Sunteți pe pagina 1din 7

2.

2 Factorii interesati (stakeholder-ii) ai organizatiei

2.2.1 De la pozitivismul economic la umanismul economic

a. Pozitivism economic: Teoria de agent sau Modelul shareholderilor1 (actionarilor). Aceasta


conceptie il are ca principal sustinator pe economistul american Milton Friedman2. Potrivit acestuia,
intr-o economie capitalista exista o singura responsabilitate a organizatiilor de afaceri: aceea de a utiliza
resursele si de a se angaja in acele activitati care sa maximizeze profiturile pe termen lung cu respectarea
legii si a competitiei libere3. Managerii sunt agenti ai actionarilor avand obligatia fiduciara (contractuala)
de a actiona in sensul maximizarii satisfacerii intereselor actionarilor, acestia fiind proprietarii
organizatiei si angajatorii managerilor. Esenta teoriei de agent este aceea ca singura responsabilitatea a
unei organizatii de afaceri este de a obtine beneficiul maxim in conditiile legii.
Punctul de vedere al lui Friedman porneste de la premisa ca nimeni nu intra in afaceri cu un alt
scop decat acela de a obtine cele mai mari castiguri posibile. Aceasta este o consecinta a conceptului
„mainii invizibile”, al lui Adam Smith4, care subliniaza rolul regulator al fortelor pietei in alocarea
eficienta a resurselor si in coordonarea organizatiei.
Baza teoriei de agent este teoria utilitarista, potrivit careia consecinta unei actiuni poate fi
considerata etica daca genereaza mai mult bine (mai multe venituri) decat rau (costuri). O particularizare
a acestei teorii este utilitarismul financiar: actiunile care genereaza o utilitate financiara mai mare sunt
mai bune decat cele care genereaza o utilitate mai redusa. Potrivit teoriei utilitariste, singurul criteriu care
sta la baza deciziei este analiza cost-beneficiu, adica raportul eficientei.
Teoria de agent se focalizeaza exclusiv pe organizatia de afaceri si pe interesul ei pe termen lung.
O decizie este corecta daca genereaza un bine strict la nivelul organizatiei. Este o teorie din categoria
pozitivismului economic, centrata pe urmatoarea argumentatie: atunci cand un antreprenor decide ca
obtinerea de profit nu mai reprezinta unicul scop (sau scopul principal) al firmei sale, el decide, de fapt, sa
aloce o parte din veniturile generate de activitatea economica a firmei sale unor scopuri non – economice
(de exemplu, pentru activitati sociale). Dar cheltuirea veniturilor firmei in alte scopuri necesita fie
acceptarea scaderii profiturilor, ceea ce echivaleaza cu cheltuierea banilor si diminuarea averilor
aproprietarului, fie acceptarea scaderii salariilor, ceea ce echivaleaza cu cheltuirea banilor si diminuarea
nivelului de trai al angajatilor, fie acceptarea scumpirii produselor si serviciilor, ceea ce echivaleaza cu
cheltuirea banilor si afectarea bunastarii clientilor. Fenomenul este identic cu impunerea unei taxe ilegale
asupra cuiva, iar evitarea acestei situatii reclama focalizarea stricta asupra profitabilitatii economice. In
plus, utilizarea resurselor unei firme in interes public inseamna, in aceasta conceptie, ca firma isi aroga
functii rezervate statului, pentru care aceasta nu are competentele suficiente. In concluzie, teza
fundamentala a pozitivismului economic, anume urmarirea in mod exclusiv si pur egocentric a
randamentului pecuniar de catre oamenii de afaceri este atat un imperativ rational, cat si unul moral5.
b.Umanism economic: Teoria stakeholder-ilor sau Modelul factorilor interesati. Punctele de
vedere sustinute de pozitivismul economic au fost larg contestate. In conditiile globalizarii economiei si a
multiplicarii interdependentelor economice, financiare si politice, o astfel de abordare individualista nu isi
mai gaseste intrutotul argumentatia, propunandu-se un model mai complex, cel al stakeholder-ilor.

1
share (eng.) = parte, holder (eng.) = detinator; shareholder = actionar (detinator de „parti”); echivalent cu „stockholder”.
2
Milton Friedman (n.1912), profesor american la Universitatii din Chicago, laureat al Premiul Nobel pentru Economie (1976),
considerat reprezentantul principal al scolii din Chicago si orientarii monetarist.
3
Friedman M. (1970), A Friedman Doctrine: the Social Responsibility of Business Is to Increase Its Profits, New York Times
Magazine, New York
4
Adam Smith (1723 - 1790), economist, om politic si filozof scotian, autorul lucrarii „Avutia natiunilor, cercetare asupra
naturii si cauzelor ei”, una din primele incercari de a studia dezvoltarea istorica a industriei si comertului in Europa, prin care a
contribuit decisiv Aceasta lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplina academica moderna, furnizand una dintre cele mai
bune argumentari intelectuale pentru capitalism.

5
Vasilescu C.I. (2006), Pozitivism economic vs. Umanism economic, Bucuresti, Idei in Dialog, nr.8 /23), p. 20

1
Un numar tot mai mare de oameni de afaceri, dar si de cercetatori, sustin ca o companie nu poate
actiona doar strict in interesul actionarilor sai. Amartya Sen6, de exemplu, considera ca pozitivismul
economic nu mai poate descrie satisfacator realitatea, de unde pericolul esuarii sale. Potrivit punctului sau
de vedere7, universul motivational - comportamental al unor indivizi este mult mai variat decat cel
teoretizat de pozitivismul economic, iar aspectele non – egoiste din structura motivationala trebuie
reconsiderate din trei motive principlae.
(i) aspectele etice ale mecanismului motivational sunt excluse in mod nejustificat de catre
pozitivismul economic;
(ii) oamenii reali iau in calcul si scopuri de natura etica, nu numai de natura economica;
(iii) luarea in considerare a scopurilor de natura etica in combinatie cu cele economice poate sta
la baza constructiei unei teorii economice de succes8 (spre exemplu, decizia voluntara a
consumatorilor americani de a nu mai cumpara pantofi sport Nike intrucat erau produsi in
fabrici in care se utiliza munca copiilor din tarile lumii a treia si orientarea spre oferta mai
scumpa a concurentei nu are o explicatie in teoria pozitivismului economic).
Deci, potrivit umanismului economic, un intreprinzator si firma sa au si responsabilitati sociale
care le impun luarea in considerare a intereselor tuturor celor afectati de actiunile lor, adica a stakeholder-
ilor sau factorilor intersati. Umanismul economic identifica drept eroarea majora a pozitivismului
economic faptul ca nu ia in considerare decat interesele proprietarilor unei afaceri, fiind echivalent cu cu
tratarea tuturor factorilor intersati drept simple mijloace pentru atingerea scopurilor proprietarilor 9.
Intr-o enumerare generica, stakeholderii unei organizatii de afaceri sunt:
- actionarii, care au interese legitime financiare in organizatie, asteptand in mod legitim
remunerarea capitalului investit (prin intermediul dividendelor) si a riscului asumat (prin
intermediul cresterii valorii actiunilor detinute); niciuna dintre aceste posibilitati de remunerare
nu este garantata, ea depinzand de modul in care evolueaza organizatia; prin urmare, cresterea
sau descresterea companiei afecteaza bunastarea si averea actionarilor.
- angajatii, care, prin slujbele detinute, isi asigura un anumit nivel de trai, lor si familiilor lor; in
schimbul muncii, abilitatilor si competentelor puse la dispozitia organizatiei, ei asteapta in mod
legitim salarii, beneficii, tratament corect si securitate la locul de munca.
- furnizorii sunt cei pe care orice firma se bazeaza pentru a se aproviziona cu materii prime care
determina, in final, calitatea produsului finit; furnizorii asteapta, in schimb, in mod legitim,
respectarea contractelor si transparenta procedurilor de achizitie.
- clientii sunt cei care genereaza veniturile angajatilor, fara de care firma nu si-ar putea finanta
activitatile urmatoare; in schimbul acestor venituri, ei au dreptul legitim la produse si servicii
conforme cu specificatiile;
- creditorii pun la dispozitia organizatiei resursele financiare necesare investitiilor sau ciclului
operational care lipsesc acesteia; ei asteapta in mod legitim rambursarea la timp a
imprumuturilor si plata dobanzilor aferente;
- comunitatea pune la dispozitia organizatiei, prin intermediul reprezentantilor ei alesi,
infrastructura de afaceri, ii da dreptul de a-si construi spatii si facilitati de productie sau dreptul
de a-si distribui produsele; de asemenea, organizatia utilizeaza resurse umane formate prin
eforturile comunitatii; pe aceasta baza comunitatea trebuie inclusa in deciziile strategice ale
organizatiei;
- firmele concurente isi disputa cu organizatia de afaceri pietele de aprovizionare si de desfacere,
avand asteptari legitime legate de bunele practici concurentiale (concurenta loiala).

6
Amartya Sen (n. 1933), savant economist indian, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1998), cu lucrari
fundamentale in domeniului teoriei dezvoltarii umane si a economiei bunastarii
7
Sen A. (1987), On Ethics and Economics, London, Blackwell
8
Vasilescu C.I. (2006), op. cit.
9
Freeman R.E. (2001), A Stakeholder Theory of the Modern Corporation, Ethical Theory and Business, New Jersey,
Prentice Hall apud Vasilescu C.I. (2006), idem

2
- guvernul si autoritatile administratiei publice – Influenteaza activitatea organizatiei, stabilind
cadrul legal de desfasurare a acesteia.

Guvernul Angajatii
Administratia publica

Cadrul legal Timp, eforturi,


Comunitatea competente Actionarii
Investitorii
Permite Investesc
operarea capital
Orga-
nizatia Asigura
Isi disputa de resursele
pietele afaceri financiare
Competitorii Creditorii

Asigura Cumpara
resursele produsele
materiale

Furnizorii
Clientii

Fig. 2.1 Relatiile intre organizatia de afaceri si stakeholderii sai


Sursa: Frederick W., Post J.E., Davis K., Business and Society. Corporate Strategy, Public
Policy, Ethics., New York, McGraw – Hill Inc., pg.10

2.2.2 Originea si definirea termenului de stakeholder

Studiul stakeholder-ilor este asociat cu etica in afaceri. Dupa puternica crestere economica de la
inceputul secolului trecut, s-au manifestat preocupari in studiul firmei ca institutie sociala majora,
remarcandu-se studiile lui A.Berle si G.Means10, R. Coase11 si C. Barnard12. Acestia au fost printre primii
care au sustinut ca scopul unei firme este de a servi societatea, iar managementul trebuie sa transmita
angajatilor acest sens moral.
Studierea termenului si implicatiilor sale este un subiect de o tot mai mare actualitate. Importanta
sa a a fost semnalata si de Henry Mintzberg13, care afirma ca, “pe langa actionari si cererile lor de
rentabilizare a a capitalului investit, alti parteneri joaca un rol important in organizatie”14. Scopul
organizatiei devine, astfel, constientizarea si adaptarea la cerintele acestor grupuri de interesati.
Analizand istoric evolutia conceptului, se poate constata ca dezvoltarea lui s-a facut dupa anii
1960, primele contributii in acest sens remarcandu-se prin largi prezentari ale termenului, utilitatii sale si
aplicabilitatii in management. Intr-un raport al Standford Research Institute in 1963, termenul de
stakeholder a fost definit astfel: “acele grupuri fara suportul carora organizatia ar inceta sa mai existe”
15
. In anii 1970, Russel Ackoff evidentiaza importanta acestor grupuri de parteneri, care pot juca un rol in

10
Berle G.A., Means G. (1932), The Modern Corporation and Private Property, New York Commerce Charing House
11
Coase R. (1937), The Nature of the Firm, Economica 4, New York
12
Barnard, C. I. (1968), The Functions of the Executive., Harvard University Press, Cambridge
13
Henri Mintzberg (n. 1939), profesor american, important cercetator in domeniul managementului resurselor umane si a
teoriilormotivationale
14
Mintzberg H.(2004), Managers not MBAs, New York, Prentice Hall
15
Stewart R., Allen J.K., Cavender J.M. (1963), The Strategic Plan, Research Report no. 168, Stanford Research Institute apud
Vadasan I. (2004), Etica afacerilor, Timisoara, Editura Universitatii de Vest

3
firma, si, propune luarea lor in seama pentru interesul general al firmei 16. In aceeasi perioada, aducerea
conceptului intr-un loc central in organizatie ii apartine lui William Dill, sustinut de cercetatorii de la
Wharton School, care a initiat un proiect de cercetare cu privire la stakeholderii organizatiei, avand ca
scop formularea si interpretarea unei strategii intr-un mediu turbulent17.
In anul 1983, Freeman si Reed au propus urmatoarea definitie pentru stakeholderi: “Stakeholderii
reprezinta orice grup sau individ de care firma depinde pentru supravietuirea sa”18. Definitia tine cont de
faptul ca firma dispune de resurse limitate, stakeholderii putand sa completeze aceste resurse.
Completand abordarea anterioara, Freeman da in 1984 cea mai cunoscuta definitie a termenului,
potrivit careia “stakeholderii sunt grupuri sau indivizi care, in mod direct sau indirect, sunt afectati de
realizarea obiectivelor unei organizatii sau care pot afecta realizarea acestor obiective”19. Concluzia
acestei definitii este ca organizatia are o obligatie etica fata de interesatii sai. Relatia organizatie –
stakeholderi este reciproca: organizatia ii poate afecta pe stakeholderi, dar si acestia pot influenta, la
randul lor, firma.
Aborari recente privesc stakeholder-ii ca fiind:
- „investitori care au facut o investitie riscanta in firma si care au ceva de castigat sau de
pierdut, in functie de comportamentul firmei”20.
- ” grupurile sau indivizii care au cereri morale sau legale la adresa unei firme, pe care aceasta,
prin actiunile sale, le poate respecta, sau dimpotriva, nu le poate respecta”21 (prin aceasta
explicare a termenului se subliniaza rolul eticii in conduita de afaceri, actiunea unei parti
putand avea efecte favorabile sau negative asupra celorlalte parti implicate);
- „aceia asupra carora firma are efecte noncontractuale injuste, pe care ar dori sa le schimbe”
sau „indivizi cu propriile valori si scopuri, cu care firma interactioneaza pentru a obtine un
beneficiu mutual”22 (definitie care combina etica si interesul economic al firmei);
- „acei indivizi sau acele entitati care contribuie, voluntar sau involuntar, la activitatile
organizatiei, contribuind la capacitatea acestei de a crea bunastare, asumandu-si riscuri si
fiind potentiali beneficiari ”23 (definitie care arata posibilitatea castigului sau a pierderii in
relatia organizatie –stakeholderi);
Cu toate ca definitiile prezentate (reprezentand doar o mica parte din cele existente in
literatura de specialitate) sunt diferite in modul de enuntare, ele au ca element comun delimitarea
stakeholderilor de restul organizatiei, precum si sublinierea importantei pe care acestia o au in
cadrul firmei, influenta exercitata asupra acesteia si relatia de interes economic si moral mutual
ce se stabileste intre ei si organizatie.

2.2.3 Clasificarea stakeholder-ilor

Stakeholderii sau factorii interesati sunt clasificati in functie de relatia pe care o au cu


organizatia si de influenta pe care o exercita in cadrul acesteia. Principala modalitate de

16
Ackoff R.L. (1974), Redesigning the Future, New York, John Willey & Sons, apud Vadasan I. (2004), idem
17
Dill W.R. (1975), Public Participation in Corporate Planning: Strategic Management in a Kibitzer’s World, Long Range
Planning apud Vadasan I. (2004), op. cit.
18
Freeman R.E., Reed D.L. (1983), Stockholders and Stakeholders: A New Perspective in Corporate Goivernance, California
Management Review, Volume XXX, No. 3, p. 88-06 apud Vadasan I. (2004), op.cit.
19
Freeman R.E. (1984), Strategic Management: A Stakeholder Approach, Boston, Pitmann apud Vadasan I. (2004), idem
20
Clarkson M.B.E., Starik M., Cochran P., Jones T.M. (1994), The Toronto Conference: Reflections on Stakeholder Theory”,
Business and Society, Vol. 33, Issue 1, p. 82, apud Vadasan I. (2004), idem
21
Langtry B. (1994), Stakeholders and the Moral responsabilities of Business, Business Ethics Quaterly, Vol. 4, Issue 1, p. 431 –
443, apud Vadasan I. (2004), idem
22
Slinger G. (1999), Spanning the Gap – The Theorethical Principles That Connect Stakeholder Policies to Business
Performance, Corporate Governance: An International Perspective, Vol. 7, No.2, p-. 136 – 147, apud Vadasan I. (2004), idem
23
Post J.E., Preston L.E.,Sachs S. (2002), Redefining the Corporation. Stakeholder Management and Organizational Wealth,
Stanford University Press

4
clasificare se realizeaza grupandu-i in functie de modul de interactiune cu organizatia de afaceri,
delimitandu-se urmatoarele categorii:
1. Stakeholderii primari. Prima (principala) implicare a organizatiei de afaceri este determinata
chiar de derularea afacerii in sine, respectiv de relatiile directe necesare pentru a-si realiza misiunea
fundamentala: realizarea bunurilor si serviciilor pentru societate. Aceasta intercatiune fundamentala a
firmei cu mediul, in cazul economiilor de piata, se realizeaza prin intermediul pietei libere, in care se
desfasoara procese de vanzare si cumparare aflate sub guvernarea legii cererii si ofertei. Astfel, firma
cumpara materii prime de la furnizori (costul = costul de achizitie), imprumuta capital de la creditorii
(costul = dobanda), „cumpara” timp, abilitati si competente de la angajati (costul = salariul) si vinde
produse clientilor sai (la pretul acceptat de acestia), de cele mai multe ori prin intermediul distribuitorilor
si a retelelor de distributie, totul desfasurandu-se pe piete caracterizate prin competitie. Pe de alta parte,
firma exista intrucat actionarii si investitorii si-au asumat riscul crearii si finantarii ei. Prin urmare,
stakeholderii primari sunt: actionarii (asociatii) si investitorii, angajatii, creditorii, furnizorii, distribuitorii,
clientii si competitorii. Modul in care organizatia de afaceri interactioneaza cu toate aceste entitati este
reflectat in deciziile manageriale strategice.
2. Stakeholderii secundari. Relatiile cu mediul ale unei organizatii de afaceri trec dincolo de
simpla, primara interactiune cu actionarii, angajatii sau partenerii de afaceri. Un al doilea nivel al
implicarii in societate a unei firme se defineste atunci cand alte entitati isi exprima un interes sau scop in
cadrul activitatilor respectivei firme. Aceste entitati formeaza grupul stakeholder-ilor secundari, care sunt
afectati, direct sau indirect, de interactiunea de nivel doi a firmei cu mediul socio – economic. Faptul ca
acestia sunt numiti „secundari” nu le diminueaza importanta, ci releva ideea ca intersul lor apare ca o
consecinta a a activitatilor curente ale organizatiei (pe cand, stakeholder-ii primari reprezinta chiar baza
activitatilor curente ale organizatiei). In cadrul stakeholder-ilor secundari se includ: comunitatile locale
(autohtone sau straine, daca compania opereaza si in alte tari), administratia publica locala si centrala
(puterea executiva, legislativa si juridica), partidele politice, grupurile de activisti sociali, organizatiile
neguvernamentale, institutiile religioase, media, grupurile de sprijin ale mediului de afaceri, uniunile
comerciale etc. De multe, acest grup al stakeholder-ilor secundari se suprapune pentru companii diferite:
de exemplu, desi o companie din industria automobilelor si una din industria alimentara au stakeholderi
primari majoritar diferiti (avand in vedere caracteristicile complet diferite ale produselor lor), ambele au
stakeholderi secundari similari (mai ales daca opereaza in aceasi arie geografica). In plus, relatiile dintre
firma si stakeholderii secundari nu sunt consecinte ale jocului si regulilor pietei libere, ci sunt guvernate
de principii si rationamente mai apropiate de cele etice si morale.
Acest model de clasificare pe doua niveluri al stakeholder-ilor unei organizatii de afaceri permite
urmatoarele concluzii:
- in procesul decizional, organizatiile de afaceri „impart” puterea decizionala cu toate entitatile
impactate, fie ca impactul este primar, fie ca este secundar;
- managerii unei organizatii de afaceri trebuie sa detina cunostinte si informatii solide nu doar
referitoare la organizarea interna a firmei pe care o conduc, ci si la factorii politici si sociali
care determina contextul in care isi desfasoara activitatea;
- acceptarea de catre societate a unei firme, legitimitatea ei, depinde de modul in care ia in
considerare intregul ansamblu al stakeholderilor.
Alte clasificari posibile ale stakeholderilor24:
- in functie de investitiile facute in firma exista: (i) stakeholderi care o favut o investitie in firma
(actionari, investitori), (ii) stakeholderi care nu au facut o investitie diecta in firma (angajati,
clienti); aceasta clasificare este bazata doar pe investitiile decapital/financiare; extinzand
cadruul clasificarii se poate aprecia ca si angajatii fac anumite investitii intr-o firma; de
asemenea si furnizorii pot fi considerati investitori pe termen scurt intr-o firma;

24
Vadasan I. (2004), op. cit.

5
- in functie de importanta interesului exista: (i) stakeholderi cu active/competente reduse in
organizatie (actionari minoritari sau angajatii necalificati), (ii) stakeholderi cu competente si
active semnificative (actionarii majoritari, creditorii principali, clientii si angajatii cu calificare
ridicata);
- in functie de importanta relatiei cu firma exista: (i) stakeholderi principali - fara participarea
continua si constanta a acestora, firma ar inceta sa existe, acestia fiind vitali pentru
supravietuirea ei (actionarii, angajatii, creditorii, furnizori, clienti). (ii) stakeholderi secundari -
cei care afecteaza sau sunt afectati de firma fara a putea determina in mod direct, fara
contributia altor stakeholderi, incetarea existentei acesteia (comunitatea, mass-media);
- in functie de orientarea firmei exista: (i) stakeholderi cu valoare strategica, spre care se
orienteaza firma spre a-si atinge obiectivele ei (clientii, furnizorii), (ii) stakeholderi cu valoare
intrinseca/sociala: cei spre care se orienteaza organizatia daca urmareste si obiective social-
comunitare: comunitatea, organizatiile ecologiste;
- in functie de natura riscului exista: (i) stakeholderi care suporta un risc legat de relatia
economica cu firma (actionari, furnizori), (ii) stakeholderi care suporta un risc referitor la
drepturile lor (angajatii);
- in functie de modul de influentare a organizatiei exista: (i) stakeholderi activi - cei care fac
presiuni asupra organizatiei in vederea ameliorarii comportamentului acesteia, (ii) stakeholderi
inactivi - cei care nu isi asuma nicio initiativa;
- in functie de natura puterii exista: (i) stakeholderi cu putere personala, a caror influenta deriva
din experienta profesionala sau recunoasterea de care se bucura (angajatii cu inalte
competente), (ii) stakeholderi cu putere structurala, a caror importanta deriva din pozitia pe care
o ocupa in cadrul organizatiei (actionari, manageri).

2.2.4 Caracteristicile stakehold-erilor. Modelul Mitchell – Agle – Wood

Referitor caracteristicile stakeholderii, pot fi identificate trei caracteristici principale: puterea,


legitimitatea si urgenta25.
- puterea reprezinta posibilitatea ca o entitate A sa determine o entitate B sa faca ceea ce aceasta
nu ar fi facut in mod obligatoriu in absenta exercitarii puterii; stakeholderii care detin acest
atribut pot influenta deciziile, astfel incat interesul lor sa fie luat in considerare, in ciuda
rezistentei altora; stakeholderii pot dispune de putere si sa o utilezeze sau sa dispuna de putere
si sa nu o exercite;
- legitimitatea reprezinta corespondenta dintre optiunile si obiectivele unei entitati si cele ale unei
organizatiei; din aceasta perspectiva, pentru stakeholderi se defineste interesul legitim, ca fiind
acela care nu contravine obiectivelor de dezvoltare a organizatiei;
- urgenta, definita prin doua dimensiuni. (i) sensibilitatea la timp - intervalul de timp in care
raspunsul la o cerere produce efecte utile, dupa acest interval raspunsul fiind tardiv, iar efectele
utile nesemnificative sau nule si (ii) aspectul critic al urgentei - determina ierarhizarea cererilor
in functie de importanta acordata lor intr-un anumit interval de timp, tinand cont ca resursele
disponibile pentru satisfacerea cererilor sunt limitate; stakeholderii care poseda atributul de
urgenta au nevoie de atentie imediata, ei cer ceva; uneori vor doar sa atraga atentia asupra lor
prin formularea de cereri urgente.

25
Ballet J., de Bry F. (2001), L’entreprise et l’étique, Paris, Editions du Seuil

6
Puterea
1

4 5
1
Urgenta
Legitimitate 2
a 6 3

Fig. 2.2 Caracteristicile si clasificarea stakeholder-ilor potrivit modelului Mitchell – Agle -


Wood
Sursa: Craciun D., Morar V., Macoviciuc V. (2005), Etica afacerilor, Bucuresti, Paideia

Pornind de la aceste 3 caracteristici, modelul Mitchell – Agle – Wood identifica 3 categorii si


sapte grupe de stakeholderi:
1. Stakeholderi care detin o singura caractersitica (stakeholderi latenti), cu trei grupe:
a) Grupa 1 – stakeholderi care detin doar putere - acestia pot influenta firma, fara insa a avea
legitimitate si fara a emite cereri urgente (de exemplu, mass-media care poate declansa
campanii de presa ostile unei companii);
b) Grupa 2 – stakeholderi care detin doar legitimitate - au legitimitate din punctul de vedere al
intereselor, dar nu detin putere si nici nu emit cereri urgente, prin urmare, nu pot determina
un curs dorit al actiunii (de exemplu, actionarii minoritari care doresc distribuirea de
dividende, in timp ce actionarii majoritari decid reinvestirea integrala a profitului);
c) Grupa 3 – stakeholderi care emit doar cereri urgente - cererile sunt stringente, dar nu sunt
insotite de legitimitatea actiunii si nici de puterea de a da un curs dorit actiunii (de exemplu,
angajatii slab sindicalizati care solicita mariri salariale fara ca productivitatea muncii sa
creasca);
2. Stakeholderi care detin 2 caractersitici simultan (stakeholderi expectanti):
a) Grupa 4 – stakeholderi care detin putere si legitimitate (stakeholderi dominanti) - detin
puterea de a-si impune vointa si au legitimitatea actiunii, neemitand insa cereri urgente
(actionarii, managerii, furnizorii); acestia au cea mai mare probabilitate de a trece in categoria
a treia;
b) Grupa 5 – stakeholderi care detin putere si urgenta - au capacitatea de a influenta organizatia
si formuleaza cereri urgente, legitimitatea lor fiind redusa (de exemplu, actionarii majoritari
care solicita distribuirea de dividende in conditiile in care managerii argumenteaza utilizarea
profitului pentru modernizare si dezvoltare sau angajatii puternic sindicalizati, care solicita
mariri salariale in conditiile scaderii productivitatii); reprezinta un grup de stakeholderi
„periculos”;
c) Grupa 6 – stakeholderi care detin legitimitate si urgenta - au legitimitatea actiunilor lor si
formuleaza cereri urgente, dar nu au putearea de a-si impune singuri vointa fara suportul altor
grupuri de stakeholderi (de exemplu, mici comunitati afectate ecologic de activitatea
organizatiei);
3. Grupa 7 – stakeholderi care detin toate cele trei caracteristici (stakeholderi de autoritate) - ei
impun cursul actiunilor organizatiei; modul in care sunt luate in considerare toate celelalte 6 categorii
depinde de vointa si decizia stakeholder-ilor de autoritate.