Sunteți pe pagina 1din 2

Tema si viziunea

Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de război.


De Camil Petrescu

Camil Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuți prozatori interbelici, contribuie fundamental la
modernizarea romanului românesc și la sincronizarea acestuia cu cel universal, prin abordarea unor
formule estetice noi, dar si a unor teme precum citadinul, problematica intelectualului, razboiul.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în
perioada interbelică, în anul 1930. Aceasta contribuie la procesul de sincronizare dintre literatura
română și literatura universală prin crearea unor aspecte estetice, dar și prin crearea personajului
intelectual lucid. Este un roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, la care
participă numeroase personaje, cu un conflict complex si prin realizarea unei imagini ample asupra
vieții.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip
subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticității, narațiunea
concentrându-se asupra evenimentelor vieții interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea
„exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experiențe de viață „adevărate”. Este un roman al experienței și al
autenticității pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor
experiențe definitorii: iubirea, prietenia, război, moarte. Proza experienței se bazează pe crearea
impresiei de autenticitate, prin utilizarea unor pagini de jurnal, de ziar, scrisori, biletele etc. Pot fi reale
sau fabricate. De asemenea, romanul are ca elemente moderne: fluxul conștiinței, memoria afectivă,
luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului de creație
cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită, cu trăirea febrilă a personajului-narator.

Titlul romanului sugerează cele două experiențe umane esențiale pe care le trăiește eroul
romanului, Ștefan Gheorghediu – cea erotică și cea a războiului -, ambele profund interiorizate , iar
noaptea poate simboliza îndoiala , zbuciumul sufletesc al eroului, incertitudinea în care se zbate ,
precum și nesiguranța , absurdul războiului, răsfrânte în propria conștiință.

Tema romanului o constituie drama intelectualului însetat după absolut pe plan afectiv, și care se
consumă pe fundalul altei drame mai puternice, mai traumatizante – cea a războiului -, anulând-o, sau
cel puțin diminuând-o pe cea dintâi, prin tragismul și absurditatea evenimentelor relatate, căci eroul se
află într-o confruntare permanentă cu moartea.

Romanul este structurat în două părţi precizate si în titlu, care indică temele romanului şi, în
acelaşi timp, cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist: dragostea şi
războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate dintre Ştefan
Gheorghidiu şi Ela, partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmăreşte experienţa de pe front, în timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime
ficţională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului, dar şi informaţii din presa de
război, ceea ce conferă autenticitate textului.
Tema si viziunea

Perspectiva narativa este de tip subiectiv, specific romanului modern, evenimentele fiind relatate
la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste
doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.

Incipitul il surprinde pe naratorul-personaj, Stefan Gheorghidiu, un locotenent de 23 de ani care


este concentrat pe frontul Primului Razboi Mondial. Sunt clar precizati indicii spatio-temporali “in
primavara anului 1916”. Aude la popota ofiterilor o discutie despre infidelitatea in dragoste pe marginea
unui articol de ziar in legatura cu achitarea unui sot care isi ucisese sotia si pe amantul acesteia. Scena
reprezinta decat un pretext narativ pentru rememorarea propriei povesti de iubire cu Ela.

Conflictul, ca in orice roman de analiza, psihologic, este unul interior intre lumea ideilor
absolute, a utopiilor care nu accepta niciun compromis si realitatea care infirma acest sistem axiologic
(utopia si realia). Conflictul exterior scoate in evidenta relatia personajului cu societatea, protagonistul
fiind plasat in categoria inadaptatilor social.

Finalul este deschis, specific romanului modern. Ranit, Gheorghidiu se intoarce de pe front la
Bucuresti. O intalneste pe Ela care I se pare falsa. Hotaraste sa divorteze, lasandu-I ei ” tot trecutul”:
bani, casele de la Constanta, obiectele de valoare si cartile, amintirile.

Un episod semnificativ ce reflectă tema primei părți a romanului îl reprezintă momentul


în care Ștefan Gheorghidiu primește o substanțială moștenire de la avarul său unchi, Tache. Acest
eveniment tulbură echilibrul tinerei familii, care ducea un trai modest, dar fericit. Primirea averii atrage
după sine implicarea cuplului în viața mondenă a Bucureștiului, discuții despre afaceri, la care Ela
participă deși lui Ștefan îi displace profund. Aceste schimbări în viața familiei evoluează inevitabil spre
o criză matrimonială. Pentru rezolvarea tensiunii interioare provocate de drama sentimentală, dar și
pentru a participa la o experiență fundamentală în planul cunoașterii, Ștefan Gheorghidiu va pleca
voluntar la război.

Imaginea războiului este demitizată la Camil Petrescu, frontul neînsemnând numai


eroism, sacrificiu, ci și haos, mizerie, foamete, dezordine. Experiențele dramatice trăite pe front, moartea
pe care o întâlnește la fiecare pas, modifică atitudinea personajului narator față de celelalte aspecte ale
vieții sale, inclusiv față de drama sentimentală care i se pare acum minoră.

Un alt episod semnificativ pentru reflectarea temei războiului îl reprezintă capitolul ,,Ne-
a acoperit pământul lui Dumnezeu”. Sunt pagini dramatice ce ilustrează absurdul războiului și tragismul
confruntării cu moartea. Sentimentul dominant este cel al fricii, care-i dezumanizează pe combatanții ce
se conduc acum numai după instinctul de supraviețuire: ,,nu mai e nimic omenesc în noi”. Imaginea
luptei este apocaliptică, surprinsă mai ales cu ajutorul imaginilor vizuale și auditive. Titlul acestui
capitol este inspirat dintr-o replică a unuia dintre combatanți, Marin Puchei, care repeta obsedant aceste
cuvinte. În plan simbolic, pământul lui Dumnezeu i-a acoperit pe acei oameni, în sensul că cei mai mulți
dintre ei și-au găsit sfârșitul acolo.

“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic modern,
reprezentativ pentru estetica autenticității și pentru o nouă viziune, demitizată, asupra razboiului.