Sunteți pe pagina 1din 136

NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL

1-SEF LUCRARI UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

3. NOŢIUNI DE GEODEZIE MATEMATICA(GEODEZIE


ELIPSOIDALĂ)

3.1. Introducere
Geodezia elipsoidală sau geodezia sferoidală sau geodezia geometrică sau geodezia
matematică se ocupă cu studiul metodelor de rezolvare a problemelor care apar în geodezie
pe suprafaţa elipsoidului considerat. Stabilirea acestor metode presupune şi studierea
suprafeţei matematice cu care este echivalată suprafaţa Pământului (elipsoidul) precum şi a
metodelor de reducere a observaţiilor geodezice pe elipsoidul de referinţă.
După cum s-a prezentat în capitolul 2 (paragraful (2.14.2), o reprezentare mai corectă
a figurii Pământului se poate face prin intermediul elipsoidului cu trei axe, dar, deoarece este
dificil să se lucreze pe o astfel de suprafaţă, a fost preferat elipsoidul de rotaţie.
Elipsoidul de referinţă este elipsoidul utilizat la un moment dat pentru
rezolvarea problemelor geodezice.
Axa de rotaţie a unui astfel de elipsoid este paralelă şi apropiată de axa de rotaţie a
Pământului iar centrul său geometric este în apropierea centrului de masă al Pământului.
Schimbarea elipsoidului de referinţă derivă din faptul că, pe măsura trecerii timpului,
s-au dezvoltat mijloacele de calcul şi de măsurare care au permis utilizarea unor alte metode
şi relaţii de determinare a parametrilor elipsoidului. La aceasta au contribuit, evident, şi
densitatea şi modul de repartizare a punctelor pe suprafaţa terestră. Toate aceste noi
determinări se efectuează în vederea găsirii unui elipsoid de referinţă a cărui axă de rotaţie să
coincidă cu axa de rotaţie a Pământului şi centrul său geometric să coincidă cu centrul de
masă al Pământului. Un asemenea elipsoid există, deocamdată, numai ca noţiune teoretică şi
el este denumit elipsoidul terestru general. Dimensiunile şi orientarea acestui elipsoid în
raport cu geoidul sunt astfel determinate încât abaterile dintre cele două suprafeţe să fie
minime.
Deoarece, din motivele mai sus amintite, au fost utilizaţi, de-a lungul timpului, mai
mulţi elipsoizi de rotaţie ca referinţă o altă problemă importantă pe care trebuie să o rezolve
geodezia elipsoidală este aceea a transcalculului de coordonate de pe un elipsoid pe altul.

1
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARI UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

3.2. Sisteme de coordonate utilizate frecvent în geodezia elipsoidală

Fig.3.1. Elipsoidul de rotaţie

Considerăm fig.3.1. unde S P este un punct situat pe suprafaţa terestră iar S este
proiecţia lui (în lungul normalei) pe elipsoidul de rotaţie.
Normala într-un punct este reprezentată de dreapta ce trece prin punct şi este
perpendiculară pe planul tangent la elipsoid în punctul considerat. Normala într-
un punct este unică şi ea nu trece prin originea sistemului de coordonate (O)
decât atunci când punctul considerat se află la unul din poli sau la Ecuator.
Poziţia acestui punct poate fi definită prin:
Coordonatele rectangulare rectilinii X , Y , Z care definesc poziţia punctului pe
suprafaţa Pământului şi coordonatele X ', Y ', Z ' care definesc poziţia proiecţiei pe elipsoid a

punctului ( X '  OS1' , Y '  OS 2' ; Z '  OS3' ) .

Sistemul cartezian global elipsoidal, notat, de regulă, cu X , Y , Z este foarte apropiat


de sistemul cartezian global geocentric notat cu X , Y , Z , notaţii utilizate în continuare în
relaţiile de calcul.
În cadrul acestui sistem cartezian global elipsoidal de coordonate:
- axa Z este orientată după axa de rotaţie a Pământului;
- planul XY este situat în apropierea planului ecuatorial terestru;
- planul XZ este situat în planul meridianului Greenwich.

2
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Coordonatele geodezice B, L . Acestea definesc poziţia proiecţiei punctului
considerat pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie. Pentru stabilirea poziţiei punctului pe suprafaţa
terestră este necesar să se precizeze şi înălţimea acestuia faţă de elipsoid, adică să se
precizeze altitudinea elipsoidală notată H E .
Meridianul unui punct este definit de secţiunea de plan care trece prin normala
la elipsoid în punctul considerat şi prin axa polilor.
Longitudinea ( L) unui punct este unghiul diedru format între meridianul origine
(Greenwich) şi meridianul punctului considerat. Acest unghi se măsoară de la
meridianul origine către meridianul punctului considerat şi poate fi longitudine
estică şi longitudine vestică.
Latitudinea ( B ) unui punct este unghiul format de normala în punct cu planul
ecuatorului. Acest unghi se măsoară de la planul ecuatorului către normala la
elipsoid şi poate fi latitudine nordică şi latitudine sudică.
Localităţile ţării noastre care au valorile extreme ale acestor coordonate sunt
prezentate în tabelul de mai jos

Tabelul 3.1. Localităţile României situate la extremităţi


Punct cardinal Denumire localitate Valoarea extremă
Nord Horodiştea B  48015'
Sud Zimnicea B  43037 '
Est Sulina L  290 41'
Vest Beba Veche L  20015'

3.3. Elipsoidul de rotaţie

3.3.1. Parametrii elipsoidului de rotaţie


Un elipsoid de rotaţie poate fi definit prin minim doi parametri, cu condiţia ca cel
puţin unul dintre aceştia să fie liniar. În Tabelul 3.2. sunt prezentaţi principalii parametri
geometrici care pot defini un elipsoid precum şi relaţiile de calcul a unora dintre aceştia.
Primii trei parametri mai sunt cunoscuţi ca parametri geometrici principali, iar semiaxa mare
şi turtirea geometrică sunt cei doi parametri care definesc, de regulă, un elipsoid de rotaţie.

3
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Tabelul 3.2. Parametrii geometrici ai elipsoidului de rotaţie
Nr.crt. Parametru Denumire parametru Relaţii de calcul
1 a Semiaxa mare sau raza ecuatorială 
a b
2 f Turtirea geometrică f 
a
3 b Semiaxa mică b  a (1  f )
a 2  b2
4 e Prima excentricitate e
a2
a 2  b2
5 e' A doua excentricitate e' 
b2
6 E Excentricitatea liniară E  a 2  b2
a2
7 c Raza de curbură polară c
b

Evident, din relaţiile prezentate în tabelul de mai sus, se pot stabili şi alte formule de
legătură între diverşii parametri utilizaţi în mod curent în calcule.
În Tabelul 3.3. sunt prezentaţi câţiva dintre elipsoizii utilizaţi de-a lungul timpului în
ţara noastră precum şi valorile parametrilor geometrici care îi definesc.

Tabelul 3.3. Principalii elipsoizi utilizaţi şi parametri care îi definesc

Denumire elipsoid Semiaxa mare [m] Turtirea geometrică


Bessel 6377379,177 1:299,1285
Clarke 6378243,000 1:293,465
Hayford 6378388,000 1:297,000
Krasovski 6378245,000 1:298,300
WGS 84 6378137,000 1:298,25722357

3.3.2. Ecuaţiile parametrice ale elipsoidului de rotaţie


Ecuaţia generală a unui elipsoid de rotaţie este
X 2 Y2 Z2
  1  0 (3.1)
a 2 a 2 b2
Scrisă sub această formă, ecuaţia elipsoidului de rotaţie este puţin utilizată în geodezia
elipsoidală. Având în vedere că aceste coordonate rectangulare rectilinii sunt funcţii (pot fi
exprimate în funcţie) de coordonatele geodezice
X  X ( B, L); Y  Y ( B, L); Z  Z ( B )

4
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
dorim să deducem relaţiile de legătură dintre cele două tipuri de coordonate. Pentru început,
se exprimă coordonatele rectangulare X , Y , Z funcţie de coordonatele x, z definite ca în
fig.3.2. (axa z coincide cu axa Z , iar axa x este în planul meridianului care trece prin punctul
considerat).

Fig.3.2. Sistem de coordonate local

Din figură se poate observa că


X  x cos L
Y  x sin L (3.2)
Zz
Ecuaţia elipsei meridiane scrisă sub formă implicită este dată de relaţia
x2 z 2
 1  0 . (3.3)
a 2 b2
Ştiind că
a 2  b2
e2   b 2  a 2 (1  e 2 ) (3.4)
a2
prin înlocuire în relaţia (3.3) şi efectuarea calculelor se obţine expresia
z2
x2  2
 a2  0 . (3.5)
1 e
Panta, coeficientul unghiular al tangentei la curbă în punctul considerat, (imaginea din
dreapta a fig.3.2) este
dz
tan( B  900 )   ctg B  . (3.6)
dx

5
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Acest coeficient unghiular poate fi exprimat şi analitic, fiind egal cu prima derivată a
funcţiei. Fiind dată funcţia f ( x, y )  0 atunci diferenţiala totală, relaţia (1.1) este
f f
df  dx  dy  0 sau df  f '( x ) dx  f '( y ) dy  0 ,
x y
ceea ce înseamnă că, în cazul de faţă, se poate scrie relaţia
dz f '( x )
 . (3.7)
dx f '( z )
Derivatele de ordinul I ale funcţiei (3.5) se pot calcula imediat
2z
f '( x)  2 x şi f '( z )  ,
1  e2
de unde se deduce că
dz x(1  e 2 )

dx z
sau, înlocuind în relaţia (3.6)
z  x(1  e 2 ) tan B . (3.8)
În acest fel s-a reuşit să se exprime coordonata z în funcţie de coordonate x. Dacă se
are în vedere această ultimă expresie, după efectuarea calculelor, relaţia (3.5) va avea
următoarea formă
a cos B
x . (3.9)
1  e 2 sin 2 B
S-a obţinut astfel o expresie de calcul a coordonatei x în funcţie de latitudinea
punctului considerat şi elementele care definesc elipsoidul de rotaţie utilizat.
Pentru a uşura scrierea relaţiilor, în geodezia elipsoidală, se face următoarea notaţie

W  1  e 2 sin 2 B . (3.10)
Cu această notaţie expresia (3.9) poate fi scrisă sub forma
a cos B
x . (3.11)
W
În continuare se exprimă şi coordonata z în funcţie de aceiaşi parametri adică, având
în vedere relaţia (3.11) expresia (3.8) devine
a cos B (1  e 2 ) tan B a sin B(1  e 2 )
z 
1  e 2 sin 2 B 1  e 2 sin 2 B
sau
a sin B(1  e 2 )
z . (3.12)
W
6
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Relaţiile (3.10) reprezintă ecuaţiile parametrice ale elipsei meridiane în funcţie de
latitudinea geodezică B.
Dacă în relaţia (3.10) se exprimă prima excentricitate în funcţie de a doua
excentricitate (a se vedea Tabelul 3.2) se obţine
1  e '2 cos 2 B
W2 
1  e '2
şi de aici se deduce forma unei noi expresii (notaţii) utilizate în geodezia elipsoidală

V  1  e '2 cos 2 B . (3.13)


Pentru aceste elemente auxiliare W şi V , des utilizate, s-au întocmit tabele din care,
funcţie de latitudinea geodezică, se puteau extrage valorile funcţiilor. Evident, acum aceste
funcţii pot fi calculate foarte repede şi foarte uşor prin intermediul mijloacelor actuale de
calcul.
Între cele două funcţii auxiliare pot fi stabilite mai multe relaţii de legătură care
depind de parametrii elipsoidului de rotaţie utilizaţi. Dintre acestea cele mai folosite sunt
următoarele:
- în funcţie de prima excentricitate
W  V 1  e2 , (3.14)
- în funcţie de a doua excentricitate
V
W , (3.15)
1  e '2
- în funcţie de raza de curbură polară
c W  a V . (3.16)
Dacă se au în vedere aceste ultime relaţii determinate, ecuaţiile parametrice ale elipsei
meridiane pot fi scrise şi astfel
a cos B c cos B
x  , (3.17)
W V
a (1  e 2 ) sin B c(1  e 2 ) sin B
z  . (3.18)
W V
În final, revenind la relaţiile (3.2), prin înlocuiri cu expresiile (3.17) şi (3.18) se obţin
ecuaţiile parametrice ale elipsoidului de rotaţie, relaţii utilizate frecvent în geodezia
elipsoidală

7
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
a cos B cos L c cos B cos L
X 
W V
a cos B sin L c cos B sin L
Y  (3.19)
W V
a (1  e ) sin B c(1  e 2 ) sin B
2
Z 
W V
3.4. Razele de curbură principale
Liniile de coordonate sunt reprezentate de meridiane ( L  const .) şi paralele
( B  const .) . Considerăm un punct S pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie (fig.3.3) care este
proiecţia, după normala la elipsoid, a unui punct de pe suprafaţa terestră. Prin această
normală trec o infinitate de plane. Toate aceste plane sunt perpendiculare pe planul tangent la
suprafaţa elipsoidului în punctul considerat, S.
Curbele plane care rezultă din intersecţia planelor perpendiculare pe planul
tangent la suprafaţa elipsoidului se numesc secţiuni normale.
Dintre aceste secţiuni normale există două, perpendiculare între ele, care au curbura
maximă şi, respectiv, minimă, numite secţiuni normale principale. Una se numeşte
secţiunea meridiană (secţiunea elipsei meridiane) iar cealaltă se numeşte secţiunea
primului vertical.

Secţiunea primului vertical

Secţiunea meridiană

Fig.3.3. Secţiuni normale

3.4.1. Raza de curbură a elipsei meridiane


Planul meridian este definit de axa polilor ( PP ') şi normala la elipsoid dusă
prin punctul considerat.

8
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Secţiunea meridiană este dată de intersecţia planului meridian cu elipsoidul de
rotaţie şi are forma unei elipse.
Se consideră două puncte S1 şi, respectiv, S2 infinit apropiate, aflate la distanţa s
unul de celălalt (fig.3.4).
 este unghiul infinit mic dintre tangentele duse prin punctele S1 şi S 2 , unghi
egal cu cel format de cele două normale
  B .

Secţiunea meridiană

Fig.3.4. Raza de curbură a elipsei meridiane

Raza de curbură a elipsei meridiane, notată cu M, se determină, prin definiţie, cu


relaţia
s ds
M  lim  , (3.20)
  0  d
sau
ds
M . (3.21)
dB
Elementul ds este un element de arc de elipsă şi el se poate determina cu următoarea
relaţie
ds 2  dx 2  dz 2 , (3.22)
deci
2 2
 dx   dz 
M     . (3.23)
 dB   dB 

9
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Se cunosc ecuaţiile parametrice ale elipsei meridiane, relaţiile (3.11) şi (3.12), din
care vrem să determinăm elementele care apar în relaţia (3.23).
a cos B
x  a cos B (1  e 2 sin 2 B ) 1/ 2
2 2
1  e sin B
deci
dx   1 
 a  sin B(1  e 2 sin 2 B) 1/2  cos B    (1  e 2 sin 2 B) 3/2 (2ae 2 sin B cos B  
dB   2 
  a sin B(1  e 2 sin 2 B )3/ 2 (1  e 2 )
sau
dx a sin B(1  e 2 ) a sin B(1  e 2 )
   . (3.24)
dB (1  e 2 sin 2 B)3/ 2 W3
În mod asemănător se procedează şi pentru determinarea celui de-al doilea termen
1
a (1  e 2 ) sin B 
z  a (1  e 2 ) sin B (1  e 2 sin 2 B ) 2
W
deci
dz  1 
 a (1  e 2 ) cos B (1  e 2 sin 2 B ) 1/ 2  sin B (1  e 2 sin 2 B ) 3/ 2 2e 2 sin B cos B  
dB  2 
 a (1  e 2 ) cos B (1  e 2 sin 2 B ) 3/ 2
sau
dz a(1  e 2 ) cos B a (1  e 2 ) cos B
   (3.25)
dB (1  e 2 sin 2 B)3/ 2 W3
Înlocuind relaţiile (3.24) şi (3.25) în relaţia (3.23) se obţine expresia de calcul a razei
de curbură a elipsei meridiane funcţie de latitudine şi elementele elipsoidului de rotaţie
a (1  e 2 ) a (1  e 2 ) c
M 3
 2 2 3/ 2
 3.
W (1  e sin B ) V

10
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

3.4.2. Raza de curbură a primului vertical

Secţiunea primului vertical

Fig.3.5. Raza de curbură a primului vertical

Secţiunea normală a primului vertical este, după cum a mai fost precizat,
perpendiculară pe secţiunea meridiană. Această secţiune are aceeaşi tangentă T ca şi
secţiunea paralelului ce trece prin punctul considerat. Datorită acestui fapt, în punctul S se
poate aplica teorema Meusnier (paragraful 3.6.5, relaţia (3.85))
r  N cos B , (3.27)
obţinându-se astfel relaţia de legătură dintre raza de curbură a paralelului ( r ) şi raza de
curbură a primului vertical, notată N .
r x a c
N    . (3.28)
cos B cos B W V
În continuare se vor determina valorile acestor raze de curbură în cele două puncte
extreme: ecuator şi poli.
Pentru început, se determină valoarea razei de curbură a elipsei mediane
M 00  a (1  e 2 )  a
a a2 (3.29)
M 900   ca
1  e2 b
Din relaţiile de mai sus,
- deoarece raza de curbură a elipsei mediane la pol este egală cu raza de curbură
polară (care este mai mică decât semiaxa mare a elipsoidului de rotaţie considerat)
şi
- pentru că raza de curbură la ecuator este mai mică decât semiaxa mare a aceluiaşi
elipsoid

11
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
se poate trage concluzia că valoarea razei de curbură a elipsei meridiane creşte de la ecuator
la poli.
Pentru aceleaşi puncte extreme se calculează valorile razei de curbură a primului
vertical
N 00  a
a a2 (3.30)
N 900   ca
1  e2 b
Din aceste relaţii se poate trage aceeaşi concluzie, adică raza de curbură a primului
vertical creşte, ca şi raza de curbură a elipsei meridiane, odată cu latitudinea geodezică B.
Raportul dintre cele două raze de curbură este
N
V2 ,
M
ceea ce înseamnă că întotdeauna raza de curbură a primului vertical este mai mare sau cel
mult egală cu raza de curbură a elipsei meridiane ( N  M ) , pentru că valoarea V 2 este
supraunitară. Din acest motiv raza de curbură a primului vertical se mai numeşte şi marea
normală.
16.10.2013
3.5. Determinarea parametrilor elipsoidului de rotaţie din măsurători
de arce de meridian şi paralel
Una dintre posibilităţile de determinare a lungimii arcului de meridian constă în
utilizarea dezvoltărilor în serie. În fig.3.6. cu dsm s-a notat un element de arc de elipsă

meridiană. Lungimea unui arc de meridian cuprins între punctul S1 de latitudine B1 şi

punctul S2 de latitudine B2 se poate determina prin integrarea unei relaţii de forma (a se


vedea relaţia (3.21))
dsm  MdB  a (1  e 2 )(1  e 2 sin 2 B ) 3/ 2 dB (3.31)
deci
S2 B2

s1m 2   dsm  a (1  e 2 )  (1  e 2 sin 2 B) 3/ 2 dB (3.32)


S1 B1

12
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

Secţiunea meridiană

Fig.3.6. Lungimea arcului de meridian


Pentru a calcula această integrală eliptică, mai întâi se dezvoltă, conform relaţiei (1.10),
expresia din interiorul integrale
3 15
(1  e 2 sin 2 B) 3/ 2  1  e 2 sin 2 B  e 4 sin 4 B  (3.33)
2 8
Deoarece
1 1
cos 2 B  1  2sin 2 B  sin 2 B   cos 2 B
2 2
şi
1 1 1 3 1 1
sin 4 B   cos 2 B  cos 2 2 B   cos 2 B  cos 4 B
4 2 4 8 2 8
prin înlocuire în relaţia (3.33) rezultă
3 3 45 15 15
(1  e 2 sin 2 B) 3/ 2  1  e 2  e 2 cos 2 B  e 4  e 4 cos 2 B  e 4 cos 4 B  (3.34)
4 4 64 16 64
Dacă se fac notaţiile
3 45 4
  1  e2  e 
4 64
3 15 4
  e2  e  (3.35)
4 16
15
  e4  
64
relaţia (3.34) se mai poate scrie sub forma
(1  e 2 sin 2 B) 3/ 2     cos 2 B   cos 4 B 
şi deci expresia (3.32) devine
B2

s1 2
m  a (1  e )  (   cos 2 B   cos 4 B  ) dB 
2

B1

13
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
B2
1 1
 a (1  e 2 )   B   sin 2 B   sin 4 B
2 4 B1

Cu notaţiile
a (1  e 2 )
P 
0
a (1  e 2 )
Q 
2
a (1  e 2 )
R 
4

relaţia de calcul a lungimii arcului de meridian între cele două puncte va avea următoarea
formă12
s1m 2  P ( B2  B1 )0  Q (sin 2 B2  sin 2 B1 )  R(sin 4 B2  sin 4 B1 )  (3.36)
Cu privire la calculul lungimii arcului de meridian se pot face mai multe observaţii:
- pentru calculul lungimii arcului de meridian de la ecuator până la un punct
oarecare, de latitudine B, de pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie se particularizează
relaţia (3.36) pentru B1  0
- din relaţiile deduse se poate observa că lungimea arcului de meridian între două
puncte este funcţie de elipsoidul de rotaţie considerat, acesta furnizând mărimea
semiaxei mari şi a primei excentricităţi, şi de latitudinile la care se găsesc cele
două puncte. Astfel pentru gradaţia sexagesimală şi elipsoidul Krasovski valorile
primelor constante dintr-o relaţie de forma 3.36 sunt următoarele:
P  111134,861082813 m
Q  16 036, 480 221834 m
R 16,828053282 m
S 0, 021971904 m
T 0, 000 030562 m
- deoarece raza de curbură a elipsei meridiane creşte de la ecuator spre pol şi
lungimea arcului elementar de meridian creşte în acelaşi sens. Pentru arcele
elementare lungimile aproximative sunt următoarele

12
Relaţiile de calcul în care s-au utilizat mai mulţi termeni în dezvoltarea în serie sunt prezentate în paragraful
8.2.1.3, relaţia (8.1)

14
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Tabelul 3.4. Lungimile arcelor elementare de meridian
Lungimea arc [m]
Arc de Gradaţia Gradaţia
sexagesimală centesimală
un grad 111000 100000
un minut 1852 1000
o secundă 32 10

3.5.2. Calculul lungimii arcului de paralel


Se consideră două puncte S1 şi S2 situate pe aceeaşi rază r (fig.3.7) de latitudine B1,

având longitudinile L1 şi L2 .

Fig.3.7. Lungimea arcului de paralel

Lungimea unui arc elementar de paralel se determină cu expresia


dsP  r  dL (3.37)
care poate fi integrată imediat, raza paralelului fiind, în această situaţie, o valoare constantă
(r  const .) ce poate fi determinată cu relaţia (3.27)
r  ( L2  L1 ) '
s1P 2  . (3.38)
arc1'

15
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

3.6. Curbe pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie


3.6.1. Elementul liniar al curbei
Se consideră un punct S1 pe suprafaţa
elipsoidului de rotaţie (fig.3.8) şi un element de
curbă ds nesituat pe liniile de coordonate, deci
de un azimut oarecare.
Pe o suprafaţă oarecare coordonatele
carteziene ale unui punct sunt funcţie de
coordonatele sale geodezice

Fig.3.8. Elementul liniar al unei X  X ( B, L )


curbe pe elipsoidul de rotaţie Y  Y ( B, L ) (3.39)
Z  Z ( B, L )
Pentru un elipsoid de rotaţie coordonata Z este funcţie numai de latitudinea punctului
Z  Z ( B) .
Elementul de arc ds al unei curbe situate pe o suprafaţă oarecare poate fi determinat
printr-o relaţie de forma
ds 2  dx 2  dy 2  dz 2 . (3.40)
În continuare, având în vedere expresiile (3.39), se caută să se exprime elementul de
arc în funcţie de coordonatele geodezice şi cele carteziene
X X
dx  dB  dL
B L
Y Y
dy  dB  dL (3.41)
B L
Z Z
dz  dB  dL
B L
Prin introducerea relaţiilor (3.41) în relaţia (3.40), efectuarea calculelor şi adoptarea
notaţiilor de mai jos
2 2 2
 X   Y   Z 
E      
 B   B   B 
 X   X   Y   Y   Z   Z 
F        (3.42)
 B   L   B   L   B   L 
2 2 2
 X   Y   Z 
G     
 L   L   L 

16
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
se obţine următoarea formulă de calcul a lungimii unui element de arc de azimut oarecare,
situat pe o suprafaţă oarecare
ds 2  E  dB 2  2 F  dB  dL  G  dL2 . (3.43)
Această relaţie este cunoscută sub denumirea de prima formă fundamentală
pătratică.
Dacă elementul de arc s-ar afla pe una din axele de coordonate atunci se obţin
următoarele relaţii
- pentru B  const  dB  0

dsB2  G  dL2 sau dsB  G  dL (3.44)

- pentru L  const  dL  0 iar elementul de arc va fi notat dsL

dsL2  E  dB 2 sau dsL  E  dB . (3.45)


În cazul unui elipsoid de rotaţie reţeaua de meridiane şi paralele este ortogonală ceea
ce înseamnă
ds 2  dsm2  ds 2p . (3.46)

Deoarece
dsL  dsm  M  dB ,
dsB  ds p  r  dL ,

prin înlocuire în relaţia (3.46) se obţine


ds 2  M 2 dB 2  r 2 dL2 , (3.47)
adică
M2  E
r2  G (3.48)
0F
ceea ce înseamnă că pentru orice suprafaţă de revoluţie, atunci când sistemul de coordonate
este ortogonal, este satisfăcută relaţia F  0 .

17
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

3.6.2. Unghiul format de liniile de coordonate



Un vector a este un segment de dreaptă orientat
caracterizat prin modul (notat cu a), direcţie, sens şi
punct de aplicaţie. Dacă se iau în considerare
proiecţiile sale pe cele trei axe de coordonate

a X  a  cos(a , X )

aY  a  cos(a , Y )

aZ  a  cos(a , Z )

cos(a , X )   a
Fig.3.9. Unghiul format de 
liniile de coordonate cos(a , Y )   a

cos(a , Z )   a
sunt cosinuşii directori (care definesc doar unghiurile formate cu axele de

coordonate), atunci un vector poate fi scris fie în funcţie de proiecţiile pe axe a (a X , aY , aZ ) ,

fie în funcţie de cosinuşii directori a ( a ,  a ,  a ) .

Cosinuşii directori ai tangentei t ( ,  ,  ) la o curbă oarecare S1S 2 sunt

dx dy dz
 ;   ;  , (3.49)
ds ds ds
unde ds este elementul de arc, relaţia (3.40).
Având în vedere relaţiile (3.39), care indică faptul că aceste coordonate carteziene
sunt funcţie de coordonatele geodezice, se poate scrie
X B X L
 
B ds L ds
Y B Y L
  (3.50)
B ds L ds
Z B Z L
 
B ds L ds

Pentru tangenta tB ( B ,  B ,  B ) la curba B  const ., având în vedere şi relaţia (3.44) se
pot determina cosinuşii directori cu relaţiile
1 X
B 
G L
1 Y
B  (3.51)
G L
1 Z
B 
G L

18
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

Pentru tangenta tL ( L ,  L ,  L ) la curba L  const ., având în vedere şi relaţia (3.45) se
pot determina cosinuşii directori cu relaţiile
1 X
L 
E B
1 Y
L  (3.52)
E B
1 Z
L 
E B
La limită, norma (modulul) vectorului elementar de tangentă este identică cu norma
elementului de arc ds  dt .

Cosinusul unghiului dintre doi vectori este dat de suma produselor cosinuşilor
directori, iar în cazul unghiului dintre două linii de coordonate
cos    B L   B  L   B L . (3.53)
Având în vedere relaţiile (3.51) şi (3.52) expresia (3.53) va avea următoarea formă
1  X X Y Y Z Z 
cos      ,
EG  B L B L B L 
sau dacă se ţine cont de a doua expresie din relaţiile (3.42)
F
cos   . (3.54)
EG
Pentru sinusul aceluiaşi unghi se deduce relaţia

EG  F 2
sin   1  cos 2   . (3.55)
EG
Din aceste ultime două relaţii, se poate observa, încă odată, că într-adevăr condiţia de
ortogonalitate (deci şi în cazul elipsoidului de rotaţie) este F  0 , pentru că numai în acest
caz sin   1 şi cos   0 .

3.6.3. Calculul elementului de arie


Pentru domenii mici, când elementul de arc poate fi considerat egal cu elementul de
coardă, elementul de arie pe o suprafaţă oarecare se determină, asemănător calculelor din
plan, cu o relaţie de forma
dS  dsB dsL sin  (3.56)
Având în vedere relaţiile (3.44), (3.45) şi (3.55) formula de calcul a elementului de
arie este

19
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
dS  EG  F 2 dBdL . (3.57)
În cazul unui sistem ortogonal de
coordonate este îndeplinită condiţia F  0 ,
deci
dS  EGdBdL ,
iar dacă se au în vedere relaţiile (3.48) relaţia
de calcul a elementului de arie pe elipsoidul
de rotaţie va avea următoarea formă
dS  M  r  dB  dL (3.58)
Fig.3.10. Elementul de arie pe
elipsoidul de rotaţie Cu relaţia (3.27) elementul de arie se va
determina astfel
dS  M  N  cos B  dB  dL . (3.59)
O altă relaţie se poate obţine dacă se utilizează raza medie de curbură Gauss (relaţia
(3.97), paragraful 3.6.7)
dS  R 2 cos B  dB  dL . (3.60)
Pentru suprafeţe mici se poate aplica expresia
B " L "
S  R 2 cos B  , (3.61)
 "2
pentru suprafeţe mai mari trebuind să se aplice relaţiile prezentate în cadrul paragrafului
8.2.1.5.
Este evident că pentru aceleaşi diferenţe de latitudine şi longitudine aria este funcţie
de latitudinea la care se află suprafaţa pe elipsoid a cărei arii se calculează. Astfel pentru
diferenţele de 1" 1" la pol aria este de 955.526 m2, la latitudinea de 440 aria este de
667.669 m 2 iar la 480 de 640.270 m2.

3.4.6. Azimutul unei curbe


Azimutul unei curbe (fig.3.9), notat cu A, este unghiul format de curba S1S 2 cu

direcţia pozitivă a liniei de coordonate L  const . sau unghiul format de curbă


cu direcţia nord a meridianului. Aceasta înseamnă că valoarea azimutului poate
fi determinată printr-o relaţie de forma (3.53) particularizată pentru o curbă oarecare şi nu
pentru B  const .
cos A   L   L   L (3.62)

20
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 ,  ,  şi  L ,  L ,  L sunt cosinuşii directori ai tangentei la linia de coordonate
L  const . şi, respectiv, ai tangentei la curbă, expresiile cu care ei pot fi calculaţi fiind date
de relaţiile (3.20) şi, respectiv, (3.22). Având în vedere aceste expresii, relaţia de mai sus
devine
E  dB  F  dL
cos A  . (3.63)
E  ds
Ştiind că sin 2 A  1  cos 2 A , se poate deduce că
E 2 dB 2  2 E  F  dB  dL  F 2 dL2
sin 2 A  1  ,
E  ds 2
sau luând în consideraţie prima formă fundamentală pătratică, relaţia (3.43) şi efectuând
calculele necesare se va obţine

EG  F 2 dL
sin A  . (3.64)
E ds
Pentru un elipsoid de rotaţie sunt valabile relaţiile (3.48) ceea ce înseamnă că relaţiile
(3.64) şi (3.63) vor avea, în acest caz, următorul aspect
dL
sin A  r  , (3.65)
ds
dB
cos A  M  . (3.66)
ds
Pentru un domeniu infinit mic lungimea unui arc de meridian şi lungimea unui arc de
paralel pot fi determinate cu relaţiile
dsm  M  dB , ds p  r  dL , (3.67)

deci
ds p
sin A  , (3.68)
ds
dsm
cos A  . (3.69)
ds
Evident, se poate determina şi valoarea tangentei la curba dată

G dL r dL
tan A   ,
E dB M dB
de unde rezultă o relaţie importantă pentru teorema Clairaut
dB r
 ctgA . (3.70)
dL M

21
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Într-un punct dat de pe suprafaţa elipsoidului de rotaţie raza paralelului ( r ) şi raza de
curbură ( M ) sunt constante, deci şi raportul lor din relaţia de mai sus este constant. Aceasta
dL
înseamnă că în relaţia (3.70) variază valoarea raportului , care este proporţională cu panta
dB
tangentei la curbă
dL M
 tan A : tan A .
dB r

3.6.5. Curbura curbelor. Teorema Meusnier


Se consideră o suprafaţă oarecare (fig.3.11)
reprezentată parametric prin relaţiile (3.39) şi un
punct S1 ( X , Y , Z ) pe această suprafaţă.
Normala N la această suprafaţă în punctul
considerat este unică şi a este perpendiculară pe
planul tangent în S1 la suprafaţă.
Planul tangent format din două tangente la două
curbe care trec prin punctul considerat conţine o
infinitate de tangente care trec prin acel punct.
O curbă poate fi de două feluri
Fig.3.11. Curbura curbelor

- plană – adică o curbă care poate fi conţinută într-un plan ( de exemplu secţiunea
normală, secţiunea care conţine marea normală N);
- strâmbă – curba care nu poate fi conţinută într-un plan (de exemplu un şnur
desfăşurat pe o suprafaţă).
Se consideră curba S1S 2 ca fiind o curbă strâmbă pentru care este posibilă o
reprezentare parametrică de forma
x  x( s )
y  y(s) (3.71)
z  z (s)
unde parametrul s este lungimea curbei.
Dintre toate planele care trec prin punctul considerat trei sunt de o importanţă
deosebită pentru geodezie:

22
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 Planul osculator este planul care conţine tangenta în punctul considerat S1 şi este

paralel cu tangenta infinit apropiată. Ecuaţia acestui plan este


X x Y y Zz
x '( s ) y '( s ) z '( s )  0 . (3.72)
x "( s ) y "( s ) z "( s )

Cu n este notată normala principală la curbă, ea este considerată în planul osculator


şi este funcţie de curba considerată. Pentru o secţiune normală, de exemplu cea determinată
de tangenta t şi marea normală N, normala principală coincide cu marea normală (n  N ) .
Pentru celelalte secţiuni între cele două normale (n şi N) se formează un unghi notat cu  .
În figura 3.10 se consideră un plan osculator care este format de tangenta t şi normala
principală n.

Vectorul b este denumit binormală şi el este perpendicular pe planul osculator deci
şi pe normala principală (b  n) .
 Planul normal la curbă, plan ce este format din normala principală şi binormală;
 Planul rectifiant conţine tangenta t şi binormala b.
Aceste trei planuri alcătuiesc aşa numitul triedru fundamental, triedru mobil
(pentru că depinde de suprafaţa aleasă şi de poziţia punctului considerat) sau triedru Frênet.
Condiţia de ortogonalitate între marea normală N şi tangenta t la curbă în punctul S1
este reprezentată de relaţia de mai jos
 
cos( N , t )    X '   Y '   Z '  0 , (3.73)
relaţie care, cu ajutorul notaţiilor Gauss, mai poate fi scrisă sub forma

  X '  0 . (3.74)

Având în vedere că toate elementele expresiei de mai sus sunt funcţie de elementul de
arc ds , prin derivare în raport cu ds se obţine
d dX '
 ds X '  
ds
0. (3.75)

Formulele lui Frênet sunt reprezentate prin următoarele relaţii


dX dY dZ
Ordinul I   
ds ds ds
d  d  d 
Ordinul II    (3.76)
ds  ds  ds 
d   d   d  
Ordinul III      
ds   ds   ds  

23
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
unde  reprezintă raza de curbură a curbei ( 1/  fiind curbura curbei) iar  reprezintă raza
de torsiune.
Utilizând formulele Frênet de ordinul I şi II, relaţia (3.75) devine
1 1
ds 2
 dX  dX '    X '   0 , (3.77)

iar dacă se are în vedere că unghiul  format între normala principală şi marea normală
poate fi determinat, utilizând notaţiile Gauss, cu formula
cos    X '  , (3.78)

atunci se poate scrie


1 1

cos   
ds 2
 dX  dX ' . (3.79)

Atât parametri X , Y , Z cât şi cosinuşii directori X ', Y ', Z ' ai marii normale pot fi
exprimaţi funcţie de latitudine şi longitudine prin intermediul unor relaţii de forma (3.39).
Cum pentru parametri X , Y , Z se pot da relaţii de forma (3.41) şi pentru parametri X ', Y ', Z '
se pot scrie relaţii asemănătoare
X ' X '
dX '  dB  dL ,
B L
Y ' Y '
dY '  dB  dL , (3.80)
B L
Z ' Z '
dZ '  dB  dL .
B L
Prin înlocuirea expresiilor (3.41) şi (3.80) în relaţia (3.79), efectuarea calculelor
necesare şi prin utilizarea notaţiilor
X X '
D  
B B
X X ' X X '
D '     (3.81)
B L L B
X X '
D "  
L L
se obţine următoarea expresie
1 D  dB 2  2 D ' dB  dL  D " dL2
cos   . (3.82)
 E  dB 2  2 F  dB  dL  G  dL2

Expresia D  dB 2  2 D ' dB  dL  D " dL2 din relaţia de mai sus se numeşte a doua
formă fundamentală pătratică. Coeficienţii E , F , G , D, D ', D " depind de suprafaţa
considerată şi de poziţia punctului pe suprafaţa respectivă.

24
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
dL
Dacă notăm cu m  panta tangentei la curba considerată, relaţia (3.82) se mai
dB
poate scrie sub forma
1 D  2 D ' m  D " m 2
cos   . (3.83)
 E  2F  m  G  m2
1
Pentru diferite curbe valoarea pantei va diferi deci şi curbura cos  va fi alta. După

cum s-a mai specificat, pentru o secţiune normală – secţiunea care trece prin punctul
considerat şi conţine marea normală – normala principală coincide cu marea normală ceea ce
înseamnă că unghiul dintre ele este zero (  n  00 şi cos  n  1 ) deci

1 D  dB 2  2 D ' dB  dL  D " dL2


 . (3.84)
 E  dB 2  2 F  dB  dL  G  dL2
Dacă se consideră o secţiune normală care admite aceeaşi tangentă t cu curba
considerată S1S 2 atunci E  F  G  D  D '  D " pentru că tangentele au aceeaşi pantă m.
Luând în considerare cele prezentate se ajunge la teorema Meusnier
1 1
cos  
 n
sau
   n cos  . (3.85)
Dacă se consideră secţiunea normală a primului vertical care are raza N şi secţiunea
înclinată a paralelului de rază r, deci două secţiuni normale care au aceeaşi tangentă, unghiul
dintre ele fiind latitudinea B va rezulta relaţia (3.27) utilizată în paragraful 3.4.2.
Pentru un elipsoid de rotaţie se poate demonstra că
DM
D'  0 (3.86)
D "  r  cos B
3.6.6. Raza de curbură a unei secţiuni normale
În general, curbura unei secţiuni normale este dată de relaţia (3.84) care mai poate fi
scrisă şi sub forma
1 D  dB 2  2 D ' dB  dL  D " dL2
 . (3.87)
n ds 2

25
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Pe o suprafaţă pe care s-a definit un sistem ortogonal de coordonate F şi D ' sunt nule.
În cazul unui elipsoid de rotaţie, dacă notăm cu R raza de curbură a secţiunii normale, se
poate scrie
1 D  dB 2  D " dL2
 . (3.88)
Rn ds 2
Fiind vorba despre un elipsoid de rotaţie, D  M şi D "  r  cos B deci
2 2
1  dB   dL 
M   r  cos B   . (3.89)
Rn  ds   ds 
În continuare, din relaţiile (3.67) se poate deduce că
dsm
dB  ,
M
(3.90)
ds
dL  p ,
r
deci expresia (3.89) mai poate fi scrisă şi sub forma
2 2
1 1  dsm  cos B  ds p 
      . (3.91)
Rn M  ds  r  ds 

Dacă se doreşte exprimarea curburii unei secţiuni normale funcţie de azimut atunci cu
relaţiile (3.68) şi (3.69) se obţine
1 cos 2 A sin 2 A
  (3.92)
Rn M N
care reprezintă formula lui Euler de determinare a curburii unei secţiuni normale.
Fiind vorba despre un elipsoid de rotaţie, se poate observa că mărimea curburii unei
1 1
secţiuni normale mai depinde şi de curbura secţiunii meridiane şi a primului vertical .
M N
După cum s-a mai precizat, printr-un punct oarecare situat pe suprafaţa elipsoidului de
rotaţie trec două secţiuni normale principale care au raza de curbură maximă şi, respectiv,
minimă. Aceste raze se numesc raze principale de curbură.
Din relaţia (3.92), prin considerarea condiţiilor de minim şi, respectiv, maxim pot fi
deduse poziţiile secţiunilor principale

  1  1 1 
   sin 2 A     0 . (3.93)
A  Rn  N M
Valorile extreme se obţin pentru:
- A  00  secţiunea meridiană;

26
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- A  900  secţiunea primului vertical care – după cum se poate observa – este
perpendiculară pe secţiunea meridiană;
deci cele două valori extreme sunt:
1
-  curbura minimă;
N
1
-  curbura maximă.
M
O soluţie a ecuaţiei (3.93) se obţine atunci când M  N , adică la pol unde latitudinea
B  900 .

Secţiunea oarecare de azimut A

Secţiunea primului vertical


Tangenta comună

Secţiunea meridiană

Fig.3.12. Secţiuni normale şi raze de curbură pe


elipsoidul de rotaţie

În concluzie se poate spune că o rază de curbură respectă condiţia


M  Rn  N .

Raza de curbură a unei secţiuni normale oarecare de azimut A se mai notează şi cu RA


iar expresia de calcul a acestei valori se poate obţine din relaţia (3.92)
M N
RA  . (3.94)
N  cos A  M  sin 2 A
2

3.6.7. Raza medie Gauss


Raza medie Gauss sau raza medie de curbură se defineşte ca fiind media aritmetică a
razelor de curbură ale secţiunilor normale care trec printr-un punct de pe elipsoidul de rotaţie,
atunci când numărul acestor secţiuni normale tinde către infinit.

27
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Raza medie Gauss este notată cu R şi se determină, conform definiţiei, cu o relaţie de
forma
2 A
M N
 N  cos A  M  sin 2 A
2
R  lim A 0
A 0 2
A
expresie care poate fi înlocuită cu relaţia

4 2
M N
R
2  N  cos
0
2
A  M  sin 2 A
dA . (3.95)

Dacă atât numitorul cât şi numărătorul fracţiei din interiorul integralei se împart cu
N  cos 2 A şi se grupează convenabil se obţine
 M  M 1
2 2
cos 2 A 2 M N 2
N cos 2 A
R  dA   dA (3.96)
 0 1  M  tan 2 A  0  M 
2

N 1   tan A 
 N 
În continuare, se face schimbarea de variabilă

M
tan A  t
N
şi deci

M 1
dt  dA .
N cos 2 A
La schimbarea de variabilă propusă, noile limite sunt
- pentru A  0  t  0 , iar

- pentru A  t ,
2
deci relaţia (3.96) se va transforma în

2 dt 2  2  
R M N   M  N arctan t  M  N   0
 0
1 t 2
 0
  2 
sau
R  M N , (3.97)
aceasta fiind expresia cel mai des utilizată pentru calculul valorii razei medii Gauss.
Prin utilizarea relaţiilor (3.26) şi (3.28) se pot obţine alte forme ale expresiei de calcul
a razei medii Gauss funcţie de parametrii elipsoidului de rotaţie utilizat, cum ar fi

28
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
b N2 c
R 2
  2. (3.98)
W c V
Raza medie de curbură variază cu latitudine geodezică. Astfel, dacă se utilizează ca
indice inferior valoarea latitudinii, în punctele extreme se obţin următoarele valori:
R00  b

R900  c  M 900  N 900 .

Curbura totală sau curbura Gauss se notează cu K şi se calculează cu relaţia


1 1
K  , (3.99)
MN R 2
iar curbura medie este notată cu J şi are următoarea expresie
1 1 1  M N
J     . (3.100)
2 M N  2R2
Pentru unele probleme care trebuie rezolvate în geodezie este util să se determine o
relaţie de calcul (aproximativă) a razei de curbură a unei secţiuni normale funcţie de raza
medie de curbură (raza medie Gauss). În acest scop se pleacă de la relaţia (3.92) care mai
poate fi scrisă şi sub forma
1 1 N 
  sin 2 A  cos 2 A . (3.101)
RA N  M 
În continuare se caută să se găsească o formă simplificată pentru această relaţie prin
dezvoltări în serie şi reţinerea numai a termenilor în e 2 şi mai mici. Astfel
N a W3 W2
 2
 2
 (1  e 2 sin 2 B )(1  e 2 ) 1 .
M W a (1  e ) (1  e )
Prin dezvoltare în serie de puteri (relaţia (1.10)) a ultimului factor din relaţia de mai
sus, efectuarea calculelor şi ţinând cont de aproximaţia impusă se obţine
N
 (1  e 2 sin 2 b)(1  e 2 )  1  e 2 sin 2 B  e 2  e 4 sin 2 B ,
M
sau
N
 1  e 2 cos 2 B .
M
Prin înlocuire în relaţia (3.101) şi efectuarea calculelor se deduce că
1 1
 (1  e 2 cos 2 A cos 2 B ) . (3.102)
RA B
Din expresia razei medii Gauss, prin dezvoltarea ei

29
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
a 1  e2 (1  e 2 )1/ 2
R  MN   N 
W2 (1  e 2 sin 2 B )1/ 2
rezultă
1 1
 (1  e 2 )1/ 2 (1  e 2 sin 2 B ) 1/ 2 ,
N R
iar prin dezvoltări în serie de puteri şi neglijarea termenilor în e4 se obţine o expresie prin
care se poate determina curbura secţiunii primului vertical
1 1 1 2 
  1  e cos 2 B  .
N R 2 
Prin înlocuire în relaţia (3.102) şi efectuarea calculelor se deduce
1 1  1 
 (1  e 2 cos 2 A cos 2 B ) 1  e 2 cos 2 B  
RA R  2 
1 1 2 2 2 2 2  1 1 2 2 
 1  e cos B  e cos A cos B   1  e cos B cos 2 A 
R 2  R 2 
sau
1
 1   1 
RA  R 1  e 2 cos 2 B cos 2 A   R 1  e 2 cos 2 B cos 2 A  , (3.103)
 2   2 
ceea ce reprezintă expresia căutată.

3.7. Secţiunea normală directă şi secţiunea normală inversă

Fig.3.13. Secţiune normală directă şi inversă

30
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Se consideră două puncte S1 ( B1 , L1 ) şi, respectiv, S 2 ( B2 , L2 ) pe elipsoidul de referinţă

situate la latitudini şi longitudini diferite, punctul S2 situat la o latitudine mai mare decât

punctul S1 , adică

B1  B2 ; L1  L2 ; B2  B1 .

Dreptele S1S10 şi S 2 S 20 nu sunt coplanare, cu excepţia cazurilor când:

- L1  L2 deci punctele S1 şi S2 sunt pe acelaşi meridian;

- B1  B2 deci punctele S1 şi S2 sunt pe acelaşi paralele sau

- când punctele S10 şi S20 coincid.

Normala la elipsoid în punctul S1 şi punctul S2 determină un plan care intersectează


elipsoidul după curba a.
De asemenea, normala la elipsoid în punctul S2 formează cu punctul S1 un plan care
intersectează elipsoidul după curba b.
Curbele a şi b sunt denumite secţiuni normale reciproce.
Secţiunea a este denumită secţiune normală directă în raport cu punctul S1 şi

secţiune normală inversă în raport cu punctul S2 .

Se consideră punctul de staţie S1 (ca în figura


din stânga). Axa principală a instrumentului
(teodolitului) instalat în acest punct se orientează
după normala la elipsoid în S1 , în ipoteza în care
se consideră că normala la elipsoid întâlneşte
verticala locului (u deviaţia verticalei este
considerată nulă, paragraful 2.15).
Planul de vizare spre punctul S2 este determinat de axa principală a teodolitului (care

coincide cu normală N) şi de punctul vizat S2 . Acest plan intersectează elipsoidul de rotaţie


după secţiunea normală directă a. S2
b
Dacă se consideră trei puncte S1 , S 2 şi S3
situate pe elipsoidul de referinţă în care s-au efectuat a
S1
observaţii unghiulare orizontale se vor forma 6 secţiuni
normale corespondente (figura din dreapta). Datorită
necoincidenţelor secţiunilor normale reciproce se S3

31
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
formează o figură „ruptă”. Unghiurile care se formează între secţiunile normale directe nu pot
fi utilizate ca atare în calcule, deci trebuie mai întâi să fie prelucrate.

3.8. Linia geodezică


Se consideră o suprafaţă oarecare (fig.3.11), o curbă strâmbă c (reprezentată în figură
prin S1S 2 ) şu un punct S1 ( X , Y , Z ) pe suprafaţă şi pe curbă.
Curbura curbei c este dată de relaţia (3.82) sau, dacă se utilizează panta m a tangentei
la curbă, de relaţia (3.83).
De asemenea, pentru diferite curbe strâmbe vor diferi m (panta tangentei la curbă), 
(raza de curbură a curbei) şi, evident,  iar coeficienţii E , F , G , D, D ', D " sunt funcţie de
suprafaţa considerată şi poziţia punctului pe această suprafaţă.
O curbă geodezică este prin definiţie dată de relaţia
1 D  2 D ' m  D " m 2
tg   . (3.104)
g E  2F  m  G  m2

O linie geodezică este curba strâmbă care are proprietatea că în fiecare din
punctele ei curbura geodezică este nulă.
Aceasta înseamnă că în relaţia de mai sus   0 , adică marea normală coincide cu
normala principală, aceasta fiind o proprietate specifică curbelor plane cum ar fi, de exemplu,
secţiunile normale.
Datorită acestei consecinţe linia geodezică mai poate fi definită astfel:
Linia geodezică este curba astfel construită încât în oricare din punctele sale
planul osculator, definit de tangenta la curbă şi binormală, să treacă prin
normala la suprafaţă.
O altă consecinţă este aceea că planul osculator la curbă, definit de tangenta la curbă
şi binormală, devine planul normal la suprafaţă definit de tangenta la curbă (t) şi marea
normală (N). Din punct în punct există un alt plan osculator (normal la suprafaţă) deoarece e
vorba despre o curbă strâmbă. De aici rezultă o
S2 posibilitate de a construi o linie geodezică din punct în
b
punct.
a
S1 O a treia şi ultimă consecinţă importantă este aceea
că raza de curbură  g are valoarea maximă când ea
Fig.3.14. Linia geodezică
tinde, la limită, către infinit, adică arcul tinde să devină
o linie dreaptă proiectată în planul tangent, după t.

32
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Din această cauză, linia geodezică mai poate fi definită astfel:
Linia geodezică este o linie curbă cea mai scurtă dintre două puncte situate pe o
suprafaţă oarecare.
Între două puncte de pe o suprafaţă există o singură linie geodezică, poziţia ei faţă de
secţiunile normale reciproce fiind prezentată în fig.3.14.
20.11.2013
3.8.1. Ecuaţiile diferenţiale ale liniei geodezice
O suprafaţă oarecare poate fi definită implicit prin funcţia continuă şi derivabilă
F ( X ,Y , Z )  0 ,
a cărei diferenţială totală este
F F F
dF  dX  dY  dZ  0 . (3.105)
X Y Z

Tangenta t ( ,  ,  ) la curbă are cosinuşii directori
dX dY dZ
 ; ;  , (3.106)
ds ds ds

iar normala la suprafaţă N ( X ', Y ', Z ') în punctul considerat
F F F
X '  X ; Y '  Y ; Z '  Z , (3.107)
N N N

unde
2 2 2
 F   F   F 
N        . (3.108)
 X   Y   Z 
Din condiţiile de perpendicularitate dintre tangenta la curbă şi normala la suprafaţă
rezultă
 
cos( N , t )  0 ,
sau, dacă se ţine cont de relaţiile (3.106) şi (3.107)
1  F F F 
 dX  dY  dZ   0 . (3.109)
ds N  X Y Z 

În egalitatea de mai sus, deoarece ds N   înseamnă că numai celălalt factor,

expresia din paranteze, poate fi zero.


Normala principală la curba strâmbă c în punctul considerat, S1 , de pe o suprafaţă

oarecare are cosinuşii directori  , ,  . Utilizând formulele Frênet de ordinul II rezultă

33
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
d2X d 2Y d 2Z
 ;    ;    . (3.110)
ds 2 ds 2 ds 2
Pentru o linie geodezică unghiul dintre normala principală şi normală este zero, adică
cele două normale coincid, deci
  X ';   Y ';   Z ' . (3.111)
Având în vedere relaţiile (3.107), (3.110) expresiile de mai sus pot fi scrise sub forma
F F F
2 2 2
X   d X Y   d Y Z   d Z .
g ; g ; g (3.112)
N ds 2 N ds 2 N ds 2

In condiţiile prezentate: o suprafaţă oarecare, un punct pe această suprafaţă şi faptul


că raza de curbură a liniei geodezice tinde către infinit (curba tinde către o linie dreaptă),
produsul  N este constant. În aceste condiţii, din relaţiile (3.112) rezultă

F F F
X  Y  Z , (3.113)
d 2 X d 2Y d 2 Z
ds 2 ds 2 ds 2
relaţii care reprezintă ecuaţiile diferenţiale ale liniei geodezice pe o suprafaţă oarecare.
În continuare, în locul unei suprafeţe oarecare se consideră suprafaţa unui elipsoid de
rotaţie.
Ecuaţia parametrică a unui elipsoid de rotaţie, corespunzătoare relaţiei
F ( X , Y , Z )  0 , este

X 2 Y2 Z2
  1  0 . (3.114)
a 2 a 2 b2
Dacă se exprimă semiaxa mică a elipsoidului de rotaţie funcţie de semiaxa mare şi
prima excentricitate numerică, ecuaţia de mai sus se transformă în
Z2
X 2 Y2   a2  0 . (3.115)
1  e2
În continuare se calculează derivatele de ordinul I ale acestei funcţii
F F F 2Z
 2X ;  2Y ;  . (3.116)
X Y Z 1  e 2
Norma (modulul) vectorului normalei la elipsoidul de rotaţie în punctul considerat –
expresia (3.108) – având în vedere ecuaţiile parametrice ale elipsoidului de rotaţie (3.19) şi
relaţiile de calcul a derivatelor de ordinul I determinate anterior, poate fi calculată astfel

34
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Z2
N  2 X 2 Y2  
(1  e 2 ) 2

a 2 cos 2 B cos 2 L a 2 cos 2 B sin 2 L a 2 (1  e 2 ) 2 sin 2 B


2   
W2 W2 W 2 (1  e 2 ) 2

a
2  2N .
W
Având în vedere forma derivatelor de ordinul I, relaţiile (3.116), ecuaţiile diferenţiale
ale liniei geodezice, relaţia (3.113), se scrie sub forma
2 ZF
2X 2Y 2
2
 2  1 2 e . (3.118)
d X d Y d Z
2 2
ds ds ds 2
Din prima egalitate
d2X dY 2
Y  X 0
ds 2 ds 2
prin integrare în raport de ds se obţine
dX dY
Y X c, (3.119)
ds ds
c fiind o constantă de integrare.
Ecuaţia diferenţială a liniei geodezice, în cazul unui elipsoid de rotaţie, este
Y  dX  X  dY  c  ds . (3.120)

3.8.2. Ecuaţiile Clairaut ale liniei geodezice


Se consideră un element de linie geodezică SS ' (fig.3.15), S " fiind situat la aceeaşi
latitudine ca şi punctul S şi la aceeaşi longitudine ca şi punctul S ' .
Aria triunghiului O ' SS1 se poate determina analitic (punctul S1 fiind situat în planul
cercului de paralel care conţine şi punctul S, deci având aceeaşi coordonată Z) rezultând
1
SO ' SS1  (Y  dX  X  dY ) . (3.121)
2
Lungimea arcului elementar de paralel funcţie de azimut se determină cu următoarea
relaţie
ds p  ds  sin A , (3.122)

iar aria sectorului de cerc O ' SS "

35
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
1
dSO ' SS "  r  ds  sin A .
2

Fig.3.15. Curbe pe elipsoidul de rotaţie

Lungimea arcului elementar de paralel funcţie de azimut se determină cu următoarea


relaţie
ds p  ds  sin A , (3.122)

iar aria sectorului de cerc O ' SS "


1
dSO ' SS "  r  ds  sin A . (3.123)
2
La limită aria sectorului de cerc tinde către aria triunghiului O ' SS1 , deci prin
egalarea relaţiilor (3.121) şi (3.123) rezultă
Y  dX  X  dY  r  ds  sin A ,

36
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
iar dacă în continuare se are în vedere ecuaţia diferenţială a liniei geodezice pe elipsoidul de
rotaţie, relaţia (3.120), se obţine
r  sin A  c . (3.124)
Această relaţie reprezintă ecuaţia Clairaut în termeni finiţi a liniei geodezice pe
elipsoidul de rotaţie.
Punctele S şi S ' au aceeaşi latitudine B ceea ce înseamnă că:
- normalele se intersectează în acelaşi punct S0 , după cum şi tangentele în cele

două puncte se intersectează în acelaşi punct V, situat ca şi punctul S0 pe axa


polilor;
- la limită, elementul de arc ds se proiectează în planul tangent, deci în V se
regăseşte unghiul de convergenţă a meridianelor dA .
Lungimea arcului SS " se poate determina în două moduri:
1. SS "  r  dL
r
2. SS "  SV  dA . Deoarece r  SV sin B  SS "  dA .
sin B
Prin egalarea celor două expresii se obţine relaţia diferenţială Clairaut a liniei
geodezice pe elipsoidul de rotaţie
dA  sin B  dL . (3.125)

3.8.3. Ecuaţiile parametrice ale liniilor geodezice


Se consideră o porţiune din suprafaţa elipsoidului de rotaţie (fig.3.16) pe care au fost
desenate:
- liniile de coordonate B  const ., L  const . care formează un sistem ortogonal;
   
- triedrul mobil format din planul osculator (t , n ) , planul normal ( n , b ) şi planul
 
rectifiant (l , b ) ;
- un element al liniei geodezice (s) de azimut A;
- un sistem cartezian de coordonate X , Y , Z cu axa Z îndreptată după normala la
elipsoid, axa X după tangenta la linia de coordonate L  const . , axa Y după
tangenta la linia de coordonate B  const . iar originea în punctul S0 .

În aceste condiţii, cosinuşii directori ai celor trei vectori în punctul S0 sunt

37
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

t0 (cos A,sin A, 0)

n0 (0, 0,1) (3.126)

b0 ( sin A, cos A, 0)

Fig.3.16. Linii pe suprafaţa elipsoidului


de rotaţie

Linia geodezică definită sub formă parametrică în funcţie de lungimea arcului s, într-
un punct curent de coordonate X , Y , Z este reprezentată prin relaţiile

 dX  s2  d 2 X  s3  d 3 X 
X  X ( s )  X (0)  s     2    3  
 ds (0) 2!  ds (0) 3!  ds (0)
 dY  s 2  d 2Y  s 3  d 3Y 
Y  Y ( s )  Y(0)  s     2    3   (3.127)
 ds (0) 2!  ds (0) 3!  ds (0)
 dZ  s2  d 2Z  s3  d 3Z 
Z  Z ( s )  Z (0)  s     2    3  
 ds (0) 2!  ds (0) 3!  ds ( 0)

Pentru calculul termenilor din relaţiile (3.127) se au în vedere formulele Frênet –


reprezentate de relaţiile (3.76) – particularizate prin relaţiile (3.126)
 dX   dY   dZ 
    0 cos A ;     0 sin A ;   0  0
 ds (0)  ds (0)  ds (0)

 d2X   d  0
 2     0
 ds (0)  ds (0) 

 d 2Y   d  0
 2     0
 ds (0)  ds (0) 

38
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 d 2Z   d  0 1
 2     
 ds (0)  ds (0)  RA

 d3X         '  cos A sin A


 3    2     2    2 
 ds (0)   (0)   (0)   (0) RA RA A

 d 3Y          '  sin A cos A


 3    2     2    2 
 ds (0)   (0)   (0)    (0) RA RA A

 d 3Z          '  '
 3    2     2    2  0.
 ds (0)   (0)   (0)   (0) RA

Dacă ultimul termen al ultimei relaţii din expresiile de mai sus se neglijează, pentru că
influenţa sa este inferioară erorii de refracţie, se obţin ecuaţiile parametrice ale liniei
geodezice pe elipsoidul de rotaţie.

s 3  cos A sin A 
X  s cos A     
6 RA  RA A 
s 3  sin A cos A 
Y  s sin A      (3.128)
6 RA  RA A 
s2
Z 
2 RA
3.8.4. Transformări Puiseaux-Weingarten-Gauss ale ecuaţiilor parametrice
ale liniei geodezice

Pentru a determina forma ecuaţiilor parametrice Puiseaux-Weingarten ale liniei


geodezice se pleacă de la relaţiile curburii şi torsiunii
1 cos 2 A sin 2 A
  , (3.92)
RA M N

1  1 1
     sin A cos A . (3.129)
A M N
Prin înmulţirea relaţiei (3.92) cu cos A , a relaţiei (3.129) cu  sin A şi apoi prin
adunarea celor două ecuaţii rezultate se obţine
cos A sin A cos3 A sin 2 A cos A sin 2 A cos A sin 2 A cos A cos A
      .
RA A M N M N M
Prin înmulţirea relaţiei (3.92) cu sin A , a relaţiei (3.129) cu cos A şi apoi prin
adunarea celor două ecuaţii rezultate se obţine

39
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
sin A cos A sin A cos 2 A sin 3 A sin A cos 2 A sin A cos 2 A sin A
      .
RA A M N M N M
S-au obţinut astfel alte expresii pentru termenii din parantezele primelor două ecuaţii
din relaţia (3.128). Prin înlocuire şi o grupare convenabilă a termenilor şi obţin ecuaţiile
parametrice Puiseaux-Weingarten ale liniei geodezice
 s2 
X  s cos A 1   
 6 RA M 
 s2 
Y  s sin A 1    (3.130)
 6 RA N 
2
s
Z
2 RA
Aproximaţia cea mai mare se acceptă pentru coordonate Z pentru că la distanţe mari
altitudinile se transmit prin nivelment trigonometric, caz în care apar erorile datorate
refracţiei atmosferice care sunt destul de mari.
Pentru scopuri practice este util să se aplice transformările Gauss prin dezvoltarea
relaţiilor (3.92).
1
Dacă în relaţia (3.92) se dă factor comun , se exprimă raza de curbură a elipsei
M
meridiane şi raza de curbură a primului vertical funcţie de semiaxa mare şi prima
excentricitate numerică, prin efectuarea calculelor se obţine

1 1  e 2 sin 2 A cos 2 B 
 1  . (3.131)
RA M  1  e 2 sin 2 B 

1
Dacă în relaţia (3.92) se dă factor comun , se exprimă raza de curbură a elipsei
N
meridiane şi raza de curbură a primului vertical funcţie de semiaxa mare şi prima
excentricitate numerică, prin efectuarea calculelor se obţine

1 1  e 2 cos 2 A cos 2 B 
 1  . (1.132)
RA N  1  e2 
1
Pentru determinarea curburii din ecuaţiile (3.130) funcţie de raza medie Gauss se
RA
procedează ca în cadrul paragrafului 3.6.7 rezultând relaţia
1 1 1 
 1  e 2 cos 2 A cos 2 B  . (3.133)
RA R  2 
Dacă:

40
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
1
- în prima relaţie din expresiile (3.130) se înlocuieşte curbura Euler cu valoarea
RA
dată de relaţia (3.132),
1
- în a doua relaţie din expresiile (3.130) se înlocuieşte curbura Euler cu
RA
valoarea dată de relaţia (3.131),
1
- în ultima relaţie a expresiilor (3.130) se înlocuieşte cu expresia dată de relaţia
RA
(3.133) şi
- în toate cele trei relaţii are în vedere expresia (3.97) de calcul a razei medii Gauss,
atunci se obţine:
 s2 e2 s2 
X  s cos A 1  2  2
 2
cos 2 A cos 2 B   
 6R 1  e 6R 
 s2 e2 s2 
Y  s sin A 1  2  2 2
 2
sin 2 A cos 2 B    (3.134)
 6 R 1  e sin B 6 R 
2
s  1 2 2 
Z 1  e cos B cos 2 A   
2R  2 
Acestea sunt ecuaţiile parametrice Puiseaux-Weingarten-Gauss ale liniei geodezice
pe elipsoidul de rotaţie, obţinute prin neglijarea termenilor de ordinul III şi mai mari.
Funcţie de scopurile urmărite prin calcule, se pot face şi alte aproximaţii. Astfel
pentru al III-lea termen al primei ecuaţii din relaţia (3.134) se poate face aproximaţia
e2
 e 2 (1  e 2 ) 1  e 2 (1  e 2 )  e 2 .
1  e2
Pentru termenul al III-lea al celei de-a doua ecuaţii din relaţiile (3.134) se poate face
aproximaţia
e2
 e 2 (1  e 2 sin 2 B) 1  e 2 (1  e 2 sin 2 B )  e 2 .
1  e 2 sin 2 B
Utilizând aceste aproximaţii se obţine o altă formă pentru ecuaţiile parametrice
Puiseaux-Weingarten-Gauss ale liniei geodezice

41
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 s2 s2 
X  s cos A 1  2  2 e 2 cos 2 A cos 2 B   
 6R 6R 
 s 2
s 2

Y  s sin A 1  2  2 e 2 sin 2 A cos 2 B    (3.135)
 6R 6R 
s2  1 2 2 
Z 1  e cos B cos 2 A   
2R  2 
În ecuaţiile de mai sus, funcţie de lungimea liniei geodezice s se iau în considerare un
anumit număr de temeni. Astfel:
- pentru domeniul (1 km  s  6 km) se consideră numai primul termen din fiecare
ecuaţie, altitudinea determinându-se prin nivelment trigonometric iar refracţia
1 k 2
calculându-se cu relaţia s ;
2R
- pentru domeniul sferic (6 km  s  40 km) se consideră primii doi termeni din
primele două ecuaţii, coordonata Z nedeterminându-se practic;
- pentru domeniul (40 km  s  60 km) se consideră primii trei termeni ai ecuaţiilor
parametrice, coordonata Z nedeterminându-se.

3.9. Probleme de rezolvat pe elipsoidul de rotaţie

3.9.1. Excesul sferic al unui triunghi elipsoidic mic

Se consideră triunghiul elipsoidic mic ABC


(fig.3.17), adică un triunghi a cărui laturi nu depăşesc
60 km, în care unghiurile, amplasate pe o sferă medie
Gauss13 de rază R, se consideră a fi fara erori.
Se pot calcula, din figură, suprafeţele fusurilor
sferice ( AA) , ( BB ) , (CC ) funcţie de suprafaţa S a

Fig.3.17. Excesul sferic triunghiului sferic considerat

( AA)  S  S A ' BC
( BB )  S  S AB 'C
(CC )  S  S ABC '  S  S A ' B 'C

13
Raza sferei medii Gauss se determină cu valoarea medie a laturii celor trei puncte care formează triunghiul

42
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Prin adunarea celor trei relaţii se obţine
( AA)  ( BB )  (CC )  3S  2 R 2  S  2S  2 R 2 . (3.136)
Aceleaşi suprafeţe se obţin şi prin intermediul relaţiilor
Ag
( AA)  4 R 2
400 g
Bg
( BB )  4 R 2
400 g
Cg
(CC )  4 R 2
400 g
prin adunare rezultând
2 R 2 g
( AA)  ( BB )  CC )  (A  Bg  C g ) . (3.137)
200 g
Prin egalarea relaţiilor (3.136) şi (3.137) se obţine
2 R 2 ( A g  B g  C g  200 g )  400 g  2 S .

200 00 00cc
Dacă se notează cu  expresia dintre paranteze şi cu  cc  atunci se

obţine expresia de calcul a excesului sferic
S
 cc   cc . (3.138)
R2
În cele mai multe situaţii întâlnite în practica geodezică curentă, suprafaţa S a
triunghiului elipsoidic mic se înlocuieşte cu suprafaţa S ' a triunghiului plan, iar dacă se
notează cu „ ' ” (prim) elementele triunghiului plan corespondent se pot obţine următoarele
relaţii pentru determinarea excesului sferic
S' a ' b 'sin C ' a ' c 'sin B ' b ' c 'sin A '
 cc   cc 2
  cc 2
  cc 2
  cc . (3.139)
R 2R 2R 2R 2
Ceea ce trebuie reţinut este faptul că într-un triunghi elipsoidic mic întotdeauna suma
unghiurilor este de 200g plus excesul sferic.

3.9.2. Rezolvarea triunghiurilor elipsoidice mici


Ca şi în plan, şi pe elipsoid se pune în discuţie rezolvarea unor probleme de bază. Una
dintre acestea se referă la determinarea laturilor unui triunghi când se cunosc unghiurile
triunghiului şi cealaltă latură. Pentru rezolvarea acestei probleme se cunosc două metode 14:
- Metoda Soldner sau metoda aditamentelor şi

14
Exemple de rezolvare a triunghiurilor elipsoidice mici atât prin metoda Soldner cât şi prin metoda Legendre,
pe elipsoidul Krasovski şi pe elipsoidul WGS 84, pot fi urmărite în cadrul paragrafului 8.2.1.9.

43
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- Metoda Legendre sau metoda dezvoltărilor în serie.

Metoda Soldner

c A
 
R
b
 c'
R
R
b'
B

a a'
 C
R

Fig. 3.18. Rezolvarea triunghiurilor elipsoidice mici prin metoda


Soldner

Se consideră un triunghi situat pe o sferă medie Gauss în care se cunosc valorile unghiurilor
( A, B, C ) şi lungimea liniei geodezice a. Trebuie să se determine valorile celorlalte două
laturi ale triunghiului, b şi c.
Metoda propusă de Soldner pentru rezolvarea triunghiului elipsoidic mic (care este
aproximat ca un triunghi sferic) este cea de a înlocui triunghiul elipsoidic cu un triunghi plan
în care să se păstreze unghiurile dar în care se modifică laturile.
Trebuie deci să se determine relaţia de calcul a corecţiei care trebuie aplicată laturii
cunoscute pentru a obţine valoarea ei în triunghiul plan după care se rezolvă triunghiul plan
deducându-se valorile celorlalte două laturi. În final, prin intermediul relaţiei deduse,
urmează să se determine valorile celor două laturi în triunghiul elipsoidic mic.
Pe sfera medie, care înlocuieşte pe suprafeţe mici elipsoidul de rotaţie, teorema
sinusurilor este reprezentată prin relaţiile
sin  sin  sin 
  .
sin A sin B sin C
Din prima egalitate a relaţiei de mai sus şi prin dezvoltarea în serie a funcţiei sinus
(relaţia (1.8)) se obţine
a a3
a 2
sin
sin A sin  R  6R .
 
sin B sin  sin b b3
b 2
R 6R

44
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
În triunghiul plan, prin aceeaşi teoremă, se obţine
sin A a '
 .
sin B b '
Având în vedere că s-a considerat că unghiurile în cele două triunghiuri sunt egale,
din ultimele două relaţii se deduce că
a3 b3
a'  a  şi b '  b 
6R2 6R2
sau, în general
s3
s'  s   s  As . (3.140)
6R2
Mărimea As se numeşte aditamentul liniar al laturii s, de unde rezultă a doua
denumire sub care este cunoscută metoda: metoda aditamentelor.
Etapele care trebuie să fie urmărite pentru rezolvarea triunghiului elipsoidic mic
constau în efectuarea, în ordine, a următoarelor calcule15:
- calculul excesului sferic cu una din relaţiile (3.139);
- compensarea unghiurilor în triunghiul elipsoidic mic prin calcularea neînchiderii
şi repartizarea ei, în mod egal, celor trei unghiuri:
w  ( A*  B*  C * )  (200 g   )
w w w
A  A*  ; B  B*  ; C  C *  ,
3 3 3
unde cu A* , B* , C * s-au notat valorile unghiurilor reduse pe suprafaţa elipsoidului
de referinţă;
- calculul aditamentului liniar al laturii a şi apoi a valorii laturii în triunghiul plan;
- cu aceste valori calculate se determină aditamentele liniare ale celorlalte două
laturi şi apoi mărimea lor în triunghiul elipsoidic mic.

15
Exemplu de rezolvare a triunghiurilor elipsoidice mici prin metoda Soldner este dat în cadrul paragrafului
8.2.1.9.1.

45
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
3.9.2.2. Metoda Legendre

c A'
 
R
b

R c
R b

a B' a C'

R

Fig. 3.19. Rezolvarea triunghiurilor elipsoidice mici prin metoda Legendre

În cadrul acestei metode, denumite şi metoda dezvoltărilor în serie, se presupune că un


triunghi sferic mic se poate rezolva ca un triunghi plan dacă se păstrează egalitatea laturilor
celor două triunghiuri iar unghiurile triunghiului plan se obţin prin micşorarea fiecărui unghi
cu câte o treime din excesul sferic.
Elementele care se cunosc şi cele care urmează a se determina sunt aceleaşi ca la
metoda Soldner de rezolvare a triunghiurilor elipsoidice mici.
Pentru determinarea teoremei enunţate mai sus, pentru început, se scrie teorema
cosinusului în triunghiul sferic considerat (o particularizare a relaţiei (1.12))
cos   cos  cos   sin  sin  cos A
de unde rezultă
cos   cos  cos 
cos A  . (3.141)
sin  sin 
Utilizând dezvoltarea în serie a funcţiei cos , relaţia (1.9), şi neglijând termenii de
gradul V şi mai mari, pentru numărătorul relaţiei de mai sus se deduce

2 4   2  4   2  4 
cos   cos  cos   1    1   1    ,
2 24  2 24  2 24 

iar prin efectuarea calculelor, în condiţiile propuse, se obţine


 2   2   2  4   4   4  6  2 2
cos   cos  cos    . (3.142)
2 24
În aceleaşi condiţii, prin dezvoltarea în serie a funcţiei sin , relaţia (1.8), pentru
numitorul relaţiei (3.141) se obţine expresia

46
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
  2  2 
sin  sin    1  
 6 

sau
1
1 1   2  2  1   2  2 
 1    1  . (3.143)
sin  sin    6    6 

Având în vedere relaţiile (3.142) şi (3.143), relaţia (3.141) devine


 2   2   2  4   4   4  2 2  2  2 2 2  2  2 2
cos A  
2  24 
iar dacă se au în vedere laturile triunghiului sferic
 a 2  b 2  c 2 a 4  b 4  c 4  2a 2b 2  2a 2 c 2  2b 2c 2
cos A   (3.144)
2bc 24bcR 2
În triunghiul plan corespondent, din teorema cosinusului rezultă
a 2  b2  c 2
cos A '  , (3.145)
2bc
iar dacă se calculează şi valoarea sinusului
a 4  b 4  c 4  2a 2b 2  2a 2 c 2  2b 2 c 2
sin 2 A '  1  cos 2 A '   . (3.146)
4b 2 c 2
Revenind la relaţia (3.144) se obţine
1
cos A  cos A ' bc sin 2 A ' . (3.147)
6R2
Din egalitatea A  A ' ( A  A ') prin dezvoltări rezultă
1
cos A  cos A ' ( A  A ')cc sin A ' ,
 cc
ceea ce înseamnă că
cos A ' cos A 1 1 S ' cc
( A  A ')cc   cc   cc bc sin A ' 2  
sin A ' 6R 3 R2
sau
 cc
( A  A ')cc  . (3.148)
3
În acest fel afirmaţia din propoziţia iniţială a fost demonstrată.
Etapele care trebuie să fie urmărite pentru rezolvarea triunghiului elipsoidic mic prin
metoda dezvoltărilor în serie constau în efectuarea, în ordine, a următoarelor calcule 16:

16
Exemplu de rezolvare a triunghiurilor elipsoidice mici prin metoda Legendre este dat în paragraful 8.2.1.9.2.

47
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- calculul excesului sferic cu una din relaţiile (3.139) calculând nişte valori
provizorii pentru laturile triunghiului plan;
- compensarea unghiurilor în triunghiul elipsoidic mic prin calcularea neînchiderii
şi repartizarea ei, în mod egal, celor trei unghiuri;
- calculul unghiurilor în triunghiul plan prin corectarea celor de pe elipsoid cu o
treime din excesul sferic;
- calculul celorlalte laturi în triunghiul plan care, conform teoremei, sunt egale cu
cele din triunghiul sferic.

3.9.3. Transport de coordonate


În capitolul anterior s-a prezentat modalitatea de a rezolva unele din problemele care
apar pe elipsoidul de rotaţie şi anume acele probleme în care elipsoidul de rotaţie poate fi
aproximat cu o sferă medie Gauss (triunghiuri a căror laturi nu depăşesc 60 km). Ca şi în
plan, pentru diversele calcule care se fac (în special prelucrări ale observaţiilor) este nevoie
de coordonate. Pentru a determina aceste coordonate se pun două probleme fundamentale:
- problema geodezică directă când se cunosc coordonatele geodezice ale unui
punct, lungimea liniei geodezice către alt punct precum şi azimutul acestei direcţii
şi se determină coordonatele geodezice ale celui de-al doilea punct precum şi
valoarea azimutului invers.
- problema geodezică inversă când se cunosc coordonatele geodezice a două
puncte şi se caută determinarea lungimii liniei geodezice dintre cele două puncte
şi a azimutelor (direct şi invers).
În prezenta lucrare, din punct de vedere teoretic, sunt prezentate şi demonstrate câteva
din posibilităţile de rezolvare a problemelor geodezice pe elipsoidul de rotaţie. În capitolul 8
al lucrării, paragraful 8.2.2., sunt prezentate exemple de calcul şi relaţii utilizate pentru toate
cazurile posibile:
- metoda Legendre sau a dezvoltărilor în serie pentru cazul distanţelor mici (mai
mici de 60 km);
- metoda Gauss sau a argumentelor medii pentru distanţe medii (mai mici de 600
km);
- metoda Bessel îmbunătăţită de Helmert pentru distanţe mari (mai mari de 2000
km).

48
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
3.9.3.1. Problema geodezică directă
Se consideră două puncte S1 şi S2 situate pe elipsoidul de rotaţie. Se cunosc

coordonatele geodezice B1 , L1 ale punctului S1 , lungimea s a liniei geodezice dintre cele două
puncte precum şi azimutul A1 a liniei geodezice (fig.3.20).
Prin rezolvarea problemei geodezice directe se vor determina coordonatele geodezice
B2 , L2 ale celui de-al doilea punct precum şi azimutul invers A2 .
Pentru rezolvarea acestei probleme se cunosc două metode: metoda dezvoltărilor în
serie şi metoda argumentelor medii.

a) b)

Fig.3.20. Problema geodezică directă

3.9.3.1.1. Metoda dezvoltărilor în serie


Deoarece diferenţele de latitudine, longitudine şi azimut între punctul cu coordonate
cunoscute S1 şi un punct oarecare S2 depind de lungimea liniei geodezice, se acceptă
următoarele dezvoltări în serie MacLaurin (particularizarea relaţiei (1.7))

49
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 B    2 B  s 2  3 B  s3
B2  B1    s   2   3  
 s 1  s 1 2  s 1 6
 L    2 L  s 2  3 L  s3
L2  L1    s   2   3   (3.149)
 s 1  s 1 2  s 1 6
 A    2 A  s 2  3 A  s3
A2  A1  200 g    s   2   3  
 s 1  s 1 2  s 1 6

Termenii, până la s 3 inclusiv, ai acestor dezvoltări au fost deduşi de Legendre în


1806, de unde provine cea de-a doua denumire a metodei: metoda Legendre.
Pentru calculul derivatelor de ordinul I din relaţiile de mai sus se consideră triunghiul
elipsoidic mic S1S ' S '' (fig.3.20.b) unde S1S ''  ds  cos A1  M 1dB , deci
3
 B  cos A1 V1
    cos A1 . (3.150)
 s 1 M1 c
În acelaşi triunghi elipsoidic mic
S ' S ''  ds  sin A1  r  dL  N cos B  dL ,
deci
 L  sin A1 V1
    sin A1 . (3.151)
 s 1 N1 cos B1 c cos B1
Din relaţia Clairaut (3.125) se poate deduce
dA dL sin A sin A
  sin B  tan B ,
dL ds N cos B N
iar dacă, în continuare, se notează tan B  t se obţine
 A  t1 V
   sin A1  1 t1 sin A1 . (3.152)
 s 1 N1 c
Urmează să se determine derivatele de ordinul II
 2 B 1  2 dV A 
2
  3V cos A  sin A V 3  .
s c dB s 

c2
Dacă se notează   e 'cos B prin derivarea funcţiei V şi prin înlocuirea MN  se
V4
deduce relaţia de calcul a derivatei de ordinul II
 2 B  t1
 2   (312 cos 2 A1  sin 2 A1 ) (3.153)
 s 1 M 1 N1

Cu notaţiile
u  s cos A1 105 ; v  s sin A1 105 ,

50
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
în limitele aproximaţiilor făcute, se obţin expresiile de calcul pentru coordonatele geodezice
ale punctului S2 şi a azimutului invers

B2  B1  (b10u  b20u 2  b02 v 2  ) ''


L2  L1  (l01v)"  (3.154)
g
A2  A1  200  (a01v)" 
unde
V13
b10  105  "
c
3 12t1V14
b20  1010  "
2 c2
1 tV4
b02  1010  " 1 21
2 c
 (3.155)
V1
l01  105  "
c cos B1

V1t1
a01  105  "
c
Precizia rezultatelor obţinute depinde de numărul termenilor luaţi în considerare la
dezvoltarea în serie: mai mulţi termeni – rezultate mai precise.

3.9.3.1.2. Metoda Gauss


Această metodă a fost elaborată de Gauss şi ea poate fi aplicată pentru distanţe mici şi
medii, adică pentru distanţe mai mici de 600 km. Metoda se mai numeşte metoda
argumentelor medii pentru că utilizează valorile medii ale latitudinilor, longitudinilor şi
azimutului.
Prin această metodă se caută să se determine valorile argumentelor medii
b  B2  B1 ; l  L2  L1 ; A  A2  200 g  A1 , (3.156)
în care argumentele medii sunt funcţie de valorile medii ale latitudinii, longitudinii şi
azimutului, adică
b  f1 ( Bm , Lm , Am )
l  f 2 ( Bm , Lm , Am )
A  f 3 ( Bm , Lm , Am )
Procesul de determinare a argumentelor medii este un proces iterativ, într-o primă
iteraţie ele determinându-se cu ajutorul unor valori aproximative pentru elementele
necunoscute încă, valori care pot fi luate şi de pe hartă.
51
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Se alege un punct C la jumătatea arcului S1S 2 .
Punctul M, situat la latitudinea medie se află la sud de
punctul C pentru că M pol  M ecuator şi deci

(smpol )1 minut  (smecuator )1 minut .


Latitudinile, longitudinile celor două puncte
considerate precum şi azimutul direct şi invers pot fi

Fig.3.21. Metoda argumentelor exprimate în raport de coordonatele punctului C şi a


medii azimutului din acest punct al liniei geodezice prin
dezvoltări în serie MacLaurin de forma

s  B  s2  2 B  s3  3 B 
B2  BC      2    3   
2  s C 8  s C 48  s C
s  L  s2  2 L  s3  3 L 
L2  LC      2    3   
2  s C 8  s C 48  s C
s  A  s2  2 A  s3  3 A 
A2  AC      2    3   
2  s C 8  s C 48  s C

sau
s s2 s3
B2  BC  BC'  BC"  BC"'  
2 8 48
s ' s 2 " s 3 "'
L2  LC  LC  LC  LC   (3.157)
2 8 48
2
s s s 3 "'
A2  AC  AC'  AC"  AC  
2 8 48
s s2 s3
B1  BC  BC'  BC"  BC"'  
2 8 48
2
s s s3
L1  LC  L'C  L"C  L"'C   (3.158)
2 8 48
s ' s 2 " s 3 "'
A1  AC  AC  AC  AC  
2 8 48
Având aceste relaţii, se pot determina argumentele medii
s 3 "'
b  B2  B1  sBC'  BC  
24
s3
l  L2  L1  sL'C  L"'C   (3.160)
24
s 3 "'
A  A2  200  A1  sAC'  AC  
24

52
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Din aceleaşi relaţii (3.157) şi (3.158) se pot deduce expresiile necesare calculului
valorilor medii ale coordonatelor geodezice şi azimutul funcţie de elementele care
caracterizează punctul C
B1  B2 s2 s2
Bm   BC  BC"  BC  Bm"
2 8 8
2 2
L  L2 s s
Lm  1  LC  L"C  LC  L"m (3.161)
2 8 8
g 2
A  200  A2 s s2
Am  1  AC  AC"  AC  Am"
2 8 8
În continuare se calculează derivatele, pentru început cele de ordinul I, plecând de la
relaţiile cunoscute (3.65), (3.66) şi (3.125)
 B  cos AC
BC'    
 s C MC
 L  sin AC
L'C     (3.162)
 s C N C cos BC
 A  sin AC tan BC
AC'    
 s C NC
Din relaţiile de mai sus se poate observa că derivatele de ordinul I nu depind de
longitudine ci numai de latitudine şi azimut, funcţii care pot fi exprimate şi în raport de
valorile medii ale latitudinii şi azimutului. Ştiind că, în general
f ( x0  h, y0  h)  f ( x0 , y0 )  h  f x'0  k  f y'0  ,

atunci, de exemplu, pentru derivata de ordinul I a latitudinii se poate scrie


BC'  B '( BC , AC )  B '{Bm  ( BC  Bm ), Am  ( AC  Am )}
şi deci
 B '   B ' 
BC'  Bm'  ( BC  Bm )    ( AC  Am )   
 B  m  A  m
 L '   L ' 
L'C  L'm  ( BC  Bm )    ( AC  Am )    (3.162)
 B  m  A  m
 A '   S ' 
AC'  Am'  ( BC  Bm )    ( AC  Am )   
 B  m  A  m

53
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
s 3  B '  "  B '  " 
BC'  Bm'    Bm    Am 
8  B  m  A  m 
s 3  L '  "  L '  " 
L'C  L'm    Bm    Am  (3.163)
8  B  m  A  m 
s 3  A '  "  A '  " 
AC'  Am'    Bm    Am 
8  B  m  A  m 
Luând în considerare numai derivatele de ordinul I, se obţin următoarele expresii
pentru argumentele medii
s3
b  s  Bm'  1 ( Bm , Am )  
8
s3
l  s  L'm   2 ( Bm , Am )   (3.164)
8
s3
A  s  Am'   3 ( Bm , Am )  
8
iar dacă se iau în considerare şi celelalte derivate se obţin expresiile generale de calcul a
argumentelor medii (exprimate în secunde sexagesimale)
b "  ( B2  B1 )"  s cos Am [1]m (1  1 )  
l "  ( L2  L1 )"  s sin Am [2]m sec Bm (1   2 )   (3.165)
A "  ( A2  200  A1 )"  s sin Am [2]m tan Bm (1   3 )  
în care
" "
[1]m  ; [2]m 
Mm Nm

şi 1 ,  2 ,  3 ,[1]m ,[2]m sunt funcţii de b, l , Bm adică de necunoscutele căutate. Aceasta


înseamnă că determinarea lor este posibilă printr-un proces iterativ.

3.9.3.2. Problema geodezică inversă


3.9.3.2.1. Metoda argumentelor medii
Pentru rezolvarea problemelor geodezice prin metoda argumentelor medii, se
consideră două puncte S1 şi S2 situate pe elipsoidul de rotaţie (fig.3.20). Se cunosc

coordonatele geodezice B1 , L1 ale punctului S1 şi coordonatele geodezice B2 , L2 ale punctului

S2 . Trebuie determinate, prin rezolvarea problemei geodezice inverse, lungimea s a liniei

geodezice dintre cele două puncte precum şi azimutul direct A1 şi invers A2 a liniei
geodezice.

54
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Cu elementele cunoscute se pot determina direct valorile funcţiilor 1 ,  2 ,  3 ,

[1]m ,[2]m din relaţia (3.165) precum şi valorile argumentelor

B1  B2
b  ( B2  B1 )"; l  ( L2  L1 )"; Bm  .
2
Rezolvarea problemei geodezice inverse prin metoda argumentelor medii constă în
calculul, pentru început, a valorilor
cos Bm
s  sin Am  l (1   2 ) 1 ,
[2]m
(3.166)
b
s  cos Am  (1  1 ) 1 ,
[1]m
după care se poate determina, prin împărţirea celor două relaţii de mai sus, valoarea
azimutului mediu
 1 [1]m 1  1 
Am  arctan  cos Bm  . (3.167)
 b [2]m 1   2 
În continuare, cu una din relaţiile (3.166) sau, pentru control, cu ambele, se poate
calcula lungimea liniei geodezice.
În final, cu ultima relaţie din (3.165) se calculează diferenţa de azimut şi apoi
azimutul direct şi invers.

3.9.3.3. Formule diferenţiale


Formulele diferenţiale, în geodezia elipsoidală, sunt acele relaţii prin care se exprimă
variaţia coordonatelor geodezice ale punctului Si cu cantităţile dBi şi dLi , precum şi

azimutul Ai a unei linii geodezice, care trece prin punctul considerat, cu cantitatea dAi .
Aceste variaţii se datorează unor modificări care intervin în datele iniţiale, adică modificarea
coordonatelor geodezice ale punctului iniţial S1 şi a azimutului iniţial A1 , ale liniei geodezice

s1 , cu mărimile dB1 , dL1 , A1 şi ds1 .

Coordonatele punctului Si şi azimutul sunt funcţie de datele iniţiale ale reţelei şi de


elipsoidul de rotaţie utilizat (elipsoidul de referinţă), caracterizat prin parametrii săi semiaxa
mare şi turtirea geometrică
Bi  B1  B ; Li  L1  L ; Ai  A1  A  200 g . (3.169)
Formulele diferenţiale pot fi exprimate sub formă generală ca diferenţiale totale în
funcţie de variabilele specificate

55
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
B B B B B
dBi  dB1  dB1  ds1  dA1  da  df
B1 s1 A1 a f
L L L L L
dLi  dL1  dL1  ds1  dA1  da  df (3.170)
B1 s1 A1 a f
A A A A A
dAi  dA1  dB1  ds1  dA1  da  df
B1 s1 A1 a f
Funcţie de unde apar modificări, formulele diferenţiale pot fi
- de categoria I – când apar modificări în datele iniţiale (lungimea şi azimutul
laturii de plecare, şi coordonatele geodezice ale punctului iniţial);
- de categoria a II-a – când apar modificări în parametri elipsoidului de rotaţie
(trecerea de la un elipsoid la altul).

3.9.3.3.1. Formule diferenţiale de categoria I


3.9.3.3.1.1. Formule diferenţiale de categoria I în cazul distanţelor
de până la 200 – 250 km
Se consideră două puncte pe elipsoidul de rotaţie
S1 ( B1 , L1 ) şi S 2 ( B2 , L2 ) situate la distanţa s unul de

celălalt (fig.3.22), cu A1  A1 2 şi A2  A21 notându-se


azimutul direct şi, respectiv, invers pentru direcţia
considerată.
Pentru început, se presupune că există
modificări în datele iniţiale, adică latitudinea, azimutul
şi lungimea laturii s-au modificat cu nişte cantităţi mici
dB1 , dA1 şi ds . Trebuie să se determine care este

Fig.3.22. Formule diferenţiale influenţa acestor modificări survenite în coordonatele


punctului S2 şi a azimutului A2 . Cu alte cuvinte,

trebuie să se determine valorile dB2 , dL2 şi dA2 .


În condiţiile date şi prin particularizarea i  2 relaţiile (3.170) devin
B2 B2 B2
dB2  dB1  dB1  ds1  dA1
B1 s1 A1
L2 L2 L2
dL2  dL1  dL1  ds1  dA1 (3.171)
B1 s1 A1
A2 A A
dA2  dA1  dB1  2 ds1  2 dA1
B1 s1 A1

56
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Pentru deducerea elementelor menţionate, se consideră punctul S1' de latitudine

B1  dB1 şi longitudine L1 , situat pe acelaşi meridian ca şi punctul iniţial (fig.3.22). Se roteşte

linia geodezică S 2 S1 până când trece prin punctul S1' . În urma acestei rotaţii punctul S1 va

ocupa poziţia S1" . În continuare se deplasează punctul S1" în S1' , pe linia S1' S 2 , păstrându-se

lungimea liniei geodezice s. În acest fel punctul S2 se deplasează în S 2" . Se roteşte acum linia

geodezică S1' S 2" până când se obţine o valoare a azimutului egal cu cel iniţial A1 . În această

B2
situaţie, diferenţa de latitudine dintre punctele S2 şi S 2" va fi dB1 şi ea reprezintă
B1
contribuţia modificării latitudinii punctului iniţial în corecţia totală care trebuie aplicată
punctului.
Din figura 3.22 se poate deduce că
S 2 S 2"  S1" S1'  M 1dB1 cos A1
(3.172)
S1S1"  M 1dB1 sin A1

Diferenţele de latitudine dintre punctele S 2" S 2' şi, respectiv, S1S1' pot fi determinate cu
ajutorul relaţiilor utilizate la rezolvarea problemelor geodezice directe (3.149), (3.150),
(3.151) şi a relaţiilor de mai sus (3.172)
M1
BS "  BS '   dB1 cos A1 cos A2 ,
2 2
M2
M1
BS1  BS '   dB1 sin A1 cos A2 .
1
M2

În ipotezele prezentate, se poate considera egalitatea S1S1"  S2" S2' , deci

B2 M
dB1   1 dB1 (cos A1 cos A2  sin A1 sin A2 ) . (3.173)
B1 M2

Se consideră, în continuare, că triunghiul S1 PS 2 este un triunghi sferic. Din teorema


cosinusului, relaţia (1.2), rezultă
cos l   cos A1 cos A2  sin A1 sin A2 cos  ,

unde cu  a fost notată latura S1S 2 .


Dacă se consideră cos   1 atunci relaţia (3.173), care exprimă contribuţia variaţiei
latitudinii, devine
B2 M
dB1  1 cos l  dB1 . (3.174)
B1 M2

57
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
În continuare, în mod asemănător, se poate determina care este contribuţia modificării
latitudinii punctului iniţial în coordonatele celui de-al II-lea punct considerat (în longitudine).
Se poate observa, din aceeaşi figură 3.22, că L2  L1  l şi deci dL2  dL1  dl . Prin analogie
cu relaţiile precedente, utilizând relaţiile (3.149) şi (3.151), se poate deduce
L2 M dB cos A1 sin A2 M 1dB1 sin A1 cos A2
dL1   1 1  
B1 N 2 cos B2 N 2 cos B2

M1
 dB1 (cos A1 sin A2  sin A1 cos A2 ) .
N 2 cos B2
Din acelaşi triunghi sferic rezultă
sin B2 sin l   sin A2 cos A1  cos A2 sin A1 cos 
sau
 sin B2 sin l  cos A1 sin A2  sin A1 cos A2 cos  .

În condiţiile în care se consideră, ca şi în cazul precedent, cos   1 se obţine relaţia


de calcul a valorii contribuţiei în longitudinea punctului S2 a modificării în latitudine.

L2 M
dL1  1 sin l tan B2 dB1 . (3.175)
B1 N2
Ultima contribuţie a modificării latitudinii punctului iniţial cu o cantitate mică ce
trebuie calculată este cea a azimutului invers.
Se ştie că azimutul invers diferă de azimutul direct cu
200 g la care se adaugă o valoare datorată convergenţei
meridianelor, notată cu t în relaţiile de mai jos, adică
A2  A1  200 g  t .
Într-un triunghi elipsoidic mic, ca cel din figură, se
poate scrie relaţia
sin B2  cot l tan t
de unde rezultă
tan t  tan l sin B2 .
Prin diferenţierea acestei relaţii se obţine
dt dt
 sin B2  tan l cos B2 dB2 .
cos t cos 2 l
2

Presupunând cos 2 t  1 , relaţia de mai sus devine


dt  dl sin B2  tan l cos B2 dB2 ,

58
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
sau prin considerarea relaţiilor (3.175) şi (3.174)
A2 sin l
dB1  [(1  e 2 cos 2 B2 ) sin 2 B2  cos 2 B2 ] dB1 .
B1 cos B2
În final, prin efectuarea calculelor din paranteze, se ajunge la expresia
A2 sin l
dB1  (1  e 2 sin 2 B2 cos 2 B2 ) dB1 . (3.176)
B1 cos B2
În cele prezentate până acum s-a determinat influenţa pe care o are modificarea
latitudinii punctului iniţial S1 în coordonatele punctului S2 şi în azimutul invers. În
continuare se caută să se determine influenţa modificării lungimii liniei geodezice cu o
cantitate mică ds (ds  S 2 S 2"' ) , latitudinea punctului iniţial şi azimutul direct rămânând

neschimbate, în coordonatele punctului S2 şi azimutul invers. În aceste ipoteze, variaţia

latitudinii celui de-al doilea punct este egală cu diferenţa de latitudine dintre punctele S2 şi

S2"' .

Azimutul liniei S 2 S 2"' este egal cu A2  200 g şi conform rezolvării problemei


geodezice directe, relaţia (3.165) în care se consideră numai primii termeni ai dezvoltării
B2  cc
ds   cos A2 ds   cos A2 [1]2 ds . (3.177)
ds M2
Asemănător se face raţionamentul şi pentru determinarea influenţelor în longitudine şi
azimutul invers, rezultând
L2 sin A2
ds   [2]2 ds , (3.178)
ds cos B2
A2
ds   sin A2 tgB2 [2]2 ds . (3.179)
ds
Ultimul pas care mai trebuie făcut este acela al determinări influenţei modificării
azimutului A1 cu valoarea dA , această modificare producând deplasarea punctului S 2" în S 2' .

În plan, lungimea curbei S2" S2' se determină cu o relaţie de forma

S2" S 2'  s  dA1 .


Pentru elipsoidul de rotaţie, cazul prezentat, această relaţie de determinare a lungimii
curbei se transformă în
S 2" S 2'  du  m  dA1 , (3.180)

59
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
în care m reprezintă lungimea redusă a liniei geodezice, adică o valoare pentru care relaţia
de mai sus este adevărată.
Având în vedere faptul că valorile corecţiilor diferenţiale ce se calculează sunt mici se
poate, în continuare, pentru zona aflată în studiu, aproxima figura Pământului cu o sferă de
rază medie R. În această situaţie se poate aplica, în triunghiul sferic considerat, teorema
sinusului, relaţia (1.11)
du s
sin sin
R  R ,
sin dA1 sin100 g
du
iar dacă se are în vedere faptul că pe lângă corecţia diferenţială dA1 şi valoarea are o
R
valoare mică se deduce că
s
du  R  dA1  sin . (3.181)
R
Prin egalarea relaţiilor (3.180) şi (3.181) se obţine expresia cu care se poate calcula
valoarea redusă a liniei geodezice
s
R sin
m R. (3.182)

Variaţia latitudinii punctului S2 datorită variaţiei azimutului A1 va fi egală cu

diferenţa de latitudine dintre punctele S 2" S 2' şi prin considerarea relaţiei AS ' S "  A2  300 g
2 2

rezultă
B2
dA1  m  sin A2 [1]2 dA1 (3.183)
A1
şi analog
L2 m  sin A2
dA1   [2]2 dA1 . (3.184)
A1 cos B2

A2
Valoarea dA1 , adică influenţa azimutului invers provocată de variaţia în azimutul
A1
direct, se deduce plecând de la constatarea că ea este alcătuită din două componente:
- din corecţia dA1 raportată la lungimea corectată a liniei geodezice

dm
dA1 ; (3.185)
ds

60
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- din corecţia datorită variaţiei convergenţei meridianelor, variaţie provocată de
deplasarea punctului S2 ca urmare a variaţiei azimutului direct.

Se consideră linia geodezică S1S 2

(fig.3.23). Prin variaţia azimutului direct A1 cu

cantitatea dA1 punctul S2 se va deplasa în

poziţia S 2' ( S 2 S 2'  m  dA1 ) .


În situaţia în care
A  A  A2  200 g  A1
Fig.3.23. Corecţia datorată variaţiei rezultă
convergenţei meridianelor
L2
dA  d A  dA sin B2  m cos A2 [2]2 tan B2 dA1
A1
deci în final calculul corecţiei totale se poate efectua printr-o relaţie de forma
A2 dm
dA1  dA1  m cos A2 [2]2 tan B2 dA1 . (3.186)
A1 ds
Având în vedere relaţia (3.182), expresia de mai sus se mai poate scrie sub forma
dm s
 cos ,
ds R
şi deci
A2 s s
dA1  cos dA1  R sin cos A2 [2]2 tan B2 dA1 . (3.187)
A1 R R
O expresie simplificată se poate obţine dacă se fac următoarele aproximaţii
s s2
cos  1 2
R 2R
RN
s
R sin  s
R
În acest caz, relaţia (3.187) se mai poate scrie sub forma
A2 s2
dA1  dA1  dA1  s[2]2 tan B2 dA1 . (3.188)
A1 2 N 22
Prin înlocuirea relaţiilor (3.174), (3.175), (3.176), (3.177), (3.178), (3.179), (3.183),
(3.184) şi (3.187) în relaţia (3.171) se obţin expresiile de calcul a diferenţialelor în
coordonate geodezice ale punctului S2 şi a azimutului invers.

61
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
M1 cos A2 cc R cc s
dB2  cos l  dB1   ds   sin sin A2 dA1
M2 M2 M2 R
M1 sin A2 R cc s cos A2
dL2  dL1  sin l tan B2  dB1   cc ds   sin dA1
N2 N 2 cos B2 N2 R cos B2
(3.189)
sin l sin A2 cc
dA2  (1  e 2 sin 2 B2 cos 2 B2 )dB1   tan B2  ds 
cos B2 N2
 s2 s 
 1  2
 cos A2 tan B2  dA1
 2N2 N2 

3.9.3.3.1.2. Formule diferenţiale la categoria I în cazul distanţelor mici


(40 – 50 km)
În cazul distanţelor mici formulele diferenţiale de categoria I, date de relaţiile (3.189),
pot fi simplificate prin aproximarea figurii Pământului cu o sferă şi prin considerarea
egalităţii între lungimea redusă a liniei geodezice şi lungimea liniei geodezice (m  s ) .
Conform acestor aproximări, se deduc următoarele:
- În cazul unei sfere razele de curbură a elipselor meridiane (acum cercuri) în cele
două puncte considerate sunt egale ( M 1  M 2 ) , deci relaţia (3.174) devine

B2
dB1  cos l  dB1 . (3.190)
B1
- Relaţia (3.175) devine
L2
dL1  sin l tan B2 dB1 . (3.191)
B1
- Considerând că Pământul este aproximat cu o sferă înseamnă că prima
excentricitate numerică este zero (e  0) deci relaţia (3.176) se va scrie astfel
A2 sin l
dB1  dB1 . (3.192)
B1 cos B2
- În situaţia acceptării aproximaţiilor propuse, raza de curbură a elipsei meridiane ce
trece prin cel de-al doilea punct este egală cu raza sferei ( M 2  R ) , relaţia (3.177)
transformându-se în relaţia
B2  cc
ds   cos A2 ds . (3.193)
ds R
- Din aceleaşi considerente, relaţiile (3.178) şi (3.179) devin
L2 sin A2  cc
ds   ds , (3.194)
ds cos B2 R

62
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
A2  cc
ds   sin A2 tg B2 ds . (3.195)
ds R
- Dacă în relaţia (3.183) se consideră, în baza aceloraşi aproximaţii, M 1  R se
obţine
B2 s
dA1  sin A2  dA1 .
A1 R

Se consideră triunghiul sferic S1S2 P . Pe meridianul punctului S1 se alege punctul C

astfel încât linia geodezică ce trece prin punctele S2 şi C să aibă în punctul C azimutul egal

cu 100 g (figura de mai jos).

P s
Dacă se notează   , din triunghiul S1S2C
R
l rezultă
0
90  B1 900  B2
s
 .
R
Din triunghiul CPS 2 se poate deduce că
C S2

s
sin c  cos B2 sin l
c
S1 sau
R
O c  cos B2 sin l .
Cu aceste relaţii se calculează
B2 c
dA1   sin A2 dA1  sin A2 dA1
A1 sin A1
sau
B2
dA1   sin l cos B2 dA1 . (3.196)
A1

m c
- În relaţia (3.184) dacă se consideră   şi c  sin l cos B2 , aceasta
N2 sin A1
devine
L2 cos A2 c cos A2 sin l cos B2 cos A2
dA1   dA1   dA1   dA1
A1 cos B2 sin A1 cos B2 sin A1 cos B2
deci
L2 cos A2
dA1   sin l dA1 . (3.197)
A1 sin A1

63
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- Prin aproximaţiile acceptate şi utilizarea notaţiilor de mai sus, relaţia (3.187) mai
poate fi scrisă sub forma
A2 cos  cos B2  sin  cos A2 sin B2
dA1  (cos   sin  cos A2 tan B2 ) dA1  dA1 .
A1 cos B2

Din triunghiul S1S2 P , prin teorema cosinusului se obţine

cos B1 cos l  cos  cos B2  sin  cos A2 sin B2


deci
A2 cos B1 cos l
dA1  dA1 .
A1 cos B2
Având în vedere egalităţile
cos B1 sin(900  B1 ) sin A2
 0
 ,
cos B2 sin(90  B2 ) sin A1
se obţine relaţia finală
A2 sin A2
dA1   cos l dA1 . (3.198)
A1 sin A1
Prin considerarea acestor ultime expresii, se pot deduce, pentru cazul studiat,
formulele diferenţiale de ordinul I
dB2  cos ldB1  cos B1 sin ldA1  
cos A2
dL2  dL1  sin l tan B2 dB1  sin l dA1   (3.199)
sin A1
sin l sin A2
dA2  dB1  cos l dA1  
cos B2 sin A1

3.9.3.3.2. Formule diferenţiale de categoria a II-a


Aceste formule se utilizează atunci când trebuie să se treacă de la coordonatele B şi L
de pe un elipsoid definit de parametrii a1 şi f1 la aceleaşi coordonate dar pe un alt elipsoid

caracterizat de parametrii a2 şi f 2 . Ca şi în cazul formulelor diferenţiale de categoria I, se


cunosc relaţiile aplicabile în cazul distanţelor de până la 6000 km (deduse de Krasovski), la
distanţe de 600 – 800 km (deduse de Helmert) şi relaţii, în care aproximaţiile acceptate sunt
mai mari, pentru distanţe de 40 – 50 km.
În cazul schimbării elipsoidului de referinţă, formulele se determină prin diferenţierea
primilor termeni din relaţiile (3.165). Din prima expresie a acestor relaţii se poate scrie

64
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
cos Am s cos Am (1  e 2 sin 2 Bm )3/ 2
( B2  B1 )"  b "  s " ".
Mm a (1  e 2 )
Prin diferenţiere se obţine
 1 (1  e 2 sin 2 Bm )3/ 2
db "  s cos Am  "  2 da 
 a 1  e2
3 
(1  e 2 ) (1  e 2 sin 2 Bm )1/ 2 sin 2 Bm de 2  (1  e 2 sin Bm )3/ 2 de 2 
1 2
 
a (1  e 2 ) 

sau

s cos Am (1  e 2 sin 2 Bm )3/ 2  da 3 2 de 2 de 2 


db "     sin Bm  .
a (1  e 2 )  a 2 1  e 2 sin 2 Bm 1  e 2 

Ţinând cont de relaţia iniţială şi de aproximaţiile e 2  2 f , de 2  edf rezultă că

 da  2 3sin 2 Bm  
db "  b "    2
 2 2  df  .
 a 1  e 1  e sin Bm  

Prin eliminarea numitorilor 1  e 2 şi 1  e 2 sin 2 Bm , din relaţia de mai sus, se face o

eroare de ordinul e 2b , acelaşi ordin ca la formulele diferenţiale de categoria I


 da 
db "  b "    2  3sin 2 Bm  df  . (3.200)
 a 
Se procedează în mod asemănător cu cea de-a doua relaţie din formulele (3.165)
s sin Am (1  e 2 sin 2 Bm )1/ 2
l"  ",
cos Bm a
prin diferenţiere obţinându-se
 1 
s sin Am  (1  e 2 sin 2 Bm ) (1  e 2 sin 2 Bm ) 1/ 2 sin 2 Bm 
l"  "  2
da  2 de 2  
cos Bm  a a 
 

 1 2 
s sin Am (1  e 2 sin 2 Bm )1/ 2  da sin Bm 
 " 2 de 2  ,
  2 2
a cos Bm  a 1  e sin Bm 
 
iar în final, prin aceleaşi eliminări se obţine relaţia
 da 
dl "  l "   sin 2 Bm df  . (3.201)
a 
Pentru diferenţa de azimut se pleacă de la relaţia

65
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
A  A  l sin Bm ,
care prin diferenţiere devine
dA "  dl sin Bm ,
prin intermediul expresiei (3.201) obţinându-se relaţia generală de calcul
 da 
dA "  l "   sin 2 Bm df  sin Bm . (3.202)
a 

Observaţii
1) Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în cazul modificărilor parametrilor
elipsoidului de rotaţie, deci în cazul trecerii de la un elipsoid la altul, trebuie aplicate atât
formulele diferenţiale de categoria I cât şi cele de categoria a II-a, pentru că, aplicarea
făcându-se succesiv, după transmiterea primului punct se modifică şi coordonatele acestuia
deci are loc o variaţie în datele iniţiale.
2) De asemenea, trebuie precizat că, spre deosebire de formulele de categoria I, aceste
ultime formule diferenţiale pot fi aplicate simultan pentru mai multe laturi ale unei reţele
geodezice planimetrice.
3) Precizia asigurată de aceste ultime formule diferenţiale este de 0.001 până la 0,002,
această precizie fiind suficientă pentru marea majoritate a lucrărilor geodezice, lucrări ce nu
se întind pe suprafeţe foarte mari.

6. POZIŢIONAREA PLANIMETRICĂ

6.1. Introducere
Poziţionarea planimetrică17 este cel mai utilizat tip de poziţionare, marea majoritate a
lucrărilor geodezice necesitând o reprezentare pe un plan a situaţiei din teren. Reprezentarea
unei hărţi a suprafeţei terestre sau chiar a întregii suprafeţe se realizează prin intermediul
hărţilor, adică prin intermediul unui număr finit de puncte reprezentative pentru suprafaţa de
reprezentat. Pentru o reprezentare planimetrică a suprafeţei trebuie să se cunoască poziţia
orizontală a acestor puncte care alcătuiesc aşa numitele reţele orizontale sau planimetrice.
Poziţia planimetrică poate fi dată de coordonatele geodezice (latitudinea şi longitudinea) pe
17
Corect ar trebui să se utilizeze termenul de poziţionare în spaţiul cu două dimensiuni sau poziţionarea 2D.
Deoarece în lucrare se face referire cu precădere la determinarea poziţiei punctelor într-un plan de proiecţie şi nu
pe elipsoid am intitulat acest tip de poziţionare planimetrică

66
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
elipsoidul considerat că aproximează suprafaţa Pământului la momentul respectiv (elipsoidul
de referinţă), sau într-un sistem bidimensional de coordonate, condiţia fiind cunoaşterea
relaţiilor de legătură între cele două sisteme.
Funcţie de natura elementelor măsurate, reţelele geodezice planimetrice pot fi;
- Reţele de triangulaţie în care sunt efectuate numai măsurători de direcţii
unghiulare orizontale;
- Reţele de trilateraţie în care se efectuează numai măsurători de distanţe şi
- Reţele de triangulaţie – trilateraţie în care se efectuează ambele categorii de
observaţii amintite mai sus.
În ultima perioadă de timp, datorită perfecţionării aparatelor de măsurat din domeniul
geodeziei şi a condiţiilor atmosferice tot mai improprii pentru efectuarea observaţiilor
unghiulare la distanţe mari, ultima categorie de reţele este cea mai utilizată pentru
determinarea poziţiei planimetrice a punctelor.

6.2. Sisteme utilizate în poziţionarea planimetrică


Pentru că cel mai utilizat sistem de coordonate este cel bidimensional, în continuare se
vor face câteva precizări în legătură cu acesta, sistemele de coordonate în care poziţia unui
punct este dată de coordonatele geodezice fiind prezentată în capitolul care tratează geodezia
elipsoidală.
Acest sistem de coordonate are o axă îndreptată către direcţia nord iar cealaltă către
direcţia est. Deoarece suprafaţa terestră nu este plană rezultă că pentru prezentarea ei pe un
plan trebuie să se utilizeze diverse proiecţii cartografice, care, evident, deformează realitatea.
Între un punct de pe suprafaţa terestră şi corespondentul său în plan trebuie să existe nişte
relaţii de corespondenţă de forma
x  f1 ( B, L)
y  f 2 ( B, L )
Cunoaşterea sistemului de proiecţie utilizat pentru reprezentarea suprafeţei terestre
este de o importanţă deosebită pentru că măsurătorile efectuate pe suprafaţa Pământului (în
general, pentru poziţionarea planimetrică, direcţii unghiulare orizontale şi distanţe) trebuie să
fie reduse la acest sistem de proiecţie.
Cele mai utilizate sisteme de proiecţie în România şi câteva din caracteristicile lor
sunt prezentate în continuare:
- Proiecţia stereografică 1930 pe plan unic secant denumită şi pe planul secant
Braşov pentru că polul proiecţiei se afla în apropierea oraşului Braşov, a fost

67
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
adoptată în ţara noastră în anul 1930 (de unde şi denumirea). Elipsoidul adoptat a
fost elipsoidul Hayford, iar punctul astronomic fundamental a fost ales pilastrul de
beton din cadrul Observatorului astronomic din Bucureşti. Sistemul de axe de
coordonate plane stereografice a fost ales astfel încât originea să reprezinte
imaginea plană a polului, axa Oy să se găsească pe direcţia nord-sud cu sensul
pozitiv spre nord iar axa Ox să se găsească pe direcţia est-vest cu sensul pozitiv
spre est. Pentru a nu se lucra cu coordonate negative, s-a adoptat o translaţie a
sistemului de axa cu 500000 m spre vest şi spre sud astfel încât pe teritoriul
României, să se lucreze numai cu coordonate pozitive.
- Sistemul de proiecţie Gauss – Krüger sau reprezentarea conformă Gauss sau,
pe scurt proiecţia Gauss, a fost introdusă în ţara noastră în anul 1951, dată la care
a fost adoptat şi elipsoidul Krasovski (1940) cu punctul astronomic fundamental la
Pulkovo (sistemul de coordonate 1940). Un aspect specific proiecţiei Gauss este
acela că reprezentarea elipsoidului terestru se face pe fuse (de 3 şi 6 grade),
fiecare fus având propriul sistem de coordonate cu axa x îndreptată după
meridianul axial (situat în mijlocul zonei de reprezentat) iar axa y după ecuatorul
terestru (spre est).
- În anul 1972 (septembrie), prin Decretul Nr.305, se stabilea, printre altele, că
„lucrările geodezice topo-fotogrammetrice şi cartografice necesare economiei
naţionale se execută în proiecţia stereografică 1970 şi sistem de cote referite la
Marea Neagră”. Această proiecţie menţinea elipsoidul de referinţă Krasovski
(1940), polul proiecţiei, denumit şi centrul proiecţiei, este situat la latitudinea de
460 Nord şi longitudinea 250 Este Greenwich, întreg teritoriul ţării fiind
reprezentat pe un singur plan, existând un cerc de deformaţie nulă cu raza de
201718 m. Sistemul de axe de coordonate rectangulare plane are ca origine
imaginea plană a polului proiecţiei, axa Ox având sensul pozitiv spre nord iar axa
Oy având sensul pozitiv spre est. Din considerente practice, ca şi în cazul
proiecţiei stereografice 1930, originea sistemului de coordonate a fost translatată
cu aceleaşi cantităţi şi în aceleaşi direcţii. Trecerea de la coordonatele plane la
coordonatele geodezice pe elipsoidul de referinţă şi invers se realizează, de regulă,
prin intermediul coeficienţilor constanţi, publicaţi de Struţu-Fălie în 1957 şi 1959.
Deşi aceşti coeficienţi introduc erori, în general mai mici de 1 mm între

68
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
transformarea directă şi cea inversă, ei sunt utilizaţi deoarece, pentru marea
majoritate a lucrărilor curente, asigură precizia necesară.

6.3. Prelucrarea observaţiilor efectuate în reţele geodezice planimetrice


Prelucrarea măsurătorilor efectuate în reţelele geodezice, indiferent de tipul reţelei,
constituie ultima etapă a activităţii geodezice, în urma căreia se obţin rezultate finale.
Prin prelucrarea observaţiilor din reţelele geodezice nu se poate îmbunătăţii
precizia realizată în faza de efectuare a măsurătorilor, dar o prelucrare
incorectă poate micşora această precizie sau, în cazuri externe, poate conduce la
obţinerea unor rezultate incorecte.
Principalul avantaj al compensării reţelelor geodezice prin metoda măsurătorilor
indirecte constă în faptul că fiecărei observaţii îi corespunde o ecuaţie de corecţie ceea ce
permite efectuarea unui control riguros asupra alcătuirii modelului funcţional. Datorită
corespondenţei dintre numărul măsurătorilor şi cel al ecuaţiilor este posibil ca procesul de
compensare să poată fi complet automatizat.
O prelucrare a măsurătorilor prin metoda observaţiilor indirecte, cunoscută şi sub
denumirea de metoda variaţiei coordonatelor sau compensarea grupului de puncte se
realizează prin parcurgerea mai multor etape, în fiecare etapă obţinându-se rezultate care
permit alegerea unor modele mai performante şi a unor valori mai precise pentru următoarele
etape de calcul.
Prelucrarea observaţiilor efectuate în cadrul unei reţele planimetrice geodezice constă
în parcurgerea următoarelor etape principale:
- prelucrarea preliminară a observaţiilor geodezice şi reducerea observaţiilor la
suprafaţa de referinţă aleasă;
- calculul elementelor provizorii;
- formarea modelului funcţional – stochastic;
- transformarea ecuaţiilor de corecţii după regulile de echivalenţă;
- normalizarea sistemului de ecuaţii liniare ale corecţiilor şi rezolvarea sistemului
normal de ecuaţii;
- calculul elementelor compensate şi, dacă este cazul, controlul compensării;
- calcule de evaluare a preciziei.
În continuare, va fi prezentat, în paragrafe distincte, modul de deducere a relaţiilor de
calcul şi a calculelor ce trebuie efectuate pentru parcurgerea acestui proces iterativ de
prelucrare a observaţiilor geodezice.
69
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

6.3.1. Prelucrarea preliminară a observaţiilor geodezice


Prelucrarea preliminară a observaţiilor geodezice efectuate în reţele de triangulaţie
constă în determinarea elementelor necesare construirii modelului funcţional – stochastic al
prelucrării propriu-zise şi în reducerea observaţiilor din reţeaua considerată la aceeaşi
suprafaţă de referinţă (elipsoid sau plan de proiecţie).
În continuare se vor enumera principalele etape ce trebuie parcurse pentru realizarea
obiectivelor enunţate şi se vor prezenta relaţii de calcul utilizate.

6.3.1.1. Calculul coordonatelor preliminarii


Prima etapă ce trebuie parcursă în cadrul procesului de compensare constă în
determinarea coordonatelor preliminarii, denumite în unele lucrări, şi de lucru. Aceasta se
determină cu o precizie scăzută, precizie care depinde în general de scopul urmărit şi de
lungimea reţelei considerate.
Funcţie de sistemul de referinţă ales, coordonatele preliminarii se determină astfel:
- în planul de proiecţie, pentru fiecare punct nou, coordonatele se determină prin
cel puţin două intersecţii simple înainte. În reţelele geodezice în care au fost
efectuate şi măsurători de distanţe coordonatele preliminarii pot fi determinate şi
prin duble radieri, intersecţii liniare etc. Dacă diferenţa dintre cele două rânduri de
valori obţinute se încadrează în limitele acceptabile scopului propus (de regulă
această diferenţă se acceptă a fi de ordinul decimetrilor) atunci coordonatele de
lucru se determină prin media aritmetică a valorilor obţinute;
- pe elipsoidul de referinţă este necesar să se rezolve mai întâi triunghiurile
elipsoidice mici prin metoda Legendre sau metoda aditamentelor, rezultând astfel
lungimile laturilor, urmând ca în etapa următoare să se aplice relaţiile de la
problema geodezică directă18

6.3.1.2. Reducerea observaţiilor efectuate la suprafaţa de referinţă

6.3.1.2.1. Reducerea direcţiilor unghiulare orizontale


Pentru că sistemul de proiecţie utilizat oficial în România este sistemul stereografic
1970 şi pentru că prelucrarea observaţiilor se face, de regulă într-un sistem bidimensional, în

18
Aceste metode sunt tratate pe larg în Capitolul 3, „Noţiuni de geodezie elipsoidală”

70
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
continuare se va considera că acest plan este suprafaţa de referinţă unde se vor reduce
observaţiile geodezice.
Pentru reducerea direcţiilor azimutale (compensate în staţie 19) pe suprafaţa de
referinţă trebuie aplicate mai multe corecţii. Unele dintre aceste corecţii sunt ncesare
reducerii observaţiilor pe suprafaţa elipsoidului de referinţă, altele trebuie aplicate pentru că
modul de efectuare a observaţiilor nu este cel ideal iar una este necesară reducerii
măsurătorilor la suprafaţa aleasă de referinţă.
Corecţia de reducere de la secţiunea normală directă la linia geodezică
Se consideră un punct de staţie Pi din care s-au efectuat observaţii azimutale către alte

puncte printre care şi punctul Pj . După cum a fost specificat în capitolul 3, paragraful 3.7,

planul de viză este format din axa principală a instrumentului şi punctul vizat (dacă se
acceptă ipoteza că axa principală este orientată după normala la elipsoid). Acest plan
intersectează elipsoidul după secţiunea normală directă. Calculele ce urmează a se efectua în
geodezie se realizează cu lungimea liniei geodezice (care este unică) şi nu cu secţiunile
normale directe sau inverse.

L = const.
X
linia geodezică
secţiunea normală directă
Pj

c1

Pi
B = const.

Fig.6.1. Corecţia de linie geodezică

Aceasta înseamnă că trebuie să se determine o corecţie, datorată necoincidenţei între


secţiunea normală directă (definită de normala la elipsoid în punctul considerat şi punctul

19
Modalitatea de compensare în staţie a observaţiilor unghiulare orizontale efectuate prin metoda seriilor nu
face obiectul prezentei lucrări.

71
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
vizat) şi linia geodezică (definită ca fiind linia curbă cea mai scurtă dintre două puncte situate
pe o suprafaţă oarecare, având ca şi caracteristică principală unici-tatea), pentru a trece de la
secţiunea normală directă la linia geodezică.
Această corecţie, notată în continuare cu c1 (fig.6.1) mai este cunoscută şi sub
denumirea de corecţia de linie geodezică.
În fig.6.1., cu Aijn s-a notat azimutul secţiunii normale determinată de normala la

elipsoidul de referinţă în punctul de staţie Pi şi punctul Pj , şi el poate fi determinat, având în

vedere orientarea sistemului de axe de coordonate, cu relaţia


Y
tan Aijn  .
X
În expresia de mai sus coordonatele X, Y sunt reprezentate de primele ecuaţii
parametrice Puiseaux-Weingarten-Gauss ale liniei geodezice pe elipsoidul de rotaţie, obţinute
prin neglijarea termenilor de ordinul III şi mai mari, relaţiile (3.135). Prin înlocuire în relaţia
de determinare a azimutului se obţine
 s2 s2 
tan Aijn  tan Aij 1  2  2 e 2 cos 2 A cos 2 B    
 6R 6R 
1
 s2 s2 2 
 1  2
 2
e cos 2 A cos 2 B   
 6R 6R 
Prin neglijarea termenilor de ordinul III şi superiori se obţine

n  s2 2 
tan A  tan Aij 1  2 e cos 2 B    .
ij (6.1)
 6R 
Prin dezvoltarea în serie a egalităţii
Aij  Aijn  ( Aijn  Aij ) ,

unde Aij reprezintă azimutul liniei geodezice, se obţine

Aijn  Aij
tan Aij  tan Aijn   ,
cos 2 Aijn

sau
( Aij  Aijn )cc   cc (tan Aij  tan Aijn ) cos 2 Aijn .

Cu această ultimă relaţie, expresia (6.1) devine


e2 s 2
( Aij  Aijn )cc    cc 2
cos 2 B sin Aij cos Aij . (6.2)
6R
Expresia utilizată pentru calculul corecţiei de reducere la linia geodezică este

72
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
e 2 cos 2 Bm 2
c1[ cc ]    [ cc ] s[km] sin 2 A , (6.3)
12 Rm2
Datorită faptului că valorile acestei corecţii sunt mici, pentru calculele curente,
lungimea liniei geodezice (s) poate fi înlocuită cu lungimea corespondentă în plan iar
azimutul cu orientarea. În relaţia (6.3):
- e  este prima excentricitate (numerică) şi pentru elipsoidul Krakovski,
 1 
 a  6378 245, 000 m ,  298,3  are următoarea valoare:
 f 
e  2 f  f 2  0, 006 693 421 623 ;

- Bm  este latitudinea medie calculată între punctele de la capetele direcţiei


observate;
- Rm  reprezintă valoarea medie a razei de curbură. Raza de curbură se poate
determina cu relaţia (3.97).
După cum se poate observa, pentru determinarea unor elemente necesare calculului
acestei corecţii este necesar să se cunoască latitudinile punctelor reţelei. Valorile latitudinilor,
dacă nu sunt determinate din măsurători astronomice sau alte metode, se pot determina prin
transformarea coordonatelor rectangulare plane cu ajutorul coeficienţilor constanţi. Această
ultimă modalitate de determinare este şi cea mai utilizată datorită simplităţii sale şi faptului că
precizia asigurată este suficientă.
Corecţia datorată altitudinii punctului vizat

Fig.6.2. Corecţia datorată altitudinii


punctului vizat

73
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Se consideră că punctul de staţie Pi se află situat pe elipsoidul de referinţă (altitudinea
lui elipsoidică este zero) şi că din acest punct, în cadrul operaţiilor de măsurare a direcţiilor
unghiulare orizontale, a fost vizat şi punctul Pj situat la altitudinea H Ej . Dacă se presupune

că în punctul de staţie normala la elipsoid coincide cu verticala locului atunci planul de viză
'
este format de normala la elipsoid în punctul Pi (dreapta PP
i i ) şi punctul vizat. Acest plan

"
intersectează elipsoidul de referinţă după secţiunea normală PP
i i . Normala la elipsoid (în

aceeaşi ipoteză) în punctul Pj este reprezentată de dreapta Pj Pj' , (dreaptă care intersectează

elipsoidul în punctul Pj"' (fig.6.2).


"' "
Calculele geodezice se efectuează după curba PP
i j şi nu după secţiunea PP
i j . Între

cele două secţiuni există o diferenţă, notată c2 , care trebuie determinată şi aplicată direcţiei
măsurate când se face reducerea la elipsoid.
Recapitulând, se poate spune că această corecţie se datorează necoincidenţei a două
secţiuni normale şi anume:
- a secţiunii normale determinate de intersecţia planului care conţine normala la
elipsoid în punctul de staţie şi punctul vizat (planul ce conţine viza) cu elipsoidul
de rotaţie, în ipoteza că normala la elipsoid coincide cu verticala locului;
- şi a secţiunii normale determinate de intersecţia planului care conţine normala la
elipsoid în punctul de staţie şi proiecţia pe elipsoid în punctul vizat.
Corecţia datorată altitudinii punctului vizat are valori mici ceea ce face ca la stabilirea
reţelei de calcul să se accepte unele aproximaţii. Dacă se notează cu
- s distanţa pe elipsoidul de referinţă dintre cele două puncte şi cu
-  unghiul Pi ' Pj Pj' ,
atunci se poate scrie că
Pj"' Pj" H Ej  radiani
c2  sin Aij  sin Aij . (6.4)
s s
Din aceeaşi figură 6.2. se poate, în continuare, face aproximaţia
' '
PPi ' PPi ' Pj Pi cos B j
 radiani
   . (6.5)
Pj P a a

În continuare se doreşte determinarea lungimii Pi ' Pj' . Se poate observa că

a a (1  e 2 ) sin Bi
OPi /  Pi " Pi '  Pi "O  N i sin Bi  zi  sin Bi   e 2 N i sin Bi .
Wi Wi

74
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
În mod asemănător se determină lungimea
OPj'  e 2 N j sin B j .

Dacă se acceptă păstrarea numai a termenilor de ordinul I, atunci prin dezvoltarea


relaţiilor de mai sus se obţine
OPi '  e 2 N i sin Bi  e 2 a (1  e 2 sin Bi ) 1/ 2 sin Bi  ae 2 sin Bi (6.6)

OPj'  ae 2 sin b j . (6.7)

În continuare se poate determina lungimea segmentului Pi ' Pj'

B j  Bi B j  Bi
Pi ' Pj'  ae 2 (sin B j  sin Bi )  2ae 2 sin cos .
2 2
Acceptând acelaşi grad de aproximare şi având în vedere lungimile arcelor cu care se
lucrează în mod curent în geodezie se poate scrie
B j  Bi ( B j  Bi ) radiani
sin  ,
2 2
astfel încât, în final, se obţine
Pi ' Pj'  ae 2 ( B j  Bi ) radiani cos Bm . (6.8)

Introducând această relaţie în expresia (6.5) se obţine


s
 radiani  e 2 ( B j  Bi ) radiani cos 2 B j  e 2 cos Aij cos 2 B j ,
Mm
iar în final pentru corecţia datorată altitudinii punctului vizat relaţia (6.4)
e2
c2[ cc ]   [ cc ] H j sin 2 Aij (6.9)
2M m
unde indicele cu inferior m s-au notat valorile medii ale cantităţilor respective.
Această corecţie are, de asemenea, valori mici, iar din formula de calcul se poate
observa că ea
- nu depinde de altitudinea punctului de staţie şi
- pentru direcţii de azimut 0 g sau 100 g are valoarea zero.

Corecţia datorată deviaţiei verticalei


După cum a mai fost precizat şi în capitolul 2, paragraful 2.15, deviaţia verticalei este
datorată neconcordanţei dintre verticala locului şi normala la suprafaţa considerată că
aproximează Pământul (elipsoid, geoid, cvasigeoid etc.). Într-un punct de staţie, toate

75
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
observaţiile azimutale trebuie corectate pentru a fi aduse pe suprafaţa de referinţă. Corecţia ce
trebuie aplicată are două componente:
- o componentă care depinde numai de poziţia punctului de staţie şi ea are aceeaşi
valoare pentru toate direcţiile unghiulare orizontale măsurate din staţia respectivă;
- o componentă care cuprinde influenţa deviaţiei verticalei, azimutului şi a
unghiului zenital ale direcţiei către punctul vizat şi care se modifică de la o
direcţie la alta.

Fig.6.3. Corecţia datorată deviaţiei


verticalei

Această ultimă componentă constituie cea de-a III-a corecţie ce trebuie aplicată direcţiilor
azimutale.
Pentru determinarea componen-telor deviaţiei verticalei la nivelul terenului se cunosc
mai multe metode. Una dintre acestea este metoda astronomo-geodezică care constă în
parcurgerea următoarelor etape de calcul
 Se consideră un punct Pi pentru care se cunosc, din determinări geodezice ( Bi , Li ) şi

azimutul Aij către un punct Pj (fig.6.3).

 Se presupune că pentru acest punct se mai cunosc şi coordonatele astronomice


( i ,  i ) precum şi azimutul astronomic al direcţiei către punctul vizat  ij .

 În punctul de staţie se construieşte o sferă auxiliară cu raza egală cu unitatea.


Normala la elipsoidul de referinţă în punctul considerat intersectează această sferă în Z g iar

76
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
verticala locului în punctul Z . Punctul P reprezintă intersecţia sferei auxiliare cu o paralelă

dusă la axa de rotaţie a Pământului. În aceste condiţii arcul Z g P reprezintă proiecţia

meridianului geodezic iar arcul Z P proiecţia meridianului astronomic. Unghiul dintre


proiecţiile celor două meridiane este egal cu diferenţa dintre longitudinea astronomică şi cea
geodezică ( i  Li ) .

 Componenta i a deviaţiei verticalei se poate calcula din triunghiul dreptunghic

Z Z ' P

sin i cos  i
 .
sin( i  Li ) 1
Deoarece atât valoarea componentei deviaţiei cât şi valoarea diferenţei de longitudini
sunt mici, se poate aproxima sinusul cu valoarea unghiului şi deci
i  ( i  Li ) cos  i (6.10)

 Din acelaşi triunghi sferic, transformat după regula lui Néper20, se poate determina
şi expresia de calcul a celeilalte componente a deviaţiei verticalei
cos( i  Li )  tan  i cot( Bi  i ) , (6.11)

iar dacă se face aproximaţia cos( i  Li )  1 atunci relaţia de calcul este

i   i  Bi . (6.12)
Relaţia de calcul a corecţiei care trebuie determinată şi aplicată pentru fiecare direcţie
unghiulară orizontală observată dintr-o staţie este
c3[ cc ]  (i[ cc ] cos Aij  i[ cc ] sin Aij ) cot  ij , ()6.13)

unghiul zenital necesar calculându-se funcţie de diferenţa de nivel dintre cele două puncte (de
staţie şi vizat) şi distanţa dintre puncte
H ij
cot  ij  . (6.14)
Dij

Pentru calculele curente, se pot utiliza, pentru componentele deviaţiei verticalei pe


cele două direcţii, următoarele valori determinate în mai multe puncte răspândite uniform pe
teritoriul ţării:   6cc.513;   2cc.881 .

20
Dacă într-un triunghi sferic se înlocuiesc laturile cu complementele lor, cosinusul fiecărui element este egal cu
produsul sinusurilor elementelor neadiacente sau cu produsul cotangentelor elementelor adiacente.

77
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

Corecţiile de centrare şi reducere

Fig.6.4. Corecţii de centrare şi reducere

Dacă primele trei corecţii se aplică reţelelor cu lungimi mari ale laturilor, corecţia de
centrare ca şi corecţia de reducere se aplică, când este cazul, tuturor direcţiilor azimutale
măsurate, indiferent de lungimea laturilor reţelei geodezice.
Corecţia de centrare se aplică atunci când s-a staţionat excentric, adică atunci când
borna şi pilastrul sau locul unde a fost instalat instrumentul nu sunt pe aceeaşi verticală. În
teren, pe foaia de centrare, se măsoară (în afara direcţiei M) şi elementele de centrare. Aceste
elemente sunt distanţa orizontală l dintre poziţia aparatului (reprezentată de firul cu plumb) şi
punctul matematic (reprezentat de bornă) precum şi  unghiul dintre această direcţie şi
direcţia de referinţă aleasă la întocmirea foii de centrare. Direcţia care trebuia măsurată, dacă
nu exista această necoincidenţă a celor două verticale, şi care interesează pentru calcule
ulterioare este
  M c (6.15)
Corecţia c se numeşte corecţie de centrare şi din triunghiul CP1 I ea poate fi
calculată cu relaţia
I sin(  M )
c4[ cc ]   [ cc ] . (6.16)
D

Corecţia de reducere se aplică atunci când punctul matematic reprezentat prin bornă
nu este pe aceeaşi verticală cu punctul vizat (proiecţia semnalului), deci la efectuarea
observaţiilor în loc să se măsoare pe direcţia bornei se măsoară pe altă direcţie, cea a
semnalului.

78
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Ceea ce este foarte important de reţinut este că această corecţie se determină cu
elementele de centrare măsurate într-un punct de staţie dar se aplică direcţiilor
măsurate din alte puncte către acest punct.
Calculul corecţiei se face prin intermediul relaţiei de mai jos
l1 sin(1  M )
c5[ cc ]  r [ cc ]   [ cc ] , (6.17)
D
unde l1 şi 1 se măsoară între proiecţia semnalului şi punctul matematic (borna) şi, respectiv,
faţă de direcţia de referinţă.
Aproximaţia efectuată M  M 1 nu introduce erori mai mari decât cele de măsurare.

Corecţia de reducere la planul proiecţiei stereo 1970


Ultima corecţie ce trebuie aplicată direcţiilor unghiulare orizontale este aceea prin
care aceste direcţii se reduc la planul proiecţiei utilizate (evident dacă prelucrările ulterioare
se fac într-un plan de proiecţie şi nu pe elipsoid. În cazul în care prelucrările se vor face în
planul proiecţiei stereografice 1970, relaţia de calcul a acestei corecţii este
 [ cc ] ( xi y j  x j yi )
(c6[ cc ] )ij  (c6[ cc ] ) ji  . (6.18)
4 R02
În relaţia de mai sus, coordonatele punctului de staţie şi ale celui vizat sunt exprimate
în metri. Aceste coordonate nu trebuie să fie afectate de translaţii.
Observaţii privind aplicarea corecţiilor de reducere a direcţiilor azimutale
- Trebuie specificat faptul că pentru lucrări curente, este suficient ca direcţiile
corectate să fie determinate până la zecimea de secundă inclusiv;
- De asemenea, pentru a uşura efectuarea unor calcule este bine ca aceste direcţii
corectate să fie reduse la o direcţie origine, de regulă aceeaşi ca la compensarea în
staţie;
- Dacă s-ar efectua o prelucrare a observaţiilor pe elipsoidul de referinţă atunci
ultima corecţie nu ar mai fi aplicată pentru că ea reduce observaţiile la planul de
proiecţie stereografic 1970. Evident, dacă prelucrarea s-ar efectua pe un alt plan
de proiecţie atunci şi relaţia (2.18) ar fi alta, funcţie de proiecţia considerată.
6.3.1.2.2. Reducerea distanţelor la suprafaţa de referinţă
În cazul în care în reţeaua geodezică au fost efectuate măsurători de distanţe, acestea
trebuie reduse la suprafaţa de referinţă aleasă (elipsoid, plan de proiecţie). După ce au fost

79
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
corectate fizic, pentru reducerea distanţelor măsurate trebuie aplicate, în ordine, următoarele
relaţii, corespunzătoare reducerilor succesive care se efectuează21.

Reducerea la coardă

( Dijf ) 2  (H ije ) 2


Dijc  . (6.19)
 H ie   H j 
e

 1   1  
 RA   RA 

Reducerea la suprafaţa elipsoidului de referinţă22


Dijc
sij  2 RA arcsin . (6.20)
2 RA
Reducerea la planul de proiecţie
Pentru proiecţia Stereografică 1970 reducerea se efectuează cu relaţia
 x2  y 2 x2  y 2 
Dij*  sij  c  1  m 2 m   (6.21)
 4 RA 48RA2 

În aceste relaţii s-au utilizat următoarele


notaţii (a se vedea şi fig.6.5):
suprafaţa terenului
 Dijf  valoarea distanţei măsurate după

ce s-au aplicat reducerile fizice23


 Dijc  valoarea distanţei reduse la coardă
elipsoid
 sij  distanţa redusă la suprafaţa

elipsoidului
 Dij*  distanţa redusă la planul de
Fig.6.5. Reducerea
proiecţie stereografic 1970
distanţelor
 H e  altitudine elipsoidală
 RA  raza sferei medii Gauss cu care, în practică, se înlocuieşte elipsoidul. De
regulă se calculează o valoare medie a razelor de curbură ale sferelor medii Gauss

21
Nefiind obiectul prezentei lucrări, nu sunt prezentate modalităţile prin care s-a ajuns la aceste relaţii de calcul.
22
În relaţia (6.20), dacă se lucrează cu un calculator „de buzunar”, înainte de a extrage valoarea funcţiei arcsin,
trebuie să se treacă la modul de lucru în radiani.
23
Trebuie specificat că instrumentele moderne de măsurat distanţele aplică automat corecţiile necesare
reducerilor fizice astfel încât distanţa afişată pe display-ul instrumentelor, considerată distanţă măsurată, este
deja redusă fizic

80
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
care trec prin punctele de la capetele distanţei măsurate sau pentru latitudinea
medie;
 xm ; ym  media coordonatelor punctelor (neafectate de translaţii) de la capătul
distanţei măsurate (coordonate la mijlocul distanţei)24
 xij ; yij  diferenţele de coordonate25

 c  coeficient subunitar (în proiecţia stereografică 1970, acest coeficient are


valoarea c  0,99975 ) necesar trecerii de la coordonatele stereografice din planul
tangent în planul secant.

6.3.2. Calculul elementelor provizorii


După calculul elementelor preliminarii şi reducerea observaţiilor efectuate la o
suprafaţă de referinţă unitară urmează determinarea unor alte coordonate pentru punctele noi
ale reţelei, coordonate denumite coordonate provizorii. Valorile coordonatelor provizorii
trebuie să fie suficient de apropiate de valorile cele mai probabile pentru ca să se poată
renunţa la termenii de ordinul II şi mai mari din dezvoltările în serie Taylor care se
efectuează.
Aceste coordonate provizorii se determină cu o precizie mai ridicată decât
coordonatele preliminarii, pentru cea mai mare parte a reţelelor geodezice utilizate precizia
fiind de ordinul centimetrilor.
Determinarea acestor coordonate provizorii, în cazul reţelelor de triangulaţie, se face
prin parcurgerea mai multor etape de calcul, în următoarea succesiune.

6.3.2.1. Calculul distanţelor şi orientărilor între punctele vechi


În general, într-o reţea geodezică există cel puţin două puncte „vechi” (în sensul că
acestea au coordonatele cunoscute) din care să se poată determina, într-o primă fază, printr-o
metodă oarecare, coordonatele punctelor „noi” din reţea26. Între punctele vechi ale reţelei,
între care există legătură directă prin efectuarea de observaţii unghiulare orizontale, trebuie să
se determine distanţele şi orientările. Aceste elemente vor fi utilizate şi în calculele propriu
zise de compensare. Din acest motiv, precizia cu care se vor determina trebuie să fie ridicată.

24
Este suficient ca aceste valori să fie cunoscute cu o precizie de ordinul metrilor
25
Şi aceste valori trebuie cunoscute cu o precizie de ordinul metrilor. De multe ori suma pătratelor
coordonatelor relative se înlocuieşte cu pătratul distanţei redusă pe elipsoid
26
Dacă într-o reţea nu există puncte vechi (cazul reţelelor libere) trebuie să se aleagă un punct cu coordonate
cunoscute (apropiate de cele dintr-un sistem de proiecţie) o orientare şi o distanţă pentru ca aceste calcule să fie
posibile

81
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
,x Considerăm (fig.6.6) două puncte vechi
şi un sistem de coordonate27 cartezian cu axa x
,N orientată în direcţia nord (ca în cazul proiecţiei
xB B(xB ,yB) stereografice 1970).

xAB
AB Orientarea () şi distanţa ( D) între cele
DAB
xA două puncte cu coordonatele cunoscute A şi B
A(xA ,yA)
yAB se pot determina cu relaţiile
,yA ,yB ,y y AB
 AB  arctan (6.22)
x AB
Fig.6.6. Calculul orientării şi
distanţei între două puncte vechi
DAB  ( xB  x A ) 2 ( yB  y A ) 2 (6.23)

sau
2 2
DAB  xAB  y AB . (6.24)

După calculele de compensare se efectuează manual (cu un calculator de buzunar),


atunci trebuie să se facă, ori de câte ori este posibil, un control al acestora. În cazul de faţă,
relaţiile cu care se pot face verificări sunt următoarele
x AB y AB
DAB   . (6.25)
cos  AB sin  AB
Cele trei valori rezultate din aplicarea relaţiilor (6.24) şi (6.25) trebuie să fie identice
până la zecimea de milimetru, pentru că ele provin din aceleaşi valori iniţiale: coordonatele
celor două puncte.

6.3.2.2. Orientarea staţiilor cu coordonate cunoscute


Orientarea staţiilor cu coordonate cunoscute sau orientarea staţiilor „vechi” constă în
determinarea unui unghi de orientare mediu sau mediu ponderat, distanţele, exprimate în km,
dintre puncte fiind considerate factor de ponderare. Cu acest unghi mediu de orientare se pot
determina orientările către punctele noi (cu coordonate necunoscute) din reţea, spre care s-au
efectuat observaţii unghiulare orizontale din punctul vechi considerat.
Dacă se presupune un punct oarecare, de staţie S cu coordonatele cunoscute (fig.6.7)
din care au fost efectuate observaţii către alte puncte din reţea, atât vechi (A, B, C) cât şi noi
(1, 2, 3), atunci prin relaţia (6.22) se determină orientările  SA ,  SB ,  SC , care se numesc şi
vize orientate.
27
Dacă orientarea axelor se schimbă, atunci şi relaţiile ce vor fi scrise în continuare se vor modifica
corespunzător

82
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Cu ajutorul vizelor orientate şi al
N originea direcţiilor măsurate, evident centrate şi reduse
la planul de proiecţie, către punctele vechi se
pot determina, prin intermediul relaţiei (6.26),
3 atâtea valori pentru unghiul de orientare câte
A
puncte vechi au fost observate din staţia
considerată
Z Si   Si   Si* , i  A, B, C , (6.26)
1
C Toate aceste valori obţinute trebuie să fie
B apropiate ca mărime, diferenţele existente
2
datorându-se erorilor de măsurare ale
Fig.6.7. Orientarea staţiilor cu
direcţiilor ( Si* ) şi erorilor de determinare a
coordonate cunoscute
coordonatelor punctelor vechi.
Unghiul de orientare Z S , a staţiei considerate (S), reprezintă orientarea direcţiei spre
gradaţia zero a cercului orizontal al instrumentului şi el este denumit unghi de orientare a
staţiei S.
Deocamdată, pentru acest unghi de orientare valoarea cea mai probabilă se poate
determina fie prin efectuarea mediei aritmetice fie prin calcularea unei medii ponderate pe
distanţe a mărimilor determinate. Pentru cazul prezentat în fig.6.7 (trei puncte vechi vizate),
poate fi utilizată una din următoarele relaţii
Z SA  Z SB  Z SC
ZS  . (6.27.a)
3
Z SA DSA  Z SB DSB  Z SC DSC
ZS  . (6.28.a)
DSA  DSB  DSC
sau, în cazul general
1 t i
ZS   ZS ,
t i 1
(6.27.b)

respectiv,
t

Z i
S DSi
ZS  i 1
t
, (6.28.b)
D i 1
Si

unde t reprezintă numărul punctelor vechi vizate (observate) din punctul de staţie S.

83
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Odată determinată această valoare a unghiului de orientare28, se pot determina acum
orientările către punctele noi vizate din punctul de staţie considerat, cu ajutorul relaţiei
QSj0  Z S   Sj* , unde j  1, 2,3, (6.29)

Cu aceste orientări determinate către punctele noi ale reţelei se pot calcula acum
coordonatele provizorii (ale punctelor noi), de exemplu prin intersecţii înainte.

6.3.2.3. Calculul coordonatelor provizorii


Coordonatele provizorii ale punctelor noi din reţeaua geodezică considerată, în planul
de proiecţie, se determină, de regulă, prin intersecţii înainte, cu ajutorul relaţiilor
x A tan  AP  xB tan  BP  y A  yB
xP  (6.30)
tan  AP  tan  BP
yP  ( xP  x A ) tan  AP  y A sau yP  ( xP  xB ) tan  BP  yB 29, (6.31)
unde cu P s-a notat punctul nou a cărui coordonate provizorii vrem să la determinăm.
Evident, se poate utiliza orice altă metodă cunoscută, prin care se pot determina coordonatele
unui punct.
Se efectuează două intersecţii simple înainte, valorile provizorii ale coordonatelor
determinându-se prin efectuarea mediei aritmetice ale celor două rânduri de valori obţinute.
Diferenţele dintre aceste două valori trebuie să fie de ordinul centimetrilor, deci coordonatele
provizorii se determină cu o mai mare precizie decât cea a coordonatelor preliminarii.
Elementele provizorii, astfel determinate, constituie elemente de bază ale modelului
funcţional – stochastic utilizat la prelucrarea observaţiilor efectuate în reţele geodezice
preliminare.
Ca notaţie, toate elementele provizorii vor avea ca indice superior cifra (0).
În cele ce urmează va fi prezentat modul de formare a modelului funcţional –
stochastic la prelucrarea observaţiilor prin metoda măsurătorilor indirecte, în planul de
proiecţie.
.3.3. Variaţia orientării funcţie de variaţiile coordonatelor plane

6.3.3.1. Cazul general

28
Media aritmetică a unghiurilor de orientare sau media ponderată se poate face numai dacă diferenţele dintre
valorile care intră în medie nu diferă semnificativ, adică sunt de ordinul secundelor. În caz contrar trebuie să se
verifice datele de intrare pentru a descoperi greşelile.
29
Dacă calculul coordonatelor provizorii prin intersecţie simplă înainte se efectuează manual, atunci trebuie
aplicate, ambele relaţii de determinare a coordonatei y, cele două valori trebuind să fie identice până la
milimetru

84
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Se consideră două puncte noi i şi
x j, care au coordonatele provizorii
xi0 , yi0 şi, respectiv, x 0j , y 0j şi care
j(xj,yj) se află în legătură directă şi
j ( x 0j , y 0j )
N dxj
dyj reciprocă, într-o reţea de
0
 ij
dij triangulaţie30.
În urma procesului de prelucrare
i(xi,yi)
dyi a observaţiilor din reţeaua de
dxi
i ( xi0 , yi0 ) triangulaţie considerată, coordona-
y
O tele provizorii ale punctelor noi
Fig.6.8. Variaţia orientării în funcţie vor primi nişte corecţii, care
de variaţia coordonatelor plane adăugate la acestea (relaţiile 6.32)
vor da valorile cele mai probabile
ale coordonatelor ( coordonate
compensate).

xi  xi0  dxi x j  x 0j  dx j
şi, respectiv, (6.32)
yi  yi0  dyi y j  y 0j  dy j

Evident, datorită acestor creşteri de coordonate şi orientarea provizorie ij0 va primi o

creştere dij , care adăugată la valoarea provizorie (relaţia 6.33) va rezulta valoarea cea mai

probabilă a orientării între cele două puncte considerate


ij  ij0  d ij , (6.33)

Mărimea acestei creşteri a orientării este funcţie de mărimea creşterilor de coordonate.


În sistemul de axe adoptat (fig.6.8)
y 0j  yi0 yij0
tan ij0   . (6.34)
x 0j  xi0 xij0

Diferenţiind această relaţie se obţine


d ij xij0 (dy  dyi )  yij0 (dx j  dxi )
 (6.35)
cos 2 ij0 (xij0 ) 2

30
Toate relaţiile care vor fi deduse sunt valabile numai dacă sistemul de coordonate este ales ca cel din figura
6.8, adică cu axa x orientată după direcţia Nord (cazul proiecţiei stereografice 1970, utilizată, în prezent, în ţara
noastră

85
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Luând în considerare modul în care se poate exprima distanţa (relaţiile (6.25), relaţia
de mai sus poate fi scrisă sub forma

2
 dy j dyi
0
yij0 yij0 
d ij  cos   0  0  dx  dx 
 x x (x 0 ) 2 j (x 0 ) 2 i 
ij
 ij ij ij ij 
cos ij0 cos ij0 sin ij0 sin ij0
 dy j  dyi  dx j  dxi . (6.36)
Dij Dij Dij0 Dij0

Dacă se fac notaţiile


sin ij0 yij0
aij    cc    cc , (6.37.a)
Dij0 ( Dij0 ) 2

cos ij0 xij0


bij   cc
 cc
(6.37.b)
Dij0 ( Dij0 ) 2

şi acestea se introduc în expresia (6.36), după ordonare se va obţine relaţia care exprimă
variaţia orientării funcţie de variaţia coordonatelor plane
d ij  aij dx j  bij dy j  aij dxi  bij dyi . (6.38)

Coeficienţii aij şi bij se numesc coeficienţi de direcţie pentru că prin intermediul lor

se exprimă variaţia orientării pe unitatea de lungime considerată. Coeficientul aij se referă la

axa Ox , iar coeficientul bij la axa Oy .

Dacă prelucrarea observaţiilor din reţeaua geodezică se efectuează manual, este bine
ca variaţia orientării să fie exprimată pe decimetru (se obţin astfel coeficienţi apropiaţi de
unitate). În acest caz elementele care exprimă lungimi (distanţa sau coordonatele relative) se
exprimă în kilometri, iar dacă se are în vedere gradaţia centesimală (  cc  63620) atunci
relaţiile de calcul a coeficienţilor de direcţie sunt
sin sij0 (yij0 )[km]
aij cc/dm  63662  63662 , (6.39.a)
( Dij0 )[km] ( Dij0 )[km]
2

cos ij0 (xij0 )[km]


bij cc/dm  63662  63662 , (6.39.b)
( Dij0 )[km] ( Dij0 )[km]
2

Desigur variaţia orientării se poate exprima şi pe altă unitate de lungime, funcţie de


mărimea valorilor coeficienţilor de direcţie31. Evident, creşterile de coordonate se vor obţine
în unitatea de lungime pe care a fost exprimată variaţia orientării.

31
Dacă se doreşte efectuarea unui program de prelucrare a măsurătorilor efectuate în reţele geodezice, prin
metoda măsurătorilor indirecte, este indicat să se exprime variaţia coordonatelor în metri pentru a evita calcule
suplimentare inutile.

86
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Tot în cazul unui calcul manual este bine să se facă şi un control al calculelor, cu una
din relaţiile
aij bij
  tan ij0 sau   cot ij0 . (6.40)
bij aij

Analizând relaţiile (6.39) se observă că


aij   a ji şi bij  b ji , (6.41)

iar dacă se ţine cont de faptul că ij   ji  200 g se deduce că valoarea cu care variază

orientarea este aceeaşi, indiferent de modul cum se consideră direcţia, adică de la i la j sau de
la j la i
d ij  d  ji . (6.42)

6.3.3.2. Cazuri particulare


În cazul când unul din cele două puncte de la capetele direcţiei măsurate este vechi
(cu coordonate cunoscute), funcţie de modul cum se consideră direcţia (cum s-a măsurat
direcţia) se pot întâlni două situaţii32:
a) Intersecţia înainte. În cazul intersecţiei înainte se consideră o direcţie măsurată
între un punct vechi (notat în continuare cu A) şi un punct nou (notat cu i). Numai
coordonatele punctului nou vor primi corecţii (dxi , dyi ) , deci relaţia (6.38) va avea numai doi
termeni şi va fi de următoarea formă
d  Ai  a Ai dxi  bAi dyi . (6.43)

b) Intersecţia înapoi. Şi în acest caz, corecţii (dxi , dyi ) vor primi numai coordonatele
punctului nou, dar, de astă dată, se consideră direcţia măsurată de la punctul nou (i) către
punctul vechi (A) şi deci relaţia (6.38) va fi de forma
d iA   aiA dxi  biA dyi . (6.44)
Dacă prelucrarea se face manual, atunci, semnele coeficienţilor de direcţie şi mărimea
unui în raport cu celălalt se pot determina aplicând următoarele reguli:
- în cazul unei direcţii măsurate de la un punct vechi către un punct nou
(intersecţie înainte): la orientarea direcţiei considerate se adaugă 100g. Cadranul
corespunzător noii valori obţinute pentru orientare indică semnele coeficienţilor
de direcţie astfel: semnul coeficientului de direcţie „a” este dat de semnul pe care

32
În cazul când ambele puncte între care se măsoară o direcţie azimutală sunt vechi orientarea nu variază
(punctele sunt fixe şi nu vor primi corecţii pentru coordonatele lor).

87
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
axa x îl are în acest cadran, iar semnul coeficientului „b” este dat de semnul axei y
în acest cadran. Funcţie de valoarea orientării în noul cadran se poate stabili care
coeficient este mai mare.
- în cazul unei direcţii măsurate de la un punct nou către un punct vechi
(intersecţia înapoi): la orientarea direcţiei considerate se scad 100g. Cadranul
corespunzător noii valori obţinute pentru orientare indică semnele coeficienţilor
de direcţie după aceeaşi regulă ca la intersecţia înainte.
- în cazul unei direcţii măsurate între două puncte noi: se consideră mai întâi
cazul intersecţiei înainte şi se stabilesc semnele coeficienţilor de direcţie
corespunzători necunoscutelor punctului spre care s-a măsurat direcţia, iar apoi se
consideră cazul intersecţiei înapoi pentru a stabili semnele coeficienţilor de
direcţie corespunzători necunoscutelor punctului din care s-a măsurat direcţia.

6.3.4. Variaţia distanţei funcţie de variaţia coordonatelor plane

6.3.4.1. Cazul general


Se consideră cazul prezentat în fig.6.8. Deoarece coordonatele celor două puncte noi
variază (după prelucrare primesc alte valori) şi distanţa provizorie Dij0 va suferi o modificare,

notată dDij , a cărei mărime este dependentă de mărimea variaţiei coordonatelor.

Distanţa provizorie dintre cele două puncte se determină cu relaţia

Dij0  ( x 0j  xi0 ) 2  ( y 0j  yi0 ) 2  xij2  yij2 . (6.45)

Prin diferenţierea relaţiei (6.45) se deduce că


Dij0 dDij  xij0 (dx j  dxi )  yij0 (dy j  dyi ) , (6.46)

iar, dacă se efectuează înmulţirile, pentru variaţia distanţei se obţine relaţia


xij0 yij0 xij0 yij0
dDij   dxi  dyi  dx j  dy j . (6.47)
Dij0 Dij0 Dij0 Dij0

Dacă se fac notaţiile


xij0 0
yij0
Aij   cos  ; Bij 
ij  sin ij0 , (6.48)
Dij0 Dij0

se obţine relaţia generală de calcul a mărimii variaţiei distanţei în funcţie de variaţia


coordonatelor plane dxi , dyi

dDij  Aij dx j  Bij dy j  Aij dxi  Bij dyi (6.49)

88
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

6.3.4.2. Cazuri particulare


Deoarece nu există variaţii ale distanţei când ambele puncte considerate sunt vechi
(nici nu se fac măsurători de distanţe între două puncte vechi), se pot întâlni, atunci când unul
din punctele între care se fac determinări ale distanţei este vechi, două cazuri particulare,
funcţie de modul cum se consideră că a fost măsurată distanţa şi anume:
a) Punctul i este vechi şi se consideră distanţa de la punctul i la punctul j: în
această situaţie creşterile de coordonate aferente punctului i sunt nule, relaţia de calcul a
variaţiei distanţei fiind
dDij  Aij dx j  Bij dy j ; (6.50)
b) Punctul j este vechi şi se consideră distanţa de la punctul i la punctul j: relaţia
prin care se poate determina variaţia distanţei funcţie de variaţia coordonatelor plane ale
punctului i (corecţiile pentru punctul j fiind nule) se deduce din relaţia generală de calcul
dDij   Aij dxi  Bij dyi ; (6.51)

6.3.5. Modelul funcţional – stochastic


Modelul funcţional – stochastic la preluarea observaţiilor efectuate într-o reţea
planimetrică este reprezentat de relaţiile (4.2) şi (4.3). La alcătuirea modelului funcţional se
au în vedere tipurile de măsurători ce se pot efectua.

6.3.5.1. Forme ale ecuaţiilor corecţiilor


Într-o reţea geodezică planimetrică se pot efectua observaţii unghiulare orizontale şi
măsurători de distanţe. Pentru aceste două tipuri de observaţii posibile, care intervin în
prelucrare, se vor scrie ecuaţiile de corecţii:

6.3.5.1.1. Direcţii azimutale centrate, reduse şi reduse la planul de proiecţie


Se consideră un punct de staţie „S” dintr-o reţea geodezică, în care s-au efectuat
observaţii unghiulare orizontale (direcţii azimutale) către alte puncte geodezice din reţea
1, 2, , j , , n .

După compensarea în staţie, când se realizează şi reducerea direcţiilor observate la o direcţie


de referinţă, în cazul prezentat în figura alăturată direcţia către punctul 1, şi prelucrările
preliminarii se obţin direcţii centrate, reduse şi reduse la planul de proiecţie, care în
continuare vor fi considerate ca elemente măsurate

89
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

 S*1 , S* 2 , , Sj* , , Sn
*
.

N Aceste valori ale direcţiilor vor fi


corectate, prin procesul de prelucrare,
obţinându-se valorile cele mai probabile
N referinţă ale acestora
1
 Si   Si*   Si , i  1, 2, , j , , n (6.52)
În acest punct de staţie se cunosc
orientările provizorii către celelalte
2
puncte vizate, orientări determinate din
J
coordonate, relaţia (6.34). Cu ajutorul
3
4 acestor orientări şi a direcţiilor măsurate
Fig.6.9. Punct de staţie în care s-au se pot calcula unghiurile de orientare
efectuat observaţii unghiulare orizontale corespunzătoare
Z S'  0Si   Si* , i  1, 2, , j , , n (6.53)
Prin medierea celor „n” valori obţinute, relaţia (6.27.b), se obţine o valoare provizorie
a unghiului de orientare a staţiei S. Dacă la această valoare provizorie se adaugă necunoscuta
corespunzătoare, ce se determină prin procesul de compensare, se obţine valoarea cea mai
probabilă
Z S  Z S0  dz S . (6.54)
După prelucrarea observaţiilor efectuate în reţea, în fiecare staţie, deci şi în staţia S
trebuie să fie satisfăcute egalităţi de forma
Z S'   Si   Si , i  1, 2, , j , , n . (6.55)
Într-o staţie, dacă se consideră valorile provizorii, se vor obţine „n” ecuaţii de forma
Z S0  dZ S   0Si  d  Si   Si*   Si , i  1, 2, , j , , n (6.56)
sau
 Si   dZ S  d  Si  lSi , i  1, 2, , j , , n , (6.57)
în care s-a notat
lSi  ( 0Si   Si* )  Z S0 , i  1, 2, , j , , n . (6.58)
Termenul liber al ecuaţiilor de corecţii pentru direcţiile azimutale măsurate se
determină, deci, ca fiind diferenţa dintre unghiul de orientare a staţiei calculat pentru direcţia

90
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
respectivă, relaţia (6.53), şi unghiul mediu de orientare, determinat ca medie aritmetică
simplă, relaţia (6.27.b). De obicei, acest termen liber se exprimă în secunde.
Datorită modului de calcul a unghiului de orientare, întotdeauna, într-o staţie, suma
termenilor liberi va fi zero
[l ]  0 . (6.59)
Dacă în relaţia (6.57) se ţine cont de forma expresiei prin care se exprimă variaţia
orientării în funcţie de variaţia coordonatelor plane, expresia (6.38), şi se consideră că direcţia
azimutală a fost măsurată între două puncte noi, se obţine forma generală a unei ecuaţii de
corecţii pentru direcţii unghiulare orizontale, relaţia (6.60). Funcţie de tipul punctului de
staţie şi a celui vizat (vechi sau nou) se stabilesc şi celelalte forme posibile ale ecuaţiilor de
corecţii, relaţiile (6.61), (6.62) şi (6.63).
a) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o direcţie azimutală măsurată între două
puncte noi „i” şi „j”
 ij  dzi  aij dx j  bij dy j  aij dxi  bij dyi  lij ; (6.60)

b) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o direcţie azimutală măsurată într-un


punct vechi „i” şi un punct nou „j”
 ij  dzi  aij dx j  bij dy j  lij ; (6.61)

c) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o direcţie azimutală măsurată între un


punct nou „i” şi un punct vechi „j”
 ij   dzi  aij dxi  bij dyi  lij ; (6.62)

d) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o direcţie azimutală măsurată între două


puncte vechi „i şi „j”
 ij  dzi  lij . (6.63)

6.3.5.1.2. Distanţe reduse la planul de proiecţie


Se consideră două puncte din reţeaua geodezică „i” şi „j”, între care s-au efectuat
măsurători pentru determinarea distanţei. Cu valoarea măsurată ( Dij* ) şi valoarea provizorie

( Dij0 ) , determinată din coordonate provizorii, se poate scrie o relaţie de următoarea formă

Dij*   ijD  Dij0  dDij , (6.64)

unde:

91
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
-  ijD  reprezintă corecţia, ce se va determina prin prelucrare, care adăugată valorii
măsurate va rezulta valoarea compensată (cea mai probabilă), iar
- dDij  reprezintă variaţia distanţei funcţie de variaţia coordonatelor plane ale

punctelor între care s-a efectuat măsurătoarea.


Dacă se are în vedere relaţia (6.49), care exprimă variaţia distanţei funcţie de variaţia
coordonatelor plane, şi că termenul liber al ecuaţiei (6.64) se determină cu expresia
lijD  Dij0  Dij* , (6.65)

atunci:
a) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între două puncte noi
„i” şi „j” este
 ijD  Aij dx j  Bij dy j  Aij dxi  Bij dyi  lijD ; (6.66)

b) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct vechi


„i” şi un punct nou „j”, este
 ijD  Aij dx j  Bij dy j  lijD ; (6.67)

c) Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct nou „i”
şi un punct vechi „j”, este
 ijD   Aij dxi  Bij dyi  lijD ; (6.68)

d) Între două puncte vechi nu se fac măsurători de distanţe.


Notă: Dacă într-o reţea geodezică s-au efectuat atât măsurători de direcţii unghiulare
orizontale cât şi de distanţe şi se doreşte o prelucrare în bloc a ambelor tipuri de
măsurători, atunci termenul liber al ecuaţiilor scrise pentru distanţe trebuie să fie
calculat în unitatea de măsură în care se exprimă variaţia orientării.

6.3.5.1.3. Ecuaţii de distanţe cu coeficient de scară


Scara unei reţele geodezice este dată de punctele vechi care alcătuiesc această reţea.
Evident, la realizarea unei noi reţele geodezice planimetrice, care se sprijină pe cea veche şi
în care au fost efectuate determinări de distanţe, scara instrumentului de măsurat distanţe
diferă de scara reţelei. În acest caz este necesar ca valorile măsurate să se aducă în scara

92
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
reţelei geodezice prin introducerea unei noi necunoscute pentru acest coeficient de scară 33.
Pentru deducerea formei ecuaţiei de corecţie, în acest caz, se pleacă de la relaţia
( Dij*  ijD )(1  m 106 )  Dij0  dDij , (6.69)

unde m reprezintă coeficientul de scară, necunoscut.


Prin dezvoltarea relaţiei de mai sus şi eliminarea produsului  ijD  m 106 , considerat a

avea o valoare prea mică, deci aproximativ egală cu zero, se obţine


 ijD  dDij  Dij*  m 106  Dij0  Dij* . (6.70)

Dacă se ţine cont de relaţia (6.65), prin care se calculează termenul liber, şi se doreşte
obţinerea corecţiei în milimetri, atunci forma ecuaţiei de corecţie este
 ijD[mm]  dDij [mm]  Dij*[mm]  m 103  lijD . (6.71)

6.3.5.2. Stabilirea ponderilor măsurătorilor geodezice


In relaţia (4.6), pentru o prelucrare cât mai corectă, matricea ponderilor ar trebui să fie
o matrice plină, însă determinarea elementelor dreptunghiulare ( pij şi, respectiv, qij cu i  j )

nu este întotdeauna posibilă.


În cazul măsurătorilor independente prelucrarea se efectuează sub condiţia (4.7) adică
matricea ponderilor devine o matrice diagonală ( pij  0 , pentru i  j ) ceea ce uşurează foarte

mult calculele.
Pentru măsurătorile unghiulare orizontale ponderile (paragraful 4.6.2.1) pot fi
determinate prin aplicarea relaţiilor (4.85) sau (4.86) iar pentru distanţele măsurate relaţia
(4.87).

6.3.6. Sisteme echivalente de ecuaţii ale corecţiilor


Dacă două sisteme de ecuaţii ale corecţiilor conduc, prin normalizare, la obţinerea
aceluiaşi sistem normal de ecuaţii, deci în final, prin rezolvare, la aceleaşi soluţii, atunci cele
două sisteme de ecuaţii sunt echivalente. Trecerea de la un sistem de ecuaţii de corecţii la un
alt sistem echivalent este o operaţie care simplifică foarte mult calculele, mai ales în cazul
unei prelucrări manuale, conducând la obţinerea unor sisteme cu mai multe necunoscute
şi/sau mai puţine ecuaţii. Aplicarea regulilor de echivalenţă este importantă, atunci când se
micşorează numărul necunoscutelor, şi în cazul unei prelucrări cu ajutorul calculatorului
33
Este posibil ca, nu de puţine ori, atunci când precizia o impune, să se aducă reţeaua în scara instrumentului de
măsurat distanţe, acesta măsurând cu o precizie superioară aceleia asigurate de vechea reţea. În acest caz
termenul care conţine necunoscuta de scară se mută în partea dreaptă a relaţiei (6.69)

93
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
electronic. Pentru prelucrările geodezice sunt importante trei situaţii de echivalenţă cunoscute
şi sub denumirea de regulile Schreiber de echivalenţă, care vor fi prezentate în continuare.

6.3.6.1. Situaţia 1 de echivalenţă


6.3.6.1.1. Cazul general
Se consideră un sistem de ecuaţii ale corecţiilor (6.72) de m ecuaţii şi n  1
necunoscute, în care una dintre necunoscute ( y ) are acelaşi coeficient (1) în toate ecuaţiile
sistemului
 y  a1 x1  b1 x2    n1 xn  l1   1 pondere p1
 y  a2 x1  b2 x2    n2 xn  l2   2 pondere p2
(6.72)

 y  am x1  bm x2    nm xn  lm   m pondere pm
Acest sistem de ecuaţii este echivalent (se poate înlocui) cu un alt sistem de ecuaţii ale
corecţiilor (6.73) care are o ecuaţie mai mult decât primul dar cu o necunoscută mai puţin,
deci un sistem de m  1 ecuaţii şi n necunoscute
a1 x1  b1 x1    n1 xn  l1   1' ponderea p1
a2 x1  b2 x1    n2 xn  l2   2' ponderea p2
 (6.73)
an x1  bn x1    nn xn  ln   n' ponderea pn
1
[ pa ]x1  [ pb]x2    [ pn]xn  [ pl ]  [ p '] ponderea pm 1  
[ p]
Se poate observa că din cele m ecuaţii de corecţii ale sistemului (6.72) a dispărut
necunoscuta y şi a apărut în plus o nouă ecuaţie, denumită ecuaţia sumă. Elementele acestei
noi ecuaţii se determină astfel:
- coeficienţii necunoscutelor acestei ecuaţii se determină ca fiind suma produselor
dintre pondere şi coeficientul necunoscutei din fiecare ecuaţie în care apare, de
unde şi numele acestei ecuaţii;
- termenul liber se determină, de asemenea, ca o sumă de produse, de această dată
dintre pondere şi termenul liber din fiecare ecuaţie a sistemului;
- ponderea acestei ecuaţii este negativă şi egală cu inversul sumei ponderilor
corespunzătoare ecuaţiilor componente ale sistemului.
Pentru a demonstra că sistemul (6.73) este echivalent cu sistemul (6.72) trebuie ca,
prin normalizare, să se ajungă la acelaşi sistem de ecuaţii normale. Se normalizează pentru
început sistemul (6.72)

94
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
[ p ] y   [ pa ]x1   [ pb]x2     [ pn]xn   [ pl ]  0
[ pa ] y  [ paa ]x1  [ pab]x2    [ pan]xn  [ pal ]  0
[ pb] y  [ pab]x1  [ pbb]x2    [ pbn]xn  [ pbl ]  0 (6.74)

[ pn] y  [ pan]x1  [ pbn]x2    [ pnn]xn  [ pnl ]  0
Din prima ecuaţie a sistemului (6.74) se deduce necunoscuta y cu relaţia
[ pa] [ pb] [ pn] [ pl ]
y x1  x2    xn  . (6.75)
[ p] [ p] [ p] [ p]
Necunoscuta y astfel determinată se introduce în celelalte ecuaţii ale sistemului (2.87),
rezultând următorul sistem normal de ecuaţii
[ paa ]  [ pa ][ pa ] [ pab]  [ pa ][ pb] [ pan]  [ pa ][ pn] [ pal ]  [ pa ][ pl ]
x1  x2  xn  0
[ p] [ p] [ p] [ p]
[ pab]  [ pa ][ pb] [ pbb]  [ pb][ pb] [ pbn]  [ pb][ pn] [ pbl ]  [ pb][ pl ]
x1  x2  xn  0
[ p] [ p] [ p] [ p] (6.76)

[ pan]  [ pa ][ pn] [ pbn]  [ pb][ pn] [ pnn]  [ pn][ pn] [ pnl ]  [ pn][ pl ]
x1  x2  xn  0
[ p] [ p] [ p] [ p]
Se poate observa, cu uşurinţă, că dacă se va normaliza sistemul (6.73) de ecuaţii ale
corecţiilor se va obţine aceeaşi formă (6.76) pentru sistemul normal, deci cele două sisteme
sunt echivalente.

6.3.6.1.2. Cazul direcţiilor azimutale măsurate


În reţelele geodezice planimetrice, în care s-au efectuat observaţii unghiulare
orizontale, în fiecare punct de staţie, indiferent de tipul acestuia (nou sau vechi), când se scriu
ecuaţiile de corecţii se va obţine un sistem de forma (6.72), adică un sistem în care există o
necunoscută, necunoscuta de orientare a staţiei notată dz , care are acelaşi coeficient (1) în
toate ecuaţiile.
Dacă se consideră un punct de staţie, oarecare, S din care au fost efectuate observaţii
unghiulare orizontale către alte „i” puncte, vechi şi/sau noi, din reţea şi dacă se notează cu
„u” numărul de necunoscute dx , dy implicate ( u  2 x numărul punctelor noi care intervin la
scrierea ecuaţiilor din această staţie) sistemul ecuaţiilor de corecţii are următoarea formă
 dzS  aS 1dx1  bS 1dy1  aS 1dxS  bS 1dxS  lS 1   S 1 ; pS 1
 dzS  aS 2 dx2  bS 2 dy2  aS 2 dxS  bS 1dxS  lS 2   S 2 ; pS 2
(6.77)

 dzS  aSt dxt  bSt dyt  aSt dxS  bSt dxS  lSt   St ; pSt

95
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Deci, în fiecare staţie, se formează un sistem de „t” ecuaţii cu „ u  1 ” necunoscute.
Ecuaţiile din sistemul (6.77) pot avea una din formele prezentate în relaţiile (6.60), (6.61),
(6.62) sau (6.63).
Prin aplicarea primei reguli Schreiber de echivalenţă se obţine următorul sistem de
ecuaţii ale corecţiilor, de „ t  1 ” ecuaţii cu „u” necunoscute
aS 1dx1  bS 1dy1  aS 1dxS  bS 1dxS  lS 1   S' 1 ; pS 1
aS 2 dx2  bS 2 dy2  aS 2 dxS  bS 2 dxS  lS 2   S' 2 ; pS 2

aSt dxt  bSt dyt  aSt dxS  bSt dxS  lSt   St' ; pSt (6.78)
pS 1aS 1dx1  pS 1bS 1dy1  pS 2 aS 2 dx2  pS 2bS 2 dy2    pSt aSt dxt  pSt bSt dyt 
1
 [ pa ]dxS  [ pb]dyS  [ pl ]  [ p ']; pt 1 
[ p]
În cele mai multe cazuri de prelucrare se consideră că într-o staţie toate direcţiile
observate au aceeaşi pondere
pS 1  pS 2    pSt  p . (6.79)
După modul de calcul a termenilor liberi şi în cazul când condiţia de mai sus este
îndeplinită, într-o staţie suma termenilor liberi este zero
[ pl ]  p[l ]  0 . (6.80)
Având în vedere relaţiile (6.79) şi (6.80) ecuaţia sumă din sistemul (6.78) va avea
următoarea formă
paS 1dx1  pbS 1dy1  paS 2 dx2  pbS 2 dy2    paSt dxt  pbSt dyt 
1 (6.81)
 p[a ]dxS  p[b]dyS  p[ ']; pt 1  
p t
În afara eliminării necunoscutei dz , din sistemul de ecuaţii (6.78) mai sunt eliminate,
dacă există, şi ecuaţiile scrise între două puncte vechi, care nu mai au sens, deoarece acestea
nu mai conţin necunoscute.
Prin aplicarea acestei reguli de echivalenţă pentru întreaga reţea planimetrică se
elimină atâtea necunoscute dz câte puncte au fost staţionate pentru efectuarea observaţiilor
unghiulare orizontale. Din această cauză, regula 1 de echivalenţă se aplică şi atunci când
prelucrarea se face automat, cu ajutorul calculatorului electronic. În acest caz numărul de
necunoscute ale sistemului normal de ecuaţii este un factor important în stabilirea necesarului
de memorie operativă, numărul de ecuaţii implicate nefiind important, deoarece valorile
coeficienţilor şi ale termenilor liberi sunt păstrate în memoria de masă.

96
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
6.3.2.2. Situaţia 2 de echivalenţă
6.3.2.2.1. Cazul general
Se consideră un sistem de „m” ecuaţii ale corecţiilor (6.82) în care fiecare din cele „n”
necunoscute implicate au aceiaşi coeficienţi în toate ecuaţiile sistemului dar termenii liberi
diferiţi
ax1  bx2    nxn  l1   1 p1
ax1  bx2    nxn  l2   2 p2
(6.82)

ax1  bx2    nxn  lm   m pm
Dacă se normalizează acest sistem de ecuaţii de corecţii se va obţine următorul sistem
normal
aa[ p ]x1  ab[ p ]x2    an[ p ]xn  a[ pl ]  0
ab[ p ]x1  bb[ p ]x2    bn[ p ]xn  b[ pl ]  0
(6.83)

an[ p ]x1  bn[ p ]x2    nn[ p ]xn  n[ pl ]  0
Acelaşi sistem de ecuaţii se obţine şi prin normalizarea ecuaţiei
[ pl ]
ax1  bx2    nxn    "; p  [ p ] , (6.84)
[ p]
deci sistemele (6.82) şi (6.83) sunt echivalente34.

6.3.6.2.2. Cazul direcţiilor azimutale măsurate


Dacă între două puncte din reţeaua planimetrică au fost efectuate observaţii
unghiulare orizontale în ambele sensuri (vize reciproce) atunci cele două observaţii de
corecţii, care formează sistemul (6.85), vor conţine, după aplicarea primei reguli de
echivalenţă, aceleaşi necunoscute, cu aceiaşi coeficienţi dar alţi termeni liberi şi, în cazul
prelucrării observaţiilor ponderate, alte ponderi
aij dx j  bij dy j  aij dxi  bij dyi  lij   ij' ; p ij
(6.85)
aij dx j  bij dy j  aij dxi  bij dyi  l ji   'ji ; p jj

Prin aplicarea celei de-a doua reguli de echivalenţă cele două ecuaţii ale sistemului
(6.85) vor fi înlocuite cu o singură ecuaţie
[ pl ]
aij dx j  bij dy j  aij dxi  bij dyi    ij" ; [ p ] , (6.86)
[ p]

34
Demonstraţia este posibilă numai dacă numărul ecuaţiilor de corecţii care vor rămâne va fi mai mare decât
numărul necunoscutelor

97
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
în care termenul liber se calculează ca medie ponderată a celor doi termeni liberi, iar
ponderea este egală cu suma ponderilor.
Această regulă, care se aplică numai în cazul unei prelucrări manuale, face ca numărul
ecuaţiilor de corecţie să se reducă cu o cantitate egală cu numărul vizelor reciproce dintre
două puncte, din care cel puţin unul este nou.

6.3.6.3. Situaţia 3 de echivalenţă

O ecuaţie poate fi adusă la ponderea 1 dacă întreaga ecuaţie se înmulţeşte cu p ,

deci o ecuaţie de forma


ax1  bx2    nxn  l   ; p (6.87)
poate fi adusă la ponderea 1 , iar ecuaţia sumă poate fi adusă la ponderea 1 dacă întreaga
ecuaţie va fi înmulţită cu [ p] .
Că ecuaţia (6.87) este echivalentă cu ecuaţia
a px1  b px2    n pxn  l p   p ; p  1 (6.88)
se poate demonstra foarte simplu prin normalizarea celor două ecuaţii de corecţii.
Aplicarea acestei reguli în cazul măsurătorilor ponderate modifică valorile corecţiilor,
deci trebuie să se acorde o atenţie deosebită controlului final care se face de obicei în fiecare
staţie ([ ]  0) în care s-au efectuat observaţii azimutale.

6.3.7. Normalizarea sistemului de ecuaţii liniare şi rezolvarea


sistemului normal de ecuaţii
După scrierea ecuaţiilor de corecţii şi aplicarea, după caz, a regulilor de echivalenţă
urmează normalizarea sistemului de ecuaţii ale corecţiilor şi, evident, rezolvarea acestuia.
Este recomandat ca pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii normale să se aleagă o metodă din
care să rezulte şi valorile coeficienţilor de pondere necesari calculării preciziilor. Evident,
pentru compensarea unor reţele de dimensiuni mai mari un calcul manual este practic greu de
acceptat datorită multitudinii de operaţii ce trebuie efectuate. Oricare ar fi metoda aleasă
pentru rezolvare, rezultatele trebuie să fie identice. Prin rezolvarea sistemului normal de
ecuaţii se determină mai întâi necunoscutele apoi corecţiile observaţiilor.

98
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
6.3.8. Calculul elementelor compensate şi controlul compensării
Valorile compensate ale coordonatelor se determină adăugând la valorile provizorii
soluţiile sistemului35, conform relaţiilor de tipul (6.32).
Pentru fiecare staţie în care s-au efectuat observaţii unghiulare orizontale se determină
corecţia pentru unghiul de orientare
1 n
dzS   d Si ,
n i 1
(6.89)

variaţia orientării determinându-se cu ajutorul relaţiei (6.38).


Urmează apoi determinarea corecţiilor măsurătorilor, pentru aceasta utilizând relaţia
(6.60), dacă este vorba despre direcţii unghiulare orizontale, sau relaţia (6.66), dacă este
vorba despre distanţe.
Verificarea calculelor corecţiilor pentru direcţii azimutale, în cazul unei staţii, se face
prin controlul îndeplinirii egalităţii (în limita preciziei de calcul)
[ ]  0 . (6.90)
Controlul final al compensării36 constă în îndeplinirea relaţiei, evident în limita
preciziei de calcul
ijcoordonate  Z ij0  dzi   ij*   ij , (6.91)

în cazul direcţiilor azimutale şi a relaţiei


Dijcoordonate  Dij*   ijD , (6.92)

în cazul distanţelor măsurate37.

6.3.9. Calcule de evaluare a preciziei


Orice prelucrare a observaţiilor efectuate într-o reţea geodezică se încheie cu calculele
de evaluare a indicatorilor de precizie.
Abaterea standard (eroarea medie pătratică) a unităţii de pondere38

 T P
s0  (6.93)
mn
sau în cazul măsurătorilor independente

35
Trebuie să se acorde atenţie unităţilor de măsură utilizate în sensul că, de obicei, la o prelucrare manuală,
soluţiile se determină în decimetri iar coordonatele provizorii în metri.
36
Acest control al compensării se face numai în cazul când prelucrarea s-a efectuat manual
37
Şi în acest caz trebuie să se acorde atenţie unităţii de măsură în care este exprimată distanţa măsurată şi a celei
în care se determină corecţia respectivă
38
În cazul reţelelor libere se aplică relaţiile (4.101), (4.102) sau (4.103), funcţie de tipul măsurătorilor

99
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
[ p ]
s0  , (6.94)
mn
în care m reprezintă numărul observaţiilor efectuate în reţea iar n numărul necunoscutelor
implicate în modelul funcţional – stochastic.
În relaţia (6.93) sau în relaţia (6.94), trebuie să se calculeze valoarea
   T P (6.95)
respectiv
  [ p ] . (6.96)
Pentru aceasta se poate folosi expresia39
  [ pll ]  [ pal ]x1  [ pbl ]x2    [ pnl ]xn , (6.97)
respectiv
  I T PI  x T ( AT PI ) . (6.98)
Dacă prelucrarea se face manual atunci, având în vedere importanţa valorii lui 
pentru calculul indicatorilor de precizie, este bine ca această valoare să se calculeze prin două
metode diferite. O a doua metodă ar fi aceea de a calcula această valoare din sistemul liniar al
ecuaţiilor de corecţii, după calculul corecţiilor, adică
  p1 12  p2 22    pm m2 . (6.99)

Abaterea standard a unei măsurători individuale compensate


s0
si  , i  1, 2, , m ; (6.100)
pi

Abaterea standard a necunoscutelor (a mărimilor determinate indirect)


sx j  s0 q jj , j  1, 2, , n (6.101)

în care coeficientul de pondere q jj , corespunzător necunoscutei x j , se extrage de pe

diagonala principală a matricei inverse a sistemului normal, fiind elementul cu numărul de


ordine j.
În cazul reţelelor geodezice planimetrice (sau tridimensionale) se poate determina şi o
abatere standard totală pentru un punct oarecare k cu relaţia

stk  sx2k  s y2k . (6.102)

Determinarea elementelor elipselor erorilor

39
În relaţia (6.97), termenul [pll] se calculează cu termenii liberi ai ecuaţiilor netransformate

100
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
După compensarea reţelei planimetrice, se poate obţine pentru fiecare punct nou k din
reţea varianţele coordonatelor, relaţia (6.101), care dau abaterile standard ale poziţiei
punctului pe axele de coordonate.
Dacă se doreşte abaterea standard pe o direcţie oarecare se utilizează elipsa erorilor
(fig.6.10), a cărei elemente se determină cu următoarele relaţii
- lungimea semiaxei mari
a  s0 1 ; (6.103)

- lungimea semiaxei mici


b  s0 2 ; (6.104)

unde
qxxk  q yyk 1
1,2   (qxxk  q yyk ) 2  4qxy2 k ; (6.105)
2 2
- orientarea semiaxei mari
1 2qxyk
  arctan . (6.106)
2 qxxk  q yyk

Pentru o direcţie oarecare de orientare   (unghiul format cu axa x), care face cu

semiaxa mare a elipsei un unghi  , varianţa se determină cu relaţia

s  a 2 cos 2   b 2 sin 2  . (6.107)

Pentru unele reţele este posibil să


intereseze precizia poziţiei relative a două
puncte oarecare „i” şi „j” din reţea. În acest
caz se poate construi elipsa relativă a laturii
„ij” ale cărei elemente se pot determina cu
ajutorul următoarelor relaţii
t1  t2
a  s0 (6.108)
2
Fig.6.10. Elipsa erorilor t1  t2
b  s0 , (6.109)
2
1 2qdXdY
 arctan , (6.110)
2 qdX  qdY
în care s-au utilizat următoarele notaţii

101
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
qdX  qxxi  qxx j  2qxi x j ;
qdY  q yyi  q yy j  2q yi y j ; (6.111)
qdXdY  qxi yi  qx j y j  qxi y j  qx j yi .

t1  qdX  qdY
(6.112)
t2  (qdX  qdY ) 2  4qdXdY
2

Şi în acest caz se poate determina varianţa pe o direcţie oarecare, utilizând aceeaşi


relaţie (6.107) ale cărei elemente se referă la elipsa relativă.
Pentru geodezie prezintă interes direcţia de orientare  ij care indică precizia distanţei

de la „i” la „j” şi direcţia perpendiculară pe aceasta ij  100 g , prin care se obţine precizia

orientării dintre cele două puncte (fig.6.11).

Fig.6.10. Elipsa relativă a erorilor

6.3.10. Succesiunea calculelor la prelucrarea observaţiilor efectuate


în reţele planimetrice, în planul de proiecţie
În cele ce urmează se va face un rezumat a celor prezentate în cadrul acestui capitol
prin care se vor indica atât calculele ce trebuie să fie efectuate pentru prelucrarea prin metoda
observaţiilor indirecte a măsurătorilor efectuate în reţele geodezice planimetrice cât şi ordinea
în care trebuie să fie efectuate aceste calcule40:
- Calculul elementelor preliminarii. Se calculează coordonatele preliminarii sau
de lucru cu relaţii care diferă în funcţie de tipul observaţiilor efectuate în reţea
(radieri, intersecţii unghiulare, intersecţii liniare etc.);
- Reducerea observaţiilor efectuate la sistemul de referinţă utilizat. Observaţiile
efectuate trebuie să fie reduse la sistemul de referinţă adoptat: elipsoid, plan de

40
Exemple de prelucrare a observaţiilor efectuate în reţele geodezice planimetrice pot fi urmărite în cadrul
capitolului 8, paragraful 8.4

102
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
proiecţie. Această reducere se efectuează prin intermediul relaţiilor specificate în
cadrul paragrafului 6.3.1.2.
- Calculul elementelor provizorii. Aceste elemente aproximative se calculează cu
o precizie mai mare decât a celor preliminarii, precizie care să permită neglijarea
termenilor de ordinul II şi mai mare din dezvoltările în serie care se fac şi în ideea
că parametrii necunoscuţi au valori suficient de mici.
- Scrierea ecuaţiilor generale ale măsurătorilor efectuate, adică exprimarea
măsurătorilor ca funcţii de necunoscutele implicate în model.
- Scrierea ecuaţiilor liniare ale corecţiilor. Formele acestor ecuaţii depind de tipul
observaţiei efectuate şi de tipul punctelor între care se efectuează măsurătoarea
(paragraful 6.3.5.1).
- Calculul coeficienţilor sistemului liniar al ecuaţiilor de corecţii. Modalitatea de
calcul a valorilor acestor coeficienţi a fost prezentată în paragraful 6.3.3 pentru
direcţii unghiulare orizontale şi paragraful 6.3.4 pentru distanţe. Este bine ca în
fiecare din ecuaţiile de corecţii coeficienţii să fie de acelaşi oridin de mărime (mai
ales în cazul unei prelucrări manuale). Acest obiectiv poate fi atins prin alegerea
convenabilă a unităţilor de măsură sau prin efectuarea unei schimbări de variabilă
de forma
aij
xk'  t  xk şi aik'  . (6.113)
t
La această schimbare de variabilă este necesar
ca, după rezolvarea sistemului normal de
ecuaţii, să se revină la vechea variabilă cu
ajutorul relaţiei
xk'
xk  . (6.114)
t
- Calculul valorilor termenilor liberi ai sistemului de ecuaţii liniare. În general,
termenul liber se determină ca diferenţă între o valoare aproximativă şi una
măsurată sau invers funcţie de cum este considerat semnul termenului liber în
relaţia (4.2) care descrie modelul funcţional. Mărimea termenilor liberi este şi un
indicator al exactităţii cu care au fost determinate elementele provizorii în sensul
că dacă vor rezulta valori anormal de mari ale termenilor liberi atunci, probabil, s-
a făcut o mare aproximare la determinarea valorilor aproximative ale uneia sau
mai multor necunoscute. Dacă, totuşi, valorile aproximative au fost determinate cu

103
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
o precizie suficientă şi termenii liberi au valori mari înseamnă că, foarte posibil,
pentru ecuaţia respectivă mărimea măsurată să nu fie corectă.
- Determinarea ponderilor măsurătorilor. În cazul unei prelucrări ponderate
(măsurători cu precizii diferite) ponderile se determină funcţie de natura
elementelor măsurate şi alţi factori care ar putea influenţa măsurătorile (paragraful
4.6). În cazul unei prelucrări neponderate alegerea unei valori unitare pentru
pondere uşurează calculele de compensare (calculele manuale).
- Aplicarea regulilor de echivalenţă. Trebuie precizat că prima regulă de
echivalenţă este bine să fie aplicată şi în cazul unei prelucrări automate prin
intermediul calculatorului electronic pentru că se reduce numărul necunoscutelor.
- Calculul coeficienţilor sistemului de ecuaţii normale. În această etapă se
calculează atât coeficienţii necunoscutelor care au mai rămas în model cât şi
termenii liberi normalizaţi.
- Rezolvarea sistemului normal de ecuaţii. În urma acestei operaţii vor rezulta
soluţiile sistemului de ecuaţii.
- Calculul valorilor cele mai probabile (compensate) ale necunoscutelor
implicate în model şi a observaţiilor efectuate. Se determină în această fază
coordonatele compensate pentru toate punctele noi din reţeaua considerată şi
valorile compensate ale măsurătorilor (direcţii azimutale, distanţe).
- Calculul indicatorilor de precizie. Aceasta este ultima etapă, dar foarte
importantă, care trebuie să fie parcursă în procesul de prelucrare prin care se
calculează preciziile cu care au fost determinate mărimile compensate.

6.4. Alte probleme care intervin la prelucrarea observaţiilor efectuate


în reţele geodezice planimetrice
Într-o reţea geodezică planimetrică apar, în afară de compensarea propriu-zisă a
reţelei, o serie de probleme, unele dintre ele constituind practic alte modele de prelucrare (de
exemplu, pe o altă suprafaţă decât planul de proiecţie utilizat pentru prelucrările prezentate în
capitolul anterior), altele privesc prelucrarea a numai o parte a observaţiilor din reţea, altele
se referă la încadrarea unei reţele în altă reţea etc.
În continuare se vor prezenta câteva dintre aceste probleme.

6.4.1. Metode de îndesire a reţelelor geodezice planimetrice


6.4.1.1. Intersecţia multiplă înainte

104
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Există situaţii, destul de des întâlnite în practică, când în puncte dominante există
construcţii, vizibile din foarte multe alte locuri, dar care nu pot fi staţionate sau care pot fi
foarte greu staţionate. Un exemplu tipic de astfel de situaţie îl constituie bisericile. Acestea
sunt construcţii cu o mare durabilitate în timp, de obicei, mai ales la sate, mai înalte decât
restul construcţiilor din împrejurimi, cu turlele vizibile din foarte multe direcţii şi la distanţe
mari, dar care, din păcate, nu pot fi staţionate. În această situaţie, pentru anumite lucrări
geodezice, este necesar ca o parte distinctivă a construcţiei respective (turlele bisericilor,
antene înalte, paratrăsnete pe coşuri înalte etc.) să primească coordonatele printr-o prelucrare
riguroasă a observaţiilor.
Una dintre metodele utilizate pentru realizarea scopului propus este utilizarea
intersecţiei multiple înainte. Spre deosebire de intersecţia simplă înainte, utilizată pentu
determinarea coordonatelor preliminarii sau provizorii necesare compensării unei reţele de
triangulaţie, intersecţia multiplă înainte utilizează, în acelaşi timp, mai multe puncte vechi din
reţea decât strictul necesar şi suficient (două puncte) pentru determinarea coordonatelor
punctului intersectat.
Se consideră situaţia din fig.6.12, în care se doreşte determinarea riguroasă a
coordonatelor punctului nou P. Pentru aceasta sunt staţionate alte k puncte ( P1 , P2 , , Pk )
dintr-o reţea geodezică planimetrică (mai multe decât strictul necesar) în care se fac
observaţii de direcţii unghiulare orizontale atât către punctul nou cât şi către alte puncte vechi
din reţea.
Coordonatele provizorii ale
B
punctului P se determină prin intersecţii
P2
simple înainte, relaţiile (6.30) şi (6.31).
P1
A Coeficienţii de direcţie se pot, de
asemenea, determina utilizând relaţiile
cunoscute (6.39.a) şi (3.39.b), controlul
Pk P3
P calculelor efectuându-se cu relaţiile
(6.40).
În fiecare punct vechi (în sensul
P4
P6 că au coordonate cunoscute) staţionat se
poate scrie un sistem de ecuaţii de
P5
corecţii. Dacă se consideră că dintr-un
Fig.6.12. Intersecţia multiplă înainte

105
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
punct oarecare Pi au fost efectuate
observaţii către „s” puncte din reţea,
inclusiv punctul nou, atunci în acest punct se obţin „ s  1 ” ecuaţii de forma (6.63),
corespunzătoare direcţiilor către alte puncte vechi, şi o ecuaţie de forma (6.61),
corespunzătoare direcţiei măsurate către punctul nou P.
Deci în fiecare punct staţionat se obţine un sistem de forma
 dzi   liA   iA ; pi
 dzi   liB   iB ; pi
  (6.115)
 dzi   liS   iS ; pi
 dzi  aiP dxP  bxP dyP  liP   iP ; pi
Se aplică acum prima regulă de echivalenţă (vezi paragraful 6.3.6.1) prin care se
elimină necunoscuta dz din sistemul (6.115). Vor rămâne astfel numai două ecuaţii care vor
alcătui sistemul redus de ecuaţii de corecţii (6.116)
aiP dxP  biP dyP  liP   iP' ; pi
1 (6.116)
pi aiP dxP  pi biP dyP  p[ ']; 
spi
- una către punctul nou, pentru că numai acesta mai are sens în sistemul (6.115)
după eliminarea necunoscutei amintite;
- ecuaţia sumă care se formează cu ecuaţiile sistemului (6.115).
În sistemul de mai sus, cea de-a doua ecuaţie are termenul liber egal cu zero pentru că
s-a considerat că într-o staţie suma termenilor liberi este zero (a se vedea relaţia (6.59),
paragraful (6.3.5.1.1.). Pentru ca acest lucru să fie valabil, trebuie ca la calcularea unghiului
provizoriu de orientare să fie inclusă neapărat şi viza către acest punct nou.
Se va forma, în final, un sistem de „ 2  număr puncte staţionate” ecuaţii de corecţii cu
două necunoscute care, prin normalizare, va conduce la obţinerea unui sistem normal de două
ecuaţii cu două necunoscute: dxP , dyP .
După rezolvarea acestui sistem de ecuaţii normale, soluţiile sistemului se adaugă la
valorile provizorii rezultând astfel valorile cele mai probabile ale coordonatelor punctului nou
P, relaţii de forma (6.32).
Controlul prelucrării se face cu relaţia (6.91) iar preciziile se determină ca la
compensarea grupului de puncte (paragraful 6.3.9, relaţiile (6.93), (6.94), (6.100), (6.101),
(6.102) şi relaţiile (6.103), ,(6.106) pentru determinarea elementelor elipsei erorilor.

106
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
De regulă, într-o staţie, se consideră că toate direcţiile au fost observate cu aceeaşi
precizie. Dacă se consideră că ponderea este egală cu unitatea atunci sistemul (6.116) va avea
următorul aspect
aiP dxP  biP dyP  liP   iP' ; pi  1
1 (6.117)
aiP dxP  biP dyP  [ ']; 
s
În această situaţie poate fi aplicată cea de-a doua regulă de echivalenţă (vezi
paragraful 6.3.6.2.), sistemul transformat având o singură ecuaţie care are următorul aspect
S S 1
aiP dxP  biP dyP  liP   iP' ; pi  . (6.118)
S 1 S
Acum, se vor obţine k ecuaţii de forma (6.118)41. Sistemul liniar al ecuaţiilor de
corecţii va avea deci k ecuaţii cu două necunoscute, care se normalizează şi rezolvă rezultând
soluţiile.
Necunoscutele pentru unghiurile de orientare ale staţiilor se determină astfel
aiP b
dzi  dxP  iP dyP . (6.119)
S S

6.4.1.2. Intersecţia multiplă înapoi


Metoda, mai puţin utilizată pentru
B
C D îndesirea reţelelor geodezice planimetrice
A
de stat, datorită posibilităţilor reduse de
E orientare a staţiilor, constă în staţionarea
S unui punct ale cărui coordonate vrem să le
determinăm riguros şi efectuarea de
observaţii unghiulare orizontale către alte
F puncte vechi din reţea (fig.6.13).
Evident, această metodă este mai rapidă în ceea ce
priveşte operaţiile de teren, nefiind nevoie ca operatorul
să se deplaseze şi în alte puncte ale reţelei
Fig.6.13. Intersecţia multiplă înapoi
dar, după cum s-a mai specificat, cu rezultate mai puţin precise.

41
Se poate observa că ponderea ecuaţiei (2.4) scrisă într-un punct de staţie va fi cu atât mai mare cu cât este mai
mare numărul punctelor vechi observate din punctul de staţie considerat.

107
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
În cazul unei geometrii nefavorabile (unghiuri de intersecţie mici grupate într-un
cadran, de exemplu), chiar dacă se face o prelucrare riguroasă, metoda nu dă rezultate bune
(inacceptabile chiar şi pentru lucrări fără mari pretenţii de precizie).
Se consideră un punct P din reţeaua geodezică din care s-au efectuat observaţii de
direcţii azimutale, de aceeaşi precizie, către alte „s” puncte. Coordonatele provizorii ale
acestui punct se determină prin intersecţii simple înapoi (utilizând pentru fiecare
retrointersecţie 3 puncte ale reţelei). Orientarea staţiei P se face numai cu punctele cu care
este în legătură directă (au fost observate) ceea ce constituie o limitare a metodei.
Sistemul liniar al ecuaţiilor de corecţii, scris în punctul P, conform relaţiei (6.62), este
 dz P  aPA dxP  bPA dyP  lPA   PA
 dz P  aPB dxP  bPB dyP  lPB   PB
(6.120)

 dz P  aPS dxP  bPS dyP  lPS   PS
Prin însumarea relaţiilor (6.120), respectând condiţiile (6.59) şi (6.90), se obţine
 sdz P  [a ]dxP  [b]dyP  0 , (6.121)

sau dacă se extrage necunoscuta dz P

[a] [b]
dz P   dxP  dyP . (6.122)
s s
Se fac următoarele notaţii
[a] [b]
APi   aPi ; BPi   bPi , i  A, B, , S . (6.123)
s s
Introducând relaţia (6.122) în sistemul (6.120) şi ţinând cont de notaţiile (6.123) se va
obţine următorul sistem de ecuaţii transformate ale corecţiilor
APi dxP  BPi dyP  lPi   Pi , i  A, B, , S . (6.124)
Un control al calculului coeficienţilor necunoscutelor, care rezultă chiar din relaţia de
definiţie (6.123), se face prin verificarea relaţiilor
[ A]  [ B ]  0 . (6.125)
Prin normalizarea sistemului de ecuaţii de corecţii (6.124) va rezulta un sistem de
două ecuaţii cu două necunoscute ale cărui soluţii reprezintă corecţiile pentru coordonatele
punctului P.
Ca şi în cazul celorlalte prelucrări, urmează, în cazul unei prelucrări manuale,
verificarea compensării şi apoi calculul indicatorilor de precizie (a se vedea şi paragraful
6.3.8).

108
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
6.4.1.3. Intersecţia multiplă combinată
După cum indică şi numele, metoda constă într-o combinare a celor două
metode descrise anterior pentru determinarea, printr-o prelucrare riguroasă a
coordonatelor unui punct.

B Din fig.6.14 se poate observa că


P2 în această situaţie este staţionat atât
P1 punctul nou, ale cărui coordonate vrem
A
să le determinăm, cât şi puncte vechi
din reţeaua geodezică planimetrică.
Pk P3 Pentru determinarea coordona-
P
telor provizorii ale punctului nou cel
mai comod este să se utilizeze două

P4 intersecţii înainte.
P6

P5

Fig.6.14. Intersecţia multiplă combinată


Pentru rezolvarea problemei – determinarea coordonatelor punctului P – se pot scrie atât
ecuaţii de corecţii de forma celor de la intersecţia înainte, pentru punctele vechi staţionate, cât
şi de forma celor de la intersecţia înapoi pentru punctul de staţie P. În continuare se pot aplica
două metode şi anume:
- aplicarea regulilor de echivalenţă ca şi în cazul grupului de puncte;
- eliminarea necunoscutelor dz separat pentru fiecare punct staţionat.
Oricare din metode s-ar alege rezultatele trebuie să fie identice. După normalizarea
sistemului transformat al ecuaţiilor de corecţii se rezolvă sistemul rezultând corecţiile pentru
coordonatele punctului nou, prelucrarea încheindu-se cu calculul indicatorilor de precizie.

6.4.2. Transformări de coordonate în spaţiul cu două dimensiuni

6.4.2.1. Transformarea ortogonală de coordonate în spaţiul cu două dimensiuni


Se consideră două sisteme de coordonate, fig.6.15.
- xOy  un sistem nou de coordonate;
- x ' O ' y ' un sistem vechi de coordonate şi
- un punct P
Între cele două sisteme de coordonate există:

109
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

- o translaţie pe direcţia axei Ox , notată cu


x0 ;

- o translaţie pe direcţia axei Oy , notată cu


y0 ;

- o rotaţie,  ;
- o diferenţă de scară reprezentată prin
coeficientul de scară m.
Matricea de rotaţie este reprezentată de
relaţia
Fig.6.15. Transformarea ortogonală
de coordonate cos   sin  
R , (6.126)
 sin  cos  
iar relaţiile de transformare din sistemul vechi x ' O ' y ' în sistemul xOy sunt
x  x0  m  cos   x ' m  sin   y '
(6.127)
y  y0  m  sin   x ' m  cos   y '
Dacă în expresiile (6.127) se fac următoarele notaţii
x0  k10 , y0  k20 , m cos   k11 , m sin   k12 , (6.128)
atunci relaţiile de transformare sunt
x  k10  k11 x ' k12 y '
(6.129)
y  k20  k12 x ' k11 y '
Această ultimă formă a relaţiilor de transformare este cea mai des utilizată pentru
determinarea celor patru necunoscute k10 , k20 , k11 , k12 după care se pot determina şi
necunoscutele iniţiale
k12
x0  k10 , y0  k20 , m  k112  k122 ,   arctan . (6.130)
k11

110
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
15. Observaţii unghiulare azimutale în reţelele geodezice
În cadrul reţelelor geodezice se utilizează metode de măsurare a direcţiilor (atunci
când se foloseşte o direcţie de referinţă, comună pentru toate măsurătorile) şi metode de
măsurare a unghiurilor (atunci când măsurătorile sunt grupate două câte două, de fiecare dată
direcţia de referinţă fiind aleasă direcţia din stânga). Deşi în cadrul ultimelor metode,
unghiurile măsurate sunt formate de două direcţii, se poate admite că fiecare cuplu formează
o unitate distinctă, independentă, deoarece direcţiile comune unghiurilor învecinate sunt
măsurate separat.
Dintre metodele cunoscute de observaţii unghiulare azimutale, în manual se vor
prezenta şi examina în detaliu metodele care sunt folosite la noi în ţară, potrivit instrucţiunilor
în vigoare, pentru realizarea reţelelor geodezice de stat:
- Metoda seriilor complete;
- Metoda Schreiber.
Aceste metode se folosesc şi în cadrul altor lucrări geodezice: reţele geodezice cu
caracter local, lucrări combinate de triangulaţie – trilateraţie ş.a.
Înainte de a aborda tratarea metodelor propriu-zise de observaţii unghiulare, este
necesară examinarea refracţiei atmosferice terestre (care are loc în troposferă şi în primele
straturi ale stratosferei, deci în total până la 10 – 11 km), care îndeplineşte un rol de prim
ordin, atât pentru măsurătorile zenitale, cât şi pentru cele azimutale. Cealaltă componentă a
refracţiei atmosferice, şi anume refracţia atmosferică astronomică, depăşeşt obiectul cursului
de faţă.

15.1. Refracţia atmosferică terestră


Refracţia atmosferică terestră depinde de proprietăţile fizice ale atmosferei şi de starea
solului, între care există de fapt o dependenţă reciprocă. Atmosfera este compusă dintr-un
0
amestec de gaze (în condiţii normale de temperatură, t0  0 C, şi presiune,

p0  760 mm Hg , există următoarea proporţie a elementelor componente principale: azot

78,09%; oxigen 20,95%; argon 0,93%; anhidridă carbonică circa 0,03%; hidrogen 5 105% ,
alte gaze 2 103 %), vapori de apă, impurităţi (praf, fum, în special în primele straturi), a
căror răspândire este neuniformă. Pentru definirea proprietăţilor fizice ale atmosferei, s-au
făcut în decursul timpurilor ipoteze, prin care s-au stabilit anumite relaţii între temperatura t,

111
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
presiunea p, densitatea  şi altitudinea H, rezultând teorii (uneori diferite, contradictorii) cu
privire la refracţia atmosferică.
Se prezintă în continuare aspectele strict necesare pentru deducerea unor concluzii în
ceea ce priveşte perioada optimă în care se pot executa măsurările unghiulare de precizie
superioară, precum şi a unor formule de calcul (în special pentru observaţiile zenitale).
Se acceptă modelul de atmosferă terestră cu straturi plane şi paralele. În aceste
straturi, refracţia are loc după legile descoperite de Snellius şi Descartes:
- normala la suprafaţa de separare a două medii omogene transparente, diferite în
punctul de incidenţă, se află în acelaşi plan cu raza incidentă şi cea refractată
(fig.15.1) ;
- raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă i şi sinusul unghiului de refracţie r
este o mărime constantă pentru două medii date
sin i n2 n
  1 , (15.1)
sin r n1 n

unde n1 şi n2 sunt indicii de refracţie absoluţi ai primului şi respectiv ai celui de-al doilea
mediu.
P1

i1
n1 dD
S1

i2 r1
dH

n2  n1  n
S2

P2

Fig. 15.1. Refracţia razelor de lumină în ipoteza


straturilor plane şi paralele ale atmosferei

Indicii de refracţie ai straturilor atmosferice descresc cu înălţimea, tinzând spre


valoarea 1 pentru straturile superioare ale atmosferei. Ca urmare, i2  r1  i1 , iar raza

luminoasă care porneşte dintr-un punct oarecare P1 spre un punct P2 capătă o concavitate
către sol. În acest fel, refracţia atmosferică are ca efect ridicarea aparentă a punctului vizat.
Acest fenomen a fost observat încă în sec. I e.n. de către Cleomedes (Soarele va fi văzut din
cauza refracţiei, când în realitate el se află sub orizont) şi Ptolemeu secolul II e.n. (Distanţa
zenitală măsurată a unei stele este mai mică decât cea adevărată).

112
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

15.1.1. Refracţia atmosferică terestră verticală

 B0 În ipoteza că între două puncte A şi B



P există un număr infinit de straturi atmosferice,
 0
A
B linia frântă din fig. 15.1, care reprezintă
A traseul razei de lumină, care pleacă din B către
A
A, poate fi aproximată cu o curbă (fig. 15.2).
Unghiul format de raza de lumină cu verticala
s B'
A' la suprafaţa geoidului, într-un punct oarecare
P, notat cu  P0 este unghiul zenital (sau

distanţa zenitală) măsurat în acest punct. În
cadrul acestui capitol, se va înlocui suprafaţa
complexă a geoidului cu suprafaţa sferei medii
O
Fig. 15.2. Refracţia terestră verticală Gauss, de rază R  MN (6.3.2).
Această aproximaţie, admisă în general în literatura de specialitate la studierea
fenomenului de refracţie, nu introduce erori superioare celor generate de acceptarea altor
aproximaţii.
Prin refracţie totală se înţelege unghiul  format din tangentele în punctele A şi B
   A  B , (15.2)

unde  A şi  B sunt unghiurile de refracţie din cele două puncte, astfel încât legătura dintre

unghiurile zenitale măsurate sau aparente  0 şi cele reale  este

 A   A0   A şi  B   B0   B . (15.3)
Notând cu  curbura, variabilă, a razei de lumină, se deduce expresia cea mai
generală pentru refracţia totală pornind de la relaţia cunoscută
d
,
ds
de unde, se obţine pentru intervalul A, B
B
 A, B   ds , (15.4)
A

unde cu ds s-a notat elementul de arc al arcului 


AB .
Strict riguros, integrala din expresia (15.4) este practic imposibil de evaluat,
depinzând de starea efectivă a atmosferei în timpul măsurătorilor. O asemenea evaluare s-ar
113
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
putea face numai prin măsurători de temperatură, presiune sau densitate în lungul razei de
lumină, ceea ce evident este exclus pentru scopul urmărit aici.
Deoarece în triangulaţie refracţia atmosferică verticală intervine doar la efectuarea
observaţiilor zenitale necesare pentru stabilirea cotelor prin nivelment trigonometric, se
acceptă ipoteze care simplifică substanţial modalitatea de calcul a integralei din (15.4). O
justificare a acestor ipoteze este generată şi de faptul că distanţele cu care se operează sunt de
regulă mai mici ca 6 km. Pentru asemenea domenii se poate accepta  0  constant , rezultând

că arcul de curbă 
AB poate fi asimilat cu un arc de cerc (a cărui rază este de aproximativ 8
ori mai mare decât raza media a Pământului). În această ipoteză rezultă
 A, B
 A  B    , (15.5)
2
şi, ca urmare, din relaţia (15.4) rezultă

 A, B   0 
AB . (15.6)

În continuare se mai introduce o aproximaţie şi anume 


AB  s , unde s reprezintă
proiecţia distanţei dintre punctele A şi B pe sfera medie Gauss, sau, mai general, pe elipsoidul
de referinţă. Această nouă aproximaţie ar putea apărea exagerată, atunci când se examinează
situaţia prezentată în fig. 15.2. Nu trebuie uitat însă că desenul respectiv nu este realizat la o

anumită scară, ci are doar un caracter reprezentativ. În realitate, raportul dintre arcul 
AB şi

raza R este aproximativ egal cu 1/1000, astfel încât diferenţa dintre arcul 
AB şi distanţa s nu
este foarte mare.
În aceste condiţii se poate scrie
1
 A, B   0 R  R  k , (15.7)
R'
unde coeficientul de proporţionalitate k
R
k , (15.8)
R'
este denumit coeficient de refracţie. Din relaţiile (15.5) şi (15.7) rezultă
k
 . (15.9)
2
Din figura 15.1 rezultă
 A0      1800  ( B0   ) ,
adică

114
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
  1800    ( A0   B0 ) . (15.10)
Utilizând relaţia (15.7) se obţine o formulă de determinare a coeficientului de refracţie
1800  ( A0   B0 )
(k  1)  , (15.11)

în funcţie de distanţele zenitale  A0 şi  B0 (presupuse ca fiind măsurate la sol) şi unghiul 
presupus de asemenea cunoscut (a se vedea şi 17.2.2).
Această formulă este aplicabilă numai în limitele aproximaţiilor introduse şi sub
restricţii precise în ceea ce priveşte determinarea unghiurilor zenitale  A0 şi  B0 . Aceste

restricţii provin din faptul că refracţia totală  este o funcţie periodică, cu perioada de 24 de
ore. Alura acestei funcţii este diferită, în timp şi spaţiu, în funcţie de diverşi parametri, dintre
care cel mai important este temperatura atmosferei. Temperatura atmosferei, la rândul său,
depinde într-o foarte mică măsură de radiaţiile solare directe (pentru care aerul este aproape
în întregime permeabil), fiind condiţionată de radiaţiile obscure, cu lungime mare de undă,
reflectate de către sol.
Se ajunge astfel la o concluzie extrem de importantă pentru măsurătorile geodezice:
ciclul refracţiei atmosferice terestre este o consecinţă directă a gradului de încălzire a solului.
La acest ciclu se observă următoarele caracteristici:
- un maxim în timpul nopţii;
- descreştere către răsăritul soarelui;
- un minim către ora 10;
- stabilitate între orele 10 şi 15;
- creştere către apusul soarelui.
Trebuie luate în consideraţie şi variaţiile locale datorită anotimpului, poziţiei
geografice a zonei, naturii terenului peste care trece viza (vegetaţie, ape, nisipuri ş.a.),
distanţei de vizare etc.
Măsurările zenitale trebuie efectuate în perioada de stabilitate a refracţiei terestre,
deoarece prin nivelment trigonometric reciproc simultan s-ar putea elimina în acest fel
influenţa necunoaşterii exacte a unghiului de refracţie  . Dar, în perioadele de stabilitate a
refracţiei, calitatea imaginii lasă de dorit, datorită agitaţiei atmosferice. De aceea experienţa
fiecărui operator este hotărâtoare în alegerea momentului optim pentru efectuarea
observaţiilor, care însă trebuie să se afle în intervalul arătat.
Există numeroase teorii prin care se poate determina pe cale fizică refracţia totală 
sau coeficienţii de refracţie k, bazate însă pe ipoteze mai mult sau mai puţin exacte, ceea ce

115
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
face ca rezultatele obţinute să difere întotdeauna de cele care se deduc prin folosirea
unghiurilor zenitale măsurate. Astfel Lavallois (1969) recomandă următoarea formulă de
calcul a coeficientului de refracţie k
 dT  p
k  0, 670  34,15   , (15.12)
 dH  T 2
dT
unde este gradientul vertical (constant) de temperatură, acceptat în 1952 de către
dH
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) ca fiind egal, până la 11000 m cu
0, 0065 0 C/m . Temperatura T se exprimă în 0K. Cu formulele (15.11) şi respectiv (15.12) s-
au obţinut în Franţa, în cadrul unor experimentări multiple, rezultatele din tabelul 15.1.
Tabelul 15.1
k obţinut cu k obţinut cu
Ora
(15.11) (15.12)
530 0,300 0,207
8 0,230 0,175
930 0,195 0,165
10 0,156 0,160
11 0,118 0,148
12 0,107 0,140
13 0,112 0,127
14 0,135 0,087
17 0,162 0,105
20 0,204 0,133

În general, pentru ţările cu climă continentală, vara în zilele călduroase coeficientul de


refracţie este 0,11  k  0,14 . Gauss a dedus k  0,13 iar coeficientul adoptat pentru ţara
noastră este k  0,14 . Trebuie menţionat aici studiul condus de Prof. A. Russu (1964) prin
care s-au stabilit valori ale coeficientului k pentru zona municipiului Braşov, pe baza unui
număr mare de determinări. S-au dedus următoarele valori medii, valabile pentru vize
„înalte” (minimum 6 m deasupra terenului)
k  0,115 între orele 10 şi 14,
k  0,145 între orele 7-9 şi 15-17.

15.1.2. Refracţia atmosferică laterală


Un fenomen deosebit de important, care influenţează precizia măsurărilor azimutale
(în special pentru vize lungi în cadrul reţelelor de triangulaţie de ordin superior), îl constituie
refracţia atmosferică laterală, denumită, uzual, refracţie laterală sau refracţia în azimut.
Acest fenomen provoacă o curbură în planul orizontal al razei de lumină, deci erori de poziţie
în determinarea punctelor geodezice.

116
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Având în vedere importanţa refracţiei laterale, s-au efectuat studii amănunţite încă de
la începutul secolului trecut, emiţându-se diferite ipoteze prin care să se poată determina o
formulă de corectare a măsurătorilor azimutale. Dintre acestea se menţionează
- geodezul rus V.I. Struve, în 1829, a cercetat observaţiile azimutale efectuate în
cadrul măsurătorilor graduale, stabilind o dependenţă a refracţiei laterale în funcţie
de D , unde D este lungimea vizei considerate;
- geodezul german A. Fischer publică în 1882 rezultatul cercetărilor efectuate pe
circa 1400 direcţii din reţeaua prusacă, constatându-se o dependentă între
lungimea D şi corecţia v, pentru viza considerată, dedusă din compensare;
În lucrări relativ mai recente (Kukkamäki – 1936, Rabinovici – 1961, Levallois –
1969) sunt publicate formule de calcul pentru determinarea corecţiilor datorate refracţiei
laterale (prezentate şi în vechea ediţie a manualului – Ghiţău 1972).
Spre deosebire de refracţia verticală, unde acceptarea formulelor de calcul al
diferenţelor de nivel prin nivelment trigonometric este aproape unanimă, stabilirea unei
formule unice de calcul al corecţiilor datorită refracţiei laterale nu a fost realizată până în
prezent, cercetările efectuate păstrând încă un pronunţat caracter experimental. Aceasta se
datorează, în primul rând, gradului ridicat de precizie cu care ar trebui determinate asemenea
corecţii (pentru a nu vicia calitatea observaţiilor propriu-zise) şi, în al doilea rând, lipsei de
fonduri pentru desfăşurarea unor studii de mare amploare în zona în care se fac măsurătorile.
Numai asemenea studii ar putea conduce la eliminarea efectivă a unor aproximaţii pe care
sunt obligate să le păstreze teoriile actuale (la stabilirea, în special, a gradientului orizontal
sau vertical de temperatură, la calculul căruia se folosesc, uneori, coeficienţii constanţi,
determinaţi în zone diferite de cea în care se execută observaţiile geodezice).
Lipsa unui acord în adoptarea unei formule de calcul pentru determinarea corecţiilor
datorate refracţiei laterale a fost suplinită de examinarea influenţei acestui fenomen, a
preîntâmpinării acţiunii sale prin adoptarea unor precauţii de natură operaţională.
Astfel, s-a constatat că o influenţă deosebit de mare asupra măsurărilor azimutale o au
coastele marine sau lanţurile de munţi, care provoacă o curbură accentuată a razei de lumină.
Se poate demonstra (Ghiţău 1972) că refracţia laterală, determinată de fluxul termic existent
într-o asemenea situaţie, nu poate fi pusă în evidenţă de neînchiderile în triunghiuri şi nici
prin ecuaţiile de pol (fig. 15.3).

117
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
t a b c t'

Fig. 15.3. Influenţa refracţiei laterale determinată


de fluxul termic tt '

Azimutul reţelei însă va fi modificat, deoarece unghiurile folosite la transmiterea sa


sunt evident deformate şi, prin urmare, întreaga reţea se va roti către zona caldă. Existenţa
unor neconcordanţe, destul de mari, între estimările privind calitatea măsurătorilor, care se
obţin în diverse etape ale prelucrării observaţiilor (la compensarea în staţie apoi în funcţie de
neînchiderile în triunghiuri şi, în sfârşit, după compensarea reţelei) se datorează, în mare
parte, acţiunii sistematice a refracţiei laterale.
Mulţi autori consideră că refracţia laterală poate fi micşorată prin adoptarea unui mod
de lucru adecvat:
- observaţiile azimutale se execută în condiţii optime timp de circa 3-4 ore după
răsăritul soarelui, precum şi circa 3-4 ore înainte de apus. F.N. Krasovski
consideră că cea mai potrivită perioadă pentru observaţiile azimutale este perioada
de seară (care se termină cu o oră înainte de apusul soarelui). Observaţiile de
noapte, începute cu o oră după apus şi terminate cu 1-2 ore înainte de răsăritul
soarelui sunt, de asemenea, precise deoarece oscilaţiile azimutale sunt mici;
- trebuie evitată trecerea vizelor în apropierea construcţiilor sau versanţilor
neacoperiţi (evitarea razanţei), prin asigurarea unei distanţe corespunzătoare între
viză şi teren;
- nu este recomandabil să se executa observaţii de mare precizie înainte de ploaie.

118
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
15.2. Executarea observaţiilor unghiulare azimutale
în reţelele geodezice

 Se cunoaşte un număr însemnat de metode distincte de măsurare a unghiurilor sau


direcţiilor, care posedă însă următoarele caracteristici comune:
- pentru eliminarea erorilor de poziţie ale axelor teodolitului, măsurările se
efectuează în număr egal în cele două poziţii ale lunetei;
- în scopul micşorării erorii de antrenare a cercului şi a erorii determinate de
torsiunea pilastrului, măsurările se efectuează în număr egal în cele două sensuri
de rotaţie a alidadei;
- măsurările repetate se efectuează cu origini diferite pentru a se diminua influenţa
erorilor de diviziune a cercului.
 În ceea ce priveşte efectuarea propriu-zisă a observaţiilor unghiulare se impune ca
fiecare operator să respecte anumite reguli de măsurare dintre care se menţionează
- teodolitul (verificat şi rectificat) se instalează în staţie cu circa o jumătate de oră
înainte de începerea observaţiilor pentru a căpăta temperatura mediului ambiant;
- pe tot timpul măsurătorilor, aparatul trebuie să ocupe o poziţie stabilă. Dacă este
necesar, se vor executa reparaţii prealabile ale piramidei pilastru;
- observaţiile se execută numai în perioadele optime de măsurare, aşa cum s-a
menţionat anterior, după metodele de lucru specifice ordinului de triangulaţie din
care face parte reţeaua respectivă;
- la fiecare punctare a semnalelor geodezice se urmăreşte ca firul reticular azimutal
să nu depăşească imaginea obiectului vizat, astfel încât sub, acţiunea şurubului
micrometric, alidada să continue mişcarea de rotaţie în acelaşi sens. Dacă acest
lucru nu s-a realizat, este necesară efectuarea unei rotaţii complete a alidadei şi
repetarea operaţiunii de punctare. Procedând în acest fel se micşorează influenţa
unor erori instrumentale (antrenarea cercului, erori ale şurubului micrometric, ale
mişcării alidadei etc.);
- pentru evitarea mişcărilor de prisos la operaţiunile de punctare, se execută un tur
de orizont aproximativ, înainte de începerea observaţiilor care va fi apoi folosit la
punctările precise;
- punctarea pe direcţie azimutală se realizează fie prin încadrare (între firele
reticulare duble), fie prin bisectare, în funcţie de distanţa la care se află punctul
vizat şi experienţa proprie a operatorului. În cazul vizării semnalelor la sol este

119
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
indicat să se vizeze partea vizibilă de la apropierea solului, pentru a se evita
eroarea datorată neverticalităţii semnalului vizat;
- punctarea la măsurările zenitale se realizează prin tangenţa dintre firul reticular
zenital şi marginea (de obicei cea superioară) cilindrului antifazic sau fluturelui
etc. Pentru evitarea oricărei confuzii, este necesar să se întocmească o schiţă de
vizare în carnetul de observaţii;
- instrucţiunile în vigoare la noi în ţară prevăd ca toate lecturile să fie făcute prin
dublă coincidenţă, pentru verificare, prevăzându-se şi toleranţele pentru abaterile
constatate, în funcţie de caracteristicile teodolitului folosit;
- după terminarea observaţiilor se determină elementele de centrare şi reducere.
Este indicat ca aceste determinări să se repete la sfârşitul perioadei de observaţie
sau oricând se consideră necesar (după furtună etc.).
 În cadrul fiecărui ordin de triangulaţie se adoptă o asemenea metodă de lucru încât
observaţiile unghiulare să rezultă cu ponderi egale. În consecinţă, rezultă necesitatea stabilirii
numărului necesar de măsurători elementare pentru realizarea acestui deziderat. În cadrul
unor metode de observaţii, cum este metoda Schreiber (v. 15.4), intervine necesitatea
stabilirii raportului ponderilor dintre măsurarea unui unghi şi, respectiv, măsurarea unei
direcţii.
Presupunând că unghiul  rezultă din măsurarea directă a direcţiilor 1 şi  2

(afectate de erorile s' )

   2  1 ,

se obţine eroarea unghiului considerat s' în ipoteza observaţiilor directe şi independente

s'  s' 2 . (15.13)

Deoarece ponderea unei determinări poate fi evaluată, aproximativ, cu relaţia


const
p , (15.14)
s '2
derivată din formula (9.17), se poate scrie
const const p
p  '2
 '2
 . (15.16)
s 2 s 2

Rzultă că măsurarea simplă a unui unghi are ca pondere jumătate din ponderea unei
direcţii măsurate. Ponderea se poate mări, de exemplu, prin efectuarea unor măsurători

120
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
repetate, astfel că măsurătoarea dublă a unui unghi va avea aceeaşi pondere cu măsurătoarea
simplă a unei direcţii.
 Un rezultat analog s-ar obţine şi în cazul în care unghiul  ar fi obţinut ca o sumă

sau o diferenţă de două unghiuri  1 ,  2 , măsurate direct

p
   1   2 , p  . (15.17)
2
 După terminarea observaţiilor unghiulare se efectuează compensarea în staţie,
operaţie care are următoarele trei obiective principale:
- determinarea valorilor probabile ale direcţiilor, respectiv unghiurilor, strict
necesare, care se au în vedere ulterior la prelucrarea în reţea;
- evaluarea preciziei interioare;
- determinarea caracterului de dependenţă a elementelor rezultate din compensarea
în staţie.
Pentru a putea păstra rigoarea compensării reţelei de triangulaţie, rezultatele
compensării în staţie pot fi tratate ulterior ca elemente independente numai când sunt funcţii
ortogonale de elemente măsurate. În caz contrar, trebuie aplicată teoria compensării
observaţiilor dependente (corelate).

15.3. Metoda seriilor complete

15.3.1. Efectuarea observaţiilor


Metoda seriilor complete constă în efectuarea tuturor observaţiilor azimutale în turul
de orizont, într-un punct de staţie, spre punctele de acelaşi ordin sau de ordin imediat superior
(de racordare) pentru realizarea conexiunilor prevăzute de proiectul reţelei geodezice.
Observaţiile încep şi se termină (pentru control) pe un punct de referinţă, care este cel mai
îndepărtat şi are condiţii optime de vizibilitate.
O serie este compusă din două semiserii: în prima semiserie se vizează toate punctele
în poziţia I a lunetei prin rotirea alidadei în sens orar, în a doua semiserie măsurătorile se
efectuează în poziţia a II-a a lunetei, rotindu-se alidada în sens antiorar.
Metoda este recomandată de instrucţiuni pentru reţelele de triangulaţie de ordinele III,
IV, V, reţelele principale şi secundare din localităţi, precum şi în diverse lucrări tehnico-
inginereşti, prevăzându-se toleranţele din tabelul 15.2.

121
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Tabelul 15.2
Ordinul III – IV Ordinul V
Specificaţia Reţele în localităţi
Aparate de 2cc Aparate de 5cc Aparate de 2cc
Diferenţa între două coincidenţe 4 cc
5cc 4cc 4cc
Abateri admise între începutul şi
sfârşitul unei semiserii 15cc 20cc 6 n 6 n
Variaţia între diferite măsurători
reduse la origine 15cc 20cc 20cc 20cc
9 – ord. III 12 – ord. III 3 6 – reţele principale
Numărul de serii t
6 – ord. IV 6 – ord .IV 3 – reţele secundare

în care n este numărul de vize.


Pentru determinarea acţiunii erorilor de diviziune a cercului, seriile se execută cu
origini diferite, la intervale I, calculate cu relaţia
200 g
I , (15.18)
t
în care t este numărul seriilor.
Pentru a se diminua erorile de perioadă scurtă ale gradaţiilor cercului, se modifică
intervalele stabilite cu formula (15.18) cu 10c.
Considerând, de exemplu, că mărimile se efectuează cu un teodolit Wild T2 într-un
punct de triangulaţie de ordinul IV (t  6) , se obţin următoarele origini ale seriilor
Seria Originea
1 0 g 00c
2 0 00  I  10  33g 43c
g c c

3 0 00c  2( I  10c )  66 g 87 c
g

4 0 g 00c  3( I  10c )  100 g 30c


5 0 g 00c  4( I  10c )  133g 73c
6 0 g 00c  5( I  10c )  167 g17 c

Seriile fiind cicluri de observaţii independente, este permisă refacerea calajului la


începutul unei serii noi.
Într-o serie se admit maximum 8 vize.
Dacă într-o staţie este necesar să se observe mai multe puncte, se vor forma două
grupe care să conţină 2 – 3 vize comune, fiind indicat să se păstreze în ambele grupe aceeaşi
direcţie de referinţă.
În planul de observaţii se includ două direcţii spre punctele de ordin superior,
necesare pentru racordarea tuturor observaţiilor din staţia respectivă.
În tabelul 15.3 se prezintă un model de formular folosit în producţie în care sunt
trecute observaţiile dintr-o serie.

122
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU

Rezultatele obţinute în toate seriile sunt concentrate în tabelul 15.5, în care se


efectuează, de asemenea, şi calculele de compensare în staţie, precum şi evaluarea preciziei
de măsurare.

15.3.2. Compensarea în staţie


Se presupune cazul general în care dintr-un punct oarecare P (0) trebuie vizate
punctele P (1) , P (2) , , P ( n ) în t serii (fig. 15.4).
O(i)
(n)
P
xn-1
P(1)
P(0)
x1

P(2)
xj-1

P(j)

Fig. 15.4. Observaţii azimutale executate prin


metoda seriilor complete în staţia P(0)

Cu O(i ) s-a notat poziţia gradaţiei zero pe cerc, în seria i. Se notează citirea pe direcţia

către punctul P ( i ) în seria i cu li( j ) , corecţia aferentă cu vi( j ) , iar citirea pe originea seriei i cu

li(0) .
15.3.2.1. Determinarea elementelor. Se propune compensarea observaţiilor efectuate
(înscrise simbolic în tabelul 15.4) prin metoda observaţiilor indirecte.
Tabelul 15.4
Seria Orig. Măsurători
1 l1(0) l1(1)  l1( j )  l1( n )
    
I li(0) li(1)  li( j )  li( n )
    
t lt(0) lt(1)  lt( j )  lt( n )

Numărul total de măsurători este t  n .


Se aleg ca necunoscute unghiurile x1 , x2 , , xn 1 formate de direcţia de referinţă cu
celelalte puncte vizate. În funcţie de notaţiile introduse se obţine

123
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
x1  (li(2)  vi(2) )  (li(1)  vi(1) ) ,
x2  (li(3)  vi(3) )  (li(1)  vi(1) ) ,
 (15.19)
(n) (n) (1) (1)
xn 1  (l i  v )  (l
i i  v ),
i

i  1, 2, , t .
Se observă astfel că o direcţie măsurată este afectată atât de erori proprii de măsurare,
cât şi de erori ale direcţiei de referinţă, care provoacă o rotire a seriei considerate.
Notând pentru direcţia de referinţă
li(1)  vi(1)   zi , (15.20)
se obţin următoarele grupe de sisteme de ecuaţii de erori, pentru fiecare din cele t serii
v1(1)  z1  l1(1) vt(1)  zt  lt(1)
v1(2)   z1  x1  l1(2) vt(2)   zt  x1  lt(2)
v1(3)   z1  x2  l1(3)  vt(3)   zt  x2  lt(3) (15.21)
 
(n) (n)
v 1   z1  xn 1  l 1 vt( n )   zt  xn 1  lt( n )

Se observă că sistemul de ecuaţii de erori (15.21) conţine t  n ecuaţii cu n  1  t


necunoscute, astfel că numărul total al observaţiilor suplimentare este
t  n  (n  1)  t  (t  1)(n  1) . (15.22)
Necunoscutele zi au, în sistemul de ecuaţii de erori (15.21), coeficientul 1 . În

ipoteza observaţiilor independente şi de egală precizie ( p1  p2    pn ) rezultă din ecuaţia


(9.34)
[v]1  [v]2    [v]t  0 . (15.23)
Cu indici inferiori s-a notat ca şi până acum numărul seriei.
Formăm sistemul de ecuaţii normale corespunzător sistemului (15.21), considerând ca
necunoscute x1 , x2 , , xn 1 şi [ z ]

t  x1  [ z ]  [l ](2)  0,
t  x2  [ z ]  [l ](3)  0,
   (15.23. a)
t  xn 1  [ z ]  [l ]( n )  0,
t  x1  t  x2    t  xn 1  n[ z ]  [l ]  0.

124
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Cu [l ]( j ) s-a notat suma termenilor liberi (respectiv a lecturilor) pentru punctul P ( j )
vizat, prin luarea în consideraţie a tuturor seriilor, iar cu [l ] suma termenilor liberi pentru
toate ecuaţiile de erori. Adunând ecuaţiile sistemului (15.23. a) rezultă
[ z ]{n  (n  1)}  [l ](1)  0 , (15.24)
de unde
[ z ]  [l ](1) . (15.25)
Dacă se consideră (aşa cum se procedează de fapt şi din punct de vedere practic) că
direcţiile observate se reduc pe direcţia de referinţă înainte de a se efectua compensarea
staţiei (v. tabelul 15.5), se obţine
l1(1)  l2(1)    lt(1)  0 (15.26)
şi, prin urmare
[l ](1)  0 , (15.27)
adică
[ z]  0 . (15.28)
Folosind ultima egalitate, rezultă din sistemul (15.23. a)următoarele soluţii pentru
necunoscutele xi

[l ](2) [l ](3) [l ]( n )
x1  , x2  , , xn 1  . (15.29)
t t t
Concluzie. În cazul metodei seriilor complete, valoarea cea mai probabilă a unei
direcţii este dată de media aritmetică a măsurătorilor efectuate în toate seriile, după ce în
prealabil au fost reduse pe direcţia de referinţă.
Calculele de evaluare a preciziei pot fi, de asemenea, uşurate. Sistemul (15.21) poate
fi scris şi sub forma
v1(1)  z1 vt(1)  zt
v1(2)   z1  d1(2) vt(2)   zt  dt(2)
v1(3)   z1  d1(3)  vt(3)   zt  dt(3) (15.30)
 
(n) (n)
v 1   z1  d 1 vt( n )   zt  dt( n )

Cantităţile di( j ) reprezintă diferenţa între valorile medii obţinute cu relaţia (15.29) şi

valorile li( j ) măsurate şi reduse la origine. Folosind proprietatea dată de relaţiile (15.23) se
obţine din sistemul (15.30)

125
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
[d ]i
zt  , i  1, 2, , t . (15.31)
n
Cu formulele (15.29) şi (15.31) se deduc extrem de simplu (în tabelul 15.5)
necunoscutele modelului funcţional. Cu relaţiile (15.30) s-ar putea determina corecţiile v,
operaţie care nu este însă neapărat necesară.
15.3.2.2. Estimarea preciziei interioare. Eroarea medie s' a unei singure direcţii,
măsurată într-o singură serie (egală în cazul nostru cu eroarea medie a unităţii de pondere) se
obţine cu

[vv]
s0'  s'  . (15.32)
(t  1)(n  1)

Se poate determina o formulă pentru calculul [vv ] în funcţie de diferenţele di( j ) . Într-
adevăr, pentru seria 1, se obţine din sistemul (15.30)
[vv ]1  nz12  2 z1[d ]1  [dd ]1 . (15.33)
Pentru totalul celor t serii rezultă prin însumare
1 t
[vv]  [dd ]    [d ]i [d ]i .
n i 1
(15.34)

 Erorile necunoscutelor x, care în cazul examinat reprezintă erorile unghiurilor


compensate s' se deduc cu relaţii de forma (9.35). Se poate demonstra (Wolf 1968, Ghiţău

1972 ş.a.) că
2 1
Qii  , Qij  ,
t t
i  1, , n  1, (15.35)
j  1, , n  1) , ( j  i ).
Rezultă astfel

2
sx'  ( s' )  so' Qii  s0' . (15.36)
t
 Eroarea medie a unei direcţii compensate în staţie s' se obţine prin utilizarea

relaţiei (15.13)
( s' ) s0'
( s' )   , (15.37)
2 t
adică

126
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
1 t
[dd ]   [d ]i [d ]i
n i 1
( s' )  . (15.38)
t (t  1)(n  1)
Observaţie. Viza de închidere pe punctul de referinţă nu trebuie folosită decât pentru
control. În cazul în care pentru reducerea la zero s-ar folosi o medie între lectura iniţială şi
cea de închidere pe această direcţie, ar trebui să se atribuie unei asemenea valori ponderea 2,
ceea ce ar complica în mod inutil toată procedura de compensare în staţie.
Un exemplu de compensare în staţie a observaţiilor azimutale executate prin metoda
seriilor complete se prezintă în tabelul 15.5.
15.3.2.3. Gradul de dependenţă a elementelor compensate în staţie. Unghiurile xi
compensate în staţie nu sunt funcţii ortogonale, deoarece coeficienţii de pondere
dreptunghiulari Qij  0 şi, prin urmare, nu ar putea fi compensate în continuare (în reţea) ca

mărimi independente (c. relaţia (9.12)).


Direcţiile compensate sunt în schimb funcţii ortogonale, putând fi prelucrate ca atare
în reţeaua geodezică.
15.3.2.4. Cu privire la compensarea seriilor incomplete. Datorită lipsei de
vizibilitate ce poate exista la un moment dat, pot rezulta serii incomplete a căror compensare
este diferită de cea expusă anterior. Se cunosc procedee diverse de compensare a seriilor
complete, elaborate cu mulţi ani în urmă de către renumiţi geodezi: Bessel, Clarke, Helmert,
Kneissl ş.a., a căror utilizare a intervenit în ţările în care metoda seriilor a fost folosită şi în
reţelele de triangulaţie de ordin superior (desigur, cu un număr mult mai mare de serii decât
cel specificat în tabelul 15.2). Descrierea metodelor menţionate, precum şi alte metode de
observaţii unghiulare azimutale care nu se folosesc în ţara noastră se pot găsi în lucrări mai
dezvoltate (Jordan ş.a. 1958, Krasovski 1955, Wolf 1968 ş.a.).
În condiţiile ţării noastre, unde metoda seriilor este aplicată numai în reţelele de
triangulaţie de ordinul III, IV, V, în reţelele tehnice inginereşti şi în localităţi, se pot realiza
serii complete aproape în toate situaţiile.
15.3.2.5. Comasarea seriilor cu vize comune. Comasarea seriilor cu vize comune se
poate realiza fie riguros prin metodele menţionate la 15.3.2.4, fie prin procedee aproximative,
indicate în cazul în care observaţiile azimutale nu sunt efectuate în reţelele geodezice de ordin
superior. Se prezintă în continuare metoda mediilor (Jordan ş.a. 1958), pentru care se poate
urmări şi exemplul numeric prezentat în tabelul 15.6 în care s-au avut în vedere două serii
notate 1 şi 2. Aproximaţia rezidă din modul în care se determină necunoscutele de orientare z

127
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
care intervin la compensarea în staţie. Calculele decurg în felul următor:
- se calculează mediile pentru toate direcţiile (coloana 4);
- se calculează diferenţele între aceste medii şi valorile din prima şi respectiv a doua
grupă (coloanele 5 şi 6);
- unghiurile z1* şi z2* cu care sunt rotite seriile se determină din condiţia ca suma
diferenţelor (mai sus calculate) să fie zero. Numărul condiţiilor de acest gen este
egal cu numărul seriilor minus 1. Deoarece numărul de necunoscute este egal cu
numărul seriilor, se uzează şi de condiţia suplimentară, şi anume: suma
unghiurilor z * să fie zero. În cazul în care cele două grupe de serii au vize de
referinţă diferite, se poate face o nouă „reducere la zero” pe una din vizele
comune, astfel încât aceasta devine direcţie de referinţă comună.

Tabelul 15.6
Măsurători Media Diferenţe
Punct Valori
1
vizat l1( j ) (seria 1) l2( j ) (seria 2) [l ] d1( j ) d 2( j ) definitive
t
0 g 00c 00cc , 0  0cc , 0  0cc , 0 
0 g 00c 00cc , 0  0 g 00c 00cc , 0 
P (1) 1 1 1 0 g 00c 00cc , 0
 z1*  z2*  ( z1*  z2* )  ( z1*  z2* )  ( z1*  z2* )
2 2 2
45 60 81,8  45 60 81,8 
P (2)   0 45 g 60c 80cc , 7
 z2*  z2*
128 18 22,1  2cc ,1   2cc ,1 
128 18 20, 0  128 18 24, 2 
P (3)
1 1 1 128 g18c 22cc ,1
 z1*  z1*  ( z1*  z2* )  ( z1*  z2* )  ( z1*  z2* )
2 2 2
288 89 54,5  288 89 54,5 
P (4)  0  228g 89c 55cc ,5
 z1*  z1*
Media 2cc ,1  z1*  z2* 2cc ,1  z1*  z2*

Necunoscutele z1* şi z2* se determină prin urmare din sistemul

z1*  z2*  2cc , 1  0;


(15.39)
z1*  z2*  0.

Soluţiile acestui sistem sunt z1*  1cc ,1 ; z2*  1cc ,1 . Cu aceste valori se modifică
corespunzător cifrele din coloana 4, rezultând valori definitive (coloana 7).
Observaţie. Pentru încadrarea unor măsurători de ordin inferior între direcţii de ordin
superior (care rămân neschimbate valoric după compensarea în staţie a măsurătorilor de ordin
inferior), se poate proceda în felul următor:
- se stabilesc diferenţele care există între cele două categorii de măsurători (pentru
vizele comune);

128
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- media acestor diferenţe se adaugă tuturor direcţiilor de ordin inferior, care nu au
corespondent în observaţiile de ordin superior.

15.4. Măsurarea unghiurilor în toate combinaţiile


(Metoda Schreiber)
Măsurarea unghiurilor în toate combinaţiile a fost propusă ca metodă ideală de
măsurare de către C.F. Gauss şi C.L. Gerliong, O. Schreiber a dezvoltat şi definitivat această
metodă în cadrul observaţiilor unghiulare din triangulaţia germană 1868 – 1874 şi de aceea
metoda poartă numele său.
Prin instrucţiunile în vigoare în ţara noastră, măsurările azimutale în triangulaţia de
ordinele I – II se efectuează numai prin metoda Schreiber, care constă în măsurarea
unghiurilor în toate combinaţiile fără însă ca acestea să se completeze la 400 g.

15.4.1. Efectuarea observaţiilor


Se consideră în fig. 15.5 punctul de staţie P (0) din care se vizează punctele de
triangulaţie P (1) , P (2) , P (3) , P (4) . Pe schiţă sunt trecute toate unghiurile care se pot măsura,
luându-se câte două direcţii în toate combinaţiile posibile şi fără ca acestea să se completeze
la 400g, precum şi unghiurile x strict necesare, ce urmează a fi determinate prin compensarea
în staţie.
P(1)
Revenind la cazul general, când din punctul de
staţie P (0) , ar trebui vizate n puncte din reţeaua
geodezică, rezultă că numărul total de unghiuri x1
n(n  1) P(0)
măsurate ar fi egal cu Cn2  . Pentru cazul P(2)
2
x2
concret examinat se vor măsura prin urmare
P(3)
3
4  6 unghiuri .
2 x3
(4)
Pe lângă faptul că fiecare unghi va fi observat P

direct în cele t serii, vor rezulta concomitent şi un Fig. 15.5. Observaţii azimutale
executate prin metoda Schreiber
număr de t  (n  2) determinări indirecte (ca sume sau
în staţia P (0)
diferenţe de unghiuri măsurate (direct).

129
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Admiţând că numărul de determinări (directe şi indirecte) efectuate asupra unui unghi
contribuie la formarea ponderii sale, se obţine relaţia de determinare a numărului de serii (v.
şi formulele (15.16) şi (15.17))
(n  2) p
t t  , (15.40)
2 2
de unde
p
t . (15.41)
n
Potrivit cu instrucţiunile valabile la noi în ţară, pentru ordinul II, p este 24, 25, 27 sau
28. Dacă se consideră că punctul P (0) este din reţeaua de ordinul II, numărul de serii ar fi,
prin urmare: t  6 .
Pentru reţeaua de triangulaţie de ordinul I se prevede p  36 (n  3, 4, 6 sau 9);
p  35 (n  5, 7) ; p  32 (n  8) .
În scopul diminuării influenţei erorilor de diviziune a cercului, fiecare direcţie va fi
observată numai o singură dată cu o anumită origine, intervalul I dintre acestea
determinându-se cu aceeaşi formulă ca la metoda seriilor
200 g
I . (15.18)
t
Metoda prevede încă o precauţie din acest punct de vedere şi anume unghiurile
consecutive se măsoară cu origini diferite, intervalul i dintre acestea fiind determinate cu
formulele
I
i pentru n impar;
n
(15.42)
I
i pentru n par .
n 1
Pentru cazul concret examinat rezultă: I  33g 33c şi, respectiv, i  11g11c . În tabelul
15.7 se prezintă originile pentru cazul concret considerat.
Tabelul 15.7
Unghiul Măsurătoarea
I II III IV V VI
1 2 0 g 00c 33g 43c 66 g 86c 100 g 29c 133g 72c 167 g15c
1 3 11g 21c 44 64 78 07 111 50 144 93 178 35
1 4 22 42 55 85 89 28 122 71 156 14 189 57
23 22 42 55 85 89 28 122 71 156 14 189 57
24 11 21 44 64 78 07 111 50 144 93 178 35
3 4 0 21 33 43 66 86 100 29 133 72 167 15

130
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
Observaţie. În unele ţări se foloseşte un alt sistem de întocmire a planului de
observaţii, ţinându-se seama de posibilitatea de eliminare a erorii de run chiar în timpul
măsurării. Aceste planuri de observaţii diferă de cele conţinute de instrucţiunile valabile în
ţara noastră.
Măsurarea propriu-zisă a unui unghi decurge astfel:
- se vizează punctul din stânga şi se introduce prin origine o valoare apropiată de ce
cea trecută în tabelul originilor;
- se roteşte alidada în sens orar şi se vizează punctul din dreapta, efectuându-se
lectura pe acest punct;
- cu luneta în poziţia a II-a se vizează acelaşi punct din dreapta, înregistrând lectura
efectuată;
- se continuă mişcarea alidadei în sens orar şi se vizează din nou punctul din stânga,
efectuând lectura corespunzătoare.
Aceste etape de măsurare constituie un cuplu sau o serie completă.
Următorul cuplu va fi măsurat cu o origine diferită, corespunzătoare planului de
observaţii conţinut în tabelul 15.7 şi într-un sens de rotaţie al alidadei diferit de cel anterior.
Urmând acest mod practic de măsurare, unghiurile vor fi măsurate în mod egal în cele
două sensuri de rotaţie ale alidadei, cât şi în cele două poziţii de lucru ale lunetei.
Valorile citirilor se înscriu în jurnalul de observaţii, al cărui model este dat în tabelul
15.3. Rezultatele obţinute în exemplul examinat se prezintă în tabelul 15.8.

Unghiul
1–2 1–3 1–4 2–3 2–4 3–4
Nr. serie
I g c
45 27 17 ,3 cc g c
98 52 40 , 2cc g c
162 45 70 , 0 cc g c
53 25 25 , 2cc g c
117 18 60 ,5cc
63 93c 23cc , 0
g

II 16,2 42,1 69,2 20,2 60,8 21,4


III 10,5 48,3 73,0 19,4 64,4 27,2
IV 10,1 44,7 74,3 24,3 58,0 30,5
V 14,4 38,0 75,3 15,6 61,5 29,2
VI 19,8 46,5 71,6 26,3 59,3 26,3
Media 45g 27c14cc , 7 98g 52c 43cc ,3 162 g 45c 72cc , 2 53g 25c 21cc ,8 117 g18c 60cc , 7 63g 93c 26cc , 2

Pentru ordinele I şi II instrucţiunile prevăd următoarele toleranţe:


- diferenţa între două coincidenţe la fiecare viză să fie de maximum 3cc, respectiv
4cc;
- ecartul maxim dintre măsurătorile directe efectuate asupra aceluiaşi unghi cu
diverse origini nu trebuie să depăşească 8cc, respectiv 12cc.

131
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 Metoda Schreiber, după care s-au efectuat observaţii de înaltă precizie în multe
triangulaţii de ordinul I, posedă unele avantaje esenţiale în comparaţie cu metoda seriilor,
dintre care se menţionează:
- programul de observaţii se poate desfăşura în orice ordine, în funcţie de
vizibilitatea cea mai bună existentă în teren la un moment dat;
- programul de lucru prevede (în special pentru n mic) mai multe origini decât
metoda seriilor şi, prin urmare, se elimină mai bine influenţa erorilor de diviziune
a cercului gradat.
 Trebuie totodată făcute şi câteva observaţii critice:
- pe măsură ce numărul de direcţii creşte, scade numărul de serii t; în acest fel
valorile compensate ale unui unghi se vor deduce în special din măsurători
indirecte;
- toate observaţiile, indiferent de condiţiile de vizibilitate, sunt considerate de
precizie egală, ceea ce contrazice realitatea, deoarece măsurătorile au loc, de
regulă, în zile diferite şi prin urmare în condiţii atmosferice care se pot deosebi
esenţial. Se pot menţiona cercetări (Rotaru 1975 ş.a.) de a atribui fiecărei vize o
anumită pondere în funcţie de condiţiile concrete de măsurare, precum şi de a
stabili criterii după care să se elimine unele observaţii deficitare din punct de
vedere calitativ, încă înainte de compensarea în staţie;
- când n  5 , programul de observaţii devine extrem de laborios.
Unii specialişti consideră ca un dezavantaj al procedeului şi faptul că, măsurând
continuu un acelaşi unghi, există pericolul memorizării lecturilor anterioare şi influenţării
subiective a rezultatelor măsurării.

15.4.2. Compensarea în staţie

15.4.2.1. Determinarea elementelor compensate. Se cunosc mai multe procedee de


compensare în staţie a observaţiilor unghiulare executate prin metod Schreiber.
Cel mai simplu se pot deduce valorile compensate ale unghiurilor  i0 măsurate, prin
aplicarea teoriei observaţiilor indirecte combinate cu observaţii directe, în ipoteza
independenţei acestora. Este cunoscut că dacă se atribuie celor două categorii de măsurători
ponderile 1, respectiv 2, unghiurile x se obţin ca medii ponderate

132
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
2 120  ( 130   230 )  ( 140   240 )
12  x1  ,
4
2  0  ( 120   230 )  ( 140   340 )
13  x2  13 , (15.43)
4
2 140  ( 120   240 )  ( 130   340 )
14  x3  .
4
În relaţia (15.43), şi în continuare, cu  ij0 s-a notat media unghiurilor măsurate direct

în cele t serii. În exemplul considerat, valorile unghiurilor  ij0 sunt prezentate în ultima linie a

tabelului 15.8.
Celelalte unghiuri compensate se deduc din valorile obţinute anterior
 23  x2  x1 ;  24  x3  x1 ;  34  x3  x2 . (15.44)
Pentru a deduce complet formulele necesare evaluării preciziei interioare, precum şi
pentru a desprinde concluzii în legătură cu caracterul de dependenţă a valorilor compensate,
se compensează observaţiile din figura 15.5, prin aplicarea teoriei observaţiilor indirecte,
procedeul Jordan.
Sistemul ecuaţiilor de erori în cazul concret examinat este
v12  x1  120 ,
v13  x2  130 ,
v14  x3  140 ,
(15.45)
v23   x1  x2   230 ,
v24   x1  x3   240 ,
v34   x2  x3   340 .
Sistemul de ecuaţii normale corespunzător sistemului (15.45) este
3x1  x2  x3  120   230   240  0,
 x1  3x2  x3  130   230   340  0, (15.46)
 x1  x2  3x3  140   240   340  0.
Pentru rezolvarea acestui sistem se însumează ecuaţiile normale şi se obţine
x1  x2  x3  120  130  140  0 . )15.47)
Valorile necunoscutelor rezultă imediat prin adunarea ecuaţiei (15.47) la fiecare din
ecuaţiile sistemului (15.46) şi sunt identice cu soluţiile (15.43).
Corecţiile v pentru unghiurile  0 se pot obţine fie din sistemul (15.45) atunci când
acesta este format, sau, mai simplu, când valorile unghiurilor se deduc cu relaţiile (15.43) şi
(15.44) cu relaţii de forma

133
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
v   0, (15.48)
valorile fiind, evident, aceleaşi.
15.4.2.2. Estimarea preciziei interioare. Deducerea coeficienţilor de pondere
necesari pentru calculul erorilor medii ale necunoscutelor se realizează după procedeul
cunoscut de la cursul de teoria erorilor (Wolf 1968, Fotescu 1975 ş.a.): necunoscutele se
înlocuiesc cu coeficienţii de pondere corespondenţi, iar termenii liberi cu matricea unitate. În
plus, trebuie ţinut seama şi de faptul că fiecare unghi este măsurat direct de t ori, astfel încât o
primă serie de coeficienţi de pondere se calculează din următorul sistem
3tQ11  tQ12  tQ13  1,
tQ11  3tQ12  tQ13  0, (15.49)
tQ11  tQ12  3tQ13  0.
Suma acestor ecuaţii este
t (Q11  Q12  Q13 )  1 . (15.50)
Aceasta, adunată la ecuaţiile sistemului (15.49) oferă
1 1
Q11  , Q12  Q13  . (15.51)
2t 4t
Procedând în mod analog, s-ar obţine şi celelalte valori ale coeficienţilor de pondere,
rezultând pentru cazul general
2
Qii  , (15.52)
nt
1
Qij  . (15.53)
nt
 Pentru deducerea erorii medii a unităţii de pondere, cu o formulă de forma (9.52), se
stabileşte numărul relaţiilor suplimentare
n(n  1) (n  1)(n  2)
 (n  1)  . (15.54)
2 2
Prin urmare,

2[vv]
s0'  . (15.55)
(n  1)(n  2)
În situaţia examinată, eroarea medie a unităţii de pondere este egală cu eroarea medie
a unghiului  ij0 rezultat din medierea unghiurilor corespondente, măsurate cu cele t serii

s0'  s' 0 . (15.56)

134
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
 Eroarea medie a unui unghi măsurat într-o singură serie, notat  ' , se determină cu
relaţia

2t[vv]
s' '  s0' t  . (15.57)
(n  1)(n  2)

 Eroarea medie a unui unghi compensat, egală în situaţia examinată cu eroarea unei
necunoscute xi , se determină cu o formulă de forma (9.53), utilizând coeficienţii de pondere
exprimaţi cu relaţia (15.52)

[vv]
( s' ' )  s' ' Qii  2 . (15.58)
i
n(n  1)(n  2)

 Considerând (15.13) se obţin în continuare


- eroarea medie a unei direcţii măsurate într-o singură serie, notată s'

s' ' t[vv]


s'   , (15.59)
2 (n  1)(n  2)

- eroarea medie a unei direcţii compensate în staţie, notată ( s' )

'
( s' i ) 2[vv]
(s )   . (15.60)
2 n(n  1)(n  2)
Calculele de compensare în staţie şi de estimare a preciziei interioare se prezintă în
tabelul 15.9.
15.4.2.3. Gradul de dependenţă a elementelor compensate în staţie. Deoarece
coeficienţii de pondere dreptunghiular Qij ai unghiurilor compensate sunt diferiţi de zero,

rezultă că unghiurile obţinute din compensarea în staţie nu sunt funcţii ortogonale şi nu pot fi
supuse în continuare unei compensări ca mărimi independente (de exemplu la compensarea
reţelei de triangulaţie).
H. Wolf (1968) demonstrează că în cazul în care compensarea în staţie ar cuprinde ca
necunoscute direcţiile spre punctele vizate, s-ar obţine pentru toţi coeficienţii de pondere
dreptunghiulari valoarea zero. Aceasta înseamnă că direcţiile care rezultă la compensarea în
staţie sunt funcţii ortogonale şi pot fi tratate în continuare ca şi cum ar fi observaţii
„originale”.
Deoarece procedeul de compensare în staţie, pe direcţii, este mai greoi, se poate folosi
următoarea succesiune de operaţii:
- observaţiile efectuate după procedeul Schreiber sunt compensate după metoda
expusă (pe unghiuri);

135
NOTE DE CURS GEODEZIE MATEMATICA 1 ANUL 2 SEMESTRUL
1-SEF LUCRARU UNIV. DR.INGINER GEODEZ GABRIEL BADESCU
- unghiurile rezultate din compensare sunt transformate în direcţii compensate, prin
considerarea unei direcţii drept „origine” a rezultatelor. Pentru exemplul practic
examinat, funcţiile ortogonale (direcţiile compensate) sunt referite la direcţia
P (0) , P (1) (tabelul 15.10).
Tabelul 15.10
Direcţia compensată
Direcţia
în staţie
P (0) P (1) 0 g 00c 00cc , 00
P (0) P (2) 45 g 27 c15cc , 60
P (0) P (3) 98g 52c 42cc , 28
P (0) P (4) 162 g 45c 72cc ,32

136