ORTODOXIE, EREZIE ȘI GNOSTICISM

ÎN PRIMELE SECOLE CREȘTINE

 Gelu Sabău (n. 1978) este lector universitar la Universitatea
„Hyperion” din București, Facultatea de Jurnalism. Doctor în
Filosofie al Universității din București (2010). A efectuat stagii de
cercetare la Université de Bourgogne, Dijon, Franța (2005-2006)
și la Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris (2007-2009). A
publicat studii de specialitate în volume colective și în mai multe
reviste din țară și străinătate: Vigiliae Christianae, Studia
Universitatis Babes Bolyai. Theologia Graeco-Catholica Varadiensis,
Cogito. Multidiciplinary Research Journal, South-East European
Journal of Political Science, Revista de Studii Media etc.
Colaborator cu diverse reviste de cultură: Idei în Dialog, Dilema
Veche, Cultura etc. A editat volumul de istoria presei Publicistică
românească. Antologie de texte, Editura Ars Docendi, București,
2015. Domenii de interes: Dogme și doctrine religioase, Ideologii
religioase și politice moderne, Filosofie politică, Modernitatea
românească.
 GELU SABĂU

ORTODOXIE, EREZIE ȘI GNOSTICISM

ÎN PRIMELE SECOLE CREȘTINE

 Editura ARS DOCENDI – Universitatea din București
Editură cu profil academic și cultural recunoscută de
CONSILIUL NAȚIONAL AL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
Șos. Panduri 90-92, sector 5, București
Tel./Fax: +4 021 410 25 75
www.arsdocendi.ro
office@arsdocendi.ro

Editor: Ioan Crăciun

Tehnoredactor: Liviu Crăciun
Foto copertă: Judecata de apoi (1435) - Stefan Lochner

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Ortodoxie, erezie şi gnosticism în primele secole creştine
Gelu Sabău. - Bucureşti : Ars Docendi, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-27-0607-4
281.3

© GELU SABĂU
Tipărit la Editura Ars Docendi
Părinților mei
 CUPRINS

ABREVIERI .........................................................................................11

INTRODUCERE .......................................................................................13

CAPITOLUL I
IDEEA MEDIATORULUI...............................................................19
1. Problema mediatorului la Platon ..................................................19
2. Daimonul ca mediator în tradiția platonică ..................................25
3. Critica conceptului platonician de mediator .................................31
4. Iisus, îngeri și demoni ..................................................................34

CAPITOLUL II
CONCEPTUL DE MEDIATOR LA PĂRINȚII APOLOGEȚI ...39
1. Regula adevărului.........................................................................39
2. Polemica anti-eretică ....................................................................52
3. Unicitatea Dumnezeului Suprem și a Creatorului ............................59
3. 1. Protologia valentiniană .......................................................59
a) Tatăl suprem și nașterea Fiului ......................................59
b) Generarea eonilor și acțiunea Fiului ..............................70
c) Căderea și apariția celor trei naturi ................................76
d) Cosmologia ....................................................................83
3. 2. Critica lui Irineu de Lyon ...................................................88
a) Critica protologiei valentiniene ......................................88
b) Critica teodiceii valentiniene .........................................95
c) Nașterea dualismului gnostic .......................................100
3. 3. Diteismul marcionit și critica sa .......................................106
4. Unicitatea Dumnezeului drept și a Dumnezeului bun ................111

7
 5. Unicitatea Creatorului și a Tatălui lui Hristos ........................... 116
5. 1. Marcion și Vechiul Testament ......................................... 116
5. 2. Profețiile în valentinism ................................................... 119
a) Statutul Legii în Epistola către Flora .......................... 119
b) Profețiile în Tratatul tripartit ...................................... 124
c) Interpretarea valentiniană a Vechiului Testament ....... 127
5. 3. Argumentul prin profeție la Părinții apologeți ................. 129
a) Iustin Martirul și Filosoful........................................... 129
b) Irineu al Lyonului ........................................................ 139
6. Hristologia ................................................................................. 147
6. 1. Hristologia valentinană .................................................... 147
a) Hristologia ptolemeiană............................................... 147
b) Hristologia Tratatului tripartit .................................... 154
c) Problema docetismului valentininan............................ 164
6. 2. Hristologia Părinților apologeți ........................................ 177
a) Numele divine ale Mântuitorului întrupat ................... 177
b) Funcția soteriologică a Mediatorului ........................... 182
c) Întruparea. Cele două naturi ale lui Iisus Hristos......... 188
7. Doctrina învierii trupului ........................................................... 196
7. 1. Doctrina învierii în creștinismul timpuriu ........................ 197
a) Învierea în Evangheliile canonice................................ 197
b) Învierea în Evanghelia după Toma.............................. 203
c) Învierea trupului în corpusul paulinic .......................... 208
7. 2. Doctrina învierii în valentinism........................................ 218
a) Tratatul despre înviere ................................................ 218
b) Evanghelia după Filip ................................................. 225
7. 3. Doctrina învierii la Părinții apologeți .............................. 230
a) Irineu al Lyonului ........................................................ 230
b) Tertulian ...................................................................... 236
8. Hermeneutică, rațiune și autoritate ............................................ 240

CAPITOLUL III
RECONSIDERAREA CONFRUNTĂRII DINTRE
GNOSTICISM ȘI CREȘTINISM ................................................. 247
1. Modelul sociologic .................................................................... 247
2. Argumentul dedus din autoritate................................................ 254
3. Reluarea argumentelor lui Eugène de Faye ............................... 258
3. 1. Nivelul intelectual ............................................................ 259
3. 2. Morala .............................................................................. 262

8
 a) Libertinaj și asceză .......................................................262
b) Soteriologia valentiniană .............................................267
c) Libertinajul și căsătoria albă ........................................286
3. 3. Tradiţia .............................................................................297
a) Sincretismul și metafora parazitului.............................297
b) Gnosticismul ca fenomen creștin .................................304
c) Tradiția și medierea hristică .........................................315

CONCLUZII .......................................................................................321

ANEXA I - Ce este gnosticismul? ..................................................325

ANEXA II - Originile gnosticismului ............................................337

ANEXA III - Istoria valentinismului .............................................347

BIBLIOGRAFIE .....................................................................................361

9
 ABREVIERI

1 Cor. Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni

2 Cor. A doua epistolă a lui Pavel către corinteni
Adv. Haer. Adversus Haereses
Adv. Marc. Adversus Marcionem
Adv. Prax. Adversus Praxeam
Adv. Val. Adversus Valentinianos
Apol. Apologiae pro Christianis
CD De Civitate Dei
De carne De carne Christi
De res. De Resurrectione
Def. Or. De defectum oraculorum
Deo So. De Deo Socratis
Dial. Tryph. Dialogus cum Tryphone Judaeo
Ev. Phil. Evangelium Philippi
Ev. Ver. Evangelium Veritatis
Ex. Exodul (Ieșirea)
Exc. Excerpta ex Theodoto
Fapte Faptele apostolilor
Flora Epistola către Flora
Ge. Geneza (Facerea)
Gen. So. De genio Socratis
Gig. De gigantibus
HTL Harvard Theological Review
Ioan Evanghelia după Ioan
Is. et Os. De Iside et Osiride
JBL Journal of Biblical Literature
Lc. Evanghelia după Luca
Leg. Legum Allegoriae
Mc. Evanghelia după Marcu
Mt. Evanghelia după Matei
NHC Nag Hammadi Codex
NT Novum Testamentum

11
 Philos. Philosophumena
Praes. Haer. De preascriptione haereticorum
Quaest. Ex. Quaestiones et solutiones in Exodum
Res. Mor. De Resurrectione mortuorum
RHPhR Revue d'histoire et de philosophie religieuses
Rom. Epistola lui Pavel către romani
RSPhTh Revue de Sciences philosophiques et théologiques
RSR Revue de Sciences religieuses
RThPh Revue de théologie et de philosophie
SC Sources Chrétiennes
Strom. Stromatele
Th. Evanghelia după Toma
Trac. Tri. Tractatus Tripartitus
Vig. Chr. Vigilae Christianae

12
 INTRODUCERE

Perioada la care ne vom referi1 în lucrarea de față este

fără îndoială pasionantă prin disputele intelectuale și prin
sincretismul de care dă dovadă. Filosofie, religie, mitologie,
religii de mistere, curente de idei venind din iudaism, elenism
sau din Orient, toate vor forma un imens amestec2 care va da
naștere, în linii mari, celor trei curente spirituale dominante în
epocă: filosofia neo-platonică, creștinismul și gnosticismul3,

1
După clasificarea lui Hans Jonas, este vorba de perioada elenismului tardiv
situată cu aproximație între începutul erei creștine până în jurul anilor 300
d. Hr. (H. Jonas, La religion gnostique. Le message du Dieu Etranger et les
débuts du christianisme, pp. 37-45).
2
Iată, după H. Jonas, amestecul fenomenelor religioase în epocă: „la
propagation du judaïsme hellénistique, en particulier la montée de la
philosophie juive alexandrine; la propagation de l’astrologie et de la magie
babylonienne, concourante avec une expansion générale du fatalisme dans
le monde occidental; la propagation, dans le monde hellénistico-romain, de
divers cultes à mystères, bientôt générateurs de religion à mystères; la
montée du christianisme; l’efflorescence des mouvements gnostiques, leurs
grandes élaborations de systèmes dans le christianisme et hors de lui; et les
philosophies de la transcendance conçues dans l’Antiquité finissante, qui
commencent avec le néo-pythagorisme et culminent dans l’école néo-
platonicienne.” (H. Jonas, op. cit., p. 45).
3
Conținutul noțiunii de „gnosticism” este foarte discutat printre specialiști.
Pentru dificultățile ridicate de definirea acestui concept a se vedea M.A. Williams,
Rethinking ”Gnosticism”: an Argument for Dismantling a Dubious Category,
pp. 7-53. Pentru un istoric al definirii și al nașterii acestui concept vezi Anexa
I. În această lucrare ne vom referi în mod special la marcionism și la

13
curente care vor lupta între ele pentru supremație și din care
unul singur va ieși învingător: creștinismul.
Dacă motivele pentru care creștinismul va fi învingător în
fața păgânismului sunt relativ ușor de identificat4, cele pentru
care va fi mai puternic decât gnosticismul nu sunt deloc
evidente. Primele respingeri gnostice au loc la începutul celei
de-a doua jumătăți a secolului al II-lea, perioadă în care
doctrina creștină, departe de a fi definitivată, își pune primele
pietre de temelie5, în timp ce gnosticismul, sub forma sa
valentiniană spre exemplu, prezintă un sistem speculativ foarte
bine dezvoltat6. Deci, care au putut fi motivele pentru care

valentinism. Aceste două curente heterodoxe s-au făcut remarcate prin

legăturile lor intime cu creștinismul.
4
În linii mari, motivele sunt următoarele: 1) irefutabilitatea argumentelor
raționale aduse de creștini împotriva cultului idolilor. După Adolph von
Harnack, lupta contra idolilor fost cu siguranță componenta cea mai
impresionantă și mai eficace a predicării creștine. (A. von Harnack, Mission
et expansion du christianisme dans les premiers trois siècles, p. 49); 2)
tradiția filosofică greacă (în special platonismul) încurajează religia
monoteistă, rămânând în același timp ostilă sau cel mult neutră față de
politeism (vezi R. Schaerer, Dieu, l’homme et la vie d’après Platon, p. 15);
3) rigoarea moravurilor creștine și puterea martiriului susținută de
promisiunea în viața de apoi, față de relativa decadență a moravurilor
păgâne; 4) puterea credinței în cuvintele Bibliei. Din acest punct de vedere,
creștinii sunt considerați de către filosofii păgâni niște naivi sau creduli.
(vezi A. von Harnack, op. cit., p. 293).
5
După Harnack, Origen este „teologul cel mai influent din Biserica
răsăriteană, părintele științei teologice, autorul dogmaticii ecleziastice. El a
strâns laolaltă și a combinat învățăturile apologeților, gnosticilor și vechilor
teologi catolici...” (A. von Harnack, Istoria Dogmei. Introducere în
doctrinele creștine fundamentale, p. 138).
6
Iată descrierea lui Harnack a situației în epocă: „D’un côté, il y avait la
proclamation chrétienne sans forme, encore incohérente, liée à l’Ancien
Testament, dépendante en fait du judaïsme tardif avec la plénitude de ses
matériaux contradictoires, résolue à tout inclure dans la « tradition
apostolique » et à préserver ce tout selon l‘esprit et la lettre. Et de l’autre côté,
on trouvait des maîtres marquants, qui offraient une connaissance chrétienne
de Dieu et du monde nette et ferme, dans laquelle la rédemption de Jésus

14
creștinii au refuzat speculațiile gnostice sau, mai degrabă,
motivele pentru care argumentele creștinilor s-au dovedit mai
puternice până la sfârșit?
În articolul său, „Pourquoi le gnosticisme n’a-t-il pas
réussi?”, publicat în Revue de théologie et de philosophie în
1914, savantul francez Eugène de Faye prezintă patru argumen-
te care, din punctul său de vedere, explică eșecul gnosticis-
mului în fața creștinismului. Iată argumentele:
1) Decadența intelectuală și științifică a mișcărilor gnos-
tice. De la începutul secolului al II-lea până la sfârșitul secolului
al III-lea are loc un fenomen bizar: „tandis qu’au temps des
apologistes, et même au temps d’Irénée et de Tertullien, la supé-
riorité intellectuelle des meilleurs gnostiques sur les chrétiens de
la grande Eglise était marquée, au IIIe siècle, les rôles sont
renversés.”7 Acest fenomen de inversare a ierarhiei intelectuale
este datorat, susține de Faye, nivelului intelectual din ce în ce
mai slab al discipolilor gnostici. Dacă primii reprezentanți ai
gnosticismului, Basilide, Valentin, Marcion etc., precum și
primii lor discipoli sunt exegeți sau spirite speculative de primă
clasă, începând cu a treia generație, în jurul anilor 170-180,
calitatea intelectuală a discipolilor devine tot mai slabă, iar
gnosticsmul virează spre magie sau fantezie8.
2) Al doilea argument este cel al preponderenței crescă-
toare a ritualului în cadrul gnosticismului. În practica religioasă
a gnosticismului ritualul va deveni din ce în ce mai important și
formulele magice vor sfârși prin a se substitui vieții interioare.
Astfel se ajunge la slăbirea sentimentului religios.

Christ occupait la plus haute place; ces maîtres développaient les plus
sublimes spéculations des Grecs sur les forces antagonistes qui meuvent le
monde.” (A. von Harnack, Marcion. L’évangile du Dieu étranger. Une
monographie sur l’histoire de la fondation de l’Eglise catholique, p. 36).
7
Eugène de Faye, „Pourquoi le gnosticisme n’a-t-il pas réussi?”, RThPh,
vol. 46, 1914, p. 118.
8
Ibidem, p. 117.

15
 3) Al treilea motiv este libertatea gnosticilor în ceea ce
privește morala. Maeștrii celui de-al II-lea secol sunt adepți
deciși ai ascezei și foarte stricți în ceea ce privește morala. Dar
la sfârșitul celui de-al II-lea secol pătrund în sânul lor adepți,
veniți din păgânism, precum carpocratienii, care predicau
licența moravurilor și păcatul contra naturii9. Libertatea de
gândire a gnosticilor se va regăsi la nivelul moravurilor și asta
se va dovedi fatal.
4) În sfârșit, ceea ce va fi în dezavantajul gnosticilor, este
absența unei tradiții. Poate cel mai mare handicap al gnosticilor
în fața creștinilor, lipsa asumată a unei tradiții, se datorează
criticii și refuzului gnostic de a valoriza interpretarea Vechiului
Testament. Aceasta era de o extremă importanță în epoca în
care fiecare, chiar și printre filosofi, se sprijinea pe o tradiție și
nu credea în posibilitatea de a susține noi teorii dacă nu se
putea baza pe autorități10. Din această cauză refuzul tradiției de
către gnostici se va dovedi plin de consecințe.
Acestea sunt cele patru argumente pe care Eugène de
Faye le consideră decisive pentru înfrângerea gnosticilor în fața
creștinilor. Argumentele lui de Faye pot fi considerate argu-
mente de tip istorico-cultural. Ele sunt deduse prin reflecția
asupra conținutului și evoluției istorice a doctrinelor gnostice.
Cu toate că argumentele sale sunt valabile, ele au totuși o
valoare explicativă limitată. Limita lor provine din faptul că ele
sunt deduse din observarea evoluției istorice a mișcărilor gnos-
tice, dar nu pot explica însăși această evoluție (sau involuție) în
urma căreia creștinismul va ieși învingător. De exemplu, de ce
maeștrii gnostici ai celui de-al II-lea secol sunt mai valoroși din
punct de vedere intelectual decât părinții Bisericii, pentru ca
situația să se inverseze apoi? Cum se face că Biserica împru-
mută armele conceptuale ale gnosticilor și le folosește în cele
din urmă, într-un mod eficient, chiar împotriva acestora? De ce

9
Ibidem, p. 121.
10
Ibidem, p. 120.

16
moravurile primilor gnostici, renumite pentru puritatea lor,
devin din ce în ce mai libertine, în timp ce de partea creștinilor
evoluția este tocmai contrară? Ipotezele lui de Faye nu pot
răspunde la aceste întrebări.
În ceea ce privește lucrarea de față, vom propune un
argument de tip filosofic pentru a explica victoria finală a
creștinismului în fața doctrinelor de tip gnostic. În acest scop,
din totalitatea reprezentată de fenomenul creștin, ne vom
interesa în mod special asupra aspectului conceptual, lăsând la
o parte aspecte care aparțin cultului, organizării ecleziastice,
moralei etc. Această perspectivă teoretică va fi cea sub care
vom încerca să comparăm doctrina creștină cu doctrinele
gnostice concurente. Ipoteza pe care vom încerca să o susținem
este importantă atât pentru a oferi o soluție disputei dintre
creștinism și gnosticism, cât și pentru dezvoltarea ulterioară a
dogmei creștine. Iată, pe scurt, ipoteza:
Din punct de vedere teoretic, doctrina creștină poate fi
considerată un răspuns oferit problemei participării ridicată
de către Platon în Parmenide (130a – 135c), problemă căreia
Platon însuși îi oferă un răspuns mitico-teologic în Banchetul
(201d – 207a). Răspunsul lui Platon nu este însă satisfăcător
nici din punctul de vedere al propriului său sistem filosofic, iar
concepția sa, moștenită și consolidată de tradiția platonică, va
fi în cele din urmă criticată de către Părinții creștini. Însă
creștinismul însuși va prelua și va dezvolta conceptul mediato-
rului, făcând din acesta ideea fundamentală a dezvoltării sale
doctrinale. Astfel, principiul mediatorului devine principiul
structurant al doctrinei creștine și principiul conducător în
disputele împotriva ereticilor.

17