Sunteți pe pagina 1din 1

Monolog Agafia Tihonovna

din “Căsătoria” – Gogol

Zău că mare greutate e alegerea asta şi nu mă poate ajuta nimeni.


Grea e şi iubirea...Să fi fost unu, doi, da’ sunt patru…Alege dacă poţi!
Nikanor Ivanovici nu-i urât cu toate că e cam uscăţiv. Ivan Kuzmici, de
asemenea, nu-i nici el urât. Dar ca să vorbim drept, Ivan Pavlovici, cu toate
că e gras, e şi el un bărbat foarte arătos. Poftim, ce-i de făcut? Baltazar
Baltazarovici , iarăşi, e un bărbat cu merite. E aşa greu să te hotărăşti, că
nici nu se poate spune cât e de greu. Ah, dacă am lua buzele lui Nikanor
Ivanovici şi le-am adăuga la nasul lui Ivan Kuzmici şi să mai luăm ceva din
aerele lui Baltazar Baltazarovici şi, poate, să adăugăm la asta şi statura lui
Ivan Pavlovici, atunci m-aş hotărî pe loc. Dar aşa, poftim, stai şi te
gândeşti. A început nici mai mult, nici mai puţin, să ma doară capul. Cred
că cel mai bine e să trag la sorţi. Să mă las în voia domnului! Care o ieşi,
ăla mi-o fi bărbat. Ce situaţie nenorocită are o fată îndeosebi când mai e şi
amorezată. Niciun bărbat nu-şi poate închipui aşa ceva, ba nici măcar nu
vrea să înţeleagă. Să închid ochii şi fie ce-o fi. Mor de frică! Ah! De-ar da
dumnezeu să iasă Nikanor Ivanovici. Nu. De ce el? Mai bine Ivan Kuzmici.
Dar de ce Ivan Kuzmici? Ce cusur au ceilalţi? Nu, nu vreau...Care o fi, să
iasă şi aşa să rămână.Ah! Toţi! Nu, unu’ singur, numai unu’ singur! Ah!
Dacă l-aş trage pe Baltazar...Dar ce spun eu? Am vrut sa spun pe Nikanor
Ivanovici...Nu, nu se poate! Pe ală pe care mi-l urseşte soarta.

S-ar putea să vă placă și