Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

Care sunt afecţiunile cu care se luptă vârstnicii noştri? Poţi ajunge într-un cămin de
bătrân, dar viaţa ta să fie, totuşi, una frumoasă? Care sunt activităţile care îţi mai
pot bucura viaţa când ajungi la maturitate?Am încercat să aflăm mai multe de
la Dr. Viorica Russu, medic de familie şi deţinătoare a titlului License Practical
Nurse, dobândit în SUA. Specialistul conduce primul nursing home din România,
un alt fel de cămin pentru vârstici, lansat acum 10 ani, după un proiect american,
dar adaptat necesităţilor. Acest concept de îngrijire include, pe lângă asistenţă
medicală, terapie ocupaţională şi consiliere emoţională.

Ce se întâmplă, doctore?: E grea viaţa într-un cămin de bătrâni?

Dr. Viorica Russu: Până acum ceva timp, gândul că îl voi aduce pe tata la un azil
de bătrâni genera un sentiment de vinovăţie foarte mare, vinovăţie care se
transpunea automat şi celui care avea să ajungă într-un astfel de loc. Îmi place să
cred că „azilul” este un termen pe care l-am depăşit de mult. Este important să ştim
că astăzi se poate mai mult pentru seniorii noştri. Atunci când merg să îmi cumpăr
o maşină, de exemplu, am 30 de întrebări, la fel trebuie să am, poate chiar mai
multe, în momentul în care mă interesez de un loc care va deveni căminul
părintelui, bunicului sau altei persoane dragi din familie. Viaţa într-un astfel de
cămin nu este deloc grea, ba chiar este mult mai satisfăcătoare decât viaţa petrecută
în singurătate, izolat, limitat în mişcări.

Dacă acum mult timp, într-o singură casă, trăia o familie extinsă, de la bunici,
părinţi, nepoţi şi aşa mai departe, acum, vârstnicii rămân mai mult singuri. Şi dacă
sunt doi, există un echilibru. Dar dacă unul dintre ei a dispărut, atunci apar
problemele. Familia nu ştie ce se întâmplă cu vârstnicul, iar fără o medicaţie
corespunzătoare, fără o alimentaţie şi o hidratare optimă, care este necesară
seniorului, apar problemele, atât cele de ordin fizic, cât mai ales cele de ordin
emoţional. Şi în acest sens, este bine să ştim că lucrurile s-au schimbat mult şi la
noi şi că există şi locuri în care vârsta nu este decât o cifră şi că ai parte de aceeaşi
preţuire ca atunci când erai tânăr şi activ.

Un loc în care te simţi în siguranţă, pentru că un nursing home, dincolo de aspectul

hotelier, trebuie să răspundă în primul rând nevoilor medicale ale unui pacient
vârstnic, care este un pacient fragil şi care, ştim cu toţii, poate să devină rapid un
pacient critic. Este bine ca circuitele medicale să fie construite bine de la început,
pentru că din păcate, sunt foarte multe locuri unde aceste circuite nu au fost
realizate corect de la început, pentru că nu au avut iniţial această întrebuinţare,
fiind transformate ulterior în cămine de bătrâni.
Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

Vârstnicul vine, de multe ori, după o fractură, iar atunci trebuie să ai în spate
întreaga structură de recuperare – fizioterapie, kinetoterapie, masaj, aparatura cu
care să realizezi aceste lucruri, plus o echipă, care este nucleul acestor activităţi –
un medic geriatru, care cunoaşte foarte bine patologia vârstei şi este un fel de
project manager al vârstnicului, un cardiolog, un neurolog, un neuropsihiatru, un
psihiatru, inclusiv un stomatolog etc.

Toate aceste specialităţi medicale sunt foarte importante pentru a răspunde

problemelor principale care caracterizează vârsta a treia. Este nevoie de o echipă
medicală permanentă şi mai ales alertă pentru ca „hotelul” să se transforme rapid
într-o cameră de gardă care să răspundă nevoilor unei persoane care poate face un
stop cardiac, se îneacă etc., are o problemă severă şi trebuie transportat apoi la un
spital. Una dintre particularităţile unui nursing home este, aşadar, asistenţa
medicală 24 din 24 Rezidenţii unui astfel de loc poartă în permanenţă la mână
brăţări dotate cu un buton de panică, pe care sunt încurajaţi să îl apese oricând se
simt în pericol.

Dincolo de acest aspect medical, mai intervin o serie de aspecte, printre care
alimentaţia – este nevoie de o bucătărie care să acopere necesităţi diverse, atât ale
unui pacient cardiovascular, cât şi ale unui pacient diabetic, sau pur şi simplu ale
unui senior care nu mai are dantura din tinereţe sau metabolismul atât de alert. Şi
nu în ultimul rând, beneficiul socializării. Este mult mai stimulativ ca un vârstnic
să petreacă timp alături de persoane de aceeaşi vârstă, pentru că între ei se pot
motiva uşor. Domnul Ionescu care face gimnastică şi începe să se mişte vizibil mai
uşor o poate motiva şi pe doamna Popescu să se apuce de gimnastică, chiar dacă
dânsa nu a fost sportivă.

Diabetul şi Sindromul Alzheimer, printre bolile care îi doboară pe vârstnici

CSID: Care ar fi afecţiunile cu care se luptă cei mai mulţi dintre vârstnici?

Dr. Viorica Russu: După cum ştim cu toţii, vârstnicul este un pacient fragil, dar un
pacient preţios, pentru că poartă cu el istoria întregii sale vieţi din care fac parte
copiii, nepoţii şi alţi oameni din jurul lui. Este un pacient fragil, pentru că funcţiile
organismului sunt încetinite, pentru că de cele mai multe ori ajunge singur, copiii
pleacă la muncă, în străinătate, sau sunt copleşiţi de propriile lor probleme…

O primă categorie de afecţiuni are fi cele ortopedice. Vârstnicul este acasă, se

împiedică, cade şi ajunge într-o cameră de gardă cu o fractură. În alte cazuri, o
Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

fractură poate fi un lucru minor, dar dacă vorbim de vârsta a treia, unde intervin
osteoporoza şi alte probleme, poate fi un eveniment major. În cazul unui pacient cu
o fractură, recuperarea poate dura, de la caz la caz, între o lună şi trei luni. La
sfârşitul primei luni de recuperare, care include un program personalizat de
kinetoterapie, fizioterapie şi masaj, merge cu un cadru, la sfârşitul celei de-a doua
luni, merge cu un baston, iar la finalul celei de-a treia luni este gata să meargă
acasă pe picioarele lui, în condiţiile în care are parte de o îngrijire adecvată.

O altă categorie este reprezentată de vârstnicii care se confruntă cu afecţiuni sau

incidente cardiovasculare. Ajung în spital, unde sunt trataţi şi aduşi pe linia bună,
dar odată ajuns acasă se pune problema, ce fac acolo, pentru că au stat în spital o
lună, în majoritatea situaţiilor de acest gen, sunt în convalescenţă, musculatura li s-
a atrofiat, nu mai au tonus şi echilibru, există riscul de cădere, un risc foarte mare.

Diabetul este o altă problemă specifică vârstei a treia, iar un pacient diabetic
„consumă” cel mai mult, să zicem, la o spitalizare, pentru că nu este vorba doar de
dibet, ci de adresarea tuturor problemelor şi complicaţiilor asociate diabetului.

Sindromul Alzheimer este o altă problemă specifică vârstei. Pacientul care are
tulburări incipiente de Alzheimer este văzut de familie că parcă nu mai este la fel
de agil ca înainte, că parcă nu mai răspunde la fel de repede, nu mai este la fel de
alert. Chiar dacă nu este un lucru care se poate vindeca, este un lucru care poate fi
încetinit, cu un tratament bun, astfel încât seniorul să câştige ani buni şi preţioşi de
viaţă.

Şi, din păcate, pe lângă problemele medicale fizice, apar inerent problemele
emoţionale, iar acelea snt mai greu de văzut de către cei din jur, pentru că
vârstnicul nu este un pacient extrovert din acest punct de vedere. De aceea, este
nevoie de o educaţie în acest sens, astfel încât genul acesta de probleme să fie
descoperite la timp până nu se adâncesc, iar atunci când sunt desoperite, chiar şi
tardiv, să fie adresate rapid.

Dezechilibrele emoţionale, greu de depistat

CSID: Cât contează partea emoţionala în îngrijirea seniorilor?

Dr. Viorica Russu: Dacă vedem un vârstnic şchipătând, e clar că are o problemă
locomotorie, dacă îl vedem adus de spate, înclinat, ne dăm seama că are o
problemă cu coloana. Îl ducem la medic, rezolvăm problemele. Ei bine, problemele
Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

emoţionale sunt mai greu de văzut şi ne lipseşte educaţia de a fi atenţi la

dezechilibrele emoţionale. Pare că este bine, dar nu este aşa. Trebuie să dăm mai
multă importanţă vârstnicului, să îl ascultăm, să îl facem să ni se deschidă.

Cred că noi nu avem educaţia de a accepta că în familia noastră avem un bolnav,

un om cu nevoi speciale. Este şi el tot un om ca noi, dar are nevoie de puţin mai
multă atenţie. Dacă am accepta mai uşor că de la o anumită vârstă se poate
întâmpla orice şi ne-am adresa specialistului, ne-ar fi mai uşor.

Omul se simte bine emoţional, echilibrat când se simte util, când munceşte şi nu
stă degeaba. Un vârstnic este un membru activ al societăţii, al familiei, iar dacă îi
dai ceva de făcut, dacă are un proiect pe care ştie că trebuie să îl termine peste o
lună, el are în minte faptul că trebuie să se mobilizeze. Într-o familie, toată lumea
este ocupată şi vârstnicul petrece 5-10 ore fără să fie băgat în seamă, fără să fie
întrebat nimic.

De aceea, este bine să fie introduşi într-un grup, altfel linia între normal şi
patologic, între normal şi depresie devine extreme de fină. Nu mai este la fel de
vorbăreţ, nu mai este la fel de glumeţ, nici măcar nu mai râde la glumele noastre,
acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le observăm la timp.

Viaţa într-un cămin în România vs traiul într-un cămin din America

CSID: Dacă ar fi să facem o paralelă cu străinătatea, care sunt lucrurile ce par că îi

afectează cel mai mult pe vârstnicii noştri?

Dr. Viorica Russu: Probabil lipsa unei structuri de îngrijire a seniorilor. În SUA,
într-un capăt al străzii este maternitatea şi în celălalt este nursing home-ul. Acolo,
conceptul de îngrijiri de tip nursing face parte din cultura şi stilul de viaţă al
americanilor. Din spital, unde ai avut de rezolvat o problemă acută, mergi şi
locuieşti aici, până te recuperezi sau pe o perioadă nedeterminată, pentru că pot
exista şi astfel de nevoi. Cei de la spital colaborează cu nursing home-ul. În
Canada, lucrurile sunt şi mai simple, pentru toată această paletă de îngrijiri pentru
seniori este acoperită. În România, noi nu avem acest circuit – spital, nursing
home. Centrele sociale pentru bătrâni din fiecare judeţ sunt şi ele supraaglomerate.

CSID: De ce credeţi că, spre deosebire de cei din străinatate, ai noştri poartă pe
chip şi pe corp urmele anilor?
Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

Dr. Viorica Russu: Cred că în primul rând nouă ne lipseşte educaţia de a

recunoaşte o problemă în stadiu incipient şi a o adresa la timp. Nu suntem cu nimic
mai diferiţi de ei în rest. Şi poate exerciţiul de a ne bucura mai mult de ce avem. În
final, diferenţa dintre un vârstnic care ajunge să îşi trăiască bătrâneţea într-un mod
social, într-un nursing home, de exemplu, şi un vârstnic care, poate dintr-o nevoie,
alege să îşi petreacă bătrâneţile de unul singur este aceea dintre un vârstnic tonic şi
plin de vitalitate şi un vârstnic care ajunge de multe ori să fie imobilizat la pat şi
hrănit cu linguriţa. Independenţa este cuvântul-cheie şi cea care face diferenţa.

Singurătatea, drumul către depresie

CSID: Aţi cunoscut oameni care s-au îmbolnăvit de la singurătate? De ce credeţi că

cei mai mulţi vârstnici cedează psihic? Le lipseşte familia, le lipseşte socializarea?
Cât cântăreşte sentimentul de abandon?

Dr. Viorica Russu: Sigur că da. Acasă, poate că familia asigură tot - am o casă
frumoasă unde îmi petrec timpul între patru pereţi, am o bibliotecă, mai citesc, am
un frigider plin, dar sunt singur. Pe când a fi într-un grup înseamnă să asculţi
muzică bună împreună, să fii participant activ la o seară de dans, să ai parte de un
recital de saxofon împreună cu alţii ca tine, care să îţi aducă aminte de primul
concert la care ai fost, să mergi la un film cu cineva care să te poarte pe aripile
vântului şi să îţi aduci aminte cum era când mergeai la cinema în tinereţe, să stai
împreună cu alţii de vârsta ta, să plantezi o floare.

Este stimulativ ca un vârstnic să îşi petreacă timp alături de alţi domni şi doamne
de vârste asemănătoare, să facă gimanstică împreună, să fie aplaudaţi de cei din jur
pentru performanţele sale, să îi fie recunoscută munca. Pentru că omul se simte util
când munceşte, nu când stă degeaba. Atunci când nu se mai simte util societăţii,
celor din jur, apare depresia, care este o boală teribilă.

Sportul, recomandat zilnic

CSID: Se poate îmbătrâni frumos în România?

Dr. Viorica Russu: Sigur că da. Atunci când vezi o doamnă de 98 de ani care se
mişcă singură, merge la gimnastică zi de zi, citeşte, scrie, este tonică şi perfect
lucidă, este un exemplu pentru cei din jur şi mai ales pentru generaţia tânără, îţi dai
seama că se poate îmbătrâni frumos. Iar secretul nu mai este de mult un secret…
Puterea şi ştiinţa de a te bucura de viaţă, echilibrul, dorinţa de cunoaştere, acestea
Budu Alexandru – Îngrijirea vârstnicului

sunt lucruri care ne menţin sănătatea fizică şi mentală în acelaşi timp şi ne lasă să
ne bucurăm mulţi ani încolo de viaţă, după 65 de ani.

CSID: Se mai poate face sport la vârsta a treia? Care ar fi activităţile recomandate?

Dr. Viorica Russu: Nu dacă se mai poate face, este chiar recomandat. Programul de
exerciţii fizice şi de recuperare medicală trebuie să fie conceput special pentru
fiecare senior în parte, în funcţie de condiţia şi limitele fiecăruia, şi trebuie urmărit
îndeaproape. La noi, ziua începe cu o înviorare, ca în curtea şcolii, şi continuă cu
exerciţii la aparate, bicicletă, exerciţii cu mingea medicinală, exerciţii la spaliere.

Iubirea la vârsta a treia

CSID: Mai sunt vârstnicii dornici să iubească şi să fie iubiţi? Mai cred în cuplu?

Dr. Viorica Russu: Iubirea este necesară oricând, nu are vârstă. Tocmai de aceea,
situaţiile neplăcute, angoasele şi depresiile apar după dispariţia unuia dintre
seniori, într-un cuplu. Noi avem cupluri care locuiesc împreună la nursing home,
aşa cum avem cupluri care au trait toată viaţa împreună şi acum, au ales să
locuiască în camere individuale, pentru a redescoperi lucrurile care le plac la nivel
individual, pentru a reînvăţa să se iubească mai întâi pe ei înşişi şi pentru a se
reconecta unul cu altul.