Universitatea Babes-Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca

Programul de studii: Consiliere Pastorală și Asistență Psiho-Socială

Secularizarea și manifestarea religioasă, azi

Îndrumător:
Pr. Conf. Dr. Univ. Ștefan Iloaie

Student masterand
Burnar Lucian

Cluj Napoca, 2019

Page 1 of 8
 Introducere
Una dintre problemele cu care Biserica se confruntă în prezent este problema
seculărizarii, care, odată cu epoca modernă, a devenit din ce în ce mai presantă. Lumea are
impresia că ea nu există. Toate valorile spirituale creştine revelate de Sfânta Treime sunt
transformate în valori cu caracter uman, negându-se caracterul lor revelator
Conform dicţionarului secularizarea este un termen polisemic având trei înţelesuri, şi
anume: de a scoate din proprietatea sau competența bisericii bunuri, domenii de activitate sau
valori culturale, trecându-le în patrimoniul statului; de a reda vieții laice persoane care au
aparținut vieții ecleziastice şi ultimul înţeles mai larg şi cu o sferă de acţiune mult mai largă
ca celelalte două, de desacralizare sau de laicizare.
Responsabilizarea acţiunilor personale, instituţionale şi comunitare la nivelul
persoanei, a familiei, a poporului dreptcredincios şi – în final – a eclesiei, este o cerinţă a
situaţiei, a locului şi a momentului, deoarece Ortodoxia are de oferit răspunsuri prompte şi
concrete la stările de fapt ale secularizării, în misiunea ei configurându-se oferirea spre lume
a mărturiei despre spiritul specific ce a făcut-o să reziste vie, activă şi dinamică timp de două
mii de ani şi să fie alături de poporul binecredincios în toate situaţiile şi împrejurările,
concretizându-se în: puterea înnoitoare a Tradiţiei, actualitatea gândirii patristice, dinamica
bogăţiei spirituale a credinţei, înduhovnicirea omului şi a creaţiei, înaintea lui Dumnezeu.1
Atitudinea teologică, ce constă într-o formă de manifesttare concretă a mărturiei pe care
Biserica lui Iisus Hristos i-o dăruieşte lumii, referitor tocmai la realităţile acesteia, trebuie să
meargă de la sesizarea pericolului până la rezolvări concrete, pe care să le propună ca acte
indispensabile ale dimensiunii duhovniceşti recunoscută şi devenită ţintă şi scop a persoanei
şi a comunităţii. Biserica, formată din mireni şi clerici, are o misiune extrem de dificilă, iar
postulatele imaginii de ansamblu a realităţii sunt în măsură să o mobilizeze şi să o capaciteze
la acţiune, căci „dacă Biserica Ortodoxă se va mulţumi cu o prezenţă şi cu o mărturie
convenţională în lume, nu va răspunde provocării contemporane cu duhul universal al lui
Hristos şi al Apostolilor, îl va lăsa pe omul contemporan neajutorat şi va sucomba din cauza
omogenizării promovate prin globalizare. Dacă, dimpotrivă, va avea curajul să promoveze în
mod autocritic şi cu pocăinţă, atât la nivel individual cât şi la nivel comunitar, duhul tradiţiei
sale, va putea să ofere adevărul universalităţii sale ca replică la himera globalizării.”2

1
Pr. Dr. Ştefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual secularizării, în rev. “Renaşterea”, Anul XVII, serie nouă,
noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.
2
Georgios I. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate. Himeră şi adevăr, trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă,
Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 180-181.

Page 2 of 8
 Secularizarea și manifestarea religioasă, azi

Originile secularizării le găsim expuse într-un mod foarte clar la Olivier Clement unde
acesta spune că ”factorul cel mai evident în acest proces istoric pare a fi aparitia asa-numitei
„gândiri instrumentale”. Aceasta s-a impus nu în epoca Renasterii, marcata de o
religiozitate cosmica, ci în a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, când telescopul a permis
vederea lumii ca un imens mecanism. Gândirea instrumentala nu se limiteaza doar la
decelarea raporturilor dintre lucruri, cum o facea gândirea antica, mai mult contemplativa.
Ea vrea sa le stapâneasca si sa le utilizeze. De aceea, ea nu retine decât aspectele
masurabile, cantitative, lasând deoparte „cali-tatile secundare” pe care se sprijinea
demersul simbolic. Acest nou mod de ra-portare la real a avut drept consecinta ceea ce Max
Weber numea „dezvrajirea lumii”. Este vorba de o trecere lenta, schitata deja de filosofia
greaca, de la mit la concept sau, dupa expresia lui Heidegger, de la fire la „existente”,
dorinta de limitare (pe care termenul german ce înseamna „concept”, Begriff, o evoca net)
la capatul careia lumea conceptelor tinde sa devina lume a masinilor. Totusi, aceasta
evolutie nu ar fi fost posibila fara sprijinul traditiei biblice, iudeo-crestine, care, se pare, ca
a permis trecerea de la rationalitatea contempla-tiva la rationalitatea instrumentala.Biblia a
impus consistenta proprie si non-divinitatea cosmosului nu ca magie, (Babilon), nici ca iluzie
(India) sau materialitate malefica a corpului muritor, ci ca creatie a lui Dumnezeu, oglinda a
Întelepciunii Sale, creat prin Cuvântul Sau si, dupa spusa Parintilor Bisericii, prin „ideile-
vointe” total diferite de „ideile” platoniciene.”3
Putem face o definire teologică a secularizării citând din lucrările unor teologi
contemporani precum ar fi părintele Valer Bel care spune despe secularizare următorul lucru
că: ,,mai întâi sunt acele segmente ale societăţii care au aparţinut iniţial Bisericii, dar acum
sunt foarte departe de aceasta, Evanghelia având aici mai mult o semnificaţie cultural-
istorică, decât una existenţială. Acestea ar putea fi definite ca domenii de misiune internă.
Aici Biserica se confruntă cu situaţii cu totul noi, inedite, faţă de acelea pe care le-a întâlnit
Biserica la început. Sunt apoi acele domenii care au aparţinut sau aparţin încă diferitelor
religii şi care nu s-au bucurat încă de o experienţă creştină. Şi acestea au
caracteristicideosebite faţă de cele ale oamenilor cărora le-au propovăduit misionarii
creştini în primul mileniu. Căci omul contemporan, fie că este creştin sau aparţine unui

3
Olivier CLÉMENT, Despre Secularizare, Traducere de Daniela COJOCARIU din revista "Contacts", anul,1999, p.
14-38

Page 3 of 8
popor care nu L-a cunoscut pe Hristos, are o conştiinţă de sine ridicată. Dar această
conştiinţă este puternic marcată de secularismul modern şi postmodern”4.
O altă definire a secularizării o face și părintele Dumitru Popescu, care spune că:
,,secularizarea aduce profanul sub autoritatea sacrului. Secularizarea este procesul care
sustrage progresiv religiei toate sectoarele vieţii sociale şi culturale, de la artă la filosofie,
de la drept la ştiinţe, de la educaţie la putere, şi unele, şi altele dezvolţându-se în cadrul unor
procese autonome. Acest proces de secularizare a atins astăzi asemenea proporţii încât,
după cum spun specialiştii, pentru prima oară probabil în întreaga istorie, legitimările
religioase ale lumii şi-au pierdut credibilitatea lor, nu numai pentru anumiţi intelectuali sau
pentru indivizi izolaţi, ci pentru largi pături ale întregii societăţi”5
Omul este o fiinţă liberă şi raţională, conştientă de sine, de lumea în care trăieşte, de
faptele sale, având posibilitatea de a discerne binele de rău şi de a alege. Libertatea şi
conştiinţa folosite greşit au adus păcatul în lume, căci protopărinţii noştri Adam şi Eva au
călcat peste porunca dumnezeiască de a nu mânca din pomul oprit, tocmai pentru că au dorit
să fie ca şi Dumnezeu, ca şi Creatorul lor. Iată că încă din timpurile de faşă ale omenirii,
omul, creatura vrea să ia locul Creatorului.
Putem spune că substratul secularizării este păcatul, deoarece omul stăpânit de păcat
nu mai este conştient de ceea ce e bine sau rău, ci pentru el binele este doar ceea ce îi aduce
satisfacţie poftelor, necesităţilor şi patimilor sale.
În continuarea a ce am prezentat până acum putem spune faptul că existenţialismul
contemporan trăieşte această sărăcie şi această goliciune a omului adică pierderea înţelesului
omului ca şi chip al lui Dumnezeu. Că fiecare existenţialist este conştient sau nu, acest lucru
depinde de fiecare persoană în parte, de modul în care mărturiseşte şi trăieşte fiecare, după
cum fiecare rămâne sau nu om, după chipul lui Dumnezeu care trebuie să ducă la asemănarea
cu El. În orice caz, conştientizarea sărăciei noastre şi a acestei nenorociri şi mizerii sufleteşti
va duce la pocăinţă, iar întoarcerea la „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” este posibilă doar
pentru că în om există dinainte caracteristicile chipului dumnezeiesc şi aceste caracteristici nu
înseamnă doar un „proiect” ci însăşi forţa, capacitatea, posibilitatea şi aspiraţia date de
Dumnezeu pentru existenţa şi viaţa autentică a omului întru Dumnezeu. Aşadar, în Biserica
lui Hristos, omul redevine el însuşi, revine la el însuşi, la fraţii săi, ceilalţi oameni, îşi găseşte
natura, fiinţa sa, existenţa şi viaţa autentice, ipostaza sa veridică, relaţia sa adevărată şi
comuniunea cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu semenii săi. „Ceilalţi” pentru om, în Biserica

4
Pr. Conf. Univ. Dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, Exigenţe, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 78
5
Pr. Prof. Dr. D. Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. Diogene, Buc. 1996, p. 183;

Page 4 of 8
Slavei şi a bucuriei în Hristos, nu sunt „infernul”, ci bucuria, dragostea şi pradisul său, dar şi
viaţa sa, după cum mărturiseşte Avva Apollo în „Patericul Egiptean”: „Ţi-ai văzut fratele –
L-ai văzut pe Dumnezeul tău”, iar Sfântul Simeon Noul Teolog adaugă: „Toţi credincioşii
trebuie să fie consideraţi de către noi ca o singură fiinţă: trebuie să ne gândim că în fiecare
dintre ei locuieşte Hristos şi astfel, din iubire pentru El, noi trebuie să fim pregătiţi să ne dăm
viaţa în modul voluntar”6
Dacă privim secularizarea doar aparent, aşa cum se cere a fi interpretată, ca proces ce
pune în prim plan pe om cu drepturile sale, ea nu contravine credinţei şi moralei creştine, dar
ea se luptă tot mai mult pentru emanciparea lumii, pentru autonomia omului faţă de
Dumnezeu, pentru creşterea potenţialiţăţii omului de a face ,,binele” fără a include în acest
calcul Binele absolut, care este de fapt Dumnezeu.
Lumea secularizată prin faptul că îşi propune fără nicio jenă să trăiască prin ea însăşi,
prin propriile puteri, fără a mai avea vreo legăturăcu Dumnezeu şi fără a mai avea vreo
oarecare nevoie de ajutor din partea Lui, ba mai mult excluzându-L total din calculele sale,
plasează ,,fiinţele umane în centrul creaţiei,făcându-le scopul ultim al acestei lumi şi a
istoriei. Umanitatea nu este stăpâna creaţiei, este doar administratoarea ei, dar vrea
conducerea lumii printr-o bazare pe sine”7.
Omul zilelor noastre are două concepţii despre lume, una am putea spune autonomă,
care s-a manifestat cu intensitate încă din secolul XVII-lea, supranumit şi secolul luminilor,
care nu face altceva decât să-L elimine pe Dumnezeu din creaţia văzută, din lume şi totodată
din viaţa omului, izolându-L de altfel într-o transcendenţă inaccesibilă, iar prima consecinţă a
acestei concepţii este evident ,,deplasarea centrului de gravitate al vieţii şi culturii de la
Dumnezeu la om, acceptarea lumii ca realitate autonomă şi independentă de Dumnezeu”8.
Uşor observabil din perspectiva acestei concepţii în centrul lumii secularizate, nu mai
stă Dumnezeu, ci omul, prin aspiraţiile sale, prin poftele sale, prin patimile sale, prin
capacităţile sale, prin drepturile sale pe care le are ca persoană liberă, de ce nu mai simplu
spus prin egoismul său.
Cea de a doua concepţie pe care omul poate să o aibă cu privire la lume, la el şi la
existenţa sa este una teonomă care ,,afirmă cu tărie transcendenţa lui Dumnezeu faţă de
lume, cât şi prezenţa Lui imanentă în lume prin energiile Sale necreate”9. Conform acestei

6
Sfântul Simeon Noul Teolog, c. III, 3, Sources Chretiennes, nr. 60, p. 80.
7
Pr. Mihai Himcinschi, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societatea actuală, Ed.
Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006, p. 118;
8
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Transfigurare şi secularizare. Misiunea Bisericii într-o lume secularizată, în
Studii Teologice,an 46, 1994, nr. 1-3, p. 36;
9
Mihai Himcinschi , Secularizarea – o problemă contemporană, înRevista Teologică, nr.2/2011, p.122;

Page 5 of 8
concepţii viaţa omului are în centrul ei pe Dumnezeu, atât ca susţinător dar şi ca scop sau ca
ţintă a existestenţei sale.
Într-o lume în care secularizarea se caracterizează prin laxism moral,
prin promovarea unor elemente greşite din perspectivă creştină precum avortul,homosexualit
atea şi a altor forme distorsionate ale moralei, Biserica este chemată să redescopere
adevăratul sens al dragostei şi să impună limite atuncicând observă întrebuinţarea greşită a
anumitor termeni sau a anumitor lucruri,să-şi asume vocaţia de mijlocitoare pentru lume şi să
conştientizeze că atâtîn faţa oamenilor care îi împărtăşesc crezurile cât şi în faţa celor care nu
i le împărtăşesc, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu, ea este chemată să fie responsabilă.
Valorificând această responsabilitate şi făcând eforturi în scopul susţinerii idealurilor ei, ea va
reuşi să ofere lumii o Europă unită într-un mod diferitde cea pe care o avem astăzi, însă
unirea pe care o va oferi va fi mai trainicăşi mai solidă.10
Omul ajuns în această stare laxă de inconştienţă şi de nesesizare a situaţiei în care se
află, într-o stare în care nu îl mai cunoaşte pe Dumnezeu şi nici nu mai vrea să aibă de-a face
cu El, în care nimic nu mai e păcat ci totul îi este permis, în care doar lucrurile materiale,
palpabile îi pot satisface dorinţele sale care îi aduc o împlinire iluzorie, în care ideile şi
morala filmelor televizate, scurt- metrajelor, publicităţilor, pătrund în fiinţa noastră, nu fac
altceva decât să ne depersonalizeaze, dar şi mai grav ne fac îndoielnici şi neîncrezători în
morala creştină care este „intangibilă pentru omul modern”11
Ceea ce au în comun morala şi secularizarea este libertatea, însă şi aceasta este privită
diferit din ambele părţi. Societatea postmodernistătrateaza problema libertăţii ca peun drept al
individului, iar morala ca pe un dar divin pe care omul l-a primit încă de la început de la
Dumnezeu.
Din punct de vedere al moralei ,,Libertatea ţinede persoană, ea eliberează persoana
de orice limitare individuală şinaturală şi o face „universală” extinsă la infinit,
atotcuprinzătoare.Persoana omului este preţuită prin ea şi pentru ea însăşi, fiindcă
seoglindeşte în ea chipul lui Dumnezeu”12iar ,,omul este liber pentru că estechipul libertăţii
dumnezeieşti şi de aceea are putere de a alege”.13
În incheiere aș vrea să prezint o idee a lui Olivier Clement unde acesta prezintă foarte
clar unde se află societatea de astazi și încotro se îndreaptă și anume: ”societatea actuală

10
Olivier Clement, ,,Biserica Ortodoxă”, în vol. Religiile lumii, coord. Jean Delumeau, trad. Angela Pagu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 170.
11
H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele bioeticii creştine, Perspectiva ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu, 2005, 198;
12
Pr. Conf. Dr. Ştefan Resceanu, Dreptul omului la viaţă după morala creştină, în Mitropolia Olteniei, nr. 3-4,
1975, p. 196;
13
Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere din limba franceză de Dr. Irineu Ioan Popa, Arhiereu vicar,
Ed.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p.79

Page 6 of 8
cauta o etica pentru a limita atât totalitarismul politic de ieri, cât si totalitarismul tehnologic
de mâine. Ea si-a pierdut, însa, unanimitatea în ceea ce priveste scopurile urmarite de
individ, de unde tulburarea ce o resimte de fiecare data când vine momentul sa rezolve
diverse probleme fundamentale. Aceasta se vede clar, astazi, în cazul problemelor de
„bioetica”. Biserica nu este în masura sa dea raspunsuri clare în aceste privinte. Ea poate sa
determine societatea sa reflecteze, sa-i reaminteasca întelesul iubirii, misterul copilului. Mai
departe, supravegherea dormitorului unui cuplu care se iubeste cu adevarat nu este
problema clerului. Cei doi au dragostea lor si constiinta lor. Revolutia evanghelica înseamna
afirmarea superioritatii persoanei si a comuniunii indivi-zilor în comparatie cu orice regula
generala, prin urmare, impersonala. Caci sabatul e pentru om, spune Iisus, si nu omul pentru
sabat!
Astfel, societatea secularizata, marcând sfârsitul clericalismului, poate deveni pentru
Biserica locul unei propagari dezinteresate, totodata fecunde si periculoase. Crestinii,
renuntând la putere si la violenta (cu atât mai perversa cu cât e „morala”), trebuie sa devina
slujitorii saraci si pacifisti ai lui Dumnezeu Cel rastignit, Care fundamenteaza libertatea
persoanei. Sa fie garantii credintei ce-lorlalti, si daca e necesar, garantii celor care nu cred
sau care se revolta, dar sunt înzestrati cu bunatate si simtul solidaritatii. Sa fie pazitorii
omului deschis într-o cultura deschisa, afirmând, când e necesar, ca Hristos este Biruitorul
mortii si al infernului, ca fiecare om poarta în el umanitatea întreaga si ca, prin asta, este
unic, ca Biserica este potirul de unde izvoraste „pentru viata lumii”, bucuria Învierii.”14

14
Olivier CLÉMENT, Despre Secularizare, Traducere de Daniela COJOCARIU din revista "Contacts", anul,1999,
p. 14-38

Page 7 of 8
 Bibliografie
1. Georgios I. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate. Himeră şi adevăr, trad. Pr.
Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.
2. H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele bioeticii creştine, Perspectiva ortodoxă, Ed.
Deisis, Sibiu, 2005.
3. Mihai Himcinschi , Secularizarea – o problemă contemporană, în Revista Teologică,
nr.2/2011.
4. Olivier Clement, ,,Biserica Ortodoxă”, în vol. Religiile lumii, coord. Jean Delumeau,
trad. Angela Pagu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.
5. Olivier CLÉMENT, Despre Secularizare, trad. Daniela Cojocariu din revista
"Contacts", 1999.
6. Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere din limba franceză de Dr. Irineu Ioan Popa,
Arhiereu vicar, Ed.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996.
7. Pr. Conf. Dr. Ştefan Resceanu, Dreptul omului la viaţă după morala creştină, în
Mitropolia Olteniei, nr. 3-4,1975.
8. Pr. Conf. Univ. Dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, Exigenţe,
Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
9. Pr. Dr. Ştefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual secularizării, în rev.
“Renaşterea”, Anul XVII, serie nouă, noiembrie 2006, 11 (199).
10. Pr. Mihai Himcinschi, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în
societatea actuală, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006.
11. Pr. Prof. Dr. D. Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. Diogene, Buc. 1996.
12. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Transfigurare şi secularizare. Misiunea Bisericii într-
o lume secularizată, în Studii Teologice,an 46, 1994, nr. 1-3.
13. Sfântul Simeon Noul Teolog, c. III, 3, Sources Chretiennes, nr. 60.

Page 8 of 8