Sunteți pe pagina 1din 2

Tabel 2: Referin e despre biserică și religie în programele electorale ale partidelor i religie în programele electorale ale partidelor

parlamentare în perioada 1994-2014

Partide
parlamen Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 1994
tare

PDAM și religie în programele electorale ale partidelor i BȚI n-au avut nicio referință la religie sau biserică.I n-au avut nicio referin ă la religie sau biserică.

BePSMU Condamnăm politica ateismului de stat şi pledăm pentru libertatea conştiinţei şi a confesiunii, ce trebuie sa se îmbine cu
E traducerea consecventă în viaţă a principiului separării bisericii de stat şi al neamestecului statului în treburile bisericii.
Ne pronunţăm pentru independenţa Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti şi menţinerea statutului ei canonic actual.

BeAFPC CREŞTINISMUL este valoare spirituală supremă a istoriei omeneşti, iar ORTODOXIA – principalul îndreptar al
D existenţei noastre naţionale. În democra ia cre tină, cre tinismul este valorificat social mai ales în latura sa morală.
Latura mistică şi dogmatică rămîne pe seama Bisericii. Biserica Ortodoxă, constituită pe principiul unităţii de neam, nu
admite instituirea unei noi Biserici Ortodoxe Autocefale în spaţiul etnic al aceleiaşi naţiuni. Sciziunea de astăzi din
sînul Bisericii este o consecinţă a imperialismului religios rusesc care foloseşte în continuare poziţia sa dominantă pentru
a supune popoarele. Restabilirea unităţii Bisericii se poate realiza prin restabilirea în drepturi a Sfintei Mitropolii, a
Basarabiei.
Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat manifestă respect faţă de toate confesiunile religioase şi consideră că nu este
de competenţa partidelor politice să intervină în relaţiile interconfesionale. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 1998

PCRM A exclude definitiv discriminarea după principiul etnic şi cel lingvistic, asigurînd respectarea drepturilor omului, inclusiv a
libertăţii conştiinţei, reieşind din respectul faţă de ortodoxie şi alte confesiuni religioase.

BeCDM Aceste trei temeiuri doctrinare sunt CREDINŢA, DREPTATEA, MODERNITATEA. Pe temeliile trainice ale credinţei
creştine ne vom putea înnoi ţara în spiritul dreptăţii şi vom clădi împreună un viitor sigur în familia naţiunilor
europene. Religia va deveni obiect de studiu în şcoală. AŞA SĂ NE LUMINEZE DUMNEZEU!

BepMDP -

PFD Toate cultele religioase să beneficieze de un tratament egal, nediscriminatoriu din partea statului. Statul să contribuie
la refacerea lăcaşelor de cult ce au avut de suferit în urma regimului comunist de ocupaţie. Religia să devină obiect de
studiu în coală. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 2001

PCRM -

BeAB susţinerea de către stat a construcţiei a două ansambluri bisericeşti ale Mitropoliei Moldovei. Intenţionăm să
contribuim la asigurarea libertăţii confesiunii, fiind deschişi colaborării cu Biserica şi credincioşii. În acelaşi timp, noi
nu acceptăm sectele religioase de orientare extremistă, care înjosesc demnitatea omului şi vom pleda pentru interzicerea
lor.

PPCD Introducerea religiei ca obiect de studiu in scoală, constituirea unei conduite sociale pe liantul firesc Familie-Școală-coală-
Biserică

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 2005

PCRM și religie în programele electorale ale partidelor i BMD n-au avut nicio referin ă la religie sau biserică.
PPCD - creşterea rolului Bisericii şi a iniţiativelor ei în vederea sprijinirii materiale şi morale a familiei;
- introducerea religiei ca obiect de studiu în şcoală, constituirea unei conduite sociale pe lanţul Familie-Scoală-Biserică;

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din aprilie 2009

PCRM și religie în programele electorale ale partidelor i PLDM n-au avut nicio referin ă la religie sau biserică

PL Restaurarea obiectelor din patrimoniul naţional (muzee, mănăstiri, biserici, alte edificii de valoare naţională);

AMN Consolidarea moralităţii prin garantarea libertăţii şi a autonomiei Bisericii ortodoxe şi a celorlalte confesiuni.

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din iulie 2009

Niciun partid (PCRM, PDM, PLDM, PL, AMN) n-a avut vreo referin ă la religie.

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 2010

PCRM, PLDM și religie în programele electorale ale partidelor i PDM n-au avut nicio referin ă la religie sau biserică. PL a men ionat restaurarea obiectelor din
patrimoniul naţional (muzeele, mănăstirile, bisericile, alte edificii de valoare naţională)

Referin e despre religie i biserică în programele electorale ale partidelor la alegerile din 2014

PSRM Republica Moldova este o ţară ortodoxă. Acordul cu UE şi legile complementare adoptate de Eurounionişti contribuie la
distrugerea tradiţiilor noastre multiseculare, favorizînd homosexualitatea şi alte "valori", străine poporului nostru. UV
este garanţia păstrării credinţei noastre, a istoriei, culturii şi tradiţiilor. Sînt călcate în picioare valorile noastre
tradiţionale ortodoxe. Au fost legiferate perversiunile sexuale şi propaganda desfrîului. Puterea s-a dezis de noţiunile
"mamă" şi "tată", înlocuindu-le legislativ cu termenii "părintele nr.l" şi "părintele nr.2"

PLDM și religie în programele electorale ale partidelor i PL n-au avut nicio referin ă la religie sau biserică.

PCRM PCRM va abroga legea ruşinoasă cu privire la egalitatea şanselor şi nu va admite degradarea morală a naţiunii,
subminarea tradiţiilor creştine multiseculare şi atacuri asupra Bisericii Ortodoxe;

PDM PDM recunoaşte rolul pozitiv pe care Biserica îl joacă în societate, ca reper moral şi ca promotor al valorilor creştine, şi
ca instituţie care se implică în activităţi de protecţie socială. PDM va propune o lege a Parteneriatului Stat - Biserică,
prin care Statul se va obliga să sprijine financiar proiectele sociale propuse de Biserică, în special cele de protecţie
socială pentru cei vulnerabili. PDM va dubla sumele alocate pentru reabilitarea bisericilor monumente istorice.

S-ar putea să vă placă și