SATUL MEU

„Acolo unde dorul nu mai doare

Şi lanul cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Si merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.”
Fiecare om are baştina sa – acel colţ de rai purtat în suflet, indiferent de locul aflării, care
păstrează unele dintre cele mai frumoase amintiri din viaţa noastră. Pentru mine baştina o
reprezintă satul natal, acolo unde mi-au crescut visele, unde am văzut pentru prima oară bolta
albastră a cerului.
Şi , Doamne, cât de mult îmi iubesc baştina!
Mihai Viteazu – satul meu de suflet, leagănul copilăriei mele şi poarta care duce spre
vise…E satul meu, unicul loc din lume spre care sufletul se cere cu fiecare primăvară mai mult,
cu fiecare primă ninsoare mai cert şi cu fiecare doză de soare mai intens.
Şi iubesc totul la el – zilele, nopţile şi umbrele, vara plină cu cireşe şi iarna în tablou de fulgi,
pământul uscat şi potecile care duc spre casa părintească, glia umedă ce naşte pâine din soare şi
paşii mei goi hoinărind pe uliţa copilăriei.
Pe stâncile seculare care au ținut piept atâtor vremuri de răstriște, stă satul meu frumos și
drag. Stă mândru în zile de sărbătoare, când se prind flăcăii și fetele-n joc, iar în zi de muncă,
clocotește de oameni ce aleargă în toate părțile. Care pleacă la câmp să cosească, care pleacă să
prășească via, care zidește o casă, care văruiește pereții. Și-mi este drag până la cer, mi-e drag să-
mi cânt aici bucuriile și necazurile. Și-mi place că știe să-mi asculte tânguirile, dar nu le spune
nimănui, e confidentul meu fidel.
Când plec de acasă, plec mereu cu un gol, căci știu că-mi va fi dor și știu că-i va fi dor. Îl
las în urmă și o umbră de tristețe se așază pe chipul meu, așa cum simți când te desparți de
cineva drag inimii. Și, când mă întorc, îl găsesc neschimbat, mereu la fel de primitor și plin de
dor. Știu că mă așteaptă, căci îmi cântă dorul prin orice foșnet de frunză, prin orice adiere de
vânt. Atunci când pășesc pe bucata mea de rai, simt cum rădăcinile mi se înfig mai adânc în
pământ, căci pământul acesta le-a oferit căldură și le-a dăruit o boare de ploaie, atunci când au
fost însetate.