Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mihail Drumes Cazul Magheru PDF
Mihail Drumes Cazul Magheru PDF
MIHAIL DRUMEŞ
CAZUL MAGHERU
BUCUREŞTI 1991
2
- MIHAIL DRUMEŞ -
Cuprins
II
CAPITOLUL 8 O VESTE AŞTEPTATĂ
I
II
III
CAPITOLUL 9 CEI DOI ASOCIAŢI
I
II
CAPITOLUL 10 ÎNTOARCEREA
CAPITOLUL 11 O DESCOPERIRE NEAŞTEPTATĂ
I
II
CAPITOLUL 12 BLESTEMELE ILINCĂI
CAPITOLUL 13 MEMORIAL V
CAPITOLUL 14 FRĂMÂNTĂRI
CAPITOLUL 15 PĂR CREŢ
CAPITOLUL 16 BĂNUIALA
I
II
III
IV
CAPITOLUL 17 FIICA ZĂVIDEANULUI
I
II
CAPITOLUL 18 SĂRĂCUŢA
PARTEA A TREIA LIMPEZIRE
CAPITOLUL 1 MĂRTURISIREA
I
II
III
IV
V
CAPITOLUL 2 ÎN PREVENŢIE
I
II
III
CAPITOLUL 3 PROCESUL
4
- MIHAIL DRUMEŞ -
5
- CAZUL MAGHERU -
6
- MIHAIL DRUMEŞ -
7
- CAZUL MAGHERU -
PARTEA ÎNTÂI
ZORILE UNUI VIS
8
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 1
FAMILIA MAGHERU
10
- MIHAIL DRUMEŞ -
11
- CAZUL MAGHERU -
1 Cu gura căscată.
12
- MIHAIL DRUMEŞ -
— Ce să ştii?
— Vreau să ştiu cum a putut băiatul acela s-o omoare pe
Ileana?
— I-a împlântat cuţitul în inimă…
— Şi din asta se poate muri?
— Da, desigur. Mai bine să vorbim altceva.
Băiatul rămânea tot nedumerit.
— Atunci un om poate să ucidă pe altul şi acela să fie ucis
la rândul lui?
— Hai, Iluş, isprăveşte cu prostiile…
— Astea nu-s prostii. Mie, tăticule, te rog să-mi spui
pentru ce se poate, de ce s-a dat voie să se omoare oamenii
între ei?
Ce să-i răspundă la această întrebare?
Se vede că în mintea copilului se făurise o lume ideală,
oamenii se iubeau unii pe alţii, trăiau paşnic, scăldându-se
în apa călduţă a fericirii. Un om chiar dacă ar fi duşmănit pe
altul n-avea putere să-l omoare căci îl apăra viaţa. Şi aşa
trăia până la adânci bătrâneţi, când venea moartea să-l ia,
altundeva, într-o împărăţie foarte departe, dincolo de nori.
Nici cu muritul oamenilor nu era ceva prea lămurit, dar ştia
că viaţa are un capăt. Şi acum, toată clădirea închipuirii lui
se surpa din temelie, zdrobită de cruzimea unei fapte.
— Ileana era tânără, trebuia să trăiască până se făcea
bătrână ca baba Floarea. De ce acela i-a luat viaţa? Ar putea
cineva să i-o dea înapoi?
— Viaţa nu se mai întoarce.
— Nu-i drept! Nu-i bine! ţipă copilul, bătând nervos din
picior. Îi veniră chiar lacrimile. Suferea pentru o cauză care
nu era a sa.
Nici tatăl, nici mama nu-şi dădură seama de gravitatea
răzvrătirii copilului împotriva relei orânduiri a naturii. Se
mulţumeau să-şi spună:
— E prea sensibil… Bolnăvicios de sensibil! O să aibă de
furcă cu viaţa…
13
- CAZUL MAGHERU -
14
- MIHAIL DRUMEŞ -
II
16
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 2
MEMORIAL I
(din însemnările elevului
Magheru G. Ilarie)
17
- CAZUL MAGHERU -
18
- MIHAIL DRUMEŞ -
19
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 3
PĂŢANIA
Antenele elevului Magheru, în loc să exploreze lumea
exterioară ca să anexeze de acolo ceea ce i se potrivea, se
obişnuiseră a bâjbâi în universul interior al gândurilor şi
sensibilităţii sale. Căutând răspunsuri la mistuitoarele
întrebări ale existenţei, se aruncase în braţele filosofiei şi
umbla pe felurite drumuri ale înţelepciunii, încă neştiind
care din ele ducea la aflarea adevărului.
Aceste căutări făcute cu pasiune incendiară, în care
fierbeau laolaltă spiritul şi emoţia, îi stârneau uneori
deznădejdi cumplite, alteori cele mai pure bucurii.
Când se simţea istovit de trudă, trecea la pian. Şi muzica îl
făcea să sufere, dar era o suferinţă plăcută, îmbietoare, ca
suferinţa dragostei. Plutea uşor ca fulgul deasupra
pământescului cu Bach, era zguduit de greul vieţii cu
Beethoven, zâmbea printre lacrimi cu Mozart şi părea sfâşiat
de nostalgii cu Chopin.
Căpătase obişnuinţa de a discuta fiecare faptă, uneori
inutil, înregistrând astfel procese reci de cugetare în dauna
fenomenelor de simţire. De aceea, trăirea lui curgea molcom
pe lângă viaţă, sau în penumbra ei. Adversar al stereotipului,
dispreţuia repetiţia sau clişeul, când nu izbutea să le
înlăture. Din pricina asta avea dese întâlniri cu decepţia.
Odată făcu o cerere către dirigintele clasei să-i motiveze
câteva absenţe. Mai toţi colegii, când era vorba de aşa ceva,
minţeau invariabil că au fost bolnavi. Magheru se gândi să
spună adevărul. Şi adevărul era că trăsese la fit trei zile
pentru a citi o carte, care îl interesa mult. Dirigintele crezu
că vrea să-şi bată joc de el şi ceru directorului să
pedepsească pe elev.
— Să pedepsesc pe cel mai bun elev pe care l-am avut de
douăzeci şi cinci de ani de când sunt profesor?
20
- MIHAIL DRUMEŞ -
21
- CAZUL MAGHERU -
22
- MIHAIL DRUMEŞ -
23
- CAZUL MAGHERU -
24
- MIHAIL DRUMEŞ -
25
- CAZUL MAGHERU -
26
- MIHAIL DRUMEŞ -
27
- CAZUL MAGHERU -
28
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 4
MEMORIAL II
(pagini autobiografice ale elevului
Magheru G. Ilarie)
30
- MIHAIL DRUMEŞ -
31
- CAZUL MAGHERU -
II
33
- CAZUL MAGHERU -
III
35
- CAZUL MAGHERU -
36
- MIHAIL DRUMEŞ -
37
- CAZUL MAGHERU -
— Serios, sau…?!!!
— Vreau! Vreau! Vreau!
— Atunci să fixăm data nunţii.
— Eşti nebun, Iluş…
— Nicidecum. Îmi place să calc pe certitudini.
Am vârât în şapca de licean foile de duminică ale unui
calendar.
— Trage! Îţi cedez alegerea datei!
Marta zâmbi larg, îi plăcea să întrebe viitorul. Umblă cu
mâna prin grămada de foi şi scoase una.
— 14 aprilie.
— Asta este. Soarta a hotărât. Alea jacta est! Peste doi ani,
la 14 aprilie, avem nunta, domnişoară mireasă! Să fie într-un
ceas bun!
Şi plecându-mă adânc în faţa fetei, i-am sărutat
respectuos mâna.
IV
38
- MIHAIL DRUMEŞ -
39
- CAZUL MAGHERU -
— Ţi-e frig?
Întrebare prostească, pentru că în odaie era cald. Tremura
de teamă – se temea de mine. Dragostea noastră intrase într-
un nor negru. Deodată mi-a spus:
— Ce singură sunt!
Nici cea mai grea injurie nu m-a durut ca vorba asta.
Parcă mă izgonise brutal din lumea ei, cu toate că fiziceşte
eram de de faţă. Până dimineaţa n-am închis ochii. Nici ea.
Noua zi care a coborât pe pământ ne-a găsit pe amândoi
stingheri, aproape străini unul faţă de altul. Am plecat după
aceea, devastaţi, ca după un uragan înspăimântător. Pe
drum, schimbam replici uzuale, seci. Marta devenise alta,
poate nici n-o mai chema aşa. În ce mă priveşte, plecasem
din mine fără să ştiu pe unde rătăceam.
40
- MIHAIL DRUMEŞ -
41
- CAZUL MAGHERU -
43
- CAZUL MAGHERU -
VI
45
- CAZUL MAGHERU -
46
- MIHAIL DRUMEŞ -
47
- CAZUL MAGHERU -
48
- MIHAIL DRUMEŞ -
49
- CAZUL MAGHERU -
50
- MIHAIL DRUMEŞ -
51
- CAZUL MAGHERU -
VII
54
- MIHAIL DRUMEŞ -
55
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 5
„SAVANTUL”
57
- CAZUL MAGHERU -
58
- MIHAIL DRUMEŞ -
59
- CAZUL MAGHERU -
II
60
- MIHAIL DRUMEŞ -
61
- CAZUL MAGHERU -
62
- MIHAIL DRUMEŞ -
63
- CAZUL MAGHERU -
III
65
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 6
DOCTOR ÎN MEDICINĂ
67
- CAZUL MAGHERU -
68
- MIHAIL DRUMEŞ -
II
70
- MIHAIL DRUMEŞ -
71
- CAZUL MAGHERU -
72
- MIHAIL DRUMEŞ -
73
- CAZUL MAGHERU -
74
- MIHAIL DRUMEŞ -
75
- CAZUL MAGHERU -
76
- MIHAIL DRUMEŞ -
III
77
- CAZUL MAGHERU -
PARTEA A DOUA
ÎN VÂLTOARE
78
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 1
O PRESIMŢIRE STRANIE
— Azi n-arătaţi prea bine, domnule doctor, observă
subchirurgul, uitându-se la Magheru cu coada ochiului.
— Ţi se pare, Gheorghiu, răspunse acesta cercând să
surâdă. Sunt puţin obosit, atâta tot…
— Cred şi eu. Am avut de furcă în dimineaţa asta.
— Mda, încuviinţă medicul cam plictisit, scoţând halatul
pe care îl agăţă în cuier. Apoi zise: Astăzi plec mai devreme.
Vezi, după-amiază nu uita să schimbi pansamentul
accidentatului de la salonul doi.
— Prea bine, domnule doctor. Să fac formele de ieşire
pentru moşneagul de la rezerva 6?
— Nu încă. Îl mai ţin o săptămână sub observaţie.
Magheru făcu rânduială printre hârtiile de pe birou, apoi
îşi luă pălăria atârnată în cuier.
— Ea revedere, Gheorghiule.
— Să trăiţi! răspunse subchirurgul, ridicându-se
respectuos în picioare.
„Nu-mi plac spinările prea încovoiate”, gândi medicul în
timp ce cobora scările.
Ajungând în dreptul porţii se uită la ceas. Arăta
unsprezece fără un sfert.
„Numai atât? Credeam că e mult mai mult. Adineauri am
văzut greşit ceasul. De-aia i-am spus subchirurgului că…”
Râse.
„Fleacuri! Am tendinţa de a complica inutil lucrurile”.
La urma urmei, pentru ce plecase de la spital? Curios, n-
avea niciun motiv plauzibil. Nu-l aştepta nimeni acasă, în
oraş n-avea nicio vizită de făcut şi afară de asta nici nu era
obosit. Trântise subchirurgului o minciună gratuită, fără
sens, căci o justificare în faţa unui subaltern e lipsită de
sens.
79
- CAZUL MAGHERU -
80
- MIHAIL DRUMEŞ -
81
- CAZUL MAGHERU -
— Soră-mea se mărită.
— Să fie într-un ceas bun!…
Abia după plecarea proprietăresei Ilarie îşi veni în fire.
Aşadar, era vorba de măritişul Marianei. Ştia vag de legătura
surorii sale cu un profesor de acolo. Bine, toate bune. Dar de
ce îl anunţaseră chiar în ajun? Dacă era plecat în judeţ?!!!
Consultă mersul trenurilor. Avea tocmai după-amiază, la 6,
un accelerat care ajungea în zorii zilei la destinaţie. Altul mai
potrivit nu era. Cu trenurile personale nu-i plăcea să
călătorească.
Îi reveni buna dispoziţie, se simţi mai sprinten şi voios.
„Ce facem, doctore dragă, cu presimţirea? Îşi puse el brusc
întrebarea, amintindu-şi de sângele rău pe care şi-l făcuse
mai înainte. La drept vorbind, nu facem nimic, constatăm
doar că presimţirile nu sunt numai negative, aşa cum crede
toată lumea, ci şi pozitive, cum e cea de faţă. Asta-i, he! În
orice caz fenomenul telepatic s-a produs şi nu mai poate fi
contestat. Ştiam cu precizie că mi-a sosit o telegramă şi chiar
aşa a fost! E puţin lucru? S-avem iertare! Cred că sunt apt
pentru asemenea recepţii şi, desigur, că şi pentru alte
fenomene spirituale mai importante. Pot să mă felicit?
Desigur! Sincere felicitări, doctore Magheru!”
Lăsând la o parte abstracţiunile coborâte la nivelul glumei
se pregăti de plecare. Chemă pe medicul-şef la telefon:
— Barbule, am o nuntă în familie, chiar mâine, duminică.
Cam departe, dincolo de Timişoara… Luni să zicem că
lipsesc, dar marţi te asigur că mă întorc. S-a făcut?
— Ba bine că nu! Te aştept atunci joi. Să fie într-un ceas
bun şi petrecere frumoasă!
Ce om admirabil Barbu ăsta! Nu face nicio deosebire între
prietenie şi datorie. Odată permisiunea pusă la punct, trecu
la doamna Albu în vederea unei „consultaţii”.
— În lucrurile practice sunt complet lipsit de imaginaţie.
Ce aş putea cumpăra soră-mii ca dar de nuntă?
— Un ceas de mână…
— Ceas are, pe cât ştiu… Altceva…
82
- MIHAIL DRUMEŞ -
83
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 2
COMPARTIMENTUL DE CLASA ÎNTÂI
84
- MIHAIL DRUMEŞ -
85
- CAZUL MAGHERU -
86
- MIHAIL DRUMEŞ -
II
88
- MIHAIL DRUMEŞ -
89
- CAZUL MAGHERU -
90
- MIHAIL DRUMEŞ -
91
- CAZUL MAGHERU -
92
- MIHAIL DRUMEŞ -
93
- CAZUL MAGHERU -
94
- MIHAIL DRUMEŞ -
95
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 3
MEMORIAL III
(din însemnările doctorului Ilarie Magheru)
96
- MIHAIL DRUMEŞ -
97
- CAZUL MAGHERU -
98
- MIHAIL DRUMEŞ -
99
- CAZUL MAGHERU -
100
- MIHAIL DRUMEŞ -
101
- CAZUL MAGHERU -
102
- MIHAIL DRUMEŞ -
103
- CAZUL MAGHERU -
104
- MIHAIL DRUMEŞ -
105
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 4
VISUL
În ritmica legănare a vagonului, doctorul Magheru, istovit
ca după un mare efort fizic, adormi. Realitatea din juru-i se
şterse, coborî în umbră deasă, compactă. Se detaşase de tot,
fugise din actualitatea sufletească a doctorului? Nu,
nicidecum! Păstra mai departe legătura, dar pe o cale nouă,
tainică. Ea îi dădu un vis ciudat…
106
- MIHAIL DRUMEŞ -
107
- CAZUL MAGHERU -
108
- MIHAIL DRUMEŞ -
109
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 5
CATASTROFA
110
- MIHAIL DRUMEŞ -
111
- CAZUL MAGHERU -
II
112
- MIHAIL DRUMEŞ -
113
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 6
HOTEL MAJESTIC
Ochii lui treziţi desfăcură pleoape grele privind în jur ferit,
cu sfială. Nu vedeau mai nimic, becul fusese văduvit de
lumină, dar câteva raze venite de-afară, prin mijlocirea
ferestrei, tremurau alături de trupul moşierului.
Doctorul Magheru, cu capul vârtej, n-avea încă habar pe
ce lume se află. Ar fi vrut să se ridice, chiar schiţă gestul
înfigând mâinile în pluşul canapelei, dar slăbiciunea îl ţintui
pe loc. Trase pleoapele peste ochi, întinzându-se pe spate.
Parcă se simţea mai bine în această poziţie. Dar gândurile
trezite, începând lucrul lor tainic, nu-i dădeau pace. Încercă
să se ridice din nou. Nici de data asta nu izbuti. Eşecul nu-l
îngrijoră, căci înainte de a se întreba de ce nu poate executa
o mişcare atât de simplă, îşi puse o altă întrebare, de interes
mai grabnic:
„Ce-i cu mine? Unde sunt?”
Nici la această întrebare n-avu timp să răspundă, pentru
că în aceeaşi clipă duse involuntar mâna la cap. Atingerea îi
deşteptă o durere ascuţită iar pe degete simţi ceva călduţ,
năclăit:
„Hm nu-i sânge ăsta? îşi spuse, intrând în horă reflexele
profesiunii. Da, sânge coagulat”.
Un fior, ca o sabie rece, îl străpunse din cap până-n
călcâie. Tresărirea trupului îl mai dezmetici puţin.
„Eram parcă în tren… Mă duceam la… la… (nu-şi mai
aminti numele localităţii), da, la nuntă… nunta soră-mii… Şi
acum… Ce fel? Sunt rănit?”
Cătă nedumerit în juru-i, în celula care se afla prizonier.
Se ridică de pe canapea, de astă dată fără efort prea mare.
(Mda, la Lipova, plecase, lapsusul pierise.) Se aşeză
numaidecât la loc, statul în picioare îl stânjenea.
„Ce-o fi pe aici înclinat? Ah, şi bezna asta afurisită… Îţi dai
cu degetele în ochi… De ce s-o fi stins becul? Cu adevărat
114
- MIHAIL DRUMEŞ -
115
- CAZUL MAGHERU -
116
- MIHAIL DRUMEŞ -
117
- CAZUL MAGHERU -
118
- MIHAIL DRUMEŞ -
119
- CAZUL MAGHERU -
120
- MIHAIL DRUMEŞ -
121
- CAZUL MAGHERU -
122
- MIHAIL DRUMEŞ -
123
- CAZUL MAGHERU -
124
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 7
MEMORIAL IV
(din însemnările doctorului Magheru)
126
- MIHAIL DRUMEŞ -
127
- CAZUL MAGHERU -
128
- MIHAIL DRUMEŞ -
129
- CAZUL MAGHERU -
130
- MIHAIL DRUMEŞ -
II
132
- MIHAIL DRUMEŞ -
133
- CAZUL MAGHERU -
134
- MIHAIL DRUMEŞ -
135
- CAZUL MAGHERU -
136
- MIHAIL DRUMEŞ -
137
- CAZUL MAGHERU -
138
- MIHAIL DRUMEŞ -
139
- CAZUL MAGHERU -
140
- MIHAIL DRUMEŞ -
141
- CAZUL MAGHERU -
142
- MIHAIL DRUMEŞ -
143
- CAZUL MAGHERU -
144
- MIHAIL DRUMEŞ -
145
- CAZUL MAGHERU -
146
- MIHAIL DRUMEŞ -
3 Păstrează măsura!
147
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 8
O VESTE AŞTEPTATĂ
serios, fără vicii, n-a cerut fetei nicio zestre până şi nunta e
făcută pe cheltuiala lui, adică a părinţilor, care erau bogaţi…
— Şi dumneata n-ai scos niciun ban din pungă?
— De unde, măi băiete? Ştii că am rămas doar cu
nenorocita de pensie. Dacă nu mă strângea nevoia de gât,
vindeam eu casa de la Merişani, ca să mă mut tocmai la
dracu în praznic, unde are Mariana catedra? Adică, de ce să
mint? Mi-au rămas câteva părăluţe, le păstram cu sfinţenie
şi cu astea le-am cumpărat însurăţeilor mobilă… Vezi că tot
am făcut ceva…?
— Mobilă? Atunci nu veţi locui împreună?
— Cum… împreună? Ei şi-au închiriat o casă aproape de
liceu. Rămân cu baba Florea… Dacă n-ar fi ea…
— Ce mai face Fleurie? Câţi ani are? A făcut optzeci?
— Nu chiar, pe-aproape. Dar să lăsăm vorba asta. Vreau
să-ţi spun un secret, şi să te rog ceva.
— M-ai făcut curios, père! Ce secret?
— Mai încet, să n-audă şoferul. Uite ce e, am câştigat la
loterie… Alaltăieri, a fost tragerea şi…
— Da, ştiu… Cât ai câştigat?
— Eh, lozul a ieşit cu un sfert de milion, însă am jucat o
jumătate… Cap sec!
— O sută douăzeci şi cinci de mii? Şi nu-i bine? Nu te
bucuri?
— Sigur, e bine şi-atât… În sfârşit, aşa-i omul, nu-l satură
nimic…
— Mariana trebuie să fie într-al nouălea cer.
— Ei nu i-am spus nimic, am tăcut ca peştele. Nu vreau să
ştie că am bani. Nici ea, nici ginerele…
— De ce, père, de ce faci asta?
— Pentru că ei n-au nevoie de bani, câştigă destul, nu duc
grija lor. Cu banii ăştia îmi asigur bătrâneţile, înţelegi? Ceva-
ceva poate o să le dau, cândva, când or fi strânşi de gât. Dar
fără să ştie că dispun de suma asta…
— Crezi că n-o să afle? Lipova e oraş mic, vestea se
răspândeşte ca fulgerul.
149
- CAZUL MAGHERU -
151
- CAZUL MAGHERU -
II
153
- CAZUL MAGHERU -
154
- MIHAIL DRUMEŞ -
III
155
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 9
CEI DOI ASOCIAŢI
157
- CAZUL MAGHERU -
158
- MIHAIL DRUMEŞ -
159
- CAZUL MAGHERU -
160
- MIHAIL DRUMEŞ -
161
- CAZUL MAGHERU -
II
163
- CAZUL MAGHERU -
164
- MIHAIL DRUMEŞ -
165
- CAZUL MAGHERU -
166
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 10
ÎNTOARCEREA
A doua zi tot oraşul aflase că medicul Magheru de la
Spitalul Comunal scăpase cu viaţă din catastrofa de la
Pietroasa, în timp ce Matei Zăvideanu îşi găsise moarte. Cine
se pune cu soarta omului? Dacă-l face maică-sa norocos,
poate să pice în foc, că nu se atinge flacăra de el, necum să
piară într-o ciocnire de trenuri…
Ziarele bucureştene se înfruptau din marea nenorocire cât
mai copios ca să-şi umple coloanele. Altfel nici n-aveau cum.
Despre fericire ce ar fi putut să scrie ca să intereseze pe
cititorii lor decât ceva călduţ, insipid, plicticos? Şi unde s-o
găsească, în care colţ de ţară? În schimb nenorocirea se
dovedea miliardară, magnifică, avea tragism cu carul,
material zguduitor de viaţă, era aptă pentru descrieri
emoţionate pe care să le citeşti cu sufletul la gură.
Ilarie, ori de câte ori ieşea, îl încolţeau cunoscuţii, mai rar
prietenii (încă n-avea destui prieteni), ca să-i ceară amănunte
în legătură cu accidentul. Plictisit, debita câteva fraze
stereotipe şi se făcea nevăzut. Poate s-ar fi angajat mai mult
în aceste dialoguri, dar câţiva îi puseseră o întrebare
neaşteptată, pe care conştiinţa lui n-o formulase (o omisese
într-adins?).
— Şi dumneata ce-ai făcut ca medic? Câte vieţi ai
salvat?…
Se spunea că suferise un traumatism cranian închis, cu
leziuni ale tegumentelor (într-adins folosea termeni medicali
prea puţin accesibili profanilor), dar ei se uitau bănuitori
văzându-l teafăr pe picioare.
Era o întrebare gravă. Se mira el însuşi de comportarea pe
care o avusese în timpul accidentului din punct de vedere
profesional. Traumatismul care s-a dovedit fără urmări era
chiar un motiv ca s-o ia la fugă, încotro vedea cu ochii,
uitând că zeci de răniţi aveau nevoie de ajutorul său? Vorbise
167
- CAZUL MAGHERU -
168
- MIHAIL DRUMEŞ -
169
- CAZUL MAGHERU -
170
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 11
O DESCOPERIRE NEAŞTEPTATĂ
fără un control serios? Dar aşa era Matei, dacă-i intra ceva în
cap, nu-i scoteai nici cu cleştele…
Aceste gânduri îmbietoare care izvorau lanţ, stârnite parcă
de hurducarea namilei cu roţi înaripate, îi făcură neaşteptat
de plăcută călătoria…
„Da, îşi zise, viaţa e croită pentru fericiri mari şi mici. Cele
mari sunt rare, se întâmplă când nu te aştepţi sau nu se
întâmplă de loc. Trebuie să te mulţumeşti cu cele mici, de
fiecare zi, pe care dacă le aduni fac mai mult decât una
mare. Şi pe urmă, o fericire prea mare omoară omul, e
nenorocire curată…”
Asta era concepţia de viaţă a lui Şerban Voinea: fericirea
din bucăţele şi mersul cu paşi mărunţi. Să n-alergi, omule,
umblă ca melcul, socoteşte fiecare pas cu milimetrul şi
ajungi mai repede la ţintă decât cei care gonesc.
II
172
- MIHAIL DRUMEŞ -
173
- CAZUL MAGHERU -
174
- MIHAIL DRUMEŞ -
175
- CAZUL MAGHERU -
176
- MIHAIL DRUMEŞ -
177
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 12
BLESTEMELE ILINCĂI
Doctorul Magheru nu participă la înmormântare, deşi
primise o invitaţie cu chenar negru. Se mira şi el pentru ce îl
poftiseră când nu cunoştea pe nimeni din familie? Dar se
dumiri auzind că nenumăraţi localnici primiseră invitaţii de-
astea îndoliate, urmărindu-se probabil îngroşarea
cortegiului, pentru a creşte importanţa evenimentului în
conştiinţa publică.
Ceea ce îl interesa pe doctor era altceva: cum a reacţionat
familia moşierului aflând de dispariţia banilor? Luase vreo
măsură, anunţase autorităţile, porniseră cercetări?
Întâmplător, subchirurgul Gheorghiu cunoştea pe contabilul
Gherghel, mâna dreaptă a lui Şerban Voinea, iar acesta îi
destăinuise că moşierul a fost jefuit de 500.000 de lei.
Magheru auzind una ca asta, se prefăcu mirat:
— De ce umbla la el cu atâţia bani? N-au reclamat cazul
autorităţilor?
Subchirurgul ridică din umeri, nu ştia ce făcuse familia
decedatului.
— Am să-l întreb pe Gherghel.
Oricum, Ilarie Magheru se comportase bine arătând a
deplină indiferenţă în această chestiune. Peste câteva zile, tot
subchirurgul îi atrase atenţia în timp ce medicul se pregătea
de plecare:
— Aţi aflat noutatea cu conu’ Matei?
Doctorul nu ştia nimic.
— Ce noutate?
— N-aţi citit ziarul de azi?
— Nu încă. Scrie ceva despre el?
Subchirurgul căută ziarul cu pricina, dar nu-l găsi.
— Spune, omule, din gură…
— Cică moşierului nu i s-a tras moartea din accident, ci a
fost omorât ca să fie jefuit.
178
- MIHAIL DRUMEŞ -
179
- CAZUL MAGHERU -
180
- MIHAIL DRUMEŞ -
181
- CAZUL MAGHERU -
182
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 13
MEMORIAL V
(din însemnările doctorului
Ilarie Magheru)
183
- CAZUL MAGHERU -
184
- MIHAIL DRUMEŞ -
185
- CAZUL MAGHERU -
186
- MIHAIL DRUMEŞ -
187
- CAZUL MAGHERU -
188
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 14
FRĂMÂNTĂRI
O linişte de cavou domnea în odaie. Chiar pendula din
perete îşi încetase mersul. Ilarie se simţi năpădit de o frică
fără nume, nemaiîncercată până atunci, frica de el însuşi.
Era un simţământ complex, pe care nu-l cuprindea uşor
mintea, având implicaţii ciudate, uneori contradictorii. Nu se
temea numai de el, ci şi de mediul ambiant: pretutindeni
vedea vrăjmaşi, oriunde s-ar fi dus îl aşteptau primejdii…
Dacă rămânea singur, îl luau gândurile în primire. Tot ceea
ce îl împrejmuia îi devenise potrivnic, duşman, călău…
Ca să alunge liniştea care îl scotea din fire trecu la pian şi
execută vijelios câteva piese tari să trezească şi morţii din
somn, marşul din Tannhäuser, Furtuna de Weber, o rapsodie
de Liszt, Poloneza lui Chopin şi altele.
Obosi curând, năduşeala îi curgea şiroaie pe faţă. Puse
atunci la patefon plăci cu muzică zgomotoasă de alămuri. N-
ascultă decât primele măsuri, restul – prins de gânduri – îi
ajungea la poarta urechilor ca un ecou, secătuit de sunet,
trecut parcă printr-un şir de pereţi vătuiţi.
„Mă înăbuş… Am nevoie de aer!”
Ar fi putut să deschidă ferestrele, dar nu de aer simţea
nevoia. Se îmbrăcă în pripă şi ieşi afară în stradă. Peisajul
nopţii părea sărac fără oameni. Străzile lipsite de furnicăria
umană arătau ca râurile secate de arşiţă, pe care se putea
merge pe prund. Încotro s-o apuce la oră asta? (Trecuse de
miezul nopţii) Indiferent! O luă la întâmplare pe bulevard.
Teii, rânduiţi pe marginea trotuarului, fremătau uşor sub o
boare de vânt, iar globurile electrice, căpăţâni de lumină, se
legănau spânzurate de stâlpi.
„Încotro am pornit-o?” se întrebă doctorul gândindu-se la
noaptea de insomnie care îl aştepta. N-avea acasă niciun
somnifer, iar la spital era prea târziu ca să se abată. Dacă s-
ar duce la club? Ah, nu! i se făcuse lehamite să mai calce pe-
189
- CAZUL MAGHERU -
190
- MIHAIL DRUMEŞ -
191
- CAZUL MAGHERU -
192
- MIHAIL DRUMEŞ -
193
- CAZUL MAGHERU -
194
- MIHAIL DRUMEŞ -
195
- CAZUL MAGHERU -
196
- MIHAIL DRUMEŞ -
197
- CAZUL MAGHERU -
198
- MIHAIL DRUMEŞ -
199
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 15
PĂR CREŢ
Reîntors la Piteşti, doctorul se duse întins la spital.
Medicul şef văzându-l teafăr, se bucură.
— M-a speriat telegrama ta, îi spuse îmbrăţişându-l. Ce ai
făcut? Ai fost la Rizzieri?
„Ce om de treabă, gândi Ilarie. Îmbrăţişează un asasin…
Dacă ar şti…” Asta nu mai putu s-o rabde.
— Nu, Barbule, n-am fost la niciun Rizzieri. Te-am minţit
ca un porc. Aş, porcul nu minte! Ca un nemernic.
— Cum? De ce? Ce-a fost la mijloc?
— M-am antrenat într-o aventură minoră.
Şi-i povesti de-a fir-a-păr ce se întâmplase.
— Acum i-ai pus punct? Te-ai cuminţit cel puţin?
— Cred că da…
— De fapt, mi s-a părut cam ciudat, fiindcă ştiam că
celebrul neurolog e la Milano, nu la Veneţia… Dar să trecem
peste asta! Haide, apucă-te de lucru!
Trei zile şi trei nopţi nu se clinti din spital. Ziua îşi făcea
veacul printre pacienţi, noaptea o petrecea în camera de
gardă, luând somnifere ca să doarmă. Acasă, trimise vorbă
doamnei Albu să afişeze că a suspendat consultaţiile
particulare, întrucât are mult de lucru la spital şi că va
reveni, probabil, după o săptămână. Adevărul era că nu mai
putea suferi locuinţa.
În a patra zi, administratorul plecă pe seară cu maşina la
Bucureşti, luându-l şi pe Magheru. Pe calea Griviţei, un şir
de cârciumi, mirosind de departe a mititei, gemeau de lume.
Tarafuri de lăutari, cu nelipsitele ţambale, cântau de zor,
îmbiind la băutură…
„Bucureştiul… tot cum îl ştiam înainte de război, gândi
Ilarie. Ba acum e mai petrecăreţ.”
Veselia aceea deschisă a altora îi strângea inima de ciudă.
200
- MIHAIL DRUMEŞ -
201
- CAZUL MAGHERU -
205
- CAZUL MAGHERU -
206
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 16
BĂNUIALA
II
209
- CAZUL MAGHERU -
210
- MIHAIL DRUMEŞ -
211
- CAZUL MAGHERU -
III
213
- CAZUL MAGHERU -
214
- MIHAIL DRUMEŞ -
215
- CAZUL MAGHERU -
216
- MIHAIL DRUMEŞ -
IV
— Ce are?
— Închipuieşte-ţi: febră tifoidă.
— Ce spui? se miră bărbatul. De unde ştii?
— Am trimis după doctorul Preda. A văzut-o adineauri.
Avea de ieri temperatură şi nu spunea nimic. Noroc că
Henriette a observat la timp.
Voinea, urmat de nevastă-sa, coborî la etaj s-o vadă. Într-o
cameră cu pereţii albi, ca de spital, şi mobilă tot albă, zăcea o
fată întinsă pe spate, cu capul sprijinit pe câteva perne.
— Ce ai tu, drăguţă? o întrebă unchiul Şerban apropiindu-
se.
— N-am nimic, răspunse capul de păpuşă, cu obrajii
încinşi de febră.
— Ia spune, ce te doare?
— Nimic. Lasă-mă-n pace!
Elena şopti la urechea soţului:
— Sărăcuţa, e nervoasă… Nu-i mai vorbi…
Şerban n-o ascultă! O fată de şaptesprezece ani, nervoasă?
Mai degrabă, râzgâiată. Şi poate, chiar rea.
— Ce ţi-a spus, doctorul?
— Te rog, unchiule, să nu-l mai chemi. Nu pot să-l sufăr…
— De ce, fetiţo?
— Miroase. Înţelegi tu, miroase urât.
— Bine, să aducem pe altcineva.
— Nu vreau pe nimeni. Sunt sătulă de doctori şi doctorii.
Ce era de făcut cu fata asta atât de sensibilă şi
capricioasă? Şerban Voinea cu Elena se retraseră într-un colţ
să se sfătuiască.
— Draga mea, nu trebuie să cedăm capriciilor ei.
— Ştiu, Şerbane. Uneori Marilena mă scoate din sărite, îmi
vine să… Deşi e nepoata mea.
Lui Voinea îi sosi un gând bun, rudă cu preocupările-i
actuale.
— Sunt de părere să aducem pe doctorul Magheru. Ce
zici?
— N-am auzit de el. Cine e?
218
- MIHAIL DRUMEŞ -
219
- CAZUL MAGHERU -
221
- CAZUL MAGHERU -
222
- MIHAIL DRUMEŞ -
223
- CAZUL MAGHERU -
224
- MIHAIL DRUMEŞ -
— De ce nu?
Îl introduse în cabinet. Proprietăreasa, vrând să-i ţină de
urât, se aşeză şi ea.
— Vă rog, doamnă Albu, nu vă deranjaţi din cauza mea.
Am destul timp să citesc ziarul.
Rămas singur, aşa cum voia, Voinea cercetă sumar prin
lucrurile şi corespondenţa aflată pe birou. O ilustrată-
fotografie îi atraseatenţia: un bust de femeie, cu părul tuns,
umeri şi pieptul gol.
„Vreo legătură sentimentală?” îşi zise. Întorcând-o pe dos,
citi indiscret: „Cele mai bune gânduri” de la (semnat) Magda.
San Francisco…
„Prinţesa îndepărtată!” (îi venise în minte un titlu de
piesă). Mai dădu peste o fotografie, tot de mărimea unei cărţi
poştale. O negresă cu pulpele goale, râzând cu un şir de
mărgăritare în gură. Text scurt: A mon amour – Yoku
Mogador-Bucarest…
„Ei, drace, omul ăsta are relaţii… continentale…”
Încercă să desfacă un sertar lateral, apoi altul. Sertarul
din mijloc era deschis. Cotrobăi liniştit, fără teamă, ar fi zărit
prin fereastră pe doamna Albu dacă se întorcea. Nu găsi
nimic compromiţător.
„N-a fost zadarnică osteneala: tot am dat peste aceste
indicii sentimentale care nu se ştie ce pot aduce”.
Ca să motiveze vizita faţă de Magheru, lăsă un plic
dinainte pregătit cu două mii de lei, în contul onorariului
datorat pentru îngrijirea nepoatei sale. (Doctorul credea,
pare-se, că Marilena-i fiică-sa; spusese odată, vorbind de ea:
domnişoara Voinea… Lasă-l să creadă în continuare). Plecă
fără să-l mai aştepte. De altfel la ce bun: îşi îndeplinise
scopul. În timp ce se îndrepta spre casă, Şerban Voinea
gândea:
„Probabil cu femeile risipeşte banii. Asta n-ar fi nimic,
tineri stricaţi se găsesc pe toate drumurile, dar îi cunoşti câte
parale fac de la primă vedere. Cu Magheru se schimbă
lucrurile: ai crede că-i cel mai serios băiat din lume, conduita
225
- CAZUL MAGHERU -
226
- MIHAIL DRUMEŞ -
227
- CAZUL MAGHERU -
228
- MIHAIL DRUMEŞ -
acum sute, ce zic sute? mii de cazuri, dintre care unele foarte
complexe şi alambicate. Niciodată însă aparenţele nu m-au
îndrumat pe o pistă greşită. Intuiţia mea de a sesiza lucrurile
direct în măduva lor, în speţă flerul de care-ţi pomenisem,
mi-a încoronat cu succes sforţările. Pe doctorul Magheru îl
cunosc personal şi sunt în măsură să-ţi garantez că e
nevinovat ca un mieluşel.
— Atunci, dragă jude, cine presupui că ar fi ucigaşul?
— Numai unul dintre cei care au dat primele ajutoare
victimelor. Fie cineva din personalul staţiei, sau dintre
oamenii de la spitalul din Caransebeş, sau chiar de la
compania de căi ferate… În sfârşit. Oricine, afară de
Magheru. Asta-i părerea mea pe care o iscălesc cu mâna pe
conştiinţă.
— Bine, dar parchetul de acolo a făcut o anchetă, a
cercetat pe toţi oamenii de serviciu ai gării şi ai spitalului şi
cu toate astea…
— Ce-are a face? Cum vrei dumneata să pui mâna pe un
tâlhar care din pricina circumstanţelor speciale în care s-a
comis omorul orice urmă a dispărut?
— Şi în această situaţie?
— În această situaţie numai întâmplarea singură poate să
scoată la suprafaţă pe asasin.
— Dragă jude, cred că m-ai convins.
În urma acestei convorbiri, moşierul Şerban Voinea lăsă
rezolvarea problemei sale în grija timpului.
229
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 17
FIICA ZĂVIDEANULUI
231
- CAZUL MAGHERU -
232
- MIHAIL DRUMEŞ -
233
- CAZUL MAGHERU -
II
— Cocotă?
— Da, închipuieşte-ţi…
Magheru se luă cu mâinile de păr.
— Formidabilă gafă! Ea ce-a zis?
— S-a uitat lung la mine, era ca uluită. Mi-a spus: Sunt
sigură că nici nu ştii ce înseamnă acest cuvânt. I-am
răspuns, înţepată: Cum să nu ştiu?! Ştiu foarte bine!
— Şi atunci?
— Mi-a întors spatele şi a plecat supărată foc. Noroc că
eram singure, altfel ieşea un scandal. De ce s-o fi burzuluit?
Eu doar îi făcusem un compliment, pentru că într-adevăr e
frumoasă, are un corp superb… superb…
— Ai insultat-o, nu i-ai proslăvit frumuseţea. Unde ai
descoperit cuvântul acela vulgar?
— Într-o carte, La Danse aux camélias a lui Dumas-fils…
Eu aşa am înţeles… Adică Marguerite Gauthier era urâtă?
— Nu, însă era o femeie de moravuri uşoare..
— Cum vine asta? Nu înţeleg…
— Adică o metresă…
— Tot nu înţeleg… Ce-i aceea metresă?
Doctorul se trudea să găsească o explicaţie mai potrivită.
— Ei bine, o femeie amorală, stricată, viciată până în
măduva oaselor, care în loc să se mărite şi să întemeieze o
familie sănătoasă, îşi face de cap cu bărbaţii…
— Daaa? făcu Marilena, uitându-se la el cu ochii măriţi de
spaimă. Vai, ce prostie am făcut!… Cât mine de mare!…
De ruşine îşi ascunse faţa în mâini. Chiar plânse de ciudă.
Şi nu-şi mai luă mâinile de pe ochi, căci nu îndrăznea să
privească pe doctor
Acesta, dimpotrivă, o sorbea cu nesaţ, ca pe o făptură
picată de sus, dintr-un sobor de îngeri.
— Câtă naivitate! Câtă candoare!
Îşi aduse aminte cu scârbă de nopţile albe petrecute la
Mogador, de femeile neruşinate de acolo, chiar de micuţa
negresă.
235
- CAZUL MAGHERU -
236
- MIHAIL DRUMEŞ -
237
- CAZUL MAGHERU -
238
- MIHAIL DRUMEŞ -
239
- CAZUL MAGHERU -
240
- MIHAIL DRUMEŞ -
241
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 18
SĂRĂCUŢA
După-amiază, telefonul zbârnâi strident. Doctorul
Magheru era chemat grabnic de Henriette. Marilena avea din
nou temperatură.
— Ce-o fi asta? se întrebă el plutind în mirare. O revenire
a boalei, o complicaţie? Prost al naibii!
Se îmbrăcă şi porni greu de oboseală din pricina nopţii
nedormite. Părea foarte nemulţumit şi ca de obicei când
acest sentiment se instala în el avea impresia că păşeşte
alături de viaţă, că orele, chiar zilele sunt pierdute fără
putinţă de recuperare. Era nemulţumit din cauza greşelilor
prosteşti pe care le făcea. Ce s-a apucat s-o invite pe
proprietăreasă fără rost la Bucureşti, când acolo avea cu cine
să-şi petreacă o noapte?
— Cum uitasem de micuţa Păr Creţ!
Hotărât, invitaţia era o insolenţă. Mai ales că urma după
cealaltă gugumănie când el se îmbătase turtă şi o dorise.
Cum nu-i intra în cap că această femeie onestă şi bisericoasă
e de o pudicitate, extremă? Semăna ca două picături de apă
cu Camille, vestita somnambulă a profesorului Liéjoie, care
nu simţea nimic când i se înfigeau ace lungi în braţe, ori îi
puneau tăciuni aprinşi în palmă, dar când i se ridica rochia
măcar până la genunchi, se topea de ruşine şi se trezea
imediat.
„Am porniri nesăbuite, pe care nu sunt în stare să le
stăpânesc. Video meliora proboque – deteriora sequor…10 N-
am încotro: trebuie să recunosc. Oricum, cea mai grea luptă
ramâne s-o duc cu mine însumi.”
Lăsând la o parte aceste critici îi reveni în minte fata lui
Zăvideanu. Şi, o dată cu ea, întrebarea:
„Ce-o fi având sărăcuţa?”
243
- CAZUL MAGHERU -
244
- MIHAIL DRUMEŞ -
246
- MIHAIL DRUMEŞ -
247
- CAZUL MAGHERU -
PARTEA A TREIA
LIMPEZIRE
248
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 1
MĂRTURISIREA
250
- MIHAIL DRUMEŞ -
251
- CAZUL MAGHERU -
252
- MIHAIL DRUMEŞ -
253
- CAZUL MAGHERU -
254
- MIHAIL DRUMEŞ -
II
256
- MIHAIL DRUMEŞ -
257
- CAZUL MAGHERU -
258
- MIHAIL DRUMEŞ -
13 Vezi de alţii!
259
- CAZUL MAGHERU -
III
260
- MIHAIL DRUMEŞ -
261
- CAZUL MAGHERU -
IV
262
- MIHAIL DRUMEŞ -
264
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 2
ÎN PREVENŢIE
266
- MIHAIL DRUMEŞ -
267
- CAZUL MAGHERU -
268
- MIHAIL DRUMEŞ -
269
- CAZUL MAGHERU -
II
271
- CAZUL MAGHERU -
— Să zicem… optzeci…
— Nouăzeci şi unu, tinere dragă! strigă moşneagul. Bătuţi
pe muchie. Va să zică, aproape două vieţi de om.
— Cei mulţi înainte!
— Obrăznicie! Ce înseamnă cei mulţi înainte la anii mei?
Detest vorbele de clacă.
— Nu vă supăraţi, scuzaţi-mă!
— Taci şi-ascultă… Ei bine, în aceste două vieţi ale mele,
am străbătut pământul în lung şi lat, alergând nu precum
făcea odinioară Diogene cu felinarul ziua-n amiaza mare, ei
cu limba scoasă ca Tache Simedru să găsesc un om care să
posede acea forţă morală, un singur om din cele două
miliarde şi jumătate de oameni.
— Şi l-aţi găsit?
— Da. S-a îndurat cerul de truda mea: l-am găsit!
— Aş putea să vă întreb cine e?
Moşneagul, străfulgerându-l cu privirile, strigă din
răsputeri:
— Dum-nea-ta!
— Eu? bâigui doctorul, făcându-se mic, mic…
— Da, chiar dumneata. Şi te rog să-mi dai voie să te felicit
cu adânc respect.
Spunând acestea, strânse călduros mâna lui Magheru şi,
ducând-o la buze, i-o sărută înainte ca acesta să şi-o poată
retrage. Doctorul se apără ea fript:
— Ce faceţi? Vai de mine! Se poate aşa ceva?
— Se poate foarte bine, pentru că aşa am simţit şi aşa se
cuvine.. Şi acum, la revedere, scopul venirii mele a fost atins,
virtutea onorată!
Plecă parcă ostentativ, fără să adauge un cuvânt. Magheru
ar fi vrut să ştie pentru care temei era considerat un rarus
homo. Pentru că avusese tăria de a se preda justiţiei din
proprie iniţiativă? Oare acest fapt trebuia să-i confere o aură
de erou? Doar suprimase o viaţă de om, bineînţeles fără
consimţământul conştiinţei, însă conştient ori inconştient
272
- MIHAIL DRUMEŞ -
III
274
- MIHAIL DRUMEŞ -
275
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 3
PROCESUL
Trecu anotimpul alb şi rece şi veni primăvara cu găteli,
când se deschidea sesiunea Curţii cu juri. Procesul
doctorului Magheru fu sorocit pe la începutul lunii aprilie, o
dată cu renaşterea firii.
Sala de şedinţe a tribunalului era ticsită de lume încă de la
ora douăsprezece. Toată protipendada oraşului îşi dăduse
aici întâlnire, lăsând vraişte treburile oricât de importante ar
fi fost ele. În primul rând, ieşea în vileag prezenţa femeilor,
covârşind numărul bărbaţilor. Apariţia doamnei Radulian
stârni rumoare în public. Frumoasa femeie venise însoţită de
fratele ei, locotenent de roşiori, dar mulţi dintre piteşteni nu-l
cunoşteau, fiindcă ofiţerul avea regimentul la Târgovişte. De
aci, o avalanşă de clevetiri pe seama soţiei avocatului, care
avură darul să alunge plictiseala până la începerea
dezbaterilor. Mai toţi membrii clubului Renaşterea erau de
faţă, afară de prefectul Ghibănescu-Statuie, plecat la
Bucureşti, unde avea soţia internată într-un sanatoriu.
Profesorul Olarian, venit din vreme, ocupa un loc în primele
bănci, după bara avocaţilor, lângă doamna Albu, cu care
încinsese o discuţie aprinsă despre doctorul Magheru. În
asistenţă, se mai aflau Barbu Duţescu, medicul-şef al
spitalului comunal, Mihăescu, directorul liceului, precum şi
doctorul Radu Şteflea, citat ca martor în proces, dimpreună
cu Silviu Someşan şi fiică-sa din Turnu-Severin. (Deşi citată,
soţia acestuia nu venise din motive de sănătate). Cei trei
martori (dintre care primii doi erau ai părţii civile, celălalt al
apărării) se cunoscuseră în tren şi acum şedeau laolaltă, pe
aceeaşi bancă. Colonelul Dordea întârziind nu mai găsise loc
şi stătea în picioare, rezemat de peretele din fundul sălii.
La bară, avocatul Radulian, în togă, stătea de vorbă cu
scriitorul Tache Simedru.
276
- MIHAIL DRUMEŞ -
277
- CAZUL MAGHERU -
278
- MIHAIL DRUMEŞ -
279
- CAZUL MAGHERU -
280
- MIHAIL DRUMEŞ -
281
- CAZUL MAGHERU -
14 Femeie.
282
- MIHAIL DRUMEŞ -
283
- CAZUL MAGHERU -
284
- MIHAIL DRUMEŞ -
285
- CAZUL MAGHERU -
286
- MIHAIL DRUMEŞ -
287
- CAZUL MAGHERU -
288
- MIHAIL DRUMEŞ -
289
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 4
INELUL CU RUBIN
Pare-se că în mecanica fenomenologiei curente, hazardul
joacă un rol mult mai mărunt decât credem. Faptele, în
aparenţă disparate, se leagă totuşi unele de altele, printr-un
lanţ nevăzut, sub imperiul unei forţe care nu poate să fie
decât voinţa omului.
De astă dată lanţul faptic al cazului Magheru, rămas rupt
până acum deoarece îi lipsea o verigă, fu completat în
întregime, sub acţiunea aceleiaşi puteri.
Ce se întâmplă?
Cu câteva zile înainte de începerea procesului, o femeie
tânără, foarte grasă (butoiaş de untură) intră în prăvălia
bijutierului Horia.
— Ce doreşti? întrebă meşterul, cântărind-o din ochi.
„Trebuie să fie slujnică, băgată la stăpân”, îşi spuse el.
Femeia nu răspunse imediat, se codea, stând nehotărâtă
pe loc. În cele din urmă, trase din sân o basma, desfăcu un
nod şi scoase de acolo un obiect sclipitor.
— Eu, domnule, am un inel frumos… şi aş vrea să-l
vând… Da’ nu ştiu ce-mi dai dumneata pe el…
— Un inel? Să-l văd mai întâi…
Femeia i-l întinse. Bijutierul, dând cu ochii de el, tresări.
Parcă îl mai văzuse cândva. Se uită din nou, îl întoarse pe-o
parte şi pe alta. Nu, nu încăpea nicio îndoială… Era inelul
răposatului Zăvideanu. L-ar fi recunoscut dintr-o mie… Uite,
rubinul pe care îl întărise cu o zi, două, înainte de călătoria
fatală şi dincoace, în spate, gravat numele moşierului. Cum o
fi ajuns în mâna femeii acesteia?
— De unde ai inelul, drăguţă?
— E al meu demult, de ani de zile. Maica mi l-a dat când
trăia.
— Păi, cum ţi l-a dat, că-i bărbătesc?
— O fi, dar se potriveşte pe deget… Că-s trupeşă, nu vezi?
290
- MIHAIL DRUMEŞ -
291
- CAZUL MAGHERU -
292
- MIHAIL DRUMEŞ -
293
- CAZUL MAGHERU -
294
- MIHAIL DRUMEŞ -
295
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 5
INTEROGATORIUL
Acarul fu introdus în cabinetul judecătorului de instrucţie.
Era un bărbat scund, îndesat, cu pomeţii proeminenţi,
maxilarele de jos ieşite în afară, ochii duşi în fundul capului,
urechile mari, pleoştite. Netuns şi nespălat, cu hainele
sleioase de unsoare, aducea cu un troglodit dacă n-ar fi avut
pe faţă un zâmbet isteţ, care era al vicleniei.
— Săru’ mâna, să trăiţi, zise el, îndoindu-se până la
pământ.
Apoi cătă cu spaimă în juru-i. Comisarul-şef Giolgău se
retrase, ducând mâna la chipiu. În cabinet rămase numai
judele, grefierul şi o dactilografă. Un sergent era postat afară,
la uşă.
Acarul făcu doi paşi înainte, şi căzu în genunchi la
picioarele lui Kaminski:
— Dom’ judicător, să trăiţi, gemu el, scapă-mi că m-a
omorât dom’ şef cu bătaia… Mămulică Doamne, ce-mi fu
scris să păţesc! Of-of-of! Că nu m-atinsei de un fir de păr
străin, să mă bată Dumnezeu! Făcu şi domnul pricuror
Chiriţă cercetare, ne-a frecat ridichea la tot personalul gării
cinci ceasuri, dar nu ne-a găsit nicio vină. Şi acu’, altă belea
pe cap… Vai de viaţa mea!
— Ridică-te. Îţi dau drumul imediat dacă mărturiseşti
adevărul.
— Mărturisesc, dom’ judicător, cum să nu, că-mi place
adevăru’ adevărat, de când mă ştiu numai adevăru’ l-am
spus. Nu mai că nu ştiu ce să mărturisesc.
Kaminski luă de pe birou inelul cu rubin şi i-l arătă.
— Îl cunoşti?
„Va să zică de inel era vorba? Ait, drăcia dracului, cum de-
a ajuns în mâinile judicătorului? Numai păcătoasa de
Măriuca îmi făcu pocinogul. Cap sec! Aşa-mi trebuie!… N-
avusei de lucru, trebuia să i-l dau ei, în loc să-l vând. M-
296
- MIHAIL DRUMEŞ -
297
- CAZUL MAGHERU -
298
- MIHAIL DRUMEŞ -
299
- CAZUL MAGHERU -
300
- MIHAIL DRUMEŞ -
301
- CAZUL MAGHERU -
302
- MIHAIL DRUMEŞ -
303
- CAZUL MAGHERU -
304
- MIHAIL DRUMEŞ -
305
- CAZUL MAGHERU -
306
- MIHAIL DRUMEŞ -
307
- CAZUL MAGHERU -
308
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 6
PLEDOARIA
Judecătorul Kaminski lucra la redactarea mandatului de
arestare pentru acar, gândindu-se ce vâlvă are să stârnească
în oraş vestea nevinovăţiei doctorului, în care el crezuse din
capul locului, întemeiat pe acel infailibil fler al său,
nedezminţit nici de astă dată.
Involuntar se uită la ceas: era 1 şi 20 de minute. Se sperie
de-a binelea. Când se topiseră cinci ore şi jumătate, căci
începuse interogatoriul la opt precis? Pesemne că Almăjanu a
intrat în şedinţă şi vor fi început pledoariile apărării. Trebuia
să vorbească neapărat cu el, să-i comunice noutatea
senzaţională care dădea procesul peste cap. Scrise în fugă
câteva rânduri preşedintelui, rugându-l să suspende şedinţa
pentru zece minute, că are să-i raporteze ceva foarte
important. În orice caz, trebuia evitată deliberarea fără obiect
a juraţilor şi mai ales pronunţarea unei sentinţe în vânt, care
ar fi adus prejudicii justiţiei.
— Mimi, predă bileţelul acesta domnului preşedinte. Hai,
fugi!
Dactilografa pricepu despre ce-i vorba, avea destulă
experienţă în materie procedurală. Înainte de a ajunge la
Almăjanu se abătu prin sala de şedinţe şi spre norocul ei
întâlni pe unul din secretarii lui Radulian.
— Fii te rog bun şi dă maestrului asta.
Era o foaie de hârtie în care dactilografa rezumase în
câteva fraze interogatoriul luat de Kaminski. Poate că dragul
ei avocat are nevoie de aceste date şi de ce nu i-ar da o mână
de ajutor?
Radulian citi uluit rândurile fetei.
„Magheru nevinovat? Acarul a ucis pe moşier? I-a smuls
pachetul cu bancnote… şi chemat de şef, a vârât din greşeală
banii în buzunarul doctorului, cu gând să revină mai târziu
să-i ridice? Formidabil! Şi până acum, nimeni nu ştie, încă n-
309
- CAZUL MAGHERU -
310
- MIHAIL DRUMEŞ -
311
- CAZUL MAGHERU -
15 Îngrozitor de spus!
312
- MIHAIL DRUMEŞ -
313
- CAZUL MAGHERU -
314
- MIHAIL DRUMEŞ -
315
- CAZUL MAGHERU -
316
- MIHAIL DRUMEŞ -
317
- CAZUL MAGHERU -
318
- MIHAIL DRUMEŞ -
319
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 7
MEMORIAL VI
(din însemnările doctorului Ilarie Magheru)
16 O, ce schimbare a lucrurilor!
320
- MIHAIL DRUMEŞ -
321
- CAZUL MAGHERU -
322
- MIHAIL DRUMEŞ -
323
- CAZUL MAGHERU -
324
- MIHAIL DRUMEŞ -
325
- CAZUL MAGHERU -
17 Cine ştie?
326
- MIHAIL DRUMEŞ -
327
- CAZUL MAGHERU -
328
- MIHAIL DRUMEŞ -
EPILOG
„SFÂNTUL PĂRERE”
329
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 1
TREI VINDECĂRI
330
- MIHAIL DRUMEŞ -
331
- CAZUL MAGHERU -
332
- MIHAIL DRUMEŞ -
333
- CAZUL MAGHERU -
— Marlen!
Fata, surprinsă, întoarse capul făcând o mişcare
involuntară de a se ridica. Doctorul nu-i lăsă timp, o luă de
mână ca şi cum nu ştia că-i paralizată şi ea se pomeni în
picioare, fără să-şi dea seama, năucă, ameţită de
neprevăzutul acestei întâlniri…
Doctorul o îmbrăţişă decent şi-i luă braţul să facă o
plimbare împreună. Ea ar fi vrut să-i spună că nu se poate,
picioarele ei sunt bolnave, dar văzu că făcuse deja câţiva
paşi… că mergea… că putea să meargă… călca sănătos pe
pământ… Se agăţă puternic de braţul lui şi păşi încă o
bucata de alee, scoţând mici ţipete de mirare, după care
izbucni vulcanic:
— Doctore, m-am făcut bine! Sunt în stare să umblu!
Copleşită de avalanşa bucuriei, fata îl potopi de sărutări pe
obraji, pe ochi, pe gură, unde nimerea.
Dintru început, Magheru, buimac de fericirea izbândirii,
păru străin de spontana izbucnire a fetei, dar repede îşi veni
în fire şi gustă, emoţionat, dulceaţa sărutărilor.
Gândi în sinea lui:
„I-am luat un preţ prea mare. Atâtea sărutări, atâtea
milioane! Plus satisfacţia mea personală – un miliard.
Doamne, ce bogat am devenit într-o singură clipă!…”
Continuă plimbarea pe aleea principală. El o ţinea de braţ
cu grijă.
— Ce s-a întâmplat? Cum m-am înzdrăvenit, aşa… ca din
senin? Trebuie să-ţi mărturisesc, doctore că…
— Ştiu, ştiu totul…
— Ştiai că eram paralizată?
— Sigur că da. Să nu mai vorbim de asta. Acum mergi
singură, hai, să te văd!
— Mi-e frică! Ţine-mă mai departe.
— Mergi neţinută, când îţi spun! Ai încredere în mine… S-
a restabilit influxul nervos. Acum nu mai ai nimic!
Îl ascultă. Parcurse o bucată de alee nesprijinită, dar
clătinându-se puţin.
334
- MIHAIL DRUMEŞ -
335
- CAZUL MAGHERU -
336
- MIHAIL DRUMEŞ -
337
- CAZUL MAGHERU -
II
339
- CAZUL MAGHERU -
340
- MIHAIL DRUMEŞ -
CAPITOLUL 2
MEMORIAL VII
(din însemnările doctorului Ilarie Magheru)
341
- CAZUL MAGHERU -
342
- MIHAIL DRUMEŞ -
343
- CAZUL MAGHERU -
344
- MIHAIL DRUMEŞ -
345
- CAZUL MAGHERU -
CAPITOLUL 3
ŞCOALA DE LA MAGHERANI
347
- CAZUL MAGHERU -
II
349
- CAZUL MAGHERU -
350
- MIHAIL DRUMEŞ -
III
352
- MIHAIL DRUMEŞ -
IV
354
- MIHAIL DRUMEŞ -
355
- CAZUL MAGHERU -
356