Sunteți pe pagina 1din 5

10 lucruri pe care nu le știi despre piața muncii din România

Bună și bine ați venit pe blog-ul meu!

Astăzi m-am gandit să vorbesc cu colegii mei studenți și viitori absolvenți despre ceva
ce sunt convinsă că ne interesează pe toți și anume piața muncii din România, pentru că, să
fim serioși, cu toții vom ajunge să facem parte din acest sector al economiei românești mai
devreme sau mai târziu. Așa că vă propun să dicutăm despre câteva aspecte pe care probabil
nu le știți despre piața muncii din țara noastră.

Pentru început vreau să vă spun că piața muncii este spațiul economic în care se
întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber cererea de forța de muncă, reprezentată de
angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de forță de muncă. Mai simplu spus clientul de
pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri de muncă, furnizorul este căutătorul
de loc de muncă - salariatul, obiectul vândut este forța de muncă, iar prețul plătit este
salariul complet.

Pentru cine dorește să înțeleagă mai bine modul de funcționare al pieței muncii, am să
vă las aici un filmuleț: https://www.youtube.com/watch?v=jSDd6re92TY

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) în prima parte a


anului 2017 pe piața forței de muncă rata locurilor de muncă disponibile era de 1.31%,
înregistrând o creștere cu 0.02% față de ultima parte a anului 2016. În ceea ce privește
numărul locurilor de muncă, tot INS ne informează că exitau, în prima parte a anului 2017
62,2 de mii de locuri de muncă disponibile. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2016,
rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,04 puncte procentuale, iar numărul locurilor de
muncă vacante a crescut cu 3,9 mii.

Din cele menționate anterior putem observa că piața forței de muncă se află într-o
permanentă schimbare modificările apărând de la o perioadă la alta, chiar de la un trimestrul
la altul al aceluiași an. Astfel angajatorii, dar și cei care își caută un loc de muncă învață să își
modifice așteptările, dar și cerințele în funcție de schimbările ce apar în piața forței de muncă.

Ei bine până acum am vorbit de chestii ceva mai teoretice despre acet sector al
economiei românești, sper că nu v-ați plictisit prea tare, așa că eu zic să trecem mai departe.

Așadar, ai avut vreodată curiozitatea să cunoști mai bine piața muncii din România, să
vezi ce te așteaptă atunci când vei părăsi băncile școlii? Sau te-ai gandit vreodata dacă există
lucruri neștiute de nimeni din acest domeniu? Ei bine, în continuare ti-am pregătit o listă cu
10 lucruri despre piața muncii din România pe care cel mai probabil nu le cunoști. Să
începem:

1. În prima parte a anului 2017, cele mai mari rate procentuale ale locurilor de muncă
disponibile s‐au înregistrat în administraţia publică (3,95%), urmată de sănătate şi
asistenţă socială (3,02%), respectiv de activităţi de spectacole, culturale şi de recreere
(2,62%).
2. Piaţa muncii din România se afla atăt de mult în schimbare încât există posibiltatea ca
în timp să dispară de tot: şomajul a coborât la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani,
4,7%.
3. Se dorește introducerea de prime/ bonusuri cum ar fi: prima de activare pe piaţa forţei
de muncă, prima de instalare și prima de relocare.
Prima de activare pe piața forței de muncă reprezintă suma de 500 de lei
neimpozabilă, pentru şomerii care nu primesc îndemnizaţia de somaj.
Prima de instalare, se acordă o singură dată, iar cuantumul său este diferit, după cum
urmează:
-> 12.500 de lei, pentru persoanele fără loc de muncă ce îşi schimbă domiciliul
pentru a se angaja;
-> 15.000 de lei, pentru persoanele fără loc de muncă ce îşi schimbă domiciliul
pentru a se angaja şi care este însoţită şi de membrii familiei.
Prima de relocare, constă în 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor de chirie
și utilități, aceasta fiind 900 de lei neimpozabili pentru cei care își găsesc de lucru
într-o altă localitate, aflată la peste 50 km de localitatea de domiciliu/reședință.
4. Anul acesta angajatorii și specialistii de recrutare de pe piața muncii pun mare accent
pe experiență, voluntariat dar și pe cunoașterea de limbi străine, engleza fiind încă la
mare căutare, însă dacă cunoști o limbă străină mai rară ai toate șansele să te faci
remarcat/ă
5. În ceea ce privește angajările pe piața muncii din țara noastră acestea vor stagna pe
perioada verii, însă un alt val de angajări se preconizează că va începe din luna
septembrie 2017. Așa că dacă vrei să te angajezi fi cu ochii pe platformele de joburi în
special în luna septembrie.
6. Dacă cumva te întrebai care sunt domeniile de muncă care vor excela în acest an și
vor avea nevoie de un efectiv mai mare de angajați, acestea sunt: domeniul financiar-
bancar, tehnic, energetic, industria automobilelor, outsourcing şi IT. Totodată,
deficitul de forţă de muncă în aceste domenii se va diminua, iar pachetele salariale
oferite vor fi din ce în ce mai mari.
7. Rata şomajului furnizată de INS este calculată conform standardelor Biroului
Internaţional al Muncii (BIM) şi include persoanele care îndeplinesc simultan trei
condiţii: nu au loc de muncă, pot să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi
şi-au căutat activ un loc de muncă în ultima lună. Cu alte cuvinte, rata șomajului reală
este mult mai ridicată deoarece nu sunt incluse și acele persoane care nu au loc de
muncă deși sunt apți fizic și mental, aceștia au încetat să mai caute un loc de muncă.
Conform evidențelor ANOFM, la finalul lunii februarie 2017, din totalul de 413.732
persoane înregistrate în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de
muncă, s-au numărat 32.644 persoane cu vârste cuprinse între 25-29 de ani aflate în
situația aceasta.
8. Tinerii care dețin un loc de muncă și lucrează sunt tot mai puțini, chiar dacă piața
forței de muncă se redresat treptat, există totuși provocări cu care societatea
românească se confruntă, și anume șomajul ridicat în rândul tinerilor.Dinamica
șomajului în rândul tinerilor din România este în creștere cu un procent de 7,5% care
se afla sub media Uniunii Europene de 11%.
9. În ceea ce priveşte tipul de candidaţi pe care îi vor căuta cu precădere companiile,
aceştia se împart în trei categorii: juniori, specialişti cu experienţă şi manageri. Dacă
în cazul poziţiilor de management, numărul a rămas constant comparativ cu 2016,
situaţia în cazul celorlalte tipuri de candidaţi stă în felul următor: 45% din companii
vor să angajeze studenţi, absolvenţi, respectiv candidaţi cu mai puţin de trei ani de
experienţă în timp ce 41% din angajatori afirmă că vor să angajeze persoane care au
peste trei ani de experienţă în câmpul muncii.
10. Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în
evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt
înregistrate 24.311 locuri de muncă disponibile, în data de 22 mai 2017.

SURSE

Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă: LOCURI DE MUNCĂ VACANTE


MAI MULTE ÎN TRIMESTRUL I 2017
(http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/lmvac_trim1r17.pdf )

Ministerul Muncii, ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 6/2017 din 18 ianuarie 2017 pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice; EMITENT: GUVERNUL
ROMÂNIEI ; PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 62 din 25 ianuarie 2017
(http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/OUG6-2017.pdf)

CAPITAL.ro - „Ce aduce anul 2017 pentru piaţa muncii din România?‟
(http://www.capital.ro/ce-aduce-anul-2017-pentru-piata-muncii-din-romania.html)
Adevărul.ro, Articol: „Tipul de angajat căutat pe piaţa muncii, în 2017‟
(http://adevarul.ro/news/societate/tipul-angajat-cautat-piata-muncii-2017-
1_58c8196d5ab6550cb853742f/index.html )

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Comunicat de Presă din 22 mai 2017
(http://www.anofm.ro/24-311-locuri-de-munc%C4%83-vacante-la-nivel-na%C8%9Bional-
22-mai-2017 )

S-ar putea să vă placă și