Sunteți pe pagina 1din 8

Accidentul aviatic de la Baloteşti

Pe 31 martie 1995, o cursă a TAROM cu o aeronavă AIRBUS 310, cu destinaţia


Bruxelles decola, cu 7 minute întârziere, de pe aeroportul Otopeni.La 3 minute după decolare
avionul s-a prăbuşit lângă localitatea Baloteşti.49 de pasageri şi 10 membri ai echipajului şi-
au pierdut viaţa Comunicatul TAROM din 01.04.1995 confirma sec:”Aeronava a fost
distrusă complet, iar în urma accidentului nu există supravieţuitori”
Mediatizarea evenimentului
“Urmărind materialele publicate de 5 cotidiene importante(Evenimentul zilei, România
liberă,Adevărul,Curierul naţional şi Jurnalul naţional), în intervalul1-5 aprilie, pot fi
identificate 219 articole pe această temă:din acestea 88 sunt ştiri, 74 relatări, 12 reportaje, 25
interviuri şi 20 declaraţii şi comunicate(din care 4 aparţinând TAROM)”.1
După cum se observă, mesajele oficiale ale instituţiei nu reprezintă decât 2% din totalul
textelor consacrate acestui eveniment;ele au un caracter crispat, nu dau informaţii clare, nu
au o unitate de poziţie şi nu urmăresc o strategie coerentă
Ziarele au publicat în mod inegal comunicatele TAROM şi declaraţiile oficiale ale
directorului general al TAROM,domnul Nicolae Brutaru, care era principalul purtător de
cuvânt al companiei, precum şi ale directorului general adjunct, domnul Gheorghe
Răcaru.Totodată, în mod oficial s-au pronunţat primul-ministru al ţării, ministrul
Transporturilor şi cel al Sănătăţii, oficialităţi guvernamentale belgiene, reprezentanţi ai
AIRBUS Industries etc.
Pe lângă declaraţiile acestora, în presă au apărut numeroase alte materiale având ca surse
persoane din cadrul TAROM, care nu aveau nici misiunea, nici dreptul şi, poate nici
competenţa de a emite judecăţi sau ipoteze.Astfel, în România liberă este consemnat faptul
că nişte lucrători ai companiei au declarat că au auzit o discuţie a controlorilor de trafic, care
afirmau că s-ar fi sesizat o problemă la unul dintre motoarele navei; acelaşi ziar citează surse
interne TAROM, care susţineau că avionul ar fi fost unul închiriat de la o companie
americană; la fel, este citat un „expert” al TAROM, care doreşte să-şi păstreze anonimatul şi
care afirmă că accidentul a fost cauzat de o explozie foarte puternică; pentru alte supoziţii
sunt evocaţi „experţi ai companiei TAROM”, sau “unul din specialiştii de la Aeroportul
Otopeni”.În Jurnalul naţional, un “pilot de linie externă al TAROM” incriminează firma

1
Cristina Coman, Relaţiile publice principii şi stategii, Ed Polirom, Bucureşti, 2001 pag 153
constructoare; ziarul citează părerea lui Haralambie Ferestreanu, şeful Serviciului Inspecţiei
de Navigaţie Aeriană, a pilotului Petre Ofmanski, a lui Dan Andrei, comandant al
operaţiunilor de zbor din Aeroportul Otopeni, a lui Ştefan Buzoianu, şeful controlului de
apropiere de pe Aeroportul Otopeni, a lui Ioan Cepraga, comandantul flotei AIRBUS din
cadrul TAROM. Evenimentul zilei citează declaraţia şefului brigăzii de pompieri, care susţine
că avionul a explodat în aer; de asemenea, ziarul reproduce declaraţia unui reprezentant al
personalului navigant care conchide că acest accident “a pus capac la tot ce se întămplă în
TAROM în ultima vreme”, în contrast cu declaraţia unui pilot, care efectuase curse cu acea
aeronavă şi care pretindea că a fost o eroare de pilotaj; sunt citaţi pilotul Petre Ofmanski şi
Gabi Căpitanu, reprezentant al personalului navigant al TAROM. La rândul lor Cotidianul şi
Adevărul citează “un pilot de linie al TAROM”, „doi piloţi ai TAROM”, „surse ale
Companiei Române de Aviaţie”, „un specialist de la TAROM”, „un as al piloţilor români
care doreşte să rămână anonim”.
În concluzie, referitor la acest caz, în toate aceste ziare au apărut declaraţii contradictorii,
ale unor oficialităţi şi angajaţi ai TAROM(directorul companiei, directorul adjunct, diverşi
piloţi), precum şi ale unor oficialităţi guvernamentale, care adesea, contraziceau poziţiile
adoptate de companie, care dovedesc:
- că nu a fost creată o celulă de criză, cu specialişti, competenţe şi strategii adecvate
managementului comunicării de criză;
- că personalul TAROM nu a fost instruit în ceea ce priveşte relaţiile cu presa în situaţii de
criză;
- că nu a existat un efort de a se realiza o comunicare serioasă în interiorul TAROM, astfel
încât salariaţii să fie informaţi operativ şi corect despre acest eveniment;
- că nu a fost desemnat un unic purtător de cuvânt, care să centralizeze toate informaţiile şi
să le comunice presei.

2. Accidentul aviatic de la Baloteşti - analiza cazului din punct de vedere al comunicării

Acest caz este reprezentat de un accident aviatic în care a fost implicată o aeronavă
aparţinând companiei TAROM, cu destinaţia Bruxelles, şi care s-a prăbuşit la 3 minute după
decolare în apropiarea localităţii Baloteşti (la aproximativ 25 Km de Bucureşti).
Acest caz nu a fost bine gestionat din punct de vedere al comunicării de criză din mai multe
motive, din care enumerez:
- mesajele oficiale ale companiei TAROM, reduse ca proporţie faţă de toalul articolelor pe
această temă, nu au dat informaţii clare, nu au avut o unitate de poziţie şi nu au urmărit o
strategie coerentă;
- în afara unor oficialităţi din cadrul companiei, au apărut cu declaraţii în presă şi alte
persoane din cadrul companiei, care nu aveau nici misiunea, nici dreptul şi poate nici
competenţa de a emite judecăţi sau ipoteze, încălcându-se principiul conform căruia
trebuie să existe o singură persoană care să exprime punctul de vedere oficial al unei
instituţii(acesta fiind de regulă purtătorul de cuvânt);
- personalul TAROM nu a fost instruit în ceea ce priveşte relaţiile cu presa în situaţii de
criză
- nu a existat un efort de a se realiza o comunicare serioasă în interiorul TAROM, astfel
încât salariaţii să fie informaţi operativ şi corect despre acest eveniment.
Aplicând modelul teoretic al lui W.T.Coombs, putem să ne dăm seama dacă strategiile de
răspuns la criză adoptate de departamentul de relaţii publice al TAROM, au fost cele adecvate
pentru acest tip de situaţie,
“După W.T.Coombs în asemenea situaţii cea mai adecvată strategie de răspuns la criză ar
fi fost una de tip umilire, combinată cu elemente din strategiile de intrare în graţii
Strategia umilirii se bazează pe tehnici de remediere, pocăinţă şi rectificare:
a) remedierea: aplicând această tehnică, organizaţia încearcă să ofere, din proprie inţiativă,
modalităţi de compensare a pierderilor suferite de public, astfel încât atitudinea negativă
a acestuia să fie diminuată;
b) pocăinţa: prin această tehnică, organizaţia încearcă să slăbească aspectele negative
asociate cu criza, luând iniţiativa de a cere iertare publicului pentru efectele negative ale
crizei;
c) rectificarea: prin această tehnică organizaţia caută înţelegerea publicului prin stabilirea
de mecanisme destinate să protejeze publicul de ameninţările viitoare”.2

2
Cristina Coman, Relaţiile publice şi mass-media, Ed Polirom, Bucureşti, 2004, pag 155
„Cercetând comunicatele transmise de TAROM şi declaraţiile făcute de oficialităţile
TAROM în perioada de vârf a crizei, constatăm că în nici un caz nu se face apel la ansamblul
tehnicilor mai sus amintite”...3Compania a oferit compensaţii familiilor victimelor, dar nu a
făcut acest lucru în cadrul unui ansamblu coerent de manifestări şi al unui discurs adresat
direct publicului şi bazat pe ideea pocăinţei.De asemenea, compania nu a prezentat imediat
măsurile pe care le-a luat pentru a proteja publicul faţă de posibilele ameninţări viitoare.Au
lipsit elementele de asumare a vinovăţiei şi de încercare de a se reduce atitudinea critică a
publicului şi efectele negative ale crizei prin acest gest.
“Strategia intrării în graţii implică următoarele tehnici:obţinerea sprijinului, transcederea
şi auto-sprijinirea.
a) obţinerea sprijinului constă în prezentarea acelor acţiuni prin care se reaminteşte
publicului trecutul pozitiv al organizaţiei;
b) transcederea reprezintă acea tehnică prin care se încearcă plasarea crizei într-un context
lărgit, mai favorabil, astfel încât atenţia publicului să fie deturnată de la specificul crizei
către o perspectivă mai generală asupra fenomenului;
c) lăudarea se bazează pe prezentarea pozitivă a unui grup-ţintă, astfel încât să se inducă
acelui grup sentimente favorabile faţă de organizaţie.
Comunicatele TAROM ne permit doar identificarea tehnicilor de obţinere a sprijinului, prin
eforturile făcute de a reaminti publicului absenţa unor accidente de acest tip în istoria
organizaţiei. ”4
“Din perspeciva modelului lui W.L.Benoit, observăm că TAROM s-a bazat mai mult pe
strategiile eludării responsabilităţii:unele elemente din aceste materiale permit identificarea
unor strategii de corectare.Comunicatele şi declaraţiile oficiale au insistat pe:
a) respingerea acuzaţiilor legate de nepriceperea piloţilor români sau incapacitatea
specialiştilor de a Otopeni de a asigura controlul şi paza în mod adecvat(ipoteza
atentatului terorist).În acest sens au fost folosite tehnici de tip justificare(evenimentul este
impredictibil şi nu avea cum să fie controlat de companie) şi sublinierea caracterului
accidental(nu există precedent de acest tip, drama nu poate fi imputată companiei)

3
Ibidem pag 156
4
Cristina Coman, Relaţiile publice şi mass-media, Ed Polirom, Bucureşti, 2004, pag 156
b) angajamentele legate de măsurile care au fost luate pentru evitarea unor accidente
asemănătoare(creşterea controalelor, promisiunea de a nu fi achiziţionate noi aeronave
AIRBUS, declanşarea anchetei şi angajamente referitoare la seriozitatea ei)
În concluzie, referitor la comunicarea de criză, în acest caz putem afirma că instituţia a
fost pur şi simplu luată prin surprindere, cu toate că în bibliografia de specialitate se arată că
orice criză poate fi prevăzută.Departamentele de relaţii publice pot crea planuri de gestionare
a crizei, astfel încât să facă faţă evenimentelor nedorite.Lipsa acestora duce la ceea ce s-a
întâmplat în acestă situaţie când s-au făcut erori de comunicare cu implicaţii serioase asupra
imaginii şi credibilităţii instituţiei.

3. Conflictul din Kosovo - analiză din punct de vedere al comunicării

Cunoaştem cu toţii date mai multe sau mai puţine despre conflictul din Kosovo.
În esenţă acesta se rezumă la o campanie a forţelor de securitate sârbe împotriva albanezilor din
Kosovo, ceea ce a dus la intervenţia NATO în regiune operaţiune denumită “Forţa Aliată”.
În continuare voi trata aspecte referitoare la comunicarea NATO în acest conflict.
Responsabilii NATO pe probleme de comunicare au avut în acest conflict câteva probleme
serioase din punct de vedere ala comunicării şi anume:
- trebuiau să contracareze susţinerea de care Slobodan Miloşevici(preşedintele regimului
de la Belgrad) se bucura în rândurile unei părţi a opiniei publice ruse, care “era în mare
parte artificială , bazată pe o viziune caricaturală a situaţiei din Balcani, pe un sentiment
de solidaritate slav-ortodox captat cu “sens unic” în beneficiul regimului de la Belgrad”5
- încercarea de a convinge opinia publică internaţională despre legitimitatea intervenţiei
NATO în conflict(oprirea crimelor, retragerea forţelor, întoarcerea refugiaţilor etc.);
- eliminarea breşelor de percepţie între ce este dorit(eliminarea totală a pagubelor în rândul
populaţiei civile) şi ceea ce este posibil( limitarea la maximum a pagubelor în rândul
populaţiei civile) într-un conflict;
- eliminarea avantajului deţinut de Miloşevici în ceea ce priveşte imaginile;
- nefuncţionarea optimă în primele săptămâni a reţelei de informaţiiNATO/SHAPE;
- inexistenţa la început a unui Centru al operaţiunilor pentru media .

5
Nicolae Rotaru, Comunicarea în organizaţiile militare, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005. pag. 190
Referindu-ne la aspectul legat de imagini, putem afirma că în acest conflict Miloşevici
deţinea întâietatea asupra NATO.
“Miloşevici care era maestrul imaginilor era liber să arate media occidentale ceea ce
dorea el.Iugoslavia considera că se află în război şi a acţionat în consecinţă – cenzură,
controlul media- pe când noi consideram că este vorba de un conflict şi am aplicat principiile
de transparenţă ale unei democraţii deschise.”6
Trebuie reamintit pentru a înţelege mai bine aspectele descrise mai sus, faptul că NATO a
desfăşurat în acest conflict operaţiuni aeriene şi nu deţinea controlul la sol.
Cu ocazia briefinguri-lor zilnice ale NATO specialiştii în comunicare şi relaţii publice
foloseau mii de cuvinte pentru a explica ce se întâmplă: atrocităţi, execuţii sumare, jafuri,
incendii, violuri.”Nimic nu era crezut pentru că nu puteam prezenta probe fotografice.”7
Iată care este forţa imaginilor şi de ce televiziunea este actualmente “regina” media.Pe
scurt imaginile primează.Se dă crezare imaginilor, chiar dacă ele sunt puţin reprezentative
sau deformeaază realitatea, iar cuvintele sunt privite cu neâncredere chiar dacă sunt
adevărate.În acest conflict, din acest punct de vedere, NATO pornea cu un handicap serios pe
care trebuia să-l elimine.
„Una dintre cele mai mari provocări pentru noi în timpul crizei din Kosovo a fost să
convingem ziariştii că nu ne aflam în situaţia de a pierde războiul media şi că de fapt eram pe
cale de a câştiga conflictul militar”.8
Trebuie remarcat un aspect esenţial şi anume că din punct de vedere al comunicării în
cazul acestui conflict, în cadrul Alianţei comunicarea a fost făcută mai întâi în Franţa, SUA,
Germania, Anglia etc. de către autorităţile naţionale, adesea la cel mai înalt nivel.Motivul
este că informaţia în cadrul alianţei este înainte de toate un prerogativ naţional şi numai după
aceea devine un câmp de activitate pentru organizaţie.
Discursuri au avut preşedintele Jaques Chirac, Lionel Jospin, Tony Blair, Bill Clinton,
primul ministru italian Massimo d Alema, Gerhardt Schroder care s-au adresat constant
popoarelor lor.Practic toţi responsabilii politici din Alianţă au participat la acest efort de a
demonstra că alianţa are dreptate în plan moral.Este important acest lucru, căci încrederea

6
Nicolae Rotaru, Comunicarea în organizaţiile militare, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005. pag. 198
7
Ibidem pag. 198
8
Ibidem pag. 198
populaţiei este întărită de resposabili ce iau atitudine.Ei sunt aleşii poporului, cei în care
poporul are încredere.
Pentru a putea contrabalansa dificultăţile enumerate mai sus şi a asigura o comunicare
eficientă pe timpul acestei crize NATO a luat imediat măsuri prin înfiinţarea, în plin conflict,
a Centrului operaţiunilor pentru media, ale cărei funcţii erau:
a) stabilirea unei grile de planificare, coordonare a activităţilor şi evitarea încurcăturilor;
b) supravegherea reportajelor tuturor media;
c) difuzarea de dezminţiri;
d) legătura cu Comandamentul Suprem Aliat din Europa(SHAPE) pentru obţinerea de
informaţii militare;
e) redactarea, cercetarea, analiza şi formularea mesajelor.

O altă măsură luată a fost ocuparea spaţiului media.Pentru aceasta au fost organizate
dimineaţa şi după-amiaza „puncte de presă” la sediul NATO, la care se adăugau conferinţa
de presă de la prânz a ministerului apărării de la Londra şi intervenţiile Washingtonului de
după-amiază.S-a creat în acest fel o situaţie în care era imposibil ca un spectator de oriunde
să nu audă mesajul NATO. Este esenţial din punct de vedere al comunicării să ocupi teren în
permanenţă în media şi să-l alimentezi cu ştiri proaspete.
Continuând cu măsurile luate , în timpul operaţiunii “Forţa Aliată” s-a acţionat pentru
îmbunătăţirea legăturii cu SHAPE, pentru obţinerea rapidă de informaţii. Pe timpul
operaţiunii din Kosovo lovituri severe date credibilităţii celulei de comunicare a NATO au
avut loc în primele săptămâni, când reţeaua de informaţii NATO/SHAPE nu a funcţionat
optim. Presa a criticat mai puţin NATO pentru pierderile colaterale decât pentru confuzia şi
lentoarea cu care se dădeau explicaţii referitoare la ce s-a întâmplat.
Pricipalele învăţăminte pe care le-au tras specialiştii aflaţi la sediul NATO pe timpul
operaţiunii “Forţa Aliată” au fost:
1. Pe timpul unei perioade de criză sau de conflict raporturile cu presa nu pot fi
perfecte;
2. Pe timpul când NATO se angajează într-un conflict este necesară întărirea celulei
responsabilă cu gestionarea aspectele referitoare la comunicare şi relaţii publice;
3. Trebuie cunoscute mai multe despre adversar în caz de criză sau conflict;
4. În epoca televiziunii imaginile sunt esenţiale;
5. Ocuparea spaţiului media.