Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise

… Scrie Sfântul Evanghelist Ioan că, precum a fost înălţat şarpele în pustie de către Moise, după
porunca lui Dumnezeu, în momentul cel mai greu din viaţa poporului, în momentul de criză, în
momentul culminant de suferinţă şi de primejdie, aşa a fost înălţată Crucea lui Iisus Hristos, Jertfa
Lui, întrunind în ea şi garantând prin ea şi prin credinţa în ea izbăvirea tuturor, aşa cum [era] crucea
ridicată de Moise. (Pentru că o cruce a fost, nu o prăjină, lemnul pe care a înălţat Moise şarpele. Nu
se poate atârna un şarpe pe o prăjină. A fost o cruce aceea pe care a înălţat-o Moise. Numai pe un
lemn în formă de cruce poate sta spânzurat un şarpe.) Deci, cea dintâi cruce a făcut-o Moise, a
cioplit-o Moise, omul lui Dumnezeu, care a scris porunca: „Să nu vă faceţi chip cioplit”. Pentru ca să
arate că semnul Crucii nu este un chip cioplit, ci este un semn tainic, simbolizând Jertfa şi
Răscumpărarea Sângelui lui Hristos.

Cea dintâi cruce a fost făcută de Moise, după ce a adus Legea. Pentru că în acest semn a pus
Dumnezeu răscumpărarea, preţul mântuirii noastre. Şi de aceea s-au îndreptat – şi din Vechiul, şi din
Noul Testament – privirile noastre, prin Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, către acest semn tainic şi
sfânt care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului.

După cum toate noţiunile abstracte au forma lor concretă, după cum sufletul nostru are forma lui în
trupul nostru, are lăcaşul lui în trupul nostru, tot aşa înţelesul cel tainic al Crucii şi Jertfei
Mântuitorului stă în semnul cel văzut, închipuit prin aceste două dimensiuni: verticala, care
înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu, şi orizontala, care înseamnă legătura noastră cu noi. În
acest semn tainic al Crucii se cuprinde tot înţelesul nemărginit al Harului lui Dumnezeu arătat faţă de
noi. Prelungiţi cele patru capete ale acestui semn; prelungiţi-le la infinit şi veţi vedea că fiecare va
face un cerc. Dus la infinit, fiecare capăt îl va întâlni pe celălalt. Sunt două cercuri, adică acele două
dimensiuni nesfârşite ale dragostei lui Dumnezeu arătate în Hristos faţă de noi: legătura noastră cu
Dumnezeu, care este o verticală înălţată şi coborâtă în formă de cerc şi care este ceva nesfârşit, şi
legătura noastră cu noi, care cuprinde lumea întreagă, acea orizontală dusă la nesfârşit care
formează acel cerc minunat în care este dragostea care n-are nici început, nici sfârşit, cum n-are
Dumnezeu.

Aceasta a însemnat Crucea. Şi în faţa acestei Cruci stăm noi doi: cei care suntem de-o parte şi cei
care suntem de alta. Crucea lui Hristos înseamnă Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos pentru noi, cei
care credem. Dar Crucea lui Hristos înseamnă şi osânda veşnică pentru cei care nu cred. În una dintre
aceste două părţi ne găsim fiecare dintre noi. În faţa Crucii lui Hristos stăm toţi, toată omenirea,
împărţită în două: unii care cred şi binecuvântează pe Dumnezeu, primind-o şi trăind-o, însuşindu-şi-
o pentru ei răscumpărare, mântuire, dreptar de viaţă şi părtăşie veşnică cu Dumnezeu; şi alţii care nu
cred şi prin aceasta stau în faţa Crucii lui Hristos osândiţi de această Jertfă.

Este scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”. În Evanghelia din duminica trecută se cuprind
aceste câteva versete din Ioan capitolul 3, începând cu versetul 14. (…) „Atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea…”, se scrie la mijlocul acestor versete, „încât Şi-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. „Atât de mult” înseamnă ceva infinit. Nici nu
poate nimeni să calculeze cât de mult înseamnă acest „atât de mult”. Atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea… că Şi-a dat pe singurul Său Fiu pentru mântuirea ei.

Dar după aceea, versetul următor spune: „Cine crede în Fiul are viaţa. Dar cine nu crede în Fiul n-are
viaţa. Cine crede în El nu va fi judecat. Dar cine nu crede în El a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în
Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. Iată viaţa şi moartea. Iată izbăvirea de judecată sau [a fi]
judecat pentru totdeauna. În faţa Crucii stăm aceste două feluri de oameni: unii care cred în El, care
şi-au primit pentru ei înşişi preţul răscumpărător trimis de Dumnezeu prin Jertfa Crucii pentru noi, şi
alţii care nu cred şi, prin chiar faptul că nu cred în El, au şi fost judecaţi.

Nu trebuie să facă omul alte păcate: nici să ucidă, nici să aprindă, nici să ardă, nici să prade, nici să
tâlhărească, nici să facă altceva, ca să capete osânda veşnică şi să fie judecat la pierzarea veşnică.
Trebuie numai să nu creadă în Jert¬fa Fiului lui Dumnezeu. Acesta este un păcat nespus mai mare
decât oricare altă crimă, pentru că este o crimă nu împotriva unui om sau împotriva unei generaţii,
sau împotriva unei cetăţi, ci este o crimă împotriva Fiului lui Dumnezeu, a nu crede în El. …

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Crică