Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-UCECOM-
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 73, Bl. G3, tronson 3, mezanin, sector 3, C.P. 030831;
Cod Fiscal: RO 2793000; Înscrisă sub nr. 112/2006 în Registrul special al Asociaţiilor
şi Fundaţiilor; Tel.: 031/030.14.00; Fax: 031/030.14.30; Web-site: www.ucecom.ro
Mergând mai departe cu analiza modificărilor ce vor interveni, reţinem că, spre
desosebire de actualul Cod de Procedură Civilă care reglementează un termen de declarare a
apelului de 15 zile de la comunicarea hotărârii (excepţia reprezentând-o cauzele care au ca
obiect divorţurile), prevederile Noului Cod de Procedură Civilă stabileşte că termenul de apel
este de 30 de zile, “dacă legea nu dispune altfel”. Totodată, dacă actuala reglementare oferă
posibilitatea extinderii termenului de formulare a motivelor de apel până cel mai târziu la
prima zi de înfăţişare, Noul Cod de Procedură Civilă introduce obligativitatea motivării
apelului înlăuntrul termenului de apel, sancţiunea reprezentând-o decăderea (art. 470 al. (c)).
Termenul de declarare a apelului este reglementat în art. 468 alin. (1) din Noul
Cod de Procedura Civilă, potrivit căruia termenul de drept comun este de 30 de zile —
„Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune
altfel”. Termenul este unul judicios.
Articolul 468 alin. (2) din Noul Cod de Procedura Civilă reglementează un caz
de echipolenţă/echivalenţă — „Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la
comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de
încuviinţare a executării silite”. Potrivit Codului de procedură civilă anterior, termenul de
apel curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu
somaţia de executare.
Conform art. 468 alin. (3) din Noul Cod de Procedura Civilă, ,JDacă o parte
face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data
depunerii cererii de apel.'''
Dispoziţiile art. 468 alin. (4) din Noul Cod de Procedura Civilă trebuie
coroborate cu cele ale art. 92 alin. (4) din Noul Cod de Procedura Civilă. Astfel, art. 468
alin. (4) prevede că ,JPentru procuror, termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii,
în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de
apel curge de la comunicarea hotărârif’, iar art. 92 alin. (4) dispune că procurorul poate să
exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1),
chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în
condiţiile legii.’’'’ Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate
în cazurile în care poate să declanşeze procesul civil, existând, aşadar, o oarecare limitare
sub acest aspect, indiferent dacă a pornit sau nu acţiunea civilă, precum şi când a participat
la judecată, indiferent dacă participarea sa era obligatorie sau facultativă.
Articolul 468 alin. (5) din Noul Cod de Procedura Civilă, referitor la efectul
suspensiv al termenului de apel, nu aduce noutăţi - „Termenul de apel suspendă executarea
hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege. In aceleaşi
condiţii, executarea se suspendă dacă apelul a fost exercitat în termen”.
În ceea ce priveşte art. 470 alin. (5) din Noul Cod de Procedura Civilă, există
situaţii în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât
comunicarea hotărârii, cum ar fi, de exemplu, cel al pronunţării acesteia. In cazul ordonanţei
preşedinţiale, a fost ridicată problema duratei termenului de exercitare a căii de atac, şi
anume dacă aceasta este egală cu durata termenului de drept comun - 30 de zile sau cu durata
termenului special prevăzut pentru această materie - 5 zile. Textul legal oferă soluţia pentru
această problemă în sensul că, din punctul de vedere al duratei, termenul de motivare este
egal cu termenul de exercitare a apelului pentru materia respectivă. Practic, poate exista
situaţia, în care termenul de exercitare a apelului se suprapune cu termenul de motivare, caz
în care motivarea trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de apel şi situaţia în care
termenul de exercitare precede termenului de motivare a apelului.
Noul Cod de procedură civilă consacră mai multe articole efectului devolutiv.
Acestea nu aduc noutăţi de fond, ci constituie o formă îmbunătăţită a textelor anterior în
vigoare (art. 292, 294 şi 295 din Codul de Procedura Civilă 1865).
Cu toate acestea, alin. (3) prevede că prin apel este posibil să nu se solicite
judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanţă şi respingerea ori
anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea
dosarului la instanţa competentă.
Într-o formulare care reia întocmai dispoziţiile art. 295 din Codul de Procedură
Civilă 1865, art. 479 alin. (1) din Noul Cod de Procedura Civilă, dispune că instanţa de apel
va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către
prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.
Dacă hotărârea primei instanţe este atacată numai parţial, ceea ce nu s-a atacat
trece în puterea lucrului judecat.
Totuşi, potrivit art. 477 (a cărui denumire marginală este limitele efectului
devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat” - tantum devolutum quantum apellatum), alin.
(1), instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau
implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din
hotărâre care a fost atacată
O problemă care s-a ivit în practică referitor la acest efect vizează soluţia
instanţei în ipoteza în care pârâtul apelează soluţia de admitere a cererii de chemare în
judecată şi se admite apelul. în acest caz, instanţa va respinge cererea de chemare în garanţie
formulată de pârât, ca rămasă fără obiect, deşi chematul în garanţie nu a formulat, la rândul
său, apel (principal ori incident)? Se agravează, în acest fel, situaţia pârâtului în propria cale
de atac?
Potrivit art. 477 alin. (2), devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză
atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv, ori atunci când se tinde la
anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
Trebuie menţionat că, potrivit art. 488 alin. (2) din Noul Cod de Procedura
Civilă, motivele de casare prevăzute de lege - fără distincţie după cum sunt de ordine publică
sau de ordine privată - nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea
apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse
sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Aşadar, pentru ca partea interesată să-şi
conserve dreptul de a invoca în recurs motivele de casare prevăzute de lege, nu este suficient
ca ea să exercite un apel nemotivat, sub cuvânt că acesta provoacă o devoluţiune totală,
cuprinzând implicit şi criticile la care se referă art. 488 alin. (2) NCPC, ci este necesar ca
respectivele critici să constituie obiectul unor motive de apel explicite. Dacă s-ar primi
soluţia contrară - combătută aici - ar însemna că apelantului neglijent, care omite să-şi
motiveze în termen apelul, i se creează o situaţie mai favorabilă decât celui care şi-a
îndeplinit obligaţiile procesuale şi a depus motive de apel, dar a criticat sentinţa apelată doar
sub unele aspecte, fără a formula şi critici ce s-ar subsuma ulterior motivelor de casare
prevăzute de lege.
Apelul este o cale de atac; în consecinţă, instanţa de apel verifică numai ceea ce
s-a judecat în prima instanţă, neputând fi, de regulă, făcute cereri noi, respectiv formulate
pretenţii care nu au fost analizate de prima instanţă ori modificate elementele pe care aceasta
le-a avut în vedere la darea soluţiei. S-a admis invocarea dreptului de retenţie, a beneficiului
de discuţiune ori a unei legi noi direct în apel, ca mijloace de apărare. Totuşi, dacă dreptul de
retenţie este în legătură cu o cerere în despăgubire formulată pentru prima oară în apel,
apărarea nu poate fi primită.
Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice
alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia
legală. Aceste dobânzi, rate, venituri trebuie să fi format obiectul judecăţii şi în primă
instanţă; altfel, nu s-ar putea cere direct în apel ratele şi dobânzile scadente după pronunţarea
sentinţei.
Referitor la acest aspect, s-a pus problema dacă actualizarea cu rata inflaţiei
(„orice altă despăgubire” ivită în legătură cu ceea ce s-a judecat în primă instanţă) se
subsumează dispoziţiilor art. 478 alin. (5).
Dacă însă intimatul este cel care urmăreşte să formuleze cererile la care se
referă art. 478 alin. (5), este necesară formularea unui apel incident, altminteri operează
principiul non reformatio in peius. Spre exemplu, reclamantul nemulţumit că i s-au admis
doar în parte ori i s-au respins pretenţiile formulate la prima instanţă poate cere şi dobânzile
devenite exigibile după darea sentinţei (dacă în cuprinsul cererii de chemare în judecată a
solicitat doar dobânzile până la pronunţarea sentinţei), însă dacă pârâtul este cel care a
declarat apel, reclamantul care urmăreşte obţinerea aceloraşi dobânzi trebuie să formuleze
apel incident; altminteri, ar trebui să se accepte că instanţa de apel poate agrava situaţia
apelantului în propria cale de atac, soluţie ce nu este susţinută de interpretarea sistematică a
textelor.
Astfel, art. 476 din Noul Cod de Procedură Civilă statuează, fară posibilitate de
tăgadă: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de
apel statuând atât în fapt cât şi în drept”. Atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele
rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea şi motivele de apel.
Reţinând prevederile art. 480 al. (3) din Noul Cod de Procedură Civilă,
observăm că la fel ca şi în acuala reglementare, motivele care determină anularea hotărârii
atacate cu apel sunt: soluţionarea cauzei de către prima instanţă fără a intra în judecata
fondului alături de situaţia în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Dacă se dispune anularea hotărârii atacate, instanţa de apel va rejudeca procesul ” evocând
fondul” sau, dacă părţile solicită expres acest lucru prin cererea de apel sau prin întâmpinare,
va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe. Se reconfirmă regulile conform cărora
soluţia de mai sus nu poate fi dată decât o singură dată în cursul procesului iar prima instanţă
va fi obligată să respecte dispoziţiile instanţei de apel, atât sub aspectul dezlegării unor
chestiuni de drept cât şi în ceea ce priveşte necesitatea administrării unor probe noi.
Totodată, ca noutate a fost instituirea unei distincţii clare între apelul principal,
apelul incident şi apelul provocat - înlăturându-se noţiunea inadecvată de "aderare la apel"
stabilindu-se, încă de la primul termen, cadrul procesual în care va avea loc judecata în apel.
În ceea ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel, Noul Cod
de procedură civilă realizează o nuanţare precisă a acestora, în strânsă legătură cu motivele
de apel invocate, precum şi cu limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus
judecăţii în faţa primei instanţe. Astfel, instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie
în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. în cazul în care
apelul este admis, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea
apelată, reţinând cauza spre judecare sau, trimiţând-o spre rejudecare primei instanţe sau altei
instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat
în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea,
instanţa de apel poate trimite cauza spre soluţionare instanţei competente sau altui organ cu
activitate jurisdicţională, ori poate reţine cauza spre soluţionare când constată că are
competenţa să judece în primă instanţă.
ÎNTOCMIT,
Consilier juridic – Bogdan Grigoraș