Sunteți pe pagina 1din 66

UNIVERSITATEA DE STAT "ALECU RUSSO" DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI AGROECOLOGIE

VAŢIC Cristalina

CLASIFICAREA PROPRIETĂŢILOR CHIMICE ALE SUBSTANÎELOR

DIN POZIŢIA ANALIZEI DE SISTEM

Teză de master în ştiinţe ale educaţiei

Conducătorii ştiinţifici: prodecanul Facultăţii ŞREM,

dr. hab., conf. univ. ŞARAGOV Vasilii,

Autor: studenta gr. DC21M

Bălţi, 2015
1
Rezumat

Teza conţine 58 de pagini, incluzînd 1 tabele, 3 figuri și 29 surse bibliografice.

Cuvintele cheie: analiză, sistem, analiză de sistem, substanţă, clasificare, proprietăţi,


proprietăţi chimice.

Scopul lucrării constă în prezentarea clasificării proprietăţilor chimice ale substanţelor din
poziţia analizei de sistem. Aceasta prevede crearea unei viziuni de ansamblu asupra corectitudinii
descrierii unor parametri, denumirea corectă a grupurilor formate, structura informaţiei în aşa mod
încît ea să corespundă gîndirii logice şi să fie percepută cu uşurinţă de către cel care o studiază.
Noutatea ştiinţifică constă în prezentarea structurării proprietăţilor chimice ale substanţelor,
atît simple cît şi compuse, reieşind din volumul mare de informaţii şi evitînd lacuniile deja existente
în literatura cercetată.
Valoarea aplicativă – s-a determinat o clasificare mai amplă a substanţelor chimice, atît
simple cît şi compuse, în baza analizei de sistem.
Pentru prima dată s-a făcut o caracteristică completă a proprietăţilor chimice ale substanţelor,
ţinînd cont de lacunele admise în literatura de specialitate. Numărul imens de substanţe cu proprietăţi
chimice a fost divizat în clase cu denumirea: substanţe simple, substanţe binare, substanţe ternare,
substanţe alcătuite din patru şi mai multe elemente chimice. Acestea la rîndul său se repartizează
conform criteriului deja stabilit.

Atenţie deosebită s-a acordat şi modului pedagogic, deoarece rezultatele obţinute trebuie
aplicate în practică, adică în procesul de studiu, deoarece pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea
perceperii chimiei.

2
Summary

The thesis contains 53 pages, including tables 1, 3 figures and 29 bibliographical sources.

Keywords: analysis, system, system analysis, substance, classification, properties, chemical


properties.

Purpose of this paper is to present classification chemical properties of substances position


system analysis. It aims to create a comprehensive view on the correctness of the description of
parameters, the correct name groups formed, the structure information in such a way that it
corresponds to logical thinking and be seen easily by the who study.

Scientific novelty consists in presenting structuring chemical properties of substances, both as


simple and compound, given the large amount of information and avoiding lacuniile existing literature
researched.

The practical value - has led to a broader classification of chemicals, both as simple and
compound, based on the analysis of the system.

For the first time there has been a feature of all the chemical properties of substances, given
the admitted gaps in the literature. Number huge chemical properties of substances has been divided
into classes titled: simple substances, substances binary, ternary substances, substances consisting of
four or more chemical elements. These in turn are distributed according to the criteria already
established.

Special attention was paid to the teaching mode, because the results be applied in practice, ie
in the study because they can contribute significantly to improving the perception of chemistry.

3
Cuprins
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………….. 5
1. ANALIZA LITERATURII ............................................................................................. 7
1.1. Noțiuni generale ....................................................................................................7
1.2. Analiza de sistem în viața contemporană .......................................................... 11
2. METODICA PREZENTĂRII CARACTERISTICII SUBSTANȚEI ………………. 25
2.1. Blocuri de factori utilizate pentru descrierea substanței ………………......... 25
2.2. Grupe și subgrupe de factori pentru descrierea substanței …….…………… 27
3. CLASIFICAREA PROPRIETĂȚILOR CHIMICE ALE SUBSTANȚELOR
ANORGANICE DIN POZIȚIA ANALIZEI DE SISTEM ………….……………………….. 29
3.1. Substanțele simple ………………….……………………………………………... 31
3.2. Substanțele binare …………………………….…………………………………37
3.3. Substanțele ternare ………………………………….…………....................... 42
3.4. Substanţele alcătuite din patru şi mai multe elemente chimice ….…………..44
4. IMPLIMENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN DIDACTICA CHIMIEI. 45
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ……………….………............................. 56
BIBLIOGRAFIE .………………………………………………………………………………..57

INTRODUCERE
Orice substanță, simplă sau compusă, posedă o gamă varaită de reacții chimice. De obicei,
ceea ce ține de prezentarea acestora în literatură nu este sistematizat, volumul mare de informații se
prezintă în linii înguste.
Actualitatea temei constă în abordarea unei viziuni noi cu privire la materialul deja
existent, expunerea și structurarea lui ținînd cont de proprietăţile chimice ale substanţelor. Fiind
4
cercetate şi manualele şcolare, am depistat că practic lipsesc menţiunile despre clasificarea
desfăşurată a proprietăţilor, acolo de cele mai multe ori fiind doar indicate succesiv căteva ecuaţii
ale reacţiilor chimice ale unor substanţe. Consider că este o neglijare gravă, deoarece permanet
intervine drept o prezentare eşalonată, fără referinţe că în dependenţă de parametrii menţionaţi mai
sus trebuie să avem o imagine completă din toate punctele de vedere a temei studiate.
Un alt aspect inovaţional este concentrarea informaţiei, dar nu ca o simplă stocare de
parametri, ci o structurare din poziţia analizei de sistem.
Însăşi conceptul de „analiză de sistem” a fost elaborat relativ recent (în anii ’60 ai secolului
trecut), dar s-a poziţionat puternic în aşa domenii ca: tehnica militară, cosmonautică, cibernetică,
tehnologii informaţionale şi altele, însă cu părere de rău în didactică, în special cea a chimiei practic
nu s-a aplicat.
În lucrarea dată am încercat să sintetizez volumul mare de informaţii pe nivele, transformînd
fiecare subpunct al capitolului „Proprietăţi chimice” în element al sistemului.
Scopul lucrării constă în prezentarea clasificării proprietăților chimice ale substanțelor din
poziția analizei de sistem. Aceasta prevede crearea unei viziuni de ansamblu asupra corectitudinii
descrierii unor parametri, denumirea corectă a grupurilor formate, structura informației în așa mod
încît ea să corespundă gîndirii logice și să fie percepută cu ușurință de către cel care o studiază.
Obiectivele lucrării:
1. Analiza literaturii referitor la prezentarea clasificării proprietăților chimice ale
substanțelor;
2. Cercetarea literaturii referitor la analiza de sistem;
3. Elaborarea abordării generale pentru prezentarea proprietăților substanțelor anorganice;
4. Realizare unui model după care se poate de aplicat rezultatele obținute în cadrul orelor de
chimie.
Obiectul de cercetare - proprietățile chimice şi analiza de sistem.
Noutatea științifică constă în prezentarea structurării proprietăților chimice ale substanțelor,
atît simple cît și compuse, reieșind din volumul mare de informații și evitînd lacuniile deja existente
în literatura cercetată.
Valoarea aplicativă – s-a determinat o clasificare mai amplă a substanțelor chimice, atît
simple cît și compuse, în baza analizei de sistem.
Domeniile de utilizare
Lucrarea dată poate fi folosită pentru clasele gimnaziale și liceale, pentru o lecție de chimie
cu durata de 45 de minute, dar și pentru elevii ce își fac studiile la colegii și școli profesionale, cu
durate lecțiilor de 80 de minute.
Volumul şi structura tezei. Teza conţine 58 de pagini, incluzînd 1 tabele și 3 figuri.
5
Structural teza este alcătuită din: introducere în care este prezentată scurta caracteristică a
importanţei cercetării şi implimentării informaţiei date în procesul didactic. Astfel teza cuprinde
patru capitole.
Capitolul I este formulat din 2 subcapitole în care se cercetează minuțios literatura de
specialitate ce se atribuie cursului de chimie.
Capitolul II este format din 2 subcapitole în care se distinge metodica prezentării
caracteristicii substanţei din poziţia analizei de sistem.
Capitolul III este format din 4 subcapitole în care se prezintă clasificarea sistematică a
proprietăţilor chimice ale substanţelor simple şi compuse.
Capitolul IV cuprinde implimentarea rezultatelor obţinute în didactica chimiei.

Problemele principale care au fost soluționate:


1. A fost analizată literatura privitor la prezentarea clasificării proprietăților chimice ale
substanțelor din poziția analizei de sistem;
2. A fost elaborată abordarea generală pentru prezentarea clasificării proprietăților chimice ale
substanțelor din poziția analizei de sistem;
3. A fost concretizat conținutul sistematizării proprietăților chimice ale substanțelor.

I. ANALIZA LITERATURII

1.1. Noțiuni generale


Sistemátic, ă, sistematici, ce, adj., s.f. 1. Adj. Care se bazează pe un anumit sistem sau are
în vedere constituirea unui sistem, **(Substantivat, f.) Mod de împărțire,de sistematizare.
**(Adesea adverbial) Care se efectuează după un plan, după o metodă dinainte gândită; metodic,
organizat; p. ext. care se exercită cu stăruință și cu perseverență. 2. S.f. (Biol.) Știință care studiază
6
diversitatea organismelor vegetale și animale,
diferențele și înrudirile dintre ele; taxonomie. - Din fr. systématique.
Sistemátic, -ă I. adj. 1. Făcut după un anumit sistem. 2. (și adv.) Potrivit unui plan chibzuit
dinainte; organizat. II. s.f. știința identificării și clasificării organismelor vegetale și animale,
în special în funcție de relațiile filogenetice și de evoluție. (< fr. systématique). [18]
Analizá, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinînd fiecare
element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica
compoziția unei substanțe. – Din fr. analyser.
Sistém, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între
ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică,
reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate
practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. ◊ Sistem informațional = ansamblu de procedee și
mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a
întreprinderilor, instituțiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un
sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metodă de
lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operații, fel de a lucra; normă, obicei. ◊ Sistem
Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief pentru a putea
fi pipăite. 4. Model, tip, tipar; marcă (de fabrică). 5. (În sintagma) Sistem audio = combină
muzicală. [Var.: (rar) sistémă s. f.] – Din fr. système, lat. systema. [22]
Substanţele sunt forme de organizare a materiei. Orice substanță este compusă din particule
mici numite atomi. O substanţă este materia cu aceiaşi compoziţie.
Exemple: - aerul din atmosferă;
- apa de pe glob.

Substanţele pot fi: - naturale: apa, aerul, oxigenul, aurul;


- artificiale: plasticul, sticla, hîrtia.

Clasificarea substanţelor chimice


Substanţele chimice se clasifică în:
Metale;
Nemetale;
Acizi – au în componenţă hidrogen;
Oxizi – au în componenţă oxigen;
Baze – au în componenţă gruparea hidroxil (-OH);
7
Săruri – au în componență un metal și rest acid;

Exemple:- acizi: HCl, H2S, HF, HBr, HI, HNO3, H2SO4, H2CO4, H3PO4;
- oxizi: Na2O, K2O, MgO, Cao, Al2O3, FeO, CuO, ZnO, Cr2O3;
- baze: NaOH, KOH, Mg(OH)2, Ca(OH)2, Al(OH)3, Fe(OH)3;
- săruri: NaCl, AlBr3, FeS, NaNO3,CaCO3, CaSO4, Al2S3, CaS; [23]

Substanțele sunt simple și compuse. Iar cele simple sunt metale și nemetale.
Metalele care nu conţin fier se numesc metale neferoase. Acest grup include aproximativ
70 de elemente, de la aluminiu- metalul cel mai răspîndit în scoarţa terestră - pînă la elementele
artificiale cum este plutoniul, care nu se găsesc niciodată în natură.
Caracteristici:
- majoritatea metalelor au un luciu caracteristic, deşi unele se corodează repede;
- majoritatea metalelor rămîn în stare solidă la temperatura camerei (deşi mercurul este
lichid);
- majoritatea metalelor sunt bune conducătoare de căldură și electricitate.
Exemple: aluminiul, cuprul, zincul, plumbul, etc.
Pe baza cunoștințelor căpătate pînă în prezent, metalele pot fi definite ca elemente chimice
cu structură cristalină care, spre deosebire de nemetale, prezintă proprietăți fizico - chimice,
mecanice și tehnologice.
Fizio-chimice: [23]
• Culoare - variază de la cenușiu-închis la alb-strălucitor (excepție face aurul și cuprul cu
aliajele lor care sunt de culoare galbenă și roșcată);
• Luciu metallic;
• Densitatea - de la 530 kg/mc ( litiu) la 22 500 kg/mc (osmiul);
• Fuzibilitatea - proprietatea metalelor de a se topi;
• Dilatarea termică;
• Conductibilitatea termică;
• Conductibilitatea electrică;
• Magnetismul - proprietatea de a fi atras (diamagnetice) sau respins (paramagnetice) într-
un cîmp magnetic; fierul, cobaltul și nichelul sunt feromagnetice ( își păstrează magnetizarea);
• Rezistența la coroziune;
• Starea de agregare - toate metalele se află în stare solidă la temperatura ambiantă cu
excepția mercurului care este lichid.

8
Proprietăți mecanice:
• plasticitatea;
• elasticitatea;
• rezistența la rupere (rezistența mecanică);
• duritatea;
• rezistența la șoc. [23]

Proprietati tehnologice:
• capacitatea de turnare;
• maleabilitatea (proprietatea de a fi tras în foi foarte subțiri);
• ductibilitatea (proprietatea de a fi tras în fire subțiri prin trefilare);
• deformarea la cald;
• sudabilitatea;
• prelucrabilitatea prin așchiere (strunjire, găurire, frezare, etc. – operații în urma cărora
rezultă așchii).

Nemetalele sunt halogeni, gazele nobile în ordinea numărului atomic:


Exemple: hidrogen (H), carbon (C), Azot (N), oxigen (O), fosfor (P), sulf (S), seleniu (Se).
Proprietăți:
- la temperatura cemerei pot fi lichide, solide sau gazoase;
- nu conduc curentul electric cu ex. grafitului (o formă a carbonului);
- nemetalele solide sunt sfărămicioase (casante);
- nu prezintă luciul.
Cele mai multe nemetale se găsesc în dreapta sus în tabelul priodic, exceptînd hidrogenul
care este așezat lîngă metalele alcaline.
Spre deosebire de metale, care sunt conductoare electrice, un nemetal poate fi un izolator
sau un semiconductor. Nemetalele pot forma legături ionice cu metalele prin atragerea electronilor
sau legături covalente cu alte nemetale prin punerea în comun de electroni. Oxizii nemetalelor sunt
acizi.
Există doar 12 nemetale cunoscute, în comparaţie cu peste 80 de metale, dar nemetalele
alcătuiesc marea parte a Pământului, în special în straturile superioare. Organismele sunt compuse
aproape în totalitate din nemetale. Multe nemetale (hidrogen, azot, oxigen, fluor, clor, brom şi iod)
sunt diatomice, iar majoritatea restului este poliatomică. [23]

Proprietăți – Însușirile caracteristice, cu ajutorul cărora se recunoaşte o substanţă.


9
 Proprietăţile care se referaă la transformări care nu pot să modifice compoziţia substanţei se
numesc proprietăţi fizice.
 Proprietăţile care se referă la transformări care pot să modifice compoziţia substanţei se
numesc proprietăţi chimice.

Proprietăţi chimice:

10
 proprietatea de a arde;  proprietatea de oțețire;
 proprietatea de a fermenta;  proprietatea de acrire;
 proprietatea de a rugini;  proprietatea de coclirea (cuprul);
 proprietatea de topire;  proprietatea de rîncezire (untura).

4
Reacţiile chimice se pot produce între:
- două substanţe simple;
- o substanţă simplă şi una compusă;
– două substanţe compuse. [23]

1.2. Analiza de sistem în viața contemporană


Există mai multe unghiuri de vedere ale ”analizei de sistem”, abordate de diferiți autori ai
diverselor surse.
Analiza de sistem – combinație de metode și instrumente de cercetare dificile, pe niveluri și
multicomponente, obiecte, procese, care se sprijină pe o abordare complexă a calculării
interacțiunilor și relațiilor reciproce între elementele sistemului. Analiza de sistem joacă un rol
important în procesul de planificare și administrare, de elaborare și aprobare a deciziilor.
Analiza de sistem – set de instrumente metodologice utilizate pentru pregătirea și
justificarea deciziilor dificile în plan politic, militar, social, economic și cu caracter tehnico-
științific.
Analiza de sistem – metodă de analiză a procesului sau operației pentru îmbunătățirea
performanței în special utilizînd un computer capabil să opereze un număr mare de acțiuni
independente combinate în una complexă. [12]
Analiza de sistem -- combinație de metode și instrumente de investigare complexe, alcătuite
din multe niveluri și multe componente a sistemelor, obiectelor, proceselor bazate pe o abordare
integrată a relațiilor de contabilitate și ale interacțiunilor dintre elementele sistemului. Analiza de
sistem joacă un rol important în planificare și management, în formularea deciziilor administrative.

10
Analiza de sistem – metodă științifică de cunoaștere care reprezintă o secvență de acțiuni
pentru a stabili legături structurale între variabilele sau elementele sistemului, bazat pe un set
general de metode științifice, experimentale, statistice și matematice.
În diverse ramuri și domenii ale științei pe larg se utilizează conceptul de ”sistem”. Prin
sistem se înțelege un tot întreg, compus din părți componente si numeroase componente care pînă
în final alcătuiesc ceva unitar. [12]
Însă începînd cu anii 30-40 ai sec. XX-lea sistemele devin obiectul cercetării minuțioase a
disciplinilor logistico-matematice, care se ocupă cu izomorfia conceptelor sistemelor, legilor și
modelelor în diferite domenii centralizate și direcționate de activitate umană. Această disciplină a
căpătat diferite denumiri ca: sistemologia, teoria generală a sistemelor, sistemotehnica etc.
Sistemologia se dezvoltă activ, deoarece ea se ocupă cu dezvoltarea problemelor actuale ce
țin de soluționarea matematică a sarcinilor interdisciplinare.
În sistemologie foarte convențional se pot scoate în evidență două aspecte de bază. Pe
marginea primului aspect sistemologia poate fi privită de pe poziția dezvoltării și familiarizării
teoriei manageriale (de conducere). În cel de-al doilea aspect sistemologia realizează alinierea
cibernetică și structurală în limita de cercetare a sistemului.
În astfel de abordare o deosebită atenție se acordă caracteristicei structurale, dar nu
caracteristicile funcțiilor sistemului. Se propune formalizarea semanticii și logicii conform
conceptelor sistemice generale, ce dă posibilitatea determinării lor pe scara ierarhică. Pe baza
acestei clasificări paralel cu ea se elaborează o clasificare corespunzătoare a sistemelor sarcinilor și
metodica de rezolvare a lor.
Metoda analizei de sistem
Metodica analizei de sistem – se dezvoltă și se aplică în cazul cînd persoana care ia
deciziile nu are informațiile necesare cu privire la o anumită situație ce i-ar permite să o formuleze
și să găsească soluția rezolvării acestei probleme. În acestă situație, ajută la imaginarea obiectului ca
un sistem, implicarea experților în diferite domenii ale cunoașterii, organizarea de brainstorming. Se
recomandă să se utilizeze metode diferite pentru descrierea sistemelor pentru a crea metode de
recrutare cele mai eficiente pentru acesată problemă. Pentru a organiza un astfel de proces se
definesc o parte din etape, se aleg metode pentru această etapizare, identifică punctele-cheie.
Unele etape selectate și ordonate cu metodica realizării lor însăși reprezintă o metodologie a
analizei de sistem.
Metoda ar trebui să contribuie la fundamentarea completă a analizei și formarea modelului
deciziei. Cel mai des această metodă combină metode de activizare a intuiției specialiștilor și
metodele formale de reprezentare a sistemelor. [12]

11
Nu există o clasificare unică a tuturor metodelor de analiză, dar diferiți savanți ce fac
cercetări în acest domeniu propun următoarea clasificare:
Metodica după Optneru:
 Identificarea simptomelor;
 Stabilirea actualității problemei
 Identificarea scopului;
 Deschiderea structurii sistemului și a componentelor sale defectate;
 Determinarea structurii posibilităților;
 Găsirea alternativei;
 Evaluarea alternativelor;
 Alegerea alternativei;
 Pregătirea soluțiilor;
 Recunoașterea soluțiilor de către colectivul executanților și conducerii;
 Lansarea procesului de punere în aplicare a deciziei;
 Gestionarea și punerea în aplicare a soluțiilor:
 Aprecierea urmărilor realizării. [27]
Metodica după Kweid:
 Formularea problemei – include definirea problemei, identificarea scopului și formularea
limitelor problemei;
 Căutarea – include colectarea de informații și identificarea mijloacelor alternative de
realizare a obiectelor;
 Interpretarea – construirea modelului și utilizarea acestuia;
 Punerea în aplicare – agregarea alternativei preferabile sau un curs de acțiuni;
 Confirmare – soluții de verificare experimentale. [27]
Metodica după Iang:
 Definirea obiectivelor organizației;
 Identificarea problemelor de organizare;
 Studiul de probleme și diagnosticul acestora;
 Căutarea soluțiilor problemei;
 Evaluarea tuturor alternativelor și alegerea celei mai bune;
 Aprobarea soluțiilor în organizație;
 Aprobarea deciziilor;
 Pregătirea de introducere;
 Managementul luării deciziilor;

12
 Verificarea eficacității soluțiilor.
Metodica lui Golubcov:
Formularea problemei;
Cercetarea;
Analiza;
Propunerea preliminară;
Confirmarea;
Hotărîrea finală;
Punerea în aplicare a deciziei. [27]
Metodica lui Cerneac:
 Analiza problemei;
 Identificarea sistemului;
 Analiza structurii sistemului;
 Formarea unui scop comun și a criteriului principal;
 Descompunerea scopului, identificarea cerințelor resurselor și proceselor;
 Identificarea resurselor și proceselor, alcătuirea scopului;
 Prognoza și analiza viitoarelor condiții;
 Aprecierea scopurilor și mijloacelor;
 Selectarea variantei;
 Diagnoza sistemei existente;
 Alcătuirea programei complexe de dezvoltare;
 Proiectarea organizării pentru atingerea scopului. [27]
Metodicile lui Kweid, Optner și Golubcov mai multă atenție acordă dezvoltării și
investigării unor alternative la luarea deciziilor. Cerneac își concentrează atenția asupra agregării și
structurării scopurilor. La Iang o atenție deosebită se acordă procesului de aplicare a deciziilor. [27]
Privită din punct de vedere istoric, analiza de sistem a început cu sistemele naturale, studiul
extinzîndu-se mai tîrziu la sistemele create de om, printre care amintim: sistemele tehnice,
conceptuale, de acțiuni, economice și sociale.
Odată cu dezvoltarea ciberneticii și perfecționarea tehnicilor de calcul, a fost fundamentat
conceptul de sistem cibernetico-economic, care conține ca element esențial prezența directă și
nemijlocită a omului în funcțiile de decizie, reglare, comandă și autoreglare.
Omul, ca factor de execuție și decizie, imprimă sistemelor cibernetico-economice un
caracter dinamic și permanent perfectibil.

13
Atît sistemele cibernetico-economice în ansamblu, cît și elementele lor componente sînt
caracterizate de multitudinea activităților ce se desfășoară în cadrul acestora în vederea atingerii
obiectivelor economice formulate de la caz la caz. [17, p. 178]
Există multe definiții ale conceptului de ”sistem”. Le vom analiza doar pe cele care au cel
mai deplin relevate proprietățile remarcabile ale acestei noțiuni.
Sistemul reprezintă un set definit de elemente legate între ele care formează o unitate stabilă
și de integritate, posedă proprietăți integrale și de regularitate.
O definiție mai complexă și general-informativă descrie ”sistemul drept un set de obiecte, ce
au anumite caracteristici și un complex de relații și proprietăți ale lor”.
A numi ”sistem” se poate numai un complex selectiv de componente implicate, la care
interacțiunile și relațiile capătă caracter de interacțiune ale elementelor la obținerea focalizată a
rezultatului necesar.
Vom lua în considerație caracteristicile de bază ale acestei definiții:
… ” Doar un astfel de complex selectiv de componente implicate” – ceea ce înseamnă că în
primul rînd nu toate componentele obiectului pot deveni elemente ale sistemului și în al doilea,
există o oarecare pricină pentru astfel de selectivitate.
… ” la care interacțiunile și relațiile capătă caracter de interacțiune ale elementelor” –
academicianul P. K. Anohin afirmă, că în stabilirea sistemului nu este atît de importantă colectarea
(setarea) interacțiunii componentelor, cît colectarea (setarea) ”interacțiunilor” pentru a realize ceva
concret și specific.
… ” la obținerea focalizată a rezultatului necesar” – în definire se introduce conceptul de
factor constructor de sistem.
Cauzele formării sistemului sînt fundamentale în teoria acestuia. Însăși introducerea
elementelor în sistem sau selectarea lor din mulțimea propusă se petrece pînă la sau în procesul de
formare a scopului pe baza necesității primare. În așa fel, necesitatea este factorul de bază în
alcătuirea sistemului , dar scopul – factorul funcțional.
Elementul reprezintă unitatea structurală a unui tot întreg complicat. În cazul dat întregul
complex îl reprezintă sistemul, care alcătuiește un complex de interacțiune a elementelor,
Elementul este o parte indivizibilă a sistemului independentă în raport cu acesta.
Indivizibilitatea elementului se privește ca absurditate a calculului în cadrul modelului sistemului și
structurii sale interne. Însăși elementul se caracterizează prin manifestările sale externe, sub formă
de legături și interacțiuni cu restul componentelor elementare.
Legătura – totalitatea dependențelor caracteristicilor unui element de caracteristicile altor
elemente ale sistemului. Determinarea legăturilor între două elemente înseamnă scoaterea în
evidență a prezenței dependenței de propritățile lor. Dependența de proprietățile de elemente pot fi
14
unilaterale și bilaterale. Dependența bilaterală a caracteristicilor unui element de caracteristicile
altuia ale aceluiași sistem se numește interdependență.
Interdependență – totalitatea interlegăturilor și interrelațiilor între caracterele elementelor
cînd acestea capătă caracter de interacțiune unele cu altele.
Structura sistemului – totalitatea elementelor sistemului și legăturilor dintre ele în formă
de mulțime.
Structura – reprezintă un model static al sistemului și caracterizează doar structura acestuia,
fără a lua în considerație numeroasele stări ale elementelor sale. Sistemul există între alte obiecte
material, care nu au intrat în componența lor. Ele se unesc prin conceptul de ”mediu înconjurător” –
obiectele din mediul înconjurător.
Mediul înconjurător – un set de obiecte (sisteme), care există în spațiu și timp. Acestea
interacționează în cadrul sistemului. [13]
Mediul înconjurător reprezintă în sine ansamblul de sistemuri naturale și artificial, pentru
care sistemul respectiv nu reprezintă un subsistem funcțional subordonat.
Sistemul poate fi reprezentat prin simpla enumerare a elementelor, sau ”lada neagră”
(modelul intrare-ieșire). Însă deseori cercetînd obiectul asemenea reprezentare nu este suficientă
pentru că este necesar de a clarifica ce reprezintă obiectul dat, ce component al său asigură
realizarea scopilui propus, obținerea rezultatelor necesare. În asemenea situații sistemul se afișează
prin diviziunea în subsisteme, componente, elemente ce interacționează, care pot purta caracter
divers și pot introduce conceptul de structură.
Unul și același sistem poate fi reprezentat prin mai multe structuri în dependență de stadiul
de cunoaștere a obiectelor sau proceselor, de aspectul examinării lor, scopul alcătuirii. În același
timp pe măsura dezvoltării cercetării sau în cursul proiectării structurii poate fi schimbată.
Structurile pot fi reprezentate în formă de matrice, în forma descriilor teoretico-multiple, cu
ajutorul limbajului topologic, algebrei și prin multe alte fonduri pentru modelarea sistemului.
Structurile, în deosebi cele ierarhice, ar putea ajuta în descoperirea incertitudinii de sisteme
complexe.
Cu alte cuvinte, reprezentările structurale ale sistemelor pot servi drept instrument pentru
cercetarea acestora. [13, p. 7-8]
Analiza de sistem reprezintă un complex de procedee pentru perfecționarea activității
generale a unităților social-economice, prin studierea proceselor informaționale și a celor
decizionale, care au loc în unitățile respective.
Printre cele mai importante utilizări practice ale analizei de sistem se află elaborarea
proiectelor pentru conducerea eficientă a organizațiilor economice cu ajutorul metodelor
economico-matematice și a tehnicilor de calcul.
15
Analiza sistemică se bazează pe metodologia decizională, concepută ca un ansamblu de
reguli pentru luarea deciziei, necesare conducerii eficiente a sistemelor.
Metodologia se sprijină pe generalizarea unui număr mare de cazuri din practică. Regulele
metodologice definesc atît succesiunea corectă a operațiunilor decizionale corespunzătoare
conducerii sistemelor, cît și modul de organizare și realizare efecivă a lor. Principalele reguli
metodologice generale pentru conducerea sistemelor sînt următoarele:
a. Deciziile privind conducerea eficientă a unui sistem implică adoptarea unor noi concepții
integratoare în ceea ce privește disciplinele și metodele decizionale ale conducerii sistemelor.
Această regulă este necesară deoarece, în practică, supraspecializarea determină , adesea,
adoptarea unei viziuni unilateral.
b. Pentru obținerea unor decizii eficiente în conducerea sistemelor este necesară o profundă și
detailată cunoaștere a acestora.
Totalitatea operațiilor de cunoaștere se concretizează prin modelele decizionale (descriptive
și normative).
c. Comportamentul cibernetic este o lege generală a funcționării sistemelor și subsistemelor
care le alcătuiesc, iar modelarea acestui comportament reprezintă o metodă decizională
fundamentală în conducerea sistemelor.
Aplicarea în practică, în conducerea sistemelor, a ideilor principale aparținînd ciberneticii se
poate face efficient, utilizînd metodele dinamicii sistemelor.
d. Factorul uman, cu multiplele sale aspect, are o deosebită importanță în deciziile privind
conducerea sistemelor. Cîteva dintre implicațiile cele mai actuale ale factorului uman în conducerea
sistemelor sînt:
 Conducerea participativă;
 Perfecționarea profesională permanent, policalificarea;
 Motivațiile individuale și colective și implicațiile lui asupra comportamentului și luării
deciziilor.
e. Modelarea descriptivă și normativă a proceselor decizională este esențială pentru conducerea
eficientă a sistemelor.
Această regulă scoate în evidență componenta rațională în luarea deciziilor.
f. Se va acorda cuvenita importanță modelelor informatice și sistemelor expert în luarea
deciziilor privind conducerea sistemelor. Prin acesta se va înregistra o serie de consecințe, ca de
exemplu:
 Micșorarea considerabilă a timpului de elaborare a unor decizii care presupun analiza unui
număr mare de date;

16
 Creșterea nivelului calitativ al deciziilor, ca urmare a posibilităților de a efectua calculele, de
obicei foarte complexe, pe care le presupun metodele moderne de luare a deciziilor;
 Posibilitatea de cooperare în domeniul stocării și prelucrării datelor prin organizarea unor
rețele de calculatoare cuprinzînd întreprinderi și centre specializate.
Rolul decizional al sistemei expert este foarte important, lucru acesta depinde de faptul că,
deși au cost foarte ridicat, în ultimii ani, pe plan mondial, au fost puse la punct și funcționează
numeroase astfel de sisteme, în cele mai variate domenii de activitate.
g. Succesul practice al metodologiei de conducere a sistemelor este condiționat în mod decisiv
de operațiile care urmează după elaborarea modelelor descriptive și normative, și anume, de
experimentarea modelelor, de implimentarea lor, precum și de funcționarea în regim normal a
sistemelor de modele.
h. Un model descriptiv sau normativ poate fi utilizat pentru rezolvarea practică a unei
probleme decizionale, numai că el reprezintă o analogie semnificativă cu problema considerată.
i. Modelarea, descriptivă și normativă, trebuie orientată cu precădere către problemele
decizionale cele mai importante în conducerea sistemelor.
j. Readaptabilitatea rapidă și suplețea constituie cerințe generale ale modelelor de conducere a
sistemelor, precum și ale aplicărilor practice ale acestora.
Metode destul de utile sînt cele care iau în considerație condoțiile de risc și incertitudine,
modelele decizionale cu o îndelungată verificare practică în general, modelele de suplețe și
adaptabilitate (euristice, vagi).
k. Evoluția rapidă a tuturor parametrilor caracteristici ai proceselor din interiorul sistemelor să
țină seama în elaborarea modelelor decizionale în aspectul dynamic și de cel previzional.
l. Elaborarea de către decidenți a unui proiect decizional, pe baza regulilor generale prezentate.
[ 14, p. 188-191]
Privită din punct de vedere istoric, analiza de sistem a început cu cele naturale, studiul
extinzîndu-se mai tîrziu la sistemele creat de om, printre care amintim: sistemele tehnice,
conceptuale, de acțiuni, economice și sociale.
În diverse ramuri și domenii ale științei pe larg se utilizează conceptul de ”sistem”. Prin
sistem se înțelege un tot întreg, compus din părți componente și numeroase elemente ce pînă în final
alcătuiesc ceva unitar.
Însă începînd cu anii 30-40 ai sec. XX-lea sistemele devin obiecul cercetării minuțioase a
disciplinelor logistico-matematice, care se ocupă cu izomorfia conceptelor sistemelor, legilor și
modelelor în diferite domenii centralizate și direcționate de activitatea umană. Această desciplină a
căpătat diferite denumiri ca: sistemologia, teoria generală a sistemelor, sistemotehnica, etc.

17
Sistemologia se dezvoltă activ, deoarece ea se ocupă cu dezvoltare problemelor actuale ce
țin de soluționarea matematică a sarcinilor interdisciplinare. În sistemologie foarte convențional se
pot scoate în evidență două aspecte de bază. Pe marginea primului aspect sistemologia poate fi
privită de pe poziția dezvoltării și familiarizării teoriei manageriale (de conducere). În cel de-al
doilea aspect sistemologia realizează alinierea cibernetică și structurală în limita de cercetare a
sistemului.
În astfel de abordare o deosebită atenție se acordă caracteristicei structurale, dar nu
caracteristicile funcțiilor sistemului. Se propune formalizarea semanticii și logicii conform
conceptelor sistemice generale, ce dă posibilitatea determinarea lor pe scara ierarhică. Pe baza
acestei clasificări paralel cu ea se elaborează o clasificare corespunzătoare a sistemelor sarcinilor și
merodica de rezolvare a lor.
Odată cu dezvoltarea ciberneticii și perfecționarea mecanizmelor automate de calcul, a fost
fundamentat conceptul de sistem cibernetico-economic, care conține ca element esențial prezența
directă și nemijlocită a omului în funcție de comandă, decizie, reglare și autoreglare.
Omul, ca factor de execuție și decizie, imprimă sistemelor cibernetico-economice un
caracter dinamic și permanent perfectibil. Rezolvarea eficace a problemei cu ajutorul analizei de
sistem e determinată de structura problemelor ce stau în față.
Conform clasificării toate problemele se împart în cinci grupe:
Bine structurate;
Probleme formulate cantitativ în care dependențele esențiale sînt bine clasificate;
Nestructurate sau probleme experimate calitativ ce constau doar în descrierea resurselor
principale semnelor și caracteristicile, dependențe calitative dintre ele fiind necunoscute;
Slab structurate sau probleme mixte;
Probleme ce conțin elemente calitative cît și părți nedeterminate ce au tendința de a domina.
Ideile de sistem au găsit utilizarea în disciplinele care deja există (tradiționale și noi). Pe de
altă parte la baza lor au apărut diferite metode practice din care cea mai esențială este metodologia
analizei de sistem care unește trăsăturile științifice și practice contemporane, calcule exacte și
intuișie. [12]
Procedura de luare a deciziilor
Pentru rezolvarea problemelor slab structurale se folosește metodologia analizei de sistem de
susținere a luării deciziei. [12]
Să vedem tehnologia analizei de sistem pentru rezolvarea problemelor complicate:
1. Formularea situației de problemă;
2. Determinarea scopurilor;
3. Determinarea criteriilor de atingere a scopurilor;
18
4. Crearea modelului de argumentare a deciziei;
5. Contarea variantei optime a deciziei;
6. Concordarea hotărîrei;
7. Pregătirea deciziei spre realzare;
8. Aprobarea deciziei;
9. Dirijarea mersului realizării deciziei.
Pentru analiza cu factori multipli algoritmul poate fi descris și mai precis:
1. Descrierea condițiilor problemei.
2. Negarea condițiilor. Găsirea oricăror căi posibile tehnice.
Pentru decizie e necesar măcar de o singură cale ”și” se schimbă pe ”ori”, ”ori” se schimbă
cu ”și”, iar ”nu” (negația) se schimbă prin confirmare.
3. Analiza de recurs a problemei care conchid din căile găsite după criteriile subproblemelor
generatoare, referite la costul material sau alt cost general. [12]
Determinarea. La momentul dat nu există deterninarea exactă a analizei de sistem.
Publicațiile din ultimii ani conțin diferite definiri a analizei de sistem care resping punctele de
vedere a diferitor autori referitor la conținutul și trăsăturile analizei de sistem. Unele determinări
poartă caracterul generalizator și pot fi anexate la cercetările de sistem.

Conceptele de bază și modelele de abordare ale sistemului


Prin abordarea sistemică se înțelege procedura practică a metodei de gîndire dialectico-
materialistă și odganizației activității specialiștilor la soluționarea problemelor dificile, inclusiv și a
celor legate de conducere.
Principala indicație a abordării sistemului constă în reducerea cheltuielilor de timp și
numărului de erori ce pot fi comise la căutarea variantelor de soluționări ale problemelor dificile.
Aceste erori pot interveni numai în cazul cînd ne orientăm doar spre înțelepciunea gîndirii, însă în
același timp rezultatele obținute în urma analizei de sistem nu trebuie să vină în contradicție cu
această gîndire.
Anume din acest motiv, proiectanții care utilizează analiza de sistem au nevoie de o
algoritmizare, de proceduri formalizate, sinteză și desigur trebuie să cunoască bine obieactul pe care
îl studiază. Cercetările analizei de sistem arată că dificultatea lor de bază constă în găsirea
mijloacelor ideatice adecvate imaginii obiectelor cercetate în calitate de sisteme. Dacă asemenea
mijloace ideatice vor fi găsite, atunci realizarea mijloacelor tehnice de cercetare de mai apoi
(corespunzătoare aparatelor formale) se dovedește a fi cu toate că dificilă, dar destul de ușor de
19
îndeplinit. Produsele finale rezultate de la aplicarea analizei de sistem sînt descrierile sistemice ale
obiectului de studiu sau proiectele sarcinilor care se soluționează. Aceste sisteme de descriere
trebuie să fie primite prin metoda analizei și/sau sintezei într-un interval de timp anumit și
favorizează la sporirea eficacității și siguranței administrării.
Concepte despre sistem, sisteme extinse, analiză de sistem
Este eficient de privit obiectele de studiu de pe unele poziții generale, atît în sens conceptual,
cît și terminilogic. La baza acestei comunități stă conceptul de ”sistem” care nu se deosebește prin
formalități, necesități deosebite și severitate sporită.
Sistemul este un tot unitar compus din numeroase părți unite între ele. În perioade mai tîrzii
ale istoriei conceptul respectiv se schimbă și într-o oarecare măsură se completa cu noi definiri:
 Acesta este un complex de elemente ce interacționează sau o mulțime de elemente ce se află
în anumite relații unul cu celălalt și cu mediul înconjurător;
 Mijloc sau metodă de soluționare a problemei;
 O mulțime de lucruri, proprietăți și relații;
Convențional prin ”sistem” înțelegem multitudinea de obiecte, ce interacționează unul cu
altul și cu mediul înconjurător asamblate pentru a atinge un anumit scop. De sistem este legată o
serie de concepte des utilizate:
 Scopul – rezultatul obținut prin utilizarea sistemului;
 Elementul – cea mai simplă unutate structurală a sistemului ce are o anumită destinație
funcțională;
 Subsistemul – mulțimea de elemente, capabilă de a îndeplini funcții relativ independente în
componența sistemului și care se referă în calitate de complice pentru realizarea unui scop comun;
 Legătura – concept ce reflectă caracterul interacțiunilor unul cu altul și cu mediul
înconjurător;
 Sructura – exteriorizarea celor mai importante interacțiuni între elemente și subsisteme;
 Starea în momentul t0 – setul minim de informații ale sistemului, ce permit împreună cu
unele posibilități ale acțiunilor, dat într-un interval anumit de timp [t0, t1], determinarea unui process

universal la ieșirea din sistem pentru t t0, t1 la t1 ≥ t0;

 Comportamentul – regularitate de transfer dintr-o stare în alta, avînd în vedere intrarea și


ieșirea din sistem;
 Echilibru – capacitatea sistemului de a păstra starea sa în lipsa factorilor exteriori;
 Rezistența – capacitatea sistemului de a se întoarce în starea de echilibru după aceia cînd ea
a fost retrasă de factorii de mediu din această stare, apoi aceste interacțiuni vor dispărea.

20
Conceptul de ”sistem” se utilizează pe larg în diferite ramuri ale științei. Însă în legătură cu
dificilele probleme tehnice și științifice ce au intervenit cîteva zeci de ani în urmă în energie,
cosmonautică, ecologie, economie, în structurile armate, au apărut și sarcini ce țin de componența
sistemului, care funcționează în situațiile cînd este destul de mare numărul factorilor ce acționează
asupra sistemului, dar scopurile pe care trebuie să le atingă sistemul sînt contradictorii și
conflictuale.
Asemenea interpretare a scopului au dus la crearea unui aparat independent de cercetare a
asemenea sisteme, iar însăși sistemele au fost clasificate, separate într-o clasă aparte, numită
macrosisteme (complicate). Macrosistemul se determină ca un conglomerat organizat ierarhic și
care funcționează direcționat între toate elementele sale. Macrosistemele se caracterizează prin
anumite particularități specifice:
1. Un mare număr de elemente ce interacționează (>103). Legăturile dintre elementele sînt
mult mai considerabile, decît cu cele ale elementelor ce aparțin sistemului. Aceasta oferă
posibilitatea de a percepe macrosistemul ca ceva independent de la mediul înconjurător.
2. Nu este posibilă descrierea copletă și finală a sistemului, atît din cauza complexității
asemenea operații, cît și în legătură cu impracticabilitatea rezultatelor obținute în cazul succesului.
Dificultatea descrierii se determină și prin aceea că interacțiunea elementelor între ele și cu mediul
extern și se supun regulelor stohastice.
3. Nepartenența structurii sistemului și funcționarea acestuia – sistema se dezvoltă și
schimbările respective nu pot fi prevăzute.
4. Multiplele criterii, formularea sarcinii într-o modalitate nu prea concretă nu totdeauna pot fi
formulate adecvat.
5. Caracterul ergotic al sistemei se manifestă în aceia că o parte a funcției se realizează în mod
automat, iar cealaltă de către om, în special de persoana care ia decizia.
6. Prezența caracterului integrativ, care se specifică în aceea că sistemul în genere posedă
calități ale subsistemelor separate și în baza lor nu se poate de făcut concluzia despre ceva în
general.
7. Ierarhia structurii care se manifestă prin introducerea în sistem nivele dispersate și alinierea
enteracțiunilor între nivele în consecutivitatea de la cel mai superior, la cel inferior. La nivelurile de
jos sînt poziționate aspectele ce cer informație concretă și detaliată despre funcționalitatea
sistemului în general și cea necesară pentru luarea deciziei.
Trebuie de subliniat că în cercetarea unui anumit sistem este lipsit de sens determinarea și
diagnosticarea tuturor pozițiilor enumerate mai sus ca în final să scoatem concluzia că avem în față
un macrosistem.

21
Metoda principală de studiu a macrosistemelor este analiza de sistem. Principiile de bază ale
analizei de sistem sînt:
 Depistarea și formularea concretă a scopului ca un sistem unitar ce poate fi atins numai în
urma soluționării sarcinii;
 Vizualizarea problemei ca un tot întreg și depistarea tuturor urmărilor posibile și
interacțiunile fiecărei soluții;
 Formularea și analiza variantelor alternative de soluționare a problemelor;
 Scopurile care stau înaintea unor părți separate ale sistemului (subsistemului), nu trebuie să
intre în conflict cu scopul global al sistemului.
Disciplina teoretică care se ocupă cu macrosistemele dim punct de vedere al analizei de
sistem poartă denumirea de ”cercetarea operației”.
Macrosistemele sînt cele mai complicate obiecte de modelare matematică și a
experimentului deductiv. Pentru soluționarea problemelor, ridicarea efectivului de funcționare a lor
intervin diverse sarcini printre care ar fi necesar de a le menționa pe următoarele:
 Analiza de sistem este predestinată pentru depistarea comportamentului sau eficacității
sistemului conform modelului său matematic bine determinat;
 Sinteza sistemului care constă în perceperea structurii și parametrilor săi (sau numai a
parametrilor conform structurii determinate), cu condiția atingerii nivelului de eficacitate deja
propusă.

Conceptele de bază ale abordării sistemului


La studierea și perceperea mediului înconjurător este necesar de a ne crea prima impresie
despre acesta prin metode mai simple, dar și de introdus complexitate pe măsura intervenirii
necesității, așa încît numărul detaliilor (adîncimea) descrierii se determină conform necesităților
practice și poate fi absolut diferită – de la o imaginație complexă despre destinația obiectului pînă la
formarea lui în stil matematic.
Deci, în consecințăeste necesar de a fi găsite metode efective de descriere în multiple
niveluri. Necătînd la faptul că lumea care ne înconjoară este plină de o mulțime de obiecte și relații
(legături) dintre ele, evident mai simplu va fi de prezentat această realitate în calitate de interacțiune
a numai două elemente: unul va conține totul ceea ce ne interesează în momentul de față, iar în
celălalt va fi concentrat restul ce rămîne în exterior.
Mulțimea infinită de legături între aceste elemente pot fi atribuite unei legături de intare și
altei de ieșire, care sînt cele mai esențiale în determinarea interacțiunii.

22
Elementul care ne interesează îl vom numi sistem, alt element va fi mediul exterior sau pur
și simplu mediul. [16]
Procedura analizei de sistem
După cum deja se cunoaște, în cadrul cercetărilor se utilizează două metode: analitică și
sintetică. Analiza constă în despărțirea unui întreg în mai multe părți componente, dar sinteza constă
în integrarea părților în ceva unitar. După cum știm, metoda analitică se utilizează practic în toate
domeniile activității umane. Însă punctul final al analizei este unirea repetată a unei părți cu unitarul
și restaurarea obiectului cercetat în genere. Anume la această etapă a sintezei se determină succesul
analizei. Deci, analiza este indispensabilă de sinteză. În teoria sistemică sinteza joacă un rol
important.
În analiza de sistem se presupune că sistemul este mai superior ca componentele sale. Adică
acesta posedă caracteristici și proprietăți care lipsesc subsistemelor.
Decompozoționarea. Rezultatul așteptat (normal) al acestui proces este ierarhizarea
structurii, fără cicluri (ramuri), cînd sistemul se dispersează în subsisteme, întregul în componente,
scopurile în subscopuri, etc. După cum este bine cunoscut sistemul de modelare este destul de
complicat. Există numeroase tipuri de modele. Însă pentru toate este caracteristic ceva comun: cu ce
scop este propus modelul, pentru ce ea este destinată, sau cu alte cuvinte care informație despre
structura sistemului studiat acesta trebuie să corespundă. Prin urmare procesul de decompoziționare
a sistemului se bazează pe careva model.
Agregarea. Reprezintă operațiunea de unire a elementelor în ceva întreg. În dependență de
condiții există diferite feluri de agregare și agregate. [1]
Un sistem area componente, relații între ele, precum și granițe, în interiorul lui se află situate
elementele și unde se manifestă interacțiunile dintre ele. Evident, există și interacțiuni cu elemente
din afara sistemului, care vor traversa granițele. Se mai poate afirma că un sistem este un ansamblu
de elemente, el punînd ordine într-un sistem de gîndire, reglementează clasificarea materialului într-
un domeniu al științelor sau face ca o activitate practică să funcționeze conform scopului urmărit.
Studiul sistematic nu reprezintă doar o schimbare de metodă sau (mai rău!) doar o modă. Se
introduce un concept unitar, care datorită faptului că pune pe prim plan relațiile și nu obiectele, face
ca studiul să se poată realiza independent de natura concretă a procesului studiat. Un alt mare
avantaje este acela, că se deplasează efortul de concepție de la elementar izolat la ansamblul care îl
conține. Un studiu sistematic va evidenția modularitatea sa; pornind de la ideea că sistemul este
definit prin relațiile dintre părți se ajunge imediat la concluzia că unele părți pot fi schimbate, ceea
ce reprezintă o cale de introducere a noului cu un minim de elemente de noutate, dar cu efecte care
pot fi foarte mari. Poate cel mai mare avantaj al studiului sistemic este acela că analiza care se face

23
este o analiză dinamică, între cît relațiile și conexiunile între părți sînt evident mult mai dinamice
decît elementele materiale ale părților. [27]

Concluzii
În urma celor analizate anterior putem menționa că analiza de sistem, chiar dacă drept
concept a apărut relativ recent (la începutul anilor 70) deja s-a plasat serios în dezvoltarea
cercetărilor, atît teoretice cît și practice. Ea dă posibilitatea de a acumula un bagaj semnificativ mai
vast de informație. Dacă este vorba nemijlocit de domeniul chimiei, se poate de afirmat că în urma
analizei literaturii de specialitate practic lipsește stratificarea, expunerea și clasificarea acesteia din
poziția analizei de sistem. Acest fapt se observă clar atunci cînd termenul respectiv nu a fost întîlnit
în nici un dicționar chimic, pe cînd în diverse științe ca cele tehnice, socio-umane și chiar
economice se utilizează pe larg.
Chimia fiind un domeniu destul de vast, unde toate ramurile se intercalează și depind
reciproc, se completează una pe alta este neverosimil de a ignora și a nu acorda atenție alcătuirii
sistemului în cadrul unei cercetări minuțioase. În ceea ce privește nemijlocit didactica chimiei la
momentul actual manualele sînt destul de des superficiale, adică conținutul tematic este incomplet,
se admit diverse lacune (ceea ce se va demonstra în continuare), temele se redau într-un mod
inaccesibil pentru elev și chiar nu au o consecutivitate logică.
Însăși elaborarea proiectelor didactice trebuie realizată sprijinindu-se de particularitățile
analizei de sistem. Atunci cînd se conturează pilonii după care ne putem conduce, problema
înțelegerii lucrurilor devine rezolvabilă de la sine.
II. METODICA PREZENTĂRII CARACTERISTICII SUBSTANŢEI

2.1. Blocuri de factori utilizate pentru descrierea literaturii


Caracteristica substanței a fost prezentată cu ajutorul analizei de sistem.
Cele mai importante principii ale analizei de sistem sînt:
 Luarea deciziilor ar trebui să înceapă cu identificarea și formularea exactă a obiectivelor
finale, precum și criteriile de la care realizarea acestora poate fi apreciată;
 Ar trebui luată în considerație problema, ca un întreg, și anume ca un sistem unic și de a
identifica toate consecințele și relațiile pentru fiecare soluție;
 Nevoia de a identifica și de a analiza posibilele căi alternative de realizare a scopului;
scopurile subsistemelor individuale nu ar trebui să se conflicte cu obiectivele sistemei.

24
Conform [17] ”Principalul și cel mai valoros rezultat al analizei de sistem nu sînt
soluțiile recunoscute cantitativ la această problemă, iar creșterea nivelului de înțelegere și
esenței diferitor soluții.” Această înțelegere a diferitor soluții alternative la problemă, sînt
elaborate de către specialiști și experți, și depuse la persoane responsabile pentru o discuție
constructivă. [15]
La baza analizei de sistem stă o abordare a acestuia, în care fiecare obiect este privit ca un
sistem integru. În izvorul [20], autorul definește sistemul după cum urmează: ”sistemul prezintă o
totalitate de elemente, ce se află într-o interacțiune nedeterminată una față de alta, comunicîndu-i un
caracter integru”. Ca elemente sînt obiecte, substanțe, proprietăți, caracteristici, concepte, legi, etc.,
cu alte cuvinte, toate obiectele materiale și spirituale ale naturii. [10]
Clasificăm un exemplu. Pixul obișnuit, ca un sistem întotdeauna conține așa elemente: tija
cu pastă, corp, capac. La rîndul său, tija cu pastă este un subsistem, care conține elementele: un tub
de plastic, un tub de metal, sferă, pastă. Rezultă că elementul este parte a unui obiect, care
îndeplinește o anumită funcție.
Cea mai dificilă și responsabilă etapă în procesul analizei de sistem este de a construi un
model generalizat care arată tuturor factorilor și relațiilor dentre ele, care pot influența procesul de
luare a deciziilor [12, 9, 11]. Pînă în prezent lipsește o abordare unică pentru eleborarea unui model
general de factori comuni.
Am încercat să dezvolt o abordare generală de prezentare a caracteristicilor de orice obiect
material. Pentru a face acest lucru, în primul rînd toți factorii care caracterizează obiectul ca un
sistem, împărțit în trei blocuri, sau direcții. Bloc-schemă de descriere a obiectului după direcțiile se
arată în figura următoare:

Caracteristica
substanței

2. Substanțe inițiale Parametri şi 3. Interacțiunea


și transformarea lor proprietăţi substanței cu
în substanța dată mediul
înconjurător
25
Fig. 1. Blocuri de factori utilizate pentru caracterizarea substanței

Pentru un obiect material, prima direcție va include caracteristica proprie a obiectului, adică
așa parametri și proprietăți, care are orice obiect material: dimensiuni, forma, compoziția, structura,
proprietăți (fizice, chimice și biologice), prezența impurităților ș.a. Cel de-al doilea bloc reprezintă
factori care influențează obținerea obiectului, influiența mediului înconjurător, sau cu alte obiecte.
Acestea includ condițiile de funcționare a obiectului, influiența mediului înconjurător, proprietățile
obiectului etc.
Factorii acestor blocuri interacționează între ele și formează o legătură strînsă. De exemplu,
compoziția, structura, proprietățile și gradul de puritate al materialului obiect depind de calitatea
obiectului inițial și tehnologiei de transformarea lui în obiectul dat. Pe de altă parte, aceleași
caracteristici ale obiectului, depind substanțial de factorii celui de-al treilea bloc – tipul de mediu în
care obiectul este situat (vid, gaz, lichd etc.), a parametrilor de mediu (temperatură, presiune etc.),
etc. Pentru fiecare domeniu atrage un număr mare de factori. Factorii asemănători sînt necesari
pentru combonare în grupe și subgrupe. În literatură lipsesc asemenea date.

2. 2. Grupe și subgrupe de factori utilizate pentru descrierea substanței


În dependență de natura substanței sau metodei de obținere a materialului conținutul
blocurilor se schimbă. Pentru oxigen conținutul blocurilor are următorul aspect:

Caracteristica
oxigenului

2. Oxigenul în Parametri şi 3. Interacțiunea


natură și obținerea proprietăţi oxigenului cu 26

artificială mediul
înconjurător
Fig. 2. Blocuri de factori utilizate pentru caracterizarea ozigenului

Pentru apă conținutul blocurilor este următorul:

Caracteristica
apei

2. Apa în natură Parametri şi 3. Interacțiunea


și obținerea proprietăţi apei cu mediul
artificială înconjurător

Fig. 3. Blocuri de factori utilizate pentru caracterizarea apei

Fiecare dintre cele trei blocuri conține o cantitate mare de factori unite în grupe.
Direcția ”1. Caracteristica substanței proprie” include cîteva grupe de factori. De obicei,
fiecare grupă de factori are două sau mai multe subgrupe de factori.
Pentru oxigen blocul ” 1. Caracteristica oxigenului propriu” conține 4 grupe de factori
prezentate în figură :

Parametri şi
proprietăţi ale
oxigenului

27 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. Starea


Compoziția Sructura Proprietăți suprafeței
Fig. 4. Grupul de factori care conține blcul ” 1. Caracteristica oxigenului propriu”

De obicei fiecare grupă de factori are două sau mai multe subgrupe de factori.
Grupa de factori ”1.1. Compoziția oxigenului” include următoarea subgrupă:
1.1.1. Compoziția izotopică;
Grupa de factori ”1.2. Structura oxigenului” nu include grupe, deoarece se folosește așa
abordare doar în starea solidă, astfel aceasta nu prezintă interes practic.
Grupa de factori ”1.3. Proprietățile oxigenului” include următoarele subgtupe:
1.3.1. Proprietăți chimice;
1.3.2. Proprietăți fizice;
1.3.3. Proprietăți biologice.
Grupa de factori ”1.4. Starea suprafeței oxigenului” se utilizează pentru starea solidă a
substanțelor și cuprinde:
1.4.1. Defectele suprafeței;
1.4.2. Relieful suprafeței;
1.4.3. Compoziția și structura stratului superficial.
La rîndul său fiecare subgrupă conține alte mulțimi de factori sau factori separați.

III. CLASIFICAREA PROPRIETĂŢILOR CHIMICE ALE


SUBSTANŢELOR DIN POZIŢIA ANALIZEI DE SISTEM
Substanţele sunt forme de organizare a materiei. Orice substanţă este compusă din particule
mici numite atomi. O substanţă este materia cu aceiaşi compoziţie.
Exemple: - aerul din atmosferă;
- apa de pe glob.
Substanţele chimice pot fi:
1. substanţe simple:
a. metale: Li, Na, K, Rb, Cs, Mg, Ba, Ca, Sr, Al, Fe, Cu;
b. nemetale: H, F, Cl, Br, I, N, C, S;
2. substanţe compuse:

28
a. oxizi; c. baze;
b. acizi; d. saruri.

29
Metalele care nu conţin fier se numesc metale neferoase. Acest grup include aproximativ 70
de elemente, de la aluminiu - metalul cel mai răspîndit în scoarţa terestră - pînă la elementele
artificiale cum este plutoniul, care nu se găsesc niciodată în natură.

Nemetalele sunt halogenii, gazele nobile în ordinea numărului atomic.


Exemple: hidraogen (H), carbon (C), azot (N), oxigen (O), fosfor (P), sulf (S), seleniu (Se).
[21]
Oxizii sunt compuşi binari ai oxigenului cu alte elemente, metale sau nemetale.
Oxizii pot fi:
1. oxizi ai nemetalelor ( oxizi acizi):

30
a. CO - monoxid de carbon; g. N2O3 - trioxid de azot;
b. CO2 - dioxid de carbon; h. N2O5 - pentaoxid de azot;
c. SO2 - dioxid de sulf; i. P2O3 - trioxid de fosfor;
d. SO3 - trioxid de sulf; j. P2O5 - pentaoxid de fosfor;
e. NO - monoxi de azot;
f. NO2 - dioxid de azot;
2. oxizi ai metalelor (oxizi bazici):

31
a. Na2O - oxid de sodium; g. CuO - oxid de cupru (II);
b. MgO - oxid de magneziu; h. Cr2O3 – oxid de crom (III);
c. Al2O3 - oxid de aluminiu; i. AgO – oxid de argint;
d. FeO - oxid de fer (II); j. FeO - oxid fero-feric.
e. Fe2O3 - oxid de fer (III);
f. Cu2O - oxid de cupru (I);

Acizii sunt substanţe compuse cu molecule formate din unul sau mai mulţi atomi de
hidrogen şi radicali acizi.
Radicali acizi sunt substanţe ce conţin în compoziţia lor grupări de atomi.
I. Grupări monovalente: OH - hidroxil; NO2 - azotat; NO3 – azotit.
II. Grupări divalente: CO3 - carbonat; SO3 - sulfit; SO4 – sulfat.
III. Grupări trivalente: PO3 - fosfat; PO4 – fosfit.
 HCl - acid clorhidric;  HClO3 - acid cloric;
 HI - acid iodhidric;  HClO2 - acid cloros;
 HBr - acid bromhidric;  HClO - acid hipocloros;
 HF - acid fluorhidric;  H2SO3 - acid sulfuros;
 H2S - acid sulfhidric;  H2SO4 - acid sulfuric;
 HNO2 - acid azotos;  H3PO3 - acid fosforos;
 HNO3 - acid azotic;  H3PO4 - acid fosforic.
 H2CO3 - acid carbonic; [28]
 HClO4 - acid percloric;

Bazele sunt substanţe compuse în alcătuirea cărora intră un metal şi una sau mai multe
grupări hidroxil (oxidril-OH).
 NaOH - hidroxid de sodium;  Fe(OH)3 -hidroxid de fer (III);
 Ca(OH)2 - hidroxid de calciu;  CuOH - hidroxid de cupru (I);
 Al(OH)3 - hidroxid de aluminiu;  Cu(OH)2 - hidroxid de cupru (II).
 Fe(OH)2 - hidroxid de fer (II);
Sărurile sunt substanţe compuse formate din metale şi radicali acizi.
 NaCl - clorura de natriu (sodiu);  Al(NO3)3 - azotat de aluminiu;
 NaI - iodura de sodiu (natriu);  Al2(CO3)3 - carbonat de aluminiu;
 NaBr - bromura de sodiu;  Al2(SO3)3 - sulfit de aluminiu;
 NaF - fluorura de sodiu;  Al2(SO4)3 - sulfat de aluminiu;
 NaS - sulfura de sodiu;  AlPO4 - fosfit de aluminiu;
 NaH - hidrura de sodiu;  AlPO3 - fosfat de aluminiu;
 AlC3 - carbura de aluminiu;  CaCO3 — carbonat de calciu;
 AlN3 - azotura de aluminiu;  Na2SO4 — sulfat de sodiu;
 ZnCl2 — clorură de zinc.
 Al(NO2)3 - azotit de aluminiu;
[28]
III.1. Substanțele simple
Metalele reacţionează şi cu substanţe compuse anorganice: apa, acizi, hidroxizi alcalini şi
săruri.
Un metal (caracterizat de un potenţial standard de reducere E 0M) poate reacţiona cu specii
mai puţina active (cu potenţial standard de reducere mai mare), înlocuindu-le din compuşi.
a) În reacţia cu apa, cu degajare de hidrogen, vor reacţiona numai metalele active (E 0M < 0)
iar viteza de reacţie depinde de temperatură. Nu reacţionează cu apa metalele care au potenţialul
standard de reducere pozitiv.
b) Metalele active înlocuiesc protonii şi din acizi, formând săruri şi hidrogen:
Fe + H2SO4 = FeSO4 + H2
Zn + 2HCl = ZnCl2 + H2
Metalele puţin active (nobile) reacţionează numai cu acizi oxidanţi (HNO 3, H2SO4, HClO4)
sau cu amestecuri de acizi, formând săruri, produsul de reducere al acidului şi apă:
Cu + 8HNO3 = 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Au + 3HCl + HNO3 = AuCl3 + NO + H2O [20]
c) O serie de metale ca Zn, Al, Sn, Pb, Al, Cr reacţionează, în topitură sau în soluţie,
cu hidroxizi alcalini, cu formare de săruri şi hidrogen. Metalele care pot reacţiona şi cu acizi şi cu
baze prezintă caracter amfoter.

Zn + 2NaOH Na2ZnO2 + H2
zincat de sodiu
Zn + 2NaOH + 2H2O = Na2[Zn(OH)4] + H2
tetrahidroxozincat de sodiu
d) Metalele mai active pot deplasa din sărurile lor metalele mai puţin active:
3CuCl2 + 2Al = 3Cu + 2AlCl3
Hg(NO3)2 + Cu = Hg + Cu(NO3)2 [20]
e) Metalele alcaline şi alcalino-pământoase pot reacţiona cu amoniacul lichid:
2Na + 2NH3 = 2NaNH2 + H2
amidură de sodiu
2Na + 2NaNH2 = 2Na2NH + H2;
imidură de sodiu
2Na + 2Na2NH = 2Na3N + H2
azotură de sodiu
f) Metalele pot reacţiona şi cu compuşi organici: alcooli, acizi carboxilici, derivaţi
halogenaţi:
Metalele alcaline reacţionează cu alcoolii şi cu fenolii formând compuşi ionici, alcoxizi sau
fenoxizi şi hidrogen:
2Na + 2C2H5OH = 2C2H5ONa+ H2
etoxid de sodiu
2Na + 2C6H5OH = 2C6H5ONa+ H2
fenoxid de sodiu
Metalele active reacţionează cu acizii carboxilici cu formare de săruri (carboxilaţi metalici)
şi hidrogen. Sărurile acizilor graşi cu metale se numesc săpunuri.
2CH3COOH + Zn = (CH3COO)2Zn + H2
acid acetic acetat de zinc
2CH3(CH2)16COOH + 2Na = 2CH3(CH2)16COONa + H2
acid stearic stearat de sodiu (săpun) [20]
Magneziul reacţionează cu derivaţi halogenaţi formând compuşi organo-magnezieni,
intermediari preţioşi în sintezele organice:
CH3CH2I + Mg = CH3CH2MgI
Iodetan iodură de etilmagneziu
Prin sinteză electrochimică se pot obţine şi alţi compuşi organo-metalici cum sunt: aditivul
antidetonaţie numit tetraetilplumb, (C2H5)4Pb, aditivul pentru arderea fără fum a păcurii numit
ferocen, Fe(C2H5)2, etc.
Metalele au în structura lor orbitali electronici vacanţi putând astfel funcţiona ca acceptori ai
uneia sau a mai multor perechi de electroni, formând substanţe complexe. Pe această proprietate se
bazează calitatea de catalizator a unor metale cum sunt platina, paladiul, nichelul ca şi proprietatea
lor de adsorbanţi pentru monoxidul de carbon şi pentru alte gaze toxice. [20]

III.1.1.Metalele alcaline
Metalele alcaline cuprind elementele din subgrupa principală a grupei a I-a din sistemul
periodic al elementelor chimice, și anume:
Litiul (Li), Natriu (sodiu Na), Kaliu (potasiu K), Rubidiu (Rb), Cesiu (Cs), Franciu (Fr).
4Li + O2 = 2Li2O 2Li + F2 = 2LiF 2Li + H2 = 2LiH
4Na + O2 = 2Na2O 2Na + F2 = 2NaF 2Na + H2 = 2NaH
2Na + O2 = Na2O2 2K + F2 = 2KF 2K + H2 = 2KH
4K + O2 = 2K2O 2Rb + F2 = 2RbF 2Li + 2HCl = 2LiCl + H2↑
4Rb + O2 = 2Rb2O 2Cs + F2 = 2CsF 2Na + 2HCl = 2NaCl + H2↑
4Cs + O2 = 2Cs2O 2Li + I2 = 2LiI 2K + 2HCl = 2KCl + H2↑
2Li + Br2 = 2LiBr 2Na + I2 = 2NaI 2Li + H2CO3 = Li2CO3 + H2↑
2Na + Br2 = 2NaBr 2K + I2 = 2KI 2Na + H2CO3 = Na2CO3 + H2↑
2K + Br2 = 2KBr 2Rb + I2 = 2RbI 2K + H2CO3 = K2CO3 + H2↑
2Li + Cl2 = 2LiCl 2Cs + I2 = 2CsI 2Li + 2HOH = 2LiOH + H2↑
2Na + Cl2 = 2NaCl 2Li + S = Li2S 2Na + 2HOH = 2NaOH +H2↑
2K + Cl2 = 2KCl 2Na + S = Na2S 2K + 2HOH = 2KOH + H2↑
2Rb + Cl2 = 2RbCl 2K + S = K2S
2Cs + Cl2 = 2CsCl 2Rb + S = Rb2S

III.1.2.Metalele alcalino-pămîntoase
Drept metale alcalino-pămîntoase se numesc trei elementele din subgrupa principală a
grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor chimice, și anume:
Calciu (Ca), Stronțiu (Sr), Bariu (Ba).
2Ca + O2 = 2CaO Ca + 2C = CaC2
2Sr + O2 = 2SrO Ca + 2HCl = CaCl2 + H2↑
2Ba + O2 = 2BaO Sr + 2HCl = SrCl2 + H2↑
Ca + H2 = CaH2 Ba + 2HCl = BaCl2 + H2↑
Ca + Cl2 = CaCl2 3Ca + 2H3PO4 = Ca3(PO4)2 + 3H2↑
Sr + Cl2 = SrCl2 3Sr + 2H3PO4 = Sr3(PO4)2 + 3H2↑
Ba + Cl2 = BaCl2 3Ba + 2H3PO4 = Ba3(PO4)2 + 3H2↑
Ca + S = CaS Ca + 2HOH = Ca(OH)2 + H2↑
Sr + S = SrS Sr + 2HOH = Sr(OH)2 + H2↑
Ba + S = BaS Ba + 2HOH = Ba(OH)2 + H2↑
III.1.3.Celelalte metale
Beriliu (Be), Magneziu (Mg), Radiu (Ra), Aluminiu (Al), Galiu (Ga), Indiu (In), Taliu (Tl),
Staniu (St), Plumb (Pb), Bismut (Bi); Scandiu (Sc), Ytriu (Y), Titan (Ti), Zirconiu (Zr), Hafniu (Hf),
Vanadiu (V), Niobiu (Nb), Tantal (Ta), Crom (Cr), Molibden (Mo), Wolfram (W), Mangan (Mn),
Tehnețiu (Tc), Reniu (Re), Fier (Fe), Ruteniu (Ru), Osmiu (Os), Cobalt (Co), Rodiu (Rh), Iridiu (Ir),
Nichel (Ni), Paladiu (Pd), Platina (Pt), Cupru (Cu), Argint (Ag), Aur (Au), Zinc (Zn), Cadmiu (Cd),
Mercur (Hg).
Be + 2H2O = Be(OH)2 + H2↑ Fe + H2SO4 = FeSO4 + H2↑
Be + Cl2 = BeCl2 3Fe + 4H2O = Fe3O4 + 4H2↑
Be + 2S = BeS2 Fe + 2HCl = FeCl2 + H2↑
Be + H2SO4 = BeSO4 + H2↑ Fe + S → FeS
2Be + O2 = 2BeO Zn + 2HCl = ZnCl2 + H2↑
Mg + H2SO4 = MgSO4 + H2↑ 2Al + 6H2O → 2Al(OH)3 + 3H2↑
Mg + 2H2O → Mg(OH)2 + H2↑ Fe + CuSO4= FeSO4 + Cu
2Mg + O2 = 2MgO Cu + 2H2SO4 = CuSO4 + SO2↑ + 2H2O
2Fe + 3Cl2 = 2FeCl3 3Cu + 8HNO3 = 3Cu(NO3)2 + NO↑ + 4H2O
4Al + 3O2 → 2Al2O3 Ag + HNO3 = 2AgNO3 + NO2↑+ H2O
2Al + 2NaOH + 10H2O = 2Na[Al(OH)4(H2O)2] + 3H2↑

III.1.4.Nemetalele
Hidrogen (H), Carbon (C), Azot (N), Fosfor (P), Oxigen (O), Sulf (S), Seleniu (Se), Bor (B),
Siliciu (Si), Germaniu (Ge), Arsen (As), Stibiu (Sb), Poloniu (Po).

C + O = CO
2C + 2O2 = 2CO2
3C + 4Al = Al4C3

La temperatura obişnuită, hidrogenul este puţin reactiv, dar poate reacţiona cu elemente sau
alţi compuşi chimici în anumite condiţii:
- reacţia cu oxigenul ( reacţie exotermă), are loc în flacără sau scânteie electrică, cu formare
a unui amestec numit gaz detonant (H2:O2 de 2:1)
2H2 + O2 2H2O
- reacţia cu halogenii, din care rezultă acizi halogenaţi:
H2 + F2 = 2HF (reacţie cu explozie)
H2 + Cl2 = 2HCl (reacţie sub influenţa luminii)
- reacţia cu sulful
H2 + S = H2S
- cu azotul în condiţii de presiune, temperatură ( 500 °C), în prezenţa unui catalizator
3H2 + N2 = 2NH3
- reacţia cu metale alcaline, cu formare de hidruri , de exemplu:
H2 + 2Na = 2NaH [26]
Oxigenul formează în reacţia cu metalele oxizii corespunzători:
O2 + 2Zn = ZnO
O2 + 2Hg = 2HgO
3O2 + 2Al = 2Al2O3
O2 + 2Pb = 2PbO
Dacă reacţionează cu metalele alcaline se obţin superoxizi sau peroxizi:
2O2 + 2K = K2O4 K –O-O-O-O-K, superoxid de potasiu
O2 + 2Na = Na2O2 Na-O-O-Na, peroxid de sodiu [20]

Sulful formează sulfuri metalice:


S +Fe = FeS
S + Hg = HgS
S + 2Na = Na2S
3S + 2Al = Al2S3
S + 2H2SO4 (conc.) → 3SO2 + 2H2O
S + 6HNO3 H2SO4 + 6NO2↑ + 2H2O

Azotul reacţionează cu unele metale şi formează azoturi (nitruri) stoechiometrice iar cu


altele formează azoturi interstiţiale:
N2 + 3Ca = Ca3N2
N2 + 6Li = 2Li3N [20]

N2 + O2 → 2NO
N2 + 3H2 2NH3↑
N2 + H2+C = 2HCN

III.1.5.Halogenii
Fluor (F), Clor (Cl), Brom (Br), Iod (I), Astatin (At).
Grupa a VIl-a (17) a Tabelului Periodic se numeşte grupa halogenilor, datorită proprietăţii
elementelor componente de a forma săruri (halogen = generator de sare). În această grupă sânt
situate elementele cu o comportare foarte asemănătoare, şi anume: F, CI, Br, I şi At.
Halogenii sînt elemente cu caracter nemetalic pronunţat, puternic electro-negativ şi foarte
reactive, proprietăţi care în grupă descresc în ordinea: F>Cl>Br >I. Fluorul este cel mai reactiv
dintre toate elementele cunoscute. Halogenii reacţionează direct cu majoritatea nemetalelor (S, P,
As, Sb, C (cărbune de lemn), Si şi B), cu dezvoltare de căldură şi lumină, mai ales fluorul şi clorul
destul de energic, bromul trecînd în halogenuri covalente. Nu reacţionează direct cu oxigenul,
azotul şi carbonul, în schimb fluorul este singurul halogen care se combină direct cu carbonul cu
formare de CF4 gaz stabil. Cu hidrogenul, toţi halogenii se combină direct formînd hidruri (HX),
gaze incolore, pe baza unor reacţii exoterme, cu excepţia HI endoterm. Principalele combinaţii ale
halogenilor sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1. Principalele combinaţii ale halogenilor
Elementul F CI Br I

H HF HC1 HBr HI
B BF3 BG13 BBr3 BI3
C GF4 — __
Si SiF4 SiCl4 SlBr4 SI4
N — — — —
P PF3; PF5 PC13; PBr3; PBrs Pis; Pis
PC15
As AsF3; AsCl3; AsBr3; AsI; Asl5
AsF5 AsCl5 AsBr6
Sb SbF3; SbCl3; SbBr3; Sbl3; Sbl5
SbF5 SbCls SbBr5
O — — — —
S SF6; S2F10 SC12 S2Br2 —
Se SeF4; SeF6 SeCl2; Se„Br2; —
SeCl4
"SeBr4
Te TeF4; TeF6 TeCl; TeBr2; Tel2; Tel4
TeCl4 TeBr4
Halogenii sunt oxidanţi puternici şi reacţionează cu un număr mare de compuşi ai diferitelor
elemente.
Ei se înlocuiesc în ordinea fluor, clor, brom şi iod din halogenurile ionice:
2MX + F2 → X2 + 2 MF, X: Cl, Br, I; [26]

Halogenii reacţionează cu metalele formând halogenuri metalice:


Cl2 + Zn = ZnCl2 2Cl2 + Pt = PtCl4
3Cl2 + 2Fe = 2FeCl3 3Cl2 + 2Al = 2AlCl3
3Cl2 + 2Au = 2AuCl3 3Cl2 + 6KOH → KClO3 + 5KCl + 3H2O
III.1.6.Gazelle nobile
Heliu (He), Neon (Ne), Argon (Ar), Kripton (Kr), Xenon (Xe), Radon (Rn).

XeF2 difluorura de Xe
Xe formează trei fluoruri XeF4 tetrafluorura de Xe
XeF6 hexafluorura de Xe
XeF2 se prepară prin iradierea unui amestec de Xe şi F 2 cu lumina UV la 250C şi presiune
atmosferică sau uşoară suprapresiune.
Toate fluorurile xenonului sunt reduse de H2
XeF4 + 2H2 = Xe + 4HF
- au proprietăţi oxidante – pun in libertate I2 din soluţii de KI
XeF4 + 4KI = Xe + 2I2 +4KF
XeF4 + 4Hg = Xe + 2Hg2F2 [25]

III.2. Substanțele binare


III.2.1.Apa
Apa se obține din elementele reacției H2 + ½O2 H2O.
Apa se oxidează cu oxigenul atomar ( [O] ): H2O + [O] H2O2 (peroxid).
2 H2O + O2 2H2O2
Apa interacționează cu multe substanțe simple și compuse.
Metalele alcaline şi unele metale alcalino-pământoase reacţionează violent cu apa la
temperatura camerei cu formare de hidroxizi şi hidrogen. Aceste metale se păstrează sub petrol.
2Na + 2HOH = 2NaOH + H2↑ Ca + 2HOH = Ca(OH)2 + H2↑
Alte metale reacţionează cu apa numai la temperaturi ridicate formând hidroxizii
corespunzători, greu solubili în apă, din acest motiv reacţia este limitată:
Mg + 2H2O = Mg(OH)2 + H2↑ 2Al + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2↑
Fierul înroşit reacţionează cu vaporii de apă, rezultând oxid feroferic:
3Fe + 4H2O = Fe3O4 + 4H2↑
Alte reacții dintre apă și substanțe:
H2O2 + 2KI + H2SO4 I2 + K2SO4 + 2H2O
H2O + Cl2 HCl + HClO

III.2.2.Oxizii
A. Reacţii ale oxizilor metalici
1. Reacţia cu apa
Oxizii metalelor din grupele 1 şi 2 reacţionează cu apa cu formare de baze.
Na2O + H2O → 2NaOH
MgO + H2O → Mg(OH)2
CaO + H2O → Ca(OH)2
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi bazici.
2. Reacţia cu acizii
Unii oxizi metalici reacţionează cu acizii după schema generală:
oxid bazic + acid → sare + apă
CuO + 2HCl → CuCl2 + H2O
MgO + H2SO4 → MgSO4 + H2O
Al2O3 + 6HCl → 2AlCl3 + 3 H2O
ZnO+2HCl → H2O+ZnCl2
MnO2 + 4HCl → MnCl2 + Cl2 + 2H2O
Oxizii metalici care reacţioneză şi cu apa şi cu acizii sunt considereaţi oxizi bazici, iar cei
care reacţionează cu acizii dar nu reacţionează cu apa sunt consideraţi oxizi amfoteri.
3. Reacţia de descompunere
Unii oxizi se pot descompune la temperatură în metal şi oxigen sau oxid inferior şi oxigen:

2HgO 2Hg + O2

4CuO 2Cu2O + O2
4. Alte reacții
3CuO + 2NH3 → 3Cu↓ + 3H2O + N2↑
Fe3O4 + 4H2 → 3Fe + 4H2O
Fe2O3 + 2Al → Al2O3 + 2Fe
CuO + H2 Cu↓ + H2O [29]
B. Reacţii ale oxizilor nemetalici
1. Reacţia cu apa
Oxizii nemetalici reacţionează cu apa cu formare de oxoacizi.
CO2 + H2O → H2CO3 4NO2 + 2H2O + O2 4HNO3
SO2 + H2O → H2SO3 2NO2 + H2O HNO2 +HNO3
SO3 + H2O → H2SO4 P2O5 + 3H2O → 2H3PO4
N2O5 + H2O → 2HNO3
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi acizi.
2. Reacţia cu bazele solubile
Oxizii acizi pot reacţiona cu bazele solubile după schema generală:
oxid acid + bază → sare + apă
Exemple:
SO3 + Ca(OH)2 → CaSO4 + H2O
CO2 + 2NaOH → Na2CO3 + H2O
3. Reacţia cu oxigenul
Oxizii nemetalelor cu valenţă inferioară se pot oxida la oxizi superiori prin reacţia cu
oxigenul:
2CO + O2 → 2CO2↑
2NO + O2 → 2NO2↑
2SO2 + O2 → 2SO3
C. Alte reacţii ale oxizilor
1. Reacţia cu agenţii reducători
Fe2O3+ 3CO→ 2Fe + 3CO2
Fe2O3+ 2Al → 2Fe + Al2O3
2CuO+ C → 2Cu + CO2
SO2 + 2H2S 3S + 2H2O
CO2+ C → 2CO [29]

III.2.3.Acizii
1. Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
La dizolvare în apă acizii cedează ioni de hidrogen, care împreună cu apa formează ioni
hidroniu cu formula H3O+.
În prezenţa acestor ioni indicatorii acido-bazici se colorează diferit decât în prezenţa ionilor
hidroxid.
În mediu acid culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt: [29]
Indicator Culoare
turnesol roşu
metiloranj roşu
fenolftaleină incolor

2. Reacţia acizilor cu metalele


Metalele situate înaintea hidrogenului în seria reactivităţii chimice a metalelor înlocuiesc
hidrogenul din acizi, conform schemei generale:
acid + metal → sare + hidrogen
Exemple:
2HCl + Mg → MgCl2 + H2↑
Observaţii:
- Dacă metalul are mai multe valenţe, prin reacţia cu un acid se va obţine sarea în care
metalul are valenţa inferioară. (De exemplu Fe formează în reacţie cu HCl FeCl2 şi nu FeCl3).
- Unele metale în prezenţa unor acizi se acoperă cu un strat protector de oxid sau sare care
împiedică acţiunea acidului asupra metalului, fenomen numit pasivare.
3. Reacţia cu oxizii metalici
Acizii reacţionează cu unii oxizi metalici după schema generală:
acid + oxid bazic → sare + apă
Exemple:
2HCl + MgO → MgCl2 + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în oxid.
- Acizii slabi nu reacţionează în anumite condiţii cu oxizii metalici. [29]
4. Reacţia cu bazele (Reacţia de neutralizare)
Acizii reacţionează cu bazele după schema generală:
acid + bază → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O
2HCl + Cu(OH)2 → CuCl2 + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
- Acizii polibazici pot forma în reacţie cu bazele săruri neutre sau săruri acide.
5. Reacţia cu sărurile acizilor mai slabi
Acizii pot scoate din săruri acizii mai slabi după schema generală:
acid tare + sare a acidului slab → sare a acidului tare + acid slab
Exemple:
2HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
HCl + AgNO3 = AgCl + HNO3
Observaţii:
- Ordinea creşterii tăriei celor mai uzuali acizi este:
H2S < H2CO3 < HNO2 < H3PO4 < H2SO3 < HNO3 < H2SO4 < HCl < HBr < HClO4 < HI.
[29]
2H2S + O2 → 2S↑ + 2H2O

III.2.4.Sărurile
1. Reacţia cu metalele mai active decît metalul din sare:
Sărurile pot reacţiona cu matalele aflate în seria reactivităţii metalelor înaintea metalului din
sare, conform schemei generale:
sare1 + metal mai activ → sare2 + metal mai puţin active
HgCl2 + Cu → CuCl2 + Hg↓
2. Reacţia unor săruri cu bazele solubile:
Sărurile solubile ale metalelor care formează baze insolubile reacţionează cu bazele solubile
după schema generală:
sare1 + bază solubilă → sare2 + bază insolubilă
Exemple:
AlCl3 + 3KOH → 3KCl + Al(OH)3↓
NiCl2 + 2KOH → 2KCl + Ni(OH)2↓
FeCl3 + 3NaOH → 3NaCl + Fe(OH)3
Metalele îşi păstrează valenţa. [29]
3. Reacţia cu acizii:
Sărurile reacţionează cu acizii mai tari decăt acidul din sare după schema generală:
sare a acidului slab + acid tare → sare a acidului tare + acid slab
Exemple:
CuS + H2SO4→ CuSO4 + H2S↑
Dacă sarea rezultată este insolubilă, atunci tăria acizilor nu mai contează:
BaCl2 + H2SO4→ 2 HCl + BaSO4↓
FeS + 2HCl → FeCl2 + H2S↑
4. Reacţia sărurilor solubile între ele
Dacă prin combinarea ionilor componenţi a două săruri solubile se formează o sare
insolubilă, atunci cele două săruri solubile pot reacţiona între ele:
BaCl2 + Na2SO4→ 2 NaCl + BaSO4↓ 2KCl + 3O2↑ = 2KClO3
NaCl + AgNO3 = AgCl + NaNO3 PtCl4 → Pt + 2Cl2 [29]
III.2.5.Alte substanțe binare
NH3 + HCl → NH3Cl
4NH3 + 5O2 → 4NO + 6H2O

III.3. Substanțele ternare


III.3.1.Acizii
Metalele situate după hidrogen în seria reactivităţii chimice a metalelor nu înlocuiesc
hidrogenul din acizi. Unele dintre aceste metale reacţionează cu oxoacizii cu caracter puternic
oxidant (H2SO4, HNO3) conform schemei generale:
acid + metal → sare + oxid de nemetal + apă
Exemple:
2H2SO4+ Cu → CuSO4 + 2H2O + SO2↑
8HNO3+ 3Cu → 3Cu(NO3)2 + 4H2O + 2NO↑

H2SO4 + BaCl2 = BaSO4 + 2HCl H2SO4 + 2NaCl → Na2SO4 + 2HCl↑


H2SO4 + CuO → CuSO4 + H2O H2CO3 → H2O + CO2 ↑
H2SO4 + Zn → ZnSO4 + H2↑ H2SO3 → H2O + SO2↑
H2SO4 + CuS → CuSO4 + H2S↑
H2SO4(conc.) + H2S(GAZ) S↓ + SO2↑ + 2H2O [29]

III.3.2.Bazele
1. Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
La dizolvare în apă formează ioni hidroxid cu formula OH -. În prezenţa acestor ioni,
indicatorii acido-bazici se colorează diferit.
În mediu bazic culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:

Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roşu-violet
[29]
2. Reacţia bazelor solubile cu oxizii nemetalici
Bazele solubile reacţionează cu oxizii nemetalici după schema generală:
bază + oxid acid → sare + apă

Exemple:
Ca(OH)2 + SO3 → CaSO4 + H2O
2NaOH + CO2 → Na2CO3 + H2O
Ca(OH)2 + CO2 CaCO3↓ + H2O
Observaţie:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
3. Reacţia cu acizii (Reacţia de neutralizare)
Bazele reacţionează cu acizii după schema generală:
bază + acid → sare + apă
Exemple:
Fe(OH)2 + H2SO4 → FeSO4 + 2H2O
NaOH + HCl → NaCl + H2O
Ca(OH)2 + 2HCl → CaCl2 + 2H2O
Observaţie:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază. [29]
4. Reacţia bazelor solubile cu unele săruri
Bazele solubile reacţionează cu sărurile solubile ale metalelor care formează baze insolubile
după schema generală:
bază solubilă + sare 1 → sare 2 + bază insolubilă
Exemple:
2NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
3KOH + AlCl3 → 3KCl + Al(OH)3↓
5. Reacţia de descompunere a unor baze
Multe baze insolubile şi unele baze solubile suferă reacţii de descompunere la încălzire, cu
formare de oxizi:

Cu(OH)2 CuO + H2O

2Al(OH)3 Al2O3 + 3H2O

Ca(OH)2 CaO + H2O [29]

3NaOH + FeCl = Fe(OH)3 + 3NaCl

III.3.3.Sărurile
CuSO4 + BaCl2 = BaSO4 + CuCl2 Na2SO4 + BaCl2 → BaSO4 + 2NaCl
CuSO4 + Fe → Cu + FeSO4 AgNO3 + NaCl → NaNO3+ AgCl ↓
AgNO3 + Cu → Ag + Cu(NO3)2 CuSO4 + 2NaOH → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
MgCO3+2HCl → H2CO3+MgCl2 CaCO3 + 2HCl → CaCl2 + H2O + CO2↑
NH4Cl + NaOH → NH3 + NaCl + H2O AgNO3 + HCl → HNO3+ AgCl ↓
KClO3 + 6HCl → KCl + 3Cl2 + 3H2O
CaSiO3 + Na2SiO3 + 4SiO2 → CaO * Na2O * 6SiO2
Reacţia de descompunere a unor săruri
Unele săruri se pot descompune prin încălzire cu formare de diferiţi compuşi:

CuCO3 CuO + CO2 - obţinerea CuO în laborator;

CaCO3 CaO + CO2 - obţinerea varului nestins (CaO);

2KClO3 2KCl + 3O2 - obţinerea O2 în laborator;

2NaNO3 2NaNO2 + O2 - obţinerea O2 în laborator;

2AgNO3 2Ag + 2NO2 + O2


2Cu(NO3)2 → 2CuO + 4NO2↑ + O2↑
2NaNO3 2NaNO2 + O2↑
[29]
III.3.4.Alte substanțe ternare
2KMnO4 → K2MnO4 + MnO2 + O2↑

III.4. Substanțele alcătuite din patru și mai multe elemente chimice


NH4NO3 → N2O↑ + 2H2O
NH4NO2 → N2↑ + 2H2O
(NH4)2Cr2O7 → N2 + Cr2O3 + 4H2O
2NaHCO3 → Na2CO3 + CO2↑ + H2O
(NH4)2CO3 2NH3 + CO2↑ + H2O

NH4HCO3 NH3 + CO2↑ + H2O

IV. IMPLIMENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN


DIDACTICA CHIMIEI
Planificarea de lungă durată la chimie, clasa a IX-a
Gimnaziul Borosenii Noi, raionul Rîşcani
Subiectele Subcompetenţe Nr. Strategii didactice Su
lecţiei/conţi d/o Metode Metode rse Data
nuturi Elevul va fi capabil: didactice de eva- Mijloace rec
luare om
Tema 2. Metalele în viaţa noastră (17 ore)
Să explice noţiunea de 1 Proble- §2 S6
metal şi aliaj. matizare Evalu- Mostre 2.1
Caracte- Să descrie poziţia metale- Cinquain are de metale 10.10
ristici lor în Sistemul periodic, Demon- verbală şi aliaje pg.
generale. importanţa în tehnică, în straţie SP 24
viaţa cotidiană, rolul Conver-
biologic al metalelor. saţie
Să coreleze legătura euristică
chimică metalică cu Eseu
proprietăţile fizice şi
utilizarea metalelor.
Să enumere obţinerea 1 Exerciţiul Evalu- Scheme § S7
Obţinerea metalelor. Problema- are Fişe de 2.2
metalelor. tizare verbală lucru pg. 15.10
Să descrie metodele de Demon- 28
obţinere a metalelor. straţie
Proprie- Să enumere proprietăţile 1 Problema- Evalu- Scheme § S7
tăţile fizice ale metalelor. tizare are Fişe de 2.3
fizice ale Exerciţiul verbală lucru pg. 17.10
metalelor. Să caracterizeze proprietăţile Conversa- 30
fizice ale metalelor. ţie
Proprie- Să enumere proprietăţile 1 Conver- Evalu- Fişe de § S8
tăţile chimice ale metalelor. saţia are lucru 2.4
chimice şi Să descrie utilizarea Exerciţiul verbală 22.10
utilizarea metalelor. Problema- pg.
metalelor. Să stabilească legatura tizare 32
dintre structura-proprietăţile- Explicaţia
utilizarea.
Să definească noţiunea: oxid, 1 Explicaţia Evalu- Fişe de § S8
Oxizii şi hidroxid. Conver- are lucru 2.5
hidroxizii Să enumere proprietăţile oxi- saţia verbală 24.10
metalelor. zilor şi hidroxizilor metalelor. euristică pg.
Să scrie ecuaţiile reacţiilor Problema- 35
de interacţiune a metalelor cu tizare
apa, oxizii acizi şi cu acizii. Exerciţiul
Metalele 1 Planşe § S9
alcaline. Să caracterizeze metalele Descope- Probă 2.6
Experien- Na, K după algorit mul: rire scrisă Scheme 31.10
ţa de labo- răspîndirea în mediu, dirijată diferen- pg.
rator nr 1. poziţia în SP, structura ţiat Fişe de 37
Familia- atomului, valenţa, gradul Explicaţia lucru
rizarea cu de oxidare, rolul
mostrele biologic, utilizarea. Cuvinte
de mine- Să explice şi să scrie încrucişate
rale şi ecuaţiile reacţiilor de
săruri de interacţiune a Na şi K cu
sodiu şi clorul, sulful, apa.
potasiu.
Clororare
a flacării.
Să caracterizeze calciul 1 Porto- § S 10
Calciul. conform algoritmulu: Problema- Probă foliul de 2.7
Proprie- răspîndirea în mediu şi în tizare scrisă creaţie 05.11
tăţile apa naturală, poziţia în diferen- pg.
fizice şi SP, structura atomului, Exerciţiul ţiat Fişe dc 41
chimice valenţa, gradul de lucru
ale oxidare, rolul biologic, Explicaţia Raport
calciului. utilizarea. de Colecţia pg.
Să coreleze legătura chi- active- de 44
Experien- mică metalică cu propri- Instruirea tate minerale
ţa de etăţile fizice şi utilizarea reciprocă practică şi
laborator calciului: conţinutul săruride
nr. 2 compuşilor calciului cu Compara- calciu
calitatea apei şi metodele ţia
Familia- de dedurizare a ei. Vase de
rizarea cu Să explice şi să scrie ecuaţi- laborator
mostrele ile reacţiilor de interact-
de mine- ţiune a calciului cu oxi- Reactivi
rale şi genul, clorul, sulful, apa.
săruri de Să investigheze experi-
*
magneziu mental proprietăţile
, calciu, calciului.
*bariu. Să elaboreze rapoarte
despre activitatea
Identifi- experimentală.
carea Să deducă metodele de
ionului de obţinere şi proprietăţile
calciu. chimice ale oxidului şi
hidroxidului de calciu pe
baza schemei legăturii
genetice substanţelor
anorganice.
Să exemplifice utilizarea
compuşilor calciului în
procesul de construcţie şi
renovare în corelaţie cu
proprietăţile lor:
utilizarea eficientă şi
inofensivă.
Să deducă metodele de obţi- 1 Problema- Vase de § S 10
nere şi proprietăţile chimice tizare Probă laborator 2.7
Oxidul şi ale oxidului şi hidroxidului de Experimen scrisă 07.11
hidroxi- calciu pe baza schemei legătu- tul chimic diferen- Reactivi pg.
dul de rii genetice substanţelor Compara- ţiat Fişe de 42
calciu. anorganice. ţia lucru
Să exemplifice utilizarea Instruirea
compuşilor calciului în pro- reciprocă
cesul de construcţie şi reno-
vare în corelaţie cu propri-
etăţile lor: utilizarea eficientă
şi inofensivă.
Să rezolve probleme pentru 1 Algoritmi- Probă Culegere § S 11
Rezolvare determinarea masei unei zarea scrisă de
de substanţe după masa altei Problema- diferen- probleme 12.11
probleme substanţe participante în baza tizare ţiat
ecuaţiei chimice.
Să efectueze calcule în Instruirea
baza corelaţiilor: reciprocă
msol. - ω - msubs. diz.
Să caracterizeze aluminiul 1 § S 11
Aluminiul conform algoritmului: Experi- Raport Vase de 2.8
Proprietă răspîndirea în mediu, po- mentul de laborator 14.11
-ţile fizice ziţia în Sistemul perio- chimic activitat pg.4
şi chimice dic, structura atomului, e 6
ale alu- valenţa, gradul de experi- Reactivi
miniului. oxidare, rolul biologic, Compa- mentală
utilizarea. raţia Fişe de
Experien- Să coreleze legătura Evaluar lucru pg.5
ţa de chimică metalică cu Conver- e 0
laborator proprietăţile fizice şi saţia verbală
nr. 3 utilizarea aluminiului. euristică
Să explice şi să scrie ecua-
Familia- ţiile reacţiilor de prepa- Observa-
rizarea cu rare a aluminiului şi de rea
mostrele interacţiune cu oxigenul,
de clorul, sulful, oxizii me-
minerale talelor, acizii (clorhidric,
şi săruri sulfuric diluat).
de Să deducă metodele de
aluminiu. obţinere şi proprietăţile
chimice ale oxidului şi
hidroxidului de aluminiu
pe baza schemei legăturii
genetice a substanţelor
anorganice.
Să explice proprietăţile
amfotere ale hidroxidului
de aluminiu.
Să deducă metodele de obţ- 1 Problema- § S 12
Oxidul şi inere şi proprietăţile chimice tizare Evalu- Fişe de 2.8
hidroxi- ale oxidului şi hidroxidului de Explicaţia are lucru 19.11
dul de aluminiu pe baza schemei Exerciţiul verbală pg.4
aluminiu. legăturii genetice substanţelor Instruirea 9
anorganice. reciprocă
Să explice proprietăţile
amfotere ale hidroxidul de
aluminiu.
Să caracterizeze fierul con- 1 Conversa- Probă Fişe de § S 12
form algoritmului: răs- ţie scrisă lucru 2.9
Fierul şi pîndirea în mediu, poziţia euristică diferen- 21.11
compuşii în SP, structura atomului, ţiat pg.
lui. valenţa, gradul de Problema- 51,
oxidare, rolul biologic, tizare 53
utilizarea.
Să explice şi să scrie ecua- Compara-
ţiile reacţiilor de prepa- ţie
rare a fierului şi de inte-
racţiune cu oxigenul, clo-
rul, sulful, apa, soluţiile
de acizi şi săruri.
Să compare proprietăţile
chimice ale fierului pe
baza seriei de substituire
a metalelor: poziţiei
metalelor în SP.
Să coreleze legătura chi-
mică metalică cu propri-
etăţile fizice, chimce şi
utilizarea fierului.
Aliajele. 1 § S 13
Corozi- Să explice noţiunile: Compara- Planşe 2.10
unea aliaj, coroziune. ţia Referatul 26.11
metalelor. Fişe de
Experi- Să deducă şi să explice Explicaţia lucru
enţa de la- metodele de combatere a pg.
borator coroziunii şi importanţa Analiza 56-
nr. 4. lor. 59
Familia- Eseu
rizarea cu Să argumenteze importanţa
mostrele metalelor şi aliajelor Dezbateri
de oţel, pentru activitatea
fonta, cotidiană.
minerale
de fier.
Identifi-
carea
ionului de
fier (+3).
Oxidarea
hidroxidu-
lui de
fier(II) în
aer.
Lucrarea Să investigheze experimen- 1 Evaluare Vase de § S 13
practică tal proprietăţile metalelor Exepriment pracitca laborator
nr. 1. şi compuşilor lor. chimic Raport de Reactivi pg.6 28.11
Proprie- Să elaboreze rapoarte activitate Fişe 0
tăţile me- despre activitatea
talelor şi experimentală.
compu-
şilor lor.
Lucrarea Să rezolve probleme experi- 1 Raport de Vase de § S 14
practică mentale la tema „metalele”. Experiment activitate laborator
nr. 2. chimic experi- Reactivi pg.6 03.12
Să elaboreze rapoarte
Rezolvare mentală Fişe de 0
despre activitatea
a proble- experimentală. lucru
melor
experi-
mentale la
tema
„Metale”.
Să compare proprietăţile 1 Arborele S 14
Generali- chimice ale metalelor pe baza genealogic Proiect Fişe de
zarea Seriei de substituire a metale- lucru 05.12
cunoştin- lor; poziţiei metalelor în SP. Diamgrama Referatul
ţelor despre Să rezolve exerciţi şi pro- Venn
metale. bleme în baza proprietăţilor Investi-
(interacţiunea cu nemetalele: Exerciţiul gaţie
halogenii, oxigenul, sulful,
apa, soluţiile de acizi şi
săruri), obţinerii, utilizării
metalelor şi compuşilor lor.
1 Rezolvare de Test de S 15
Evaluarea Să aplice cunoştinţele exerciţii şi Probă evaluare
Sumativă acumulate în situaţii noi. probleme srisă 10.12
Proiect didactic de zi
Disciplina: Chimie
Clasa: a IX-a
Profesor: Vaţic Cristalina
Subiectul: Proprietăţile chimice generale ale metalelor
Tipul lecţiei: Mixtă
Durata: 45 min.
Obiective operaţionale:
Elevul va fi capabil:
O1 – să indice proprietăţile chimice ale metalelor.
O2 – să explice proprietăţile chimice ale metalelor pe bază de ROR.
O3 – să stabilească legături între proprietăţile chimice şi aplicarea metalelor
O4 – să rezolve exerciţii şi probleme care implică cunoaşterea proprietăţile
chimice ale metalelor
O5 – să formuleze şi să-şi argumenteze opinia, să asculte opinia celorlalţi.
O6 – să colaboreze în grup corect şi binevoitor
O7 – să se bucure de succesul propriu şi cel al colegilor
Strategii didactice:
Metode şi procedee: Conversaţia euristică, rezolvare de probleme, lucrul în
echipă, joc didactic, problematizarea, experimentul chimic,
învăţarea prin descoperire, modelarea.
Mijloace educaţionale: Manualul, fişele de lucru, experimentul demonstrativ,
planşe, substanţe şi ustensile de laborator.
Bibliografie:
1. Curriculum naţional. Chimie. Clasele a 7-9-a, Chişinău: LYCEUM, 2010, 36 p.;
2. KUDRIŢCAIA, Svetlana; VELIŞCO, Nadejda. Chimie. Ghidul profesorului, clasa a 9-a,
Chişinău: ARC, 2010, 104 p. ISBN 978-9975-61-587-7;
3. KUDRIŢCAIA, Svetlana ş.a. Chimie. Manual pentru clasa a 9-a, Chişinău: ARC, 2010, 160
p. ISBN 978-9975-61-569-3;
4. KUDRIȚCAIA, Svetlana ș.a. Chimie – întrebări, exerciții, probleme. Pentru clasele 7-9,
Chișinău: ARC, 2012, 184 p. ISBN 9975-61-335-7

Desfăşurarea lecţiei
Obiective Etapele şi mersul lecţiei Metode şi Evaluare
procedee
Moment organizatoric

Repetarea şi consolidarea cunoştinţelor şi


competenţelor obţinute la lecţiile precedente.

Captarea atenţiei:

Toamna de aur, crizanteme de argint, sănătate de


fier, mîini de aur, suflet de aur, tărie de carqacter
titanică ...

Reactualizarea cunoştinţelor Lucrul cu TP Evaluare curentă

Poziţia metalelor în TP
Valenţa metalelor
G.O Conversaţie
Repartizarea e pe straturi Na, Mg, Al euristică.
Utilizarea metalelor

Studierea materiei noi.

Dintre cele 114 elemente cunoscute 92 sunt


metale. Multiplele utilizări ale Me în viaţa de
toate zilele (construcţii metalice, conductori
electrici, acoperiri metalice), cît şi importanţa lor
pentru organizmul uman solicită cunoaşterea
proprietăţilor chimice ale metalelor.

Enunţarea obiectivelor la nivelul elevilor.

La finele lecţiei va trebui să fiţi capabili de a


descrie şi explica proprietăţile chimice ale
metalelor pe baza ROR. Să rezolvaţi exerciţii şi
probleme ce implică cunoaşterea proprietăţile
chimice generale ale Me.

1. Interacţiunea cu oxigenul Păianjenul


O1 Me + Oxigen  Oxid de metal chimic
Na + O2 
O2 Mg + O2  Modelarea
Al + O2 
Învăţarea prin
O1 2. Interacţiunea cu halogenii descoperire
O2 Me + halogen  halogenură
O3 K + Cl2 
O1 3. nteracţiunea cu sulful Modelarea
O2
Me + sulf  sulfură
Ca + S  CaS
Învăţarea prin
descoperire
O1 4. Interacţiunea cu fosforul
O2 Me + fosfor  fosfură
Al + P  AlP

5. Interacţiunea cu carbonul
O1 Me + carbon  carbură
O2 0 0 +2 -1
O3 Ca + 2C  CaC2
-
0 -2e +2
Ca  Ca 1
-
o -1e -1 2
C  C 2

6. Interacţiunea cu azotul
Me + azot  nitrură ( azotură)
o 0 +1 -3
6 Li + N2  2 Li3N
-
0 -1e +1
red Li  Li 6
-
0 +6e -3 6
oxid N2  2N 1

Concluzii: Metalele se comportă ca reducători în Demonstrarea


reacţiile cu nemetalile. experimentului
Experienţa nr.1

Oxidarea lentă a Na

Experienţa nr.2

Arderea Mg

Experienţa nr.3

Arderea Fe

Să observe culoarea şi intensitatea flăcării

Concluzii:

O5 1. Metalele ard în oxigenul din aer formând


oxizi
2. Reactivitatea faţă de oxigenul din aer Lucrul în grup
scade Na  Mg  Fe

O6 Exerciţiul nr.1 Fişa


O7 Problematizarea
Lucrul în echipe:
Echipa nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 Învăţarea prin
descoperire

Sarcina de lucru: nr.1

O4 Stabiliţi proprietăţile chimice ale Me utilizînd


informaţiile din schemă.
Argumentarea
Sarcina de lucru: nr.2 Exerciţiul
O4 Modelarea
Particularizaţi schema pentru Mg, Na şi Al

O1 Joc Didactic
O3
Chim - zar

(pentru a exezersa proprietăţile chimice ale Me) Evaluare curentă


Lucrul cu
Consolidarea cunoştinţelor manualul
O4 Problematizarea
Sarcina de lucru: Rezolvarea
problemelor
Rezolvaţi problema nr.3 pag. 40 din manual

Pr. Nr. 7.11, 7.12 problemar pag.105

Notarea şi comentarea notelor

Lucrul pentru acasă

De învăţat tema pag. 37 – 38


De rezolvat problema nr. 7.14 pag. 105

Proprietăţile chimice ale metalelor


Ex.1 Stabiliţi prin săgeţi corespondenţa dintre reactanţi şi produşii de reacţie
Reactanţi Produşi de reacţie

Al + Cl2 Cu + H2O

Ca + O2 MgS

Mg + S Ca3P2

H2 + CuO AlCl3

Ca + P CaO

Ex.2 Completaţi numai ecuaţiile reacţiilor posibile

Ag + CuSO4  Au + O2 

Mg + O2  Ag + HCl 

Mg + CuSO4  Ca + HCl 

H2 + WO3  Fe + Cl2 

Cu + H2O  Fe + Cu(NO3)2 

Ex. 3 Completaţi ecuaţiile, ştiind că a şi b sunt aceleaşi substanţe în toate reacţiile


Na + a  NaOH + b
Fe + a  Fe3O4 + b
Ca + a  Ca(OH)2 + b

Ex. 4 Scrieţi ecuaţiile reacţiilor ce corespund schemelor


Cu

O2
+
Al

Zn

HCl
Fe
Al

Pb(NO3)2

Na2CO3

Al
+ CuSO4
FeSO4

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

1. Materia studiată în școlile preuniversitare formează o imaginație incompletă despre


proprietățile chimice ale tuturor substantelor din natură, atît simple cît și compuse.
2. Pentru formarea unei imagini mai largi, este necesar de studiat și analizat mai multe surse
diferite ce demonstrează că nu doar substanțele studiate în manualele şcolare au anumite proprietăți
chimice ci și toate celelalte substanțe din natură.
3. Analiza de sistem poate interveni drept un pilon de susţinere în situaţia dată, deoarece
prezintă gama vastă de propărietăţi ca un sistem integru şi poate distinge clase separate ca elemente
simple şi compuse, logic conturate.
4. Elaborînd criterii de clasificare putem aprecia componentele sistemului doar comparîndu-le
pe cele din urmă cu factorii prestabiliţi.
5. Importanţa lucrării constă în plasarea „pe rafturi” marele volum de informaţie, nu doar de a
o stoca repetat.
6. În ceea ce priveşte modulul didactic, reprezintă oglindirea practică a rezultatelor teoretice,
adică care este impactul structurării, sistematizării temei studiate pentru perceperea şi înţelegerea
acesteia de către elevi.
7. Formarea altor criterii după modelul dat permite includerea sub un numitor comun şi a altor
concepte chimice (mai ales în cadrul studiului preuniversitar) în vederea obţinerii unui rezultat
acceptabil.
8. Organizarea orelor extracurriculare ce vizează explicarea și analiza mai detaliată a
proprietăților chimice ale tuturor substanțelor nu doar a celor studiate la orele de chimie.
9. Se recomandă prezentarea informației adăugătoare în cadrul orelor de chimie în școală.
10. Se propune reprezentarea sistematizată a proprietăţilor chimice ale substanţelor simple şi
compuse.

BIBLIOGRAFIE

1. CONUNOV, Ț.; POPOV, M.; FUSU, I.. Curs de chimie, Chișinău: Lumina, 1992, 592 p.;
2. Curriculum național. Chimie. Clasele a 7-9-a, Chișinău: LYCEUM, 2010, 36 p.;
3. DRAGALINA, Galina ș.a. Chimie. Manual pentru clasa a 8-a, Chișinău: ARC, 2013, 160 p.
ISBN 978-9975-61-736-9;
4. GODOROJA, Rita; LITVINOVA, Tatiana. Compendiu la chimie. Chișinău: ARC, 2013, 113
p. ISBN 978-9975-61-724-6;
5. KUDRIȚCAIA, Svetlana; VELIȘCO, Nadejda. Chimie. Ghidul profesorului, clasa a 9-a,
Chișinău: ARC, 2010, 104 p. ISBN 978-9975-61-587-7;
6. KUDRIȚCAIA, Svetlana ș.a. Chimie. Manual pentru clasa a 9-a, Chișinău: ARC, 2010, 160
p. ISBN 978-9975-61-569-3;
7. KUDRIȚCAIA, Svetlana ș.a. Chimie – întrebări, exerciții, probleme. Pentru clasele 7-9,
Chișinău: ARC, 2012, 184 p. ISBN 9975-61-335-7;
8. MELENTIEV, Eugenia; ROMAN, Maria. Să învățăm logic chimia – prin exercuții,
probleme, teste. Chișinău: LUMINA, 2006, 224 p. ISBN 9975-65-231-X;
9. BЛАДИМИРСКИЙ, С. Р.. Системотехника машиностроения. Методология и
практические приложения., СП б: Питер, 1994, 286 c.;
10. ЗАЙЦЕВ, О. С.. Общая химия. Направление и скорость химических процессов.
Строение вещества: Учебное пособие для студентов нехимических университетов.
Москва, высшая школа, 1983, 248 c.;
11. KОЗЛОВ, Г. Ф.; ОСТАПЧУК, Н. В.; ЩЕРБАТЕНКО, В. В.. Системный анализ
технологических процессов на предприятиях пищевой промышленности., Киев:
Технiка, 1997, 200c.;
12. MЕЛЬНИКОВА, Л. И.; ШВЕДОВА, В. В.. Системный анализ при создании и освоении
объектов техники, Москва, ВНИИПИ, 1991, 85 с.;
13. ЧЕКРАСОВ, Б. В.. Основы общей химии, т. 1, Москва, 1965, 321 с.;
14. ПРОХОРОВ, А. М.. Химическая энциклопедия, т. 2, 1334 с.;
15. CОЛОДОВНИКОВ, В. В.. Системный анализ и проектирование многообъектных
систем управления, Москва, Изд-вo: МГТУ им. Н.Э. Баумана,1982, 43 c.;
16. ЧЕРНЫШЕВ, В. Н.; ЧЕРНЫШЕВ, А. В.. Теория систем и системный анализ, Тамбов:
ТГТУ, 2008, 93 с.;
17. ЧУГАЕВ, Л. А.. Открытие кислорода и теория горения в связи с философскими
учениями древнего мира, Избр. труды, т. 3, М., 1962;
18. http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=sistematic;
19. chimiecnihd.wikispaces.com;
20. http://chimiegenerala.3x.ro/Capitolul2/Curs/c2_7.htm;
21. http://chimiepentrubac.wordpress.com/2012/05/11/clasificarea-substantelor-chimice/;
22. http://dexonline.ro/definitie;
23. http://www.referat.ro/;
24. http://ro.wikipedia.org//;
25. http://ru.scribd.com/doc/24960810/CHIMIA-NEMETALELOR-gr-18;
26. http://ru.scribd.com/doc/186682390/Tema-15-Nemetale#download;
27. http://ru.wikipedia.org/;
28. http://www.scritub.com/stiinta/chimie/Substantele-chimice143318243.php;
29. http://www.lefo.ro/.
DECLARAŢIE

privind asumarea răspunderii

Subsemnata_________________________________, absolventa al Universităţii de Stat


„Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Ştiinţe reale, Economice şi ale Mediului, specializarea
Didactica chimiei, înscris la susţinerea tezei de master declar pe propria răspundere că lucrarea de
faţă este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele si pe baza informaţiilor obţinute din surse
care au fost citate si indicate, conform normelor etice, în note şi în bibliografii.

Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora şi că nici o parte din lucrare nu
încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.

Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de învăţământ
superior in vederea obţinerii unui grad sau titlu ştiinţific ori didactic.

Data __________________________

Semnătura______________________