ÎNTREGUL UNIVERS CUNOSCUT

Inspectorul Clayton de la secţia de investigaţii a încercat să intre, dar uşa părea

încuiată. Câteva minute mai târziu, C.J. (Chris) McAllister, reporterul de la Gazette-
Bulletin, a încercat şi el uşa, a deschis-o şi a intrat.
Voind să-l urmeze, inspectorul Clayton a găsit-o din nou încuiată. Se crede că
McAllister a ajuns până în spatele clădirii, unde l-au văzut câţiva privitori. Imediat
după revenirea lui, clădirea ciudată a dispărut la fel de brusc cum apăruse.
Poliţia se declară nedumerită în privinţa felului în care marele magician a creat o
asemenea iluzie detaliată şi de lungă durată, în faţa unei mulţimi atât de mari.

Dincolo de uşă, în magazin, era întuneric, prea întuneric ca să vadă ceva şi, lucru
şi mai ciudat, ochii nu i se acomodau cu bezna aceea intensă. Instinctul său de
reporter îl făcu să înainteze spre masa de întuneric mai dens care venea din spatele
dreptunghiului uşii. Cu coada ochiului văzu mâna inspectorului atingând clanţa pe
care degetele lui o sloboziseră doar cu o clipă mai devreme. Ştiu pe loc că, dacă
inspectorul ar fi izbutit să se opună, nici un reporter n-ar fi pătruns în clădire. Avea
capul încă întors într-acolo, privindu-l mai degrabă pe poliţist decât întunericul din
faţă, şi, tocmai când dădea să mai facă un pas înainte, se produse lucrul acela
deosebit.
Clanţa nu-i permise inspectorului Clayton s-o atingă. Se răsuci într-un mod
ciudat; acolo se mai afla încă o formă curioasă, puţin estompată. Cu o mişcare prea
rapidă pentru a fi observată, uşa propriu-zisă atinse brusc călcâiul lui McAllister. O
atingere uşoară, imponderabilă. Înainte de a putea gândi sau reacţiona la ceea ce se
întâmplase, elanul mişcării sale de înaintare îl adusese deja înăuntru. Când înfruntă
întunericul, i se încordară chinuitor toţi nervii. De-abia după ce uşa se închise bine,
McAllister scăpă de acel chin scurt şi neaşteptat. În faţă se afla un magazin luminat
strălucitor, în spate lucruri de necrezut!
Pentru McAllister, urmă un moment de nedumerire: rămase cu trupul răsucit
stângaci, doar vag conştient de interiorul magazinului, dar teribil de înspăimântat, în
scurta clipă dinaintea întreruperii, de ceea ce se afla dincolo de tăbliile transparente
ale uşii prin care tocmai intrase.
Nu se vedea nicăieri nimic. Totul era de nepătruns. Nici inspectorul Clayton, nici
vreo gloată de privitori gălăgioşi cu gurile căscate, nici un şir de magazine mizere peste
drum. Nu era nici măcar aceeaşi stradă. De fapt nu mai exista nici o stradă. În schimb
se vedea un parc liniştit. Dincolo de el, strălucitor în soarele amiezii, se contura un
oraş mare, proiectat pe cer. Dinapoia lui, un glas muzical, cam răguşit, de femeie
întrebă:
— Aveţi nevoie de o armă?
McAllister se întoarse brusc, cu reacţia automată pe care o ai la orice sunet. Şi
pentru că toată povestea continua să fie ca un vis, imaginea oraşului se topi aproape
imediat. Mintea i se concentră asupra tinerei care înainta încet din fundul
magazinului. Gândurile nu i se limpeziră imediat. Convingerea că ar trebui să spună
ceva i-a fost frânată de primele impresii produse de înfăţişarea fetei. Avea un trup
suplu, cu forme plăcute, părul negru, frumos buclat, ochii negri, iar pe faţă îi
strălucea un zâmbet agreabil. Rochia simplă şi sandalele păreau atât de normale la
prima vedere încât nu se mai gândi la ele. Izbuti să spună doar atât:
— Ceea ce nu pot înţelege este de ce n-a putut intra şi ofiţerul de poliţie care
venea după mine. Şi unde e acum?
 Spre surprinderea lui, surâsul fetei căpătă o nuanţă de stânjeneală, ca şi cum şi-
ar fi cerut iertare:
— Ştim că oamenilor li se pare o prostie din partea noastră că tot mai insistăm asupra
acelei vechi duşmănii