Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORT

RECUPERAREA FUNCȚIONALĂ ÎN BOLILE REUMATICE

TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC ÎN GONARTROZĂ

NUMELE: COVACIU
PRENUMELE: DAIANA AMALIA
SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE ÎN AFECȚIUNILE
APARATULUI LOCOMOTOR
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI
LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

~ 2019 ~
ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI:

Genunchiul este articulația intermediară a membrului inferior, având rol deosebit în


biomecanica membrului. Are o structură biarticulară care include în aceeași formațiune anatomică,
2 articulații:

 articulația tibiofemurala;

 articulația patelofemurala.

Alți autori includ în articulația genunchiului și articulația tibioperonieră superioară, care nu


participă decât la miscarile gleznei.

Genunchiul permite, din articulație, următoarele mișcari: flexiunea (130), extensiunea (130);
rotația (rotatia interna 5-10, rotatia externa 40); înclinarea laterală sau medială (2-2.5cm).

Prin poziția sa, prin rolul sau în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior, ca și
prin slaba sa acoperire cu țesuturi moi, el este deosebit de predispus și vulnerabil atât la
traumatisme directe, cât și la cele indirecte. Genunchiul prin poziția sa, are un rol dublu:

- asigurarea statică în momentul de sprijin


- asigurarea elevației piciorului în momentul balansului pentru orientarea piciorului in functie
de denivelarile de teren.
Articulația genunchiului este solicitată de forțe mari care apar atât în timpul
transmiterii greutații corpului din statică, cât și în conservarea momentelor de mișcare. Acest fapt
duce la uzura mai accentuată a elementelor sale componente.

Încadrarea genunchiului într-o anumită categorie este la fel de controversată. După unii
autori, care o analizează mecanic, ea funcționează ca un ginglym mai complicat (trohinginglym),
care permite realizarea mișcării de flexie-extensie, asociată cu un oarecare grad de rotație. Alti
autori o examinează din punctul de vedere al suprafețelor articulare, considerând-o o articulație
condiliană.

Adevărul este că:

- articulația femurotibială se formeaza între cei doi condili femurali și condilii tibiali,
corespunzător, prin urmare, unei articulații bicondiliene; funcțional, această articulație este
însă o trohlee;

- articulația femuropatelară, concav-convexa, dintre patelă și suprafața patelară a femurului


are conformația unei articulații în șa.

În ciuda acestei structuri complicate, articulația genunchiului este prea puțin stabilă prin
componenta ei osoasă, astfel că funcționarea ei corectă este strâns legată de integritatea aparatului
capsulo-ligamentar.
Fig. 1 – Componentele articulației genunchiului

GONARTROZA

Boala este definită de degenerarea cartilajului articular prin uzura progresivă a cartilajului
articular și deformarea articulației. Gonartroza este cea mai frecventă boala reumatică a
genunchiului, adesea invalidantă in special la sexul feminin. Conform datelor OMS (1994) aceasta
este o raritate la persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, si foarte frecventă la persoanele cu vârsta
după 60 ani. La femei incidența gonartrozei este de 2 ori mai mare decât la bărbați. După gradul de
distrucție articulară și invalidizare gonartroza se situează pe locul 2 după coxartroză.

Cauza principală în declanșarea gonartrozei, ca și în alte forme de artroză, o constituie


dezechilibrul funcțional dintre presiunea mecanică înaltă asupra cartilajului articular și capacitățile
biologice ale cartilajului cu rezultatul degenerării si distrucției lui. În mod normal greutatea corpului
se transmite articulației genunchiului de a lungul axului mecanic din centrul capului femural în
centrul articulației genunchiului spre centrul articulației gleznei și acționeaza asupra suprafeței
articulare cartilaginoase. Patela prin contracția mușchiului cvadriceps femural, acționează ca factor
de presiune asupra propriului cartilaj si a suprafeței articulare anterioare a femurului (numita,
trohlee). Acest echilibru fiziologic poate fi întrerupt atât prin creșterea supranormală a presiunii
articulare (obezitate), cât și prin diminuarea rezistenței structurilor articulare (cartilajului hialin).
Scăderea rezistenței cartilajului articular poate fi rezulatul unor factori genetici,
neurohormonali, metabolici, de circulație sangvină; dereglarea metabolismului proteoglicanilor prin
deficitul sintezei, lipsa glucoroniltransferazei sau degradarea lizozomală a proteoglicanilor.

Fig. 2 – Diferența dintre un genunchi sănătos și unul afectat de gonartroză

Etiologie:
Cauza declanșatoare a bolii reprezintă prima graniță care separă două morbidități distincte:
gonartroza primitivă (primară) și gonartroza secundară.

Gonartroza primitivă este cea mai frecventă la femei, aparând după vârsta de 40 de ani.
Dintre factorii incriminați în producerea gonartrozei se menționează:
 factorii endocrini – boala este mai frecventă la femeie după menopauză
 obezitatea – două treimi din bolnavi sunt supraponderali
 tulburari venoase – 40% din bolnavii cu gonartroză au varice.

Gonartroza secundară se produce datorită:


 unor tulburări ale biomecanicii articulare de origine traumatică (fracturi, luxații, entorse
grave, rupturi de menisc)
 unor tulburări de origine static (genu-varum, genu-valgum)
 unor supraîncărcări de la distanță a genunchiului (picior plat, coxartroza)
 unor boli localizate la nivelul genunchiului: osteocondromatoza, boala Paget, osteocondrita
disecantă, etc.

Aspecte clinice:

Debutul gonartrozei este insidious, simptomul principal fiind durerea. Impotența funcțională
de grade diferite este prezentă în perioada de intensificare a durerilor.

Examenul obiectiv:
În perioada de început a gonartrozei genunchiul nu prezintă modificări la inspecție. La
palpare se constată o sensibilitate pe fața anterioară și/sau anteromedială a genunchiului pe
interlinia articulară.
În gonartroză apar treptat modificări ale mobilității. Amplitudinea flexiei se reduce,
aplecarea în genuflexiune fiind limitată. Extensia genunchiului devine incompletă.
Instabilitatea articulară poate fi cauzată fie de insuficiența structurilor care asigură
stabilitatea pasivă (congruența articulară, integritatea ligamentelor), fie acelor care mențin
stabilitatea activă.
Mobilitatea patologică – hiperextensia sau mișcările de lateralitate, poate fi combătută prin
tonifierea musculatorii.

TRATAMENTUL CONSERVATOR

Controlul greutății este cel mai ieftin și cel mai eficient tratament, astfel pacientul reducând
forța gravitațională care se descarcă la nivelul genunchiului. Tratamentul medicamentos (AINS)
având doar un rol de ameliorare a simptomatologiei fără a avea un rol curativ nefiind un tratament
de lungă durată. Injecțiile intraarticulare cu soluție sterilă vâscoelastică (acid hyaluronic) reduce
forțele de frecare la nivelul cartilajului favorizând alunecarea suprafețelor articulare în același timp
având un rol în diluarea factorilor inflamatori locali (interleukine si TNF) produși de către sinovială
prin degradarea structurilor cartilaginoase.

Afecțiunea artrozică trebuie preîntâmpinată cu un tratament adecvat încă din stadiul


preartrozic, astfel ajustând tratamentul în funcție de indicația primară a afecțiunii.

Pacienții tineri care prezintă un factor favorizant cunoscut (leziuni menisco-ligamentare sau
devieri de ax mecanic la nivelul genunchiului) la dezvoltarea artrozei de genunchi necesită un
tratament preventiv fie el chirurgical mini-invaziv (artroscopie de genunchi – ligamento-plastie,
osteotomie de reaxare – valgizare/varizare), fie tratament funcțional cu întreținerea tonicității
musculare echilibrând forțele de descărcare a presiunii la nivelul genunchiului.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL – ARTROPLASTIA DE GENUNCHI

Intervenția chirurgicală de artroplastie a genunchiului reprezintă înlocuirea suprafețelor


articulare uzate de câte o componentă protetică. Tipurile protezelor de genunchi produse astăzi sunt
diferite având fiecare indicație chirurgicală separată în funcție de uzura cartilajului de la nivelul
genunchiului și stabilitatea ligamentară dinamică.

Endoprotezarea unicompartimentală a genunchiului reprezintă înlocuirea suprafețelor


articulare afectată intr-un singur compartiment (intern, extern și anterior) având o strictă relaționare
cu integritatea și stabilitatea ligamentară a genunchiului.

Endoprotezarea totală a genunchiului constă în înlocuirea întregii articulații sau a


suprafețelor articulare a genunchiului. Indicația artroplastiei totale este dată de gradul evoluției
artrozice prin modificare axelor mecanice normale ale membrului pelvin. Accentuarea dezaxării
care o perioadă de timp a fost tolerată, face ca tensiunile unitare crescute să depășească limita de
toleranță a cartilajului articular, după care se instalează cercul vicios care accentuează degradarea
articulară. În aceste situații se utilizează fie o proteză stabilizată posterior, prevăzută la nivelul
piesei intermediare tibiale, la mijloc, acolo unde s-ar proiecta spinele tibiale, cu o creastă din
material plastic (insert de polietilenă), care pătrunde intr-un făgaș corespunzător în spațiul
intercondilian femural.

PROTEZA DE GENUNCHI vă poate ajuta dacă:

1) Aveți dureti care limitează activitatea fizică zilnică (mersu, urcatul și coborâtul scărilor,
ridicatul de pe scaun) sau dacă aveți dureri moderate sau severe în repaus;

2) Aveți o limitare a mișcărilor genunchiului care vă jenează în viața de zi cu zi;

3) Ați incercat alte metode pentru a ameliora simptomele ca de exemplu repausul, scăderea în
greutate, fizioterapia, dar fără rezultate mulțumitoare;

4) Aveți o diformitate a genunchiului – genu varum sau valgus;

5) Nu aveți alte probleme de sănătate grave asociate – obezitatea si diabetul zaharat cresc –
fiecare în parte – riscul infecției și scad viteza cicatrizării țesuturilor dar nu sunt
contraindicații absolute ale operației.

TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC
Pe parcursul evoluției ei, artroza poate trece prin trei etape, care nu sunt toate obligatorii,
procesul putând fi de multe ori întârziat sau stopat prin măsuri adecvate de asistență medicală.

Etapa 1, initiala, caracterizata prin:

- dureri in ortostatism prelungit si mers pe teren accidentat;

- incapacitate interminenta de fixare a genunchiului la mers;

- usoara hipotrofie a cvadricepsului;


- crepitatii articulare moderate.

Astfel în etapa inițială, medicația antiinflamatoare-antalgică ca și fizioterapia, în general nu


reprezintă un tratament patogenic, ci doar simptomatic, care poate deveni indirect dăunător, creând
o falsă impresie de ameliorare.

Singura formă eficientă de tratament rămâne kinetoterapia în care se urmărește:

- tonifierea musculaturii care întărește genunchiul în mers, cvadricepsul în principal,

- mobilizare articulară, urmărindu-se menținerea unei amplitudini complete de mișcare (recastigarea


extensiei complete). Tot pentru mobilitatea articulară se recomandă, ca dupa un repaus prelungit în
pat și pe scaun, să se execute câteva mișcări de flexie-extensie din genunchi înainte de a se ridica în
ortostatism și de a merge. Mersul pe bicicletă este extrem de favorabil.

Exemple de exerciții:

 Pacientul în decubit dorsal, cu o pernă mica în regiunea poplitee. Execută ridicări ale
piciorului, menține numărând până la 3, apoi revine lent în poziția inițială. Treptat se pot
folosi și greutăți.

 Din ortostatism, se ridică pe un scăunel, alternative, câte un picior. La acest exercițiu, pe


măsură ce crește forța cvadricepsului, se crește înălțimea scaunului. Se poate realiza prin
două moduri: prin pas înainte sau prin pas lateral.

 În ortostatism, cu picioarele paralele, se fac ridicări pe vârfurile picioarelor, genunchii să fie


relaxați.

 Din poziția șezând, glezna unui picior se așează pe genunchiul opus; se execute flexia
plantară cu inversie, mâna opunând rezistență pe antepicior.

Etapa a 2-a, caracterizată prin:

- dureri intense care apar repede in ortostatism si mers;

- mobilitate a genunchiului limitata;

- hipotonie si hipotrofie importanta a cvadricepsului, care determina o instabilitate activa;

- crepitatii intense;

- radiografia arata o reducere a spatiului articular.

Kinetoterapia se bazează pe:

- posturări pentru corectarea flexumului și a deviațiilor posibile în plan frontal;

- tonifierea musculară a cvadricepsului dar și a ischiogambierilor;


- mobilizarea articulară pentru recâștigarea extensiei complete și pentru mărirea flexiei, utilizandu-
se toate tehnicile cunoscute (posturări, mobilizări pasive, active, cu piciorul alunecând pe o
planseta, etc).

Exemple de exerciții:

 Pacientul în decubit dorsal, relaxat, cu talonul așezat pe o pernă mica. Face extensia
piciorului cu punerea în tensiune a mușchilor regiunii anterioare a coapsei. Trebuie să facă
această mișcare astfel încât să dispară spațiul dintre planul de sprijin și regiunea posterioară
a genunchiului. Se realizează 10 serii de câte 3 exerciții pentru fiecare membru.

 Posturarea corectă a genunchilor: pacient așezat ghemuit ca la genuflexiuni, cât permite


mobilitatea genunchiului cu mâinile sprijinite pe o bară. Se menține în funcție de toleranță,
apoi se revine.

 Decubit lateral cu genunchiul de sprijin flectat, celălalt membru inferior se abduce înspre
vertical. Două seturi pentru fiecare picior.

 Pacientul în decubit ventral, se face lent flexia genunchiului. Se fac 2 seturi de exerciții. Se
permite repaus de 1 minut între seturi.

Etapa a 3-a, finală, caracterizată prin decompensare severă, definitivă, ireversibilă a


genunchiului:

- durerile sunt prezente le orice mișcare, chiar și în repaus;

- genunchiul este aproape permanent în reacție inflamatorie;

- deficit motor sever;

- deformarea reliefului articular;

- insuficiența de cvadriceps;

- mersul aproape imposibil fără sprijin pe cârje, bastoane, sau cadru.

Kinetoterapia în această fază are urmatoarele obiective și mijloace:

- evitarea cu strictețe a oricărei forme de suprasolicitare articulară;

- posturări pentru corectarea flexumului de genunchi;

- menținerea sau recuperarea forței musculare;

- menținerea sau recâștigarea mobilității articulare pentru flexie-extensie

- refacerea stabilitații genunchiului;

- refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, stabilitate);

- menținerea unei bune functionalități mioartrokinetice cat și la membrul inferior opus.


În cadrul acestor obiective în funcție de starea clinică a bolnavului, kinetoterapeutul va
alcatui un program de exerciții posibile și eficiente. Ca sporturi indicate se pot menționa înotul,
ciclismul, canotajul etc

Hidrokinetoterapia este importantă pentru a evita suprasolicitarea articulară dar și pentru


menținerea sau creșterea forței musculare. Aceasta se poate efectua atât în bazinul mic, cât și în
bazinul mare.

În bazinul mare se pot efectua o serie de exerciții precum:

 În poziție verticală, cu o centură flotoare, se imită mișcarea de alergare spre înainte.


 Decubit dorsal, cu o centură flotoare, picioarele imită mișcarea mersului pe bicicletă, brațele
execută vâsliri alternative spre înapoi.
 Alunecare dorsală, se efectuează vâsliri alternative de brațe și mișcări de picioare specifice
procedeului spate, folosind labe.
 Alunecare ventrală, se efectuează vâsliri alternative de brațe și mișcări de picioare specifice
procedeului craul, folosind labe.
 Alunecare dorsală, brațele întinse sus, mâinile țin pluta, se efectuează mișcări de picioare
specifice procedeului spate, la fiecare 3 bătăi de picioare se aduce genunchiul afectat la
piept.
 Alunecare ventrală, mâinile pe plută, se efectuează mișcări de picioare specifice procedeului
fluture. (ondulări)
 Craul procedeu complet.
 Spate procedeu complet.

În bazinul mic se vor efectua exerciții ușoare, pentru liniștirea organismului după efort, cum ar fi:

 Mers pe vârfuri cu brațele întinse sus.


 Mers normal, la fiecare 3 pași se efectuează o genuflexiune.
 Sprijinit cu spatele la marginea bazinului, mâinile pe bară, spatele cât mai drept, se
efectuează flexii și extensii ale articulației gleznei, apoi o ușoară flexie și extensie din
articulația genunchiului afectat.
 Mers normal, la fiecare 3 pași se efectuează ușor flexia genunchiului afectat la piept.
 Stând la marginea bazinului, mâinile pe coapse, se efectuează o semigenuflexiune urmată de
o săritură.
 Stând, se execută extensia membrului inferior afectat, urmată de flexia coapsei pe bazin și a
gambei pe coapsă.
 Din poziția scăunelului cu spatele sprijinit de marginea bazinului, se execută flexii și
extensii ale genunchiului afectat.

În opinia mea, prevenirea bolii este foarte importantă. Pentru a preveni deformarea
gonartrozei, trebuie să limităm greutatea pusă pe genunchi, și să facem exerciții fizice. Dacă
observați primele semne de boală, trebuie să vă adresați imediat medicului. Cu cât se efectuează
mai rapid o examinare asupra gonartrozei și se tratează, cu atât este mai bine pentru pacient.
Trebuie să îmbunătățiți starea ligamentelor genunchiului, iar pentru a face acest lucru,
trebuie să urmați anumite reguli:

 Purtați pantofi confortabili.

 Alimentație adecvată.

 Exerciții regulate (în special mersul pe bicicletă).

 Evitați să puneți greutăți mari pe articulația genunchiului.

 Suplimentați organismal cu vitamine și minerale.


Bibliografie:
 Rosulescu, E. (2009). Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice. Editura
Universitaria.
 Spitalul universitar de urgență militar (2018). Gonartroza. Preluat pe 18.03.2019 de pe
scumc.ro: http://www.scumc.ro/gonartroza/

 Pop, N.H., Marian, J.K., Crainic, A. – (2012). Hidrokinetoterapia – Elemente teoretice și


practice. Editura: Risoprint.

 Zamora, E. Ciocoi-Pop, D-R. (2006). Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile


reumatice. Editura: Risoprint.