Cap 1 - Note de Curs - Farmacognozie Generala - An I - Sem. II PDF

Modulul VII: FARMACOGNOZIE GENERALA
Notiuni generale despre plantele medicinale
1.1. Plantele medicinale
Plantele sunt organisme de uscat (excepţie fac unele plante acvatice, care în evoluţia lor au trecut prin faza
de uscat şi s-au readaptat vieţii acvatice).
Plantele sunt autotrofe fotosintetice şi sunt principalii producători de oxigen pe uscat.
În timp ce procariotele şi protistele primeau tot ce le era necesar pentru a trăi şi a se reproduce din mediul
acvatic, trecerea la viaţa pe uscat a ridicat importante piedici, care trebuiau învinse. Principala dificultate
consta în aceea că de data aceasta aprovizionarea trebuia să se facă din două medii diferite.
din aer: CO2;
din sol: apa şi nutrienţii minerali (în primul rând azot, sulf, fosfor);
la care se adaugă şi lumina.
De aceea plantele au trebuit să -şi formeze sistemul radicular, cu ajutorul căruia să poată absorbi apa şi
mineralele, dar şi frunzele cu suprafaţă mare, care să permită deopotrivă captarea luminii solare şi
schimbul de gaze cu atmosfera (absorbţia CO2 şi eliminarea O2 în cursul fotosintezei), cu preţul
imobilităţii.
O altăuşura
care problemă a constituit
pierderea apei prin-o evaporare,
tocmai suprafaţa mare
apă strict a frunzelor
necesară pentrunecesară pentru
funcţionarea funcţiile
normală amintite, De
a celulelor. dar
aceea a fost nevoie de acoperirea frunzelor şi a tulpinilor cu material ceros, cuticulul, care este
impermeabil pentru apă, împiedicând astfel evaporarea, iar pentru a asigura schimbul de gaze, frunzele
sunt prevăzute cu pori reglabili, care traversează cuticulul, numite stomate.
Fotosinteza . Plantele sunt acelea care transformă energia luminii solare în energie chimică, printr-un
proces opus procesului de ardere.
În cazul unei hexoze (de ex glucoza):
fotosinteză
6 H2O + 6+ CO
energie
2 C 6H12O6 + 6 O2
ardere
Acest proces de fotosinteză se produce cu degajare de oxigen şi este răspunzător de atmosfera terestră
bogată în oxigen. De fotosinteză sunt capabile şi organisme inferioare, deţinătoare de cloroplaste, dar
astăzi plantele sunt cele mai importante producătoare de oxigen, fără de care n -ar putea exista organismele
consumatoare, ierbivore şi carnivore, a căror sursă de energie este arderea substanţelor nutritive.
1
Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compozi tia lor chimică:
au proprietăti farmaceutice
sunt folosite în terapeutica umană si veterinară.
Cea mai stransa legatura a botanicii medicale este aceea cu o ramura a f a r m a c o l og i e i –

f a r m a c o g n o z i a – ce se ocupa in principal cu studiul drogurilor vegetale (dar si cu cele
animale si minerale).
Bota ni ca med ic al a are o legatura importanta si cu fa rm aco di nam i a – o alta ramura a

farmacologiei -,aceasta verificand " in vivo" si "in vitro" actiunea drogurilor din plante (si nu numai)
asupra organelor, sistemelor si aparatelor organismului.
Farmacognozia este o ştiinţă cu caracter aplicativ care se ocupă de studiul materiilor prime vegetale şi
animale şi a unor constituenţi chimici înzestraţi cu proprietăţi terapeutice în scopul transformării în
medicamente.
Din punct de vedere etimologic cuvântul farma cognozie provine din limba greacă „Pharmakon ‖ care
înseamnă remediu, substanţe medicamentoase şi „gnosis‖ care înseamnă cunoaştere.
Termenul de farmacognozie a fost utilizat pentru prima dată de SEYDLER în 1825 în lucrarea „ Analecta
Pharmacognosticae‖ considerată ştiinţa cunoaşterii şi recunoaşterii substanţelor medicamentoase de
srcine vegetală, animală şi minerală. Treptat, domeniul farmacognoziei s-a restrâns doar la produse
biologice, în mod deosebit cele de srcine vegetală, iar cele de srcine animală trecând în domeniul
biochimiei.
Farmacognozia, în sensul ei larg, cuprinde:

o istoricul utilizării anumitor remedii naturale,
o răspândirea acestora,
o selectarea şi cultivarea plantelor producătoare,
o obţinerea şi conservarea produselor vegetale şi anim ale,
o identificarea şi evaluarea calităţii lor,
o desfacerea lor.
În sens restrâns, farmacognozia implică cunoaşterea:

particularităţilor,
metodelor de identificare şi evaluare a medicamentelor naturale;
Reprezintă veriga de legătură între

farmacologie - biochimie- toxicologie - tehnică farmaceutică - chimie.
2
Datorită evoluţiei ştiinţei biologice şi fizico-chimice, farmacognozia a înregistrat numeroase progrese
putându-se vorbi de mai multe ramuri:
1. Farmacognozia descriptivă = farmaco-botanica, oferă informaţii despre:

sursele producătoare
produsele vegetale (obţinerea, conservarea produselor);
2. Fitochimia = chimia vegetală, însumează cunoştinţe despre:

structura chimică,
modul de formare a principiilor active,
proprietăţile fizico-chimice în baza cărora se elaborează procedee de:
 extracţie,
 purificare,
 identificare
 dozare în scopul determinării calităţii produselor vegelate.
3. Fitoterapia = ter apia pr in plante , - tratarea maladiilor cu ajutorul preparatelor farmaceutice de srcine
vegetală.
1.1.1. descriere
Valoarea terapeutică a plantelor medicinale are la bază rela tia dintre structura chimică a substan telor
active, numite si pri ncipii ac tive , si actiunea lor farmacodinamică pe care o exercită asupra elementelor
reactive ale organismului.
Faptul că majoritatea plantelor medicinale au o compozitie chimică complexă începând de la 2-3 compu si
până la 30-40 substante chimice identificate în unele plante, cum ar fi speciile genurilor Digitalis, Vinca
Claviceps, Papaver etc., explică si proprietătile farmacodinamice multiple ale uneia si aceeiasi plante.
Lucrurile se complică atunci când avem de-a face cu amestecuri de plante cunoscute sub denumirea de
"ceaiuri medicinale" sau "specii medicinale" sau amestecuri de tincturi, de pulberi de plante, sau alte
for me farm aceuti ce complexe .
Proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale sunt condiţionate de prezenţa în acestea de substanţe
active, cum ar fi alcaloizi, flavonoide, glicozide, vitamine, taninuri care afectează fiziologic organele la
oameni şi animale sau care sunt biologic active în ceea ce priveşte agenţii cauzatori de diverse boli.
Multe dintre medicamentele moderne sunt produse indirect, de la plante medicinale, un exemplu bun este
aspirina. Plantele sunt folosite în mod direct sub formă de medicamente, de o multime de culturi din
întreaga
au efectelume – de exemplu
terapeutice, în culturausturoiul.
de exemplu, chineză sau medicina
Plante indiană.
medicinale Multe
sunt plante
resurse defolosite pentru consum
noi medicamente. Se
estimează că sunt mai mult de 250.000 de specii de plante si flori.
3
Proprietătile lor terapeutice sunt folosite pentru tratarea unor numeroase boli, avantajul major fiind că
plantele medicinale sunt 100% natur ale . În zilele noastre, suntem loviti din toate părtile de o multime de
alimente nesănătoase, iar sistemul imunitar este din ce în ce mai slăbit. De aceea, uzul plantelor
medicinale poate reprezenta cea mai bună solutie.
Astazi, produsele pe bază de plante medicinale simbolizează sigurantă, în contrast cu produsele sintetice
ale epocii modern. Fitoterapia utilizeaza ca mijloace de tratament plantele medicinale. Unele traditii de
scoli de fitoterapie folosesc plantele in intregime sau doar anumite parti ale acestor plante binefacatoare,
plantele medicinale fiind o sursă de medicamente, fie sub formă de preparate tradiţionale, fie în formă
pură.
1.1.2. cri terii le mor fol ogice de recun oastere
Identificarea plantelor medicinale si aromatice din natura de catre publicul larg, presupune un set de
criterii mai simple de recunoastere decat criteriile de clasificare si identificare a plantelor dupa caracterele
morfologice sau taxonomice, si anume dupa:
habitus,
culoarea florilor,
miros (in cazul plantelor aromatice),
marime (arbori, arbusti, plante ierboase).
mediul de viata in care traiesc plantele:
o stancarii,
o pajisti alpine,
o pasuni si fanete umede,
o paduri,
o
pajisti uscate,
o coaste abrupte,
o locuri nisipoase
o lunci,
o zavoaie,
o locuri mlastinoase etc.
Botanica e stiinta biologica care studiaza plantele, avand drept scop cunoasterea tuturor insusirilor si
manifestarilor de viata ale acestora. Pentru ca in sec. 18 s-au dezvoltat industriile, nevoia de a cunoaste
plantele a devenit acuta.
Cunostintele s-au diversificat, permitand scindarea botanicii in mai multe discipline:
 M orfologia plante lor

 Sistematica plantelor
 F iziolog ia plante lor

 Geobotanica
 Ecologia
4
M orf ologia plante lor e ramura botanicii care studiaza forma exterioara si structura interna a plantelor .
Studiaza si variatiile care apar la plante sub influenta factorilor din mediul inconjurator si legile care
guverneaza aceste variatii.
In cadrul morfologiei distingem:

 Organografia (morfologia externa)
 An atomia plant ei (morfologia interna), care studiaza celula, tesuturile vegetale, structura interna a
organelor vegetale si de reproducere.
Istoricul morfologiei vegetale
Primele cunostinte referitoare la plante dateaza de acum 3000 de ani si apartin celebrului Yen-Ti care a
trait in China, fiind primul om care a invatat populatia Asiei sa recunoasca plantele utile si sa le cultive.
Civilizatia hindusa in schimb a conferit plantelor semnificatii religioase sfinte asa cum reiese din celebrele
carti ale indienilor numite ―Vedele‖ care dateaza din mileniul II i.Hr.
La greci studiul plantelor a capatat un caracter stiintific, ei considerand plantele fiinte vii ca si animalele.
In perioada cuprinsa intre sec. 6-4 i.Hr., considerata prima epoca infloritoare culturala si stiintifica a
Greciei antice s-au remarcat savantii Aristotel care a fost considerat geniul antichitatii si Teofast, discipol
al lui Aristotel, care a fost considerat cel mai de seama botanist al antichitatii. In operele sale ―Cauzele
plantelor‖ si ―Cercetarea plantelor‖ clasifica pentru prima data plantele in:
o arbori,
o arbusti,
o semiarbusti
o ierburi.
La romani, Dioscoride, medic grec care a insotit legiunile romane in expeditii s-a preocupat de
proprietatile curative ale plantelor. El a clasificat plantele in 4 grupe mari:
Medicinale
Aromatice
Veninoase
Alimentare
In opera sa ―De materia medica‖ descrie 700 de specii de plante.
Plinius cel Batran a fost un mare enciclopedist. Opera sa ―Istoria naturalis‖ cuprinde 37 de carti dintre
care 16 sunt consacrate studiului plantelor, descriind peste 1000 de specii de plante
Cunostinte despre morfologia plantelor apar o data cu aparitia oranduirii sclavagiste, dar datorita tehnicii
rudimentare existente in acea perioada s-au adunat materiale din domeniul morfologiei plantelor, acesta
devenind o stiinta de sine statoare.
Din sec. 18 dezvoltarea morfologiei ia un mare avant la fel ca si celelalte ramuri ale botanicii.
In istoricul dezvoltarii morfologiei plantelor, incepand cu sec. 18 si pana azi se disting 4 etape:
5
1. perioada lineéana, caracteristica sec. 18 dominata ca personalitate de botanistul suedez Karl Lineé
care are ca scop descrierea de noi plante sau forme mai noi ale organelor de plante.
2. perioada goetheana sau a morfologiei comparate. Goethe in lucrarile sale emite ipoteza
metamorfozei unitare a tuturor organelor vegetale.
3. perioada morfologiei evolutioniste si experimentale. Apar structuri si forme noi ceea ce denota ca
plantele se gasesc intr-un proces continuu de evolutie
4. perioada morfologiei sec. 20 , cand datorita folosirii metodei comparativ-filogenetice si datorita

dezvoltarii
o genetica,tehnicii si mijloacelor de cercetare apar o serie de ramuri noi ale stiintei:
o biologia moleculara,
o biochimia,
o biofizica
In Romania prima lucrare de morfologie apare in 1880 si apartine lui An astasie F atu - ―Elemente de
botanica‖ ce cuprinde notiuni de:
o citologie,
o histologie,
o organografie
o fiziologie vegetala.
Profesorul Busuleag a publicat studii despre fructe.
I oan Gri ntescu a publicat ―Curs de botanica in 5 fascicule ‖ si ―Curs de botanica farmaceutica‖
Studiul anatomiei vegetale e legat de descoperirea si perfectionarea microscopului fotonic si electronic. In

sec. 16 incepe confectionarea lentilelor de sticla, la sfarsitul sec. mai multi fizicieni construiesc primul
microscop.
Un loc aparte il au olandezul Lunwenhoek care construieste un microscop cu putere de marire de 200X,
lui ii datoram faimoasa scrisoare adresata in 1676 Societatii Regale din Londra in care descrie pentru
prima data lucrurile vazute la microscop numinte de el animalute.
In 1655 apare lucrarea fizicianului Robert H ook in care se arata aplicatiile microscopului construit de el si
in care sunt prezentate si o serie de desene dintre care 2 reprezinta fragmente de sectiuni prin pluta unde se
observa pentru prima data structura celulara a unui tesut vegetal (suber). In descriere se folosesc pentru
prima data termenii de celula si perete celular.
Lucrarea italianului Marcello ―Opera omnia‖ constituie prima lucrare de anatomie vegetala si animala in
care autorul descrie celulele pe care le denumeste sacule (lutricule).
Timp de peste 100 de ani nu se mai inregistreaza nici un progres in domeniul anatomiei pana in sec. 19
cand tehnica microscopiei se imbunatateste la fel ca si tehnica efectuarii preparatelor microscopice.
6
In sec. 19 se elaboreaza:
 ―Teoria fisulara‖,
 ―Teoria celulara‖,
 ―Teoria moderna‖-1865 cand se descopera numeroase organite si structure:
o nucleu,
o nucleoli,
o membrana celulara,
o substrat fundamental,
o cromatina,
o citoplasma.
O data cu introducerea microscopului electronic se poate vorbi de ultrastructura celulei vegetale. Primul
microscop electronic - Germania 1834-1835
Compozitia chimica a materiei e relevanta pentru srcinea pamanteana a vietii si derivarii din materia
nevie. Din 104 elemente chimice cunoscute in stare naturala, peste 62 se gasesc in compozitia materiei vii,
gasindu-se si in materia nevie, fapt ce dovedeste o compozitie chimica asemanatoare, diferentele constand
numai in proprietatile diferitelor elemente chimice.
La plante, indiferent de specie, in componenta acestora intra:

 13 elemente chimice a caror concentratie variaza cu tipul si functia celulelor ( C, H, O, N, S, P, Cl,
Si, K, Na, Ca, Mg, Fe).
 macroelementele, respective: C-50%, O-40%, H-6%, N-2% , constituenti majori ai materiei vii
reprezinta 98% din materia vegetala uscata.
 celelalte 9 elemente precum si altele care se gasesc in cantitati infime reprezinta restul de 2% din
materia vegetala uscata.
In organism, elementele chimice se afla intr-o anumita proportionalitate. Excesul sau carenta unor
elemente chimice perturba desfasurarea normala a proceselor biologice rezultand boli sau moartea plantei.
Sistemati ca (t axonomia) e ramura biologiei care clasifica si stabileste ordinea naturala de inrudire si
evolutie a plantelor.
Fiziologia studiaza procesele vitale ale plantelor (ex: nutritia).
Geobotanica studiaza raspandirea plantelor pe glob si descopera legile care guverneaza aceasta
raspandire.
Ecologia plantelor studiaza mediul in care traiesc plantele.
Botanica farmaceutica e o disciplina aplicata care are ca obiect principal de studiu plantele medicinale din
punct de vedere:
 morfologic,
 anatomic
 taxonomic.
7
1.2. Caracterele de cultura ale plantelor medicinale
Din momentul incoltirii si pe toata perioada de crestere si dezvoltare, in plante se produc numeroase
reactii chimice, pe de o parte sub actiunea unor factori externi (lumina, temperatura, umiditate) pe de alta
parte sub actiunea unor enzime ca biocatalizatori.
Mediul si factori climatici in complexitatea lor :

sol,
lumina,
altitudine,
latitudine,
longitudine geografica
influenteaza in mod deosebit calitatea plantelor medicinale, respectiv compozitia lor chimica.
Deci, cunoasterea principiilor active din plate, repartizarea lor in anumite organe, cat si momentul in care
se gaseste in cantitatea cea mai mare sunt de o importanta deosebita pentru valoarea terapeutica a acestora.
La valorificarea plantelor medicinale si aromatice din flora spontana trebuie sa fie respectate prevederile
in scopul prevenirii distrugerii masive a unor specii si, in general, al evitarii perturbarilor ce pot surveni in
echilibrul biotopului. Se va evita colectarea speciilor rare, a exemplarelor pe cale de disparitie.
In vederea conservari florei medicinale, a ocrotirii covorului vegetal, se impune urmatoarea conduita de
principiu:
 Introducerea in cultura a tuturor speciilor de interes economic cu exceptia acelor care se recolteaza
in cantitati neinsemnate sau la care, invers, dispunem de rezerve foarte mari.
 Aplicarea severa a masurilor de ocrotire la speciile mai putin raspandite, dar neitroduse inca in

cultura.
Inlocuirea unor plante medicinale rare cu altele, de valoare terapeutica similara, la care nu exista
pericol de extirpare.
 Efectuarea de cercetari la unele plante „buruieni‖, la elemente adventive, in vederea introducerii lor
in terapeutica sau a extinderii folosirii lor ca materie prima industriala.
Impreuna cu unele plante medicinale mai frecvente se recolteaza si specii inrudite, asemanatoare, care insa
sunt rare, de multe ori endemice. Asemenea situatii apar mai ales in cadrul genurilor Aconitum,
H yperi cum, Thy mus si prezinta un pericol de saracire al genofondului natural.
Valorificarea plantelor medicinale si aromatice poate fi rezolvata prin introducerea lor in flora de cultura,
avand un pronuntat caracter horticol. Obiectivele principale urmarite sint:
o aclimatizarea unor specii care nu se cresc spontan flora noastra (Digitalis purpurea din vestul
Europei, Lavandula angustifolia din bazinul mediteranean, Solonum laciniatum din Australia etc).
o asigurarea cantitatilor necesare din speciile indigene care, in flora spontana, sunt in cantitati mult
prea mici fata de consum (Atropa belladonna, Carum carvi, Digitalis lanata etc).
ocrotirea lutea). rare, unele deja declarate monumente ale naturii (Angelica archangelica,
plantelor
o
Gentiana
8
o obtinerea unui produs mai valoros, mai bogat in princii active, mai omogen, mai aspectuos la
plantele cultivate decat la cele din flora spontana (Gypsophila paniculata, Matricaria chamomilla,
Valeriana officinalis etc).
Cultura plantelor medicinale si aromatice prezinta numeroase avantaje:

o recoltarea poate fi facuta in perioada optima, cand continutul in principii active este cel mai ridicat.
o uscarea poate fi efectuata indata dupa recoltare, in cele mai bune conditii, sau produsul poate fi
livrat spre prelucrare in stare proaspata.
o posibilitatea valorificarii unor terenuri neproductive sau slab productive, protectia solului,
prevenirea eroziunii. Astfel :
- pe nisipuriofficinalis,
Hyssopus se preteaza Glycyrrhiza
Saponaria glabra,
officinalis pentruGypsophila
combaterea paniculata,
eroziunii; Hippophae rhamnoides,
- la fixarea malurilor lacurilor de acumulare ale hidrocentralelor se recomanda Hippophae
rhamnoides, Lavandula sp., Rosa sp., Salvia officinalis, Sarothamnus scoparius
o prin cultura plantelor medicinale si aromatice se creeaza conditii pentru aplicarea in productie a
rezultatelor cercetarilor stiintifice si a experientei inaintate. S-a demonstrat practic ca prin trecerea
in cultura, cu respectarea particularitatilor biologice ale plantelor, continutul in principii active nu
numai ca se mentine, dar - in majoritatea cazurilor - se imbunatateste.
1.2.1. Raspandire geografica a plantelor medicinale
Planta medicinală este o specie vegetală al cărei organ subteran sau parte aeriană, se utilizează în
tratamentul unor afecţiuni, datorită conţinutului sau în principii active.
În decursul timpului, pe plan mondial, s- au intensificat mult cercetările, în toate ţările lumii. În ultimele
decenii, s-a extins mult utilizarea plantelor în terapeutică, înregistrandu -se o revenire spectaculoasă către
fitoterapie.
Se apreciază că, la scara mondială, se folosesc astăzi în fitoterapia populară şi cultă circa 20.00 0 specii de
plante medicinale şi aromatice.
Introducerea unei specii într-un nou areal presupune imigraţia acesteia din arealul nativ şi supravieţuirea
sa în noul habitat pentru o perioadă de timp mai mult sau mai puţin îndelungată [Radosevich et al. 2003; Pyšek
et al. 2003 etc.].
Constituirea florelor adventive a căpătat o magnitudine considerabilă la nivel global în cea de-a doua
jumătate a mileniului trecut, ca rezultat al intensificării deplasărilor umane în întreaga lume, în urma
realizării marilor descoperiri geografice.
Din această cauză, anul 1500 este considerat ca limită convenţională între ARHEOFITE (plante introduse
înainte de anul 1500) şi NEOFITE (plante imigrate după anul 1500) [Pyšek et al. 2002]
Imigraţia speciilor adventive într-un nou areal poate avea loc prin introducerea lor accidental sau
deliberate de către om
Plantele adventive introduse pe cale accidental într-un anumită regiune poartă denumirea de
XENOFITE
9
A) Introducerea xenofitelor pe cale naturală (fără participarea omului) este mai puţin importantă.
Seminţele pot fi transportate de către vânt, ape (fluvii, curenţi oceanici), uragane, păsări
migratoare.
B) Furtunile puternice, uraganele, pot transporta, de asemenea, numeroase seminţe, fructe sau chiar
plante întregi, dintr-o regiune geografică într-alta, de pe continent pe insule sau invers, contribuind,
astfel, la învingerea unor bariere geografice care în mod obişnuit ar împiedica libera răspândire a
plantelor
C) Introducerea accidental pe cale antropo-zoochoră:
- importul de loturi impurificate de seminţe de plante agricole
- importul de furaje (fân, siloz, seminţe pentru păsările de colivie), paie pentru aşternut
sol, gunoi de grajd pentru ghivece sau sere, nisip, balast etc.;
- importul de animale;
- turismul
Plante adventive introduse deliberat de către om într-o anumită regiune sunt cunoscute sub numele de
HEMEROFITE, în contrast cu cele introduse accidental, numite XENOFITE
Introducerea deliberate de către om a plantelor utile dintr -o regiune geografică în alta a început cu mult
timp în urmă, în Neolitic, în acelaşi timp cu începuturile cultivării plantelor, ocupaţie care s -a extins
repede din câteva centre de domesticire a plantelor cultivate (Orientul Apropiat, Asia de est, America
Centrală, America de Nord, America de Sud etc), în toate celelalte regiuni geografice pupulate de către om
Unele dintre plantele introduse de om într-o anumită regiune geografică, după o fază mai scurtă de
naturalizare, au evadat din culturi, mai întâi în habitatele antropogene, apoi în c ele seminaturale şi
naturale, devenind astfel constituienţi ai florei spontane din ţara adoptivă
Datorita asezarii sale geografice, a unui relief variat si a climei favorabile dezvoltarii unei bogate vegetatii,
Romania constituie locul de intalnire a florei euroasitice si mediteraneene. Aici cresc peste 3600 de specii
de plante roman
poporului superioare, dintre lor,
in folosirea carela peste 700 au
tamaduirea devenit medicinale, datorita experientei indelungate a
bolilor.
In cadrul patrimoniului vegetal din Romania se gasesc numeroase plante spontane si cultivate ce au
diferite utilizari si care pot fi grupate in urmatoarele categorii:
Plante alimentare (folosite in alimentatie direct –fructe, frunze, radacini, tuberculi, atat in stare
proaspata cat si sub forma preparata, conservata etc.) – 106 specii;
Plante oleaginase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substantelor grase din seminte
sau fructe) – 24 specii;
Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor,
mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor volatile continute sau a altor substante ce le confera o
aroma sau gust specific) – 48 specii;
Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de srcine animala, pentru
colorarea unor alimente sau bauturi datorita pigmentilor continuti cu putere de colorare) – 48 specii;
Plante tanante (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante continute) – 32 specii;
Plante medicinale (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante necesare
prepararii
volatile, medicamentelor sau utilizate
glucide, heterozide in medicina
fenolice, populara
cumarine, datorita continutului
flavonozide, antociani, lor in vitamine,
derivati uleiuri
ai acizilor
polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide, rezine, principii amare, alcaloizi
si alte principii active cu proprietati de natura vegetala.
10
Plantele medicinale şi aromatice constituie o sursă de materii prime deosebit de importanţă pentru
obţinerea medicamentelor româneşti. Dintre produsele farmaceutice româneşti care au în formula lor
principii active din plante sunt:
Codenal,
Codamin,
Cofenol,
Digitalina,
Distonocalm,
Extraveral,
Fasconal,
Lizadon,
Hipazin,
Renogal,
Rutosid,
Scobutil,
Sirogal,
Tusomag,
Ulcerotrat, etc.
Suprafaţa cultivată cu plante medicinale şi aromatice în România a crescut de -a lungul anilor, astfel ca în
anul 1950 suprafaţa ocupată era de 1,4 mii ha, iar în ultimii ani aceasta a ajuns la 35-40 mii ha.
În România se cultiva peste 50 de specii de plante medicinale şi aromatice, cu tendinţa de creştere.

Importanţa cultivării plantelor medicinale nu rezultă din suprafaţa pe care o deţin cât prin valoare lor
specifică, produsul fiecăreia din ele de regulă neputând fi înlocuit.
Sunt specii care se cultivă anual de -abia pe cateva hectare (10-20 ha), dar din producţia de pe fiecare
hectar se pot obţine de la zeci de mii, până la milioane de doze de medicamente, necesare pentru apărarea
sănătaţii sau chiar salvarea vieţii oamenilor.
Pentru a obţine producţii mari de materie primă, bogată în principii active, se vor aplica tehnologii de
cultură diferenţiată, pe baza cunoaşterii temeinice a biologiei şi cerinţelor plantelor faţă de factorii de
vegetaţie.
Plantele în procesul dezvoltării lor filogenetice s -au adaptat la anumite condiţii de viaţă. Răspândirea
geografică a plantelor este determinată de cerinţele acestora faţă de factorii externi şi de gradul lor de
adaptare la condiţiile mediului înconjurător.
Plantele nu cresc în mod hazardant, la întâmplare; ele sunt aranjate în asociaţii şi comunităţi ecologice
bine definite. În timp ce grupările sau asociaţiile ecologice mai mari (păduri, stepe, mlaştini etc.) sunt
determinate în mare măsură de factorii climatici, asociaţiile mai intime şi mai restrânse au vegetaţia
diferită în acelaşi cadru geografic, sub influenţa aceloraşi factori climatici. În acest ultim caz, pe lângă
factorii menţionaţi acţionează şi alţi factori externi şi interni, fapt ce determină o grupare mai restrânsă a
plantelor.
11
Pentru ca plantele să supravieţuiască şi să dea producţii sporite la hectar ele trebuie să se adapteze
condiţiilor mereu schimbate ale mediului înconjurător. Dacă plantele nu se adaptează mediului lor de
viaţă, creşterea şi dezvoltarea este redusă foarte mult şi, într -un timp relativ scurt, plantele vor dispare. Pe
măsură ce unul sau mai mulţi factori de creştere nu sunt asiguraţi la un nivel corespunzător, omogenitatea
condiţiilor de viaţă este schimbată şi determină limitarea productivităţii plantelor.
Dacă în cursul creşterii şi dezvoltării plantelor apar anumite condiţii nefavorabile, plantele vor suferi
anumite dereglări, în funcţie de potenţialul de rezistenţă biochimică şi fiziologică de care dispun speciile
sau soiurile respective faţă de factorii dăunători.
Prin noţiunea
dăunătoare rezistenţă
dindemediul fiziologică
înconjurător şi se înţelege însuşirea
capacitatea lor de a organismelor de a supravieţui
asigura o desfăşurare normalăsuba influenţele
proceselor
vitale.
Prin rezistenţă biochimică se înţelege însuşirea organismelor de-a se opune modificării sensibile a
proceselor metabolice sub acţiunea unor factori de mediu nefavorabili.
Plantele reuşesc să se adapteze mediului de viaţă schimbat prin:

o modificarea sistemului lor enzimatic,
o biosinteza unor anticorpi,
o biosinteza unor inhibitori sau activatori,
o acumularea de substanţe osmotic active etc.
Plantele sunt considerate ca fiind produsul interacţiunii dintre constituţia internă şi mediul lor de viaţă.
Adaptarea reprezintă flexibilitatea (capacitatea) organismului viu de a creşte şi a se dezvolta într -un
mediu de viaţă schimbat. Adaptarea plantelor se petrece într-o perioadă de timp mai îndelungată şi se
realizează complet în decursul mai multor generaţii.
Prin aclimatizare se înţelege adaptarea plantelor la mediul înconjurător în cadrul unui ciclu biologic de
viaţă, în timpul vieţii individuale a organismelor.
Factorii din mediul înconjurător care acţionează asupra plantelor pot fi împărţiţi în cinci grupe:
1. Factorii climatici, care includ temperatura, intensitatea luminii, lungimea de undă a radiaţiilor
absorbite, durata de iluminare, umiditatea, efectul sezonal
2. Factorii edafici. Toate plantele, cu excepţia epifitelor şi parazitelor, îşi procură substanţele minerale
din sol. În sol se află, de asemenea, ciupercile ce formează micorize pe rădăcinile unor copaci,
microorganismele fixatoare de azot (la plantele leguminoase), ionii unor metale grele toxice, care
împreună cu excesul de salinitate, excesul de umiditate sau uscăciune, determină stresarea biochimică
a plantelor.
12
3. Poluanţii nenaturali. În cadrul acestei categorii de factori se includ poluanţii atmosferici (praf, gaze
industriale, gaze de eşapament etc.), poluanţii apei şi ai solului, urmarea folosirii neraţionale a
substanţelor fitofarmaceutice, a îngrăşămintelor chimice şi a amplasării unor obiective industriale şi
zootehnice în zonele de cultură.
4. Animalele. Cu toate că între plante şi animale există numeroase raporturi de simbioză (polenizarea,
micorize, raporturile în cadrul unor fitocenoze etc.), ierbivorele sunt ostile plantelor deoarece existenţa
lor depinde de prezenţa plantelor furajere. Se cunosc numeroase şi diferite mijloace de apărare ale
plantelor faţă de acţiunea animalelor ierbivore.
5. Competiţia între
interspecifice, cât plante . Competiţia
şi în cadrul între
unor relaţii plante se poate realiza atât prin intermediul unor relaţii
intraspecifice.
1.2.3. Influenta factorilor climaterici
Lumina influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor prin:

o intensitate,
o durată
o lungime de undă.
Participând
producţii caşisursă
mari de energie
de calitate. în lafotosinteză,
Ajunge luminasubconstituie
suprafaţa solului condiţia de bază în realizarea unor
două forme:
o lumina directa
o lumina difuză.
Difuzia este produsă de moleculele gazoase ale atmosferei, de particulele lichide şi solide (praf) aflate în
suspensie în atmosferă, de nori etc. Ea este distribuită inegal în raport cu iregularităţile reliefului.
Procesul diurn de însorire – umbrire al unui teren este influenţat de:

o expoziţie,
o panta,
o poziţia pe versant,
o înălţimea obstacolului
o lărgimea văii.
Pe un versant sudic, deschis, însorirea este totală în tot cursul zilei, în timp ce pe unul adăpostit de un
versant nordic, în prima şi ultima parte a zilei umbrirea este totală. Pe versanţii nordici însorirea se reduce
multînsorit
este în cursul uneimai
în cea zile,mare
umbrirea
parte adezilei
la începutul
şi numai şicătre
sfârşitul
apusulzilei fiind uniformă.
soarelui Un versant
apare o umbrire estic Acelaşi
uniformă. deschis
fenomen se petrece şi cu versanţii vestici numai că umbrirea apare la începutul zilei. La ambele expoziţii
timpul de umbrire depinde numai de înclinarea versantului.
13
Gradul de însorire şi umbrire depinde şi de fitotehnia aplicată. Alegerea distanţelor de plantare mai ales la
speciile pomicole, precum înălţimea pomilor este în strictă corelaţie. Pentru folosirea intensă a luminii
orientarea cardinală a rândurilor de plante are o importanţă deosebită.
Temperatura provine din radiaţia solară ca şi din lumina, cu care acţionează împreună. Temperatura
aerului determină direct intensitatea proceselor biochimice în partea aeriană a plantelor şi acţionează
indirect asupra acestora prin influenţa ce o are asupra regimului termic al solului şi formarea umidităţ ii în
stratul aerului de lângă sol, precum şi asupra evaporaţiei.
Creşterea şi
încălzeşte fructificarea
ziua, plantelor
în principal, depind
pe seama atât reflectată
radiaţiei de temperatura aeruluisolului,
de suprafaţa cât şi deiarcea a solului.
noaptea Aerul se
prin preluarea
radiaţiei emanată de pământ după încălzirea din timpul zilei. Temperatura solului este mai ridicată cu
câteva grade decât a aerului, în funcţie mai ales de umiditatea solului.
Căldura ca factor limitativ al vegetaţiei are o manifestare extrem de variată pe un teritoriu şi o influenţă
uşor de demonstrat asupra creşterii şi dezvoltării plantelor. Gradul de favorabilitate al unei zone sub raport
termic, pentru o anumită specie de plantă cultivată se determină după:
o temperatura medie anuală (Izoterma);
o temperatura medie de germinaţie;
o temperatura medie din timpul înfloritului şi din intervalul mai – septembrie;
o temperatura minimă absolută;
o data medie a primului şi ultimului îngheţ;
o temperatura minimă din timpul nopţii;
o temperatura maximă din timpul zilei;
o frecvenţa şi intensitatea brumelor, a poleiurilor, a grindinei
Formele şi elementele de relief determină importante modificări şi în regimul termic al aerului şi al

solului.
o cele mai ferite de îngheţ sunt culmile, vârful şi mijlocul pantelor.
o cele mai expuse la îngheţ sunt: fundul văilor şi al depresiunilor. În astfel de văi se formează ―lacuri
de frig‖. La amplasarea culturilor pe teritoriu trebuiesc luate în considerare fragmentarea pe verticală
Regimul vânturilor constituie un factor de redistribuire topo- climatică a pericolului de îngheţ. Pe coamele
şi culmile deschise ale dealurilor creşte asprimea condiţiilor climatice nefavorabile datorită amplificării
vântului.
Fiecare specie şi chiar soi are exigenţe termice specifice ceea ce face ca temperatura să aibă o acţiune
limitativă asupra răspândirii acestora. Optimul termic al diferitelor fenofaze pentru fiecare specie este
cunoscut (în caz de neasigurare planta răspunde prin micşorarea producţiei).
Trebuie ţinut seama ca temperaturile scăzute de (-)1oC până la (-) 5oC, cât şi cele foarte ridicate de până la
30oC din perioada de vegetaţie sau cele foarte coborâte de ( -) 25oC din perioada repaosului relativ,
constituie factori limitativi în cultivarea plantelor. De exemplu, după cerinţele plantelor pentru
temperatură, legumele din grupa: tomate, ardei, vinete, castraveţi, sunt specii termofile.
Apa. Pe lângă participarea directă la alcătuirea corpului plantei:
14
o rădăcinile conţin între 60 – 85% apa,
o frunzele circa 75%
o fructele până la 90%
contribuie şi la procesele fiziologice vitale ale acesteia, apa exercitand şi o influenţă indirectă asupra
plantelor, prin modificarea regimului de umiditate al solului şi a umezelii relative a aerului, precum şi a
principalilor indicatori şi determinanţi ai fertilităţii solului:
o substanţe nutritive,
o aer,
o consistenţă reacţie (pH),
o căldură,
o
o activitatefizico-
procese biologică,
chimice şi biochimice,
cu rol hotărâtor pentru desfăşurarea proceselor de formare a recoltelor.
Spre deosebire de temperatura, care nu se poate stoca şi apoi utiliza în timp, precipitaţiile căzute pe o
anumită suprafaţă de teren se pot acumula în sol şi apoi consuma pe parcursul perioadei de vegetaţie în
fotosinteză şi evapo-transpiraţie, procese fiziologice care corelează direct cu producţia agricolă vegetală.
Precipitaţiile luate ca apa înmagazinată în sol, sunt supuse unei importante redistribuiri sub acţiunea
factorilor climatici, de relief şi sol.
Apa reţinută în sol depinde de pierderile prin:

o scurgere la suprafaţă, care sunt direct proporţionale cu înclinarea pantei,
o evaporare determinate de insolaţie şi temperatură.
Ca indicator pentru apa folosită de plante se utilizează noţiunea de ― Coeficientul transpiraţiei‖ care
reprezintă cantitatea de apă ce trebuie să treacă prin plantă pentru ca să se producă 1g de substanţă uscată.
Cifra este specifică fiecărei specii –variind între 100 – 500 grame apă. Fiecare specie în diferite faze de
vegetaţie are cerinţe diferenţiate faţă de apă. Cerinţele diferitelor specii de plante cultivate în condiţiile
ţării noastre, pentru creştere şi rodire normală sunt în medie de 500 – 800 mm precipitaţii anuale,
repartizate uniform în timpul anului din care în perioada de vegetaţie mai – august minim 250 – 300 mm.
În zonele unde nu sunt asigurate cerinţele plantelor faţă de apă se impune suplimentarea de apă prin
IRIGARE.
Contribuţia ploilor de 3 –5 mm este puţin importantă pentru majoritatea plantelor de cultură, deoarece se
evaporă foarte repede la suprafaţa solului. Ploile până la 10 mm, care pătrund în sol 5 – 15 cm, în funcţie
de textura acestuia, dacă sunt urmate de insolaţie puternică şi căldură, nu sunt utilizate eficace de
rădăcinile plantei. Nici precipitaţiile cu caracter de aversă nu sunt utilizate eficace de rădăcinile plan tei.
Ploile active, de obicei sunt cele care depăşesc 10-15 mm.
Precipitaţiile în exces pot influenţa vegetaţia, creşterea şi dezvoltarea plantelor. Timpul ploios şi rece:
o prelungeşte vegetaţia,
o diminuează fotosinteza
o împiedică legarea, maturarea şi colorarea fructelor.
15
Umiditatea în exces a solului produce asfixierea parţială sau totală a sistemului radicular cu urmări
grave, iar umezeala relativă a aerului peste 70% favorizează atacul de mană, putrezirea coletului.
Foarte dăunător este excesul de umiditate în sol şi atmosfera în perioada coacerii şi recoltării ( încolţirea
bobului în spic, putrezirea legumelor etc.)
Scăderea higroscopicităţii atmosferice sub 40% duce la stânjenirea proceselor vitale la o serie de specie
horticolă, favorizând înmulţirea unor dăunători (păduchi), iar când aceasta ajunge la valoarea de 20%
asimilaţia încetează.
După cerinţele
vinetele, varza, lor pentrucuapă,
căpşunii, dintre
cerinţe maispeciile
reduse de plantelor
grâul , caisul cultivate,
etc. se remarcă ca foarte exigente: ardii,
Aerul. Influenţează asupra plantelor de cultură prin compoziţia sa atmosferică şi din sol, temperatură,
higroscopicitate şi vântul.
Oxigenul este utilizat în respiraţie iar dioxidul de carbon în fotosinteză. Asigurarea cu CO2 se realizează
prin mişcarea aerului şi prin descompunerea materiilor organice în sol. De altfel mişcarea permanentă a
aerului asigură primenirea cu O 2, CO2 şi reducerea excesului de umiditate atmosferică.
Vânturile puternice sunt întotdeauna defavorabile majorităţii s peciilor de plante cultivate deoarece sub
acţiunea lor mecanică se produc pagube, rup ramurile de pomi, înclină, dezrădăcinează plantele etc.
Vântul, prin intensitatea şi durata sa, intervine direct în polenizarea plantelor; la o viteză ce depăşeşte 10
m/sec zborul albinelor este imposibilă.
În timpul iernii, vânturile puternice accentuează efectul negativ al temperaturii scăzute, iar prin
spulberarea zăpezii favorizează îngheţarea solului şi degenerarea parţială a rădăcinilor.
Terenurile expuse vânturilor puternice vor fi cultivate cu plante cu talie joase, rezistente. [Ing. Fodor Ştefan,
Ing. Szekely Erno]
1.2.4. Perioada de insamantare la plantele medicinale
Epoca de semanat difera de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru infiintarea unei
culturi depinde de
o specie,
o zona,
o conditiile agrometeorologice, etc.
Semanatul se poate face direct in camp sau in spatii protejate, caz in care materialul obtinut se planteaza
in camp sub forma de rasad.
Plantarea rasadurilor sau a altor organe de planta cu rol de inmultire se face manual sau mecanic.
16
Norma de samanta sau cantitatea de material biologic de inmultire folosita la hectar variaza functie de:
o desimea plantelor,
o habitusul lor,
o marimea semintelor,
o scopul culturii, etc.
Distanta intre randuri si norma de material biologic folosita la un hectar asigura desimea unei culturi
infiintate pentru un anumit scop ( productie de herba, de flori, de seminte, etc.).
Plantarea rasadului sau a diferitelor organe vegetale folosite ca material de inmultire se face de obicei in
zilele noroase, dimineata sau seara. Udarea rasadurilor se realizeaza prin diferite metode de irigare.
1.2.5. Germinarea la plantele medicinale
Ca sa se dezvolte cum trebuie, unele seminte trebuie sa fie deja germinate cand sunt plantate in pamant.
Cum sa puneti semintele la incoltit? Se ia un filtru de cafea, se aseaza in mijloc cateva seminte, se
impatureste in 4 si se uda cu putina apa. Pentru ca semintele au nevoie si de caldura, hartia se baga apoi
intr-o punga de plastic; inainte de a inchide punga suflati inauntru pentru ca semintele sa aibe destul aer.
Se tine intr-un loc cald, cu lumina indirecta si in scurt timp veti semintele vor incolti. Deficienta si
surplusul de substante nutritive pot da nastere, in cazul plantelor, unor probleme de gravitate comparabila.
In ciuda asteptarilor, nu toate neregulile pe care le sesizam au legatura cu bolile si daunatorii.
Procesul de germi nar e este un proces complex fiziologic prin care embrionul plantei din samanta isi reia
cresterea dupa o perioada de inactivitate si apare rasadul.
Plantarea cu ajutorul semintelor este o maniera mult mai usoara in comparatie cu sadirea propriu-zisa a
plantelor.
Ca beneficii în sănătate, în primul rând, germenii şi lăstarii au în compoziţia lor o cantitate de 20 -30 de ori
mai mare de: vitamine, enzime, minerale, nutrienţi decât planta matură.
În procesul germinării, se mai dezvoltă o serie de vitamine, enzime, minerale, flavonoide şi uleiuri
volatile, denumite generic "elemente vital e". Cercetătorii au demonstrat că sămânţa declanşează pro cese
extraordinare în timpul germinării. Seminţele germinate puse în caserole îşi continuă dez voltarea, deci
sunt hrană vie, cu un conţinut mare de antioxidanţi - importanţi pentru buna funcţionare a sistemului
imunitar, fără calorii, dar cu multe fibre, care ajută digestia.
Produsele germinate sunt alimente vii, sănătoase, complete, care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia
omului modern.
au indicaţii De exemplu,
în detoxifiere, germenii au
completează cel mai
nevoile demare procent
vitamine, de vitamine
enzime şi enzime,
şi minerale germenii
naturale, iar prinşi aportul
lăstarii
de fibre de cea mai bună calitate, cu efect diuretic, combat constipaţia (afecţiune din ce în ce mai des
întâlnită) şi reduc colesterolul, fiind indicate în tratarea diabetului, a obezităţii etc.
17
Toate tipur il e de ger meni şi lăstari stimulează activi tatea sistemul ui i mun itar .
Pentru că volumul fibrelor din seminţe creşte odată cu germinaţia, ele accelerează digestia, asigură
asimilarea corectă a nutrienţilor şi ajută la eliminarea grăsimilor inutile din organism.
ex.1 Lăstarii de broccoli sunt de 50 de ori mai puternici în lupta împotriva cancerului decât planta matură,
fiind totodată o excelentă sursă naturală de enzime, flavonoide şi antioxidanţi.
ex.2 Germenii de armurariu au cea mai intensă şi complexă acţiune la nivel hepatic. Stimulează
activitatea de regenerare a celulelor hepatice, împiedică acumularea de toxine în ficat, determinând şi
eliminarea toxinelor existente. Prin activitatea purificatoare şi tonică a ficatului, a sângelui şi a splinei,
germenii de armurariu susţin organismul în perioada de convalescenţă şi activează sistemul imunitar.
ex.3 Germenii de ridichi sunt antibiotice naturale în stare proaspătă, cu rol antiseptic general. Conţinutul
bogat în minerale (potasiu, fier şi fosfor) sprijină sistemul circulator şi activitatea cordului. Germenii de ri-
dichi sunt indicaţi în rahitism şi în curele de remineralizare a organismului. Au o puternică acţiune de
drenaj hepatic şi renal, îmbunătăţesc digestia şi tonifică întreg organismul. Au gust proaspăt, uşor picant.
ex.4 Germenii de mazăre, bogaţi în proteine, sunt foarte hrănitori, fiind indicaţi în stări astenice,
avitaminoze şi anemii. Nu degeaba sunt consideraţi un aliment -medicament: conţin vitaminele A, B, C, D,
E, K şi minerale (Ca, Fe, K, Mg, P, Zn, Se) în cantităţi imp resionante! Componentele naturale cresc
longevitatea şi întreţin sănătatea organismului.
ex.5 Germenii de varză roşie au proprietăţi antioxidante, un conţinut ridicat de vitamina U (necesară în
tratarea ulcerului) şi de calciu organic.
ex.6 Germenii de năut amplifică energia şi vigoarea, ajută digestia şi combat constipaţia. Năutul germinat
stimulează metabolismul, procesele de curăţare şi regenerare a organismului, fiind indicat în curele de
slăbire
"sămânţaşi virilităţii".
în dieta diabetică. De asemenea, aceşti ger meni au proprietăţi tonice sexuale, fiind denumiţi şi
ex.7 Germenii de linte sunt indicaţi în situaţiile care necesită un consum energetic crescut: stări de con -
valescenţă şi anemii. Sunt bogaţi în proteine Germenii de linte conţin şi multe fibre vegetale, fiind un ex-
celent substituent pentru carne (110 g germeni de linte conţin aceeaşi canti tate de proteine ca 134 g carne
de vită!). De asemenea, combate constipaţia, iar canti tatea mare de antioxidanţi ajută la prevenirea
cancerului şi a bolilor de inimă.
ex.8 Lăstarii de trifoi roşu hrănesc şi optimizează funcţionarea glandelor, purifică sângele, întăresc ar-
ticulaţiile, dizolvă grăsimile depuse în timp în ficat, au efecte antiinflama toare, energizante şi
expectorante.
ex.9 Din iarba de grâu se obţine un suc cu proprietăţi miraculoase. Prin conţinutului bogat în clorofilă,
sucul din iarbă de grâu apara contra factorilor cancerigeni, curăţă ficatul şi ajută la oxigenarea celulelor.
ex.10 Germenii de schinduf reglează metabolismul general, nivelul colesterolului, protejează sistemul
cardiovascular, previn şi controlează diabetul, stimulează lactaţia la mămici, stimulează activitatea pan-
creasului şi a ficatului, menţin tonusul muscular, previn osteoporoza ş i anemia. De asemenea, au efect
afrodisiac.
18
1.2.6. Inflorirea la plantele medicinale
Deoarece fenomenul incalzirii globale afecteaza in mod deosebit natura, calendarul celor patru
anotimpuri pe care le stim cu totii, nu mai are o foarte mare relevanta. Astfel, a fost necesara observarea
naturii si a modificarilor care au loc in decursul unui am calendaristic. In functie de aparitia sau inflorirea
anumitor plante reprezentative, putem deosebi 10 anotimpuri fenologice:
1. Inceputul primaverii – reprezentata indeosebi prin inflorirea ghioceilor, pe buna dreptate avand
denumirea populara: ―Vestitorii primaverii‖;
2. Primavara timpurie – reprezentata indeosebi prin inflorirea salcamului galben;
3. Primavara tarzie – reprezentata prin inflorirea pomilor fructiferi;
4. Vara timpurie – reprezentata prin inflorirea ierbii, golomatului;
5. Mijlocul verii – reprezentata prin inflorirea vitei de vie;
6. Vara tarzie – preprezentata prin coacerea paioaselor (grau, orz, ovaz, secara);
7. Toamna timpurie – reprezentata prin inflorirea brandusei de toamna;
8. Mijlocul toamnei – reprezentata prin scuturarea ghindei de catre stejar si a jirului de catre fag;
Toamna tarzie – reprezentata prin caderea frunzelor din copaci, uscarea firelor de iarba
9. Iarna
10.
ÎNFLORÍRE (‹ înflori) = Actiunea de a înflori si rezultatul ei.
♦ (BOT.)
a) Fenomenul cresterii si dezvoltării mugurilor floriferi care se transformă în flori.
b) Durata de timp în care o plantă se mentine înflorită.
♦ (BIOL.) Înflorirea apei = cresterea excesivă, bruscă a biomasei de alge predominant albastre în bazinele
acvatice, conditionată de anotimp, de unii factori de mediu (energie geochimică), care determină
scăderea (uneori până la disparitie) a cantitătii de oxigen solvat în apă.
.
19
1.3. Cultivarea si utilizarea plantelor medicinale in tara noastra
a) AMELIORAREA SI PRODUCEREA DE SAMANTA SI MATERIAL SADITOR

In prezent speciile medicinale si aromatice se cultiva mai mult sub forme de populatii.Analiza chimica a
acestor populatii arata, de regula, o mare diversitate calitativa.
Fiind recent introdsce in cultura, multe specii sufera in noile conditii biotice o serie de modificari ale
insusirilor ereditare, nu intotdeauna in sensul dorit de cultivator. De aceea analiza chimica si, in multe
cazuri, cea biologica, trebuie sa stea la baza ameliorarii plantelor medicinale.
Obiectivele ameliorarii
sunt asigurarea plantelor
unui continut medicinale
ridicat si aromatice,
in principii pe langa cele unor
active si preponderenta urmarite si la de
compusi alteinteres
culturiterapeutic
agricole,
deosebit.
Principalele masuri necesare pentru ameliorarea plantelor medicinale si aromatice sunt:

o existenta in colectii cat mai bogate de material initial care sa cuprinda forme cat mai variate, atat din
punct de vedere biomorfologic cat si chimic, de diferita provenienta geografica ;
o la speciile din flora spontana, recent introduse in cultura, trebuie pornit de la proveniente din bazine
cunoscute ca furnizoare de produs vegetal cu un continut ridicat in principii active;
o pastrarea puritatii biologice si importantei speciei respective;
o folosirea de sere, case de vegetatie, fitotron in care lucrarile de ameliorare se pot continua in tot
cursul anului;
o posibilitati pentru executarea lucrarilor de fitochimie analitica la locul de ameliorare, existenta de
metode rapide de analiza in serie, completate cu instructiuni pe specii privind modul de luare a
probelor, marimea acastora, modul de uscare si pastrare pana la analize.
Pentru
din nevoile
flora industriei
spontana care sese introduc
impune ca
in materia
cultura prima
este insacontinua
provina crestere.
din cultura. Decele
Desi aceea
mainumarul de specii
multe specii se
cultiva pe suprafete mici, de sute sau uneori numai de cateva hectare, ameliorarea lor este absolut
necesara.
Pentru sporirea productiei si imbunatatirea calitatii acesteia, un rol deosebit de important il are folosirea
semintelor si materialului saditor cu o inalta valoare biologica din linii, soiuri, hibrizi si populatii locale,
productive, adaptate fiecarei zone de productie.
Calitatea semintelor si materialul saditor penru planele medicinale si aromatice este reglementata prin
STAS 4776 – 75 . In acest scop cercetarea agricola a elaborat metodele si schemele de selectie pentru
producerea semintelor si materialului saditor din categorii biologice superioare, precum si tehnologiile de
producere a semintelor si materialului saditor in vederea obtinerii unor productii mari cu un continut mai
ridicat de substante active, care sa satisfaca nevoile industriei prelucratoare.
b) PREGATIREA TERENULUI
Metodele de pregatire a terenului la plantele medicinale si aromatice nu difera in fond de acelea aplicate
pentru alte grupe de plante. In principal, se urmareste ca toti factorii de vegetatie sa fie in optimi, fara a
neglija combaterea daunatorilor, bolilor si buruienilor.
20
Intrucat majoritatea speciilor medicinale si aromatice au seminte mici, asigurarea unui pat germinativ bine
maruntit si uniform are o deosebita importanta.
Aratura de baza se face la momentul optim al umiditatii solului si din timp, astfel ca stratul intors sa se
aseze bine pana la semanat. Adincimea depinde de felul solului, de speciile care intra in asolament. La
speciile perene sau la cele cultivate pentru radacini, aratura se executa la 25 – 30 cm adincime, daca
starea terenului permite. Dupa aratura de baza si pana la insamantare, terenul se mentine afanat la
suprafata si curat de buruieni. Se recomanda folosirea tavalugului inainte si dupa semanat, indeosebi in
locurile secetoase.
c) ASOLAMENTUL
Plantele medicinale trebuie sa urmeze dupa cele mai bune premergatoare, pe soluri curate de buruieni, cu
o fertilitate ridicata si cu reserve de umiditate asigurate. Cele mai bune premergatoare pentru majoritatea
culturilor medicinale de toamna sunt inul, porumbul pentru siloz, mazarea, fasolea, soia, sfecla de zahar,
cartoful, culturile furajere etc. Macul , degetelul lanos, secara pentru corn, cimbrul sunt foarte bune
premergatoare pentru alte culturi.
De asemenea trebuie avut in vedere prevenirea infestarii cu plante toxice (Datura innoxia, Digitalis sp.,
Hyoscyamus niger etc. ) a culturilor postmergatoare de plante medicinale. Nu se admite cultivarea repetata
a aceleiasi specii pentru a evita raspandirea in masa a bolilor si daunatorilor specifici.
Sunt insa si situatii cand unele plante medicinale trebuie sa fie cultivate in asolamente speciale cu rotatie
scurta, cum este cazul musetelului, care se scutura usor si infesteaza puternic solul. In acest caz musetelul
se seamana pe acel loc trei ani la rand, dupa care doi ani se cultiva plante care sufoca musetelul rasarit.
d) APLICAREA INGRASAMINTELOR
Fertilizarea
se constituie un
aplica ingrasaminte mijloc principal
chimice. Gunoiul dede grajd
sporire
seada
productiei ; inales
direct mai culturile medicinale
la unele si aromatice
specii ( menta, NU
maghiran,
odolean) deoarece acestea imburuieneaza terenul si combatere buruienilor este dificila.
In general, se are in vedere sa se aplice o fertilizare cu ingrasaminte cu azot si cu fosfor la toate speciile de
plante medicinale si aromatice.
Ingrasamintele potasice se vor aplica in completarea celor cu azot si fosfor numai pe solurile sarace in
potasiu, solurile bune podzolite si soluri podzolice.
Pentru a obtine o eficienta superioara se impune diferentierea fertilizarii in functie de ;

o consumul plantelor in diferite elemente,
o capacitatea acestora de a asimila substantele nutritive din sol.
Diferentierea fertilizarii este impusa si de conditiile pedo - climatice. In cazul conditiilor de sol elemental
hotarator va fi continutul in substante nutritive accesibile plantelor, determinat cu ocazia cartarii
agrochimice.
In cazul conditiilor climatice elemental cel mai important este regimul de precipitatii.
21
In scopul stimularii cresterii productiei, ingrasamintele cu azot se dau si suplimentar in diferite faze ale
dezvoltarii plantelor :
- dupa prima recoltare de frunze,
- inainte de inmugurire,
- la iesirea din iarna etc.
In afara de natura solului, de rezervele sale in elemente nutritive si de umiditate, adincimea de ingropare a
ingrasamintelor depinde si de scopul culturii.
o pe solurile mai uscate si in cazul cand specia se cultiva pentru organe subterane (odolean, revent),
ingrasamintele se ingroapa mai adanc.
o
peingrasamintele
solurile mai umede si lamai
se ingroapa plantele la care se urmareste a se obtine produs proaspat (menta),
la suprafata.
Dozele de ingrasaminte sunt notate prin N, P si K, reprezentand substanta activa kg/ha, N, respectiv P2O5
sau K2O
e) SEMANATUL SI PLANTATUL
Majoritatea plantelor medicinale si aromatice se pot semana direct in camp ( degetelul, matraguna,
odoleanul, reventul etc). Unele specii cer mai multa caldura si au o perioada de vegetatie mai lunga in
conditiile din tara noastra ( maghiranul), din care cauza este necesar sa se produca mai intai rasad, cel
putin in anumite zone. Obtinerea si ingrijirea pana la rasad se face la fel ca pentru legume.
Semanatul direct in camp in pragul iernii se executa de regula in luna noiembrie, cand temperaturile
medii zilnice se mentin in jur de 3-4 grade C. Prin insamantarea in aceasta epoca se creeaza semintelor
conditii asemanatoare acelor pe care speciile respective le gasesc in natura, in stare salbatica si se
favorizeaza o rasarire si o crestere mai rapida. Semintele profita din plin de umezeala acumulata in timpul
iernii si incepinsapragul
Insamantarea incolteasca de avantajoasa
iernii este indata ce temperatura
si din punctsolului se apropie
de vedere de cerintele
organizatoric, lornubiologice.
deoarece necesita
utilaje si forta de munca in perioadele de varf ale campaniei de toamna si primavera.
Culturile insamantate in pragul iernii care din diferite motive nu au rasarit bine, se reisamanteaza
primavera , de indata ce se poate iesi in camp. Tot atunci se seamana si speciile care reusesc mai bine la
temperaturile mai mari din primavara. Semanatul se face in prima urgenta, astfel ca semintele sa poata
rasari cat mai devreme si plantele tinere sa nu aiba de suferit de pe urma lipsei de apa. Speciile care se
seamana vara sau toamna devreme, cum sunt musetelul si odoleanul, trebuie sa aiba pana la primele
ingheturi radacini bine dezvoltate si cel putin 3- 4 perechi de frunze.
Plantele medicinale si aromatice se seamana in general cu masina in randuri. Distantele dintre randuri si
dintre plante pe rand se stabilesc tinand seama in primul rand de talia plantelor. Cele care formeaza tufe
mari sau cresc mai inalte si cu ramuri dese se seamana mai rar.
Un factor foarte important pentru a nu compromite cultura este stabilirea distantelor in functie de
posibilitatea mecanizarii lucrarilor de intretinere si recoltare.
La speciile care se inmultesc prin rasad, plantarea se face in general dupa ploi in teren irigat. Prinderea
rasadului este influentata mai ales de executarea corecta a irigarii.
22
f) LUCRARI DE INGRIJIRE
In culturile de plante medicinale si aromatice se aplica lucrari de intretinere obisnuite pentru combaterea
buruienilor si mentinerea solului in stare afanata, cum sunt prasitul, plivitul si lucrari speciale ca cele de
taiat, curatat sau unele ingrijiri efectuate peste iarna.
Lucrarile de ingrijire difera de la o specie la alta. Deoarece de la semanat si pana la rasarit trece o
perioada lunga, se intervine cu grapa cu colti reglabili, grapa stelata ori sapa rotativa pentru distrugerea
din toamna si din pragul iernii, cat si cele semanate primavara peste care, in urma ploilor repezi, terenul a
prins crusta.
Dupa rasarirea
executa pe toata plantelor pe randuri
durata perioadei se executa
de vegetatie ori deprasitul.
cate ori Lucrarile obisnuite de ingrijire ulterioara se
este nevoie.
g) COMBATEREA BURUIENILOR, BOLILOR SI DAUNATORILOR

Pe plan mondial se pierde anual peste o treime din recolta, adica cca 35%. Aceste pierderi sunt pricinuite
de:
o daunatori in proportie de 14%,
o boli 12%
o buruieni 9%.
Buruienile constituie si pentru plantele medicinale si aromatice un factor limitativ in obtinerea unor
productii mari si de calitate. Prezenta buruienilor influenteaza negativ nu numai cresterea si dezvoltarea
telor, dar contribuie in mare masura la scaderea calitatii, mai précis la diminuarea continutului in principii
active.
Datorita
fi reducerii
realizata forteioptim,
in timpul de munca in agricultura
de aceea in multe combaterea buruienilor
tari se cerceteaza prin metode
combaterea clasice
chimica nu mai poate
a buruienilor la
plantele medicinale si aromatice (?). Succesul combaterii chimice depinde insa de o cunoastere temeinica
a biologiei buruienilor si a mecanismului de actiune al erbicidelor.
Erbicidele sintetizate pina in prezent pe plan mondial se caracterizeaza printr-un spectru limitat de
combatere. Unele erbicide combat foarte bine numai speciile din clasa monocotiledonatelor, altele numai
pe acelea din clasa dicotiledonatelor.
De aceea este necesara cunoasterea speciilor de buruieni din cele patru grupe:
- buruieni anuale monocotiledonate (Setaria glauca, Echinochloa crusgalii);
- buruieni perene monocotiledonate (Agropyron repens, Sorghum halepense)
- buruieni anuale dicotiledonate (Sinapis arvensis, Chenopodium album)
- burieni perene dicotiledonate (Cirsium arvense, Aristolochia clematitis)
Dupa mecanismul de actiune erbicidele se pot clasifica in :

- erbicide selective care combat buruienile fara ca planta cultivata sa fie vatamata (Atrazinul pentru
porumb);
- erbicide totale care combat toate buruienile vatamand in acelasi timp si plantele cutivate
(Gramaxone). Aceste erbicide se folosesc in agricultura numai in conditii speciale.
23
Dupa modul cum sunt preluate de buruieni, erbicidele se impart in:
- erbicide reziduale care se aplica preemergent pe sol si sant absorbite prin absorbtie prin sistemul
radicular (Simazinul);
- erbicide care se aplica postemergent, adica dupa aparitia buruienilor, ele fiind absorbite prin frunze
(erbicidate pe baza de 2,4 – D sau MCPA );
- erbicide de contact care se aplica de asemenea postemergent, dar acestea nu sint transportate in toate
organele plantei, ci distrug numai partile cu care au venit in contact (Aretitul, Gramaxone ) .
Inainte de generalizarea in practica sint necesare experiente de camp pe zone pedoclimatice, precum si
numeroase analize de laborator pentru a determina reziduurile de erbicide in organele plantelor.
Erbicidele pot fi aplicate la speciile care se folosesc in industrie izolarea unor principii active ( Datura
innoxia, Papaver somniferum, Solanum laciniatum et c ).
Daca produsul se utilizeaza pentru obtinerea de ceaiuri, de extracte, chiar si in industrie, nu se recomanda
utilizarea erbicidelor decat dupa efectuarea unor analize pentru a vedea daca nu s-a produs o impurificare.
Cele mai multe plante medicinale si aromatice se cultiva de putin timp pe suprafete intinse, din care cauza
combaterea bolilor si daunatorilor nu este inca generalizata.
Regulile generale de protectie pot fi grupate in :

preventive
- masuri de avertizare, dinamica si prognoza agentilor patogeni si daunatorilor;
- masuri de carantina fiotosanitara
- masuri agrofitotehnice
curative
-- masuri
masuri fizico-mecanice
biologice
Dintre masurile agrotehnice preventive cele mai importante se refera la:

- respectarea asolamentului,
- aratura adanca,
- epoca optima de semanat si plantat,
- aplicarea ingrasamintelor,
- combaterea buruienilor,
- zonarea ecologica a speciilor,
masuri care pe langa cresterea productiei duc la diminuarea iar uneori si la evitarea atacurilor de boli si
daunatori.
Folosirea oricarui preparat chimic la plantele medicinale si aromatice se va opri cu cca 25-30 zile inainte
de recoltare, mai ales cand se utilizeaza partile plantei care au fost tratate.
In cazul utilizarii
eventuala remanenta,unormai
fungicide si insecticide
ales la produsele foartesub
folosite toxice
formapentru omsau
de ceai si animale
extract. se va urmari prin analize
O atentie deosebita se impune pentru protectia albinelor.
24
Recoltarea si uscarea plantelor medicinale
La baza eficientei terapeutice a plantelor medicinale sta relatia substanta activa-actiune farmacodinamica.
De aceea, de prima importanta este calitatea materiei prime - plantele medicinale.
Primul element pentru obtinerea unei materii prime de buna calitate il constituie cunoasterea
componentelor plantei care au continutul cel mai ridicat in substante active ( radacini, rizomi, parti
aeriene, scoarta, frunze, flori, fructe, seminte).
Al doilea element important legat tot de continutul in substante active, este momentul optim de recoltare .
-Alegerea luivegetatie
stadiul de este conditionata de: (inainte de inflorire, in boboc, inflorit etc.)
al plantelor
- anotimp
- momentul din zi
- conditiile meteorologice in care se face recoltarea.
In general plantele medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata, dupa ce roua s-a evaporat sau dupa-
amiaza, pana la apusul soarelui.
Al treilea element este „metoda‖ corecta de recoltare a plantelor medicinale. Pentru protectia plantelor
medicinale perene, in vederea asigurarii perpetuarii speciei, la recoltare trebuie sa se tina seama de
anumite reguli de mare importanta pentru productia anilor viitori:
 Momentul optim de recoltare al plantelor medicinale este foarte diferit in functie de specie,
altitudine si zona geografica unde creste planta.
 Modul de recoltare al plantelor medicinale. Recoltarea se face manual cu foarfecele sau cu
secera, in nici un caz prin smulgere.
 Radacinile, rizomii, bulbii si tuberculii (partile subterane ale plantei), se recolteaza primavara
 timpuriuaeriene
Partile inainte de
aleformarea
plantelormugurilor,
medicinalea partilor aeriene ale
se recolteaza de plantei
obicei ori
cu toamna tarziu dupa
putin inainte ofilire.
de inflorirea
completa sau in timpul infloririi.
 Mugurii floralise recolteaza primavara devreme inainte de desfacerea lor. Recoltarea se
recomanda sa se faca in pachetele de exploatare forestiera.
 Scoarta sau coaja tulpinilor, ramurilor sau radacinilor se recolteaza in special primavara la
inceputul vegetatiei, cand se desprinde mai usor. In acest caz se vor lasa suficiente ramuri necojite
pentru refacerea arbustului sau arborelui.
 Frunzele se recolteaza dupa ce au ajuns la maximum de dezvoltare. Recoltarea se face manual, nu
prin strivire, pentru a nu se zdrobi, marind astfel suprafata de contact cu aerul si pentru a nu se
distruge celulele care contin uleiuri volatile.
 Florile plantelor medicinale se recomanda sa se recolteze pentru unele specii in faza de boboc iar
pentru altele la inceputul infloririi sau inainte de ofilire.
 Fructele se recolteaza in faza de parga (maces) cand contin maximum de vitamine, sau cand au
ajuns la maturitate (afine, ienupar, porumbe).
 Semintele se recolteaza cu putin inainte de completa lor maturare, apoi se intind in straturi subtiri
pentru a se usca.
Dupa recoltare si uscare materiile prime vegetale vor fi ambalate in pungi de hartie, saculeti de panza sau
cutii de carton, in nici un caz in ambalaje din material plastic. [Ing.V.Marinciu]
25
CALENDAR AL CULEGERII PLANTELOR MEDICINALE
LUNA FEBRUARIE
Brusture – radacini (Lat. Arctium lappa)
Ciubotica cucului – radacini (Lat. Primula officinalis)
LUNA MARTIE
Brusture – radacini (Lat. Arctium lappa)
Captalan – rizomi (Lat. Petasites hybridus)
Tataneasa –– radacina
Mesteacan cu rizomul
se culeg mugurii (Lat.
(Lat. Symphytum
Betula officinale)
verrucosa)
Papadia - frunze, rădăcina (Lat.Taraxacum officinale)
Pin comun – muguri (Lat. Pinus silvestris)
Stanjenel – rizomi (Lat. Iris germanica)
Obligeana - rizomi (Lat. Acorus calamus)
LUNA APRILIE
Brusture - radacini (Lat. Arctium lappa)
Calin, darmoz – scoarta (Lat. Viburnum opulus)
Crusin, lemn cainesc – scoarta (Lat. Rhamnus frangula)
Lacramioare - flori, frunze (Lat. Convalaria majalis)
Merisor - frunze (Lat. Vaccinium vitis idaea)
Mesteacan – muguri (Lat. Betulla verrucosa)
Urzica moarta alba – flori, partea aeriana (Lat. Lamium album)
Volbura – planta
Papadia aeriana (Lat.
partea intreaga Convolvulus
(Lat.Taraxacum arvensis )
officinale)
Pin comun – muguri (Lat. Pinus silvestris)
Plop negru – muguri (Lat. Populus nigra)
Stejar – scoarta (Lat. Quercus robur)
Tataneasa – radacina cu rizomul (Lat. Symphytum officinale)
LUNA MAI
Brusture - rădăcina (Lat. Arctium lappa)
Calinul - scoarta (Lat. Viburum opulus)
Ciubotica cucului – rizomii si radacinile primavara timpuriu,florile la inflorire (Lat.Primula officinalis)
Coacaz de munte - frunza (Lat. Ribes alpinum)
Crusin - scoarta (Lat. Frangula alnus)
Frasin – frunze (Lat. Fraxinus excelsior)
Lacramioare – flori, frunze (Lat. Convallaria majalis)
Malin - flori,fructe (Lat. Prunus padus)
Merisor, coacaz - frunza (Lat. Vaccinium vitis idaea)
Mesteacan - muguri,frunza (Lat. Betula verrucosa)
Paducelelul alburiu -flori (Lat. Crataegus oxyacantha)
26
Papadia – planta intreaga (Lat.Taraxacum officinale)
Patlagina - frunze (Lat. Plantago sp.)
Pedicuta,cornisor – spori (Lat.Licopodium clavatum)
Plop negru – muguri (Lat.Populus nigra)
Podbal - frunze (Lat.Tussilago farfara)
Soc – flori (Lat. Sambucus nigra)
Stejar – scoarta (Lat. Quercus robur)
Traista ciobanului – partea aeriana in timpul infloririi (Lat.Capsella bursa-pastoris)
Trei-frati-patati - partea aeriana in timpul infloririi (Lat. Viola tricolor)
Urzica - frunza (Lat. Urtica dioica)
Urzica moarta
Volbura alba
– partea – flori,
aeriana partea
(Lat. aeriana (Lat.
Convolvulus Lamium
arvensis ) album)
LUNA IUNIE
Afin - frunze (Lat. Vaccinium myrtillus)
Albastrele – inflorescente (Lat. Centaurea cyanus)
Arnica – inflorescente (Lat. Arnica montana)
Branduse de toamna – seminte (Lat. Colchicum autumnale)
Cimbrisor, cimbru de camp - partea aeriana (Lat. Thymus serpyllum)
Fragi - fructe,frunze (Lat. Fragaria vesca)
Lacramioare -- flori, frunze (Lat. Convallaria majalis)
Laur – frunze (Lat. Datura stramonium)
Lichen de piatra - thalul recoltat (Lat. Centraria islandica)
Malin - flori (Lat. Prunus padus)
Mesteacan raios - frunza,conuri (Lat.Betula verrucosa)
Musetel - florile (Lat. Matricaria chamomila)
Paducel rosu - flori,fructe (Lat. Crathaegus oxiacanta)
Pin comun - cetina,conuri (Lat. Pinus silvestris)
Pir medicinal – rizomi (Lat. Agropyron repens)
Podbal - frunze (Lat. Tusilago farfara)
Rostopasca - partea aeriana in timpul infloririi (Lat. Chelidonium majus)
Ruscuta de primavara - planta (Lat. Adonis vernalis)
Soc – flori (Lat. Sambucus nigra)
Sulfina – florile,partea aeriana(Lat. Melilotus officinalis)
Talpa gastei - planta (Lat. Leonorus cardiaca)
Tei - flori (Lat. Tilia sp.)
Tintaura,fierea pamantului – partea aeriana(Lat. Centaurea umbelatum)
Traista ciobanului – partea aeriana in timpul infloririi (Lat. Capsela bursa-pastoris)
Troscot - partea aeriana in timpul infloririi (Lat.Poligonum aviculare)
Urzica - frunze (Lat. Urtica dioica)
Volbura – partea aeriana (Lat. Convolvulus arvensis )
27
LUNA IULIE
Afin – frunze, fructe (Lat. Vaccinium myrtillus)
Arnica – inflorescente (Lat. Arnica montana)
Afin - fructe (Lat. Vaccinium mirtillus)
Branduse de toamna – seminte (Lat. Colchicum autumnale)
Calin – scoarta,fructe (Lat. Viburnum opulus)
Cicoare - partea aeriana (Lat. Cichorium intybus)
de munte
Coacaz negru (Lat.(Lat.
- frunza
- fructe RibesRibes alpinum)
nigrum)
Coada soricelului – inflorescenta si partea aeriana (Lat. Achillea millefollium)
Coada calului – tulpinile sterile (Lat. Equisetum arvense L.)
Filimica, galbenele - flori (Lat. Calendula officinalis)
Fragi – frunza -- fructe (Lat. Fragaria vesca)
Ienupar - conuri,fructe (Lat. Juniperus comunis)
Albastrele - flori (Lat. Centaurea cyanus)
Lichen de piatra - tulpina (Lat. Cetraria islandica)
Lumanarica – flori (Lat. Verbascum phlomoides)
Maces - flori,fructe (Lat. Rosa canina)
Malin -rădăcina (Lat. Prunus padus)
Matraguna - frunze (Lat. Atropa beladona)
Menta- partea aeriana (Lat. Mentha piperita)
Mesteacan
Musetel pufos - frunza,conuri
- inflorescente (Lat. Betula
(Lat. Matricaria pubences)
chamomilla)
Paducel rosu - flori, fructe (Lat. Crataegus sanguinea)
Pedicuta – partea aeriana (Lat. Lycopodium clavatum)
Pelinul - partea aeriana (Lat. Artemisia absinthium)
Pin comun - conuri (Lat. Pinus silvestris)
Podbal - frunza (Lat. Tussilago farfara)
Soc – fructe (Lat. Sambucus nigra)
Sovarf – partea aeriana in timpul infloririi (Lat. Origanum vulgare)
Sunatoare,pojarnita - planta (Lat. Hipericum perforatum)
Talpa gastei - planta(Lat. Leonurus cardiaca)
Tei - flori (Lat. Tilia sp.)
Tintaura,fierea pamantului – partea aeriana (Lat. Centaurium umbellatum)
28
Volbura – partea aeriana (Lat. Convolvulus arvensis )
Zmerul - fructe,frunza (Lat. Rubus idaeus)
LUNA AUGUST
Afin – Frunze,fructe (Lat. Vaccinium myrtillus)
Brusture
Calin, - rădăcina
darmoz (Lat.
- fructe Arctium
(Lat. lappa)
Viburnum opulus)
Chimion - fructe (Lat. Carum carvi)
Cicoare - partea aeriana (Lat. Cichorium intybus)
Coacaz de munte - frunze (Lat. Ribes alpinum)
Galbenele, filimica - flori (Lat. Calendula officinalis)
Ghintura – rizomi (Lat. Gentiana sp.)
Hamei - conuri (Lat. Humulus lupulus)
Lichen de piatra - tulpina (Lat. Centaurea islandica)
Lumanarica – flori (Lat. Verbascum phlomoides)
Macese - fructe(Lat. Rosa canina)
Malin - fructe(Lat. Prunus padus)
Matraguna - -frunze
Maselarita (Lat.
frunze(Lat. Atropa beladona)
Hyoscyamus niger)
Musetel - inflorescente (Lat. Matricaria chamomilla)
Nuc – frunze (Lat. Juglans regia)
Paducel rosu - flori,conuri(Lat. Crataegus sanguineea)
Pedicuta – partea aeriana (Lat. Lycopodium clavatum)
Pin comun - conuri(Lat. Pinus silvestris)
Podbal – Frunze (Lat. Tussilago farfara)
Pufulita zburatoare – partea aeriana(Lat. Epilobium augustifolia)
Scorus de munte – fructe (Lat. Sorbus aucuparia)
Soc – fructe (Lat. Sambucus nigra)
Sovarf – partea aeriana in timpul infloririi (Lat. Origanum vulgare)
Tataneasa - radacina cu rizomul (Lat. Symphytum officinale)
29
Talpa gâştei – partea aeriana (Lat.Leonorus cardiaca)
Tintaura,fierea pamantului – partea aeriana (Lat. Centaurium umbellatum)
Traista ciobanului - rădăcina (Lat. Capsela bursa- pastoris)
Urzica – frunze (Lat. Urtica dioica)
Unguras -- partea aeriana (Lat. Marrubium vulgare)
Valeriana,odolean – radacini - rizom- (Lat. Valeriana officinalis)
Zmeur – fructe, frunze(Lat. Rubus idaeus)
LUNA
Afin SEPTEMBRIE
– frunze, fructe (Lat. Vaccinium myrtillus)
Angelica – rădăcina (Lat. Angelica archangelica)
Boz – fructe (Lat.Sambucus ebulus)
Calin,darmoz - fructe,scoarta (Lat. Viburnum opulus)
Cicoare - radacina (Lat. Cichorium intybus)
Ciubotica cucului - rizomi si rădăcina (Lat. Primula officinalis)
Coacaz de munte – frunze (Lat. Ribes alpinum)
Galbenele, filimica – flori (Lat. Calendula officinalis)
Hamei – conuri (Lat. Humulus lupulus)
Ienupar - conuri,fructe (Lat. Juniperus comunis)
Brusture - rădăcina (Lat. Lapa major)
Lumanarica
Macese (Lat.(Lat.
– flori
– fructe RosaVerbascum
canina) phlomoides)
Maselarita - frunze (Lat. Hyoscyamus niger)
Musetel – flori (Lat. Matricaria chamomile)
Obligeana - rizomi (Lat. Acorus calamus)
Papadia – radacini (Lat. Taraxacum officinale)
Talpa gâştei – partea aeriana (Lat. Leonorus cardiaca)
Tintaura, fierea pamantului – partea aeriana (Lat. Centaurium umbellatum)
Valeriana - rădăcina cu rizomi (Lat. Valeriana oficinalis)
LUNA OCTOMBRIE
Angelica – rădăcina cu rizomi (Lat. Angelica archangelica)
30
Calin - fructe,scoarta (Lat. Viburnum opulus)
Cicoare - radacina (Lat. Cichorium intybus)
Ciubotica cucului - rizomi cu rădăcina (Lat. Primula officinalis)
Coacaze munte – frunza (Lat. Ribes alpinum)
Ienupar - fructe (Lat. Juniperus comunus)
Macese – fructe (Lat. Rosa canina)
Angelica - rădăcina (Lat. Angelica archangelica)
Obligeana
Osul - rizomi
iepurelui (Lat. Acorus
- rădăcina calamus)
(Lat. Ononis spinosa)
Papadia - rădăcina (Lat. Taraxacum officinale)
Tataneasa (iarba lui Tatin) - radacina cu rizomul (Lat. Symphytum officinale)
Talpa gâştei – partea aeriana (Lat. Leonorus cardiaca)
Valeriana,odolean - rizomi cu radacina (Lat. Valeriana officinalis)
LUNA NOIEMBRIE
Iarba mare – radacina (Lat. Inula helenium)
Talpa gâştei – partea aeriana (Lat.Leonorus cardiaca)
Tataneasa– -rizomi
Stanjenel radacina cuIris
(Lat. rizomul (Lat. Symphytum officinale)
germanica)
Obligeana - rizomul (Lat. Acorus calamus)
Osul iepurelui - rădăcina (Lat. Ononis spinosa)
LUNA DECEMBRIE
Iarba mare – radacina (Lat.Inula helenium)
Tataneasa - radacina(Lat. Symphytum officinale)
Bibliografie
— Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, 2009.

F itoterapie
Remedii dintraditi onalaNatur
F armacia s i modern a
ii – Maria Pop, Elisabeta Olos, 2004
Farmacia Naturii – Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Florentin Craciun , 1976
31
Recoltarea plantelor medicinale trebuie facuta cu mare atentie pentru recunoasterea lor corecta. Apoi
trebuie luate in calcu:
 momentul recoltarii (conditiile meteo din ziua recoltarii, dar si perioada calendaristica),
 stadiul de vegetatie al plantei si organul care trebuie recoltat, astfel incat sa contina cea mai mare
cantitate a principiilor active.
Înainte de recoltarea plantelor trebuie să avem în vedere urmatoarele:

 este foarte important să identificati corect plantele, deoarece unele sunt otrăvitoare;
 este interzis să recoltati plante care fac parte din specii protejate. Pentru celelalte specii de plante
medicinale culegeti în asa fel, încât, să mai lăsati suficiente pentru înmultirea lor;

culegeti plantele
concentratia din pădure
de plumb sau camp,
acumulata departe
in plante de marginea
poate fi foarte drumurilor (deoarece
mare) si nici datoritaterenurilor
din apropierea traficului
agricole cultivate (plantele pot contin urme de îngrăsăminte chimice sau pesticide).
Diferitele parti ale plantele medicinale se recoltează astfel:

Fructele si semintele (Fructus, Semen) – se recoltează la maturitate, diminea ta s au seara târziu. După
natura fructului există mai multe posibilităti de recoltare:
- fructele cărnoase se vor recolta când acestea sunt pe deplin dezvoltate (fructe de Afin);
- fructele uscate se vor recolta înainte de deschiderea lor ( Macul), sau când semintele sunt complet
dezvoltate.
Recoltarea fructelor si a semintelor se face de cele mai multe ori toamna.
Florile (Flores) – în functie de specie, ele se culeg astfel: în faza de boboc se recoltează Trandafirul;
după desfacerea bobocilor, când floarea ajunge la maturitate se recoltează majoritatea plantelor medicinale.
Niciodată nu se va realiza recoltarea după ce floarea s-a uscat. Recoltarea se face prin:
- ciupire (Mac, Tei),
- scuturarea
tăierea inflorescen tei((Porumbar
ramurilor ),
Coada soricelului ).
Frunzele (Folium) – se recoltează înaintea înfloririi sau în timpul înfloririi. Cea mai buna perioada de
culegere a lor este considerata a fi cea de dinainte de inflorire si mai ales din timpul infloririi plantei. Se
aleg frunzele ajunse la maturitate, intregi, neatacate de daunatori. Frunzele se culeg cu mainile. Frunzele
care contin uleiuri volatile se recoltează pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare. După recoltare,
frunzele se pun în cosuri sau lădite fără a se îndesa, pentru a nu se înnegri.
Partea aeriană a plantei (Herba) – se recoltează când deja două treimi din flori sunt înflorite. Sunt
plante care se recoltează împreună cu rozeta de frunze (Turita Mare).
Mugurii foliari (Turiones, Gemmae) – se recoltează primăvara chiar înainte de desmu gurire (mugurii
de Plop negru), sau în momentul inmuguririi, incepand chiar cu luna februarie, atunci cand incepe sa
circule seva. Mugurii trebuie sa fie suficient de dezvoltati dar nedesfacuti. Se recolteaza cu mana. Exemple:
muguri de brad, muguri de pin, de plop, de nuc s.a. Mugurii se culeg de pe părtile laterale ale ramurilor,
pentru a asigura cresterea normală a arborelui sau a arbustului.
32
Scoarta (Cortex) – se recoltează primăvara devreme, imediat după pornirea în vegeta tie. Recoltarea
poate continua până în momentul formării primelor frunze (Stejar). In general scoartele se recolteaza de pe
tulpinile plantelor care au cel putin 3 ani.
Rădăcini, rizomi, bulbi, tuberculi (Radix, Rhizoma, Bulbus, Tubera) -se vor recolta in perioada de
repaus, inainte de intrarea in vegetatie, adica primavara devreme sau ,toamna tarziu la finele perioadei de
vegetatie cand in partile subterane ale plantei sunt acumulate maximum de substante active. Este important
să se identifice exact specia dorită, deoarece datorită absentei părtilor aeriene, pot survenii confuzii.
Transportul, uscarea si depozitarea plantelor medicinale
Plantele recoltate trebuie transportate, imediat dupa recoltare, acasa sau in uscatorii special amenajate. Ele
se vor transporta in saculeti de tifon sau saci de iuta, canepa sau hartie, este interzis a se folosi saci sau
pungi de plastic deoarece acestea depreciaza calitatea plantelor.
Operatiunea urmatoare este eliminarea eventualelor plante straine dintre plantele recoltate, apoi
fragmentarea lor.
Uscarea plantelor medicinale este unul dintre cei mai importanti factori care poate influenta calitatea
acestora, imediat dupa recoltare. Prin uscare, produsele vegetale se stabilizeaza, datorita inactivarii
enzimelor continute.
Plantele trebuie uscate imediat dupa recoltare si sortare, pentru ca apa continuta favorizeaza (sub influenta
luminii si a oxigenului din aer) o serie de reactii chimice si fizice care degradeaza produsul si micsoreaza
cantitatea initiala de principii active, principiil active care sunt responsabile pentru efectele terapeutice ale
plantelor medicinale.
Plantele medicinale nu trebuie lasate sa inceapa sa transpire, pentru a impiedica mucegairea, ori
fermentarea acestora. Prin eliminarea apei din produsele vegetale se poate evita formarea unor compusi
noi, care sa modifice efectele curative ale plantelor medicinale.
Uscarea produce, in cazul anumitor plante, schimbari benefice care accentueaza efectele terapeutice (spre
exemplu continutul in uleiuri esentiale al semintelor de chimen se dubleaza dupa un an de zile). Uscarea
plantelor duce la o micsorare considerabila (40-85%) a greutatii si volumului acestora. Se poate realiza in:
- mod natural, la temperatura ambianta, la soare sau la umbra.
- artificial cu ajutorul unor etuve speciale sau cuptoare.
Durata uscarii naturale variaza in functie de produsul vegetal si de anotimp. Astfel:

- in cursul verii frunzele, florile si ierburile se usuca in decurs de 3-7 zile.
- radacinile sau scoartele se usuca mult mai lent timp de 20-30 de zile.
Reguli generale de uscare a plantelor medicinale:
Imediat dupa recoltare, plantele se sorteaza si se indeparteaza partile patate, atacate de insecte,
mucegaite sau putrezite, precum si corpurile straine.
33
radacinile, rizomii si bulbii se curata prin spalare sub jet puternic de apa rece.
in mod ideal, uscarea se realizeaza aranjand plantele in straturi cat mai subtiri, asezate pe rame de
lemn prevazute cu tifon, astfel incat aerul sa circule si sa nu fie nevoie de a intoarce zilnic plantele de
pe o parte pe alta. Locul unde se face uscarea trebuie sa fie uscat, bine aerisit, fara praf sau insecte.
uscarea se poate realiza si in aer liber, la soare sau la umbra, in functie de principiile active ale
produsului vegetal.
Scoarta, ramurile si lemnul se usuca de obicei la temperatura obisnuita, de 24-25oC, deoarece avand
umiditate relativ scazuta, pot fi uscate lent, intr-un interval de timp ceva mai mare (20-30 de zile).
Dupa uscare, unele produse vegetale pot fi folosite imediat, iar altele dupa o anumita perioada de timp.
De ex. scoarta de crusin se pastreaza un an dupa uscare si apoi este folosita. Scoarta proaspata de
crusin produce efecte secundare neplacute precum greata, stare de voma, dureri de stomac.
Frunzele se usuca la temperaturi mai ridicate (40-60oC), direct la soare sau in locuri foarte calduroase
(podul casei), timp de mai multe zile. Aceste temperaturi sunt necesare deoarece, prin uscare lenta
clorofila sufera modificari ce altereaza calitatile medicinale ale plantei.
Florile se usuca la o temperatura de aproximativ 40oC, prin expunere la soare acoperite cu hartie
pentru a-si pastra culoarea si mirosul. Florile albe se usuca la soare, iar cele colorate la umbra, pentru a
nu se decolora. Cu toate acestea sunt flori colorate care se usuca la soare asa cum sunt Galbenelele si
Lumanarica.
Fructele, semintele si mugurii se usuca la temperaturi ridicate cuprinse intre 40-100oC, datorita
umiditatii crescute sau a substantelor uleioase care impiedica o uscare eficienta realizata la
temperatura camerei intr-un timp mai lent. Asadar, uscarea acestora se face in cuptor, la t o controlata.
Partile vegetale care contin uleiuri volatile se usuca la temperatura de 30-35oC, separat de alte
plante pentru a nu se transmite mirosul de la o planta la alta.
Cum stim ca un produs vegetal este corect uscat?
O planta medicinala uscata corect ramane intreaga, pastrandu-si mirosul caracteristic.

Frunzele si florileuscate corect se incretesc si produc un zgomot caracteristic la zdrobirea cu
degetele: se sfarama cu mici trosnituri.
Fructele uscate se pot si ele zdrobi cu degetele, iar cand se lovesc intre ele produc un zgomot sec.
Scoartele si radacinile uscate la indoire trebuie sa se rupa cu zgomot. Scoartele prin uscare iau forma
de tuburi sau jgheab, iar suprafetele radacinilor devin striate.
Dupa uscare plantelor se vor pastra in pungi sau saci de hartie, saculeti de tifon sau panza, cutii de
carton.Este recomandat ca plantele medicinal din farmacia casei sa se reinnoiasca in fiecare an, exceptie
scoarta de crusin care se foloseste dupa un an de pastrare.
Bibliografie
Fitoterapie traditionala si moderna — Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, 2009.

Remedii din Farmacia Naturii – Maria Pop, Elisabeta Olos, 2004.
Farmacia Naturii – Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Florentin Craciun , 1976.
34
Pentru cei care sunt preocupaţi să -şi procure singuri plantele medicinale ce cresc în mod natural în multe
zone ale ţării noastre, aducem în atenţie câteva sfaturi şi reguli cu privire la recoltarea acestora.
Pentru recoltarea şi păstrarea plantelor medicinale pentru uz propriu, este nevoie de un loc uscat şi hârtie.
Astfel florile de tei se recoltează începând cu jumătatea lunii iunie, într -o zi însorită şi uscată. Cel mai bun
moment pentru cules este atunci când majoritatea florilor au înflorit complet, exi stând numai câţiva
boboci întredeschişi. Florile de tei se aşază pe coli de hârtie, într -un singur strat, într-o încăpere uscată şi
aerisită, unde planta se lasă la uscat.
Unele plante se recoltează în zori, pe rouă, ca să nu li se usuce fructele, sau no aptea, la lumina lunii. Altele
se pot recolta
recoltează numai
numai după însorit,
pe timp ce se ridică orele Frunzele
între roua. 11:00 şi de degeţel
14:00, cândroşu (Digitalis
conţin cea maipurpureae folium) de
mare cantitate se
substanţe active.
Plantele medicinale nu se recoltează pe timp de ploaie. Cel mai bun timp pentru recoltarea lor este cel
cald şi noros. Frunzele, părţile aeriene şi florile se recoltează pe vreme stabilă, cu soare, fără umiditate,
după rouă. Recoltarea plantelor ce conţin uleiuri volatile se face pe timp noros sau dimineaţa înainte de
răsărit. Speciile pentru seminţe sau fructe se recoltează pe timp răcoros, dimineaţa sau seara.
Rădăcinile şi celelalte părţi subterane ale plantelor (tuberculi, rizomi) se recoltează toamna târziu, după
veştejirea frunzelor, sau primăvara devreme, înainte de formarea mugurilor sau lăstarilor.
Părţile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta cu puţin timp înainte de înflorirea completă sau în
perioada de înflorire.
Calendarul recoltării câtorva plante medicinale uzuale
Perioadele de recoltare corespunzătoare celor mai uzuale plante medicinale sunt:

 afin: august-septembrie,
 anason: august-septembrie,
 muşeţel: mai-iunie,
 angelică (rădăcini, rizomi): septembrie-noiembrie,
 muştar negru: iulie-august,
 busuioc: iulie-septembrie,
 nuc (frunze): mai-iunie,
 cătină albă: august-octombrie,
 chimen: iulie-august,
 cicoare (partea aeriană): iulie-septembrie,
 cicoare (rădăcini): septembrie-octombrie,
 cimbrişor: mai-august,
35
 cimbru de grădină: mai-iulie,
 pătlagină: mai-octombrie,
 coada-calului: iulie-septembrie,
 coada-şoricelului: iunie-septembrie,
 coriandru: iulie-august,
 porumb (mătase): iunie-iulie,
 rostopască: aprilie-iunie,
 salcâm (flori): aprilie-mai,
 salvie (flori): iunie-august,
 gălbenele: iunie-octombrie,
 soc: mai-iunie,
 sulfină: iunie-septembrie,
 sunătoare: iunie-august,
 tei: iunie-iulie,
 levănţică: iunie-iulie,
 măceş: august-octombrie,
 ţintaură (partea aeriană): iulie-septembrie,
 măghiran: iulie-august,
 mentă: mai-septembrie,
 urzică: mai-octombrie,
 valeriană (rădăcini, rizomi): octombrie.
Industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge, potrivit ziarului „Capital―, o cifră de
afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Potenţialul natural al României este imens:
 din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc în ţara noastră,
 flora medicinală este reprezentată de 800 de specii,
 dintre care 283 au proprietăţi terapeutice certe.
Înainte de 1990, exista în acest domeniu o singură întreprindere: Plafar. În ultimii ani s-au format asociaţii
şi grupuri de producători. Principala organizaţie a producătorilor şi prelucrătorilor de plante medicinale şi
aromatice din România este Patronatul „Planta Romanica“, ce reuneşte 25 de firme, mai cunoscute fiind:
 Hofigal - Bucureşti,
 Exhelios - Timişoara,
 Dacia Plant - Sebeş, Alba.
La centrele de achiziţii ale acestora se pot aduce plantele recoltate din flora spontană sau se pot contracta
producţii de pe loturi cultivate special.
36
1.4. Nomenclatura botanica
Nomenclatura utilizată astăzi în botanică îşi are originea în nomenclatura latină, suferind în timp un proces
de uniformizare, acesta fiind impus de necesitatea unei denumiri prescrise şi stabilite, universală pe plan
mondial al plantelor.
Fiecare specie este numită prin două cuvinte:

o primul termen este generic - un substantiv,
o al doilea este specific - fiind un adjectiv; mai rar poate fi substantiv sau nume propriu.
După denumirea speciilor se trece autorul prescurtat.
Botanica sistematica sau Sistematica plantelor este stiinta biologica care se ocupa cu studiul
clasificarii plantelor in unitati sistematice, pe baza gradului de inrudire si de evolutie filogenetica, in
vederea alcatuirii unui sistem filogenetic al lumii plantelor si, implicit, al lumii vii. Pentru a fi
clasificate intr-un sistem filogenetic, plantele trebuie analizate (diagnosticate). Botanica sistematica
foloseste cercetarile oferite de citologie, histologie, morfologie, embriologie, citogenetica, fiziologie,
corologie, ecologie, geobotanica, fitocenologie, paleontologie, palinologie, fitopatologie, fitochimie,
filogenie moleculara, imunologie.
Chemotaxonomia – stiinta care clasifica plantele dupa asemanarea chimica. Dovedeste ca plantele cu
aceeasi srcine au si produsi chimici comuni. Bunaoara, daca o specie prezinta un compus metabolic
secundar valoros (principiu activ) se asteapta ca si alta specie inrudita sa contina acelasi principiu activ.
Chemotaxonomia contribuie la cunoasterea cantitativa si calitativa a resurselor naturale vegetale cu
diferite principii active.
Taxonomia . In botanica sistematica, toate unitatile de clasificare, indiferent de categorie, se numesc
taxoni, taxonomia fiind stiinta care se ocupa cu principiile (regulile) de clasificare a plantelor.
Specia este unitatea fundamentala in organizarea lumii vii. Reprezinta un nivel superior de organizare a
lumii vii, o categorie istorica, reala, dinamica. Taxonomic, constituie unitatea de baza in clasificarea lumii
vii. Forma fundamentala de existenta a speciei este populatia. Speciile pot fi reprezentate de o singura
populatie sau de mai multe populatii.
Definitia speciei. In conceptia actuala, specia poate fi definita ca un ansamblu de populatii, rase
geografice si subspecii care au acelasi fond genetic si intre care poate avea loc un schimb reciproc
nelimitat de gene, dar care sunt izolate de alte specii prin mecanisme care impiedica incrucisarea sau
reproducerea hibrizilor cand ei sunt produsi.
Statutul speciei. Specia are urmatorul statut:

1.este unitatea taxonomica fundamentala a lumii vii;
2. este o unitate biologica fundamentala a lumii vii;
3. in ierarhia biologica este un sistem ce reprezinta un nivel de organizare a lumii viii;
4. este unitatea de baza a ecologiei, constituind un element important al ecosistemului unde are 3 roluri:
transferul material, energetic si informational;
5. din specie (populatie) deriva taxonii superiori acesteia, fiind unitatea de baza a evolutiei transspecifice
(dintre specii), a evolutiei biologice in ansamblu.
37
Caracteristicile speciei. Specia prezinta 2 caracteristici:
o caracterul conservative
o caracterul evolutiv.
Taxonii infraspecifici. Variabilitatea, proprietatea universala a speciilor (populatiilor) si diferentierea

divergenta, determina in cadrul speciei subunitati sau taxoni infraspecifici ca:
o subspecia (ssp.),
o varietatea (var.).
Alte unitati infraspecifice, de rang mai mic, sunt:

o
o forma (f),
biotipul,
o soiul sau cultivarul (cv.),
o chemovarietatea (chvar.).
La plantele cultivate se folosesc urmatorii taxoni infraspecifici:

o subspecia,
o convarietatea,
o varietatea si cultivarul (soiul).
Taxonii supraspecifici, unitatile superioare speciei, su

o genul,
o familia,
o ordinul,
o clasa,
o filumul (increngatura),
o
regnul.
Aceste unitati pot avea, la randul lor, subunitati de rang superior sau inferior precum:
o subfamilia,
o supraordinul,
o subordinul,
o subclasa.
Genul incadreaza mai multe specii inrudite intre ele. Poate fi monotipic, reprezentat de o singura specie.
Familia grupeaza mai multe genuri inrudite cu srcine comuna.
Ordinul cuprinde mai multe familii inrudite, intre ele avand caractere generale asemanatoare.
Clasa reuneste mai multe ordine cu caractere morfologice comune, cu mare valoare sistematica.
Filumul (increngatura) grupeaza mai multe clase. Acest taxon se bazeaza pe caractere comune generale.
Nomenclatura denumeste taxonii.
38
1.4.1. denu mi ri stii nti fi ce ale plantelor m edicin ale
Denumirea stiintifica a taxonilor este stabilita de Codul International de Nomenclatura Botanica.
Linne in lucrarea ,,Species Plantarum‖ (1753) a generalizat in stiinta nomenclatura binara Conform
nomenclaturii binare, fiecare specie este denumita prin doua cuvinte latine sau latinizate.
Primul cuvant reprezinta genul (numele genului), este scris cu majuscula, iar al doilea reprezinta numele
speciei, se scrie cu litera mica. Ex: Solanum (genul) tuberosum (specia).
Denumirile
o generice
in limba sunt(ex.
latina substantive.
Populus), Acestea au srcini diferite:
o in limba greaca (ex. Helianthus – antos=floare, Arctium),
o in limba araba (ex Oryza),
o in mitologie (ex. Narcissus, Adonis)
o sau provin din numele latinizat al unor personalitati, in special botanisti (ex. Linnaea, Zinnia,
Vaucheria, Magnolia).
Denumirile specifice sunt adjective latinizate. Reprezinta diferite semnificatii (insusiri, caractere):
o morfologice (ex. Lavandula angustifolia, Hypericum perforatum – sunatoarea, Prunus spinosa –
porumbar),
o ecologice (ex. Nigella arvensis, Mentha aquatica),
o fenologice (ex. Colchicum autumnale),
o geografice (ex. Phytolacca americana, Dracocephalum moldavica),
o tinctoriale, de a colora (ex. Alkanna tintoria, Digitalis purpurea),
o actiuni biologice (ex. Papaver somniferum).
La speciile hibride , intre cele doua nume, se intercaleaza semnul x (ex. Populus x canadensis, Mentha x
piperita). Dupa numele speciei se trece numele prescurtat al autorului care a descris, prima data, specia
(ex. Achillea millefolium L.; L.=Linne).
La ciuperci, pentru denumirea increngaturii se adauga sufixul mycota (ex. increngatura Eumycota) iar
pentru denumirea clasei se adauga sufixul mycetes (ex. clasa Ascomycetes).
La alge, pentru denumirea familiei, se adauga sufixul phyceae (ex, clasa Chlorophyceae – algele verzi)
Clasificarea florei Romaniei, facuta in nenumarate carti de specialitate, reflecta o mare varietate de
plante, repartizate, in functie de
o relief,
o clima,
o sol.
S-au identificat
disparitie, motivpana in care
pentru prezent peste
au fost 3700 demonumente
declarate specii de plante, multe dintre ele foarte rare sau pe cale de
ale naturii.
Printre acestea se numara
39
– Floarea de colt (Leontopodium alpinum),
– Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus),
– Degetarutul Pitic (Soldanella montana) – o planta erbacee specifica la liziera padurilor
– Crinul de padure (Lilium martagon), o frumoasa planta ce infloreste in apropierea padurilor de stejar,
– Bujorul romanesc (Paeonia peregrina), o varianta a bujorului de munte, care creste in Dobrogea si
nu a fost identificat in nici o alta parte a lumii,
– Ghintura galbena (Gentiana lutea), din pajistile alpine,
– Roua cerului (Drosera rotundifolia), o planta carnivora, foarte rara in tara noastra,
– Irisul de balta (Iris pseudacorus) etc.
In acelasi scop, al ocrotirii florei si faunei, in Romania, peste un milion de hectare reprezinta arii protejate,
precum
 Parcul National Retezat,
 Rezervatia Biosferei Delta Dunarii,
 Parcul National Piatra Craiului,
 Parcul National Portile de Fier,
 Rezervatia Cheile Nerei,
 Cheile Bicazului etc.
Dintre speciile endemice din Romania, adica cele care sunt srcinare si cresc pe o suprafata geografica
bine determinata, cele mai cunoscute sunt
– Garofita de Piatra Craiului (Dianthus callizonus),
– Angelica (Angelica arhangelica),
– Sangele voinicului (Nigritella nigra),
– Flamanzica de colt (Draba compacta),
– Zambrul (Pinus cembra) – conifer, ce creste in zone montane, cu o inaltime ce poate ajunge la 30 m
– Tisa (Taxus baccata), copac care creste, in mod natural, in padurile de fag,
Situata la intersectia paralelei de 45 de grade latitudine nordica si a meridianului de 25 de grade

longitudine estica, adica la jumatatea distantei dintre Ecuator si Polul Nord, Romania este un spatiu
geografic fata de care natura a fost extrem de generoasa, punand alaturi lanturi muntoase, campii, dealuri,
delta, rauri, depresiuni, litoralul Marii Negre, cu o flora si o fauna pe masura, diverse, unice adeseori,
adica o tara pe care ar trebui sa o redescoperim noi, romanii, in primul rand, sa o pretuim si sa o ocrotim,
pentru prezent si pentru generatiile urmatoare.
40
1.4.2. denu mi ri popul are ale plantelor medicin ale
Denumirile populare ale plantelor se referă la:

denumirea genului (în cazul acesta mai multe specii de plante, de obicei asemănătoare, au aceeași
denumire poplară),
sau la denumirea unei specii.
Când denumirea populară se referă la denumirea genului, este clar că toate speciile de plante din
respectivul gen sunt cunoscute cu acela și nume popular. Denumire științifică se folosește în toate limbile.
Există două surse principale de nume românești de plante:

Borza Al., 1968, Dic ionar etnobo tanic , Edit. Academiei București
Drăgulescu C., 2010, Di c ion ar de fi tonim e române ti , edit. Univ. "Lucian Blaga" Sibiu
Literatura botanică are propriul său sistem de denumiri , format în timpul reformei lingvistice. El a urmat
nomenclatorul latin şi este codificat chiar prin utilizarea limbajului de specialitate.
Denumirile populare - spontane şi motivate - rămân în continuare parte a unei tradiţii vii şi există în
paralel cu denumirile ştiinţifice, artificiale.
Conform ghidului etnobotanic: „există o singură cerinţă fundamentală în culegerea denumirilor botanice:
trebuie notată în dialectul regiunii denumirea fiecărei plante utilizate şi cunoscute în zonă" (Péntek-Szabó 1996).
Se recomandă culegerea concomitentă a denumirilor geografice şi a numelor de plante pentru că ele sunt
strâns legate. Totodată, culegerea care cuprinde motivele denumirilor, cauzele etimologiei populare,
credinţele legate de nume, contextul ocaziei denumirii poate produce un material autentic de etnobotanică.
Nu dispunem nici în prezent de o sistematizare cuprinzătoare a denumirile populare.
Materialul referitor la denumiri trebuie cules din:

dicţionare,
texte referitoare la dialectologie sau regionalisme,
studii de dialectologie,
comunicate etnografice,
lucrări de medicină botanică sau farmaceutică,
dicţionare generale sau dicţionare de botanică.
Există două lucrări de referinţă pentru materialul privind terminologia florei. Prima este Dicţionarul
Analiza comparativă a ierbarelor, a lucrărilor timpurii de medicină botanică pe de o parte şi a ierbarelor

mai noi pe de altă parte, poate distinge destul de precis stratul limbii populare de stratul limba jului de
specialitate.
41
Sistemul popular al numelor de plante .
În analiza srcinii numelor de plante literatura de specialitate diferenţiază trei straturi:

(1) stratul de bază al limbii
(2) nume de plante alcătuite pe parcursul vieţii independente a limbii [formate în interiorul limbii, prin
procedee interne - forme onomatopeice, onomatopoetice; prin formare sau derivare, compunere , derivare,
alipire, combinare, etimologie populară, conversiunea substantivului propriu în substantiv comun
(3) nume de plante preluate dintr-o limbă străină = împrumut lexical
Distingem patru tipuri structurale din perspectiva morfologiei denumirilor populare de plante:
(1) nume derivate,
(2) simple,
(3) nume compuse,
(4) sintagme
Sub aspectul conţinutului putem distinge grupuri de semnificaţie (de ex. nume derivate din :
o nume de boli sau de animale,
o termeni religioşi,
o nume de sărbători,
o nume de popoare
Unele semnificaţii sunt descriptive, pe câ nd altele sunt metaforice. În cazul celor descriptive caracteristica
centrală a plantei nu constituie cu necesitate baza denumirii. Totuşi, ele au valoare informativă, pentru că
oferă (cu ajutorul unui atribut sau prefix atributiv) informaţii sugestive despre culoarea, forma, perioada
de înflorire, utilizarea plantelor. Cele metaforice nu au valoare de informaţie. În cazul lor asocierea,
imaginaţia, caracterul ilustrativ şi umorul au un rol important.
O planta are numele botanic (stiintific) stabilit dupa regulile nomenclaturii binare compus din doua
cuvinte, primul indica genul din care face parte specia si al doilea care diferentiaza specia in cadrul
speciilor apartinand aceluiasi gen. (numele e compus tot din doua cuvinte chiar in cazul in care genul
cuprinde o singura specie).
Numele popular sau numele comun este un nume care este folosit de amatori nespecialisti desi tot mai
multi amatori incep sa foloseasca in paralel si numele botanic. Numele stiintific are anumite avantaje
incontestabile si pentru amatoriL
1) e acelasi peste tot in lume.
2) se refera la o singura specie, confuziile nefiind posibile cum se poate intampla in cazul numelor
populare (acelasi nume popular se poate referi la plante diferite_.
In acelasi timp nume populare diferite se pot referi la aceiasi planta, uneori aceste mai multe nume fiind
folosite in aceiasi zona (pentru aceiasi planta).
Unele nume populare, cum e cel dat in zonele in care plantele sunt native, sunt transmise pe cale orala din
generatie in generatie din timpuri stravechi. Uneori semnificatia numelui si cum s-a format, cheia de
interpretare, s-a pierdut in negura timpurilor.
42

Cap 1 - Note de Curs - Farmacognozie Generala - An I - Sem. II PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Cap 1 - Note de Curs - Farmacognozie Generala - An I - Sem. II PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Modulul VII: FARMACOGNOZIE GENERALA

Notiuni generale despre plantele medicinale

1.1. Plantele medicinale

Plantele sunt autotrofe fotosintetice şi sunt principalii producători de oxigen pe uscat.

În cazul unei hexoze (de ex glucoza):

Cea mai stransa legatura a botanicii medicale este aceea cu o ramura a f a r m a c o l og i e i –

Bota ni ca med ic al a are o legatura importanta si cu fa rm aco di nam i a – o alta ramura a

Farmacognozia, în sensul ei larg, cuprinde:

În sens restrâns, farmacognozia implică cunoaşterea:

Reprezintă veriga de legătură între

1. Farmacognozia descriptivă = farmaco-botanica, oferă informaţii despre:

2. Fitochimia = chimia vegetală, însumează cunoştinţe despre:

1.1.2. cri terii le mor fol ogice de recun oastere

Cunostintele s-au diversificat, permitand scindarea botanicii in mai multe discipline:

 M orfologia plante lor

 F iziolog ia plante lor

In cadrul morfologiei distingem:

Istoricul morfologiei vegetale

4. perioada morfologiei sec. 20 , cand datorita folosirii metodei comparativ-filogenetice si datorita

Profesorul Busuleag a publicat studii despre fructe.

Studiul anatomiei vegetale e legat de descoperirea si perfectionarea microscopului fotonic si electronic. In

La plante, indiferent de specie, in componenta acestora intra:

Fiziologia studiaza procesele vitale ale plantelor (ex: nutritia).

Ecologia plantelor studiaza mediul in care traiesc plantele.

Mediul si factori climatici in complexitatea lor :

Cultura plantelor medicinale si aromatice prezinta numeroase avantaje:

1.2.1. Raspandire geografica a plantelor medicinale

În România se cultiva peste 50 de specii de plante medicinale şi aromatice, cu tendinţa de creştere.

Plantele reuşesc să se adapteze mediului de viaţă schimbat prin:

1.2.3. Influenta factorilor climaterici

Lumina influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor prin:

Procesul diurn de însorire – umbrire al unui teren este influenţat de:

Formele şi elementele de relief determină importante modificări şi în regimul termic al aerului şi al

Apa. Pe lângă participarea directă la alcătuirea corpului plantei:

Apa reţinută în sol depinde de pierderile prin:

1.2.4. Perioada de insamantare la plantele medicinale

1.2.5. Germinarea la plantele medicinale

ÎNFLORÍRE (‹ înflori) = Actiunea de a înflori si rezultatul ei.

a) AMELIORAREA SI PRODUCEREA DE SAMANTA SI MATERIAL SADITOR

Principalele masuri necesare pentru ameliorarea plantelor medicinale si aromatice sunt:

Pentru a obtine o eficienta superioara se impune diferentierea fertilizarii in functie de ;

g) COMBATEREA BURUIENILOR, BOLILOR SI DAUNATORILOR

Dupa mecanismul de actiune erbicidele se pot clasifica in :

Regulile generale de protectie pot fi grupate in :

Dintre masurile agrotehnice preventive cele mai importante se refera la:

O atentie deosebita se impune pentru protectia albinelor.

— Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, 2009.

Înainte de recoltarea plantelor trebuie să avem în vedere urmatoarele:

Diferitele parti ale plantele medicinale se recoltează astfel:

Transportul, uscarea si depozitarea plantelor medicinale

Durata uscarii naturale variaza in functie de produsul vegetal si de anotimp. Astfel:

Reguli generale de uscare a plantelor medicinale:

Cum stim ca un produs vegetal este corect uscat?

O planta medicinala uscata corect ramane intreaga, pastrandu-si mirosul caracteristic.

Fitoterapie traditionala si moderna — Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, 2009.

Calendarul recoltării câtorva plante medicinale uzuale

Perioadele de recoltare corespunzătoare celor mai uzuale plante medicinale sunt:

Fiecare specie este numită prin două cuvinte:

Taxonomia . In botanica sistematica, toate unitatile de clasificare, indiferent de categorie, se numesc

Statutul speciei. Specia are urmatorul statut:

Taxonii infraspecifici. Variabilitatea, proprietatea universala a speciilor (populatiilor) si diferentierea

Alte unitati infraspecifice, de rang mai mic, sunt:

La plantele cultivate se folosesc urmatorii taxoni infraspecifici:

Taxonii supraspecifici, unitatile superioare speciei, su

Familia grupeaza mai multe genuri inrudite cu srcine comuna.

Nomenclatura denumeste taxonii.