PROFESIA MILITARĂ

Atunci când o societate intră în criză, toate privirile se îndreaptă spre

familie, grupul său primar de bază. Familia este matricea socială a
dezvoltării personale, în cadrul căreia are loc socializarea primară.

Stabilitatea familiei, rezultat al caracterului adecvat al interacţiunilor

dintre diferiţii săi membri şi al relaţiilor acesteia cu alţi agenţi sociali,
reprezintă variabila cu cea mai mare pondere pentru stabilitatea
diferitelor grupuri sociale (de la grupul de lucru la societatea însăşi).
Dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca fiecare
membru al familiei să-şi îndeplinească rolul care îi revine.

Familia şi forţele armate sunt două instituţii sociale care cer mult de la
membrii lor în ceea ce priveşte angajarea, lealitatea, timpul şi energia,
ceea ce poate provoca conflicte între ele.

Articolul de faţă îşi propune să analizeze influenţa pe care fiecare

organizaţie o exercită asupra celeilalte, tendinţele de evoluţie şi
modalităţile de acţiune în vederea micşorării acestor conflicte în
măsura posibilului.

Influenţa profesiei militare asupra familiei

Exercitarea profesiei armelor cere vocaţie iar instituţia respectivă

impune o multitudine de obligaţii membrilor săi. Aceste obligaţii nu
implică nici un tip de restricţie din partea cadrelor militare. Exigenţele
au o amplă rază de acţiune atât asupra vieţii particulare cât şi a celei
profesionale. Caracteristicile acestui stil de viaţă includ, printre cele
mai semnificative, punerea în pericol a vieţii individului, mobilitatea
geografică şi separarea periodică de familie.

Aceste exigenţe nu sunt egale pentru toţi militarii de carieră; ele

variază în funcţie de corp, scară ierarhică şi specialitate de bază; ca
urmare, nu se pot stabili paralelisme cu alte profesii. În plus, ele sunt
variabile în timp, ţin de circumstanţe (pericolul morţii depinde de
misiunea primită sau de apropierea unui conflict de război), precum şi
de funcţie.

Conform datelor unei anchete efectuate în rândurile militarilor de

carieră din forţele aeriene militare spaniole în octombrie 1991, cei
chestionaţi au semnalat drept principale motive profesionale care le
afectează viaţa familială schimbările de garnizoană (33%) şi absenţele
frecvente din familie (34%).

Schimbarea garnizoanei şi a reşedinţei

Mobilitatea geografică a militarului de carieră afectează în principal

familia; fiecare mutare presupune acomodarea familiei la un nou mediu
şi ruperea reţelelor interpersonale obişnuite, ce reprezintă surse de
sprijin social. Familia va fi afectată, în funcţie de circumstanţe, în ceea
ce priveşte:

- educaţia: mutarea tulbură ritmul educativ al copiilor de vârstă

şcolară; în plus, apar probleme legate de limbă (care diferă în funcţie
de comunităţi sau ţări) şi de faptul că, în special în etapa universitară,
programele centrelor de învăţământ sunt diferite, ceea ce produce
disfuncţionalităţi şi probleme de recunoaştere a cursurilor absolvite,
care au ca urmare prelungirea studiilor; de asemenea, de multe ori nu
există posibilitatea de a găsi locuri în centrele de învăţământ pe care
părinţii le consideră adecvate instruirii copiilor lor;

- adaptarea socială: dacă acest aspect îi influenţează pe toţi membrii

familiei, în cazul adolescenţilor este mai critic; adolescenţa presupune
căutarea identităţii personale (tinerii se află în etapa socializării
secundare), care necesită, în general, integrarea într-un grup; mutarea
întrerupe relaţiile cu camarazii şi împiedică participarea la activităţi
care, de obicei, sunt o componentă importantă a autodefinirii
adolescentului; schimbarea reşedinţei duce, în mod implicit, la
schimbarea relaţiilor sociale, care de multe ori nu se pot menţine la
acelaşi statut social, pentru că acesta depinde de puterea de
cumpărare ce ţine familia militară în relaţie cu nivelul de viaţă din noul
loc de reşedinţă;

- munca partenerului: lipsa de stabilitate în muncă a soţiei, care

poate implica pierderea locului de muncă.

Separarea temporară de familie

Acum câteva luni, diferitele mijloace de comunicare socială anunţau că

trupele de uscat au pus la dispoziţia familiilor militarilor spanioli
dislocaţi în Bosnia-Herţegovina o echipă de sprijin psihologic.
Dacă cei mai mulţi militari de carieră îşi asumă absenţele frecvente de
la domiciliul familial ca parte integrantă a profesiei lor - urmarea unor
cursuri de formare şi perfecţionare, manevre, misiuni (cum ar fi
misiunile de pace) etc.- aceasta nu înseamnă că absenţele nu au
efecte negative asupra unităţii familiale, şi anume:

- singurătatea soţiei şi creşterea rolului ei în educaţia copiilor;

investigaţiile efectuate în SUA în cazurile de fii de militari cu probleme
psihologice au identificat adeseori absenţa tatălui ca factor de
influenţă;

- tensiunile din relaţiile familiale; faptul de a nu avea o serie de relaţii

cu restul membrilor familiei, în special cu copiii (separarea familială în
timpul adolescenţei lor poate afecta relaţia tată/fiu şi, ca urmare,
dezvoltarea psihologică a adolescenţilor), cauzează, de obicei, tulburări
în familie şi, uneori, membrii familiei manifestă mult timp resentimente
şi se simt abandonaţi. În mod logic, există şi efecte benefice; studiile
empirice duc la concluzia că aceste absenţe fac posibile dezvoltarea
individuală şi evoluţia anumitor aspecte ale relaţiei matrimoniale, dar
dificultăţile predomină asupra avantajelor.

Influenţa familiei asupra profesiei militare

În nucleul familiei se produc interacţiuni foarte intense între membrii

săi. De la fiecare se aşteaptă să-şi îndeplinească obligaţiile
corespunzătoare. În acest scop asupra fiecărui membru se exercită un
control strict, care poate varia de la un simplu gest de aprobare sau
dezaprobare până la ameninţarea cu desfacerea căsătoriei.

Desigur, acest control social se exercită asupra partenerului militar,

nefiind altceva decât un mijloc de presiune pentru ca respectivul să-şi
adapteze deciziile profesionale la necesităţile familiale. Acest fapt
produce la militarul de carieră o ambivalenţă sociologică .

Forţele armate erau considerate o instituţie cu tendinţă endogamică:

mulţi militari se căsătoreau cu fiice de militari. Aceasta presupunea
cunoaşterea prealabilă a vicisitudinilor căsătoriei cu un militar de
carieră. În prezent, numai 10% din militarii de profesie din forţele
aeriene militare spaniole sunt căsătoriţi cu fiice de militari.

Un alt aspect important care contribuie la formarea ambivalenţei este

integrarea femeii în muncă. În familia tradiţională, în special în cea
spaniolă, femeia era aceea care se adapta la vicisitudinile carierei
capului familiei. Această tendinţă este în schimbare, după cum
demonstrează diferitele studii realizate asupra societăţii spaniole.
Integrarea femeii în muncă este elementul fundamental al acestei
schimbări de regulă. Nu este vorba de o excepţie reprezentată de
soţiile de militari. Conform anchetei menţionate anterior, 32% din
soţiile celor chestionaţi muncesc în afara căminului. Principalele motive
pentru care soţia exercită o muncă remunerată sunt, în primul rând,
completarea veniturilor familiale (63%) şi, în al doilea rând, exercitarea
propriei profesii.

Schimbarea garnizoanei înseamnă ca familia să-l urmeze pe militar,

ceea ce implică, în majoritatea cazurilor, pierderea locului de muncă al
partenerei. Mai ales astăzi, aceasta înseamnă o stare financiară
proastă.

Adaptarea la vicisitudinile carierei soţului militar presupune un

important prejudiciu economic familial şi de autorealizare a
partenerului.

În fiecare zi se observă că multe familii nu sunt dispuse să facă aceste

sacrificii, producându-se separarea temporară. În diferite unităţi şi
organisme din ansamblul forţelor armate spaniole este frecventă
situaţia în care ofiţeri şi subofiţeri tineri se mută în noile garnizoane
lăsându-şi familiile în locurile unde soţiile îşi exercită profesia.

În definitiv, presiunile ca militarul să se adapteze la exigenţele familiei

sunt mai mari în prezent decât în trecut, aceeaşi tendinţă menţinându-
se în creştere pentru viitor. Ca urmare, numărul de militari care îşi
"ipotechează" în bună parte cariera militară sau sunt dispuşi să o facă
în funcţie de munca soţiei va fi mereu mai mare. Acest lucru
prejudiciază instituţia militară pentru că înseamnă limitarea implicită a
membrilor săi faţă de disponibilitatea cerută cadrelor militare.

Deşi în prezent integrarea femeii în forţele armate spaniole este puţin

semnificativă, pe termen mediu şi lung se va manifesta tendinţa de
creştere; ca urmare, presiunile familiei asupra partenerului militar, în
acest caz soţia, vor fi mereu mai mari, pentru că "de la soţie se
aşteaptă să-şi dedice familiei cea mai mare parte a timpului şi a
energiei emoţionale".

Funcţia acţiunii sociale

Conflictele dintre exigenţele armatei şi necesităţile familiei sunt evitate

când familia se adaptează. Pentru ca adaptarea să fie posibilă trebuie
să se manifeste acţiunea socială.
Aceasta trebuie să aibă ca scop asigurarea calităţii vieţii de familie a
membrilor forţelor armate, făcând mai uşoară adaptarea familiilor la
exigenţele militare. În acest mod, atitudinile membrilor familiei faţă de
viaţa militară pot fi mai favorabile. În definitiv, în armată, politica de
acţiune socială adecvată influenţează direct moralul şi stabilitatea
personalului militar.

Societatea care susţine armata nu înţelege întotdeauna vicisitudinile

carierei militare. Acţiunile sociale nu se bucură de popularitate, fiind
considerate din afara instituţiei ca un privilegiu, nu ca o necesitate
inerentă acestei profesii. Diferite grupuri de presiune fac ca, treptat,
aceste "privilegii" să fie retrase.

Existenţa unei infrastructuri de locuinţe, colegii, cămine pentru orfani,

reţele de spitale, cluburi sociale şi recreative militare etc. este
destinată să uşureze privaţiunile pe care trebuie să le suporte militarul
şi familia sa.

Un alt aspect pentru care au fost criticaţi membrii forţelor armate

spaniole a fost izolarea de societate. Diferitele anchete, efectuate în
special în F.A.M., demonstrează că în prezent situaţia este alta. Este
evident că o familie se poate adapta la exigenţele carierei soţului
militar dacă aceasta cunoaşte profesia militară. Numai aşa poate
înţelege deciziile şi exigenţele instituţiei.

De aceea, este foarte important ca familia să se integreze, în măsura

posibilului, în viaţa militară. Această integrare va face ca membrii
unităţii familiale să-i împărtăşească perspectivele, stabilindu-se un
consens în ceea ce priveşte vicisitudinile cărora trebuie să le facă faţă.
Dacă, aşa cum s-a menţionat anterior, în multe familii partenerul "civil"
nu are ascendenţi militari, o politică de apropiere a armatei de familie
va contribui la această înţelegere reciprocă.

Pentru ca funcţia socială să-şi poată îndeplini obiectivele pentru care a

fost concepută, nu este suficient să dispună de resursele materiale
necesare; în plus, conducerea direcţiei respective trebuie să fie
asigurată de cadre specializate în probleme organizatorice, deoarece
acţiunea socială este un element foarte sensibil în cazul forţelor
armate iar succesul ei are mare influenţă asupra motivaţiei
personalului, afectând direct eficacitatea instituţiei.

Concluzii
Armata şi familia sunt două instituţii "vorace" pentru că ambele cer
mult de la individ.

Armata cere ca profesioniştii săi să se dedice misiunii fără nici un fel de

restricţie. Familia este aceea care trebuie să se adapteze la deciziile pe
care armata i le impune soţului militar: schimbări de garnizoană,
absenţe frecvente de la domiciliu, risc de moarte sau de accident etc.

Încadrarea femeilor în muncă şi creşterea numărului lor în forţele

armate, alături de integrarea din ce în ce mai mică a familiilor în cadrul
armatei, provoacă o mărire a presiunii familiei pentru ca militarul să se
adapteze şi la necesităţile familiale, nu numai la cele profesionale.

Această situaţie creează o problemă care afectează direct energia şi

moralul membrilor forţelor armate; de aceea, instituţia trebuie să
aplice măsuri în vederea diminuării efectelor respective.

Funcţia "acţiune socială" este responsabilă de calmarea tensiunilor din

familiile de militari, încercând să îmbunătăţească calitatea vieţii
familiilor celor care îşi dedică energiile slujirii naţiunii. Va trebui ca
eforturile de sprijin social să crească, după cum demonstrează datele
obiective.