Din limba veche greacă polis înseamnă oraș, însă semnificația acestei noțiuni a căpătat

mai multe interpretări dea lungul vrmii, grație importanței sale excepționale ce ține de
înțelegerea lumii antici greci. Polisul este o formă complexă și unică de existență specifică lumii
antici greci, care reprezintă o cetate cu o structură bipolară de organizare, elementele de bază
fiind, nucleul urban, ce reprezintă cetatea și teritoriul agricol, cu comunitățile rurale din jurul
cetății. În esență, polisul este un mic stat, fundat pe comunitatea de origine a familiilor care îl
compun, precum și o comunitate de tradiții si de credințe religioase. Studierea polisului este o
modalitate de a pătrunde în particularitățile și elementele fundamentale din Grecia Antică,
deoarece totate novațiile acelor timpuri, precum: democrația, filosofia, comedia etc., se datorează
acestui fenomen unic, numit „Polis”.

Pe parcursul a mai multor secole sau chiar milenii, viața în grecia antică a cunoscut atât diverse
forme de administrare funcțională, cât și teritorială.

În Epoca Minoică primele forme de existență în Grecia Antică erau palatele-regale. Acestea erau
centrul administrativ și religios, atelier și factorie comercială și grânar. Primele mari palate
cunoscute astăzi fiind Cnossos, Phaisots, Mallia. Comparativ cu Polisul, acestea erau o formă de
organizare statală mult mai mare, nu atât pe plan teritorial, cât administrativ, deoarece polisul
este o comunitate aparte, pe când palatele regale reprezintă o uniune a mai multor comunități
rurale. La fel, o particularitate importantă a palatelor din acele timpuri era lipsa lor de fortificații
și prezența unui sistem de drumuri ce uneau toate palatele de cel de la Cnossos, din cauza acestor
particularități, mulți cercetători au considerat că poate fi vorba de unificare, luând ca punct de
referință mitul unificării Cretei de către eroul legendar Minos.

În Epoca Myceniană se obsearvă unele schimbări radicale în organizarea palatelor, acestea devin
fortificate, însă forma de administrare, esențial rămâne aceași, cu unele schimbări, precum
caracterul birocratic puternic accentuant, grație informației oferite de Linearul B. Principalele
palate din această epocă erau Micene, Tirint, Pylos, Orhomenos, Atena.

O nouă imagine a polisului apare în scrierile lui Homer, în poemele acestuia, polisul era un
centru economic și politic al unor comunități sătești învecinate. În limba greciei clasice, pentru
un grec polisul însemna atât oraș, cât și sat, însă în lexicum homeric nu exista un cuvânt care ar
fi însemnat sat, îar cuvântul polis acesta îl utiliza des. Aceasta denotă faptul că pe timpul lui
Homer nu exista un contrast real între sat și oraș, însă polisul homeric se aseamănă cu cetatea
prin construcția sa compactă și fortificată, precum Troia din „Iliada”. Totuși, luând în
considerație organizarea administrativă, teritorială și economică, modelul homeric, precum și
modelele anunțate anterior, nu poate fi numit, în plin sens al cuvântului, polis.

Abia în Epoca Arhaică se atestă apariția polisului, cu elementele sale distinctive. Apariția
polisului este un proces neuniform. Polisul Atenian s-a format în sec. al VIII-lea î.Hr., în urma
unificării (synoicism-ului). În procesul de formare a polisului, un rol important îi revine regelui
legendar Theseus, care, conform mitului, a distrus organele de conducere din toate comunitățile
gentilice existente atunci și le-a forțat să se supună sfatului bătrânilor și a bazileului din Atena.
Totodată, constituirea cetății poate fi considerat ca un rezultat al activității aristocrației locale și a
transoformării polisului de către aceșteia într-un corp „protopolitic”, iar coeziunea socială a
comunităților învecinate a fost realizată prin: oferirea protecției în interiorul cetății, promovarea
culturilor religiase, organizarea administrativă și economică.
Principiile generale de organizar a polisurilor.

1) După dimensiuni existau diverse polisuri, unele mai mare, ca Sparta, cu un teritoriu de
8400 Km2 și o popilație de 200-300 mii de oameni, altele mai mici, ca Atena, cu un
teritoriu de circa 2500 Km2 și o populație de 250-350 mii de oameni.
2) Fiecare polis avea un sistem propriu de guvernare, caracteristica generală fiind
contradicția dinte aristocrație și demos.
3) Economia polisurilor se baza pe cultivarea pământului, însă agricultura acestor avea mai
multe ramuri: plugăritul, viticultura, cultivarea măslinilor, legumicultura și pomicultua și
creșterea vitelor. Din cauza lipsei a unor resurse naturale sau a altor materii prime, un
principiu esențial a economiei polisului era comerțul.
4) Structura socială era compusă din trei clase de bază: clasa stăpânilor pe sclavi, micii
producători liberi și clasa sclavilor de diferite categorii. Clasa stăpânilor de sclavi o
constituia proprietarii funiciari, de ateliere etc., însă majoritatea polulației polisului o
constituia producătorii liberi, în primul rând agricultorii.

Principalele timpuri de polisuri, care reprezintă cu desăvârșire o antiteză a existenței lumii

antici greci, din perioada apariției și până la destrămare, sunt polisurile Sparta și Atena.

Primul tip de polis este cel agrar, cu ramura de bază a economiei - agricultura, une
meșteșugăritul și comerțul au un rol secundar, iar sclavia un caracter puțin pronunțat, o mare
parte a brațelor de muncă viind lucrători dependenți care în schimbul mucii primeau azil militar.
Un model de astfel de polis este Sparta, cu administrarea sa oligarhică.

Al doilea tip are o pondere mai mare a producției meșteșugărești și a operațiilor comerciale,
cu un caracter scalvagist bine pronunțat, unde cetățenii aveau parte de participare activă la viața
politică. Un bun exemplu fiind polisul Attic, Atena, cu un regim de conducere democratic.

Fiecare polis se află sub protecția unei zeități și este guvernat de legile acesteia, ca exemplu
poate fi zeița Atena, protectoare cetății eponime.

Principiile de organizare a polisului Atenian:

Polisul atenian se caracterizează prin independență internă și externă, autosuficiență

economică și culturi locale. Acesta este pe de plin independent, cetățenii nu acceptă niciodată
politică de subordonare față de un alt polis, relațiile politice între acestea realizându-se prin
tratate și alianțe

Polisul cenzurează libertatea de gândire și expresie, un exemplu fiind moartea lui Socrate,
dar și alte cazuri atât de omor, cât și ostracizare.