În argumentarea poziției noastre considerăm că actele juridice unilaterale, precum și cele bilaterale

încheiate de cele două țări au un rol călăuzitor ce demonstrează temeinicia cererilor statului pe care îl
reprezentăm.
Astfel, actul dotal încheiat cu ocazia căsătoriei Prințesei Zoe de Betova cu Prințul Maxențiu de Venova, la
10 aprilie 1885, cuprinde înscrierea delimitării exacte a celor două regate ( respectiv fostul regat Betova,
actual stat Bet și fostul regat Venova, actual stat Alfat). Subliniem faptul că actul dotal este primul acord
bilateral încheiat între cele două state, acord din care reiese voința celor două subiecte de drept internațional
de a delimita în mod oficial frontierele celor două regate pe cursul râului Bet. Prin această delimitare, regatul
Venova recunoaște în mod oficial apartenența părții de sud a peninsulei Beta la statul Betanez.
De asemenea, prin actul dotal, insula Rastane este transferată către regatul Venova doar cu TITLU
TEMPORAR, pe perioada căsătoriei între Prințesa Zoe de Betova cu Prințul Maxențiu de Venova, și numai
cu CONDIȚIA supraviețuirii Prințului Maxențiu. Încât această condiție nu a fost îndeplinită, Prințul
Maxențiu decedând înaintea Prințesei Zoe, considerăm că regatul Betanez a fost, în mod evident, îndreptățit
să își reia în posesie insula Rastane. De altfel, având în vedere proximitatea insulei Rastane de insulele
Tempa și Ronda, formând un grup de trei insule, și prin apel la teoria contiguității, susținem că celelalte
două insule au urmat în mod automat soarta insulei Rastane, reîntorcându-se de drept în patrimoniul statului
Betanez.
Mai mult, din anticiparea unei posibile schimbări a cursului râului Bet reiese preocuparea reprezentanților
celor două state pentru păstrarea liniilor de frontieră ce atribuie nordul peninsulei Beta regatului Venovez,
iar sudul aceleiași peninsule regatului Betanez.
Prin cel de-al doilea acord bilateral, tratatul încheiat între cele două regate la 11 martie 1913 este
reglementat regimul juridic al râului Bet ca râu de frontieră. Un aspect important regăsit în cadrul acestui
tratat este prevederea cu privire la posibilitatea de schimbare a cursului râului Bet, de unde reiese
preocuparea reprezentanților celor regate pentru păstrarea liniilor de frontieră ce stabilesc că nordul
peninsulei Beta va aparține în continare regatului Venovez, sudul peninsulei rămânând în continuare sub
suveranitatea regatului Betova.
Ca urmare a acestor acte bilaterale, în perioada următoare încheierii tratatului cu privire la regimul juridic
al Bet, referințele cu privire la frontierele statului Bet au existat doarîn sensul recunoașterii internaționale a
frontierelor stabilite între cele două teritorii. Astfel, după o perioadă de mai mult de 80 de ani de cooperare
și prietenie bilaterală are loc declararea independenței Republicii Bet ( fostă Beta de Sud). Referendumul
prin care se realizează independența statului Bet este o aplicare a principiului fundamental al
autodeterminării, regăsit în Charta Onu art 1(2): ,, (Scopurile Natiunilor Unite sint urmatoarele: ) Să
dezvolte relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalității în drepturi a
popoarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele, și să ia oricare alte măsuri potrivite pentru
consolidarea păcii mondiale;’’. Acesta este un drept fundamental, pentru toate popoarele, indiferent de
stadiul de dezvoltare politică, economică, socială sau educațională, de exprimare liberă a consimțământului
populației ce locuiește pe un anumit teritoriu, în legătură cu modificarea statutului său. În ceea ce privește
referendumul, jurisprudența oferă cu titlu de exemplu cazul desprinderii Norvegiei de Suedia în urma
referendumului organizat pe 31 august 1905, în cadrul căruia majoritatea covârșitoare a norvegienilor a
votat în vederea dizolvării Uniunii cu Suedia. Asemeni Betului, în urma referendumului a fost proclamată
independența Norvegiei.
Din argumentele aduse mai sus, dar și di doctrina existentă în domeniul dreptului internațional reiese faptul
că referendumul este o modalitate contemporană de dobândire a teritoriului, producând efecte juridice erga
omnes.
Acceptarea de către statul Alfat a acordurilor anterioare, a frontierelor moștenite în urma colonizării și a
independenței statului Beta are loc în mod oficial prin aderarea la Organizația pentru Unitatea Alfa (OUA)
în anul 1966. Prin aceasta, statul Alfa subscrie la principiul prevăzut în articolul 2 din Rezoluția 16/1 care
prevede că ,, statele membre se obligă să respecte frontierele stabilite la obținerea independenței naționale’’.
Ceea ce dorim să evidențiem în argumentele aduse mai sus este faptul că, contrar argumentului
,,suveranității istorice’’invocat de statul Alfat ca motivare a ocupării armate ilegale din 25 decembrie 2009,
istoricul relațiilor bilaterale dintre Beta și Alfat demonstrează acceptarea repetată, în mod oficial și
neoficial, a frontierei ce delimitează partea de sud a peninsulei Beta ca aparținând regatului Betanez și
ulterior statului Beta. Pe parcursul a mai mult de un secol, statul Alfat, respectiv regatul Venovez nu
contestă, ci dimpotrivă, existența delimitării sudului peninsulei Beta de nordul acesteia.