Sunteți pe pagina 1din 4

DETERMINAREA OBIECTIVELOR AUDITULUI ŞI A MUNCII DE AUDIT

1. Auditul imobilizărilor, amortismentelor şi ajustărilor pentru depreciere

A) Obiectivele:

Exhaustivitatea
Se verifică dacă toate mijloacele fixe sunt înregistrate şi toate activele care trebuie capitalizate
(vezi IAS nr. 23, „Costurile îndatorării“) au fost correct evidenţiate.
Exactitatea
Soldurile conturilor de imobilizări la valoarea contabilă au fost identificate, grupate şi
înregistrate corect.
Existenţa
Mijloacele fixe există în realitate la data bilanţului. Documentele ce trebuie verificate cuprind:
registrul mijloacelor fixe, rapoarte de evaluare, facturi provenite de la antreprenori, contractele de
concesionare, facturi şi extrase de cont, procese verbale de punere în funcţiune, calculul amortizării şi
modul de constituire şi evaluare a provizioanelor
Perioada corectă
Intrările şi ieşirile de active imobilizate au fost înregistrate în perioada corectă.
Evaluarea
Activele reevaluate sunt corect calculate potrivit normelor legale (vezi O.G. nr. 403 din
07.06.2000 şi IAS nr. 29). Diminuarea mijloacelor fixe în urma reevaluării a fost corect reflectată în
contabilitate.
Corecta prezentare şi evidenţiere
Toate soldurile mijloacelor fixe au fost corect evidenţiate. Informaţiile bilanţiere şi notele de
bilanţ trebuie să cuprindă informaţii complete cu privire la existenţa, evaluarea lor la bilanţ. Potrivit
Cadrului general de prezentare a bilanţurilor financiare, informaţiile cu privire la imobilizări sunt:
valoarea contabilă brută la începutul anului, creşteri şi/sau diminuări în cursul anului, soldul final la
31.XII evaluat la costul istoric (valoarea brută la intrare/reevaluată). De asemenea, amortizarea
calculată la 01.01, amortizări în cursul exerciţiului financiar, soldul final al amortismentelor la 31.12.
ajustările pentru deprecierea imobilizărilor vor conţine aceleaşi informaţii ca şi amortizările. La bilanţ,
valoarea mijloacelor fixe va fi egală cu valoarea contabilă diminuată la amortizări corect calculate şi
evidenţiate în cursul exerciţiului şi cu suma ajustărilor.

B) Munca de audit:

Pentru verificarea acestor posturi bilanţiere, auditorul utilizează următoarele documente:


a) Registrul mijloacelor fixe
b) Calculul amortizărilor
c) Evaluarea lor prin rapoartele comisiei de inventar, etc.
d) Facturile emise de furnizori de imobilizări
e) Titluri de proprietate
f) Dosarul de procese-verbale ale AGA, ale Consiliului de Administraţie
g) Procese-verbale de punere în funcţiune sau, după caz, de scoatere din funcţiune sau casare
h) Extrasele de cont bancar
Auditorul trebuie să obţină probe de audit cu privire la imobilizările corporale înregistrate la
costul de achiziţii, diminuat de amortismente şi deprecieri. Ulterior înregistrării iniţiale în activ,
uditorul verifică dacă activele imobilizate sunt contabilizate la o valoare justă prin reevaluarea lor mai
puţin amortismentele. Amortismentul la data reevaluării este ajustat proporţional cu modificarea
valorii contabile de intrare, astfel încât valoarea contabilă după reevaluare să fie egală cu valoarea sa
reevaluată pe baza unui indice general al preţurilor, aplicat la costul de înlocuire reevaluat.
În cazul construcţiilor reevaluate, amortizarea la data reevaluării trebuie eliminată din valoarea
contabilă brută a bunului. Suma netă este supusă în această situaţie reevaluării.
Auditorul trebuie să se asigure când valoarea contabilă creşte ca urmare a unei reevaluări ca
tratament contabil alternativ. Creşterea respectivă este cuprinsă la „rezerve din reevaluare“ în
structura capitalurilor proprii.
În situaţia în care valoarea contabilă a unui activ scade ca urmare a unei reevaluări, micşorarea
de valoare trebuie tratată ca „rezerve din reevaluări“ până la nivelul în care această diminuare nu este
mai mare decât suma anterior înregistrată în contul „rezerve din reevaluare“, diferenţa care excede va
fi tratată ca o cheltuială.
Pentru imobilizările corporale ca bază de referinţă se are în vedere IAS nr. 16 „Terenuri
şi mijloace fixe“, iar auditorul trebuie să obţină probe de audit suficiente şi adecvate privind:
evaluarea iniţială la costul său ca sumă plătită în numerar sau echivalente de numerar ori
valoarea justă a oricărei contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ la data achiziţiei
sau construcţiei acesteia16.
Auditorul examinează înregistrările ce stau la baza conturilor de deschidere sau trebuie să primească
confirmări scrise de la terţe persoane

2. Auditul stocurilor şi al producţiei în curs de execuţie

A) Obiective:

Auditorul verifică dacă toate stocurile au fost identificate şi incluse înactivul bilanţier
(exhaustivitatea), dacă toate stocurile au fost corect evidenţiate în vederea evaluării de bilanţ
(exactitate), dacă costul stocurilor a fost corect calculate prin metoda de evaluare acceptată de
procedurile interne ale conducerii. Auditorul verifică dacă toate sumele sunt incluse în situaţiile
financiare şi corespund cu evidenţele contabile. Aceste stocuri regăsite în activul bilanţier trebuie să
existe şi fizic (existenţa). Se verifică dacă stocurile au fost înregistrate în perioada contabilă corectă
(independenţa exerciţiilor). Stocurile cu o mişcare lentă sau fără mişcare au fost corect evaluate, la
valoarea netă realizabilă (evaluare).

B) Munca de audit:

Auditorul trebuie să valideze dacă toate stocurile firmei sunt incluse în activul bilanţier al
societăţii auditate. În baza etapelor anterioare, auditorul, prin procedurile de control, se asigură dacă
gestiunea şi contabilizarea stocurilor au fost supuse controlului intern permanent.
Testele de control i-au permis auditorului să observe analiza variaţiilor faţăde planul de
producţie cu explicaţiile aferente, verificarea periodică a condiţiilorde depozitare, modul cum stocurile
sunt păstrate în locaţii sigure, precum şi persoanele gestionare autorizate care răspund de
securitatea lor.
Inventarierea fizică periodică sau continuă a stocurilor, reconcilierea soldurilor din
evidenţele contabile cu foile de magazie îi permit auditorului, pe baza testelor de control efectuate în
cadrul procedurilor de control intern, să tragă concluzii cu privire la gradul rezonabil de asigurare că
acestea sunt reflectate corect în bilanţ.
Indicatorii specifici cu privire la stocuri, viteza de rotaţie îi permit auditorului să constate
eventualele discrepanţe în fluctuaţiile lunare şi anuale faţă de perioadele precedente.

Evaluarea stocurilor are ca obiective concluzii asupra:


- minimului dintre valoarea netă realizabilă şi costul lor;
- modul de determinare a costului la ieşirea lor pentru producţie: FIFO, costul mediu ponderat, costul
standard;
- verificarea valorii contabile de intrare (facturi de cumpărări, calculaţia costurilor prestabilite şi
postcalculul).
Testele de detaliu i-au permis auditorului să constate dacă intrările şi ieşirile de stocuri au fost
corect contabilizate şi aparţin exerciţiului curent, astfel încât ele să fie corect evidenţiate şi evaluate la
bilanţ. De asemenea, stocurile aflate la terţi pe baza inventarierii şi cele primite de la terţi au fost
excluse din situaţiile financiare şi compararea evidenţelor contabile cu reflectarea lor în activul
bilanţier.
Auditorul solicită conducerii situaţia valorică a stocurilor şi producţiei în curs de execuţie,
provizioanele constituite pentru deprecierea acestora întocmite la data închiderii exerciţiului sau la o
dată cât mai apropiată. Auditorul obţine din partea conducerii metodele utilizate în toate momentele
privind stocurile şi producţia în curs. El trebuie să se asigure de concordanţa acestor metode, de
permanenţa lor şi le verifică prin sondaj.
Pentru soldurile conturilor de stocuri, auditorul va aplica proceduri suplimentare:
inventarierea fizică curentă a stocurilor şi compararea acestora cu stocurile fizice de la începutul
perioadei, verificarea modului de evaluare a stocurilor şi soldurilor de deschidere, teste privind profitul
brut înainte de impozitare şi după, corelate cu separarea exerciţiilor. Auditorul poate examina
modalitatea de efectuare a procedurii de recepţie a bunurilor. Observarea fizică în cadrul
organizării, efectuării şi valorificării rezultatului inventarierii patrimoniului este singura tehnică ce îl
poate asigura pe auditor că procedurile de inventariere au fost respectate.

3. Auditul trezoreriei

A) Obiective:

a) Exhaustivitatea
- toate soldurile conturilor curente şi ale lichidităţilor, plăţile şi încasările au fost înregistrate în
situaţiile financiare
- registrul de bancă corespunde cu extrasele de cont, inclusiv soldurile conturilor de lichiditate
b) Existenţa
- soldurile conturilor de lichiditate au fost corect calculate şi înregistrate, iar sumele prezentate în
situaţiile financiare cuprind instrumentări tehnice contabile
c) Evaluarea
- provizioanele au fost corect evaluate pentru toate soldurile de bancă
d) Independenţa exerciţiilor
- toate încasările şi plăţile au fost înregistrateîn perioada contabilă corespunzătoare şi nu au fost
încasări sau plăţi fictive
e) Drepturi şi obligaţii
- toate depozitele pe termen scurt, conturile de lichidităţi la vedere respectă principiul entităţii
patrimoniale. Împrumuturile pe termen scurt reprezintă obligaţii ale unităţii faţă de creditori la data
întocmirii bilanţului
f) Evidenţiere corectă
- soldurile conturilor curente la bănci au fost corect prezentate şi evidenţiate în bilanţ

B) Munca de audit:
Auditorul trebuie să evalueze riscurile legate de trezerorie si urmăreşte
dacă:
Clientul poate avea mai multe solduri de bancă şi casă decât în realitate sau conturile prezentate
în situaţiile financiare nu sunt reale. Firma poate avea încasări anticipate sau plăţi restante, astfel încât
soldurile băncii la sfârşit de an pot arăta o situaţie mai favorabilă decât în realitate. În funcţie de
interesul entităţii auditate, profitul poate fi micşorat sau majorat.
Verificările auditorului pot descoperi unele angajamente şi evenimente neprevăzute din
operaţiunile bancare, din tranzacţii privind gestionarea lichidităţilor.
Atenţia auditorului trebuie îndreptată şi asupra riscurilor de fraudă: furturi, conturi bancare
fictive, furturi din casă, transferuri în contul personal. Observarea directă şi controlul asupra accesului
la datele din calculator, precum şi sumele intrate şi transferate. Auditorul se poate convinge că
transportul banilor în numerar de la bancă la întreprindere şi invers se execută cu respectarea
Regulamentului operaţiunilor de casă etc.

Pentru auditul trezoreriei este necesar un set de documente:


- Extrasele de cont bancare
- Registrul de casă
- Cecurile plătite/asimilate
- Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului de Administraţie
- Lista specimenelor de semnături
- Contractele de credit cu băncile sau alte instituţii financiare
- Confirmări primite de la bănci
- Balanţa de verificare
Controalele interne efectuate până la bilanţ: testul de detaliu, alte teste cu privire la modul de
păstrare a carnetelor de cecuri, modul de emitere a lor şi semnăturile autorizate. Controlul cecurilor
returnate (trebuie verificate dacă au două semnături autorizate prin compararea lor cu o copie a
semnăturilor bancare).
Dacă toate operaţiunile sunt computerizate, auditorul selectează o lună cu conturile de
lichidităţi, calculează toate încasările şi plăţile şi le compară cu totalurile realizate pe calculator. De
asemenea, toate creditele pe termen scurt care depăşesc limita prestabilită de conducere necesită
aprobarea Consiliului de Administraţie şi se verifică dacă există asemenea semnături. Împrumuturile
trebuie urmărite şi analizate. Cheltuielile cu dobânzile rezultate din aceste împrumuturi trebuie revăzute
de directorul economic, inclusiv numerarul curent.
Evaluarea soldurilor bancare, inventarierea monetarului, prezentarea exactă a soldurilor
conturilor de trezorerie în bilanţ, analiza detaliată a cecurilor emise şi primite reprezintă pentru auditor
teste de audit ce-l conduc la aprecierea în mod rezonabil că toate posturile din bilanţ aferente trezoreriei
redau o imagine fidelă, clară şi completă a fluxurilor de lichidităţi sau că are îndoieli cu privire la
posturile bilanţiere de trezorerie.
Auditorul se asigură că întreprinderea întocmeşte periodic o situaţie comparativă a soldurilor
fiecărui cont de trezorerie din contabilitate cu extrasele de cont bancare. Aceste situaţii comparative
trebuie verificate cel puţin o dată pe semestru.
Conturi de regularizare şi asimilate: auditorul verifică încorporarea sau neîncorporarea în
aceste conturi a conturilor de cheltuieli şi venituri care se referă strict la conţinutul acestora.
Conturile de provizioane: auditorul verifică constituirea acestora pe baza documentelor
justificative necesare şi înregistrarea în bilanţ sau note. El se asigură că aceste provizioane sunt bine
contabilizate, ţinând cont de riscurile şi pierderile intervenite între data închiderii exerciţiului
şi întocmirea bilanţului sau între data întocmirii bilanţului şi data verificării acestuia de către auditor.