Predica la Sfintii Mucenici din

Cherson
PREDICĂ LA SF. MC. EPISCOPI DIN CHERSON

7 MARTIE

Frați creștini,
A rânduit Bunul Dumnezeu să facem astăzi prăznuirea
multor sfinți mucenici, episcope din cetatea Cherson. Sunt
mulți la număr, chiar dacă în dreptul zilei de azi, în calendar
sunt înșiruite doar câteva nume. Au fost menționate doar acestea, ca noi, cei din
aceste vremuri, să-i avem drept model de credință, să-I avem pilde în viața noastră.
Iată ce stă scris în sinaxarul zilei: ..În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui
Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca
să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi
purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson.

Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea

credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel
de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au
bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon,
bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe
de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi
rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei.
Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea
aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva
vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le:
dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi
crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest
lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul
Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi
cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce
rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi
multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.
Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins
de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie,
Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca
propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru
necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât
se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi
Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie.
Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să
arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci
marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind
alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au
venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească
împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi
acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După
aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au
primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din
Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au
cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă
nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi
omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a
ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de
minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.
Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

Iubiți credincioși,
De ce a îngăduit Domnul nostru, Iubitorul de oameni, asemenea dezlănţuiri ale
diavolului şi slugilor sale împotriva făpturii sale? Deoarece aceşti fraţi ai lui Hristos au
devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele
noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea
păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem
(încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi
nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece au făcut,
până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au
jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are,
ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
Dragostea, aşadar, este fermentul muceniciei. Dragostea pentru Hristos şi pentru
aproapele, o dragoste care nu este omenească, nu cunoaşte exaltarea, nu este nici
măcar eroism sau onoare. Este dragoste dumnezeiască, de la Duhul Sfânt, ce
provine din cunoaşterea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale. Sfântul Ioan
Gură de Aur, tâlcuind fericirile din predica de pe munte a Mântuitorului, arată că
suferirea prigoanelor, a ocărilor şi a necazurilor urmează împlinirii primelor porunci:
ale smereniei, pocăinţei, milostivirii şi căutării păcii cu Dumnezeu. De aceea,
mucenicul nu este un fanatic, nici un simplu erou cum se găsesc, destui, în istoria
lumii. Însuşi Apostolul Pavel, martirizat şi el de împăratul Nero, a scris: „De aş da
trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni 13,
3).

Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos,
dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de
necredinţă şi de interes. Jertfa nu poate fi decât rodul lepădării totale de sine sau cel
puţin al unei dispoziţii sincere a sufletului de a-L urma cu toată fiinţa pe Hristos”.
Ce înseamnă mărturisirea credinţei? Creştinismul nu te mai costă azi nimic. Nu-ţi
consemnează numele, nici nu te dă afară din funcţie dacă mergi la biserică. Sunteţi
liberi să mergeţi la biserică. Ia, imaginaţi-vă să iasă un decret care să spună: Cine
merge la biserică, va fi arestat!… Dar vin zilele acestea! Va înceta creştinismul uşor şi
comod şi va veni creştinismul sângelui. Aceasta este doar o pauză. Nu petreceţi, nu
vă distraţi! Pregătiţi-vă mai dinainte! Pe sfinții mucenici pe care noi i-am prăznuit azi,
persecutorii i-au pus în linie şi i-au întrebat: Ce sunteţi voi? Iar ei răspundeau simplu,
în două cuvinte: „Sunt creştin!”. Folosirea acestor două cuvinte interzise, le-au plătit
cu capul lor.

Acum, unde este mărturisirea credinţei noastre? Ne-a pus diavolul lacăt la gură şi nu-
L mărturisim pe Hristos. De aceea zice Sfântul Vasile: ,,O, fericite limbi, doar pentru
aceste două cuvinte – ,,Sunt creştin!” – v-aţi dus în rai!” În clipa în care mucenicii au
spus ,,Sunt creştin!”, s-au întâmplat patru lucruri: În ceruri, de fiecare dată când se
auzeau cuvintele ,,Sunt creştin!”, muzica îngerilor se auzea cântând în cor: Slavă Ţie,
Hristoase, Care naşti astfel de copii-eroi. Al doilea: A urlat diavolul, ca să vorbesc pe
scurt! Vroia să-i prindă în mreaja fricii, dar nu a putut! Al treilea: Un înger scria numele
lor în cartea mărturisitorilor credinţei, pe ale cărei coperţi scrie: ,,Oricine va mărturisi
pentru Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care
este în ceruri!” (Matei 10, 32). Şi ultimul: Doar ce au spus: ,,Sunt creştin!” şi s-a curăţit
aerul! Ce înseamnă asta? Că noi, cu picioarele noastre, murdărim pământul. Cu
mâinile noastre facem cele ruşinoase şi celelalte. Aşadar, atunci când limba noastră
va zice ,,Sunt creştin!“, prin mărturisire se face curăţirea. Toţi trebuie să ne supunem
curăţirii! Toţi trebuie să trecem prin Iordanul pocăinţei.
Din păcate, în vremurile din urmă puţini se vor pocăi. Atunci, un om credincios va fi o
raritate. Mai uşor va fi atunci să găseşti diamante decât să găseşti un creştin
credincios. Da, a spus-o Hristos: ,,Când voi veni, oare voi mai găsi credinţă pe
pământ?” (Luca 18, 8).

Când va veni Hristos? Nu ştim când. Deodată, trâmbiţa cerească va suna şi va

cutremura toate. Va străluci cinstita Cruce. Se va arăta Cel răstignit ca să judece
pământul. Să-i judece pe împăraţi, pe judecători, pe medici, pe preoţi, pe episcopi, pe
toţi. Va veni Domnul! Dar nu ca un Prunc, nici ca Răstignit. Şi atunci, înaintea Lui, „tot
genunchiul se va pleca” (Filipeni 2, 10). Tot genunchiul va îngenunchea şi fiecare
inimă va plânge şi fiecare limbă va cânta şi va zice: ,,Unul Sfânt, Unul Domn Iisus
Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 11). Amin.

Preot David Marian, parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”, Mamaia Nord-Năvodari

Despre autor

preot Marian David

Colaborator
114 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

Pe aceeaşi temă

Sfintii Mucenici Episcopi din Cherson

Publicat in : Calendar ortodox

Îmi place Înscrie-te pentru a vedea ce le place prietenilor tăi.

Publica un articol
 Articole recomandate

Obiceiuri de Sfantul Alexie Duminica Parintilor de la Sinodul

VII Ecumenic
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Publicat in : Predici - Predica

Icoanele in cultul ortodox Falsele icoane ale lui Hristos

Publicat in : Dogma Publicat in : Religie

Canoanele icoanei si scopul lor Cuvant in Duminica Ortodoxiei

Publicat in : Drept bisericesc Publicat in : Duminica Ortodoxiei

Icoanele aghiografice Rugaciunea launtrica

Publicat in : Pictura Publicat in : Credinta