2.2.6.

Educaţia religioasă
Termenul de religie provine din latinescul
religio
, care înseamnă legătură, dar şi teamă sau scrupul.Etimologic deci, religia ar fi un
fenomen cultural constând dintr-o legătură într om şi divinitate, legătură ce presupune şi anumite
scrupule privind comportarea faţă de aceasta, cât şi teamă sau/şi respect.Întrucât religia acxoperă
sau însoţeşte întreaga desfăşurare a istoriei umane, este necesar să dezbatem problema
fenomenului religios şi a educaţiei religioase, aceasta din urmă însemnând educaţia pentru
legăturacu dividnitatea sau pentru pietate (evlavie, sfinţenie).După reputatul pedagog Ştefabn
Bârsănescu, “religia înseamnă
dogma
(elementul intelectual), plus
evlavie
(element afectiv), plus
ceremonial
(element activ). Dogma este credinţa în divinitate şi ea caută săobţină adeziunea
voluntară a individului, deşi religiile conţin elemente care apar raţiunii logice ca absurde.Aici stă
originea recomandaţiunii de a crede şi a nu cerceta. Sfinţenia e sentimentul esenţial în
religiozitate şiel evoluează pe o scară foarte variată, de la frica primitivului de un Dumnezeu
sanguinar, cum erau concepuţizeii greci şi chiar Iehova, până la acel sentiment de veneraţie a
cosmosului, considerat templu al
divinităţii( K a n t ) C e r e m o n i a l u l e s t e a n s a m b l u l d e a c t e c a –
r u g ă c i u n e , î n c h i n a r e , s l u j b e , p r o c e s i u n i ş . a . p e n t r u concretizarea emoţiilor re
ligioase ale individului şi ale colectivităţii. Ceremonialul variază
de la exterior lainterior, în sensul că pe treptele inferioare ale civilizaţiei el este complex,
zgomotos şi constituie elementul principal al religiozităţii, în timp ce pe o treaptă
mai înaltă de cultură el se subtilizează, se interiorizează şicapătă o notă artistică„
(Şt. Bârsănescu, 1935, p.644).D i n p u n c t d e v e d e r e r e l i g i o s , d o g m a t i c - e v l a v i a ş i
c e r e m o n i a l u l s u n t e l e m e n t e d e c o n ţ i n u t a l religiozităţii şi devin componente
secundare sau cu importanţă mare doar pentru oamenii cu puţină instrucţie,iar dogmatica
reprezintă elementul definitoriu şi esenţial pentru formele mai înalte din perspectivă culturală
şi p e n t r u f o r m e l e p r i n c i p a l e d e c u l t . E s t e î n s ă d e r e ţ i n u t c ă î n c h i a r
s i s t e m e l e m a r i a l e r e l i g i e i , c u m e s t e creştinismul, există forme de cult cu
deosebiri mari de la o credinţă la alta - în ce priveşte dogmatica -,deosebiri poate
regretabile, dar care nu pot fi ignorate şi care au urmări foarte precise, în contextul
educaţieireligioase.
Spaţiul mioritic
al lui Lucian Blaga este un bun exemplu pentru a percepe distincţiile în
cadrulcreştinismului.Educaţia religioasă constă, în primul rând, în activitatea de a-i
convinge pe credincioşi să adere ladogmatica vizată. Sentimentul de evlavie şi
metodele de educaţie fiind aproximativ aceleaşi, neridicând probleme deosebite de
dezbatere.În sfera dogmaticii creştine, între cele trei forme esenţiale ale acestui cult
(catolicism, ortodoxism, protestantism), la prima vedere apar deosebiri neesenţiale,
dar ajungând la realizarea practică a educaţieireligioase se poate intra uşor în conflict,
datorită dogmelor (distincţii în concepţia despre biserică, cea desprenaţiune şi chiar cele ce apar
sub semnul culturii).
Ca problemă strict pedagogică,
educaţia religioasă ne ridică dincolo de formele particulare de cult. Dat fiindfaptul că la noi,
educaţia religioasă a fost proscrisă mai bine de jumătate de secol, suntem nevoiţi să apelăm
lasurse bibliografice mai vechi sau la repere străine. Potrivit profesorului Şt. Bârsănescu,
educaţia religioasă se prezintă ca o necesitate din cel puţin cinci
motivea . d e o a r e c e f i e c a r e o m r â v n e ş t e s ă d o b â n d e a s c ă u n s e n s a l l u m
i i , s ă a j u n g ă l a u n p r i n c i p i u primordial, absolut şi etern – principiu numit
Dumnezeu - educaţia religioasă devine o datoriemenită să conducă tânăra generaţie la înţelegerea
acestui principiu. Chiar şi cei care fac ştiinţă pozitivă au o viaţă religioasă, pentru că şi ei au
nevoie de un principiu, şi ei se întreabă
ce estelumea, de unde vin şi unde merg toate.
Şi ei au nevoie cel puţin de informaţie (instrucţie), dacănu de educaţie religioasă.21

b.Credinţa religioasă are o însemnată valoare practică – prescripţiile religioase

legate de viaţacotidiană ţinând probabil de perioade când ştiinţa nu era suficient dezvoltată sau
asimilată, sprea folosi ca îndreptar al acestei vieţi. Ideea se poate susţine prin exemple la
îndemna oricui, şichiar dacă nu s-au bazat pe reguli emanate din ştiinţă, nu li se poate contesta
caracterul benefic.c.Nu i se poate contesta educaţiei religioase nici o anume
importanţă culturală. Spre exemplu,toată istoria şi cultura ultimelor două milenii ale
spaţiului european este legată de creştinism. Noţiunea de Dumnezeu sau viaţă viitoare, sensul
vieţii şi al lumii, copiii şi tinerii nu şi le potexplica şi însuşi corect în mod spontană.d.Această
latură a educaţiei integrale este importanţă şi din punct de vedere filosofic şi
moral.“Creştinismul, spre exemplu, conţine
admirabile lecţii de morală şi de filozofie asupra vieţiiindividuale şi de obşte. Lipsa
educaţiei religioase ar fi deci o mare pierdere, în special pentrutinerii în formare. În multe
societăţi occidentale, educaţia religioasă nu face obiectul unei preocupări sistematice a
şcolii, dar în acele ţări, familia, biserica şi diferite asociaţii cultural-religioase desfăşoară o
susţinută şi foarte eficientă educaţie religioasă”. Credinţa religioasădetermină
sentimente, voinţă şi conduită strâns legate de sentimentele, voinţa şi
conduitamorală, educaţia morală fiind un sprijin important pentru educaţia morală şi
civică.e . L a n o i , e d u c a ţ i a r e l i g i o a s ă e s t e d e t e r m i n a t ă d e e v o l u ţ i a i s t o r i c ă
a n a ţ i u n i i . F i l o s o f u l I o a n Petrovici aprecia că „nicăieri ca-n umbra bisericii şi pe
lespedea vechilor mănăstiri nu simţimai puternic legătura cu strămoşii, acea tainică unire cu
ceea ce a
fost.”P e n t r u p r o t e s t a n ţ i , e d u c a ţ i a r e l i g i o a s ă e s t e d o a r o l a t u r ă a e d u c a ţ i e i t
o t a l e , n e f i i n d o e d u c a ţ i e dominantă, ci una parţială, care este chemată să dezvolte
sentimentul de credinţă în Dumnezeu, sentimentcătre care duc
toate valorile spirituale –
ştiinţa, artele, moralitatea. Pentru ortodoxism, grija principală (dinaceastă
perspectivă) este pentru mântuirea sufletului, prin practicarea unui ritual complex
cu finalitateadezvăluirii păcatelor şi pietăţii. Din această cauză, elementul dogmatic este
neglijat, în timp ce actele de cultsunt cultivate în mod prioritar. Viaţa religioasă ortodoxă se
trăieşte mai mult şi mai intens pe plan afectiv şiacţional, decât în plan intelectual. Educaţia
religioasă iudaică urmăreşte ataşarea individului de familie şi decomunitate, astfel că
generaţiile sunt foarte bine legate între ele. Graţie acestei educaţii au putut
străbatevitregiile istoriei!Scopul unei educaţii este mai uşor de realizat atunci când
şcolarii prezintă anumite dispoziţii favorabile aceleieducaţii. Faptul că omul debutează în
copilărie cu o concepţie destul de naivă despre lume şi viaţă, după careîn perioada pubertară
trece prin îndoieli şi accese de criticism, abia la maturitate liniştindu-se sufleteşte, esteesenţial
pentru realizarea componentei religioase în formarea individului armonios dezvoltat. Tot
profesorulieşean Şt. Bârsănescu, ne atrage atenţia asupra specificului de vârstă în
educaţia religioasă. Nerespectareaacestora poate determina îndepărtarea definitivă a
tânărului de elemente de religiozitate. În copilărie, cândspiritul preia fără critică
orice idee, trebuie să oferim copiilor formele şi practicile religioase, parabolele
şiistorioarele biblice, înlăturând cât mai mult elementele mistice care provoacă
crize de ateism mai târziu. În preadolescenţă, când şcolarii sunt pasionaţi de dezbateri
morale, putem să le oferim lecţii de etică creştină,chiar cu elemente de istorie a gândirii
religioase, lecţii ce corespund spiritului generos al acestei vârste. Înadolescenţă, “să
se predea filosofia morală creştină, ca una ce corespunde spiritului tânărului, orientat acumsocial
şi doritor să cunoască tablouri de vieţi superioare, consacrate binelui public” (op.cit.,
p.652).Dacă omul societăţii moderne este tot mai copleşit de interesul profesional şi disputa
concurenţială materială,cu atât mai mult este necesară şi o educaţie religioasă, fie ca mijloc de
echilibrare a vieţii şi conduitei faţă dealţii, în limite morale propuse de religie, fie ca
sprijin în înţelegerea unirii oamenilor pe calea credinţeic o m u n e . Î n a c e s t s c o p ,
pedagogia oferă un set de metode şi mijloace, a căror eficienţă a fost
d o v e d i t ă istoriceşte. Le vom enumera doar, urmând ca, prin dezbateri (şi studiind
printre alte publicaţii şi lucrareanoastră,
Reconstrucţie pedagogică
, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996) să puteţi delimita specificul fiecăreia –
Exemplul personal al educatorului, Instrucţia religioasă, Literatura şi arta, şi chiar
elemente metodice cus p e c i f i c p u t e r n i c r e l i g i o s -
r u g ă c i u n e a , p r e d i c a , c e r e m o n i a l u l r e l i g i o s , c â n t ă r i l e r e l i g i o a s e ş i c h i a r co
ntemplarea naturii.