Sistemul digestiv – Cursul 5 – Cavitatea orala si structurile asociate

A. Cavitatea orala
Spre deosebire de celelalte componente ale tubului digestiv, cavitatea orală are o
histologie diferită.
Cavitatea orală este poarta de intrare în sistemul digestiv și aici încep să se
producă primele fenomene asociate procesului de digestie: masticația (triturarea
alimentelor) cu ajutorul unor organe specializate (dinții) si secreția salivară care
pregătește bolul alimentar pentru pasajul în esofag. La nivelul cavității orale există o
componentă importantă a apărării imune locale (prin prezența MALT și a amigdalei
linguale). Tot la nivelul cavității orale se află limba, iar mucoasa sa dorsală este
specializată în vederea percepției simțului gustului (deci are rol senzorial). Cavitatea
orală, împreună cu structurile dure de la acest nivel, joacă un rol important în realizarea
unor reflexe complexe: deglutiția, fonația.
Histologia complexă a cavității orale reflectă funcții numeroase, dar și modul
complicat în care se desfățoară histogeneza structurilor de la nivelul cavității orale.
Stomodeumul  o cavitate orală primitivă, tapetată de epiteliu primordial; apoi
urmează o serie de modificări, de invaginări ale epiteliului în mezenchimul subiacent,
prin care iau naștere atât structurile dure, cât și cele moi. Tot la acest nivel are loc și
procesul de histogeneză a glandei tiroide, care se formează dintr-o evaginare care apoi
migrează caudal.
Din punct de vedere anatomic, cavitatea orală este împărțită în:
 vestibul – situat anterior de arcadele dentare și delimitat anterior de buze și obraji;
 cavitate orală propriu-zisă – posterior de arcadele dentare; comunică posterior cu
faringele prin istmul buco-faringian. Superior este delimitată de palat (dur și
moale) și inferior de planșeu (la acest nivel este ancorată limba).

Structură histologică generală

1. Mucoasa orală
Orice mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu de acoperire de diferite tipuri, așezat
pe o membrană bazală, sub care se găsește țesut conjunctiv cu diferite caracteristici,
cunoscut ca lamina propria sau corion. Termenul de „mucoasă” este explicat prin faptul
că pentru orice mucoasă, cavitatea/ pereții cavității respective sunt umectați în
permanență de secreția unor glande, care fie se găsesc în structura mucoasei, fie în
structura peretelui respectiv, fie sunt glande asociate (de exemplu, la nivelul cavității
orale sunt glande salivare mici și mari; glande anexe în alte regiuni ale tubului digestiv).
În diferite regiuni ale cavității orale, mucoasa are caracteristici conformaționale și
funcționale diferite.
a) Epiteliul de acoperire
Este un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat în cele mai multe regiuni, dar
există și regiuni în care procesul de keratinizare apare complet, deci cu epiteliu
pavimentos stratificat (orto)keratinizat și regiuni cu epiteliu pavimentos stratificat
(para)keratinizat, care este un epiteliu stratificat scuamos și la nivelul căruia începe un
proces de keratinizare, fără a fi dus însă până la capăt.
b) Membrana bazală
Poate fi dreaptă sau ondulată în anumite regiuni, în care lamina propria subiacentă
pătrunde în grosimea epiteliului și formează papile.
c) Lamina propria
Este constituita din țesut conjunctiv lax bine vascularizat sau țesut conjunctiv
dens semiordonat.

2. Submucoasa
Alcătuită din țesut conjunctiv lax sau dens. Există regiuni ale cavității orale în care
submucoasa este prezentă, în timp ce în alte regiuni ea este absentă.
La acest nivel sunt prezente vase mai mari, structuri nervoase mai mari și, tipic
pentru cavitatea orală, sunt prezente glande salivare minore, care sunt localizate în
special în imediata vecinătate a unor fibre musculare scheletice.

3. Planurile musculare
Aparțin grupelor musculare din zonă: mușchii limbii, orbiculari ai buzelor,
muschii masticatori, etc.

4. Structurile subiacente (planuri profunde)

Pot fi reprezentate de oase ale craniului (planuri profunde osoase, cum ar fi palatul
dur, osul mandibular) sau de piele (la nivelul obrajilor) sau de mucoasa respiratorie a
nazo-faringelui (la nivelul porțiunii posterioare, deci in cazul mucoasa ce tapetează vălul
palatin).

Varietăți de mucoasă orală

 Mucoasa de acoperire  se poate considera că este o mucoasă implicită, fiind
prezentă în majoritatea regiunilor cavității orale;
  Mucoasa masticatorie  în regiuni care sunt supuse unui stres mecanic important
în timpul masticației; bolul alimentar presează, produce mișcări de forfecare la
nivelul mucoasei respective, astfel că în acele regiuni există mucoasa masticatorie,
o formă specializată de mucoasă orală, specializată cu rezistență mecanică.
 Mucoasa specializată  pe fața dorsală a limbii; la acest nivel există muguri
gustativi.

1. Mucoasa de acoperire
Localizare: este cea mai bine reprezentată, fiind prezentă pe fața internă a obrajilor
și a buzelor, palat moale, fața ventrală a limbii și planșeul bucal, mucoasa alveolară.
Epiteliul este pavimentos stratificat nekeratinizat, gros, cu 3 straturi celulare:
1. stratul celulelor bazale;
2. strat intermediar (spinos);
3. strat superficial.
Epiteliul se descuamează și se înnoiește la aproximativ 12 zile, sugerând o
activitate de proliferare destul de însemnată a celulelor din stratul bazal. Avantajul
medical îl reprezintă accesul facil la celulele descuamate, care pot fi recoltate din salivă
sau spută și analizate, inclusiv din punct de vedere genetic.
În afară de celulele care formează epiteliul, există și alte populații de celule:
 melanocite – în stratul bazal;
 celule Langerhans  celule capabile să preia, să proceseze și să prezinte antigene;
se găsesc în mod normal printre celulele epiteliale;
 celule Merkel  bănuite a fi neuroendocrine pt. că exprimă și markeri
neuroendocrini, au citoplasmă clară, dar nu există mari diferențe morfologice
între ele și celulele epiteliale;
 limfocite intraepiteliale.

Membrana bazală este plicaturată, cudată, iar lamina propria trimite proiecții
spre epiteliu, numite papile. Papilele sunt rare și puțin adânci la nivelul mucoasei de
acoperire.

Lamina propria este o zonă de țesut conjunctiv, care conține vase sangvine de
calibru mediu și mic și filete nervoase de dimensiuni mici, sub formă de terminații
nervoase libere sau încapsulate (corpusculi Meissner).

Submucoasa este alcătuită din:

  ţesut conjunctiv lax ← fascicule de fibre de colagen, fibre elastice, ceea ce
permite o oarecare flexibilitate a mucoasei;
 glande salivare minore (tipic pentru mucoasa orală)  buze, limbă, obraji, palat
moale;
Sunt glande tubule-acinare, deci pe secțiuni se pot vedea acini care eventual
drenează într-un duct excretor de dimensiuni mici. Din punct de vedere al produsului de
secreție sunt seroase, mucoase, mixte; au o secreție salivară continuă, o secreție apoasă,
care umectează cavitatea orală. Răspund la stimuli mai puțin decât glandele salivare
majore, dar răspund totuși într-o oarecare măsură inervației simpatice și parasimpatice
(de exemplu, xerostomia în stimularea de către sistemul adrenergic).
 vase de sânge, nervi.
Lipseşte pe faţa ventrală a limbii – epiteliul se continua direct în profunzime cu
straturile musculare, care sunt foarte bine vascularizate. Se explică astfel absorbția
rapidă a substanțelor a acest nivel.

2. Mucoasa masticatorie
Localizare: gingii și palatul dur (în partea sa inferioară), care sunt supuse unor
forțe mecanice semnificative în timpul masticației, astfel încât specializările mucoasei
masticatorii sunt, în principal, de rezistență mecanică. Mucoasa din această regiune este
bine ancorată de planurile profunde, nu se decolează, nu poate fi forfecată.
Epiteliul este pavimentos stratificat keratinizat (palatul dur) sau parakeratinizat
(gingii). Epiteliul parakeratinizat găzduiește un proces incomplet de keratinizare,
nucleii sunt prezenți în straturile superficiale (caracteristică păstrată de la epiteliul
nekeratinizat), neexistând un strat cornos per se de celule degradate, dar există celule
cu granulații de keratohialină, care atestă că procesul de keratinizare este început.
Prin urmare, există următoarele straturi:
1. stratul celulelor bazale;
2. strat spinos;
3. strat granular (minim);
4. strat superficial – cu nuclei prezenți.
În lamina propria, se descriu:
 strat papilar  papile de ţesut conjunctiv profunde şi dese, astfel încât se realizează
o fixare mai bună a epiteliului de lamina propria și apoi de structurile subiacente;
 vase sangvine, teminaţii nervoase libere, corpusculi Meissner;
  strat reticular – ţesut conjunctiv dens semiordonat, cu fascicule groase de
fibre de colagen; la nivelul gingiilor fibrele de colagen se continuă cu cele
din periost, ancorând lamina propria de planurile osoase profunde, ceea
ce duce la rezistență mecanică.
Submucoasa este prezentă numai la nivelul palatului dur, absentă la nivelul
palatului anterior și al gingiilor (anterior  ţesut adipos, care determină apariția unor
pliuri, unor proeminențe longitudinale; posterior  glande salivare minore ce se
continuă în palatul moale).

3. Mucoasa specializată
Este specializată în percepția gustului. Este localizată strict pe suprafața dorsală a
limbii. Prezintă papile şi muguri gustativi.

Buzele
Sunt organe parenchimatoase, care prezintă un ax și 2 fețe: o față anterioară
acoperită de piele și o față posterioară tapetată de mucoasa orală de acoperire. Între cele
două se găsește roșul buzelor sau vermillion.
Axul musculo-conjunctiv contine: fibre musculare striate – mm. orbiculari ai
buzelor; glande salivare minore (pe fața internă), adipocite (pe fața internă), vase
sangvine (zonă bine vascularizată) şi fibre nervoase (zonă bine inervată). Toate incluse în
ţesut conjunctiv, bogat în fibre de colagen.
Faţă externă cuprinde piele (epiteliu pavimentos stratificat keratinizat, foliculi
piloşi, glande sebacee, glande sudoripare). La comisuri  granulele Fox-Fordyce (sunt
glande sebacee mari, compuse, care nu sunt legate de firele de păr, ci secretă la
suprafață prin intermediul unui duct comun).
Faţă internă ← mucoasă orală de acoperire.
Roşul buzelor (vermillion) ← epiteliu pavimentos stratificat keratinizat subţire +
o reţea vasculară bogată; aceste 2 caracteristici (subțirimea epiteliului și vascularizația
bogată) dau culoarea specific.

Obrajii
Faţă externă este tapetată de piele.
Faţă internă este tapetată de mucoasă orală de acoperire, bine ancorată de
epimisiumul fibrelor musculare din zona respectiva, pentru că astfel se previne
decolarea mucoasei în timpul contracției și relaxării mușchilor.
 Central exista un ax, în care se află țesut conjunctiv și planuri musculare care
aparțin mușchilor masticatori.
Submucoasa ← numeroase glande salivare, ţesut adipos, uneori sub formă de
lobuli, în profunzime, mai bine dezvoltat la nou-născut (bula grăsoasă Bichat).
Realizeaza o aderenţă la musculatura buccinatorie prin ţesut conjunctiv neordonat.
Organul juxtaoral Chievitz este localizat în spaţiul buco-temporal, medial de
ramul ascendent mandibular. Contine insule de celule epiteliale cu aspect scuamos într-o
stromă conjunctivă densă, cu terminaţii nervoase libere; funcţii presupuse:
neuroendocrine, senzoriale.

Palatul și uvula
Formează tavanul cavității orale, anterior sunt structurile palatului dur, posterior
cele ale palatului moale.
a) Palatul dur
Este acoperit de mucoasă masticatorie (fără submucoasă, cu lamina propria
bogată în fibre de colagen), cu falduri fixe; posterior, începe să apară submucoasă, initial
cu țesut adipos, apoi cu glande salivare mucoase.
b) Palatul moale
Prezinta un versant bucal cu EPSNK, cu submucoasă bine reprezentată, cu glande
salivare mici, mucoase + un versant faringian cu epiteliu pseudostratificat cilindric
ciliat (respirator). Central se gaseste un ax cu fibre musculare striate cu diferite orientări
și țesut conjunctiv.
c) Uvula
Este similară histologic palatului moale; prezinta un ax muscular cu fibre
aparținând mușchiului ridicător al vălului palatin.
Țesutul limfoid este bine reprezentat la acest nivel.

Limba
Este un organ parenchimatos. Este formată din: ax muscular, fata ventrala si fata
dorsala.
1. Axul muscular este constituit din fibre musculare striate perpendiculare unele
pe celelalte. Fibrele musculare sunt orientate diferit, aparţin muşchilor extrinseci, adică
au un capăt inserat în limbă și celelălalt este fixat de structuri adiacente (m. genioglos, m.
hioglos) şi muşchilor intrinseci, adică au ambele capete ancorate în atmosfera de țesut
conjuctiv al limbii (m. lingual). Alternează cu glande salivare minore, celule adipoase,
numeroase vase sangvine ce realizează un aport important de sânge, fibre nervoase 
deci limba este bine inervată.
Faţă ventrala este constituita din mucoasă orală de acoperire. Nu prezinta
submucoasa, epiteliul de acoperire stratificat nekeratinizat continuandu-se direct cu
structurile musculare.
Faţă dorsală ← mucoasă specializată.
Repere anatomice la nivelul limbii sunt urmatoarele:
 bază – prezintă proeminențe date de abundența de țesut limfoid și cripte. Toată
structura poartă numele de amigdala linguală, separata prin
 V-ul lingual (sulcus terminalis) ← până la 12 papile circumvalate dispuse în
formă de V, de
 corpul şi vârful limbii;
 foramen cecum – vestigiu al canalului tireoglos, la nivelul V-ului limbii.
Consecința: există persoane la care sunt prezente resturi de țesut tiroidian în baza
limbii, care este normal, funcțional.

Baza limbii (posterior) prezinta EPSNK, cripte, amigdale linguale (ţesut limfoid
difuz şi folicular), proemină la suprafaţă, precum si foramen cecum.

Faţa dorsală prezinta papile linguale (proeminenţe ale epiteliului care antrenează
și un ax de ţesut conjunctiv de la nivelul laminei propria).
Tipuri morfologice de papile linguale:
 filiforme – cele mai mici, nu se observă cu ochiul liber;
 fungiforme – pot fi observate ca puncte mici, roșii;
 foliate;
 circumvalate.
Papilele filiforme sunt cele mai numeroase, ascuţite, responsabile de caracterul
aspru al feței dorsale a limbii. Sunt acoperite de EPSK, axul de țesut conjunctiv este
minim si nu prezintă muguri gustativi.
Papilele fungiforme sunt mai puțin numeroase, se gasesc izolat, printre papilele
filiforme, au dimensiuni ceva mai mari, un ax bogat vascularizat, iar mugurii gustativi
sunt rari.
Papilele foliate se gasesc pe marginile laterale ale limbii, perpendiculare pe axul
lung, au un vârf plat, cu epiteliu de acoperire pavimentos nekeratinizat, un ax bogat
vascularizat; conţin muguri gustativi pe fețele laterale, care sunt mai numeroşi la tineri.
Au aspectul unei “carti deschise”.
Papilele circumvalate sunt in numar de 8-12 la nivelul V-ului, au un diametru de
0,1-0,2 cm, deci dimensiuni mari. Sunt înconjurate de un şanţ profund (vallum) si sunt
acoperite de epiteliu nekeratinizat. În axul conjunctiv prezinta glande von Ebner =
glande salivare mici. Ele își varsă produsul de secreție printr-un duct excretor în șanțul
care înconjură papila. Astfel, șanțul din jurul papilei este plin cu saliva produsă de
glandele von Ebner, în care se dizolvă substanțele sapide, putând veni în contact cu
receptorii diverși care se găsesc pe procesele celulelor senzoriale din mugurii gustativi.
Conţin numeroşi muguri gustativi (cea mai mare abundență de MG), pe versantul lateral,
în grosimea epiteliului de acoperire (deci sunt structuri intraepiteliale).

Mugurii gustativi
Sunt formaţiuni ovoidale 80 x 50 μm. Nu sunt delimitate de o structură propriu-
zisă. Se găsesc în grosimea epiteliului de acoperire. Porul gustativ constituie o
deschidere înspre suprafața liberă a mugurelui gustativ. Prin por proemină prelungirile,
procesele apicale ale celulelor senzoriale.
Tipuri celulare din cadrul mugurilor gustativi:
 senzoriale (neuroepiteliale) – sunt originea semnalizării ce va trimisă aferent spre
cortex; sunt celule mai alungite, mai palide (light cells);
 de susţinere, cu nucleu mai heterocromatic și citoplasmă mai intens colorată (dark
cells);
 bazale, de dimensiuni mici  joacă rol de celule progenitoare pentru celulele
senzoriale și de susținere.

Localizare: cei mai numeroşi sunt în papilele circumvalate (~250/papilă), urmate

de papilele fungiforme si papilele foliate; se gasesc, de asemenea, si la nivelul arcului
gloso-palatin, a palatului moale, pe faţa posterioară a epiglotei, pe peretele posterior
faringian.
Inervația este realizată de fascicule mai mari, care se distribuie apoi sub forma
unor plexuri nervoase: plexuri subgemale (sub MG), perigemale (de jur împrejurul MG)
şi intragemale (cele mai fine terminații nervoase, care vin în contact cu celulele
senzoriale). Inervația motorie a limbii  n. hipoglos (XII), inervația senzitivă generală:
din 2/3 anterioare ← n. V, din 1/3 posterioară – n. IX, inervația senzorială: din 2/3
anterioare ← n. VII, din 1/3 posterioară ← n. IX.
 Funcţia mugurilor gustativi este percepţia gusturilor:
 acru (acid) – dat de scăderea pH-ului, detectată de receptori sensibili la pH, ASIC
(acid sensing ion channel); utilizează receptori-canale ionice;
 sărat  dat de prezența ionilor monovalenți (Na+); utilizează receptori-canale
ionice, dispuse în special la vârful limbii;
 dulce  dat de oligozaharide; utilizează receptori cuplați cu proteina G;
 amar  dat de alcaloizi, este asociat cu o senzație neplăcută, deci are rol de
protecție; utilizează receptori cuplați cu proteina G;
 umami  dat de glutamatul din bolul alimetar; utilizează receptori cuplați cu
proteina G.

Dinții
 Dentiţie deciduală  20 dinţi: 2 incisivi, 1 canin, 2 molari (pe fiecare hemiarcadă);
 Dentiţie definitive  32 dinţi: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari, 3 molari (pe fiecare
hemiarcadă), având morfologii diferite.
Dinții conțin o cavitate numită camera pulpară, înconjurată de o substanță
mineralizată dură care se numește dentină. Dentina este acoperită de smalț la nivelul
coroanei dentare, iar la nivelul rădăcinii, dentina este acoperită de cement. Dintele este
ancorat în alveolele dentare prin structuri de suport denumite generic periodonțiu (în
componența lui intră cementul, ligamentul alveolo-dentar și osul alveolar). La suprafață
aceste structuri sunt acoperite de mucoasa gingivală, de tip masticator. În camera
pulpară se găsește pulpa dintelui.
Pulpa dintelui
Este constituita din ţesut conjunctiv tânăr (țesut mezenchimal păstrat la adult), cu
origine în papila dentară, continand celule stelate, cu prelungiri care se ramifică, dar si
alte celule de tipul: limfocite, plasmocite, macrofage, eozinofile. Apar mai multe în
pulpită. Substanţa fundamentală se coloreaza PAS+ (datorită abundenței de
glicoproteine și structuri oligozaharidice), are o consistenta gelatinoasă, este bine
reprezentată, contine puține fibre de colagen și fibre elastice; este vascularizată și
inervată pentru că prin foramenul apical pătrund vase sangvine şi fibre nervoase din ggl.
gasserian (cu ramuri în vecinătatea odontoblastelor).
Spaţiul Weil constituie o zonă acelulară, străbătută de fascicule de colagen (von
Korff) ce pleacă din pulpa dentară și pătrund în dentină. Odontoblastele sunt dispuse
într-un singur strat la periferia camerei pulpare, adiacent dentinei. Sunt celule de natură
mezenchimală. Ele sunt responsabile de generarea componentei organice a dentinei.
 Dentina
Este o substanță dură, mineralizată, fiind formată din:
 componenta anorganică (70%)  cristale de hidroxiapatită;
Liniile incrementale von Ebner (subţiri) si Owen (groase) apar sub forma unor
trasee de culoare mai închisă pe preparatul șlefuit.
Tubulii dentinali (canaliculi Tomes) conțin procese Tomes și fibre nervoase
amielinice, din cauza cărora apar durerile dentare.
Spaţii Czermak (interglobulare) constituie zone de mineralizare incompleta.
 componenta organică (30%) ← predentina
Matricea extracelulară este constituita din fibrile de colagen si GAG. Celulele
(odontoblaste) încep să secrete predentină la polul lor apical. Predentina se depune
acolo și prinde în grosimea ei niște procese apicale ale celulelor, cunoscute sub
denumirea de fibre Tomes. Ele se găsesc în spații care nu conțin dentină (canaliculi
Tomes).
După depunerea predentinei, aceasta se mineralizează. Mineralizarea are loc în
valuri. Prin urmare, apar diferențe de mineralizare în masa dentinei, vizibile sub forma
de linii incrementale. Mineralizarea se realizează pe niște molecule sau complexe
moleculare, care sunt secretate de odontoblaste în predentină și care sunt numite corpi
abac. Ei sunt formați dintr-o componentă fibrilară (fibrile de colagen) și căteva domenii
globulare, iar de la acești corpi pornește mineralizarea, care nu este uniforma,
determinând apariția spațiilor Czermak.

Odontoblastele secretă predentina (matricea organică). Formeaza un strat ce

mărgineşte dentina, situate la periferia camerei pulpare. Sunt celule de origine
mezenchimală, dar au un aranjament epitelial: sunt dispuse la același nivel, celulele fiind
unite prin joncţiuni intercelulare. Prezinta un corp celular cilindric, cu granule
secretorii, corpii abac (care initiaza mineralizarea), procese (prelungiri) odontoblastice
apicale (fibre Tomes): cu microtubuli, microfilamente, granule de secreţie.
Sunt active și după formarea dintelui, însă mult mai puțin la om comparativ cu alte
mamifere (de exemplu, iepuri). Creșterea stratului de dentină se face spre camera
pulpară, deci cu înaintarea în vârstă camera pulpară scade în dimensiuni, însă nu
semnificativ.

Smalțul
 Acoperă dentina la nivelul coroanei. Este o substanță mineralizată, cea mai dură
din organism, cu 98% componentă anorganică. Duritatea este conferită nu numai de
cristalele de hidroxiapatită, ci și de dispunerea lor în structuri prismatice, denumite
prisme adamantine. Ele sunt dispuse radiar de la camera pulpară, având dimensiunea
egală cu grosimea stratului de smalț. La acest nivel există linii de creștere (liniile
Retzius). Prismele sunt curbate, în formă de S  liniile Hunter-Schreger. Tufele
smalţului, situate la joncţiunea smalţ-dentină, sunt zone de neregularitate a mineralizării.
Componenta organică (2%)  matrice extracelulară și proteine specifice
smalțului: amelogenină (numai în smalţul în formare), enameline, tuftelină, proteine ale
tufelor, proteaze, etc. Structura lor tridimensională permite mineralizarea. Cariile dentare
= zone de demineralizare. Scăderea pH-ului în cavitatea orală duce la demineralizare.
Cariile rezultă în urma modificării echilibrului dintre procesele de mineralizare și cele de
demineralizare de la suprafața smalțului în favoarea demineralizării.

Componenta organică este produsă de adamantoblaste (enameloblaste) în cursul

histogenezei dintelui. Una dintre ultimele etape în histogeneza dintelui este cea de
mugure dentar. Ameloblastele sunt celulele din stadiul incipient de formare a smalţului,
de origine epitelială, rezultate din invaginarea epiteliului de acoperire, care învelește și
ia forma mezenchimului subiacent și se termină în zone de țesut epitelial  teaca
epitelială Hertwig. Ameloblastele, în faza de mugure dentar, pot fi:
 secretorii  sunt celule înalte, cilindrice, avand procese apicale, RER, granule de
secreţie  secretă proteine;
 de maturare ← caractere ultrastructurale ale celulelor epiteliale de transport;
transportă ioni de calciu.

Periodonțiul
Grupează structurile care servesc la ancorarea dintelui în alveolă. Din periodonțiu
fac parte: cementul, ligamentul alveolo-dentar, osul alveolar si gingia.
1. Cementul
Acoperă dentina la nivelul rădăcinii dintelui. Este și ea o substanță dură,
mineralizată, similară osului, intregind o componentă anorganică (40-50%) și o
componentă organică.
Tipuri de cement:
 acelular;
 celular  cementocite în cementoplaste;
 Nu este vascularizat, deci nu formează sisteme Havers și nu prezintă canale
Volkmann. Nutriția cementului se realizează prin intermediul vascularizației prezente la
nivelul ligamentului alveolo-dentar.
2. Ligamentul alveolo-dentar
Este constituit din ţesut conjunctiv dens sub forma fibrelor de colagen ce
solidarizează cementul de periost: din substanța fundamentala a cementului pleacă
fascicule groase de colagen, care se inseră în periostul osului alveolar; exista, de
asemenea, la acest nivel, fibre oxitalanice, fibroblaste.
Se formează astfel un fel de hamac în care stă dintele, astfel încât această inserție a
dintelui în alveolă permite distribuția forțelor mecanice pe toată suprafața internă a
alveolei, dar și un anumit grad de elasticitate.
Ţesutul conjunctiv lax este grupat în insule, bine vascularizat (asigură şi nutriţia
cementului). Insulele epiteliale Malassez sunt resturi ale tecii Hertwig.
Funcţiile ligamentului periodontal sunt ancorare, suport, mobilitate, remodelare
osoasa, nutriţia cementului, propriocepţie.
3. Alveola dentară
Este constituita din os alveolar (compact, la periferie, prezentand inserţia
ligamentului periodontal, spongios în profunzime) si os de susţinere (situat în
profunzime, os de tip lamelar).
4. Gingia
Mucoasă orală este de tip masticator, constituita din EPS(P)K, papile dese, fibre
de colagen, care se inseră în periost. Şanţul gingival constituie o cavitate virtuală,
rezultată prin reflectarea mucoasei pe suprafața dintelui. Se pot acumula aici resturi și
componente bacteriene, formându-se placa dentară.
Membrana bazală se ataşează de smalţ  dispozitiv de ataşare epitelială (epiteliu
joncțional), la joncțiunea dintre smalț și cement. La acest nivel, proteinele fibrilare ale
laminei proprii se continua direct cu elemente din substanța fundamentală a smalțului
din regiunea respectivă.

B. Faringele
Partile constituent sunt urmatoarele:
 nazo-faringe  palatul moale;
 oro-faringe  vârful epiglotei;
 hipofaringe  esofag.
 Nazo-faringele
Repere anatomice: coanele nazal, palat moale, orificiul faringeal al trompei lui
Eustachio, recesul faringian.
Histologia nazo-faringelui
1. Mucoasa
Este constituita din epiteliu respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) in
porțiunea superioară (coane, tavan) si epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat in
porțiunea inferioară si partea anterioara a pereților laterali. Se intalnesc si porțiuni cu
zone alternante de ER și EPNK. Trecerea între cele două tipuri de epiteliu poate fi
bruscă sau intermediate de un epiteliu intermediar.
2. Submucoasa
Este constituita din țesut conjuctiv bogat în colagen, numeroase glande sero-
mucoase, țesut limfoid (amigdala faringiană, amigdalele tubare).
3. In planul profund se gasesc oase craniene, fața orală a vălului palatin.

Oro-faringele și hipo-faringele
Repere anatomice: perete posterior, epiglota, pereții laterali (amigdala palatină),
sinusul piriform.
Histologia oro-faringelui și hipo-faringelui
1. Mucoasa
Este constituita din epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat si lamina propria
← fibre elastice.
2. Submucoasa
Contine glande sero-mucoase și țesut limfoid (amigdala palatine).
3. Planul muscular ← m. faringieni longitudinal și constrictor (m. striați).

Structura generală a tubului digestiv

Stratigrafia peretelui cuprinde 4 tunici:
1. Mucoasă;
2. Submucoasă;
3. Tunica musculară;
4. Adventiție (adventice)/seroasă.

1. Mucoasa
Indeplineste urmatoarele funcții:
 secreție: enzime, HCl, mucus, anticorpi;
  absorbție: compuși metabolici, apă, vitamine, electroliți, etc.
 barieră;
 protecție imună.
Inglobeaza 3 componente:
1. epiteliu de acoperire;
2. corion (lamina propria);
3. musculara mucoasei.
Epiteliul de acoperire este de tip simplu cilindric, de la stomac la colon, in timp ce
esofagul si canalul anal prezinta epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat.
Lamina propria/corionul este constituita din țesut conjunctiv lax, vase sanguine și
limfatice mici, terminații nervoase, țesut limfoid + celule imunocompetente, precum si
glande ale mucoasei.
Musculara mucoasei integreaza țesut muscular neted organizat în:
• strat intern – circular;
• strat extern – longitudinal.
Rol: mișcări independente ale mucoasei;
Este caracteristică tubului digestiv (!).

Modificări ale mucoasei

 Evaginări: vilozităţi (cuprind mucoasa), pliuri (cuprind mucoasa şi submucoasa)
Rol: măresc suprafaţa de contact;
 Invaginări: cripte, glande mucoase si glande submucoase
Rol: măresc suprafaţa de secreţie.

2. Submucoasa
Este constituita din tesut conjunctiv dens, vase sanguine si limfatice (mari); poate
contine glande submucoase (esofag – glande esofagiene propriu-zise, duoden – glande
Brunner). Contine, de asemenea, plexul nervos submucos Meissner si țesut limfoid.

3. Tunica musculară
Cuprinde:
• Fibre musculare striate  partea superioară a esofagului, sfincterul anal extern;
• Fibre musculare netede  restul tubului digestiv; acestea sunt grupate intron strat
intern circular si un strat extern longitudinal.
Plexul nervos mienteric Auerbach este localizat între straturile de fibre musculare
netede.
 (*) Stomacul are in plus un strat intern oblic.
Sfincterele (cardial, piloric, valva ileo-cecală, anal intern) sunt condensari de fibre
musculare netede.

4. Tunica externă
Poate fi seroasă sau adventice.
• Adventicea – tesut conjunctiv lax bogat in vase sanguine si limfatice – intalnita la
nivelul esofagului toracic, al rectului, al organelor fixate la peretele posterior al
abdomenului (organe retroperitoneale), precum bulbul duodenal, colonul
ascendent si colonul descendent;
• Seroasă – ţesut conjunctiv lax acoperit de mezoteliu (dublu strat de epiteliu
pavimentos simplu, continator intermediar – tesut conjunctiv lax) în restul tubului
digestiv (la nivelul organelor intraperitoneale).

Țesutul limfoid asociat tubului digestiv

1. ţesut limfoid difuz ;
2. ţesut limfoid nodular (sub forma foliculilor limfatici);
• foliculi limfatici solitari  esofag, regiunea pilorică a stomacului, intestin subţire
şi gros;
• agregate nodulare  ileon (plăci Peyer), apendice.

Plexurile intramurale
Localizare: de lungul tubului digestiv, de la nivelul esofagului pana la nivelul
sfincterului anal intern;
Sunt formate din:
 ganglioni vegetativi mici (3-50 neuroni) care contin: neuroni senzitivi,
interneuroni si neuroni motori excitatori/inhibitori şi secretori;
 fibre nervoase amielinice;
 celule gliale.

1. Plexul submucos Meissner

Este bine dezvoltat la nivelul intestinului subțire si controlează: activitatea
secretorie a mucoasei, activitatea motorie a muscularei mucoasei, vasele sangvine din
submucoasă.
2. Plexul mienteric Auerbach
 Se regaseste pe toată lungimea tubului digestiv si controlează: activitatea motorie a
tubului digestiv, activitatea secretorie prin fibre care ajung în: plexul submucos, vezica
biliară si pancreas.

C. Esofagul
Mucoasa
1. Epiteliul de acoperire este pavimentos stratificat nekeratinizat (metaplazia
mucoasei esofagiene – esofag Barrett). Se realizeaza o trecere bruscă la epiteliul simplu
cilindric al stomacului.
Alte tipuri celulare la acest nivel sunt: celulele endocrine, melanocitele, celulele
Langerhans, limfocite intraepiteliale.
2. Lamina propria este constituita din țesut conjunctiv lax sărac celular, papile
conjunctive înalte, glande cardiale  mucus neutru; se gasesc în porțiunea terminală a
esofagului și porțiunea inițială a stomacului.
3. Musculara mucoasei este constituita din fibre musculare netede orientate
predominant longitudinal. În porțiunea inferioară e mai groasă decât musculara
mucoasei stomacului. Poate să apară un al treilea strat de fibre musculare netede –
circular extern.
Submucoasa
Contine țesut conjunctiv lax cu fibre elastice, vase sangvine și limfatice, plexul
nervos submucos Meissner, un sistem venos anastomotic (anstomoze porto-cave).
La acest nivel se diferentiaza alt tip de glande  glande esofagiene proprii, care
sunt mici, compuse, tubulo-alveolare, cu duct excretor tapetat de EPSNK. Secretă mucus
ușor acid și bicarbonat. Celulele serosae sunt rare, exista si oncocite (celule cu numar
mare de mitocondrii si citoplasma granulara, intens acidofila).
Tunica musculara
 in 1/3 superioara  fibre musculare striate;
 in 1/3 mijlocie  fibre musculare striate si netede;
 in 1/3 inferioara  fibre musculare netede.
Acestea sunt dispuse, in ambele cazuri, in 2 straturi straturi – circular intern și
longitudinal extern.
Adventicea  la nivelul esofagului toracic (segment retroperitoneal, atasat
peretelui posterior al cavitatii abdominale) si seroasa  la nivelul esofagului
subdiafragmatic (segment intraperitoneal).
D. Stomacul
Funcțiile stomacului sunt urmatoarele:
 rol de rezervor de alimente;
  macerarea şi digestia parţială, rezultatul fiind chimul gastric;
 funcţie secretorie exocrină (HCl, pepsină, electroliți, mucus) → suc gastric;
 funcţie secretorie endocrină → SNED
 funcţie de absorbţie.
Histologia stomacului
Din punct de vedere anatomic si histologic, stomacul se imparte in:
 regiunea cardială;
 regiunea fundică și a corpului stomacului;
 regiunea pilorică.
Mucoasa
Prezinta pliuri longitudinale și șanțuri, care delimiteaza arii gastrice  se afla
orificiile de deschidere a criptelor gastrice (foveole).
Epiteliul de acoperire este simplu cilindric (tapetează
și criptele gastrice); este constituit din celule secretoare de mucus
neutru-alcalin; aceste detin vacuole la polul superior.
Lamina propria este reprezentata de țesut conjunctiv lax, glande gastrice (simple,
tubulare, ramificate)  subimpartite in istm, col, bază; se deschid la nivelul criptelor
gastrice. Atat glandele gastrice, cat si criptele, in care acestea se deschid, sunt diferite
din punct de vedere morfologic în funcție de regiunea gastrică in care se afla.
Mai regasim la acest nivel, țesut limfoid si fibre musculare netede.
1. Regiunea cardială: cripte scurte, glande lungi, sinuoase, cu duct excretor scurt,
lumen larg; glande mucoase – mucină neutră și sialomucine;
Alte tipuri celulare  celule parietale, celule secretoare de lizozim.
2. Regiunea pilorică: cripte adânci, glande scurte, sinuoase, lumen larg; glande
mucoase  mucină neutră;
Alte tipuri celulare celule parietale, celule secretoare de lizozim, celule
endocrine.
3. Regiunea fundică și a corpului gastric: cripte scurte, glande lungi, drepte
(uneori in relatie de paralelism cu cele adiacente), lumen strâmt;
Celulele de la acest nivel, aflate in componenta glandelor gastrice propriu-zise,
sunt:
 celulele parietale (oxintice) – se gasesc la nivelul corpului glandei; sunt secretoare
de HCl și factor intrinsec (glicoproteina necesara absorbţiei vitaminei B12 
eritropoieză); ca morfologie, in MO, sunt rotunde, uninucleate sau binucleate; au o
citoplasmă intens acidofilă; in ME, regasim numeroase mitocondrii, sistem
canalicular intern, sistem tubulo-vezicular si nu conțin granule de secreție;
(*) Afectiuni ca aclorhidria sau gastritele atrofice se pot insoti de anemie
megaloblastica Biermer.
 celulele principale (zimogene) – se gasesc la nivelul bazei glandei; in MO, sunt
piramidale, uninucleate; au o citoplasmă cu polaritate tinctorială; in ME, regasim
granule de zimogen si vezicule de secreție, RER abundent, pozitionat bazal;
secretă pepsinogen, lipază, renină;
celulele mucoase – se intalnesc la nivelul colului; secreta mucus acid; sunt
asemănătoare celulelor de suprafață, dar mai mici;
 celule endocrine – sunt de mai multe tipuri: P/D1 secreta grelină (in regiunea
corpului), EC secreta serotonină (in regiunea corpului), D secreta somatostatina
(in regiunea corpului), ECL secreta histamină (in regiunea corpului ), iar A
secreta glucagon (in regiunea fundică).

Submucoasa
Nu prezinta glande.
Musculara
Integreaza fibre musculare netede, organizate in 3 straturi:
1. oblic intern;
2. circular mijlociu;
3. longitudinal extern.
A 4-a tunica este reprezentata de seroasa, continua peritoneului.