Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”-IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”

MASTER: TEORIA ȘI PRACTICA FORMĂRII RELIGIOASE

LUCRĂRI IAC

MODUL PSIHOPEDAGOGIC

STUDENT:

Bogdan Valentin

IAȘI 2019
TEMA 1: Argumentați din perspectivă pedagogică, de ce IAC poate fi considerată metodă
didactică sau domeniu al Științelor Educației.

Instruirea asistată de calculator este o metodă didactică sau o metodă de învățământ,


care valorifcă princiipiile de modelare și analiză cibernetică a activității de instruire în contextul
noilor tehnologii informatice și de comunicații, caracteristice societății contemporane.
IAC valorifcă următoarele operații didactice integrate la nivelul unei acțiuni de dirijare
euristică și individualizată a activităților de predare-învățare-evaluare:
• Organizarea informației conform cerințelor adaptabile la capacitățile fiecărui
elev/student;
• Stimularea cognitivă a studentului/elevului prin secvențe didactice și întrebări ce
vizează depistarea unor lacune;
• Rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea sau obținerea
informațiilor necesare de la resursele informatice apelate prin intermediul calculatorului;
• Realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, lecții,
capitole;
• Asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativității
elevului/studentului;
IAC reprezintă activitatea principală realizată în cadrul procesului de învățământ
conform obiectivelor pedagogice generale eleborate la nivel de sistem, în termenii de politică a
educației.
Ca știință a educației, pedagogia studiază fenomenul educațional în esența sa; abordând
deopotrivă trăsăturile, scopul și sarcinile educației, conținutul, principiile, metodele și formele
de desfășurare a procesului educațional în perspectivă, urmărin perfecționarea continuă a
acestuia. Dintr-o anume perspectivă, IAC este considerată a fi o metodă subsumată pedagogiei.
Firește, învățarea asistată de calculator poate fi considerată ca o modalitate din arsenalul
modalităților de abordare a procesului de predare-învățare-evaluare. În realitate, aceasta se
constituie ca un domeniu distinct în sistemul disciplinelor pedagogice.
În acest context este necesar să se stabilească principalele metode de referință ale
metodei învățării asistate de calculator:
➢ Însușirea acestei modalități, ca alternativă la metodele clasice de predare, învățare și
evaluare;
➢ Cunoașterea avantajelor și limitelor metodei învățării asistate de calculator;
➢ Identificarea situațiilor de aplicare a metodei, în alternanță cu metodele clasice;
➢ Cunoașterea unor soft-uri educaționale în specialitatea de formare inițială;
➢ Formarea deprinderilor de utilizare a soft-urilor educaționale în procesul de instruire;
➢ Cunoașterea direcțiilor de cercetare și a orientărilor la nivel național și internațional
privind utilizarea metodei învățării asistate de calculator;
➢ Cunoașterea principiilo de proiectare a soft-urilor educaționale;
➢ Perfecționarea competențelor de utilizare a calculatorului în procesul de instruire;
Integrarea învățării asistate de calculator în sistemul disciplinelor pedagogice este
accentuat de cerința interdisciplinarității proiectării programelor de învățare. IAC este legată
(ca disciplină) de rezultatele cercetării dintr-o serie de domenii ca: psihologia copilului,
psihologia socială, genetica umană, pedagogia etc.
Utilizarea calculatorului trebuie să-l conducă pe om la accentuarea calităților sale unice,
la implicarea lui socială prin cunoașterea nemijlocită a realității, care să-l facă mai atașat de
societate. Educația trebuie regândită în raport cu evoluția tehnologiilor pe de o parte, și în
funcție de cerințele societății, pe de alta.
IAC reprezintă o formă interactivă și cvasiautomată de acces la cunoașterea bazată pe
utilizarea calculatorului în procesul de învățare.
Acceptând ideea civilizației informatice, trebuie admisă și aceea a instruirii în spiritul
interesului pentru informație. Luând în seamă necesitățile automatizării pe scară largă a
proceselor economice rezultă imperativul familiarizării cu modul de lucru și cu facilitățile
oferite de tehnică.
Asistăm astăzi la un pușeu în ceea ce privește virtualizarea educației, la ivirea altei „fețe”
a acesteia. Avem de a face cu o înscriere expresă a formării sau a unor etape ale acesteia pe un
palier explicit virtual. Înmulțirea liniilor de instruire deschisă și la distanță, includerea cyber-
culturii ca un nou referențial în învățare, atragere internetului ca sursă și mijloc didactic,
multiplicarea în timp real a legăturilor dintre partenerii educației mediate de calculator,
constituie exemple ale evoluției informaționale.
Fără o necesară și precisă actualizare nu poate fi vorba despre virtualizare. Ceva nu
poate să apară din nimic. Virtualul se adaugă, firesc, la conduitele care s-au realizat prin
programele educative clasice.
Prin intermediul calculatorului și al rețelelor virtuale, fiecare poate intra în legătură cu
alte persoane, cu alte moduri de gândire și de vizare a lucrurilor.
BIBLIOGRAFIE:
1. Adăscăliței A., Instruire asistată de calculator. Didactica informaticii, Editura
Polirom, Iași, 2007.
2. Ceobanu, Marius-Ciprian, Curs-Instruire asistată de calculator, Iași.
3. Cucoș, Constantin, Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării
formării, Editura Polirom, Iași, 2006.
4. Vlădoiu Daniela, Instruire asistată de calculator, 2005.

TEMA 2: Învățarea colaborativă. Caracteristici și aplicabilitate în IAC.

Mediul informatizat de învăţare predispune la o învăţare colaborativă, prin multiplicarea


legăturilor dintre educaţi, prin derularea unor activităţi cognitive ce presupun asamblări sau
adiţionări continue de valori ale cunoaşterii. Învăţarea colaborativă este acea „strategie
pedagogică în care se favorizează interdependenţa cognitivă şi socială între educaţi, luând în
calcul diferenţele inter-individuale şi imprimând un rol activ agenţilor educativi” (cf. Deguerry,
2004). Alteritatea (tutorul, coechipierul, egalul) este indispensabilă în învăţarea bazată pe
tehnologiile moderne. Punerea în acord, dezbaterea, întâlnirea directă sau mediată, sincronă sau
amânată sunt utile în co-construirea cunoaşterii şi obiectivarea ei. Departe de a separa şi a
ghetoiza, universul informatic creează noi oportunităţi de apropiere şi de acroşaj intersubiectiv.
Spaţiul virtual potenţează principiul împărtăşirii în comun a unor informaţii sau
competenţe pentru a reuşi în derularea unui proiect comun. Chiar dacă din punct de vedere fizic,
spaţial, învăţarea on-line presupune separarea cursanţilor, din punct de vedere al schimburilor
cognitive (şi nu numai) el presupune un permanent schimb, o dinamică a relaţiilor inter şi pluri-
personale. Este adevărat că raporturile sunt incomplete, lipsind, de pildă, substratul emoţional,
concreteţea raporturilor inter-umane.
Învăţarea colaborativă conexeaxă demersurile singulare ale educatului cu cele ale
grupului din care face parte. Se creează un mediu prin care fiecare în parte îşi fasonează edificiul
cognitiv şi-şi construieşte cunoaşterea pornind şi de la experienţele sau informaţiile altora.
Coordonatorul grupului, profesorul, are menirea de a stimula grupul, de activa legăturile, de a
consilia indivizi sau grupuri, de a valida, consacra, evalua cunoştinţe sau căi de aflare a acestora.
Se creează o circularitate a demersurilor, o rafinare a acestora în consens cu principiile eficienţei
muncii în comun.
Internetul constituie un dispozitiv care favorizează şi întreţine gustul pentru învăţarea
prin colaborare. Uşurinţa de comunicare, de consultare, de verificare creează dorinţa de
edificare a unui produs comun (un site educativ, de pildă) ce funcţionează ca un referenţial
comun de învăţare. Comunicarea este un mijloc de concretizare a muncii colaborative.
Activitatea colaborativă presupune activităţi precum:
- schimbul de informaţii sau puncte de vedere între parteneri;
- circumscrierea unor obiective comune;
- planificarea şi gestionarea în comun a timpului de învăţare;
- organizarea efectivă a muncii prin detalierea şi convenirea asupra unor etape;
- împărtăşirea unor experienţe, competenţe, cunoştinţe validate personal;
- colaborarea şi co-elaborarea unor artefacte, produse, conţinuturi informaţionale;
- validarea împreună a unor ipoteze, sugestii, informaţii;
- dimensionarea în comun a unor dispozitive de accesare a cunoaşterii;
- structurarea şi definitivarea unor competenţe ale grupului respectiv de învăţare.
Munca în echipa virtuală presupune şi anumite dependenţe (ralierea la anumite
obiective, respectarea unui program de activităţi, consensualitatea asupra unor criterii de reuşită
etc.), dar şi suficientă libertate de inserare în ordinea stabilită a lucrurilor. Structura activităţilor
se menţine suplă, flexibilă, deschisă. Parcursurile individuale de explorare şi de contribuţie
efectivă se fac şi refac, în funcţie de posibilităţile personale, chiar de accidente (fericite!) ce pot
surveni pe traseu.
Sistemul de educaţie deschis şi la distanţă, precum şi formulele derivare de instrucţie
virtuală fac loc unui nou intervenient, tutorele. Acesta exercită un rol de intermediere a
educatului cu conţinuturile specifice, o formare la acesta a unor atitudini sau deprinderi de
muncă intelectuală, de cultivare a motivaţiilor.
Consemnele asupra muncii în comun fie sunt prescrise de profesor, fie sunt propuse de
cursanţi sau descoperite şi convenite în chiar procesul de rezolvare a unor sarcini. Modul de
generare pe axa prescriptiv-deliberativ va depinde de specificitatea parcursului de formare
(activităţile mai complicate sunt mai atent supravegheate şi direcţionate de tutori), de vârsta
celor care participă la educaţie (elevii au mai multă nevoie de consiliere, adulţii devin mai
independenţi), de experienţa dobândită în domeniul respectiv de învăţare sau în autoinstrucţie,
de politicile educaţionale adoptate de diferitele sisteme de e-educaţie.
Desigur, colaborarea virtuală poate şi trebuie completată cu întâlnirile fizice, ce
desăvârşesc şi încununează ceea ce s-a început prin racroşările evanescente, virtuale.
Consistenţa şi amploarea raportului fizic nu pot fi suplinite prin imaginarea, intuirea sau visarea
acestuia.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cucoș, Constantin, Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării
formării, Editura Polirom, Iași, 2006.

TEMA 3: Accesați site-ul https//www.manuale.edu.ro/ Din lista prezentată, selectați un


manual pe care îl veți analiza critic, prezentând avantaje, dar și limite ale utilizării
acestuia. Descrieți o secvență de lecție în cadrul căreia puteți utiliza manualul digital.

Manualul ales de mine în vederea analizei este Manualul pentru clasa a V-a, Religie-
Cultul Ortodox, Editura Corint.
AVANTAJE:
❖ Prin setul de cunoștințe prezente în manual se asigură progresivitatea;
❖ Pe baza teoriei se pot întocmi aplicații practice (la ora de religie se va pune mai
mult accent pe experiența credinței, pe practică);
❖ Pe baza ilustrațiilro și exemplelor se pot analiza anumite atitudini ale
personajelor religioase;
❖ O foarte bună corelare a pictogramelor cu informațiile din lecție;
❖ Fiecare lecție conține un mini-vocabular, ceea ce îl va ajuta pe elev să pătrundă
și să înțeleagă mai ușor despre ceea ce este vorba;
❖ Manualul conține imagini viu-colorate, ceea ce îi prezintă interes elevului și îi
va stârni interesul să afle cât mai multe;
❖ De asemenea, interesantă și ajutătoare este corelarea unor versete biblice cu
imagini;
❖ Fiecare unitate de învățare are câte o lecție intitulată Lectură pentru împodobit
mintea; informații suplimentare de cultură generală referitoare la lecție;
❖ Apariția unor teme sau proiecte interdisciplinare;

DEZAVANTAJE/LIMITE:
✓ Câteva cerințe ambiguu-formulate;
✓ Câteva litere lipsă;
✓ Limbajul ușor-complex pentru clasa a V-a;
✓ Prea multe aplicații scrise și mai puține practice, de „rezolvat” în viața de zi cu zi (fapte
bune, intenții, meditații etc.).
Acest manual îi stimulează pe elevi în a căuta și informații suplimentare în legătură cu
lecțiile. Un exemplu în care putem folosi manualul digital și ne-ar fi de un real folos este la
lecția Prietenia lui Dumnezeu cu Noe. La secțiunea „Vino și vezi”, copiii sunt îndemnați caute
pe internet mai multe date despre cercetările făcute pentru a găsi rămășițe din arca lui Noe.
Dacă am avea manualul digital, ne-ar fi mult mai ușor să căutăm această informație și să o
punem în concordanță cu ceea ce lecția ne oferă. Tot cu ajutorul manualului digital ne este mult
mai ușor să „călătorim” de la o pagină la alta. Spre exemplu de la lecție sus-menționată, la cea
despre prietenie. Un alt lucru interesant este faptul că se poate sublinia pe manualul digital fără
a fi deteriorat; sublinierea cuvintelor cheie din lecția Prietenia lui Dumnezeu cu Noe. Un alt
avantaj al manualului digital este că îl putem păstra fără a-l returna, astfel putând accesa orice
informație la orice oră.

BIBLIOGRAFIE:
1. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 2009.
2. Cristina Benga, Aurora Ciachir, Mihaela Ghițiu, Ioana Niculae, Manual pentru
clasa a V-a. Religie-Cultul Ortodox, Editura Corint, București, 2017.