Sunteți pe pagina 1din 5

Nume: Ursachi Laura-Maria

BFKT, anul I, grupa 2

Acidul lactic și rolul acestuia în


antrenamentul fizic
Acidul lactic produce acrirea laptelui, prin fermentarea
lactozei, motiv pentru care este un element folosit în industria
lactatelor, în vederea producerii cascavalului, brânzeturilor,
iaurtului și al altor produse lactate de fermentație. Dar să vedem
cum acționează acidul lactic în organismul uman.
Acidul lactic este o substanța incolora produsă de aproape
toate țesuturile organismului uman, asigurăndu–i pe aceasta cale
buna funcționare. Acidul lactic circulă în sistemul sangvin în orice
moment în cantități reduse. La fel ca și creatina, acidul lactic
poate fi produs și sintetic pentru a fi folosit în anumite produse.
Acidul lactic este produs în general prin fermentarea glucozei
într–un proces numit glicoză. Acesta este un proces chimic prin
care glucoza este transformată în acid piruvic și dioxid de carbon,
în urma reacției fiind eliberate apa și energie. Dacă există un
surplus de acid piruvic, se va elibera acidul lactic. Acest proces
este reversibil. Cănd acidul lactic primeşte oxigen, acesta este
transformat în acid pirvuic pentru a fi folosit de organism. Acidul
lactic este transportat de la muşchiul antrenat la ficat, unde este
transformat în acid pirvuic și apoi in dioxid de carbon, apă și
energie. Acidul lactic este produs de țesuturile organismului, în
principal de muschi pentru obținerea de energie prin
metabolizarea glucozei în absența oxigenului. Glucoza poate fi
folosită fie din fluxul sangvin, fie din forma stocată în organism,
glicogenul din mușchi. Acest proces este denumit respirație
anaeroba (fară oxigen).
Cum influentează antrenamentele funcțiile acidului lactic? În
momentul în care ne antrenăm intens, avem senzaţia că muşchii
antrenaţi efectiv ard, fenomen cunoscut sub denumirea de febra
musculară. Această „febră” este produsă de acidul lactic, mai
precis de excesul de acid lactic din muşchi. În momentul în care
ne antrenăm, depaşind punctul în care nu mai putem asigura o
cantitate suficientă de oxigen muşchilor, acidul lactic se va
acumula în muşchi şi în sânge.
Cea mai bună metodă de prevenire a formării acidului lactic
în muşchi este de a efectua antrenamentele într–un ritm redus.
Felul în care concepem modalitatea recuperarii post–antrenament
este şi el un factor decisiv privitor la modalitatea de a elimina
acidul lactic din muşchi şi din sânge datorită unei oxigenări
corespunzătoare. Acidul lactic acumulat în muşchi şi în sânge ce
nu a fost eliminat ca urmare a unei oxigenări corespunzătoare va
fi transportat în ficat, unde va fi transportat în acid piruvic aşa cum
am aratăt în prima parte a acestui material.
Oricine a făcut măcar un antrenament de forţa cunoaşte
senzaţia de arsură intensa în muşchi pe care o simte după
terminarea efortului, timp de căteva ore. Această senzaţie este
dată de creşterea nivelului de acid lactic.Cercetatorii şi-au
îndreptat atenţia către acest fenomen, pentru a găsi metode prin
care să poată reduce nivelul de acid lactic, astfel încăt sportivii să
se poată antrena la o intensitate mai mare, timp mai îndelungat.
Haideţi să vedem ce este acest acid lactic şi cum interfera el
cu programul de antrenament şi dezvoltarea masei musculare.
Acidul lactic este un produs de metabolism, care apare în glicoliză
anaeroba, adică "arderea" glucozei în absenţa oxigenului. El
joacă un rol foarte important în apariţia şi instalarea oboselii
musculare, atunci cănd se acumulează la nivel muscular. Acea
senzaţie dureroasă şi neplacută de arsură care apare dupa un
efort intens are de fapt un rol protector, acela de a preveni
suprasolicitarea musculaturii, păna la completa epuizare a
resurselor. Senzaţia de arsură este rezultatul schimbarii pH-ului
muscular, care devine acid. Punctul în care acidul lactic începe să
se acumuleze rapid poartă numele de pragul anaerob.
Organismul uman işi construieşte depozite de energie sub
formă glicogenului muscular, care este un polimer de glucoză (un
sir de molecule de glucoză legate cap la cap). Atunci cănd este
nevoie de energie, glicogenul este scindat în molecule de
glucoză, în procesul numit glicoloză. În timpul glicolozei, fiecare
moleculă de glucoză este transformată în doua molecule de acid
piruvic, iar energia este eliberată sub formă de adenozintrifosfat
(ATP).
În mod normal, acidul piruvic intră în mitocondrie (acel loc
din celula unde se produce energia) şi va trece prin alte procese
oxidative ale glicolizei pentru a produce mai mult ATP. În cazul în
care nu există suficient oxigen pentru a participa la aceste reacţii,
acidul piruvic va fi transformat în acid lactic, care poate difuza din
celulă musculară în sânge. Acest proces de transformare se
numeste glicoliză anaerobă. În acest fel este posibilă generarea
de energie chiar în lipsa oxigenului, deci într-o situaţie de stres
pentru organism. În momentul în care există suficient oxigen,
acidul lactic produs pe calea glicolizei anaerobe va putea fi utilizat
ca substrat energetic şi va fi reconvertit în glucoză la nivel hepatic
sau în alte ţesuturi. În felul acesta un ciclu este completat.
În cadrul antrenamentului, organismul utilizează energia cu
scopul de a genera contracţii musculare şi este necesar ca atât
sistemele aerobe, cât şi cele anaerobe să funcţioneze. Indiferent
de sistemul care este folosit preponderent, acidul lactic se
produce în continuu, chiar şi în repaus. Atunci când acidul lactic
se acumulează în celule, în urma glicolizei anaerobe, există
potentialul de apariţie a unor probleme, deoarece este necesar să
se menţină un anumit grad de aciditate. O creştere a acidităţii
poate afecta funcţia de contracţie a muşchiului şi îl poate
destabiliza din punct de vedere metabolic.
Deşi refacerea activă reduce mai rapid nivelul acidului lactic
din sânge, este de asemenea necesar ca depozitele de glicogen
să fie refăcute. Astfel, medicii sportivi recomandă o combinaţie de
refacere activă cu pasivă astfel încat sportivul să poată beneficia
de o eficienţă maximă în resinteza glicogenului. Cu alte cuvinte,
în timp ce sportivul este în etapa de cool-down adică de revenire
la o frecvenţă cardiacă de repaus este indicat să consume o
masă bogată în carbohidraţi (un supliment nutritiv, de obicei),
care să înlocuiască depozitele de glicogen.
În concluzie, acidul lactic nu ar trebui privit ca un produs de
metabolism fară rost, şi nici ca pe o "toxină". El are un rol foarte
important în organism, reprezentănd o foarte utilă sursă de
energie. Totuşi, atunci cănd în timpul antrenamentului se atinge
acel prag anaerob, acidul lactic acumulat în exces poate provoca
oboseală musculară. Din fericire, acest efect negativ poate fi
parţial limitat printr-un antrenament corect, refacere activă
(exerciţii foarte uşoare) şi o masă bogată în carbohidrati.