Sunteți pe pagina 1din 124

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

Facultatea de Drept

Material de studiu pentru uzul studenților Facultății de Drept– U.V.T.

DISCIPLINA: DREPTUL FAMILIEI I

TITULAR: CONF. UNIV.DR. MOTICA ADINA RENATE

TIMIŞOARA, 2017
Prezentul material este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta decât în
scopuri personale pentru studiu este interzisă de lege sub sancţiune penală
I. Informaţii generale

Numele cursului: DREPTUL FAMILIEI I


An: III
Semestru: I
Tipul cursului: Obligatoriu
Coordonatorul de disciplină: MOTICA ADINA RENATE

II. Rezultate şi competenţe aşteptate în urma parcurgerii materialului didactic:

III. Instrucţiuni pentru parcurgerea resursei de învăţământ:

IV. Conţinutul materialului didactic:

Modulul I
- Lecţia 1 - INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL AL FAMILIEI. FAMILIA.
DREPTUL FAMILIEI
- Lecţia 2 - LOGODNA

Modulul II
- Lecţia 1 - CĂSĂTORIA – NOȚIUNI INTRODUCTIVE. ÎNCHEIEREA
CĂSĂTORIEI
- Lecţia 2 – EFECTELE CĂSĂTORIEI
- Lecţia 3 – ÎNCETAREA ȘI DESFIINȚAREA CĂSĂTORIEI
- Lecţia 4 – DESFACEREA CĂSĂTORIEI PRIN DIVORȚ. DIVORȚUL PE CALE
JUDICIARĂ
- Lecția 5- DIVORȚUL PE CALE EXTRAJUDICIARĂ. EFECTELE DIVORȚULUI

Modulul III
- Lecţia 1 – RUDENIA ȘI AFINITATEA. REGIMUL GENERAL AL FILIAȚIEI
- Lecția 2 – FILIAȚIA FAȚĂ DE MAMĂ ȘI FILIAȚIA FAȚĂ DE TATĂ
- Lecția 3 – REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERȚ
DONATOR. SITUAȚIA LEGALĂ A COPILULUI

Modulul IV
- Lecţia 1 – ADOPȚIA

Modulul V
- Lecţia 1 – AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ
- Lecţia 2 – OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE
MODULUL I

1. Timp necesar pentru asimilare; ritmul recomandat de studiu

2. Conţinut

2.1. Lecţia 1:

Familia

Reglementare

Art. 258. – Familia


(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi
consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

Noțiune

În sens sociologic familia reprezintă un grup social care ia naștere prin căsătorie și care
este compus din persoane care se gospodăresc împreună, locuiesc împreună și pe care îi leagă
anumite relații morale, natural biologice dar și psihologice.

În sens juridic, familia reprezintă acel grup de persoane între care se nasc drepturi și
obligații ca efecte ale încheierii căsătoriei, sau care reies din relațiile de rudenie, adopție, ori alte
raporturi similare prevăzute de lege1.

restrânsă, compusă din soți și copiii lor minori fără capacitate deplină de
exercițiu, categorie din care fac parte și familiile monoparentale compusă

1
Codul Civil nu conține o definițe concretă a familiei, însă aceasta se poate desprinde din ansamblul normelor
juridice care reglementează viața de familie. În acest sens a se vedea art.4 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013; art.2
din Legea nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată în în M.Of. al României, Partea I, nr.
889 din 30decembrie 2010.
din persoana singură (necăsătorită/văduvă/divorțată) și copiii aflați în
întreținerea acesteia;
Familia

extinsă (sau lărgită), compusă din copil, părinții și rudele acestora până la
gradul al IV-lea inclusiv.

Din punct de vedere etimologic, termenul de „familie” provine din latinescul familia(ae),
care desemna totalitatea membrilor din castă sau gintă.

Funcțiile familiei

1. Funcția biologică sau de perpetuare a speciei umane – din punct de vedere religios,
familia ia ființă prin unuiunea unui bărbat cu o femeie, prin sfânta taină a căsătoriei,
uniune din care se nasc ulterior copii. Astfel, cei doi soți au datoria morală de a procrea și
de a perpetua specia umană, Biserica fiind total împotriva acțiunilor de întrerupere a
cursului sarcinii.

Totuși, din punct de vedere juridic, lucrurile sunt diferite, în sensul că statul
protejează prin diferite mijloace decizia femeilor care sunt hotărâte să aducă pe lume un
copil, indemnizațiile pentru creșterea copilului sau concediile de maternitate (prenatale
sau postnatale) fiind doar câteva exemple în acest sens. Din acest punct de vedere, statul,
dă libertatea oricărei persoane, de a lua o decizie în ceea ce privește actul procreării, fără
a îngrădi în vreun sens acest proces.

2. Funcția educativă – Codul Civil pune în sarcina părințiilor îndatorirea de creștere și


educare a copiilor lor minori (art.261 C.civ.). Astfel, aceștia,încă din primii ani de viață ai
copilului, au datoria de a se ocupa de conturarea personalității acestuia și de
comportamentul pe care acesta trebuie să îl aibă în relațiile interumane.

3. Funcția economică – în general, familia este privită ca o unitate economică, tocmai


datorită faptului că aceasta își desfășoară relațiile specifice, utilizând aceleași mijloace,
prin gospodărirea împreună. În acest sens, putem exemplifica obligația soților de a
contribui, în funcție de posibilitatea pe care fiecare dintre ei o are, la cheltuielile
căsătoriei (art.325 alin.2 C.civ.), dacă prin convenția matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
În orice caz, aceștia sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc, acest lucru fiind
prevăzut de legiuitorul Codului Civil într-o manieră imperativă, motiv pentru care nu se
poate deroga de la aceste prevederi printr-o convenție matrimonială.
Dreptul familiei

Noțiune

Dreptul familiei a fost definit ca fiind acea ramură a sitemului de drept alcătuită din
totalitatea normelor și instituțiilor juridice care reglementează raporturile nepatrimoniale și
patrimoniale care izvorăsc din căsătorie, rudenie naturală sau civilă precum și din alte raporturi
asimilate de lege raporturilor de familie, a căror respectare este asigurată, la nevoie, prin forța de
constrângere a statului2.

Obiect

Obiectul relațiilor de familie este reprezentat de:

logodna ( art.266-270 C.civ.)

încheierea căsătoriei (art.271-292 C.civ.)

disoluția căsătoriei :
- încetarea căsătoriei (art.259 alin.5 C.civ.)
- desființarea căsătoriei (art.293-306 C.civ.)
- desfacerea căsătoriei (art.373- 404 C.civ.)

Raporturile
privind
efectele căsătoriei (patrimoniale și nepatrimoniale)

rudenia și adopția (art.405-482 C.civ.)


ocrotirea părintească (art.483-512 C.civ.)
obligația legală de întreținere (art.513-534 C.civ.)

Atunci când vorbim despre raporturi de familie, trebuie să avem în vedere faptul că
acestea se referă atât la drepturile și obligațiile patrimoniale cât și la cele nepatrimoniale. Mai
mult chiar, trebuie precizat faptul că dreptul civil al familiei nu reglementează raporturile

2
A se vedea T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul Familiei, Editura Universul Juridic, București, 2012
succesorale dintre membrii familiei, ci doar acele raporturi care reies din acte și fapte juridice
specifice relațiilor de familie.

Subiectele

În raporturile de dreptul familiei subiectele au calitate specială și anume: logodnic, soț,


soție, părinte, copil, adoptat, adoptator, afin, rudă.

Principiul egalității sexelor

Principiul monogamiei

Principiul liberului consimțământ la căsătorie


Principii
Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei

Principiul respectării interesului superior al copilului

Principiul egalității în drepturi între copilul din afara


căsătoriei și copilul adoptat cu cel din căsătorie

Aceste principii se conturează în urma unei analize a textelor de lege care reglementează
viața de familie3.
1. Principiul egalității sexelor – acest principiu este consacrat în Constituția României
(art.16), Codul Civil (art.258), în Declarația universală a drepturilor omului (art.7), în
alte acte normative precum Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice (art.26), Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și
culturale (art.7, art.10, art.11, art.13), Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(art.12), Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați (art.1, art. art.6)4 etc.

3
A se vedea art.16 și art.48 alin.1 și 3 din Constituția României; art.258 alin.1, art.260, art.263, art.448, art.483
alin.2 din C. civ.; Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014; Legea nr. 18/1990 privind ratificarea Convenției privind drepturile
copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, republicată în M.Of.
al României, Partea I, nr.314 din 13 iunie 2001.
4
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată în M.Of. al
României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013
2. Principiul monogamiei – întrucât căsătoria are la bază valori religioase și morale,
acest aspect a fost avut în vedere de legiuitorul Codului Civil din 2009, care a înțeles
să ofere acestor valori morale și o protecție juridică. Astfel că, art.273 din Codul
Civil, prevede faptul că este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana
care este căsătorită. Desigur, această inițiativă legislativă a impus și redactarea unor
norme legale în ceea ce privește sancțiunea unei căsătorii încheiate cu încălcarea
acestor norme juridice. În acest sens, sancțiunea care intervine este nulitatea
căsătoriei. Totodată, legea penală incriminează infracțiunea de bigamie în art.376
C.pen..

3. Principiul liberului consimțământ la căsătorie – Cartea a II-a, Titlul I din Codul


Civil, debutează cu art.258, care revede în mod expres faptul că familia se întemeiază
pe căsătoria liber consimţită între soţi. Tot în aceeași direcție este reglementat și art.1
din Legea nr.116/1992 pentru ratificarea Convenției privind Consimțământul la
căsătorie și înregistrarea căsătoriilor, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la New
York, 10 decembrie 1962. Acest articol prevede faptul că nicio căsătorie nu se va
putea încheia legal, fără liberul și deplinul consimțământ al ambelor părți. Totodată,
liberul consimțământ la căsătorie reprezintă una din condițiile esențiale pentru
încheierea sa valabilă.

4. Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei – Codul Civil, consacră acest principiu în


art.258, alin.3, sub forma unei obligații pe care statul o are, de a sprijini prin măsuri
economice și sociale, încheierea căsătoriei precum și dezvoltarea și consolidarea
familiei. În acest sens, ansamblul normelor legale care reglementează încheierea,
desfacerea și încetarea acesteia, sunt menite proteja căsătoria în ansamblul relațiilor
care iau naștere ca urmare a acestui fapt.

5. Principiul ocrotirii interesului superior al copilului – și acest principiu este


reglementat de Codul Civil în mod expres la art.263, care stipulează cât se poate de
clar faptul că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie
luată cu respectarea interesului superior al copilului. În vederea respectării acestui
principiu, orice aspect privind anumite proceduri privind copiii, vor fi soluționate de
către autoritățile competente, într-un termen rezonabil, astfel încât acest principiu să
nu fie încălcat. Codul Civil clarifică în art.263 alin.5, faptul că prin copil se înțelege
persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină
de exercițiu, potrivit legii.

În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului


care a împlinit vârsta de 10 ani, este obligatorie. În cazul în care este vorba despre un
copil care nu a împlinit vârsta de 10 ani, acesta va putea fi totuși ascultat, dacă
autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea
cauzei. În virtutea acestui principiu, dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea
copilului de a cere și a primi orice informație, potrivit cu vârsta și gradul său de
înțelegere, precum și posibilitatea de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra
consecințelor ce decurg din parcurgerea acestor proceduri.
6. Principiul egalității în drepturi între copilul din afara căsătoriei și copilul adoptat
cu cel din căsătorie – acest principiu este unul constituțional, prevăzut în art.48 alin.3
din Constituția României. Potrivit acestui articol, copiii din afara căsătoriei sunt egali
în fața legii cu cei din căsătorie, Codul Civil în art.260, completând această prevedere
legală prin asimilarea copiilor adoptați, copiilor firești .

legea
formale5 uzanţele
principiile generale
Izvoarele dreptului
familiei6
doctrina

neformale jurisprudența

regulile de conviețuire socială și morală

Legăturile dreptului familiei cu alte ramuri de drept constituțional

dreptul constituțional

Dreptul familiei se află dreptul administrativ


în strânsă legătură cu:
dreptul procesual civil

dreptul internațional privat

Dreptul constituțional care reglementează principiile fundamentale de organizare și


funcționare ale societății, principiile fundamentale care guvernează raporturile de familie,

5
Izvorul formal principal al dreptului familiei îl constituie Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind
Codul Civi, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 505 din 15iulie 2011 și Legea nr.71/2011 pentru punerea
în aplicare a Noului Cod Civil, publicată în M.Of., Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011, la care se adaugă și alte acte
normative.
6
Nu vom stărui asupra izvoarelor dreptului în general și nici asupra izvoarelor dreptului familiei, întrucât această
problemă de ordin teoretic a făcut obiectul de studiu al disciplinei de Teoria dreptului, însă vom enunța principalele
acte normative ca izvoare formale ale dreptului (vezi supra – Actele normative ca izvoare ale dreptului familiei)
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, îndatoririle fundamentale ale cetățenilor,
autoritățile și instituțiile publice din România care au atribuții și în raporturile de familie.

Dreptul administrativ, care prin normele sale stabilește competența autorităților


administrației publice în legătură cu încheierea căsătoriei, cu supravegherea și controlul modului
în care se exercită autoritatea părintească, cu reglementarea procedurii de adopție, precum și cu
modul în care se iau anumite măsuri privitoare la membrii familiei care se află în dificultate etc.

Dreptul procesual civil care reglementează procedura privitoare la modul în care se


soluționează litigiile civile, inclusiv procedura specială (derogatorie de la dreptul comun) pentru
anumite litigii care au ca obiect raporturi de familie.

Dreptul internațional care reglementează anumite raporturi juridice cu elemente de


extraneitate.

DICȚIONAR7

Dreptul familiei = ramură a dreptului constituită din totalitatea normelor juridice care
reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și
raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii și
întăririi familiei;

Familie = grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care izvorăsc din căsătorie,
rudenie, precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie;

Filiație = șir neîntrerupt al nașterilor prin care o persoană se leagă de strămoșul ei;

Rudenie = legătura juridică dintre două sau mai multe persoane fizice rezultată din faptul
concepțiunii și al nașterii sau din actul juridic al adopției, care determină nașterea unor drepturi și
obligații nepatrimoniale reglementate de lege.

Soți = bărbatul și femeia uniți prin căsătorie

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce se înțelege prin familia restrânsă și familia extinsă?

7
Toate definițiile termenilor juridici explicați în cadrul rubricii „dicționar” au fost preluate din B.D. Moloman,
Dicționar de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2012
2. Care sunt funcțiile familiei?
3. Care este obiectul dreptului familiei?
4. Care sunt principiile dreptului familiei?
5. Care sunt ramurile de drept cu care dreptul familiei prezintă legături?
6. Care sunt izvoarele dreptului familiei?
7. Care sunt subiectele dreptului familiei?
8. Cum este definit dreptul familiei?
9. În ce constă funcția educativă a familiei?
10. În ce constă funcția economică a familiei?

ACTE NORMATIVE - IZVOARE FORMALE ALE DREPTULUI FAMILIEI

 Legea nr. 119 /1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în M. Of. al României,
Partea I, nr. 339 din 18mai 2012;
 Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în
M. Of. al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014;
 Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţie, republicată în M. Of. al României,
Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012;
 Declarația universală a drepturilor omului, semnată de România la 14 decembrie 1955;
 Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopțiilor, încheiată la Haga
la data de 29 mai 1993 și ratificată de România prin Legea nr.84/1994, publicată în M.Of.
al României, nr. 298 din 21 octombrie 1994;
 Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la data de 20 mai 1989 și ratificată de România prin Legea
nr.18/1990, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001;
 Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei,
încheiată la Strasbourg în anul 1975 și ratificată de România prin Legea nr.101/1992,
publicată în M.Of. al României, Partea I, nr.243 din 30 septembrie 1992;
 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat de Adunarea
Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1966, ratificat de România în 1974, publicat
în M.Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974;
 Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1966, ratificat de România în 1974,
prin Decretul 212/1974 publicat în M.Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974;
 Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și
înregistrarea căsătoriilor, adoptatăîn 1962, ratificată de românia prin Legea 116/1992
publicată în M.Of. al României, Partea I, nr.330 din 24 decembrie 1992
 Convenția de la Haga cu privire la regimurile matrimoniale, încheiată la data de 14 martie
1978;
 Convenția privind drepturile copilului, ratificată de România la 25 septembrie 1990,
publicată în M.Of.al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990;
 Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1979 și ratificată de România în
1982 prin Decretul nr. 342/1981, publicat în M.Of. al României, Partea I, nr.94 din 28
noiembrie 1981;
 Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia
răspunderii părintești, publicat în Jurnalul Oficial L 338 din 23 decembrie 2003;
 Regulamentul CE 44/2001 al Consiliului, din 22 decembrie 2000, privind competența
judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, publicat
în Jurnalul Oficial L 12 din 16 ianuarie 2001, înlocuit, începând cu 10 ianuarie 2015 de
Regulamentul UE nr.1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12
decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în
materie civilă și comercială publicat în Jurnalul Oficial L 351 din 20 decembrie 2012;
 Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13
noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare
și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, publicat în Jurnalul Oficial L 324 din
10 decembrie 2007 ș.a.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 1-15


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.1-20
 A. Bacaci, V. C. Dumitrache, C. C. Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului
Cod Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag.1-14
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M. Banciu, A.A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.1-8
 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag.7-27
 E. Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, pag.1-6
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 S. P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag. 1-10
 C. C. Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București,
2012, pag.1-13
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011, pag.5-33
 C. Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.1-24
2.2. Lecţia 2:

LOGODNA

Reglementare

Art. 266 - Încheierea logodnei


(1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
(2) Dispozitiile privind conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu
exceptia avizului medical si a autorizării instantei de tutelă.
(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
(4) Încheierea căsătoriei nu este conditionată de încheierea logodnei.
(5) Logodna se poate încheia doar între bărbat si femeie.
Art. 267 - Ruperea logodnei
(1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
(2) Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă.
(3) Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Art. 268 - Restituirea darurilor
(1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea
logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu exceptia darurilor obisnuite.
(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putintă, în măsura îmbogătirii.
(3) Obligatia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.
Art. 269 - Răspunderea pentru ruperea logodnei
(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau
contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum si pentru orice alte
prejudicii cauzate.
(2) Partea care, în modculpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în
conditiile alin. (1).
Art. 270 - Termenul de prescriptie
Dreptul la actiune întemeiat pe dispozitiile art. 268 si 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

Secțiunea I
Noțiune și caractere juridice

Noțiune

Logodna a fost definită ca fiind „învoiala reciproca între două persoane de a se


căsători”8, „promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători în viitor”9, „starea juridică

8
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.I, Editura All, Bucureşti, 1996,
p. 188
facultativă, premergătoare căsătoriei, izvorâtă din promisiunea reciprocă intervenită, în condiţiile
legii, între un bărbat şi o femeie, de a încheia căsătoria”10.
Ideea generală a acestor definiții a fost preluată de legiuitorul român în art.266 alin.1 Cod
Civil, această instituție fiind definită ca “ promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”, iar
căsătoria, potrivit art.259 alin.1 Cod Civil, reprezintă “ uniunea liber consimţită între un bărbat şi
o femeie, încheiată în condiţiile legii”, motiv pentru care considerăm că nu se mai impune
încercarea de a da o altă definiție celor două instituții de drept11.

Logodna este o uniune între două persoane de sex opus

Logodna este monogamă

Caracterele juridice Logodna este liber consimţită


ale logodnei
Logodna este consensuală

Logodna se încheie până la căsătorie

Logodna se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi


obligaţii a celor doi logodnici

1. Logodna este o uniune între două persoane de sex opus, adică se poate logodi doar un
bărbat cu o femeie, având ca singur scop comun încheierea în viitor a unei căsătorii. În
orice situaţie în care scopul ar fi altul decât încheierea căsătoriei, logodna urmează a fi
lovită de nulitate, datorită caracterului său fictiv.

2. Logodna este monogamă, caracter împrumutat de la instituţia căsătoriei, pe care o


precede, niciunul dintre cei logodiţi nefiind îndreptăţit să fie logodit în acelaşi timp cu
mai multe persoane, situaţie care atrage nulitatea logodnei, pentru neîndeplinirea
condițiilor de fond la încheierea acesteia.
Este de la sine înțeles că acest caracter se aplică și în cazul în care o persoană este
căsătorită, statut care nu îi permite și încheierea valabilă a unei logodne. Dacă în cazul
căsătoriei, încălcarea principiului monogamiei este calificată de legea penală ca fiind
infracţiune şi pedepsită ca atare, (art. 376 C.pen.-bigamia) în situaţia logodnei simultane
multiple, legea penală nu prevede nicio sancţiune.

3. Logodna este liber consimţită, fiind aplicabile dispoziţiile privind condiţiile de fond
pentru încheierea căsătoriei, bărbatul şi femeia care îşi promit reciproc încheierea
căsătoriei dându-şi consimţământul în acest sens, liber de orice constrângere.

9
A. R. Ionaşcu, Curs de drept civil român, Dreptul familiei, vol.II, Sibiu, 1941, p.17
10
D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 39
11
Pentru amănunte, a se vedea A.R.Motica, Considerații privind instituția logodnei în Codul Civil român, în
Analele Universității de Vest din Timișoara, seria Drept, nr. 2/2013, pag. 119-139
4. Logodna este consensuală întrucât ea se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor
care au libertatea de a-şi alege modul concret în care îşi vor exprima consimţământul,
legiuitorul neimpunând nicio formalitate (art.266 alin.3 C. civ.).

5. Logodna se încheie până la căsătorie - dacă în vechile reglementări din dreptul nostru
logodna trebuia să fie urmată de căsătorie, actuala reglementare nu stabileşte nici un
termen în acest sens, ceea ce face ca o logodnă să fie valabil încheiată şi în condiţiile în
care la momentul încheierii s-a stabilit o dată concretă a încheierii căsătoriei, sau,
dimpotrivă, urmează ca această dată să se stabilească în viitor. Este de menţionat, însă,
faptul că logodna nu poate supravieţui momentului încheierii căsătoriei.

6. Logodna se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii a celor doi logodnici –


având la bază principiul egalităţii dintre bărbat şi femeie care se regăseşte în toate
domeniile vieţii sociale, şi care este garantat de Constituţia României în art. 16, alin.1,
care prevede că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
fără discriminări”.

Secțiunea a II-a
Condițiile de fond și de formă pentru încheierea logodnei

Consimțământul la logodnă

Condițiile de fond pozitive Vârsta viitorilor logodnici


pentru încheierea logodnei
Diferența de sex a viitorilor logodnici

Potrivit prevederilor art. 266 alin. 2 C. civ., „dispozițiile privind condițiile de fond pentru
încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepția avizului medical și a
autorizării instanței de tutelă”. Prin urmare, se vor aplica prin analogie prevederile art. 271- 277
C. civ., logodna fiind considerată valabil încheiată dacă sunt îndeplinite condițiile de fond pentru
căsătorie, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă și dacă nu există
impedimente la căsătorie, acestea fiind totodată piedici la încheierea valabilă a logodnei.

1. Consimțământul la logodnă reprezintă manifestarea de voință a bărbatului și a femeii în


vederea încheierii logodnei, realizându-se un acord de voință cu o fizionomie juridică
proprie, diferit atât de cererea în căsătorie, cât și de acceptarea acestei cereri, datorită
modului în care acesta poate fi exprimat, precum și datorită faptului că legea nu cere
îndeplinirea niciunei formalități.
Pentru a fi valabil, consimțământul la logodnă trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:

Să provină de la o persoană cu discernământ, lipsa discernământului atrăgând


după sine nulitatea relativă a logodnei. În cazul în care lipsa discernământului se
datorează alienației sau debilității mintale, suntem în prezența unui impediment dirimant
la încheierea căsătoriei și, prin urmare, și la încheierea logodnei, sancțiunea fiind
nulitatea absolută.

Consimțământul trebuie să fie exprimat personal de către bărbatul și femeia care


doresc să se logodească, nefiind admisă încheierea logodnei prin reprezentare.

Să fie liber, în sensul că nu trebuie să existe nicio piedică în alegerea


logodnicului, cum ar fi limitările de castă, rasiale, religioase, juridice etc.12, precum și să
nu fie afectat de vicii de consimțământ sau de modalități.

Să fie exprimat neîndoielnic.

Să fie exteriorizat, exteriorizarea consimțământului la logodnă putând avea loc


verbal, în scris, sau chiar tacit, prin gesturi ori fapte concludente, cum ar fi purtarea
verighetelor, oferirea și acceptarea inelului de logodnă13, care nu lasă nicio îndoială cu privire
la intenţia de a promite încheierea căsătoriei14.

Să fie serios, adică dat cu intenția de a produce efecte juridice.

2. Vârsta necesară pentru logodnă


Bărbatul și femeia se pot logodi dacă au împlinit vârsta de 18 ani, prin excepție putând fi
încuviințată și logodna minorului care a împlinit 16 ani, cu acordul părinților sau a tutorelui,
după caz, însă numai dacă există „motive temeinice”, pe care legiiuitorul nu le definește.
Încuviințarea logodnei de către ocrotitorii legali reprezintă o componentă a ocrotirii părintești, iar
în caz de refuz sau de divergență între părinți, urmează ca instanța de tutelă să hotărască în acest
sens, având în vedere interesul superior al minorului.

12
D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 42
13
Inelul de logodnă, din timpuri străvechi și până astăzi, reprezintă simbolul promisiunii de căsătorie. Tradiția de a
purta inelul de logodnă pe inelarul mâinii stângi vine de la egipteni, care considerau că o venă anume pornește de la
acest deget și ajunge direct la inimă, credință care a fost preluată, mai târziu și de greci și mai apoi, de romani, care
au denumit-o „vena amoris” și așa a rămas până astăzi.
14
Oferirea unui inel de logodnă, în vechea reglementare era întotdeauna văzută şi percepută de cei din jur ca
pecetluirea unui angajament de căsătorie; pentru amănunte a se vedea C. Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică,
sexualitate, căsătorie şi divorţ în ţara Românească în secolul al XVIII-lea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p.
170 şi urm.
Întrucât legea nu prevede nicio formă privind încuviințarea logodnei de către părinți,
considerăm că aceasta se poate da nu numai în scris, ci și verbal.

La fel ca și în cazul căsătoriei, nu există vreo limită de vârstă maximă până la care se
poate încheia logodna, fiind valabilă și logodna in extremis vitae, cum de asemenea nu există
nicio condiție privitoare la diferența de vârstă dintre logodnici.

3. Diferența de sex
Ca și în cazul căsătoriei, logodna poate fi încheiată numai între un bărbat și o femeie.
Sexul fiecărei personae este precizat în actul de naștere și se regăsește și în certificatul de naștere
care se prezintă ofițerului de stare civilă în momentul depunerii declarației de căsătorie. În cazul
în care anumite persoane cu probleme medicale doresc să se logodească, respectiv să se
căsătorească, sexul acestora fiind incert, ori prezentând modificări în planul sexualizării, se poate
promova o acțiune în stabilirea sexului, sau pentru schimbarea sexului15.

Starea de persoană căsătorită sau logodită

Condiții de fond negative Rudenia firească și rudenia civilă


(Impedimente la logodnă)
Tutela
Alienația sau debilitatea mintală

La fel ca și în cazul condițiilor de fond cerute pentru încheierea căsătoriei, comune cu


cele ce se cer a fi îndeplinite pentru valabilitatea logodnei, se cere și lipsa impedimentelor la
căsătorie, respectiv logodnă, și anume:

1. Starea de persoană căsătorită sau logodită

Având în vedere că art.273 C. civ. reglementează bigamia ca impediment la încheie-rea


căsătoriei față de prevederile art.266 alin.2 C.civ., fiind vorba de aplicarea prin asemănare a
prevederilor privind condițiile de fond ale încheierii căsătoriei putem interpreta că nu se poate
logodi atât persoana care este căsătorită cât și persoana care are calitatea de logodnic într-o
logodnă care nu a fost ruptă, nu a încetat prin moartea celuilalt logodnic sau nu a fost anulată.

15
În România, persoanele pot fi de sex feminin sau de sex masculin. Se poate observa însă că, pe plan european,
apare o nouă viziune a legiuitorului în ceea ce privește persoanele cu sex incert, de exemplu, începând cu 1.11.2013,
Germania a legalizat un al treilea sex, respectiv sexul neprecizat. Legea recunoaște că există anumiți oameni care nu
sunt nici bărbați și nici femei și care nu se încadrează în categoriile legale tradiționale. Sexul neprecizat, redat prin
litera X va apărea nu numai pe pașapoarte, ci și pe alte documente oficiale. În prezent, în Germania, datorită intrării
în vigoare a acestei legi, se lucrează la modificarea reglementărilor privind logodna și căsătoria, care prevăd că
acestea se pot încheia numai între un bărbat și o femeie.
2. Rudenia firească și rudenia civilă

În ceea ce privește rudenia, este oprit a se logodi bărbatul și femeia care sunt legați între ei
printr-o rudenie firească sau civilă, rezultată din adopție, în linie dreaptă ascendentă sau
descendentă indiferent de grad, precum și în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv.
Menționăm că în conformitate cu art.274 C. civ. bărbatul și femeia care sunt rude
colaterale de gradul al IV-lea se pot logodi, urmând să se poată căsători doar cu autorizarea
instanței de tutelă a căsătoriei lor, dacă există motive temeinice și în baza unui aviz medical
eliberat special în acest sens. Î
n ceea ce privește rudenia civilă care se naște prin adopție, logodna este oprită între
adoptat și rudele sale din adopție în aceleași condiții ca și între rudele firești, întrucât potrivit
art.451 C. civ.: „adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între
adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.
3. Tutela

Potrivit art.275 C. civ. este oprită căsătoria între tutore și persoana minoră care se află sub
tutela sa, ceea ce înseamnă că în lumina acestei prevederi este oprită și încheierea logodnei între
persoane aflate în relația de tutore – minor.
4. Alienația sau debilitatea mintală

Potrivit art.276 C. civ. „este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal”,
prin urmare persoanele care suferă de alienație sau debilitate mintală nu se pot logodi, indiferent
dacă sunt puse sau nu sub interdicție judecătorească, chiar și atunci când se află într-un moment
de luciditate pasageră.

Condiții de formă pentru


încheierea logodnei

Potrivit art.266 C. civ. încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalități și poate fi
dovedită prin orice mijloc de probă.
Chiar dacă nu se cere nicio formalitate la încheierea logodnei, nimic nu oprește părțile să
încheie logodna într-un cadru solemn, cum ar fi prin încheierea unui act autentificat de un notar
public, consemnându-se astfel în scris promisiunea de căsătorie, situație în care notarul public va
verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de fond pentru încheierea logodnei cu excepția avizului
medical și a autorizării instanței de tutelă.16

16
A se vedea D.Rotaru (coordonator), Codul civil al României. Îndrumar notarial, Uniunea Națională a Notarilor
Publici din România, vol.I, Editura Monitorul Oficial, București 2011, pag. 93
Dovada logodnei se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege.

Secțiunea a III-a
Efectele logodnei

În reglementarea Codului civil, legiuitorul nu s-a preocupat de a arăta care sunt efectele
pe care le produce încheierea logodnei, ci s-a limitat la reglementarea efectelor pe care le
produce ruperea logodnei, în special a efectelor patrimoniale.
Logodna poate să ia sfârșit: prin căsătorie, prin moartea unuia dintre logodnici, prin
desfacerea logodnei prin consimţământul mutual al logodnicilor, prin ruperea unilaterală a
logodnei sau prin desființarea acesteia.

DISOLUȚIA LOGODNEI

Prin căsătorie Când proiectul de căsătorie nu s-a realizat

Promisiunea de căsătorie nu este ținută, întrucât:


Unul dintre logodnici Logodnicii desfac logodna Nu au fost respectate
decedează prin consimțământ mutual condițiile de fond la
„mutuus disesnsus” încheierea logodnei

Logodna încetează Logodna se desface Logodna este lovită


de nulitate

Logodna se desființează

Unul dintre logodnici nu mai Au existat impedimente la


dorește încheierea căsătoriei încheierea logodnei

Logodna se rupe Logodna este lovită


de nulitate

Logodna se desființează

Respectând dreptul și libertatea fundamentală a persoanei de a se căsători, legiuitorul


recunoaște posibilitatea logodnicilor de a-și retracta oricând ad nutuum înțelegerea cu celălalt.
Atunci când părțile convin pe bază de acord de voință, să rupă logodna, singura problemă care se
pune este aceea a restituirii darurilor, în conformitate cu art. 268 C. civ., potrivit căruia: „În cazul
ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea
logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite.
Darurile se restituie în natură, sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura
îmbogățirii.”
Prin urmare, indiferent dacă logodna a încetat prin acord sau unilateral, se va proceda la
restituirea darurilor, cu excepția situației în care logodna încetează prin decesul fizic constatat
sau declarat judecătorește al unuia dintre logodnici, caz în care obligația de restituire nu există17.
Obligația de restituire are ca obiect, potrivit art. 268 alin.1 C.civ „darurile pe care logodnicii le-
au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei”. Pentru că legea
nu distinge, putem interpreta că legiuitorul a avut în vedere atât darurile pe care și le-au făcut
logodnicii unul altuia, cât și darurile primite de unul sau de către ambii logodnici de la terți la
momentul încheierii logodnei, sau în considerarea căsătoriei proiectate.
Se restituie doar darurile care au o valoare mai mare decât darurile obişnuite18. Care sunt
darurile vizate de legiuitor nu se poate însă spune în general, ci depinde de la un cuplu de
logodnici la altul.
Pentru a opera restituirea darurilor, în cazul în care foștii logodnici nu se înțeleg și se
ajunge la un litigiu, instanța va trebui să stabilească următoarele aspecte:

RESTITUIREA DARURILOR ÎN CAZUL RUPERII LOGODNEI

1. Cererea de restituire s-a făcut în NU Acțiunea va fi respinsă ca


termenul de prescripție de 1 an? tardivă și nu există obligatia de restituire

DA

2. Sunt cei doi parteneri logodiți? NU Darurile nu se restituie, întrucât


nu există obligația de restituire

DA

17
Cu ocazia susținerii în Parlament a proiectului Codului civil Carol al II-lea, Victor Iamandi, ministrul justiției la
vremea aceea, referindu-se la aspectul restituirii darurilor în cazul decesului unuia dintre logodnici, spunea:
„Interesul material al moștenitorilor de a primi înapoi darurile, trebuie să cedeze în fața datoriei morale de a feri de
orice jignire memoria celui dispărut.”.
18
Legiuitorul s-a referit în exclusivitate la daruri, fără să pună în discuție și situația altor bunuri care s-au transmis
de la un logodnic la altul, cum ar fi, de exemplu, situația scrisorilor, care nu sunt daruri, însă care pot să aibă fie o
valoare sentimentală mare, fie se dorește restituirea lor pentru a se exclude posibilitatea folosirii lor într-un mod prin
care s-ar putea aduce atingere dreptului la imagine sau onoarei logodnicului de la care provin.
3. Este logodna valabil încheiată? NU Darurile nu se restituie, întrucât nu există
obligația de restituire (cu excepția cazului
în care instanța apreciază că logodnicul ca
a cerut restituirea a fost de bună-credinț DA

4. Darul a fost făcut în considerarea NU Darurile nu se restituie, întrucât


logodnei sau pe durata logodnei ? nu există obligația de restituire

DA

5. Logodna a fost desfăcută prin consimțământul


mutual sau ruptă de către unul dintre NU Darurile nu se restituie în cazul logodnici?
în care logodna a încetat prin moartea unuia dintre
logodnici

DA

6. Este vorba despre un dar care NU Darurile obișnuite nu se restituie, întrucât


nu este unul obișnuit? nu există obligația de restituire

DA

7. Darul mai există, sau se poate NU Darurile nu se restituie întrucât


vorbi de o îmbogățire ? nu există obligația de restituire

DA

Rezultat : Cererea de restituire se poate face cu succes.

Răspunderea pentru ruperea logdnei

Potrivit art. 269 Cod civil, „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la
despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au
fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.
Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la
despăgubiri”.
Astfel că:

Daune materiale, cum sunt cheltuielile făcute sau


contractate în vederea căsătoriei;
Despăgubirile se acordă
pentru
Daune morale, cum ar fi supărare, speranțe
spulberate, planuri date peste cap, bârfe, chiar
probleme de sănătate, de onoare;

Despăgubirile în cazul ruperii logodnei în mod abuziv pentru cheltuielile făcute sau
contractate în vederea căsătoriei se acordă doar de către instanța de judecată și se bazează pe
ideea de culpă în ruperea logodnei.
Instanța va acorda dreptul la despăgubiri, ținând cont de îndeplinirea următoarelor
condiții:

DREPTUL LA DESPĂGUBIRI ÎN CAZUL RUPERII LOGODNEI ÎN MOD ABUZIV PENTRU CHELTUIELILE FĂCUTE SAU
CONTRACTATE ÎN VEDEREA CĂSĂTORIEI

1. Cererea de despăgubire s-a făcut în termenul de prescripție de 1 an? NU Acțiunea va fi respinsă ca


tardivă

DA

2. Sunt cei doi parteneri logodiți? NU Nu există drept la despăgubire

DA
3. Este logodna valabil încheiată? NU Nu există dreptul la despăgubire cu excepția
cazului în care instanța apreciază că logodnicul
care a cerut restituirea a fost de bună-credință

DA

4. A fost ruptă logodna în mod abuziv? NU Nu există drept la despăgubire

DA

5. Cheltuielile au fost făcute în timpul logodnei? NU Nu există drept la despăgubire

DA

6. Cheltuielile au fost făcute sau contractate NU Nu există drept la despăgubire


în vederea căsătoriei?

DA

7. Aceste cheltuieli au fost făcute sau contractate cu acordul


ori neîmpotrivirea logodnicului care rupe logodna? NU Nu există drept la despăgubire

DA

8. Este vorba despre cheltuieli potrivite cu împrejurările? NU Nu există drept la despăgubire

DA
Rezultat: Cererea de despăgubire se poate face cu succes

Există un prejudiciu moral.

Se pot acorda daune Logodnicul care a rupt logodna a făcut-o


în cazul în care: în mod abuziv
Logodnicul părăsit nu a avut nicio culpă
în ruperea logodnei.

Teste de autoevaluare:
SPEȚE

1. Mireasa fugară
Căsătoria civilă între doamna X și domnul Y este programată pentru ziua de 20 ianuarie
la ora 12:00. Domnul Y, așteaptă însă în zadar să vină logdnica sa, aceasta hotărându-se cu o
seară înainte să nu se mai căsătorească, întrucât a aflat că logodnicul ei mai așteaptă un copil de
la o altă femeie, motiv pentru care s-a decis să plece într-o călătorie în străinătate, fără să anunțe
pe cineva de intenția sa. Petrecerea de nuntă urma să aibă loc conform planificării comune,
imediat după căsătoria civilă. Transportul invitaților cu un autocar și masa festivă urmând să aibă
loc într-un restaurant select, rezervat pe numele ei de doamna X. Costurile întregii festivități se
ridică la suma de 6500 euro. Rochia de mireasă care a fost comandată la Paris, a costat 1700
euro. Doamna X este însărcinata în luna a II-a, motiv pentru care a comandat și a plătit un trusou
pentru viitorul copil în sumă de 500 euro și a mai plătit 1500 euro pentru amenajarea camerei
copilului. Domnul Y a contractat biletele pentru luna de miere, constând într-o croazieră în sumă
de 7750 euro. Întrucât nu s-a făcut o asigurare storno, urmează să se platească aceste bilete
integral. Verighetele pe care le-au ales cei doi, împreună, le-a plătit domnul Y cu cartea de credit
și au costat 2500 euro. Doamna X face o acțiune în despăgubiri pentru cheltuielile făcute
respectiv contractate, arătând că logodna a fost ruptă datorită culpei exclusive a pârâtului.
Domnul Y face o cerere reconvențională prin care solicită și el despăgubiri pentru cheltuielile
făcute, respectiv contractate, aratând că logodna s-a rupt în mod abuziv, din culpa exclusivă a
doamnei X.
Precizați care sunt problemele pe care le ridică speța.

2. Rochia de mireasă

Doamna X și domnul Y se mută împreună. După scurt timp, doamna X rămâne însărcinată și
amandoi, de comun acord, hotărăsc să se căsătorească înainte de nașterea copilului, Y sugerându-
i lui X să își caute o rochie de mireasă. X își cumpără rochia de mult visată, cu prețul de 1000
Euro, care îi pune în valoare silueta, chiar dacă sarcina este avansată. Înainte de încheierea
căsătoriei, Y cade pe gânduri și ajunge la concluzia că dacă s-ar căsători ar simți că își pierde
libertatea, motiv pentru care îi spune lui X că el nu mai dorește să se căsătorească, propunându-i
să continue să locuiască împreună ca și până atunci, garantându-i că va fi și în aceste condiții un
bun tată pentru copilul lor. X nu este de acord, motiv pentru care, Y declară relația încheiată și se
mută la un prieten. X, reușește să vândă rochia de mireasă cu 500 Euro și pretinde de la Y să îi
plătească diferența de 500 de euro, până la prețul integral al rochiei.
a) Precizați dacă X are dreptul la despăgubiri în condițiile art.269 Cod Civil, pentru
diferența de 500 Euro. Argumentați.
b) Precizați care ar fi soluția instanței în cazul în care X ar fi rămas însărcinată după
încheierea logodnei și argumentați. Dar dacă Y ar fi devenit violent în momentul
ruperii logodnei ?

3. Cuceritorul

X , în vârstă de 45 de ani, se dă drept mare om de afaceri, reușind astfel să se infiltreze în


lumea bună și este prezent la toate balurile din înalta societate, unde impresionează persoanele de
sex feminin prin charme și bune maniere. Astfel că, acesta se logodește cu A, în vârstă de 50 de
ani, cu B de 55 de ani și cu C de 40 de ani. Cele 3 logodnice nu știu nimic una despre cealaltă,
fiecare încercând să își răsfețe logodnicul după propriile puteri. Împrejurarea că este prezent doar
o parte din timp, la fiecare dintre ele, este justificată de X prin faptul că are multe afaceri în
străinătate, care îi reclamă prezența. Logodnica C, întrucât își dorește un copil și nu mai este nici
ea foarte tânără, îi cere lui X să se căsătorească în cel mai scurt timp posibil. X este de acord și
propune ca dată a căsătoriei ziua de 14 februarie, de care îi despart doar 2 luni. Când se apropie
ziua nunții, C află întâmplător că X este logodit și cu B, ocazie cu care rupe logodna. Dat fiind
faptul că după încheierea căsătoriei, X urma să se mute împreună cu C, în imobilul proprietatea
acesteia, și întrucât cei doi au convenit de comun acord că se impune schimbarea mobilierului, C
a plătit integral o firmă de amenajări interioare care urma să redecoreze dormitorul și sufrageria
într-un timp foarte scurt. C cere despăgubiri de la X pentru cheltuielile ocazionate cu
reamenajarea casei precum și pentru prejudiciile morale cauzate ca urmare a ruperii logodnei. C
îl cheamă în judecată pe X solicitând despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate cu reamenajarea
casei.
Precizați care va fi soluția instanței și argumentați.

4. O poveste de Crăciun

În Ajun de Crăciun, domnul X o cere în căsătorie pe doamna Y, ocazie cu care îi face


cadou un inel de o valoare modică, pe care l-a cumpărat pe drum înspre locuința acesteia de la
singurul magazin pe care l-a găsit deschis, întrucât a luat hotărârea doar cu o oră înainte,
propunându-și ca în viitor să îl înlocuiască cu un inel cu diamante, pe care l-a văzut în fiecare
dimineață trecând prin fața vitrinei unei bijuterii în drum spre biroul său. Domnul X îi dăruiește
doamnei Y și o brățară în valoare de 2000 euro. În luna noiembrie a aceluiași an, înainte de
încheierea logodnei doamna Y i-a făcut cadou domnului X o pereche de butoni din aur cu
diamante, în valoare de 3000 euro. În luna februarie, de comn acord, cei doi rup logodna.
a) Precizați dacă doamna Y are dreptul la restituirea butonilor și argumentați.
b) Precizati dacă domnul X are dreptul la restituirea brațării și argumentați.

5. Nu zi „hop” până nu sari

Domnul X, căsătorit, se îndrăgostește până peste cap de domnișoara Y și fără să-i


mărturisească acesteia că este deja căsătorit, o cere în căsătorie, iar aceasta acceptă. Din dorința
de a împărtăși fericirea lor membrilor familiei viitoarei mirese, cei doi programează o petrecere
de logodnă fastuoasă, ocazie cu care părinții logodnicei, încântați de eveniment, închiriază un
castel, plătind pentru aceasta suma de 3000 Euro, la care s-au adăugat și aranjamentele florale în
sumă de 1000 Euro și ținutele logodnicilor în sumă de 2000 Euro. Întorcându-se de la petrecerea
de logodnă de la castel, X este implicat într-un accident auto, pentru care i se cer despăgubiri
pentru avariile cauzate unui alt autoturism implicat în incident. Ajunși în fața instanței de
judecată, aceasta încuviințează administrarea probei cu martori, domnișoara Y fiind citată în
această calitate. Cu ocazia cercetărilor, logodnica află că X este căsătorit și supărată fiind,
angajează un avocat care o sfătuiește să se prevaleze de prevederile art.315 Cod de Procedură
Civilă potrivit cărora logodnicul nu poate fi ascultat ca martor. Întrucât nu li s-a spus adevărul cu
privire la starea civilă a domnului X, părinții logodnicei, cer anularea logodnei și restituirea
cheltuielilor făcute cu logodna. În apărarea sa, logodnicul precizează că nu a spus că este
căsătorit întrucât pe rolul instanței de judecată se află o acțiune având ca obiect declararea
judecătorească a morții soției sale, dispărută de 4 ani.
a) Precizați care sunt condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei
logodne.
b) Precizați care va fi soluția instanței cu privire la toate problemele pe care le ridică
speța.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este logodna?
2. Care sunt caracterele juridice ale logodnei?
3. Care este vârsta la care un bărbat și o femeie se pot logodi?
4. Ce este și în ce formă este cerut consimțământul la logodnă?
5. Care sunt condițiile de fond pozitive pentru încheierea valabilă a logodnei?
6. Care sunt condițiile de fond negative pentru încheierea valabilă a logodnei?
7. Care sunt condițiile de formă pentru încheierea valabilă a logodnei?
8. Care sunt modurile de disoluție a logodnei?
9. Care sunt condițiile pentru restituirea darurilor în cazul ruperii logodnei?
10. Ce sunt și în ce condiții se acordă despăgubirile pentru ruperea logodnei?

DICȚIONAR

Daruri de nuntă = bunuri dăruite de terți oricăruia dintre soți cu ocazia celebrării căsătoriei;
aunci când aceste daruri sunt făcute exclusiv soțului decedat, aceste bunuri intră în masa
succesorală a acestuia.

Logodna = starea juridică facultativă, premergătoare căsătoriei, care constă în promisiunea


reciprocă a unui bărbat și a unei femei de a încheia în viitor o căsătorie;

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 18-30


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.21-37
 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 19-20
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag. 28-39
 E.Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, pag.13-20
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 G. C. Frențiu, Dreptul familiei. Practică judiciară conform noului Cod civil.
Jurisprudență C.E.D.O, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.1-10
 S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag.11-15
 C.C.Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București,
2012, pag.14-21
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011,pag.37-52
 C.Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.25-46

1. Timp necesar pentru asimilare


2. Conţinut

2.1. Lecţia 1:

CĂSĂTORIA – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Secțiunea I
Reglementare, noțiune, natură juridică

Reglementare

Art.259 - Căsătoria
(1) Căsătoria este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie, încheiată în conditiile legii.
(2) Bărbatul si femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
(4) Conditiile de încheiere si cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil.
(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre soti.
(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divort, în conditiile legii.

Noțiune

Codul Civil definește căsătoria ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o
femeie, încheiată în condițiile legii (art.259 C.civ.).

actul juridic pe care îl încheie viitorii soți, respectiv acordul


de voință din-tre un bărbat și o femeie, cu scopul de a da naștere
între ei la raporturi juridice de familie
În sens principal19,
căsătoria semnifică
situația juridică a celor căsătoriți, adică statutul lor legal

celebrare a căsătoriei, ceremonia laică sau religioasă

În doctrină, instituție juridică, adică de totalitate a normelor juridice care


sensurile căsătoriei reglementează căsătoria ca act juridic și ca statut legal
sunt de20:

19
M.Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.21
20
A se vedea T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, op.cit., pag.28 și următoarele
drept fundamentalal bărbatului și a femeii care au ajuns la vârsta
nubilă

Natura juridică

Chiar dacă pentru încheierea valabilă a căsătoriei este necesar acordul ambelor părți în
acest sens, căsătoria nu va putea fi încadrată în categoria contractelor, întrucât între părți nu ia
naștere un raport juridic ci prin încheierea sa, părțile (actualii soți) își modifică statutul legal,
acestea devenind persoane căsătorite.

Din acest punct de vedere, căsătoria este un act juridic bilateral nepatrimonial, dar și o
instituție privită din punct de vedere al statutului juridic, în care iau naștere drepturi și obligații
specifice și reciproce ale soților, atât pe plan personal, cât și patrimonial.

Secțiunea a II-a
Caracterele juridice ale căsătoriei

act juridic-uniune

act juridic bilateral

act de stare civilă


Caracterele juridice
ale căsătoriei ca act strict personal
act juridic21
act juridic cauzal

act juridic condiție


21
M.Avram, op.cit., pag.21
act juridic solemn

act juridic pur și simplu

pe viață

Căsătoria, privită ca act juridic, are următoarele caractere:


1. Este un act juridic-uniune – scopul celor doi viitori soți este unul comun, și
anume acela de a-și întemeia o familie;

2. Este un act juridic civil bilateral – pentru încheierea sa valabilă este necesar
consimțământul ambilor viitori soți;

3. Este un act juridic laic -pentru încheierea valabilă a căsătoriei este suficient
ca aceasta să fie încheiată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege
sub aspectul fondului și al formei, în fața ofițerului de stare civilă, căsătoria
religioasă fiind lipsită de efecte juridice, potrivit art art.48 alin.2 teza a II-a din
Constituție, conform căruia căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după
căsătoria civilă, ceea ce imprimă căsătoriei religioase un caracter facultativ;

4. Este un act de stare civilă – încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de


competența ofițerului de stare civilă; căsătoria religioasă se poate încheia
numai după căsătoria civilă, fiind considerată o procedură care este strict
legată de convingerile religioase ale fiecărui cuplu, această ceremonie neavând
implicații juridice. Căsătoria, ca act de stare civilă, nu se confundată cu
convenția matrimonială.

5. Este un act strict personal – căsătoria nu se poate încheia prin reprezentare,


pentru încheierea sa valabilă fiind necesar consimțământul personal al
persoanelor care urmează să se căsătorească;

6. Este un act juridic cauzal – cauza determinantă a căsătoriei este întemeierea


unei familii; orice altă cauză în afară de aceasta atrage nulitatea absolută a
căsătoriei (în acest caz ar fi vorba despre o căsătorie cu caracter fictiv,
sancționată de lege cu nulitate absolută – art. 293 alin.1 și 295 C.civ.);

7. Este un act juridic condiție – părțiile (viitorii soți) pot decide numai ca
dispozițiile legale care stabilesc statutul legal al căsătoriei să li se aplice sau
nu, fără a putea modifica aceste dispoziții.

8. Este un act juridic solemn – caracterul solemn este imprimat de Codul Civil,
care la art. 279 prevede faptul că ofițerul de stare civilă este cel care
celebrează căsătoria, la sediul primăriei, în prezența concomitentă a viitorilor
soți;

9. Este un act juridic pur și simplu – căsătoria nu va putea fi niciodată afectată


de un termen sau de o condiție, cu atât mai puțin de sarcină care este specifică
doar liberalităților;

10. Se încheie, în principiu, pe viață – aceasta încetează prin moartea unuia


dintre soți și poate fi desfăcută prin divorț. Căsătoria va fi desființată atunci
când la încheierea ei nu s-a îndeplinit o condiție de fond sau au existat
impedimente;

Secțiunea a III-a
Libertatea matrimonială

Libertatea matrimonială presupune:


1. Dreptul persoanei de a se căsători, drept care cunoaște totuși două limite, și anume:

a) Limite legale – potrivit art.12 din CEDO, începând cu vârsta stabilită prin lege,
bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o
familie, conform legilor naționale ce reglementează exercitarea
acestui drept.

b) Limite convenționale. Clauza de celibat – dacă partea contra căreia a fost stipulată o
astfel de clauză, se căsătorește, căsătoria va fi valabilă, însă această persoană va
pierde beneficiile condiționate de respectarea unei astfel de clauze. Dincolo de acest
aspect, este important a fi stabilit caracterul licit sau ilicit al clauzei:

Când clauza este ilicită22 – căsătoria este valabilă, iar prin anularea clauzei se
vor putea păstra toate beneficiile actului în care aceasta a fost
inserată;

Când clauza este licită23 – căsătoria este valabilă, însă se vor pierde toate
beneficiile actului în care aceasta a fost inserată;
2. Dreptul de a-si alege liber viitorul soț – nimeni nu poate fi constrâns în alegerea
persoanei cu care dorește să se căsătorească. În acest sens, sunt nule clauzele inserate
în regulamentele de ordine interioară prin care se interzice căsătoria între salariații
dintr-o întreprindere, ori cea dintre un salariat al unui angajator cu un alt salariat al

22
De exemplu, clauza inserată într-un contract de donație.
23
Spre exemplu, în cazul preoților ortodocși, dacă la data hirotoniei nu au fost căsătoriți, pentru a-și păstra calitatea
de preot, trebuie să rămână celibatari, ceea ce înseamnă că nu vor mai putea încheia o căsătorie.
unui angajator concurent celui dintâi.

3. Dreptul de a nu se căsători – prezintă interes practic în două situații:


în cazul contractului de curtaj matrimonial

în cazul logodnei

Contractul de curtaj matrimonial

În țara noastră intermedierea persoanelor în scopul încheierii unei căsătorii, nu este


reglementată din punct de vedere juridic. În lipsa acestor norme juridice, agențiilor matrimoniale
le vor fi aplicate regulile dreptului comun în materia contractului de intermediere (art.2096-2102
C.civ.), dar și cele care privesc protecția consumatorului24 și clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesioniști și consumatori25.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este căsătoria?
2. Care sunt caracterele juridice ale căsătoriei ca act juridic ?
3. Ce se înțelege prin libertate matrimonială?
4. Ce este contractul de curtaj matrimonial?
5. Care este diferența dintre căsătoria laică și căsătoria religioasă?

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

24
A se vedea O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, modificată și completată prin Legea nr. 363/2007
privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor în relatia cu consumatorii si armonizarea reglementărilor
cu legislatia europeană privind protectia consumatorilor publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 899 din 28
decembrie 2007.
25
A se vedea Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și
consumatori, republicată în M.Of. al României nr. 543 din 3 august 2012
 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.21-37
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Condiții de fond la încheierea căsătoriei

Condiții de fond

Reglementare

Art. 271 - Consimtământul la căsătorie


Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.
Art. 272 - Vârsta matrimonială
(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical,
cu încuviințarea părintilor săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei
circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviinteze căsătoria,
instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului.
(3) Dacă unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, încuviințarea
celuilalt părinte este suficientă.
(4) De asemenea, în condițiile art. 398, este suficientă încuviințarea părintelui care exercită autoritatea
părintească.
(5) Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei
sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.
Art. 273 - Bigamia
Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.
Art. 274 - Interzicerea căsătoriei între rude
(1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la
al patrulea grad inclusiv.
(2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de
instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea. Instanța se va putea
pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.
(3) În cazul adopției, dispozițiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile atât între cei care au devenit rude prin adopție, cât și
între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopției.
Art. 275 - Interzicerea căsătoriei între tutore și persoana minoră
Căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa.
Art. 276 - Alienația și debilitatea mintală
Este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal.
Art. 277 - Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria
(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de
cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie
de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în România.
(4) Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii
Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile.

Condițiile de fond la încheierea căsătoriei au fost reglementate de legiuitor din dorința de


a se asigura că toate persoanele care doresc să încheie o căsătorie își asumă în cunoștiință de
cauză toate efectele care decurg din aceasta, căsătorie care are la bază dorința celor doi viitori
soți de a întemeia o familie.
Așadar, putem vorbi despre condiții de fond pozitive la încheierea căsătoriei atunci când
este vorba despre acele condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea încheia în mod
valabil o căsătorie, respectiv despre condiții de fond negative, care, atunci când există, împiedică
încheierea căsătoriei.

Diferența de sex

Condiții de fond Vârsta matrimonială


pozitive
Comunicarea reciprocă a stării de sănătate26

Consimțământul

Existența unei căsătorii anterioare

Condiții de fond Rudenia


negative
Tutela

Alienația, debilitatea mintală și lipsa vremelnică a


facultăților mintale

Condiții pozitive

Diferența de sex – este expres reglementată de legiuitorul Codului Civil, care la art. 259
alin.1 a definit căsătoria ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în

26
Deși legiuitorul reglementează comunicarea stării de sănătate în art.278 C.civ. în cadrul secțiunii având ca obiect
formalitățile pentru încheierea căsătoriei, considerăm că suntem totuși în prezența unei condiții de fond a cărei
nerespectare atrage nulitatea absolută a căsătoriei.
condițiile legii27. Pentru ca în această privință să nu existe niciun fel de îndoieli, legiuitorul
român a interzis prin art.277 alin.1 căsătoria între persoanele de același sex. Mai mult chiar, este
stipulat faptul că astfel de căsătorii încheiate în străinătate, nu vor fi recunoscute pe teritoriul
României. De același tratament beneficiază și parteneriatele civile, încheiate de cetățenii români
sau străini, în străinătate, indiferent că acestea au fost încheiate de persoane de sex diferit sau de
persoane de același sex.

Inclusiv art.12 din CEDO face referire la această diferențiere de sexe : începând cu vârsta
stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie,
conform legilor naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Vârsta matrimonială (denumită și capacitate matrimonială sau vârstă nubilă) -


vârsta minimă pentru încheierea unei căsătorii este stabilită de lege ca fiind cea de 18 ani -
majoratul civil (art.272 alin.1 C.civ.);
- pentru motive temeinice28 acest prag poate fi coborât la vârsta de 16 ani, însă, în acest din urmă
caz, pentru ca o căsătorie să fie valabil încheiată este necesar:
 un aviz medical, care atestă gradul de maturizare psihologică, psihică și
intelectuală, precum și starea sănătății minorului, astfel încât din acestea să
rezulte dacă acesta își poate asuma îndatoririle specifice unei căsătorii;

 încuviințarea părinților minorului, ori a tutorelui, persoanei sau autorității


care a fost abilitată să exercite drepturile părintești, aceasta făcând parte
din ansamblul drepturilor și îndatoririlor părintești și care are semnificația
unui act juridic permisiv;

 o autorizare din partea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul


își are domiciliul, care pentru a soluționa o astfel de cerere va asculta în
mod obligatoriu minorul (art.264 alin.1 și alin.4 C.civ.); pentru a lua o
decizie, instanța de tutelă trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite toate
celelalte condiții: aviz medical, încuviințarea părinților, tutorelui,
persoanei sau autorității care a fost abilitată să exercite drepturile
părintești, precum și motivele temeinice care au stat la baza introducerii
unei astfel de cereri.
- limita de vârstă privește atât bărbatul cât și femeia;
- în cazul minorului emancipat (art.40 C.civ.), acesta dobândește capacitate de exercițiu deplină
dacă a împlinit vârsta de 16 ani și instanța de tutelă, în urma ascultării părinților și/sau consiliului
de familie, decide că minorului îi poate fi acordată capacitatea deplină de exercițiu; în acest caz,
minorul emancipat nu mai are nevoie de consimțământul părinților pentru încheierea unei
căsătorii întrucat potrivit art.484 Cod Civil iese de sub autoritatea părintească.

27
Menționăm faptul în Codul familiei de la 1954 a existat o lacună în ceea ce privește interzicerea căsătoriei între
persoanele de același sex.
28
Au fost considerate de către practica judiciară ca fiind motive temeinice: starea de graviditate a femeii ori situația
în care aceasta a dat naștere unui copil, boala gravă a unuia dintre viitorii soți, starea de concubinaj etc.
Comunicarea reciprocă a stării de sănătate 29– art.278 Cod Civil stipulează faptul că
nu se va putea încheia căsătoria dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea
sănătății lor. În acest sens, dispozițiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de
anumite boli rămân aplicabile. În aceeași ordine de idei, art.25 alin.3 din Legea nr.119/1996
privind actele de stare civilă, republicată, prevede faptul că ofițerul de stare civilă care primește
declarația de căsătorie solicită viitorilor soți să prezinte, printre alte acte, și certificatele medicale
privind starea sănătății acestora.

Consimțământul la căsătorie – căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin


consimțământul liber și personal al acestora (art.271 C.civ.), iar ofițerul de stare civilă, la
momentul încheierii căsătoriei, ia consimțământul viitorilor soți, liber și deplin exprimat, potrivit
art. 29 alin.1 din Legea nr. 119 /1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată).
Consimțământul la căsătorie reprezintă manifestarea de voință a vitoriilor soți prin care aceștia
își exprimă decizia de a se căsători unul cu celălalt, în vederea întemeierii unei familii30;
-consimțământul la căsătorie trebuie să îndeplinească și el la rândul său unele condiții:

a) să existe – dat fiind faptul că procedura de încheiere a căsătoriei are loc în fața
ofițerului de stare civilă și este o procedură orală, consimțământul este ușor de apreciat dacă
există sau nu, în cea din urmă situație, căsătoria neputând fi încheiată. Prin urmare,
consimțământul la căsătorie nu există atunci când acesta nu a fost exprimat

b) să emane de la o persoană cu discernământ – căsătoria încheiată de o persoană lipsită


vremelnic de discernământ, este anulabilă (art.299 C.civ.). Din acest punct de vedere, are
relevanță doar lipsa vremelnică, accidentală a discernământului (spre exemplu beția, hipnoza
ș.a.), nu cea datorată alienației sau debilității mintale;

c) să fie liber, adică neviciat – în acest sens, acesta trebuie să nu fie afectat de eroare, dol
sau violență;
 eroarea poate privi doar identitatea fizică a celuilalt viitor soț (art.298
alin.2 C.civ.);

 dolul este supus condițiilor de drept comun, putând fi realizat atât prin
acțiuni (manopere frauduloase) cât și prin inacțiuni (omisiuni);

 violența este de asemenea supusă condițiilor dreptului comun în materie;

29
Certificatul medical se întocmește pe un formular tip, este valabil 14 zile de la eliberare și cuprinde mențiune
expresă că persoana se poate sau nu căsători. A se vedea în acest sens Metodologia cu privire la aplicarea unitară a
dispozițiilor în materie de stare civilă aprobată prin H.G. nr. 64/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.
151 din 2 martie 2011.
30
Pentru amănunte a se vedea T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, op.cit., pag.55
d) să fie dat în scopul întemeierii unei familii – orice alt scop atrage nulitatea absolută a
căsătoriei, aceasta fiind privită ca fiind o căsătorie fictivă;

e) să fie dat personal și simultan de catre viitorii soți, în fața ofițerului de stare civilă,
prezența personală a viitorilor soți la încheierea căsătoriei fiind obligatorie, nefiind
admisă reprezentarea lor, iar consimțământul trebuie să fie exprimat simultan, prin
răspunsuri consecutive la întrebarea ofițerului de stare civilă dacă doresc să se
căsătorească unul cu celălalt;

f) să fie dat în mod public, în prezența a doi martori și într-o manieră care să permită
accesul oricărei persoane la celebrarea căsătoriei;

g) să fie actual, în sensul că va produce efecte juridice doar acel consimțământ care a fost
exprimat în momentul oficierii căsătoriei, întrucât semnarea declarației de căsătorie sau
logodna nu rezprezintî decât o promisiune de căsătorie;

h) să fie constatat în mod direct de către ofițerul de stare civilă, întrucât doar acestuia i-a
fost conferită prin lege competența de a oficia căsătoria, respectiv de a constata existența
consimțământului și de a declara căsătoria încheiată.

Condiții negative ( impedimente la încheierea căsătoriei)


- sunt împrejurări de fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei;
- natura lor juridică este de limite legale ale capacității matrimoniale sau ale dreptului de a
încheia o căsătorie.

Clasificare

dirimante – atrag nulitatea căsătoriei;


1. potrivit sancțiunii
încălcării lor
prohibitive – atrag doar sancțiuni
administrative pentru ofițerul de stare civilă
care a încheiat căsătoria;

absolute – opresc căsătoria unei anumite


persoane cu orice alte persoane;
2. potrivit opozabilității
lor
relative – opresc căsătoria unei anumite
persoane doar cu o altă persoană,
determinată;

Existența unei căsătorii anterioare – legea interzice încheierea unei noi căsătorii de
către persoana care este deja căsătorită (art.273 C.civ.), ceea ce înseamnă că se pot căsători doar
persoanele care sunt celibatare, divorțate sau văduve; sancțiunea pentru bigamie31 este atât de
natură civilă, respectiv nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii, cât și de natură penală,
întrucât fapta constituie infracțiunea de bigamie, incriminată de art. 376 Cod Penal;

Rudenia – este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între
cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (art.274 C.civ.);
- totuși, pentru motive temeinice căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea
poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a căreicircumscripţie îşi are domiciliul cel care cere
încuviinţarea, care se va putea pronunța pe baza unui aviz medical dat în acest sens (art.274
C.civ.); aceste dispoziții legale rămân aplicabile și în cazul rudeniei rezultate din adopție;

Tutela - căsătoria este oprită între tutore şi persoana minoră care se află sub tutela sa
(art.275 C.civ.); după încetarea tutelei, căsătoria devine posibilă. Prin intermediul acestei
reglementări, legiuitorul român a dorit să protejeze interesele celui aflat sub tutelă, având la bază
considerente morale.

Alienația, debilitatea mintală și lipsa vremelnică a facultăților mintale - este interzis


să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal (art.276 C.civ.), indiferent dacă aceștia au
fost puși sau nu sub interdicție. În acest sens art.211 din Legea 71/2011, prevede că prin
expresiile „alienație mintală” sau „debilitate mintală” în sensul Codului civil, precum și a
legislației civile în vigoare, se înțelege o boală psihică sau un handicap psihic ce determină
incompetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-
juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile;
-personele care se află în această situație nu se pot căsători nici măcar în momentele de luciditate
pasageră.

Secțiunea a II-a
Condiții de formă la încheierea căsătoriei

Condiții de formă

31
Bigamia se referă la acea persoană care este căsătorită cu două persoane în același timp, iar dacă este vorba despre
mai mult de două persoane, în cazul în care este vorba despre un bărbat, suntem în prezenta poligamiei, iar în cazul
în care o femeie este căsătorită cu mai mulți bărbați în același timp suntem în prezența poliandriei.
Reglementare

Art. 278 – Comunicarea stării de sănătate


Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. Dispoziţiile
legale prin care este oprităcăsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile.
Art. 279 – Locul încheierii căsătoriei
(1) Căsătoria se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul primăriei.
(2) Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiţer de stare civilă de la o altă
primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu obligativitatea
înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării.
Art. 280 – Declaraţia de căsătorie
(1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal declaraţia de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde
urmează a se încheia căsătoria.
(2) În cazurile prevăzute de lege, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului primăriei.
(3) Atunci când viitorul soţ este minor, părinţii sau, după caz, tutorele vor face personal o declaraţie prin care
încuviinţează încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 272 alin. (5) rămân aplicabile.
(4) Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria,
ei pot face declaraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, care o transmite, în
termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Art. 281 – Conţinutul declaraţiei de căsătorie
(1) În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor
menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales.
(2) Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.
Art. 282 – Alegerea numelui de familie
Viitorii soţi pot conveni să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor
reunite. De asemenea, un soţ poate să-şi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.
Art. 283 – Publicitatea declaraţiei de căsătorie
(1) În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin
afişarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina de internet a acesteia unde urmează
să se încheie căsătoria şi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa.
(2) Extrasul din declaraţia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale
viitorilor soţi şi, după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate
face opoziţie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării.
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data
afişării, cât şi data încheierii căsătoriei.
(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se
încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea
termenului prevăzut la alin. (3).
Art. 284 – Reînnoirea declaraţiei de căsătorie
În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie sau dacă
viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, trebuie să se facă o nouă declaraţie de căsătorie şi să se dispună
publicarea acesteia.
Art. 285 – Opoziţia la căsătorie
(1) Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii
nu sunt îndeplinite.
(2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază.
Art. 286 – Refuzul celebrării căsătoriei
Ofiţerul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze,
a opoziţiilor primite sau a informaţiilor pe care le deţine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată
că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Art. 287 – Celebrarea căsătoriei
(1) Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună, la sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie
în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare civilă.
(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă poate celebra căsătoria şi în afara
sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte condiţii menţionate la alin. (1).
(3) Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu
condiţia ca ofiţerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.
Art. 288 – Martorii la căsătorie
(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287.
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum şi cei care din cauza unei deficienţe psihice sau
fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).
(3) Martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.
Art. 289 – Momentul încheierii căsătoriei
Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de
stare civilă îi declară căsătoriţi.
Art. 290 – Actul de căsătorie
După încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă întocmeşte, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de
căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă.
Art. 291 – Formalităţile privind regimul matrimonial
Ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligaţia ca, din
oficiu şi de îndată, să comunice la registrul prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului
public care a autentificat convenţia matrimonială, o copie de pe actul de căsătorie.
Art. 292 – Dovada căsătoriei
(1) Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.
(2) Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Condițiile de formă sau formalitățile pentru încheierea căsătoriei, reglementate în art.278-


292 Cod Civil, sunt prevăzute în următoarele scopuri:

Pentru a asigura încheierea căsătoriei cu îndeplinirea condițiilor de fond și în


lipsa impedimentelor la căsătorie

Pentru a asigura recunoașterea publică a căsătoriei

Pentru a asigura mijloacele de dovadă ale căsătoriei

Din punct de vedere al momentului în care intervin, condițiile de formă ale căsătoriei pot
fi clasificate în:
Formalități premergătoare încheierii căsătoriei

Formalități privind încheierea sau celebrarea căsătoriei

Formalități ulterioare încheierii căsătoriei

Depunerea declarației de căsătorie și a dovezilor


cerute de lege pentru încheierea căsătoriei
1. Formalități premergătoare Asigurarea publicității declarației de căsătorie
încheierii căsătoriei
Publicitatea declarației de căsătorie

Opoziția la căsătorie

Depunerea declarației de căsătorie

Declarația de căsătorie este actul prin care viitorii soți își exprimă voința în vederea
încheierii căsătoriei.

Se face personal, în scris, de către cei care vor să se


căsătorească la primăria unde urmează a se încheia căsătoria
(art.280 C.civ.), iar în cazul în care ambii viitori soți sunt
cetățeni străini sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate,
declarația se va face la primăria din localitatea în care aceștia
se află temporar32

Va cupride declarația viitorilor soți prin care aceștia atestă


faptul că nu există niciun impediment legal la căsătorie

Declarația de Se poate face și în afara sediului primăriei competente dacă


căsătorie unul dintre viitorii soți se află în imposibilitate de a se
deplasa la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor la primăria competentă

Va cuprinde mențiunea numelui de familie pe care viitorii


soți îl vor purta în timpul căsătoriei

Va cuprinde precizare regimului matrimonial ales

Va fi însoțită de documentele și dovezile cerute de lege


pentru încheierea căsătoriei

Când unul dintre viitorii soți este minor, sau chiar amândoi, declarația de căsătorie va fi
însoțită de declarația părinților/tutorelui prin care aceștia încuviințează încheierea căsătoriei;

Ofițerul de stare civilă care primește declarația de căsătorie solicită viitorilor soți să
prezinte următoarele acte și dovezi:

Actele de identitate

Certificatele de naștere

Certificatele medicale privind starea sănătății acestora

Autorizarea instanței de tutelă în cazul în care căsătoria se încheie de


minorul care a împlinit 16 ani sau în cazul în care există
impedimente rezultate din condițiile de rudenie firească sau adopție
Avizul medical și dovada încuviințării părinților sau a tutorelui în cazul
minorului

Art. 38 alin.2 din H.G. nr. 64/2011 privind aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în
32

materie de stare civilă aprobată prin, publicată în Monitorul Oficial 151 din 2 martie 2011.
Dosarul mai poate cuprinde și următoarele documente33:

Aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei, în


cazurile prevăzute de lege;

Încuviințarea primarului sau a comandantului navei, după caz, pentru încheierea


căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile de la data înregistrării
declarației de căsătorie;

Procesul verbal semnat împreună cu interpretul autorizat, în situația în care


căsătoria se încheie între persoane necunoscătoare a limbii române sau în cazul în
care unul dintre soți sau ambii soți sunt surdo-muți.

În cazul cetățenilor străini, la toate actele de mai sus se adaugă și declarații notariale ale
vitoriilor soți din care să rezulte că îndeplinesc condițiile necesare încheierii căsătoriei în
România, precum și dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale țărilor ai
căror cetățeni sunt din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de fond cerute de legea lor
națională pentru încheierea căsătoriei.

a) declarația privind numele – viitorii soți au posibilitatea de a alege ca după încheierea


căsătoriei fiecare dintre ei să poarte numele (art.282 C.civ.):

avut înainte de încheierea căsătoriei;

numele oricăruia dintre ei;

numele lor reunite;

unul dintre soți să păstreze numele avut înainte de încheierea căsătoriei, iar celălalt
să poarte numele lor reunite;

b) declarația viitorilor soți că nu există niciun impediment legal la căsătorie – viitorii soți
depun o declarație pe proprie răspundere că nu au cunoștiință de niciun motiv de natură legală
care să împiedice încheierea căsătoriei, conform art. alin.1 din Legea nr.119/1996 privind actele
de stare civilă, republicata în M. Of., Partea I nr. 339 din 18 mai 2012.

c) declarația cu privire la regimul matrimonial ales - în declarația de căsătorie, soții vor


menționa și regimul matrimonial ales (comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea
convențională); în cazul în care se alege un regim matrimonial convențional, viitorii soți au
obligația să depună un duplicat al convenției matrimoniale până cel târziu în momentul oficierii
33
Art. 40 din H.G. nr. 64/2011 privind aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în
materie de stare civilă aprobată prin, publicată în Monitorul Oficial 151 din 2 martie 2011.
căsătoriei.

d) declarația părinților/ tutorelui – este distinctă de declarația de căsătorie a viitorilor soți


(art.280 alin.3 C.civ.); atunci când unul dintre viitorii soți este minor, părinții sau tutorele
acestuia dau personal o declarație prin care încuviințează căsătoria.

e) înregistrarea declarației de căsătorie – se face la sediul primăriei unde urmează a fi


încheiată căsătoria; în cazurile prevăzute de lege aceasta se poate face și în afara sediului
primăriei; declarația se înregistrează de către ofițerul de stare civilă și se fixează data încheierii
căsătoriei, care va putea fi oficiată în termen de 10 zile (în interiorul acestui termen intră atât data
afișării cât și data încheierii căsătorie), termen în care poate fi formulată opoziția la căsătorie.

e) reînnoirea declarației de căsătorie – atunci când căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de


zile de la data afișării declarației de căsătorie, sau dacă viitorii soți doresc să facă modificări în
ceea ce privește declarația inițială, trebuie reluată procedura privind publicarea acestei noi
declarații.

Asigurarea publicității declarației de căsătorie – ofițerul de stare civilă dispune publicarea


declarației de căsătorie în ziua primirii acesteia, precum și a încuviințării părinților sau a
tutorelui, după caz, prin afișarea în extras la sediul serviciului public comunitar local de evidență
a persoanelor sau al primăriei, misiunii diplomatice, oficiului consular unde urmează să se
încheie căsătoria, precum și pe pagina de internet a acestuia/acesteia, cât și la sediul primăriei
unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.

MODEL DECLARAȚIE DE CĂSĂTORIE34

Declaraţia de căsătorie a fost dată PRIMĂRIA


şi semnată în faţa noastră. ..................................................
Am confruntat datele înscrise în Starea Civilă
declaraţie cu cele din certificatele Nr. ............................................
de naştere, care corespund întocmai. Data ...........................................

Ofiţerul de stare civilă,


………………………………..
DECLARAŢIE DE CĂSĂTORIE
Subsemnaţii: …………………………………………………………………………………..…….......,
(numele şi prenumele soţului)

34
Modelul corespunde Anexei nr.23 din H.G. nr. 64/2011 privind aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea
unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă aprobată prin, publicată în Monitorul Oficial 151 din 2 martie 2011.
domiciliat în .........................., str. .…………………………………........................, nr. .......................,
bl..........,sc.........,et......,ap........,judeţul/sectorul.............................................................……………........,
și............................................................................................................................ .....................................
(numele şi prenumele soţiei)
domiciliat în .........................., str. .…………………………………........................, nr. .......................,
bl..........,sc.........,et......,ap........,judeţul/sectorul.............................................................……………........,
în vederea căsătoriei pe care dorim să o încheiem, declarăm că:

1. Am luat cunoştinţă reciproc de starea sănătăţii noastre şi de prevederile art. 272-278 si 282 din Legea nr.
287/2009 privind Codul civil si nu există nici o piedică legală pentru încheierea căsătoriei;
2. Am fost/nu am fost căsătorit/căsătorită
3. Am ales regimul matrimonial …….........................................................................................…….. .
4. După încheierea căsătoriei vom purta numele de familie:
SOŢUL ....................................................................................................................

SOŢIA .....................................................................................................................
Ne legitimam cu actul de identitate seria ............ nr. .…...…. şi actul de identitate seria ............ nr. ........…... .
Cunoaştem că legea penală pedepseşte pe cei care fac declaraţii false.
Declar că, cunosc/nu înţeleg limba română scris şi vorbit.

Data ................. Semnăturile

……................................ ....................................
Soţ Soţie

Întocmit act căsătorie nr. ........../ 20....


Operat/transmis menţiuni
Pe/la actele de naştere din registrul ex. I
nr. ..................... al localităţii .................……………….., pentru soţ
nr. ..................... al localităţii ................……………...., pentru soţie
Trimis comunicare de menţiune
cu adresa nr. ........... din .................
la .............................……................
Trimis extras de pe actul de căsătorie la Biroul Notarial ………………..şi la Registrul naţional notarial al
regimurilor matrimoniale.

Opoziția la căsătorie35 – este un act juridic unilateral prin care sunt aduse la cunoștiința
ofițerului de stare civilă existența unui impediment la căsătorie sau neîndeplinirea altei cerințe
legale, de către o anumită persoană

Poate fi făcută de orice persoană (art.285 C.civ.) - inclusiv de către


ofițerul de stare civilă sau de procuror;

35
Potrivir art.7 din O.U.G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, publicată în
M.Of., Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a
petiționarului nu se iau în considerare și se clasează.
Se face în termen de 10 zile, cuprins între data înregistrării și
afișării declarației de căsătorie și data încheierii căsătoriei;

Caracteristicile
opoziției la căsătorie Se face doar în scris, cu arătarea motivelor pe care se înte meiază,
neluându-se în considerare o opoziție la căsătorie anonimă;

Când este făcută de ofițerul de stare civilă, acesta va întocmi


unproces-verbal motivat, în două exemplare (dintre care unul va fi
înmânat viitorilor soți);

Va fi admisă doar acea opoziție care arată că există un


impediment legal la încheierea căsătoriei sau că nu sunt îndeplinite
condițiile de fond cerute de lege.

atunci când constată că opoziția este neîntemeiată, nu va


ține seama de ea și va încheia căsătoria;
Primind opoziția,
ofițerul de stare civilă atunci când constată că opoziția necesită timp pentru
verificare poate amâna data încheierii căsătoriei, urmând a
decide dacă va oficia sau nu căsătoria;

atunci când constată că opoziția este întemeiată, va


refuza celebrarea căsătoriei și va consemna refuzul într-un
proces-verbal, refuz care poate fi atacat de către persoana
nemulțumită, la instanța de tutelă în raza căreia aceasta
domiciliază36.

Competența ofițerului de stare civilă

Locul celebrării căsătoriei

Prezența personală a soților

2. Formalități privind
celebrarea căsătoriei Procedura efectivă din ziua oficierii căsătoriei
36
Art.28 alin.2 din Legea nr. 119 /1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în M. Of. al României, Partea
I, nr. 339 din 18 mai 2012.
Publicitatea efectivă prin prezența martorilor

Publicitatea virtuală a căsătoriei

Limba în care se încheie căsătoria

Căsătoria se celebrează în fața ofițerului de stare civilă sau a unei persoane delegată de
acesta, în vederea oficierii căsătoriei.

Competența ofițerului de stare civilă privește mai multe aspecte:

Competența materială37

Competența personală

Competența teritorială

a) Competența materială – cel care oficiază căsătoria trebuie să aibă calitatea de ofițer de
stare civilă, în caz contrar, căsătoria fiind lovită de nulitate absolută;

b) Competența personală – ofițerul de stare civilă este competent dacă cel puțin unul
dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința în localitatea unde urmează a fi
încheiată căsătoria; prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului,
de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază
teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți;

c) Competența teritorială – este determinată de limitele teritoriului comunei, orașului,


municipiului sau sectorului București unde se află serviciul public comunitar local de
evidență a persoanelor în care funcționează ofițerul de stare civilă;

Locul celebrării căsătoriei – aceasta are loc la sediul serviciului public comunitar local de
evidență a persoanelor sau al primăriei ori la un sediu destinat acestui scop. În mod excepțional

37
Potrivit art. 3 alin.3 din Legea nr. 119 /1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în M. Of. al României,
Partea I, nr. 339 din 18mai 2012, primarii și șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale României pot
delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă viceprimarului, secretarului unității
administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu cu competență în acest domeniu, respectiv
agentului diplomatic care îndeplinește funcții consulare sau unuia dintre funcționarii consulari.
căsătoria se va putea încheia și în afara acestui sediu, cu aprobarea primarului însă doar pentru
motive temeinice cum este, spre exemplu, situația în care unul dintre viitorii soți este în
imposibilitatea de a se prezenta la locul prevăzut de lege, în vederea încheierii căsătoriei.

În situația în care ofițerul de stare civilă va oficia căsătoria în alt loc decât cel prevăzut de
lege, întrucât este vorba despre o situație specială, în ceea ce privește publicitatea căsătoriei,
aceasta își va păstra caracterul public, atâta timp cât în locul respectiv este asigurat accesul
oricărei persoane care dorește să asiste la celebrarea căsătoriei respective.

Tot ca o excepție căsătoria se poate oficia și la bordul unei nave sub pavilion românesc
aflată într-o călătorie în afara granițelor țării, situație în care, pentru motive temeinice,
comandantul navei respective, care potrivit legii, are și atribuții de stare civilă, poate da o
dispensă de termen și încheia căsătoria, cu obligația ca la sosirea în țară să trimită o copie
certificată de pe înregistrarea făcută, prin capitania portului, organului local al administrației
publice competent.

În ceea ce privește aeronavele, legea nu permite încheierea unei căsătorii celor aflați la
bordul acesteia.

Prezența personală a soților. Publicitatea efectivă prin prezența martorilor

Căsătoria se încheie în prezența efectivă și concomitentă a viitorilor soți, care trebuie să-
și exprime consimțământul personal, precum și în prezența a doi martori.

Martorii au rolul de a atesta faptul că cei doi soți și-au exprimat consimțământul în
modalitatea cerută de lege; nu pot fi martori: incapabilii și cei care din cauza unei deficiențe
psihice sau fizice nu sunt apți să ateste aceste fapte; potrivit art.288 alin.3 Cod Civil, pot fi
martori și rude sau afini, indiferent de grad cu oricare dintre viitorii soți.

Secțiunea a III-a
Procedura efectivă de oficiere a căsătoriei

Verifică identitatea vitoriilor soți în baza actelor de


identitate prezentate de aceștia în original.

Constată că sunt îndeplinite condițiile de fond cerute de lege


pentru încheierea valabilă a căsătoriei.
Constată că persoanele prezente în fața sa în vederea
încheierii căsătoriei nu sunt opriți a încheia căsătoria, sau,
dacă sunt procedează în consecință.

Ofițerul de stare civilă Verifică prezența a cel puțin doi martori, pe care îi
procedează după cum identifică.
urmează
Ia consimțământul celor doi viitori soți.

Dacă viitorii soți consimt la încheierea căsătoriei, declară


public căsătoria încheiată.

Citește soților dispozițiile Codului civil privind drepturile și


obligațiile soților.

Face mențiune pe actul de identitate al soțului care își


schimbă numele.

Eliberează soților certificatul de căsătorie.

Ofițerul de stare civilă ia consimțământul fiecăruia dintre viitorii soți, consimțământ care
trebuie să fie liber și deplin exprimat, în prezența a doi martori, după care îi declară căsătoriți și
le citește dispozițiile privind drepturile și îndatoririle soților din Codul Civil;

Limba în care se încheie căsătoria este limba română; persoanele care aparțin minorităților
naționale pot solicita ca celebrarea căsătoriei să aibă loc în limba lor maternă, atâta timp cât
ofițerul de stare civilă care oficiază căsătoria cunoaște această limbă.

În cazul în care căsătoria se încheie între cetățeni străini sau între aceștia și cetățenii
români, care nu cunosc limba română, precum și în cazul în care unul dintre viitorii soți sau
amândoi sunt surdomuți, se va folosi un interpret autorizat încheindu-se în acest sens un proces-
verbal.

Publicitatea virtuală a căsătoriei – procedura celebrării căsătoriei se desfășoară în mod public


(art.287 alin.1 C.civ.), astfel încât, orice persoană interesată poate participa oficierea ei.

Întocmirea și înregistrarea actului de căsătorie


3. Formalități ulterioare
încheierii căsătoriei
Comunicarea de către ofițerul de stare civilă a unei
copii de pe actul de căsătorie la Registrul național
notarial al regimurilor matrimoniale, precum și dacă
s-a încheiat o convenție matrimonială, notarului
public care a autentificat respectiva convenție
matrimonială.

Întocmirea și înregistrarea actului de căsătorie – ofițerul de stare civilă întocmește de îndată


actul de căsătorie care se semnează de către soți, cu numele de familie pe care au convenit să îl
poarte în timpul căsătoriei, de către cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă, după care
va elibera soților certificatul de căsătorie;
- ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales.

Comunicarea de către ofițerul de stare civilă a unei copii de pe actul de căsătorie la Registrul
național notarial al regimurilor matrimoniale, prevăzut de art.334 alin.1 C.civ. precum și dacă
s-a încheiat o convenție matrimonială, notarului public care a autentificat această convenție –
această formalitate este menită să asigure publicitatea pentru opozabilitate față de terți a
regimului matrimonial ales, în conformitate cu prevederile art.291 C.civ.

Proba căsătoriei – se face cu actul de căsătorie și prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza
acestuia38.

Potrivit art. 103 din C.civ., starea civilă se poate dovedi, înaintea instanţei judecătoreşti, prin
orice mijloace de probă, dacă:

a) nu au existat registre de stare civilă;

b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;

c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a


extrasului de pe actul de stare civilă;

d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

DICȚIONAR39

38
În vechea reglementare, conform art. 18 din Codul Familiei, dovada căsătoriei nu se putea face decât prin
certificatul de căsătorie, care se elibera pe baza actului întocmit în registrele de stare civilă.
39
Toate definițiile termenilor juridici explicați în cadrul rubricii „dicționar” au fost preluate din B.D. Moloman,
Dicționar de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2012
Căsătoria = situația juridică prin care se concretizează uniunea liber consimțită dintre un bărbat
și o femeie, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul de a întemeia o familie;
generează drepturi și obligații specifice între soți și între aceștia și copii lor.

Certificat de căsătorie = certificat de stare civilă care se eliberează soților cu ocazia încheierii
căsătoriei, pe aza actului de stare civilă încheiat, la serviciul public comunitar de evidență a
persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-
teritoriale unde a avut loc evenimentul, în registrul de stare civilă.

Concubinaj = conviețuire, cu caracter de relativă stabilitate, între un bărbat și o femeie care nu


sunt uniți între ei prin căsătorie; fiind vorba despre o stare de fapt, legea nu-i recunoaște niciun
fel de efecte juridice proprii; bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt bunuri comune pe
cote-părți, sub rezerva dovedirii lor; conviețuirea faptică, oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă
vocație succesorală.

Declarație de căsătorie = formalitate anterioară încheierii căsătoriei prin care viitorii soți își
exprimă voința, personal, în vederea încheierii căsătoriei;

Impedimente la căsătorie = împrejurări de fapt sau de drept care împiedică încheierea


căsătoriei;
= condiții de fond negative la încheierea căsătoriei care vizează aptitudinea celor care urmează să
se căsătorească;

Încetarea căsătoriei = termen juridic folosit atunci când căsătoria ia sfârșit prin efectul morții
sau al declarării judecătorești a morții unuia dintre soți, ori ca urmare a încheierii unei noi
căsătorii de către soțul celui declarat mort judecătorește printr-o hotărâre judecătorească ulterior
anulată;

Opoziția la căsătorie = manifestarea de voință a unei persoane prin care se aduce la cunoștiința
ofițerului de stare civilă existența unor împrejurări de fapt sau de drept interesând valabilitatea
căsătoriei care urmează a se încheia;

Ofițerul de stare civilă = persoana care întocmește actele de stare civilă, ca reprezentanți ai
consiliilor județene și ai serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale
municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1. Care sunt condițiile de fond pozitive cerute de lege pentru încheierea valabilă a
căsătoriei?
2. Care sunt condițiile de fond negative cerute de lege pentru încheierea valabilă a
căsătoriei?
3. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească consimțământul la căsătorie?
4. Care sunt formalitățile premergătoare încheierii căsătoriei?
5. Ce este declarația de căsătorie?
6. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească opoziția la căsătorie?
7. Care sunt persoanele al căror consimțământ este cerut pentru încheierea căsătoriei?
8. Care sunt formalitățile cerute de lege privind celebrarea căsătoriei?
9. În ceconstă procedura efectivă din ziua oficierii căsătoriei?
10. Care sunt formalitățile ulterioare încheierii căsătoriei?

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 31-52


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.38-71
 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 20-38
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M.Banciu, A.A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.9-17
 T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag.40-69
 E.Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, pag.21-45
 S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag.16-3
 C.C.Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București,
2012, pag.22-45
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011, pag.53-79
 C. Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.47-79

2.2 Lecția 2

EFECTELE CĂSĂTORIEI
Efectul principal al încheierii căsătoriei este nașterea unei familii40. Odată căsătoria
încheiată , se nasc o multitudine de raporturi juridice între membrii familiei, sau între aceștia și
diferitele persoane cu care intră în raporturi juridice, atât patrimoniale cât și nepatrimoniale.

Căsătoria produce efecte în ceea ce privește:


- Raporturile personale nepatrimoniale dintre soți
- Raporturile patrimoniale dintre soți
- Capacitatea de exercițiu a minorului care s-a căsătorit

Secțiunea I
Efectele căsătoriei privind raporturile personale nepatrimoniale dintre soți

Reglementare

Art. 309 – Îndatoririle soţilor


(1) Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.
(2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.
Art. 310 – Independenţa soţilor
Un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ.
Art. 311 – Schimbarea numelui de familie
(1) Soţii sunt obligaţi să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei.
(2) Dacă soţii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat potrivit dispoziţiilor art.
281, unul dintre soţi nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă, decât cu consimţământul
celuilalt soţ.

Obligația de sprijin moral reciproc

Obligația de respect reciproc

Obligația de fidelitate

Obligația de a locui împreună

Obligația de a purta numele declarat la încheierea căsătoriei

Obligația conjugală

40
T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, op.cit., pag.70
1. Obligația de sprijin moral reciproc – acestă obligație este expres prevăzută de Codul
Civil (art.309 alin.1 C.civ.), iar în virtutea ei, soții sunt datori să se sprijine unul pe celălalt
în toate aspectele care decurg din căsătorie (spre exemplu: în momentul în care unul
dintre soți suferă de o boală gravă, celălalt soț are datoria morală de a se îngriji de soțul
aflat în această stare; atunci când unul dintre soți hotărăște să urmeze anumite cursuri de
formare profesională, celălalt soț are datoria morală de a-și susține soțul în această
privință41).

2. Obligația de respect reciproc (art.309 alin.1 C.civ.) - de asemenea, reglementată de Codul


Civil, are la bază un comportament sincer și loial între soți. Mai mult chiar, această
obligație a soților implică atitudinea lor solidară în toate aspectele vieții în comun,
esențială atât pentru dezvoltarea relațiilor personal nepatrimoniale, cât și a celor personal
patrimoniale dintre ei.

3. Obligația de fidelitate (art.309 alin.1 C.civ.) - această obligație aduce în prim plan sfera
intimă a vieții de familie. Întrucât legiuitorul a instituit o prezumție legală în ceea ce
privește paternitatea copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei, era firesc să
consacrarea obligației de fidelitate apare ca firească, aceasta reprezentând, din punctul
nostru de vedere, fundamentul prezumției în discuție.
Încălcarea acestei obligații poate constitui motiv de divorț.

4. Obligația de a locui împreună – expres prevăzută de lege, aceasta presupune o stare de


fapt efectivă, întrucât întemeierea unei familii presupune și coabitarea celor doi soți.
Desigur, pentru motive temeinice, aceștia pot decide să locuiască separat.
Părăsirea nejustificată a locuinței comune de către unul dintre soți precum și
împotrivirea nejustificată de a locui împreună cu celălalt soț, poate constitui de asemenea,
motiv de divorț.
Totuși, atunci când există motive întemeiate, se poate dispune de către instanța de
judecată evacuarea unuia dintre soți din locuința conjugală, în cazul în care acesta
manifestă un comportament agresiv, de natură să pună în pericol viața sau integritatea
corporală a membrilor familie. Această măsură poate fi dispusă chiar dacă soțul evacuat
este proprietarul de drept al imobilului care servește drept locuința familiei, întrucât
acesta nu pierde dreptul de proprietate propriu-zis asupra imobilului, ci este supus unei
măsuri vremelnice, prin care se urmărește ocrotirea membrilor familiei neculpabili de un
astfel de comportament.

5. Obligația de a purta numele declarat la încheierea căsătoriei – potrivit legii, în


declarația de căsătorie soții aleg care este numele pe care doresc să îl poarte după
încheierea căsătoriei. Astfel că, odată ales, niciunul dintre soți nu va putea cere
schimbarea sa pe cale administrativă, atâta timp cât nu are consimțământul celuilalt soț42.

41
În Codul Familiei, acest aspect privea deopotrivă obligația soților de a-și acorda atât sprijin moral cât și material
(art.2 din Codul Familiei). În prezent, obligația de sprijin material este reglementată în art.325 C.civ., unde este
prevăzută contribuția soților la cheltuielile căsătoriei, articol coroborat cu art.516 C.civ. în care sunt prevăzute
expres subiectele obligației de întreținere.
42
A se vedea art.9 alin. 1 din O.G. nr.41/2003 privind dobândirea si schimbarea pe cale administrativã a numelor
persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr.595 din 1
iulie 2004.
Soțul divorțat sau supraviețuitor, care poartă numele celuilalt soț sau numele lor
reunite, în situația în care se recăsătorește, poate purta acest nume și în căsătoria
subsecventă, chiar dacă aparține socțului decedat sau de care a divorțat, nume pe care îl
poate lua și noul soț.

6. Obligația conjugală, chiar dacă nu este prevăzută expres de lege, este de natura
căsătoriei și constă în îndatorirea soților de a avea raporturi sexuale unul cu celălalt.
Această îndatorire nu se confundă cu cea de fidelitate, întrucât suntem în prezența a două
obligații diferite. Neîndeplinirea culpabilă a acestei obligații poate constitui motiv de
divorț, însă neîndeplinirea ei din motive obiective se înscrie în rândul situațiilor ce țin de
îndatoririle de sprijin moral reciproc prevăzute la art.309 alin.1 C.civ.. Totodată,
constrângerea unuia dintre soți de către celălalt, în vederea îndeplinirii acestei obligații,
constituie infracțiunea de viol, conform art.218 C.pen.

Independența soților

Chiar dacă în urma încheierii căsătoriei între soți se nasc unele obligații, acest lucru nu
presupune pierderea independenței acestora sub aspectul relațiilor sociale sau profesionale. Din
acest punct de vedere, niciunul dintre soți, nu are dreptul de a cenzura corespondența celuilalt soț
sau relațiile sociale ale acestuia ori alegerea unei profesii. Aceste norme sunt de natură
imperativă, motiv pentru care soții nu pot deroga de la ele.

Totuși, acest aspect cunoaște o limitare, în sensul că această independență a soților nu


trebuie să contravină obligațiilor rezultate din căsătorie.

Cetățenia

Sub acest aspect, căsătoria nu produce niciun efect, întrucât aceasta nu duce nici la
pierdere și nici la dobândirea cetățeniei.

Secțiunea a II-a
Efectele căsătoriei privind raporturile patrimoniale dintre soți

Reglementare

Art. 312 – Regimurile matrimoniale


(1) Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea
convenţională.
(2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu
se prevede altfel.
Art. 313 - Efectele regimului matrimonial
(1) Între soţi, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei.
(2) Faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de
lege, afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale.
(3) Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă,
ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
Art. 329 – Convenţia matrimonială
Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii
matrimoniale.
Art. 339. – Bunurile comune
Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor,
bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.
Art. 340. – Bunurile proprii
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut,
în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face
parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care
le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele
artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul
acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
Art. 360 – Regimul bunurilor
Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum
şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.
Art. 366 – Domeniul de aplicare al regimului comunității convenționale
Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când, în condiţiile şi limitele prevăzute în prezenta secţiune43, se
derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale.
Art. 367. – Obiectul convenţiei matrimoniale
În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe
dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, cu excepţia
celor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c);
b) restrângerea comunităţii la bunurile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt
dobândite înainte sau în timpul căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul
dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie
singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este
posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.

43
Este vorba despre Secțiunea a IV-a a Capitolului VI, Titlul al II-lea din Cartea a II-a a C.civ.
Căsătoria naște, pe lângă raporturile nepatrimoniale, care fac obiectul lucrării de față și o
serie de raporturi nepatrimoniale asupra cărora nu ne vom opri întrucât fac obiectul unui studiu
distinct.
Regimul matrimonial cuprinde un set de norme juridice care vin să reglementeze
raporturile dintre soți, precum și raporturile dintre aceștia și terții cu care intră în raporturi
juridice privitoare la bunurile și datoriile soților sub durata căsătoriei și izvorâte din aceasta.
Indiferent de natura regimului matrimonial, legală sau convențională, fiecare regim
matrimonial, comunitar sau separatist, se ocupă pe de o parte cu organizarea repartizării activului
și a pasivului patrimonial între soți, prin stabilirea maselor patrimoniale, conform regulilor
regimului matrimonial concret aplicabil, cu repartizarea puterilor pe care le au soții în legătură cu
bunurile din masele patrimoniale existente, precum și cu stabilirea modalităților în care va avea
loc lichidarea regimului matrimonial ori de câte ori acesta este schimbat sau după încetarea
acestuia.
Prin urmare, noțiunea de regim matrimonial cunoaște mai multe accepțiuni, de la cele
mai largi, până la cele mai restrânse, cuprinzând totalitatea de norme juridice care reglementează
relațiile patrimoniale dintre soți sub durata căsătoriei, având ca obiect în special relațiile
privitoare la bunurile soțiilor, precum și raporturile dintre soți și dintre aceștia cu terțele persoane
cu care intră în raporturi juridice44.
Conform actualei reglementări a raporturilor patrimoniale dintre soți, Codul Civil dă
posibilitatea soților de a-și amenaja relațiile patrimoniale dintre ei cum cred de cuviință, alegând
să li se aplice regimul matrimonial care li se potrivește cel mai bine. Astfel, reglementarea în
vigoare nu mai este una unică și imperativă așa cum era ceaprevăzută de Codul Familiei de la
1954, ci este una flexibilă prin consacrarea regimurilor matrimoniale convenționale alternative
regimului legal.
Prin urmare, soții pot opta între a li se aplica regimul comunității legale de bunuri sau
unul dintre regimurile convenționale, respectiv regimul separației de bunuri sau regimul
comunității convenționale, așa cum acestea sunt reglementate de lege. Întrucât nu poate să existe
nicio căsătorie fără regim matrimonial, în cazul în care soții nu optează prin încheierea unei
convenții matrimoniale pentru unul dintre regimurile matrimoniale alternative regimului legal,
acestora li se va aplica, din oficiu, regimul legal, care este un regim de comunitate de bunuri.
Convenția matrimonială, reglementată de art. 329-338 C.civ., este acel act juridic prin
care soții, respectiv viitorii soți desemnează sau modifică regimul matrimonial concret aplicabil
între aceștia sub durata căsătoriei.

Regimul comunității legale de bunuri


(art.339-359)

Regimurile matrimoniale Regimul separației de bunuri

44
Pentru amânunte, a se vedea A.R.Motica, Regimurile matrimoniale în diverse sisteme de drept, Editura
Universității de Vest, Timișoara, 2012, pag.2 și urm.
în actuala reglementare a (art.360-365)
Codului Civil sunt:
Regimul comunității convenționale
(art.366-368)

Regimul comunității legale este acel regim matrimonial care se aplică tuturor soților
căsătoriți, în lipsa unei convenții matrimoniale prin care ar fi fost desemnat ca fiind aplicabil
unul dintre regimurile matrimoniale convenționale alternative. În reglementarea Codului Civil,
regula în regimul comunității legale de bunuri este că bunurile dobândite de oricare dintre soți
sunt de la data dobândirii lor bunuri comune în devălmășie ale soților conform art.339 C.civ., cu
excepția bunurilor enumerate de art.340 C.civ., care nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale
fiecăruia dintre soți.

Regimul separației de bunuri este acel regim matrimonial convențional în care fiecare
dintre soți este și rămâne proprietar exclusiv atât asupra bunurilor pe care le-a dobândit înainte
de încheierea căsătoriei, cât și asupra celora pe care le dobândește în nume propriu sub durata
regimului matrimonial, conform art360 și urm. C.civ..

Regimul comunității convenționale este acel regim matrimonial care se aplică ori de câte
ori prin convenție matrimonială soții derogă de la dispozițiile regimului comunității legale, prin
includerea în comunitate a unor categorii de bunuri ori prin restrângerea comunității, față de
comunitatea legală.

Soții au libertatea de a alege dintre aceste trei regimuri matrimoniale acela care consideră
că se potrivește cel mai bine relațiilor dintre ei.

Tot sub aspect patrimonial, este incidentă și obligația legală de întreținere, care există
doar între categoriile de persoane expres prevăzute de art.516 Cod Civil. Astfel că, în ceea ce
privește relațiile care se nasc din căsătorie, obligația de întreținere se datorează între soț și soție
sau între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege45.

Sub aspectul dreptului succesoral, soțul supraviețuitor este chemat la moștenire alături de
ceilalți moștenitori legali ai soțului decedat. Așadar, în funcție de clasa de moștenitori cu care
acesta intră în concurs, cota din moștenire este diferită. În cazul în care soțul decedat nu mai are
alți moștenitori legali, soțul supraviețuitor este unicul în drept să culeagă întreaga moștenire.

45
A se vedea supra - Obligația legală de întreținere -
Secțiunea a III-a
Efectele privind capacitatea de exercițiu a minorului care s-a căsătorit

Cu excepția minorului care dobândește capacitate de exercițiu anticipată, în condițiile


art.40 Cod Civil, minorului care se căsătorește i se recunoaște prin lege această capacitate
deplină de exercițiu, pe care o păstrează și în cazul desfacerii căsătoriei înainte de împlinirea
vârstei de 18 ani.

Exemple practice:

SOLUȚII DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Încuviințare căsătorie minor de către instanța de tutelă46


Petenta Z.T.V, în vârstă de 16 ani, asistată de mama sa T.A., a solicitat instanței prin
cererea înregistrată la data de 07.12.2011 să încuviințeze încheierea căsătoriei sale cu numitul
B.V.
După analizarea actelor depuse la dosar, instanța a reținut că, potrivit art.272 alin.2) Cod
Civil „ pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în
temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu
autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul”.
Din starea de fapt menționată în cererea adresată instanței de judecată a reieșit faptul că
minora, născută la daa de 18.11.1995, se afla la momentul introducerii acțiunii într-o relație cu
numitul B.V. Datorită acestui fapt, instanța a apreciat că este în interesul minorei oficializarea
căsătoriei dintre cei doi, pentru ca astfel petenta Z.T.V să se bucure de drepturile și garanțiile
legale izvorâte din relațiile de familie.
Fiind vorba despre un minor, instanța a verificat existența consimțământului persoanelor
care exercită autoritatea părintească privind-o pe minora petentă. Astfel, instanța a constat că
autoritatea părintească în ceea ce o privește pe minoră se exercită de către mama acesteia, T.A.,
căreia i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, iar
aceasta și-a exprimat consimțământul pentru încheierea căsătoriei fiicei sale Z.T.V cu numitul
B.V.
La dosarul cauzei a fost depus și certificatul medico-legal nr.3077/I/95/06.12.2011, emis
de Serviciul medico-legal județean Bistrița-Năsăud, din care a reieșit faptul că minora Z.T.V are
o dezvoltare psiho-somatică corespunzătoare pentru încheierea căsătoriei.
Datorită faptului că minora împlinise la momentul introducerii cererii vârsta de 16 ani,
dar mai ales pentru că din actele depuse la dosar nu s-a descoperit niciun impediment pentru
încuviințarea căsătoriei, existând și acordul expres al mamei minorei în acest sens, instanța,

46
Speța a fost preluată de pe portalul oficial al instanțelor de judecată www.portal.just.ro, accesat la data de 25
aprilie 2015, întocmai cum aceasta a fost dată publicității.
ținând cont de dispozițiile art.272 alin.4) coroborat cu art.398 din Codul Civil, a admis cererea
petentei și a autorizat încheierea căsătoriei acesteia cu numitul B.V.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Care sunt efectele pe care le naște încheierea căsătoriei?


2. Ce se înțelege prin obligația de sprijin moral?
3. În ce constă obligația de fidelitate?
4. În ce constă obligația de respect reciproc?
5. Ce este obligația conjugală?
6. Care sunt efectele asupra capacității de exercițiu a minorului care s-a căsătorit?
7. Care sunt și în ce constau efectele patrimoniale ale căsătoriei?
8. Ce este regimul comunității legale de bunuri?
9. În ce constă regimul separației de bunuri?
10. În ce constă regimul comunității convenționale de bunuri?
11. Ce este convenția matrimonială?

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 63-95


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.72-79
 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 39-48
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.33-91
 T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag.70-145
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 C. C. Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București,
2012, pag.47-53
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011, pag.80-85
 C. Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.79-129
2.3. Lecţia 3:

ÎNCETAREA ȘI DESFIINȚAREA CĂSĂTORIEI

Orice căsătorie se încheie pe o durată nedeterminată și nu poate fi afectată de modalități.


Cât va dura însă căsătoria, nu va putea fi stabilit la momentul încheierii ei, întrucât i se poate
pune capăt atât prin voința soților cât și din cauze exterioare voinței lor. Prin urmare căsătoria
încetează la decesul unuia dintre soți, poate fi desfăcută prin divorț sau poate fi desființată atunci
când încheierea ei nu a avut loc în conformitate cu prevederile legale.
Încetarea, desfacerea și desființarea căsătoriei sunt cauze de disoluție a acesteia și
urmează să le tratăm în continuare.
DISOLUȚIA CĂSĂTORIEI

La moartea unuia dintre La cererea unuia dintre Atunci când nu au fost


soți sau când aceștia sunt soți, .sau prin consimțământul respectate condițiile de fond la
codecedați soților, conform art.373 C.Civ. încheierea căsătoriei sau au existat
impedimente la căsătorie

ÎNCETAREA DESFACEREA DESFIINȚAREA


CĂSĂTORIEI CĂSĂTORIEI CĂSĂTORIEI

Secțiunea I
Încetarea căsătoriei

Reglementare

Art. 259. – Căsătoria


(1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un barbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
(2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
(4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil.
(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.
(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii

Art. 259 alin.5 prevede modalitatea prin care căsătoria încetează și anume decesul sau
declararea judecătorească a morții unuia dintre soți.
În cazul în care intervine decesul fizic al unuia dintre soți, momentul la care va înceta
căsătoria coincide cu data înscrisă în certificatul de deces al acestuia, întocmit și eliberat în
conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.
Așadar, căsătoria încetează pentru viitor, însă unele efecte ale acesteia se păstrează chiar
și ulterior intervenirii decesului unuia dintre soți. Printre acestea amintim:

În cazul în care soțul supraviețuitor este minor, acesta își va păstra capacitatea
deplină de exercițiu dobândită ca urmare a încheierii valabile a căsătoriei,
neexistând nicio prevedere contrară în acest sens;

Copiii concepuți în timpul căsătoriei dar care se nasc după încetarea căsătoriei
sunt considerați a fi copii din căsătorie, cu condiția ca nașterea să nu fi intervenit
după mai mult de 300 de zile de la data la care a intervenit decesul soțului mamei,
respectiv înainte ca soția să nu fi încheiat o nouă căsătorie (art.412 și art.414
C.civ.);

Soțul supraviețuitor va exercita singur autoritatea părintească cuprivire la copiii


minori rezultați din căsătorie (art.507 C.civ.);

Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele


de moștenitori legali (art.971 C.civ.) etc.

În cazul în care decesul unuia dintre soți este constatat prin intermediul unei hotărâri
judecătorești declarative de moarte,data prevăzută în cuprinsul acestei hotărâri, rămasă
definitivă, ca fiind cea a morții, va fi considerată și ca data de la care a încetat căsătoria.
În ceea ce privește efectele juridice pe care le produce o astfel de hotărâre asupra
căsătoriei, acestea vor fi aceleași ca și în cazul decesului unuia dintre soți constatat fizic.

Secțiunea a II-a
Desființarea căsătoriei

Pentru acele căsătorii care au fost încheiate cu nerespectarea condițiilor prevăzute de


lege, a fost instituită sancțiunea nulității acestora. Constatarea nulității, sau după caz, anularea
căsătoriei semnifică desființarea sa. Având în vedere importanța căsătoriei pentru societate,
precum și consecințele grave pe care le produce desființarea sa, legiuitorul a conturat un regim
juridic aparte în ceea ce privește nulitatea căsătoriei, cu o fizionomie juridică diferită față de
nulitatea din dreptul comun .
Desființarea căsătoriei intervine ori de câte ori la încheierea căsătoriei nu au fost
respectate condițiile de fond cerute de lege, sau atunci când au existat impedimente la căsătorie.

Chiar dacă atât nulitatea căsătoriei cât și divorțul pun capăt căsătoriei, aceste două
instituții sunt diferite atât în ceea ce privește cauzele cât și efectele.

În cazul nulității, cauzele sunt anterioare sau concomitente momentului încheierii


căsătoriei, pe când în cazul divorțului cauzele sunt posterioare momentului încheierii
căsătoriei.Totodată efectele nulității sunt retroactive, producându-se ex tunc, în timp ce divorțul
produce întotdeauna efecte numai pentru viitor ex nunc.

Reglementare

Art. 293 – Cazurile de nulitate absolută


(1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 271, 273, 274,
276 şi art. 287 alin. (1).
(2) În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de
moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima
căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Art. 294 – Lipsa vârstei matrimoniale
(1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti,
ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată.
Art. 295 – Căsătoria fictivă
(1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a
intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
Art. 296 – Persoanele care pot invoca nulitatea absolută
Orice persoană interesată poate introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea,
procurorul nu poate introduce acţiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepţia cazului în care ar
acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub
interdicţie.
Art. 297 - Lipsa încuviinţărilor cerute de lege
(1) Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată fără încuviinţările sau autorizarea prevăzute la art. 272 alin.
(2) şi (4).
(2) Nulitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare ori autorizare era necesară.
Art. 298 – Viciile de consimţământ
(1) Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin
violenţă.
(2) Eroarea constituie viciu de consimţământ numai atunci când priveşte identitatea fizică a viitorului soţ.
Art. 299 – Lipsa discernământului
Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ.
Art. 300 – Existenţa tutelei
Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa, este lovită de nulitate relativă.
Art. 301 – Termenul deprescripţie
(1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.
(2) În cazul prevăzut la art. 297, termenul curge de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era
necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta.
(3) În cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, termenul curge de la data
încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a
discernământului.
(4) În cazul prevăzut la art. 300, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.
Art. 302 – Caracterul personal al acţiunii
Dreptul la acţiunea în anulabilitate nu se transmite moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită de
către unul dintre soţi, ea poate fi continuată de către oricare dintre moştenitorii săi.

Legiuitorul a consacrat instituției nulității căsătoriei art.293-306 Cod Civil, care se


regăsesc în Capitolul IV din Cartea a II-a a Codului Civil, reglementare care fiind derogatorie de
la dreptul comun se completează cu prevederile dreptului civil în materie de nulități, atâta vreme
cât acestea nu sunt derogatorii de la regulile speciale.

exprese
După modul cum sunt
reglementate de lege
virtuale

Clasificarea nulităților în de fon


materia căsătoriei După caracterul cerințelor
legale nesocotite
de formă

absolute
După intersul ocrotit
relative

Nulitățile exprese sunt acele nulități consacrate expres de lege, prin norme juridice care
prevăd că în cazul încheierii căsătoriei cu nerespectarea unor condiții sau atunci când există
impedimente la căsătorie, căsătoria este lovită de nulitate, actul juridic fiind nul.
Nulitățile virtuale sunt acele nulități care deși nu sunt consacrate în mod expres de lege,
nulitatea actului rezultă din modul în care legiuitorul a reglementat încheierea valabilă a
căsătoriei.

Nulitățile de fond intervin atunci când la încheierea căsătoriei au fost nesocotite


dispoziții legale referitoare la:

capacitatea vitoriilor soți

consimțământul vitoriilor soți și al persoanelor chemate de lege să


consimtă la încheierea căsătoriei, în cazul minorilor care urmează să se
căsătorească

obiectul căsătoriei

cauza căsătoriei

diferența de sex

celelalte condiții prevăzute de lege în acest sens

Nulitățile de formă intervin pentru nerespectarea solemnității cerută de lege la


încheierea căsătoriei.

Nulitățile absolute

Este sancționată cu nulitatea absolută, căsătoria încheiată cu nesocotirea următoarelor


cerințe:
a) Căsătoria încheiată în cazul lipsei vârstei matrimoniale (art.272 alin.1 și 2
coroborat cu art.294 alin. 1 C.civ.) - căsătoria încheiată de femeia sau bărbatul care nu
a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, în vederea
protejării familiei, legiuitorul a prevăzut prin excepție de la regimul juridic al nulității
din dreptul comun faptul că această nulitate poate fi acoperită dacă până la
constatarea nulității apar următoarele situații:
Soțul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit,
între timp 18 ani;

Soția a rămas însărcinată;

Soția a dat naștere unui copil.


b) Căsătoria încheiată de o persoană care era deja căsătorită (art. 293 coroborat cu
art.273 C.civ.) – potrivit legii, este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către o
persoană care este căsătorită. Așadar, atâta timp cât căsătoria anterioară nu a încetat
sau nu a fost desființată, căsătoria nou încheiată cu nesocotirea acestor prevederi este
lovită de nulitate absolută;

c) Căsătoria încheiată între rude în grad prohibit de lege (art. 293 coroborat cu
art.274 C.civ.) - nu este permis ca rudele în linie dreaptă, indiferent de grad, sau cele
în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv să încheie o căsătorie; totuși, în
această din urmă situație există o derogare, prin care legiuitorul permite, pentru
motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al IV-lea, motive
care urmează a fi apreciate de către instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are
domiciliul cel care cere încuviințarea unei astfel de căsătorii, intanță care va pronunța
o hotărâre pe baza unui aviz medical special eliberat în acest sens;
- toate aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul rudeniei rezultate din adopție;
- datorită caracterului imperativ în care sunt edictate aceste norme, nesocotirea lor,
atrage nulitatea absolută a căsătoriei;

d) Lipsa diferențierii sexuale atrage nulitatea absolută a căsătoriei chiar dacă acest
lucru nu este expres prevăzut în enumerarea cazurilor de nulitate absolută din
cuprinsul art. 293 C.Civ., întrucât lipsa diferențierii sexuale contravine normelor de
drept care prevăd faptul că o căsătorie va fi valabilă numai dacă aceasta se încheie
între un bărbat și o femeie;

e) Lipsa consimțământului exprimat personal și liber (art. 271 și 287 alin.1


coroborate cu 293 alin.1 C.civ.) – lipsa efectivă a acestuia, indiferent de forma sub
care apare, fie că este vorba despre refuzul de a consimți la căsătorie în fața ofițerului
de stare civilă, fie că acesta este dat în altă formă decât cea prevăzută de lege, atrage
nulitatea absolută a căsătoriei;

f) Căsătoria încheiată de către alienatul mintal sau debilul mintal (art. 276
coroborat cu art.293 alin. 1 C.civ.) – întrucât alienația sau debilitatea mintală
presupun o boală psihică ori un handicap psihic care pun persoana în cauză în
imposibilitatea de apreciere a consecințelor care decurg din căsătorie;
- lipsa discernământului acestor persoane este cea care face imposibilă asumarea
responsabilităților pe care le presupune întemeierea unei familii;

g) Lipsa solemnității celebrării căsătoriei (art.287 alin.1 coroborat cu art. 293 alin.1
C.civ.) – atunci când sunt nesocotite aspectele care privesc prezența celor doi soți la
sediul primăriei, în fața ofițerului de stare civilă, în prezența a 2 martori, pentru a-și
exprima consimțământul la căsătorie în mod public, va interveni nulitatea absolută a
căsătoriei astfel încheiate;

h) Lipsa de publicitate a căsătoriei (art.287 alin.1 coroborat cu art. 293 alin.1 C.civ.) –
alături de solemnitatea încheierii căsătoriei, publicitatea este o condiție de formă care
a fost impusă de legiuitor în scopul respectării celorlalte condiții necesare încheierii
unei căsătorii valabile;
- publicitatea presupune atât exprimarea consimțământului la căsătorie în mod public,
cât și afișarea declarației de căsăstorie la locul oficierii căsătoriei;
- căsătoria încheiată în lipsa publicității este o căsătorie clandestină;

i) Căsătoria fictivă (art. 295 C.civ.) – atunci când o căsătorie se încheie în alt scop
decât acela de a întemeia o familie, legea prevede sancțiunea nulității absolute. Din
punct de vedere juridic, o astfel de căsătorie este lovită de nulitate întrucât este
considerată a se fi încheiat pentru obținerea unor beneficii pe care cei doi soți nu le-ar
fi putut obține în alte circumstanțe. Anularea căsătoriei fictive este susținută de scopul
ilicit al celor care încheie o astfel de căsătorie. Menționăm faptul că proba fictivității
este destul de dificilă.

Titularii dreptului la acțiunea în nulitate absolută

Dreptul de a introduce o cerere în constatarea nulității absolute a căsătoriei îl are, potrivit


art.296 Cod Civil, orice persoană interesată.
Instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, obligație care derivă din
principiul legalității și din interesul public ocrotit prin principiile directoare ale nulității absolute.
Procurorul nu va putea introduce această acțiune dacă respectiva căsătorie a încetat sau a
fost desfăcută, decât în cazul în care acționează pentru apărarea drepturilor minorilor sau
persoanelor puse sub interdicție.

Prescriptibilitatea acțiunii în nulitate absolută

Potrivit art.2502 Cod Civil acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibilă extinctiv.

Acoperirea nulității absolute a căsătoriei

Căsătoria soțului unei persoane declarate moarte (art.293 alin.2 coroborat cu art.273
C.civ.) - în cazul în care soțul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit, iar ulterior acestui
moment hotărârea de declarare judecătorească a morții este anulată, noua căsătorie va rămâne
valabilă, atâta timp cât soțul celui declarat mort a fost de bună-credință; în caz contrar, atunci
când intervine reaua-credință, iar soțul celui declarat mort pe cale judecătorească avea
cunoștiință despre faptul că acesta din urmă este în viață și totuși încheie o nouă căsătorie,
aceasta va fi lovită de nulitate absolută pentru bigamie.
Căsătoria fictivă, este acea căsătorie care a fost încheiată în alte scopuri decât acela de a
încheia o familie, însă atunci când până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de
declarare a nulității :
- intervine conviețuirea soților
- soția a născut sau a rămas însărcinată
- au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei
nulitatea se acoperă, prin efectul legii (art.295 alin.2 C.civ).

Suntem de părere că rațiunea acestei reglementări are la bază ideea că toate aceste trei
situații sunt specifice căsătoriei, cel mai important fiind totuși faptul că soția a rămas însărcinată
sau a dat naștere unui copil, aspect care este de esența instituției căsătoriei, respectiv întemeierea
unei familii.

Nulități relative

Potrivit art.1248 alin.1 Cod Civil, nulitatea relativă este sancțiunea prevăzută de lege
pentru încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular.
Caracterul relativ al acestui tip de nulitate este dat de subiecții de drept care o pot invoca47,
pentru că în ceea ce privește efectele pe care aceasta le produce, ele nu sunt deloc diferite de cele
ale nulității absolute, ambele fiind opozabile erga omnes și producând efecte ex tunc.

Din acest punct de vedere, atât nulitatea absolută cât și cea relativă, duc la desființarea
retroactivă a actului încheiat cu nesocotirea normelor legale, cu precizarea că nulitatea relativă va
putea fi invocată doar de persoanele protejate prin norma legală care a fost nesocotită.

Potrivit Codului Civil, în ceea ce privește căsătoria, este sancționată cu nulitatea relativă
căsătoria încheiată cu nerespectarea următoarelor cerințe:

Căsătoria a fost încheiată de minorul care a împlinit 16 ani, în lipsa avizului


medical și a încuviințării părinților/tutorelui, precum și fără autorizarea instanței
de tutelă

Consimțământul este afectat de eroare, dol sau violență

Lipsa vremelnică de discernământ

Căsătoria încheiată între tutore și minorul aflat sub tutelă

47
I.Reghini, Ș.Diaconescu, P.Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.593
Necompetența ofițerului de stare civilă

a) Căsătoria a fost încheiată de minorul care a împlinit 16 ani, în lipsa avizului medical
și a încuviințării părinților/tutorelui, precum și fără autorizarea instanței de tutelă-
în această situație, cei care pot cere anularea căsătoriei sunt: părinții minorului, părintele
firesc sau adoptator, tutorele, persoana sau autoritatea care a fost abilitată să exercite
drepturile părintești și instanța de tutelă;

- în ceea ce privește dreptul instanței de tutelă de a invoca anulabilitatea căsătoriei,


aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acțiunii în anulare (art.297 alin.2
coroborat cu art.46 alin.4 C.civ.);

b) Consimțământul afectat de eroare, dol sau violență (art.298 C.civ.) – legea protejează
astfel soțul al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare, dol sau violență. Prin urmare,
acesta este singurul titular al acțiunii în anulare a căsătoriei, cu precizarea că, în materie
de eroare, aceasta poate fi invocată numai dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt
soț;

c) Lipsa vremelnică de discernământ – în ciuda faptului că legea nu prevede expres,


considerăm, alături de alți autori48, faptul că discernământul pentru ca o căsătorie să fie
anulată, trebuie să lipsească chiar la momentul încheierii căsătoriei, opinie sprijinită și de
art.1205 alin.1 Cod Civil, care prevede faptul că un contract încheiat de o persoană care,
la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea
în neputiința de a-și da seama de urmările faptei sale, atrage anulabilitatea contractului
respectiv. Deși căsătoria nu este un veritabil contract civil, din punct de vedere al teoriei
generale a contractelor civile, datorită importanței sale în circuitul juridic civil precum și
datorită condițiilor cărora este supusă, considerăm că art.1205 alin.1 C.civ. are incidență
și în această materie;

- titularul dreptului la acțiune este acela dintre soți care, la momentul încheierii căsătoriei,
era lipsit vremelnic de discernământ;

d) Căsătoria încheiată între tutore și minorul aflat sub tutelă – art. 275 din Codul Civil
prevede într-o manieră imperativă faptul că este interzisă căsătoria dintre tutore și
persoana minoră aflată sub tutela sa. Totuși, atunci când a reglementat cazurile de nulitate
absolută, legiuitorul nu a inclus printre acestea și situația de față. Din punctul nostru de
vedere acest aspect va fi destul de greu de susținut în fața instanței atunci când va fi
invocată anularea căsătoriei pentru acest motiv, întrucât titularii dreptului la acțiune în
aceast caz sunt tutorele și minorul, raportând acestea la teoria privind nulitatea relativă în
materie de subiecții de drept care pot introduce o astfel de acțiune;

48
Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe articole, Editura C.H.
Beck, București, 2012, cu articolele aferente, pag.305
e) Necompetența ofițerului de stare civilă – căsătoria este anulabilă dacă a fost încheiată
de un funcționar care nu avea calitatea de ofițer de stare civilă49.
În ceea ce privește acest aspect, nulitatea relativă nu va opera dacă respectiva
persoană a exercitat atribuțiile ofițerului de stare civilă în mod public, întrucât acesta
crează o eroare comună invincibilă. În acest sens, art. 102 C.civ. prevede faptul că actele
de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer
de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea
persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au
cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi.

Titularii dreptului la acțiune

Am observat că în ceea ce privește introducerea unei cereri în constatarea nulității relative


a căsătoriei, aceasta poate fi cerută de persoanele protejate în norma legală care a fost
nesocotită50, întrucât aceste persoane sunt direct implicate, iar în funcție de maniera în care
aceștia apreciază dacă este sau nu indicat să remedieze astfel de situații, legiuitorul le-a oferit un
termen de reflecție în acest sens, termen în care au posibilitatea de a introduce o acțiune în
constatarea nulității căsătoriei de către instanța de judecată.

Prescriptibilitatea și caracterul personal al acțiunii în nulitate relativă

Acțiunea în nulitate relativă poate fi introdusă în termen de 6 luni (art.301 C.civ.), care va
curge astfel:
a) În cazul căsătoriei încheiată de minorul care a împlinit 16 ani în lipsa avizului
medical și a încuviințării părinților/tutorelui, precum și fără autorizația
instanței de tutelă, termenul curge de la data la care cei a căror încuviințare sau

49
Potrivit art.2 alin.1 din H.G. 64/2011 prin care a fost adoptată Metodologia cu privire la aplicarea unitară a
dispozițiilor în materie de stare civilă, publicată în M.Of. nr.151 din 2 martie 2011, competența ofițerului de stare
civilă este materială și teritorială, motiv pentru care încălcarea competenței materiale a acestuia, atrage
anulabilitatea căsătoriei, întrucât considerăm că nu poate fi vorba despre nulitatea absolută atâta timp cât celelalte
condiții pentru încheierea căsătoriei au fost respectate, iar legea prevede cu titlu de excepție și posibilitatea ca o
căsătorie să fie încheiată de către un alt ofițer de stare civilă decât cel de la domiciliul sau reședința viitorilor soți.
50
Am evidențiat care sunt aceste persoane atunci când am vorbit despre fiecare caz de nulitate relativă a căsătoriei.
autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoștiință de aceasta;

b) În cazul consimțământului afectat de eroare, dol sau violență ori a lipsei


vremelnice de discernământ, termenul curge de la data încetării violenței, sau, după
caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a
discernământului;

c) În cazul raporturilor de tutelă, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.

În ceea ce privește caracterul personal al acțiunii în constatrea nulității relative, acesta


este consacrat de art.302 Cod Civil. Potrivit acestui text legal, dreptul la acțiunea în anulabilitate
nu se transmite moștenitorilor.

De la această regulă există însă o derogare, în sensul că atunci când acțiunea a fost
introdusă de unul dintre soți, ea va putea fi continuată de către oricare dintre moștenitorii săi.

Acoperirea nulității relative a căsătoriei

Nulitatea poate fi acoperiă, povit legii, astfel (art.303 C.civ.):

a) În cazul căsătoriei încheiată de minorul care a împlinit 16 ani în lipsa avizului


medical și a încuviințării părinților/tutorelui, precum și fără autorizarea
instanței de tutelă, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au
obţinut încuviinţările şi autorizarea cerute de lege;

b) În cazul consimțământului afectat de eroare, dol sau violență ori a lipsei


vremelnice de discernământ, dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data
încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a
facultăţilor mintale;

c) În toate cazurile, dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă
soţia a născut ori a rămas însărcinată.

patrimoniale
Efectele nulității sunt
retroactive nepatrimoniale
Indiferent de nulitatea cu care este sancționată căsătoria, efectele sunt aceleași, respectiv
stingerea oricăror drepturi și obligații personale și patrimoniale dintre soți. Această regulă
comportă și ea unele excepții. În acest sens:

Sub aspectul efectelor nepatrimoniale:

se consideră că soții nu au fost niciodată căsătoriți;

soții își reiau numele purtat anterior încheierii căsătoriei;

între soți încetează toate obligațiile născute ca urmare a încheierii


căsătoriei;

în cazul în care căsătoria se încheie de către un minor, iar până la


momentul pronunțării nulității acesta nu a împlinit 18 ani, nu va putea
păstra capacitatea deplină de exercițiu atunci când acesta a fost de rea-
credință, iar dacă a fost de bună-credință, va putea păstra această
capacitate.

Sub aspectul efecteleor patrimoniale:

regimul matrimonial se consideră a nu fi existat, cu consecința că toate


bunurile dobândite pe perioada unei căsătorii nule sau anulabile vor fi
considerate ca fiind fie bunuri deținute în coproprietate, fie bunuri proprii a
celor cărora le-a fost anulată sau declarată nulă căsătoria ;

obligația legală de întreținere se stinge cu efect retroactiv, astfel că atunci


când o astfel de întreținere a fost acordată, debitorul sumelor respective va
putea solicita restituirea contravalorii prestațiilor sale, în temeiul
îmbogățirii fără justă cauză sau al plății lucrului nedatorat (art.534 C.civ.);

soțul supraviețuitor pierde dreptul la moștenire, atunci când nulitatea se


constată după decesul celuilalt soț, cu excepția situației în care se constată
buna lui credință la încheierea căsătoriei, când se vor produce față de el
efectele căsătoriei putative;

donația făcută soțului de rea-credință este lovită de nulitate relativă


(art.1030 C.civ.)
Excepții de la efectul retroactiv al nulității căsătoriei

Copiii născuți dintr-o căsătorie nulă sau anulată

– în privința acestora nulitatea nu produce niciun efect, ei fiind considerați ca fiind copii rezultați
din căsătorie; față de aceștia va opera și prezumția de paternitate, potrivit căreia soțul mamei este
tatăl copilului (art.414 C.civ.);
– prin hotărârea de declarare a nulității căsătoriei, instanța trebuie să se pronunțe și asupra
următoarelor aspecte: cum se va exercita autoritatea părintească, unde va fi locuința copilului,
precum și cuantumul contribuției fiecărui părinte la întreținerea copilului (Art.305 alin.2 C.civ. ).

Căsătoria putativă

– acela dintre soți care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei care ulterior se declară a fi
nulă sau anulată, va păstra statutul juridic al soțului dintr-o căsătorie valabilă, până la
pronunțarea hotărârii judecătorești rămasă definitivă;
– buna-credință nu este în măsură să acopere nulitatea, însă sub aspect temporal, efectele nulității
se vor produce numai pentru viitor, spre deosebire de celelalte cazuri de nulitate care produc
efecte retroactiv;
– în privința bunei-credințe, Codul Civil a instituit o prezumție legală, astfel că, potrivit art.14
alin.2, buna-credință se prezumă până la proba contrară.

DICȚIONAR51

Alienație mintală = proces de involuție progresivă a funcțiilor de cunoaștere și afective, cu


predominația tulburărilor de memorie, credulitate și puerilism care se dezvoltă ca o consecință a
leziunilor encefalodiotrofice ireversibile, indiferent de vârsta suferindului și cauzele procesului
patologic;

Bigamie = fapta penală a unei persoane căsătorite de a încheia o nouă căsătorie52;

Căsătoria fictivă = căsătoria încheiată în alt scop decât acela al creării unor raporturi personale
și patrimoniale specifice de familie; în acest sens, nu este obligatoriu ca ambii soți să aibă astfel
de intenții, fiind suficient ca numai unul dintre ei să aibă o altă reprezentare a finalității instituției
căsătoriei decât cea reglementată de lege;

51
Toate definițiile termenilor juridici explicați în cadrul rubricii „dicționar” au fost preluate din B.D. Moloman,
Dicționar de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2012
52
Bigamia este reglementată în art.273 C.civ, iar infracțiunea de bigamie este prevăzută în art.376 C.pen.
Căsătoria putativă = căsătoria încheiată cu nesocotirea cerințelor și a interdicțiilor prevăzute de
lege, dar la încheierea căreia cel puțin unul dintre soți a fost de bună-credință, în sensul că acesta
nu a cunoscut respectiva încălcare; soțul de bună-credință la încheierea căsătoriei păstrează până
la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care căsătoria a fost declarată nulă sau
anulată, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă;

Debilitate mintală = insuficiența dezvoltării intelectuale, fiind cea mai ușoară formă de
oligofrenie, care se caracterizează prin deficiențe psihice, cu predominanță intelectuală,
congenitală sau instalate în urma unor suferințe cerebrale, în prima copilărie; din punct de vedere
juridic, debilitatea mintală reprezintă orice boală care poate crea o stare permanentă de lipsă de
răspundere, admițând și posibilitatea existenței unor momente de luciditate.

Incapabil = termen prin care se desemnează persoana fizică lipsită de capacitate de exercițiu, în
această situație aflându-se minorul în vârstă de până la 14 ani și persoana pusă sub interdicție
judecătorească;

Instituirea tutelei = mijlocul juridic prin care urmează a fi ocrotit minorul atunci când acesta
este lipsit de ocrotirea părintească datorită faptului că acesta este născut din părinți necunoscuți,
ori aceștia au decedat, au fost puși sub interdicție judecătorească, decăzuți din drepturile
părintești, declarați morți prin hotărâre judecătorească, sunt dispăruți sau la încetarea adopției,
atunci când instanța de judecată apreciază ca fiind necesară instituirea tutelei;

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce se înțelege prin disoluția căsătoriei?


2. Când încetează căsătoria?
3. Care sunt efectele încetării căsătoriei?
4. Când intervine desființarea căsătoriei?
5. Cum se clasifică nulitățile în materia căsătoriei?
6. Care sunt cauzele de nulitate absolută a căsătoriei?
7. Care sunt cauzele de nulitate relativă a căsătoriei?
8. Care sunt cazurile prevăzute de lege în care nulitatea căsătoriei poate fi acoperită?
9. Ce este căsătoria fictivă?
10. Care sunt efectele nulității căsătoriei?

SPEȚE
1. Până când moartea ne va despărți

Doamna X și domnul Y, de religie ortodoxă, s-au logodit și urmează să se căsătorească.


Întrucât preotul lor paroh îi cunoaște pe amândoi de mici, se lasă convins să îi căsătorească
religios înainte de cununia civilă, urmând ca aceasta să aibă loc în viitorul apropiat. Doamna X,
rămâne însărcinată, motiv pentru care se amână căsătoria civilă până după nașterea copilului, iar
după acest moment cei doi nu se mai căsătoresc civil întrucât se simt uniți în fața lui Dumnezeu.
Câțiva ani mai târziu, domnul Y decedează, iar doamna X începe formalitatile pentru dezbaterea
succesiunii și pentru împărțirea bunurilor comune.
Stabiliti care sunt problemele juridice pe care le ridică această speță.

2. Errare humanum est

X asteaptă un copil, fiind convinsă că Y este tatăl copilului, chiar dacă în perioada în care a
rămas însărcinată, aceasta a mai avut o relație cu Z. Eva îi împărtășește lui Y vestea că așteaptă
un copil, iar el este tatăl, moment în care acesta, foarte bucuros, îi propune să se căsătorească în
cel mai scurt timp. După încheierea căsătoriei, și după nașterea copilului, Y începe să aibă
îndoieli cu privire la paternitatea copilului, iar în urma unui test genetic, se confirmă faptul că nu
el este tatăl copilului născut de soția sa. Pus în această situație, se adresează unui avocat care să îl
sfătuiască dacă să ceară anularea căsătoriei sau desfacerea acesteia.
a) Stabiliți care sunt problemele pe care le ridică această speță.
b) În calitate de avocat, ce l-ați sfătui pe Y? Motivați.

3. Divorț cu preaviz

Doamna X , așteaptă un copil de la domnul Y. Întrucât părinții doamnei X nu pot concepe


ca nepotul lor să se nască în afara căsătoriei, doamna X și domnul Y hotărăsc să se căsătorească
însă încheie între ei o convenție potrivit căreia la un an de la nașterea copilului, urmează să se
prezinte împreună la notar pentru a solicita desfacerea căsătoriei, urmând ca minorul să rămână
să locuiască împreună cu mama lui. În aceste condiții, are loc căsătoria civilă.
Stabiliți care sunt problemele juridice pe care le ridică această speță.

4. Nu judeca o carte după copertă


Tânăra X, în vârstă de de 16 ani, cu o înfățișare matură și tânărul Y, în vârstă de 19 ani, se
căsătoresc în fața ofițerului de stare civilă, iar datorită aspectului fizic matur al tinerei, ofițerul de
stare civilă omite să verifice vârsta celor doi viitori soți, iar părinților săi, X nu le aduce la
cunoștiință intenția de a încheia o căsătorie cu Y.
Precizați care sunt problemele pe care le ridică această speță.

5. Business woman

X și Y decid să se căsătorească. În ziua nunții, Y este reținută la o video-conferință în


vederea încheierii unei afaceri de pe urma căreia urma să obțină o sumă importantă de bani.
Întrucât cocontractanții lui Y nu au dorit să negocieze termenii și condițiile afacerii decât cu ea,
la ora și data stabilită de ei, aceasta acceptă cerințele lor, apreciind că până la ora la care urmează
a se căsători vor finaliza negocierile. Acest lucru însă nu se realizează, motiv pentru care Y îi
cere surorii ei să se prezinte în fața ofițerului de stare civilă în vederea încheierii căsătoriei, lucru
acceptat de către logodnicul său, X.
La scurt timp după încheierea căsătoriei, între cei doi soți încep să apară probleme, X
reproșându-i soției sale faptul că își neglijează familia datorită activității sale profesionale care îi
ocupă marea parte din timp, motiv pentru care X se adresează instanței de judecată cu o cerere în
anularea căsătoriei, invocând faptul că Y nu și-a exprimat consimțământul în mod valabil în fața
ofițerului de stare civilă.
Stabiliti care sunt problemele pe care le ridică această speță.

6. Albumul de familie

X și Y se întâlnesc într-o vacanță la mare și se îndrăgostesc. Mama lui Y, încântată că fiul


său și-a găsit jumătatea, îi cere acestuia să i-o prezinte, propunându-i să o invite la cină la
sfârșitul săptămânii. X, acceptă bucuroasă invitația, iar la momentul la care ajunge la locuința lui
Y, părinții acestuia rămân uimiți de cât de bine seamănă aceasta cu sora mamei lui Y, care a fugit
de acasă când avea numai 16 ani și despre care nu au mai primit nicio veste în toți acești ani.
După o vreme, cei doi tineri decid să se căsătorească, însă fericirea le este umbrită de decesul
părinților lui Y într-un tragic accident de mașină. Cu toate acestea, cei doi își duc la bun sfârșit
planurile de nuntă, însă în cerc restrâns, unde participă doar părinții lui X și câțiva prieteni
apropiați ai celor doi soți. La câțiva ani după încheierea căsătoriei, X și Y își lasă copilul în grija
mamei lui X întrucât ei trebuie să participe la un eveniment monden. Mama lui X vine să își
supravegheze nepotul la locuința fiicei sale, locuință care a aparținut părinților lui Y, moment la
care aceasta își surprinde nepotul uitându-se într-un album cu fotografii, în care își recunoște
sora (mama lui Y), realizând că fiica ei este căsătorită cu verișorul său primar. Atunci când
aceștia se întorc de la petrecere, mama lui X le povestește ce s-a întâmplat în lipsa lor,
exprimandu-și îngrijorarea privind acest aspect, invocând totodată și asemănarea izbitoare
sesizată de părinții lui Y.
Stabiliți care sunt problemele juridice pe care le ridică această speță.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 53-62


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.80-108
 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 138-152
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.22-32
 T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag.146-165
 E.Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, pag.46-72
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag.40-59
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011, pag. 183-200
 C.Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.133-156

2.4 Lecția 4

DESFACEREA CĂSĂTORIEI PRIN DIVORȚ53

Secțiunea I
Noțiuni introductive

53
Despre sintagma „desfacerea căsătoriei” și noțiunea „divorț”, a se vedea T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, op.cit.,
pag.169
Reglementare

Art. 264. – Ascultarea copilului


(1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani
este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă
autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.
(2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta
sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este
respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către
autoritatea competentă trebuie motivată.
(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.
(5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc,
precum şi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese,
rămân aplicabile.
Dispoziții generale
Art. 373 – Motivele de divorţ
Divorţul poate avea loc:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei
nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară
Art. 374 – Condiţiile
(1) Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de data încheierii căsătoriei şi indiferent dacă există
sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.
(2) Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie.
(3) Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ.
Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială
Art. 375 – Condiţiile
(1) Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, ofiţerul de stare
civilă sau notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea
căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.
(2) Dispoziţiile art. 374 alin. (2) rămân aplicabile.
Art. 376 – Procedura
(1) Cererea de divorţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi
le acordă un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorţ.
(2) La expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să
divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.
(3) Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ
fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.
(4) Dispoziţiile art. 383 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător. Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de
familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziţie de
respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 374.
(5) Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului, asupra cărora soţii nu se înţeleg, sunt de competenţa
instanţei judecătoreşti.
Art. 377 – Menţiunea în actul de căsătorie
(1) Când cererea de divorţ este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiţerul de stare civilă, după
emiterea certificatului de divorţ, face cuvenita menţiune în actul de căsătorie.
(2) În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială soţii au avut ultima locuinţă comună ofiţerul de
stare civilă emite certificatul de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului
unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.
(3) În cazul constatării divorţului de către notarul public, acesta emite certificatul de divorţ şi înaintează, de îndată,
o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de
căsătorie.
Art. 378 – Refuzul ofiţerului de stare civilă sau notarului public
(1) Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 375 ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea
de divorţ.
(2) Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau notarului public nu există cale de atac, dar soţii se pot adresa
cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui
alt temei prevăzut de lege.
(3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ, oricare dintre soţi se poate adresa, pe
cale separată, instanţei competente.
Divorţul din culpă
Art. 379 – Condiţiile
(1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în
destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate
pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa
aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile
prevederile art. 388.
(2) În ipoteza prevăzută de art. 373 lit. c), divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia
situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre
culpa soţilor.
Art. 380 – Continuarea acţiunii de divorţ
(1) În situaţia prevăzută la art. 379 alin. (1), dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii săi
pot continua acţiunea de divorţ.
(2) Acţiunea continuată de moştenitori este admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a soţului pârât.
Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ
Art. 381 - Condiţiile divorţului
În cazul prevăzut la art. 373 lit. d), desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.

Noțiune

Divorțul constituie acea modalitate de disoluție a căsătoriei pentru viitor, dispusă, după
caz, de instanța de judecată, de notarul public sau de ofițerul de stare civilă, fie ca urmare a
acordului celor doi soți, fie pentru motive imputabile unuia dintre ei sau chiar ambilor soți.

În dreptul comparat, sunt cunoscute următoarele sisteme54 privind divorțul:

54
M.Avram, op.cit., pag.110
Divorțul remediu – nu prevede culpa ca o condiție la desfacerea
căsătoriei, relevantă fiind imposbilitatea soților de conviețuire;

Divorțul sancțiune – este datorat unei fapte culpabile a unuia dintre


soți;

Sistemul mixt – presupune atât existența unei fapte culpabile a


unuia dintre soți cât și imposibilitatea conviețuirii celor doi soți;
acest sistem a fost adoptat și de țara noastră, atât în reglementarea
sa din Codul Familiei, cât și la momentul actual, în Codul Civil (
art.373-404 ).

Cazurile de divorț sunt expres reglementate în art.374-381 Cod Civil :

divorțul prin acordul soților

Pe cale judiciară divorțul din culpă

divorțul din cauza stării sănătății


unui soț
Astfel, divorțul
poate fi cerut:
Divorțul pe cale administrativă

Pe cale extrajudiciară

Divorțul pe cale notarială

Secțiunea a II-a
Divorțul pe cale judiciară

1. Divorțul prin acordul soților

Acest tip de divorț nu este unul esențialmente judiciar, cererea de divorț putând fi
introdusă atât la instanța de judecată cât și pe cale administrativă sau notarială.

Pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre de desfacere a căsătoriei prin acordul


soților, este absolut necesar ca aceasta să constate dacă fiecare dintre soți și-a exprimat
sau nu consimțământul în acest sens (art. 374 alin.3 C.civ.). Potrivit legii, acesta trebuie
să fie liber și neviciat.

Legea prevede imposibilitatea promovării unei astfel de acțiuni judiciare atunci


când unul dintre soți este pus sub interdicție. Așadar, acest caz constituie motiv de
respingere de către instanța de judecată a cererii de divorț prin acordul soților.

Pe de altă parte, nu are nicio relevanță data la care s-a încheiat căsătoria sau dacă
din aceasta au rezultat copii minori, singurul aspect care prezintă importanță fiind acordul
comun al celor doi soți cu privire la promovarea acțiunii de divorț, fără ca în certificatul
de divorț să se facă mențiune despre culpa în desfacerea căsătoriei.

2. Divorțul din culpă

atunci când, din cauza unor motive temeinice,


raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă (art.373
lit.b) Cod Civil )

Cazurile de divorț bazate


pe culpă

divorțul la cererea unuia dintre soți după o separare


în fapt care a durat cel puțin doi ani (art.373 lit.c)
Cod Civil)

a) Divorțul bazat pe existența unor motive temeinice care afectează grav relațiile
dintre soți, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă
Din acest articol reiese faptul că pentru a putea fi admisă o astfel de cerere de divorț
trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Să existe motive temeinice (în acest sens, simplele dezacorduri dintre soți
nu constituie motiv de divorț);

Raporturile dintre soți să fie grav vătămate din cauza acestor motive;
Căsătoria să fie atât de grav vătămată, încât continuarea căsătoriei să nu
mai fie posibilă.

Spre deosebire de Codul Familiei, Codul Civil nu definește termenul de motive temeinice,
urmând ca instanța să aprecieze de la caz la caz care sunt acestea, raportând situațiile respective
la fiecare familie în parte55.
În ceea ce privește culpa ca motiv de divorț, instanța se va putea pronunța în sensul
admiterii cererii, atunci când constată culpa unuia dintre soți la destrămarea căsătoriei. Totuși,
divorțul se poate pronunța și din culpa ambilor soți atunci când se concluzionează faptul că ambii
soți sunt vinovați de destrămarea căsătoriei, chiar și în cazul în care doar unul dintre ei a introdus
cerere de divorț.
Atunci când culpa aparține în mod exclusiv reclamantului (art.379 alin.1, teza a III-a
C.civ.), legea prevede faptul că acela dintre soți care suferă un prejudiciu prin desfacerea
căsătoriei (în această situație soțul pârăt, neculpabil), poate cere soțului vinovat să-l
despăgubească. Aceste despăgubiri sunt diferite de prestația compensatorie.
Este posibil ca în timpul procesului de divorț, soțul reclamant să decedeze. În această
situație, acțiunea de divorț va putea fi continuată de către moștenitorii celui decedat, însă aceasta
va fi admisă de instanță numai în cazul în care se va constata culpa exclusivă a soțului pârât, ceea
ce înseamnă că atunci când din probele administrate rezultă faptul că ambii soți au fost culpabili
de desfacerea căsătoriei, respectv, doar soțul reclamant a fost culpabil, instanța va respinge
cererea de divorț. Această situație este extrem de importantă sub aspectul dreptului succesoral,
astfel că, în cazul în care se va pronunța divorțul datorită culpei exclusive a soțului pârât, acesta
va fi înlăturat de la moștenirea soțului reclamant, decedat în timpul procesului de divorț, întrucât
efectele desfacerii căsătoriei sunt retroactive, respectiv de la momentul decesului.

b) Divorțul la cererea unuia dintre soți după o separare în fapt care a durat cel puțin
doi ani

În această situație, divorțul se va pronunța din culpa exclusivă a soțului reclamant, căruia
îi revine sarcina de a proba existența separării în fapt de 2 ani.
În situația în care instanța constată că soțul reclamant își asumă culpa în desfacerea
căsătoriei, însă condiția separării în fapt de 2 ani nu este îndeplinită, această cerere, bazată pe
art.373 lit.c) din Codul Civil, va fi respinsă.

55
În practica judiciară anterioară Codului Civil din 2009, s-a decis că reprezintă motive temeinice de divorț refuzul
nejustifical al unuia dintre soți de a locui împreună cu celălalt sau părăsirea nejustificată a locuinței comune,
infidelitatea, actele de violență exercitate de unul dintre soți asupra celuilalt soț, nepotrivirile de ordin fiziologic și
alte asemenea situații.
Nimic nu împiedică însă soții să introducă o nouă cerere de divorț, pe care să o motiveze
pe un alt articol din Codul Civil, sau, chiar pe același motiv, dacă la momentul respectiv sunt
îndeplinite toate condițiile necesare pentru ca aceasta să fie admisă.
Din acest punct de vedere, putem remarca faptul că acest caz de divorț este unul mixt,
întrucât implică asumarea culpei de către soțul reclamant, situație care se datorează totuși
faptului că relațiile dintre ei au fost atât de grav vătămate, încât conviețuirea a devenit
imposibilă, aspect dovedit de separația acestora în fapt de mai mult de 2 ani.
De la regula consacrată în art.379 alin.2 Cod Civil, există și o excepție, de asemenea
prevăzută în mod expres de lege, potrivit căreia divorțul nu va fi prounțat din culpa exclusivă a
soțului reclamant în situația în care soțul pârât se declară de acord cu divorțul, caz în care
instanța va proceda la pronunțarea hotărârii de divorț fără a face mențiune despre culpă în
desfacerea căsătoriei.

3. Divorțul din cauza stării sănătății unui soț


Textul de lege care reglementează acest tip de divorț, oferă doar soțului bolnav posibilitatea
de a introduce o cerere de divorț fundamentată pe acest articol (art.373 lit.d) C.civ.). În acest
sens, potrivit art.932 C.pr.civ., instanța trebuie să administreze probe din care să reiasă existența
bolii și starea de sănătate a soțului bolnav, iar odată lămurit acest aspect, va pronunța divorțul
fără a face mențiune despre existența culpei la desfacerea căsătoriei.
Apreciem faptul că această stare de boală trebuie să aducă atingere gravă raporturilor
personale dintre soți, în caz contrar instanța fiind pusă în situația de a respinge o astfel de cerere,
datorită faptului că soții își datorează sprijin moral reciproc, aspect expres prevăzut de lege.

2.5 Lecția 5

Secțiunea a III-a
Divorțul pe cale extrajudiciară

1. Divorțul pe cale administrativă

Prin faptul că a fost introdusă în Codul Civil posibilitatea de desfacere a căsătoriei pe cale
administrativă s-a consolidat principiul de drept al simetriei formelor sub care un act sau fapt
capătă însemnătate juridică.

Astfel, datorită faptului că ofițerul de stare civilă este cel care efectuează procedura de
încheiere a căsătoriei, nu este deloc surprinzător faptul că legiuitorul a considerat că acesta este
în măsură să pronunțe și desfacerea sa, atâta timp cât sunt respectate toate condițiile prevăzute de
lege în ceea ce privește această procedură.
Condiții de admisibilitate a cererii de divorț pe cale administrativă:

Acordul soților privind divorțul

Soții să nu aibă copii minori născuți din căsătorie sau adoptați.

În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, ofițerul de stare civilă va elibera soților
o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îi va îndruma pe aceștia să se adreseze instanței de
judecată (art.376 alin.5 și alin.6 C.civ.).

Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă nu există nicio cale de atac. Totuși, pentru
situațiile în care ofițerul de stare civilă refuză în mod abuziv să constate desfacerea căsătoriei
prin acordul soților, aceștia au oricând la îndemână promovarea unei acțiuni în acest sens, la
instanța competentă.

Procedura divorțului pe cale administrativă

Etapele în care se desfășoară procedura divorțului pe cale administrativă sunt următoarele:

la primăria unde a fost


încheiată căsătoria

Cei doi soți depun împreună cererea de divorț sau

la primăria de la locul ultimei


locuințe comune a soților
înregistrează cererea

Ofițerul de stare civilă și


acordă soților un termen de reflexie de 30 de zile
pentru eventuala retragere a cererii de divorț

La expirarea termenului de 30 de zile, ofițerul de stare civilă verifică dacă soții


stăruie să divorțeze; în caz afirmativ, verifică dacă aceștia și-au exprimat liber și
neviciat consimțământul în acest sens, iar apoi
Eliberează soților certificatul de divorț, fără a face mențiune despre culpa soților la
desfacerea căsătoriei.

Când cererea de divorț a fost depusă la primăria de la locul încheierii căsătoriei,


ofițerul de stare civilă va face mențiunile necesare în actul de căsătorie. Dacă cererea
de divorț s-a depus la primăria de la ultima locuință comună a soților, ofițerul de stare
civilă, după eliberarea certificatului de divorț, va înainta de îndată o copie certificată a
acestuia primăriei de la locul unde s-a încheiat căsătoria, pentru a fi făcute mențiunile
pe actul de căsătorie.

2. Divorțul pe cale notarială


Promovarea unei cereri în vederea desfacerii căsătoriei, pe cale notarială, atunci când
există și copii minori, presupune ca cei doi soți să convină asupra :

Numelui de familie pe care soții îl vor purta după divorț

Exercitării autorității părintești de către ambii părinți

Stabilirii locuinței copiilor după divorț

Modalității de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și


fiecare dintre copii

Stabilirii contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare,


învățătură și pregătire profesională a copiilor

Astfel că, în cazul divorțului pe cale notarială, nu are nicio relevanță dacă soții au sau nu
copii minori, atâta timp cât aceștia se înțeleg asupra divorțului, neavând nicio importanță culpa în
desfacerea căsătorie. În acest caz singurul aspect relevant este numai imposibilitatea continuării
căsătoriei celor doi soți.

Toată procedura urmează a fi efectuată de un notar public, a cărui competență materială


este stabilită de:
a) locul încheierii căsătoriei,

sau

b) ultima locuință comună a soților


Înregistrarea cererii și acordarea termenului de 30 de zile, ca termen de reflecție, se face
de către notarul public, iar la finalul acestui termen, tot notarul public este cel care verifică
existența consimțământului liber și neviciat și stăruința în continuarea procedurii, respectiv în
desfacerea căsătoriei, prin eliberarea unui certificat de divorț
Neînțelegerile soților privind aspectele prevăzute de lege la depunerea cererii atrag
emiterea dispoziției de respingere a cererii de divorț din partea notarului public.
MODEL DE CERERE DE DIVORŢ56

RO M Â N I A
BIROUL NOTARIAL ..................
Sediu: ................
Operator date cu caracter personal nr. ...........

Dată în faţa mea azi......


Nr........ din ...............
Onorariu.........TVA........
Achitat cu..............
Notar public............
Termen..............

CERERE DE DIVORŢ57

Subsemnatul .......... fiul lui..........şi al .............,născut la data de............. în localitate .......judeţul .............,
titular al actului de identitate/paşaportului seria.........nr. ...........CNP ..........., cu domiciliul în .........., şi subsemnata
....... fiica lui......... şi a ..........., născută în data de ........, în localitatea .........., judeţul ..........., titulară a actului de
identitate/paşaport seria ............, nr. .........., CNP ............, cu domiciliul în .........., căsătoriţi la data de .......,
la Primăria localităţii.........., judeţul......., conform certificatului de căsătorie seria ........... nr............, eliberat în baza
actului nr........../........., cu ultima locuinţă comună în ........., str. .........nr. .........bl. ......... et. .....ap ...., sector/judeţ
........, de comun acord, rugăm să constataţi desfacerea căsătoriei şi să eliberaţi certificatul de divorţ.
Luând cunoştinţă de prevederile art.292 Cod Penal cu privire la falsul în declaraţii, declarăm că:
a) ne exprimăm consimţământul liber cu privire la desfacerea căsătoriei;
b) nu avem copii minori din căsătorie sau adoptaţi;
c) avem următorii copii minori comuni rezultaţi din căsătorie/adoptaţi/din afara căsătoriei:
.....................58
....................
d) niciunul dintre noi nu este pus sub interdicţie;
e) nu am mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei;
f) locuinţa comună este cea declarată mai sus59;
g) după divorţ dorim să purtăm numele de familie după cum urmează 60:

56
Preluat din Ghidul de practică notarială al UNNPR, Autori D.Rotaru ș.a, Editura Notarom, București, 2011,
pag.235-236
57
În cazul în care soţii nu au copii minori rubricile cuprinse în cerere cu privire la aceste aspecte, fie nu se
completează, fie modelul de cerere se adaptează în mod corespunzător.
58
Se va menţiona numele, prenumele, CNP și actul de naştere al minorului.
59
În cazul în care nu rezultă din actele de identitate prezentate, dovada ultimei locuinţe comune se face prin
declaraţie autentică care se anexează la cerere.
60
Potrivit dispoziţiilor legale la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care a purtat în timpul
căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.
fostul soţ ...............................;
fosta soţie ...............................;
h) s-a realizat acordul nostru cu privire la următoarele:
- autoritatea părintească se va exercita în comun de către ambii părinţi;
- copiii minori vor avea după divorţ locuinţa la părintele ……….., cu domiciliul în …………;
- părintele separat de copil are următoarele drepturi:
-de a avea legături personale cu minorul, după cum urmează: (se stabileşte program de vizită – săptămânal, lunar etc.
conform voinţei părţilor, perioada de vacanţe etc.)
- cu privire la contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a
copiilor acordul nostru este următorul: ………...... .
Ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art. 375 alin. (2) Cod civil şi suntem de acord cu efectuarea
raportului de anchetă psihosocială şi cu audierea minorului/minorilor (care a împlinit vârsta de 10 ani), luând
cunoştinţă că audierea minorului se va realiza numai în prezenţa noastră, personal.
Am luat cunoştinţă că nu se pot acorda mai multe termene, decât pentru realizarea raportului de
anchetă psihosocială şi pentru imposibilitatea, din motive temeinice, a audierii minorului/minorilor, precum şi de
împrejurarea că suntem obligaţi să ne prezentăm personal la îndeplinirea tuturor actelor de procedură.

Semnături: soţ........................
soţie.....................

În cazul în care notarul public este sesizat cu o cerere de divorț a unor soți care au copii
minori comuni, procedura este una specială, desfacerea căsătoriei fiind posibilă doar în condițiile
în care, așa cum am arătat, soții se înțeleg cu privire la toate aspectele care au legătură cu soarta
copiilor după divorț, aspecte ce vor fi detaliate în cuprinsul unui acord parental61 autentificat de
același notar public care a fost sesizat cu cererea de divorț, înainte de eliberarea certificatului de
divorț. Acordul parental62 va trebui să cuprindă doar acele clauze care sunt în conformitate cu
concluziile raportului de anchetă psihosocială (emis de autoritatea tutelară de la domiciliul
minorului), obligatoriu în acest sens, conform prevederilor art. 375 C.civ..
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 10 ani, în conformitate cu dispozițiile art.264
C.civ., ascultarea lui este obligatorie și în cazul procedurii divorțului pe cale notarială, urmând ca
acesta să fie ascultat în prezența părinților săi, identitatea copilului stabilindu-se prin declarațiile
părinților care sunt cei care vor confirma faptul că minorul prezentat este copilul lor, respectiv
copilul ale cărui date sunt cuprinse în certificatul de naștere depus în copie la dosarul cauzei.
Declarația copilului va fi consemnată într-un proces verbal care se va încheia într-un
singur exemplar semnat de părinți și copil și care va fi păstrat la dosarul de divorț.
Imposibilitatea audierii minorului care a împlinit vârsta de 10 ani duce la respingerea cererii de
divorț, în conformitate cu dispozițiile art.378 C.civ.

61
A se vedea supra – Acordul parental
62
Pentru amânunte a se vedea A.R. Motica, Considerații privind aplicarea principiului ocrotirii „interesului
superior al copilului” în caz de divorț al părinților săi, Analele Universității de Vest din Timișoara, seria Drept, nr.
2/2014, pag.138 și urm
Exemple practice:

MODEL DE PROCES-VERBAL DE AUDIERE MINOR CU VÂRSTA DE PESTE 10 ANI63


RO M Â N I A
BIROUL NOTARIAL ..................
Sediu: ................
Operator date cu caracter personal nr. ...........
Dosar de divorţ nr. ........./20.......

PROCES-VERBAL DE AUDIERE MINOR64 CU VÂRSTA DE PESTE 10 ANI

Azi, data de ..........., în faţa mea........, notar public, în cadrul procedurii de divorţ ce formează
obiectul dosarului nr. ....., s-au prezentat:
- minorul .............65, fiul lui ......... şi al ............, însoţit de mama sa ........ şi de tatăl său ......., care
au declarat, sub sancţiunea legii penale, că minorul prezentat este copilul lor.
După ce au fost informaţi asupra obiectului audierii, respectiv dezbaterea procedurii divorţului
între părinţi, şi le-au fost puse în vedere prevederile art. 264 Cod civil,
Minorul a declarat ........................................................................66
Prezentul proces-verbal a fost încheiat într-un singur exemplar care rămâne la dosarul cauzei şi a
fost semnat de:

Minor............
Mamă...........
Tată.............

Notar public,
.......................
L.S.

În cazul în care, la termenul care a fost acordat pentru soluționarea dosarului, ambii soți
se prezintă personal și stăruie în cererea de divorț, notarul public constatând că sunt îndeplinite
63
Preluat din Ghidul de practică notarială al UNNPR, Autori D.Rotaru ș.a, Editura Notarom, București, 2011,
pag.242
64
Audierea minorului se face numai în prezenţa ambilor părinţi, care nu vor putea fi reprezentaţi. Dispoziţiile legale
privind luarea consimţământului sunt cele prevăzute de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
65
Se vor completa numele, prenumele , Codul Numeric Personal şi domiciliul minorului.
66
Se consemnează opinia minorului cu privire la aspectele pentru care este audiat de către notar.
toate condițiile prevăzute de lege, va admite cererea de divorț, întocmind în acest sens o
încheiere de admitere care va fi semnată atât de părți, cât și de notarul public și pe baza căreia se
va emite și elibera certificatul de divorț.
În vederea emiterii certificatului de divorț, notarul public are obligația de a obține
numărul din Registrul Unic al Certificatelor de Divorț, care este un registru ținut în format
electronic de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din
Ministerul Afacerilor Interne, care ține evidența certificatelor de divorț emise în vederea
desfacerii căsătoriei prin procedură administrativă sau notarială.

MODEL DE CERTIFICAT DE DIVORŢ67

RO M Â N I A
BIROUL NOTARIAL ..................
Sediu: ................
Operator date cu caracter personal nr. ...........
Dosar de divorţ nr. ........./20.......

CERTIFICAT DE DIVORŢ
nr. ............ din data .......................

Notar public, ..........................., constat desfăcută prin acordul soţilor căsătoria înregistrată la
Primăria........... judeţul ..........., în Actul de căsătorie nr. ......... din................., dintre ............... (soţul)
.........., născut la data de ................,în localitatea ..................., judeţul ....................., CNP ..................., fiul
lui ............... şi al .........., cu domiciliul în localitatea .........., şi ...........(soţia) .............., născută la data de
........................., în localitatea ....................,judeţul ...................., CNP ..................., fiica lui ............. şi a
................., cu domiciliul în .................. Judeţul ............,în temeiul art. 375 alin. (2) Cod civil.
Numele după divorţ:
- fostul soţ .............................;
- fosta soţie .............................
S-a realizat acordul părţilor cu privire la minorul/minorii născut/născuţi la data de..., cu privire la
toate aspectele prevăzute de art. 375 alin. (2) Cod civil, conform convenţiei autentificate sub nr. ... din
data de.......
Prezentul certificat de divorţ produce efecte între părţi de azi ................ (zi/lună/an) , data
eliberării, şi va fi transmis autorităţii competente pentru a se face menţiunile corespunzătoare pe actul de
stare civilă.

Notar public,
.......................
L.S.

67
Preluat din Ghidul de practică notarială al UNNPR, Autori D.Rotaru ș.a, Editura Notarom, București, 2011,
pag.241
În cazul în care soții nu se înțeleg după termenul de 30 de zile cu privire la oricare dintre
aspectele convenite inițial ori, în situația în care nu se prezintă niciunul sau doar unul dintre ei,
ori se prezintă amândoi declarând că nu mai doresc desfacerea căsătoriei, notarul public va
întocmi o încheiere în acest sens. În cazul în care soții stărui în divorț,notarul public eliberează
certificatul de divorț fără sa facă vreo mențiune cu privire la culpa soților.
Notarul public, după ce constată desfacerea căsătoriei și eliberează certificatul de divorț
foștilor soți, va trimite o copie certificată a acestuia la primăria locului unde s-a încheiat
căsătoria, pentru a fi efectuate mențiunile în actul de căsătorie.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este divorțul?
2. De câte feluri este divorțul pe cale judiciară?
3. Care sunt cazurile de divorț bazate pe culpă?
4. În ce condiții poate fi cerut divorțul din cauza stării sănătății unui soț?
5. În ce condiții poate fi cerut divorțul în cazul în care soții sunt separați în fapt?
6. În ce condiții poate fi cerut divorțul atunci când există motive temeinice care afectează
grav relațiile dintre soți?
7. Care sunt condițiile admisibilității divorțului pe cale administrativă?
8. Ce trebuie să cuprindă cererea de divorț adresată notarului public?
9. Asupra căror aspecte trebuie să convină soții pentru aputea depune o cerere de divorț la
notarul public în cazul în care există copiiminori?
10. Cum procedează notarul public după trecerea termenului de 30 de zile de la data
depunerii cererii de divorț?

Efectele divorțului

Reglementare

Art. 382 - Data desfacerii căsătoriei


(1) Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă.
(2) Prin excepţie, dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit art. 380,
căsătoria se socoteşte desfăcută la datadecesului.
(3) În cazul prevăzut de art. 375, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.
Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi
Art. 383 – Numele de familie după căsătorie
(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia
act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.
(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa
poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă
numele dinaintea căsătoriei.
Art. 384 – Drepturile soţului divorţat
(1) Divorţul este considerat pronunţat împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
(2) Soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea sau convenţiile încheiate
anterior cu terţii le atribuie acestuia.
(3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorţului prin acordul soţilor.
Art. 385 – Încetarea regimului matrimonial
(1) În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere
instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.
(3) Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul divorţului prevăzut de art. 375.
Art. 386. – Actele încheiate în frauda celuilalt soţ
(1) Actele menţionate la art. 346 alin. (2), precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii,
încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ sunt lovite de nulitate relativă, dacă au fost
făcute în frauda celuilalt soţ.
(2) Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Art. 387 – Opozabilitatea faţă de terţi
(1) Hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi, după caz, certificatul de divorţ, prevăzut de art.
375 sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.
Dreptul la despăgubiri
Art. 388 – Acordarea despăgubirilor
Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin
desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să-l despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin
hotărârea de divorţ.
Obligaţia de întreţinere între foştii soţi
Art. 389 – Obligaţia deîntreţinere
(1) Prin desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere între soţi încetează.
(2) Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite
înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în
decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în
legătură cu căsătoria.
(3) Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat
la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu
întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
(4) Când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de prevederile alin.
(2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.

Prestaţia compensatorie
Art. 390 – Condiţiile prestaţiei compensatorii
(1) În cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o
prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în
condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.
(2) Prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.
(3) Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere, în condiţiile
art. 389.
Art. 391 – Stabilirea prestaţiei compensatorii
(1) Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei.
(2) La stabilirea prestaţiei compensatorii se ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele
celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial,
precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a
soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe
care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate
producătoare de venituri şi altele asemenea.
Art. 392 – Forma prestaţiei compensatorii
(1) Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în
natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.
(2) Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.
(3) Renta şi uzufructul se pot constitui pe toată durata vieţii celui care solicită prestaţia compensatorie sau pentru o
perioadă mai scurtă, care se stabileşte prin hotărârea de divorţ.
Art. 393 – Garanţiile
Instanţa, la cererea soţului creditor, poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune
pentru a asigura executarea rentei.
Art. 394 – Modificarea prestaţiei compensatorii
(1) Instanţa poate mări sau micşora prestaţia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele
debitorului şi resursele creditorului.
(2) În cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial,
în funcţie de rata inflaţiei.
Art. 395 – Încetarea prestaţiei compensatorii
Prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului creditor, precum şi
atunci când acesta obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.
Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori
Art. 396 - Raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori
(1) Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi
copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psiho-socială,
precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.
(2) Dispoziţiile art. 264 sunt aplicabile.
Art. 397 – Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi,
afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Art. 398 - Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte
(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea
părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi
dreptul de a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia.
Art. 399. – Exercitara autorităţii părinteşti de către alte persoane
(1) În mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori
persoană, cu consimţământul acestora sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle
care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.
(2) Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de
către unul dintre ei.
Art. 400 – Locuinţa copilului după divorţ
(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de
tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod
statornic.
(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând
seama de interesul său superior.
(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia
la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită
supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

Pronunțarea divorțului produce efecte atât în ceea ce privește relațiile dintre foștii soți, cât
și cele dintre aceștia și copiii lor minori. Pentru a analiza aceste efecte, este necesar mai întâi să
observăm care este rolul culpei în desfacerea căsătoriei, întrucât efectele divorțului sunt diferite
în funcție de aprecierea acesteia.

Culpa

Potrivit legii, divorțul este considerat a fi pronunțat împotriva soțului din a cărui culpă
exclusivă s-a desfăcut căsătoria. Acesta pierde drepturile pe care legea sau convențiile încheiate
anterior cu terții i le atribuie (art.384 C.civ.).

În materia despăgubirilor, soțul nevinovat care suferă un prejudiciu prin desfacerea


căsătoriei, poate cere soțului culpabil să îl despăgubească (art.388 c.civ.).

Cu privire la obligația de întreținere între foștii soți, soțul vinovat de desfacerea căsătoriei
are dreptul la întreținere, numai timp de 1an de la data pronunțării divorțului. Această obligație
este fundamentată pe starea de nevoie a soțului creditor, stare generată de o incapacitate de
muncă survenită înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei (art.389 c.civ.).

Art. 390 alin.1 C.civ. prevede că în cazul în care divorțul se pronunță din culpa exclusivă
a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compeseze, atât cât este
posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale
celui care o solicită.

obligațiile reciproce dintre soți (obligația de spri-jin


moral, de fidelitate etc.);

Efectele extrapatrimoniale numele soților, regula fiind că foștii soți redobân-


ale divorțului privesc desc numele avut înainte de încheierea căsătoriei, iar
excepția este reprezentată de păstrarea numelui
dobândit prin căsătorie în cazul în care există o
înțelegere între soți în acest sens, sau atunci când
există motive temeinice pentru păstrarea acestuia.
capacitatea de exercițiu a soțului minor, care nu va
pierde această capacitate chiar dacă nu a împlinit
vârsta de 18 ani la momentul pronunțării divorțului;

încetarea regimului matrimonial

locuința familiei

Efectele patrimoniale dreptul la despăgubiri


ale divorțului
prestația compensatorie

obligația de întreținere

Încetarea regimului matrimonial

Regimul matrimonial dintre soți încetează, potrivit legii (art.385 C.civ.), de la data
introducerii cererrii de divorț (acest lucru reprezintă o excepție de la regula potrivit căreia
divorțul produce efecte doar pentru viitor).

Oricare dintre soți sau chiar amândoi, au dreptul de a cere instanței de judecată să
constate încetarea regimului matrimonial de la data separației lor în fapt.

Locuința familiei

Potrivit prevederilor art.321 alin.1 C.civ., locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor
sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.

În ceea ce privește problema locuinței familiei în caz de divorț, Codul Civil distinge două
situații (art.324 C.civ.), după cum locuința familiei este deținută

în baza unui contract de închiriere


sau
cu titlu de proprietate comună a celor doi soți

Atunci când locuința familiei o reprezintă un imobil care este deținut în baza unui
contract de închiriere, independent de faptul că amândoi sau numai unul dintre ei este titularul
respectivului contract, legea prevede faptul că, în caz de divorț, atunci când este cu neputință ca
ambii soți să folosească locuința în discuție și nu se înțeleg în privința sa, urmează ca atribuirea
beneficiului contractului de închiriere asupra acestui imobil să fie atribuit de instanța de judecată,
care va trebui să țină cont, potrivit art.324 alin.1 C.civ., de următoarele aspecte:

Interesul superior al copiilor minori


Culpa în desfacerea căsătoriei
Posibilitățile locative proprii ale fiecăruia dintre soți

Totuși, soțul căruia îi este atribuit beneficiul contractului de închiriere, este dator să
plătească celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă
locuință, atâta timp cât căsătoria nu a fost desfăcută din vina sa exclusivă.
Soluția este similară și în situația în care imobilul locuință de familie este proprietatea
comună a celor doi soți, cu precizarea că dreptul de a locui în acest imobil acordat unuia dintre
soți de către instanța de judecată va exista până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de
partaj.

Dreptul la despăgubiri

Soțul neculpabil în desfacerea căsătoriei poate cere soțului vinovat să îl despăgubească


(art.388 C.civ.). Astfel, prin cererea de divorț soțul neculpabil poate prevedea un capăt de cerere
distinct în acest sens, instanța urmând a lua act de solicitarea sa, atâta timp cât sunt îndeplinite
condițiile pentru acordarea unei astfel de despăgubiri. O cerere ulterioară în acest sens nu va fi
admisă, potrivit art.391 alin.1 C.civ..

Obligația de întreținere

Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități
de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Aceasta se datorează și atunci
când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, cu condiția ca această
incapacitate să fie cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

Prestația compensatorie este acel mijloc juridic de natură să compenseze dezechilibrul produs
de divorț cu privire la modul de viață al unuia dintre soți;
- nu se confundă cu obligația de întreținere și nici cu dreptul la despăgubiri;
- se acordă în bani sau în natură; atunci când ea se înfățișează sub forma unei sume de bani,
aceasta va putea fi reprezentată de o sumă globală sau de o rentă viageră; în natură, prestația
compensatorie se înfățișează sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care
aparțin debitorului.
Divorțul trebuie să se fi pronunțat din vina exclusivă
a soțului pârât;
Condiții pentru acordarea
prestației compensatorii Este necesar să existe un dezechilibru semnificativ
cauzat soțului neculpabil în desfacerea căsătorie;

Căsătoria să fi durat cel puțin 20 de ani;

Soțul neculpabil să nu fi cerut și pensie de întreținere


.

1. Divorțul să se pronunțe din vina exclusivă a soțului pârât – acest lucru înseamnă că în
cazul în care divorțul se pronunță prin acordul soților, din culpa ambilor soți, ori a
divorțului bazat pe motive de sănătate a unuia dintre soți, prestația compensatorie nu se
va putea acorda.

2. Să existe un dezechilibru semnificativ cauzat soțului neculpabil în desfacerea


căsătoriei – acest dezechilibru va fi apreciat de instanță, de la caz la caz, și constă în
schimbarea standardelor de trai după divorț ale soțului solicitant al prestației
compensatorii.

3. Căsătoria să fi durat cel puțin 20 de ani – prin instituirea acestei condiții s-a restrâns
sfera celor care pot face o astfel de cerere; rațiunea reglementării a fost aceea de a nu se
ajunge în situația ca soțul debitor al obligației de plată a acestei prestații compensatorii să
ajungă într-o situație mult mai rea prin divorț decât soțul creditor al prestației.

4. Soțul neculpabil, să nu fi cerut și pensie de întreținere – astfel, soțul neculpabil în


desfacerea căsătoriei trebuie să opteze între pensia de întreținere și prestația
compensatorie, întrucât legea nu permite cumularea acestora (art.390 alin.3 C.civ.).

decesul unuia dintre soți


Prestația compensatorie încetează
prin: recăsătorirea soțului creditor

obținerea de către soțul creditor a unor


resurse de natură să îi asigure condiții de
viață asemănătoare celor din timpul
căsătoriei
Efectele divorțului cu privire la relațiile dintre părinți și copii

Instanța de tutelă sau notarul public, după caz, hotărăște odată cu pronunțarea divorțului,
asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior
al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de
învoiala părinților, pe care îi ascultă, dispozițiile privind ascultarea copilului rămânând
aplicabile.

Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa
se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la
cheltuielile de creştere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea
de divorţ (art.918 alin.2 C.pr.civ.).

Exercitarea autorității părintești

Regula generală prevăzută de lege este aceea că autoritatea părintească revine în comun
ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. În acest sens, toate măsurile privind
copiii minori, vor fi luate de părinții acestora (divorțați), de comun acord, iar potrivit art.503
alin.2 Cod Civil, faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un
act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că
are şi consimţământul celuilalt părinte.

Excepții – Codul Civil instituie două excepții de la regula generală în această materie.
Excepțiile sunt reprezentate de următoarele situații:

a) Autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte atunci când instanța


constată că există motive temeinice în acest sens și apreciază că este în interesul superior
al copilului, hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul
dintre părinți. Efectele hotărârii instanței de judecată se vor produce atât asupra persoanei
copilului minor cât și asupra bunurilor acestuia, celălalt soț păstrând totuși dreptul de a
veghea asupra modului de creștere și educare a copilului precum și dreptul de a consimți
la adopția acestuia.

b) Autoritatea părintească se exercită de către alte persoane în cazul în care instanţa de


tutelă hotărăște că este în interesul superior al copilului ca acesta să fie dat în plasament
la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o
instituţie de ocrotire.

Stabilirea locuinței copilului


Locuința copilului poate fi stabilită de comun acord de către părinții acestuia. Atunci
când aceștia nu se înțeleg ori înțelegerea lor este contrară intereselor copilului, instanța de tutelă
va fi cea care se va pronunța în acest sens.

Drepturile părintelui separat de copil

Art.401 Cod Civil consacră dreptul părintelui separat de copil de a avea legături
personale cu acesta. Mai mult chiar, art.496 alin.5 Cod Civil dă dreptul părintelui la care copilul
nu locuiește în mod statornic de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, drept
care poate fi limitat de instanța de tutelă atunci când exercitarea lui este contrară interesului
superior al copilului.

Stabilirea contribuției părinților

Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la


cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art.402 alin.1
C.civ.). Această obligație de contribuire se corelează cu obligația de întreținere reglementată în
Titlul V al Cărții a II-a din Codul Civil.

Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da


întreţinere copilului său (art.510 C.civ.).

DICȚIONAR68

Abandon de familie = sancțiune de natură penală a persoanei care are obligația de întreținere
față de cel îndreptățit la întreținere, atunci când aceasta a săvârșit una dintre următoarele fapte:
părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a creditorului obligației de întreținere, expunându-l la
suferințe fizice sau morale, neîndeplinirea cu rea-credință obligației de întreținere prevăzută de
lege, sau neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni a pensiei de întreținere stabilită pe cale
judecătorească.

Anchetă psihosocială = cercetare cu privire la: condițiile în care trăiește, este îngrijit, crescut,
întreținut și educat un minor, la modul în care părinții, tutorele sau persoana în îngrijirea căruia
se află minorul își îndeplinesc obligațiile față de acesta. Rezultatele servesc la luarea oricăror
măsuri cu privire la minor.

Decăderea din drepturile părintești = sancțiune juridică specifică freptului familiei, aplicabilă
părinților în anumite cazuri, potrivit dispozițiilor legale.

68
Toate definițiile termenilor juridici explicați în cadrul rubricii „dicționar” au fost preluate din B.D. Moloman,
Dicționar de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2012
Despărțire în fapt = întrerupere de durată a conviețuirii, constând, în principal, în neîndeplinirea
obligațiilor de ordin personal nepatrimonial ale soților, cum ar fi obligația de sprijin moral
reciproc, de coabitare și de fidelitate,însoțite adesea și de părăsiea domiciliului conjugal de unul
din soți, cu intenția de a pune capăt căsătoriei. Nu constituie motiv de divorț prin ea însăși, oricât
de îndelungată ar fi, însă alăturând-o cauzelor care au determinat-o și conscecințelor de fapt
cărora le-a dat naștere poate crea instanței convingerea că este vădit imposibilă continuarea
căsătoriei.

Divorț = singura modalitate de disoluție a căsătoriei valabil încheiată, datorită unor motive
temeinice când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă.

Prestație compensatorie = drept recunoscut soțului reclamant al acțiunii de divorț de a cere


soțului pârât, atunci când căsătoria s-a desfăcut din culpa exclusivă a acestuia din urmă, să-i
acorde sprijin material, întrucât divorțul i-a cauzat un dezechilibru în modul de viață, putând opta
între a cere plata unei rente viagere sau instituirii unui uzufruct viager, cu respectarea condițiilor
cerute de lege în acest sens.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Care sunt efectele extrapatrimoniale ale divorțului?


2. Care sunt efectele divorțului cu privire la relațiile dintre părinți și copii?
3. Care sunt efectele patrimoniale ale divorțului?
4. Care este data desfacerii căsătoriei?
5. Care este numele de familie pe care îl vor purta soții după desfacerea căsătoriei?
6. Care sunt drepturile pe care le are soțul divorțat ?
7. În ce constă obligația de întreținere între foștii soți?
8. Ce este dreptul la despăgubiri
9. Ce este și în ce condiții se poate cere prestația compensatorie?
10. Care sunt efectele divorțului cu privire la capacitatea de exercițiu a soților?

SPEȚE

1. Căsătorit fără vreo vină


X formulează o cerere în desfacerea căsătoriei, motivând că Y suferă de alienație mintală. În
acest sens, X prezintă instanței documente medicale din care reiese faptul că Y a urmat un
tratament medicamentos pentru a ține sub control boala. Din actele depuse la dosar, instanța a
constatat faptul că Y a urmat aceste tratamente și anterior încheierii căsătoriei, alienația existând
chiar și la momentul încheierii căsătoriei.

Precizați cum va proceda instanța în acest caz.

2. Divorț la distanță

X și Y hotărăsc de comun acord să divorțeze și întrucât nu doresc să se stabilească culpa


vreunuia dintre ei, aleg procedura divorțului pe cale notarială și se prezintă împreună la notarul
public competent de la locul încheierii căsătoriei, cei doi soți având în prezent reședința obișnuită
în Germania, unde depun cererea de desfacere a căsătoriei. Notarul public înregistrează această
cerere iar soții primesc termen în cunoștiință după 40 de zile. La împlinirea acestui termen se
prezintă soția, care stăruie în desfacerea căsătoriei și prezintă de la soț un act prin care o
împuternicește pe soție să declare în fața notarului public că este de acord cu desfacerea
căsătoriei și cu purtarea de către soție și după desfacerea căsătoriei a numelui dobândit prin
încheierea căsătoriei. Împuternicirea se prezintă în original, având o încheiere de legalizare de
semnătură a unui notar german și este apostilată.

Care va fi soluția notarului public?

3. Cadou de majorat

X și Y, părinții minorului Z, în vârstă de 17 ani și 11 luni, hotărăsc să divorțeze și întrucât


cad de acord asupra tuturor aspectelor ce țin de divorț, aleg să se prezinte în fața ofițerului de
stare civilă în vederea depunerii cererii de divorț. Ei precizează în cerere că există un copil minor
din căsătorie, dar că acesta va deveni major cu o zi înainte de expirarea termenului de 30 de zile.

Care va fi soluția ofițerului de stare civilă?

4. Soacra mea divorțează de mine


Întrucât X și Y nu se mai înțeleg, X se decide să formuleze o cerere de desfacere a
căsătoriei pe cale judiciară, Y nefiind de acord să urmeze procedura divorțului pe cale notarială.
Prin cererea de divorț, X solicită instanței pronunțarea divorțului din culpa exclusivă a lui Y. În
timp ce cererea de divorț se afla pe rolul instanței de judecată, X consideră că toată situația creată
l-a afectat prea tare, motiv pentru care pleacă singur în concediu, la munte. Anterior datei
pronunțării divorțului, se aduce la cunoștiința instanței de judecată faptul că X, în timpul
vacanței, a suferit un grav accident și a decedat. În acest sens, mama lui X, singura moștenitoare
a acestuia, depune la dosarul de divorț copia raportului de expertiză medico-legală, iar instanța ia
act de decesul reclamantului. Dorind să ducă la bun sfârșit acțiunea fiului său, mama lui X
solicită instanței de judecată continuarea judecării cererii de divorț.
Care va fi soluția instanței? Motivați.

5. Tată pentru copilul meu

X, logodită fiind cu Y și urmând a se căsători în scurt timp, datorită faptului că își dorește
foarte mult copii, îi cere logodnicului său efectuarea unui test de fertilitate. Dintr-o eroare
medicală, deși Y era infertil, rezultatele comunicate acestuia sunt pozitive, în sensul că acestuia îi
este adus la cunoștiință faptul că este capabil de procreere. După trecerea a 2 ani de la căsătorie,
în urma unui control de rutină, se constată că Y nu a avut niciodată capacitatea de a procrea, iar
X, imediat ce află acest lucru, formulează o cerere în anularea căsătoriei, invocând ca și cauză
dolul, motivând că înainte de căsătorie, actualul ei soț i-a prezentat un buletin medical fals.

1. Precizați care va fi soluția instanței în acest sens.


2. Ce se întâmplă în cazul în care Y ar fi falsificat rezultatele medicale?
3. Care va fi soluția instanței în cazul în care X va cere desfacerea căsătoriei pe
motivul infertilității celuilalt soț?

Exemple practice:

SOLUȚII DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Stabilire domiciliu minor. Interesul superior al copilului69.

69
Speța a fost preluată de pe portalul oficial al instanțelor de judecată www.portal.just.ro, accesat la data de 25
Aprilie 2015, întocmai cum aceasta a fost dată publicității.
Prin decizia civilă nr. 64/09.04.2013 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr.
55/320/2012, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.A. împotriva sentinţei civile nr.
6346/19.09.2012 pronunţate de Judecătoria Târgu-Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, potrivit înscrisurilor
depuse în cauză şi a anchetei sociale efectuate de Primăria comunei Ceuaşu de Câmpie, intimata
împreună cu copiii locuieşte într-un imobil compus din 2 camere, bucătărie şi dependinţe, pus la
dispoziţia sa cu titlu gratuit de vecinii plecaţi în străinătate. S-a apreciat că măsura stabilirii
domiciliului minorilor la mamă este conformă şi cu dorinţa minorilor şi o schimbare a acesteia ar
avea o influenţă negativă asupra acestora. În raportul de expertiză psihologică privind pe B.A.I.
s-a arătat că, din punct de vedere psihologic, o schimbare a mediului în care trăieşte minora ar
periclita stabilitatea emoţională şi aşa fragilă a acesteia, iar din declaraţiile minorilor reiese că
aceştia sunt mai ataşaţi de mama lor decât de tată, care are un comportament mai dur şi
condiţionează susţinerea lor materială de prestarea unor munci în gospodăria sa. De asemenea, s-
a reţinut că simplul fapt că apelantul dispune de o suprafaţă locativă cu puţin mai mare decât cea
a intimatei nu poate conduce la admiterea apelului şi schimbarea soluţiei primei instanţe.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul B.A. a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei
atacate, în sensul admiterii apelului şi schimbarea în parte a sentinţei pronunţate de Judecătoria
Târgu-Mureş în sensul stabilirii domiciliului minorilor la tată, precum şi înlăturarea obligaţiei
sale de a plăti pensia de întreţinere. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanţa nu a avut
în vedere probele administrate din care rezultă că poate asigura condiţii de locuit mult mai bune
celor doi copii, întrucât deţine un spaţiu locativ mai mare. De asemenea, recurentul a arătat că
este în interesul copiilor să locuiască la tată, întrucât pensia de întreţinere este folosită de
reclamantă în interes propriu, fără a avea în vedere nevoile minorilor. În drept, recurentul a
invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi
obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că singura nemulţumire a
recurentului este faptul că a fost obligat la plata pensiei de întreţinere, nefiind preocupat de
condiţiile în care trăiesc copiii până când nu s-a stabilit în sarcina sa această obligaţie. În
dovedire, la dosarul cauzei s-a depus în copie contractul individual de muncă înregistrat sub nr.
41/25.06.2013 şi chitanţa nr. 133/18.10.2013.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar
a constatat următoarele:
În fapt, reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorilor
rezultaţi din căsătoria cu pârâtul, stabilirea domiciliului minorilor la aceasta şi obligarea pârâtului
la plata unei pensii de întreţinere. Prin acţiunea reconvenţională pârâtul a solicitat stabilirea
domiciliului minorilor la tată. Argumentele recurentului referitoare la condiţiile materiale
superioare pe care le poate oferi celor doi minori, deşi au relevanţă în aprecierea interesului
acestora de a beneficia de cele mai bune condiţii de creştere şi educare, nu sunt suficiente pentru
a justifica stabilirea domiciliului minorilor la tată. În acest sens, Curtea a reţinut
că este la fel de important a se avea în vedere ca stabilirea locuinţei minorilor să se facă la
părintele care poate asigura un mediu cât mai stabil şi securizant pentru copii, din punct de
vedere a păstrării rutinelor specifice vârstei, a legăturilor de ataşament şi asigurării unui context
de dezvoltare echilibrat. În plus, din raportul de expertiză psihologică privind pe B.A.I. rezultă că
se recomandă menţinerea minorei în mediul actual, la domiciliul mamei care îi asigură confortul
emoţional şi afectiv. Reţinând cele expuse anterior, precum şi poziţia exprimată de minori,
Curtea a constatat că tribunalul a făcut o apreciere corectă a interesului superior al copiilor,
stabilind că nevoia de echilibru şi stabilitate emoţională este mai presus de condiţiile materiale
oferite de pârât. Instanţa a înlăturat şi argumentele recurentului referitoare la faptul că reclamanta
ar folosi pensia de întreţinere în interesul său personal, fără a lua în considerare nevoile copiilor,
nefiind susţinute de nicio dovadă. Dimpotrivă, intimata a făcut dovada faptului că are un loc de
muncă, fiind angajată ca îngrijitoare la o grădiniţă, conform contractului individual de muncă
depus la dosarul cauzei.
Pentru aceste motive, faţă de cele constatate anterior, Curtea a apreciat că la acest
moment nu se justifică stabilirea domiciliului minorilor la tată. Având în vedere aceste
considerente, constatând că nu este incident niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304
C.proc.civ., instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva deciziei
civile nr. 64/09.04.2013 a Tribunalului Mureş. Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor
art. 274 C.proc.civ., recurentul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 1.000 lei cu titlu
de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 133/18.10.2013.

2.Divorț din culpa comună a ambilor soți. Motive temeinice pentru păstrarea numelui
dobândit prin căsătorie de către unul dintre soți după pronunțarea divorțului70.

Prin sentinţa civilă nr. 4601/15.05.2012 pronunţată în dosarul nr. 2635/55/2012,


Judecătoria Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul I.L.V., în
contradictoriu cu pârâta I.D.C. şi a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta
I.D.C. în contradictoriu cu reclamantul I.L.V. pentru desfacerea căsătoriei, s-a desfăcut căsătoria
încheiată în data de 04.09.1993 în faţa delegatului de stare civilă al Primăriei municipiului Arad
şi trecută în Registrul Stării civile sub nr. 915 din aceeaşi dată, din vina ambilor soţi, a dispus ca
pârâta să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei acela de I., fără a se acorda
cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a apreciat că păstrarea numelui din căsătorie de către pârâtă nu i-ar aduce
reclamantului niciun fel de atingeri sau prejudicii, în timp ce pârâta, prin reluarea numelui purtat
anterior încheierii căsătoriei, ar fi prejudiciată moral şi material, având în vedere că trebuie să îşi
schimbe toate actele necesare şederii în străinătate, cât şi cele necesare locului de muncă, fapt ce
necesită cheltuieli materiale şi absenţe de la locul de muncă.
Pe de altă parte, prin ocuparea unui loc de muncă în cadrul unui spital din altă ţară, s-a
constatat că pârâta este o persoană serioasă şi responsabilă, astfel că, pentru toate aceste motive,
prima instanţă, în baza art. 373 alin. (1) Cod civil, a dispus ca pârâta să păstreze numele dobândit
prin încheierea căsătoriei, acela de „I.”.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul I.L.V., solicitând modificarea în
parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune ca pârâta să revină la numele purtat anterior
căsătoriei, acela de „Ş.”, cu cheltuieli de judecată.
70
Speța a fost preluată de pe portalul oficial al instanțelor de judecată www.portal.just.ro, accesat la data de 25
Aprilie 2015, întocmai cum aceasta a fost dată publicității.
Prin decizia civilă nr. 368/A/11.10.2012 pronunţată în dosarul cu acelaşi număr,
Tribunalul Arad a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.L.V. împotriva sentinţei
primei instanţe, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Tribunalul a apreciat că, sub aspect material, este evident interesul pârâtei de a evita
cheltuielile băneşti şi alocarea de timp presupuse de schimbarea actelor atributive de statut
personal, care implică deplasarea în faţa autorităţilor române şi franceze.
Sub aspect moral, tribunalul a reţinut, în primul rând, inconvenientul prezentării hotărârii
judecătoreşti de divorţ de fiecare dată când se pune problema identificării pârâtei în raporturile
juridice, pentru ipoteza în care nu s-ar impune modificarea decât în privinţa unora din actele în
care aceasta figurează cu numele din căsătorie.
Sub acelaşi aspect, instanţa de apel a apreciat că nu se poate face abstracţie de faptul că
pârâta poartă numele dobândit prin căsătorie de 19 ani, nici de faptul că aceasta îşi desfăşoară
activitatea profesională într-un mediu medical din Franţa în care este cunoscută sub acest nume,
iar reluarea numelui anterior i-ar cauza noi inconveniente legate de integrarea profesională într-o
ţară străină.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.L.V., în termenul prevăzut de
lege, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii apelului, modificării în parte a hotărârii
atacate respectiv a dispune ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „Ş.”,
cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 117 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timişoara a constatat că
prezentul recurs este întemeiat, şi, în baza art. 312 alin. (1) – (3) C. pr. civ. coroborat cu pct. 9 al
art. 304 C. pr. civ., l-a admis, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul
reclamantului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, dispunând ca pârâta
să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „Ş.” şi menţinând în rest sentinţa atacată.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că dispoziţiile art. 383 alin. (2) din Noul Cod civil
au fost interpretate şi aplicate eronat în cauză, faţă de motivele invocate de pârâtă în susţinerea
cererii sale de a-şi păstra numele dobândit la încheierea căsătoriei şi după desfacerea acesteia,
având în vedere şi opoziţia constantă şi neechivocă a reclamantului cu privire la această cerere.
Astfel, legea vorbeşte de motive temeinice, justificate de interesul unuia din soţi sau de
interesul superior al copilului. Diferenţa faţă de art. 40 alin. (2) C. fam., ce reglementa materia
până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, rezidă în faptul că se menţionează expres că aceste
motive temeinice pot să privească fie interesul unuia din soţi, fie al copilului.
În speţă, nu se poate vorbi de interesul superior al copilului, câtă vreme nu există copii
minori rezultaţi din căsătorie, iar faptul că pârâta lucrează ca medic în altă ţară, iar schimbarea
actelor ar presupune un timp şi cheltuieli materiale nu poate fi încadrată în conţinutul sintagmei
de „motive temeinice”, astfel cum acesta a fost stabilit în jurisprudenţă.
S-a statuat astfel constant în practica judiciară că simplul fapt că un soţ a purtat mai mulţi
ani numele de familie al celuilalt soţ şi că toate actele care îl priveau conţineau acest nume nu
constituie un astfel de motiv temeinic, deoarece în acest caz s-ar depăşi intenţia legiuitorului.
Practic, orice schimbare de nume presupune costuri materiale şi demersuri la autorităţile
competente, astfel că, dacă s-ar accepta motivele pârâtei, ar însemna a lăsa fără finalitate
prevederile art. 383 din Noul Cod civil, lăsând exclusiv la aprecierea unuia dintre soţi dacă vrea
să păstreze numele dobândit prin căsătorie, fără ca partea adversă să se poată opune cu succes.
Faptul că pârâta locuieşte şi lucrează în altă ţară nu este de natură să schimbe această
concluzie, neexistând inconvenientele reale şi efective, altele decât cele pe care le implică pentru
orice cetăţean al statului respectiv, decurgând din revenirea la numele avut anterior căsătoriei.
Nu s-a probat nici existenţa unei activităţi profesionale, care să-i confere pârâtei o
consacrare ştiinţifică de natură a o prejudicia pe aceasta în mod efectiv, astfel că în mod eronat a
fost admisă cererea reconvenţională sub acest aspect.
3. Pronunţarea divorţului din culpa exclusivă a reclamantului. Admisibilitate71
Prin sentinţa civilă nr. 458 din 19.04.2012 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis
acţiunea având ca obiect divorţ fără copii; a declarat desfăcută căsătoria încheiată la data de
16.09.1990 şi înregistrată la nr. 7 la Primăria comunei Breaza, din vina ambelor părţi, pârâta
urmând a purta numele de M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea, aşa cum a fost precizată, este
întemeiată, urmând ca în baza art. 373 lit. b) NCC să se dispună desfacerea căsătoriei din vina
ambilor soţi.
Instanţa a reţinut culpa ambilor soţi în destrămarea relaţiilor de familie constând în aceea
că reclamantul şi-a încălcat obligaţia de fidelitate, întreţinând pe parcursul căsătoriei relaţii
extraconjugale cu diverse femei, cât şi faptul că nu o menaja pe pârâtă, astfel încât din cauza
efortului fizic aceasta a născut un copil care ulterior a decedat, iar celelalte sarcini nu au fost
duse până la capăt, cât şi culpa pârâtei care provoca în permanenţă scandaluri, creând în familie o
tensiune permanentă.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie.
În motivare, a arătat că, deşi iniţial reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.
373 lit. d) NCC, ulterior şi-a precizat cererea indicând prevederile art. 373 lit. b) NCC,
recunoscând şi o culpă a sa în desfacerea căsătoriei, astfel încât în mod greşit prima instanţă a
purces la administrarea probelor şi a conchis că şi ea ar avea o culpă în destrămarea relaţiilor de
căsătorie.
Întrucât această culpă nu a fost dovedită, iar de înrăutăţirea vieţii conjugale se face
vinovat doar reclamantul, în mod greşit a fost declarată desfăcută căsătoria din culpă comună.
Prin decizia nr. 158 din 26.06.2012 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondat, apelul
declarat de pârâta M.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Este real că instanţa trebuie să determine cauzele temeinice ale neînţelegerilor dintre soţi
în vederea lămuririi situaţiei de fapt care conduce la destrămarea relaţiilor de familie, declararea
divorţului neputându-se face dacă vina aparţine exclusiv reclamantului.
În cauză, probele au fost administrate tocmai pentru a se stabili dacă vina pentru
destrămarea relaţiilor este comună sau căsătoria poate continua.
Or, din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că neînţelegerile dintre părţi se datorează în
mare parte faptului că aceştia nu au copii, ceea ce l-a înstrăinat pe reclamant de soţia sa şi a

71
Speța a fost preluată de pe portalul oficial al instanțelor de judecată www.portal.just.ro, accesat la data de 25
Aprilie 2015, întocmai cum aceasta a fost dată publicității.
generat conflicte în familie, pârâta învinuindu-l pe soţul său de infidelitate şi reproşându-i
comportamentul reprobabil în familie.
Nu prezintă relevanţă temeiul de drept invocat de reclamant în cererea de divorţ atâta
timp cât probatoriul administrat a vizat culpa ambelor părţi în destrămarea relaţiilor de familie.
Cum, în cauză, a fost dovedită culpa comună, precum şi faptul că raporturile dintre soţi
sunt grav şi iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nefiind posibilă, în mod corect prima
instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 373 lit. b) NCC şi a admis acţiunea.
Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ., a respins
apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M.D., solicitând admiterea recursului,
modificarea în totalitate a soluţiilor de fond şi din apel, în sensul respingerii acţiunii ca fiind
neîntemeiată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 617 alin. (3) C.proc.civ. şi obligarea intimatului
la plata cheltuielilor de judecată din toate etapele procesuale.
În motivare arată că instanţa de apel, cu toate că în mod corect a început motivarea,
reţinând că se impune a se determina „cauzele temeinice ale neînţelegerilor dintre soţi, în
vederea lămuririi situaţiei de fapt care conduce la destrămarea relaţiilor de familie” şi că
„declararea divorţului nu se poate face dacă vina aparţine exclusiv reclamantului”, făcând mai
apoi referire în mod generic la „depoziţiile martorilor”, a conchis că neînţelegerile dintre părţi
„se datorează faptului că aceştia nu au copii, ceea ce l-a înstrăinat pe reclamant de soţia sa şi a
generat conflicte în familie, pârâta învinuindu-l pe soţul său de infidelitate şi reproşându-i
comportamentul reprobabil în familie”, ceea ce echivalează cu o „culpă comună”, „raporturile de
familie fiind grav şi iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nefiind posibilă”.
Aceasta este singura motivare în fapt a instanţei de apel, care nu echivalează cu „motivele
pe care se sprijină” soluţia instanţei de control, în sensul art. 304 pct. 7 C.proc.civ., pentru că, pe
de o parte, se stabileşte o situaţie de lipsă de procreare din partea recurentei, care este combătută
în totalitate de probatoriul existent (care a indicat naşterea unui copil viu, din căsătorie, cât şi
existenţa mai multor sarcini nefinalizate, unele din culpa reclamantului şi a familiei sale, care nu
a menajat-o pe pârâtă în perioada de sarcină, aceasta executând munci grele, neindicate), dar şi
învinuirea pe care pârâta o aducea reclamantului, în legătură cu infidelitatea de care acesta dădea
dovadă, sigur şi reproşurile aferente, în legătură cu o asemenea comportare.
Din această motivare rezultă o culpă exclusivă a pârâtei în desfacerea căsătoriei, ceea ce
este inadmisibil. Reclamantului nu i se reţine niciun fel de culpă.
Nu se poate să procreezi în timpul căsătoriei, să ai mai multe sarcini, reclamantul să dea
dovadă de infidelitate crasă, mult timp, iar în final să ai culpă pentru că ai învinuit soţul de
infidelitatea care există şi care a fost dovedită cu prisosinţă, şi poate în mod legitim (în vederea
salvării căsătoriei) i-ai reproşat acest comportament imoral.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale
aplicabile, Curtea constată că este fondat.
În cauză, instanţele de fond şi de apel au reţinut că relaţiile dintre soţi sunt grav şi
iremediabil vătămate şi nu mai este posibilă continuarea căsătoriei din culpa ambilor soţi. Prima
instanţă a arătat că reclamantul a avut relaţii extraconjugale, încălcându-şi obligaţia de fidelitate,
şi nu a menajat-o pe pârâtă, astfel încât, din cauza efortului fizic, a născut un copil care ulterior a
decedat, iar alte sarcini nu au fost duse până la capăt, iar pârâta provoca în permanenţă
scandaluri, creând în familie o stare de tensiune permanentă, aceasta, conform declaraţiilor
martorilor, acuzându-l de infidelitate. Instanţa de apel a arătat, de asemenea, că din declaraţiile
martorilor rezultă că neînţelegerile dintre părţi erau determinate în mare parte de faptul că nu au
copii, ceea ce l-a înstrăinat pe reclamant de soţia sa, care l-a învinuit de infidelitate, fiind
dovedită astfel culpa comună a soţilor.
În raport de această situaţie de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel, Curtea va
analiza dacă acestea au aplicat corect dispoziţiile legale care reglementează obligaţiile soţilor şi
divorţul.
Potrivit art. 2 din Codul familiei (în vigoare până la data de 1.10.2011), relaţiile de
familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi
acorde unul altuia sprijin moral şi material. Conform art. 309 alin. (1) şi (2) NCC (în vigoare de
la 1.10.2011): „Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral. Ei au îndatorirea de
a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat”. Aceleaşi obligaţii
ale soţilor existau şi înainte de reglementarea actuală prin Noul Cod civil, fiind de esenţa
căsătoriei.
Conform art. 373 lit. b) NCC, divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive
temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă. Potrivit art. 379 alin. (1) NCC, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate
pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate
acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul
din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa
aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
Din noile dispoziţii ale Codului civil care reglementează în prezent divorţul rezultă că
instanţa trebuie să stabilească mai întâi dacă, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre
soţi sunt grav vătămate, ceea ce determină imposibilitatea continuării căsătoriei, şi apoi dacă
aceasta se datorează culpei unuia dintre soţi, indiferent de calitatea sa în proces, reclamant sau
pârât, respectiv dacă unul dintre soţi sau ambii şi-au încălcat obligaţiile ce le reveneau,
menţionate mai sus. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite se pronunţă divorţul, chiar dacă din
probe rezultă că doar soţul reclamant este în culpă, legiuitorul nefăcând nicio distincţie în acest
sens, important fiind ca destrămarea relaţiilor dintre soţi să se datoreze culpei unuia dintre ei, iar
nu altor cauze. Faptul că divorţul se poate pronunţa doar din culpa soţului reclamant rezultă şi
din prevederile art. 379 alin. (1) ultima teză care face trimitere la dispoziţiile art. 388 NCC în
această situaţie, şi anume soţul pârât nevinovat poate cere despăgubiri de la soţul reclamant
vinovat. Prin urmare, în mod eronat a apreciat instanţa de apel că nu se poate pronunţa divorţul
dacă vina aparţine exclusiv reclamantului, cu ignorarea noilor dispoziţii legale în materia
divorţului.
În speţă, instanţele de fond şi de apel au reţinut că reclamantul şi-a încălcat obligaţia de
fidelitate şi de acordare a sprijinului său moral pârâtei, dar nu au stabilit ce obligaţie inerentă
căsătoriei a încălcat pârâta. Faptul că aceasta reproşa soţului încălcarea obligaţiei sale de
fidelitate, în condiţiile în care s-a reţinut că acesta a avut relaţii extraconjugale, nu reprezintă o
încălcare a obligaţiilor acesteia de respect, fidelitate, acordare a sprijinului său material şi moral
soţului. Nici faptul că din căsătorie nu au rezultat copii, în condiţiile în care din probe nu s-a
stabilit că s-ar fi datorat refuzului pârâtei de a avea copii, ci altor cauze, nu se poate reţine ca o
culpă a pârâtei în destrămarea relaţiilor de căsătorie. Pentru a se stabili culpa unui soţ la
destrămarea relaţiilor de căsătorie nu este suficient să se arate care erau neînţelegerile dintre soţi,
ci trebuie să se indice în concret ce obligaţie a încălcat acesta, ceea ce instanţele nu au făcut în
ceea ce o priveşte pe pârâtă.
În concluzie, instanţele nu au stabilit o culpă a pârâtei în vătămarea raporturilor dintre
soţi, astfel încât în mod greşit au pronunţat divorţul din culpa ambilor soţi, cu aplicarea greşită a
dispoziţiilor legale ce reglementează obligaţiile soţilor, enunţate mai sus.
Deşi pârâta solicită respingerea acţiunii, dorind continuarea căsătoriei, Curtea apreciază
că din probele administrate în cauză rezultă că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil
vătămate şi nu mai poate continua căsătoria, întrucât aceasta implică cu necesitate voinţa ambilor
soţi în acest sens (atât timp cât căsătoria se încheie prin consimţământul liber şi personal al
viitorilor soţi, continuarea acesteia trebuie să se bazeze de asemenea pe consimţământul ambilor
soţi), or, refuzul reclamantului este clar exprimat şi în plus se reţine o încălcare gravă a
obligaţiilor inerente căsătoriei de către soţul reclamant. Faţă de cele arătate, Curtea constată că
sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 379 alin. (1) coroborat cu art. 373 lit. b) NCC
pentru a se pronunţa divorţul părţilor, dar din culpa soţului reclamant şi nu a ambilor soţi, astfel
cum în mod eronat au stabilit instanţele de fond şi de apel.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9
C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica decizia civilă nr. 158 din 26.06.2012
a Tribunalului Suceava, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă, va schimba în parte
sentinţa civilă nr. 458 din 19.04.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în sensul că va
declara desfăcută căsătoria părţilor, încheiată la data de 16.09.1990, înregistrată sub nr. 7 la
Primăria comunei Breaza, din culpa exclusivă a reclamantului.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 N. C. Aniței, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 96-139


 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.109-166
 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 153-179
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M. Banciu, A.A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.92-103
 T. Bodoașcă, A.Drăghici, I.Puie, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2012, pag.166-223
 E. Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, pag.97-152
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 G. C. Frențiu, Dreptul familiei. Practică judiciară conform noului Cod civil.
Jurisprudență C.E.D.O, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.11-102
 S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag.138-163
 C.C.Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București,
2012, pag.142-179
 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,
2011, pag.201-252
 C.Mareș, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2013, pag.157-240
 D. Negrilă, Divorțul prin procedură notarială. Studii teoretice și practice, Editura
Universul Juridic, București, 2014

MODULUL III

1. Timp necesar pentru asimilare

2. Conţinut

2.1 Lecția 1

RUDENIA ȘI AFINITATEA
REGIMUL GENERAL AL FILIAȚIEI

Reglementare

Art. 405 – Noţiunea


(1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai
multe persoane au un ascendent comun.
(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 406 – Rudenia în linie dreaptă sau colaterală
(1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă
sau descendentă.
(2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
(3) Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt
rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi
coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi
nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.
Art. 407 – Afinitatea
(1) Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.
(2) Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.

În ceea ce privește rudenia și afinitatea, Codul Civil distinge în art.405 și 406 între:
Rudenia firească

Rudenia civilă

Rudenia în linie dreaptă

Rudenia în linie colaterală

Rudenia firească este rezultatul descendenței unei persoane din altă persoană sau a
faptului că mai multe persoane au un ascendent comun. Așadar, aceasta se bazează pe legătura
de sânge dintre două sau mai multe persoane: părinți și copii, frați și surori.

Rudenia civilă este cea care rezultă din faptul adopției, realizată în condițiile legii.

Rudenia în linie dreaptă – reprezintă descendența unei persoane dintr-o altă persoană
(ascendenții și descendenții unei persoane). Astfel, gradul de rudenie dintre două persoane este
dat de numărul nașterilor: părinții și copiii sunt rude de gradul I, bunicii și nepoții de gradul al II-
lea.

Rudenia în linie colaterală există legături de rudenie între mai multe persoane care au
un ascendent comun ( frații și surorile). Gradul de rudenie în acest caz se calculează pornind de
la numărul nașterilor astfel: se stabilește care este ascendentul comun a două persoane, urcând
până la acesta și coborând apoi către cealaltă persoană cu care se dorește a fi stabilit gradul de
rudenie.

Exemplul 1: X și Y – veri primari

Bunicul lui X și al lui Y


Grad III

Mama lui X (mătușa lui Y și Grad II Tatăl lui Y ( unchiul lui X și


sora tatălui lui Y) fratele mamei lui X)

Grad I Grad IV

X Y
Rezultă că:
- sunt rude de gradul IV: verii primari, X și Y.
- sunt rude de gradul III : X și tatăl lui Y, Y și mama lui X.
- sunt rude de gradul II : X și bunicul său, Y și bunicul său, mama lui X și tatăl lui Y.
- sunt rude de gradul I: X și mama sa, mama lui X și bunicul lui X, unchiul lui X și bunicul
lui X, unchiul lui X și Y.
Afinitatea reprezintă legătura dintre un soț și rudele celuilalt soț. Astfel, rudele soțului sunt,
în aceeași linie și același grad, afinii celuilalt soț, ceea ce înseamnă că odată stabilit gradul de
rudenie al soțului cu altă persoană din familia sa, se constată gradul de afinitate al celuilalt soț cu
respectiva persoană.

Întrucât afinitatea ia naștere prin faptul rudeniei și al căsătoriei, aceasta se va stinge prin
încetarea rudeniei (ca urmare a adopției) sau prin disoluția, respectiv desființarea, încetarea sau
desfacerea căsătoriei.

Exemplul 2: A și B – cumnați, A fiind căsătorită cu Z, fratele lui B

Aplicând regula de mai sus, B și Z sunt rude de gradul II, ceea ce înseamnă că A și B sunt
afini de gradul II.
GRADELE DE RUDENIE ȘI AFINITATEA (c /3 = rude colaterale de gradul 3, d/3= rude în linie directă
de gradul 3 etc.)
Nu sunt afini:
- Soții între ei
- Rudele unuia dintre soți cu rudele celuilalt soț (de exemplu, nu sunt afini fratele soției
cu sora soțului)
- Soții rudelor între ei (de exemplu soții a două surori)
- Afinii unui soț cu afinii celuilalt soț (de exemplu mama soției cu mama soțului,
conform principiului: „affines interse non sunt affines”)
- Frații vitregi, întrucât aceștia ori sunt frați după unul dintre părinți, consangvini (după
tată) sau uterini (după mamă) iar dacă nu au niciunul dintre părinți în comun, atunci
aceștia nu sunt nici măcar afini
- Cel care devine rudă cu unul dintre soți doar după disoluția căsătoriei (de exemplu,
copilul unuia dintre soți, născut după desfacerea căsătoriei, nu este afin cu fostul soț)

DICȚIONAR72

Afinitatea = legătura juridică rezultată din căsătorie, în ceea ce privește raporturile dintre
oricare dintre soți și rudele celuilalt soț (aceasta nu ia naștere niciodată între soți); gradul de
afinitate și linia acesteia se stabilesc după aceleași reguli ca și rudenia firească, fiind identice
cu linia și gradul de rudenie dintre celălalt soț și rudele sale.
Afini = persoane între care există legături de afinitate.
Ascendenți = rudele în linie dreaptă a unei persoane din care ea coboară.
Descendenți = rudenie în linie dreaptă care se bazează pe filiația născută de la un autor
comun, de la care pornește filiația.
Grad de rudenie = termen care exprimă apropierea sau depărtarea unei legături de rudenie și
se socotește după numărul nașterilor, fie în linie dreaptă, fie în linie colaterală. Astfel că, în
linie dreaptă se va socoti după numărul nașterilor, fiecare naștere constituind un grad, iar în
linie colaterală se va socoti numărul nașterilor pornind de la o anumită rudă către un strămoș
comun, numărându-se numărul nașterilor, după care se coboară de la strămoșul comun către
cealaltă rudă, cu care se dorește a se stabili gradul de rudenie.
Rudenie = legătura juridică dintre două sau mai multe persoane fizice rezultată din faptul
concepțiunii și al nașterii sau din actul juridic al adopției, care determină nașterea unor
drepturi și obligații nepatrimoniale reglementate de lege.
Rudenie civilă = legătura de rudenie stabilită prin efectul adopției, între adoptat și
descendenții săi, pe de o parte, și adoptator și rudele sale, pe de altă parte. În acest gradul de

72
Toate definițiile termenilor juridici explicați în cadrul rubricii „dicționar” au fost preluate din B.D. Moloman,
Dicționar de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2012
rudenie între aceste persoane este similar gradului de rudenie care rezultă din rudenia
firească.

Rudenie firească = legătura de sânge existentă între persoanele care descind una din alta,
sau între persoanele care, fără a descinde una din alta, au un ascendent comun.
Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este rudenia?
2. De câte feluri este rudenia?
3. Ce este rudenia în linie dreaptă?
4. Ce este rudenia în linie colaterală?
5. Cum se calculează gradele de rudenie?
6. Când încetează rudenia?
7. Ce este afinitatea?
8. Cum se calculează gradele de afinitate?
9. Ce fel de rude și în ce grad sunt soții între ei?
10. Care sunt categoriile de persoane între care nu există afinitate?

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

 M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, pag.348-350


 A.Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod
Civil, Ediția a 7-a, Editura C.H. Beck, București, 2012, pag.180-185
 Fl. A. Baias, A. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentarii pe
articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, cu articolele aferente
 M.Banciu, A.A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil-Curs universitar,
Editura Hamangiu, București, 2012, pag.104-109
 G. C. Frențiu, Comentariile Codului Civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2012,
cu articolele aferente
 S.P. Gavrilă, Instituții de dreptul familiei în reglementarea noului Cod Civil, Editura
Hamangiu, București, 2012, pag.164-168, 170-174, 182-185
Regimul general al filiației

Reglementare

Art. 408 – Modurile de stabilire a filiaţiei


(1) Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească.
(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
(3) Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după
caz.
Art. 409 – Dovada filiaţiei
(1) Filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul de
naştere eliberat pe baza acestuia.
(2) În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de naştere şi prin actul de căsătorie al părinţilor,
trecute în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă corespunzătoare.
Art. 410 – Posesia de stat
(1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi familia din care se
pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări:
a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se
comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;
b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca fiind al
persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintelui său.
(2) Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.
Art. 411 – Posesia de stat conformă cu actul de naştere
(1) Nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi
posesia de stat conformă cu acesta.
(2) Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de
naştere.
(3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a
fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei
filiaţii cu orice mijloc de probă.
Art. 412 - Timpul legal al concepţiunii
(1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al
concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2) Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din
intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
Art. 413 - Domeniul de aplicare
Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile şi persoanei majore a cărei filiaţie este cercetată.
Art. 414 – Prezumţia de paternitate
(1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Filiația reprezintă o formă a rudeniei, întrucât ea presupune existența unei nașteri care
leagă o persoană de părinții săi.
Totuși, filiația poate rezulta și din adopție, caz în care nu va exista o legătură biologică
între persoana adoptată și adoptator, ci una civilă, care este similară celei rezultate din faptul
nașterii, recunoscută astfel de lege.

Filiața față de mamă

După persoana față de care


se stabilește filiația

Filiația față de tată

Clasificarea
filiației Filiația din căsătorie

După relația dintre persoanele


care au conceput și născut
copilul
Filiația din afara căsătoriei

Filiația față de mamă

- aceasta rezultă din faptul nașterii și poartă numele de maternitate (art.408 alin.1 C.civ.);
- potrivit legii, ea poate fi stabilită și prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească;
- dovada acesteia se face prin actul de naștere întocmit în registrul de stare civilă, precum și cu
certificatul de naștere eliberat pe baza celui dintâi (art.409 alin.1 C.civ.).

Filiația față de tată

- atunci când este vorba de copilul născut din căsătorie, filiația față de tată se stabilește
prin intermediul prezumției de paternitate;
- chiar dacă după nașterea copilului, căsătoria părinților săi va fi anulată, acest copil va fi
considerat ca fiind născut din căsătorie, întrucât nulitatea în această materie nu produce efecte
față de copii, iar prezumția de paternitate se aplică și de această dată;
- când copilul se naște în afara căsătoriei, filiația poate fi stabilită prin :

recunoaștere, în condițiile și sub formele prevăzute de lege;

hotărâre judecătorească, atunci când se introduce o acțiune în stabilirea


paternității, cu precizarea că în această situație va opera și prezumția filiației față
de bărbatul cu care mama a conviețuit în perioada timpului legal al concepției
(conflict de paternitate).
Sunt considerați ca fiind copii din afara căsătoriei:

copiii concepuți și născuți înainte de încheierea căsătoriei părinților

copiii concepuți și născuți după desfacerea, încetarea sau desființarea


căsătoriei părinților

copiii concepuți și născuți din părinți care nu fost și nu sunt căsătoriți între ei

- în privința copiilor născuți din afara căsătoriei a fost consacrat un important principiu de
drept potrivit căruia copilul din afara căsătoriei are același statut juridic cu cel al
copilului născut din căsătorie73;

- în cazul copiilor născuți din căsătorie, dovada filiației se face prin actul de naștere și
prin actul de căsătorie al părinților, conform registrului de stare civilă, precum și prin
certificatele de stare civilă corespunzătoare.

Filiația și statutul civil al persoanei fizice

Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiație și rudenie dintre copil și
familia din care se pretinde că face parte (art.410 C.civ.). Ea constă, în principal, în oricare dintre
următoarele împrejurări:
a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi
educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;
b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către
autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintelui său;

Observăm faptul că legiuitorul a exclus din sfera posesiei de stat căsătoria, domeniul pe
care se pune accentul fiind exclusiv cel al filiației și rudeniei. Rolul posesiei de stat nu este acela
de a asigura dobândirea stării civile, ci ea reprezintă mijlocul prin care se poate proba starea
civilă a unei persoane. Desigur, pentru a proba starea civilă, posesia de stat nu este suficientă,
fiind necesar ca alături de aceasta să existe și alte mijloace de probă.

Cu toate acestea, în materia filiației materne, posesia de stat conformă cu precizările


făcute în actul de naștere, dă naștere prezumției absolute de maternitate, exceptând situația
prevăzută de art.411 Cod Civil, respectiv atunci când s-a stabilit de către instanța de judecată

73
Art.9 din Convenția Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei, încheiată la
Strasbourg la 15 octombrie 1975, iar România a aderat la această convenție prin Legea nr. 101/1992, publicată în
M.Of. al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992
faptul că a avut loc o substituție de copii sau că a fost înregsitrată ca mamă a copilului o altă
femeie decât cea care l-a născut.
Condițiile posesiei de stat sunt expres prevăzute de lege. Astfel că, posesia de stat trebuie
să fie:
continuă – este incompatibilă cu fapte pasagere, intermitente, fiind necesar ca
aceasta să dureze în timp pentru a-și consolida continuitatea

pașnică – în acest sens, mijlocul prin care a fost dobândită sau exercitată în
timp să nu se fi realizat prin violență

publică – pentru a putea reprezenta mijloc de probă, este necesar ca aceasta să fie
cunoscută și de către alte persoane

neechivocă – această condiție exclude un comportament ambiguu, de natură a


genera posesii de stat contradictorii

Recunoașterea de filiație

Reglementare

Art. 415. – Felurile recunoaşterii


(1) Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare
civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.
(2) Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
(3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Art. 416. - Formele recunoaşterii
(1) Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de star civilă, prin înscris autentic sau prin testament.
(2) Dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de
stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.
(3) Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Art. 417. – Recunoaşterea de către minorul necăsătorit
Minorul necăsătorit poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaşterii.
Art. 418. – Nulitatea absolută recunoaşterii
Recunoaşterea este lovită de nulitate absolută dacă:
a) a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă
filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâr judecătorească, recunoaşterea este valabilă;
b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Art. 419. – Nulitatea relativă a recunoaşterii
(1) Recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
(2) Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după caz, a descoperirii erorii
sau dolului.
Art. 420. - Contestarea recunoaşterii de filiaţie
(1) Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată.
(2) Dacă recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia,
dovada filiaţiei este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.

Extrem de importante în materia filiației sunt actele sau faptele de stare civilă, dintre
acestea remarcându-se în mod deosebit recunoașterea de filiație.

Recunoașterea în această materie, poate fi făcută prin:

declarație la serviciul de stare civilă

înscris autentic

testament

În această privință trebuie menționat faptul că legiuitorul a ales un mijloc de protecție a


persoanei care a fost recunoscută prin intermediul testamentului, în sensul că recunoașterea
făcută în cuprinsul unui astfel de act va rămâne valabilă chiar dacă testamentul este revocat.

Nu are relevanță dacă la momentul recunoașterii copilul recunoscut este major sau minor,
însă este important ca în cazul în care recunoașterea operează după decesul copilului, acesta să fi
avut descendenți firești.

Este un act de stare civilă, nepatrimonial;

Este un act juridic unilateral, întrucât ea constă în exprimarea


voinței de recunoaștere a unei persoane de către femeia, respectiv
bărbatul care pretind că un copil este al lor.

Este un act juridic solemn, în sensul că recunoașterea poate


îmbrăca forma unei declarații la serviciul de stare civilă, înscrisului
autentic sau testamentului.
Caractere
juridice Este un act irevocabil, chiar și atunci când recunoașterea este
realizată prin testament, în oricare din formele prevăzute de lege,
irevocabilitatea fiind reglementată de art.416 alin.3 Cod Civil.
Actul de recunoaștere va putea fi revocat în condițiile în care se
constată că recunoașterea nu corespunde adevărului (art.420
C.civ.).

Este un act declarativ, care devine opozabil erga omnes.


Este un act personal, singurii care au posibilitatea de a face o astfel
de recunoaștere fiind mama sau tatăl copilului.

Capacitatea – în această privință, legea nu cere decât ca persoana


care face recunoașterea să aibă discernămât la momentul
recunoașterii (art. 417 C.civ.);

Consimțământul – pentru ca recunoașterea să producă efectele


prevăzute de lege, acesta trebuie să fie exprimat în mod liber și
neviciat, adică să nu fie afectat de eroare, dol sau violență;
Condiții de
fond Obiectul recunoașterii este dat de însuși faptul filiației;

Cauza este dată de stabilirea filiației dintre persoana care face


recunoașterea și copilul recunoscut.

Declarație la serviciul de stare civilă – Serviciul Public Comunitar


de Evidență a Persoanelor;

Condiții de Înscris autentic – prin act autentic notarial sau prin hotărârea
formă judecătorească prin care se ia act de recunoaștere la
interogatoriu;

Testament – recunoașterea operează prin oricare dintre formele


testamentare prevăzute de lege, iar în cazul în care acel
testament se revocă, acest fapt nu are niciun efect asupra
recunoașterii.

Nulitatea recunoașterii

În materia recunoașterii, atunci când aceasta nu respectă cerințele prevăzute de lege,


poate interveni nulitatea absolută sau cea relativă, în funcție de situație.

Potrivit art.418 Cod Civil, recunoașterea este lovită de nulitate absolută atunci când:
A fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată;
Recunoașterea a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenți
firești;

Sub aspectul formei, aceasta nu respectă cerințele prevăzute de lege.


Legiuitorul a prevăzut totuși pentru prima dintre situațiile amintite mai sus un mijloc de
acoperire a acestei nulități. Astfel că, atunci când a fost recunoscut un copil a cărui filiație
anterior stabilită, a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă.

Nulitatea relativă intervine atunci când recunoașterea a fost viciată de eroare, dol sau
violență (art.419 C.civ.). Dreptul la acțiune în acest sens se prescrie în termenul general de
prescripție, care începe să curgă:

De la data încetării violenței

De la data descoperirii erorii

De la data descoperirii dolului

Contestarea recunoașterii de filiație

Recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând și de orice


persoană interesată (art.420 C.civ.). Astfel, pot introduce o cerere în contestarea recunoașterii
filiației:

Copilul recunoscut, care consideră că nu autorul recunoașterii este părintele


său;

Moștenitorii, care au interesul de a-l înlătura pe cel recunoscut de la


moștenirea autorului lor;

Autorul recunoașterii;

Mama copilului, atunci când revocă recunoașterea făcută ca urmare a unei erori de
fapt scuzabile;

Orice alte persoane care ar dovedi un interes legitim;


Procurorul, chemat să protejeze drepturile minorilor sau ale interzișilor.

Autorului recunoașterii, sau, după caz, moștenitorilor săi, le revine sarcina probei în cazul
în care aceasta este contestată de către celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenții
acestuia din urmă.

Proba în cazul contestării recunoașterii de filiație nu comportă particularități, fiind admise


în acest sens orice mijloace de probă.

În cazul în care o astfel de acțiune va fi admisă de către instanță, efectele pe care le va


produce sunt retroactive, legătura de filiație încetând de la momentul nașterii celui a cărui
recunoaștere este contestată. Pentru stabilirea filiației acestei persoane, este posibilă introducerea
unei acțiuni în acest sens, acțiune care va fi distinctă de cea în contestarea recunoașterii de
filiație.

Teste de autoevaluare:

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este filiația?
2. De câte feluri este filiația?
3. Care sunt copiii considerați ca fiind din căsătorie și care sunt cei din afara căsătoriei și ce
diferențe de tratament juridic există între aceștia?
4. Care sunt efectele pe care le produce filiația asupra statutului civil al persoanei?
5. Ce este și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia de stat?
6. Ce este și care sunt modurile în care se poate face recunoașterea de filiație?
7. Care sunt caracterele juridice ale recunoașterii de filiație?
8. Care sunt condițiile de fond cerute de lege pentru ca o recunoaștere a filiației să fie
valabilă?
9. Când intervine nulitatea recunoașterii de filiație?
10. Care sunt condițiile în care o recunoaștere de filiație poate fi contestată?

Spețe

1. O floare și doi grădinari

La data de 28.09.2014, Y se prezintă în fața notarului public din localitatea sa de domiciliu


pentru a da o declarație de recunoaștere a copilului pe care urma să îl aibă împreună cu X, care
era deja în cea de-a 4-a lună de sarcină. Cu puțin timp înainte să nască, X decide să se despartă
de Y, mărturisindu-i acestuia că ea încă îl mai iubește pe fostul soț, Z, de care a divorțat în urmă
cu doar 6 luni, prin procedură notarială, ca urmare a relației extraconjugale pe care o avea cu Y.
Mai mult decât atât, trecând peste infidelitatea soției sale, Z îi propune lui X să se recăsătorească,
astfel încât, la momentul nașterii copilului cei doi sunt soț și soție.

a) Stabiliți care sunt prezumțiile care operează în prezenta speță.


b) Precizați în ce condiții produce efecte declarația de recunoaștere a copilului nenăscut.
c) Stabiliți cine va fi considerat din punct de vedere legal tatăl copilului la momentul
nașterii sale.

2. Săptămâna Modei la Milano

Supărată că logodnicul său a uitat de ziua ei de naștere, X decide să plece împreună cu


cele două prietene ale sale, la Milano, pentru a face cumpărături cu ocazia Săptămânii Modei. La
hotelul unde acestea erau cazate, X îl întâlnește pe bunul ei prieten din copilărie, Z, care acum
este managerul hotetelului respectiv. După ce și-au povestit ce au mai făcut de când nu s-au mai
văzut, cei doi ajung să își petreacă noaptea împreună, fapt în urma căruia X rămâne însărcinată.
La 2 luni de la întoarcerea în țară, X, având rezultatele analizelor care confirmau existența
sarcinii, aceasta decide să-i împărtășească și lui Z vestea, însă aceasta nu prezicează nimic despre
faptul că urmează să se căsătorească cu Y peste 2 săptămâni. În urma primirii acestei vești, Z se
prezintă la Consulatul României din Milano unde dă o declarație de recunoaștere a copilului pe
care îl va avea împreună cu X și îi comunică acesteia doar faptul că se va întoarce și el în țară cât
de curând. Cu toate acestea, X își duce la bun sfârșit planurile de nuntă cu Y, însă la numai o
lună de la data încheierii căsătoriei, mustrând-o conștiința, aceasta îi povestește soțului ei cele
întâmplate la Milano, motiv pentru care Y decide să formuleze cerere de divorț pe cale judiciară,
însă nu precizează nimic în cuprinsul cererii despre paternitatea copilului soției sale cu Z. Înainte
de pronunțarea divorțului, X dă naștere unei fetițe.

a) Stabiliți cine este tatăl legal al copilului.


b) Care sunt efectele pe care le produce în această situație recunoașterea făcută de tatăl
biologic al copilului.
c) Care sunt etapele care trebuie parcurse pentru a se stabili filiația fetiței născută de X
în timpul căsătoriei ei cu Y, fetiță care însă a fost concepută cu Z și pe care acesta a
recunoscut-o anterior momentului căsătoriei lui X cu Y?