Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI


SPECIALIZAREA: SILVICULTURĂ

LICENȚĂ

ORADEA,
2019
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA: SILVICULTURĂ

PROTECȚIA ȘI ADMINISTREA FONDULUI NAȚIONAL


FORESTIER

ORADEA,
2019
CUPRINS
CAPITOLUL I
DREPTUL MEDIULUI ÎN SISTEMUL
DREPTULUI ROMÂN

1.1. Apariţia dreptului mediului ………………………………….......................5


1.2. Definiţia şi principiile dreptului mediului …………………………............6
1.3. Ocrotirea mediului înconjurător, problema contemporaneităţii ...............7

CAPITOLUL II
CONSERVAREA SI DEZVOLTAREA DURABILĂ
A FONDULUI FORESTIER

2.1. Consideraţii introductive ..............................................................................9


2.2. Noţiunea de fond forestier şi de pădure......................................................10
2.3. Clasificarea pădurilor din fondul forestier naţional..................................11
2.4. Proprietatea asupra fondului forestier........................................................12

CAPITOLUL III
PROTECŢIA, ADMINISTRAREA, GOSPODĂRIREA
FONDULUI FORESTIER NATIONAL

3.1. Sistemul naţional de administrare şi gospodărire


a fondului forestier........................................................................................14
3.2. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.....................................................18
3.2.1. Temeiul legal........................................................................................18
3.2.2. Scopul...................................................................................................19
3.2.3. Obiectul de activitate...........................................................................19
3.2.4. Patrimoniul ..........................................................................................20
3.3. Circulaţia terenurilor din fondul forestier...................................................21
3.4. Amenajarea fondului forestier .....................................................................24
3.5. Reconstrucţia ecologică, regenerarea si îngrijirea pădurilor.....................25
3.6. Protecţia fondului forestier naţional ............................................................27
3.7. Paza fondului forestier...................................................................................27
3.8. Produsele pădurii şi folosinţa lor ................................................................30
3.9. Proiectul de dezvoltare forestieră .................................................................32
3.10. Exploatarea masei lemnoase........................................................................36
3.11. Conservarea habitatelor şi a speciilor ........................................................37
3.12. Principalele ameninţări asupra fondului forestier naţional .....................39

CAPITOLUL IV
REGIMUL JURIDIC AL ARIILOR PROTEJATE ŞI
MONUMENTELOR NATURII ÎN ROMÂNIA

4.1. Evoluţia reglementărilor legale în materie.................................................43


4.2. Principalele categorii de arii naturale protejate........................................49
4.2.1. Noţiunea de rezervaţie şi de monument al naturii ...........................58
4.2.2 Categorii de arii naturale protejate.....................................................61
4.2.3. Propunerile Comisiei Uniunii Europene privind
clasificarea ariilor naturale protejate .................................................62
4.2.4. Categorii de arii protejate în viziunea Consiliului Europei …….....64
4.3. Regimul juridic general al ariilor protejate................................................66
4.4. Administrarea şi gestiunea reţelei de arii naturale protejate....................64

CAPITOLUL V
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ SI SANCȚIUNILE APLICABILE
PENTRU INCALCAREA PREVEDERILOR REFERITOARE
LA FONDUL FORESTIER NATIONAL .............................................................67

CONCLUZII ŞI PROPUNERI................................................................................76
BIBLIOGRAFIE…………………………………........……………………….......79
CAPITOLUL I
DREPTUL MEDIULUI ÎN SISTEMUL DREPTULUI ROMÂN

1.1. Apariţia dreptului mediului


Dreptul mediului înconjurător a apărut şi s-a dezvoltat pornind de la sarcinile imediate
încredinţate de societate, în funcţie de nevoile de protecţie a diferitelor elemente ale mediului,
ameninţate de dezvoltarea industriei, urbanizării, înmulţirea surselor de poluare.1
Protecţia şi dezvoltarea mediului a devenit treptat o problemă centrală a statului, a
agenţilor economici, a tuturor cetăţenilor.
În ţara noastră, legislaţia propriu-zisă de protecţie a unor elemente ale mediului natural
a apărut treptat, mai ales în anii ’60 şi la începutul anilor ’70 (cu precizarea că au existat mai
demult astfel de reglementări, ca de exemplu cele cuprinse în Codul silvic din 1963.
Dar, de apariţia şi dezvoltarea unei legislaţii ştiinţific fundamentată, bazată pe o
concepţie unitară, cu o strategie globală se poate vorbi numai în ultimele două-trei decenii.
În istoria legislaţiei ţării noastre privind mediul ambiant, un moment deosebit de
important l-a constituit apariţia Legii nr.9/19732 privind protecţia mediului înconjurător. Scopul
declarat al acestei legi a fost exprimarea sintetică a necesităţii asigurării menţinerii şi
îmbunătăţirii calităţii mediului, corespunzător cerinţelor ocrotirii naturii şi desfăşurării
armonioase a vieţii pe Terra. În doctrina internaţională se întâlnesc diverse concepţii privitoare
la conceptul de mediu, de protecţie a mediului şi desigur, de dreptul mediului.

1.2. Definiţia şi principiile dreptului mediului

Dreptul mediului este o ramură de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce
reglementează relaţiile sociale apărute în cadrul interacţiunii socio-economico-ecologice dintre
om şi mediul înconjurător, în scopul protecţiei, conservării şi dezvoltării sale ori altfel spus,
ansamblul relaţiilor interumane formate în legătură cu protecţia şi ameliorarea mediului uman.
Legea protecţiei mediului nr.137/1995 (republicată)1 face referire expresă în art.3 la
următoarele principii şi elemente strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării
unei dezvoltări durabile a mediului înconjurător, după cum urmează:
a) principiul precauţiei în luarea deciziei;
a1) principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor
mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative;

1
Vasilica Negruţ - “Dreptul Mediului înconjurător”, Editura Fundaţiei Academice « Danubius », Galaţi, 2003, p. 7
2
Republicată în M.Of., Partea I nr. 70 din 17 februarie 2000
1
Legea protecţiei mediului nr.137/29.12.1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.304 din 30.12.1995,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.70 din 17.02.2000
2
Art.5 din Legea protecţiei mediului nr.137/1995
b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
c) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
d) principul "poluatorul plăteşte";
e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor;
f) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;
i) participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. Ocrotirea
mediului înconjurător a devenit în prezent, o problemă recunoscută de majoritatea statelor
lumii. Au luat fiinţă diferite organizaţii internaţionale: Uniunea Internaţională pentru
Conservarea Naturii – 1948; Fondul Mondial pentru Natura Sălbatică – 1961; Programul “Omul
şi biosfera”, lansat de UNESCO în 1970, iar începând cu anul 1968, în cadrul mai multor sesiuni
ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au fost examinate aspecte variate ale poluării mediului
înconjurător.
Ca o propunere privind protecţia, administrarea, gospodărirea fondului forestier naţional
ar fi iniţierea unor noi acte normative în acord cu cerinţele Uniunii Europene care să sancţioneze
aspru pe cei care distrug în orice mod mediul înconjurător.
De asemenea, fenomenul defrişărilor masive ar trebuie stopat şi ar trebui sancţionaţi
sever cei care comit acte de distrugere a pădurilor şi aduc prin aceasta o gravă atingere fondului
forestier naţional, punându-i în pericol existenţa.
În concluzie, ameninţările asupra fondului forestier naţional sunt extrem de serioase şi
de duratǎ şi pot fi prevenite câtuşi de puţin doar prin eforturi susţinute, atât din partea
autoritǎţilor, cât şi a cetǎţenilor.

Statul român recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos, garantând


în acest scop:
a) accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute
de legislaţia în vigoare;
b) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului;
c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislaţiei şi
a normelor de mediu, eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu, inclusiv pentru
planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociaţii, autorităţilor administrative
sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;
e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.2
Dreptul mediului este chemat să creeze cadrul legal ştiinţific fundamental necesar şi
indispensabil realizării sarcinilor complexe privitoare la protecţia mediului.
Obiectul dreptului mediului îl constituie un complex de relaţii sociale formate între
participanţii la procesul multilateral al protejării şi dezvoltării mediului natural şi artificial. 3

1.3. Ocrotirea mediului înconjurător, problema contemporaneităţii

Ruperea echilibrului ecologic, prin intervenţiile necontrolate ale omului reprezintă o


caracteristică a secolului XI, consecinţele practicii iresponsabile acumulându-se treptat, astfel
că s-a ajuns la conturarea unor previzibile dezastre ecologice. Oamenii de ştiinţă au fost cei
dintâi care au alertat opinia publică în privinţa degradării periculoase a mediului, fenomenul cel
mai des întâlnit fiind poluarea din marile oraşe ale ţărilor industrializate, unde atmosfera
încărcată de bioxid de carbon şi acid sulfuric a devenit de nerespirat.
O problemă îngrijorătoare pentru umanitate o reprezintă poluarea mărilor şi oceanelor,
de pildă Marea Mediterană, datele fiind alarmante.
În zilele noastre fenomenului de poluare i s-a adăugat poluarea radioactivă, cu efecte
deosebit de periculoase asupra omului. Această formă de poluare este cea mai nocivă pentru
om, deoarece este invizibilă, incoloră, fără miros, nu produce durere şi nu are nici limite
stabilite.4
Consecinţele deosebit de periculoase ale armelor chimice şi biologice asupra mediului
înconjurător au dus la acorduri internaţionale de interzicere a lor. Dezarmarea generală şi
menţinerea păcii sunt condiţii indispensabile pentru a obţine şi menţine un mediu sănătos.

3
Vasilica Negruţ – op. cit., p. 8
4
V. Ivanovici – “Probleme ale protecţiei mediului înconjurător pe plan naţional şi internaţional”, în Revista
“Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător” nr.2/1976
Concluzia este că progresul nu trebuie respins, ci doar controlat. Se impune ca noile
invenţii în producţia industrială, în agricultură, turism, transporturi, să fie dictate de
considerente economice care să primeze asupra profitului imediat şi a altor citerii economice
tradiţionale.
Un rezultat important al Conferinţei de la Stockholm din anul 1972 îl reprezintă Planul
de acţiune pentru mediu, care cuprinde 109 recomandări adresate statelor în vederea protecţiei
mediului. Prevederile sale se referă în mod deosebit la trei categorii de probleme:
Evaluarea mediului – analiza, cercetarea, supravegherea şi schimbul de informaţii privind
mediul;
Gestiunea mediului, referindu-se atât la resursele naturale, cât şi la aşezările umane;
Măsurile de susţinere – informarea şi educarea publicului, precum şi formarea specialiştilor în
acest domeniu.
În cadrul Conferinţei de la Rio de Janeiro din anul 1992 s-au adoptat o serie de
documente, printre care “Declaraţia de principii” – “Carta pământului”, în care sunt enunţate o
serie de principii călăuzitoare pentru contemporaneitate, în vederea ocrotirii mediului
înconjurător sau programul “Agenda 21”.

Urmare a aplicării legilor fondului funciar, aproximativ 1.900.000 ha de fond forestier


au trecut din proprietatea statului in proprietatea unităţilor administrativ – teritoriale si a
persoanelor fizice si juridice de drept public şi privat.
La finele anului 2003 şi în perspectiva anului 2004, odată cu încheierea procesului de
aplicare a legilor fondului funciar, tabloul proprietăţii asupra celor 6,3 milioane ha de fond
forestier naţional este complex şi, în aceeaşi măsură,diversificat: 71,5% proprietate publică a
statului; 12,8% proprietate publică aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale; 9,5%
proprietate privată indiviză şi 6,2% proprietate privată a persoanelor fizice şi a unităţilor de cult
şi învăţământ.
Indiferent de forma de proprietate asupra pădurilor, persoane fizice sau juridice, acestea
au obligaţia, prin lege, să asigure gospodărirea pădurilor ce le-au revenit în proprietate, cu
respectarea regulilor şi normelor tehnice de regim silvic.
Diversificarea formei de proprietate a dus la necesitatea creării unor
structuri noi de gospodărire a pădurilor, în afară de cele existente.
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a creat cadrul legal în vederea
înfiinţării unor structuri de administrare a pădurilor private, prin Ordinul ministrului nr.
116/2002, modificat şi completat prin Ordinul ministrului nr. 557/2002.
În baza acestor reglementări, până în prezent, ministerul a autorizat 50 structuri silvice
private la nivel de ocol silvic, care administrează o suprafaţă de fond forestier de cca 490 000
ha, aparţinând persoanelor juridice de drept public şi privat.
Cele mai multe structuri proprii de administrare a fondului forestie aparţin unităţilor
administrativ-teritoriale şi formelor asociative şi a asocierii dintre acestea.
Dintre judeţele cu cele mai mari suprafeţe de fond forestier administrate prin structuri
proprii, se remarcă Bistriţa Năsăud cu 101240 ha (12 ocoale silvice private), Vâlcea cu 95365
ha (7ocoale silvice private), Sibiu şi Harghita (cu 52500, respectiv 50500 ha, cu 5, respectiv 3
ocoale silvice private).
Până la sfârşitul anului, se estimează ca suprafaţa de fond forestier administrată prin
structuri proprii, să depăşească 50% din fondul forestier aparţinând persoanelor juridice.
Personalul silvic necesar pentru funcţionarea structurilor silvice proprii, format din ingineri,
tehnicieni, brigadieri silvici şi pădurari, a fost autorizat de minister, potrivit prevederilor legale
şi se ridică la peste 850 persoane.
Administrarea fondului forestier aparţinând persoanelor fizice se poate realiza de către
proprietari, prin structuri proprii, sau prin contracte de administrare încheiate cu Regia
Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar paza fondului forestier aparţinând persoanelor fizice se
asigură gratuit.
Conştienţi de necesitatea gospodăririi durabile a pădurilor, persoane fizice proprietare de
fond forestier s-au constituit în asociaţii în scopul administrării, prin structuri proprii, a fondului
forestier pe care-l deţin.
Ţinând cont de faptul că fondul forestier nu se poate administra eficient decât pe suprafeţe
mari, ministerul este preocupat de a găsi soluţii pentru stimularea asocierii proprietarilor cu
suprafeţe mici de pădure. Este cunoscută dorinţa comună de a gospodări pădurile în aşa fel încât
să se obţină o serie de venituri materiale (produse lemnoase şi
nelemnoase) necesare satisfacerii unor nevoi personale sau colective şi în acelaşi timp să nu
pericliteze nimeni existenţa şi continuitatea pădurii.
Regia Natională a Pădurilor asigură si exercită paza fondului forestier pe care il
administrează, impotriva tăierilor ilegale de arbori, furtunilor, distrugerilor, degradarilor,
pasunatului, braconajului si altor fapte păgubitoare, precum si măsurile de prevenire si stingere
a incendiilor.
Prefectii, consiliile judetene si locale, precum si unitătile de politie si jandarmerie,
potrivit atributiilor ce le revin in temeiul legii, au obligatia de a sprijini actiunile de pază a
fondului forestier.