OMUL CREATOR DE VALORI,

LIBERTATEA ,AUTENTICITATEA SI RESPONSABILITATEA EXISTENTIALA

-referat-

Masterand : Gogan Olguta

1. Omul fiinţă subiectivă complexă

Omul este o fiinţă tot atât de complexă ca şi valorile al căror creator sau receptor este.
Aşa cum valorile, concretizate în creaţiile de diverse tipuri, sunt uniri de bunuri cu aprecieri,
iar aprecierile presupun atât cunoştinţele cât şi sentimentele referitoare la obiectele preţuite, tot
aşa omul valorificator se defineşte ca subiect deopotrivă cognitiv şi afectiv.
Tot omul în măsura în care creează şi transformă obiectele preţuite în bunuri, este,
esenţialmente, şi volitiv.
Adevărul este că omul se defineşte nu numai prin raţiune, ci el se defineşte prin toate
facultăţile principale subiective şi asta denotă faptul că, în plan valoric, şi chiar existenţial, toate
facultăţile sale sunt indispensabile şi corelative, adică niciuna nu le determină pe celelalte.
Se poate argumenta că oricare din cele trei facultăţi le implică pe celelalte şi că fiinţa numită
om şi-ar pierde această calitate dacă ar fi lipsită de oricare din facultăţile amintite.
Desigur, există unele activităţi şi forme ale creaţiei umane, cum ar fi ştiinţa, în care raţiunea
cercetătorului joacă un rol preponderent şi concludent, după cum există şi altele, cum ar fi
morala, arta, religia, în care sentimentul deţine acest rol dominant şi hotărâtor. Dar nici ştiinţa nu
se edifică numai prin raţiune, nici formele de creaţie nonştiinţifice amintite nu se realizează
numai prin sentiment, ci atât cea dintâi, cât şi celelalte implică ambele facultăţi cognitive şi
creative.
Pentru a justifica interferenţa minţii şi inimii în variatele tipuri de creaţii spirituale, să ne
referim, mai întâi, la ştiinţă şi religie, care, aparent, sunt diametral opuse în ce priveşte sursele lor
cognitive.
Omul de ştiinţa nu se afirmă exclusiv prin raţiune. Chiar şi acesta apelează şi la alte resurse,
neraţionale, cum ar fi factorul afectiv, imaginativ etc. Einstein, de exemplu, afirma că teoria sa a
relativităţii şi a unui continuum spaţio-temporal cvadridimensional este un produs al imaginaţiei
sale. Demersul strict logic vizează expunerea unei teorii ştiinţifice deja elaborate, iar nu însuşi
procesul elaborării. Expunerea este controlată de raţiune, care urmăreşte să respecte legile logice şi,
deci, sensurile precise date termenilor utilizaţi, corectitudinea formală a judecăţilor şi
raţionamentelor, coerenţa demersului expozitiv în ansamblul său. În schimb, procesul elaborării
angajează toate disponibilităţile cognitive ale cercetătorului, inclusiv pe cele nonraţionale, în

1
principal pe cele afective sau volitive, chiar dacă acestea vor gravita, de regulă, în jurul gândirii
sale. Mai mult, D.D.Roşca1, considera că orice judecată de existenţă presupune o judecată de
valoare, care, precum se ştie, se bazează şi pe elemente afective.
El afirma că „judecata de existenţă ,,Lucrul acesta există” se întemeiază pe judecata de
valoare ,,Lucrul acesta mă interesează, mă priveşte.”2
Rolul elementelor nonraţionale în cunoaştere este relevat în contemporaneitate de un gânditor
ca Richard Rorty3 şi în genere de autori postmodernişti.
Se poate spune că pentru a cunoaşte este necesar şi să vrei şi să doreşti să cunoşti, sau să
nutreşti speranţa, credinţa că vei reuşi să cunoşti.
Acestea sunt elemente subiective ţi ele constituie suporturi şi resorturi necesare procesului
intelectual şi fără ele acest proces nici nu s-ar putea declanşa.
În legătură cu distincţia amintită, ar fi interesant de remarcat că, precum se pare, nu puţini
Unii epistemologi4 neglijează diferenţa dintre cele două planuri adică al cercetării şi al expunerii
ei tind să reducă felul cercetării la modalitatea de a expune rezultatele ei., cea ce nu-i corect.
Există o prezenţă a elementului afectiv în ştiinţă, el fiind un domeniu al creaţiei şi al valorii,
şi trebuie făcută o distincţie dintre adevăr ca atribut al unei judecăţi sau al unei întregi teorii
şi adevăr ca valoare.
Adevărul ca atribut al cunoştinţelor se adresează raţiunii, şi verifică dacă respectivul adevăr
respectă diferitele criterii ale veridicităţii, cum ar fi corespondenţa cu faptele de observaţie,
adică coerenţa cu un ansamblu de propoziţii considerate ca adevărate etc.
Dar dacă un adevăr ştiinţific este considerat ca o valoare, atunci omul se ataşează de acel
adevăr atât afectiv cât şi volitiv, şi-l va promova şi îl va aplica.
Aşadar creaţiile ştiinţifice sunt raţionale şi tot ele implică elemente afective care sunt
nonraţionale
Ele sunt nonraţionale atât în procesul elaborării lor, cât şi ulterior. E de reţinut că religia şi
omul religios nu se afirmă numai prin credinţă. Credinţa adică sentimentul că există Dumnezeu
constituie esenţa adică nucleul oricărei religii monoteiste. E de remarcat că orice religie conţine şi
explicaţii, pe care încearcă să le dea o formă coerentă, teoretică, îndeosebi despre crearea lumii şi
a omului. Creştinismul, de exemplu, susţine crearea lumii din nimic şi a omului după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.
În celebra sa carte Eseu despre om, Ernst Cassirer5 afirma că ,,în domeniul îndreptăţit al
mitului şi religiei, concepţia despre natură şi despre viaţa umană nu este deloc lipsită de orice
semnificaţie raţională.”6
Totodată, punând în evidenţă specificul celor două forme de cultură, filosoful adăuga: ,,Mitul
şi religia primitivă nu sunt deloc cu totul incoerente, ele nu sunt lipsite de sens sau raţiune. Dar
1
D.D. Roşca (1895-1980) filozof român
2
D.D.Roşca, Existenţa tragică, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 168.
3
Richard Rotrz (1931-2007) filozof şi pedagog american
4
Epistemologia Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele
cunoașterii.
5
Ernst Cassirer (1874 –1945) a fost un filozof german neokantian.
6
Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filozofia culturii umane, Bucureşti,Ed. Humanitas, 1994, p. 115.

2
coerenţa lor depinde mult mai mult de unitatea de simţire decât de regulile logice.”7
Morala, ca totalitate a conduitelor liber consimţite de realizare a binelui, îmbină, la rândul ei,
sentimentele şi voliţiunile morale cu ideile. Omul de bine se comportă, de regulă, sentimental.
Astfel, un act autentic moral, o binefacere, izvorăşte din sentimentul solidarităţii, iar nu din
justificări raţionale. Dar actul moral necesită şi cunoştinţe raţionale.
În genere, pentru a desăvârşi umanitatea din noi şi din semenii noştri, este necesar să şi
cunoaştem în ce constă această umanitate, acest fond generic uman.
În istoria eticii, unii autori, J.-J. Rousseau8 a afirmat primatul sentimentelor morale faţă de
cunoştinţele morale, în timp ce Immanuel Kant9, deşi influenţat de Rousseau, a pus accent pe
raţiunea practică. Autorul romanului filosofic şi pedagogic Emil afirma: Există deci în fundul
sufletelor un principiu înnăscut de justiţie şi de virtute, pe temeiul căruia, împotriva propriilor
noastre maxime, judecăm acţiunile noastre şi pe cele ale altuia ca fiind bune sau rele, iar acestui
principiu îi dau numele de conştiinţă.” 10 Totodată preciza că actele conştiinţei ,,nu sunt judecăţi”,
ci sunt ,,sentimente înnăscute”11, cum ar fi iubirea de sine, teama de durere, groaza de moarte,
dorinţa bunăstării, iubirea binelui şi ura răului. În schimb, în lucrarea sa Bazele metafizicii
moravurilor, I. Kant preciza că izvorul actelor morale îl constituie datoria, care îi este relevată
omului de către raţiune. Datoria, spune Kant unifică maxima (subiectivă) şi legea morală
(obiectivă). Aşadar formula fundamentală a imperativului categoric (formula legii universale)
este următoarea: ,,Acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată ca ea
să devină o lege universală.”12
Morala îşi sporeşte elementele cognitive, raţionale şi prin faptul că este influenţată de etică,
prin care se înţelege, de regulă, teoria moralei. Întrucât se vrea prospectivă şi normativă, orice
teorie etică urmăreşte ca ideile, principiile şi normele pe care le teoretizează să fie intimizate de om
şi transpuse în conduitele sale morale. Iar principiile şi normele morale închid în ele şi unele
reflecţii generale, filosofice cu privire la menirea omului, la datoriile sale, la rostul său în lume.
Arta încorporează în imaginile sale de diferite tipuri nu numai sentimente, ci şi idei despre ceea
ce este frumos (sau urât) atât pentru treapta reprezentării, cât şi pentru gândirea intuitivă. Astfel,
operând cu imagini, arta în genere şi, cu atât mai mult, arta reflexivă nu rămâne la ele, la simplele
aspecte imagistice, ci caută să sugereze prin intermediul acestora elemente generale şi esenţiale, care
ţin de ordinea lumii fizice şi a umanului şi se răsfrâng în ceea ce este perceptiv şi reprezentabil. În
consecinţă, omul de artă manifestă nu numai ataşament afectiv faţă de conţinuturile sensibile şi de
cele suprasensibile, ci şi intuiţie ideatică, prin care surprinde integrarea osmotică a sensibilului în
suprasensibil. El este ca o cutie de rezonanţă, în care sentimentul şi intuiţia frumosului se potenţează
în mod reciproc.
În concluzie, din perspectivă axiologică, orice punct de vedere care defineşte omul prin

7
Ibidem, p. 116.
8
Jean Jacques Rousseau (1712 - 1778) a fost un filozof francez
9
Immanuel Kant (1724-1804) filozof german
10
J.-J.Rousseau, Emil sau Despre educaţie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1973, p. 275.
11
Ibidem, p. 276.
12
Imanuel . Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1972, p. 39.

3
primatul unei singure facultăţi, sau numai prin raţiune, sau numai prin afectivitate, sau numai prin
voinţă, este unilateral, incomplet, sărăcitor. Definiţiile raţionaliste, emoţionaliste sau voluntariste
date omului comit eroarea numită pars pro toto13, prin care dau partea ca întreg.
O fiinţă exclusiv raţională, insensibilă şi abulică, ar fi un fel de automat ideatic, incapabil să
se ataşeze de ele sau să le pună în practică. Una exclusiv emotivă, iraţională şi abulică, ar vibra
emotiv fără pic de discernere şi de putere de acţiune.
În fine, exclusiv voluntară, ar prezenta cecitate ideatică şi afectivă şi, deci, ar fi de un
voluntarism haotic, orb.
Omul este un subiect complex, la care raţiunea, afectivitatea, voinţa constituie trei puteri
complementare. Nu putem exclude din definiţia omului raţiunea, dar nu putem admite o fiinţă
specific umană lipsită complet de sentimente sau de voinţă.
Din definirea omului ca subiect valoric prin conjuncţia celor trei facultăţi subiective specific
umane nu rezultă câtuşi de puţin ideea că ele s-ar relativiza şi diminua reciproc. Personal, afirm
faptul că ele se potenţează în mod reciproc. Afirm, de asemenea, că, pe fondul interacţiunii, când
una, când alta din facultăţile subiective joacă un rol decisiv, hotărâtor.
În genere, în orice activitate umană liberă se afirmă şi trec pe primplan, de regulă, succesiv, un
moment cognitiv-intelectiv, un moment optativ-afectiv şi unul acţional-voluntar. În cazul
succesivităţii amintite, opţiunea afectivă depind de cunoaştere, iar voinţa – atât de cunoştinţe, cât şi
de sentimente. Dar ordinea semnalată poate să comporte inversiuni. În situaţii de viaţă din cele mai
semnificative, cum ar fi faptul de a te îndrăgosti sau chiar de a opta pentru o anumită profesiune,
sentimentele pot precumpăni şi conduce la o decizie mai înainte ca raţiunea să caute motive şi
justificări. În alte cazuri, cum sunt cele care cer o rezolvare urgentă, voinţa poate decide
cvasiindependent, fără a fi mişcată prea mult de argumente cognitive sau afective. Oricum, în toate
cazurile, inclusiv în cele în care primează sentimentele sau voinţa, raţiunea este prezentă, chiar şi
implicit. Ar fi de dorit ca ea (raţiune) să fie şi explicită, pentru că, departe de a anula specificul
alegerilor afective sau al deciziilor voluntare, le face să fie mai luminoase şi mai temeinice, iar nu
oarbe şi lipsite de trăinicie.

2. Omul - creator al tuturor bunurilor şi valorilor

Dat fiind faptul că orice tip de valoare implică nu numai obiectele demne de a fi preţuite, ci
şi aprecierile, omul, ca subiect preţuitor, este creatorul tuturor tipurilor de valori, fie materiale, fie
spirituale.
Într-adevăr, de la natură, nativ, omul este înzestrat cu potenţialităţi prin care poate să
evalueze variatele obiecte ca bunuri corespunzătoare diferitelor trebuinţe şi aspiraţii umane şi să
realizeze orice specie de valoare. Prin instinctual de autoconservare şi dragostea de sine este
înclinat mai mult spre valorile materiale, prin imboldul iubirii – mai mult spre valorile spirituale.
Dacă în orice tip de valoare omul se angajează cu întreaga sa subiectivitate, cu toate
principalele sale facultăţi şi, mai ales, cu dimensiunea sa afectivă, în schimb, în ce priveşte
13
Parte pentru un întreg

4
valorile de un anumit tip, el îşi exercită în principal, hotărâtor, o anumită facultate, aflată într-un
anumit raport cu celelalte şi care corespunde respectivului tip de valori.
Omul poate fi şi este efectiv creatorul întregii sale palete de specii de valori tocmai pentru că
facultăţile sale subiective sunt nu numai interactive, ci şi relativ autonome, fiecare reclamând şi
fiind, la rândul ei, solicitată de anumite aprecieri şi valori.
Astfel, deşi implică subiectivitatea în toată complexitatea ei, valorile teoretice (ştiinţifice şi
filosofice) presupun ca facultate specifică raţiunea în sens larg (inclusiv cu înţelesul de
intelect), valorile morale se întemeiază pe sentimentul binelui, cele artistice pe sentimentul
frumosului, iar cele religioase – pe credinţă.
În funcţie de felul valorilor pe care le realizează, omul este fiinţă hedonică, vitală,
economică, politică, juridică, teoretică, morală, artistică şi religioasă.
Omul este centru al tuturor felurilor de valori şi el se afirmă, prin diferite tipuri valorice, mai
mult sau mai puţin autonome, cât şi ca un eu unitar, adică ca o unitate subiectivă.
 În primul rând, omul valoric este unitar pentru că, în pofida faptului că orice tip de
valoare este distinct şi orice tip de valoare angajează întreaga subiectivitate umană,
precum şi principalele facultăţi ale acesteia, indiferent de proporţia în care le solicită.
 În al doilea rând, omul ca centru de valori este unitar prin însuşi faptul că, deşi
distincte, speciile de valori îi aparţin, corespund unor facultăţi şi cerinţe prin care se
realizează ca întreg şi care, nu se pot exclude unele pe altele, astfel încât şi valorile
corespondente sunt mai curând complementare şi convergente decât divergente.
Omul este determinat, trebuie, să cultive întreaga gamă a speciilor valorice atât determinate
de cerinţele subiective, cât şi de trebuinţele obiective rezultate din calitatea sa de fiinţă socială.
Dacă ne referim fie şi numai la valorile spirituale, convieţuirea socială îi incumbă să
promoveze şi adevărul, şi binele, şi frumosul şi sacrul.
În relaţiile sociale pentru convieţuire, omul are nevoie să fie ghidat de cunoştinţe adevărate,
trebuie să se comporte corect şi cinstit, să iubească muzica şi dansul, literatura şi artele
plastice şi să aibă şi un anumit sentiment al sacrului, prin care stabileşte o temelie certă tuturor
celorlalte valori şi se va proteja şi pe sine împotriva amorului propriu sau a orgoliului exacerbat.
Valorile dspre care este vorba trebuie întâi create sau să fie receptate. Aşa co omul poate fi şi
receptor şi creator al tuturor valorilor sale. în calitatea de fiinţă contemplativă, dar nu poate să le
promoveze şi să le comunice decât ca fiinţă sociabilă şi activă.
Distingând între dimensiunile amintite ale omului, David Hume14 observa că unii oameni
sunt mai mult contemplativi, iar alţii mai mult sociabili şi activi. Potrivit lui, ,,cel mai desăvârşit
caracter se va afla între aceste extreme”15, astfel că firile cele mai fericite sunt cele echilibrate,
deopotrivă de contemplative şi de sociabile şi active. Iar întrucât conduitele autentice sunt ghidate
de cunoaştere, el prevenea: ,,Lasă-te dus de pasiunea ta pentru ştiinţă…, dar ştiinţa ta să fie
omenească şi, ca atare, să aibă legătură directă cu acţiunea şi cu societatea.”16
S-ar putea spune că cine este excesiv de contemplativ poate fi un bun cunoscător al valorilor,
14
David Hume (1711 - 1776) a fost un filozof, istoric și economist scoțian
15
David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, p. 91.
16
Ibidem, p. 92.

5
dar riscă să nu se bucure de compania celorlalţi şi să se izoleze, iar cine este excesiv de sociabil şi
de activ riscă să vieţuiască superficial şi să nu comunice autentic cu ceilalţi pentru că este lipsit
de valori.
Calea de mijloc este cea recomandată nici numai consumator de cărţi şi de cultură în genere,
fără a folosi efectiv cultura în relaţiile cu ceilalţi, dar nici angrenat continuu în activitate, fără să fi
citit o carte sau fără orice alt element de cultură. Omul este înzestrat pentru crearea tuturor
speciilor de valori şi este menit, prin statutul lui social, să le cultive şi să le promoveze pe toate.

3. Libertatea

Libertatea nu este numai ocazia de a face aşa cum doreşti; nu este numai ocazia de a alege
dintre mai multe alternative.
„Libertatea este, înainte de toate, şansa de a formula toate alegerile disponibile, de a le
discuta - şi apoi, ocazia de a alege.” C. Wright Mills17
Libertatea nu este doar un drept, ea este o sarcină permanentă, un proces de durată.
Kurt Biedenkopf 18
„Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu
trebuie să facă ce nu doresc”. Jean-Jacques Rousseau19
„Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înşine”. Friedrich Nietzsche20
„Libertatea este posibilitatea de a avea îndoieli, posibilitatea de a face o greşeală,
posibilitatea de a căuta şi experimenta, posibilitatea de a spune “Nu”oricărei autorităţi -
literare, artistice, filozofice, religioase, sociale şi chiar politice” . Ignazio Silone21
„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.”
Abraham Lincoln22
„Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poţi” . Rivarol23
„Libertatea este necesitatea înţeleasă „ .G.V. Plehanov24
„Libertatea constă în a ne domina pe noi înşine şi în a domina natura
exterioară,dominare întemeiată pe cunoaşterea necesităţilor naturii” . Friedrich Engels25

17
C. Wright Mills (1916-1962) sociolog american
18
Kurt Biedenkopf (n. 1930) om politic german
19
Jean Jacques Rousseau (1712 - 1778) filozof francez
20
Friedrich Nietzsche (1844-1900) filozof german
21
Ignazio Silone (1900-1978) scriitor şi om politic italian
22
Abraham Lincoln (1809-1865) al 17-lea preşedinte american
23
Rivarol (1753-1801) scriitor francez
24
G. V. Plehanov (1856-1918) filozof şi om politic rus
25
F. Engels (1820-1895) filozof german

6
 „Libertatea nu este un drept, ci o obligaţie”. N.A. Berdiaev 26
Părerea despre libertate este influenţată de mediul în care trăim şi de toate experienţele
anterioare. E posibil ca primul lucru pe care-l vedem, mirosim, auzim, sa influenţeze în mod
decisiv evoluţia noastră ulterioara.
Se spune ca un om informat e un om liber. Este o afirmaţie care nu se susţine întotdeauna
pentru că un om informat e mai puţin liber decât cel neinformat fiindcă orice informaţie e
asimilata şi cu urma modului în care a fost prezentata.
Nu exista informaţie pura. Aşa că se pune întrebarea în ce măsura suntem dependenţi de
modul în care am primit o informaţie. Câtă libertate ne rămâne în a stabili exact ceea ce credem,
ceea ce ştim, ceea ce vrem? Oare un om căruia i s-ar "servi" doar informaţie pură, fără "resturile"
valorice bune sau rele, cum or fi ele, este fi capabil să ia o decizie?
Nu cumva libertatea aceasta absolută ar conduce, de fapt, la un blocaj? Este drept că
libertatea le dă oamenilor un sentiment de putere, adică au putere asupra lor, au senzaţia ca sunt
mai autentici în momentul în care se bucura de libertate. De aceea, de multe ori, dorinţa de
libertate nu vine dintr-o necesitate profunda de a face ceva neîngăduit de ceilalţi, ci ca o revolta,
pur şi simplu, împotriva cenzurii, ca o metoda de afirmare a independentei.
Oamenii care se simt liberi se simt şi diferiţi. Dar, de cele mai multe ori, dispariţia
cenzurii externe duce la conştientizarea, sau manifestarea cu putere, a celei interne. Regulile
acestei cenzuri sunt stabilite tot pe baza informaţiilor asimilate în timp si,evident, a experienţelor
de viata. Dar şi acestea au fost transformate în informaţii depozitate în diferitele straturi ale
structurii noastre, cu ajutorul mecanismelor noastre de gândire, dependente de informaţiile
asimilate anterior. E un cerc vicios. Si-atunci, suntem noi liberi cu adevărat?
Cred ca oamenii nu vor sa fie liberi, de fapt. Atunci când se trezesc fata în fata cu viata,de
cele mai multe ori ostila şi misterioasa, îşi inventează singuri repere între care sa se simtă în
siguranţă şi pe care le transfera celorlalţi în timpul interacţiunii cu ei.
Personal cred că oamenilor le este mai frică de a fi puşi în situaţia de a alege, decât de a
accepta o varianta sau alta, în funcţie de conjunctura constrângătoare exterioara. Cu cat sunt mai
multe variantele de răspuns, cu atât oamenii pierd mai mult timp în a alege una şi cu atât sunt mai
speriaţi de faptul ca s-ar putea sa fi greşit în alegerea făcuta.
Dar dacă nu exista constrângere exterioara, îşi construiesc una interioara pentru a le fi
mult mai uşor în a alege 27. Asta îi scuteşte de multe blocaje psihice şi emoţionale, îi ajută să

26
N.A. Berdiaev (1874-1948) filozof şi om politic rus
27
Adică o autocenzură

7
meargă înainte şi sa nu rămână în faţa unei probleme a cărei soluţie trebuie aleasa. Acum se naşte
întrebarea suntem noi liberi, cu adevărat, atunci când luam o decizie? Sau suntem, de
fapt,dependenţi de frica noastră de a fi liberi? Vedem astfel că nu există libertate totală, decât în
cazul în care ai putea sa te dezvolţi intr-un mediu complet lipsit de clişee 28 şi în care informaţia
sa-ţi fie disponibilă în totalitate, în stare pură şi în mod instantaneu. În cele din urma, fiecare se
simte liber intr-o măsura mai mare sau mai mica, şi la un moment dat sau altul.
“Libertatea este facultatea de a face pentru fericirea proprie tot ce nu strică fericirea
asociaţilor.” P. D'Holbach 29

4. Libertate şi responsabilitate în spaţiul iubirii creştine

In contextul actual al epocii noastre în care, pe baza unei viziuni integrative

despre persoana umana, se caută cu ardoare temeiurile unor noi relaţii interumane şi ale unor noi
principii comunitare, problema libertăţii si, în strânsa legătura cu ea, problema responsabilităţii
morale, dobândeşte o importanta deosebita. In acest sens se impune cu stringenta o reconsiderare
critica a acestor doua prerogative specific umane, pentru ca cele mai mari contradicţii dintre
oameni s-ar putea sa fie condiţionate de modul în care este înţeleasa problema libertăţii.
Desigur ca aspiraţia spre libertate este un dat ontologic pentru fiecare conştiinţa umana,
dar, în ceea ce priveşte conţinutul şi si căile actualizării ei, părerile sunt impartite şi de multe ori
contradictorii. Acest fapt ne demonstreaza ca atat libertatea cat şi corolarul ei necesar
responsabilitatea sunt realitati spirituale care nu pot fi definite decat în termeni antinomici.
Fericitul Augustin30 a intuit în rnod magistral caracterul antinomic al libertatii umane cand a
spus:"Iubeste şi fă ce vrei!. Dar paradoxul este ca atunci când omul iubeşte cu adevărat, el numai
face ceea ce vrea, după bunul sau plac, ci face ceea ce trebuie pentru a rămâne permanent în
orizontul tainic al iubirii. Este ceea ce însuşi Mântuitorul a spus: "Cel ce are poruncile Mele şi le
păzeşte, acela este care Mă iubeşte" (Ioan 14, 21).
In cele ce urmează vom încerca sa arătăm care este sensul libertăţii şi responsabilităţii
morale în spiritualitatea creştina si în acelaşi timp legătura profunda ce exista între libertate şi
responsabilitate din perspectiva sensului lor conceptual.

28
Ceea ce nu se prea întâmplă.
29
P.D. Holbach (1723-1787) filozof german
30
Fericitul Augustin (354-430) episcop creștin, scriitor

8
 5. Sensul conceptual al libertăţii şi responsabilităţii

Pentru a înţelege mai bine libertatea si responsabilitatea creştină, consideram ca este

necesar sa ne oprim mai intai asupra sensului lor conceptual. Din punct de vedere conceptual
libertatea şi responsabilitatea se implica în mod necesar. Întrepătrunderea lor simfonica ar putea fi
numita "o buna întâlnire între necesitate şi libertate". Cu alte cuvinte fără libertate nu exista
responsabilitate şi fără responsabilitate libertatea risca sa devina anarhie.
"Nu exista în spiritul nostru - scrie Levy Buhl 31- o idee mai clara, în aparenta decat idea
de responsabilitate. Se pare ca ea ne este data, în chip imediat, de conştiinţa, odată cu ideea de
liber arbitru; noi ştim ca suntem responsabili aşa cum ştim că suntern liberi, printr-o intuiţie
directa".
Potrivit acestei afirmaţii, principiul suprem al libertăţii si responsabilităţii ar rezulta din
natura noastră inteligibila, deci ar avea un temei ontologic, ceea ce pentru epoca noastră este
deosebit de semnificativ. In aceasta ordine de idei ni se pare foarte important sa amintim
distincţia kantiana intre caracterul inteligibil şi caracterul sensibil al naturii umane. Ea ne ajuta sa
depasim o interpretare strict psihologica sau sociologica a libertatii şi responsabilitatii morale.
După Kant „caracterul poate fi el însuşi: fenomenal (caracter sensibil) supus tuturor
legilor determinării cauzale; şi noumenal (caracter inteligibil) gândit ca necesar, dar nici o data
supus legilor cauzale. În primul caz libertatea voinţei este o imposibilitate; în al doilea caz
voinţa este libera de orice constrângere a impulsurilor sensibilităţii, acţionând numai după
sfaturile raţiunii".32
Având ca temei ontologic natura noastră raţionala, libertatea şi responsabilitatea se
inserează, în timp, unui demers cognitiv, raţional.
Daca sunt liber, atunci nu acţionez

Concluzii
Că „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a spus-o Protagoras33, El înţelegea prin aceasta
că fiecare individ îşi creează la nivel ideatic propriul său univers pe măsura capacităţii sale
subiective de imaginaţie şi gândire. Așa și problema omului creator de valori, de libertăți,
individuale. Aici trebuie lucrat cu câte mai puține generalizări.

31
Levy Buhl (1857-1930) filozof francez
32
Opere citate
33
Protagoras (486 – 411) filozof grec

9
10
 BIBLIOGRAFIE

D.D.Roşca, Existenţa tragică, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 168.

Epistemologia Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele

cunoașterii.

Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filozofia culturii umane, Bucureşti,Ed. Humanitas, 1994, p. 115.

J.-J.Rousseau, Emil sau Despre educaţie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1973, p. 275.

Imanuel . Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1972, p. 39.

David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, p. 91.

11