Sunteți pe pagina 1din 3

„Prâslea cel voinic şi merele de aur” – Momentele subiectului

Basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” este un basm popular, cules de Petre Ispirescu
şi publicat în volumul „Legendele şi basmele românilor” din 1882.
Basmul are o structură schematizată, în general respectată. Basmele populare româneşti au
toate caracteristicele folclorului: tradiţional, anonim, colectiv, oral.
Momentele subiectului
Expoziţiunea Basmul începe cu o formulă iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată [...]
un împărat puternic şi mare”, care avea în grădina frumoasă şi „bogată de flori” un pom ce făcea mere
de aur. Din păcate, împăratul nu putuse mânca niciodată mere, deoarece le fura „oarecine” tocmai când
erau gata să se coacă. O mulţime de paznici încercaseră să prindă hoţul, dar în zadar.
Fiul cel mai mare al împăratului şi-a înduplecat tatăl să păzească el mărul timp de o
săptămână, dar în ultima noapte l-a cuprins „o piroteală de nu se mai putea ţine pe picioare”, iar
dimineaţa a constatat că merele fuseseră furate. În anul următor s-a angajat să vegheze mărul fiul
mijlociu, dar „păţi ca şi frate-său cel mare”.
Intriga Dezamăgit, împăratul se hotărâse să taie pomul fermecat, dar mezinul, Prâslea, l-a
rugat să-l lase şi pe el să-şi încerce norocul. Împăratul s-a lăsat înduplecat cu greu, iar Prâslea a început
să dea ocol mărului, plănuind cum să facă să-l vegheze fără să adoarmă. Când fructele s-au pârguit,
Prâslea s-a aşezat să-şi păzească pomul şi a luat cu sine „cărţi de citit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu
săgeţile”. El a bătut în pământ ţepuşele în aşa fel încât una să-i stea în spate şi alta în faţă, astfel ca,
dacă îl va apuca somnul, să se lovească în ele cu barba sau cu ceafa şi să se trezească. Într-una din
nopţi, a simţit cum îl atinge uşor „boarea ziorilor” şi-l „îmbăta cu mirosul său cel plăcut”. Cuprins de
„o piroteală moleşitoare”, Prâslea s-a trezit brusc atunci când s-a lovit de ţepuşe care-l atingeau în
barbă şi în ceafă. Deodată, a auzit un fâşâit şi a văzut pe „un oarecine” apropiindu-se de pom. Prâslea,
care stătea cu arcul pregătit, a slobozit trei săgeţi în hoţul care tocmai apucase ramurile mărului. S-a
auzit un geamăt, apoi s-a făcut o tăcere de moarte şi nu s-a mai văzut nimic. Prâslea a cules câteva
mere şi le-a dus pe o tipsie de aur tatălui său, spre bucuria împăratului. Mezinul i-a spus apoi că trebuie
să plece în căutarea hoţului, pe care îl rănise şi că se va călăuzi după dâra de sânge pe care acesta o
lăsase în urma lui. Fraţii săi mai mari îl pizmuiau pe Prâslea, pentru că el reuşise acolo unde ei
dăduseră greş, dar au acceptat să-l însoţească în călătorie, cu gând „să-l piarză”.
Desfăşurarea acţiunii Cei trei fraţi au pornit la drum „după dâra sângelui”, până când au
ajuns la o prăpastie unde urma se pierdea. Ei au bănuit că hoţul locuia în fundul acelei prăpăstii şi s-au
gândit să coboare cu o frânghie. Primul s-a lăsat în groapă fratele cel mare, convenind ca, atunci când
va scutura frânghia, ceilalţi să-l tragă afară. Nici nu coborâse bine, că, de frică, el a scuturat frânghia şi
a fost imediat tras afară. Mijlociul a încercat şi el, dar nu a reuşit să ajungă până în fundul prăpastiei.
Prâslea s-a hotărât să coboare, dar le-a spus că atunci când va scutura frânghia, ei să-l lase şi mai mult
în jos, până ce „veţi vedea că frânghia nu se mai duce la vale”. După aceea, să fie puşi paznici care să
vegheze la buza prăpastiei şi să tragă frânghia afară numai atunci când ea se va lovi de marginile
gropii. Fraţii mai mari, rămaşi afară, au plănuit să scape de mezin, deoarece îi făcuse de ruşine pentru a
doua oară prin curajul său.
Ajuns pe tărâmul celălalt, Prâslea a dat, în drumul său, de un palat „cu totul şi cu totul de
aramă”. L-a întâmpinat „o fată frumuşică” şi, de cum l-a văzut, ea i-a povestit cum „trei fraţi zmei” le
răpiseră pe cele trei surori, „fete de împărat”, de pe tărâmul de unde venea şi Prâslea. Fiecare dintre cei
trei zmei îşi alesese câte o fată de împărat şi ar fi vrut să se însoare, dar ele se împotriveau şi le cereau
„câte în lună şi în soare”, ca să amâne cât se putea căsătoria. Fata l-a ascuns pe Prâslea, pentru că
zmeul venea la prânz acasă şi arunca buzduganul „cale de un conac”, lovind în uşă, în masă şi apoi
aşezându-se în cui. Zmeul a simţit că „miroase a carne de om de pe tărâmul celălalt” şi s-a luptat cu
Prâslea, până când voinicul l-a băgat în pământ până la genunchi şi i-a tăiat capul.
După ce s-a odihnit vreo două zile, Prâslea a pornit cu fata de împărat să le salveze şi pe
surorile ei. Ajunşi la palatul de argint, unde zmeul trimitea buzduganul cale de două conace, Prâslea
s-a luptat cu el şi l-a omorât şi pe acesta.
Zmeul care locuia în palatul de aur, mezinul, era cel ce fusese rănit de Prâslea atunci când
încercase să fure merele de aur. După ce s-au odihnit o săptămână, au ajuns la a treia fată de împărat,
Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” 1
Momentele subiectului
care era şi mai înspăimântată de apropiata căsătorie pe care o pusese la cale zmeul cel mic. Acesta
trimitea buzduganul „cale de trei conace” şi cei doi s-au luat la luptă dreaptă, „şi se luptară, zi de vară
până-n seară”. Pe la amiază, s-au făcut amândoi două focuri şi când un corb le dădea târcoale, zmeul
i-a promis stârvul lui Prâslea drept răsplată, dacă va turna seu peste el. Prâslea i-a făgăduit corbului trei
stârvuri şi atunci acesta a adus „în unghiile sale seu” şi l-a turnat peste viteazul care a prins dintr-odată
şi mai multă putere. După ce s-au făcut iarăşi oameni, zmeul i-a cerut apă fetei de împărat,
promiţându-i că se vor cununa „chiar mâine”. În schimb, Prâslea s-a oferit să o ducă pe tărâmul
pământenilor, unde se vor şi căsători. Fata i-a dat apă voinicului, acesta a prins putere şi lupta a fost
crâncenă, până când Prâslea a reuşit să-i taie capul zmeului.
Bucuroase peste măsură, fetele i-au destăinuit că fiecare dintre palatele zmeilor se poate
preface într-un măr, dacă sunt lovite cu un bici „în cele patru colţuri”, aşa că Prâslea a prefăcut cele
trei palate în trei mere de aramă, de argint şi de aur, apoi le-a împărţit fetelor şi cu toţii s-au pregătit să
se întoarcă pe tărâmul oamenilor.
Prima fată de împărat, cu mărul de aramă, a fost scoasă cu frânghia deasupra prăpastiei şi le-a
dat fraţilor lui Prâslea „un răvăşel” din partea lui, în care acesta scria că fata va lua de bărbat pe frate-
său mai mare. Au fost apoi scoase şi celelalte fete de împărat, mijlocia cu mărul de argint şi mezina, al
cărui măr de aur îl oprise Prâslea asupra lui.
Punctul culminant Bănuind că fraţii săi „îi poartă sâmbetele”, voinicul a legat de frânghie
o piatră şi a pus deasupra ei căciula, ca să-i încerce. Fraţii săi, crezând că de frânghie este atârnat
Prâslea, i-au dat drumul şi apoi s-au prefăcut mâhniţi că fratele lor s-a prăpădit. Ei s-au cununat cu
fetele de împărat, dar mezina n-a vrut „cu niciun chip să se mărite, nici să ia pe altul”.
În acest timp, Prâslea se gândea cum să facă să iasă pe tărâmul lui, când, deodată, aude „un
ţipăt” care „îi umplu inima de jale”. Un balaur se încolăcise pe un copac şi se urca să mănânce nişte
pui de zgripsor. Atunci Prâslea s-a repezit la balaur şi l-a făcut bucăţele cu paloşul. Drept răsplată,
zgripsoroaica i-a promis să-l ducă pe tărâmul celălalt, dar înainte de asta, Prâslea trebuia să pregătească
100 de oca de carne făcută bucăţele şi 100 de pâini. Voinicul a pregătit cele necesare şi, de câte ori
întorcea ea capul, el trebuia să-i dea „pâine şi carne”. Când ajunseseră aproape de buza prăpastiei, se
terminaseră merindele, aşa că Prâslea şi-a tăiat „o bucată de carne moale din coapsa piciorului de sus”
şi a dat-o zgripsoroaicei. Deoarece el nu mai putea merge, pasărea i-a pus la loc bucata de carne, pe
care nu o înghiţise, „o unse cu scuipat de al său” şi i-a lipit-o pe picior”.
Deznodământul Prâslea a plecat spre împărăţia tatălui său îmbrăcat „în haine proaste
ţărăneşti” şi a aflat de la drumeţi că fraţii săi luaseră de soţii pe fetele de împărat, că părinţii lui erau
foarte mâhniţi de pierderea mezinului iar fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte întruna. Ea
ceruse o furcă de tors, care să aibă şi caierul şi fusul de aur şi împăratul poruncise starostelui de
argintari să-i facă această furcă, altfel „unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul”. Aflând acestea,
Prâslea s-a angajat ucenic la argintar şi în trei zile i-a dat furca de aur, pe care o scosese din mărul
zmeului.
Când a văzut furca, fata a priceput că Prâslea reuşise să iasă deasupra pământului şi i-a cerut
împăratului să-i facă „o cloşcă cu pui cu totul şi cu totul de aur”. Prâslea a făcut şi cloşca, pe care
argintarul a dus-o împăratului. Atunci fata l-a rugat pe împărat să aducă la palat pe meşterul care făcuse
furca şi cloşca de aur. Ea l-a recunoscut imediat pe „viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor”,
împăratul şi-a dat şi el seama că este feciorul lui, deşi „foarte mult se schimbase”. Prâslea le-a povestit
păţaniile şi le-a arătat mărul de aur al zmeului.
Întrebat de împărat cum să-i pedepsească pe fraţii mai mari care îl abandonaseră pe tărâmul
celălalt, Prâslea a cerut ca pedeapsa să fie dată de Dumnezeu. Cei trei fii vor ieşi pe scările palatului şi
vor arunca fiecare câte o săgeată în sus şi Dumnezeu va pedepsi pe cei vinovaţi. Săgeţile celor doi fraţi
mai mari au căzut „drept în creştetul capului” şi i-au omorât pe loc, iar a celui mic „îi căzu dinainte”.
Prâslea a făcut nuntă mare cu fata de împărat şi toată împărăţia se fălea cu vitejiile voinicului.
După moartea împăratului, Prâslea „se sui el în scaunul împărăţiei” şi poate că domneşte şi astăzi, „de
or fi trăind”.
Basmul se încheie cu o formulă tipică: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă,
de unde luai „O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop”, şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei
dumneavoastră aşa”.

Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” 2
Momentele subiectului
Ca în toate basmele, binele învinge răul, dreptatea se împlineşte, adevărul triumfă, iar cei
viteji şi cinstiţi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, fiind astfel răsplătiţi pentru trăsăturile lor
deosebite, ca simboluri ale valorilor morale ce trebuie să caracterizeze omenirea.

BIBLIOGRAFIE

Prof. Mariana Badea,


Prof. Mariana Negru - „Literatura română pentru elevii de gimnaziu”,
Editura Badea & Professional Consulting,
Bucureşti, 2004

Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” 3
Momentele subiectului