilea rând, dacă legenda ar fi veche, ea ar fi fost cu sigu-
ranţă consemnată de Dimitrie Cantemir. În „Descrierea Moldovei”, el
vorbeşte pe larg despre curioasa stâncă de pe Ceahlău. Din descrierea fă-
cută, se poate deduce că istoricul a văzut-o personal, sau, în orice caz, că a
dispus de informaţii amănunţite. Or, Cantemir spune clar că această stân-
că înfăţişează o „babă (vetulam) înconjurată, dacă nu mă-nşel, de 20 de
oi”. Mai jos, Cantemir adaugă că „multe poveşti spun locuitorii despre
ele”34.
Deci, Cantemir cunoştea doar legenda Babei Dochia, nu şi pe cea des-

CU-CODIN f.a., p. 25-29; MUŞLEA, BÎRLEA 1970, p. 353-354; FOCHI 1975, p.

25-27.
30
ŞĂINEANU 1896, p. 7-11; DICŢIONAR 1898, p. 154-155; FOCHI 1975, p.
27-28; VULCĂNESCU 1985, p. 469.
31
ŞĂINEANU 1896, p. 1-3, 38-43.
32
HASDEU 1976, p. 62-63.
33
ŞĂINEANU 1896, p. 30-31; CARACOSTEA 1928, p. 84.
34
CANTEMIR 1973, p. 101. Reprodus de SULZER 1781, p. 416-418, fără alte
adăugiri.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 115

GENEZA UNEI LEGENDE 115

pre Traian şi Dochia. Altfel, el ar fi menţionat-o şi pe acesta din urmă, nu

doar ca pe o curiozitate geografică, ci mai ales ca un argument al latini-
tăţii şi continuităţii. Nici medicul sas Andreas Wolf, care a fost în mai
multe rânduri în Moldova, între 1780 şi 1797, deşi a lăsat o descriere a
Ceahlăului (inspirată de Cantemir), nu cunoştea vreo legendă despre Tra-
ian şi Dochia, fiica lui Decebal. Dimpotrivă, el dă detalii, netransmise de
Cantemir, privitoare la legenda Babei Dochia: „…poveştile despre o cio-
băniţă bătrână, care s-a dus la păscut cu cele 20 de oi ale sale pe vârful
acestui munte şi care a fost împietrită, împreună cu oile sale”35. Deci, pe
vremea lui Cantemir şi a lui A. Wolf, legenda „Traian şi Dochia” încă nu
exista. Ea a apărut la începutul secolului al XIX-lea şi a fost apoi culeasă
de Tadeu Hasdeu şi Gh. Asachi, propagându-se apoi atât prin mijloacele
specifice culturii orale, cât şi prin şcoală.
Există o variantă a legendei despre Dochia, în care acest personaj este
frumoasa fiică a unui rege înfrânt în război. Biruitorul dorea să o ia de
soţie, dar Dochia, opunându-se, a fugit în munţi. Urmarea este cea cunos-
cută. În această variantă nu există elemente de istoricitate (nu sunt pome-
nite numele Traian şi Decebal). Dacă această variantă exista şi la începu-
tul secolului al XIX-lea (nu avem însă această certitudine), atunci ea ar
putea fi socotită drept un prototip al legendei „Traian şi Dochia”, care ar
fi fost creată prin simpla adăugare a elementelor de istoricitate36.
Alexandru Bistriţeanu considera că transformarea legendei despre Ba-
ba Dochia în legenda cu caracter istoric se datorează „unui ştiutor de carte
anonim, cunoscător al datelor fundamentale ale formării poporului român,
aflate în letopiseţele naţionale privitoare la primul descălecat”37. Ipoteza
este verosimilă, dar credem că ea poate fi completată cu o supoziţie asu-
pra modelului pe care l-a putut avea în minte anonimul ştiutor de carte.
Este vorba de o altă alegorie a originilor, basmul „Arghir şi Elena”. Ion
Barac, care l-a publicat în 1801, îl intitula: „Istorie despre Arghir cel Fru-
mos şi despre Elena cea Frumoasă şi pustiită crăiasă, adică o închipuire
supt care se înţelege luarea Ţărei Ardealului prin Traian Kesariul Roma-
niei”. Arghir era feciorul unui împărat dintr-o ţară îndepărtată, îndrăgostit
de Elena, care trăia într-un ţinut de la miază-noapte. După felurite peri-
peţii, cei doi tineri se căsătoresc. Cum s-a ajuns la ciudata idee că în spa-
tele acestei obişnuite poveşti s-ar ascunde o amintire a cuceririi Daciei? I.

35
WOLF 1805, p. 21.
36
MARIAN 1899, p. 94-95; BUHOCIU 1970, p. 33-34; BOTEZATU 1971, p.
58.
37
BISTRIŢEANU 1977, p. 123.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 116

116 A. MADGEARU

Barac a prelucrat basmul după cartea unui oarecare Albert Gergey, care,
la rândul său, a cunoscut, se pare, această poveste, de la românii transilvă-
neni38. În ediţiile mai vechi ale cărţii lui Gergey nu se făcea nici o menţiu-
ne despre sensul alegoric al basmului39, care, desigur, nu era cunoscut nici
românilor care l-au povestit scriitorului maghiar. Abia istoricul József
Benkő40 „descoperă”, primul, că basmul este o alegorie a cuceririi Daciei.
De la el, interpretarea a trecut şi în alte scrieri de inspiraţie maghiară41.
Cartea lui Benkő (alături de alte producţii ale literaturii maghiare de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea) a constituit sursa de inspiraţie şi pentru
Ioan Barac. După cum constata B.P. Hasdeu, „ciudata idee de a vedea în
acest romanţ o aluziune la cucerirea Daciei de către Traian nu este româ-
nească, ci aparţine chiar ungurilor”42.
Ioan Barac a fost un activ colportor de cărţi populare, între care se nu-
măra şi această istorie a lui Arghir-Traian, care a fost amplu difuzată. Nu
este exclus ca ea să fi devenit modelul legendei „Traian şi Dochia”.
Acţiunea ei este diferită, dar cele două legende au comună ideea alegoriei
cuceririi Daciei. Astfel stând lucrurile, legenda „Traian şi Dochia” este,
într-o anumită măsură, o legendă populară şi prin izvorul ei, deoarece
cărţile populare aparţin, după cum o spune chiar numele lor, culturii po-
pulare (fiind la jumătatea drumului între oralitate şi scriere)43.
Legenda „Traian şi Dochia” nu poate fi folosită decât pentru a ilustra
impactul culturii livreşti (mediat prin cărţile populare) asupra memoriei
populare, în speţă asupra imaginii populare a etnogenezei. Ea s-a format
cândva în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea.
În ceea ce priveşte legenda lui Arghir, aceasta a continuat să se difuze-
ze în forme contaminate cu legendele lui Traian. Din Negoieşti (Dolj) se
consemna tradiţia că „în timpurile vechi, un împărat, anume Arghir, alţii
zic Traian, a luat robi dintr-o ţară depărtată […] şi i-a adus în ţara lui”44.

38
COLAN 1928, p. 18-24.
39
DENSUŞIANU 1896, p. 162.
40
BENKŐ 1778, p. 16-17, nota 1.
41
Vezi, de exemplu, DE GERANDO 1845, p. 35-36. DRĂGOESCU 1981, p.
124 aminteşte că un alt autor maghiar, Dosza Daniel, credea că personajul Ileana
Cosânzeana din basmele româneşti ar simboliza Dacia. I. Drăgoescu o identifică pe
Ileana Cosânzeana cu Dochia (Dochiţa), fiica regelui dac.
42
HASDEU 1974, p. 327; HASDEU 1984, p. 26-27.
43
DUŢU 1985, p. 239.
44
BAR, mss. 3422, f. 341 = HASDEU 1974, p. 328 = MUŞLEA, BÎRLEA 1970,
p. 542.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 117

GENEZA UNEI LEGENDE 117

Într-o legendă din Hurezi (Vâlcea), Arghir este contaminat cu Domnul de

Rouă45, un personaj imaginar care – potrivit unor legende referitoare la
drumul roman de pe valea Oltului – a fost, la rândul său, contaminat cu
Traian.

BIBLIOGRAFIE

ALECSANDRI 1971: Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor,

ed. D. Murăraşu, Bucureşti, 1971
ASACHI 1973: Gheorghe Asachi, Opere, ed. de N. A. Ursu, vol. I, Bucu-
reşti, 1973
ASACHI 1981: Gheorghe Asachi, Opere, ed. de N. A. Ursu, vol. II, Bu-
cureşti, 1981
BABU-BUZNEA 1979: Ovidia Babu-Buznea, Dacii în conştiinţa roman-
ticilor noştri, Bucureşti, 1979
BENKŐ 1778: József Benkő, Transsilvania, sive Magnus Transsilvaniae
Principatus, I, Vindobonae, 1778
BÎRLEA 1966: Ovidiu Bîrlea, Folclor şi istorie, în „Revista de Etnografie
şi Folclor”, 11, 1966, nr. 1
BISTRIŢEANU 1977: Alexandru Bistriţeanu, Teorie şi inspiraţie folclo-
rică la predecesorii lui V. Alecsandri, Bucureşti, 1977
BOTEZATU 1971: Grigore G. Botezatu, Legendele Dochiei, în Studii şi
materiale de folclor, Chişinău, 1971
BRILL 1970: Tony Brill, Legende populare româneşti. Legende istorice,
Bucureşti, 1970
BRILL 1974: Tony Brill, Legende geografice româneşti, Bucureşti, 1974
BUHOCIU 1970: Octavian Buhociu, Der Vorfrühlingsmythos von
Weltuntergang bei den Rumänen. Der Frost und Dokia, în Beiträge
zur Südosteuropa-Forschung anläßlich des II. Internationalen
Balkanologenkongresses in Athen 1970, München, 1970
BUŢUREANU 1881: Grigore C. Buţureanu, Tradiţiunile poporale ale
românilor, în „Asachi. Revistă ştiinţifică-literară”, Piatra Neamţ, I,
1881, nr. 1, 10 aprilie
BUŢUREANU 1890: Grigore C. Buţureanu, Încă o dovadă de stăruinţa
românilor în Dacia Traiană, în „Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi
Literare”, Iaşi, II, 1890

45
NICULIŢĂ-VORONCA 1908, p. 236-237.
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 118

118 A. MADGEARU

CANTEMIR 1973: Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, ed. de G.

Guţu, Bucureşti, 1973
CARACOSTEA 1928: Dumitru Caracostea, Izvoarele lui G. Asachi,
Bucureşti, 1928
CHIŢIMIA 1942: Ion C. Chiţimia, Studiu introductiv la B. P. Hasdeu,
Ioan Vodă cel Cumplit, Craiova, 1942
CHIŢIMIA 1968: Ion C. Chiţimia, Folclorişti şi folcloristică româneas-
că, Bucureşti, 1968
CIZEK 1980: Eugen Cizek, Epoca lui Traian. Împrejurări istorice şi pro-
bleme ideologice, Bucureşti, 1980
COJA 1982: Ion Coja, Riscurile hipercorectitudinii. Traian şi Dochia
(II), în „Noi, Tracii”, nr. 93, iulie 1982
COLAN 1928: I. Colan, Viaţa şi opera lui Ioan Barac, în „Analele Acade-
miei Române. Memoriile Secţiunii Literare”, s. III, t. IV, 1928,
mem. 1
DE GERANDO 1845: A. De Gérando, La Transylvanie et ses habitants,
vol. I, Paris, 1845
DENSUŞIANU 1896: Aron Densuşianu, Arghir şi Traian, în „Revista
critică-literară”, Iaşi, IV, 1896, nr. 6
DENSUSIANU 1929: Ovid Densusianu, Literatura română modernă, I,
Bucureşti, 1929
DENSUŞIANU 1975: Nicolae Densuşianu, Vechi cântece şi tradiţii po-
pulare româneşti, ed. de I. Oprişan, Bucureşti, 1975
DICŢIONAR 1898: Marele Dicţionar Geografic al României, vol. I,
Bucureşti, 1898
DRĂGOESCU 1981: I. Drăgoescu, Contribuţii etnologice la studiul cul-
turii şi civilizaţiei dacice, în „Muzeul Naţional”, 5, 1981
DUŢU 1985: Alexandru Duţu, Călătorii, imagini, constante, Bucureşti,
1985
FOCHI 1975: Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul se-
colului al XIX-lea. Răspunsurile la Chestionarele lui N. Densu-
şianu, Bucureşti, 1975
GEARY 2002: Patrick Geary, The Myth of Nations: The Medieval
Origins of Europe, Princeton, 2002
HÂJDEU 1985: Tadeu Hâjdeu, Scrieri alese, ed. de E. Linţa, Bucureşti,
1985
HASDEU 1974: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Ro-
maniae, vol. II, Bucureşti, 1974
HASDEU 1976: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Ro-
maniae, vol. III, Bucureşti, 1976
HASDEU 1984: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cuvente den Bătrâni, vol. II,
Bucureşti, 1984
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 119

GENEZA UNEI LEGENDE 119

I.N. 1892: I. N., Legenda Dochiei, în „Gazeta săteanului”, VIII, 1892, nr.
11-12
IVAŞCU 1967: George Ivaşcu, Din istoria teoriei şi a criticii literare ro-
mâneşti (1812-1866), Bucureşti, 1967
KOGĂLNICEANU 1946: Mihail Kogălniceanu, Histoire de la Valachie,
de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, în Opere, ed. de
A. Oţetea, vol. I, Bucureşti, 1946
LAMBRIOR 1927: Alexandru Lambrior, Însemnări de drum, publicate
de I. Şiadbei, în „Viaţa Românească”, XIX, 1927, nr. 1
MARIAN 1899: Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II,
Bucureşti, 1899
MIREA 1942: Ilie I. Mirea, Legendele păsărilor, animalelor, florilor, ar-
borilor şi legende religioase, istorice, geografice, Bucureşti, 1942
MUŞLEA, BÎRLEA 1970: Ion Muşlea, Ovidiu Bîrlea, Tipologia folclo-
rului, din răspunsurile la Chestionarele lui B. P. Hasdeu,
Bucureşti, 1970
NICULIŢĂ-VORONCA 1908: Elena Niculiţă-Voronca, Studii în folclor,
vol. I, Bucureşti, 1908
PETOLESCU 1994: Constantin C. Petolescu, Troianus dans l’épigraphie
latine. Onomastique romaine et évolution étymologique, în L’A-
frique, la Gaule, la religion à l’époque romaine. Mélanges à la mé-
moire de Marcel Le Glay, Bruxelles, 1994 (Collection Latomus,
226)
RĂDULESCU-CODIN 1910: Constantin Rădulescu-Codin, Legende,
tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi din Muscel, Bu-
cureşti, 1910
RĂDULESCU-CODIN f.a.: Constantin Rădulescu-Codin, Din trecutul
nostru. Legende, tradiţii şi amintiri istorice, Bucureşti, f. a.
ŞĂINEANU 1896: Lazăr Şăineanu, Studii folklorice. Cercetări în dome-
niul literaturii populare, Bucureşti, 1896
STANCIU 1977: D. Stanciu, Noi consideraţii despre mitul Dochiei, în
„Revista de Istorie şi Teorie Literară”, 26, 1977, nr. 1
SULZER 1781: Franz Joseph Sulzer, Geschichte der transalpinischen
Daciens […],vol. I, Viena, 1781
TOCILESCU 1870: Grigore Tocilescu, Poesia populară a românilor, în
„Foaia Societăţii Românismul”, I, 1870, nr. 3
TOMESCU 1982: Vasile Tomescu, Musica daco-romana, vol. 2,
Bucureşti, 1982
URECHIA 1901: Vasile A. Urechia, Babele. Legendă, în „Universul lite-
rar”, XIX, 1901, nr. 38
VAILLANT 1844: Jean Alexandre Vaillant, La Romanie, ou l’histoire,
Studi Romeni 5.3a:. 5-02-2011 11:33 Pagina 120

120 A. MADGEARU

langue, littérature, orographie, statistique des […] Romans, vol.

III, Paris, 1844
VRABIE 1968: Gheorghe Vrabie, Folcloristica română. Evoluţie, curen-
te, metode, Bucureşti, 1968
VULCĂNESCU 1985: Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Bucu-
reşti, 1985
VULPE 1974: Radu Vulpe, Les Valla de la Valachie, de la Basse-
Moldavie et de Boudjak, în Actes du IXe Congrès international
d’études sur les frontières romaines, Bucarest-Köln, 1974
WOLF 1805: Andreas Wolf, Beiträge zu einer statistisch-historischen
Beschreibung des Fürstenthums Moldau, vol. I, Hermannstadt,
1805