MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ,,ION CREANGĂ”
CATEDRA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

PSIHOZE
REFERAT

A elaborat: Reniță Cristina

Chișinău 2018
 Termenul de psihoză a apărut în literatură acum 200 de ani și înseamnă
boală mentală, provenind din alăturarea a 2 cuvinte din limba greacă ,,
psyche”=psihic, ,,oză”=boală. Cel care l-a introdus a fost Canstatt, la acel moment
prin psihoză înțelegîndu-se o categorie largă de afecțiuni care erau încadrate în
termenul de ,,nebunie”
Psihoza este o bală psihiatrică caracterizată prin pierderea contactului cu
realitatea înconjurătoare, pierdere manifestată prin halucinații vizuale, auditive sau
olfactive, delir, tulburări în gîndire, comportament dezorganizat și incapacitatea de
adaptare la o viață socială normală.
În prezent, clasificarea bolilor mintale cuprinse în trecut sub termenul de
psihoză arată astfel:
• Tulburare psihotică indusă de alcool;
• Tulburare psihotică indusă de substanță (amfetamine, cannabis, cocaină,
halucinogene, inhalante, opiacee, phenczclidină, sedative, hipnotice sau anxiolitice,
alte substanță sau substanțe necunoscute);
• Schizofrenia şi alte tulburări psihotice (tulburarea schizofreniformă,
tulburarea schizoafectivă, tulburarea delirantă, tulburarea psihotică scurtă,
tulburarea psihotică indusă, tulburarea psihotică datorată unei condiții medicale
generale, tulburare psihotică fără altă specificație);
• Tulburarea afectivă (tulburarea bipolară).

PSIHOZE AFECTIVE

PMD e o boalã care deformeazã afectivitatea cãtre polul negativ (depresiv,

melancolic), sau cãtre cel pozitiv, simetric (excitaþia maniacalã; a nu se confunda
cu „manie“, care în psihopatologie înseamnã o prevalenþã, o apucãturã, o
exagerare personalã)
EPISODUL MANIACAL
Pacienții care se află în faza maniacală simt mai curând un atac brusc de
exaltare, de euforie sau iritabilitate extremă care se dezvoltă în decurs de câteva
zile până la o deteriorare gravă.

SIMPTOMELE FAZEI MANIACALE

Un mod de a se simți excesiv de bun, euforic, expansiv sau iritabil; nimic
(veşti rele, tragedii) nu poate schimba această stare de fericire.
 Euforia se poate schimba rapid în iritare sau furie.
 Exprimă numai optimism nejustificat şi o lipsă de discernământ.
 Încrederea în sine creşte până la delir de grandoare în care persoana
 consideră că are legături speciale cu Dumnezeu, celebrități,
conducători politici.
 Hiperactivitate şi planuri excesive, participare în numeroase activități
care pot conduce la rezultate nedorite.
 Un comportament sexual anormal (libidou crescut, dezinhibiŃie
sexuală).
 Fuga de idei. Pacienții prezintă o multitudine de idei care se succed
rapid, în mod necontrolat.
 Necesitatea redusă de somn, insomnii. Lipsa puterii de concentrare:
atenția pacientului este cu uşurință deviată către detalii neimportante.
 Iritabilitate bruscă, furie sau paranoia se declanşează când planurile
grandioase ale pacientului se năruie sau când sociabilitatea lui
excesivă este refuzată.
Diagnosticul episodului maniacal se poate face dacă există următoarele simptome,
având o evoluție clinică particulară, după cum urmează:
A. O perioadă distinctă de dispoziție crescută, euforică, expansivă = bună
dispoziție, veselie sau iritabilă – sarcasm, comentarii sentențioase, anormală şi
persistentă, durând cel puțin o săptămână;
B. În timpul perioadei de perturbare a dispoziției, trei (sau mai multe) din
următoarele simptome au persistat (patru, dacă dispoziția este numai iritabilă) şi au
fost prezente într-un grad semnificativ:
1) stimă de sine exagerată sau grandoare;
2) scăderea nevoii de somn ( de ex., se simte refăcut după numai trei ore de somn);
3) logoree (mai locvace decât în mod uzual) sau presiunea vorbirii (se simte presat
să vorbească continuu); vorbeşte tare, cu voce sigură, discurs greu de întrerupt,
alert; poate păstra coerența, dar are tendință la jocuri de cuvinte, calambururi,
onomatopee, asociații prin asonanță, rimă; se poate ajunge şi la un limbaj
destructurat fonetic şi semantic. Lingvistic – nu se evidențiază dezorganizări severe
de tip structural, lexical = stil telegrafic, numai prenume şi verbe, în faze severe stil
ludic
4) fugă de idei sau experiența subiectivă că gândurile sunt accelerate;
5) distractibilitate (adică, atenția este atrasă prea uşor de stimuli externi fără
importanță sau irelevanți, îi distrage orice stimuli);
6) capacitatea de judecată – superficială, formală, situațională, noncauzală ;
consideră că ştie totul, cunoaşte totul, se angajează în consecinŃă în diverse
acŃiuni;
7) imaginația şi capacitatea creativă este scăzută şi deturnată;
8) creşterea activității, care devine multiplă, dezordonată, inițiatică şi incoerentă =
polipragmazie, (la serviciu sau la şcoală, ori din punct de vedere sexual) ori agitație
psihomotorie;
9) implicare excesivă în activități plăcute care au un înalt potențial de consecințe
nedorite (de ex., angajarea în cumpărături excesive, indiscreții sexuale ori investiții
în afaceri nesăbuite);
10) sistem pulsional dezinhibat – plan erotic, sexual, alimentar;
11) sociofilie, spirit gregar, disponibilitate de relaționare – intruziv, solicitant,
indecent; prietenos, stabileşte imediat relații, gratifică partenerul de discuție
12) trăirea timpului, pacientul «devoră » prezentul, trăieşte numai prezentul, boală
a prezentului;
13) psihomotricitate exacerbată, de la excitație motorie moderată până la
hiperkinezie nestăpânită (furor maniacal, dezlănțuire motorie), manifestări clastice
şi agresive (comutare a polarității), deci manie coleroasă şi violentă.

EPISODUL DEPRESIV

SIMPTOMELE FAZEI DEPRESIVE

 sentimente de inutilitate, de lipsă de speranță, de neajutorare;
 indiferență față de orice;
 sentimentul de vină nejustificată;
 tristețe prelungită, accese inexplicabile de plâns, irascibilitate sau
iritabilitate;
 activitățile agreabile, contactele sociale, munca sau sexul care altădată îi
făceau plăcere, nu-i mai trezesc interesul;
 imposibilitatea de a se concentra sau de a-şi aminti detalii;
 gânduri de moarte, încercări de suicid;
 pierderea apetitului sau apetit exagerat;
 fatigabilitate persistentă, letargie;
 insomnie sau nevoie crescută de somn;
 dureri, constipație sau alte afecțiuni somatice cărora nu li se poate
determina o cauză obiectivă.
Diagnosticul episodului depresiv major se poate face dacă există următoarele
simptome, având o intensitate clinică particulară, după cum urmează:
1) Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi,
indicată fie prin relatare subiectivă, fie prin observație făcută de alții
Notă: La copii şi adolescenți, dispoziția poate fi iritabilă şi la adult accese
inexplicabile de plâns, irascibilitate sau iritabilitate, diminuarea marcată a
interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile;
simptomele persistă mai mult de 2 luni sunt prezente în cea mai mare parte
 a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat fie prin relatarea
subiectului, fie prin observații făcute de alții);
2) Pierderea interesului (mai puțin considerată de clasici) cel mai important,
frecvent, e constant; nu mai are interes:
– pentru studiu, cunoaştere, informare, călătorii;
– sub toate aspectele existenței;
– estetic, erotic.
Pierderea plăcerii
– corelate cu 1:
− nu mai are interes:
− de a aprecia din punct de vedere gustative
– alimente, băuturi;
− pentru activitatea sexuală;
− de a călători, de a cunoaşte, nu îl mai bucură nimic;
− este indiferent față de orice; − hobbyurile anterioare nu îi mai fac
plăcere, nu îi mai trezesc interesul.
3) Inapetență corelată cu pierderea plăcerii, pierdere semnificativă în greutate, deşi
nu ține dietă, ori câştig ponderal ( pot exista şi situaŃii atipice cu apetit exagerat şi
creştere ponderală);
4) Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi; superficializarea somnului
(pacienții depresivi au un somn redus şi superficial, iar această superficialitate le
conferă impresia că nu au dormit);
5) Lentoare psihomotorie (mai rar agitație psihomotorie) = bradikinezie, scădere a
ritmului, amplitudinii, supleței mişcărilor motorii, creştere a latenței răspunsurilor
şi reacțiilor motorii aproape în fiecare zi (oservabilă de către alții, nu numai
senzațiile subiective de nelinişte sau de lentoare);
6) Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
7) Bradipsihie – scăderea ritmului şi fluxului ideativ, scăderea forței de
reprezentare şi a capacităților imaginative – diminuarea capacității de a se
concentra, de a-şi aminti detalii sau indecizie aproape în fiecare zi (fie prin
relatarea subiectului, fie observată de alții);
8) Scăderea elanului vital;
9) Sentimente de inutilitate, incapacitate, autodepreciere cu lipsă de speranță, trăiri
de neajutorarecare aparțin spectrului depresiv;
10) Idei delirante de vinovăție excesivă ori inadecvată (nu numai autoreproş sau
culpabilitate în legătură cu faptul de a fi suferind);
11) Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară
recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau elaborarea un plan
anume pentru comiterea suicidului.
 EPISOADE MIXTE
Criteriile DSM IV pentru episodul mixt sunt următoarele :
A. Sunt satisfăcute criteriile atât pentru episodul maniacal, cât şi pentru episodul
depresiv major (cu excepția duratei) aproape în fiecare zi, în cursul unei perioade
de cel puțin o săptămână.
B. Perturbarea afectivă este suficient de severă pentru a cauza o deteriorare
semnificativă în funcționarea profesională sau în activitățile sociale uzuale ori în
relațiile cu alții, sau pentru a necesita spitalizare spre a preveni vătămarea sa sau a
altora sau când există elemente psihotice.
C. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de
ex., abuz de drog, de medicament sau un tratament) ori ale unei condiții medicale
generale (de ex., hipertiroidismul).

SCHIZOFRENIA

În 1911, Leuler descrie schizofrenia, accentuînd caracteristica acestui

psihoze, şi anume discordanţa tulburărilor psihice (schizein = a despărţi). Prin
schizofrenie definim boala caracterizată prin disocierea funcţiilor psihice, tulburări
de gândire, idei delirante, halucinaţii, inversiuni afective, tulburări catatonice, cu
păstrarea în memorie a datelor achiziţionate. Este una dintre psihozele cele mai
frecvente şi care ridică cele mai multe probleme în psihiatria actuală. Poate apărea
brusc sau lent, îmbrăcând aspectul unei nevroze, tulburări de comportament, cu
debut depresiv, expansiv sau chiar aspect demenţial. La început, bolnavul sau cei
din jurul său pot constata că s-a schimbat ceva în personalitatea şi comportamentul
său, în sensul că acesta devine mai izolat, mai retras. Prin scăderea randamentului
în muncă, elevul sau studentul bolnav rămâne în urma celorlalţi.
Întreaga comportare se modifică, îşi schimbă îndeletnicirie, preocupările, în special
dedicându-se problemelor abstracte de filozofie. Alteori, bolnavul prezintă
tulburări nevrotice, cefalee, senzaţie de "cap gol", astenie, insomnii sau acuză
diverse senzaţii neplăcute, vegetative. Indiferent de ceea ce se întâmplă în jur,
scade sfera intereselor, scad sentimentele faţă de cei din jur, se inversează sau
apare o ambivalenţă afectivă, interesul pentru ţinută şi preocupările faţă de igienă
personală ramând în urmă. De multe ori bolnavul este surprins cu privjrea fixă într-
un punct, având într-adevăr aspectul unui individ rupt de realitate.
În perioada de stare, fenomenele se accentuează, apar masive tulburări afective,
tulburări de gândire, percepţie, activitate, instincte şi voinţă. Memoria rămâne
invariabil nealterată.
După aspectul clinic deosebim 4 forme clasice de schizofrenie:
Forma simplă - simplă prin sărăcia simptomelor, dar destul de gravă prin
prognosticul său - se caracterizează printr-o evoluţie lentă, fără remisiuni. Cu
gândire autistă, rar populată de idei delirante, cu asociaţii de idei inadecvate
mergând până la "salata de cuvinte", bolnavul cu schizofrenie simplă prezintă rar
tulburări de percepţie de tip iluzie sau halucinaţie. în general, cu o activitate
redusă, devenind chiar abulic, bolnavul se izolează, îşi restrânge sfera intereselor
personale, devine iritabil, intră în conflict cu familia, prin scăderea vieţii afective.
Apare inversiunea afectivă sau indiferenţa faţă de cei din jurul său. Conflictul se
poate extinde şi asupra celor din societatea apropiată. În plus, poate manifesta
grimase, manierisme, puerilism. Bizar, ciudat în acţiunile sale, schizofrenicul
prezintă frecvent senzaţia de derealizare, de înstrăinare de cei din jurul său şi chiar
faţă de sine însuşi (fenomene de depersonalizare); are senzaţia că s-a schimbat, că
nu mai este ca înainte, că s-a dedublat în sine. Evoluţia acestei forme este torpidă
şi, prin cronicizare, merge către o stare pseudo-demenţială, predominând
fenomenele apato-abulice.
Schizofrenia hebefrenică apare la o vârstă foarte tânără, cel mai frecvent în
perioada de pubertate sau în adolescenţă, şi se caracterizează printr-o serie de
simptome polimorfe: comportament oscilant, pueril, cu tendinţă la acte antisociale,
bizare. Tulburările afective îmbracă diverse aspecte: de la o stare de bună-
dispoziţie, de obicei nemotivată, pacientul poate trece repede la o stare de
indispoziţie, iritabilitate sau chiar plâns nejustificat. Sentimentele sale sunt
oscilante, ambivalenţe sau inversate. Ideaţia este modificată, în sensul prezenţei
unei marcate incoerenţe, bolnavul dând răspunsuri alături de întrebările puse.
Fondul ideativ este de multe ori afectat, în sensul apariţiei ideilor delirante, cu teme
multiple, însă labile, trecătoare. Hebefrenia este considerată cea mai gravă formă
de schizofrenie, debutând la o vârstă în care are loc schimbarea personalităţii şi
ducând la destrămarea gândirii şi a întregii vieţi psihice.
Schizofrenia catatonică se caracterizează în primul rând prin tulburări în
sfera activităţii şi voinţei, realizând sindromul catatonic. Este considerată cea mai
benignă formă de schizofrenie. Debutând în jurul vârstei de 18 - 20 de ani,
schizofrenia catatonică se manifestă în primul rând prin atitudini catatonice:
bolnavul rămâne un timp îndelungat în poziţii fixe, în nemişcare, în totală inhibiţie
motorie, în poziţii incomode, fără să obosească. Catatonicul rămâne ore întregi sau
chiar zile în poziţie de "cocoş de puşcă" sau în picioare într-un colţ de salon, cu
grave tulburări circulatorii la extremităţi (acrocianoză), sau lungit în pat cu capul
ridicat nesprijinit ("pernă psihică" sau "pernă de aer"). Fenomenul de catalepsie sau
flexibilitate ceroasă este frecvent întâlnit. Agitaţia catatonică este o catatonie
motorie, stereotipă, inversă celei inhibate. Bolnavul ţipă, vociferează, pronunţând
cuvinte stereotjpe, executând mişcări stereotipe. Stereotipia se realizează şi în
vorbire (stereotipii verbale) sau în scris (stereotipii grafice). Tulburările se
manifestă de asemenea sub forma sugestibilităţii, a negativismului verbal sau
alimentar, motor, activ sau pasiv. Bolnavul se opune ordinelor noastre motorii,
executând chiar acţiuni inverse. Alteori pacientul prezintă sugestibilitate exagerată,
repetând ca în oglindă mimica (ecomimie), gesturile (ecopraxie) sau vorbirea
interlocutorului (ecolalie). Catatonia reprezintă o stare de urgenţă, mai ales când se
manifestă cu negativism alimentar. Totuşi, pe cât de spectaculos este tabloul clinic,
pe atât de spectaculoasă este şi remisiunea când se intervine prompt (terapie
electroconvulsivantă şi neuroleptice majore).
Schizofrenia paranoidă. In această formă, tabloul clinic se îmbogăţeşte prin
apariţia în câmpul percepţiilor a iluziilor şi halucinaţiilor adevărate şi a
pseudohalucinaţiilor. Bolnavul aude şoapte, voci insultătoare, aude voci în cap sau
i se fură gândurile. Vârsta în jurul căreia debutează această formă de schizofrenie
este aproximativ 30 - 35 de ani. Ideaţia este frecvent paralizată de idei delirante.
Interpretează fiecare gest, mimica celor din jur, ca exprimând gânduri îndreptate
împotriva lui. Treptat, temerile se generalizează, bolnavul devine retras în oamera
sa, refuză alimentele, considerând că sunt otrăvite; alături de aceste interpretări
delirante, sunt semnele persecutorii: percepţiile se tulbură, bolnavul simte un gust
deosebit în gură, anumite mirosuri sau substanţele trimise în cameră, în mâncare, în
baie. Alteori bolnavii simt cum le sunt influenţate şi teleghidate gândurile şi
acţiunile lor prin aparate, unde, raze, televiziune, radio sau telepatie. Se cred
hipnotizaţi, nu mai sunt "ei" ca înainte. Uneori îşi simt corpul mai uşor, au senzaţia
că plutesc, nu mai au pondere; personalitatea este alterată, în sensul că se .simt
dedublaţi. Alteori apar idei de gelozie, erotomanie, de filiaţie. Se cred substituiţi de
persoane importante sau se simt posedaţi de forţe oculte, mistice. Nu însă
totdeauna bolnavii declară ideile delirante, ci le ascund, le disimulează. Aşa se
explică de ce deseori aceşti bolnavi sunt capabili de acţiuni cu aspect medico-legal,
încercând să-şi facă singuri dreptate. Evoluţia schizofreniei paranoide este de
obicei cronică atunci când bolnavul nu se internează. Tratamentul instituit prompt
şi precoce duce la cele mai bune rezultate. Când apare pe un teren de nedezvoltare
psihică (fond oligofren), schizofrenia se numeşte "grefată".
Tratamentul în formele catatonice este de urgenţă, indicându-se acolo unde nu sunt
contraindicaţii o terapie electroconvulsivantă, dublată de administrarea de
psihotrope majore de tip Haloperidol, Majeptil, Levomepromazin. în schizofrenia
hebefrenică, paranoidă şi simplă, tratamentul este mai îndelungat, cu substanţe
psihotrope, insulina, vitamine. Evoluând în general favorabil sub tratament,
cazurile trebuie urmărite îndeaproape şi după externare, prin control periodic la
policlinică şi, mai ales, printr-un tratament de întreţinere, cu doze mici, orale, de
neuroleptice. Schizofrenia pune probleme prin evoluţia şi comportamentul
bolnavului, atât medicale, cât şi medico-sociale, de reinserţie în viaţa socială,
recuperare şi reîncadrare în muncă - probleme de multe ori cu interferenţe medico-
legale.