IMPORTANȚA RESPECTĂRII DREPTULUI LA SĂNĂTATE

STĂNESCU LEONARDO,CLASA A-III-A,ȘCOALA

GIMNAZIALĂ,,ACAD.H.MIHĂESCU,,UDEȘTI JUD.SUCEAVA,STRUCTURA
CHILIȘENI,PROFESOR ÎNDRUMĂTOR : LĂCĂTUȘ IONEL

Dreptul la sănătate reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind unul
natural, pe care fiecare persoană poate să şi-l exercite (în virtutea statutului de persoană),
inalienabil şi imuabil. Dacă analizăm definiţia conceptului de sănătate, dată de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca stare de bine fizic, psihic şi social, putem
observa că acest drept este unul complex care cuprinde la rândul său aspecte precum
dreptul la viaţă, la un standard de trai adecvat, la acces la îngrijiri de sănătate şi la alţi
determinanţi majori ai sănătăţii, însemnând cu mult mai mult decât absenţa bolii sau a
infirmităţii. Reglementat legal, acest drept sună foarte bine în texte juridice universale
precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care face referire la multiplele sale
componente, însă, în ciuda importanţei sale, acesta rămâne cu un caracter ambiguu,
întrucât nu se precizează aspecte legate de rolul, responsabilitatea şi implicaţia statelor
(responsabilitatea socială) în protecţia acestui drept şi în facilitarea accesului cetăţenilor
la componentele sale. Cu alte cuvinte, acesta este stipulat, reglementat, recunoscut ca un
drept fundamental, dar pentru exercitarea căruia este luată în considerare
responsabilitatea individuală, fără referire la responsabilitatea socială pentru sănătate,
neconţinând nici modalităţile de protecţie şi nici aportul statelor în legătură cu aceste
lucruri.Noţiunea de responsabilitate socială, ca factor de implicare a statelor în
promovarea şi protecţia acestor drepturi apare în Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi
Drepturilor Omului - UNESCO care subliniază importanţa sănătăţii şi a accesului la
sănătate, întrucât aceasta „este esenţială vieţii înseşi şi trebuie să fie considerată un bun
social şi uman”. Potrivit acestui document, sistemele de îngrijiri de sănătate ar trebui să
fie structurate şi bazate tocmai pe respectarea acestor drepturi. Pentru a întări această
responsabilitate, OMS promovează conceptul de performanţă a sistemului de sănătate,
determinanţii fiind starea de sănătate a populaţiei, echitatea în ceea ce priveşte
contribuţiile financiare şi capacitatea de a răspunde nevoilor şi aşteptărilor populaţiei.
Între determinanţii consideraţi importanţi pentru sănătate sunt enumeraţi: condiţiile de
viaţă, nutriţia adecvată etc. Acestor factori le revine un rol mai important în
determinismul lor asupra sănătăţii decât factorilor biologici sau sociali, lucru argumentat
şi de un studiu al OMS care arată că influenţa factorilor biologici este de 15%, iar cea a
factorilor fizici de 10%. Astfel, devin esenţiale pentru respectarea dreptului la sănătate
implicaţiile sociale ale conceptului în ceea ce priveşte calitatea condiţiilor de viaţă care
trebuie să atingă un standard măcar minim.În teorie, aspectele par logice, însă dacă
adăugăm şi importanţa non-discriminării (de asemenea, un principiu fundamental
inalienabil, imuabil), ceea ce ar însemna un acces egal la exercitarea dreptului la sănătate
şi din nou un caracter ambiguu, întrucât nu este precizat vreun cadru care să
implementeze un nivel de sancţiuni pentru responsabilitatea socială, observăm neta
disproporţie în raport cu ceea ce găsim în practica de zi cu zi şi anume individul este
responsabil pentru sănătatea sa, anulând cealaltă componentă - este vina individului
pentru starea sa precară de nutriţie sau igienă, este problema individului că nu are
resursele materiale să-şi urmeze tratamentul.Particularizînd pe contextul actual al
României de criză, responsabilitatea în sănătate aparţine pacienţilor care trebuie să
manifeste suficientă grijă pentru a nu se îmbolnăvi şi personalului medical care este tras
la răspundere pentru toate problemele legate de deficienţele din sistem (lipsa
medicamentelor, îngrădiri ale specialităţilor sau impuse prin norme contractuale etc) şi
sancţionat inclusiv de opinia publică căreia i se implementeză această imagine de slabă
competenţă profesională, de rea voinţă chiar de către decidenţii care se degrevează astfel
de rolul responsabilităţii sociale pentru protecţia dreptului la sănătate, drept fundamental,
însă vag şi ambiguu, pentru care o formulă reprezentativă actuală ar fi „nu are norme de
aplicare”.

www.medicinadefamilieiasi.ro