ION CREANGA: ”POVESTEA LUI HARAP-ALB” (tema si viziunea despre lume, încadrarea

în specie)
Ion Creanga, unul dintre scriitorii care s-au impus in literatura romană prin originalitatea stilului, a
lasat posterioritații o opera variată, aducând în literatură culta,farmecul și spontaneitatea literaturii populare.
Ion Creanga este integrat epocii marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, fiind
unul dintre cei mai valoroși povestitori ai poporului nostru. Operei sale capitale, scrierea memorialistica
”Amintiri din copilarie”, i se adauga basmele culte, care proiecteaza in fabulous lumea taraneasca apropiata de
sufletul său intr-o maniera originala de exprimare.
Basmul cult este o specie a genului epic, in proza, cu numeroase personaje ridicate la rangul de
simbol, în care se prezinta confruntarea dintre BINE si RĂU, solutionata de regulă, printr-un final fericit.
Elementul fabulous, supranatural este acceptat, prin conventie, ca apartinând sferei firescului, indicii spațiali și
temporali sunt vagi, generalizând intâmplările relatate, iar acțiunea urmărește o schema prestabilita.
Basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” este publicat in revista ”Convorbiri Literare” la data de 1
august 1887. ”Povestea lui Harap-Alb” este o naratiune pluriepisodica in care sunt relatate intâmplari
fantastice la care iau parte personaje cu puteri supranaturale, dar al cărei protagonist este omul ajutat de
obiecte sau făpturi cu insușiri miraculoase, care izbutește in cele din urma să fie rasplatit pe măsură.
Titlul basmului ”Povestea lui Harap-Alb” anunta tema textului si anume prezentarea intâmplărilor
din viața protagonistului. Acesta face totodată trimitere la caracterul fictiv, nerealist al intamplărilor
narate(„povestea”) și cuprinde numele personajului(Harap-Alb), nume dat de spân în momentul în care acesta
îi jură că îl va sluji până va muri și va invia.
Tema basmului are sursa folcloristică, prezentând confruntarea binelui cu răul. Pe parcursul acestei
confruntări , soldate cu victoria binelui, ca in majoritatea basmelor, eroul central își formează personalitatea,
cee ace conferă substanță epică scrierii conferindu-I caracterul de bildungsroman.
Motivele prezente in basm sunt de factură populară (împăratul fără urmaș, superioritatea mezinului,
călătoria, probele, demascarea impostorului, pedeapsa, căsătoria).In afară de temă si motive, care își au
originalitatea in folclor, alte elemente cu aceeași sursa sunt: ajutătoarele, (crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor,
turturica) aparitia obiectelor magice (apa vie, apa moarta, smicelele) prezenta cifrei trei, simbol al perfectiunii
(trei fii, trei fete trei aparitii ala spânului, trei probe initiate de acesta).
Actiunea este relatata la persoana a III-a, de catre un narator a carui perspectiva narativa lămuritoare
sunt specifice stilului autorului Ion Creanga. Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere.
Naratiunea are cea mai mare pondere in tesatura epica, redând prin frecventa verbului, inaintarea actiunii.
Aceasta este completata de dialog, care are la Creanga dublu rol, ca in operele dramatice: dezvoltarea actiunii
si individualizarea personajelor prin detalii specifice, care le caracterizeaza. Descrierea se bazeaza in general
pe portretizare; personajele sunt conturate in asa fel incat sa formeze ample reprezentari in mintea cititorului.
Fata imparatului Ros si cei cinci prieteni, care I se alatura protagonistului ,sunt descrisi cu amanunte
semnificative.
Constructia subiectului urmeaza o schema simpla. Cei doi frati, craiul si Verde-imparat conduc fiecare
câte o imparatie la doua capete ale lumii, foarte indepartate unul de calalat. Neavând descendenti masculini,
Verde-imparat îi scrie fratelui său să-I trimita pe unul dintre fii ca să îi urmeze la tron. Proba curajului îl
desemneaza pe fiul cel mic ca fiind capabil de a intreprinde calatoria catre tinuturile unchiului sau. Trecand
prin numeroase peripetii, depasind cu istetime, bunatate, curaj si mult ajutor multiplele probe ale formarii sale,
acesta isi indeplineste telul de a deveni imparat , casatorindu-se cu fata de care s-a indragostit.
In basm sunt prezente anumite clisee cu roluri bine determinate cum ar fi formulele specifice: initiala,
mediane, finala.
Incipitul basmului este o formula initiala: ”Amu cica odata intr-o tara un crai…” si are rolul de a
introduce cititorul in lumea miraculoasa, in care toul este posibil. Incipitul este in legatura stransa cu finalul,
construit tot ca o formula specifica redata in maniera culta: ”Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine
inca;cine se duce acolo bea si manânca, iară cine nu,se uita si rabda.” Formula de incheiere a basmului face
trecerea de la universul fictional imaginat de autor la realitatea cotidiana a fiecarui cititor. Formulele mediane
dau continuitate actiunii, mantinând starea de atentie si curiozitate cititorului: ”[….] ca cuvântul din poveste
înainte mult mai este” sau ”Si merg ei o zi, merg doua, si merg patruzeci si nouă”.
 Îmbinarea planurilor real si fabolos este evidenta chiar din incipit. Timpul este vag, nedeterminat, un
trecut indepartat in care se petrec evenimente ridicate la rangul de simbolo. Reperele spatiale sunt la fel de
vagi: ”Si craiul acela mai avea un frate mai mare , care era imparat intr-o alta tara, mai departata”.
Actiunea basmului este liniara, fiind alcatuita din multiple secvente inlatuite. Una dintre secventele
reprezentative pentru tema si viziunea despre lume a autorului este cea in care Spânul profitând de naivitatea
si buna credinta a protagonistului îl pacaleste i il determina sa intre in fantana. Scena este definitorie atat
pentru a ilustra confruntarea dintre bine si rau, cat si pentru maturizarea eroului. Cazând in capcana Spânului ,
fiul cel mic al craiului capata numele lui Harap-Alb, nume ce ilustreaza si conditia de sluga pe care o capata.
Pentru a restabili echilibruinitial, Harap-Alb, va fi supus unor probe, care, de fapt, sunt niste trepte de initiere
ale protagonistului.
O alta secventa semnificativa pentru viziunea lui Creanga asupra lumii si vietii este cearta dintre cei
cinci tovarasi in camera incisa de la Imparatul Ros, pe care Gerila o racise prea tare . Discutia dintre
protagonistii fantastici este asemanatoare cu o discutie dintre flacaii din Humulesti. Creanga confera astfel
caracter comic fabulosului, dovedind ca, singura posibilitate de a scapa de rău, este râsul. Aceste făpturi sunt
umanizate si indivizualizate prin comportamentul lor, prin felul de a vorbi, prin psihologia lor, care nu difera
cu mult de cea a personajelor umane din text.
Viziunea asupra lumii se contureaza pe masura ce patrundem in calitate de cititori in lumea basmului.
Putem vorbi, la Creanga de o perspectiva optimista si umoristica. Autorul priveste lumea jovialitate,
manifestand intelegere fata de defectele umane. Stilul inconfundabil al lui Creanga se bazeaza pe oralitate si
umor, pe folosirea unui limbaj specific, bogat in regionalisme, expresiisi locutiuni populare, pe eruditia
paremiologica: ”La placinte inainte,/La razboi inapoi.”, ”De-ar sti omul ce-ar pati,/Dimainte s-ar pazi.”
Basmul cult ”Povestea lui Harap-Alb” surprinde intr-o maniera originala confruntarea dintre bine si
rau, evidentiind trecerea personajului printr-o serie de incercari grele impuse de un stapân sever, ceea ce
contureaza sensul aducativ al basmului. In viziunea autorului, preluând modelul basmului popular, binele va
triumfa intotdeauna, iar raul nu poate sa nu ramana nepedepsit.

Particularități de construcție a personajului

Harap-Alb este personajul principal al basmului deoarce în jurul său se construiește toată acțiunea.
Este, de asemenea, un personaj real, pozitiv, dinamic, întrucât se schimbă pe parcursul acțiunii, evoluând de
la statutul de fiu de crai la cel de împărat.
Personajul este caracterizat direct de către narator (boboc în felul său, slab de înger, mai fricos ca o
muiere) și de Sfânta Duminică (luminate crăișor), toate aceste structuri indicând lipsa de experiență și
naivitatea eroului. Caracterizarea Sfintei Duminici pune de la început în evidență caracterul de „ales” al
personajului, anticipându-i destinul.
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte, relația cu celelalte personaje, nume și limbaj.
Harap-Alb este fiul cel mic al craiului care pleacă într-o călătorie către Împăratul Verde, menită de a-i
forma personalitatea și a determina și facilita cunoașterea de sine.
Inițial, eroul este un tânăr lipsit de curaj și neîncrezător în forțele proprii. El suferă din cauza
cuvintelor aspre ale craiului și se rușinează a-i spune tatălui că vrea să plece și el în călătorie, precum frații
mai mari.
Milostiv, crăișorul îi dăruiește bătrânei cerșetoare un bănuț, fiind răsplătit cu sfaturi pentru reușita
călătoriei. Încurajat de cuvintele bătrânei, Harap-Alb îi cere tatălui să-i permită să-și încerce și el norocul, fără
a avea aroganța fraților mai mari. Pentru el, a deveni succesorul unchiului său nu este un drept ereditar, ci o
datorie de onoare pe care trebuie să o împlinească, pentru a spăla rușinea părintelui. De aceea, drumul pe care
pleacă este unul fără întoarcere.
Cumpătat, mezinul nu promite reușita, ci vrea să-și încerce norocul, intuind că aceasta este datoria
sau misiunea pe care o are de îndeplinit („omul e dator să încerce”), însă, orgolios, îi spune tatălui său că nu
se va întoarce în caz de nereușită.
Curajos, dar mai ales determinat a-și duce la bun sfârșit misiunea, crăișorul depășește proba tatălui
deghizat în urs și trece podul spre o lume necunoscută.
Lipsit de experiență și credul, crăișorul este cu ușurință ispitit de Spân să coboare în fântână. Pentru
a fi eliberat, el jură pe paloș că își va schimba identitatea cu cea a Spânului și va deveni sluga acestuia.
Schimbarea statutului îi aduce un nume, care reprezintă pentru el o nouă identitate. Numele primit anunță
începutul inițierii, al maturizării, personajul ieșind de sub tutela părintească și fiind obiligat să-și construiască
o viață proprie, pe baza trăsăturilor și abilităților sale. Coborârea în fântâna răcoroasă, fără roată și cumpănă,
dar adâncă echivalează cu o coborâre în infern, care impune cunoașterea și conștientizarea răului, dar și cu un
botez, personajul primind pentru prima dată un nume: Harap-Alb.
În depășirea probelor, eroul dovedește că a învățat din experiențele anterioare să nu se mai lase
păcălit, să prețuiască și cele mai neînsemnate viețuitoare și să nu se mai lase ghidat după aparențe. Dând
dovadă de altruism și responsabilitate, protagonistul ajută albinele și furnicile, fiind răsplătit pentru aceasta
și ajutat la nevoie. De asemenea, întâlnirea cu cei cinci uriași dezvăluie lecția pe care crăișorul a învățat-o, și
anume de a nu judeca oamenii după înfățișare. Astfel, el acceptă cu ușurință tovărășia lui Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Alături de aceștia, protagonistul descoperă spiritul prieteniei, al
sacrificiului pentru cei apropiați, solidaritatea, optimismul, încrederea în sine și în viitor.
Una dintre trăsăturile importante ale personajului, pusă în evidență pe tot parcursul drumului inițiatic,
este onoarea cavalerească, loialitatea față de Spân căruia nu-i desconspiră identitatea, în ciuda dificilelor
probe la care este supus.
Decapitarea lui Harap-Alb este ultima etapă a inițierii sale, reprezentând eliberarea de jurământ. Fata
Împăratului Roș definitivează inițierea prin învierea ritualică, prin care personajul își redobândește identitatea
și renaște într-o nouă ordine. Personajul își recapătă statutul de fiu al craiului și devine împărat, întrucât
depășise toate obstacolele călătoriei inițiatice, dobândind calitățile de conducător.
Consider că, eroul basmului este un personaj dinamic care se transformă pe măsură ce depășește
probele la care este supus, se maturizează și se complică sufletește, prin urmare basmul Povestea lui Harap-
Alb poate fi considerat și un bildungsroman.