Sunteți pe pagina 1din 32

Atitudinea socială

Lect. univ. dr. Marcel Iordache


ATITUDINEA
FACE DIFERENȚA!
Atitudinea - Noțiuni de bază
Atitudine‚ atitudine de interpretare‚ atitudine de
evaluare‚ atitudine de ajutor sau de consiliere‚
atitudine de chestionare sau de anchetă‚
atitudinea de comprehensiune‚ ascultare
comprehensivă‚ funcţii ale atitudinilor‚ rolul
atitudinilor în comunicarea interpersonală‚ scala
de tip Likert‚ diferenţialul (diferenţiatorul)
semantic‚ schimbarea de atitudini‚ persuasiune‚
supunere liber consimţită‚ raţionalizare‚ tehnica
“piciorul în uşă”‚ tehnica “uşa în nas”‚ tehnica
amorsării‚ scheme de persoană‚ categorii‚
categorizare‚ atitudini prejudicioase.
Atitudinea - definiție

Atitudinea
se prezintă ca o stare internă a subiectului‚
manifestată în cadrul relaţiilor lui cu ambianţa‚
implicând aspecte ale proceselor cognitive‚
afective şi volitive‚ organizate în timp în idei‚
credinţe‚ motive‚ trăiri‚ explicând şi provocând
comportamentele.
Atitudinea – cadrul conceptual
David Krech şi Richard Crutchfield au considerat atitudinile ca fiind o
organizare durabilă de motive‚ emoţii‚ percepţii în raport cu un anumit
aspect al universului individual;
L.W. Doob – un răspuns implicit‚ anticipat şi mediator‚ actualizat de
modelele stimulilor şi având o anumită semnificaţie socială;
Gordon W. Allport a definit atitudinea ca o stare mentală şi
neurofiziologică a unei dispoziţii determinate de experienţa‚ care
exercită o influenţă orientativă dinamică asupra individului‚ pregătindu-l
să răspundă într-un mod specific la influenţa unor obiecte şi evenimente;
Donald T. Campbell a menţionat din nou funcţia de răspuns conştient la
anumiţi stimuli sociali pe care o exercită atitudinea.
Atitudinea:
o relaţie dintre imboldurile interne psihice şi ambianţa
socială a individului uman;
o cauză ascunsă a comportamentelor‚ o parte componentă a
luării de poziţie;
condiţia latentă a conduitelor‚ exprimată deschis în opinie;
o structurare cognitiv-afectivă a relaţiilor interpersonale;
condiţia oricărui raport al individului uman cu ambianţa;
o formă a motivaţiei‚ deoarece exprimă trebuinţele‚
motivele‚ interesele‚ credinţele;
un rezultat al interiorizării relaţiilor sociale.
Atitudiniile sunt:

stări interne‚ prezentând anumite structuri cognitiv-perceptive şi


cognitiv-logice‚ afective şi volitive‚ formate în confluenţa dintre
motivele personale şi influența stimulilor din ambianţă;

predispoziţii spre anumite comportamente‚ reieşite din


experienţa şi motivaţia personală şi în conformitate cu solicitarea
mediului social.
Atitudiniile
Dacă se ţine cont de proprietăţile fundamentale ale atitudinilor‚
vom scoate în evidenţă:
 direcţia sau orientarea‚ determinată de calitatea sentimentului
pe care-l avem faţă de un obiect‚ fenomen‚ eveniment;

 gradul sau intensitatea – de exprimarea cantitativă a acestui


sentiment;

 dinamica‚ condiţionată atât de caracteristicile obiectului‚ cât şi


de sentimentele subiectului.
Atitudiniile

Pozitive şi Orientarea Intensitatea Puternice‚


negative moderate
Dinamica

Dimensionale (uni-‚ pluri sau multidimensionale); aria extinderii


(personale‚ grupale‚ general-sociale); importanţa psihologică (importante‚
nesemnificative); caracterul obiectului (sociale‚ profesionale etc.).
Funcțiile atitudiniilor

 funcţia cognitivă – de organizare a percepţiei‚ a cunoaşterii


altuia;

 funcţia afectivă – de apărare a credinţelor şi directivelor


personale;

 funcţia volitivă – de orientare a comportamentelor.


Funcțiile atitudiniilor
 Plasate în nucleul organizării psihologice a persoanei‚ atitudinile
realizează funcţia de depozitare a trăirilor şi experienţelor
trecute‚ amintind‚ în aşa fel‚ aceea ce numim părtinire‚ credinţă‚
prejudecată;

Ele realizează funcţia de judecată apreciativă‚ stând la baza


opiniilor personale‚ unificându-le şi asigurând coerenţa lor.

Prin energia lor‚ atitudinile determină motivaţia


comportamentului;

Reprezentând corespondenţa conduitelor individului cu valorile


şi normele sociale‚ atitudinile îndeplinesc funcţia normativă.
Funcțiile atitudiniilor

În relaţiile şi comunicarea interpersonală atitudinile îndeplinesc


funcţii diverse:

sunt un aspect determinant al climatului relaţional;

influenţează calitatea relaţiei‚ determinând atracţia sau


respingerea interpersonală;

defineşte statutul părţilor şi determină natura relaţiei


interpersonale.
Funcțiile atitudiniilor
Unii autori explică funcţionalitatea atitudinii prin motivaţie;

Katz‚ tratând atitudinea din punct de vedere psihanalitic‚ îi


atribuie funcţia mecanismului de apărare – raţionalizare şi
proiecţie.
Atitudinile se prezintă ca o apărare a sinelui şi a grupului de
apartenenţă de trăiri negative prin proiectarea acestor stări
afective asupra altor persoane sau grupuri.
De exemplu‚ persoanele nemulţumite de faptul că se află în
somaj vor proiecta stările lor asupra unui grup‚ considerat ca
având o bunăstare economică mai favorabilă‚ apreciind
negativ membrii grupului cu situație economică mai prosperă.
Funcțiile atitudiniilor

Atitudinile sunt o condiţie a realizării scopurilor: manifestând


o atitudine pozitivă faţă de directivele corespondente dorinţelor
personale şi negativă faţă de cele ce contravin propriilor interese
se realizează o orientare spre anumite obiective;

Totodată‚ pentru a căpăta simpatia cuiva‚ sunt preluate atitudinile


lui‚ fapt explicat prin funcţia de ajustare a comportamentelor
pe care o exercită atitudinile.
Schimbarea atitudiniilor

Atitudinile constituie obiectul învăţării şi schimbării.

Achiziţionarea lor se realizează pe trei căi mai importante:


contactul direct cu obiectele‚ persoanele‚ evenimentele;
interacţiunea cu cei ce deţin o atitudine şi preluarea acesteia;
experienţa socială asimilată de la grupul de apartenenţă sau de
referinţă.
Schimbarea atitudiniilor

Un rol important în formarea atitudinilor joacă familia‚ modelarea


decurgând prin identificarea cu unul dintre părinţi.
Prin conformare‚ identificare şi interiorizare se formează
atitudinile pe parcursul socializării primare şi secundare‚
asimilându-se‚ totodată‚ valori şi modele‚ învăţându-se roluri
sociale şi norme de comportament.
Atitudinile formate în copilărie şi adolescenţă ulterior sunt
consolidate sau schimbate.
Consolidarea lor se realizează în condiţiile satisfacerii cerinţelor
sociale‚ iar schimbarea – în rezultatul unui conflict între
informaţiile şi experienţele vechi şi conţinuturile noi.
Schimbarea atitudiniilor

Un şir de teorii psihosociale explică fenomenul


schimbării atitudinilor:

 Teoria “Balanţei cognitive” (F. Heider) şi a

 Teoria ”Disonanţei cognitive” (L. Festinger)

se prezintă ca centrale în acest demers de explicare a


schimbării atitudinilor.
Schimbarea atitudiniilor

Fenomenul schimbării atitudinilor cunoaşte şi alte tratări – cele cu


referinţă la influenţa în scopul căpătării efectului dorit.

Există mai multe forme de influenţă în scopul schimbării de


atitudini.
Ele se pot înscrie în trei maricategorii:
 influenţă exercitată prin forţă sau autoritate;
 prin persuasiune;
 prin angajament liber-consimţit (numită şi manipulare).
Schimbarea atitudiniilor

Persuasiunea este procesul prin care tu convingi


interlocutorul sa faca ceva.
Este o activitate umana care decurge natural. Fiecare dintre noi
convingem sau influențăm mai mult sau mai puțin, asa cum
fiecare dintre noi comunicăm mai intens sau mai superficial.

Persuasiunea eficienta are caracteristici bine definite și se


bazeaza pe un set de legi ale persuasiunii.
Mijloace verbale de persuasiune

Persuasiunea poate folosi tehnici / mijloace :


 verbale de persuasiune;
 nonverbale de persuasiune.

Tehnicile de limbaj care urmează sunt instrumente de vârf în


arta persuasiunii.
Aceasta prezentare are rolul de a explica pe scurt cateva
mecanisme de influențare verbală.
Mijloace verbale de persuasiune
Avem patru moduri principale prin care percepem realitatea:
prin filtrul vizual, prin filtrul auditiv, prin cel kinestezic și prin
cel digital.
 Filtrul vizual:
Persoanele colectează informații din mediu prin imagini pe
care le văd și le tin minte.
Ei au tendinta să spună:
- Văd îmbunătățiri
- Am o imagine clară;
- Realitatea este în culori vii;
- O perspectiva luminoasă;
- Viața în roz.
Mijloace verbale de persuasiune

 Filtrul auditiv:
Persoanele folosesc auzul ca sursă principală de informație.

Ei au tendinta să spună:
- Asta sună bine;
- Voce melodioasă;
- Ascult, aud;
- Îmi cântă în strună;
- Avem același ritm.
Mijloace verbale de persuasiune

 Filtrul kinestezic:
Cand filtrează kinestezic informațiile primite din mediu,
oamenii se încred în modul în care simt lucrurile.
Sunt constienti de reacțiile emoționale și preiau informații
prin atingere, gust, miros.
Ei au tendinta să spună:
- Să descâlcim ițele;
- Pus cu spatele la zid;
- Un om cu greutate;
- Mers apăsat.
Mijloace verbale de persuasiune

 Filtrul digital:
Prin filtrul digital trece informaţia, care solicită o prelucrare
logică, cu ajutorul diferitor surse şi a intuiţiei personale.
Ei au tendinta să spună:
- Trebuie să mă conving;
- E un lucru cert;
- Iată și concluziile;
- Ce atestă faptele?
Mijloace verbale de persuasiune

Pentru a comunica eficient este necesar ca partenerul de dialog


să "se simtă înțeles". Acest lucru se întamplă atunci când
cuvintele pe care le folosesti sunt în concordanta cu felul în
care el procesează informația (pe acelașii canal senzorial).

De exemplu:
Când persoana spune: "nu îmi este clar" (termen vizual), îi
poți răspunde: "vreau să te ajut să iți faci o imagine mai bună"
(folosești tot un termen vizual).
Mijloace nonverbale de persuasiune
Rapport și limbajul trupului
Rapport este numele dat procesului prin care doi oameni
relaționează bine. Inseamnă construirea încrederii, armoniei și
cooperarii în relație cu celălalt. Cheia intrarii în rapport este
acceptarea.
Zicala "cine se aseamană se adună" are o explicatie excelentă
în procesul numit rapport. A intra în rapport înseamnă a găsi
elemente comune, familiare cu celălalt, indiferent că vorbim
despre locuri, comportamente sau atitudini.
Rapport-ul este ușa către construirea unor relații de succes în
care poți deveni convingător pe termen lung.
Limbajul verbal şi nonverbal în comunicare
7%

38%
55%

Limbajul corpului Vocea Cuvintele


Mijloace nonverbale de persuasiune

Când observăm doi oameni care se afla în rapport ne dăm


seama că:

 se potrivesc, se aseamănă unul cu altul, de exemplu în ceea


ce privește poziția corpului și tonalitatea vocii;
 se completează unul pe altul, când unul se opreste, celalalt
continuă.
Mijloace nonverbale de persuasiune

Cele mai evidente tipare de comportament care pot fi potrivite


cu interlocutorul sunt:

 poziția corpului: întregul corp, pozitța capului și a umerilor;


 tonul și tempoul vocii, volumul și intonația;
 respirația, mai ales când aceasta este evidentă, ca atunci
cand suntem agitați sau nervoși.
Mijloace nonverbale de persuasiune
Esenta crearii rapportului

 găsește resursele de care ai nevoie - intră într-o stare


productivă, congruentă;
 caută o tema de discuție comună:
 potrivește postura, gesturile și vocea (oglindește poziția
interlocutorului, gesturile sale și vorbește în același ritm cu
el);
 te simți bine?
 schimbă starea și vezi dacă celalalt te urmează (ghidare).
Mijloace persuasiune

Paradigma supunerii liber-consimţite, care cuprinde două


situaţii de influenţă – forţată şi fără constrângere – constă în
obţinerea de la individ a unor “angajamente”‚ care-i pot
schimba atât opiniile‚ cât şi comportamentele..

Influenţa prin forţă este eficientă în cazul când se urmăreşte


scopul căpătării unei modificări de comportament‚ dar
efectul este de scurtă durată‚ deoarece nu asigură şi o
modificare a ideilor care pot duce la schimbarea de atitudini.