Introducere

INGINERIE
SEISMICĂ
- CFDP -
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Facultatea - Construcţii
Departament - Structuri
Ciclul de studii - Licienţă, anul 4
Programul de studii - Căi ferate, drumuri şi poduri
Nume curs - Inginerie Seismică
Coordinator curs - Şef lucr. dr. ing. Mihai Bindea
Colaborator - Asist. drd. ing. Claudia Chezan
Bibliografie
• Negoescu E., Fierbinţeanu V. – Proiectarea şi protecţia

antiseismică a podurilor şi construcţiilor pentru transporturi;
Editura Tehnică; Bucureşti – 1985
• Negoiţă, A., şi colectiv – Inginerie seismică. EDP Bucureşti,
1985.
• Negoiţa A. şi colectiv – Aplicaţii ale ingineriei seismice vol. I şi
II, E.T. Bucureşti, 1989-1991
• Verdes, Doina, „Notiuni fundamentale de inginerie seismică”, U
T PRESS , Cluj-Napoca, 2012
• ***Cod de proiectare seismica P100-1/2013 – Prevederi de
poiectare pentru clădiri
• ***EN-1998-2 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremuri; Partea 2: Poduri]]
Activitate Criteriu de evaluare Metoda de evaluare Ponderea în
nota finală
curs Rezolvarea a două Proba scrisă
subiecte de TEORIE Exament teoretic ET: 70%
19 ianuarie 2015;
durata 2 ore;
aplicaţii Evaluarea lucrărilor Examen oral;

de laborator Conditionează participarea 30%
la examen.
Activităţi extracuriculare
în cadrul disciplinei de inginerie seismica
• Cercetare științțifică în scopul participării la Conferințța

Națțională Studenţească
Teme pentru cercetarea studențească
Răspunsul seismic al unei structuri de pod prin metoda de calcul

seismic bazată pe deplasări.
email correspondence:
mihai.bindea@dst.utcluj.ro
Capitolul 1: Noţiuni de seismologie inginerească
- CONTENTS -
1.1. Introducere
1.2. Seismicity
1.3. The earthquake and the types of seismic waves
1.4. Measures of earthquake size
1.5. Record of the ground motion
1.6. Seismic hazard in Romania
1.1 Introducere
• SEISMOLOGIA – parte componentă a Geofizicii care reprezintă
ştiinţa cutremurelor de pământ; ea are ca scop studiul teoretic
şi experimental al apariţiei şi cauzelor cutremurelor de
pământ, propagarea şi înregistrarea undelor seismice ca şi a
altor fenomene înrudite (structura pământului, mecanismul
producerii şi transmiterii şocului seismic, istoria şi prognoza
seismelor etc.).
• Seismologia furnizează inginerilor elemente în ceea ce priveşte
caracterul şi mărimea mişcării seismice (acceleraţia, perioada
şi direcţia de propagare a mişcării seismice) necesare la
proiectarea şi executarea construcţiilor care trebuie să fie
rezistente la acţiuni seismice puternice pentru a reduce
pagubele materiale şi pierderile de vieţi omeneşti.
• Seismologii se concentrează mai mult pe efectele globale, pe
termen lung, ale cutremurelor, fiind interesaţi inclusiv de mişcările
seismice cu amplitudini mici care nu provoacă construcţiior un
răspuns structural semnificativ
• Inginerii pe de altă parte sunt interesaţi de efectele locale ale
cutremurelor de intensitate mare la care mişcarea terenului este
destul de intensă încât să producă daune construcţiilor
• Seismologia inginerească se ocupă cu explicarea şi predicţia
cutremurelor de pământ aferente unei anumite zone analizând
caracteristicile mişcării seismice care sunt importante pentru
determinarea răspunsului structurilor inginereşti
• În secolul 19 mai mulţi ingineri englezi au devenit foarte interesaţi
de mişcările seismice şi au contribuit semnificativ la cunoştinţele
despre cutremure din aceea vreme. Printre aceştia se numără şi
Robert Mallet (ing. constructor) care a inventat termenul de
sismologie (din greacă) şi termenul de „epicentru”.
Pierderi de vieţi omeneşti datorate cutremurelor importante din

secolul 20
INGINERIA SEISMICĂ se ocupă de efectele locale a cutremurelor de

pământ puternice şi deci, Ingineria seismică reprezintă acea parte a
Dinamicii structurilor care furnizează informaţii privitoare la
comportarea structurilor supuse la cutremure şi contribuie la
definirea unor concepte unitare cu privire la configuraţia structurală
(dimensiunile şi forma elementelor constitutive, caracteristicile
materialelor, procedeele de execuţie etc.).
Ingineria seismică este un domeniu aferent inginerilor constructori

care îşi propune scopul de a reduce efectele cutremurelor asupra
construcţiilor, acoperind mai multe aspecte, cum ar fi:
(1) Aspectele de seismologie şi geologie importnate pentru proiectarea

antiseismică a structurilor
(2) Analiza răspunsului dinamic al structurilor supuse la acţiuni seismice
(3) Dezvoltarea şi aplicarea metodelor de concepere, proiectare şi execuţie a
structurilor rezistente la acţiuni seismice.
Ingineria Seismică se împleteşte cu geoştiinţele pe de-o parte şi cu

ştiinţele sociale, arhitectura şi autorităţile administrative pe de altă
parte.
1.2. Seismicitatea
Seismicitatea unei regiuni stabileşte limita până la care acţiunile
seismice pot controla procesul de proiectare pentru orice structură de
rezistenţă planificată în locaţia respectivă.
Principalul indicator al grdaului de seismicitate il reprezintă

înregistrările însemnate de-a lungul timpului cu privire la cutremurele
ce au avut loc în acea regiune. Deoarece cutremurele majore generează
de cele mai multe ori daune considerabile, aceastea au fost
consemnate în cronicile timpurilor de-a lungul istoriei.
Frecvenţa de apariţie a cutremurelor nu este distribuită uniform pe

suprafaţa pământului, astfel s-au observat o tendinţă de concentrare a
a cestora de-a lungul unor bine definite linii asociate cu limitele plăcilor
ce alcătuiesc scoarţa terestră.
Distribuţia gobală a cutremurelor

Global distribution of seismicity

Seismotectonica României
pune în evidenţă un
conglomerat de plăci şi subplăci
care converg în zona Vrancea
European distribution of seismicity
Structura Pământului
Pământul are forma unui sferoid oblic având diametrul în lungul
ecuatorului de 12740km, respectiv diametrul polar de 12700km.
Interiorul pământului poate fi clasificat în 3 categori majore: Scoarţa,
Mantaua şi Nucleul.
Structura pământului
• Scoarţa exterioară sau litosfera îmbracă globul pe o grosime de 40-60
km, reprezintă 2% din volumul pământului şi este constituită dintr-un
amestec de roci eruptive, cristaline şi sedimentare bogate în Siliciu şi
Aluminiu (SIAL). Sub fundul mărilor şi oceanelor scoarţa este alcătuită
din roci bazaltice în grosime de cca. 5 km. În zona continentală, litosfera
este compusă din două straturi: cel de la exterior de natură granitică şi
cel de la interior de natură bazaltică cu o grosime de cca. 30-40 km.
• Mantaua bogată în Siliciu şi Magneziu (SIMA) este în stare păstos-
vâscoasă (temperatura 1600o - 2000o C). Mantaua reprezintă 81% din
volumul pământului.
Mantaua superioară sau astenosfera se găseşte la o adâncime de 100-
700 km şi este plastic vâscoasă.
Mantaua inferioară sau zona de tranziţie solidă este extinsă de la baza
astenosferei până la 2885-2900 km.
• Nucleul are o rază de cca. 3500 km şi este alcătuit din material
incandescent (temperatura 4000 - 4500 °C) şi greu (densitatea 97-123
N/cm3 ). Nucleul reprezintă 17% din volumul pământului şi se divizează
în nucleul intern care este solid şi nucleul extern care este lichid.
Chiar dacă grosimea astenosferei reprezintă doar o mică parte din grosimea
totală a stratului din care face parte, datorită caracterului său plastic vârtos
foarte pronunţat litosfera pluteşte alunecând deasupra ei ca un tot unitar chiar
dacă este divizată în mai multe plăci rigide de dimensiuni diferite.
Teoria ştiinţifică a tectonicii plăcilor presupune că deformaţiile litosferei sunt
legate de forţele interne ale pământului şi că aceste deformaţii se traduc prin
decuplarea mişcarea plăcilor rigide una în raport cu alta alunecând pe
astenosferă.
Falii seismice
• În urma studiilor geologice s-a ajuns la concluzia că roca de la

suprafaţa pământului nu este aşa rigidă şi fixă precum pare.
Există dovezi în multe formaţiuni geologice care conduc la
concluzia că acestea au fost supuse la deformaţii extinse, la un
moment dat, când se aflau la o anumită adâncime.
• Când se dezvoltă astfel de deformaţii, apar mişcări relative de
alunecare desfăşurate între feţele opuse ale suprafeţei de
rupere conducând astfel la apariţia fenomenului denumit falie
geologică.
• Faliile pot sa aibă lungimi cuprinse începând de la câţiva metri
până la cate sute de kilometri, iar deplasările acestora pot fi
sub formă de alunecări uşoare, care nu produc cutremure, sau
pot fi de tipul unor ruperi bruşte producând mişcări seismice.
Mişcarea plăcilor defineşte trei tipuri de
frontiere (falii) între plăci după geometria şi
direcţia lunecărilor relative. În figura de mai jos
sunt prezentate principalele tipuri de falii. O
falie transformată („strike-slip fault” sau
„oblique fault”) implică o mişcare de lunecare a
plăcilor lateral una contra celeilalte, de-a lungul
faliei paralelă cu direcţia acesteia. Lunecarea în
cazul unei falii divergente („normal fault”) se
produce pe verticală, placa superioară
mişcându-se în jos pe placa de mai jos
În majoritatea cutremurelor faliile nu ating producând astfel o întindere a scoarţei terestre.
suprafaţa terenului, în consecinţă ele nu Lunecarea în cazul unei falii convergente
sunt vizibile, dar există şi cazuri când („reverse fault”) se produce prin mişcarea
efectele acestora sunt vizibile, după cum se înclinată a plăcii superioare în sus peste placa
poate observa în figuria de mai sus. de la partea inferioară, producând o scurtare a
scoarţei.
1. Frontiere divergente – între A şi B; D şi E – plăcile se depărtează una faţă

de cealaltă
2. Frontiere convergente – între B şi C; D şi C – două plăci intră în coliziune
3. Frontiere transformante – între A şi E; B şi D; B şi E – două plăci alunecă
lateral una contra celeilalte, de-a lungul faliei; acest tip de limite permite
să se acomodeze diferenţele de viteze în deplasarea plăcilor una faţă de
cealaltă sau în direcţii opuse.
Cea mai cunoscută falie transformată este falia San Andreas din
California (se deplasează cu 5.5cm/an San Francisco spre Los Angeles)
1.3. Cutremurul de pământ şi tipurile de unde seismice
Cutremurul corespunde unei mişcări vibratorii a solului provocată de o eliberare a energiei de
deformaţie acumulată în crusta terestră sau în manta. Majoritatea cutremurelor cu semnificaţie din punct
de vedere ingineresc sunt de origine tectonică şi apar datorită alunecărilor în lungul faliilor geologice.
O ipoteză pentru studierea acestui fenomen este de a considera că rocile se comportă ca materiale
elastice şi că seismele sunt produse de relaxarea bruscă a deformaţiilor, în acest caz al lunecării
urmând un plan de falie. Se trece astfel de la o primă stare de echilibru corespunzând unor forţe
importante la o stare secundă sau după lunecare, când forţele au dispărut parţial sau total.
Ruptura încetează să se propage pentru că energia potenţială de deformaţie este epuizată; falia astfel
creată constituie o suprafaţă de minimă rezistenţă. Dacă deformaţiile continuă în aceeaşi regiune, este
de preferat ca acestea să se producă pe o falie formată la noua ruptură. Această falie “bine dispusă”
este mult mai frecventă decât formarea unei falii noi, cauza obişnuită a cutremurelor.
Conceptul de alunecare de-a lungul unei falii stă la baza studiilor despre cutremurele de pământ.
Studiile au fost în principal dezvoltate după observaţiile făcute asuprea faliei San-Andrea (California)
unde cutremurele se produc la adâncimi mai mici de 15 km.
• Focarul sau hipocentrul unui cutremur

este punctul de pe suprafaţa faliei
unde se produce prima fractură
• Epicentru este punctul de pe normala
la suprafaţa pământului ce trece prin
focarul cutremurului
Tipuri de unde seismice

• Energia eliberată la producerea unui cutremur se transmite, în toate
direcţiile, masivelor învecinate şi se propagă sub formă de unde
seismice care provoacă mişcări vibratorii ale scoarţei terestre. Acestea
se clasifcă în:
• unde seismice de adâncime, care după modul lor de propagare sunt
de două tipuri fundamentale, şi anume:
– Unde longitudinale, numite şi unde primare sau unde P, la care mişcarea
unei particule coincide cu direcţia de înaintare a undei, iar propagarea
mişcării se realizează prin modificarea volumului mediului şi deci prin
deformaţie de compresiune – întindere.
– Unde transversale, numite şi unde secundare sau unde S, la care direcţia
de mişcare a unei particule este perpendiculară pe direcţia de propagare
a undei, iar mişcarea se transmite prin forfecări ale mediului prin care se
propagă, fără modificarea volumului acestuia.
• Unde seismice de suprafaţă: apar când energia seismică se propagă
prin unde vibratorii la suprafaţa scoarţei terestre care devin din ce în
ce mai slabe în adâncime. Undele de suprafaţă pot fi longitudinale,
numite unde Rayleigh (R) şi transversale, numite unde Love (Q)
• Denumirea de unde „P” sau unde primare vine de la faptul că aceste unde
de tensiune normală se propagă cel mai rapid prin sol fiind primele care
ajung la un anumit punct considerat. Sunt cele mai rapide unde având o
viteză de propagare între 8 şi 13 km/s, drept urmare, în caz de cutremur,
acestea sunt primele unde care ajung la o staţie seismică fiinde primele
care se înregistrează. Undele „S” sau undele secundare se propagă mai lent
ajungând după undele „P”. Au o viteză de propagare între 5 şi 7 km/s,
motiv pentru care aceste unde se înregistrează totdeauna după udele „P”.
• Vitezele diferite de propagare fac posibilă determinarea distanţei până la
focar, pe baza cunoaşterii caracteristicilor elastice ale mediului de
propagare şi a diferenţei de timp cu care se receptează în punctul de
observaţie momentele iniţiale ale celor două tipuri de unde.
The time of seismic waves arrival

– Undele de suprafaţă Rayleigh sunt unde de tensiune-compresiune similare
undelor „P” cu excepţia că amplitudinea lor se diminuează odată cu distanţa
sub suprafaţa terenului.
– În mod similar undele Love sunt corespondentul undelor „S”, acestea fiind
de asemenea unde transversale; efectul acestora scade odată cu distanţa
sub suprafaţa terenului.
În procesul de propagare, undele parcurg medii cu caracteristici diferite, suferind o serie
de modificări, în funcţie de discontinuităţile întâlnite şi de natura straturilor pe care le
străbat. La suprafaţa scoarţei terestre, o undă longitudinală „P” poate produce o undă
longitudinală „PP” sau o undă transversală „PS”. În mod analog o undă „S” poate
provoca o undă „SS” sau o undă „SP”.
1.4. Măsurarea intensităţii cutremurelor
Cea mai importantă mărime pentru măsurarea unui cutremur din
punct de vedere sismologic este cantitatea de energie de deformaţie
eliberată la sursă, aceasta fiind indicată cantitativ prin Magnitudine.
Prin definiţie, magnitudinea Richter este logaritmul (în bază 10) din
amplitudinea maximă, măsurată în micrometri (10-6 m), aferentă
înregistrărilor seismice obţinute cu un seismograf Wood-Anderson,
corectate pentru o distanţă de 100km.
Magnitudinea astfel evaluată poate fi relaţionată în mod empiric cu
cantitatea de energie eliberată, E, prin următoarea relaţie:
log E = 11.8 + 1.5 M, în care M este magnitudinea.
Conform acestei relaţii, se poate observa că energia eliberată creşte cu
un factor de 32 pentru o creştere cu o unitate a magnitudinii, dar mai
important pentru ingineri este de observat că în cazul unui cutremur cu
magnitudinea mai mică decât 5 nu se estimează să se producă daune
structurale în timp ce pentru magnitudini peste 5 mişcările seismice
pot aduce daune considerabile construcţiilor.
Intensitatea măsoară importanţa unui cutremur într-un loc dat

funcţie de manifestările resimţite de populaţie şi de pagubele pe care
le-a produs.
Intensitatea depinde de distanţa epicentrală (intensitatea
scade atunci când distanţa epicentrală creşte) dar şi de anomaliile
locale care pot apare datorită condiţiilor geologice particulare.
Au fost definite diferite scări de intensitate seismică care
clasează efectele cutremurelor după importanţa lor cu ajutorul
descrierii convenţionale.
•Scara M.S.K. (1964)– 12 grade (Medvedev, Sponheuer, Karnik)
•Scara japoneză – 8 grade
•Scara Mercalli Modificată (MM) – 12 grade
•Scara EMS (1998) scara europeana conf. EUROCODURI

Modified Mercalli Intensity Scale
Modified Mercalli Intensity Scale
Scara Mercalli Modificată (MM) descrie efectele observate de
om în timpul cutremurului asupra mediului, construcţiilor.
• Gradul I - mişcare imperceptibilă de om

• Gradele II-III - mişcare resimţită de un număr mic de persoane
• Gradele IV-V - mişcare resimţită de numeroase persoane
• Gradul VI - cutremur resimţit de majoritatea persoanelor,
clopotele se pun în mişcare, apar crăpături în tencuială, acc.max.teren
= 25-50cm/s2
• Gradul VII - avarii uşoare la clădiri, crăpături în zidării cu mortar,
cad ţigle, cornişe, parapeţi, acc.max.teren = 51-100cm/s2
• Gradul VIII- avarii importante la clădiri bine executate, apariţia
fisurilor în sol, avarii la fundaţii acc.max.teren = 100-200cm/s2
• Gradul IX – distrugeri importante chiar la clădiri conformate
seismic acc.max.teren = 200-400cm/s2
• Gradul X - distrugerea generală a clădirilor din zidărie, avarii
puternice la structurile din beton armat sau metal, acc.max.teren =
400-800cm/s2
• Gradul XI-XII – catastrofă, modificări ale reliefului, râurile îşi
schimbă cursul, acc.max.teren mai mare decât acc. gravitaţională
The Medvedev–Sponheuer–Karnik scale (MSK-64)
I. Not perceptible
II. Hardly perceptible
III. Weak
IV. Largely observed
V. Fairly strong
VI. Strong
VII. Very strong
VIII. Damaging
IX. Destructive
X. Devastating
XI. Catastrophic
XII. Very catastrophic
Cutremure: Magnitudine/Energie
• O relaţie aproximativă între
magnitudinea undei de suprafaţă,
Ms, şi energia eliberată de către un
cutremur, E, este dată de relaţia:
log10E = 4.8 +1.5Ms
Drept urmare, raportul dintre două
cutremure care diferă printr-o unitate în
magnitudine este 31.6, iar pentru o
diferenţă de două unităţi este de 1000
(după cum se poate observa în tabelul
de mai jos).
• Acţiunea unui cutremur într-un amplasament dat poate fi descrisă prin
cele trei componente ale mişcării seismice înregistrate cu un
accelerograf utilizat la înregistrarea mişcărilor de pământ semnificative
din punct de vedere ingineresc.
• Cele mai importante aspecte ale înregistrărilor obţinute pentru fiecare
componentă a mişcării seismice, având în vedere potenţialul de a
provoca răspuns structural, sunt amplitudinea, conţinutul frecvenţelor
şi durata.
• Amplitudinea în general este caracterizată de valoarea maximă a
acceleraţiei sau de vârfurile de acceleraţie care depăşesc un anumit
nivel.
• Conţinutul frecvenţelor poate fi reprezentat de numărul de intersecţii
pe secundă a axei orizontale (de acceleraţie zero) din accelerogramă.
• Durata reprezintă intervalul de timp dintre primul şi ultimul vârf de
acceleraţie ce depăşeşte un anumit prag dat.
• Este evident că aceste mărimi cantitative, luate împreună, oferă o
descriere foarte limitată în ceea ce priveşte mişcarea pământului şi cu
siguranţă nu cuantifică adecvat potenţialul de producere a avariilor.
Seismpgraful
Mişcarea pământului este înregistrată în timpul unui cutremur cu instrumente
denumite sismografe. Aceste intrumente au fost iniţial dezvoltate în jurul
anului 1890, deci dispunem de înregistrări doar începând cu această perioadă.
În zilele noastre, sunt sute de seismografe instalate peste tot în lume, operând
sub formă de componente într-o reţea seismografică globală pentru
monitorizarea cutremurelor şi studierea fizicii pământului.
Seismograme
Înregistrările mişcării solului cu
ajutorul unui seismograf, denumite
seismograme, sunt utilizate la
calcularea locaţiei şi a magnitudinii
unui cutremur.
Principiul de funcţionarea a unui
seismograf este simplu şi se poate
observa cu uşurinţă analizând
schema unui seismograf timpuriu,
din secolul IX.
Schema unui seismograf
1.5 Înregistrarea mişcării pământului

Mişcarea pământului în orice punct este tridimensională, ceea ce
înseamnă că acel punct se mişcă în spaţiu şi nu doar într-un plan sau pe
o linie dreaptă. Pentru a înregistra complet o mişcare seismică, trebuie
instalate în cadrul seismografului a trei seismometre. Acestea vor
înregistra mişcările aferente celor trei direcţii perpendiculare, două
orizontale şi una verticală, şi vor genera trei seismograme
corespunzătoare.
Seismografele sunt gândite să înregistreze deplasări mici cauzate de
cutremure aflate la mare distanţă, deci sunt utilizate de către
seismologi interesaţi în localizarea hipocentrului, estimarea
magnitudinii sau studierea mecanicii cutremurelor – mişcări care
cauzează daune. Pentru înregistrarea acestor tipuri de mişcări ale
pământului este nevoie de un alt tip de instrument, unul care să
măsoare acceleraţia pământului în loc de deplasarea pământului.
Aceste instrumente se numesc accelerografe, şi înregistrările obţinute
astfel se numesc accelerograme.
Accelerograme - Accelerografe
Înregistrarea generată, numită accelerogramă, are acelaşi aspect ca
seismograma, dar caracteristicile matematice sunt diferite.
Accelerografele nu dispun de un sistem de înregistrare continuă, cum au
seismografele, în schimb dispun de un sistem de operare ce se
autodeclanşează la apariţia unui cutremur, acestea având un sistem
independent de alimentare cu energie pe bază de acumulatori. (având în
vedere că de multe ori in tipul unui cutremur energia electrică este
întreruptă).
În figura alăturată sunt
prezentate componenta
orizontală ale acceleraţiei
(respectiv vitezei şi
deplasării), pe direcţia nord-
sud, înregistrată la staţia El
Centro, California în timpul
cutremurului din Imperial
Valey Irrigation district în 18
May 1940
Componenta nord-sud a accelerogramei Vrancea March 1977 (viteza şi deplasarea)
1.6. Hazardul seismic în România

• Hazardul seismic în România se datorează contribuţiei a doi factori:
– contribuţia majoră a zonei subcrustale Vrancea
– alte contribuţii datorate altor zone cu focare seismice răspândite pe
teritoriul ţării
• Zona seismică Vrancea este localizată la curbura Carpaţilor
• Sursa de cutremure Vrancea are capacitatea de a produce mari
distrugeri peste două treimi din teritoriul României şi în mod special
în Bucureşti.
– Faimosul seismologist american Ch. Richter s-a exprimat după
cutremurul din martie 1977 – Vrancea s-a exprimat în felul următor:
“…nowhere else in the world is a center of population so exposed to
earthquake originating repeatedly from the same source”.
• O altă sursă importantă de mişcări seismice este zona Banat şi
regiunea din jurul Timişoarei.
Epicenters of earthquakes that took place in Romania in the period 984 – 1999
(Lungu et al, 2003)
Romanian earthquakes in 20th century
• Cel mai puternic cutremur din Vrancea este considerat a fi cel menţionat în
26 octombrie 1802, având estimată de diferiţi autori magnitudinea M pe
scara Gutenberg – Richter între 7.5 şi 7.7.
• Cutremurul provocat de focarul Vrancea având cea mai puternică

magnitudine din acest secol a fost cel din 10 noiembrie 1940, cu
magnitudinea M=7.4 şi adâncimea focarului 140-150km.
• Cutremurul din Vrancea cu cel mai devastator efect asupra construcţiilor, şi

primul cutremur cu accelerograme înregistrate din România, a fost cel din 4
martie 1977. Având magnitudinea M=7.2 şi adâncimea focarului de 109km
cu distanţa epicentrală la 105km de Bucureşti.
• În Bucureşti acest cutremur a cauzat peste 1400 de fatalităţi, colapsul a 23

de clădiri înalte din beton armat şi 6 clădiri multi-etajate din zidărie
realizate înainte de al doilea război mondial, respectiv 3 clădiri cu structura
din beton armat realizate în anii '60 - '70.
Acceleraţia de proiectare şi zonele seismice din România
1. Teritoriul naţional este subdivizat în zone seismice, depinzând

de hazardul local. Prin definiţie, hazardul unei anumite zone este
considerat constant.
2. Hazardul este descris prin intermediul unui singur parametru,

de exemplu valoarea de referinţă a acceleraţiei maxime a
terenului pe rocă sau teren tare, ag.
3. Valoarea de referinţă a acceleraţiei maxime a terenului,

stabilită de către autorităţile naţionale pentru fiecare zonă
seismică, corespunde unei perioade de recurenţă de referinţă
aleasă de aceeaşi autoritate naţională. Această valoare aferentă
perioadei medii de referinţă pentru teritoriul României este
denumită „acceleraţia de proiectare a terenului”.
Seismic zones of Romanian territory depending on soil design acceleration ag for
seismic events with average return period (of magnitude) IMR = 100 years
Perioada de control (colţ)
Condiţiile locale ale terenului sunt descrise prin valorile perioadei de control Tc
aferente spectrului de răspuns seismic specific amplasamentului. Aceste valori
caracterizează sintetic compoziţia frecvenţelor ale mişcării seismice.
TB şi TC sunt limitele domeniului de perioade în care acceleraţia spectrală are
valorile maxime şi este modelată simplificat printr-un palier de valoare constantă.
Perioada de control (colţ) Tc a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona
(palierul) de valori maxime în spectrul de acceleraţii absolute şi zona (palierul) de
valori maxime în spectrul de viteze relative. Tc se exprimă în secunde.
Perioada de control (colţ) TB este exprimată simplificat în funcţie de Tc astfel: TB =
0.2Tc.
Perioada de control (colţ) TD a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona
(palierul) de valori maxime în spectrul de viteze relative şi zona (palierul) de valori
maxime în spectrul de deplasări relative.
Valori ale perioadelor de control
The map of the Romanian territory with the zones on terms of TC for the horizontal
components of the seismic movements due to earthquakes having the IMR=100 years.

Introducere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INGINERIE

• Negoescu E., Fierbinţeanu V. – Proiectarea şi protecţia

aplicaţii Evaluarea lucrărilor Examen oral;

• Cercetare științțifică în scopul participării la Conferințța

Teme pentru cercetarea studențească

Răspunsul seismic al unei structuri de pod prin metoda de calcul

Pierderi de vieţi omeneşti datorate cutremurelor importante din

INGINERIA SEISMICĂ se ocupă de efectele locale a cutremurelor de

Ingineria seismică este un domeniu aferent inginerilor constructori

(1) Aspectele de seismologie şi geologie importnate pentru proiectarea

Ingineria Seismică se împleteşte cu geoştiinţele pe de-o parte şi cu

Principalul indicator al grdaului de seismicitate il reprezintă

Frecvenţa de apariţie a cutremurelor nu este distribuită uniform pe

Distribuţia gobală a cutremurelor

Global distribution of seismicity

• În urma studiilor geologice s-a ajuns la concluzia că roca de la

1. Frontiere divergente – între A şi B; D şi E – plăcile se depărtează una faţă

• Focarul sau hipocentrul unui cutremur

Tipuri de unde seismice

The time of seismic waves arrival

Intensitatea măsoară importanţa unui cutremur într-un loc dat

•Scara M.S.K. (1964)– 12 grade (Medvedev, Sponheuer, Karnik)

•Scara japoneză – 8 grade

•Scara Mercalli Modificată (MM) – 12 grade

•Scara EMS (1998) scara europeana conf. EUROCODURI

• Gradul I - mişcare imperceptibilă de om

IV. Largely observed

VII. Very strong

1.5 Înregistrarea mişcării pământului

1.6. Hazardul seismic în România

• Cutremurul provocat de focarul Vrancea având cea mai puternică

• Cutremurul din Vrancea cu cel mai devastator efect asupra construcţiilor, şi

• În Bucureşti acest cutremur a cauzat peste 1400 de fatalităţi, colapsul a 23

Acceleraţia de proiectare şi zonele seismice din România

1. Teritoriul naţional este subdivizat în zone seismice, depinzând

2. Hazardul este descris prin intermediul unui singur parametru,

3. Valoarea de referinţă a acceleraţiei maxime a terenului,

S-ar putea să vă placă și