Sunteți pe pagina 1din 23

APENDICITĂ ACUTĂ

Rotar Nicoleta Andrea


Clasa: AMG II B
CUPRINS

1. Anatomia si fiziologia apendicelui.....................................................3


1.1 Clasificarea apendicitei acute.....................................................4
1.2 Definitie si notiuni generale.........................................................5
1.3 Etiopatologie.................................................................................6
1.4 Simptomatologie...........................................................................7
1.5 Investigatii.....................................................................................9
1.6 Tratament....................................................................................11
2. Descrierea tehnicilor..........................................................................14
2.1 Sondajul vezical...........................................................................14
2.2 Clisma...........................................................................................16
3. Studiu de caz.......................................................................................18
4. Cncluzii................................................................................................22
5. Bibliografie..........................................................................................23

2
1. Anatomia şi fiziologia apendicelui

Apendicele este un tub cilindric, cu o lungime de 6-9 cm ce se


formează din cec. Baza sa se află la locul de confluenţă a celor trei temii
musculare de pe cec şi la 2 cm de valvula ileo-cecală. Apendicele are o
formă sinuoasă, fiind alcătuit dintr-o porţiune scurtă şi una lungă, flotantă,
care este mobilă. Este situat în fosa iliacă dreaptă putând avea însă diferite
poziţii date de anomaliile de dezvoltare embrilogică ale cecului.
Structura apendicelui se caracterizează prin existenţa a patru tunici:
- tunica musculară – alcătuită din perineul cecoapendicular;
- tunica musculară – alcătuită din fibre longitudinale;
- stratul submucos
- tunica mucoasă ce reprezintă un număr mare de foliculi limfatici.
Apendicele devine vizibil în cursul dezvoltării embrionare în
săptămâna a opta de viaţă ca o proeminenţă a porţiunii terminale a cecului.
În timpul dezvoltării prenatale şi postnatale, rata de creştere a cecului o
depăşeşte pe cea a apendicelui, deplasând apendicele într-o poziţie
mediană faţă de valvula ileocecală. Relaţia de bază cec apendice rămâne
constantă deşi există tipuri de apendice cu situare retrocecală, pelvică,
subcecală, preileală sau poziţie dreaptă pericolică (poziţie înaltă cecală).
Aceste consideraţii anatomice au o importanţă clinică semnificativă în
contextul apendicitelor acute. A treia tenie colică converge spre joncţiunea
cecoapendiculară şi poate fi folosită ca punct de identificare a apendicelui.
Apendicele poate varia ca lungime de la 1 la 30 cm, majoritatea
apendicilor având între 6 şi 9 cm.
Mulţi ani apendicele a fost eronat considerat ca un organ rudimentar
cu funcţie necunoscută. Este bine cunoscut în prezent faptul că apendicele
este un organ imunologic, care participă în mod activ la secreţia
3
imunoglobulinelor, în special IgA. Deşi apendicele este un component
integral al sistemului limfatic intestinal, funcţia sa nu este esenţială şi
apendicectomia nu a fost asociată cu vreo predispoziţie a pacienţilor spre
septicemie sau altă manifestare a unei imunităţi compromise. Ţesutul
limfoid apare pentru prima dată la nivel apendicular în a doua săptămână
după naştere. Cantitatea de ţesut limfoid creşte pe parcursul pubertăţii,
rămâne constantă în următoarea decadă de viaţă, pentru a începe ulterior să
scadă cu vârsta. După 60 de ani nu mai întâlnim ţesut limfoid în apendice
şi apare de obicei o obliterare completă a lumenului apendicular.

1.1 Clasificarea apendicitei acute

Aspectul anatomico-patologic al apendicitei acute este variat si depinde pe


de o parte de circulaţia microbilor, iar pe de altă parte de reactivitatea
organismului, astfel putem avea:

a) Apendicita acută catarală în care apendicele este congestionat, hiperemiat


cu desen vascular accentuat, mezoul evidenţiat şi mucoasa îngroştă cu pete
echimotice.

b) Apendicita acută flegmonoasă în care apendicele este mărit de volum, cu


aspect de „ limbă de clopot”, cu luciul seroasei dispărut, cu false membrane,
mezoapendicele este infiltrat, friabil, cu adenopatie, iar în lumenul
apendicelui găsim puroi şi microabcese perietale; în cavitatea peritomală
găsim un lichid seros, tulbure, cu false membrane.

c) Apendicita acută gangrenoasă în care apendicele are culoarea neagră-


verzuie, cu aspect de „ frunză veştedă”, peretele flasc poate prezenta una sau
mai multe perforaţii; mezoapendicele este edemaţiat, friabil, vasele
4
apendiculare trombozate; în cavitatea abdominală lichid tulbure, fetid şi
infecţios.

d) Plastromul apendicular se caracterizează prin marele epiplon în jurul


apendicelui, care are aspect flegmonos pentru a bloca aspectul inflamator,
Este o peritonită plastică. Plastromul se poate resorbi sau abceda,
deschizându-se în peritoneu, într-un organ cavitar sau la perete.

e) Perforaţia apendiculară reprezintă o formă evolutivă a apendicitei


flegmonoase, dar mai ales a celei gangrenoase. Perforaţia poate fi
punctiformă sau din contră, atât de mare încât amputează segmentul distal al
apendicelui .

1.2 Definiţie şi noţiuni generale

Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată prin


inflamarea apendicelui ilio-cecal. Ea reprezintă una din cele mai frecvente
cauze de suferinţă abdominală, putând avea o evoluţie acută sau cronică.
Apendicele este un tub îngust, închis, ataşat de cec (prima parte a
colonului), care arată ca un vierme (numele anatomic al apendicelui este
apendice vermiform). Peretele apendicelui conţine un ţesut limfatic care
face parte din sistemul imunitar (producător de anticorpi). Asemenea
colonului, peretele apendicelui conţine şi el un strat de muşchi. Aceasta
structura mică nu are nici un scop cunoscut, dar asta nu înseamnă că nu
poate produce probleme.
Apendicita este o boala în care apendicele devine inflamat şi plin de
puroi (o prelungire mică, ca un săculeţ, în formă de deget, care este ataşat
de intestinul gros). La marea majoritate a persoanelor, apendicele nu
5
cauzează nici un fel de probleme. Totuşi, în mod ocazional, la nivelul
acestuia se pot acumula bacterii, devenind tumefiat şi infectat. În cazul în
care apendicele infectat nu este îndepărtat chirurgical, infecţia poate duce
la fisurarea sau ruperea apendicelui. Acest fapt duce la răspandirea infecţiei
în cavitatea abdominală, determinând peritonita. Peritonita este o afectiune
serioasă care necesită un tratament de urgenţă.
Aproximativ 8 din 100 de personae fac apendicită. Apare cel mai
frecvent între vârsta de 10 şi 30 ani, dar poate surveni în orice moment al
vieţii.

1.3 Etiopatologie

Apendicita acută poate surveni la orice vârstă, însă fresvenţa cea mai
mare este între 10-30 ani, motiv pentru care a fost denumiă şi „boala
tinereţii”. În apariţia apendicitei acute elementul patogenic determinat este
cel infecţios care găseşte condiţii favorizante prin:
- situaţia anatomică a apendicelui care constituie un fund de sac cu
conţinut bacterain, ce se poate exacurba prin transformarea într-o cavitate
închisă prin obstrucţie (copoliţi, corpuri străine în special, sâmburi mici de
fructe );
- constipaţie cronică;
- parazitare ( oxiuri, ascarizi, tenie );
- infecţii generale ( gripa, angine pneumococice);
Agentul infecţios nu este un germen specific, cel mai frecvent se
găseşte colibacilul singur sau în asociere cu alţi germeni-streptococ,
pneumococ sau anaerobi (cacilul funduliformis ). Pătrunderea microbilor
se poate face local prin efracţia micoasei apendiculare sau pe cale
hematogenă în cazul unor boli infecţioase.

6
Conditiile favorizate sunt numeroase: dispozitia anatomica a segmentului
ceco-colic ce favorizeaza staza stecorală, cudurile apendicului, poziţia retrocecală
care favorizează „autoinfecţia” prin exaltarea virulenţei florei microbiene. Corpii
străini intra-apendiculari (ace, calculi stercorali, sâmburi, oxuri) pot astupa
incomplet lumenul apendicelui şi pot ulcera mucoasa, exagerând virulenţa
microbilor aflaţi într-o cavitate închisă. Apendicita acută traumatică, prin lovituri
repetate în fosa iliacă dreaptă (la tâmplari), este determinată de excitaţia
receptorilor atât de numeroşi ai regiunii ileo-ceco- apendiculare, deja inflamaţi.
Regimul alimentar excesiv carnat sau exclusiv vegetal modifică pH-ul
digestiv, determinând tulburări de digestie şi alterări neurotrofice ceco-
apendiculare. Infecţiile acute: gripa, anginele, febrele eruptive (scarlatina, pojarul,
rubeola), febra tifoidă pot determina apendicita acută. Apariţia apendicitei acute
„epidemice” în cursul anginelor este atribuită asemănării structurii anatomice ce
există între amigdale şi apendice („amigdala abdomenului”), datorită
bogăţiei sale în foliculi limfoizi.

1.4 Simptomatologie

a) Semne subiective
Durerea începe insidios, surd, în fosa iliacă dreaptă şi se intensifică
din ce în ce mai mult. În stadiu avansat al apendicitei acute, durerea poate
fi foarte puternică şi permanentă. De obicei durerea în apendicita acută este
semnalizată de bolnav ca venind din partea medie a fosei iliace drepte, dar
atunci când apendicele este situat retroceal, durerea poate veni din
profunzimea fosei, simţindu-se mai violentă în spate decât în faţă. În acest
din urmă caz, ea se accentuează când bolnavul mişcă membrul inferior
drept şi contractă muşchiul proas-iliac. Dacă apendicele are o altă poziţie
intrabdominală ( nu este situat în fosa iliacă-deaptă ), fără îndoială că
duerea este semnalizată de bolnav ea venind din acea zonă, dar acestea

7
sunt cazuri excepţionale. Ele fac foarte dificil diagnosticul diferenţial cu
alte boli. De foarte multe ori, durerea iradiază din fosa iliacă dreaptă în
epigastru, deoarece există o conexiune nervoasă între aceste zone (această
conexiune se evidenţiază adeseori şi în timpul apendicectomiei, mai ales în
cea făcută cu anestezie locală ).
Durerea din apendicita acută poate fi confundată cu durerea de colica
renală, dar aceasta din urmă este de obicei intermitentă (colicativă ) şi este
situată posterior ( în regiunea lombară); sau cu durerea din colica hepatică,
aceasta fiind însă mai intensă în hipocondrul drept. Apendicita acută poate
fi confundată adeseori, datorită localizării în vecinătate, cu o sarcină
extrauterină ruptă sau cu un chist ovarian drept torsionat.
Greţurile şi vărsăturile apar frecvent, mai ales la tineri şi la copii.
Constipaţia însoţeşte de multe ori apendicita acută dar sunt şi cazuri de
apendicită acută în care întâlnim scaune diareice multiple, ca în
enterocolită, determinate de un proces inflamator concomitent şi a altor
segmente intestinale.
Frisonul nu este întotdeauna prezent, dar dacă bolnavul îl semnalează,
este un semn de evoluţie gravă, spre gangrenare sau abcedare, fapt care
trebuie să grăbească intervenţia operatorie.

b) Simptome obiective

Durerea este confirmată de palparea regiunii iliace drepte, ea este de


obicei concordanţa cu stadiul evolutiv al apendicitei acute, fiind extrem de
vie în apendicita gangrenoasă şi mai puţin vie în apendicita acută catarală
incipientă. De multe ori se pune în evidenţă o hiperestezie cutanată.(durere
la cea mai mică atingere a pielii din regiunea iliacă dreaptă), după cum se
poate pune în evidenţă un semn deosebit de important - semnul Blumberg
pozitiv care se întâlneşte şi în peritonită acută.

8
Apărarea musculară - la palpare muşchii reacţionează, apără,
încercând să oprească pătrunderea apăsării mai în profunzime. Este mai
evidenţiată în stadiile mai avansate ale apendicitei acute.
Contractarea musculară netă nu apare decât în stadiile avansate de
apendicită acută, când procesul inflamator interesează seroasa apendiculară
şi se extinde şi la seroasa peritonală. El arată evoluţia gravă a procesului
inflamator şi obligă să se grăbească intervenţia chirurgicală. Febra este
prezentă. Nu concordă însă întotdeauna cu gravitatea procesului
anatomopatologic. Adeseori chiar în cazuri grave - gangrene care
evoluează către peritonită, febra nu depăşeşte 38 0C; de obicei bătrânii nu
fac temperatură ridicată, în schimb copiii fac chiar în cazurile mai simple
de apendicită acută catarală.
Pulsul – numărul de bătăi cardiace pe minut este crescut, fiind
concordant cu temperatura.Dacă depăşeşte120/minut şi are amplitudine
redusă este semn se evoluţie defavorabilă şi trebuie grăbită evolţia
operatorie.
Tensiunea arterială este de obicei normală. Scade numai în stări
toxice grave cu apendicită acută gangrenoasă sau chiar peritonită, arătând
în acest caz un pronostic rău.

1.5 Investigaţii

Apendicita poate fi diagnosticată pe baza unui istoric medical, a unei


examinări fizice, a examenelor de laborator şi uneori a testelor imagistice.
Apendicita poate fi greu de diagnosticat în special la copii, la femei
însărcinate şi la vârstnici. Doctorul va pune întrebări în legatură cu
simptomele prezente, inclusiv despre ordinea în care acestea au apărut şi ce
s-a întamplat înainte de a începe durerea.

9
Poate fi nevoie ca doctorul să facă un tuşeu rectal, procedeu care ajută
la identificarea cauzei durerii. De asemenea va palpa abdomenul pentru a
identifica durerea, în special cadranul inferior drept. Femeilor li se poate
face o examinare pelvina pentru a se putea exclude alte cauze.
În timpul examenului fizic, doctorul va exercita o apăsare la nivelul
cadranului inferior stâng al abdomenului pentru a vedea dacă presiunea
provoacă durere la nivelul cadranului inferior drept.
De asemenea pacientul se aşează în poziţie culcată pe partea stângă şi
întinde piciorul drept pentru a se vedea daca această poziţie este dureroasă.
Doctorul va roti şoldul drept înspre partea centrală a corpului pentru a
vedea dacă apare durere în regiunea apendicelui.
Poate fi necesară măsurarea temperaturii. O creştere a temperaturii
poate fi un semn că apendicele s-a rupt. În unele cazuri, după efectuarea
istoricului medical şi a examinării fizice, doctorul va lua decizia de a se
interveni chirurgical.

Este bine să se ştie că, mai ales în apendicita acută, examenele de


laborator nu stabilesc diagnosticul ci ajută numai la stabilirea lui. S-au
vazut multe cazuri de apendicită acută gangrenoasă cu leucocitoza normală
sau uşor crescută; de asemenea pot să apară leucocite şi hematii în urină în
cazul în care odată cu apendicita acută există şi o afecţiune renlă sau
vezicală.
Unele persoane nu au simptome evidente. Persoanele în vârstă, copiii
mai mici de 2 ani şi femeile însărcinate pot să nu prezinte durere în
cadranul inferior drept. Alte persoane pot simţi durere în alte locuri
deoarece apendicele lor este într-o altă poziţie.
Există de asemenea numeroase afecţiuni care dau simptome similare
apendicitei. Totuşi, deoarece apendicita se poate agrava într-o perioadă

10
scurtă de timp, se recomandă consultarea imediată a unui medic dacă sunt
prezente simptomele de mai sus. Tratamentul este mult mai uşor dacă
apendicele nu s-a rupt. La majoritatea persoanelor, apendicele nu se rupe
decât dupa cel puţin 24 ore de prezenţă a simptomelor.

1.6 Tratament

Singurul tratament in cazul apendicitei este intervenţia


chirurgicală, pentru a se îndepărta apendicele (procedura denumită
apendicectomie). Scopul este îndepărtarea apendicelui înainte ca acesta să
se rupă şi infecţia să se răspândească în interiorul abdomenului, provocând
peritonita.
În cazul în care doctorul nu este sigur că este vorba de o
apendicită, poate fi nevoie de câteva ore de aşteptare, la domiciliu sau în
spital, înainte de a se lua decizia unei intervenţii chirurgicale.

 Tratament chirurgical

Intervenţia chirurgicală efectuată cu scopul îndepărtării apendicelui


poate fi efectuată într-unul din cele două metode existente la ora actuală:
prin laparoscopie sau prin metoda tradiţională. Experţii nu au ajuns la o
concluzie în ceea ce priveşte care din cele două metode este cea mai bună;
acest lucru depinde de la persoană la persoană. Intervenţia laparoscopică
constă în 3 sau 4 tăieturi mici sau incizii, pe când apendicectomia
tradiţională constă într-o singură incizie, mai mare.
Majoritatea persoanelor se simt mai bine imediat după operaţie; unii
pot chiar să meargă acasă în aceeaşi zi. În situaţia în care apendicele s-a
rupt şi infecţia s-a răspândit în interiorul abdomenului, poate fi nevoie de o
perioadă mai lungă de internare în spital. Tratamentul va consta în

11
administrarea pe cale intravenoasă de lichide şi de antibiotice.
De asemenea, poate fi necesară prelungirea internării în cazul în care
persoana respectivă are probleme de sănătate care se înrăutăţesc după
intervenţia chirurgicală.
Uneori doctorul poate recomanda efectuarea unei operaţii chirurgicale
chiar dacă nu este sigur că este vorba de o apendicită. Intervenţia
chirurgicală poate elimina însă probabilitatea existenţei unui apendice rupt.
În cazul în care se face operaţia chirurgicală şi apendicele este normal,
acesta va fi totuşi îndepărtat pentru a elimina posibilitatea apariţiei de
probleme în viitor.

 Tratament ambulator (la domiciliu)

În cazul în care există suspiciunea unei apendicite, nu trebuie să se


încerce tratarea acesteia la domiciliu. În cazul în care nu este sigur că
durerea abdominală este provocată de o apendicită, se indică să se verifice
dacă:
- durerea nu dispare: durerea provocată de apendicită începe adesea în
centrul abdomenului şi se deplasează spre cadranul inferior drept.
- există senzaţia că vărsăturile sunt inevitabile; vărsăturile pot fi repetate şi
pot fi însoţite de pierderea poftei de mâncare.
- există febră de până la 38,9 oC.
În cazul în care se consideră că apendicita este cauza durerii
abdominale:
- se recomandă un consult medical de urgenţă: în cazul apendicitei este
foarte important să fie tratată cât mai rapid.
- trebuie evitate laxativele
- trebuie evitate alimentele solide: se recomandă consumul de cantităţi mici
de lichide limpezi, continuu, pentru a se preveni deshidratarea.

12
 Tratament postoperator

Majoritatea persoanelor părăsesc spitalul la 1 până la 3 zile după


intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea apendicelui. Totuşi, în cazul în
care apendicele s-a rupt şi infecţia s-a răspândit în abdomen sau au apărut
alte complicaţii, este nevoie de o perioadă mai lungă până la însănătoşire,
persoanele la care s-a făcut laparoscopie de obicei reîncep activităţile
obişnuite în 2 săptămâni. Cei care au suportat o apendicectomie
tradiţională se pot reîntoarce la viaţa normală, de obicei, în aproximativ 3
săptămâni. În timp ce persoana respectivă stă acasă, în perioada de
recuperare de după apendicectomie, este indicată autoverificarea inciziilor
pentru a observa eventualele infecţii. Se recomandă consultarea doctorului
dacă apare febră sau dacă se observă alte semne de infecţie, cum ar fi
înroşirea, tumefierea, apariţia de puroi sau durerea la nivelul regiunii
inferioare a abdomenului. De asemenea trebuie consultat doctorul dacă
persoana respectivă nu se poate alimenta normal după 5 zile de la operaţie.

Rolurile asistentei medicale constau în:


 rol de îngrijire;
 promovarea igienei spitaliceşti;
 organizarea şi gestionarea îngrijirilor;
 pregătirea şi perfecţionare elevelor asistente medicale, asistentelor
medicale debutante şi cadrele auxiliare;
 educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca scop
promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, ajutorul vindecării şi
recuperare.

13
2. Descrierea a doua tehnici

2.1. Sondajul vezical la femei


Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular
(sondă sau cateter) prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o
comunicare instrumentală între mediul exterior şi interiorul vezicii urinare.
În îngrijirea curentă a pacientului, asistenta trebuie să cunoască tehnica
sondajului evacuator la femei şi la bărbaţi precum şi drenarea vezicii urinare.
Sondajul poate avea scop explorator (recoltarea unei cantităţi de urină
pentru examenul de laborator sau depistarea unor modificări patologice ale
uretrei şi vezicii urinare) şi/sau terapeutic în evacuarea conţinutului şi
executarea unor procedee terapeutice prin sondă.
Materiale necesare:
- De protecţie: muşama, traversa, mănuşi sterile de cauciuc
 Sterile:
- două sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârful uşor îndoit sau complet
rotunjit, având două orificii laterale aproape de vârf.
- 1-2 eprubete pentru urocultură
- ser fiziologic
- casoletă cu tampoane de vată
- 2 pense hemostatice
 Nesterile:
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Tăviţă renala, bazinet
- Paravan (când se execută în salon)
- Recipient pentru colectare
 Medicamente:
- Ulei parafină, steril
- Oxicianura de mercur 1/5000
14
Pregătirea pacientei
Psihic: - se explică necesitatea tehnicii
Fizic: - Se izolează patul cu paravan
- Se protejează cu muşama şi aleză
- Se aşează pacienta în poziţie ginecologică
- Se îndepărtează perna şi pătura
- Se acoperă pacienta lăsând liberă doar regiunea genitală
- Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe
- Se îndepărtează bazinetul şi se aşează tăviţa renală între coapsele
pacientei
Execuţie:
- Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientei şi a
instrumentelor, cât şi a mâinilor celui care o execută
- asistenta îmbracă mănuşi sterile
- evidenţiază meatul urinar
- dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos în
direcţia anusului
- scoate sonda cu pensa şi o prinde între degetul mediu şi inelar ale mâinii
drepte
- lubrifiază sonda cu ulei steril
- orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretra 4 ± 5 cm
- paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o
mişcare în formă de arc pentru a uşura trecerea în vezică
- primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele
pregătite în funcţie de scop sau într-un recipient de colectare
- extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi
mişcări, în sens invers.
Îngrijiri ulterioare, notarea în foaia de observaţie

15
- Se efectuează toaleta regiunii vulvare
- Se îmbracă şi se aşează comod în pat sub supraveghere continuă
- Se notează în foaia de observaţie tehnica şi numele persoanei care a
efectuat-o
- Se notează cantitatea de urină recoltată ± volumul şi densitatea
- Se notează aspectul macroscopic al urinei.
Complicaţii:
 Imediate:
- lezarea traumatică a mucoasei uretrale
- crearea unei căi false prin forţarea sondei
- astuparea sondei în cursul evacuării vezicii
 Tardive
- infecţioase, prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi
instrumente nesterile.

2.2. Clisma evacuatoare

 Clisma evacuatoare simplă:


Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide
în intestinul
gros. Are ca scop evacuarea conţinutului intestinului gros sau introducerea
de medicamente sau alimentare.
Pregătirea materialelor:
- materiale de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
- materiale sterile: canulă rectală, caserolă cu comprese, mănuşi de cauciuc
- materiale nesterile: stativ pentru irigator, irigator şi tubul de cauciuc, tăviţă
renală, bazinet, 500-1000 ml apă caldă (35-38oC),
- medicamente: soluţii medicamentoase în cantitatea şi concentraţia cerută

16
de medic, vaselină
Pregătirea pacientului:
- Psihic: i se explică tehnica şi rolul acesteia
- Fizic: se izolează patul cu paravan, se aşează pacientul în decubit lateral
stâng cu membrul inferior stâng şi dreptul flectat, se aşează bazinetul sub
regiunea sacrală.
Execuţie:
- Se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul
- Se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase,
- Se umple irigatorul
- Se evacuează aerul şi prima coloană de apă
- Se lubrifiază canula cu vaselină
- Se fixează irigatorul pe stativ
- Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşi sterile
- Îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă
- Introduce canula prin anus în rect cu mâna stângă, perpendicular cu vârful
îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare
- După ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se ridică extremitate externă
şi se îndreaptă vârful în axa ampulei rectale
- Se introduce canula 10-15 cm
- Se deschide robinetul şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea
irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra pacientului
-Pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura
abdominală, să reţină
soluţia 10-15 min
- Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul
tubului de scurgere
- Se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală

17
- Pacientul este aşezat în poziţia de decubit lateral drept, apoi decubit
dorsal pentru a uşura pătrunderea apei la o adâncime mai mare.
- Se captează scaunul la pat sau la toaletă

STUDIU DE CAZ

DATE RELATIV STABILE

NUME SI PRENUME: A.Z.


VÂRSTĂ: 43 ani
SEX: F.
LIMBA VORBITĂ: română
DOMICILIU: jud. Braşov,
OCUPAŢIE: secretară
ALERGII: nu se stie
ÎNĂLŢIME: 1,72 m.

DATE VARIABILE

T.A. : 140/50 mm Hg.


PULS: 62 b/min.
TEMPERATURA: 38,80 C.
RESPIRAŢIE: 23 r/min.
GREUTATE: 68kg.

Manifestări de dependenţă: dureri severe în fosa iliacă dreaptă, durerile lasându-se pe


membrul inferior; greţuri şi varsături; frisoane; constipaţie de 4 zile; insomnii;

18
NEVOIA MANIFESTĂRI SURSE PROBLEMA GRAD
FUNDAMENTALĂ DE DE DE DE
DEPENDENŢĂ DIFICULTATE DEPENDENŢĂ DEPENDENŢĂ
1. A RESPIRA ŞI A - Independent
AVEA O BUNA
CIRCULATIE

2. A BEA ŞI A Greaţă Proces Alterarea stării Dependent


MANCA Vărsături infecţios de nutriţie

3. A ELIMINA Constipaţie Proces Eliminare Dependent


balonare infecţios inadecvată

4. A SE MIŞCA ŞI A Alterarea mobilitaţii Durere în fosa Mobilitate Dependent


AVEA O BUNA iliacă dreapta inadecvată
POSTURA cu iradiere in
membrul
inferior
5. A DORMI ŞI A Insomnii Durere Dificultate în a Dependent
SE ODIHNI Anxietate se odihni
6. A SE ÎMBRACĂ Independent
ŞI DEZBRACĂ
7. DE A MENŢINE Febră Proces Alterarea Dependent
TEMPERATURA Fisoane infecţios temperaturii
CORPULUI ÎN
LIMITE NORMALE
8. A FI CURAT SI Independent
ÎNGRIJIT

9. A EVITA Durere în fosa iliaca Proces Durere Dependent


PERICOLELE dreapta infecţios Anxietate
Risc de
complicaţii

19
Intervenţii
Diagnostic de Obiectiv Rol propriu Rol delegat Evaluare
îngrijire
1. Alterarea stării Pacienta sa - îi recomand - administrez 01.02.2012
de nutriţie din nu prezinte repaus la pat; medicaţia Pacienta prezintă
cauza procesului greturi si - ajut pacienta în prescrisă de varsături şi senzaţie
infecţios varsaturi, sa timpul varsaturilor, medic, pentru a de rău.
manifestata prin fie echilibrata - asez pacienta în elimina balonările, 01.02.2012
greaţă şi vărsături hidroelectroMc decubit lateral cu greaţa, si Pacienta are o stare
si nutritional capul la marginea varsăturile: bună.
în 24 ore. patului; . perfuzii cu 02.02.2012
- fac bilantul glucoza 5%, 500 Pacientul este
lichidelor ingerate ml/zi operat.
si eliminate; -ser fiziologic 02.02 – 07.02.2012
- reduc sau opresc 1000ml/zi Pacientul respecta
raportul de lichide, . algocalmin regimul şi
o servesc 3fiole/zi i.m tratamentul, şi nu
cu putin ceai rece . vitamine şi săruri mai prezintăgreţă şi
de musetel minerale varsaturi.
(neîndulcit); . metoclopramid 1
- administreaza fiola i.m 2x/zi
substante acidulate
cu lamâie (reci),
fara a fi dulci la 2-
3 ore în portii mici
(lOOml);
- fac bilanţul
lichidelor ingerate
şi a celor
eliminate;

2. Eliminare Pacientul trebuie - determin pacienta - efectuez, la 01.02.2012


inadecvată din sa aibă un tranzit sa bea o cantitate nevoie, clisma - la ora 18 pacienta
cauza procesului intestinal in limite suficienta de evacuatorie; a primit un laxativ;
infecţios fiziologice in 24 lichide; - administrez - pacienta a avut
manifestata prin ore. - pacienta trebuie supozitoare cu scaun;
balonare si să bea ceai ne glicerina 1,2/zi; 02.02.2012
constipaţie – îndulcit, călduţ, - Laxativ, un - pacienta nu a avut
supa de legume, drajeu, seara. scaun;
astfel încât sa aibă - pacientei s-a făcut
o alimentaţie clisma evacuatorie
lichidă in 24 – 48 simpla;
ore; 02.02.2012
- pacienta va fi - pacienta a fost
instruit privind operată;
eliminarea şi va fi - pacientul a fost
sfătuit sa efectueze sondat;
exerciţii fizice 03-06.02.2012
regulate; - pacienta a avut
- observ şi notez in scaun normal;
foaia de observaţie - diureza normala
frecvenţa si 1300 ml/zi.
consistenta
scaunelor.
3. Alterarea Pacientul trebuie - pacientei i se - administrez 01.02.2012
somnului din sa beneficieze de explica cum tratamentul - pacienta nu poate
cauza durerilor odihna prin somn trebuie sa aplice medicamentos: dormi si i se
manifestata prin corespunzător, tehnici de relaxare; diazepam 1-2 administrează 1
insomnii calitativ si - identific cauza comprimate la comprimat de
cantitativ. insomniei şi încerc nevoie. diazepam
20
Intervenţii
Diagnostic de Obiectiv Rol propriu Rol delegat Evaluare
îngrijire
să liniştesc 02.02.2012
pacienta; - pacienta nu se
- observ şi notez in poate odihni din
foaia de observaţie cauza durerii
calitatea şi orarul postoperatorii – i se
somnului şi administrează un
efectele acestuia calmant – mialgin
asupra i.v. si un diazepam;
organismului. 02-06.02.2012
- pacienta doarme
intre 7-8 ore pe
noapte.
4. Alterarea stării Calmarea durerii. - asigur condiţii de - administrez 01.02.2012
generale din Eliminarea riscului mediu adecvate; calmante si - pacienta prezintă
cauza procesului de infecţii. - urmăresc şi antibiotice : dureri – administrez
infecţios apreciez . algocalmin 1 1 fiola algocalmin;
manifestata prin potenţialul fiola i.v. la nevoie; - administrez
durere in fosa infecţios al . peniciliă penicilină/6ore
iliacă dreaptă. pacientului; 4x2ml/zi pentru a preveni
- aplic masuri de infectiile;
izolare a surselor 01.02.2012
de infecţii. - pacienta prezintă
dureri – administrez
1 fiola algocalmin.;
02-04.02.2012
- administrez
penicilină /6 ore
pentru a preveni
infecţiile;
- piafen 3x1 fl/zi
05.02.2012
- administrez
penicilină 2ml/6 ore
pentru a preveni
infecţiile.
- piafen 3x1fl/zi
5.Deficit de Pacientul să fie - pacienta este - colaborare cu - pacienta a interes
cunoştinţe din bine informat. educat in vederea familia în vederea şi a asimilat
cauza lipsei de continuării unui regim de informaţiile primite.
informaţii, tratamentului viata sănătos.
manifestată prin conform
cunoştinţe indicaţiilor
insuficiente medicului;
despre boala sa. - pacientului i se
recomanda să
revină la control
periodic şi la
pansat.

21
CONCLUZII

Pacienta în vârstă de 45 ani se internează pe secţia de chirurgie în data de


01.05.2018 cu următoarele manifestări de dependenţă: graţă şi varsături; constipaţie de 2
zile; insomnii; durere în fosa iliacă dreaptă cu iradiere in membrul inferior.
În urma examenului clinic şi paraclinic s-a stabilit diagnosticul de Apendicită acută.
Datele culese au fost analizate şi interpretate definindu-se problemele de
dependenţă, diagnosticele de îngrijire şi obiectivele. În urma intervenţiilor proprii şi
delegate, a tratamentului şi a intervenţiei chirurgicale, obiectivele au fost îndeplinite iar
problemele de dependenţă rezolvate.
Pe durata spitalizării pacientul nu a avut nici o complicaţie iar în data de
08.05.2018 pacienta este externată, prezentând o stare generală bună.
Pacienta s-a externat cu următoarele recomandări:
- să-şi reia treptat activitatea fizică
- să respecte regimul alimentar bogat în vitamine şi proteine
- să se prezinte la control în data de 22.05.2018

22
BIBLIOGRAFIE

1. Baltă G., Stănescu, Titircă L. şi colab . - Tehnici speciale de îngri jire a


bolnavilor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
2. Borundel Corneliu - "Manual medicină internă pentru cadre medii" Editura Bic
AH Bucureşti 2000
3. Mozes C. - "Tehnici de îngrijire a bolnavilor" Editura Medicala Bucureşti 1999
4. Rogozea . L., Oglindă T. - Tehnica îngrijirii omului sănătos şi
bolnav , Ed. Romprint, Braşov 2002
5. Titircă Lucreţia - "Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenta
medicală" - Editura Viaţa Românească.2002
6. Titircă Lucreţia - “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, 2003
7. http://www.scribd.com
8. http://www.jurnaluldechirurgie.ro/jurnal/docs/jurnal306/apendice_dgn1.pdf

9. http://ro.wikipedia.org/wiki/Apendicit%C4%83

10. http://www.docstoc.com/docs/79654878/Apendicita

23

S-ar putea să vă placă și