Sunteți pe pagina 1din 544

RAINBOW ROWELL

Fangirl

Rainbow Rowell ( n 1973 ) este o prezentatoare din Statele Unite ,


nascută în Omaha , Nebraska , unde traiește și în prezent , alăuri de
soțul ei și cei doi copii . Din 1995 , când și-a licența în journalism
, până în 2012 , cînd s-a apucat de serios de scris , a fosr editorialista
pentru Omaha Wolrd-Herald . Primul ei roman , Attachments , a
apărut în 2011 . Adevaratul success a venit însa odată cu cele două
romane pentru tineri aparute în 2013 , Fangirl și Eleanor și Park ,
pe care New York Times le enumera printre debuturile remarcabile
ale anului . Ambele au fost deja traduse in zeci de limbi . În 2015 ,
Rowell a publicat romanul fantastic Carry On .
RAINBOW ROWELL

Rainbow Rowell

FANGIRL
Traducere din limba engleza și note
de la Ela –Evelina Jianu

youngart
Fangirl

Redactor : Radu Lilea


Tehnoredactor : Cristina Vlad
Corrector : Theodor Zamfir
DTP Coperta : Alexandru Daș

Descriere CIP a bibliotecii Naționale a României


ROWELL , RAINBOW
Fangirl / Rainbow Rowell ; trad de Ela-Evelina Jinau
- Bucuresti : Young art , 2017

ISBN 978-606-8811-17-8

I . Jianu , Ela –Evelina (tred.)


821.111-31=135.1

Rainbow Rowell
Fangirl
Copiright Ⓒ 2013 Rainbow Rowell

Ⓒyoungart , 2017 , pentru prezența ediției .


youngart este un imprint al Grupului Editorial Art
RAINBOW ROWELL

Pentru Jennifer , care întotdeauna a avut


în plus o sabie cu laser
Fangirl

Semestrul întai,
toamna anului 2011
RAINBOW ROWELL

Seria Simon Snow


________________________________________________________
Din Encyclowlkia, enciclopedia pentru toţi

Acest articol se referă la seria de romane pentru copii. Pentru alte


sensuri, vezi Simon Snow (dezambiguizare).
Seria Simon Snow este compusă din şapte romane
fantastice, scrise de autoarea britanică, specialistă în filologie,
Gemma T. Leslie. Cărţile prezintă povestea lui Simon Snow, un
orfan de unsprezece ani din Lancashire, care este admis la Şcoala
de MagieWatford pentru a deveni el însuşi magician. Când creşte,
Simon sealătură Magilor, o grupare care luptă împotriva
Monotonului Viclean, forţă maletică ce încearcă să alunge magia din
lume.

De la publicarea volumului Simon Snow şi mostenitorul


Magului, în 2001, cărţile din serie au fost traduse în 53 de limbi şi,
până in august 2011, s-au vândut în peste 380 000 000 de exemplare.

Leslie a fost criticată pentru violenţa din această serie şi


pentru personajul pe care l-a creat, care se dovedeşte, uneori, egoist
şi iute la mânie. Scena ritualului de exorcizare din cel de-alpatrulea
volum, Simon Snow şi cele patru selkie', a provocat, în 2008,
boicoturi din partea comunităţilor creştine din America. Romanele
sunt larg recunoscute drept opere clasice ale modemităţii. În 2010,
revista Time l-a declarat pe Simon „cel mai important personaj al
literaturii pentru copii de la Huckleberry Finn încoace“.
Cel de-al optulea volum, ultimul din serie, va fi publicat în data de
1 mai 2012.
Fangirl

_____________________

1
Creaturi mitologice din folclorul irlandez, scoţian şi feroez despre
care se credea că trăiesc în mare sub formă de foci, lepădându-şi
blana şi devenind oameni pe uscat.

Istoricul aparițiilor:
Simon Snow şi moştenitorul Magului, 2001 Simon Snow şi cel de-al
doilea şarpe, 2003 Simon Snow şi cea de-a treia poartă,200
Simon Snow şi cele patru selkie, 2007
Simon Snow şi cele cinci pumnale, 2008
Simon Snow şi cei şase iepuri albi, 2009
Simon Snow şi cel de-al şaptelea stejar„ 2010
Simon Snow şi cel de-al aptulea dans, volum programat pentn lansare
pe 1 mai 2012
RAINBOW ROWELL

UNU

La ea în cameră era un băiat.


Cath îşi ridică privirea la numărul pictat pe uşă, apoi se uită la
fişa de repartizare în camere, pe care o ţinea în mână.
„Căminul Pound, camera 913.“
Asta era cu siguranţă camera 913, dar poate că nu era căminul
Pound. Toate clădirile din campus arătau la fel, ca nişte blocuri de
garsoniere pentru bătrâni, dintr-acelea finanţate de stat. Cath se gândi
că poate ar trebui să-l oprească pe tatăl ei înainte să-i aducă restul
cutiilor sus.
-Tu trebuie să fii Cather, zise băiatul zâmbind larg şi
întinzându-i mâna.
-Cath, spuse ea, simţind o tresărire de panică în stomac.
Îi ignoră mâna întinsă. (Oricum, Cath avea ambele mâini
ocupate cu o cutie, deci ce aştepta băiatul ăsta de la ea?
Era o greşeală. Trebuia să fie o greşeală. Ştia că Pound era un
cămin mixt. .. Dar existau şi camere mixte?
Băiatul îi luă cutia din braţe, punând-o pe patul liber. Patul din
cealaltă parte a camerei era deja acoperit cu haine şi cutii.
-Mai ai bagaje de adus?o întrebă el.Noi tocmai am terminat.
Cred că o să ne ducem să mâncăm câte un hamburger.Tu nu vrei
unul? Ai mai fost la Pear‟s? Au hamburgeri cât pumnul tău de mari.
Îi luă mâna într-a lui. Cath înghiţi în sec.
-Strânge pumnul! îi zise el.
Cath făcu întocmai.
Fangirl

-Mai mari decât pumnul tău! aprecie băiatul dând drumul


mâinii ei şi luând rucsacul pe care Cath îl lăsase în faţa uşii.
-Mai ai cutii? Trebuie să mai ai şi alte cutii. Ti-e foame?
Era înalt,slab şi bronzat şi arăta ca şi cum tocmai îşi scosese
căciula, părul blond-închis stându-i în toate direcţiile. Cath se uită din
nou la fişa ei de repartizare. El era Reagan?
-Reagan! strigă vesel băiatul. Uite, a venit colega ta d cameră! .
O fată păşi înăuntru prin spatele lui Cath, se întoarse şi o privi
cu răceală. Avea părul drept, castaniu şi o ţigară neaprinsă între buze.
Băiatul i-o luă şi şi-o puse între propriile buze.
-Reagan, Cather. Cather, Reagan, zise el.
-Cath, preciză aceasta.
Reagan încuviinţă din cap şi cotrobăi prin geantă după o altă
ţigară.
-Eu m-am instalat aici, spuse ea arătând spre grămada de cutii
din partea dreaptă a camerei. Dar nu contează. Dacă ai problem legate
de feng shui, poţi să-mi muţi catrafusele în parteacealaltă.
Se suci către băiat şi zise:
-Mergem?
El se întoarse către Cath:
-Vii şi tu?
Cath clătină din cap.
Când se închise uşa în urma lor, se aşeză pe salteaua neînfăţată
care se părea că îi aparţine.Feng shui-ul era ultima ei grijă. Îşi rezemă
capul de peretele de cărămidă gri.
Trebuia doar să se calmeze un pic.
Trebuia să strângă la un loc toată nelinistea aceea pe care o
simţea în fundul ochilor ca pe nişte paraziţi radio şi în gât ca pe
bătăile încă unei inimi. Trebuia să o strângă la un loc şi să o împingă
RAINBOW ROWELL

înapoi în stomac, acolo unde îi era locul. Acolo o putea face ghem şi
astfel ar fi reuşit să se descurce cu ea.
Tatăl ei şi Wren aveau să urce din clipă în clipă, iar Cath nu
voia ca ei să ştie că era pe punctul de a ceda psihic. Dacă ea ceda,
ceda şi tatăl ei. Şi dacă oricare dintre ei ceda, Wren avea săse poarte
de parcă ei ar fi făcut asta intenţionat,doar ca să-i strice prima zi în
campus, care trebuia să fie perfectă. Noua şi minunataei aventură.
-O să-mi multumesti mai târziu pentru asta, spunea Wren tot
timpul.
Spusese asta pentru prima dată în luna iunie.
Cath îşi trimisese deja formularele de cazare la universitate şi
bineînţeles că o trecuse pe Wren drept colegă de cameră. Nici măcar
nu se gândise vreun moment că ar fi putut scrie altceva. Împărţiseră
aceeaşi cameră timp de optsprezece ani. De ce s-ar fi schimbat
lucrurile acum?
-Tocmai pentru că am împărţit aceeaşi cameră timp de
optsprezece ani, argumentase Wren.
Stătea la capul patului lui Cath când îi zisese asta, cu acea atitudine
enervantă care spunea că ea era Cea Matură.
-Şi a fost perfect, spusese Cath, făcând un gest cuprinzător
către dormitorul lor,spre teancurile de cărţi,posterele cu Simon Snow,
dressingul unde amândouă îşi îndesau hainele, fără să-şi mai bată
capul să reţină ce era al uneia şi ce era al celeilalte.
Cath stătea la capătul opus al patului, încercând să nu pară
Fraiera Care Plânge Mereu.
-Acum vorbim despre facultate! insistase Wren. Scopul e să
întâlneşti oameni noi când mergi la facultate!
-Tocmai de-aia am o soră geamănă, ca să nu-mi fac griji în
privinţa asta.Tot felul de necunoscute ciudate care iţi fură tampoanele
si care miros a sos de salată... Şi care îţi fac poze cumobilul în timp
ce dormi…
Fangirl

-Despre ce vorbeşti? zisese Wren oftând. De ce ar mirosi cineva


a sos de salată?
-A otet, spusese Cath. Tii minte când am fost în turul ăla
organizat pentru candidaţi şi camera unei fete mirosea a sos Italian de
salată?
-Nu.
-Păi, era dezgustător.
-Aşa-i la facultate,îi replicase Wren exasperată, acoperindu-şi
fata cu mâinile. Ar trebui să fie o aventură!
-Este deja o aventură!
Cath se trăsese mai aproape de sora ei şi îi dăduse la o parte
mâinile de pe faţă.
-Perspectiva este deja înfiorătoare.
-Trebuie să cunoaştem oameni noi, repetase Wren.
-N-am nevoie de oameni noi.
-Asta dovedeşte câtă nevoie ai să cunoşti oameni noi...zisese
Wren strângând mâinile lui Cath într-ale ei.Cath, gândeşte-te puţin:
dacă stăm împreună, toată lumea o să ne trateze ca şi cum am fi
aceeasi persoană. O să treacă patru ani până o să ne deosebească.
-Trebuie doar să se uite cu atenţie, rostise Cath atingând
cicatricea de pe bărbia lui Wren, aflată chiar sub buză. (Accident
la săniuş. Aveau nouă ani,iar Wren era pe locul din faţă al saniei
când s-au lovit de un copac. Cath & căzut în zăpadă.)
-Ştii că am dreptate, spusese Wren.
-Nu ştiu, clătinase din cap cealaltă.
-Cath…
-Te rog nu mă lăsa singură!
-Nu eşti niciodată singură, adăugase atunci Wren, oftând
din nou. Tocmai de-asta ai o soră geamănă.
RAINBOW ROWELL

***

-E chiar drăguţ aici, zise tatăl lor.


Făcu privirea roată prin camera 913 şi lăsă pe salteaua lui Cath
un coş de rufe plin cu pantofi şi cărţi.
-Nu e drăguţ, tată! spuse Cath, stând ţeapănă lângă uşă. E ca o
cameră de spital, dar mai mică. Şi fără televizor.
-Ai o vedere frumoasă spre campus.
Wren se apropie de fereastră şi rosti:
-Camera mea are vedere spre parcare.
-De unde ştii? o întrebă Cath.
-De pe Google Earth.
Wren de abia aştepta să înceapă facultatea. Ea şi colega ei de
cameră, Courtney, vorbeau despre asta de săptămâni întregi. Courtney
era tot din Omaha. Se întâlniseră deja şi cumpăraseră împreună
tot feluri de lucruri pentru camera lor de cămin. Oath seţinuse după
ele, stăpânindu-se să facă pe bosumflata în timp ce elealegeau
postere şi lămpi de birou asortate.
Tatăl lui Cath se întoarse de la fereastră şi îi cuprinse umerii cu
braţul.
-O să fie bine.
-Ştiu, spuse ea dând din cap.
-Bun, zise el bătând din palme. Următoarea oprire: căminul
Schramm. A doua oprire: la pizza. A treia oprire: cuibul meu triști
părăsit.
-Fără pizza, spuse Wren.Scuze, tată. Eu şi Courtney mergem la
petrecerea bobocilor diseară. Mâncăm acolo.
Îşi aruncă privirea spre sora ei şi adăugă:
Fangirl

-Ar trebui să vină şi Cath la petrecere.


-Eu sunt pentru pizza, zise aceasta cu un aer sfidător.
-Sora ta are dreptate, Cath, făcu tatăl ei zâmbind. Ar trebui să te
duci. Să cunoşti oameni noi.
În următoarele nouă luni o să tot cunosc oameni noi.
Astăzi aleg pizza.
Wren îşi dădu ochii peste cap.
-Bine, rosti tatăl lor şi o bătu pe Cath usor pe umăr. Următoarea
oprire: căminul Schramm. Vă rog! le invită el deschizând usa.
Cath nu se mişcă din loc. Se uită la sora ei.
-Poţi să te întorci să mă iei, după ce o duci pe ea. Eu vreau să
încep să despachetez.
Wren nu o contrazise, ci ieşi pe hol.
-Vorbim mâine, zise ea fără să se întoarcă suficient cât să o
privească pe Cath.
-Sigur, îi răspunse aceasta.

Despachetatul îi dădea o stare de bine - să pună cearşafuri pe


pat şi să îşi aranjeze manualele acelea noi şi incredibil de scumpe pe
rafturi, deasupra noului ei birou.
După ce s-a întors tatăl ei, au plecat împreună, pe jos, spre
Valentino‟s. Pe drum au întâlnit doar tineri de vârsta lui Cath.
Era înfricoşător.
-De ce sunt toţi blonzi? întrebă Cath. Şi de ce sunt toti albi?
Tatăl ei râse.
-Te-ai obişnuit să locuieşti în cartierul cu cei mai puţini albi din
Nebraska.
Casa lor din South Omaha se afla într-un cartier mexican.
Familia lui Cath era singura familie de albi din zonă.
RAINBOW ROWELL

-O, Doamne! zise ea. Crezi că aici sunt gherete de taco?


- Cred că am văzut un Chipotle1...
Cath oftă adânc.
-Haide, parcă îţi plăcea Chipotle.
-Nu asta e ideea.
Ajunseră la Valentino‟s; era plin de studenţi. La fel ca ea,
câţiva, nu mulţi, veniseră cu părinţii.
-Zici că suntem într-o poveste SF! spuse Cath. Niciun copil…
Puţini indivizi peste treizeci de ani...Unde sunt oamenii mai în vârstă?
Tatăl ei se pregătea să muşte dintr-o felie de pizza.
-Ca în Hrana verde2, rosti el.
Cath râse.
-Nu sunt bătrân, să ştii, adăugă el, bătând în masă cu două deget
e de la mâna stângă. Patruzeci şi unu de ani. Colegii de muncă de
vârsta mea de-abia acum încep să facă copii.
-Tu te-ai gândit bine. Ai scăpat de-o grijă de tânăr. Acum poţi
să începi să aduci fete acasă.
-Fetele mele... îi replică el uitându-se în jos, în farfurie. Voi
două sunteţi singurele fete la care mă gândesc.
-Bleah! Tată! Sună aiurea.
-Ştii ce vreau să spun. Ce se întâmplă cu tine şi sora ta? Nu
v-aţi mai certat niciodată aşa până acum...
-Nu ne certăm nici acum, zise Cath muşcând din felia ei de
pizza cu şuncă şi cheeseburger.
1
' Chipotle Mexican Grill, lanţ de restaurante care servesc mâncare me
xicană..
2
Soylent Grenn (1973 ) , film regizat de Richard Fleischer . “ Hrana
verde “ era prelucrata din cadaver umane .
Fangirl

Şi imediat scuipă:
-Ah, nu!
-Ce-ai păţit? Ai dat de vreo pleoapă?
-Nu.De castraveţi muraţi.Nu-i nimic,doar că nu mă aşteptam.
-Dar pare că vă tot certaţi.
Cath ridică din umeri. Ea şi Wren nici nu prea mai vorbeau,
darămite să se certe.
-Wren vrea mai multă... independenţă.
-Sună rezonabil, zise el.
„Bineînţeles că pare rezonabil, doar asta e specialitatea lui
Wren“, se gândi Cath. Dar nu mai adăugă nimic. Nu voia ca tatăl ei să
se îngrijoreze din pricina asta acum. Îşi dădea seama, după felul în
care bătea darabana pe masă, că începuse să-şi piardă răbdarea.
Trecuseră deja prea multe ore de când se purta ca un tată normal.
-Obosit? îl întrebă ea.
El ii zâmbi,parcă cerându-şi scuze,şi îşi puse mâna în poală.
-A fost o zi importantă. Importantă şi dificilă...Adică, ştiam că a
şa o să fie.
Ridică dintr-o sprânceană şi continuă:
-Plus voi două, în aceeaşi zi.Uau.Încă nu-mi vine să cred că nu
vă întoarceţi cu mine acasă...
-Nu te obișnui pre atre fără noi . Nu sunt sigură că o să rezist
nici un semestru întreg .
Glumeam numai pe jumătte , ir tatăl ei își dădu seama .
- O să te descurci , Cath , zise el și își puse mâna ( pe aceea
care îi tremura mai puțin ) pese mâna ei , apoi i-o stânse .
Și eu la fel . Știi asta , nu ?
RAINBOW ROWELL

- Tot ce vreau e să îți iei un cățel , îi spuse ea .


- Aș uita mereu să il hrănesc .
- L-am putea dresa să te hraneasca el pe tine .

Când Cath ajunse înapoi , la cămin , colega ei de cameră ,


Reagon , nu se întoarse încă . Sau poate că venise și please din nou .
Cutiile ei păreau neatinse . Cath termină de despachetat hainele ,
apoi deschise cutia cu lucrurile personale pe care și le adusese de
acasa .
Scoase p fotografie cu ea si Wren și o prinse de panoul de
plută din spatele biroului . Era o poză de absolvire .
Purtau amândouă robe roşii şi zâmbeau. Wren nu se tunsese
încă …
Wren nici măcar nu-i spusese lui Cath că avea să facă asta. Era
pe la sfârşitul verii; s-a întors acasă de la serviciu aşa, pur şi simplu tu
nsă băieţeşte. Îi stătea grozav, ceea ce probabil însemnă că şi lui Cath
i-ar fi stat la fel cu tunsoarea aia.În niciun caz Cathnu ar mai fi putut
să se tundă astfel,presupunând că şi-ar fi făcut curaj să renunţe la
patruzeci de centimetri de păr. Nu putea s-o copieze pe Wren, aşa, ca
în Anunţ periculos1.
Apoi, Cath scoase poza înrămată a tatălui lor. Fotografia asta
frumoasă, care îl înfăţişa în ziua nunţii, stătuse până acum pecomoda
de acasă.Era tânăr,zâmbea şi purta o mică floarea-soarelui la rever.
Cath puse poza pe raftul de deasupra biroului.
După aceea scose fotografia cu ea şi Abel la balul de absolvire.
Cath purta o rochie verde, lucioasă, Abel având un brâu de smoching
asortat. Ea ieşise bine în poză, deşi faţa îi păreaciudat de dezgolită şi
de plată fără ochelari. Şi Abel arăta bine, deşi părea plictisit.
El mereu părea cam plictisit.
1
Single White Female ( 1992 ) , film în care Allison , personajul
principal , este imitate , urmarită și controlată de coleg ei de cameră
.
Fangirl

Cath se gândi că ar fi trebuit să-i fi trimis până în acel moment


un mesaj lui Abel prin care să-l anunţe că ajunsese cu bine. Dar voia
să aştepte până avea să se simtă mai vioaie şi mai relaxată. Mesajul
trimis e bun trimis. Dacă pari prost dispusă sau melancolică, mesajul
rămas acolo, în telefon, o să-ţi tot aminteascăce povară eşti pentru
ceilalţi.
La fundul cutiei erau posterele lui Cath cu Simon şi Baz. Le
întinse pe pat cu grijă. Câteva erau originale, fuseseră desenatesau
pictate special pentru Cath. Trebuia să le aleagă pe cele preferate.
Nu avea loc pentru toate pe panoul de plută. Cath se hotărâse deja că
nu va pune niciun poster pe pereţi,unde ar fi săritîn ochi.
Alese trei. ..
Simon ridicând Sabia Magilor. Baz lăfăindu-se pe un tron
negru decorat cu colţi. Ei doi plimbându-se în timp ce frunze aurii se
învârtejeau în jurul lor, iar fularele le fluturau în Vânt.
Mai erau câteva lucruri în cutie: un bucheţel uscat, dintr-acelea
de pus la rever, o panglică de la Wren, pe care scria „Clubul
Farfuriilor Curate1“, busturile de colecţie ale lui Simon şi Baz, pe
care şi le comandase de la Noble Collection.
Cath le găsi tuturor acestora câte un loc, apoi se aşeză pe
scaunul uzat de lemn de la birou. Aproape că se simţea ca acasă, dacă
stătea aşa, cu spatele la jumătatea de cameră a lui Reagan, cu pereţii ei
goi şi toate cutiile de acolo.
___________
1
Campanie iniţiată de administraţia americană în timpul Primului
Război Mondial şi continuată până după cel de-al Doilea Război
Mondial, care avea ca scop promovarea ideii de raţionalizare a
consumul .
RAINBOW ROWELL

În camera lui Simon era un baiat .


Un băiat cu păr negru, lins si cu ochii cenusii , reci . Se
învartea în cerc, ţinând un pisoi sus, în aer, în timp ce o fată sărea și
încerca să îl prindă.
-Dă-mi-lînapoi! striga fata. O să-l răneşti!
Băiatul a râs şi a ridicat pisoiul şi mai sus, darîn următorul
moment l-a văzut pe Simon în pragul uşii şi s-a oprit, adoptând o
expresie dură.
-Sal'tare, a spus băiatul brune podea. Motanul a aterizat în
picioare şi a ţâşnit din cameră. Fata a fugit după el.
Băiatul i-a ignorat. Atras de jacheta uniformei pentru a o aranja
cum trebuie şi a zâmbit în colţul stâng al gurii.
-Te ştiu. Eşti Simon Snow... moștenitorul Magului, a spus el
întinzându-i mâna cu înfumurare. Eu sunt Tyrannus Basilton Pitch .
Dar poţi să-mi spui Baz. O să fim colegi de cameră.
Simon s-a încruntat , ignorând mâna albă, întinsă către el.
-Ce crezi ca făceai cu pisoiul fetei?

(Fragment din capitolul 3


al volumuluri Simon Snow şi moştenitorul Magului,
copyright © 2001, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOI

În cărţi, când personajele se trezesc într-un loc necunoscut, trec


mereu prin acel moment de dezorientare, când nu ştiu unde se află.
Lui Cath nu i se întâmplase niciodată asta, pentru că îşi amintea
întotdeauna clipele de dinainte de somn.
Dar tot era ciudat să audă vechea alarmă pornindu-se dintr-o
dată în acest loc nou. Lumina din cameră era stranie, prea gălbuie
pentru orele dimineţii, iar în aer se simţea o notă puternică de
detergent, cu care Cath nu era sigură că se va putea obişnui. Îşi luă
mobilul şi opri alarma, amintindu-şi că încă nu-i trimisese mesaj lui
Abel. Nu-şi verificase nici măcar adresa de e-mail sau contul de
FanFixx înainte de culcare.
„prima zi“, îi scrise ea acum lui Abel. „vorbim mai încolo, pup
etc.“
Patul din cealaltă jumătate a camerei era tot gol.
Pe Cath nu o deranja asta. Poate că Reagan urma să-şi petreacă
tot timpul în camera iubitului ei. Sau în apartamentul lui. Iubitul ei
părea mai mare probabil că locuia undeva în afara campusului, cu
alţi douăzeci de băieţi, într-o casă dărăpănată cu o canapea în curtea
din faţă.
Deşi avea toată camera la dispoziţie, Cath nu se simţea în
siguranţă să se schimbe acolo. Reagan putea să intre în orice moment.
Iubitul lui Reagan putea să intre în orice moment... Şi oricare dintre ei
putea fi genul ăla de pervers care se foloseşte de camera fotografică a
mobilului.
Cath îşi luă hainele la baie şi se schimbă într-o cabină. La
chiuvete era o fată care încerca cu disperare să stabilească contact
vizual cu ea, ca să se împrietenească, dar Cath se prefăcu că nu
observă.
RAINBOW ROWELL

După ce termină pregătirile, îi rămase destul timp pentru micul


dejun, dar nu se simţea îndeajuns de curajoasă să meargă la cantină.
Încă nu ştia unde e aceasta şi nici cum funcţionează… .
În situaţiile noi, cele mai complicate reguli sunt tocmai acelea
pe care nimeni nu se oboseşte să ţi le explice. (Şi despre care nu afli
nimic pe Google.) Cum ar fi: unde începe coada? Ce feluri de mâncar
e poţi comanda? Unde stai în picioare şi unde poţi să te aşezi? Încotro
te duci după ce termini de mâncat şi de ce se uită toată lumea la tine?
Îh!
Cath desfăcu o cutie cu batoane proteice. Mai avea patru astfel
de cutii şi trei borcane imense de unt de arahide ascunse sub pat. Dacă
le drămuia, putea evita cantina până în octombrie.
Îşi deschise laptopul şi, în timp ce mesteca un baton cu roşcove
şi ovăz, îşi verifică contul de FanFixx. Erau nişte comentarii noi pe
pagina ei de la oameni care se frământau pentru că ea nu postase un
nou capitol din Nu renunţa cu o zi în urmă.
„Bună, tuturor!“ tastă ea. „Scuze pentru ziua de ieri. Prima zi de
şcoală, chestii ce ţin de familie etc.S-ar putea să nu pun nimic nici azi.
Dar vă promit că mă întorc la scris marţi şi o să am nişte idei foarte
şmechere.
Vă las, Magicath.“

În timp ce se îndrepta către sala de cursuri, Cath nu reuşea să


scape de sentimentul că se preface a fi studentă într-un film pe tema
maturizării.
Decorul era perfect: peluze verzi, clădiri de cărămidă şi,
pretutindeni, adolescenţi cu rucsacuri. Cath îşi mută cu efort geanta de
pe un umăr pe celălalt. „Priviţi! Sunt imaginea clasică a studentei.“
Ajunse la cursul de istorie a Americii cu zece minute mai
devreme, dar nu suficient de devreme ca să prindă un loc în spatele
clasei. Toţi cei din sală păreau să se simtă stingheri şi neliniştiţi, ca şi
cum îşi petrecuseră mult prea mult timp încercând să se hotărască ce
haine să poarte.
Fangirl

(„Pune început bun“, se gândise Cath când îşi alesese hainele cu


o seară în urmă. Blugi. Tricou cu Simon. Cardigan verde.)
Băiatul care stătea în banca de lângă ea avea căşti în urechi şi
dădea timid din cap în ritmul muzicii. Fata din cealaltă parte îşi tot
arunca părul când pe un umăr, când pe celălalt.
Cath închise ochii. Auzea băncile celorlalţi scârţâind. Simţea
mirosul de deodorant al colegilor. Simplul fapt că îi ştia prezenţi
acolo o făcea să fie încordată şi să se simtă încolţită.
Dacă ar fi încercat să-şi calce pe mândrie, Cath ar fi putut să
meargă la cursul ăsta împreună cu sora ei. Şi ea, şi Wren aveau nevoie
de creditele cursului de istorie. Poate că ar fi trebuit să meargă la
cursuri cu Wren cât încă mai aveau nişte lucruri în comun, pentru că
nu erau interesate deloc de aceleaşi materii. Wren voia să studieze
marketingul şi, cine ştie, să se angajeze în publicitate, ca tatăl lor.
Cath nici măcar nu se putea imagina având un serviciu sau o
carieră. Alesese filologia, sperând că asta însemna că putea să-şi
petreacă următorii patru ani citind şi scriind. Şi, poate, încă patru ani
după aceea.
Oricum, avea medii îndeajuns de mari ca să sară peste cursul
pregătitor. Iar în primăvară, când se întâlnise cu profesorul-consilier,
Cath l-a convins că se putea descurca la cursul introductiv de creaţie
literară pentru anii mai mari. Era, de fapt, singurul curs -şi, poate,
unicul lucru care ţinea de colegiu pe care Cath îl aştepta cu nerăbdare.
Profesoara care preda chiar era romancieră. Cath îi citise cele trei cărţi
(care vorbeau despre atmosfera de declin şi dezolare din America
rurală) în timpul vacanţei de vară.
-De ce citeşti chestia aia? o întrebase Wren când îşi dăduse
seama ce făcea.
-Poftim?
-O carte fără dragoni sau elfi pe copertă.
-Îmi lărgesc orizontul.
RAINBOW ROWELL

-Şşt! făcuse Wren, acoperind urechile figurii de pe afişul de


film de deasupra patului ei. O să te audă Baz!
-Baz are încredere în relaţia noastră, răspunsese Cath,
neputându-şi reţine zâmbetul.
Se gândise la sora ei, iar asta o făcu pe Cath să-şi caute mobilul.
Probabil că Wren ieşise în oraş noaptea trecută.
Păruse că tot campusul fusese pus pe petrecere. Cath se simţise
sub asediu în camera ei pustie de cămin. Strigăte. Râsete. Muzică. Din
toate direcţiile. Lui Wren probabil că tot zgomotul ăsta i se păruse
irezistibil.
Cath scotoci după telefon prin geantă. „te-ai trezit?“ Mesaj
trimis.
Câteva secunde mai târziu, se auzi bipul alertei de mesaje a
telefonului. ,,nu cumva trebuia să te întreb eu asta?“
„am fost prea obosită să îţi scriu aseara , tastă Cath.
,,m-am culcat la zece.“ Bip. „deja îţi neglijezi fanii...“
Cath zâmbi. „eşti mereu gelos pe fanii mei...“
„să ai o zi bună.“
„da, şi tu.“
Un tip de origine indiană, de vârsta a doua, îmbrăcat într-un
sacou de tweed, care îi dădea o înfăţişare blândă, intră în amfiteatru.
Cath îşi închise mobilul şi îl strecură înapoi în geantă.
Fangirl

***

Era moartă de foame când a ajuns înapoi în camera de cămin. În


ritmul ăsta, batoanele ei proteice nu aveau să-i ajungă nici măcar o
săptămână...
În faţa camerei ei şedea un băiat. Acelaşi. Iubitul lui Reagan?
Sau partenerul ei de fumat?
-Cather! zise el zâmbind.
Începu să se ridice imediat ce o văzu apropiindu-se - era un
întreg proces, pentru că picioarele şi mâinile lui erau prea lungi în
comparaţie cu corpul.
-Mă cheamă Cath.
-Eşti sigură?
Îşi trecu o mână prin păr, ca şi cum voia să se asigure că este în
continuare ciufulit.
-Pentru că îmi place mult cum sună Cather.
-Sunt foarte sigură, spuse ea ferm. Am avut suficient timp ca să
mă hotărăsc.
Băiatul rămase acolo, aşteptând ca ea să deschidă uşa.
-Reagan e înăuntru? îl întrebă Cath.
-Dacă era, eu aş fi fost deja înăuntru, zâmbi el.
Cath strângea cheia între degete, dar nu deschise uşa. Nu avea
nevoie de asta acum. Trecuse deja prin prea multe situaţii noi şi
diverse în acea zi. Voia doar să se ghemuiască în patul acela străin,
care scârţâia, şi să înfulece trei batoane proteice.
-Când vine? întrebă ea privind dincolo de silueta băiatului.
Acesta ridică din umeri.
Stomacul lui Cath se strânse dureros.
-Păi, nu te pot lăsa să intri pur şi simplu! izbucni ea.
RAINBOW ROWELL

-De ce nu?
-Nici măcar nu te cunosc.
-Glumeşti? râse el. Ne-am întâlnit ieri. Eram în cameră când ai
venit tu.
-Da, dar nu te cunosc. Nici măcar pe Reagan n-o cunosc.
-Şi o s-o laşi şi pe ea să aştepte la uşă?
-Uite, zise Cath, nu pot să las tipi necunoscuţi să intre în camera
mea. Nu ştiu nici măcar cum te cheamă. Situaţia asta are potenţialul
unui viol.
-Viol?
-Înţelegi, nu?
El ridică dintr-o sprânceană şi clătină din cap, zâmbind încă.
Nu chiar. Dar acum nu mai vreau să intru cu tine. Cuvântul
„viol“ îmi creează o stare de disconfort.
-Şi mie, zise ea răsuflând uşurată.
Băiatul se rezemă de perete şi se lăsă să alunece pe podea, privi
nd in sus spre ea. Îi întinse mâna.
-Eu sunt Levi, apropo.
Încruntată, Cath dădu mâna cu el. Încă ţinea cheile.
-OK, zise ea, apoi deschise uşa şi o închise în urma ei cât de
repede putu.
Îşi luă laptopul şi batoanele proteice şi se cuibări într-un colţ al
patului.

Cath se tot învârtea, dar numai prin jumătatea ei de cameră. Şi


nu avea îndeajuns spaţiu. Se simţea ca într-o închisoare, mai ales
acum că iubitul lui Reagan, Levi, stătea de pază sau, mai bine zis,
zăcea de pază pe podea, pe hol.
Fangirl

Cath s-ar fi simţit mai bine dacă ar fi putut vorbi cu cineva. Se


întrebă dacă să o sune pe Wren sau dacă era prea curând.
Îl sună pe tatăl ei, în schimb. Şi îi lăsă un mesaj vocal.
Îi trimise un mesaj lui Abel. „hei. Am bifat o zi. tu ce faci?“
Îşi deschise manualul de sociologie. Apoi laptopul. Pe urmă se
ridică să deschidă o fereastră. Era cald afară. Peste drum, câţiva
studenţi se alergau cu pistoale dintr-acelea cu proiectile din burete.
Asta se întâmpla în faţa sediului Pi Kappa, frăţia ciudaţilor.
Cath îşi scoase mobilul şi sună.
-Bună, răspunse Wren. Cum a fost prima ta zi?
-În regulă. A ta?
-Bună, zise Wren.
Wren reuşea mereu să pară relaxată şi nonşalantă.
-Adică a fost enervantă. Am greşit clădirea mergând la cursul
de statistică.
-Ce naşpa.
Se deschise uşa, iar Reagan şi Levi intrară în cameră. Reagan îi
aruncă o privire ciudată lui Cath, dar Levi îi zâmbi.
-Da, continuă Wren. Am întârziat doar câteva minute, dar tot
m-am simtit ca o proastă. Hei, eu şi Courtney mergem să luăm cina
acum, pot să te sun mai târziu? Sau vrei să te întâlneşti cu noi la
prânz, mâine? Cred că o să începem să ne vedem la Selleck, la
amiază, de acum încolo. Ştii unde e?
-O să găsesc eu locul, zise Cath.
-Bine, aşa rămâne. Ne vedem atunci.
-Bine, spuse Cath.
Apăsă tasta de încheiere a apelului şi îşi puse mobilul la loc, în
buzunar.
Levi se întinsese deja cât era de lung pe patul lui Reagan.
RAINBOW ROWELL

-Fă-te util, îi zise aceasta, aruncând un cearşaf mototolit spre el.


Bună, adăugă ea întorcându-se spre Cath.
-Bună, li răspunse Cath.
Rămase in picioare preţ de un minut, aşteptând să vadă dacă era
rost de ceva conversaţie, dar Reagan nu părea interesată de lucrul
acesta. Răscolea prin cutii, ca şi cum ar fi căutat ceva anume.
-Cum a fost prima ta zi aici? o întrebă Levi.
Trecu o clipă până ca fata să-şi dea seama că Levi vorbea cu ea.
-Bună.
-Eşti în anul întâi, nu? continuă el în timp ce făcea patul lui
Reagan.
Cath se întrebă dacă Levi avea de gând să-şi petreacă noaptea în
camera lor. Asta n-ar fi fost în regulă. Absolut deloc.
Băiatul se uita în continuare la Cath zâmbindu-i, aşa că ea
încuviinţă dând din cap.
-Ai găsit toate sălile cursurilor tale?
-Da...
-Cunoști oameni noi?
„Da“, se gândi ea, „pe voi.“
Nu mi-am propus asta, zise ea.
O auzi pe Reagan pufnind.
-Unde-ţi sunt feţele de pernă? făcu Levi privind spre dulap.
-În cutii, îi răspunse Reagan.
Levi începu să golească o cutie, aranjând obiectele pe biroul lui
Reagan ca şi cum ştia unde trebuia să stea fiecare. Îşi ţinea capul
aplecat, care îi atârna de parcă ar fi fost vag ataşat de gât şi de umeri.
Levi semăna cu una dintre acele figurine ale căror membre sunt
prinse de trunchi cu benzi uzate de elastic. Era ceva neîmblânzit în
Fangirl

înfăţişarea lui. Şi în cea a lui Reagan la fel. „Cine se aseamănă se


adună“, se gândi Cath.
-Şi la ce eşti studentă? o întrebă el pe Cath.
-La Litere, spuse ea, apoi făcu o pauză cam prea mare până să
se intereseze: Tu ce studiezi?
Levi păru încântat să răspundă. Să răspundă la ceva, la orice.
-Ingineria mediului.
Cath nu ştia ce înseamnă asta, dar nu voia să întrebe.
-Te rog să nu începi să vorbeşti despre ingineria mediului, oftă
Reagan. Hai să stabilim regula asta, valabilă tot restul anului. Nu
se vorbeşte despre ingineria mediului la mine în cameră!
-E şi camera lui Cather.
-Cath, îl corectă Reagan.
-Dar când nu eşti în cameră? O întrebă el pe Reagan. Putem să
vorbim despre ingineria mediului când tu nu eşti în cameră?
-Când eu nu sunt în cameră... cred că tu o să aştepţi afară, pe
hol, spuse ea.
Cath zâmbi spre Reagan, chiar dacă aceasta era întoarsă
cu spatele. Apoi văzu că Levi o urmărea, aşa că surâsul ei dispăru
.
Toţi studenţii din sală păreau că asta aşteptaseră toată
săptămâna. De parcă urma să înceapă un concert. Sau ca şi cum erau
la premiera unui film nerecomandat minorilor.
Când profesoara Piper intră, întârziind câteva minute, primul
lucru pe care Cath îl remarcă fu faptul că era mai scundă decât
părea în pozele de pe copertele cărţilor ei.
Poate că era o prostie. Acelea erau portrete, până la urmă. În ele
, profesoara Piper reuşea să umple cadrul: avea pomeţi înalţi, ochi
mari, de un albastru spălăcit şi un păr impresionant, lung şi şaten.
RAINBOW ROWELL

În realitate, părul profesoarei era la fel de impresionant, dar


cărunt şi un pic mai bogat decât în poze. Era atât de scundă, încât
trebuia să facăun mic salt ca să se poată aşeza pe catedră.
-Aşadar, zise ea în loc de bună ziua, bine aţi venit la cursul de
creaţie literară. Văd câteva feţe cunoscute prin sală.
Le zâmbi unor studenți , nu și lui Cath .
Cath era , în mod evident , singura din anul întâi din încăpere .
Tocmai își dăduse seama ce anume îi dădea de
gol pe boboci: rucsacurile mult prea noi, faptul că fetele erau machiat
e şi că băieţii aveau tricouri marca Jockey,cumpărate de pe Hot Topic.
Tot ce purta Cath, de la tenişii ei Vans roşii la ochelarii de soare
vişinii, era de la Target. Studenţii din ani mai mari purtau ochelari
Ray-Ban cu rame groase şi negre. Profesorii la fel. Dacă şi-ar fi luat şi
ea o pereche de ochelari Ray-Ban negri, probabil că ar fi putut să îşi
comande un gin tonic pe undeva, prin împrejurimi, fără să fie
legitimată.
-Ei bine, zise profesoara, mă bucur că sunteţi aici cu toţii.
Vocea ei era caldă şi şoptită. Ai fi putut să spui că toarce ca o
pisică şi n-ai fi fost prea departe de adevăr. Vorbea atât de încet, încât
toată lumea trebuia să stea nemişcată ca să o poată auzi.
-Avem multe de făcut semestrul ăsta. Deci hai să nu irosim nici
un minut! Să intrăm în subiect.
Se aplecă în faţă, ţinându-se de marginea catedrei.
-Sunteţi pregătiţi? Ne facem intrarea?
Majoritatea celor din sală încuviinţară din cap. Cath se uită în
jos, în caiet.
-OK, să începem cu o întrebare care nu are, de fapt, un răspuns..
. De ce scriem ficţiune?
Unul dintre studenţii mai mari decise să răspundă provocării.
-Ca să ne exprimăm, propuse el.
Fangirl

-Sigur, zise profesoara. De asta scrii tu?


Băiatul încuviinţă din cap.
-OK... Ce alt motiv mai putem avea?
-Pentru că ne place să ne auzim vocea, adăugă o fată.
Era tunsă ca Wren şi îi stătea chiar mai bine. Arăta ca Mia
Farrow în Copilul lui Rosemary1 (având, în plus, o pereche de
ochelari Ray-Ban).
-Da, râse profesoara.
Avea un râs ca de zână, se gandi Cath.
-Evident, ăsta e motivul pentru care scriu eu. Şi predau !
Toată lumea râse împreună cu ea.
-Din ce alt motiv?
„Eu de ce scriu?“ Cath încercă să găsească un răspuns profund,
ştiind totuşi că, şi dacă l-ar fi aflat, nu ar fi avut curajul să-l formuleze
cu voce tare.
-Ca să explorăm lumi necunoscute, adăugă cineva.
-Ca să explorăm lumi deja cunoscute, zise un altul.
Profesoara Piper aproba din cap.
„Ca să flu altundeva“, se gândi Cath.
-Deci... toarse profesoara. Poate ca să ne înţelegem pe noi
însine?
-Ca să ne eliberăm, zise o fată.
„Ca să ne eliberăm de noi înşine.“
__________

1
Rosemary 's Baby (1965), film în regia lui Roman Polanski.
RAINBOW ROWELL

-Ca să le arătăm oamenilor ce se întâmplă în mintea noastră,


rosti un băiat în blugi strâmţi, roşii.
-Presupunând că vor să ştie, completă profesoara.
Toată lumea izbucni în râs.
-Ca să-i facem pe oameni să râdă.
-Ca să ne bucurăm de atenţie.
-Pentru că e singurul lucru pe care ştim să-l facem.
-Vorbeşte in numele tău, spuse profesoara. Eu ştiu să cânt la
pian. Dar continuaţi… Îmi place. Îmi place.
-Ca să facem să, înceteze vocile din minţile noastre, vorbi
băiatul din faţa lui Cath.
Avea un păr scurt şi negru, care dobândea o tentă încă şi mai în
chisă pe ceafă.
„Ca să încetăm“, se gândi Cath.
„Ca să încetăm să mai fim ceva anume sau undeva anume.“
-Ca să ne punem amprenta pe ceva, zise Mia Farrow .
Ca să creăm ceva care să ne supravieţuiască.
Băiatul din faţa lui Cath interveni din nou:
-Reproducere asexuată.
Cath îşi imagină că stătea în faţa laptopului ei. Încercă să pună
în cuvinte ce simţea, ce se întâmpla când era bine, când totul
funcţiona, când îi veneau cuvintele înainte să-şi dea seama ce vor să
însemne, tâşnind din pieptul ei ca rimele, ca versurile de rap. Uşor ca
săritul coardei. Ca atunci când sari fix înainte ca frânghia să-ţi atingă
gleznele.
-Ca să împărtăşim lumii ceva adevărat, răspunse o altă fată.
Şi ea purta ochelari Ray-Ban.
Cath clătină din cap.
Fangirl

-De ce scriem ficţiune? întrebă profesoara Piper.


Cath se uită în jos, în caiet.
„Ca să dispar. “
RAINBOW ROWELL

Era atât de concentrat - şi de frustrat -, încât nici măcar nu a


văzut-o pe fata cu păr roşu care s-a aşezat la masa lui. Avea codiţe şi
purta ochelari de modă veche, cu lentile alungite, ca acela pe care i-ai
putea lua la o petrecere dacă te-ai costuma în vrăjitoare.
-O să te epuizezi, i-a zis fata.
-Încerc să fac asta cum trebuie, a spus Simon mormăind, lovind
din nou moneda de doi cenţi cu bagheta şi încruntându-se dureros de
tare.
Nu se întâmplă nimic.
-Lasă-mă pe mine, a spus ea, mişcându-şi rapid mâna peste
monedă.
Nu avea baghetă, dar purta un inel mare, violet. Avea un fir de
aţă înfăşurat în jurul degetului, ca să nu-i cadă bijuteria.
-Zboară spre casă!
Moneda a vibrat, apoi i-au crescut şase picioare şi un fel de
abdomen şi a început să fugă pe masă. Fata a împins-o cu blândeţe
într-un borcan.
-Cum ai făcut asta? a întrebat-o Simon.
Şi ea era în primul an, la fel ca el. Îşi dădea seama după
matricola verde de pe puloverul ei.
-Nu faci magie, a rostit ea încercând să zâmbească cu modestie
şi fiind cât pe ce să-i reuşească lucrul acesta. Eşti magie.
Simon s-a holbat la moneda de doi cenţi transformată în
buburuză.
-Eu sunt Penelope Bunce, a zis fata întinzându-i mâna.
-Simon Snow, a replicat el dând mâna cu ea. Ştiu, a zâmbit
Penelope.
Fangirl

(Fragment din capitolul 8


al volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului,
copyright © 2001, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

TREI

Era imposibil să scrie în condiţiile astea.


În primul rând, camera lor era mult prea mică. Era un
dreptunghi zgarcit, în care fuseseră înghesuite cele două paturi, de-o
parte şi de cealaltă a uşii. Când aceasta se deschidea, lovea capătul
saltelei lui Cath. Încăperea era îndeajuns de lată cât să încapă şi două
birouri, între paturi şi ferestre. Dacă vreuna dintre fete ar fi adus o
canapea, ea ar fi ocupat tot spaţiul rămas liber în mijlocul camerei.
Niciuna dintre ele nu îşi adusese canapea. Sau televizor. Sau
vreo lampă drăguţă de la Target.
Reagan nu părea să-şi fi adus niciun lucru personal în afară de
haine, de un prăjitor de pâine chestie cu totul interzisă şi de Levi, care
stătea întins pe patul ei, cu ochii închişi, ascultând muzică, în timp
ce ea tasta zgomotos la computer (un jaf de laptop, la fel ca al lui
Cath).
Cath era obişnuită să împartă camera; făcuse asta cu Wren de
când se ştia. Dar dormitorul lor de acasă era aproape de trei ori mai
mare decât încăperea aceasta. Iar Wren nu ocupa atât de mult spaţiu
ca Reagan. Metaforic vorbind. Spaţiu mental. Wren nu te deranja.
Cath încă nu ştia ce să creadă despre Reagan...
Partea bună era că Reagan nu părea interesată ca ea şi Cath să
stea treze noaptea-ntreagă ca să-şi împletească una alteia părul şi să se
împrietenească la cataramă. Ce ușurare !
Partea proastă era că Reagan nu părea interesată de Cath deloc.
De fapt, şi asta era cumva o uşurare. Reagan era înfricoşătoare.
Punea multă energie în tot ce făcea. Dădea buzna pe uşă, apoi o
trântea. Era mai mare decât Cath, un pic mai înaltă şi cu forme mai
generoase (pe bune, generoase). Chiar şi personalitatea ei părea mai
mare.
Când Reagan era în cameră, Cath încerca să nu-i stea în cale şi
să evite contactul vizual cu ea. Reagan se comporta ca şi cum Cath nu
Fangirl

se afla acolo, aşa că şi aceasta din urmă făcea la fel. De obicei,


metoda funcţiona în cazul amândurora.
Dar momentan, îi era greu să scrie prefăcându-se că Reagan nu
exista.
Lucra la o scenă complicată: Simon şi Baz se certau pentru că
nu se puneau de acord dacă vampirii vor putea fi consideraţi vreodată
cu adevărat buni şi dacă ei doi ar fi trebuit să meargă la balul de
absolvire împreună. Îşi dorea să fie o scenă foarte amuzantă,
romantică şi profundă, toate astea fiind, de altfel, specialităţile lui
Cath. (Se pricepea destul de bine şi la scenele de trădare. Şi la cele cu
dragoni vorbitori.)
Dar nu putea trece de fraza „Simon şi-a dat din ochi părul
castaniu-auriu şi a oftat“, Nici măcar nu putea să-l facă pe Baz să se
mişte. Gândurile îi fugeau continuu la faptul că Reagan şi Levi stăteau
chiar în spatele ei. Creierul îi era blocat pe semnalul
„ALERTA : INTRUŞIl“.
În plus, murea de foame. Imediat ce Reagan şi Levi aveau să
plece să ia cina, Cath plănuia să mănânce un borcan întreg de unt de
arahide. Asta dacă aveau de gând să plece la cină , Reagan continua să
lovească în taste de parcă voia să rupă biroul, Levi nu dădea semne de
plecare, iar stomacul lui Cath începuse deja să chiorăie.
Apucă un baton proteic şi ieşi din cameră, intenţionând să facă
o scurtă plimbare pe hol ca să-şi limpezească gândurile.
Dar pe hol zici că era o reuniune. Toate uşile camerelor erau
proptite larg deschis, în afară de a lor. Fetele mişunau peste tot,
vorbind şi râzând. Tot etajul mirosea a pop-corn ars. Cath se strecură
în baie şi se ascunse într-una dintre cabine, desfăcând ambalajul
batonului proteic. Lacrimi de nervi îi curgeau pe obraji.
„Doamne“, se gândi ea. „Doamne. Bun. Nu e atât de grav. De
fapt, nu e nimic în neregulă. Ce s-a întâmplat, Cath? Nimic.“
Îşi simţea tot corpul încordat. Era pe cale să cedeze. Iar
stomacul parcă îi luase foc.
RAINBOW ROWELL

Îşi scoase telefonul şi se întrebă oare ce făcea Wren. Probabil


crea secvenţe coregrafice pe muzica lui Lady Gaga. Probabil proba
puloverele colegei ei de cameră. Probabil nu stătea pe closet,
mâncând un baton cu migdale şi seminţe de in.
Cath ar fi putut să-l sune pe Abel... Dar ştia că el trebuia să
plece a doua zi de dimineaţă la Missouri Tech1. Familia îi organizase
o mare petrecere cu turte de mălai cu carne, făcute în casă, şi cu
fursecurile cu cremă de cocos ale bunicii, pe care le considerau atât de
speciale, încât nu le găseai la brutăria familiei. Abel lucra la
panaderia2 , iar familia lui locuia în apartamentul de deasupra. Părul
lui mirosea mereu a scorţişoară şi a drojdie... Doamne, lui Cath chiar
că îi era foame.
Îşi aruncă ambalajul de la batonul proteic în coşul pentru
tampoane şi se spălă pe faţă înainte să se întoarcă în camera.
Reagan şi Levi tocmai ieşeau, slavă Domnului! În sfârşit!
-Pe curând, zise Reagan.
-Tine-o tot aşa! îi spuse Levi, zâmbind.
În momentul în care au închis uşa în urma lor, Cath se simţi de
parcă era gata să se prăbuşească.
Luă încă un baton proteic, se trânti în vechiul fotoliu de lemn în
cepea să-i placă scaunul ăsta şi deschise un sertar ca să-şi sprijine
piciorul.

_______
1 Missouri University of Science and Technology.
2 „Brutărie“ (span.).
Fangirl

Simon şi-a dat din ochi părul castaniu-auriu şi a oftat.

- Doar pentru că nu îmi vineîn minte niciun exemplu de vampir erou,


nu înseamnă că aşa ceva nu există.

Baz s-a oprit din încercarea de a-şi face cufărul să leviteze şi i-a zâmbit
lui Simon, dezvelindu-şi un colţ strălucitor.

-Personajele pozitive se îmbracă în alb, a zis Baz. Ai încercat vreodată


să cureţi pete de sânge de pe o pelerină albă?

Căminul Selleck era chiar în mijlocul campusului universitar.


Puteai merge să mănânci acolo, chiar dacă nu erai cazat în el. De
obicei, Cath le aştepta pe hol pe Wren şi Courtney, ca să nu trebuiască
să intre singură în cantină.
-Cum e colega ta de cameră? O întrebă Courtney în timp ce
înaintau la coada din faţa bufetului cu salate.
O întrebase ca şi cum ea şi Cath erau prietene vechi, ca şi cum
Cath ar fi ştiut despre Courtney mai multe decât că îi place să
mănânce brânză de vaci cu piersici.
Bufetul suedez de la Selleck era ciudat de tot. Brânză de vaci cu
piersici, compot de pere cu caşcaval ras.
-Ce-i asta? se interesă Cath, ridicând un polonic de salată de
fasole verde cu fasole boabe.
-Poate că-i vreo altă specialitate din Nebraska de vest, zise
Wren. Avem băieţi în cămin care poartă pălării de cowboy tot timpul,
chiar şi când se plimbă pe hol.
-Mă duc să găsesc o masă, spuse Courtney.
-Hei, zise Cath urmărind-o pe Wren cum îşi umplea farfuria cu
legume, am scris noi două vreo poveste în care Simon şi Baz dansau?
RAINBOW ROWELL

-Nu-mi amintesc, făcu Wren. De ce? Scrii tu o scenă de dans?


-Ei valsează. Sus, pe metereze.
-Ce romantic, spuse Wren uitându-se după Courtney prin sală.
-Mi-e teamă să nu-l fac pe Simon să pară prea sentimental.
-Simon este sentimental.
-Mi-aş fi dorit să citeşti şi tu asta, adăugă Cath, urmând-o către
masă.
-Nu o citesc deja toţi puştii de clasa a noua din America de
Nord? replică Wren aşezându-se lângă Courtney.
-Şi din Japonia, spuse Cath luând loc. Sunt straniu de populară
în Japonia.
Courtney se aplecă spre Cath, ca şi cum aflase şi ea marele secr
et, şi zise:
-Cath, Wren mi-a spus că scrii povestiri cu Simon Snow. Ce
grozav! Sunt un mare fan al lui Simon Snow. Am citit toate cărţile
când eram mică.
Cath îşi desfăcu sandviciul şi zise sceptică:
-Nu s-au terminat încă.
Courtney luă o gură de brânză de vaci, fără să dea atenţie
faptului că fusese corectată.
-Adică seria nu s-a încheiat. Cartea a opta iese abia anul viitor,
continuă Cath.
-Spune-ne despre colega ta de cameră, o îndemnă Wren
zâmbindu-i inexpresiv.
- Nu e nimic de spus.
-Atunci inventează ceva.
Wren era nervoasă. Iar asta o enerva pe Cath. Dar apoi Cath se
gândi cât debucuroasă era, de fapt, pentru că avea mancare gătită şi
pentru că acum nu stătea de vorbă cu necunoscuti, aşa că se hotărî să
Fangirl

facă efortul de a fi drăguţă cu noua şi exuberanta colegă de cameră


a lui Wren.
-O cheamă Reagan. Are păr castaniu-roscat... Şi fumează.
Courtney strâmbă din nas.
-Fumează în cameră?
-Nu prea rămâne prin cameră.
-Şi n-aţi stat şi voi de vorbă? o întrebă Wren bănuitoare.
-Păi, ne-am salutat, zise Cath. Am vorbit cu iubitul ei puţin.
-Cum e iubitul ei? se interesă Wren.
-Nu ştiu. Înalt?
-Mă rog, au trecut doar câteva zile. Sunt sigură că o să ajungi să
o cunoşti mai bine.
Apoi, Wren schimbă subiectul, vorbind despre o întâmplare de
la o petrecere la care fusese cu Courtney. Locuiau împreună de doar
două săptămâni, dar deja aveau o groază de glume ale lor, pe care
Cath nu le înţelegea.
Cath îşi mâncă sandviciul cu carne de curcan, plus două porţii
de cartofi prăjiţi şi îşi ascunse încă un sandvici în geantă când Wren
nu era atentă.

În noaptea aceea, Reagan a rămas şi ea în cameră. (Levi nu,


slavă Domnului!) Se culcă înaintea lui Cath, care încă tasta.
-Te deranjează lumina? o întrebă Cath, arătând spre lampa care
făcea corp comun cu biroul ei. Pot s-o sting.
-E în regulă, zise Reagan.
Cath îşi puse căştile in urechi ca să nu audă zgomotele făcute de
Reagan adormind. Respiratia ei Foiala prin cearşafuri. Scârţâitul
patului. „Cum poate să adoarmă aşa uşor cu o necunoscută în
cameră?“ se întrebă Cath. Îşi lăsă căştile in urechi şi se băgă, în
sfârşit, în propriul pat şi-şi trase plapuma peste cap.
RAINBOW ROWELL

-Încă n-ai stat de vorbă cu ea? se interesă Wren săptămâna urmă


toare tot la un prânz.
-Vorbim. Ea spune: „Ai putea să închizi fereastra”, iar eu zic:
„Sigur“. Ne spunem şi „bună“, facem asta în fiecare zi. Uneori de
două ori pe zi.
-Devine ciudat, zise Wren.
-Încep să mă obişnuiesc, mărturisi Cath jucându-se cu furculița
prin piureul de cartofi.
-Tot ciudat e.
-Pe bune? Chiar vrei pe bune să începi discuţia despre cum
m-am ales cu o colegă ciudată de cameră?
Wren oftă.
-Dar iubitul ei?
-Nu l-am mai văzut de câteva zile.
-Ce faci weekendul ăsta?
-Temele, probabil. Scriu despre Simon.
-Eu şi Courtney mergem la o petrecere în seara asta .
-Unde?
-La Casa Triangle! zise Courtney.
O spusese cu tonul ăla cu care fraierii vorbesc despre „Casa
Playboy“.
-Ce e Casa Triangle? întrebă Cath.
-E frăţia studenţilor de la Inginerie, zise Wren.
-Cum ar veni, se îmbată şi construiesc poduri?
-Da, se îmbată şi proiectează poduri. Vrei să vii?
-Nu, zise Cath luând o gură de friptură de vită cu cartofi; la
Selleck părea să fie o perpetuă cină de duminică.
Fangirl

-Tocilari beţi. Nu sunt genul meu.


-Dar ţie îţi plac tocilarii.
-Nu tocilarii care intră în frăţii, punctă Cath. Ăia fac parte
dintr-o subcategorie de tocilari de care nu sunt deloc interesată.
-L-ai pus pe Abel sa semneze un agajament de abstinență de
la bautura înainte să plece în Missouri ?
-Abel e iubitul tau ? se interesa Courtney . E dragut ?
Cath o ignora .
-Abel n-o să se transforme într-un beţiv, cofeină are intoleranţa!
-Asta e un raţionament greşit.
-Ştii că nu-mi plac petrecerile, Wren.
-Iar tu ştii ce zice tata: trebuie să încerci înainte de a spune că
un lucru nu-ţi place.
-Serios? Te foloseşti de tata ca să mă convingi să merg la
petrecerea unei frăţii? Am încercat şi chestia asta cu petrecerile. Am
fost atunci la Jesse, era şi tequila...
-Ai încercat să bei tequila?
-Nu, dar ai încercat tu, iar eu te-am ajutat să faci curat după ce
ai vomat.
-Wren zâmbi visătoare şi îşi aranjă bretonul pe frunte.
-Atunci când bei tequila e important procesul, nu rezultatul...
-O să mă suni, da? zise Cath.
-Dacă vomit?
-Dacă ai nevoie de ajutor.
-N-o să am nevoie de ajutor.
-Dar o să mă suni?
-Doamne, Cath! Da. Linişteşte-te, bine?
RAINBOW ROWELL

-Dar, domnule, a insistat Simon. Trebuie să-i fiu coleg de


cameră în fiecare an, adică în toţi aceşti ani cât vom fi la Watford?
Magul a zâmbit cu indulgenţă şi i-a ciufulit părul de culoarea
carameiului.
-Alegerea colegului de cameră este o tradiţie sacră la Watford.
Vocea lui era blândă, dar plină de fermitate.
-Ordalia v-a ales să fiţi împreună. Trebuie să aveţi grijă unul de
altul şi să ajungeţi să vă cunoaşteţi la fel de bine ca fraţii.
-Da, domnule, dar...
Simon s-a foit pe scaun şi a continuat:
-Ordalia trebuie să ti făcut o greşeală. Colegul meu de cameră e
un nenorocit. S-ar putea să fie chiar malefic. Săptămâna trecută,
cineva mi-a vrăjit laptopul ca să nu se mai deschidă. Şi ştiu că el a
fost! L-am văzut râzând pe înfundate.
Cu gesturi pline de solemnitate, magul şi-a mângâiat de câteva
ori barba scurtă şi ascuţită, care abia reuşea să-i acopere bărbia.
-Ordalia v-a potrivit, Simon. Eşti menit să îi porţi de grijă
colegului tău.

(Fragment din capitolul 3


al volumului Simon Snow şi cel de-al doilea şarpe,
copyright © 2003, Gemma T. Leslie)
Fangirl

PATRU

Veveriţele din campus erau mai mult decât domesticite , practic


deveniseră experte în abuzuri domestice. Când mâncai ceva, te t
rezeai cu ele fix lângă tine chiţăind.
-Ia-o, zise Cath, aruncând o bucată de baton cu capşuni şi soia
în direcţia veveriţei grase şi roşcovane de la picioarele ei.
Îi făcu o poză cu telefonul şi i-o trimise lui Abel.
„veveriţa abuzatoare“, scrise ea în mesaj.
Abel îi trimisese imagini cu camera lui, de fapt, cu
apartamentul lui de la Missouri Tech, şi poze cu el alături de cei cinci
colegi de apartament, care arătau ca tocilarii din Teoria Big Bang.
Cath încercă să-şi imagineze cum ar fi s-o roage pe Reagan să se foto
grafieze împreună şi izbucni în râs un pic cam prea tare. Veveriţa
înlemni speriată. Nu o luă la goană.
Miercurea şi vinerea, Cath avea patruzeci şi cinci de minute
libere între cursul de biologie şi cel de creaţie literară, pe care, în
ultima vreme, şi le petrecea chiar aici, pe acest petic de iarbă umbrit
de lângă Litere. În acest loc nu o deranja nimeni. Nimeni, în afară de
veverițe.
Îşi verifică mesajele, chiar dacă soneria mobilului nu se auzise.
Ea şi Abel nu vorbiseră propriu-zis de când plecase Cath la
facultate în urmă cu trei săptămâni, dar el îi trimisese mesaje. Şi e-mai
luri, din când în când. Spunea că e bine şi că în Missouri concurenţa
era deja foarte mare.
„Fiecare dintre studenţii de aici era cel mai deştept din clasa lui,
la liceu.“
Cath rezistase impulsului de a-i răspunde:„În afară de tine, nu?“
Doar pentru că Abel luase nota maximă la testul de ma tematică
din cadrul examenului de admitere, nu însemna că era cel mai deştept
RAINBOW ROWELL

elev din clasa lor. Era praf la istoria Americii şi la spaniolă şchiopăta.
Tocmai la spaniolă, pentru numele lui Dumnezeu!
Îi spusese deja lui Cath că urma să se întoarcă la Omaha de-abia
de Ziua Recunostintei, iar ea nu încercase să-l convingă să vină acasă
mai curând.
Încă nu-i era dor de el.
Din cauză că Abel nu era cu adevărat iubitul lui Cath, aşa ar fi
spus Wren. Asta era una dintre discuţiile pe care le tot purtau:
-E un iubit perfect valabil, spunea Cath.
-Zici că-i o noptieră, răspundea Wren.
-E mereu acolo când am nevoie de el.
-...Ca să-ţi pui revistele pe el.
-Ai prefera să ies cu cineva ca Jesse? Ca să ne pierdem
amândouă nopţile de weekend plângând?
-Aş prefera să te vezi cu cineva cu care să-ţi facă plăcere să te
săraţi.
-M-am sărutat cu Abel.
-Ah, Cath, termină! Îmi faci creierul să vomite.
-Sunt cu el de trei ani! E iubitul meu!
-La Baz şi Simon ţii mai mult
Evident! Nu-i corect să-l compari cu Baz şi Simon...
Îmi place de Abel. E stabil.
-Tu continui să descrii o neptieră…
Wren incepuse să iasă cu băieţi din clasa a opta (cu doi ani
înainte ca sora ei să la măcar în calcul asta). Înainte de Jesse Sandoz,
Wren nu rămăsese cu niciun baiat mai mult de câteva luni. Pe Jesse
l-a păstrat aşa de mult pentru că nu fusese niciodată convinsă că el o
plăcea cu adevărat- cel puţin asta era teoria lui Cath.
Fangirl

De obicei, Wren işi pierdea interesul pentru orice tip imediat ce


îl cucerea. Procesul de convingere era partea ei preferată
-Momentul ăla, îi explicase ea lui Cath, când îţi dai seama că
tipul se uită la tine altfel... că începe să te vadă numai pe tine.
Momentul ăla când ştii că nu mai vede nimic altceva. . .
Lui Cath îi plăcuse aşa de mult replica asta, încât i-a
împrumutat-o lui Baz câteva săptămâni mai târziu. Iar Wren s-a
enervat când a citit.
Oricum, Jesse nu fusesese niciodată pe de-a-ntregul convins.
Niciodată nu avusese ochi numai pentru Wren, nici măcar după ce
făcuseră sex toamna trecută. Iar asta o scosese pe Wren din ritm.
Cath s-a simţit uşurată când a aflat că Jesse a primit o bursă de
fotbal american în statul Iowa. Tipul nu era în stare să menţină o
relaţie la distanţă, iar Wren avea la dispoziţie cel puţin zece mii de
băieţi la Universitatea din Nebraska pe care să-i treacă prin procesul
de convingere.
Cath îi mai aruncă o bucată de baton proteic veveriţei. Dar
cineva care purta nişte pantofi brogue bleu păşi prea aproape, aşa că
veverita se sperie şi se mişcă încet deoparte.
„Veveriţele grase de campus se mişcă greu“, se gândi Cath.
Pantofii bleu mai făcură un pas către fată, apoi se opriră. Cath se uită
în sus. În faţa ei stătea un băiat. Cum ea şedea -iar el se poziţionase cu
spatele la soare -,tipul părea să aibă doi metri şi jumătate în înălţime.
Îl privi mijind ochii, dar nu îşi dădu seama cine era.
-Cath, nu-i aşa?
Îi recunoscu vocea. Era brunetul care stătuse în faţa ei la cursul
de creaţie literară. Nick.
-Aşa-i.
-Ți-ai terminat compunerea?
Doamna profesoară Piper le ceruse să scrie un text de o sută de
cuvinte din perspectiva unui obiect. Cath încuviinţă din cap, încă
privindu-l printre gene.
RAINBOW ROWELL

-Ah, scuze, zise Nick, dându-se din soare şi aşezându-se pe


iarbă lângă ea.
Îşi trânti rucsacul între genunchi.
-Şi ce obiect ai ales?
-Un lacăt, zise ea. Tu?
-Un pix, făcu el cu o grimasă. Dar mă tem ca nu cumva să fi
ales toată lumea asta.
-Nu-ţi face griji. E o idee groaznică.
Nick râse, iar Cath se uită în pământ.
-Şi crezi că o să ne pună să citim în faţa clasei ce-am scris?
Cath îşi ridică brusc privirea spre el.
-Nu! De ce ar face aşa ceva?
-Profii aşa fac, zise el, de parcă asta era o informaţie pe care
Cath ar fi trebuit să o ştie.
Nu era obişnuită să-l privească pe Nick din faţă. Avea o figură
de băieţel, cu ochi albaştri, umbriţi şi sprâncene groase şi negre, care a
proape că se uneau. Arăta ca un pasager de la clasa a treia de pe
Titanic. Sau ca un om stând la coadă pe Insula Ellis.
Necizelat, dintr-o bucată. Şi drăguţ.
-Dar nu o să avem timp să citim toţi, spuse ea.
-Probabil că o să ne împartă în grupuri întâi, continuă el pe
acelaşi ton, ca şi cum ea ar fi trebuit să ştie şi treaba asta.
-Oh... Eu sunt destul nouă pe aici.
-Eşti în anul întâi?
______
1
Insulă aflată la gura de vărsare a fluviului Hudson, în apropierea oraş
ului New York. Între 1892 şi 1954 a fost cel mai aglomerat punct de
intrare a imigranţilor în Statele Unite ale Americii.
Fangirl

Cath aprobă şi îşi dădu ochii peste cap.


-Cum a intrat un boboc la cursul ultraelitist al doamnei
profesoare Piper?
-Am cerut asta.
Nick ridică din sprancenele lui stufoase şi îşi împinse în afară
buza de jos, impresionat.
-Chiar crezi că pixul e o idee groaznică?
-Nu ştiu ce ai vrea să-ţi spun acum, îi răspunse Cath.

-Ai cumva vreo tulburare de alimentaţie? o întrebă Reagan.


Cath şedea pe pat, învăţând.
Reagan se ţinea de uşa dulapului, sărind într-un picior şi
încercând să se încalţe cu o cizmă neagră, cu toc. Probabil că se
pregătea să plece la serviciu. Reagan mereu se pregătea să plece unde
va. Pentru ea, camera era o gară de tranzit, locul unde se oprea între
cursuri şi bibliotecă, între postul de la Uniunea Studenţilor şi cel de la
Olive Garden1 . Unde îşi schimba hainele şi îşi arunca manualele şi de
unde îl lua pe Levi.
Şi uneori pe alţi tipi. Luna trecută se perindaseră un Nathan şi
un Kyle. Dar niciunul dintre ei nu părea a fi o parte permanentă din
sistemul solar al lui Reagan, aşa cum era Levi.
Iar asta îl transforma pe Levi într-o componentă a sistemului
solar al lui Cath. O întâlnise în campus în ziua respectivă şi o conduse
se până la clădirea Oldfather, povestindu-i despre nişte mănuşi pe care
şi le cumpărase din faţa Uniunii Studenţilor.
-Sunt croșetate manual. În Ecuador. Cather, ai văzut vreodată
o alpaca? Sunt cele mai adorabile lame din lume.
__________
1
Lanţ de restaurante cu specific italo-american.
RAINBOW ROWELL

Adică... imaginează-ţi cea mai drăguţă lamă, apoi imaginează-ţi


ceva şi mai drăguţ. Iar lâna lor nu e de fapt lână, ci un fel de fibre
hipoalergene...
Acum Reagan se holba la Cath, încruntându-se. Purta blugi
negri mulati şi un tricou negru. Poate că se ducea în oraş, nu la
serviciu.
-Coşul tău de gunoi e plin de ambalaje de batoane energizante.
-Te-ai uitat în gunoiul meu?
Pe Cath o cuprinse un val de furie.
-Levi căuta un loc unde să-şi arunce guma... Deci? Ai vreo
tulburare de alimentaţie?
-Nu, zise Cath, fiind destul de sigură că tot asta ar fi spus şi
dacă ar fi avut vreo tulburare de alimentaţie.
-Atunci de ce nu mănânci mâncare adevărată?
-Mănânc, rosti Cath încleştându-şi pumnii.
Îşi simţea pielea tensionată.
-Doar că nu aici.
-Eşti ca anormalii ăia care mănâncă aiurea1
-Nu, doar... începu Cath, apoi se uită în sus, în
tavan , hotărându-se că acesta era unul dintre momentele în care
adevărul e mai uşor de spus decât orice minciună. Doar că nu ştiu
unde e cantina.
-Eşti aici de mai mult de o lună.
-Ştiu.
-Şi n-ai găsit până acum cantina?
-Nu am căutat-o propriu-zis...
1
Aluzie la serialul documentar Freaky Eaters
Fangirl

-De ce n-ai întrebat pe cineva? Puteai să mă întrebi pe mine.


Cath îşi dădu ochii peste cap şi îi aruncă o privire lui Reagan.
-Chiar vrei să te deranjez cu întrebări stupide?
-Dacă întrebările sunt despre mâncare, apă, adăpost, da!
Doamne, Cath, sunt colega ta de cameră!

-Bine, rosti Cath, întorcându-se la cartea ei. Am reatinut.


-Deci, vrei să-ţi arăt unde e cantina?
-Nu, mulţumesc.
-Nu poţi să continui să trăieşti cu batoane de slăbit, în mai ai
multe.
-Ba mai am…
Reagan oftă.
-E posibil ca Levi să fi mâncat câteva...
-Îl lasi pe iubitul tău să îmi fure din batoanele proteice?
Cath se aplecă din pat ca să-şi verifice rezerva de batoane.
Toate cutiile erau deschise.
-Zice că îţi face o favoare, îi răspunse Reagan. Te forţează să-ţi
rezolvi problema. Şi nu e iubitul meu. Nu tocmai.
-E o încălcare a intimităţii! spuse Oath furioasă, uitând pentru o
clipă că Reagan era, probabil, cea mai intimidantă persoană pe care o
cunoscuse vreodată.
-Încalţă-te, îi zise Reagan. Îţi arăt unde e cantina.
-Nu!
Cath simţea deja anxietatea începând să-i toace mărunţel
stomacul în nişte bucăţele care păreau să nu-şi găsească locul.
-Nu e doar asta… Nu-mi plac locurile noi. Situatiile noi. O să fi
e multă lume si n-o să stiu unde să stau... Nu vreau să merg.
RAINBOW ROWELL

Reagan se aşeză la unul dintre capetele patului ei, cu braţele înc


rucişate.
-Te duci la cursuri?
-Bineînţeles.
-Cum?
-La cursuri e altceva. Am la ce să mă concentrez. Şi acolo e
greu, dar e tolerabil.
-Iei pastile?
-Nu!
-Poate că ar trebui.
Cath îşi împinse pumnii în saltea şi zise:
-Asta nu e treaba ta! Nici măcar nu mă cunoşti.
-De-asta nu am vrut o colegă de cameră din anul întâi.
-Până la urmă, de ce îţi pasă? Te deranjez cu ceva?
-Mergem să luăm cina chiar acum.
-Ba nu, nu mergem.
-Ia-ţi legitimatia de student.
-Nu vin la cină cu tine. Nici măcar nu mă placi!
-Ba te plac cât de cât, zise Reagan.
-E ridicol!
-Doamne Dumnezeule, nu ţi-e foame?
Cath strângea din pumni atât de tare, încât nodurile degetelor
i se albiseră.
Se gândea la o friptură de pui. Şi la cartofi gratinaţi. Şi la o
plăcintă cu rubarbă şi căpşuni. Şi se întreba dacă la cantina căminului
Pound exista aparat de îngheţată, ca la Selleck.
Fangirl

Şi se gândi la victorie. La cum lăsa să chestia asta, orice ar fi


fost, să iasă victorioasă... Nebunia din capul ei. Cath: zero puncte.
Nebunia: un milion de puncte.
Cath se aplecă în faţă, apăsând cu mâinile în dreptul stomacului
făcut ghem.
Apoi se ridică cu câtă demnitate îi mai rămăsese şi-şi încălţă
tenişii Vans.
-Am mâncat mâncare adevărată... murmură ea. Iau prânzul cu
sora mea la Selleck.
Reagan deschise uşa.
-Atunci de ce nu mănânci şi aici?
-Pentru că am aşteptat prea mult. Am intrat într-un bIocaj! E
greu de explicat…
-Serios, de ce nu iei pastile?
Cath trecu pe lângă ea, ieşind din cameră.
-Eşti psihiatru acreditat? Sau doar te prefaci?
-Eu iau pastiie, spuse Reagan. Sunt o minune!

Nu există niciun moment penibil la cantină, nu statu în uşă, cu


tava în mână, fără să ştie încotro să meargă, ce loc neînsemnat să-şi
aleagă
Reagan se aşeză la prima masă pe jumătate liberă pe care o
găsi. Nici măcar nu se deranjă să dea din cap către oamenii care
stăteau deja la masa respectivă.
-N-o să întârzii la serviciu? o întrebă Cath.
-Ies în oraş… Dar întâi aveam de gând să mănânc aici, Oricum
plătim toate mesele astea, aşa că am putea profita
Pe tava lui Cath erau o farfurie cu budincă de ma. camane şi
două boluri de varză de Bruxelles. Murea de foame.
RAINBOW ROWELL

Reagan luă o gură mare de salată cu paste. Părul lung îi aluneca


se pe umeri. Avea zeci de nuanţe roşietice şi aurii, niciuna tocmai
naturală.
-Tu chiar mezi că nu te plac? întrebă ea cu gura plină.
Cath înghiţi în sec. Ea şi Reagan nu avuseseră nicio conversaţie
până acum, darămite una serioasă.
-Hm... Mi se pare că nu prea îţi doreşti o colegă de minieră.
-Păi, nu îmi doresc, se încruntă Reagan.
Făcea asta la fel de des pe cât zâmbea Levi.
-Dar asta n-are legătură cu tine.
-Atunci de ce stai la cămin? Nu eşti în anul întâi, nu? „Nu ştiam
că studenţii din ultimii ani sunt repartizaţi în camere comune.
-N-am de ales, zise Reagan. E o chestie inclusă în bursă.
Trebuia să primesc camera mea anul ăsta, eram pe listă, iar toate
camerele individuale erau ocupate.
-Imi pare rău, zise Cath.
-Nu e din vina ta.
-Nici eu nu voiam să am colegă de cameră, spuse Cath. Adică...
eu credeam că o să stau cu sora mea.
-Ai o soră care învaţă aici?
-Geamănă.
-Bleah! Ce aiurea!
-De ce zici că e aiurea? întrebă Cath.
-Pentru că este. Îmi dă fiori. E ca şi cum ai avea o sosie. Sunteţi
gemene identice?
-Teoretic, da.
-Bleah! făcu Reagan cutremurându-se teatral.
Fangirl

-Nu e ceva care să-ţi dea fiori, spuse Cath. Ce-i în neregulă cu
tine?
Reagan se strâmbă şi se cutremură din nou.
-Şi de ce nu stai cu sora ta?
-A vrut să cunoască oameni noi.
-Ai spus-o ca şi cum s-a despărţit de tine. Cath împunse cu
furculiţa încă o bucată de varză de Bruxelles.
-Stă în căminul Schramm, zise ea uitându-se în jos, în tavă.
Când îşi ridică din nou privirea, văzu că Reagan o măsura
încruntată.
-Mă faci să îmi fie milă de tine din nou.
Cath îşi îndreptă furculita spre Reagan.
-N-are de ce să-ţi fie milă. Nu vreau să-ţi fie milă de mine!
-Nu mă pot abţine. Eşti jalnică.
-Nu sunt!
-Eşti. Nu ai prieteni, sora ta te-a părăsit, ai o tulburare de
alimentaţie... Şi o pasiune ciudată pentru Simon Snow.
-Nu sunt de acord cu nimic din ce ai spus.
Reagan mesteca. Încruntată. Purta un ruj roşu-închis.
-Am mulţi prieteni, spuse Cath.
-Nu i-am văzut niciodată.
-De-abia am ajuns aici. Majoritatea prietenilor mei S-au dus la
alte universităţi. Sau sunt prieteni de pe internet.
-Prietenii de pe internet nu se pun.
-De ce nu?
Reagan dădu din umeri cu dispreţ.
-Şi nu am o pasiune ciudată pentru Simon Snow, continuă Cath.
Sunt doar foarte activă în fandom1.
RAINBOW ROWELL

-Ce naiba e ăla „fandom“?


-N-ai cum să înţelegi, oftă Cath, dorindu-şi să nu fi folosit
cuvântul acesta, ştiind că, dacă ar fi încercat să se explice n-ar fi făcut
decât să complice situaţia în care se afla .
Reagan nu ar crede (sau nu ar înţelege realitatea); Cath nu era
doar un simplu fan Simon Snow. Era unul dintre adevăraţii fani. Un
fan cunoscut pe internet după numele mic, un fan care avea fani, la
rândul său.
Dacă i-ar fi zis lui Reagan că povestirile pe care ea le scria
despre Simon aveau în mod constant peste douăzeci de mii de cititori,
Reagan ar fi râs de ea.
Şi oricum, dacă ar fi spus asta cu voce tare, s-ar fi considerat o
nesimţită.
-Ai capete de Simon Snow pe birou.
-Sunt busturi de colecţie.
-Mi-e milă de tine şi o să fiu prietena ta.
-Nu vreau să fiu prietena ta, spuse Cath cu toată fermitatea de
care era în stare. Mie chiar îmi place că nu suntem prietene!
-Şi mie, adăugă Reagan. Îmi pare rău că ai distrus asta fiind aşa
de jalnică.

______
1
Comunitate de fani foarte devotaţi, creată în jurul unui interes
comun.
Fangirl

Bun venit pe Fan-Fixx.net, locul unde povestea nu se termină ni


ciodată.
Găsiţi aici un forum şi o arhivă administrate de voluntari Accep
tăm texte literare de calitate din partea tuturor faniior. \mplică-te ca vo
luntar sau fă o donaţie aici. Fă-ţi profit de autor FanFIxx.net aici. Treb
uie să ai minimum treisprezece ani ca să poti trimite texte sau coment
a pe FanFiXx.net.
(Mesajul de bun venit de pe prima pagină a siteuiui FanFIxx. net,
primit în data de 1 iulie 2011)
RAINBOW ROWELL

CINCI

-Te rog, nu mă obliga să stau pe jos, aici, pe hol, zise Levi.


Cath păşi peste picioarele lui întinse, ca să ajungă la uşa camerei.
-Am de învăţat.
-Reagan întârzie şi deja am aşteptat aici jumătate de oră, rosti
Levi, apoi îşi coborî vocea şi adăugă şoptit-, Vecina voastră cu cizme
Ugg roz tot iese să stea de vorbă cu mine. Fie-ţi milă!
Cath se încruntă la el.
-N-o să te deranjez deloc. O aştept pe Reagan în linişte, atât.
Cath îşi dădu ochii peste cap şi intră, lăsând uşa deschisă în
urma ei.
-Înţeleg de ce tu şi Reagan v-aţi împrietenit aşa de uşor, spuse
el ridicându-se ca s-o urmeze în cameră. Uneori sunteţi extrem de
nesuferite.
-Nu ne-am împrietenit.
-Eu am auzit altceva... Hei, acum că mănânci la cantină, îmi dai
mie batoanele tale proteice?
-Mi-ai mâncat deja din ele, se indignă Oath, aşezându-se la
birou şi deschizându-şi laptopul.
-M-am simţit prost că am făcut treaba asta pe furiş.
-Mă bucur.
-Dar nu-i aşa că eşti mai fericită acum? o întrebă aşezându-se la
un capăt al patului ei, rezemându-se de perete şi încrucişându-şi
picioarele lungi în dreptul glenelor. Deja pari mai întremată.
-Hm, mulţumesc?
-Deci?
Fangirl

-Ce?
-Pot să iau un baton? zâmbi el larg.
-Eşti incredibil.
Levi se aplecă să caute cutia de batoane de sub pat.
-Blueberry Bliss este preferatul meu…
Cath chiar era mai fericită acum. (Nu că ar fi recunoscut asta în
faţa lui Levi.) Până acum, faptul că Reagan alesese să facă o faptă
bună împrietenindu-se cu ea, nu ceruse cine ştie ce de la Cath. Trebui
a doar să meargă la cantină împreună cu colega ei de cameră şi să-i
ţină isonul când făcea mişto de toată lumea care trecea pe lângă masa
lor.
Lui Reagan îi plăcea să stea lângă bucătărie, exact acolo unde
coada din faţa Vitrinelor bufetului se încheia, iar oamenii se risipeau
prin sala de mese. Îl numea „punctul de observaţie“. Nimeni nu scăpa
de remarcile ei.
-Uite, spusese ea cu o seară în urmă. E Şchiopu'. Cum crezi că
şi-a rupt piciorul?
Cath îşi ridicase privirea spre tipul respectiv, un personaj
periculos de sofisticat, cu păr ciufulit şi ochelari supra dimensionaţi.
-Probabil ca s-a împiedicat în propria barbă.
-Ha! făcuse Reagan. Iubita lui îi duce tava. Uită-te la ea! Ce
prinţesă! Unde crezi că s-au întâlnit într-o reclamă la American
Apparel?
-Sunt aproape sigură că s-au cunoscut la New York, iar le-a luat
cinci ani ca să ajungă până aici.
-Oh, Lupoaica la dreapta, spusese Reagan entuziastă.
-Are brelocul ăla cu coadă de blană?
-Nu ştiu, stai să văd... Nu. La naiba!
Îmi cam place coada ei, zisese Cath zâmbind cu drag spre fata
grăsuţă, cu păr negru, vopsit.
RAINBOW ROWELL

-Dacă Dumnezeu m-a adus în calea ta ca să te împiedic să porţi


aşa o tâmpenie, atunci mă supun vrerii Lui, rostise Reagan.
După părerea lui Reagan, Cath era deja problematic de ciudată.
-E îndeajuns de grav că ai postere cu Simon Snow desenate
manual, îi spusese Reagan în seara de dinainte, în timp ce se pregătea
de culcare. Dar chiar sunt necesare şi posterele gay cu Simon Snow?
Cath se uitase în sus la desenul de deasupra biroului ei, care îi
înfăţişa pe Simon şi Baz ţinându-se de mână.
-Lasă-i în pace! exclamase ea. Sunt îndrăgostiţi.
-Nu-mi prea amintesc asta din cărţi.
-Când îi scriu eu, sunt îndrăgostiţi.
-Când îi scrii tu? Cum adică?
Reagan se oprise în timp ce îşi trăgea tricoul pe cap şi
adăugase:
-Nu. Ştii ceva? Nu-mi răspunde. Nu vreau să aflu. Deja mi-e
greu să te privesc în ochi.
Levi avea dreptate, se împrieteniseră rapid. Acum, când Reagan
spunea lucruri de genul ăsta, Cath era gata-gata să râdă. Dacă Reagan
lipsea de la cină, Cath se ducea singură la cantină şi se aşeza la masa
lor. Mai târziu, când Reagan se întorcea în cameră (dacă se întorcea),
Cath îi povestea tot ce ratase.
-Papuci de Plastic a vorbit in sfârşit cu Lindsay Lohan de Venez
uela, îi spunea Cath.
-Slavă Domnului! îi răspundea Reagan, aruncându-se în patul
ei. Mă termina tensiunea sexuală dintre ei.
Cath nu era sigură unde se ducea Reagan în nopţile când nu
venea înapoi la cămin. Poate că rămânea la Levi. Cath îşi mută acum
privirea asupra lui Levi…
Era tot pe patul lui Cath, mâncând cel de-al doilea baton
Blueberry Bliss. Purta blugi negri şi un tricou la fel. Poate că Levi luc
ra şi el la Olive Garden.
Fangirl

_ Eşti chelner? îl întrebă ea.


-Momentan? Nu.
-Lucrezi la raionul Lancome?
-Ce? râse el.
-Încerc să-mi dau seama de ce te imbraci în negru din cap până
în picioare.
-Poate pentru că sunt un rocker supărat, dar numai în anumite
zile, zise el zâmbind.
Cath nu şi-l putea imagina pe Levi în rolul de rocker supărat,
pentru că avea cel mai zâmbitor chip pe care îl văzuse vreodată.
Surâsul îi cuprindea toată faţă, de la bărbie până la linia părului.
Fruntea i se încreţea, ochii îi sclipeau. Până şi urechile participau la
zâmbet: tresăreau de zici că erau ale unui căţel.
-Sau poate că lucrez la Starbucks.
-Serios? pufni ea.
-Serios, îi răspunse el, încă zâmbind. Într-o bună zi ai nevoie de
asigurare medicală şi nu ți se mai pare atât de ciudat să lucrezi la
Starbucks.
Asa ii făceau mereu Levi şi Reagan: îi tot aminteau cât de
tânără şi naivă era. Reagan era doar cu doi ani mai mare decât Cath.
Nu avea nici măcar vârsta necesară ca să poată bea alcool. Din punct
de vedere legal. Nu că asta ar fi contat în campus. Găseai băutură
peste tot. Wren avea deja un act de identitate fals. „Poţi să-l iei de la
mine“, îi spusese ea lui Cath. „Le spui că porţi extensii de păr. “
Cath se întreba câţi ani avea Levi. Arăta îndeajuns de mare ca
să aibă voie să bea, dar poate că părea aşa doar din cauza părului...
Nu că Levi ar fi fost chelios. Şi nici nu părea să chelească (încă).
Dar linia părului îi cobora în V spre frunte pentru ca apoi să se
retragă dramatic deasupra tâmplelor. Şi în loc să-şi aranjeze părul în
aşa fel încât să ascundă asta sau în loc să renunţe la el şi să se tundă
foarte scurt, cum ar fi făcut majoritatea băieţilor, Levi îl pieptăna în
RAINBOW ROWELL

sus şi peste cap, într-o buclă uşor neglijenta. Şi îl tot ciufulea,


atrăgând şi mai mult atenţia asupra frunţii lui late şi ridate.
Ca acum.
-La ce lucrezi acolo? o întrebă el, trecându-şi degetele prin păr
şi scărpinându-se la ceafă.
-Învăţ în tăcere.

Cath postase un singur capitol din Nu renunţa, Simon în


săptămâna aceea, capitol care avea doar jumătate din lungimea
obişnuită.
De obicei, posta ceva în fiecare seară pe pagina ei de pe
FanFixx dacă nu un capitol întreg, atunci măcar o însemnare pe blog.
Comentariile de pe pagina ei fuseseră amabile... „Ce mai faci?“
„Voiam doar să văd ce faci.“ „De-abia aştept următorul capitol!“
„Of ! Am nevoie de doza mea zilnică de Baz.“ Dar, pentru Cath, toate
astea sunau ca nişte cereri.
Obişnuia să citească şi să răspundă la fiecare comentariu primit
(comentariile erau ca nişte premii, ca şi cum ar fi primit stelute de aur
sau coroniţe de flori). Dar de când începuse să aibă succes cu
povestirea Nu renunţa, Simon, totul trecuse la un alt nivel, iar Cath
aproape că nu mai făcea faţă. Trecuse de la cinci sute de citiri per
capitol la cinci mii. În mod constant.
Apoi, unul dintre greii de pe cel mai important site pentru fani,
Fic-sation, declarase Nu renunţa ca fiind „povestirea celui de-al
optulea an“ şi, de atunci, pagina lui Cath a început să fie accesată de
treizeci şi cinci de mii de ori pe zi.
Încerca să ţină pasul cu comentariile şi întrebările, pe cât
posibil. Dar lucrurile se schimbaseră.
Acum nu mai scria doar pentru Wren şi prietenii lor de pe
vechile forumuri Snowflakes. Nu mai era vorba doar de un mic grup
de fete care, la aniversări, îşi făceau una alteia cadou tot felul de
povestiri sau care îşi trimiteau texte pe post de consolare atunci când
Fangirl

erau triste ori pur şi simplu de amuzament: „Am scris chestia asta ca
să te fac să râzi...“
Cath avea un public acum, admiratori. Erau toţi aceşti oameni
pe care nu-i cunoştea, dar care aveau aşteptări de la ea şi îi puneau la
îndoială deciziile. Uneori, chiar se întorceau împotriva ei. O vorbeau
de rău pe alte site-uri, spunând că scria bine cândva, dar că magia s-a
dus. Că Baz semăna prea tare cu cel din povestea originală sau,
dimpotrivă, că nu semăna îndeajuns. Spuneau că Simon prea o făcea
pe mironosiţa sau că Penelope a ei era prea artificială.
-Nu le eşti datoare cu nimic, îi zicea Wren, venind în patul lui
Cath, pe la trei dimineaţa, şi luându-i laptopul din mână. Culcă-te!
-O să mă culc. Doar că... vreau să termin scena asta. Cred că Ba
z o să-i spună în sfârşit lui Simon că îl iubeşte.
-O să-l iubească şi mâine.
-E un capitol important.
-Toate capitolele sunt importante.
-E diferit de data asta.
Cath spunea asta de un an.
-Asta e finalul.
Wren avea dreptate, Cath deja scrisese povestea cu Baz şi
Simon îndrăgostiţi de zeci de ori. Scrisese scena şi replica
„Snow... Simon, te iubesc!“ în cincizeci de feluri.
Dar Nu renunţa era diferit.
Era cel mai lung fan fiction al ei de până în acel moment.Textul
era deja mai amplu decât oricare dintre cărţile originale scrise de
Gemma T. Leslie, iar Cath de-abia trecuse de două treimi din lungime
.
Nu renunţa era gândit de parcă ar fi fost cea de-a opta carte din
seria despre Simon Snow, de parcă ar fi fost responsabilitatea lui Cath
să ducă la bun sfârşit toate firele narative, să se asigure că Simon
devenea Mag, că Baz cunoştea ispăşirea (Gemma nu ar fi permis asta
RAINBOW ROWELL

niciodată), că băieţii o uitau pe Agatha. .. Trebuia să scrie toate


scenele de despărţire şi pe acelea de la terminarea şcolii şi să
consemneze revelaţiile de ultim moment. .. Şi să pună în scenă ultima
luptă dintre Simon şi Monotonul Viclean.
Toţi cei din comunitatea fanilor scriau acum povestiri despre
anul al optulea. Cu toţii voiau să-şi încerce puterile cu marele final,
asta înainte să fie publicată ultima carte din seria Simon Snow în luna
mai.
Dar pentru mii de oameni, Nu renunţa era deja cel mai bun final.
Ei îi spuneau mereu lui Cath că nu se mai puteau raporta la fel
la cărţile originale după ce citiseră ce scrisese ea. („De ce îl urăşte
Gemma pe Baz?“)
Cineva începuse chiar să vândă tricouri pe Etsy1, pe care scria
„STAI CALM ŞI NU RENUNTA“, fiind imprimate cu o imagine în
care Baz şi Simon se uitau fioros unul la altul. Wren îi cumpărase lui
Cath un astfel de tricou, când ele împliniseră optsprezece ani.
Cath încercase să facă în aşa fel încât să nu i se urce la cap.
,,Aceste personaje îi aparţin Gemmei T. Leslie“, scria ea la începutul
fiecărui capitol.
-Îi apartii Gemmei, i se adresa ea posterului cu Baz de acasă, de
deasupra patului. Eu doar te iau cu împrumut.
Site de comerţ online pentru produse-unicat sau manufacturate.
-Nu l-ai luat cu împrumut pe Baz, îi zicea Wren. L-ai răpit şi
l-ai crescut ca pe copilul tău.
Când Cath stătea să scrie până târziu prea multe nopţi la rând,
când devenea obsedată de comentarii şi critici, atunci Wren venea la
ea în pat şi îi fura laptopul, ţinându-l apoi strâns la piept, ca pe un
ursuleţ de plus, în timp ce dormea.
În acele nopţi, Cath se putea duce la parter ca să continue să
scrie la calculatorul tatălui lor dacă voia neapărat, dar nu-i plăcea să o
supere pe Wren. Ascultau una de alta, chiar dacă în rest nu ar fi luat
pe nimeni altcineva în seamă.
Fangirl

„Bună tuturor“, începu Cath să scrie în jurnalul ei de pe


FanFixx. Şi-ar fi dorit ca Wren să fie cu ea ca să citească postarea
înainte s-o publice.
„Cred că e timpul să recunosc că e greu la facultate: «E greu la
facultate! Am tot mai puţin timp.» Aşa că probabil că n-o să pot să
scriu la Nu renunţa la fel de des cum mi-aş dori…
Dar nu dau bir cu fugiţii, vă promit. Şi nici nu renunţ! Deja ştiu
cum vreau să se termine. Şi n-o să am nicio clipă de linişte până nu
reuşesc să închei.“

Nick se întoarse spre banca ei imediat ce se încheie cursul.


-O să fii partenera mea, da?
-Da, zise Cath, observând o fată de pe rândul următor care se
uita la ei dezamăgită.
Probabil că îşi dorea să fie ea partenera de proiect a lui Nick.
Toată lumea trebuia să-şi găsească un coleg cu care să compună
o povestire, în afara orelor de curs, trimiţându-şi unul altuia paragrafel
e scrise. Profesoara Piper spusese că scepul exerciţiului era să-i facă
extrem de atenţi la intrigă şi la vocea naratorului şi să le ghideze
mintea pe căi pe care nu le-ar fi putut găsi pe cont propriu.
Nick voia ca ei să se întâlnească în campus, la Biblioteca Love.
(Acesta era numele bibliotecii, de-adevăratelea; vă mulţumim pentru
donaţie, domnule primar Don Lathrop Love.) Nick lucra acolo câteva
seri pe săptămână, aranjând cărţile pe rafturi.
Reagan se arătă foarte suspicioasă când o văzu pe Cath
punându-şi laptopul în rucsac după cină.
-Pleci din cămin noaptea? Ai cumva o întâlnire?
O spusese de parcă ar fi fost o glumă. Cath mergând la o
întâlnire…
-Mă văd cu cineva pentru un proiect.
-Să nu te intorci singură spre cămin dacă e târziu, îi zise Levi.
RAINBOW ROWELL

El şi Reagan îşi împrăştiaseră cursurile prin toată jumătatea de


cameră a fetei.
-Dar eu mă întorc singură tot timpul, se răsti Reagan la el.
-E altceva, îi zâmbi Levi cu căldură. Tu nu ai aparenţa asta de
Scufîţă Roşie pe care o are Cath. Tu eşti infricoşătoare.
Reagan rânji ca lupul cel mare şi rău.
-Nu cred că violatorilor le pasă prea mult dacă eşti sigură pe tin
e, zise Cath.
-Nu? făcu Levi aruncându-i o privire foarte serioasă. Eu cred că
preferă prăzile uşoare: fete cât mai tinere şi mai naive.
Reagan pufni în râs. Cath îşi prinse esarfa la gât.
-Nu sunt naivă… murmură ea.
Levi se ridică de pe patul lui Reagan şi îşi trase pe el o geacă
verde şi grea, de pânză.
-Haide, zise el.
-De ce ?
-Te conduc la bibliotecă.
-Nu e nevoie, protestă Cath.
-Nu m-am mişcat de aici de două ore. Nu mă deranjează deloc.
-Nu, serios...
-Du-te odată, Cath, spuse Reagan. Nu-i ia mai mult de cinci
minute; altfel, dacă te violează cineva, o să fie vina noastră. N-am
chef de remuşcări.
-Tu nu vii? O întrebă Levi pe Reagan.
-Doamne fereşte! E frig afară.
Chiar era frig afară. Cath mergea cât putea de repede. Având
picioare aşa de lungi, Levi păşea de parcă ieşise la plimbare.
Fangirl

Încarca să vorbească cu Cath despre bovine. Din câte îşi dădea


ea seama, Levi avea un curs la care numai despre ele învăţa. Probabil
că s-ar fi specializat în bovine, dacă ar fi existat această variantă la
facultate. Poate chiar exista.
Universitatea nu o lăsa pe Cath să uite că Nebraska e o zonă
rurală, lucru la care nu se gândise înainte să ajungă acolo. Crescuse în
Omaha, singurul oraş adevărat al statului. Cath mai străbătuse cu
maşina Nebraska, în drum spre Colorado. Văzuse câmpurile verzi şi
lanurile de porumb, dar nu-şi bătuse prea mult capul cu chestiile astea.
Nu se gândise până acum la oamenii care locuiau acolo.
Levi şi Reagan erau dintr-un orăşel numit Arnold, despre care
Reagan zicea că arăta şi mirosea ca o grămadă de bălegar.
-Tinutul lui Dumnezeu, îi spusese Levi la un moment dat. De
fapt, al tuturor zeilor. Lui Brahma şi lui Odin le-ar plăcea foarte mult
acolo.
Levi continua să vorbească despre bovine, deşi ajunseseră deja
la bibliotecă. Cath păşi pe prima treaptă ţopăind de frig De acolo, era
aproape la fel de înaltă ca el.
-Înţelegi ce vreau să spun? o întrebă el.
-Vacile sunt rele, bovinele sunt bune, aprobă ea din cap.
-Vacile sunt bune, bizonii -şi mai buni! o corectă el.
Apoi zâmbi leneş, în colţul gurii.
-Toate astea sunt lucruri foarte importante, înţelegi? De-asta
ţi le spun.
-Vitale, adăugă ea. Ecosisteme. Pânze freatice. ChiţCani pe cale
de dispariţie.
-Sună-mă când termini, Scufiţo!
„Ba nu“, se gândi Cath. ,,Nici măcar nu-ţi ştiu numărul de
mobil.“
Levi se îndepărta deja.
-O să fiu în camera ta, îi zise el peste umăr. Sună-mă acolo.
RAINBOW ROWELL

Biblioteca avea şase niveluri, plus încă două la subsol. Acestea


din urmă, unde se aflau rafturile, fuseseră foarte straniu gândite şi
erau accesibile numai pe anumite scări. Aproape că-ţi dădeau senzaţia
că depozitele de carte erau ascunse sub alte clădiri de prin campus.
Nick lucra în partea nordică a subsolului, într-o încăpere albă şi
lungă. Zici că era o bază militară pentru lansarea de rachete, plină însă
cu rafturi de cărţi. Oriunde te aflai, auzeai un huruit şi, deşi Cath nu
vedea ventilatoarele, se simţea curent în unele părţi din încăpere. La
masa unde stăteau, Nick fusese nevoit să pună un pix peste caietul
deschis, ca să nu îi fluture paginile.
Băiatul prefera să scrie de mână.
Cath încerca să-l convingă că ar fi fost mai bine să scrie pe rând
la laptopul ei.
-Dar atunci n-o să observăm diferenţele, zise el. N-o să mai
sesizăm că sunt două mâini diferite care scriu.
-Nu pot să gândesc scriind pe hârtie, spuse ea.
-Perfect, făcu Nick. Exerciţiu] ăsta trebuie să te scoată din zona
ta de confort.
-Bine, zise ea, oftând.
Nu mai avea rost să se certe cu el, Nick îi împinsese deja
laptopul la o parte.
-Bine, rosti el luându-şi stiloul şi desfăcându-i capacul cu dinţii.
Încep eu.
-Stai! Haide să stabilim ce fel de povestire scriem.
-O să vezi tu.
-Nu e corect.
Cath se aplecă în faţă spre foaia albă de hârtie.
-Nu vreau să scriu despre... cadavre sau despre... trupuri goale.
-Deci nu vrei să scrii despre trupuri.
Fangirl

Nick avea un scris neglijent, doar parţial descifrabil. Era


stângaci, aşa că întindea cerneala albastră pe toată foaia în timp ce
scria.
„Ar trebui să scrii cu carioca“, se gândi Cath, încercând să
citească de pe partea cealaltă a mesei. Când Nick îi întinse caietul, lui
Cath îi fu greu să-i înţeleagă scrisul chiar dacă acum nu mai citea
de-a-ndoaselea.
-Ce ai scris aici? întrebă ea arătând cu degetul un cuvânt.
-„Retina.“

Fata stă intr-o parcare. Şi stă sub un felinar: Iar părul ei e atât de blond, încât
străluceşte ca o lumină în faţa ta. Îţi arde retina şi toat nenorocitele alea de celule cu
conuri, pe rând. Fata se întinde spre tine şi te apucă de tricou. Se ridică pe vârfuri
acum. Încearcă să se apropie de tine. Miroase a ceai negru şi a American Spirits... Şi în
momentul în care gura ei îţi atinge urechea, te intrebi dacă îţi mai ştie numele.
-Scriem deci la timpul prezent? zise Cath.
-Şi la persoana a doua, confirmă Nick.
Cath se încruntă la el.
-Ce nu-i bine? o întrebă el. Nu-ţi plac poveştile de dragoste?
Cath simţea că se înroşeşte şi încercă să se stăpânească „Stai
calmă, Scufiţo!“. Se aplecă spre rucsac să caute un pix .
Îi era greu să scrie altfel decât la calculator şi îi era greu să se
concentreze în timp ce Nick o urmărea de parcă tocmai o pusese în
dificultate.

-Te rog, nu-i spune mamei, chicoteşte ea.


RAINBOW ROWELL

-Ce parte să omit? o întrebi tu. Cea cu părul? Sau cea cu


ţigările astea tâmpite, de hipster?

Te trage de tricou insistent, iar tu o impingi de parcă are


doisprezece ani. Practic, cam atâţia are. E atât de tânără... Iar tu eşti atât de
obosit. Şi ce-o să creadă Dave despre tine, dacă pleci de la prima voastră
întâlnire doar ca să ai grijă de surioara ta cea prostuţă şi enervant de blondă?

-Eşti naşpa, Nick, îţi zice ea.

Se clatină pe picioare. Se învârte din nou în jurul felinarului de pe stradă.

Cath întoarse caietul invers şi i-l întinse înapoi lui Nick.


El îşi împinse limba prin interiorul obrazului şi zâmbi.
-Deci naratorul nostru e gay... făcu el. Şi îl cheamă la fel ca pe
mine.
-Ador poveştile de dragoste, spuse Cath.
Nick mai dădu din cap de câteva ori.
Şi apoi începură amândoi să râdă.
Fangirl

***

Era aproape ca înainte, ca atunci când scria cu Wren, stând


amândouă în faţa computerului, trecându-şi tastatura de la una la alta
şi citind cu voce tare ce scria cealaltă.
Cath se ocupa mai ales de dialoguri. Wren se pricepea mai bine
la intrigă şi la crearea atmosferei. Uneori, Cath scria toate replicile, iar
Wren venea pe urmă şi adăuga părţile ei, hotărând unde erau în acel
moment Baz şi Simon şi încotro se îndreptau. Odată, Cath scrisese ce
va ce, în opinia ei, trebuia să fie o scenă de dragoste, dar Wren
transformase totul într-un duel cu săbii.
Chiar şi după ce încetaseră să scrie împreună, Cath continuase
să o urmărească pe Wren prin toată casa, implorând-o să o ajute, de fi
ecare dată când nu reuşea să-i determine pe Simon şi Baz să facă şi
altceva decât să tot vorbească.
Nick nu era Wren.
Făcea pe şeful şi se cam dădea în spectacol. Şi, evident, era
băiat. De aproape, ochii îi erau şi mai albaştri,iar sprancenele lui
păreau insufletite. Îşi lingea buzele în timp ce scria, apăsându-şi limba
pe dinţii din faţă.
Spre cinstea lui, trecu destul de repede peste partea gay. Chiar
şi atunci când Oath îl înzestră pe Nick cel fictiv şi gay cu sprâncene
groase şi negre şi cu pantofi brogue bleu.
Lui Nick cel real îi era greu să-şi aştepte rândul. Îi lua lui Cath
caietul din mână înainte ca ea să termine de scris, iar pixul său verde
lăsa o dungă de-a lungul paginii.
-Stai, îi spunea ca atunci.
-Nu, am o idee... Iar tu eşti pe punctul de a o face praf.
Cath încerca să-şi adapteze paragrafele ca să semene cu felul în
care scria Nick, dar propriul ei stil continua să se simtă. Se bucură
când îşi dădu seama că şi Nick încerca să o imite.
RAINBOW ROWELL

După câteva ore, Cath căsca, iar povestirea lor ajunsese de două
ori mai lungă decât trebuia să fie.
-O să dureze o groază s-o trecem pe calculator, remarcă ea.
-Atunci n-o facem. O predăm aşa.
Cath se uită la paginile mânjite de cerneală albastră şi pix verde.
-E singurul nostru exemplar.
-Da, deci vezi să nu-l pape căţelul, zise el închiZându-şi
fermoarul hanoracului gri, apoi se întinse după geaca de blugi
jerpelită.
-E miezul nopţii. Trebuie să pontez.
Căruciorul de lângă masa lor era încă plin cu cărţi.
-Şi ce faci cu astea? îl întrebă Cath.
O să se ocupe de ele fata din tura de dimineaţă. Ca să-i vină
pofta de viaţă.
Cath luă caietul lui Nick, rupse cu grijă paginile cu povestirea
lor şi le puse în rucsac, apoi îl urmă pe băiat pe scările în spirală. Nu
se întâlniră cu nimeni în drum spre parter.
Acum, se simţea altfel în preajma lui. Altfel decât cu câteva ore
în urmă. Era distractiv. Cath nu-şi mai simţea eul îngropat sub straturi
şi straturi de teamă şi anxietate diagnosticabilă. Mergeau unul lângă
altul pe scări şi vorbeau ca şi cum încă îşi mai pasau caietul.
Ajunseră afară şi se opriră pe trotuar.
Cath simţi cum nervozitatea începea din nou să o cuprindă, înce
t-încet. Cu stângăcie, încercă să-şi închidă nasturii jachetei.
-Bine, zise Nick, punându-şi rucsacul în spate. Ne vedem la
curs?
-Da. O să am grijă să nu pierd romanul nostru.
-Primul nostru roman, adăugă el pornind pe aleea care ieşea din
campus. Noapte bună!
Fangirl

-Noapte bună!
Îl privi cum se îndepărtează, cu părul lui negru cu reflexii
albastre în lumina lunii...
Şi apoi, Cath îşi dădu seama că era singură pe terenul dintre
clădiri. Doar ea şi cei vreo sută de copaci pe care nici nu-i observase
pe timp de zi. Luminile bibliotecii se stinseră în spatele ei, făcând
umbra lui Cath să dispară.
Fata oftă şi îşi scoase telefonul. Primise două mesaje de la Abel.
Le ignoră. Sună la numărul din camera ei, sperând că Reagan nu se
culcase încă.
-Alo? răspunse colega ei de cameră la al treilea ţârâit.
Se auzea muzică de acolo.
-Sunt Cath.
-Ei, bună, Cath. Cum a fost întâlnirea?
-Nu a fost o... Uite, eu o să vin spre cămin. Ajung repede. Sunt
deja pe drum.
-Levi a plecat spre tine imediat ce a auzit telefonul sunând. Ai
putea să-l aştepţi.
-Nu era nevoie să...
-O să fie mai multă bătaie de cap dacă nu te găseşte.
-Bine, cedă Cath. Mulţumesc, atunci...
Reagan închise.
Cath rămase lângă un felinar, ca Levi s-o poată vedea, şi
încercă să adopte atitudinea vânătorului, nu pe cea & fetiţei cu coşuleţ
ul. Levi apăru mult mai repede decât se aşteptase Cath, fugind spre ea
pe alee . Chiar şi când alerga părea relaxat. Cath o luă spre el, ca
măcar să-l scutească de câţiva paşi în plus.
-Catherine, zise el, oprindu-se alături, întorcându-se apoi în
sensul ei de mers. Eşti întreagă!
-Nu mă cheamă aşa.
RAINBOW ROWELL

-Doar Gather, nu?


-Cath.
-Te-ai rătăcit prin bibliotecă?
-Nu.
-Eu mereu mă pierd prin bibliotecă, chiar dacă mă duc des
acolo. De fapt, cred că, cu cât mă duc mai des, cu atât mă rătăcesc mai
mult! De parcă biblioteca începe să mă cunoască mai bine şi îşi dezvă
luie în faţa mea noi culoare.
-Petreci mult timp la bibliotecă?
-Da, chiar petrec mult timp.
-Cum e posibil, din moment ce eşti mereu la mine în cameră?
-Păi, unde crezi că dorm?
Când se uită spre el, Cath văzu că zâmbea larg.
Fangirl

Simon s-a făcut covrig în pat, ca un unicorn mic şi rănit. Tinea


peticul de catifea verde lipit de faţa lui plină de lacrimi.
-Eşti bine? l-a întrebat Basil.
Era clar că n-ar fi vrut să pună întrebarea. Era clar că i se părea
cam de prost gust să vorbească cu duşmanul lui dintotdeauna.
-Lasă-mă-n pace! s-a răstit Simon, înecându-se în lacrimi şi
urându-l pe Basil chiar mai mult decât de obicei. Era mama mea.
Basil s-a încruntat. Şi-a mijit ochii cenuşii şi umbriti şi şi-a
încrucişat mâinile la piept, ca şi cum se silea să rămână locului. Ca şi
cum nu-şi dorea să facă altceva decât să mai arunce asupra lui Simon
o vrajă de strănut.
-Ştiu, a zis Basil aproape furios. Ştiu prin ce treci. Şi eu mi-am
pierdut mama.
Simon şi-a şters mucii pe mâneca iachetei şi s-a ridicat încet în
capul oaselor, cu ochii la fel de mari şi de albaştri precum A Opta
Mare. „Oare Basil minte? N-ar fi de mirare... Dobitocul!“

(Fragment din Prieteni pe viaţă... şi dincolo de ea,


publicat în august 2006 pe site-ul FanFixx.net;
autoare: Magicath şi Wrenegade)
RAINBOW ROWELL

ŞASE

-Tată? Sună-mă.
...
-Sunt tot eu, Cath. Sună-mă.
...
-Tată, nu mai ignora mesajele mele vocale. Tu îţi verifici
mesageria? Ştii cum să faci asta? Dar şi dacă nu ştii, tot ai văzut
apelurile nepreluate de la mine. Sună-mă înapoi, da?
...
-Tată. Sună-mă. Sau sun-o pe Wren. Ba nu,sună-mă pe mine.
Sunt îngrijorată din cauza ta. Şi nu-mi place să-mi fac griji din
cauza ta.
...
-Nu mă face să-i sun pe vecini. O să vină la uşă să te verifice,
iar cum tu nu vorbeşti spaniolă, o să fie jenant.
...
-Tată?
-Bună, Cath.
-Tată! De ce nu m-ai sunat? Ti-am lăsat un milion de mesaje.
-Mi-ai lăsat mult prea multe mesaje. N -ar trebui să mă suni.
Nici măcar n-ar trebui să te gândeşti la mine. Eşti la facultate acum.
Vezi-ţi de viaţă!
-Eu am plecat la şcoală, tată, atât. Nu e ca şi cum ne-am fi
despărţit din cauza unor neînţelegeri ireconciliabile.
Fangirl

-Am urmărit multe episoade din 9021011, draga mea. Părinţii


nici măcar nu mai apar, în serial după ce Brandon şi Brenda pleacă la
facultate. Asta e momentul tău... Ar trebui să mergi la petrecerile frăţii
lor şi să te impaci cu Dylan.
-De ce ţine toată lumea să mă duc la petrecerile frăţiilor?
-Dar cine vrea să mergi la petrecerile frăţiilor? Eu glumeam.
Nu-ţi pierde timpul cu tipii din frăţii, Cath. Nu fac decât să se îmbete
şi să se uite la 90210.
-Tată, ce mai faci?
-Sunt bine, draga mea.
-Te simţi singur?
-Da.
-Mănânci?
-Da.
-Ce mănânci?
-Mâncare sănătoasă.
-Ce ai mâncat azi? Nu minţi!
- O chestie ingenioasă, pe care am descoperit-o la
QuikTrip: un cârnat băgat într-o clătită, care apoi sunt minunat prăjite
împreună într-un aparat de hot-dog…
-Tată!
-Haide, Cath, mi-ai z-is să nu mint.
-Nu poţi să te duci până la o alimentară sau la un alt
magazin de genul ăsta?
-Ştii că urăsc alimentarele.
-Se găsesc şi fructe la QuikTrip.
__________
1
Beverly Hills, 90210, serial american de televiziune.
RAINBOW ROWELL

-Serios?
-Da. Să întrebi.
-Ştii că urăsc să întreb.
-Mă faci să stau îngrijorată din cauza ta.
-Ni-ţi face griji pentru mine, Cath. O să mă uit după fructe.
-Ce compromis jalnic...
-Bine, o să merg la alimentară.
-Să nu minţi! Promiţi?
-Promit!
-Te iubesc!
-Şi eu te iubesc! Spune-i surorii tale că o iubesc.
...
-Cath, tata sunt. Ştiu că e târziu şi că probabil te-ai culcat
deja. Adică, sper că te-ai culcat! Dar mi-a venit o idee. E o idee groza
vă. Sună-mă!
...
-Cath? Tot eu sunt. Şi tot târziu e, dar nu mai aveam răbdare
să-ţi spun asta. Iţi aduci aminte că mi-aţi zis că vreţi o toaletă la etaj?
Camera voastră e fix deasupra băii. Am putea să punem o trapă. Şi o
scară. Ar fi un fel de scurtătură secretă către baie. Nu-i o idee
grozavă? Sună-mă! Sunt tata.
...
-Cath! Nu o scară obişnuită, ci o bară din aceea cum au
pompierii! Aşa că tot va trebui să urci scara principală, ca sa ajungi în
camera ta… Dar, Cath, o bară ca pentru pompieri! Pe asta cred că
aş putea să o instalez singur. Mă rog, întâi de toate să o găsesc...
...
Fangirl

-Tată? Sună-mă.
...
-Sună-mă, da?
...
-Tată, sunt Cath. Sună-mă.

Era vineri seară, iar Cath era singură în cameră.


Încarca să lucreze la Nu renunţa, Simon, dar gândurile îi zburau
aiurea... În acea zi, la curs, profesoara Piper adusese înapoi
povestirea, cea pe care ea o scrisese cu Nick. Profesoara le umpluse
marginile foilor cu note de zece şi se schiţase pe ea însăşi, într-un colţ,
strigând: „Zeceeeeeeee!“
Invitase câteva dintre echipele de studenţi (le-a ales pe cele care
s-au descurcat cel mai bine) să citească cu voce tare în faţa clasei.
Cath şi Nick au fost ultimii, trecând povestirea de la unul la altul,
în aşa fel încât fiecare citea paragraful scris de celălalt. Au fost răsplăt
îţi cu zeci de hohote de râs, probabil pentru că Nick interpreta
de parcă ar fi fost la Shakespeare în parc1. Când se aşezaseră din nou
în bancă, Cath îşi simţise obrajii şi gâtul arzând.
După ora de curs, Nick i-a întins degetul mic. Cum ea se holba
nedumerită la el, băiatul i-a spus:
-Haide, facem un legământ.
Cath şi-a prins degetul mic de al lui, iar el a strâns mai tare.
-Parteneri de proiect, oricând avem nevoie unul de celălalt,
accepti?
Privirea lui era atât de hotărâtă, încât tot ce spunea părea de
o importanţă deosebită.
-Accept, a zis Cath evitându-i căutătura.
-Doamne Dumnezeule! a spus Nick, retrăgându-şi deja
mâna. Suntem al naibii de buni!
RAINBOW ROWELL

-Cred că a rămas în pană de zece după lucrarea noastră, a rostit


Cath urmându-l afară din clasă. Toată lumea o să primească
maximum nouă plus în următorii opt ani din cauza noastră.
-Ar trebui să repetăm experienţa, a zis el întorcându-se
brusc în prag.
Cath s-a lovit de şoldul lui, înainte să se poată opri.
-Deja am făcut un legământ, a adăugat ea, făcând un pas înapoi.
-Nu asta voiam să zic. Nu ca temă. Ar trebui să o facem pur şi
simplu pentru că ne-a ieşit bine, ştii?
Chiar le iesise bine. Cath nu se mai distrase aşa de… păi, cel
puţin de când ajunsese aici, la facultate.
-Da. Bine.
-Eu lucrez în serile de marţi şi joi, a continuat Nick .
Vrei să ne întâlnim din nou marţi? La aceeaşi oră?
-Sigur.
Şi, de atunci, Cath s-a gândit numai la asta. Se întreba ce o să
scrie. Ar fi vrut să stea de vorbă cu Wren. Cath încercase să o sune
mai devreme, dar Wren nu răspunsese. Acum era aproape ora
unsprezece...
Cath luă telefonul şi o sună.
-Da, soră-soră? se auzi Wren.
-Bună. Poţi să vorbeşti?
-Da, soră-soră, chicoti Wren.
-Ai ieşit pe undeva?
-Sunt la etajul al zecelea din căminul Schramm. Aici vin...
toţi turiştii care vizitează căminul. Este punctul de observaţie.
„Panoramă de la fereastra lui Tyler“, aşa scrie pe vederi.
___________
1
Festival de teatru în aer liber, organizat la New York.
Fangirl

Vocea lui Wren era caldă, plăcută. Tatăl lor spunea mereu
că Wren şi Cath au aceeaşi voce, doar că a lui Wren funcţiona la
treizeci şi trei de rotaţii pe minut, pe când alui Cath, la patruzeci şi
cinci… Dar acum suna diferit.
-Eşti beată?
-Am fost beată, zise Wren. Acum cred că sunt într-o altă stare.
-Eşti singură? Unde e Courtney?
-E aici. Cred că stau pe piciorul ei.
-Wren, eşti bine?
-Da, da, da, soră-soră. De-asta ţi-am răspuns la telefon. Ca să-ţi
spun că sunt bine. Ca să mă Iaşi în pace o vreme, bine-bine?
Cath îşi simţi faţa crispată, asta mai degrabă pentru că acum se
simţea rănită, decât din cauza îngrijorării
-Te-am sunat doar ca să vorbim despre tata .
Cath şi-ar fi dorit să nu fi folosit cuvântul „doar“ atât de mult.
Era ticul ei pasiv-agresiv, asemănător tresăririlor care însotesc
minciunile.
-Şi despre alte lucruri. Despre… băieţi.
Wren chicoti
-Despre băieţi? Simon îi mărturiseşte din nou Agathei că e gay
Îl transformă Baz in vampir? Din nou? Şi-au încurcat degetele
unul în părul celuilalt şi acum nu mai pot să şi le descâlcească? Ai
ajuns la partea în care Baz îi zice pe nume pentru prima dată? Pentru
că aia e mereu o scenă grea... E alerta de incendiu de gradul al treilea!
Cath îndepărtă telefonul, ca să nu-i mai atingă urechea.
-Du-te naibii! şopti ea. Eu voiam doar să ştiu dacă eşti bine.
-Bine-bine, zise Wren pe un ton care ba urca, ba cobora.
Apoi închise.
RAINBOW ROWELL

Cath îşi aşeză telefonul pe birou şi se îndepărtă de el. De parcă


aparatul ar fi fost o creatură care ar fi putut s-o muşte.
„Wren e probabil beată. Sau drogată.“
„Wren niciodată... niciodată nu ar...“
Niciodată nu o mai tachinase pe Cath în legătură cu Simon şi
Baz. Simon şi Baz erau...
Cath se ridică pentru a stinge lumina. Îşi simţea degetele reci.
Îşi scoase blugii cu mişcări bruşte şi se urcă în pat.
Apoi se ridică din nou ca să verifice dacă uşa era închisă. Se
uită pe vizor; holul era pustiu.
Se întoarse în pat. Se ridică iarăşi.
Deschise laptopul, îl porni, îl inchise la loc.
„Wren Sigur e drogată. Wren niciodată nu ar...“
Wren ştia cine sunt Simon şi Baz. Ştia ce reprezintă ei . Simon
şi Baz sunt...
Cath se întinse înapoi în pat şi-şi scutură mâinile deasupra
cuverturii, apoi îşi răsuci palmele în părul de la tâmlple până simţi
tensiunea.
„De Simon şi Baz nu se atinge nimeni.“

-Azi nu-i nicio distracţie, spuse Reagan, uitându-se posacă spre


uşa cantinei.
Reagan era mereu morocănoasă în dimineţile de week-end
(atunci când era prin preajmă). Bea prea mult şi dormea prea puţin.
Nu îşi ştersese încă machiajul din seara trecută şi încă mirosea a
transpirație şi a fum de ţigară.
„Reagan expirată de-o zi“, se gândi Cath.
Dar Cath nu-şi făcea griji din cauza lui Reagan, nu aşa de mult
cum îşi făcea pentru Wren. Poate pentru că Reagan era lupul cel mare
şi rău, pe când Wren era un fel de Cath cu o tunsoare mai reuşită.
Fangirl

Pe uşa cantinei intră o fată care purta un bluzon roşu cu


inscripţia „HUSKER FOOTBALL“ şi blugi mulaţi.
Reagan oftă.
-Ce s-a întâmplat? o întrebă Cath.
-Toţi arată la fel în zilele când sunt meciuri. Nu pot să le văd
adevărata faţă, cea urâtă şi schimonosită...
Se întoarse spre Cath şi o întrebă:
-Ce faci azi?
-Mă ascund în cameră.
-După cum arăţi, ţi-ar prinde bine o gură de aer.
-Mie? zise Cath, înecându-se cu sandviciul cu carne de vită la
cuptor. Tu arăţi de parcă ai avea nevoie de ADN proaspăt.
-Arăt aşa pentru că îmi trăiesc viaţa, spuse Reagan . Pentru că
experimentez, înţelegi?
Cath se uită din nou la colega ei de cameră şi nu îşi putu
ascunde zâmbetul.
Dermatograful de la ochii lui Reagan se intinsese. Arăta ca
varianta dură a lui Kate Middleton. Şi, deşi era mai solidă decât
majoritatea fetelor (şolduri mari, sâni mari, umeri largi), se mişca de
parcă ar fi avut exact dimensiunile la care râvnea toată lumea. Şi toată
lumea o privea ca atare, inclusiv Levi şi ceilalţi băieţi care se tot
nimereau prin cameră când Reagan se pregătea să iasă în oraş.
-N-ai cum să arăţi aşa, spuse Reagan şi indică spre propria
figură, obosită, ca după petrecere, dacă te ascunzi în cameră tot
weekendul.
-Am reţinut, crede-mă.
-Hai să facem ceva azi.
-E zi de meci. Singurul lucru inteligent pe care îl putem face e
să stăm în cameră şi să baricadăm uşa.
RAINBOW ROWELL

-Ai ceva haine roşii? o întrebă Reagan. Dacă ne îmbrăcăm în


roşu, putem să ne plimbăm prin campus şi să primim băutură gratis.
Telefonul lui Cath începu să sune. Se uită în jos la el. Wren.
Apăsă butonul de ignorare a apelului.
Astăzi trebuie să scriu, zise ea.

Când se întoarseră în cameră, Reagan făcu duş şi se machie din


nou, stând pe scaunul de la birou, cu o oglindă în mână.
Plecă şi se întoarse după câteva ore cu sacoşe de la Target şi cu
un tip pe nume Eric. Plecă din nou şi nu se mai întoarse până la
apus. De data asta, veni singură.
Cath tot la biroul ei era.
-De-ajunsl aproape că urlă Reagan.
-Doamne! spuse Cath întorcându-se spre ea.
Îi trebuiră câteva secunde ca privirea să se adapteze şi să se
poată concentra şi asupra altui lucru decât ecranul computerului.
-Îmbracă-te, făcu Reagan. Fără să ne certăm. Să ştii că n-am de
gând să continui jocul ăsta cu tine!
-Ce joc?
-Parcă ai fi o pustnică mică şi tristă, iar asta îmi dă fiori. Aşa că
îmbracă-te! Mergem la bowling.
-La bowling? râse Cath.
-Ah, sigur... spuse Reagan. De parcă bowlingul ar fi ceva jalnic
în comparaţie cu programul tău obişnuit.
Cath se îndepărtă puţin cu scaunul de birou. Piciorul stâng îi
amorţise. Îl scutură.
-N-am mai fost niciodată la bowling. Cu ce să mă îmbrac?
-N-ai fost niciodată la bowling? o întrebă Reagan cu
neîncredere. La Omaha nu se joacă bowling?
Fangirl

Cath dădu din umeri:


Joacă oamenii foarte bătrâni? Probabil. . .?
-Îmbracă-te cum vrei. Cu ceva pe care să nu scrie Simon Snow,
ca să nu creadă lumea că ţi-a rămas mintea la Vârsta de şapte ani.
Cath îşi puse tricoul ei cu NU RENUNTA şi o pereche de blugi
şi îşi strânse din nou părul în coadă.
Reagan se încruntă la ea.
-Chiar trebuie să-ţi prinzi părul aşa? E ceva în stil mormon?
-Nu sunt mormonă.
-Am zis „în stil“.
Cineva bătu la uşă şi Reagan deschise.
Levi era în prag, practic sărind pe loc. Purta un tricou alb pe
care desenase cu markerul un guler, nasturi în faţă şi un buzunar la
piept, deasupra căruia era scris cu înflorituri „Regele bowlingului“.
-Mergem? zise el.

Reagan şi Levi erau foarte pricepuţi la bowling. Se pare că


exista o sală de bowling şi la ei, în Arnold. Dar nu era nici pe departe
la fel de bună ca aceasta de aici, spuseră ei.
Ei trei erau singurii clienţi sub patruzeci de ani din sală în seara
respectivă, dar asta nu l-a oprit pe Levi să intre în vorbă cu absolut
toată lumea: cu tipul care dădea pantofii cu spray dezinfectant, cu
cuplul de pensionari de pe culoarul de alături, cu un grup de mame
din nu ştiu ce organizaţie, care l-au trimis înapoi cu părul ciufulit şi cu
o halbă de bere…
Reagan se comportă ca şi cum nici nu observa toate astea.
-Cred că în colţ, acolo, e un bebeluş pe care ai uitat să-l pupi,
îi spuse Cath.
-Unde-i bebeluşul? o întrebă el, iar privirea i se învioră.
RAINBOW ROWELL

-Nu, zise ea. Încercam doar să..


Doar.
Levi puse jos halba. Tinea în echilibru trei pahare în cealaltă
mână şi le lăsă să cadă pe masă fără să le răstoarne.
-De ce faci asta?
-Ce anume?
Îi turnă bere în pahar şi i-l întinse. Cath îl luă fără să se
gândească, apoi îl puse jos, dezgustată.
-De ce te străduieşti atât să fii drăguţ cu oamenii?
Levi zâmbi, dar cum asta făcea şi înainte, surâsul lui deveni şi
mai larg.
-Crezi că ar trebui să semăn mai mult cu tine? o întrebă el, apoi
se uită cu drag spre Reagan, care urmărea încruntată (dar într-un fel
languros) întoarcerea bilelor. Sau ca ea?
Cath lşi dădu ochii peste cap şi zise:
-Trebuie să existe şi varianta de mijloc, mai fericită.
-Eu sunt fericit, deci cred că asta e varianta.
Cath îşi cumpără de la bar o Coca-Cola Cherry şi ignoră Berea
pe care i-o turnase Levi. Reagan cumpără două farfurii cu nachos
portocalii înecati în sos. Levi comandă trei castraveti muraţi gigantici,
care erau atât de acri, încât adolescenţilor le dădură lacrimile.
Reagan câştigă primul joc . Levi, pe al doilea . Înainte de al
treilea, Levi îl convinse pe tipul de la tejghea să pernească sistemul
ajutător pentru copii. Dar Cath tot nu reuşi să acumuleze puncte. Levi
câştigă din nou.
Lui Cath îi rămăseseră îndeajuns de mulţi bani cât să ia de la
automatul cu dulciuri îngheţate sub formă de Sandvici pentru toţi trei.
-Chiar sunt Regele Bowlingului, zise Levi. Tot ce .scriu pe
tricoul meu se transformă în realitate.
Fangirl

-Cu siguranţă se va transforma în realitate seara asta la Muggsy'


s, rosti Reagan.
Levi râse şi mototoli în pumn ambalajul îngheţatei Ca să-l
arunce spre ea. Felul în care îşi zâmbeau o făcu pe Cath să îşi mute
privirea în altă parte. Erau atât de relaxaţi unul în preajma celuilalt...
De parcă se cunoşteau dintotdeauna. Reagan era mai drăguţă dar şi
mai rea cu Levi, decât fusese vreodată cu Cath.
Cath se simţi trasă de coadă şi îşi ridică brusc privirea.
-Vii cu noi, nu-i aşa? o întrebă Levi.
-Unde?
-În oraş. La Muggsy‟s. Noaptea abia a inceput.
-N-am Vârsta necesară. N-am voie să intru în baruri.
-O să fii cu noi, o asigură Levi. Crede-mă, n-o să te oprească
nimeni.
-Are dreptate, spuse Reagan. La Muggsy' s vin doar foşti
studenţi care au renunţat la facultate şi alcoolici fără speranţă. Bobocii
nu încearcă niciodată să se strecoare înăuntru.
Reagan îşi puse o ţigară în gură, dar n-o aprinse. Levi i-o luă şi
şi-o puse între buze.
Cath aproape că zise da.
Şi totuşi clătină din cap.
RAINBOW ROWELL

***

Când se întoarse în cameră, Cath se gândi s-o sune pe Wren


Îl sună pe tatăl e1, în schimb. După voce, părea obosit.
Atâta vreme cât nu încerca să. înlocuiască scările din casă cu un
tobogan cu apă, lucrurile erau pe drumul cel bun. Plus că mâncase
două caserole de Healthy Choicel la cină.
- Chiar pare o alegere sănătoasă, îi spuse Cath încercând un ton
încurajator.
Citi puţin pentru cursuri. Apoi stătu trează ca să lucreze la Nu
renunţa până în momentul în care simti că o usturau ochii şi fu sigură
că o să adoarmă imediat ce va pune capul pe pernă.
.

________
1 ,
,Alegerea sanatosa '' , marca de produse alimentare
refrigerente .
Fangirl

-Cuvintele sunt foarte puternice, a spus atunci domnisoara


Possibelf, păşind uşor printre rândurile de bănci. Şi capătă şi mai
multă putere cu cât sunt rostite mai des… Când sunt spuse, citite şi
scrise, în anumite combinaţii coerente.
S-a opritîn faţa băncii lui Simon şi a bătut în ea cu un sceptru în
crustat cu pietre scumpe.
-Sus, sus şi tot mai sus! a zis ea răspicat.
Simon a privit podeaua îndepărtându-se de picioarele lui. S-a pr
ins de marginile băncii, răsturnând un teanc de cărţi şi foi. Din partea
cealaltă a clasei s-a auzit râsul lui Basilton.
Domnisoara Possibelf l-a atins uşor pe Simon, pe adidas, cu sce
ptrul.
-Ai răbdare!
Banca s-a oprit, plutind la un metru în aer.
-Atunci când faci o vrajă, secretul este să stăpâneşti acea putere,
a rostit domnisoara. Nu e de-ajuns să pronunti cuvintele. Trebuie să le
invoci semnificaţia... Acum, deschideţi manualele de cuvinte magice l
a pagina a patra. Şi obişnuieşte-te acolo, Simon. Te rog!

(Fragment din capitolul 5


al volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului,
copyright © 2001, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

ŞAPTE

Cath văzu numele lui Abel pe ecranul telefonului şi, pentru un


moment, se gândi că primise un mesaj de la el, deşi era clar că
mobilul suna.
Abel n-o suna niciodată.
Îşi trimiteau e-mailuri. Îşi scriau mesaje pe mobil chiar cu o
seară în urmă făcuseră asta.
Dar de vorbit vorbeau doar când se întâlneau.
-Alo!
Cath aştepta în locul ei preferat din faţa clădirii Andrews, unde
se ţineau cursurile de filologie. Era prea frig ca să stai afară, dar,
uneori, Nick venea şi el aici înainte de cursuri, îşi verificau unul altuia
temele sau vorbeau despre textul pe care îl scriau împreună. (Care tot
într-o poveste de dragoste se transforma. Nick îl dusese în direcţia
aceea)
-Cath?
Vocea lui Abel era serioasă şi familiară.
-Bună, zise ea.
Se simţi brusc cuprinsă de căldură.
Lucru surprinzător. Poate că îi fusese cu adevărat dor de el.
Cath încă o evita pe Wren. Nu mai luase prânzul la Selleck de când
Wren, beată fiind, se luase de ea. Poate că, de fapt, lui Cath îi era pur
şi simplu dor de casă.
-Bună, ce mai faci?
-Sunt bine, făcu el. Ti-am spus şi aseară că sunt bine.
-Păi, da, ştiu. Dar e altceva la telefon.
Abel păru uimit.
-Exact asta a spus şi Katie.
Fangirl

-Cine e Katie?
-Katie e motivul pentru care te sun. Adică, motivul adevărat
pentru care te sun.
-Poftim? întrebă Oath înclinându-şi capul într-o parte.
-Cath, am cunoscut pe cineva, zise el.
A spus-o fix aşa. De parcă era într-o telenovelă.
-Pe Katie?
-Da. Şi... ăăă… m-a făcut să înţeleg că… hm… că relaţia dintre
noi nu este reală.
-Ce vrei să spui?
-Adică relaţia noastră, Cath. Nu e reală.
De ce îi tot repeta numele?
-Bineînţeles că e reală, Abel. Suntem împreună de trei ani.
-Da, oarecum.
-Nu oarecum.
-Bun. În orice caz, zise el cu o voce hotărâtă, am întâlnit
pe altcineva.
Cath se întoarse spre clădire şi îşi rezemă fruntea de zidul
de cărămidă.
-Pe Katie.
-Şi este ceva mai real, zise el. Suntem pur şi simplu… făcuţi
unul pentru celălalt, înţelegi? Putem să vorbim despre orice. E
programatoare, ca mine. Si a luat treizeci şi patru de puncte la ACT1!
______
1
American College Testing, examen standard pentru absolvenţii de
liceu din Statele Unite ale Americii. Admiterea la facultate se face
pe baza punctajului, maximul fiind de treizeci şi şase de puncte.
RAINBOW ROWELL

Cath obţinuse treizeci şi două.


-Te desparti de mine pentru că nu sunt îndeajuns de deşteaptă?
-Asta nu e o despărţire. Pentru că nu suntem propnu-zis
împreună.
-Asta i-ai spus lui Katie?
-I-am spus că ne-am îndepărtat.
-Da, izbucni Cath. Pentru că singura dată când mă suni e atunci
când te despărţi de mine.
Lovi cu piciorul în zidul de cărămidă, regretând imediat că o
făcuse.
-Sigur. De parcă tu mă suni tot timpul.
-Te-aş fi sunat dacă ai fi vrut.
-Serios?
Cath lovi din nou în zid şi zise:
-Poate.
Abel oftă. Părea a fi mai degrabă exasperat decât trist, plin de
regrete sau altcumva.
-Nu am mai fost cu adevărat un cuplu din clasa a unsprezecea,
spuse el.
Cath voia să-l contrazică, dar nu-i venea în minte niciun
argument oonvingător. „Dar m-ai dus la balul armatei“, se gândi ea.
„Dar m-ai învăţat să conduc.“
-Dar bunica ta îmi face mereu tres leches1 de ziua mea
-Oricum face tot timpul prăjitura asta pentru brutărie.
-Bine.
______
1
Prăjitură de tip pandişpan .
Fangirl

Cath se întoarse şi se rezemă de zid.


Ar fi vrut să poată plânge... Doar ca să-l pună în încurcătură.
-Am înţeles. Am înţeles totul. Nu ne despărţim, dar s-a terminat
totul între noi.
-Nu s-a terminat, spuse Abel. Putem să rămânem prieteni.
O să-ţi citesc în continuare povestirile. Şi Katie le citeşte, le-a citit
dintotdeauna. Ce coincidenţă, nu-i aşa?
Cath Clătină din cap, rămasă fără cuvinte.
Nick apăru de după colţul clădirii şi o salută cum făcea el
mereu, privind-o în ochi şi dând din cap. Cath îi răspunse ridicându-şi
privirea.
-Da, zise ea la telefon. Ce coincidenţă.
Nick îşi aşeză rucsacul pe o jardinieră de piatră, începând să
răscolească printre caiete şi cărţi. Geaca lui nu era închisă, aşa că i
se văzu pieptul atunci când se aplecă. Nu mult, doar câţiva centimetri
de piele albă şi nişte fire negre de păr.
-Trebuie să închid, zise ea.
-Oh. Bine. Mai vrei să ne vedem de Ziua Recunostinţei?
o întrebă Abel.
-Trebuie să închid, spuse ea şi chiar asta făcu.
Cath inspiră adânc. Se simţea ameţită şi epuizată, ca şi cum
ceva enorm ar fi împins să iasă afară din pieptul ei. Îşi rezemă din nou
umerii de zid şi se uită în jos spre creştetul lui Nick.
Băiatul îşi întoarse privirea şi îi zâmbi strâmb, întinzându-i
câteva hârtii.
-Vrei să citeşti asta? S-ar putea să fie naşpa. Sau poate că e
grozavă. Să-mi spui că e grozavă, da? Dar numai dacă nu e cumva
prost scrisă.
RAINBOW ROWELL

Cath îi trimise un mesaj lui Wren cu puţin înainte să înceapă


cursul de creaţie literară, ascunzându-şi telefonul în spatele umerilor
laţi ai lui Nick.
„abel mi-a dat papucii.“
„oh Doamne. îmi pare rău. vrei să vin pe la tine?“
„da. la 5?“
„da. eşti OK? “
„cred că da. şi noptierele te lasă la un moment dat.“

-N-ai plâns încă?


Stăteau pe patul lui Cath, mâncând ultimele batoane Proteice.
-Nu, zise Cath. Şi nici nu cred că o să plâng.
Wren îşi muşcă buza. La propriu.
-Spune odată! O îndemnă Cath.
-Nu cred că mai e nevoie. Nu am crezut niciodată că o să mă
simt atât de bine dacă nu o spun.
-Spune!
-Nu a fost iubitul tău de-adevăratelea. Nu ţi-a plăcut niciodată
de el în felul ăla, rosti Wren împingând-o pe Cath atât de tare, încât
aceasta căzu.
Cath râse şi se aşeză din nou în fund, strângându-şi genunchii la
piept.
-Dar chiar am crezut că îl iubesc.
-Cum ai putut să crezi aşa ceva? întrebă Wren râzând Şi ea
acum.
Cath ridică din umeri.
Fangirl

Era joi seară şi Wren era îmbrăcată de ieşit în oraş. Se dăduse


cu fard de pleoape verde-deschis, care îi făcea ochii să pară mai mult
verzi decât albaştri, iar buzele îi erau de un roşu strălucitor. Părul ei
scurt era pieptănat într-o parte şi răsfirat şic pe frunte.
-Serios vorbind, zise Wren. Ştii cum e să fii îndrăgostită. Ai
scris de o mie de ori cum e, ştiu asta.
Cath se strâmbă.
-Nu-i acelaşi lucru. Aia e fantezie. Ceva de genul: „Simon s-a
aplecat spre Baz, iar felul în care buzele lui îi rosteau numele părea
magic.“
-Nu e doar fantezie... zise Wren.
Cath se gândi la felul în care se uita Levi în momentele în care
Reagan îl tachina. La felul în care Nick îşi trecea vârful limbii peste
dinţii mici şi drepţi.
- Nu-mi vine să cred că Abel a ţinut să-mi spună ce punctaj a
luat tipa aia la ACT, rosti Cath. Ce ar trebui să fac cu informaţia asta?
Să-i ofer o bursă?
-Eşti tristă vreun pic? o întrebă Wren aplecându-se după o cutie
de batoane de sub pat şi observând că era goală.
-Da... Mi-e ruşine că am stat cu el atâta timp. Că am crezut cu a
devărat că o să putem continua aşa. Şi sunt tristă pentru că acum chiar
simt că perioada liceului s-a terminat. Ca şi cum Abel era o parte din
acea perioadă realmente fericită, pe care am crezut că o pot păstra
cu mine.
-Îţi aminteşti că ţi-a făcut cadou de ziua ta un încărcător pentru
laptop?
-A fost un cadou util, zise Cath împungând-o pe sora ei cu
un deget.
Wren îi prinse degetul şi i-l dădu la 0 parte.
-Te gândeai la el de fiecare dată când îţi deschideai laptopul?
-Chiar aveam nevoie de un încărcător nou.
RAINBOW ROWELL

Cath se rezemă din nou de perete, cu faţa spre Wren.


-Atunci m-a sărutat pentru prima dată, de ziua mea, când
împlineam saptesprezece ani. Sau poate că eu l-am sărutat pe el.
-A fost un gest încărcat de pasiune?
-Nu, chicoti Cath. Dar îmi aduc aminte că m-am gândit că...
mă făcea să mă simt în siguranţă.
Îşi frecă ceafa de zidul de cărămidă gri.
-Îmi aduc aminte cum mă gândeam că eu şi Abel nu vom
ajunge niciodată ca mama şi tata, că dacă Abel se va sătură vreodată
de mine, eu voi putea trece peste asta.
Wren continua să o ţină de mână pe Cath; o strânse.
Apoi îşi rezemă şi ea capul de perete, asemenea surorii sale.
Care incepuse să plângă.
-Păi, chiar aşa şi e, zise Wren. Treci peste asta.
Cath râse şi îşi strecură degetele pe după ochelari ca să-şi
şteargă lacrimile. Wren îi luă şi această mână.
-Ştii ce cred eu, zise Wren.
-Foc şi ploaie, şopti Cath.
Simti degetele lui Wren prinzându-i încheieturile.
-Suntem invincibile.
Cath se uită la părul castaniu şi lucios al lui Wren şi la ochii ei
verzi, cu sclipiri gri-metalice.
„Tu eşti cea invincibilă“, se gândi ea.
-Asta înseamnă că n-o să mai primeşti prăjituri tree leches de
ziua ta?
-Voiam să-ţi mai zic ceva, se scăpă Cath. E vorba de...
Adică, cred că e vorba de... un tip.
Fangirl

Wren ridică din sprâncene. Dar înainte să apuce Cath să mai


spună ceva, se auziră voci pe hol şi cheia în uşă. Wren dădu drumul
mâinilor lui Cath când se deschise uşa, Reagan năvăli înăuntru şi îşi
aruncă geanta de sport pe podea. Apoi ieşi în grabă pe uşă, înainte
ca Levi să apuce măcar să intre.
-Bună, Cath! zise el, zâmbind deja. Eşti…?
Se uită spre pat şi se opri.
-Levi, ea e sora mea, Wren.
Wren îi întinse mâna.
Levi făcu ochii mari, părând mai mirat decât îl văzuse vreodată
Cath. Îi zâmbi lui Wren şi dădu mâna cu ea.
-Wren, zise el. Ce nume fascinante au cei din familia voastră!
-Mama n-a ştiut că o să aibă gemene, explică Wren. Şi n-avea
chef să mai aleagă un nume.
-Cather, Wren…
Levi arăta de parcă tocmai descoperise roata.
-Catherine.
Cath îşi dădu ochii peste cap, iar Wren se mulţumi să
zâmbească.
-Isteţ, nu?
-Cath, rosti Levi încercând să se aşeze pe pat lângă Wren,
deşi nu era destul loc.
Wren începu să râdă şi se înghesui lângă Cath. Aceasta se dădu
şi ea mai într-o parte. Cam fără tragere de inimă, „Dacă îi dai lui Levi
un deget...“
-Nu ştiam că ai o mamă, zise el. Sau o soră. Ce altceva mai
ascunzi?
-Cinci verişori, îi răspunse Wren. Şi un şir de hamsteri
ghinionişti, numiţi cu toţii Simon. Zâmbetul lui Levi se mări.
RAINBOW ROWELL

-Ah, hai încetează, zise Cath dezgustată. Nu vreau s-o vrăjeşti


pe sora mea -dacă rămâne aşa?
Reagan intră iar în cameră şi aruncă o privire spre Oath. O
observă pe Wren şi se cutremură.
-E sora ta geamănă?
-Ştiai că are o soră geamănă? o întrebă Levi.
-Wren, ea e Reagan, spuse Cath.
-Bună, zise Reagan, încruntându-se.
-Nu i-o lua în nume de rău, îi zise Cath lui Wren. Aşa se poartă
ca cu toată lumea.
-Trebuie să plec, oricum, anunţă veselă Wren, dându-se jos
din pat.
Era îmbrăcată cu o rochie roz, dresuri mare şi ghete tot maro,
dintr-acelea până la gleznă, cu toc şi cu nişte nasturi mici şi verzi
aplicaţi pe partea laterală. Erau, de fapt, ghetele lui Cath, dar aceasta
nu avusese niciodată curaj să le poarte.
-Mi-a făcut plăcere să vă cunosc, zise Wren, zâmbind către
Reagan şi Levi. Ne vedem mâine la prânz, adăugă uitându-se spre
Cath.
Reagan o ignoră. Levi o salută cu mâna.
Imediat ce se închise uşa, băiatul făcu din nou ochii mari.
Mari şi albaştri.
-Ea e sora ta geamănă?
-Identică, zise Reagan, cu o voce înfundată.
Cath aprobă din cap şi se aşeză la birou.
-Uau, zise Levi şi se dădu jos din pat, stând acum în faţa
lui Cath.
-Nu ştiu ce-a vrut să fie asta, dar a părut ceva jignitor,
Spuse Cath.
Fangirl

-Cum să ţi se pară jignitor faptul că ai o soră geamănă


supersexy?
- Uite-aşa, îi răspunse Cath, încă încurajată de cuvintele lui
Wren şi, în mod straniu, de ce se întâmplase cu Abel şi cu Nick;
n-avea de gând să lase chestia asta s-o atingă. De parcă eu aş fi Sora
cea Urâtă.
-Nu eşti Sora cea Urâtă, zise Levi zâmbind larg. Eşti doar
Clark Kent. Cath începu să-şi verifice e-mailurile. Hei, zise Levi
lovind cu piciorul în scaunul lui Cath. Ea simţi în vocea lui că voia s-o
tachineze. O să mă anunţi când îţi scoţi ochelarii?
RAINBOW ROWELL

Agatha Wellbelove era cea mai drăguţă vrăiitoare de la Watford.


Toată lumea ştia asta -fiecare băiat, liecare fată, toţi profesorii...
Liliecii din clopotniţă, şerpii din pivniţe...
Şi Agatha o ştia. Şi probabil că vei crede că asta ii ştirbea
vreun pic din farmec şi din frumuseţe. Dar Agatha, la cei paisprezece
ani ai ei, nu-şi folosise niciodată frumusetea ca să-i rănească sau
să-i controleze pe ceilalţi. Ştia că e drăguţă şi impărtăşea lucrul
aceasta ca pe un dar. Fiecare zâmbet primit de la ea te făcea să te
simţi ca într-o dimineaţă însorită, perfectă. Agatha o stia. Şi le zâmbea
tuturor celor care ii ieşeau in cale, ca şi cum acesta era cel mai mare
lucru pe care îl putea oferi.“
(Fragment din capitolul 15
al volumului Simon Snow şi cele patru selkie,
copyright © 2007, Gemma T.Leslie)
Fangirl

OPT

-Ai început să lucrezi la povestire?


Se aflau în subsolul bibliotecii, la două niveluri sub Pământ,
de fapt; era şi mai frig decât de obicei. Curentul făcea ca bretonul lui
Nick să fluture.„Şi la băieţi tot «breton» se numeşte?“ se întrebă Cath.
-De ce e aşa curent aici? se interesă ea.
-De ce e curent în general? îi replică Nick.
Asta o făcu să râdă.
-Nu stiu. De la maree?
-De la circulaţia aerului în peşteri?
-Nu e curent. E chestia aia pe care o simţi când timpul
accelerează brusc spre viitor.
Nick îi zâmbi. Buzele lui erau subţiri, dar închise la culoare,
în aceeasi nuanţă ca interiorul gurii lui.
-Studenţii de la Litere sunt groaznici, zise el ridicând din
sprâncene; apoi o înghionti şi o întrebă: Şi zi aşa… ai început să
lucrezi la povestire? Probabil că ai terminat-o deja. Eşti al naibii de
rapidă.
-Exersez mult, zise ea.
Scriind?
-Mda...
Preţ de o clipă, se gândi să-i spună adevărul. Despre Simon şi
Baz. Un capitol pe zi, treizeci şi cinci de mii de vizualizări...
Ca să mă menţin în formă, zise ea. În fiecare dimineaţă, de
relaxare. Tu ai început să lucrezi la textul tău?
-Mda, făcu Nick în timp ce mâzgălea pe marginea caietului. De
vreo trei ori… Doar că nu ştiu ce să zic de tema asta
RAINBOW ROWELL

Doamna profesoară Piper le ceruse să scrie o povestire


cu narator necreditabil. Cath compusese textul din perspectiva lui
Baz. Se gândea la lucrul ăsta de ceva timp. Poate că îl va transforma
într-un text mai lung la un moment dat, după ce va termina cu
Nu renunţa.
-Ar trebui să fie uşor pentru tine, spuse Cath, înghiontindu-l şi
ea pe Nick, dar mai uşor. Toţi naratorii tăi sunt necreditabili.
Nick o lăsase să citească unele dintre povestirile lui şi primele
câteva capitole dintr-un roman pe care îl începuse în anul întâi de
facultate. Tot ce compunea el era întunecat -mai deocheat şi mai
morbid decât orice scrisese şi va scrie Cath -, dar amuzant. Şi cumva
reconfortant. Nick era bun.
Lui Cath îi plăcea să stea lângă el şi să-l privească în timp ce
creează. Să vadă pe viu cum sunt inventate glumele. Cum sunt
potrivite cuvintele.
-Exact... zise el, umezindu-şi buza de sus.
De fapt, el nu prea avea o buză superioară, ci, mai degrabă, o
dungă subţire şi roşie.
-De-asta simt nevoia ca acum să scriu ceva special.
-Haide, zise Cath trăgând caietul spre ea. E rândul meu.
Întotdeauna era greu să-l facă pe Nick să dea caietul.
În prima seară în care se întâlniseră să lucreze la povestirea iar
extracurriculară, Nick venise cu trei pagini deja scrise.
-Trişezi! îi spusese Cath.
-E doar un impuls ca să ne punem în mişcare, explicase el.
Cath i-a luat caietul şi a început să scrie peste şi printre
rândurile lui, înghesuind dialoguri pe margine şi tăind replicile
exagerate (Uneori, capacităţile scriitoriceşti ale lui Nick pur şi simplu
nu făceau faţă.) Apoi a adăugat că. teva paragrafe proprii. „Parcă
mi-e mai uşor acum să scriu pe hârtie“, se gândi Cath, deşi încă îi era
dor de tastatura laptopului ei.
-Trebuie să tai şi să adaug lucruri, i-a spus ea lui Nick
Fangirl

-Data viitoare să-ţi aduci foarfeca.


Acum, când lucrau, stăteau unul lângă altul; era mai uşor să
citească şi să scrie când venea rândul celuilalt. Cath se obişnuise să
şadă în dreapta lui Nick, astfel încât mâinile cu care scriau să nu li se
atingă din greşeală.
Cath se simţea ca şi cum ar fi o parte dintr-un monstru cu două
capete. Sau ca şi cum ar fi participat la una din cursele alea pe perechi
când alergi cu un picior legat de un picior al coechipierului
Se simţea în largul ei.
Nu prea ştia cum se simţea Nick. ..
Stăteau mult de vorbă, atât înaintea, cât şi în timpul cursului.
Nick se tot întorcea spre banca lui Cath. Uneori, după ce ieşeau din
sală, Cath se prefăcea că are şi ea treabă spre clădirea Bessey, acolo
unde se ţinea următorul curs al lui Nick, asta deşi nu mai era nimic
dincolo de construcţia aceea, în afară de stadionul de fotbal american.
Slavă Domnului că el nu o întreba niciodată unde se duce.
N-o întreba unde se duce nici în nopţile în care plecau de la
bibliotecă. Se opreau întotdeauna, pentru o clipă, pe scări, în timp ce
Nick îşi punea rucsacul în spate şi îşi in“ făşura în jurul gâtului esarfa
albastră, cu imprimeu. Apoi el spunea: „Ne vedem la curs.“ Şi pleca.
În serile în care Cath ştia sigur că Levi era în camera ei îl suna
şi aştepta să vină s-o ia. Dar, de cele mai multe ori forma numărul de
la Poliţie şi alerga înapoi spre cămin, cu degetul pe tasta de apelare.
RAINBOW ROWELL

***

Wren ţinea o dietă ciudată.


-E dieta Scorpie slăbănoagă, zise Courtney.
-E o dietă vegetariană, o lămuri Wren.
La cantina Selleck era Vinerea cu Fajita. Wren îşi umpluse o
farfurie cu legume la grătar: ardei gras şi ceapă, plus două portocale.
Aşa mânca de câteva săptămâni.
Cath o privi cu atenţie. Wren îmbrăca haine pe care şi sora ei
le purtase; Cath ştia cum ar fi trebuit să îi vină. Lui Wren, puloverul îi
era încă strâmt la piept, iar blugii de-abia îi cuprindeau fundul. Fetele
aveau aceeaşi conformaţie, cu fundul mare. Cath obişnuia să poarte
cămăşi şi pulovere lungi, care-i acopereau soldurile. Lui Wren îi
plăceau bluzele care îi evidenţiau talia.
-Arăţi la fel, zise Cath. Arăţi ca mine şi uite ce mănânc eu!
Cath avea în farfurie fajita cu carne de vită cu smântână şi trei
feluri de brânză.
-Da, dar tu nu bei.
-Dieta Scorpie slăbănoagă include şi alcool?
-Suntem scorpii slăbănoage doar în timpul săptămânii, spuse
Courtney. Şi scorpii beţive în weekenduri.
Cath încercă să prindă privirea lui Wren.
-Nu cred că mi-aş dori să fiu în niciuna dintre ipostaze.
-Prea târziu, zise Wren pe un ton egal, apoi trecu la alt subiect:
Te-ai văzut cu Nick aseară?
-Da, zâmbi Cath şi vru să-şi schimbe zâmbetul într-un rânjet
insinuant, dar nu reuşi decât să-şi încreţească nasul ca iepurii.
-Oh! Cath! zise Courtney. Ne gândeam să ne nimerim şi noi
într-o seară pe la bibliotecă, aşa, ca să-l vedem. Marţea şi joia, nu?
Fangirl

-Nu. În niciun caz. Nu, nu, nu, se opuse Cath uităndu-se la


Wren. Nu, aţi înţeles? Spuneţi că aţi înţeles.
-Bine, zise Wren luând mai multe bucăţi de ceapă în furculiţă.
Dar ce-i aşa mare lucru?
-Nu e mare lucru. Dar dacă aţi veni acolo, ar părea că e mare
lucru. Mi-aţi distruge strategia mea gen: „Hei, dacă ai chef, ne
vedem? OK.“
-Ai o strategie? se miră Wren. Include cumva şi ideea de
a-l săruta?
Wren o tot bătea la cap cu sărutatul. De când Abel o părăsise pe
Cath, Wren îi tot spunea surorii sale să-şi urmeze instinctul şi să
dea frâu liber bestiei dinăuntru.
-Ce zici de el? îi spunea Wren de fiecare dată când zărea un tip
arătos, în timp ce stăteau la rând la cantină. Vrei să-l săruţi?
Nu vreau să sărut un necunoscut, îi răspundea Cath. Nu mă
interesează buzele în sine.
Era numai parţial adevărat.
De când Abel o părăsise... De când Nick începuse să se aşeze
lângă ea... Cath observa anumite detalii pe care nu le remarcase
înainte.
Băieţi.
Tipi.
Peste tot.
Serios, erau peste tot. La cursuri. La Uniunea Studenţilor. În
cămin, la etajele de deasupra şi la cele de dedesubt. Şi putea să jure că
nu semănau deloc cu băieţii din liceu. „Cum e posibil ca un singur an
să schimbe atât de multe lucruri?“ Cath se trezea admirându-le
gâturile şi mâinile. Le cerceta cu privirea linia fermă & maxilarului,
pieptul puternic reliefat sub umeri, părul lor…
RAINBOW ROWELL

Sprâncenele lui Nick se pierdeau în linia părului, iar perciunii îi


ajungeau până pe obraji. Când stătea în spatele lui, la cursuri, Cath îi
vedea muşchii umărului stâng încordându-se pe sub tricou.
Până şi Levi ii distrăgea atenţia. Aproape constant. Cu gâtul lui
lung şi bronzat. Şi care tremura şi se tensiona când râdea.
Cath se simţea altfel. Captivată. Băieţii ăştia (totuşi, niciunul
dintre aceşti tipi nu mai arăta a băiat)… Ce nebunie! Şi, de data asta,
Wren era ultima persoană cu care voia să vorbească. De fapt, Cath nu
voia să vorbească cu nimeni despre băieţi.
-Strategia mea, îi spuse Cath lui Wren, este să mă asigur că
Nick n-o s-o cunoască pe sora mea geamănă, care e mai drăguţă şi
mai slabă decât mine.
-Nu cred că ar conta, îi răspunse Wren.
Cath observă că Wren nu a contrazis-o când a zis despre ea
că e „mai drăguţă şi mai slabă“.
Din câte îmi spui, se pare că te place pentru mintea ta. Eu nu
am mintea ta.
Nu o avea. Iar Cath nu înţelegea de ce. Aveau acelaşi ADN.
Acelaşi fond şi aceeaşi creştere. Diferenţele dintre ele nu aveau
nicio logică.
Vino cu mine acasă în weekendul ăsta, zise Cath brusc.
Găsise pe cineva care s-o ducă la Omaha în seara aceea. Wren îi
spusese deja că nu voia să meargă. -Ştii că lui tata îi e dor de noi,
insistă Cath. Haide! Wren se uită în tavă şi adăugă:
-Ti-am spus deja. Am de învăţat.
-E meci în weekendul ăsta, zise Courtney. Putem să rem
încontinuu până luni la unsprezece.
-Măcar i-ai sunat pe tata?
-Ne-am scris e-mailuri, răspunse Wren. Părea în regulă.
-Îi e dor de noi.
Fangirl

-E normal să-i fie dor. E tatăl nostru.


-Mda, zise Cath încet, dar s-a schimbat. Wren îşi ridică privirea
spre Cath, clătinând uşor din ). Aceasta din urmă se ridică de la masă
şi zise:
-Ar trebui să plec. Am nevoie să trec pe la cămin înainte de
curs.
Când doamna profesoară Piper le ceru în acea după-amiază să
predea lucrările scrise din perspectiva unui narator necreditabil, Nick
îi luă lucrarea lui Cath din mână. Ea şi-o trase înapoi. Băiatul ridică
din sprâncene.
Cath îşi lăsă privirea în jos şi îi zâmbi. Abia mai târziu îşi dădu
seama că o făcuse ca Wren. Unul dintre zâmbetele acelea de
mironosiţă...
Nick îşi împinse limba în interiorul obrazului şi o privi
cercetător pe fată preţ de o clipă, înainte să se întoarcă la banca lui.
Profesoara luă lucrarea din mâna lui Cath.
-Mulţumesc, Cath, îi zise ea zâmbindu-i cu căldură şi
strângând-o uşor de umăr. Abia aştept să citesc ce-ai scris.
Nick se întoarse spre Cath, auzind-o pe profesoară. Mimă din
buze „animăluţ de companie“.
Cath se gândi să se aplece şi să-l mângâie pe ceafă.
RAINBOW ROWELL

Trecuseră două ore de când văzuseră cum podul fusese ridicat.


Două ore în care se certaseră, dând vina unul pe altul.
Baz se îmbufna, zicând:
-Dacă nu mă tot încurcai, n-am fi ratat stingerea.
lar Simon bombănea la rândul lui:
-Nu ţi-aş sta în cale dacă n-ai bântui peste tot, cu planurile tale malefice.
Dar Simon ştia că adevărul era că se luaseră aşa de tare cu cearta că
pierduseră noţiunea timpului, iar acum erau nevoiţi să îşi petreacă noaptea
afară. Nu aveau cum să fenteze stingerea, indiferent de câte ori îşi ciocnea Baz
călcâiele spunând:
Nicăieri nu-i ca acasă. (Oricum era o vrajă care se învăţa în anul al
şaptelea, deci Baz n-avea nicio şansă cu ea.)
Simon a oftat şi s-a aşezat în iarbă. Baz încă bombănea şi se holba la
fortăreaţă ca şi cum spera să găsească o cale de intrare.
Hei, a zis Simon lovindu-l pe Baz în genunchi.
Au! Ce vrei?
Am un baton de ciocolată. Vrei jumătate?
Baz a privit în pământ, cu o figură la fel de cenusie ca ochii lui în umbra
înserării. Şi-a dat părul negru pe spate şi s-a încruntat, aşezându-se lângă Simon
pe dâmb.
-De care?
-Cu mentă.
Simon a scos batonul din buzunarul pelerinei.
-Preferatul meu, a recunoscut Baz cu ciudă.
Simon i-a răspuns cu un zâmbet larg şi strălucitor, dezvelindu-şi toţi
dinţii.
-Şi al meu.
(Fragment din Secrete, stele şi batoane de ciocolată,
publicat în ianuarie 2009 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath şi Wrenegade)
Fangirl

NOUĂ

Cath mai avea cam o oră de pierdut până pleca spre Omaha şi
nu voia să stea în cameră. Era o zi de noiembrie cât se poate de
frumoasă. Rece, cu chiciură, dar nu geroasă Pentru Cath, era
îndeajuns de frig ca să poată purta hainele ei preferate: cardigan,
dresuri groase şi jambiere.
Se gândi întâi să se ducă la Uniune să înveţe, dar, până la urmă,
se hotărî să se plimbe prin oraş, prin Lincoln. Cath nu ieşea aproape
niciodată din campus; nu avea motive s-o facă. 1 se părea că trece o
graniţă. Ce s-ar fi făcut dacă îşi pierdea portofelul sau dacă se rătăcea?
Ar fi fost nevoită să sune la ambasadă...
Oraşul Lincoln părea şi mai provincial decât Omaha. Avea
totuşi cinematografe şi magazinaşe în centru. Cath trecu pe lângă un
restaurant thailandez şi pe lângă faimosul slChipotle. Se opri şi intră
într-un magazin de cadouri, unde mirosi toate uleiurile aromate. Pe
partea cealaltă a străzii era un Starbucks. Cath se întrebă dacă era
acelaşi Starbucks în care lucra Levi şi, o clipă mai târziu, se trezi
traversând strada.
Înăuntru era la fel ca în toate cafenelele Starbucks în care Cath
intrase până atunci. Poate totuşi cu mai mulţi clienţi din mediul
academic… Şi cu Levi, mişcându-se vioi în jurul unui espressor,
zâmbind la ce i se spunea în căşti.
Purta un pulover negru peste un tricou alb. Arăta ca şi cum se
tunsese de curând. Pe i ceafă, părul era mai scurt; în rest, stătea zbârlit
sau îi venea pe faţă. Strigă numele cuiva şi întinse un pahar unui
bărbat care arăta ca un profesor de vioară ieşit la pensie. Levi se opri
să vorbească cu tipul respectiv. Aşa era Levi; pentru el era o
necesitate fiziologică să facă asta.
-Eşti la rând? o întrebă o femeie pe Cath.
-Nu, luaţi-o înainte.
RAINBOW ROWELL

Apoi, Cath se hotărî să stea totuşi la coadă. Doar nu venise doar


ca să-l studieze pe Levi în habitatul lui natural. De fapt, nu prea ştia
ce căuta ea aici...
-Pot să te ajut cu ceva? o întrebă tipul de la casă.
-Nu, nu poţi, îi răspunse Levi, împingându-l pe individ spre
următorul client. Mă ocup eu de ea.
Apoi, îi zâmbi larg lui Cath.
-Cather.
-Bună, făcu ea, dându-şi ochii peste cap; crezuse că Levi n-o
s-o observe.
-Uită-te la tine! Ce înfofolită eşti! Ce-s alea? Pulovere pentru
picioare?
-Sunt jambiere.
-Porţi cel puţin patru feluri diferite de tricotaje.
-Asta e un fular.
-Eşti înfofolită din cap până în picioare.
-Am prins ideea.
-Te-ai gândit să treci pe-aici ca să mă saluţi?
-Nu. Levi se încruntă. Cath îşi dădu ochii peste cap din nou.
-Am venit să-mi iau cafea.
-De care?
-Cafea obişnuită. Medie.
-E frig afară. Lasă-mă să-ţi pregătesc ceva bun.
Cath ridică din umeri. Levi luă un pahar şi începu să toarne
sirop, în timp ce Cath aştepta de cealaltă parte a eSpressorului.
-Ce faci în seara asta? o întrebă el. Ar trebui să vii şi tu, o să
facem un foc de tabără. Vine şi Reagan.
-Mă duc acasă. La Omaha.
Fangirl

-Serios? zise Levi zâmbindu-i.


Espressorul scoase un şuierat.
-Bag mâna în foc că ai tăi sunt foarte bucuroşi.
Cath ridică din nou din umeri. Levi puse frişcă în ca feaua ei.
Mâinile lui erau lungi... şi mai musculoase decât restul corpului, cu
degete cam noduroase şi unghii scurte Şi pătrăţoase.
-Să ai un weekend minunat! îi spuse el întinzându-i paharul.
-N-am plătit încă.
Levi ridică mâinile:
-Te rog! Mă jigneşti!
-Ce-i asta? întrebă ea aplecându-se deasupra cănii şi mirosind.
-E invenţia mea: cafea cu lapte şi aromă de dovleac. Nu e foarte
tare. Nu încerca s-o comanzi de la altcineva. N-o să fie cum o fac eu.
-Mersi.
Levi îi zâmbi din nou larg, iar Cath făcu un pas în spate, aproap
e lovindu-se de un raft plin cu căni.
Pa, spuse ea.
Levi trecu la următorul client de la rând, cu acelaşi surâs genero
s ca de obicei.

Erin, fata cu care Cath urma să meargă acasă, pusese un anunţ


la toaleta de pe etaj, spunând că voia să împartă cu cineva costul benzi
nei până la Omaha. Tot drumul nu vorbi decât despre iubitul ei, care
încă locuia în Omaha şi probabil că o înşela. Cath abia aştepta să
ajungă acasă.
Se simţi cuprinsă de un val de Optimism în timp ce urca scările
spre casă. Cineva strânsese frunzele din grădină .
RAINBOW ROWELL

Oamenii care stau treji o noapte întreagă ca să facă munţi de


piure de cartofi1 nu prea au prezenţa de spirit de a strânge frunzele
din grădină.
De fapt, tatăl ei n-ar fi făcut munţi de piure. Nu era stilul lui.
O bară de pompieri care ajunge la mansardă... Călătorii în care
se hotăra să plece dintr-un impuls de moment... Trei nopţi în şir
nedormite, pentru că descoperise serialul Battlestar Galactica pe
Netflix... Astea erau simptomele nebuniei lui.
-Tată?
Casa era întunecată. Ar fi trebuit să fie acasă la ora asta... Spuse
se că o să ajungă mai devreme.
-Cath!
Era in bucătărie. Cath alergă spre el ca să-l îmbrăţişeze, iar el o
strânse în braţe, la rândul lui, ca şi cum avea mare nevoie de asta.
Când Cath îi dădu drumul din îmbrăţişare, el îi zâmbi. Era foarte
bucuros să o vadă.
-E întuneric aici, spuse fata.
Tatăl ei se uită în jur ca şi cum tocmai ce ajunsese şi el acolo.
-Ai dreptate, făcu el, traversând apoi încăperile de la parter şi
aprinzând luminile.
Începu să aprindă şi lămpile, dar Cath le stinse în urma lui.
-Tocmai lucram la ceva… spuse el.
-Pentru serviciu?
Pentru serviciu, confirmă tatăl lui Cath, aprinzând absent o
lampă pe care ea tocmai o stinsese.
___________
1 Referire la personajul Roy N eary din filmul SF Întâlnire de gradul t
rei (Close Encounters of the Third Kind, 1977).
Fangirl

-Ce părere ai de Gravioli2?


-Îmi plac. La cină avem Gravioli?
-Nu, e vorba despre clientul de care mă ocup.
-Aţi obţinut un contract cu Gravioli?
-Nu încă. E un concurs de idei. Ce părere ai?
-Despre Gravioli..
- Da… zise el şi bătu cu degetele mâinii stângi în palmă
-Păi, îmi place sosul de friptură„ Îmi plac şi ravioli..
-Şi Gravioli te fac să te simţi…
-Sătulă.
-Asta e groaznic, Cath.
-Aăă... Fericită? Relaxată? Răsfăţată? De două ori răsfăţată
pentru că am două feluri preferate de mâncare în acelaşi timp.
-Poate. ..
-Iar asta mă face să mă întreb ce alt fel de mâncare ar mai
merge cu sosul de friptură.
-Ha! zise el. Posibil .
Se îndepărtă de ea; Cath ştia că se duce să-şi caute blocul de
desen.
-Ce avem la cină? îl întrebă Cath.
-Ce vrei tu.
Apoi se opri şi se întoarse spre ea, ca şi cum tocmai îşi amintise
ceva.
-Nu. Tonetele de taco. Tonetele de taco?
___________
2
Numele „Gravioli“ este compus din gravy „sos de friptură“ şi r “violi
.
RAINBOW ROWELL

-Da. Conduc eul N-am mai condus de luni întregi! La care să


mergem? Haide să mergem la toate.
-Sunt cel puţin şapte tonete de taco pe o rază de trei kilometri.
-Haide! spuse ea. Vreau să mănânc doar burrito de acum până
duminică dimineaţă.
Au mâncat burrito şi s-au uitat la televizor.Tatăl ei tot mâzgălea
pe blocul de desen, iar Cath îşi scoase laptopul. Ar fi trebuit să fie şi
Wren aici, cu laptopul ei, trimiţându-i lui Cath mesaje, în loc să
vorbească.
Cath se hotărî să-i trimită lui Wren un e-mail.
Mi-ar fi plăcut să fii si tu aici. Tata pare în regulă. Nu cred că a
spălat vreun vas de când am plecat noi de acasă şi nici nu ştiu dacă a
folosit vreunulîn afara paharelor. Dar măcar lucrează. Şi nu a spart
nimic prin casă. Şi are privirea limpede… ştii? Mă rog. Ne vedem
luni. Ai grijă de tine. Ai grijă să nu-ţi dea careva somnifere.
Cath se culcă la ora unu. Se trezi şi coborî la parter pe la trei, ca
să verifice dacă uşa de la intrare era încuiată; făcea uneori asta când
nu putea să doarmă, când ceva nu părea în ordine.
-Tatăl ei umpluse sufrageria de foi cu sloganuri şi desene. Se
învârtea printre ele, ca şi cum căuta ceva.
-La culcare? îl întrebă ea.
Lui îi trebuiră câteva secunde până să-şi focalizeze privirea
asupra fetei.
-La culcare, îi răspunse, zâmbind cu blândeţe.
Când Cath coborî din nou, pe la cinci, el era în dormitorul lui.
Îl auzea sforăind.
Fangirl

Tatăl ei plecase de acasă când Cath coborî la parter în dimineaţa


următoare. Fata se hotărî să evalueze proporţiile dezastrului. Foile
răspândite prin sufragerie fuseseră împărţite pe secţiuni. „Pe căprării“,
după cum zicea el. Erau lipite pe pereţi şi pe geamuri. Unele foi
aveau alte bucăţi de hârtie prinse de jur-împrejurul lor, ca şi cum
acolo se petrecuse o explozie de idei. Cath se uită peste propunerile
lui şi le însemnă cu un pix verde pe cele care îi plăceau. (Ea folosea
verde, Wren, roşu.)
Privelistea - un soi de haos controlat -o făcea să se simtă mai
bine.
Un pic de manie era în regulă. Acest pic îl ajută să-şi plătească
facturile, să se ridice din pat dimineaţa şi să fie magic de inventiv
atunci când avea mai mare nevoie de asta.
-Am fost magic astăzi, fetelor! obişnuia el să spună după ce se
întorcea de la vreo prezentare importantă, şi amândouă ştiau că asta
însemna că aveau să mănânce homar la cină. Fiecare câte unul, fiecare
cu propriul încălzitor cu lumânare pentru bolul de unt.
Întreaga lor gospodărie funcţiona datorită acestui pic de manie.
Piticul din pivniţă, care torcea aur…
Cath verifică bucătăria. Frigiderul era gol. Congelatorul era plin
de semipreparate Healthy Choice şi plăcinte la tigaie marca Marie
Callender‟s. Umplu maşina de spălat vase cu pahare murdare,
linguriţe şi ceşti de cafea.
Baia era în regulă. Cath aruncă o privire şi prin dormitorul
tatălui ei şi mai adună nişte pahare murdare. Erau foi răspândite peste
tot pe acolo, nici măcar aranjate în teancuri. Grămezi de scrisori,
majoritatea nedesfăcute. Se întrebă dacă nu cumva tatăl ei
îngrămădise totul în dormitorul lui înainte de sosirea ei. Cath nu se
atinse de nimic în afară de vasele murdare.
Apoi puse la microunde o caserolă Healthy Choice, pe care o
mâncă deasupra chiuvetei, şi se hotărî să meargă înapoi la culcare.
Până atunci nu băgase de seamă cât de moale era patul ei de
acasă. Iar pernele miroseau atât de bine! Şi îi fusese dor de toate
RAINBOW ROWELL

posterele cu Simon şi Baz... Avea un decupaj cu Baz în mărime


naturală; vampirul îşi arăta colţii, rânjind, cum stătea el acolo, atârnat
de cadrul patului cu baldachin. Cath se întreba dacă Reagan ar accepta
aşa ceva în camera lor de cămin. Poate că decupajul ar fi încăput în
dulap.

Cath şi tatăl ei mâncară tot weekendul pe la diferite tonete de


taco. Cath a ales carnitas şi barbacoa, al pastor şi chiar şi lengua1.
Totul înmuiat în sos verde de tomatillo2 .
Tatăl ei a tot lucrat. Aşa că şi Cath lucră lângă el, scriind la Nu
renunţa, Simon mai mult decât o făcuse în săptămâni întregi. Sâmbătă
seară era încă trează pe la unu noaptea, dar spuse că se culcă, asta ca
să-l determine şi pe tatăl ei să facă la fel.
Apoi mai rămase trează o oră sau două, scriind.
Era plăcut să scrie din nou în camera ei, în patul ei. Să se piardă
în lumea magilor şi să rămână acolo. Să nu audă alte voci în mintea ei
în afară de cele ale lui Simon şi Baz. Să nu-şi audă nici propria voce.
Asta era motivul pentru care Cath scria fan fiction. Pret de câteva ore,
lumea lor lua locul lumii reale. Iar ea putea să se lase purtată de
sentimentele personajelor ca de un val, alunecând lin ca pe panta unui
deal.
Duminică seară, casa era plină de foi de calc şi ambalaje de
burrito. Cath umplu din nou maşina de spălat vase cu pahare şi strâns
e tot gunoiul acela care mirosea delicios.
Trebuia să se întâlnească cu Erin în West Omaha ca să plece
împreună înapoi spre universitate. Tatăl ei o aştepta la uşă ca să o
conducă, zăngănindu-şi cheile, lovindu-le de picior.
___________
1
Preparate culinare specifice bucătăriei mexicane.
2
Aşa-numita tomată mexicană
Fangirl

Cath încercă să memoreze imaginea lui din acel moment pentru


mai târziu, când va avea nevoie de ceva care s-o liniştească. El avea
părul şaten-deschis, aceeaşi nuanţă ca a lui Cath şi Wren. Şi acelaşi
tip de păr: des şi drept. Nasul îi era un pic rotunjit, dar mai lat şi mai
lung decât al lor. Avea aceeaşi nonculoare în ochi, la fel ca fetele. Era
ca şi cum ele ar fi fost doar ale lui. De parcă şi-ar fi împărţit ADN -ul
la trei, în mod egal.
Ar fi fost o imagine mult mai liniştitoare dacă el n-ar fi părut
aşa de trist. Işi lovea prea tare cheile de picior.
-Sunt gata, îi spuse Cath.
-Cath...
Fetei aproape că-i stătu inima în loc din pricina felului în care
tatăl ei îi pronunţase numele.
-Stai jos, bine? Trebuie să-ţi spun ceva rapid.
-De ce trebuie să stau jos? Nu vreau să trebuiască să stau jos.
-Doar… spuse el arătând spre masa din sufragerie, Te rog.
Cath se aşeză la masă, încercând să nu-i mişte foile, să nu
sufle spre ele şi să le strice ordinea.
-Nu intenţionam să amân atât de mult până să-ţi Splm... zise el.
-Spune-mi odată! Mă sperii. Mai mult, îşi simţea stomacul ca
un ghem ce urcase până în gât.
-Am mai vorbit cu mama voastră.
-Poftim?
Cath n-ar fi fost atât de şocată dacă tatăl ei i-ar fi spus că stătuse
de vorbă cu o fantomă. Sau cu yeti.
-Ce? De ce?
-Nu pentru mine, adăugă el repede, ca şi cum ştia că ideea de a
se împăca cu ea era absolut terifiantă. Ci pentru voi.
-Pentru mine?
RAINBOW ROWELL

-Pentru tine şi Wren.


- Nu mai face asta, zise fata. Nu vorbi cu ea despre noi.
-Cath... E mama voastră.
-Nu există dovezi care să susţină această teorie.
-Ascultă-mă puţin, Cath. Nici măcar nu ştii ce vreau să-ţi spun.
Cath începuse deja să plângă.
-Nu-mi pasă ce vrei să-mi spui. Tatăl ei hotărî să continue:
-I-ar plăcea să vă vadă. Mamei voastre i-ar plăcea să vă
cunoască un pic mai bine.
- Nu.
-A trecut prin multe, scumpo.
-Nu. Nu a trecut prin nimic. Era adevărat. Mama lor nu luase
parte la niciun eveniment important din viaţa fiicelor ei.
-De ce vorbim despre ea?
Cath auzea cum tatăl ei zdrăngănea iarăşi cheile, lovinda-şi
piciorul de tăblia mesei. Trebuia ca Wren să fie aici, cu ei. Wren nu
avea ticuri nervoase. Nici nu plângea. Wren nu l-ar fi lăsat să continue
să vorbească despre lucrurile astea.
-E mama voastră. Cred că ar trebui să-i daţi o şansă.
-I-am dat. Când ne-am născut. Am încheiat subiectul ăsta.
Cath se ridică prea brusc, iar un teanc de foi căzu de pe masă.
- Poate că mai vorbim despre asta de Ziua Recunos tinţei, spuse
tatăl ei.
-Sau poate că nu vorbim despre asta de Ziua Recunoştinţei, ca
să nu stricăm sărbătoarea. O să-i spui şi lui Wren?
-I-am spus deja. I-am trimis un e-mail.
-Şi ce a zis?
-Că o să se gândească.
Fangirl

-Păi, eu nu mă gândesc, spuse Cath. Nu pot nici măcar să


concep să mă gândesc la asta.
Se ridică de la masă şi începu să-şi adune lucrurile. Avea
nevoie de ceva de care să se agaţe. Tatăl lor n-ar fi trebuit să le dea
veştile separat. N-ar fi trebuit să le vorbească despre asta deloc.
RAINBOW ROWELL

Drumul spre West Omaha, cu tatăl ei, fu îngrozitor. Iar cel spre
Lincoln, fără el - încă şi mai neplăcut.
Totul le mergea pe dos.
Fuseseră atacaţi de un bezmetic-de-pădure dintr-aceia cu
creastă şi veninos.
Apoi se ascunseseră în peştera aceea cu păianjeni, unde au dat
peste chestiawaia, ce-o fi fost ea, care a muşcat adidasul lui Simon.
Probabil un şobolan.
Şi apoi, Baz l-a luat pe Simon de mână.
Sau poate că Simon l-a luat pe Baz de mână... Oricum, era de
înţeles, de vreme ce aveau de-a face cu bezmetici-de-pădure şi
păianjeni şi sobolani.
Uneori apuci mâna cuiva doar ca să te asiguri că mai eşti în
viaţă şi că ai alături de tine o altă fiinţă umană, care îţi poate
demonstra asta.
S-au întors la fortăreaţă aşa, ţinându-se de mână. Şi ar fi fost
în regulă (aproape în regulă), dacă unul dintre ei ar fi dat drumul
mâinii celuilalt.
Dacă nu ar fi rămas ei acolo, la marginea Marelui Câmp, fiecare
dintre ei ţinând o părticică din celălalt, chiar dacă pericolul trecuse
de mult.
(Fragment din M-ai înţeles greşit,
publicat în ianuarie 2010 pe FanFixx.net; autoare: Magicath)
Fangirl

ZECE

Profesoara Piper nu terminase de corectat compunerile cu


narator necreditabil (din cauza asta Nick era iritat şi devenise
paranoic), dar le ceruse deja să se apuce de proiectul final, o povestire
de zece mii de cuvinte.
-Nu o lăsaţi pe noaptea de dinaintea predării, spusese ea,
cocoţată pe catedră, legănânduşi picioarele. O să se vadă că a fost
scrisă cu o noapte înainte. Nu sunt interesată de fluxul conştiinţei.
Cath nu ştia cum va reuşi să se concentreze asupra tuturor
lucrurilor pe care le avea de făcut. Proiectul final şi textele
săptămânale, plus toate celelalte teme pentru fiecare curs în parte.
Atât de mult de citit... Atât de mult de scris... Eseuri, lucrări
argumentative, referate. În zilele de marţi şi, uneori, în cele de joi, se
întâlnea să scrie cu Nick. Plus Nu renunţa. Plus e-mailuri, însemnări ş
i comentarii...
Cath se simţea de parcă înota într-o mare de cuvinte. Iar uneori
de parcă se îneca în ea.
-Ti s-a părut vreodată că ai fi, aşa, ca o gaură neagră... sau ca
opusul unei găuri negre? îl întrebă ea pe Nick marţi seară.
-Care îndepărtează materia în loc s-o absoarbă?
-Care o degajă, încercă ea să-i explice.
Stăteau la masa lor dintre rafturile de cărţi, iar Cath îşi
rezemase capul de rucsacul ei. Simţea curent la ceafă.
-Opusul unei găuri negre de cuvinte.
Ca şi cum lumea absoarbe toate cuvintele tale până te
secătuieşte.
-Nu de tot. Nu încă. Dar cuvintele zboară din mine atât de
repede, încât nici nu ştiu de unde vin.
RAINBOW ROWELL

-Şi poate că ţi-ai consumat surplusul, zise el îngrijorat, iar acum


cuvintele iau fiinţă din oase şi sânge.
-Acum sunt făcute din suflarea mea.
Nick se uită în jos la ea; sprâncenele băiatului se uniseră,
formau acum o singură linie groasă. Ochii lui aveau culoarea aceea pe
care n-o poţi vedea în curcubeu. Indigo.
-Nu, zise el. Nu m-am simţit niciodată aşa.
Cath râse şi clătină din cap.
-Cuvintele ies din mine ca pânza lui Spiderman, zise Nick
ridicându-şi mâinile şi atingându-şi palmele cu degetele mijlocii.
Fffffâşşşş! .
Cath dădu să râdă, dar reuşi doar să caşte.
-Haide, spuse el. E miezul nopţii.
Cath îşi adună cărţile. Nick lua mereu caietul. Era caietul lui
până la urmă, plus că el lucra la povestire în timpul scurs între
întâlnirile lor de la bibliotecă. (Întâlniri delucru sau ce or fi fost ele.)
Când ajunseră afară, era mult mai frig decât se aşteptase Cath.
-Ne vedem mâine, îi zise Nick şi se îndepărtă. Poate că Piper o
să termine cu lucrările noastre.
Cath încuviinţă din cap şi îşi scoase mobilul ca să sune
în cameră.
-Bună, spuse cineva încetişor.
Cath tresări. În spatele ei era Levi, rezemat de stâlpul
felinarului, de parcă ar fi fost imaginea arhetipală a omului rezemat de
felinar.
-Întotdeauna termini la miezul nopţii, îi spuse el zâmbind .
M-am gândit să ţi-o iau înainte. E prea frig afară ca să stai să
mă aştepţi.
-Mersi, făcu ea şi o luară împreună spre cămin.
Levi era neobişnuit de tăcut.
Fangirl

-Deci, ăla e partenerul tău de studiu? o întrebă el când ajunseră


la jumătatea drumului spre cămin.
-Da, zise Cath în spatele fularului. Îşi simţea propria răsuflare
umedă, îngheţând în ţesătura aceea.
-Îl ştii?
-L-am mai văzut pe aici.
Cath era şi ea tăcută. Era prea frig ca să vorbească şi se simţea
mai obosită decât de obicei.
-S-a oferit vreodată să te conducă la cămin?
-Nu l-am rugat niciodată să facă asta, se repezi Cath. Nici pe
tine nu te-am rugat.
-Aşa e.
Şi iar tăcere şi frig.
Aerul rece o înţepă pe Cath în gât atunci când, într-un sfârşit,
spuse:
-Deci poate că n-ar trebui să mă conduci.
-Nu fi caraghioasă. Nu asta voiam să zic.

Prima dată în săptămâna aceea o văzu pe Wren la cantină, la


prânz, cu Courtney. Oath nu se putu gândi decât la un singur lucru:
„Deci aşa arăţi tu când îmi ascunzi un secret uriaş: fix ca de obicei.“
Cath se întrebă dacă Wren avea de gând să vorbească cu ea
despre... subiectul pe care îl deschisese tatăl lor. Se întrebă câte alte
lucruri importante îi mai ascundea Wren. Şi când începuse să facă
asta? Când începuse Wren să filtreze ce îi spunea?
„Pot să fac şi eu asta“, se gândi Cath. „Pot să ţin secrete.“ Dar
Cath nu avea niciun secret şi nici nu voia să ascundă ceva de Wren.
Se simţea atât de bine, atât de uşw rată să ştie că atunci când vorbea
cu Wren nu trebuia să se cenzureze.
RAINBOW ROWELL

Aştepta un moment în care să poată discuta cu sora ei fără să fie


şi Courtney de faţă, dar aceasta era mereu prin preajmă. (Spunând
întruna cele mai prosteşti lucruri posibile. Ca şi cum viaţa ei ar fi fost
o probă de auditie pentru cine ştie ce reality show de la MTV.)
În sfârşit, după câteva zile, Cath se hotărî să o conducă pe Wren
la următorul curs, imediat după prânz, chiar dacă risca să întârzie ea
însăşi la ore.
-Ce s-a întâmplat? întrebă Wren de îndată ce Courtney o
apucase, fără a bănui nimic, spre cursul de economie.
Începuse să ningă. Erau nişte fulgi de nea apoşi.
-Ştii că am fost acasă în weekend... începu Cath.
-Da. Ce mai face tata?
-E în regulă… chiar bine. Participă la un pitch pentru Gravioli.
-Gravioli? Asta e grozav!
-Ştiu. Şi părea foarte implicat. Şi cam atât... Adică totul părea în
regulă în rest.
-Ti-am zis eu că nu are nevoie de noi.
-Bineînţeles că are nevoie de noi, pufni Cath. Dacă ar E avut o
pisică, ar fi fost la un pas de a ajunge ca-n Grey Gardens 1. Cred că
mănâncă numai la QuikTrip şi doarme pe canapea.
-Parcă ziceai că e bine.
-Păi, da. După standardele lui. Ar trebui să vii cu mine acasă da
ta viitoare.
-Data viitoare e Ziua Recunostinţei. Cred că o să vin.
Cath se opri. Aproape că ajunseseră la clădirea unde se ţinea
următorul curs al lui Wren, iar Cath nu trecuse încă la partea mai grea
_1Film documentar american realizat de Albert şi David Maysles
(1975); prezintă viaţa mizeră a două femei care aparţinuseră elitei soci
ale.
Fangirl

Wren oftă ca şi cum ştia ce urma.


a discuţiei.
-Tata mi-a spus… că ţie ţi-a spus deja…
-Aşa e.
-De ce? o întrebă Cath, încercând din greu să nu se smiorcăie.
-Uite-aşa, începu Wren potrivindu-şi rucsacul. Pentru că e
mama noastră. Şi chiar mă gândesc la asta.
-Dar...
Problema lui Cath nu era lipsa contraargumentelor.
Avea nenumărate. Şi semănau unei mulţimi de oameni
încercând să evacueze o clădire în flăcări, împotmolindu-se însă la
ieşire.
-Dar n-o să facă decât să strice totul!
-A stricat deja totul, observă Wren. Nu ne mai poate părăsi din
nou.
-Ba da, poate.
Wren clătină din cap.
-Mă gândesc doar.
-O să-mi spui dacă hotărăşti ceva?
-Nu şi dacă asta te-ar supăra aşa de tare ca acum, se
încruntă Wren.
- Am dreptul să mă supăr când există toate motivele .
- Pur și simplu nu-mi place treaba asta spune Wren , luându-și
privirea de la Cath și mutându-ți-o asupra ușii .
O să întârzii.
Dar și Cath avea să întârzie .
RAINBOW ROWELL

-Sunt deia coleg de cameră cu el, a protestat Baz. N-artrebui să


fiu obligat să-i devin şi partener de laborator. Nu mai suport să tot văd
obraji îmbuioraţi.
Fetele din clasă stăteau ca pe ace pe scaunele lor, Frecare dintre
ele fiind pregătită să-i ia locul lui Baz.
-Gata cu obrajii mei, a murmurat Snow, înroşindu-se zdravăn.
-Serios, domnule profesor, a spus Baz, agitând bagheta înspre S
now cu un gest care spunea: „Uitaţi-vă şi voi la el!“
Snow a apucat capătul baghetei, îndreptând-o spre podea.
Profesorul Chilblains nu era deloc impresionat.
-Stai jos, domnule Pitch. Mă faci să irosesc timp preţios din ora
de laborator.
Baz şi-a trântit cărţile pe banca lui Snow. Acesta din urmă şi-a
pus ochelarii de protecţie, potrivindu-şi-i bine; lentilele nu i-au estom
pat albastrul ochilor şi nici căutătura tăioasă.
-Ca să Fie clar, a mormăit Snow, nici eu nu-s dornic să-mi petre
c şi mai mult timp cu tine.
-Băiat prost... a uitat Baz aparte, cercetând cu privirea umerii în
cordaţi ai lui Snow, roşeaţa care, din pricina enervării, îi cuprinsese gâ
tul şi valul de păr de culoarea bronzului, parţial stăpânit de elasticul o
chelarilor...
„Ce stii tu despre «a dori»?“

(Fragment din Cele cinci ocazii în care Baz s-a dus la chimie
şi data când a lipsit, publicat în august 2009 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath şi Wrenegade)
Fangirl

UNSPREZECE

Pe culoar era linişte deplină. Toată lumea din căminul Pound


plecase să se distreze.'
Cath se holba la ecranul computerului ei, iar în minte Îi răsuna
vocea profesoarei „Piper. Se străduia să rememoreze întreaga
conversaţie, derulând-o în minte iar şi iar, de parcă ar fi vrut să-şi
forţeze memoria să vomite.
În acea zi, la începutul cursului, profesoara Piper le adusese
înapoi povestirile cu narator necreditabil. Pe ale tuturor, în afară de
cea a lui Cath.
-Vorbim după curs, bine? îi spusese fetei, cu zâmbetul ei blând
şi sincer.
Cath se gândise că excepţia asta trebuia să fie un semn bun, că
poate profesoarei îi plăcuse foarte mult povestirea ei. Se vedea că o
plăcea pe Cath. Dintre toţi studenţii de la curs, ei îi adresa cele mai
multe zâmbete. Îl devansa net pe Nick.
Iar compunerea asta era cea mai bună bucată pe care o scrisese
Cath în tot semestrul. Ştia asta. Poate că profesoara Piper voia să
discute despre lucrare în detaliu sau poate că voia să-i spună lui Cath
să treacă din semestrul următor la cursul pentru avansaţi. (Era nevoie
de o recomandare specială pentru înscriere.) Sau doar... ceva de bine.
Ceva.
-Cath, i se adresase profesoara, după ce toată lumea plecase din
sală, iar Cath se apropiase de pupitru. la loc.
Zâmbea mai blând ca niciodată, dar ceva nu era în regulă. Ochii
femeii păreau trişti, se citea regretul în ei, iar atunci când Cath a luat
lucrarea, a văzut un patru mic şi roşu scris într-un colţ.
Cath i-a aruncat profesoarei o privire tăioasă.
-Cath, nu ştiu ce să cred despre lucrarea ta. Chiar nu ştiu cum a
putut să-ţi treacă aşa ceva prin minte...
RAINBOW ROWELL

-Dar... a fost chiar atât de prost scrisă?


Era posibil ca povestirea ei să fi fost mai proastă decât cele ale
tuturor colegilor?
-Nu-i vorba despre cât e de bună sau de rea, a scuturat din cap
profesoara Piper, iar părul ei lung şi sălbatic se mişcă dintr-o parte
într-alta. E plagiat.
-Ba nu. Eu am scris povestirea.
-Tu ai scris-o? Eşti autoarea cărţii Simon Snow şi moștenitorul
Magului?
-Bineînţeles că nu.
Ce rost avea întrebarea asta?
-Personajele şi toată această lume aparţin altcuiva.
-Dar povestirea e a mea.
-Personajele şi lumea sunt povestirea, a spus femeia, vrând să o
facă să înţeleagă.
-Nu neapărat...
Cath simţea cât de tare se înroşise. Vocea îi juca feste.
-Ba da, a insistat profesoara. În mod necesar. Dacă ţi se spune
să scrii ceva original, nu poţi pur şi simplu să furi o poveste scrisă de
altcineva şi să schimbi câte ceva în privinţa personajelor.
-Asta nu e furt.
-Dar ce anume?
-Împrumut, a spus Cath; nu-i plăcea deloc că se certa cu
profesoara Piper, nu-şi dorise să o facă să o privească atât de rece, de
rezervată, dar nu se putuse stăpâni.
-Schimb. Amestec. Explorez.
-Furi.
-Nu e ilegal ce am făcut.
Fangirl

Cath avea toate argumentele la îndemână; ele nu-i apă. rau doar
propria povestire, ci ideea de fan fiction.
-Personajele nu sunt ale mele, dar eu nu încerc să Câştig bani de
pe urma lor.
Profesoara Piper nu făcea decât să clatine din cap, chiar mai
dezamăgită decât păruse cu câteva minute în urmă. Şi-a trecut palmele
peste blugi. Degetele ei erau scurte; purta un inel mare cu turcoaz,
care depăşea arti. culaţia degetului.
-Dacă e sau nu legal, este irelevant. Ti-am cerut să scrii o
povestire originală, care să fie a ta. Şi nu e nimic original aici.
-Nu cred că înţelegeţi, a spus Cath, dar vorbele ei au sunat ca un
hohot de plâns.
Şi-a coborît privirea ruşinată şi a Văzut din nou nota de patru
scrisă cu roşu.
-Eu cred că tu nu înţelegi, Cath, a replicat profesoara cu o voce
voit calmă. Şi chiar aş vrea să înţelegi. Eşti la facultate, ce facem aici
e pe bune. Te-am lăsat să te inscrii la un curs pentru anii mai mari şi,
până acum, m-ai impresionat teribil. Dar acum a fost o greşeală. Ai
dat dovadă de imaturitate şi trebuie să înveţi din asta.
Cath şi-a încleştat fălcile. Incă voia să se apere. Muncise atât de
mult la povestire.
Profesoara Piper le spunea mereu să scrie despre ceva drag. Lui
Cath Baz şi Simon îi erau cei mai dragi.
Dar Cath s-a rezumat la a aproba din cap şi s-a ridicat. A reuşit
chiar să murmure un mulţumesc la ieşirea din clasă.
Acum, rememorând totul, simţea că faţa îi ia foc. Se holbă pe
deasupra laptopului la desenul de pe perete, o schiţă în cărbune
reprezentându-l pe Baz. Vampirul stătea pe un tron negru, sculptat, cu
un picior aruncat peste unul dintre braţele jilţului şi cu capul
înclinat înainte, într-c atitudine provocatoare, dar degajată În josul de
senului, autorul lui scrisese cu o caligrafie perfectă următoarele:
RAINBOW ROWELL

„Cine ai fi tu fără mine, Snow? Un biet virgin cu ochi albaştri, care nu


ştie să dea cu pumnul.“ Şi mai jos: „Inimitabila Magicath. “
Cath luă din nou mobilul. O sunase pe Wren de cel puţin şase
ori de când plecase de la curs. Îi intra direct mesageria vocală.
Cath închisese de fiecare dată.
Ştia că, dacă ar fi putut să vorbească cu Wren, s-ar fi simţit
mai bine. Wren ar fi înţeles... probabil. În urmă cu câteva-săptămâni,
Wren chiar spusese toate acele lucruri răutăcioase despre Baz şi
Simon. Dar asta se întâmplase din cauză că se îmbătase. Dacă Wren
ar şti cât de supărată era Cath acum, sigur nu s-ar purta ca o scorpie.
Ar înţelege. Ar ajuta-o pe Cath să-şi revină... Wren se pricepea la
treaba asta.
Dacă Wren ar fi fost aici... Cath bufni în râs. Dar sună mai
degrabă ca un hohot de plâns. („Ce naiba, de ce tot ce-mi iese pe gură
aduce a hohot de plâns?“)
Dacă Wren ar fi fost aici, ar fi organizat de urgenţă o petrecere
Kanye. La început, s-ar fi urcat în picioare pe pat. Asta era
tipicul, pe vremea când se aflau acasă. Când lucrurile deveneau prea
grave de exemplu, atunci când Wren aflase că Jesse Sandoz o înşela,
când Cath fusese concediată pentru că şeful ei de la librărie îi spusese
că nu zâmbea îndeajuns, când tatăl lor începuse să se poarte ca un
zombi şi părea că nu o să-şi mai revină -, una dintre ele se ridica în
picioare în pat şi trăgea de o manetă imaginară, un mecanism imens
aflat undeva, în aer, şi striga:
-Petrecere Kanye de urgenţă.
Iar cealaltă trebuia să dea fuga la computer şi să pună lista de
melodii pentru petrecerea Kanye. Apoi săreau împreună, dansând şi
urlând versurile pieselor lui Kanye West până ajungeau să se simtă
mai bine. Uneori, toată treaba asta le lua ceva timp...
„Sunt autorizată să dau de urgenţă startul unei Petreceri
Kanye “, îşi spuse Cath, izbucnind din nou în râs. (De data asta, sunet
ele emise aduceau ceva mai mult a râs.) „Nu e ca şi cum aş avea
nevoie de cvorum.“
Fangirl

Se întinse către laptop şi deschise lista de melodii pentru


petrecerea Kanye. Avea nişte boxe portabile într-unul dintre sertare.
Le scoase şi le conectă. Apoi dădu volumul la maximum. Era vineri
seara, deci nu era nimeni in clădire, poate că nici în tot campusul, care
să fie deranjat.
Petrecere Kanye de urgenţă. Cath se urcă în picioare în pat ca
s-o anunţe, dar coborî imediat. Era ridicol. Jalnic. (Există ceva mai
jalnic decât o petrecere dansantă dată de una singură?)
În schimb, se postă în faţa boxelor şi închise ochii, fără să
danseze propriu-zis, doar legănându-se şi şoptind versurile. După
prima strofă, începu să danseze. Kanye reuşea mereu să-i ajungă la
suflet. Muzica lui era antidotul perfect pentru orice nemulţumire,
oricât de serioasă ar fi fost aceasta. Era acolo combinaţia
perfectă de furie, de indignare, de certitudine că „lumea nu va şti nicio
dată cât de minunat sunt“. Cantitatea perfectă de poezie.
Cu ochii închişi, Cath aproape că putea să-şi imagineze că
Wren dansa în cealaltă parte a camerei, cu o baghetă ca a lui Simon
Snow pe post de microfon.
După câteva melodii, Cath nu mai avu nevoie să se prefacă.
Dacă vecinii ar fi fost acasă, ar fi auzit-o urlând versurile.
Cath dansă. Şi cântă rap. Şi dansă. Şi, la un moment iat, auzi un
ciocănit la uşă.
„La naiba! Poate că vecinii sunt acasă.“
Deschise fără să se uite cine stătea în prag şi fără să dea sonorul
mai încet (gândirea îi era afectată de muzica lui Kanye), dar pregătită
să-şi ceară scuze.
Era Levi.
- Reagan nu-i aici, strigă Cath.
Levi îi răspunse ceva, dar nu îndeajuns de tare.
-Ce?
-Atunci cine e aici? strigă Levi, zâmbind.
RAINBOW ROWELL

Levi. Întotdeauna zâmbitor. Purta o cămaşă cadrilată de flanel,


cu mânecile desfăcute. Nici să se îmbrace ca lumea nu era în stare.
-Cine e aici şi ascultă muzică rap?
-Eu.
Cath gâfâia; încerca să ascundă acest lucru.
Levi se aplecă spre ea, ca să nu trebuiască să strige.
-Asta nu poate f1 muzica lui Cather. Am crezut întotdeauna că
eşti genul care preferă melodiile depresive, indie.
O tachina. Numai adevăratele urgenţe puteau întrerupe o
petrecere Kanye.
-Pleacă, zise Cath dând să închidă uşa.
Levi o împiedică,întinzând mâna.
-Ce faci? întrebă el râzând şi băgându-şi capul pe uşă.
Cath clătină din cap, neputându-i da niciun răspuns chibzuit. Şi
pentru că n-ar fi contat oricum, de vreme ce Levi nu era niciodată
chibzuit.
-Dau o petrecere dansantă de urgenţă. Cară-te!
-O, nu,zise Levi împingând uşa şi strecurându-se pe lângă Cath.
Era prea slăbănog. Prea înalt.
Cath închise uşa în urma lui. Nu exista un model de acţiune
pentru asemenea situaţie. Ar fi sunat-o pe Wren ca să-i ceară opinia
dacă ar fi ştiut că exista vreo şansă ca ea să-i răspundă la telefon.
Levi se postă în faţa lui Cath, cu o expresie serioasă (măcar o
dată, chiar aşa, măcar o dată în viaţa lui) şi ţinând ritmul cu mişcările
capului.
-Aşadar, petrecere dansantă de urgenţă, vorbi el tare .
Cath aprobă, dând din cap.
Şi continuă să dea din cap. Şi continuă.
Fangirl

Levi îi răspunse dând şi el din cap.


Şi apoi Cath începu să râdă şi-şi dădu ochii peste cap; legăna
din şolduri într-o parte şi-n alta. Nu foarte tare. Si apoi din umeri. Şi
iată că dansa din nou. Un pic mai crispată decât înainte - genunchii şi
coatele se cam ţineau ţepene - dar tot dans era.
Când îl privi din nou pe Levi, văzu că şi el dansa. Exact aşa
cum şi l-ar fi imaginat, dacă s-ar fi gândit vreodată la lucrul ăsta. Cu
mişcări prea ample şi prea relaxate, trecându-şi degetele prin păr.
(Frate, nu-i nevoie să-ţi scoţi în evidenţă linia în V a părului!) Ochii
lui realmente străluceau de bucurie. Radiau.
Cath nu se putea opri din râs. Levi o privi în ochi şi începu şi el
să râdă.
Şi iată că dansa cu ea. Nu erau lipiţi unul de altul sau ceva de
genul ăsta. De fapt, el nu se apropiase. O privea şi se mişca în acelaşi
ritm cu ea.
Şi iată că şi ea dansa cu el. Mai bine decât el, ceea ce era plăcut.
Cath îşi dădu seama că îşi muşca buza de jos, aşa că încetă a o mai
face.
În schimb, începu să cânte rap. Cath ştia atât de bine versurile
că le-ar fi putut spune de la coadă la cap. Levi ridică din sprâncene şi
zâmbi larg. Ştia refrenul şi îl cântă cu ea.
Dansară până începu o altă melodie, apoi cât ţinu aceasta şi
următoarea. Levi păşi spre ea, poate că n-o făcuse intenţionat, iar Cath
se rostogoli pe pat. Levi râse şi sări pe patul lui Reagan, cât pe-aci să
se lovească cu capul de tavan.
Continuară să danseze împreună, imitând cele mai caraghioase
mişcări ale celuilalt, sărind la capetele paturilor... Era aproape la fel ca
atunci când dansa cu Wren. (Şi totuşi nu, evident. Pe bune, nu era.)
Dintr-odată, uşa camerei se deschise larg.
Cath sări în spate, ferindu-se de uşă, şi căzu cât era de lungă pe
saltea, care o aruncă pe podea. Levi râdea atât de tare, încât fu nevoit
să se sprijine de perete cu ambele mâini.
RAINBOW ROWELL

Reagan intră în cameră şi spuse ceva, dar Cath nu auzi ce


anume. Se întinse spre birou şi îşi închise laptopul, oprind muzica.
Râsul lui Levi răsună în liniştea care se lăsase brusc. Lui Cath i se tăie
răsuflarea. Plus că aterizase greşit, pe unul dintre genunchi.
-Ce … mama... naibii? spuse Reagan, mai mult şocată decât
supărată - mai bine zis, lui Cath nu i se păru că era supărată.
- Petrecere dansantă de urgenţă, spuse Levi sărind jos de pe pat
şi dând s-o ajute pe Cath.
Aceasta se sprijini de birou şi se ridică.
-Eşti bine? se interesă el.
Ea zâmbi şi încuviinţă.
-O ştii pe Cather? o întrebă Levi pe Reagan, iar chipul încă îi
strălucea de veselie. Scuipă flăcări!
-Fix aşa a fost şi ziua de azi pentru mine, spuse Reagan
lăsându-şi geanta jos şi aruncându-şi pantofii din picioare. Numai
ciudăţenii la fiecare pas. Ies în oraş. Vii?
-Sigur, zise Levi, apoi se uită spre Cath. Vii şi tu?
Reagan o privi pe Cath şi se încruntă. Cath simţi ceva lipicios
adunându-i-se în stomac. Poate că îi revenea amintirea scenei de mai
devreme cu profesoara Piper. Sau poate că n-ar fi trebuit să danseze
cu iubitul colegei ei de cameră.
-Ar trebui să vii şi tu, îi spuse Reagan.
Păru sinceră.
Cath se trase de tivul tricoului.
-Nu. E deja târziu. O să mai scriu...
Se întinse după mobil, verificându-l din obişnuinţă.
Avea un mesaj necitit de la Wren.
„la muggsy's. VINO ACUM. Urgenţă!“
Fangirl

Cath văzu ora la care îl primise. Wren îi scrisese cu douăzeci de


minute în urmă, în timp ce ea şi Levi dansau. Puse mobilul pe birou şi
începu să-şi încalţe ghetele peste pantalonii de pijama.
-E totul în regulă? o întrebă Levi.
-Nu ştiu... clătină Cath din cap.
Se simţea iarăşi ruşinată. Şi speriată. Stomacul ei părea încântat
să aibă un nou motiv pentru care să se muncească.
-Ce e Muggsy‟s?
-E un bar, ii răspunsul Levi. Aproape de Campusul de Est.
-Ce e Campusul de Est?
Levi se întinse pe lângă ea şi îi luă mobilul de pe birou. Se
încruntă privind ecranul.
-Te duc cu. Sunt cu maşina.
-Unde e duci? se interesă Reagan.
Levi aruncă mobilul lui Cath spre Reagan şi apoi îşi îmbrăcă
haina.
-Sunt sigur că e în regulă, spuse Reagan, citind mesajul.
Probabil că a băut prea mult. E comportamentul obligatoriu al
bobocilor.
-Dar oricum trebuie să mă duc să o iau de acolo, zise Cath,
luându-şi înapoi telefonul.
-Bineînţeles că trebuie, încuviinţă Levi. Urgenţă înseamnă
urgenţă.
Se uită apoi spre Reagan şi o întrebă:
-Vii şi tu?
-Dacă nu aveţi nevoie de mine, nu aş veni. Trebuia să ne
întâlnim cu Anna şi Matt...
-Vorbim mai târziu, spuse el.
Cath era deja la uşă.
RAINBOW ROWELL

-Sora ta e bine, o asigură Reagan aproape cu blândete. Ea nu


face decât să se poarte normal.

Maşina lui Levi era, de fapt, o camionetă. Una mare. „Cum îşi
permite să plătească benzina?“
Cath nu voia să fie ajutată să urce, dar,cum lipsea o treaptă - era
o rablă nenorocită, observă ea acum, de aproape -, fata ar fi trebuit să
se caţere la propriu înăuntru, dacă Levi n-ar fi prins-o de cot.
Cabina camionetei mirosea a benzină şi a cafea măcinată.
Centura de siguranţă era blocată, dar Cath reuşi totuşi să şi-o prindă.
Levi se strecură cu uşurinţă în scaunul lui şi îi zâmbi lui Cath.
Ea se gândi că băiatul încerca să o încurajeze.
-Ce e Campusul de Est?
-Vorbeşti serios?
-De ce n-aş fi serioasă în momentul ăsta?
-Este partea cealaltă a campusului. Acolo unde e Facultatea de
Agronomie. . .?
Cath dădu din umeri a nerăbdare şi se uită pe geam. Cădea
lapoviţă încă de după-amiază. Luminile păreau nişte pete umede pe
caldarâm. Din fericire, Levi conducea încet.
-Şi Facultatea de Drept, continuă el. Sunt şi cămine şi o sală de
bowling perfect funcţională. Şi o lăptărie. Serios, nimic din toate aste
a nu îţi sună cunoscut?
Cath îşi rezemă fruntea de geam. Sistemul de încălzire al
camionetei încă băga aer rece. Trecuse jumătate de oră de la primirea
mesajului. Jumătate de oră de la mesajul de alarmă.
-Cât de departe e?
-La câţiva kilometri. Ajungem în zece minute, poate un pic mai
mult, din cauza vremii. Majoritatea cursurilor Inele se ţin în
Campusul de Est.
Fangirl

Cath se întreba dacă Wren era singură. Unde era Courtney?


N-ar fi trebuit să fie împreună?
-E şi un muzeu cu tractoare acolo, continuă Levi. Şi un centru
internaţional unde se învaţă cum se fac carpetele. Iar mâncarea de la
cantine e extraordinară...
Nu era în regulă. Să ai o soră geamănă trebuia să fie ca şi cum
ai avea un înger păzitor. Propriul tău paznic. „PRIETEN DIN OFICIU
“ tatăl lor le cumpărase tricouri inscripţionate cu aceste cuvinte când
împliniseră treisprezece ani. Încă le mai purtau uneori (niciodată în
acelaşi timp), doar ca să se amuze. Sau făcând pe ironicele. Ori din
cine ştie ce alte motive.
„La ce bun dacă ai o soră geamănă şi n-o laşi să-ţi poarte de
grijă?! Să te protejeze. . .“
-Campusul de Est e mult mai bun decât Campusul Central, din
toate punctele de vedere. Iar tu nici măcar nu ştiai că există.
Lumina roşie a semaforului se aprinse, iar Cath simţi că roţile
se învârteau încă. Levi acţionă frâna de motor, iar camioneta încetini
tot mai mult până se opri fix unde trebuia.
Fură nevoiţi să parcheze destul de departe de bar. De altfel, pe
toată strada erau baruri, unul lângă altul.
-N-o să mă lase să intru, spuse Cath, dorindu-şi ca Levi să
iuţească pasul. Nu am vârsta necesară.
-La Muggsy‟s nu te verifică nimeni.
-N-am mai fost niciodată într-un bar.
Un grup mare de fete ieşi din bar pe uşa din faţa lui Levi şi Cath
. Băiatul o apucă pe Cath de mânecă şi o trase la o parte.
-Eu am mai fost, zise el. O să fie în regulă.
-Nu e în regulă, rosti Cath mai mult pentru sine de cât pentru
Levi. Dacă ar fi fost, Wren n-ar fi avut nevoie de mine.
Levi o trase din nou de mânecă şi deschise o uşă grea, neagră şi
fără geam. Cath se uită în sus, la reclama lumiv noasă de deasupra
RAINBOW ROWELL

capetelor lor. Doar literele „UGGSY“ şi un trifoi cu patru foi se mai


aprindeau. Înăuntru, un tip masiv stătea pe un scaun de bar şi citea
ziarul Daily Nebraskan la lumina unei lanterne. Ridică lanterna spre
Levi şi zâmbi.
-Salut, Levi.
Băiatul îi zâmbi şi el.
-Salut, Yackle.
Yackle deschise o a doua uşă şi o ţinu aşa cu o mână. Nici
măcar nu se uită la Cath. Levi îl bătu pe braţ în semn de mulţumire
când trecură pe lângă el.
În bar era întuneric şi atât de aglomerat, că nu aveai loc să
arunci un ac. Pe o scenă de mărimea unei canapele, scenă aflată lângă
intrare, cânta o trupă. Cath se uită în jur, dar nu putea să vadă nimic
din pricina înghesuielii.
Se întreba unde era Wren.
Unde era Wren în urmă cu patruzeci şi cinci de minute?
Ascunsă în baie? Ghemuită lângă vreun perete? I se făcuse rău,
leşinase? I se mai întâmplase să leşine... Cine era cu ea ca s-o ajute?
Sau cine îi făcuse rău?
Cath simţi mâna lui Levi apucând-o de cot.
-Haide.
Se strecurară pe lângă o masă înaltă, unde un grup numeros
dădea pe gât shot-uri. Unul dintre băieţi se dezechilibră, căzând
peste Cath; Levi îl împinse înapoi, zâmbindu-i.
-Vii de obicei pe aici? îl întrebă Cath după ce trecură de masa
respectivă.
-E aşa naşpa numai când cântă vreo trupă.
Se îndepărtară de scenă, înaintând spre bar. O mişcare lângă
perete îi atrase atenţia lui Cath. Felul în care tipa Îşi dădu părul pe
spate.
Fangirl

-Wren, spuse Cath, grăbindu-se.


Levi o luă de braţ şi împinse lumea din faţa ei, încercând să-i
facă loc.
-Wren! strigă Cath peste zgomotul mulţimii, înainte Să fi fost
îndeajuns de aproape ca să poată fi auzită de aceasta.
Inima îi bătea tare. Încercă să-şi dea seama ce se întâmpla cu
sora ei: un tip masiv stătea în faţa ei,ţinând-o pe Wren captivă între
el şi peretele capitonat.
-Wren!
Cath împinse într-o parte braţul tipului, iar acesta se dădu în
spate, perplex.
-Eşti bine?
-Cath?
Wren rămăsese cu sticla de bere neagră în aer, ca şi cum
mâna i se blocase.
-Ce cauţi aici?
-Tu mi-ai spus să vin.
Wren pufni. Faţa îi era îmbujorată, iar pleoapele i se îngreuna-
seră de cât de beată era.
-Nu ţi-am spus nimic.
-Mi-ai trimis un mesaj, zise Cath, privindu-l urât pe tipul masiv
până când acesta mai făcu un pas în spate. „Vino la Muggsy‟s.
Urgenţă.“
-Căcat.
Wren îşi scoase mobilul din buzunarul de la blugi şi se uită la
ecran. Se holbă la el preţ de o clipă, concentrându-se.
-Mesajul ăla era pentru Courtney. Tot cu „C“.
-Tot cu „O“?
Cath rămase împietrită, apoi îşi ridică mâinile în aer.
RAINBOW ROWELL

-Faci mişto de mine?


-Bună, zise cineva.
Se întoarseră amândouă. Un tip care părea să facă parte dintr-o
frăţie studenţească stătea la un pas de ele,dând din cap în direcţia lor.
Rânji, buza de jos răsfrângându-i-se.
-Gemene.
-Du-te naibii! îi zise Wren, apoi se întoarse spre sora ei. Uite,
îmi pare rău…
-Ai necazuri?
-Nu, o asigură Wren. Nu, nu, nu...
-Cât de sexy, spuse tipul.
-Atunci care era urgenţa? o întrebă Cath.
-Voiam să vină Courtney repede, îi răspunse Wren, făcând un
gest cu sticla de bere spre scenă. Tipul de care îi place ei este aici.
-Omule, ia uită-te aici! Gemene sexy.
-„Urgenţă“ e pentru ceva grav! strigă Cath.
Barul era atât de zgomotos, încât trebuia să strigi; iar asta te
făcea să-ţi ieşi rapid din sărite.
Chiar crezi că se cade să spui asta? îl auzi Cath pe Levi, care îşi
luase tonul acela amabil, ca pentru străini.
-La naiba! Gemene, omule! Toată lumea are fantezii cu
gemene, nu?
-Relaxează-te, Cath, spuse Wren, frecându-şi ochii cu dosul mâi
nii. Nu e ca şi cum aş fi sunat de-adevăratelea la poliţie.
-Tu înţelegi că sunt surori, nu? făcu Levi, în vocea lui simţin-
du-se din ce în ce mai tare încordarea. Ce spui tu înseamnă incest.
Tipul izbucni în râs.
-Nu, ce spun eu e să le dau să bea până incep să se hâljonească.
Fangirl

-Aşa faci tu cu sora ta? întrebă Levi apropiindu-se de tipul ăla și


de prietenul lui -Cine dracu' te-a crescut?
-Levi, nu, rosti Cath şi îl trase de geacă. Mereu ni se
întâmplă asta.
-Vi se întâmplă mereu?
Levi ridică din sprâncene şi se întoarse spre tip.
Fetele astea două au părinţi. Au un tată. El n-ar trebui să stea în
grijorat dacă ele sunt într-un bar, gândindu-se că vor fi înjosite de cine
ştie ce pervers, care este încă obsedat de filmele porno. Taţii n-ar
trebui să se gândească vreodată la aşa ceva.
Perversul nu era atent la cei spunea Levi. Privirea lui beată şi
libidinoasă era aţintită asupra lui Cath şi Wren. Aceasta din urmă îi
arătă degetul mijlociu; buza tipului se răsfrânse din nou.
Levi se trase mai aproape de masa individului.
-N-ai voie să te raportezi la ele aşa doar pentru că arată la fel.
Perversul naibii!
Lângă ei apăru un alt tip din frăţie, cu trei beri în braţe, rotindu-
şi privirea. Rânji când le observă pe Cath şi Wren.
-Gemene.
-Cea mai a naibii fantezie! spuse primul tip.
Apoi, pe nepregătite, individul de lângă Wren, cel solid, care o
ţinuse lipită de perete, trecu pe lângă Levi şi îl pocni pe acel pervers
beat fix în bărbie.
Levi se uită la musculos şi zâmbi, bătându-l pe umăr. Wren îl a
pucă de braţ.
-Jandro!
Prietenii perversului deja îl ajutau pe acesta să se ridice de la
podea.
Levi o prinse de încheietură pe Cath şi începu să-l împingă pe
Jandro prin mulţime. Jandro o trase pe Wren după el.
RAINBOW ROWELL

-Hai, îi îndemnă Levi. Afară, afară, afară! !


Cath îl auzea pe pervers strigând înjurături în spatele lor.
-Ah, du-te dracului! îi aruncă Levi peste umăr.
Ieşiră valvârtej pe usa barului. Tipul solid de la intrare se ridică
în picioare.
-E totul în regulă, Levi?
-Betivi, scutură acesta din cap.
Yackle se duse spre bar. Wren era deja pe trotuar, strigând la
tipul musculos.
La Jandro. Oare chiar ieşea cu el, se întrebă Cath, sau era doar
un băiat care pur şi simplu îi luase apărarea pe moment?
Nu-mi vine să cred că ai făcut asta, îi zise Wren. Poţi fi arestat.
Îl lovi peste braţ, iar el nu schiţă niciun gest. Levi îl bătu pe
Jandro pe celălalt braţ ca într-un fel de salut. Aveau cam aceeaşi
înălţime, dar Jandro era mai lat în umeri, era brunet şi purta o cămaşă
roşie de cowboy. „Probabil că e mexican“, îi trecu prin minte lui Cath.
Cine o să fie arestat? se auzi o voce.
Cath se întoarse. Courtney se îndrepta spre ei clătinânclu-se,
purtând nişte pantofi roz, cu tocuri de doisprezece.
-De ce staţi aici, afară, pe mizeria asta de vreme?
-Nu stăm, îi răspunse Cath. Tocmai plecam.
-Dar eu abia am ajuns, se plânse Courtney, apoi se uită spre
Wren: Noah este înăuntru?
-Plecăm, îi spuse Cath lui Wren. Eşti beată.
-Da... zise Wren ridicându-şi sticla de bere. În sfârşit!
-Hei, încetişor, îi zise Levi, apoi îi trase sticla din mână,
aruncând-o într-un tomberon din spatele ei. E ilegal să bei pe stradă.
-Aia era berea mea, protestă Wren.
Fangirl

-Hai, urlă mai tare, dacă vrei în arest. Poate că nu te-au auzit
toţi poliţiştii din zonă, îi spuse Levi zâmbind.
Cath nu zâmbea.
-Eşti beată. Mergem acasă.
-Nu. Cath. Nu mă duc acasă. Sunt beată şi rămân în oraş. Asta e
şi scopul principal când ieşi, ce naiba!
Se clătină pe picioare, iar Courtney chicoti şi îşi puse un braţ pe
după umerii ei. Wren se uită la colega ei de cameră şi începu şi ea să
chicotească.
-Totul este „scopul principal“ la tine, adăugă Cath încet.
Lapoviţa îi biciuia obrajii. Wren avea cristale de gheaţă în păr.
-Nu te las singură în halul în care eşti, continuă Cath.
-Nu sunt singură, răspunse Wren.
-E în regulă, Cath, o asigură Courtney, iar zâmbetul ei nu putea
fi mai infatuat de atât.
Şi nici mai strident decât îl făcea acel ruj roz.
-Eu sunt aici, Han Solo e aici, continuă ea zâmbind şi flirtând
cu Jandro. Noaptea de-abia a început.
-Noaptea de-abia a început! intonă Wren, lăsându-şi capul pe
umărul lui Courtney.
-Nu pot pur şi simplu să... începu Cath clătinând din cap.
-E al dracului de frig aici, zise Courtney luând-o din nou în
braţe pe Wren. Hai să mergem!
-Nu la Muggsy's, spuse Jandro, începând să se îndepărteze.
Acesta o privi pe Cath peste umăr; preţ de o clipă, fata avu
senzaţia că el voia să-i spună ceva. Dar J andro continuă să se
îndepărteze. Wren şi Courtney îl urmară. Courtney se clătina pe
tocuri. Wren nu se uită înapoi.
RAINBOW ROWELL

Cath îi urmări traversând strada şi dispărând sub o altă reclamă


cu becuri arse. Îşi şterse cristalele de gheaţă de pe obraji.
-Hei, auzi ea o voce, după un moment de tăcere rece şi umed.
Levi. Era încă în spatele ei.
-Hai să plecăm, zise Cath, privind în pământ.
Totul îi mergea pe dos, iar la asta se adăuga şi faptul că Levi
trebuie că o credea idioată. Pantalonii de pijama ai lui Cath erau
leoarcă, iar vântul îi pătrundea până la piele. O trecu un frison.
Levi veni lângă ea şi îi trase pe cap gluga de la hanorac. Cath îl
urmă spre camionetă. Acum, că realiza cât de frig îi era, dinţii
începuseră să-i clănţăne.
-Mă descurc, zise ea când Levi încercă să o ajute să urce în
maşină.
Aşteptă ca el să se îndepărteze înainte să se caţere pe scaun.
Levi se strecură pe locul şoferului şi porni motorul, dând drumul la
căldură şi la ştergătoare şi ţinându-şi mâinile în faţa ventilatoarelor.
-Centura de siguranţă, spuse el după o clipă.
-Ah, scuze...
Cath căută centura. Şi-o prinse. Camioneta nu se mişcă încă.
-Ai făcut ce trebuia, să ştii, spuse Levi.
-Nu. Nu ştiu.
-Trebuia să vii să vezi dacă e bine. Urgenţă înseamnă urgenţă.
-Şi apoi am lăsat-o aşa, beată moartă, cu un necunoscut şi cu
o proastă.
-Tipul ăla nu părea a fi tocmai un necunoscut.
Cath aproape că izbucni în râs. Pentru că Levi n-o contrazisese
în privinţa proastei.
-Sunt sora ei. Trebuie să-i port de grijă.
-Nu împotriva voinţei ei.
Fangirl

-Şi dacă leşină pe undeva?


-Se întâmplă des?
Cath îl privi. Părul lui era ud; se vedea că îşi trecuse degetele
prin el.
-Nu vreau să mai vorbesc despre asta.
-Bine... Ti-e foame?
-Nu, zise ea coborându-şi privirea.
Camioneta tot nu se mişcă din loc.
-Pentru că mie mi-e foame.
-Nu trebuia să te întâlneşti cu Reagan?
Ba da. Mai târziu.
Cath îşi freca din nou faţa cu palmele. Cristalele d. gheaţă din
păr i se topeau şi picăturile de apă îi veneau în Ochi.
-Sunt îmbrăcată în pijamale.
Levi băgă în marşarier.
-Ştiu locul perfect.

Pantalonii de pijama nu fură o problemă.


Levi o duse la un punct de oprire pentru camioane, loc deschis
non-stop undeva, în apropiere de marginea oraşului. (Totul în Lincoln
era aproape de marginea oraşului.) Localul părea că nu fusese renovat
niciodată; arăta de parcă ar fi fost construit în urmă cu şaizeci de ani
din materiale refolosite şi crăpate. Chelneriţa începu prin a le turna
cafea, fără să-i întrebe dacă voiau.
-Perfect, zise Levi, zâmbind spre chelneriţă şi chinuindu-se
să-şi scoată haina.
Ea aşeză frişcă pe masă şi îşi trecu mâna peste umărul lui Levi,
cu o mişcare afectuoasă.
RAINBOW ROWELL

-Vii des aici? îl întrebă Cath, când chelneriţă se îndepărta.


-Mai des decât în alte locuri, cred. Dacă iei tocăniţă de pastramă
de vită, n-o să îţi mai fie foame câteva zile... Frişcă?
De obicei, Cath nu îşi comanda cafea, dar aprobă din cap, iar el
îi puse frişcă în ceaşcă. Fata îşi trase cafeaua înapoi şi se uită în jos, la
ea. Îl auzi pe Levi citând.
-Ştiu cum te simţi acum. Am două surori mai mici.
-Nu ştii cum mă simt, zise Cath, turnându-şi în cafea trei
pliculeţe de zahăr. Nu e doar sora mea.
-Lumea chiar reacţionează aşa mereu?
-Cum anume?
Cath se uită la el, dar Levi îi evită privirea.
-Faza cu gemenele.
Aaa. Asta…
Cath amestecă în cafea, lovind linguriţa prea tare de ceaşcă.
-Nu tot timpul. Numai dacă ne nimerim printre oameni beţi sau,
de exemplu, când mergem pe stradă...
Levi se strâmbă.
-Ce oameni depravaţi.
Chelneriţa se întoarse, iar Levi se lumină la faţă când o văzu.
Previzibil. Îşi comandă tocăniţă de pastramă de vită. Cath se rezumă
la cafea.
-O să-i treacă în timp, spuse el când chelnerita plecă de la masa
lor. Reagan avea dreptate. Aşa fac cei din anul întâi.
-Şi eu sunt studentă în anul întâi, dar nu ies să mă îmbăt.
Levi râse.
-Corect. Pentru că tu eşti prea ocupată cu petrecerile dansante.
Ce era cu petrecerea de urgenţă, până la urmă?
Fangirl

Cath îl privi cum râdea şi simţi cum în stomac i se cască o


prăpastie întunecată, periculoasă. Profesoara Piper. Simon. Baz.
Nota patru scrisă clar; cu rosu.
-Anticipai o urgenţă? întrebă el, încă zâmbind. Sau poate că
invocai una? Ca un fel de dans al ploii?
-Nu e nevoie să faci asta, spuse Cath.
-Ce anume?
-Să te străduieşti să mă faci să mă simt mai bine.
Simţea că nu-şi mai putea stăpâni lacrimile, iar vocea îi
tremura.
-Nu sunt una dintre surorile tale mai mici.
Zâmbetul lui Levi dispăru complet.
-Îmi pare rău, spuse el, iar în tonul lui nu mai era urmă de
tachinare. Am… am crezut că poate vrei să vorbeşti despre asta.
Cath îşi lăsă din nou privirea spre ceaşcă. Clătină din cap de
câteva ori şi ca să-i spună că nu voia să vorbească, şi ca să-şi alunge
usturimea din ochi.
Fu adusă tocăniţa lui Levi. Ditamai porţia. Levi mută ceaşcă lui
Cath de pe farfuriuţă, unde puse tocăniţă.
Cath mâncă. Era mai uşor să mănânce decât să se contrazică. Îşi
petrecuse întreaga zi certându-se şi, până în acel moment, nimeni n-o
ascultase. În plus, tocăniţa era foarte bună, ca şi cum fix atunci fusese
preparată; chiar era făcută din pastramă de vită şi avea şi două ouă
ochiuri aurii deasupra.
Levi îi umplu şi mai mult farfuriuţa.
-S-a întâmplat ceva la un curs, spuse Cath.
Nu se uită la el. Poate că i-ar prinde bine un frate mai mare, mai
ales că rămăsese fără sora geamănă. Un sprijin la nevoie...
La ce curs? întrebă el.
-La creaţie literară.
RAINBOW ROWELL

-Ai curs de creaţie literară? Chiar există aşa un curs?


-Tu chiar mă întrebi aşa ceva?
-Are cumva de-a face cu pasiunea ta pentru Simon Snow?
Cath se uită în sus la el şi se înroşi.
-Cine ţi-a spus despre pasiunea mea pentru Simon Snow?
-Nu era nevoie să-mi spună cineva. Ai chestii cu Simon Snow
peste tot. Mai rău ca verişorul meu de zece ani, zâmbi larg Levi; părea
uşurat să poată face asta din nou. Reagan mi-a spus că scrii povestiri
despre el.
-Deci Reagan ţi-a spus.
-La asta lucrezi mereu, nu? Scrii povestiri cu Simon Snow?
Cath nu ştia ce să spună. Totul suna aşa de ridicol în ura lui
Levi...
-Nu sunt doar povestiri...
El luă o îmbucătură zdravănă de tocăniţă. Părul îi era încă ud şi
îi cădea (umed şi blond) în ochi. Îldădu pe spate.
-Nu sunt?
Cath scutură din cap. Chiar erau doar povestiri, dar povestirile
nu sunt doar aşa, un lucru oarecare. Simon nu era un oarecare.
-Ce ştii despre Simon Snow? îl întrebă ea.
Levi dădu din umeri.
-Toată lumea a auzit de Simon Snow.
-Ai citit cărţile?
-Am văzut filmele.
Cath îşi dădu ochii peste cap atât de exagerat, încât simţi o
durere. La propriu. Poate pentru că încă era gata să cadă pradă
lacrimilor. Sau gata să cadă. Punct.
-Deci nu ai citit cărţile.
Fangirl

-Nu prea mă omor cu cititul.


-Asta s-ar putea să fie cel mai prostesc lucru pe care mi l-ai
spus până acum.
-Nu schimba subiectul, zâmbi Levi din nou. Deci scrii povestiri
cu Simon Snow...
-Ti se pare amuzant.
-Da, spuse Levi. Dar, cumva, e mişto. Spune-mi mai multe
despre povestirile tale.
Cath presă dinţii furculiţei în napron.
-Păi, sunt doar aşa... Pun personajele în situaţii noi.
-Ca în scenele tăiate la montaj?
-Uneori. Sunt mai mult un fel de „ce-ar fi dacă“. De exemplu,
ce-ar fi dacă Baz nu ar fi rău? Ce-ar fi dacă Simon n-ar fi
descoperit cele cinci pumnale? Sau dacă le-ar fi găsit Agatha în
locul lui? Dar dacă Agatha ar fi malefîcă?
-Agatha n-ar putea să fie malefică, protestă Levi, aplecându-se
în faţă şi aţintindu-şi furculita spre Cath. Are o inimă curată. E ca o
leoaică scăldată de lumina răsăritului.
Cath îşi miji ochii.
-Cum de ştii asta?
-Ti-am zis, am văzut filmele.
-Ei bine, în lumea mea, dacă vreau s-o fac pe Agatha să fie rea,
pot. Sau pot s-o fac să fie vampir. Sau s-o transform într-o leoaică
adevărată.
-Lui Simon nu i-ar plăcea asta.
-Lui Simon nu-i pasă. E îndrăgostit de Baz.
Levi hohoti. (,,Nu se iveşte prea des ocazia de a folosi cuvântul
ăsta, dar acum este unul dintre aceste momente“, se gândi Cath.)
-Simon nu e gay.
RAINBOW ROWELL

-În lumea mea, este.


-Dar Baz e duşmanul lui de moarte.
-Nu trebuie să respect nicio regulă. Cărţile originale există deja,
nu e treaba mea să le rescriu.
-Treaba ta este să-l faci pe Simon să fie gay?
-Te concentrezi prea mult asupra aspectului gay.
Acum se aplecă şi ea în faţă.
-Nu mă pot abţine… chicoti Levi.
(Oare băieţii „chicotesc“ sau „râd pe înfundate“? Lui Cath nu-i
plăcea expresia „pe înfundate“.)
-Ideea cu fan fiction-ul e că poţi să te joci în universul altcuiva,
spuse ea. Să rescrii regulile. Sau să le schimbi un pic. Povestea nu
trebuie să se sfârşească atunci când se satură Gemma Leslie de ea.
Poţi să rămâi în lumea asta, în lumea pe care o iubeşti, oricât de mult
vrei, atâta timp cât inventezi poveşti noi.
-Fan fiction, zise Levi.
-Da.
Cath se simţi jenată de sinceritatea tonului ei şi de entuziasmul
pe care îl simţea ori de câte ori vorbea despre lucrurile astea. Se
obişnuise să le ţină doar pentru ea, se obişnuise să presupună că lumea
ar crede-o ciudată, tociIară şi dubioasă dacă ar fi aflat…
Poate că şi Levi gândea aşa. Dar poate că lui i se păreau
amuzanţi ciudaţii şi dubioşii.
-Şi petrecerea de urgenţă? se interesă el.
-Aşa, zise ea rezemându-se de banchetă. Profesoara ne-a spus
să compunem o povestire cu narator necreditabil. Eu am scris ceva de
spre Simon 'şi Baz... Ea nu a prins ideea. A crezut că plagiez.
Cath aproape că se chinui să pronunţe cuvântul cu pricina,
simţind cum smoala i se zvârcoleşte în stomac.
Dar era o povestire scrisă de tine, spuse Levi.
Fangirl

-Da.
-Nu e chiar plagiat... îi zâmbi el. Trebuia să găsească mai multe
nume pentru zâmbetele lui Levi; surâdea în prea multe feluri. De
exemplu, acesta fusese, de fapt, o întrebare.
-Erau cuvintele tale, nu?
-Exact.
-Adică, înţeleg de ce profesoara ta n-a vrut să scrii o povestire
cu Simon Snow, având în vedere că numele cursului nu este „creaţie
de fan fiction“, dar n-aş numi asta plagiat. E ilegal?
-Nu. Atâta timp cât nu încerci să vinzi ceea ce scrii. Gemma T.
Leslie a declarat că îi plac povestirile astea... Adică, îi place ideea că
ele există. Nu le citeşte.
-O să-ţi facă referat profesoara ta?
-Cum adică?
-Îţi face referat la Comisia de Etică?
-Nu a zis nimic în sensul ăsta.
-Ar fi pomenit dacă avea de gând. Deci... e in regulă.
Levi îşi plimbă furculiţa prin aer, ca şi cum ar fi trasat o linie
dreaptă cu un creion.
-Nu e deloc grav. Trebuie doar să nu-i mai dai alte texte de
genul ăsta.
Incă părea un lucru grav. Pe Cath tot o durea stomacul.
-Dar... m-a făcut să mă simt ca o proastă şi dubioasă.
Levi râse din nou.
Chiar te aştepţi ca o profesoară de engleză mai în vârstă să
aprecieze un text cu tentă gay, avându-l ca per. sonaj pe Simon Snow,
text scris de un fan?
N-a zis nimic de latura gay.
-Dubios.
RAINBOW ROWELL

Levi ridică dintr-o sprânceană. Sprâncenele îi erau mult mai


închise la culoare decât părul. Mult prea închise la culoare, de fapt. Şi
arcuite. Ca şi cum şi le desenase.
Cath simţi că ea, de fapt, zâmbea, chiar dacă încerca să nu-şi
mişte buzele şi niciun muşchi al feţei. Clătină din cap, apoi se uită în
jos la mâncare şi luă o gură mare de tocăniţă.
Levi îi mai puse ou şi carne în farfurie.
Fangirl

Se strecura din castel, stătea pe afară toată noaptea,întorcându-


se în cameră abia în zori, cu frunze în păr...
Baz punea ceva la cale. Simon era sigur de asta. Dar avea
nevoie de dovezi. Penelope şi Agatha nu-i luau în serios suspiciunile.
-Pune ceva la cale, le spunea Simon.
-El mereu pune ceva la cale, îi răspundea Penelope.
-Pândeşte din înalt, zicea Simon.
-El mereu pândeşte, îi răspundea Agatha. Şi e destul de înalt.
Nu e mai înalt decât mine.
-Hm... e puţin mai înalt.
Nu era vorba numai despre faptul că punea ceva la cale sau
că pândea. Baz urmărea ceva. Ceva dincolo de răutatea lui cronică.
Ochii lui perlaţi, gri, erau injectaţi şi încercănaţi. Părul său îşi
pierduse strălucirea. De obicei rece şi intimidant, Baz părea în ultima
vreme înfrigu rat şi încolţit.
Simon îl urmărise cu o noapte în urmă preţ de trei ore, prin
catacombe, dar fără niciun rezultat.
(Fragment din capitolul 3
al volumului Simon Snow şi cele cinci pumnale,
copyright © 2008, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

DOISPREZECE

Era prea frig ca să aştepte afară până să înceapă cursul de


creaţie literară, aşa că, până la urmă, Cath găsi o bancă în clădirea
Andrews unde se aşeză cu un picior strâns sub ea, rezemându-se de pe
retele crem.
Îşi scoase telefonul şi deschise povestirea unui fan pe care o
citea. (Era prea agitată ca să înveţe.) Cath încetase să mai citească
textele altora despre Simon şi Baz. Nu voia să copieze în mod
involuntar stilul unui alt autor de fan fiction sau să fure idei
din greşeală. Aşa că, atunci când citea alte povestiri de acest gen, ele
erau cu Penelope. Uneori, cu Penelope şi Agatha. Alteori cu
Penelope şi Micah (tipul venit prin programul de schimb de elevi,
personaj care apărea doar în volumul al treilea). Sau doar cu Penelope
şi aventurile ei de una singură.
Faptul că citea fan fiction în Litere, în timp ce aştepta să o
revadă pe profesoara Piper pentru prima dată după discuţia lor, părea
un act de rebeliune declarată. Cath luase în considerare varianta de a
chiuli în acea zi de la curs, dar se gândise că asta nu ar fi făcut decât
ca întâlnirea cu profesoara să fie mai dureroasă data viitoare. Nu avea
cum să chiulească de la curs tot semestrul, aşa că era mai bine să se
ducă acum şi să scape de-o grijă.
Reuşise deja să dea ochii cu Wren şi nu fusese nici pe departe
pe-atât de rău pe cât îşi închipuise că va fi. Luaseră prânzul împreună
de două ori în acea săptămânăşi niciuna dintre ele nu adusese în
discuţie ce se întâmplase la Muggsy‟s. Poate că Wren fusese prea
beată ca să-şi mai amintească detaliile. Courtney nu părea să se prindă
că surorile evitau subiectul. (Fata aia era la fel de subtilă ca un
magazin de cadouri Spencer‟s.)
-Hei, Cath, spusese Courtney la prânz, cine era blondul ăla
drăguţ cu care erai vineri seară? El era bibliotecarul tău cel sexy?
-Nu. Ala era doar Levi.
Fangirl

-Iubitul colegei ei de cameră, o lămurise Wren amestecând în


supa de legume.
Părea obosită. Nu se dăduse cu rimel, iar genele îi erau
decelorate şi scurte.
-Ah, făcuse Courtney răsfrângându-şi buza de jos. Ce păcat!
Era superdrăguţ. Băiat de la ţară.
-De unde ţi-ai dat seama că e de la ţară? o întrebase Cath.
-Carhartt, pronunţaseră şi Wren, şi Courtney în acelaşi timp.
-Ce?
-Jacheta lui, îi explicase Wren. Toţi băieţii de la ţară poartă
jachete Carhartt.
-Ascult-o pe sora ta, că ştie ce spune, chicotise Courtney. Îi ştie
pe toţi băieţii de la ţară.
-Nu e bibliotecarul meu cel sexy, spusese Cath.
„Nimeni nu este bibliotecarul meu cel sexy“, se gândi ca acum,
fără să se mai poată concentra la textul pe care îl citea. „De fapt,
nu am pe nimeni, sexy sau nu.“
Şi oricum, Cath încă nu ştia sigur dacă Nick era într-adevăr
sexy sau dacă doar părea astfel. Mai ales privit din perspectiva ei.
Cineva se aşeză lângă ea, pe bancă; Oath îşi ridică privirea de
la ecranul telefonului. Nick dădu din cap în semn de salut.
-Te gândeşti la lup şi lupul - la uşă, spuse ea, apoi regretă că o
făcuse.
-Te gândeai la mine?
-Mă gândeam… la lup, adăugă prosteste Cath.
-Creier fără ocupaţie, spuse Nick zâmbind larg.
Purta un pulover gros, bleumarin, pe gât, care îl făcea să arate
ca un marinar de pe o navă sovietică de război. Iar asemănarea
asta era mai evidentă decât de obicei.
RAINBOW ROWELL

-Deci, despre ce a vrut Piper să vorbească cu tine saptămâna


trecută?
-Nu e mare lucru.
Stomacul lui Cath era praf, aşa că abia dacă îl simţi
strângându-se.
Nick îşi desfăcu o lamă de gumă şi şi-o puse pe limbă.
-Era despre cursul pentru avansati?
-Nu.
-Trebuie să-ţi faci programare ca să vorbeşti cu ea despre asta,
o informă el, mestecând. E ca un interviu. Eu m-am programat
pentru săptămâna viitoare. Sper să-mi ofere un post de asistent
universitar.
-Da? zise Cath îndreptându-se de spate. Ar fi grozav. Te-ai
descurca de minune.
Nick îi zâmbi mânzeşte.
-Mda, păi, trebuia să fi vorbit cu ea despre asta înainte să ne fi
dat ultima temă. Am primit cea mai proastă notă din întreg semestrul.
-Serios?
Îi era foarte greu să prindă privirea lui Nick pentru că ochii săi
erau ascunşi adânc sub sprâncene. Trebuia să te concentrezi ca să-i
găseşti.
-Şi eu la fel, spuse Cath.
-A zis că stilul în care scriu e „mult prea înşelător“ şi
„impenetrabil“, oftă el.
-A spus lucruri mai rele despre mine.
-Presupun că m-am obişnuit prea tare să scriu asistat, zise Nick,
încă zâmbindu-i şi - tot mânzeşte.
-Asemenea, adăugă Cath.
Fangirl

Nick sparse un balon de gumă în direcţia ei şi întrebă:


-Scriem în seara asta?
Cath dădu aprobator din cap şi se uită la ecranul mobilalui.

-Reagan nu e aici, spuse Cath, dând deja să închidă uşa .


Levi se propti în prag, cu umărul la inaintare.
-Cred că am depăşit faza asta, zise el, intrând în cameră.
Cath dădu din umeri şi se întoarse la birou.
Levi se trânti pe patul ei. Era îmbrăcat în negru din cap
până-n picioare: probabil că tocmai ieşise de la serviciu.
-Încă nu-mi vine să cred că lucrezi la Starbucks, se încruntă
Cath la el.
-Care e problema cu Starbucks?
-E o companie mare, impersonală.
Levi ridică bonom dintr-o sprânceană.
-Până acum, m-au lăsat să-mi păstrez personalitatea.
Cath se întoarse la laptop.
-Îmi place slujba mea, continuă el. Întâlnesc aceiaşi oameni în
fiecare zi, ţin minte ce comandă fiecare de obicei, le aduc bucurie. Și
apoi pleacă. E ca şi cum aş fi barman, doar că nu trebuie să am de-a
face cu beţivi. Apropo...
Ce mai face sora ta?
Cath se opri din tastat şi se uită la el.
-Bine. E… bine. Şi-a revenit, bănuiesc. Mulţumesc, ştii tu,
pentru că m-ai dus cu maşina. Pentru tot.
Cath îşi exprimase recunoştinţa încă din seara de vineri, dar
simţea că îi mai datora lui Levi nişte mulţumiri.
-Pentru nimic. Aţi avut o discuţie serioasă?
RAINBOW ROWELL

-N-avem nevoie de discuţii, îi răspunse ea ţinându-şi două


degete pe tâmplă. Suntem gemene. Vorbim prin telepatie.
-Serios? zâmbi Levi.
Cath izbucni în râs.
-Nu.
-Nici măcar un pic?
-Nu, făcu ea, întorcându-se la tastat.
-La ce lucrezi?
-Fac un eseu la biologie.
-Nu la vreun fan fiction secret, deocheat?
Cath se opri din nou.
-Povestirile mele nu sunt nici secrete evident deocheate.
Levi îşi trecu degetele prin păr, zbârlindu-l în creştet făcându-l
să stea ca un panaş de un auriu ca nisipul.
-Cu ce iti dai pe păr ca să-l faci să stea aşa, în sus?
-Cu nimic, râse el şi-l aranjă din nou.
-Cu nimic? Trebuie să fie ceva...
-Cred că se aranjează aşa pentru că nu îl spăl...
-Niciodată? făcu ea cu o grimasă.
-Cam o dată pe lună...
Cath strâmbă din nas şi clătină din cap.
-Ce dezgustător!
-Nu, nu e dezgustător. Îl mai clătesc totuşi.
-Tot e dezgustător.
-E perfect curat.
Se înclină spre ea, iar părul lui îi atinse mâna. Camera era prea
mică.
Fangirl

-Miroase-l!
Cath se dădu mai în spate.
-Nu-ţi miros părul!
-Atunci o să mi-l miros singur!
Levi trase de o şuviţă de-a lungul frunţii lui înalte, şuviţă care
îi ajunse până la baza nasului.
-Miroase a trifoi proaspăt cosit.
-Nu cred că trifoiul se coseşte.
-Dar îţi închipui cât de frumos ar mirosi dacă ar fi cosit ?
Levi se rezemă la loc, ceea ce fu o uşurare pentru Cath...
Până în clipa când îl văzu luându-i perna şi frecându-şi capul de ea.
-Dumnezeule! Opreşte-te! N-am mai pomenit aşa o încălcare a
spaţiului intim!
Levi izbucni în râs, iar Cath încercă să-i ia perna din braţe. El o
ţinu strâns la piept, cu ambele mâini.
-Cather...
-Nu-mi spune aşa.
-Citeşte-mi din povestirea ta secretă şi deocheată.
-Nu e deocheată.
-Citeşte-mi ceva, oricum.
Cath dădu drumul pernei. Probabil că era deja iremediabil
murdărită.
-De ce?
-Pentru că sunt curios. Şi pentru că îmi plac poveştile.
-Vrei doar să faci mişto de mine.
-Nu voi face, zise el. Pe cuvânt.
RAINBOW ROWELL

-Asta faceţi tu şi Reagan când cu nu sunt aici, nu-i aşa? Râdeţi


de mine. Vă jucaţi cu busturile de colecţie. Mi-aţi pus şi vreo poreclă
ridicolă?
-Cather, rosti el, iar ochii îi sclipiră.
-Să ştii că scopul existenţei mele nu este să vă distrez pe voi doi.
-În primul rând, eşti sigură? Pentru că ne distrezi. În al doilea
rând, nu râdem de tine. Prea mult. Sau cum făceam la început. Şi în al
treilea rând…
Numără pe degete, iar obrajii îi tresăreau, ceea ce o făcea pe
Cath să râdă.
-În al treilea rând, continuă el, nu o să fac mişto de tine cu
nimeni, de aici înainte, dacă îmi citeşti şi mie acum din textele tale.
Cath îl privi cu seriozitate. Aproape. Încă mai chicotea un pic.
Şi clipea des. Din când în când se uita în tavan.
-Esti curios, spuse ea.
Ei încuviinţă.
Cath îşi dădu ochii peste cap din nou şi îşi întoarse priviea spre
ecranul laptopului. De ce nu?! Nu avea nimic de pierdut. „Da, dar
nu aşa trebuie pusă problema“, spuse o altă parte a minţii ei. „Ce ai
de câştigat?“
Nu că felul în care scria că fan fiction l-ar fi putut impresiona
pe Levi… Poate că avea să-l distreze, dar nu era acelaşi lucru cu a-l
impresiona. Levi deja o considera cin. dată, iar asta avea să o
facă să pară şi mai ciudată în ochii lui. Oare femeia cu barbă se
entuziasma când vedea în public tipi drăguţi, veniţi la spectacolul de
la bâlci?
Cath n-ar fi trebuit să-şi dorească genul ăsta de atenţie. Iar Levi
nici măcar nu era atât de drăguţ. Fruntea îi era brăzdată de riduri chiar
şi atunci când nu se încrunta. Efecte ale expunerii prelungite la soare.
-Bine, consimţi ea.
Levi zâmbi larg şi dădu să spună ceva.
Fangirl

-Taci, zise Cath, ridicând o mână spre el. Nu mă face să mă


răzgândesc. Doar... lasă-mă să găsesc ceva.
Deschise folderul Simon/Baz de pe desktop şi se uită prin el,
căutând ceva adecvat. Care să nu fie prea romantic.Sau prea deocheat.
„Poate... da. Asta merge.“
-Bine. Ştii că în cartea a şasea…
-Care e aia?
-Simon Snow şi cei şase iepuri albi.
-Aha, am văzut filmul.
-Bine. Simon rămâne la şcoală în vacanţa de Crăciun pentru că
încearcă să găsească cel de-al cincilea iepure.
- Şi pentru că tatăl lui a fost răpit de monstri în costume
înfricoşătoare...Deci s-a dus fericita cină de Crăciun a familiei Snow...
-Monstrii sunt ogrii reginei, zise Cath. Iar Simon încă nu ştie că
Magul e tatăl lui.
-Cum de nu şi-a dat seama până acum?
Indignarea din vocea băiatului o făcu pe Cath să vrea să-i
răspundă.
-E atât de evident! continuă Levi. De ce ar apărea Magul de
fiecare dată când se întâmplă ceva important şi de ce ar deveni aşa de
sentimental, povestind cum a cunoscut el cândva o femeie care avea
ochii lui Simon...?
-Ştiu, spuse Cath. E jalnic, dar cred că Simon îşi doreşte atât de
tare ca Magul să fie tatăl lui, încât nu vrea să accepte dovezile copleşit
oare în acest sens. Pentru că, dacă s-ar înşela, asta l-ar dărâma.
-Basil ştie, zise Levii
- O , da, Baz ştie cu siguranţă. Cred că şi Penelope ştie.
-Penelope Bunce, zâmbi larg Levi. În locul lui Simon, aş umbla
numai după Penelope!
-Bleah. Îi e ca o soră.
RAINBOW ROWELL

-Nu seamănă cu niciuna dintre surorile mele.


-Mă rog. Totul se petrece în timpul acelei vacanțe de Crăciun.
-Bine. Am înţeles.
Băiatul închise ochii şi se rezemă de perete, ţinând perna lui
Cath în braţe.
-Gata. Sunt pregătit.
Cath se întoarse la computer şi îşi drese glasul. (Apoi se simţi
aiurea pentru că făcuse asta.) Mai aruncă o privire peste umăr, spre
Levi. Nu-i venea să creadă că urma să-i citească...
Chiar avea de gând s-o facă?

-Dacă mai continui să te învârţi aşa prin cameră, o să-ţi blestem picioarele să se
lipească de podea, i-a spus Baz.

Simon l-a ignorat. Se gândea la indiciile pe care le găsise Până atunci, încercând să
descopere o legătură între ele... Piatra în formă de iepure din turnul ritualurilor, vitraliul
cu iepure din catedrală, sigiliul de pe podul mobil...

-Snow! a strigat Baz.

O carte de vrăji zbură Fix pe lângă nasul lui Simon.

-Ce crezi că faci? l-a întrebat acesta, sincer surprins.

Aruncatul cu cărţi şi cu blesteme era o activitate obişnuită pe culoare şi în sălile de


clasă şi... peste tot. Dar dacă BazTncerca să-l lovească în timp ce se aflau în dormitor...

-Anatema Colegului de Cameră, a zis Simon. O să fii dat afară.


Fangirl

-Tocmai de asta n-am dat direct în tine. Cunosc regulile, a murmurat Baz,
frecându-se la ochi. Snow, ştiai că dacă colegul de cameră îţi moare în timpul anului şcolar,
ţi se dau note maxime, doar de milă?

-Asta e un mit, i-a răspuns Simon.

-Norocul tău e că deja am note maxime.

Simon s-a oprit ca să se uite cu atenţie la colegul lui de cameră. De obicei îi plăcea să
se prefacă că Baz nu era acolo. De obicei, Baz chiar nu era acolo. În afară de cazul în care
spiona sau punea ceva la cale, Baz detesta să stea în camera lor. Spunea că prea miroase a
intenţii bune.

Dar în ultimele două săptămâni, Baz abia dacă ieşise din cameră. Simon nu-l văzuse
nici la cantină, nici la antrenamentele de fotbal american. Baz părea tensionat şi neatent la
ore, iarcămăşile lui de şcoală - de obicei, călcate şi de un alb strălucitor - arătau la fel de
murdare ca ale lui Simon.

-Pentru că e vampir, Simon! interveni Levi.


-În povestea asta, Simon nu ştie încă, îi explică fata.
-E vampir! strigă Levi spre laptop. Şi te urmăreşte. Stă
treaz toată noaptea, uitându-se la tine cum dormi, incercând să se
hotărască dacă să te mănânce deodată sau pe bucăţele.
-Simon nu te aude, spuse Cath.
Levi se rezemă la loc, strângând din nou perna în braţe .
-Aştia doi chiar sunt cam gay, nu-i aşa? Se privesc mul pe altul
când dorm… Si o ignoră pe Penelope.
-Sunt obsedati unul de celălalt, îl lămuri Cath, pe un ton care
sugera că ăsta e unul dintre adevărurile absolute ale vieţii. În cartea a
RAINBOW ROWELL

cincea, Simon nu face decât să-l uramărească pe Baz peste tot şi să-i
descrie ochii de zici că e un dictionar de sinonime pentru cuvântul
„gri“.
-Nu ştiu, recunoscu Levi, dar mi-e greu să mă obişnuiesc cu
ideea. E ca şi cum aş afla că Harry Potter e gay. Sau că
Enciclopedicul Brown 1 ar fi.
Asta o făcu pe Cath să râdă cu poftă.
-Eşti un fan înfocat al lui Brown?
-Taci din gură!Tata îmi citea din volumele astea când eram mic.
Levi închise ochii din nou şi îi spuse lui Cath:
-Bine. Continuă.

-S-a... întâmplat ceva? l-a întrebat Simon, iar în următorul moment nu-i veni să
creadă că a făcut asta.

Nu-i păsa cu adevărat. Dacă Baz i-ar fi răspuns că da, Simon arii spus: „Mă bucur!“
Şi totuşi i s-a părut cumva crud să nu întrebe. Poate că Baz era cel mai ticălos om pe care
Simon îl cunoscuse vreodată... Dar era totuşi un om.

-Nu eu sunt cel care se învârte prin cameră ca un dement hiperactiv, a mormăit Baz.

Stătea cu coatele pe birou şi cu capulîn mâini.

-Eşti… deprimat sau pari să ai ceva.

-Da, sunt deprimat. Sunt deprimat, Snow.


_______
1
Personajul principal al unei serii de romane poliţiste scrise de
Donald J. Sobol
Fangirl

Baz şi-a ridicat capul din mâini şi şi-a învârtit scaunul spre Simon. Chiar arăta
îngrozitor. Ochii îi erau infundaţi în orbite şi iniectaţi.

Mi-am petrecut ultimii şase ani locuind cu cel mai egocentric şi nesuferit bou care a
avut vreodată baghetă. iar acum, în loc să-mi petrec aiunul Crăciunului cu familia mea
iubitoare. să beau cidru fiert şi să mănânc sandviciurl calde cu caşcaval... în loc să îmi
încălzesc mâinile la semineu ... eu joc rolul figurantuiur suferind dintr-un nenorocit de
spectacol cu Simon Snow

Simon se holbă la el.

-E aiunul Crăciunului?

-Da... oftă Baz din rărunchi.

Cu un aer posac, Simon a înconjurat propriul pat. Nu îşi dă. duse seama că în seara
respectivă era ajunul Crăciunului. S-arn aşteptat ca Agatha să-l fi sunat. Sau Penelope...

-Penelope... a oftat Levi.


Cath continuă să citească.

„Poate că prietenii aşteptau să fie sunaţi de Simon. Nici măcar nu le cumpărase


cadouri . În ultimul timp, nimic nu părea la fel de important ca găsirea iepurilor albi. Simon
şi-a încleştat fălcile, acest lucru evidenţiindu-i maxilarul proeminent. Nimic nu era lafel de
important ; întreaga şcoală se afla în pericol. Trebuia să existe o legătură pe care nu o vedea.
Piatra din turn, vitraliul, sigiliul, cartea Magului...
RAINBOW ROWELL

-Mă dau bătut, a spus Baz pe un ton plângăreţ. Mă ducsă mă înec în şanţul de
apărare. Spune-i mamei mele că am ştiut mereu că eu eram preferatul ei.

Simon s-a oprit din patrulat în dreptul biroului lui Baz.

-Ştii cum să ajungi la şanţ?

-Nu o să mă sinucid pe bune, Snow. Îmi pare rău să te dezamăgesc.

-Nu, doar că... Foloseşti bărcile uneori, nu?

-Toată lumea le foloseşte.

- Eu nu, a zis Simon. Eu nu ştiu să înot.

-Nu mai spune... şuieră Baz , lăsând să se simtă in ton o undă din vigoarea lui de
altădată . Păi, oricum nu cred că ţi-ai dori să înoţi în şanţ. Vârco-sirenele te-ar ataca.

-Dar cum de nu se ating de bărci?

-Prăiinile cu care sunt împinse şi marginile bărcilor sunt de argint.

-Mă iei si pe mine cu barca?

Merita măcar să încerce. Şanţul era unul dintre puţinele locuri din şcoală pe care
Simon nu le cercetase încă.

-Vrei să mergi cu mine cu barca? i-a întrebat Baz.

- Da, a zis Simon, ridicându-şi privirea. Mă iei?

-De ce?
Fangirl

-Vreau... să văd cum e. N-am mai incercat niciodată... Ce contează de ce? E aiunui Cră
ciunului şi e clar că nu ai nimic mai bun de făcut. Se pare că nici măcar propriii tăi părinţi nu
suportă să te aibă în preajmă.

Baz s-a ridicat brusc, ochii săi gri strălucind ameninţător în umbra sprânceneior.

-Nu ştii nimic despre părinţii mei!

Simon s-a tras în spate. Baz era mai înalt cu câţiva centimetri decât ei (deocamdată)
şi, când voia, putea să-şi ia aerul unui individ periculos.

-Îmi... Uite, îmi pare rău, a zis Simon. Mă iei?

-Bine.

Străfulgerarea de furie şi energie se estompase deja.

-Ia-ţi pelerina:

Cath îi aruncă o privire lui Levi. Băiatul îşi ţinea în continuare


ochii închişi. După o clipă, îl deschise pe unul dintre ei.
-S-a terminat?
-Nu. Doar că nu ştiam dacă vrei să continui să citesc. Adică…
Ai înţeles tu.
Levi îşi închise ochii şi scutură din cap.
-Nu fi fraieră! Citeşte mai departe.
Cath îl privi preţ de o clipă. Ridurile de pe fruntea lui şi ţepii
blonzi de-a lungul maxilarului... Gura. lui mică, dar cu buze ţuguiate
ca ale unei păpuşi.
Cath se întrebă dacă lui Levi nu cumva îi era greu să caşte gura
suficient cât să poată musca dintr-un măr.
RAINBOW ROWELL

-Cred că nebunia ta e molipsitoare. s-a plâns Baz, descâicînd o frânghie.

Bărciie erau strânse una peste cealaltă şi legate pentru iarnă. Simon nu se gândise
până în acel moment la cât de frig era afară.

-Taci din gură, a spus Simon. O să fie distractiv.

-Asta e problema, Snow... De când facem noi dol chestii distractive împreună? Nici
nu ştiu ce înţelegi tu prin distracţie. Probabil să-ţi albeşti dinţii. Să măcelăreşti dragoni fără
să fie necesar...

-Ne-am mai distrat de câteva ori, la contrazis Simon.

Nu ştia cum să procedeze cu Baz, altfel decât să se contrazică cu el asta şi pentru că


Baz se înşela, bineînţeles. În şase ani, trebuia să ti fost şi momente în care s-au distrat
împreună.

-De exemplu, atunci, în anul al treilea, când ne-am luptat amândoi cu himera.

-Încercam să te atrag într-o cursă, a spus Baz. Credeam că o să reuşesc să mă


îndepărtez de lângă creatura aia înainte să atace.

-Oricum, a fost distractiv.

-Încercam să te omor, Snow. Având în vedere asta, eşti sigur că vrei să mergi mai
departe? Singur, doar cu mine? Într-o barcă? Dacă te împing peste bord? Aş putea să le las
pe vârco-sirene să-mi rezolve toate problemele...

Buzele lui Simon s-au strâmbat într-o jumătate de zâmbet.

-Nu cred că o să faci asta.


Fangirl

-De ce nu?

Baz a dezlegat şi ultima frânghie.

-Dacă voiai într-adevăr să scapi de mine, a spus Simon gânditor, ai Fr făcut-o până
acum. Nimeni n-a avut atât de multe prilejuri ca tine. Nu cred că mi-ai face rău poate doar
dacă asta te-ar ajuta într-unul dintre planurile tale măreţe.

-Ãsta ar putea fi chiar planul meu măreţ, a sugerat Baz,împingând una dintre bărci
cu un icnet.

-Nu. Planul ăsta e al meu.

-În numele lui Aleister Crowley 1 , Snow, ai de gând să mă ajuţi sau nu? '

Au cărat barca până jos, la apă, Baz balansând încet prăjina. Simon observă pentru
prima dată argintul cu care era placat unul dintre capetele ei.

-Bătăile cu zăpadă, a spus Simon, urmându-l pe Baz, în timp ce lansau barca la apă.

-Ce?

-Ne-am bătut cu zăpadă de multe ori. A fost distractiv. Şi i-am bătut şi cu mâncare.
Te-am vrăijit să-ţi iasă sos de friptură pe nas...

-Iar eu ţi-am pus bagheta la microunde.

Ai distrus bucătăria, a râs Simon.

-Credeam că n-o să facă altceva decât să se umfle ca o bezea.


_______
1
Aleister Crowley (1875 --1947 ) -ocultist, magician şi scriitor englel
RAINBOW ROWELL

-De ce să-ţi imaginezi una ca asta...?

Baz dădu din umeri şi spuse:

-Să nu pui niciodată o baghetă în cuptorul cu microunde. Am învăţat lecţia.

Cu excepţia baghetei lui Snow. Şi a cuptorului cu microunde al lui Snow.

Simon stătea pe ponton, tremurând. Chiar nu luase în calcul că avea să fie frig acolo.
Sau că trebuia să urce într-o barcă. S-a uitat spre apa rece şi întunecată din şanţ şi i s-a părut
că vede o umbră masivă sub luciul apei.

-Haide, a spus Baz, care se urcase deja în barcă.

L-a Împins pe Simon în umăr cu prăjina.

-Ăsta e planul tău măreţ, ai uitat?

Simon şi-a încleştat dinţii şi a păşit pe punte. Barca s-a afundat puţin în apă sub greu
tatea lui, făcându-l să se dezechilibreze.

-Poate că o să fie într-adevăr distractiv, a zis Baz râzând , scufundând prăjina în apă
şi împingând barca.

Baz părea că se simte în elementul lui acolo, o umbră întunecată la capătul bărcii,
arătând la fel de elegant şi mlădios ca întotdeauna. Se mişcă în lumina lunii, iar Simon îl
văzu inspirând adânc. Părea mai plin de energie acum faţă de cum fusese în ultimele câteva
săptămâni.

Dar Simon nu venise aici ca să se uite la Baz slavă Domnului, putea face asta în
restul timpului ! S-a întors, privind împrejur, la şanţul din jurul castelului, studiind
sculpturile din lungul zidurilor de piatră şi plăcile de la marginea apei.
Fangirl

-Ar fi trebuit să aduc o lanternă... a SpUS el.

-Ce păcat că nu eşti magician, i-a răspuns Baz şi a făcut să apară o minge albastră
de foc pe care a aruncat-o spre capul lui Simon.

Acesta s-a ferit. Baz fusese întotdeauna mai bun decât el la vrăjiile de foc. Ce-i mai
plăcea să se dea mare…

Plăcile au strălucit în lumină.

-Putem să ne apropiem mai mult de perete? l-a întrebat Simon

-Baz s-a conformat fără efort.

De aproape, Simon a putut observa că acolo era un mozaic care cobora sub nivelul
apei. Războaiele vrăjitorilor. Unicorns, Simboluri şi hieroglife. Cine ştie până la ce
adâncime ajungea? Baz a directionat barca încet, pe lângă perete. Simon ţinea lumina
sus, aplecându-se din ce în ce mai tare peste marginea bărcii ca să vadă mai bine.

Uitase de Baz, lucru pe care, în mod obişnuit, nu şi l-ar în găduit în afara


camerei, a protecţiei pe care aceasta i-o asigura, Atunci când barca s-a oprit, Simon
nici măcar nu a observat la început. Când s-a uitat în spate, a văzut că Baz se apropiase
de el. Era aplecat deasupra lui, luminat de flăcările albastre pe care le aruncase ; avea
dinţii dezgoliţi şi o expresie hotărâtă şi plină de dezgust.

Uşa se deschise larg.


Reagan obişnuia să împingă uşa cu piciorul de îndată ce o
descuia. Partea exterioară a uşii era plină de urme prăfuite lăsate de
încălţările ei. Intră în cameră şi îşi aruncă pe podea genţile.
-Bună, zise Reagan, uitându-se în treacăt spre ei.
RAINBOW ROWELL

-Linişte, şopti Levi. Cath citeşte un text de-al ei.


-Serios? întrebă Reagan privindu-i dintr-odată cu mai mult
interes.
-Nu chiar, spuse Oath, închizându-şi laptopul. Tocmai am
terminat.
-Nu! protestă Levi întinzându-se şi deschizând la loc laptopul.
Nu poţi să te opreşti în mijlocul atacului vampirului!
-Vampiri deci? zise Reagan. Sună destul de palpitant.
Trebuie să-mi termin eseul la biologie, rosti Cath.
-Hai să mergem, spuse Reagan întorcându-se spre Levi.
Botanica ! Facem asta sau nu ?
-Facem , mormăi el , coborând din patul lui Cath . Pot sa-ți
folosesc telefonul ?
Cath îi dădu mobilul, iar Levi tastă un număr. Din buzunarul lui
de la spate începu să se audă o melodie a celor de la Led Zeppelin .
- Va urma, zise el, dându-i telefonul înapoi. Promiţi?
-Sigur .
-La bibliotecă? întrebă Reagan.
-La restaurantul Hi-Way, îi răspunse Levi ridicându-și
rucsacul şi deschizând uşa. Fan fiction-ul mi-a făcut poftă de tocăniţă
de pastramă de vită.
-Pe curând, îi zise Reagan lui Cath.
-Pe curând, spuse şi Cath.
Levi se întoarse şi băgă din nou capul pe uşă doar cât să-i
arunce lui Cath încă un zâmbet larg.
Fangirl

În 1933, dacă voiai să cunoşti alţi fani Star Trek, trebuia să te


alături fan-cluburilor prin corespondenţă sau să te întâlneşti cu ceilalţi
fani la reuniuni…
Când cititorii s-au îndrăgostit de Simon, în 2001, com unităţile
de fani erau la doar un click distanţă.
Comunitatea Simon Snow a invadat mediul virtual... şi continuă
să o facă, Există mai multe site-uri si bloguri dedicate lui Simon decât
trupei Beatles şi lui Lady Gaga la un loc. Pe internet găseşti povestiri
scrise de fani, desene şi clipuri video realizate de ei, plus nesfârşite
discuţii şi ipoteze.
Pasiunea pentru Simon nu este trăită în singurătate sau o dată pe
an, la cine ştie ce reuniune… Pentru mii de fani de toate vârstele,
pasiunea pentru Simon este nici mai mult, nici mai puţin decât un stil
de viaţă.

(jennifer Magnuson, „Tribul lui Simon“,


Newsweek, 28 octombrie 2009)
RAINBOW ROWELL

TREISPREZECE

Cath nu încerca să îşi facă prieteni noi la facultate.


Uneori, chiar se străduia să nuşi facă prieteni, fiind cât pe ce să
devină nepoliticoasă. (Tâfnoasă, încordată şi uşor mizantropă? Da.
Nepoliticoasă? Nu. )
Dar toţi cei din jurul lui Cath - colegii de cursuri şi de cămin
-chiar încercau să-şi facă prieteni, aşa că ea ar fi trebuit să fie nepoliti
coasă în anumite momente dacă ar fi vrut să nu se dea pe brazdă.
Viaţa în campus era foarte previzibilă, rutină şi iarăşi rutină.
Vedeai aceiaşi oameni când te duceai să te speli pe dinţi şi grupuri
formate din diverse combinaţii ale aceloraşi indivizi, la cursuri.
Aceleaşi persoane treceau pe lângă tine pe holuri… În scurt timp
ajungeai să saluţi dând din cap. Apoi cu voce tare. Şi, până la urmă,
cineva începea să vorbească cu tine şi n-aveai de ales, trebuia să te
dai pe brazdă.
Ce-ar fi putut să spună Cath în cazurile astea? „Nu mai vorbi
cu mine“? Doar nu era Reagan.
Aşa a ajuns Cath să stea cu T.J. şi cu Julian la cursul de istoria
Americii şi cu Katie, o studentă atipică (avea doi copii), la Cursul de
ştiinţe politice. Mai era o fată drăguţă, pe nume Kendra, la cursul de
creaţie literară; ea şi Cath învăţau împreună la Uniunea Studenţilor
câte o oră, în dimineţile de marţi şi de joi, aşa că era logic să stea în
aceeaşi bancă.
Totuşi, niciuna dintre aceste prietenii nu se extindea şi în viaţa
personală a lui Cath. T.J. şi Julian nu o invitau să fumeze iarbă cu ei,
nici să joace Batman: Arkham City la PlayStation 3.
Nimeni n-o invita vreodată pe Cath la petreceri (în afară de
Reagan şi Levi, care păreau mai degrabă un fel de susţinători ai ei
decât prieteni). Nici măcar Nick, cu care Cath scria acum în mod
regulat, de două ori pe săptămână, n-o invita niciodată nicăieri.
Fangirl

Asta în vreme ce calendarul social al lui Wren era atât de


încărcat, încât Cath simţea că, fie şi când o suna pe sora ei, nu făcea
altceva decât s-o întrerupă din ceva important. Cath crezuse că
depăşiseră momentul cu bar-tastrofa, dar Wren părea acum mai
distantă, mai iritabilă decât la începutul anului. În rarele ocazii în care
Cath încerca totuşi să o sune, o prindea mereu pe picior de plecare,
fără să-i spună vreodată încotro.
-Nu vreau să apari acolo să-mi faci spălături gastrice.
Într-un fel, aşa stătuseră lucrurile dintotdeauna.
Wren fusese mereu Sociabila. Prietenoasa. Cea care primea
invitaţii la quinceaneras1 şi la alte petreceri aniversare. Da înainte, în
gimnaziu şi în liceu, toată lumea ştia că, dacă o invitai pe Wren, venea
şi Cath, la pachet. Chiar şi la baluri. Pozele acopereau trei ani de
baluri şi banchete; surorile şi însoţitorii lor apăreau stând sub bolte
de baloane, înaintea cortinelor sclipitoare.
Veneau la pachet, pur şi simplu. Dintotdeauna.
Se duseseră chiar şi la terapie împreună, după ce le părăsise
mama. Asta fusese un pic ciudat, îşi dădea seama Cath acum, privind
in urmă. Mai ales având în vedere cât de diferit reacţionaseră la
plecarea ei: Wren exteriorizându-se, Cath interiorizându-se (violent, a
fundându-se în disperare mai adânc decât în Călătorie spre centrul
Pământului).
Învăţătoarea lor din clasa a treia (surorile fuseseră în aceeaşi
clasă în şcoala primară) a crezut că erau supăraţi, din cauza teroriştilor
Pentru că mama lor plecase în ziua de 11 septembrie.
În acea zi de 11 septembrie...

______
1
Petrecere dată la împlinirea vârstei de cincisprezece ani de către fetel
e de origine latino-americană.
RAINBOW ROWELL

(Cath găsea că era incredibil de jenant pentru că părea că mama


lor era atât de egoistă, încât nu se putuse abţine să nu amestece
tragedia naţională cu propriile ei probleme.)
Cath şi Wren fuseseră trimise acasă de la şcoală mai devreme,
iar părinţii lor se certau deja când au ajuns ele, Tatăl lor era supărat,
iar mama plângea... Cath a crezut iniţial că era din cauza turnurilor
gemene. Invăţătoarea le Spusese despre avioane. Dar nu acesta era
motivul.Nu tocmai.
Mama repeta încontinuu:
-Nu mai pot, Art. Nu mai pot, pur şi simplu. Nu aşa trebuia să
fie viaţa mea.
Cath a ieşit şi s-a aşezat pe scările din spatele casei. Wren i s-a
alăturat şi a luat-o de mână.
Cearta părinţilor a continuat. Şi a continuat. Iar când
preşedintele a zburat pe deasupra casei lor în acea după-amiază, în
drum spre baza forţelor aeriene, cu singurul avion de pe cer, Cath s-a
gândit că poate chiar venise sfârşitul lumii.
Mama lor a plecat definitiv abia peste o săptămână. Le-a
îmbrăţişat pe veranda, le-a sărutat obrajii iar şi iar, le-a promis că o să
se revadă în curând, le-a spus că ea doar avea nevoie de puţin timp ca
să-şi revină, ca să-şi aducă aminte cine era de fapt. Iar asta n-avea nici
un sens pentru Cath şi Wren. „Eşti mama noastră. “
Cath nu-şi amintea prea bine tot ce s-a întâmplat după aceea.
Îşi amintea că plângea des la şcoală. Se ascundea cu Wren în
toalete în timpul pauzelor. Se ţineau de mână în autobuz. Wren îl
zgâriase pe un băiat care le făcuse... lesbiene.
Wren n-a plâns. Ea fura lucruri şi le ascundea sub pernă. Când
tatăl lor le-a schimbat aşternuturile pentru prima dată (de-abia prin
preajma Zilei Îndrăgostiţilor),a găsit acolo creioane cu Simon Snow,
glossuri de buze şi un CD cu Britney Spears.
Fangirl

Apoi, la nici o săptămână după asta, Wren a tăiat rochia unei


colege cu foarfeca de plastic, iar Cath a făcut pipi pe ea în timpul orei
de ştiinţe sociale pentru că i-a fost frică să ridice mâna ca să ceară
voie la baie. Învăţătoareala sunat atunci pe tatăl lor şi ia dat cartea de
vizită a unui psiholog pentru copii.
Tatăl lor nu i-a spus terapeutului că mama lor plecase. Nu i-a
spus nici măcar bunicii până la vacanţa de vară. Atât era de sigur că
mama fetelor se va întoarce… Era complet dat peste cap.
Toţi trei erau.
A durat ani întregi până au reuşit să se pună pe picioare. Şi ce
dacă unele lucruri nu erau tocmai la locul lor? Măcar se susţineau
unul pe altul.
De cele mai multe ori.
Cath închise manualul de biologie şi se întinse să ia laptopul.
Cititul însemna prea multă linişte. Avea nevoie să scrie.
Tresări când telefonul începu să sune. Se holbă la ecran preţ de
câteva clipe, încercând să-şi dea seama al cui e numărul.
-Alo?
-Bună, sunt eu, Levi.
-Bună ...?
-O să fie o petrecere la mine diseară.
-Mereu e petrecere la tine.
-Deci, vii? Reagan vine.
-Ce să fac eu la petrecerea ta, Levi?
-Să te distrezi, spuse el, iar ea aproape ca îl cum zâmbea.
Cath încercă să se abţină să zâmbească şi ea.
-Nu beau, nu fumez, nu mă droghez.
-Ai putea să stai de vorbă cu lumea.
-Nu-mi place să vorbesc cu oameni beţi.
RAINBOW ROWELL

-Doar pentru că se bea la petrecere, nu înse oamenii de acolo


vor fi beţi. Eu n-o să fiu beat.
- Nu e nevoie să vin la petrecere ca să stau de vorbă cu tine.
Ti-a zis Reagan să mă inviţi?
-Nu. Nu chiar. Nu aşa.
-Distracţie plăcută la petrecere, Levi.
-Stai... Cath.
-Ce e? făcu ea ca şi cum ar fi fost deranjată de insistenţa lui.
Dar nu era. Nu tocmai.
-Ce faci?
-Încerc să scriu. Tu ce faci?
-Nimic. Tocmai ce am ieşit de la serviciu. Poate că ar trebui
să-mi citeşti restul poveştii...
-Ce poveste? Ştia despre ce era vorba.
-Povestea cu Simon Snow. Vampirul Baz era pe punctul de
a-l ataca pe Simon.
-Vrei să-ţi citesc la telefon?
-De ce nu?
-N-o să-ţi citesc la telefon. Cineva ciocăni la uşă.
Cath aruncă o privire suspicioasă intr-acolo.
Încă un ciocănit.
- Ştiu că tu eşti, zise ea la telefon, făcându-l pe Levi să râdă .
Se ridică şi deschise uşa, încheind apelul.
-Eşti culmea.
-Ti-am adus cafea.
Era îmbrăcat în negru din cap până-n picioare: blugi negri,
pulover negru, bocanci negri din piele. Avea în mână două pahare
roşii ca hainele lui Moş Crăciun.
Fangirl

-Nu prea beau cafea, zise ea, făcând abstracţie de ultimele lor
întâlniri.
-În regulă. Astea-s mai degrabă un fel de bomboane topite. De
care vrei: latte cu aromă de turtă dulce sau cu lichior de ouă?
-Lichiorul de ouă mă face să mă gândesc la muci.
-Şi pe mine. Dar asta îmi place.
Îi întinse unul dintre pahare, spunând:
-Turtă dulce.
Cath luă paharul zâmbind resemnată.
-Cu plăcere, făcu Levi.
Se puse pe pat, zâmbind ca şi cum aştepta ceva.
-Vorbeai serios? îl întrebă ea, aşezându-se la birou.
-Haide, Cath, nu scrii povestirile astea ca oamenii să se bucure
de ele?
-Le scriu ca să fie citite. O să-ţi trimit un link.
-Nu-mi trimite un link. Nu prea mă omor după internet.
Cath îşi simţi ochii mărindu-i-se. Era pe punctul de a lua o gură
de cafea, dar se opri.
-Cum e posibil să nu-ţi placă internetul? E ca şi cum ai Spune
„nu-mi plac lucrurile avantajoase. Nici cele uşoare. Nu-mi place că
am acces printr-un click la toate descoperirile omenirii. Nu-mi place
lumina. Şi nici cunoaşterea.“
-Apreciez cunoaşterea.
-Nu-ţi plac cărţile. Şi acum îmi zici că nu foloseşti mteruetul?
Ce-ţi mai rămâne?
Levi începu să râdă.
-Viaţa. Munca. Cursurile. Natura întreagă. Ceilalţi oameni.
RAINBOW ROWELL

-Ceilalţi oameni, repetă Cath clătinând din cap şi luând o gură


de cafea. Şi pe internet întâlneşti oameni. E grozav. Ai toate
avantajele comunicării cu ceilalţi, minus mirosul de transpiratie şi
contactul vizual.
Levi dădu cu piciorul în scaunul ei. Ajungea la el fără ca măcar
să fie nevoit să se întindă.
-Cath. Citeşte-mi povestirea. Vreau să ştiu ce sein. tâmplă în
continuare.
Fata îşi porni laptopul cu mişcări lente, ca şi cum încă nu se
hotărâse cum să procedeze. De parcă ar fi existat şi varianta de a-l
refuza. Levi voia să afle ce se întâmpla în continuare. Chestia
asta era un fel de călcâi al lui Ahile pentru Cath. Deschise documentul
cu povestirea din care îi citise. O scrisese cu un an in urmă, pentru un
concurs de fan fiction organizat de Crăciun („Să colindăm cu Baz şi S
imon“). Textul lui Cath câştigase două premii: „În stilul originalului“
şi „Cel mai bun Snow“.
-Unde rămăseserăm? întrebă ea, mai mult pentru sine.
-Baz îşi arăta colţii, iar expresia lui era plină de dezgust şi
hotărâre.
Cath găsi imediat scena respectivă.
-Uau. Ce memorie bună ai! Levi zâmbea. Levi din nou în
scaunul ei cu piciorul.
-Bine, spuse ea, deci erau în barcă, iar Simon se aple:ase să se
uite la plăcile de pe zidul şanţului de apărare...
Levi închise ochii.
Cath îşi drese vocea.

Când s-a uitat în spate, a văzut că Baz se apropiase de el.

Era aplecat deasupra lui, luminat de flăcările albastre pe care le aruncase; avea dinţii
dezgoliţi şi o expresie hotărâtă şi plină de dezgust.
Fangirl

Baz ţinea prăjina chiar deasupra feţei lui Simon şi înainte ca acesta să apuce să îşi ia
bagheta sau să şoptească o vrajă, Baz deja împingea prăjina pe deasupra umărului băiatului.
Barca s-a clătinat, iar dinspre luciul apei s-a auzit un urlet înecat, ca o zbatere nebună. Baz a
ridicat prăjina şi a împins-o din nou în apă. Expresia îi era rece şi plină de cruzime cum
Simon n-o mai văzuse niciodată. Buzele lui groase străluceau. Aproape că mârâia.

Simon a rămas nemiscat cât timp s-a clătinat barca. Când Baz s-a retras de la
marginea luntrii, Simon s-a ridicat cu grijă.

-Ai omorât-o? a întrebat el încet.

-Nu, a spus Baz. Ar fi trebuit. Ar trebui să ştie că nu are voie să atace bărcile... lar tu
ar trebui să ştii că e interzis să te apleci spre apă.

-Până la urmă, ce caută vârco-sirenele în şanţul ăsta? a izbucnit Simon. Asta e o


şcoală.

- O şcoală condusă de un nebun. Încerc să te fac să înţelegi treaba asta de şase ani.

-Nu vorbi aşa despre Mag!

-Unde e Magul tău acum, Simon? l-a întrebat Baz în şoaptă, uitându-se în sus
spre vechea fortăreaţă.

Părea din nou obosit; faţa îi era umbrită în lumina lunii, iar ochii -înconjuraţi de cear
căne negre.

-Şi ce cauţi, de fapt? a continuat el morocănos, frecându-şi ochii. Dacă mi-ai spune,
poate că aş reuşi să te ajut să găseşti acel lucru şi ne-am întoarce înăuntru, fără să sfârşim
înecaţi, degeraţi sau cu gâtul sfâşiat.

-Caut... a început Simon, cântărind riscurile.


RAINBOW ROWELL

De obicei, când Simon ajungea atât de departe într-o misiune, Bazi îi ghicea planuri
le şi îi punea în cale tot felul de piedici ca să-l facă să eşueze. .

Dar de data asta, Simon nu spusese nimănui în ce consta misiunea lui. Nici măcar
Agathei. Nici măcar lui Penelope.

Scrisoarea anonimă îl sfătuia pe Simon să caute ajutor. Spunea că misiunea era prea
periculoasă ca să fie întreprinsă de o singură persoană... şi tocmai de asta nu voia el să-şi
implice Prietenii.

Dar să-l pună pe Baz în pericol... Ei bine, ăsta nu era tocmai un lucru neplăcut.

-E periculos, a rostit Simon cu asprime.

-Ah, da... Ti se mai spune si Pericol. Simon Oliver Pericol Snow,

-De unde ştii că mă cheamă şi Oliver? l-a întrebat Simon suspicios.

-În numele măreţei Crimea, care parte din „şase ani“ n-o înţelegi? Ştiu şi care e
pantoful pe care îl încalţi primul. Ştiu că șamponul tău miroase a mere. Îmi explodează capul
din cauza tuturor informaţiilor inutile despre Simon Snow pe care le cunosc... Tu nu-l stii pe
al meu?

-Pe al tău?

-Numele meu întreg.

„Pe dintele Morganeî, cât de arţăgos putea să fie!“

-E.… Basilton, nu?

-Exact, prost de dai în gropi ce eşti.

-A fost o întrebare capcană, a zis Simon întorcându-se spre mozaic.


Fangirl

-Ce cauţi? l-a întrebat Baz din nou, şuierând printre dinţi ca un animal.

Acesta era unul dintre puţinele lucruri pe care le-a aflat Simon despre Baz în
cei şase ani: putea trece într-o fracţiune de secundă de la iritare la periculozitate.

Dar Simon încă nu învăţase să nu se lase momit.

-iepuri, s-a răstit el. Caut iepuri.

-iepuri?

Baz părea derutat. S-a oprit din mormăit.

-Şase iepuri albi.

De ce?

-Nu ştiu, a strigat Simon. Pur şi simplu. Am primit o scrisoare. Sunt şase iepuri
albi pe domeniul şcolii şi ei indică o cale…

-Către ce?

-Nu ştiu. Către ceva periculos.

-Şi bănuiesc că nu ştii cine a trimis scrisoarea, a zis Baz rezemându-se cu fruntea de
prăjină.

-Nu.

-Ar putea fl o cursă.

-Există un singur mod de a afla dacă e.

Simon îşi dorea să se fi putut ridica pentru a-l înfrunta pe Baz, fără să riste să
răstoarne barca. Ura faptul că acesta îi vorbea de sus.
RAINBOW ROWELL

Tu chiar crezi asta, nu-i aşa? a pufnit Baz cu ironie. Tu chiar crezi că singurul mod
de a afla dacă ceva e periculos este să te arunci lix în mijlocul acelui lucru.

-Ai altă sugestie?

-Ai putea să-l întrebi pe scumpul tău Mag, de exemplu. Sau ai putea să îi ceri
părerea prietenei tale, tocilara. Are un creier aşa de mare că-i împinge urechile în afară de
zici că-i maimuţă... Poate că ea te-ar putea lumina.

Simon l-a apucat pe Baz de pelerină, făcându-l să-şi piardă echilibrul.

-Nu vorbi aşa despre Penelope.

Barca s-a clătinat. Baz şî-a recompus postura nonşalantă.

-Ai vorbit cu ea despre asta? Sau cu altcineva?

-Nu, a spus Simon.

-Şase iepuri, zici?

-Da.

-Câţi ai găsit până acum?

-Patru.

-Deci, l-ai găsit pe cel din catedrală, pe cel de pe podul mobil...

-Ştii de iepurele de pe pod? s-a mirat Simon. Mie mi-au trebuit câteva săptămâni
până să-l găsesc.

-Nu mă surprinde, a spus Baz. Nu prea ai spirit de observaţie. Îmi ştii măcar numele
de familie?
Fangirl

A început să împingă din nou luntrea cu prăjina -de data aceasta spre debarcader,
spera Simon.

-Numele tău e... Începe cu T.

-Tyrannus, a zis Baz. Pe bune? Deci catedrala, podul şi creșă...

Simon s-a ridicat clătinându-se, ţinându-se de pelerina lui Baz. Barca s-a legănat.

-Creşa? .

-Bineînţeles, a confirmat Baz înălţând dintr-o sprânceană.

De aproape, Simon putea să vadă clar cearcănele vineţii de sub ochii lui Baz şi
încrengătura de vase de sânge închise la culoare de pe pleoapele lui.

-Arată-mi.

Baz a dat din umeri de parcă l-ar fi scuturat un frison; s-a îndepărtat de Simon şi
a coborât din barcă. Simon a fost împins în faţă şi a apucat un stâlp al debarcaderului ca să
nu lase barca să se distanţeze.

-Haide, l-a îndemnat Baz.


Cath îşi dădu seama că începuse să citească replicile lui Simon
şi Baz imitându-le vocile, mai bine zis redând felu] În care le auzea ea
în minte. Aruncă o privire rapidă spre Levi, ca să vadă dacă observase
şi el. Levi îşi ţinea paharu] de cafea la piept, cu ambele mâini, cu
bărbia rezemată de capac, ca şi cum se încălzea. Avea ochii deschişi,
dar privea în gol. Arăta ca un copilaş care se uită la televizor.
Cath îşi întoarse privirea la ecranul laptopului înainte ca Levi
s-o prindă uitându-se la el.
RAINBOW ROWELL

A durat mai mult să pună barca la loc decât le luase să o dea la apă, iar când, în
sfârşit, au reuşit să o lege, mâinile lui Simon erau ude şi îngheţate.

S-au grăbit înapoi spre fortăreaţă, împreună, cu pumnii îngheţaţi îndesaţi în buzuna
re. Baz era mai înalt, dar păşeau amândoi fix în acelaşi ritm.

Simon s-a întrebat dacă mai merseseră vreodată aşa . În cei şase ani în care drumurile
lor se îndreptaseră mereu în aceeaşi direcţie, merseseră ei vreodată în acelaşi ritm, sincronizâ
ndu-şi paşii?

-Aici, a spus Baz, prinzându-l pe Simon de braţ şi oprindu-se în faţa unei uşi închise.

Simon ar fi trecut pur şi simplu pe lângă ea. Şi probabil că o făcuse de mii de ori.
Era la parter, lângă birourile profesorilor. Baz a încercat clanta. Era încuiată. Şi-a scos baghe
ta din buzunar şi a început să murmure. Uşa s-a deschis brusc, aproape ca şi cum clanta
ar fi fost cea care voia să ajungă la mâna palidă a lui Baz.

-Cum ai făcut asta? l-a întrebat Simon.

Baz nu i-a răspuns, doar a mârâit şi a păşit înainte. Simon l-a urmat. Încăperea era
întunecată , dar se vedea că era un loc dedicat copiilor. Erau acolo jucării, perne si multe şin
e pentru trenulețe şerpuind peste tot prin cameră.

-Ce e locul ăsta?

-E creşa, a şoptit Baz.

De parcă n-ar fi vrut să-i trezească pe bebeluşii care ar fi dormit acolo, înăuntru.

-De ce are nevoie Şcoala Watford de o creşă?


Fangirl

-Nu are nevoie. Nu mai are. Acum e prea periculos aici pentru cei mici. Dar ăsta era
locul unde profesorii îşi aduceau copiii în timp ce lucrau. Şi puteau să vină aici şi alti copii cu
puteri magice, dacă se dorea ca ei să beneficieze de un start timpuriu în dezvoltare.

-Tu ai fost aici?

-Da, de când m-am născut.

-Înseamnă că părinţii tăi au considerat că aveai nevoie de mult ajutor suplimentar.

-Mama era directoarea şcolii, idiotule!

Simon s-a întors să se uite la Baz, dar nu îi putea distinge chipul în întuneric.

-Nu ştiam asta.

-Ce şocant... a zis Baz, iar Simon aproape căîl simţi cumîşi dă ochii peste cap.

-Dar am cunoscut-o pe mama ta.

-Ai cunoscut-o pe mama mea vitregă, a spus Baz, rămânând nemișcat.

Simon a făcut la fel.

-Fosta directoare, a rostit el, studiind profilul lui Baz. Cea de dinainte de venirea
Magului, cea care a fost omorâtă de vampiri...

Baz şi-a aplecat dintr-odată capul, de parcă ar ii fost greu ca o stâncă.

-Hai! Iepurele e în direcţia asta.

Următoarea sală era rotundă şi încăpătoare. Pe ambele părţi erau aliniate pătuţuri,
de-a lungul pereţilor. Alte paturi foarte îoase erau dispuse în cerc, în mijloc. În capătul Opus
alîncăperii era un șemineu uriaş, care urca până la jumătatea peretelui, sub tavanul curbat.
Baz a şoptit ceva spre palmă şi a trimis o bilă de foc direct prin grătarul şemineului. A şoptit
RAINBOW ROWELL

încă o dată, răsucindu-şi mâna prin aer, iar flăcările albastre au devenit portocalii şi fierbinţi.
încăperea începea să se anime în jurul lor.

Baz s-a apropiat de şemineu, ridicându-şi mâinile ca să şi le încălzească. Simon l-a


urmat.

-Uite-l acolo, a zis Baz.

-Unde? a întrebat Simon uitându-se în foc.

-Deasupra ta.

Simon s-a uitat in sus, apoi s-a întors ca să cuprindă cu privirea toată încăperea. Pe
tavan, deasupra lui era o imagine complexă, care reprezenta cerul nopţii. Cerul era pictat cu
bleumarin şi era dominat de Lună un iepure alb cuibărit, cu ochii'inchişi, gras, dormind dus.

Simon a mers pânăîn mijlocul camerei, cu privirea aţintităin sus.

-Cel de-al cincilea iepure... a şoptit el. Iepurele-Lună.

-Si acum? s-a auzit Baz din spatele lui.

-Ce vrei să zici?

-Vreau să zic: „Şi acum?“.

-Nu ştiu, a răspuns Simon.

-Păi, ce-ai făcut când i-ai găsit pe ceilalţi?

-Nimic. Doar i-am găsit şi atât. Scrisoarea nu spunea decât să-i găsesc.

Baz şi-a acoperit faţa cu palmele şi a gemut, lăsându-se exas perat pe vine.
Fangirl

-Aşa operează de obicei echipa ta de vis? Nu-i de mirare că e atât de uşor să mă


bagîn ce faceţi.

-Dar nu e la fel de uşor să ne opreşti, din câte am observat.

-Of, taci din gură, a zis Baz cu faţa ascunsă între genunchi. Pur şi simplu... Nu mai su
port. Nu vreau să mai aud vocea ta plângăcioasă până în momentul când o să ai ceva care să
merite spus. O simt ca şi cum mi-ai înfige ceva între ochi.

Simon s-a aşezat pe podea, lângă Baz, în faţa şemineului, uitându-se în sus, la
iepurele care dormea. Când a început săi! doară gâtul, s-a lăsat pe spate, pe covor.

-Am dormit într-o cameră ca asta, a rostit Simon. La orfelinat. Nu era nici pe
departe atât de frumos acolo. Nu aveam şemineu. Nici iepure-Lună. Dar dormeam la fel,
cu toţii într-o singură cameră.

-Pe bune, Snow, ăla a fost momentul în care ai început să joci în Annie?

-Încă există astfel de locuri. Orfelinate. N-ai de unde să ştii tu...

-Exact. Mama mea n-a ales să mă părăsească.

-Dacă familia ta e aşa grozavă, de ce-ţi petreci Crăciunul cu mine?

-N-aş numi asta petrecere.

___________
1
Musical creat pe baza benzilor desenate Little Orphan AM (Micuța
orfană Annie), realizate de Harold Gray. Muzica spectacolului a fost
compusă de Charles Strouse.
RAINBOW ROWELL

Simon s-a concentrat din nou asupra iepurelui. Poate exista ceva ascuns acolo.
Poate dacă mijea ochii la el... Sau poate dacă încerca să se uite la iepure cu oglinda. Agatha
avea o oglindă magică, ce îţi spunea dacă era ceva în neregulă cu tine. Dacă aveai spanac
între dinţi sau dacă îţi atârna ceva din nas. De fiecare dată când Simon se uita in ea, oglinda îl
întreba pe cine încerca să păcălească.

-E doar geloasă, obişnuia să-l liniştească Agatha. Oglinda crede că îţi dau prea multă
atenţie.

-A fost alegerea mea, a rupt Baz tăcerea. Nu am vrut să merg acasă de Crăciun.

S-a întins pe podea, la distanţă de un braţ de Simon. Când acesta s-a uitat spre ei, a
văzut că Baz privea în sus, spre stelele pictate pe tavan.

-Ai fost aici? l-a întrebat Simon urmărind felulîn care lumina focului dansa pe
trăsăturile ferme ale lui Baz.

Simon crezuse dintotdeauna că nasul lui Baz arăta aiurea. Începea prea de sus, cu o
umflătură mică între sprâncene. Dacă se uita prea mult la nasul băiatului, Simon simţea nevo
ia să! împingă cu degetele în jos. Nu că asta ar fi avut vreun efect. Era doar un impuls.

-Mă întrebi dacă am fost aici când anume?

-Când au atacat-o pe mama ta. '

Au atacat creşa! a spus Baz, de parcă arii explicat asta lunii de pe cer. Vampirii
nu pot avea copii, ştii... Trebuie să-i transforme. Au crezut că, dacă transformă în vampiri
copii cu puteri magice, aceştia o să fie de două ori mai periculoşi.

„Ar putea fi“, se gândi Simon, simţindu-şi stomacul strângându-i-se de frică. Vamp
irii erau deja aproape invulnerabili. iar un vampir cu puteri magice...
Fangirl

-Mama a venit să ne apere.

-Să te apere pe tine, a adăugat Simon.

-A aruncat foc asupra vampirilor, spuse Baz. S-au aprins imediat, ca nitrocelul
oza.

-Ea cum a murit?

-Erau mult prea multi.

Încă vorbea spre tavan, dar cu ochii închişi.

-Au reuşit vampirii să transforme vreun copil?

-Da, a spus Baz.

Cuvântul i-a scăpat printre buze ca un cerculeţ de fum de ţigară.

Simon nu ştia ce să Spună. S-a gândit că, probabil, era mai tău să ai o mama , o
mamă puternică şi iubitoare, pe care apoi să o pierzi, decât să cresti ca el. Fără să ai nimic.

Ştia ce se întâmplase mai departe în povestea lui Baz. După ce directoarea, mama lui
Baz, a fost omorâtă, Magul a preluat conducerea şcolii. Şcoala s-a schimbat din acel moment.
A fost necesar. Acum, ei nu mai erau doar elevi, ci şi războinici. Bineînţeles, creşa a fost
închisă. Când veneai la Watford, trebuia să-ţi laşi copilăria în urmă.

Asta nu l-a deranjat pe Simon. El nu a avut nimic de pierdut.

Dar în cazul lui Baz...

„Şi-a pierdut mama“, s-a gândit Simon, „şi s-a ales cu mine în schimb.“ Într-un
acces de tandreţe sau poate de milă, Simon s-a întins să atingă mâna lui Baz, aşteptându-se
ca acesta să-i scoată braţul din umăr ca răspuns.
RAINBOW ROWELL

Dar mâna lui Baz a rămas rece şi inertă. Când s-a uitat de aproape, şi-a dat seama
că Baz dormea.

Uşa se deschise larg şi Cath se gândi că, pentru prim dată,


Reagan sosea şi ea la ţanc. Cath îşi închise laptopu ca să-i arate lui
Levi că terminase de citit..
-Bună, zise Reagan. O, ia te uită! Pahare de Crăciun
Mi-ai adus un latte cu aromă de turtă dulce?
Cath se uită în jos, cu vinovăţie, la paharul ei de cafe:
-Ti-am adus un latte cu lichior de ouă, spuse Lev întinzându-i
paharul lui. Şi m-am gândit să-l păstrez cald la mine în gură.
-Lichior de ouă, repetă Reagan strâmbând din nas, dar luă
paharul. Ce cauti aici asa devreme?
-M-am gândit că am putea să învăţăm puţin înainte de petrecere.
-Jacob Have I Loved ?
Levi încuviinţă.
- Citiţi Jacob Have I Loved 1? ii întrebă Cath. E o carte pentru
copii.
-Literatură pentru adolescenţi, spuse el. E un curs grozav.
Reagan îşi îngrămădea haine în geantă.
-O să fac duş la tine, zise ea. M-am săturat până peste cap de
duşurile comune.
Levi se împinse mai sus în patul lui Cath şi se aplecă spre birou,
rezemându-se într-un cot.
-Deci aşa a devenit Baz vampir? Când a fost atacată creşa?
Cath ar fi vrut ca el să nu vorbească despre asta cu
Reagan de faţă.
-Adică, în realitate?
Fangirl

-Adică în cărţi.
-Creşa nu există în cărţi.
-Dar în versiunea ta aşa se întâmplă.
-Doar în povestirea asta. Fiecare povestire e un pic diferită.
-Şi alţi fani au propriile versiuni?
-Oh, da, spuse ea. Sunt mulţi fani şi fiecare are stilul lui.
-Eşti singura care scrie despre faptul că Baz şi Simon se
îndrăgostesc unul de celălalt? Cath izbucni în râs.
-Oh, nu. Tot internetul scrie despre Baz şi Simon. Dacă intri pe
Google şi tastezi „Baz şi Simon“, prima sugestie care îţi apare
„Baz şi Simon îndrăgostiţi“.
-Câtă lume face asta?
-Câtă lume scrie despre relaţia Baz-Simon? Sau câte lume scrie
fan fiction? .
-Câtă lume scrie fan fîction.
-Dumnezeule... Nu ştiu. Sunt mii şi mii.
-Deci, dacă nu vrei să se termine căiţile, poţi să Citeşti la
nesfârşit poveşti cu Simon Snow publicate pe internet.
-Exact, rosti Cath cu toată convingerea.
Crezuse că Levi o judeca, dar el chiar prinsese ideea.
-Dacă îndrăgeşti Lumea Magilor, poţi pur şi Simplu să trăieşti
mereu în ea.
-N-aş numi asta a trăi, zise Reagan.
-Era o metaforă, spuse Levi cu blândeţe.
Cath zâmbi forţat şi clătină din cap.
_____
1
Pc Iacov l-am iubit (1980), roman de Katherine Paterson
-Sunt gata, anunţă Reagan. Vii şi tu, Cath?
RAINBOW ROWELL

-Eşti sigură? o întrebă Levi ridicându-se de pe pat. Am putea să


venim să te luăm mai târziu.
-Nu, nu e nevoie. Ne vedem mâine.
Imediat ce plecară, Cath coborî să ia cina la cantină de una
singură.
Fangirl

-Poate că n-ar trebui să am o baghetă. Poate că artrebui să am


un inel, ca tine. Sau o… chestie din aia care se pune la mână, cum are
păduchioasa de Elspeth.
-Of, Simon, s-a încruntat Penelope. Nu-i spune aşa. Nu e vina ei
că are blană… Tatăl lui Elspeth a fost Regele Vrăjitor din Canus.
-Da, ştiu, eu doar...
-E mai uşor pentru noi, restul, a zis ea pe un ton dulce.
Instrumentele magicienilor rămân în familie. Sunt lăsate moştenire
din generaţie în generaţie.
-Da, la fel ca magia, a adăugat el. Nu are sens, Penelope…
părinţii mei trebuie să fi fost şi ei magicieni.
Mai încercase să dezbată subiectul ăsta cu ea şi o întristase la
fel de tare şi atunci.
-Simon... e imposibil. Nişte magicieni nu şi-ar abandona
niciodată propriul copil. Niciodată. Magia e mult prea valoroasă.
Simon i-a evitat privirea şi a ştichiuit din nou cu bagheta prin
aer. Bagheta asta care părea moartă în mâna lui.
-Mie blana lui Elspeth mi se pare foarte drăguţă, a spus
Penelope. Pare aşa moale...
Simon şi-a îndesat bagheta în buzunar şi s-a ridicat.
-Pentru că îţi doreşti un căţeluş.

(Fragment din capitolul 21


al volumului Simon Snow şi cea de-a treia poartă,
copyright © 2004, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

PAISPREZECE

Tatăl lor veni după ele în ajunul Zilei Recunostintei, Dând


parcă maşina în faţa căminului Pound ca s-o ia pe Oath, Wren şi
Courtney erau deja pe bancheta din spate a Hondei.
De obicei, Cath şi Wren stăteau pe bancheta din spate împreună.
Tatăl lor se plângea că se simţea ca un şofer de taxi, iar ele îi
răspundeau:
-Ba nu, şofer de limuzină. Du-ne acasă, James!
-Uau, ia uită-te... spuse eu când Cath se urcă pe scaunul din
faţă, lângă el. Am companie...
Cath încercă să zâmbească.
Courtney şi Wren vorbeau între ele, dar Cath nule putea auzi
din cauza radioului dat prea tare. După ce intrară pe autostradă, Cath
se aplecă spre tatăl ei ca să-l întrebe:
-Cum merge cu Gravioli?
-Ce? făcu el dând radioul mai încet.
-Tată! protestă Wren. Era melodia noastră preferată!
-Scuze, zise el, dând sonorul mai tare doar în boxele din Spate.
Ce spuneai? o întrebă el pe Cath.
-Gravioli.
-Oh, se strâmbă el. La naiba cu Gravioli! Ştiai că, de fapt, sunt
doar ravioli la conservă, îmbibaţi în sos mare şi vâscos de friptură?
-Dezgustător.
-Este chiar revoltător, continuă el. E ca şi cum le-ai da
oamenilor mâncare pentru câini. Poate că asta ar fi trebuit să spunem
în reclamă: „Îţi doreai în secret să guşti din mâncarea pentru câini?
Mirosul ei îţi lasă gura apă?“
Fangirl

Cath intră şi ea în joc, imitând cât putea de bine vocile din


reclame.
-„Şi singurul lucru care te opreşte să te hrăneşti cu mâncare
pentru câini este teama că vecinii tăi vor observa conservele de la
gunoi? Şi îşi vor da seama că nu ai câine?“
,,Graaavioli“, spuse tatăl ei, rotunjind fiecare vocală.
„Mâncare de câini. Special pentru oameni.“
-N-aţi primit contractul? îl întrebă Cath. Îmi pare rău.
Tatăl ei clătină din cap, exagerând cu acest gest.
-Ba l-am primit. Uneori, să obţii ce ţi-ai dorit este mult mai
rău decât să nu se întâmple asta. A fost o luptă între şase agenţii.
Clienţii ne-au ales pe noi, dar apoi au refuzat toate ideile bune pe care
le-am prezentat. Şi atunci, disperat, Kelly a zis în timpul unei
şedinţe cu clienţii: „Ce-ar fi să facem un urs care iese lihnit
din hibernare -şi tot ce poate să spună e: «Grrr!». Şi apoi primeşte un
bol mare plin cu Grrrravioli delicioşi şi se transformă în om...“ Şi
clientul a fost încântat de idee la naiba, a fost entuziasmat şi a început
să strige: „Asta e!“.
Cath se uită în spate ca să vadă dacă Courtney era atentă la
povestire. Tatăl lor înjura numai atunci când vorbea despre serviciu.
(Şi, uneori, atunci când era în fazele lui maniacale.) Obişnuia să
spună că în agenţiile de publicitate e mai rău decât pe submarin, cu
toate înjurăturile pe care le auzi şi cu senzaţia de claustrofobie pe care
o trăieşti.
-Şi acum facem urşi animaţi şi Grrravioli.
-Sună groaznic.
-E o tortură. Facem patru spoturi TV. Patru urşi diferiţi care
se transformă în patru oameni diferiţi… Patru! Ca să acoperim toate
rasele umane. Şi tâmpitul de Kelly întreabă dacă n-ar trebui să-l
facem pe asiatic să se transforme într-un urs panda. Şi vorbea serios.
Nu numai că e o chestie rasistă, dar urşii panda nici măcar nu
hibernează!
RAINBOW ROWELL

Cath chicoti.
-Iar eu mă văd nevoit să-i spun şefului meu: „E o idee
interesantă, Kelly, dar urşii panda nu hibernează. “ Şi ştii ce mi-a
replicat?
-Hm. Zi-mi, râse Cath.
-„Nu mai lua totul ad litteram, Arthur.“
-Nu se poate!
-Ba da, spuse tatăl ei râzând şi clătinând din cap din nou, cu o
mişcare mult prea rapidă şi îndelungată. Să lucrez pentru clientul
ăsta e ca şi cum mi-aş pune creierul să-şi sape singur groapa.
-Să-şi sape singur grrrroapioli, spuse Cath.
Tatăl ei râse din nou.
-E în regulă, zise el bătând darabana pe volan. E vorba de bani.
Doar de bani.
Cath ştia că asta nu era adevărat. În cazul lui, nu era niciodată
vorba despre bani. Pentru el, munca în sine era importantă. Să
vină mereu cu ideea perfectă, cu cea mai elegantă soluţie. Nu-i
păsa ce anume vindea. Tampoane, tractoare sau mâncare de câini
făcută special pentru oameni. Voia doar să găsească o idee frumoasă
şi bună, care să se potrivească perfect, ca o piesă de puzzle.
Dar atunci când o găsea, aceasta era aproape întotdeauna
omorâtă din faşă. Fie o respingea clientul, fie şeful. Sau era schimbată
, și atunci era ca şi cum cineva ar fi sfredelit o gaură direct în inima
tatălui ei, secându-l de toată energia.
După ce o lăsară pe Courtney în West Omaha, Wren se aplecă
de pe bancheta din spate şi dădu radioul mai încet .
-Centura de siguranţă! îi atrase atenţia tatăl ei. Wren se lăsă pe
spate şi îşi prinse din nou centura.
-Vine bunica mâine pe la noi?
-Nu, zise el. S-a dus la Chicago. Stă o lună acolo, la mătuşa
Lynn. Vrea să-şi petreacă sărbătorile cu copiii.
Fangirl

-Şi noi suntem copii, continuă Wren.


-Nu mai sunteţi copii. Acum sunteţi nişte tinere cu pretenţii.
Nimeni nu vrea să vă vadă cum desfaceţi carduri primite pe post de
cadou. Hei, la ce oră vine mama să te ia?
Cath se intoarse brusc să o privească pe sora ei. Wren deja se
uita la Cath.
-La amiază, zise ea cu precauţie. O să luăm prânzul la unu.
-Deci noi mâncăm la şase? La şapte? O să mai mănânci cu noi?
-Vine să te ia? o întrebă Cath. Vine la noi acasă?
Tatăl se uită într-un fel ciudat la Cath, apoi în oglinda
retrovizoare, la Wren.
-Credeam că o să vorbiţi despre asta.
Wren îşi dădu ochii peste cap şi îşi mută privirea spre geam.
-Ştiam că o să-şi iasă din pepeni...
-Nu-mi ies din pepeni, spuse Cath simţind înţepături în colţurile
ochilor. Dacă îmi ies din pepeni este numai din cauză că îmi ascunzi
lucruri.
-Nu e mare lucru. Am vorbit cu mami de câteva ori la telefon şi
mâine o să stau cu ea câteva ore.
Vorbeşti cu ea pentru prima dată în zece ani şi nu ţi se pare
mare lucru? Şi îi spui „mami“?
-Cum ar trebui să-i spun?
-N-ar trebui să-i spui în niciun fel, rosti Cath întorcându-se cu
totul spre bancheta din spate, întinzând centura de siguranţă. Şi
n-ar trebui s-o suni.
Simţi mâna tatălui ei pe genunchi.
- Cath…
-Nu. Nu poţi fi de partea ei, nu după tot ce s-a întâmplat
-E mama voastră, continuă el.
RAINBOW ROWELL

-Ăsta e un detaliu nerelevant, zise Cath. De ce in deranjează


până la urmă?
-Vrea să ne cunoască, îi răspunse Wren.
-Ei, da, e al naibii de convenabil. Acum vrea, când nu mai avem
nevoie de ea.
-„Al naibii“? repetă Wren. Ai grijă, Cath, că începi să vorbesti
ca Snow.
Cath simţea lacrimi pe obraji.
-De ce faci mereu asta?
-Ce anume?
-Faci tot felul de comentarii privitoare la Simon şi la Baz.
-Ba nu!
-Ba da ai făcut, spuse Cath. Şi încă faci.
-Cum zici tu...
-Ea ne-a părăsit. Nu ne-a iubit.
-Nu e chiar atât de simplu, făcu Wren, uitându-se la clădirile pe
lângă care treceau.
-Pentru mine este, declară Cath, întorcându-se la loc în scaun şi
încrucişându-şi braţele la piept.
Tatăl ei se înroşise şi bătea darabana pe volan.

Când ajunseră acasă, Cath nu vru să fie ea cea care se duce


supărată in dormitor. Ştia că, dacă ar fi făcut-o, s-ar fi simtit acolo
ca într-o cuşcă, nefericită, ca şi cum ea era sora cea nebună.
Ca o fetiţă pedepsită să stea în camera ei.
Aşa că se duse în bucătărie. Se aşeză lângă bufet, prin vind pe
fereastră, spre curtea din spatele casei. Tatăl ei nu strânsese încă
leagănele din grădină. Ar fi trebuit să le dea jos. Deveniseră un fel de
Fangirl

capcană mortală acum; copiilor din vecini le plăcea să se furişeze în


curtea lor că să se joace
-Credeam că o să discutati despre asta, spuse tatăl ei.
Stătea în spatele fetei. Cath dădu din umeri. El îşi puse o mână
pe umărul ei, dar Cath nu se întoarse.
-Wren are dreptate, adăugă el. Nu e chiar atât de simplu .
-Opreşte-te! Opreşte-te, da? Nu-mi vine să cred că eşti de
partea ei.
-Sunt de partea amândurora.
-Nu mă refeream la Wren, rosti Cath învârtindu-se prin bucătări
e, simţind că se apropie un nou val de lacrimi. Mă refeream la ea.
Te-a părăsit.
-Relaţia noastră nu funcţiona, Cath.
-Şi de asta ne-a părăsit şi pe noi două? Pentru că relaţia voastră
nu funcţiona?
-Avea nevoie de puţin timp. Nu făcea faţă rolului de părinte...
-Şi tu făceai faţă?
Cath observă durerea din ochii lui şi clătină din cap:
-N-am vrut să sune aşa, tată.
El trase aer adânc în piept.
-Uite, ca să fiu sincer, nici mie nu-mi place situaţia asta Mi-ar fi
mult mai uşor dacă n-ar trebui să mă mai gândesc vreodată la Laura...
Dar e mama voastră.
-Ar trebui să încetaţi cu toţii să mai spuneţi asta, zise Cath
întorcându-se cu faţa la geam. Nu te mai poţi numi mamă dacă apari
abia după ce copiii tăi au crescut. Ca animalele alea care vin la
finalul poveştii ca să mănânce turtiţa găinuşei 1 . Atunci când aveam
nevoie de ea, nici măcar nu ne răspundea la telefon. Când ne-a
venit ciclul prima dată a trebuit să căutăm informaţii pe Google.
Dar acum, când nu ne mai e dor de ea, când nu mai plângem după ea..
RAINBOW ROWELL

. La naiba, acum, după ce ne-am revenit... Acum vrea ea să ne


cunoască mai bine?Eu nu mai am nevoie de o mamă acum.Nu, mersi .
Tatăl ei izbucni în râs.
Cath îi aruncă o privire peste umăr.
-De ce râzi?
-Nu ştiu. De chestia cu turtita, cred. Şi... chiar aţi căutat
informaţii despre ciclu pe Google? Aţi fi putut să mă întrebaţi pe mine
- Ştiu despre ce e vorba.
Cath oftă.
-E în regulă. Oricum, pe atunci căutam totul pe înternet.
-Nu trebuie neapărat să vorbeşti cu ea, spuse el cu blândeţe. Nu
te obligă nimeni.
-Da, dar Wren deja... Ea deja a creat precedentul.
-Probabil că Wren are anumite lucruri pe care vrea să le
lămurească. “
Cath îşi strânse pumnii şi îşi acoperi cu ei ochii.
-Doar că mie... nu-mi place asta... Nu-mi place să mă gândesc
la ea, nu vreau s-o văd. N-o vreau în casa asta, amintindu-mi că a fost
cândva şi a ei... Nu vreau ca gândurile ei să ne atingă în vreun fel.
-Ştiu, făcu tatăl ei strângând-o în braţe.
-Mă simt de parcă totul e întors pe dos.
- Şi eu, spuse el, trăgând din nou aer adânc în piept.
-Ai fost şocat când a sunat?
____
1
Referire la basmul The Little Red Hen (Găinuşa roşie), în care anima
lele de pe lângă casă refuză să o ajute pe găinuşă la muncile câmpului,
dar vor să se ospăteze din turta gătită de ea.
Fangirl

- Am plâns trei ore încontinuu.


-Of, tată...
-Bunica i-a dat numărul meu de mobil.
-V-aţi şi întâlnit?
-Nu.
Pe Cath o trecu un frison, iar tatăl ei o strânse şi mai tare în
braţe.
-Când mă gândesc că o să vină la noi acasă.. zise ea .
E ca in scen aia din Frația inelului cand hobiții se ascund de
Nezgûl .
- Mama ta nu e malefică, Cath.
- Aşa simt eu lucrurile astea.
El tăcu pentru câteva momente, apoi recunoscu:
-Şi eu.

Wren nu se întoarse la timp pentru cina din Ziua Recunoştinţei.


Rămânea la mama ei peste noapte.
-Cred că, dacă punem masa şi ne prefacem că totul e ca de
obicei, o să fie şi mai rău, îi spuse Cath tatălui ei.
-De acord.
Mâncară în sufragerie carne de curcan cu piure, uitându-se la
History Channel. Tava cu fasole verde rămase neatinsă în bucătărie,
pentru că Wren era singura care mânca aşa ceva .
RAINBOW ROWELL

Baz :
-Adică nu cu un băiat?
Simon:
- Da . Nu
-da sau nu ?
-Da . Dar nu in felul asta
Baz:
-Adica nu cu in baiat ?
Simon :
-Adică nu când îmi doream cu adevărat.
(Fragment din Ne încumetăm ? ,
publicat în aprilie 2010 pe FanFixx.net;
autoarea : Magicath )
Fangirl

CINCISPREZECE

Când Cath îşi dădu seama că Levi era la uşă, fu atât de


bucuroasă să-i vadă chipul mereu zâmbitor, încât îl lăsă imediat să
între în cameră. Nici măcar nu se obosi să-i spună că Reagan nu era
acolo.
-Reagan e aici? o întrebă el imediat ce trecu pragul.
De data asta, chipul lui Levi nu părea prietenos. Băiatul era
încruntat şi strângea din buzele lui arcuite.
-Nu, zise Cath. A ieşit acum câteva ore.
Nu a adăugat: „cu un tip masiv, pe nume Chance, care joacă
mult fotbal şi care, după cum arată, l-ar putea interpreta pe
John Henry 1“
-La naiba, zise Levi, rezemându-se de uşă.
Chiar şi atunci când era furios, el tot se rezema de câte ceva.
-Ce s-a întâmplat? întrebă Cath.
Oare devenise, în sfârşit, gelos? Oare nu ştiuse până acum de
ceilalţi tipi? Cath crezuse mereu că el şi Reagan aveau un soi de
înţelegere.
-Era vorba să studiem împreună, zise el.
-Oh… rosti Cath, fără să priceapă. Păi, poţi să stai aici să înveţi
dacă vrei.
-Nu.
Era nervos.
______
1
Erou popular afro-american renumit pentru forţa lui ieşită din comun
.
RAINBOW ROWELL

-Am nevoie de ajutorul ei! Trebuia să învăţăm împreună


noaptea trecută şi m-a lăsat baltă, iar testul e mâine şi...
Aruncă o carte pe patul lui Reagan, apoi se aşeză pe marginea
patului lui Cath, fără să se uite la fată, continuând să-şi ferească ochii.
-Mi-a zis că o să învăţăm împreună.
Cath se duse şi luă cartea.
-Proscrişiii 1?
-Mda, zise el ridicând privirea. Ai citit-o?
-Nu. Tu?
-Nu.
Atunci citeşte-o. Testul e mâine? Ai timp. Nu pare foarte mare.
Levi clătină din cap şi se uită în podea din nou.
-Nu înţelegi. Trebuie să iau examenul ăsta.
-Atunci citeşte cartea. Aveai de gând s-o pui pe Reagan s-o
citească în locul tău?
El clătină iar din cap, nu ca răspuns la această întrebare, ci la
ideea în sine de a citi o carte.
-Ti-am mai zis, spuse el. Nu prea îmi plac cărţile.
Levi spunea mereu asta. „Nu prea îmi plac cărţile.“ Ca şi Cum
cărţile ar fi fost deserturi cu prea multă cremă sau filme de groază.
-Da, dar asta e pentru şcoală, continuă ea. Ai lăsa-o Pe Reagan
să dea testul în locul tău?
-Poate, pufni el. Dacă ar exista varianta asta.
Cath lăsă cartea să cadă lângă el, pe pat, şi se duse la birou .
-Ai putea la fel de bine să vezi filmul, zise ea în silă.
____
1
Roman de S. E. Hinton.
Fangirl

-Nu e disponibil.
Cath scoase un fel de „hm“ înfundat.
-Nu înţelegi, spuse Levi. Dacă nu iau cel puţin un opt la cursul
ăsta, o să fiu dat afară.
-Atunci, citeşte cartea.
-Nu e atât de simplu.
-Ba este fix atât de simplu! Ai un test mâine, iar iubita ta nu e ai
ci ca să facă treaba în locul tău, anume să citească acest volum.
-Nu înţelegi... nimic.
Levi stătea în picioare acum. Se îndreptase spre uşă, dar Cath
n-avea de gând să se întoarcă spre el şi să-l înfrunte. Se săturase de
ceartă. Plus că ea nu avea nimic de-a face cu toată treaba asta.
-În fine. Nu înţeleg. Cum zici tu. Reagan nu-i aici, iar eu am o
groază de chestii de citit şi, cum nimeni n-o să facă nimic în locul
meu…
Îl auzi deschizând uşa brusc.
-Am încercat s-o citesc, spuse el pe un ton aspru. Tot încerc de
două ore încoace. Doar că... nu sunt un cititor prea bun. N-am... n-am
reuşit niciodată să termin o caite.
Cath se întoarse cu faţa la el, simţind un junghi de vinovăţie în
stomac.
-Încerci să-mi spui că nu poţi să citeşti?
Levi îşi dădu părul pe spate cu o mişcare bruscă.
-Bineînţeles că pot să citesc. Doamne Dumnezeule!
-Păi, atunci, ce încerci să-mi spui? Că poţi, dar nu vrei?
-Nu. Eu...
Levi închise ochii şi inspiră adânc pe nas.
RAINBOW ROWELL

-Nu ştiu de ce mă mai chinui să-ţi explic. Pot să citesc. Doar că


nu pot să citesc cărţi.
-Prefă-te că e doar un indicator stradal foarte lung şi încearcă
să-i dai de cap.
-Dumnezeule, zise el surprins, ba chiar rănit. Ce ţi-am făcut de
eşti aşa de rea cu mine?
-Nu sunt rea, continuă Cath, ştiind că, probabil, chiar aşa era.
Doar că nu ştiu ce ai vrea să-ţi spun. Să te aprob în privinţa asta? Ce
faceţi tu şi Reagan nu e problema mea.
-Crezi că sunt leneş, făcu el cu ochii în pământ. Şi nu sunt!
-Bine.
-E ca şi cum nu mă pot concentra, adăugă el întorcându-se în
prag cu spatele la ea. Citesc acelaşi paragraf de nu ştiu câte ori şi tot
nu ştiu despre ce e vorba. Ca şi cum cuvintele trec prin mine şi nu le
pot reţine.
-Bine.
El se întoarse doar cât s-o privească în ochi. Când nu zâmbea, o
chii lui Levi păreau prea mari comparativ cu restul chipului său.
-Nu sunt un trişor.
Apoi plecă, lăsând uşa să se închidă în urma lui.
Cath expiră. Apoi trase aer în piept, însă pieptul îi era atât de în
cordat, încât respiraţia era dureroasă. Levi n-ar trebui să o poată face
să se simtă aşa... Levi n-ar trebui nici măcar să aibă acces la ce se
întâmpla în inima ei.
Levi nu era iubitul ei. Nu făcea parte din familia ei. Nu-l
alesese ea. Nu putea să-l evite, aşa cum nu putea să o evite pe Reagan.
Era „cumnatul ei de cameră“.
Cartea Proscrişii rămăsese pe patul ei.
Cath o apucă în grabă şi ieşi în fugă din cameră.
Fangirl

-Levi! strigă ea in timp ce alerga pe hol. Levi!


El era în faţa liftului, cu mâinile în buzunarele hainei.
Cath se opri când îl văzu. Băiatul se întoarse spre ea.
Ochii lui tot prea mari erau.
-Ti-ai uitat cartea, spuse ea arătându-i-o.
-Mersi, făcu el, întinzând mâna.
Cath nu i-o dădu.
-Uite... de ce nu te intorci? Reagan e probabil pe drum.
-Îmi pare rău că am tipat la tine.
-Ai ţipat ia mine?
-Am ridicat tonul.
Cath îşi dădu ochii peste cap şi făcu un pas înapoi, înspre
cameră.
-Hai. Levi se uită în ochii ei, iar ea nu-şi feri privirea.
-Eşti sigură?
-Hai.
Cath se întoarse spre cameră şi îl aşteptă să i se alăture.
-Scuze, rosti ea încet. Nu mi-am dat seama că era o discuţie
serioasă decât prea târziu.
-Sunt doar foarte stresat din cauza testului.
Se opriră în faţa camerei, iar Cath îşi duse brusc încheieturile
mâinilor la tâmple.
-Rahat.
Îşi puse mâinile în cap.
-Rahat, rahat, rahat. Suntem blocaţi pe dinafară. Nu mi-am luat
cheile.
RAINBOW ROWELL

-Mă ocup eu, zâmbi el larg.


Levi scoase din buzunar inelul lui cu chei.
Cath rămase cu gura căscată.
-Ai cheia de la camera noastră?
-Reagan mi-a dat o cheie de rezervă, pentru urgenţa.
Descuie uşa şi o ţinu deschisă pentru Cath.
-Şi atunci de ce aştepţi mereu pe hol?
-Pentru că aia nu-i o urgenţă.
Cath intră în cameră, iar Levi o urmă. Zâmbea din nou, dar
nu cu aceeaşi intensitate ca de obicei. Nu se mai certau, dar el tot
avea să pice testul.
- Deci n-ai reuşit să găseşti filmul? întrebă ea. Nici pe internet?
- Nu. Şi oricum, filmul nu mă ajută la nimic. Profesorii îsi dau
seama dacă ai văzut ecranizarea.
Se trânti la capătul patului ei.
-De obicei ascult audiobook-ul.
-Asta e ca şi cum ai citi cartea, zise Cath, aşezându-se la birou.-
-Da?
-Bineînţeles.
Levi lovi cu piciorul scaunul ei, în glumă, apoi îşi sprijini
tălpile de el.
-Păi, atunci, retrag ce am spus. Înseamnă că am citit multe cărţi.
.. Dar asta nu era disponibilă.
Îşi desfăcu fermoarul hainei. Pe dedesubt purta o cămaşă
cadrilată, verde cu galben.
-Aşa, şi? Reagan urma să-ţi citească toată cartea?
Fangirl

-De obicei ne oprim asupra chestiunilor importante.


Asta o ajută şi pe ea, pentru că, în felul ăsta, recapitulează.
Cath se uită în jos, la cartea aceea, publicată în ediţie broşată.
-Păi, eu nu te pot ajuta. Tot ce ştiu despre Proscrişii se rezumă
1a: „Rămâi minunat, Ponyboy.“
Levi oftă şi îşi trecu mâna prin păr. Cath dădu paginile cu
degetul mare... Chiar era o carte subţire. Cu zeci de dialoguri.
Se uită în sus, la Levi. Soarele apunea în spatele lui Cath; Levi
era înconjurat de o aură de lumină portocalie.
Cath îşi întoarse scaunul spre pat, luându-l pe nepregătite pe
băiat; picioarele lui alunecară pe podea. Apoi, Cath îşi sprijini ea
picioarele de rama patului şi îşi scoase ochelarii, ridicându-i pe cap.
-„Când am iesit din întunericul sălii de cinema în lumina
puternică a soarelui. . .“
-Cath, şopti Levi.
Îşi simţi scaunul clătinânclu-se şi îşi dădu seama că băiatul îl
lovea cu piciorul.
-Nu e nevoie să faci asta.
-Evident, zise ea. „Când am ieşit din întunericul sălii de cinema.
-Cather.
Ea îşi drese vocea, concentrată încă asupra cărţii.
Taci din gură, îţi datorez o favoare. Cel puţin. Nu vezică încerc
să citesc...? „Când am ieşit din întunericul sălii de cinema în lumina
puternică a soarelui, aveam doar două lucruri în minte...“
_____
1
Proscrişii, de S. E. Hinton, traducere din engleză şi note de Shaulu'
Al-Gareeb, Editura Art, 2013.
RAINBOW ROWELL

Între două paragrafe, Cath îi aruncă o privire lui Levi şi observă


că zâmbea larg. Băiatul se aplecă în faţă ca să-şi scoată haina şi-şi
găsi o nouă poziţie care îi permitea să-şi sprijine picioarele de scaunul
ei. Se lăsă pe spate, rezemându-se de perete, şi închise ochii.

Cath nu mai citise niciodată atât de mult cu voce tare. Din


fericire, cartea era bună, aşa că aproape că uită după o vreme că o
citea cu voce tare şi că Levi asculta... Aşa cum uită şi de
circumstanţele care duseseră la această situaţie. Trecu o oră, poate
chiar două, înainte să lase cartea jos, în poală. Soarele apusese deja şi
singura sursă de lumină din cameră era acum lampa de birou.
-Poţi să te opreşti când vrei, îi zise Levi.
- Nu vreau să mă opresc, îi replică privindu-l. Sunt doar... foarte
însetată.
Simti că roşeşte, deşi nu îşi dădea prea bine seama din ce cauză.
Levi râse şi se ridică.
-Aaa... da. Hai să-ţi aduc ceva. Vrei un suc? Apă? Îmi la zece
minute să-ţi aduc un latte cu aromă de turtă dulce.
Cath era pe punctul de a-i spune să nu se deranjeze, dar îşi
aminti ca gust bun avea latte-ul cu aromă de turtă
-Serios?
-Mă întorc în zece minute, o anunţă el, punându-şi deja geaca.
Se opri în prag, iar Cath simţi un gol în stomac amintindu-şi cât
de trist păruse Levi ultima dată când stătuse în acel loc.
Levi îi zâmbi.
Fangirl

Cath nu ştiu ce să facă, aşa că dădu evaziv din cap spre el,
oferindu-i cel mai jalnic gest încurajator: degetele mari ale ambelor
mâini orientate în sus.
După ce plecă Levi, ea se ridică şi îşi întinse oasele. Spatele
şi umerii îi trosniră. Se duse la baie. Se întoarse. Se întinse din nou.
Îşi verifică telefonul. Apoi se aşeză pe pat.
Aşternuturile miroseau a Levi. A zaţ de cafea. Şi a ceva cald,
picant, probabil apă de colonie. Sau săpun. Sau deodorant. Levi
se aşeza atât de des pe patul ei, încât mirosul ăsta era familiar. Uneori
se simţea fum de ţigară, dar nu în seara asta. Uneori mirosea a bere.
Cath lăsase uşa descuiată, aşa că, atunci când Levi bătu, ea
se ridică în capul oaselor şi îi spuse să intre.
Avea de gând să se ridice de pe pat şi să se aşeze din nou la
birou, dar Levi o puse să ţină paharele în timp ce el îşi scoase haina.
Faţa îi era roşie din pricina frigului, iar în momentul în care o
atinse pe Cath din greşeală cu haina, aceasta tresări simţind cât
de rece era.
-Minus cinci grade, spuse el, luându-şi căciula de pe cap şi
ciufulindu-şi părul până îl făcu să stea din nou în sus. Dă-te
mai încolo.
Cath îi făcu loc în pat, trăgându-se mai aproape de pernă
şi sprijinindu-se de perete. Levi îşi luă paharul şi zâmbi spre Cath.
Ea puse suportul de carton, cu două pahare, pe birou; pe lângă
cafea, îi adusese şi un pahar mare cu apă.
-Pot să te întreb ceva? i se adresă ea uitându-se în jos, la
paharul ei Starbucks.
-Bineînţeles.
-De ce ai ales un curs de literatură, dacă nu poţi termina de citit
o carte?
Levi se întoarse spre ea. Erau umăr lângă umăr.
RAINBOW ROWELL

-Am nevoie de şase ore de literatură ca să termin facultatea.


Asta înseamnă două cursuri. Am încercat să fac un curs în primul an,
dar am picat la examen. Am picat... multe examene în anul ăla.
-Dar cum te descurci la oricare dintre celelalte cursuri?
Cath avea ore de lectură pentru şcoală aproape în fiecare seară. .
-Am strategii care să mă ajute să mă descurc.
-Ca de exemplu?
-Înregistrez cursurile şi le ascult mai târziu. De obicei,
profesorii ne predau în timpul cursurilor mai toate subiectele pe
care ni le dau la examene. Şi îmi găsesc şi grupuri de studiu.
-Şi te bazezi pe Reagan...
-Nu doar pe Reagan, zâmbi el larg. Ştiu cum să o găsesc
pe cea mai deşteaptă fată din orice clasă.
Cath se încruntă la el..
-Doamne, Levi, asta sună a exploatare.
-Cum să fie exploatare? Nu le pun să poarte fuste scurte. Nu
le spun „iubito“. Nu fac decât să zic: „Bună, fată deşteaptă, n-ai
vrea să stăm de vorbă despre Marile speranţe?“
-Probabil că fetele rămân cu impresia că-ţi place de ele.
-Chiar îmi place de ele.
Dacă n-ar fi fost vorba de exploatare, i-ai hărţuişi pe băieţii
deştepţi, nu numai pe fete…
-Chiar fac asta atunci când n-am de ales. Te simţi exgloatată,
Cather?
Încă afişa zâmbetul acela larg, privind-o pe după cana de cafea.
-Nu. Ştiu că de mine nu-ţi place.
-Nu ştii nimic.
Fangirl

-Deci, ăsta e un lucru obişnuit pentru tine? Găseşti mereu câte o


fată care să-ţi citească cu voce tare o carte întreagă?
-Nu, clătină el din cap. Asta e prima dată.
-Hm, acum chiar că mă simt exploatată, zise ea punându-şi cana
jos şi luând cartea.
-Mulţumesc, zise el.
-Capitolul al doisprezecelea...
-Vorbesc serios, făcu Levi trăgând cartea în jos şi uitându-se la
Cath. Mulţumesc!
Cath îi susţinu privirea timp de câteva secunde. Apoi aprobă din
cap şi ridică din nou cartea.

După încă cincizeci de pagini, lui Cath începu să-i fie somn. La
un moment dat, Levi se sprijini de ea, iar Cath se lăsă mai pe spate.
Fata nu se putea concentra la ce simţea în acea zonă a corpului ei
pentru că era prinsă cu cititul... Totuşi, preţ de un întreg capitol,
buzele şi ochii i se mişcară, dar mintea ei nu înregistră altceva în afară
de căldura corpului lui Levi. Cât de cald era iubitul colegei ei de
cameră.
Unul dintre iubiţii colegei ei de cameră. Mai conta asta? Dacă
Reagan avea trei iubiţi, care însemna că treaba asta era doar o
treime în neregulă?
Probabil că nu era un lucru greşit ca pur şi simplu să se sprijine
de Levi. Dar să o facă pentru că era cald şi nu tocmai moale...
Asta nu era în regulă.
Vocea lui Cath începuse să sune răguşit, aşa că Levi se ridică şi
se îndepărtă puţin de ea.
-Vrei să iei o pauză? o întrebă el. Ea aprobă din cap, doar pe ju
mătate recunoscătoare.
RAINBOW ROWELL

Levi se ridică şi se întinse. Cămaşa lui scoasă din pantaloni


nu se ridică deasupra taliei.. Cath se întinse şi ea şi se frecă la ochi.
-Ai obosit, spuse el. Hai să ne oprim.
-Nu ne oprim acum. Aproape am terminat.
-Mai avem încă vreo cincizeci de pagini...
-Te-ai plictisit?
-Nu. Mi se pare doar că e prea mult - mă refer la ceea ce faci
pentru mine. E aproape exploatare.
-Pfff. Mă întorc imediat. Şi apoi terminăm cartea . Am trecut
prin jumătate şi vreau să ştiu ce se întâmpla Încă n-am auzit
pe nimeni spunând: „Rămâi minunat Ponyboy.“
Când se întoarse, Levi era pe hol, sprijinindu-se de uşă.
Probabil că se dusese la toaleta de la etajul băieţilor.
-Mi se pare ciudat că aştepţi afară, acum că ştiu că ai o cheie de
la cameră.
Îl pofti înăuntru, iar el se trânti pe pat din nou şi îi zâmbi.
Cath se uită spre scaunul de la birou, dar simţi mâna lui Levi pe braţul
ei. O trase pe fată spre el în pat, iar ochii li se întâlniră pentru o
secundă. Cath se uită în altă parte, de parcă nu se întâmplase nimic .
-Uite ce mai vindem la Starbucks, spuse el, întinzându-i un
baton energizant.
Cath îl luă.
-Blueberry Bliss. Uau. Îmi trezeşte amintiri de acum două luni.
-Lunile trec altfel când eşti la facultate, adăugă Levi, mai ales în
primul an. Se întâmplă prea multe lucruri deodată. O lună din
primul an de facultate face cât şase luni obişnuite... E ca atunci
când calculezi timpul în luni şi ani câineşti.
Fangirl

Cath desfăcu batonul proteic şi îi dădu şi lui Levi jumătate.


El luă bucata şi o ciocni de a ei.
- Noroc!
RAINBOW ROWELL

***
Era foarte târziu. Şi prea întuneric în cameră ca să mai poată citi
. Vocea lui Cath era răguşită acum; suna ca zgomotul făcut de o lamă
tocită. Ca şi cum îşi revenea de pe urma unei răceli sau a unei crize de
plâns.
La un moment dat, Levi o cuprinse cu braţul stâng şi a trase
spre el, în aşa fel încât spatele ei să rămână sprijinit de pieptul lui. Cat
h se tot foise încercând să-şi găsească o poziţie confortabilă rezemată
de perete, aşa că Levi o apucase pur şi simplu şi o trăsese spre el.
Apoi, mâna lui se retrase, rămânând pe pat, cu excepţia
momentelor în care Levi se întindea sau îşi schimba poziţia. Când îşi
muta greutatea corpului, Levi o prindea din nou pe Cath de umăr,
ca să o ţină lipită de pieptul lui până îşi găsea locul.
Cath îi simţea pieptul ridicându-i-se în timp ce inspira. Îi simţea
răsuflarea în păr la răstimpuri. Când Levi îşi mişca bărbia, îi atingea
uşor ceafa. Pe Cath începuseră s-o doară muşchii braţelor, ai spatelui
şi ai gâtului, pentru că stătea de atâta timp încordată.
Pierdu locul unde citea şi se opri pentru un moment.
Simţi apăsarea bărbiei lui Levi pe capul ei.
-Ia o pauză, spuse el pe un ton care, deşi nu era şoptit, era
aproape la fel de uşor ca un murmur.
Cath aprobă din cap, iar el îi susţinu cotul stâng în timp ce îşi
întinse braţul pe deasupra corpului ei, ca să ajungă la paharul de apă.
Trupul lui aproape că o îmbrăţişă pentru o secundă, apoi Levi se lăsă
din nou pe spate, rezemându-se de perete. Nu-şi luă mâna de pe cotul
ei.
Cath luă o gură de apă, apoi puse jos paharul. Incercă să nu se
foiască prea mult, dar îşi simţea spatele înţepenit şi încordat.
-Te simţi bine? se interesă el.
Ea aprobă din nou din cap. Şi apoi îl simţi mişcându-ae încet.
Fangirl

-Uite...
Levi se lăsă pe-o parte, intinzându-se pe pat, şi o trasa şi pe
Cath în jos, astfel încât să stea culcată pe spate, în faţa lui. Braţul lui
se afla sub capul ei pe post de pernă. Umerii lui Cath se relaxară şi
fata simţi la ceafă materialul cald al cămăşii lui Levi.
-E mai bine aşa? e întrebă el, privindu-i chipul.
li lăsa lui Cath libertatea de a spune nu, fără să fie nevoie ca ca să-l
refuze cu voce tare. Cath nu vorbi. Nici nu încuviinţă din cap.
Nu răspunse. În schimb, se uită în jos şi se mişcă uşor spre el,
întorcându-se pe o parte şi sprijinind cartea de pieptul lui.
Fata începu din nou să citească şi simţi mâna lui Levi
cuprinzăndu-i umărul.

Când el era atât de aproape, Cath nu era nevoită să citească


prea tare. Ceea ce era bine, pentru că aproape că îşi pierduse
vocea. („De tot.) Dumnezeule, Levi era cald şi atât de aproape,
iar mirosul lui era atât de pregnant, încât toate astea o făceau să
se piardă. Cath îşi simţea ochii obosiţi. Ea însăşi era obosită.
Atunci când ajunse la partea în care Johnny, unul dintre
personajele principale, este rănit, Levi inspiră adânc şi brusc. În
momentul acela, Cath deja stătea lipită cu obrazul de pieptul lui
şi îi simţea coastele la fiecare respiratie. Inspiră şi ea. Vocea îi
deveni şi mai răguşită. Levi o strânse şi mai tare la piept.
Cath se întrebă dacă mai circulă sângele prin braţul lui.
Se întreba ce o să se întâmple când o să ajungă la finalul
poveştii.
Continuă să citească.
Erau prea mulţi băieţi în cartea asta. Prea mulţi pumni , picioare
şi feţe roşii de mânie.
RAINBOW ROWELL

Crezuse că o să izbucnească în râs când va ajunge în sfârşit la


replica: „Rămâi minunat, Ponyboy“, dar nu se întâmplă aşa, pentru că
asta însemna că Johnny murise, iar ea se gândi că, poate, Levi
plângea. Poate şi Cath plângea. Ochii îi erau obosiţi. Ea însăşi era
obosită.

“Când am ieşit din întunericul sălii de cinema în lumina


puternică a soarelui, aveam doar două lucruri în minte: Paul Newman
şi cum să ajung acasă...“
Cath închise cartea şi o lăsă să alunece pe pieptul lui Levi, fără
să ştie ce ar fi trebuit să urmeze. Nu ştia nici măcar dacă mai era
trează.
În momentul în care cartea căzu, Levi o trase spre el.
Peste el. Cu ambele braţe. Pieptul ei era lipit strâns de al lui, iar
cartea alunecă între abdomenele lor.
Ochii lui Cath erau pe jumătate închişi, la fel ai lui Levi. Iar
buzele lui păreau mici numai de la distanţă, realiză ea, din cauză că
erau ţuguiate, ca ale unei păpuşi. Acum, că le vedea de aproape, îşi
dădea seama că erau mari, de fapt. Perfecte, într-un fel.
Levi îi atinse jucăuş nasul cu nasul lui, iar gurile lor se uniră
somnoroase, deja moi şi deschise.
Ochii lui Cath se închiseră, iar pleoapele aşa rămaseră,
strânse. Ar fi vrut să le deschidă la loc. Ar fi vrut să se uite mai bine la
sprâncenele acelea mult prea întunecate ale lui Levi, ar fi vrut să-i
admire tunsoarea ciudată, ca de vampir. Simţea că treaba asta avea să
nu se mai repete şi că, oricum, putea distruge tot ce mai rămăsese
din viaţa ei, aşa că voia să deschidă ochii, ca să aibă dovada că se
întâmplase.
Dar era atât de obosită.
Şi gura lui era atât de moale.
Fangirl

Şi nimeni nu o mai sărutase vreodată pe Cath în felul


ăsta. Numai Abel o mai sărutase înainte, iar atunci era ca şi cum
simţeai o presiune fermă asupra buzele la care răspundeai la fel.
Săruturile lui Levi erau devoratoare. Ca şi absorbea ceva din
lăuntrurul ei, bărbia lui zvâcnind usor
Cat îşi trecu degetele prin părul lui, dar nu putu să își deşchidă
ochii .
În cele din urmă, nu putu rămâne trează.
RAINBOW ROWELL

-Îmi pare rău, Penelope. ...


-Nu-mi irosi timpul cu părerile tale de rău, Simon. Dacă ne-am
opri să ne cerem scuze de frecare dată când vreunul dintre noi
îl calcă pe celălalt pe bătături, nu near mai rămâne timp
să fim prieteni.

(Fragment din capitolul 4


al volumului Simon Snow şi cel de-al doilea şarpe,
copyright © 2003, Gemma T. Leslie)
Fangirl

ŞAISPREZECE

Cath nu se trezi când se deschise uşa.


Dar sări când o auzi trântindu-se. Atunci îl simţi pe Leavi întins
sub ea, asprimea caldă a bărbiei lui pe fruntea ei. Abia atunci se
trezi cu adevărat.
Reagan stătea în picioare, la capul patului lui Cath şi se uita
la ei. Purta încă blugii pe care-i îmbrăcase cu o seară înainte, iar
fardul albastru-argintiu de pe pleoape i se întinsese până pe obraji.
Cath se ridică în capul oaselor. Şi Levi la fel. Ameţit. Iar
Cath îşi simţi stomacul în gât.
Levi se întinse după telefonul lui Cath şi se uită la ecran.
-La naiba! Am întârziat două ore la serviciu.
Se ridică şi îşi puse haina.
-Am adormit citind, spuse el, pe jumătate către Reagan, pe
jumătate spre podea.
-Citind, repetă aceasta, uitându-se la Cath.
-Pe curând, adăugă Levi, mai mult spre podea decât către
vreuna dintre cele două fete.
Şi apoi dispăru. Reagan stătea încă la capul patulul lui Cath.
Pleoapele lui Cath erau lipicioase, iar ochii o înţepau , plini de
lacrimi dintr-odată.
-Îmi pare aşa de rău, zise ea din tot sufletul.
Simţea regretul în stomac şi în fiecare dintre muşchii dureroşi ai
umerilor şi ai spatelui.
RAINBOW ROWELL

- Doamne….
-Termină, zise Reagan.
Era în mod clar furioasă.
-Îmi... Îmi pare atât de rău.
-Termină. Nu-ţi cere scuze.
Cath îşi încrucişă picioarele şi se aplecă deasupra lor, cu
mâinile acoperindu-i faţa.
-Dar ştiam că e iubitul tău.
Cath plângea de-a binelea acum. Deşi probabil că asta
nu făcea decât s-o enerveze şi mai tare pe colega ei de cameră.
-Nu e iubitul meu, declară Reagan, aproape ţipând. Nu mai este.
Nu mai e iubitul meu… de mult timp, de fapt. Aşa că termină.
Reagan trase zgomotos aer în piept, apoi expiră.
-Doar că nu mă aşteptam să se întâmple asta. Şi dacă era să
se întâmple, nu mă aşteptam să mă deranjeze. Doar că… E Levi.
Iar lui Levi întotdeauna îi place de mine cel mai tare.
„Nu e iubitul ei? “
-Încă îi place de tine cel mai tare, zise Cath încercând să nu se
smiorcăie.
-Nu fi proastă, Cather!
Vocea lui Reagan era de-a dreptul tăioasă.
-Adică, ştiu că eşti. În privinţa asta. Dar încearcă să nu fi
proastă acum, în momentul ăsta.
-Îmi pare rău… spuse Cath, încercând fără să reuşească
să o privească în ochi pe colega ei de cameră. Încă nu-mi dau
seama de ce am făcut asta. Nu sunt genul ăla de fată, pe cuvânt.
Fangirl

Reagan se întoarse în sfârşit cu spatele la ea. Îşi lăsă geanta


pe pat şi îşi luă prosopul.
-La ce gen de fată te referi, Cath? La genul de fată normală?
Mă duc să fac un duș. Când mă întorc, am lăsat în urmă povestea asta.
RAINBOW ROWELL

***

Şi când s-a întors, chiar lăsase în urmă povestea aceea„


Cath se cuibărise în pat şi plânsese, de parcă nu asta făcuse
în tot weekendul de dinainte de Ziua Recunostintei Când văzu cartea
Proscrişii căzută între pat şi perete, o luă şi o aruncă pe podea.
Reagan observă volumul când se întoarse în cameră. Se
îmbrăcase cu o pereche de pantaloni de yoga şi cu un hanorac gri
strâmt şi purta ochelari pătrăţoşi maro în locul lentilelor de contact.
-Ah, la naiba, făcu ea ridicând cartea de pe jos. Trebuia să-l
ajut să înveţe.
Se uită spre Cath şi adăugă:
-Voi chiar n-aţi făcut altceva decât să citiţi?
-Nu chiar, spuse Cath, cu vocea sugrumată de un suspin
necontrolat.
-Nu mai plânge. Vorbesc foarte serios.
Cath închise ochii şi se întoarse spre perete.
Reagan se aşeză la capul propriului pat.
-Nu e iubitul meu, spuse ea cu seriozitate. Şi ştiam că
te place... Venea aici tot timpul. Doar că nu ştiam că şi tu îl placi.
-Credeam că vine aici tot timpul pentru că e iubitul tău.
Nu mi-am dorit să înceapă să-mi placă de el. Am încercat să mă
port urât cu el.
-Credeam că aşa e felul tău de-a fi, adăugă Reagan. Îmi
plăcea asta la tine.
Fangirl

Cath izbucni în râs şi se frecă la ochi pentru a mia oară în


ziua aceea. Se simţea de parcă ar fi făcut conjunctivită.
-Am trecut peste asta, zise Reagan. Doar că m-a surprins.
-Nu ai cum să treci peste una ca asta, rosti Cath,
ridicându-se şi sprijinindu-se de perete. Chiar dacă cel pe care l-am
sărutat nu e iubitul tău, la momentul respectiv eu asta credeam. Aşa
aveam de gând să te recompensez pentru toate lucrurile bune pe care
le-ai făcut pentru mine.
-Uau… Când pui aşa problema, e destul de nasol.
Cath încuviinţă din cap cu tristeţe.
-Deci, de ce ai făcut asta?
Cath se gândi la căldura pe care o emana Levi în braţele ei
cu o noapte în urmă. Şi la cele zece mii de zâmbete ale lui. Şi la
fruntea lui kilometrică.
Închise ochii, apoi şi-i apăsă cu podul palmelor.
-Pentru că îmi doream foarte, foarte mult.
-Bine, oftă Reagan. Uite cum stă treaba… Mi-e foame şi trebuie
să termin de citit Proscrişii. Levi te place, iar tu îl placi… Eu
am trecut peste asta. Atmosfera din camera asta ar putea să devină
foarte rapid ciudată dacă începi să te vezi cu fostul meu iubit din
liceu. Dar nu putem întoarce timpul înapoi, înţelegi?
Cath nu-i răspunse. Reagan continuă:
-Dacă ar fi fost încă iubitul meu, noi două ne-am fi
certat acum. Dar nu mai este cazul. Aşa că hai să mâncăm, da?
Cath se uită în sus, spre Reagan. Apoi încuviinţă cu o mişcare
a capului.
RAINBOW ROWELL

Cath lipsise deja de la cursurile de dimineaţă. Inclusiv de


la cel de creaţie literară. Se gândi la Nick, dar în acel moment nu
simţi nimic special. Reagan mânca cereale Lucky Charms cu lapte.
-Bine, zise ea, îndreptându-şi linguriţă spre Cath. Şi acum?
-Şi acum ce? spuse Cath cu gura plină de caşcaval ras.
-Acum ce faci cu Levi?
Cath se strădui să înghită.
-Nimic. Nu ştiu. Ar trebui să ştiu?
-Vrei să te ajut în privinţa asta?
Cath se uită la Reagan. Chiar şi fără machiaj şi fără să-şi
fi aranjat părul, colega ei de cameră era înspăimântătoare. Nu
exista nici urmă de teamă în Reagan. Nici urmă de ezitare.
Când vorbeai cu ea, te simţeai de parcă te aflai în calea
unui tren care venea spre tine în viteză.
-Nu ştiu ce anume înseamnă „asta“, rosti Cath.
Îşi ţinea mâinile în poală. Şi le strânse pumn şi continuă să
vorbească.
-Mă simt ca şi cum... ce s-a întâmplat noaptea trecută a fost
o aberatie. Ca şi cum doar în toiul nopţii s-ar fi putut petrece,
când amândoi eram foarte obosiţi. Pe zi, ne-am fi dat seama cât
de aiurea e din partea noastră să...
-Ti-am zis deja, o întrerupse Reagan, nu e iubitul meu.
-Nu e vorba numai despre asta, continuă Oath întorcându-se cu
faţa spre ferestre, apoi din nou spre Reagan, privind-o cu toată
seriozitatea. Era altceva când mie îmi plăcea în secret de el, iar
el era de neatins. Dar nu cred că eu chiar aş putea să fiu cu cineva
ca Levi. Ar f1 ca un fel de relaţie între exemplare din specii diferite.
Reagan îşi lăsă linguriţă să cadă în bolul cu cereale.
Fangirl

-Ce-i în neregulă cu Levi?


-Nimic. Doar că nu e... ca mine.
-Adică inteligent?
-Levi e foarte inteligent, bătu Cath în retragere.
-Ştiu, zise Reagan, cu aceeaşi atitudine defensivă.
- E diferit. E mai mare. Fumează. Şi bea. Probabil că a făcut şi
sex. Adică, aşa pare.
Reagan ridică din sprâncene, ca şi cum Cath spunea trăsnăi.
Iar lui Cath îi trecu prin minte nu pentru prima oară în
general, ci pentru prima oară de noaptea trecută până în acel moment
că Levi probabil că făcuse sex cu Reagan.
-Şi îi place în aer liber, adăugă Cath, doar ca să
schimbe subiectul. Şi îi plac animalele. Nu avem nimic în comun.
- Îl descrii de parcă ar fi un ţărănoi scandalagiu care fumează
trabucuri şi face sex cu prostituate.
Cath nu se putu abţine să nu râdă şi spuse:
-Ca pe unul dintre francezii ăia periculoşi, care făceau negoţ cu
blănuri pe vremuri.
- E doar un tip, făcu Reagan. Bineînţeles că nu e ca
tine. N-0 să găseşti niciodată pe cineva care să fie exact
ca tine… În primul rând pentru că băiatul ăla nu ar ieşi
niciodată din cameră...
-Băieţii ca Levi nu ies cu fete ca mine.
-Te întreb din nou: cu fete normale adică?
-Băieţii ca Levi ies cu fete ca tine.
-Şi asta ce vrea să însemne? vru să ştie Reagan, înclinându-şi
capul într-o parte.
-Cu fete în regulă. Drăguţe.
RAINBOW ROWELL

Reagan îşi dădu ochii peste cap.


-Nu. Vorbesc serios, continuă Cath. Uită-te la tine…
Tu eşti sigură pe tine, nu ţi-e teamă de nimic. Mie mi-e frică
de orice. Şi sunt nebună. Adică, poate că tu crezi că sunt puţin
nebună, dar, de fapt, eu nu-i las pe oameni să vadă decât vârful
acestui aisberg care e nebunia mea. Dincolo de aparenţa asta care
mă recomandă drept un pic sărită şi inadaptată social, eu sunt
un dezastru în toată puterea cuvântului!
Reagan îşi dădu din nou ochii peste cap. Cath îşi propuse
să nu-şi mai dea ochii peste cap.
-Cum am fi împreună? întrebă Cath. El ar vrea să iasă
prin baruri, iar eu să stau acasă, să scriu povestiri.
-N-am de gând să încerc să te conving să începi o relaţie
cu el, replică Reagan. Mai ales dacă o să te comporţi
prosteşte. Dar un lucru îţi spun: te comporţi prosteste. El chiar
te place. Îi plac chiar şi povestirile tale ciudate, numai despre
ele vorbeşte. Levi e doar un băiat. Un băiat foarte, foarte bun…
Poate cel mai bun. Dar nimeni nu spune că trebuie să te măriţi cu el.
Aşa că nu mai complica atât de mult totul, Cath. L-ai sărutat, nu?
Singura intrebare este: vrei să-l mai săruţi?
Cath îşi strânse pumnii atât de tare, încât unghiile i se
înfîpseră în palme.
Reagan începu să-şi aşeze vasele din care mâncase pe tavă.
-De ce v-aţi despărţit? scăpă Cath întrebarea.
-Îl tot înşelam, îi răspunse Reagan cu un ton de parcă voia să
încheie conversaţia. Pot fi o prietenă destul de bună, dar ca iubită
sunt groaznică.
Cath îşi ridică tava şi o urmă pe Reagan spre coşurile de gunoi.
Nu-l văzu pe Levi în seara aceea. El lucra în serile de
miercuri. Acela fu momentul în care Cath realiză că ştia pe de rost
Fangirl

programul de lucru a lui Levi. Dar el îi trimise totuşi un mesaj


referitor la petrecerea ce urma să aibă loc a doua zi, la el acasă.
„petrecere? joi? la mine acasă?“
Cath nu-i răspunse la mesaj, deşi încercă să o facă. Începea
să scrie mesaje, dar le tot ştergea. Fu cât pe ce să-i trimită o faţă
zâmbitoare pe post de răspuns.
Reagan se întoarse de la lucru noaptea târziu şi se băgă
direct în pat.Cath era la birou, scria.
-Levi a dat gata testul cu Proscrişz'i, zise Reagan,
înăbuşindu-şi un căscat. Cath zâmbi fără să-şi ridice priviream
din ecranul laptopului.
- Aţi vorbit despre mine?
-Nu. Mă gândeam că nu ţi-ar plăcea să vorbesc despre tine.
Ti-am zis, sunt o prietenă destul de bună.
- Da, dar eşti mai mult prietena lui Levi decât a mea.
-Prietenia înainte de toate! spuse Reagan.
A doua zi de dimineaţă, înainte să plece, Reagan o întrebă
pe Cath dacă voia să meargă la petrecerea lui Levi.
-Nu cred, îi răspunse Cath. Am un curs vineri dimineaţă la
opt jumate.
-Cine se înscrie la un curs programat vinerea la opt jumate?!
Cath dădu din umeri.
Nu voia să meargă la petrecerea lui Levi. Deşi îi plăcea
de el, nu-i plăceau petrecerile. Şi nu voia ca, după tot ce se
întâmplase între ei, prima lor întâlnire să fie la o petrecere. Înconjuraţi
de oameni petrecând. De oameni, în general.
RAINBOW ROWELL

Cath era aproape convinsă că rămăsese singură în


tot căminul Pound în seara aceea. Îşi tot spuse că era cumva
mişto să aibă la dispoziţie o clădire de douăsprezece etaje. Ca şi
cum ar fi rămas încuiată într-o bibliotecă peste noapte.
„De asta nu pot să flu cu Levi. Pentru că sunt genul de persoană
care visează să rămână încuiată într-o bibliotecă... Iar Levi nici
măcar nu poate să citească. “
Cath se simţi prost imediat ce se gândi la asta. Levi putea
să citească. (Oarecum.)
Mereu fusese de părere că oamenii ori ştiu să citească, ori
nu. Nu avusese habar de existenţa stării ăsteia de mijloc, în care
se afla Levi: mintea lui prindea cuvintele, dar nule putea reţine.
Ca şi cum cititul ar fi semănat cu manevrarea braţului de la
aparatul cu animăluţe de pluş, acel joc mecanic ieftin pe care îl
găseşti lângă pistele de bowling.
Dar Levi nu era în niciun caz prost. Tinea minte totul. Putea
să recite replici lungi din filmele cu Simon Snow şi ştia tot ce se
putea şti despre bizoni şi prundăraşi...
Şi, până la urmă, de ce dezbătea treaba asta în sinea ei?
Doar nu avea de gând să-i trimită lui Abel punctajul obţinut de
Levi la ACT.
Ar fi trebuit să-i răspundă la mesaj. (Lui Levi, nu lui Abel.)
Dar asta ar fi însemnat să se implice activ în situaţie. Ca şi
cum ar fi făcut o mutare pe tabla de şah. Sau ca şi cum şi-ar fi
luat avânt ca să se înalte cu balansoarul. Mai bine să-l lase pe
Levi în aer 0 zi, două decât să se trezească ea însăşi acolo, sus...
Faptul că analiza situaţia asta sau ce era ea, slujindu-se de
comparatia cu leagănele, dovedea că nu era pregătită. Pentru el.
Levi era un adult. Avea o camionetă. Şi barbă. Şi se culcase cu
Reagan; ea practic recunoscuse asta.
Fangirl

Cath nu voia să se uite la un băiat şi să-şi imagineze persoanele


cu care el se culcase...
Cu Abel nu avusese niciodată problema asta. Nimic nu se
transforma într-o problemă când era cu Abel. „Pentru că“, auzi vocea
lui Wren în minte, „nu-ţi plăcea de el.“
Cath îl plăcea pe Levi. Mult. Îi plăcea să îl privească. Îi
plăcea să-l asculte... Deşi, uneori, detesta să îl asculte vorbind cu
altcineva. Detesta felul în care împărţea zâmbete în stânga şi
îndreapta, ca şi cum nu însemnau nimic . Ca şi cum nu se epuizau nici
odată. Făcea totul să pară atât de uşor...
Chiar şi statul in picioare. Nu aveai cum să înţelegi cât
efort depun oamenii ca să se ţină drepţi, până nu îl vedeai pe
Levi rezemat de un perete. Părea că se reazemă de ceva chiar şi atunci
când nu o făcea. În cazul lui, statul in picioare era un fel de culcat
la verticală.
Gândul la soldurile leneşe şi umerii relaxaţi ai lui Levi
îi aducea aminte lui Cath de noaptea petrecută împreună în pat.
Îşi petrecuse noaptea cu un băiat. Se culease cu el. şi n-are
a face că asta era tot ce făcuseră - tot un lucru important rămânea.
Ar f1 vrut să poată vorbi cu Wren...
„Dă-o naibii pe Wren.“
,,Nu... Dă-o încolo. Ignor-o.“ Tot ce făcea Wren în ultima
vreme era să-i complice ei viaţa.
Cath se culcase cu un băiat.
Cu un tip.
Şi fusese minunat. Cald. Şi complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă
la trezire ar fi fost altfel? Fără Reagan care să intre peste ei. Ar fi
sărutat-o Levi din nou? Sau ar fi plecat tot în grabă, aruncându-i doar
un „pe curând“?
Pe curând…
RAINBOW ROWELL

Cath se holbă la ecranul laptopului. Lucra la acelaşi


paragraf de două ore. Era o scenă de dragoste (una destul de cuminte)
şi uita tot timpul unde se presupunea că erau mâinile lui Baz şi
cele ale lui Simon. Devenea derutant uneori din cauza repetiţiilor
pronumelor „el“ şi „lui“. Recitise paragraful de atât de multe ori,
încât începea să aibă senzaţia că mai scrisese cândva propoziţiile
astea, formulate la fel. Poate că o mai făcuse.
Îşi închise laptopul şi se ridică. Era aproape zece. La ce
oră se terminau petrecerile? (La ce oră începeau?) Nu că ar fi
contat la momentul acela. Cath nu avea cum să ajungă la Levi acasă.
Se duse în faţa oglinzii înalte, care era montată pe spatele uşii.
Cath arăta fix cum era, de fapt: o tocilară de optsprezece
ani cu zero cunoştinţe despre băieţi sau despre petreceri.
Blugi strâmţi. Şolduri nu tocmai strâmte. Un tricou roz,
decolorat, pe care scria „ <<TE ROG» FACE MINUNI“ şi un
cardigan roz cu maro, ecosez. Părul îi era pe jumătate prins într-un
coc neglijent.
Cath îşi desfăcu elasticul din păr şi îşi scoase ochelarii; fu
nevoită să se mai apropie cu un pas de oglindă ca să se vadă clar.
Îşi ridică bărbia şi se strădui să-şi relaxeze fruntea.
-Eu sunt Sora cea Misto, îşi zise ea în oglindă. Să-mi dea cineva
nişte tequila, chiar am de gând s-o beau. N-o să dai mai târziu
peste mine suferind de un atac de pa„ nică în toaleta părinţilor
tăi. Cine vrea să se sărute frant ţuzeşte?
De asta nu putea să fie cu Levi. Pentru că ea încă folosea
expresii precum „sărut frantuzesc“, în timp ce el îşi băga pur şi
simplu limba prin gura cine ştie cui.
Cath tot nu părea a fi Sora cea Mişto. Nu arăta ca Wren.
Îşi îndreptă umerii şi îşi împinse pieptul înainte. Nu era nimic
în neregulă cu sânii ei (din câte ştia). Erau îndeajuns de mari
Fangirl

încât să nu poată spune nimeni că ar avea pieptul plat. Şi-ar fi


dorit să fie un pic mai mari, după modelul soldurilor. Iar Cath să
nu mai fie nevoită să citească paragraful despre „constituţia de tip
pară“ din articolele alea privitoare la cum să te imbraci în funcţie
de conformaţia corpului. Articolele respective încearcă să te
convingă că toate tipurile de constituţie sunt bune, dar, atunci
când corpul tău e ilustrarea cuvântului NAŞPA, e cam greu să
accepti asta.
Cath se prefăcu că era Wren; se prefăcu degajată. Îşi îndreptă
umerii, îşi ridică bărbia şi îşi trase o expresie care voia să spună:
„Nu ne-am cunoscut încă? Eu sunt Sora cea Drăguţă.“
Uşa se deschise şi clanta o lovi pe Cath în coaste.
-Fir-ar, zise ea, jumătate căzută pe pat, jumătate pe podea.
Îşi ţinuse mâinile la cap şi reuşise să-şi protejeze faţa.
-Fir-ar, făcu şi Reagan şi se aplecă spre Cath. Eşti în regulă?
Cath îşi duse o mână în lateral, la coaste, şi se lăsă să lunece de
tot pe podea.
-Doamne, se plânse ea. ...
Cath? Fir-ar!
Cath se ridică încet. Nu părea să-şi fi rupt nimic.
-De ce stăteai în faţa uşii? o întrebă Reagan.
-Poate că mă pregăteam să ies, zise Cath. Doamne, de ce
trebuie să deschizi uşa cu piciorul de fiecare dată când ajungi acasă?
-Am mâinile mereu ocupate, făcu Reagan punându-şi pe jos
rucsacul şi o geantă mare, apoi îi întinse lui Cath o mână.
Cath ignoră mâna întinsă şi se ridică singură, sprijinindu-se
de marginea patului.
-Dacă ştii că deschid uşa cu piciorul, ar trebui să nu stai în
dreptul ei.
RAINBOW ROWELL

-Credeam că eşti la petrecere... zise Cath punându-şi ochelarii


la loc, pe nas. Aşa îţi ceri tu scuze?
Scuze, spuse Reagan în silă de parcă acest cuvânt ar fi costat-o
toate bacşişurile primite.
-A trebuit să mă duc la lucru. Abia acum plec la pe trecere.
-Oh.
Reagan îşi aruncă un pantof din picior direct în dulap.
-Vii şi tu cu mine?
Nu se uita la Cath. Dacă Reagan ar fi făcut asta, Cath poate că
ar fi răspuns altfel, în loc să spună:
-Sigur.
Reagan se opri chiar când să-şi arunce şi cel de-al doilea
pantof şi îşi ridică privirea.
-Da? Bine... Bun. Eu doar mă schimb.
-Bine.
-În regulă...
Reagan îşi luă periuta de dinţi şi geanta cu cosmetice, apoi
îi aruncă din nou o privire lui Cath, cu un zâmbet Prin care își
arătă încuviinţarea.
Cath privi spre tavan.
- Du-te mai repede să te schimbi.
Imediat ce Reagan ieşi din cameră, Cath sa ridici dintr-o
săritură, icnind din pricina durerii pe care o simţi in zona coastelor, şi
îşi deschise dulapul.
Baz o privea mânios de pe partea interioară a uşii dulupului.
-Nu mai sta degeaba, murmură ea îndirecțis siluetei decupate.
Ajută-mă !!!
Fangirl

Cand ea şi Wren îşi impărţiseră hainele, sora ei le luase


pe toate cele din categoriile „petrecere dată de un tip“ sau „ieşire în
oraş“. Cath le alesese pe cele din categoriile „pentru nopţile
de scris“ şi „nu-i bai dacă verşi ceai pe chestia asta“. la vacanţa de
Ziua Recunostintei îşi pusese dingreşealăînbagajnişte blugi de-ai
lui Wren, aşadiiîmbrăcă acum. Găsi untricou alb, pe care nu
scria nimic-eel puţin, nimic legat de Simon -, dar care avea o pată
ciudată, pe care trebuia să o ascundă cu un pulover. Scotoci prin
dulap după ultimul ei cardigan negru frumos împăturit.
Cath avea şi nişte farduri pe undeva... Printr-unul dintre
sertare... Găsi un rimel, un creion pentru ochi si o sticluţă cu fond
de ten, care părea să se fi uscat. Se duse la oglinda lui Reagan.
Când aceasta se întoarse în cameră, deschizând uşa cu
grijă, Cath observă că tenul ai avea un aspect proaspăt, iar părul
roşu îi stătea drept. Reagan aducea cumva cu Adele, ce gândi
Cath. Dacă Adele ar fi avut o soră geamănă mai dură şi mai
înfiptă. (O sosie.)
-Ia uită-te la tine, zise Reagan. Arăţi... un pic mai bine decât de
obicei.
Cath gemu, simţindu-se prea slabă ca să riposteze.
Reagan izbucni în râs.
-Arăţi bine. Părul îţi stă bine. Zici că eşti Kristen Stewart cu
extensii. Ciufuleşte-l un pic.
Cath scutură din cap cu un gest emfatic, ca şi cum şi-ar fi
exprimat dezacordul în legătură cu ceva.
Reagan oftă, (: apucă pe Cath de umeri, :) obligă să-şi „plece
capul si îi ciufuli părul de la rădăcină. Lui Cath îi căzură
ochelarii de pe nas.
-Dacă mai de gând să ţi-l aranjezi cu fohnul, o să
arăţi ca şi cum tocmai ţi-ai tras-o.
RAINBOW ROWELL

-Doamne, zise Cath dându-şi părul înapoi pe spate. Nu fi


scârboasă.
Se aplecă să-şi ridice ochelarii.
-Ai nevoie de ei?'o întrebă Reagan.
-Da, îi răspunse Cath, punându-şi-i la loc. Am nevoie de ei
ca să nu mă transform în eroina din o fată minunata 1.
-Nu contează, spuse Reagan. Levi te place deja. Cred că îi place
ideea de tocilară. Vorbeşte despre tine de parcă te-ar fi descoperit la
muzeul de istorie naturală.
Asta îi confirma lui Cath cele mai adânci temeri: Levi voia,
de fapt, un loc în primul rând la circul de la bâlci.
-Asta nu e un lucru bun, zise Cath.
-Ba este, in cazul lui Levi. Îi plac la nebunie chestiile
astea. Când e cu adevărat trist, se duce să se plimbe prin Morrill Hall.
Acesta era muzeul din campus. Cu diorame cu animale şi cu ce
a mai mare fosilă de mamut din lume.
-Serios?
„Doamne, ce drăguţ!“
Reagan îşi dădu ochii peste cap.
- Hai!

______
1
She's All That (1999), film în regia lui Robert Iscove, în care
e urmărită transformarea unei studente impopulare în regina balului.
Fangirl

Se făcuse aproape ora unsprezece când ajunseră la


Levi acasă, dar nu era tocmai întuneric, asta datorită zăpezii
strălucitoare.
-O să mai găsim pe cineva la petrecere? o întrebă Cath
pe Reagan când coborâră din maşină.
-Pe Levi. El aici locuieşte.
Casa era exact cum şi-o imaginase Cath. Se afla într-un
cartier vechi, cu reşedinţe mari, albe, în stil victorian. Fiex care
avea câte o verandă uriaşă şi mult prea multe cutii de scrisori
lângă uşa de la intrare. Să parchezi era o aventură . Reagan
fu nevoită să lase maşina la patru străzi distanţă de casa lui Levi,
iar Cath se bucură că nu purta cizme cu vârf ascuţit şi toc cui cum
avea prietena ei.
În momentul în care ajunseră în faţa uşii, Cath simţi că
stomacul ei tocmai îşi dăduse seama ce se întâmplă, strângându-se
dureros. Ritmul respiratiei ei se acceleră.
Nu-i venea să creadă că făcea asta. Băiat. Petrecere. Străini.
Bere. Străini. Petrecere. Băiat. Contact vizual.
Reagan îi aruncă o privire.
-Nu fi bleagă , zise ea cu asprime.
Cath încuviinţă din cap, uitându-se în jos, la preşul uzat, pe
care scria „Bun venit“.
-N-o să te las baltă acolo, înăuntru, chiar dacă aş vrea s-o
fac, o încredinţă Reagan.
Cath făcu acelaşi gest, iar însoţitoarea ei deschise uşa.
Cum intrară, se făcu imediat mai cald decât afară, iar lumina
le învălui. Totul era fix pe dos de cum îşi imaginase Cath interiorul ca
sei.
RAINBOW ROWELL

Cath îşi imaginase nişte pereţi goi şi genul de mobilă de dat,


cum e aceea pe care o vezi săptămâni întregi la coltul străzii, până
se hotărăşte cineva să o ia. Dar casa lui Levi era chiar drăguţă. Simplă
, dar drăguţă. Pe pereţi erau câteva tablouri. Pretutindeni vedeai
ghivece ferigi, plante-păianjen şi un arbore de jad aproape cât un
copac.
Se auzea, nu foarte tare, o muzică electronică lentă. Şi
cineva aprinsese nişte beţişoare parfumate.
Încă era destul de multă lume la petrecere. Cu totii erau mai
mari decât Cath şi cel puţin de-o seamă cu Levi; majoritatea lor nu
făceau altceva decât să stea de vorbă. Doi tipi lângă un sistem stereo
păreau să danseze, dar mai mult se prosteau. Nu le păsa că erau
singurii care făceau asta.
Cath se ţinea cât putea de aproape de Reagan şi încerca să nu
lase să se vadă faptul că îl căuta pe Levi. (În mintea ei, i se părea
că stă pe vârfuri, cu mâna streaşină la ochi, scrutând orizontul în
căutarea unei corăbii.)
Toată lumea o ştia pe Reagan. Cineva le întinse fiecăreia dintre
ele câte o bere, iar Cath o luă pe a ei, dar nu () desfăcu. Cel care le
dăduse berile era un coleg de-al lui Levi. Unul dintre ei. Aproape
toţi cei pe care Cath îi întâlni în următoarele minute stăteau aici, cu
Levi. Cath părea că se uită prin ei.
Poate că Levi era la toaletă.
Poate că se culcase deja. Cath se gândi că ar putea să se urce la
el în pat, ca în Povestea celor trei urşi, iar dacă Lavi se trezea, ea ar fi
spus doar „pe curând“ şi ar fi fugit. Povestea celor trei urşi plus
Cenuşăreasa.
Reagan băuse deja jumătate de sticlă de bere înainte să întrebe
pe cineva unde era Levi.
Respectivul, un tip cu barbă şi ochelari Ray-Ban cu ramă
neagră, se uită de jur împrejur prin living.
Fangirl

-Poate în bucătărie?
Reagan dădu din cap ca şi cum nu i-ar fi păsat. „Asta deoarece
chiar nu-i pasă“, se gândi Cath.
-Haide, îi zise ea lui Cath. Hai să-l căutăm.
Şi apoi, după ce se îndepărtară de oamenii din jur care ar f1 put
ut s-o audă, adăugă:
-Fii calmă.
În faţă erau trei camere mari, nedecomandate: livingul,
sufrageria şi terasa închisă. Bucătăria era în spate, la capătul unui
hol îngust. Cath o urma îndeaproape pe Reagan, care îl văzu pe Levi
înainte ca însoţitoarea ei să ajungă în pragul uşii.
-Rahat, o auzi Cath şoptind.
Cath intră în bucătărie.
Levi stătea rezemat de chiuvetă. (Levi. Mereu Sprijinit de
ceva.) Avea o sticlă de bere într-o mână, aceeaşi mână pe care o
ţinea pe spatele unei fete.
Fata părea mai mare decât Cath. Chiar şi aşa, cu ochii
închişi. Levi îşi trecea cealaltă mână prin părul ei lung şi blond şi o
săruta cu gura deschisă şi zâmbind. Făcea ca sărutul să pară atât de
simplu...
Cath îşi aţinti imediat privirea în pământ, ieşi din bucătărie
şi traversă toată casa spre uşa din faţă. Ştia că Reagan era chiar în
spatele ei pentru că o auzea murmurând:
-Rahat, rahat, rahat.
RAINBOW ROWELL

Dar nu înţeleg, s-a bâlbâit Simon, ce este Nlonotonul viclean?


E o fiinţă umană?
-Poate. Magul şi-a şters nisipul de pe faţă şi a şFichiuit cu
bagheta.
-Ieşiţi de la locurile voastre, a şoptit el. Simon s-a pregătit
pentru efectul vrăjii, dar nu s-a întâmplat nimic.
Poate că e om, a zis Magul, afişând din nou zâmbetul lui
înţelept. Ar putea fi altceva, mai puţin decât un om.
-E magician? Ca noi?
-Nu, a spus Nlagul cu asprime. De asta putem Fl siguri. El asta
dacăii poţi spune „el“ este dusmanul magiei. Distruge magia;
Unii cred că se hrăneşte cu ea. Şterge orice urmă de magie de
pe suprafaţa pământului, pretutindeni unde poate... Eşti prea
mic pentru asta, Simon. Vârsta de unsprezece ani e prea
fragedă. Dar nu e drept să ţi-o ascund în continuare. Monotonul
Viclean este cel mai mare pericol pe care l-a avut de înfruntat Lumea
Magilor vreodată. F. puternic si e pretutindeni. A te lupta cu el e ca şi
cum te-ai împotrivi somnului când ai trecut dincolo de pragul epuiză
rii. Dar exact asta trebuie să facem: să luptăm. Ai fost recrutat
la Watford pentru că suntem de părere că Monotonul este în mod
special interesat de tine. Vrem să te proteiăm. jur să fac asta cu preţul
vieţii mele. Dar tu trebuie să înveţi, Simon, cât mai curând posibil,
cum să te aperi singur cât mai bine.
(Fragment din capitolul 23
al volumului Simon Snow şi mostenitorul Magului,
copyright © 2001, Gemma T. Leslie)
Fangirl

ŞAPTESPREZECE

Nu vorbiră în maşină. Iar Cath nu plânse. Măcar atât, Şi aşa


se simţea ca o proastă...
Pentru că era.
Oare ce fusese în mintea ei? Chiar crezuse că lui Levi îi plăcea
de ea? Cum a putut să-i treacă aşa ceva prin cap, mai ales după
aceste ultime două zile în care dezbătuse toate motivele pentru
care lui Levi nu avea cum să-i placă de ea?
Poate că crezuse că lucrul acesta era posibil pentru că
Reagan crezuse asta, iar Reagan nu era fraiera nimănui...
Când au ajuns înapoi la cămin, Reagan o opri pe Cath înainte
să se dea jos din maşină.
-Stai. .
Cath rămase locului, lăsând portiera deschisă.
- Îmi pare rău, spuse Reagan . Chiar nu mă aşteptam
să se întâmple asta.
-Vreau doar să mă prefac că nu s-a petrecut nimic,
îi răspunse Cath, simţind lacrimile arzându-i din nou ochii .
Nu vreau să vorbesc despre asta... Şi, mă rog, ştiu că e cel mai
bun prieten al tău, dar chiar nu vreau să vorbeşti cu ei despre
seara asta… Sau despre mine. Niciodată. Deja mă simt ca o fraieră.
-Sigur, cum vrei tu.
-Vreau să mă prefac că treaba asta nu s-a întâmplat niciodată .
- Bine.
RAINBOW ROWELL

***
Reagan ştia cum să ocolească anumite lucruri.
Nu pomeni numele lui Levi în tot restul weekendului. Levi
o sună pe Cath sâmbătă dimineaţă, dar sa nu-i râs» punse. Câteva
secunde mai târziu, se auzi telefonul lui Reagan
- Nu-l ignora din cauza mea, spuse Cath. Nu s-a întâmplat
nimic.
-Bună... zise Reagan la telefon. Da... Bine... Doar sună-mă când
ajungi jos, Cath încearcă să înveţe.
O jumătate de oră mai târziu, telefonul lui Reagan ţârâi
din nou, iar ea se ridică să plece.
Pa.
-Pe curând, spuse Cath dând din cap.
Levi o mai sună pe Cath în weekendul acela. De două ori. Şi
îi trimise şi un mesaj:
„Deci au găsit al cincilea iepure; acum ce urmează? Plătesc
cu latte-uri cu aromă de turtă dulce şi cu plăcinte cu dovlec informaţia
asta.“
Faptul că scrisese „dovleac“ greşit o făcu pe Cath
să se strâmbe.
Dacă nu s-ar fi dus la petrecere... dacă nu l-ar & văzut pe
Levi în acţiune, ar fi crezut că, prin mesajul ăsta, o invita să
iasă cu el în oraş.
Ştia că trebuia să dea ochii cu el până la urmă. Încă era
cel mai bun prieten al lui Reagan şi încă învăţau împreună...
Probabil că Reagan l-ar fi ţinut la distanţă dacă i-ar fi
cerut asta, dar Cath nu dorea ca Levi să înceapă să pună întrebări.
Fangirl

Aşa că, până la urmă, Cath fu cea care păstră distanţa.


Începu să se ducă la bibliotecă după cină şi să-şi petreacă
timpul în sălile unde lucra Nick. În general, Nick nu era acolo.
Nimeni nu era pe-acolo. Cath îşi aducea laptopul şi încerca
să lucreze la proiectul de sfârşit de semestru, povestirea
de zece mii de cuvinte pentru cursul de creaţie literară. O începuse
de mai multe de ori, dar nu gă, sise încă acea idee pe care să
vrea s-o ducă până la capăt,
De obicei, ajungea să scrie la Nu renunţa, Simon.
Cath era foarte inspirată, posta capitole lungi aproape în
fiecare noapte Când trecea de la tema pentru cursul de creaţie
literară la scrierea povestirii cu Simon şi Baz era ca şi
cum şi-ar fi dat seama că, până în acel moment, condusese
cu schimbătorul de viteze în treapta greşită. Îşi simţea chiar şi
muşchii braţelor relaxându-se. Tasta mai repede. Respira
mai uşor. Se surprindea dând din cap în timp ce scria,
ca şi cum ar fi vrut să ţină ritmul cu toate acele cuvinte
care izvorau din mintea ei. Când se închidea biblioteca, Cath
tasta numărul de la poliţie pe mobil, apoi fugea până la cămin
cu un deget pe butonul de apelare.
Trecu mai mult de o săptămână înainte să] revadă pe Levi. Se în
toarse în cameră după cursuri, într-o după-ami ză târzie, şi îl găsi
pe Levi aşezat pe patul lui Reagan, în timp ce aceasta lucra la laptop.
-Cather, spuse el, zâmbind larg şi scoţându-şi căştile din urechi.
Asculta un curs, Cath ştia asta acum. Reagan îi Spusese
că Levi asculta tot timpul cursuri înregistrate şi chiar le păstra
pe acelea care îi plăceau foarte mult.
-Bună. Trebuie să-ţi fac cinste. Tu alegi: o băutură caldă
sau una fermentată. Am ştiut toate răspunsurile la testul din
Proscrişii. Ti-a spus Reagan? Am luat zece.
-Asta-i grozav, rosti Cath, încercând să nu i se citească
pe chip că tare voia şi să-l sărute, şi să-l omoare.
RAINBOW ROWELL

Crezuse că Reagan era la lucru în seara respectivă. De


aceea, Cath venise acasă. Dar nu era nevoită să rămână.
Oricum, trebuia să se întâlnească cu Nick la bibliotecă mai târziu.
Cath se prefăcu că trebuia să ia ceva din sertarul de la
birou. Un pachet de gumă.
-Bine, făcu ea. Eu am plecat.
-Dar abia ai ajuns! spuse Levi. Nu vrei să mai stai ca să
discutăm despre simbolismul relaţiei dintre Johnny şi Ponyboy?
Despre Sodapop şi Darry? Hei, crezi că există povestiri scrise
de fani bazate pe Proscrişii?
-Trebuie să plec, anunţă Cath, încercând săi se adreseze
lui Reagan. Mă întâlnesc cu cineva.
-Cu cine te întâlneşti? întrebă Levi.
-Cu Nick. Colegul cu care scriu.
-Ah. Da. Vrei să te conduc înapoi la cămin mai târziu?
-Cred că o să mă conducă Nick. -Ah, făcu Levi.
Sprâncenele lui Levi se uniră într-o singură linie, dar
băiatul încă zâmbea.
-Bine. Pe curând.
Cath voia să scape de el cât mai repede. Se duse la
bibliotecă şi scrise o mie de cuvinte la Nu renunţa înainte să
apară Nick.

-Închide chestia aia, zise Nick. Îmi bruiezi centrii nervosi


ai creaţiei cu paraziţii aia electromagnetici.
-Ai o propunere mai bună? spuse Cath, închizându-şi laptopul.
Nick se uită la ea ciudat.
-În sens metafizic am zis asta, adăugă ea.
Fangirl

-Aaa.
Nick îşi puse rucsacul pe jos şi scoase caietul în care
scriau împreună.
-Lucrezi la proiectul de sfârşit de semestru? întrebă el.
-În mod indirect.
-Cum adică?
-N-ai auzit niciun sculptor spunând că el nu dă formă
operei sale, ci înlătură tot ce nu face parte din ea?
- Nu, îi răspunse el aşezându-se.
- Bun, păi, eu scriu tot ce nu face parte din proiectul
de sfârşit de semestru, în aşa fel încât, atunci când chia: O Să mă
apuc să-l scriu, o să fie singurul lucru care îmi va fi rămas în minte.
-Deşteaptă fată, zise el, împingând caietul deschis spre ea.
Cath îl răsfoi. De când nu se văzuseră, Nick umpluse
cinci foi faţă-verso.
-Dar tu? îl întrebă ea.
-Nu ştiu. Mă gândesc să predau o povestire pe care
am scris-o vara asta.
-Asta nu înseamnă că trişezi?
-Nu cred. E ca şi cum as fi făcut proiectul în avans...
Acum nu mă pot gândi decât la povestirea asta!
Împinse din nou caietul spre Cath.
-Vreau să citeşti ce am scris.
Povestea aceea. Povestea lor. Nick tot insista să o numească
„poveste de anti-dragoste“.
-Dar nu este anti-dragoste, protestase Cath.
RAINBOW ROWELL

-Este anti-tot ce găseşti de obicei într-o poveste de


dragoste. Priviri galeşe şi replici de genul „tu mă completezi“.
-„Tu mă completezi“ e o replică foarte bună. Ai fi vrut tu
să fie invenţia ta!
Cath nu-i spuse că ea chiar scria poveşti de dragoste sau,
mai bine zis, că o tot rescria pe aceeaşi, zilnic, de cind ani încoace.
Compusese poveşti de dragoste cu sau fără priviri galeşe, poveşti
de dragoste la prima vedere, poveşti în care iubirea se transformă
în ură...

Nu-i spuse lui Nick că asta era pasiunea ei: să scrie poveşti
de dragoste. Unica şi adevărata ei pasiune. Iar povestea lui de
anti-dragoste suna ca prima încercare a cuiva de a scrie
fan fiction. Un fel de Mary Sus1 la puterea a zecea.
Personajul principal era, în mod evident, Nick, iar fata era,
în mod evident, Winona Ryder plus N stalis Portman plus
Selena Gomez.
În loc să-i spună toate astea, Cath îi repara povestirea . Îi rescria
dialogurile. Atenua ciudăţeniile.
-De ce ai tăiat asta? o întrebă Nick în acea seară, aplecându-se
peste umărul ei stâng.
Mirosea bine ( „Ştire de ultimă oră: băieţii miros bine . “)

______
1
Nume folosit pentru a desemna personajele fictive, aparent lipsite de
orice defect, care apar în fan fiction ca o reprezentare idealizată a
autorului.
Fangirl

-Îmi plăcea partea asta, zise el.


-Personajul nostru, tipa asta, tocmai a oprit maşina într-o
parcare; are o păpădie şi-şi pune o dorinţă.
-E o idee proaspătă, zise Nick. E romantic.
Cath clătină din cap. Părul ei prins în coadă atinse
obrazul lui Nick.
-O face să pară tâmpită.
-Ai ceva împotriva păpădiilor?
-Am ceva împotriva femeilor de douăzeci şi doi de ani care
îşi pun dorinţe ţinând păpădii în mână. Care îşi opresc maşina
ca să sufle în păpădii. Apropo de maşină. Nu. Fără Volvo-uri vintage.
-Este un detaliu care ajută la conturarea personajului.
-E un cliseu. Pe cuvântul meu, toate Volvo-urile
produse între 1970 şi 1985 care încă mai există sunt conduse
de personaje feminine excentrice! Nick se bosumflă privind
în jos, spre caiet.
-Tu tai tot ce am scris.
-Nu tai chiar totul.
-Ce păstrezi?
Se aplecă şi mai mult spre ea şi o privi scriind.
-Ritmul, zise Cath. Ritmul e bun.
-Da? zâmbi el.
- De… E ca un vals. *
-Şi eşti invidioasa? zâmbi el din nou.
RAINBOW ROWELL

Avea caninii strâmbi, dar nu într-atât încât să aibă nevoie


de aparat dentar.
-Absolut. N-aş putea niciodată să compun un vals.
Uneori, când îşi vorbeau aşa, Cath era convinsă că flirtau.
Dar în momentul în care închideau caietul, strălucirea din ochii
lui Nick dispărea. La miezul nopţii, pleca grăbit în acea direcţie
în care se grăbea el mereu; probabil acolo unde îl aştepta o bere
şi cine ştie ce blondă, pe care să o ia pe după mijloc şi pe care
probabil că o săruta, lăsând să i se vadă caninii lui strâmbi!
Cath continuă să lucreze la scena respectivă; un dialog
complet nou se contura pe marginea caietului. Când îşi ridică
privirea, văzu că Nick încă îi zâmbea.
-Ce e? întrebă ea.
-Nimic, ii răspunse el, râzând.
-Ce e?
-Nimic. Doar... E ciudat că funcţionează chestia asta. Între
noi doi. Faptul că putem să scriem împreună. E ca şi cum... am
gândi împreună.
-E plăcut, zise Cath cu convingere. Pentru că scrisul e,
de regulă, o activitate solitară.
-N-ai fi zis că suntem pe aceeaşi lungime de undă, nu?
Suntem aşa de diferiţi.
-Nu suntem chiar aşa de diferiţi.
-Suntem total diferiţi, spuse el. Gândeşte-te!
-Suntem amândoi studenţi la Litere. Suntem amândoi albi.
Locuim în Nebraska. Ascultăm aceeaşi muzică, urmărim aceleaşi
seriale, ba chiar avem acelaşi model de bascheţi...
-Da. Dar e ca şi cum John Lennon ar compune ca Taylor Swift,
nu cu Paul McCartney.
Fangirl

-Mai las-o baltă, zise Cath. Nu eşti nici pe departe la


91 de drăguţ ca Taylor Swift. Ştii ce vreau să spun, făcu
Nick împungând-o în joacă .
-E drăguţ, adăugă ea, uitându-se în sus, spre el, fără să
fie sigură dacă flirtau sau nu; era însă convinsă că nu voia
să se întâmple asta. Scrisul e o activitate solitară.
Nu era timp suficient ca să apuce şi Cath să scrie o
pagină. Îşi petrecuseră seara între rafturile de cărţi, refăcând
partea scrisă de el. Volvo-ul deveni un Neon ruginit, iar
păpădia zbură de tot.
La 23.45, începură să-şi strângă lucrurile. Când ajunseră la
scările de la ieşire, Nick îşi verifica deja mobilul.
-Hei, îi zise Cath, nu vrei să o iei pe lângă căminul Pound în
drum spre maşină? Am putea merge împreună.
Nick nu-şi ridică ochii de la ecranul mobilului.
-Mai bine nu. Trebuie să ajung acasă. Dar ne vedem. la curs.
-Mda, ne vedem. . .
Îşi scoase şi ea mobilul şi tastă numărul de la poliţie înainte ca
Nick să dispară.

-Tată? Sunt Cath. Te-am sunat să te salut. Mă gândeam să vin


acasă în weekend. Sună-mă.

-Tată, te sun la birou acum. E joi. Cred că o să vin acasă mâine.
Sună-mă, da? Sau trimite-mi un e-mail. Te iubesc.

-Bună, scumpe. Tata aici. Nu veni acasă în weekendul ăsta .
O să fiu plecat la filmările pentru Gravioli. La Tulsa. Adică,
RAINBOW ROWELL

vino dacă vrei. Dă o petrecere mare, Ca Tom Cruise în... Doamne, cu


m se numea filmul ăla? Nu Top Gun… Afaceri riscante! Dă o
petrecere mare. Invită-ţi nişte prieteni si uitaţi-vă împreună
la Afaceri riscante. Nu am băutură, dar mai e o caserolă cu fasole
verde. Te iubesc, Cath. Te mai certi cu sora ta? Nu mai face asta!
Biblioteca Love era mai aglomerată decât de obicei în
weekend. Era săptămâna de dinaintea examenelor şi toată lumea
părea să tragă tare pe ultima sută de metri. Cath fu nevoită să
străbată mai multe săli în căutarea unui loc liber. Se gândi la Levi
şi la teoria lui conform căreia în bibliotecă apăreau încăperi noi
de fiecare dată când o vizitai. În seara asta, Cath trecu pelângă
o uşă care avea jumătate din dimensiunile normale, uşă aflată pe
casa scării. Pe ea scria „Aripa de Sud“, iar Cath putea să jure
că nu mai văzuse indicatorul cu pricina până în acel moment.
O deschise şi coborî o treaptă într-un coridor de mărime
normală. Cath ajunse în altă încăpere asemănătoare unei baze de
lansare a rachetelor, aidoma sălii lui Nick, doar că dispusă pe
dos , ca în oglindă. Până şi curentul venea din direcţia opusă.
Găsi un separeu liber şi îşi puse geanta acolo, în timp ce îşi
scotea haina. O fată care stătea de cealaltă parte a panoului gri al
separeului o privea.
Fata se ridică un pic, în aşa fel încât Cath să vadă că îi
zâmbea. Tipa mătură rapid cu privirea încăperea, apoi se aplecă
înainte, sprijinindu-se de peretele separeului.
-Scuze că te deranjez, dar îmi place mult tricoul tău.
Cath se uită în jos. Purta tricoul cumpărat de pe Etsy, pe care
scria „STAI CALM ŞI NU RENUNTA“, cel cu chipurile lui
Baz şi Simon.
-Aaa. Mulţumesc.
-Mă bucur să cunosc în viaţa reală cititori de fan fiction.
Fangirl

Cath trebuie să fi părut surprinsă, pentru că fata adăugă repede:


-Doamne, tu ştii despre ce vorbesc, nu?
-Da. Bineînţeles. Adică, aşa cred. Nu renunţa, Simon?
-Da!
Fata râse pe înfundate şi se uită din nou în jur, după care
continuă:
-Cât p-aci să fie un moment penibil… Adică, te simti ca şi
cum ai avea o viaţă dublă uneori. Lumea crede că o foarte ciudat...
să-ţi placă povestirile de genul ăsta. Ştii tu, gay.
Cath încuviinţă din cap şi o întrebă:
-Citeşti mult fan fiction?
-Nu la fel ca înainte. Eram dependentă de fan fiction în liceu.
Părul ei blond era strâns la spate într-o coadă. Purta un
hanorac pe care scria „ECHIPA VERDIGRE LUPTAȚI,
ŞOIMILOR, LUPTATll“. Nu părea să fie vreo ciudată introvertită...
-Dar tu? o întrebă fata.
-Eu încă citesc multe...
Magicath este autoarea mea favorită, o întrerupse tipa,
ca şi cum pur şi simplu nu se mai putuse abţine. Sunt obsedată
de Nu renunţa. Eşti la zi cu cititul?
-Mda.
-Postează aşa de mult în ultimul timp. De fiecare dată
când apare un capitol nou, trebuie să mă opresc din orice fac
în momentul ăla şi să-l citesc. Apoi să-l recitesc. Colega mea de
cameră mă consideră sărită de pe fix.
-Şi a mea la fel.
-Dar povestirea e atât de bine spusă! Nimeni nu scrie
despre relaţia dintre Simon şi Baz la fel de bine ca Magicath.
RAINBOW ROWELL

M-am îndrăgostit de Baz, de cel din povestirea ei. Sunt


îndrăgostită, înţelegi? Înainte, eram fan al relaţiei dintre
Simon şi Agatha.
-Oh, nu, strâmbă Cath din nas.
-Ştiu, eram şi eu mică.
-Dacă Agathei i-ar fi păsat de vreunul dintre ei, s-ar fi
hotărât cu cine vrea să rămână.
-Da, nu-i aşa? Dar când s-a despărţit Simon de ea în Nu renunţa
Doamne, ce scenă reuşită!
- Nu ţi s-a părut prea lungă?
-Nu. Tie ţi s-a părut?
-Nu eram sigură în privinţa asta.
-Mie capitolele nu mi se par niciodată prea lungi ,Vreau
mereu mai mult, apoi şi mai mult, zise fata fluturân, du-şi
mâinile în faţa gurii, ca şi cum era acel monstru din Strada Sesame
care înghite lacom fursecuri. Îţi spun sin cer, sunt obsedată
de Nu renunţa. Am senzaţia că urmează să se întâmple ceva
important în capitolele următoare.
-Şi eu, zise Cath. Cred că Magul l-ar putea ataca pe Simon.
-Nu! Crezi?
-E doar o impresie.
-Muream de nerăbdare tot aşteptând ca Simon şi Baz să fie
împreună. Iar acum, abia aştept o scenă importantă de dragoste
cu ei doi. Asta e singura mea nemulţumire în legătură cu Nu renunţa:
nu sunt îndeajuns de multe scene de dragoste între Simon şi Baz.
-Aproape niciodată nu scrie scene de dragoste, adăugă Cath,
simţindu-şi obrajii înroşindu-se.
-Da, dar când le scrie, sunt foarte fierbinţi.
Fangirl

-Crezi?
-Aaaa... da! râse fata.
-De asta crede lumea că suntem nişte nebune perverse,
zise Cath.
Fata chicoti din nou.
-Ştiu. Uneori uit că, în curând, va fi publicată cartea adevărată...
Cumva mi-e greu să-mi imaginez că povestea s-ar putea încheia
în alt mod decât în cel închipuit de Magicath.
-Uneori, când citesc cărţile adevărate, uit că Simon şi Baz
nu sunt îndrăgostiţi unul de celălalt, zise Cath.
-Nu-i aşa? Îmi place de Gemma T. Leslie, mereu îmi va plăcea
de ea... Simt că ea a reprezentat atât de mult de-a lungul copilăriei mel
e şi ştiu că Magicath nu ar exista fără ea. Dar acum cred că o iubesc p
e Magicath mai mult decât pe Gemma. Ca şi cum ea ar fi autoarea me
a preferată. Deşi nici măcar nu a publicat vreo carte...
Cath rămăsese cu gura deschisă, clătinând încet din cap
-Ce nebunie!
-Ştiu! continuă fata. Dar cred că e adevărat... Doamne, îmi
pare rău, ţi-am făcut capul calendar. Dar nu am niciodată ocazia
să vorbesc despre lucrurile astea în viaţa de zi cu zi. Doar
cu prietenul meu. El ştie cât de nebună sunt după fan fiction.
-N-ai de ce să-ţi ceri scuze, spuse Cath. Mi-a făcut plăcere să vo
rbim.
Fata se aşeză, la fel şi Cath, care îşi deschise laptopul
gândindu-se preţ de un minut la profesoara Piper. Apoi, făcu click pe
cel mai recent capitol din Nu renunţa. Ceva important era pe cale
să se întâmple.
RAINBOW ROWELL

-Tată, sunt Cath. Te-ai întors de la Tulsa? Voiam doar să


ştiu. Sună-mă.

-Tată? Sunt Cath. Sună-mă.

Bună, Cath, sunt eu, tata. M-am intors. Sunt bine. Nu-ţi face
griji pentru mine. Fă-ţi griji pentru şcoală. Adică nu, reformulez:
nu îţi face griji pentru nimic. Încearcă să nu-ţi mai faci griji,
Cath... E minunat să trăieşti aşa. Ca şi cum ai zbura. Te iubesc ,
scumpo, spune-i surorii tale că o salut.
-Tată? Ştiu că nu vrei să-mi fac griji. Dar ini-aş face mai
puţine griji dacă m-ai suna înapoi. Şi nu la trei noaptea.
Fangirl

***
-Zece zile... spuse profesoara Piper.
În loc să stea, ca de obicei, pe catedră, îşi luase o atitudine
studiată, postându-se la fereastră. Ningea afara Deja ninsese
foarte mult şi era abia începutul lunii decem, brie. Silueta
profesoarei se decupă pe fundalul geamului îngheţat, realizând
un contrast dramatic cu acesta.
-Mi-ar plăcea să cred că v-aţi terminat cu toţii de scris
povestirile, spuse, întorcându-şi ochii albaştri către ei. Că nu mai
aveţi decât de finisat pe ici, pe colo, punând la punct ultimele detalii.
Se îndreptă spre partea din spatele clasei, înaintând printre
bănci, zâmbindu-le câtorva dintre studenţi, pe rând. Cath simţi
un fior când întâlni privirea profesoarei
-…Dar şi eu sunt scriitoare, continuă profesoara Piper. Ştiu
cum e să îţi fie distrasă atenţia. Să te străduieşti să găseşti lucruri
care să-ţi distragă atenţia. Să obosesti făcând orice altceva ca să
nu trebuiască să înfrunţi pagina albă.
Îi zâmbi unuia dintre băieţi.
-Sau ecranul alb... Aşa că, dacă nu aţi terminat sau dacă
nici nu v-aţi apucat, vă înţeleg. Serios. Dar vă im plor... începeţi
acum. Încuiaţi-vă într-o încăpere,izolaţi-vă de restul lumii.
Închideţi internetul, baricadaţi uşa. Scrieţi ca şi cum viaţa voastră
ar depinde de asta. Scrieţi ca şi cum viitorul vostru ar depinde
de asta. Pentru că puteţi singuri de lucrul ăsta...
Îşi mută privirea spre un alt student favorit de-al ei,ii zâmbi, ap
oi continuă:
-…Şi anume că, dacă aveţi de gând să vă înscrieţi la cursul
meu pentru avansaţi de semestrul viitor, n-o să puteţi face asta
fără să luaţi măcar un nouă la curs. Nota pe care o primiţi pentru
această povestire înseamnă jumătate din medie. Cursul ăsta e
RAINBOW ROWELL

pentru scriitori. Pentru cei care sunt dispuşi să îşi lase deoparte
fricile şi să treacă peste toate lucrurile care i-ar putea distrage.
Îmi sunteţi cu toţii dragi, serios, dar dacă aveţi de gând să
vă pierdeţi timpul, trebuie să ştiţi că eu nu vreau să mi-1 irosesc pe
al meu.
Se opri lângă banca lui Nick şi îi zâmbi.
-Bine? făcu profesoara uitându-se doar la el.
Nick încuviinţă din cap. Cath îşi coborî privirea.

Nu-şi spălase aşternuturile, dar nu se mai simţea mirosul


lui Levi în Ele.
Cath îşi afundă nasul în pernă, cu un gest care voia să
spună că nu face nimic special, deşi nu era nimeni în camera
care s-o vadă şi s-o judece.
Faţa ei de pernă mirosea & faţă de pernă murdară. Şi un
pic a Tostitosl.
Cath îşi închise ochii şi şi-l imagină pe Levi întins lângă ea, cu
picioarele lui lungi atingându-le pe ale ei. Îşi aminti tonul ei
răguşit din seara aceea şi felul în care băiatul îşi pusese braţul în
jurul ei, ca şi cum voia să o susţină, ca şi cum voia să facă în aşa fel în
cât totul să fie uşor pentru ea.
Îşi amintea cămaşa lui de Hanel. Şi buzele lui roz, pline
de dorinţă. Şi faptul că ea nu apucase să se joace cu părul lui de
pe ceafă suficient.
Şi acum plângea, iar nasul îi curgea. Şi-l şterse pe pernă
pentru că, oricum, ce mai conta?

____________
1
Mamă de tortilla.
Fangirl

Simon a alergat cât de repede a putut. Chiar mai repede .


A aruncat vrăji asupra tălpilor şi picioarelor sale, a aruncat vrăji
asupra crengilor şi pietrelor din drumul lui.
Probabil că deja întârziase prea mult. La început, aşa a
crezut, când a văzut-o pe Agatha zăcând pe jos, în pădure...
Dar ea tremura. Poate că Agatha era înfrîcoşată, dar măcar era
întreagă.
Baz ingenunchea aplecându-se deasupra ei, tremurând şi
el la fel de tare. Părulîi atârna pe faţă, ceea ce, în mod normal,
l-ar fi deranjat, iar pielea lui palidă strălucea ciudat în lumina
lunii, de parcă ar A fost sidef. Pentru o clipă, Simon s-a întrebat
de ce nu aîncercat Agatha să scape. Dar probabil că era
hipnotizată, s-a gândit el. Vampirii puteau face asta, nu?
-Pleacă! a şuierat Baz.
-Baz... a spus Simon, întinzând o mână spre ei.
-Nu te uita la mine.
Simon nu a mai căutat ochii lui Baz, dar nici nu şi-a ferit
privirea.
-Nu mi-e teamă de tine, a zis Simon.
-Ar trebui să-ţi tie. As putea să vă omor pe amândoi. Pe
ea prima, apoi pe tine, într-o clipită. Sunt atât de rapid, Simon...
Vocea i s-a frânt după ce a rostit aceste cuvinte.
-Ştiu...
-Şi atât de puternic...
Ştiu.
RAINBOW ROWELL

-Şi atât de însetat…


Vocea lui Simon era aproape o şoaptă atunci când a spus din
nou:
-Ştiu.
Umerii lui Baz tremurau. Agatha a început să se ridice. Îşi
revenea. Simon a privit-o îngrijorat şi a clătinat din cap.
A făcut încă un pas spre ei. Era aproape acum. Dacă Baz ar
fi întins mâna, l-ar fi putut prinde.
-Nu ml-e frică de tine, Baz.
-De ce „a?a suspinat acesta.
Era geamătul unui animal. All unui animal rănit.
-Pentru că te cunosc. Ş.! ştiu că nu mi-ai face niciun rău.
Simon Şi-a întins mâna Şi a dat cu blândeţe la o parte din ochii
Baz şuviţele rebele de părunegrug.
Simtind atingerea, Baz şi-a ridicat privirea; coltii îi ieşiră
în afară, strălucind amenintător.
-Eşti atât de puternic, Baz.
Baz s-a întins spre el, prinzându-l pe Simon de mijloc,
lipindu-si faţa de abdomenul lui.
Agatha s-a strecurat pe lângă ei şi a luat-o la fugă spre
fortămată. Simon îl susţinea pe Baz de ceafă; s-a aplecat,
acoperindu-l cu trupul său, ca şi cum l-ar Fi protejat.
- Ştiu, a spus Simon. Ştiu totul.

(Fragment din Nu renunţa, Simon,


publicat în februarie 2011 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath)
Fangirl

OPTSPREZECE

- Acum îţi petreci timpul pe aici ?


Nick împinse căruciorul (m1 Spre masa la care stătea aici ?
Încerc să scriu, spuse Cath , închizându-şi laptopul înainte
ca Nick să apuce să se u1te la ecran.
-Lucrezi la proiectul final? o întrebă el aşezându-se pe
un scaun, lângă ea, şi încercând să-i deschidă laptopul.
Cath îşi puse braţul peste aparat.
-Te-ai hotărât încotro orientezi povestirea?
-Da, zise Cath. În mai multe directii.
Nick se încruntă o secundă, apoi clătină din cap.
Nu îmi fac griji pentru tine. Tu poţi să scrii zece mii de
cuvinte şi în somn.
Chiar putea. Scrisese zece mii de cuvinte pentru
Nu Renunţa într-o singură noapte. Dar a doua zi chiar o duruseră
încheieturile mâinilor…
-Dar tu? îl întrebă ea. Ai terminat?
-Apropo pai .Păi .., am o idee îi zâmbi el
Era unul dintre acele surasuri din cauza carora ea crezuse că
flirta .
“Zâmbetele sunt derutante “ . Se gândi ea . “ De asta nu
zambesc eu . “
Cred că o să predau povestea mea de anti-dragoste , zise el
ridicând din sprâncene , iar buzele i se subțiară într-o grimasă .
Cath simţi că rămăsese cu gura deschisă de uimire şi o închise.
-Povestea? Adică... Povestea la care am lucrat împreună?
RAINBOW ROWELL

- Da, zise Nick cu entuziasm, ridicând din nou din


sprâncene. Adică, la început m-am gândit că e prea neseriosă.
O povestire ar trebui să trateze o temă. Dar, cum zici tu mereu,
este despre doi oameni care se îndrăgostesc...Ce poate fi mai
important? Şi noi am întors-o pe toate părţile, aşa că cred că e gata.
O înghionti pe Cath cu cotul şi îşi trecu limba peste dinţii
din faţă. O privea fix în ochi.
-Deci ce crezi? E o idee bună, nu?
Cath îşi închise din nou gura căscată a uimire.
-E... Doar că...
Se uită în jos, spre masă, unde se afla de obicei caietul în
care scriau.
-Am lucrat la asta împreună.
-Cath… zise el, parcă dezamăgit de ea. Ce vrei să spui?
-Păi, îi tot spui „povestea ta“.
-Tu i-ai zis aşa, o întrerupse el. Mereu spuneai că te simţi
mai degrabă ca un redactor decât ca un scriitor implicat.
-Te tachinam.
-Mă tachinezi şi acum? Pentru că nu-mi dau seama.
Cath îi examină scurt chipul. Părea nerăbdător. Şi dezamăgit.
Ca şi cum Cath l-ar fi dezamăgit.
-Putem să fim un pic sinceri? o întrebă Nick, dar nu aşteptă
răspunsul ei. Povestea este a fost ideea mea. Eu am început-o. Eu
sunt singurul care lucrează la ea in afara bibliotecii. Apreciez tot
ajutorul pe care mi l-ai oferit... Eşti o editoare genială şi ai
mult-mult potenţial. Dar chiar crezi că povestea asta e a ta?
-Nu. Bineînţeles că nu.
Îşi auzea vocea devenind din ce în ce mai subţire, ca un suspin.
Fangirl

-Dar o scriam împreună. Ca Lennon şi McCartney …


-John Lennon şi Paul McCartney au declarat în repetate
rânduri că şi-au scris cântecele separat, arătându-şi-le apoi
unul altuia. Chiar crezi că John Lennon a scris ju. mătate din
Yesterday? Sau că Paul McCartney a compus Revolution? Nu
fi naivă.
Cath îşi încleştă pumnii în poală.
-Uite, îi zâmbi Nick cu efort, chiar apreciez tot ce ai făcut.
Tu mă înţelegi cu adevărat, ca artist, aşa cum ni. meni nu m-a
înţeles până acum. Eşti confidenta mea. Şi vreau să continuăm să
ne arătăm unul altuia ce scriem. Nu vreau să ajung să mă gândesc
că, dacă îţi fac o sugestie, aceasta, de fapt, îmi aparţine. Sau
viceversa.
-Asta nu e... începu ea clătinând din cap.
Dar nu ştia ce să adauge, aşa că îşi trase laptopul,
înfăşurând cablul în jurul lui. Cablul primit cadou de la Abel.
(Chiar că fusese un cadou bun.)
-Cath nu face asta. Mă sperii. Chiar te-ai supărat din cauza
asta? Chiar crezi că fur de la tine?
Ea clătină din cap din nou. Şi îşi puse laptopul în geantă.
-Te-ai supărat? întrebă el.
-Nu, şopti ea; erau totuşi într-o bibliotecă. Doar că...
Doar că.
-Credeam că o să te bucuri pentru mine. Numai tu ştii cât
de mult am lucrat la asta. Ştii cât de mult m-am implicat.
-Ştiu.
Partea asta era adevărată. Nick fusese preocupat de povestire,
Cath, nu. Ea era interesată de felul în care se înfiripă scrisul.
De această prezenţă magică ce lua fiinţă între ei. S-ar fi întâlnit
RAINBOW ROWELL

cu Nick la bibliotecă şi ca să scrie ferpare. Sau texte pentru etichete


de şampon.
Doar că... începu ea. Trebuie să lucrez la povestirea mea acum.
Aproape că am intrat în săptămâna examenelor.
-Nu poţi să lucrezi aici?
-Nu vreau să te chinui cu zgomotul tastaturii, murmură ea.
-Vrei să ne mai întâlnim o dată înainte să predăm lucrările,
ca să ni le corectăm?
-Sigur, spuse ea, fără nici cea mai mică intenţie de a face
asta.
Cath aşteptă până ajunse la scări şi abia atunci o luă la fugă
şi alergă tot drumul până la cămin, singură, printre copaci, prin beznă.

Miercuri după-amiază, după examenul de la biologie,


Cath se aşeză în faţa computerului. Nu avea de gând să mai
plece din cameră sau să intre pe internet până nu-şi termina
povestirea pentru cursul de creaţie literară.
Îşi propusese să nu se oprească din tastat până nu încheia o
primă variantă a povestirii. Chiar dacă asta însemna să formuleze
lucruri precum: „Nu ştiu ce naiba scriu acum, bla, bla, bla. “
Încă nu se hotărâse care să fie intriga şi personajele... Îşi
petrecu o oră scriind un dialog între un bărbat şi soţia lui. Apoi îşi
dădu seama că nu existau momentele subiectului. Bărbatul şi soţia lui
se certau în legătură cu varza de Bruxelles, iar varza de Bruxelles nu
era o metaforă pentru cine ştie ce lucru mai profund.
Apoi a început o povestire despre despărţirea unui cuplu, scrisă
din perspectiva căţelului celor doi.
Fangirl

După care începu o povestire în care un câine distruge în


mod intenţionat căsnicia stăpânilor lui. Apoi se opri, Pentru că nu o
interesau chiar atât de tare căţeii. Şi nici oamenii căsătoriţi.
Se gândi să scrie tot ce-şi amintea din povestirea de
aniti-dragoste a lui Nick. Asta sigur i-ar f1 captat atenţia
Profesoarei Piper.
Se gândi să ia una dintre povestirile ei despre Simon şi Baz şi
să le schimbe pur şi simplu numele. (Probabil că ar fi reuşit să
scape uşor aşa, dacă profesoara Piper n-arlî fost cu ochii pe ea.)
Se gândi că putea să ia o povestire despre Simon şi Bag şi să
schimbe toate detaliile fizice. Simon e avocat, iar Baz spion. Simon e
poliţist, iar Baz are propria brutărie. Lui Simon îi place varza de
Bruxelles, iar Baz e un câine.
Cath îşi dorea cu disperare să evadeze puţin pe internet Atât
cât să-şi verifice adresa de e-mail. Dar nu îşi dădu Voie să deschidă
nici măcar o fereastră a browserului, nici măcar ca să verifice cum
se scrie Bruxelles.
În schimb, se ridică de la birou şi se duse la baie. Se plimbă
încet pe hol, căutând orice prilej de distragere. Dar nu întâlni pe
nimeni care să încerce să fie prietenos. Cath se întoarse în cameră
şi se întinse pe pat. Stătuse trează până târziu cu o noapte înainte,
ca să înveţe pentru examenul la biologie, aşa că acum i se închideau
ochii.
Aproape că era o schimbare binevenită în gândurile si
să se frământe din pricina lui Nick, nu a lui Levi. Oare chiar îi
plăcuse de el? (De Nick, adică. De Levi îi plăcuse cu siguranţă.) Sau
fusese vorba doar despre calităţile lui? Inteligenţa, talentul,
frumuseţea. Era arătos ca un soldat din Primul Război Mondial.
Acum, cum sehgândea la Nick, cum o năpădea ruşinea .
Fusese păcălită. Înşelată. Oare Nick plănuise încă de la început
să fure povestirea? Sau era doar disperat? Cum era şi Cath acum. ..
RAINBOW ROWELL

Nick şi povestirea lui idioată.


Chiar era povestirea lui. N-avea nicio legătură cu ceva
scris de Oath pe cont propriu. Protagonistă proastă şi ciudată.
Protagonist prost şi snob. Fără dragoni.
Povestirea era a lui Nick. Doar că o păcălise pe Cath să
contribuie la scrierea ei. Dacă întâlnise vreodată un narator
necreditabil, Nick era acela.
Cath voia acum să lucreze la propria ei povestire, nu la cea
pentru curs. Nu renunţa.
Nu renunţa era povestirea lui Cath. Mii de oameni a citeau. Mii
de oameni aşteptau ca ea să o încheie.
Cât despre povestirea pe care o avea de scris pentru
curs... Numai unei singure persoane îi păsa dacă o va termina sau
nu. Şi persoana respectivă nici măcar nu era Cath.
Adormi încălţată, întinsă pe burtă.
Când se trezi era întuneric, iar asta nu-i plăcu. Era derutant
să te culci pe lumină şi să te trezeşti în întuneric, în loc să se
întâmple invers. O durea capul, iar pe pernă era o pată de salivă.
Asta i se întâmpla numai când dormea în timpul zilei.
Cath se ridică din pat, simţindu-se îngrozitor, şi îşi dădu seama
că îi suna telefonul. Nu recunoscu numărul.
-Alo?
-Cather?
Era o voce de bărbat. O voce blândă.
-Da, cu cine vorbesc?
-Bună, Cather, sunt Kelly. De la serviciul tatălui tău.
Kelly era directorul de creaţie, şeful tatălui ei. Tipul cu
ursul panda. „Tâmpitul de Kelly“, cum îi zicea tatăl lui Cath.
Fangirl

De exemplu: „Tâmpitul de Kelly ne pune să o luăm de la capăt


cu campania pentru Kilpatrick.“ Sau: „Şi apoi, tâmpitului de
Kelly i-a intrat în cap ideea că robotul ar trebui să danseze.“
Datorită lui Kelly tatăl ei încă avea un serviciu. De fiecare
dată când Kelly se muta la altă agenţie de publicitate, Îl convingea
şi pe tatăl lui Cath să vină cu el.
Kelly punea comportamentul neobişnuit al tatălui ei pe
seama „minţii lui creative“.
-Tatăl vostru e un geniu, le spusese el odată gemenelor,
la o petrecere de Crăciun. Creierul lui a fost proiectat Special
pentru a face reclame. Este un instrument de înaltă precizie.
Vocea lui Kelly avea o tonalitate blândă şi ceva enervant de
insistent în ea, de parcă omul ar fi încercat să te convingă de
ceva anume sau să cumperi cine ştie ce de fiecare dată când
deschidea gura.
-Fetelor, aţi încercat cocktailul de creveţi de aici? Cocktailul
de creveţi este incredibil.
Vocea moale şi persuasivă a lui Kelly îi provocă fetei un
fior neplăcut de-a lungul şirei spinării.
-Bună.
-Bună, Cather. Scuze că te sun când eşti la şcoală. Eşti în
sesiune, nu? Connor al meu mi-a spus că e sesiunea.
-Mda.
-Uite, am luat numărul din telefonul tatălui tăuşi voiam
să-ţi spun că el e bine, o să se facă bine. Doar că îşi petrece
noaptea asta şi, probabil, încă o zi, două, aici, la spital. La Spitalul
„St. Richard“. ..
-Ce s-a întâmplat?
RAINBOW ROWELL

-Nu s-a întâmplat nimic, e în regulă. Vorbesc serios. Trebuie


doar să-şi regăsească echilibrul.
-De ce? Adică, ce s-a întâmplat? De ce l-ai dus acolo? Tu
l-ai dus acolo?
-Da, eu. L-am adus aici personal. Nu că s-ar fi petre cut
ceva. Se lăsase coplesit de muncă, ceea ce ni se întâm' plă tuturor.
Uneori, e foarte greu să nu te laşi eopleşit..Dar tatăl tău nu mai
voia să plece de la birou. Trecuseră deja câteva zile de când
nu-l mai părăsise.
„Câte zile?“ se întrebă Cath. Şi care mâncase ceva în timpul
ăsta? Se dusese la toaletă? Îşi pusese biroul în uşă ca sa blocheze?
Aruncase teancul-i de foi cu idei de reclame pe fereastra de
la etajul al şaptelea al clădirii? Ieşise pe 1101 şi uriase: „Sunteţi cu
toţii nişte impotenti! Cu toţii! Mai ales tu, Kelly, tâmpitule,
mercenari fără creier! “ Fuseseră nevoiţi să-l ia pe sus de acolo?
În timpul zilei? Cu toţi angajaţii de faţă?
-Este internat la St. Richard? întrebă ea.
-Da, tocmai se ocupă de el acum. Îl ajută să adoarmă. Cred
că un somn bun e exact ce-i trebuie.
-Vin. Spuneţi-i că Vin. Şi-a provocat vreo rană?
-Nu, Cather. Nu e rănit. Doarme. Cred că o să fie bine. Au fost
câteva luni mai grele pentru el, atâta tot.
Luni.
-Vin, da?
-Bine, spuse Kelly. Eu cred că o să plec spre casă în curând.
Dar ăsta e numărul meu de mobil. Să mă suni dacă ai nevoie de
ceva, da?
-Mulţumesc.
Fangirl

-Vorbesc serios. Orice ai nevoie. Ştii ce mult ţin la tatăl tău.


Este talismanul meu norocos. Aş face orice pentru el.
-Mulţumesc.
Încheie apelul înainte s-o facă Kelly. Nu mai suporta să-l audă.
O sună imediat pe Wren. Aceasta îi răspunse cu o voce
surprinsă. Cath trecu direct la subiect:
-Tata e internat la St. Richard.
-Ce? De ce?
-A avut o criză la serviciu.
-E bine?
-Nu ştiu. Kelly a zis că nu mai voia să părăsească biroul,
-Tâmpitul de Kelly? oftă Wren.
-Mda.
-Tata o să intre în pământ de ruşine...
- Ştiu, spuse Cath. Plec la el imediat ce găsesc pe cineva
care să mă ducă.
-Ti-a spus Kelly să te duci?
-Cum adică?
-Adică suntem în sesiune şi ştii că, probabil, în mm mentul
ăsta, tata e sedat şi nu ştie de el. Putem să sunăm mâine
să întrebăm cum se simte.
-Wren, tata e în spital.
-St. Richard nu e chiar un spital.
-Nu crezi că ar trebui să mergem?
RAINBOW ROWELL

-Cred că ar trebui să terminăm cu examenele, făcu Wren.


Până ieşim noi din sesiune, el o să-şi revină din sedare şi noi
o să fim acolo, lângă el.
-Eu mă duc. O s-o întreb pe bunica dacă poate să mă ia.
-Bunica e la Chicago.
-Ah. Da.
-Dacă vrei neapărat să faci asta, sunt sigură că mama te-ar
duce. Dacă e aşa de important pentru tine…
-Nu. Faci mişto de mine?
-Bine. Treaba ta. Mă suni când ajungi la spital?
Cath ar fi vrut să spună ceva răutăcios, de genul: „Nu,
n-aş vrea să te deranjez în timp ce înveţi pentru sesiune.“
Dar, în loc de asta, zise da. O sună apoi pe Reagan. Ea avea
maşină, ea ar fi înţeles situaţia...
Reagan nu răspundea.
Cath se târî în pat şi plânse câteva minute.
Din cauza tatălui ei. Din cauza umilinţei prin care tre cuse
şi din cauza slăbiciunii lui. Şi din cauza ei înseşi... Pentru că nu
fusese lângă tatăl ei, ca să prevină totul. Şi pentru că nici măcar
ceva atât de nasol nu putea să le unească pe ea şi pe sora ei. De ce
era Wren atât de calmă? Doar pentru că se mai întâmplase şi altă
dată nu însemna că acum nu era ceva grav. Nu însemna că
tatăl lor nu avea nevoie de ele. După aceea, Plânse pentru că regreta
că nu …își facuse mai mulţi prieteni cu maşină...
-Cath ?
Apoi îl sună pe Levi . Ăăă , ce mai faci ? “.
- Bine. Sunt... la serviciu.
Fangirl

-Tu răspunzi de obicei la telefon când eşti la serviciu?


-Nu.
- Ah. Păi, ăăă, mai încolo, când termini, crezi că ai putea
să mă duci cu maşina până la Omaha? Ştiu că e cam mare
deranjul, dar o să Plătesc benzina. Doar că am un fel de urgenţă
în familie.
-Vin să te iau acum. Într-un sfert de oră.
-Nu. Levi, pot să mai aştept dacă eşti la serviciu.
-Ai o urgenţă în familie?
-Da... spuse ea încet.
-Ne vedem într-un sfert de oră.
RAINBOW ROWELL

Nu exista niciun risc ca Snow să-l vadă aici, la balcon. Snow


era prea ocupatîncercând să-şi înveţe paşii pentru bal. Prea
ocupat călcând-o pe Agatha pe botinele ei de mătase. Ea arăta
impecabil astăzi, cu părul său auriu, luminos, cu tenul ei
rozaliu. „Fata asta e opacă“, s-a gândit Baz. „Ca laptele. Ca sticla
sablată.“
Simon a făcut un pas greşit în faţă, iar ea s-a dezechilibrat. El a
prins-o,înconiurându-i talia cu braţele lui puternice.
„Nu-i aşa că strălucesc împreună? Nu-i aşa că răspândesc în
jur toate nuanţele posibile de alb şi auriu?“
-N-o să renunţe niciodată la ea, sper că ştii asta.
Baz a fost tentat să se întoarcă brusc în direcţia vocii, dar
s-a oprit la timp. Nu a întors nici măcar capul.
-Bună, Penelope.
-Îţi pierzi timpul, a spus ea; la naiba, din voce chiar părea
obosită. Simon crede că Agatha este destinul lui. N-are încotro.
-Ştiu, a zis Baz, retrăgându-se în umbra balconului. Nici
eu n-am încotro.
(Fragment din Tyrannus Basilton, fiul de smoală,
publicat în decembrie 2009 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath şi Wrenegade)
Fangirl

NOUASPREZECE

Levi nu puse întrebări, iar Cath nu simţi nevoia să-i dea


explicaţii.
Îi spuse că tatăl ei e în spital, dar nu ii spuse de ce. Îi
mulţumi în repetate rânduri. Îi puse o bancnotă de douăzeci
de dolari în scrumieră şi îi spuse că o să-i mai dea, imediat ce o să
aibă bani gheaţă.
Cath încerca să nu-l privească pentru că, de fiecare dată
când o făcea, şi-l imagina sărutându-se cu cineva fie cu ea, fie
cu cealaltă fată. Şi ambele amintiri erau la fel de dureroase.
Se aşteptase ca Levi să-şi intre în rol, bombardând-o cu
întrebări şi cu tot felul de comentarii fermecătoare, dar el o lăsă în
pace. După aproximativ cincisprezece minute, Levi o întrebă dacă
putea să asculte una dintre înregistrările cursurilor lui. Avea un
examen important a doua zi.
-Sigur că da.
Levi îşi puse reportofonul pe bord. În următoarele patruzeci
de minute, ascultară vocea gravă a unui profesor vorbind
despre dezvoltarea durabilă în zootehnie.
Odată ajunşi în oraş, Cath îi dădu indicaţii lui Levi; el
fusese la Omaha doar de câteva ori. Când intrară în parcarea
spitalului, Cath fu convinsă că Levi va observa semnul pe care
scria: „Centrul «St. Richard» pentru Sănătate Mintală şi
Comportamentală. “
-Poţi să mă laşi aici. Îţi sunt foarte recunoscătoare că m-ai adus.
Levi opri înregistrarea prelegerii de ingineria şi ecologia
mediului.
RAINBOW ROWELL

- M-aş simţi mai bine dacă te-aş conduce înăuntru.


Cath nu protestă. Când intrară în clădire, ea o luă înainte şi
se îndreptă spre recepţie. Era doar pe jumătate conştientă de
faptulcă Levi se aşezase pe un scaun undeva, în spate.
Tipul de la recepţie nu părea să fie de niciun ajutor.
-Avery, spuse el. Avery... Arthur.
Plesni din limbă.
-Nu pare să aibă voie să primească vizitatori.
Ar putea ea vorbi cu un doctor? Sau cu o asistentă
medicală? Tipul nu ştia sigur. Tatăl ei era treaz? Bărbatul de la
recepţie nu avea voie să-i răspundă la întrebarea asta, din cauza
legislaţiei federale privitoare la confidenţialitate şi aşa mai departe.
-Păi, eu o să mă aşez acolo, spuse Cath. Ce ziceţi, poate
transmiteti mai departe că sunt aici şi că aş vrea să-l văd pe tata.
Tipul care era masiv, părând, mai degrabă, un infirmier
musculos, decât un receptioner sau un asistent medical ii spuse
lui Cath că n-avea decât să aştepte cât voia. Se întreba dacă
individul fusese aici la internarea tatălui ei. Oare trebuise să fie
imobilizat? Oare ţipase? Scuipase? Cath ar f1 vrut ca toţi cei de
aici, începând cu tipul musculos, să ştie că tatăl ei era un om,
nu doar un om nebun. Să ştie că existau persoane care ţineau la el,
care şi-ar da seama dacă el a fost bruscat sau dacă i s-au administrat
medicamente nepotrivite.
Cath se trânti pe un scaun unde să poată fi văzută de
receptionerul care nu ştia să-şi facă meseria. După zece minute de
tăcere, Levi spuse:
-Ghinion?
-Ghinion, ca de obicei.
Cath se uită spre el, dar nu-şi ridică privirea spre Chipul lui.
Fangirl

-Uite, cred că o să cam am de aşteptat. Mai bine te-ai întoarce.


Levi se aplecă în faţă, sprijinindu-se cu coatele pe ganunchi
şi frecându-şi ceafa ca şi cum se gândea la ce-i spui sese ea.
-Nu te las singură în sala de aşteptare a unui spital, zise el
într-un final. .
-Dar acum n-am altceva de făcut decât să aştept. Asta e locul
perfect.
Levi ridică din umeri şi se rezemă de spătarul scaunului,
frecându-şi în continuare ceafa.
-Mai bine stau cu tine. Poate ai nevoie mai târziu de cineva
care să te ducă cu maşina.
-Bine.
Apoi se strădui să adauge:
-Mulţumesc… Să ştii că no să devină o obişnuinţă. Promit
să nu te sun şi data viitoare când vreo rudă de-a mea o să se îmbete
sau o să o ia razna.
Levi îşi scoase geaca verde şi o puse pe scaunul de lângă el.
Purta un pulover negru şi blugi negri. Ținea în mână reportofonul
lui digital. Şi-l puse în buzunar.
-Mă întreb dacă au cafea pe aici, spuse el.
Acesta nu era un spital obişnuit. Doar sala de aşteptare
era deschisă publicului, iar această încăpere era mai de grabă
un coridor cu scaune. Nu exista niciun televizor, fixat sus,
într-un colţ, dat pe Fox News.
Levi se ridică şi se îndreptă relaxat spre fereastra ghişeului
receptionerului. Se aplecă şi se sprijini de blat, începând să facă
conversaţie.
Cath simţi că o cuprinde un val de iritare şi îşi scoase telefonul
ca să îi scrie lui Wren: „la st. richard, aşteptând să intru la tata.
RAINBOW ROWELL

“ Se gândi s-o sune pe bunica lor, dar se mănânce. Mama ei obişnuia


să-i spună să nu-şi mai bată joc de mâncare. Tatăl si nu-i zicea
nimic; la masă, el avea obiceiuri şi mai rele.
-Să ştii că poţi, spuse Levi, desfăcându-şi şi el sandviciul.
-Pot să ce?
-Poţi să mă suni data viitoare când cineva o ia razna sau e
arestat... M-am bucurat că m-ai sunat în seara asta. Credeam că
eşti supărată pe mine.
Cath turti încă o bucată de sandvici. Mustarul ieşi pe mărginea
ei.
-Pe tine te sună toţi când au nevoie de ajutor?
-Mă întrebi dacă sunt Superman?
Cath simţi zâmbetul din vocea lui.
-Ştii ce vreau să zic. Pe tine te sună toţi prietenii când au
nevoie de ajutor? Pentru că ei ştiu că nu-i refuzi?
-Nu ştiu… Mă sună toţi când au nevoie de ajutor la mutat.
Pentru că am camionetă, cred.
-Când te-am sunat în seara asta, continuă ea privind în
pământ, ştiam că o să accepti să mă duci cu maşina.
Dacă aveai cum.
-Bine. Ai avut dreptate.
-Cred că te cam exploatez.
-Nu ai cum să mă exploatezi dacă nu sunt şi eu de acord,
spuse el râzând.
Cath sorbi din cafea. Nu semăna deloc cu latte-ul cu aromă
de turtă dulce.
-Eşti îngrijorată din pricina tatălui tău?
Fangirl

-Da. Şi nu. Adică...


Îi aruncă lui Levi o privire rapidă, apoi adăugă:
-Nu e prima dată. Se mai întâmplă... De obicei, nu a atât
de grav. De obicei, suntem cu el.
Levi îşi ţinea sandviciul de un colţ şi muşca din el .
-Eşti prea îngrijorată din pricina tatălui tău ca să vorbim
despre motivul pentru care eşti supărată pe mine? o întrebă el cu
gura plină.
-Nu contează, murmură ea.
-Pentru mine contează, zise el şi înghiţi. Pleci din cameră de
fiecare dată când intru eu.
Cath nu spuse nimic, aşa că Levi continuă:
-E din cauza a ce s-a întâmplat?
Ea nu ştia cum să răspundă la întrebarea asta. Şi nici nu
voia să o facă. Se uită în sus, la peretele din faţa ei, spre locul unde ar
fi trebuit să fie televizorul, dacă spitalul ăsta n-ar fi fost altceva decât
o închisoare.
Îl simţi pe Levi aplecându-se spre ea.
-Pentru că îmi pare rău. Nu am vrut să îţi creez niciun
disconfort.
Cath îşi strânse baza nasului între degete, dorindu-şi să fi ştiut
unde sunt glandele lacrimale, ca să le preseze la timp.
-Îţi pare rău?
-Îmi pare rău că te-am supărat. Cred că am citit greşit semnalele
pe care mi le transmiteai şi îmi pare rău pentru asta.
Creierul lui Cath se muncea să găsească o răutate despre relaţia
lui Levi cu cititul pe care să o spună.
RAINBOW ROWELL

-Nu le-ai citit greşit, zise ea scuturând din cap; pentru o clipă,
furia lui Cath fu mai puternică decât senzaţia că era jalnică. Am
venit la petrecerea ta.
-La ce petrecere?
Se întoarse să îl privească, deşi începuse să plângă, iar
ochelarii i se abureau. Plus că ea nu se mai pieptănase din dimineaţa
zilei trecute.
-Petrecerea. De la tine acasă. În seara aia de joi. Am Venit
cu Reagan.
-Şi eu de ce nu te-am văzut?
-Erai în bucătărie... Erai ocupat.
Lui Levi îi dispăru zâmbetul de pe buze şi se rezemg încet
de spătarul scaunului. Cath îşi puse sandviciul pg scaunul de lângă
ea şi îşi încleştă pumnii în poală.
-Of, Cath... Îmi pare rău.
-Nu-ţi cere scuze. Păreaţi amândoi foarte fericiţi în momentul
ăla.
-Nu m-ai anunţat că vii.
Cath se uită la el.
-Deci, dacă ai fi ştiut că Vin, nu te-ai mai fi dat la altă tipă
atunci, în bucătărie?
Pentru prima dată, Levi rămase fără cuvinte. Îşi puse şi el
sandviciul jos şi îşi trecu ambele mâini prin părul blond şi fm. Părul
lui era mai moale decât al lui Cath. Borangic. Puf de păpădii în care
ai suflat.
-Cath... Îmi pare atât de rău.
Fangirl

Ea nu ştia pentru ce îşi cerea el scuze. Levi se uita în sus spre


ea, cu fruntea plecată, ca şi cum îi părea cu adevărat rău... Şi ca
şi cum îi părea rău de ea.
-A fost doar un sărut, zise el strângându-şi fruntea în palmă.
-Care dintre ele? îl întrebă ea.
Levi îşi duse mâinile la ceafă, iar bretonul îi căzu în ochi.
-Ambele.
Cath inspiră adânc, încă tremurând de plâns, apoi expiră pe nas.
-În regulă. Asta e… hm… bine de ştiut.
-Nu credeam că...
-Levi, îl întrerupse ea, privindu-l fix în ochi şi încerpând să
pară hotărâtă, în ciuda lacrimilor. Nu pot să-ți mulţumesc
îndeajuns pentru că m-ai adus aici. Dar nu ştiu cum să-ţi spun
asta mai convingător: aş vrea să pleci acum, u nu mă sărut aşa, cu
oricine. Un sărut… nu e doar un sarut pentru mine. De asta te-am
evitat. De asta aş prefera să te evit şi acum. Înţelegi?
-Cath...
Se auzi uşa şi o asistentă îmbrăcată în uniformă înflorată
intră în sala de aşteptare. Îi zâmbi lui Levi.
-Vreţi să intraţi? Cath se ridică şi îşi luă geanta. Se uită la
Levi şi îi spuse:
-Te rog. Apoi o urmă pe asistentă.

Când se întoarse în sala de aşteptare, Levi plecase.


Cath merse cu un taxi până la biroul tatălui ei, ca să ia maşina
lui de acolo. Era plină de ambalaje de fastfood şi de foi mototolite
cu tot felul de idei schiţate pe ele. Odată ajunsă acasă, spălă vasele
şi îi trimise un mesaj lui Wren. Nu avea chef să o sune. Nu voia să fie
RAINBOW ROWELL

nevoită să spună: „Hei, ai avut dreptate. E sedat şi probabil că n-o să


se trezească în următoarele câteva zile, aşa că n-are rost să vii şi tu
acasă... Doar dacă nu cumva te gândeşti că va trece singur prin
perioada asta grea. Dar n-o să fie singur, pentru că eu o să fiu aici.“
Tatăl ei nu mai pusese rufe la spălat de ceva vreme.
Treptele spre subsol erau acoperite de haine murdare, ca şi cum în
ultimele săptămâni nu făcuse decât să le arunce acolo.
Cath puse o primă transă de rufe la spălat.
Aruncă la gunoi cutiile cu felii uscate de pizza înăuntru. Pe
oglinda de la baie era scrisă, cu pastă de dinţi, o mezie... Poate că
era o poezie sau poate că erau doar nişte ruvinte aleatorii. Era foarte
frumoasă, aşa că, înainte de a » şterge Cath îi făcu o poză cu telefonul.
Oricare dintre aceste lucruri le-ar fi atenţionat pe Wren si Cath
că ceva nu era în regulă, dacă ele ar fi fost acasă. fetele aveau grijă
de tatăl lor.
Îl găseau stând în maşină, la miezul nopţii, umplând foaie
după foaie cu idei care nu aveau niciun sens, şi îl aduceau înapoi
în casă.
Îl vedeau că sarea peste cină şi ţineau socoteala ceştilor de
cafea băute. Îi simţeau euforia din voce.
Şi încercau să îl tempereze.
De obicei, funcţiona. Faptul că le vedea speriate îl îngrozea
pe tatăl lor Se ducea 1n pat şi dormea câte cinciSprezece ore. Îşi
făcea programare la psiholog. Încerca din nou să ia medicamente,
chiar dacă ştiau cu toţii că nu o să se ţină de tratament.
-Când iau pastile, nu mai pot să gândesc, i-a spus el lui Cath
într-o noapte.
Ea avea şaisprezece ani. Coborâse la parter ca să veriflce
uşa de la intrare şi o găsise descuiată. Fără să-şi dea seama, îl
încuiase pe tatăl ei pe afară. Iar el stătuse pe treptele din faţa casei.
Fangirl

A speriat-o de moarte pe Cath atunci când s-a văzut nevoit să sune la


uşă.
-Îţi încetinesc creierul, a zis el, ţinând strâns o cutie portocalie
de pastile. Îţi netezesc circumvoluţiunile... Poate că lucrurile rele
l-au naştere 1n circumvoluţiuni, dar tot de acolo vin şi toate lucrurile
bune… Îţi îmblânzesc mintea ca pe un cal sălbatic care trebuie să
ajungă să se supună comenzilor. Dar eu am nevoie de o minte care
să evadeze, înţelegi? Trebuie să gândesc. Dacă nu pot să gândesc,
atunci cine sunt?
Când dormea suficient era ceva mai bine. La fel, când
mânca ouăle pe care fetele i le pregăteau la micul dejun. Şi
când nu lucra încontinuu trei weekenduri consecutive.
Dacă era uşor maniacal înseamnă că era în regulă. Era fericit ,
productiv şi carismatic. Clienţii îi mâncau din palmă.
Cath şi Wren deveniseră experte în monitorizarea tată lui
lor, depistând semnele care făceau trecerea de la „uşor maniacal“
la „maniacal de-a binelea“. Când charisma făcea loc nebuniei. Când s
clipirea din ochii lui se transforma într-un foc mocnit.
Cath rămase trează până la trei dimineaţa ca să facă curat. Dacă
ea şi Wren ar fi fost acasă, ar fi putut să prevadă criza tatălui lor. Ar fi
putut s-o prevină .

În ziua următoare, Cath îşi luă laptopul cu ea la Spitalui


„ St. Richard“. Îi mai rămăseseră treizeci şi una de ore ca să-şi
scrie povestirea Putea să i-o trimită profesoarei Piper prin
e-mail; asta nu era o problemă.
Wren îi răspunse în sfârşit la mesaj.
„eşti aici? examen la psihologie mâine, da?“
Aveau acelaşi profesor de psihologie, dar erau în grupe diferite.
„o să fiu nevoită să lipsesc“, scrise Cath.
RAINBOW ROWELL

„NU POTI SA FACI ASTA“, veni replica lui Wren.


,,NU ÎL LAS PE TATA SINGUR.“
,,scrie-i un e-mail profesorului, poate te lasă să-ţi amâni
examenul.“
„OK.“
„scrie-i un email. şi vorbesc cu cu e1.“
„OK.“
Cath pur şi simplu nu putu să îi mulţumească. Şi Wren
ar fi trebuit să lipsească de la examenul acela.
Tatăl ei se trezi pe la prânz şi mâncă piure de cartofi cu sos
de roşii. Cath îşi dădu seama că era furios... Furios pentru că se
afla acolo şi pentru că era prea ametit ca să poată scoate la
suprafaţă măcar o părticică din toată mânia lui.
În salon era un televizor, iar Cath găsi pe un canal un
episod din Fetele Gilmore în reluare. Tatăl lor se uita cu ele
la serialul ăsta; îi plăcea de Sookie. Laptopul intra periodic în
stand-by, aşa că, până la urmă, fata îl închise şi se rezemă de
marginea patului ca să se uite la televizor.
-Unde e Wren? o întrebă tatăl ei în timpul unei pauze
publicitare.
-La şcoală.
-Şi n-ar trebui să fii si tu acolo?
-De mâine începe vacanţa de iarnă.
El aprobă din cap. Avea o privire goală şi rece. De fiecare
dată când clipea, părea că n-o să mai fie în stare să-şi deschidă
ochii din nou.
Fangirl

La două după-amiaza, apăru o asistentă să-i dea şi mai


multe medicamente. Apoi veni un doctor care o rugă pe Cath
să aştepte afară, pe hol. După consult, ieşi din salon şi îi zâmbi fetei.
-Suntem pe drumul cel bun, spuse el cu o voce veselă şi
liniştitoare. A trebuit să-l calmăm destul de rapid.
Cath se aşeză lângă patul tatălui ei şi continuă să se uite la
televizor până la sfârşitul programului de vizitare.

Nu mai rămăsese nimic de pus în ordine, iar lui Cath i se facu


urât de una singură prin casă. Încercă să doarmă pe canapea, dar
i se părea prea aproape de lumea de afară şi prea aproape de
camera goală a tatălui ei... Aşa că se duse la ea în cameră şi
se cuibări în propriul pat. Când văzu că nici aşa nu era bine, se
sui în patul lui Wren şi îşi luă şi Laptopul cu ea.
Tatăl lor mai fusese internat de trei ori la Spitalul „St. Richard“.
Prima dată, în acea vară când fusese părăsit de mama fetelor. Ele
o sunaseră pe bunica atunci când tatăl lor nu a mai vrut să se
ridice din pat şi, pentru o perioadă, bunica s-a mutat la ei. Înainte
să plece, le-a umplut congelatorul cu lasagna semipreparată.
A doua oră s-a întâmplat când fetele erau în clasa a şasea.
Tatăl lor stătea aplecat deasupra chiuvetei, râzând şi spunându-le
că nu mai trebuie să meargă la şcoală. Şcoala vieţii era mai utilă,
le-a zis el. Se tăiase în timp ce se bărbierea şi îşi lipise bucăţele
de hârtie igienică, acum pline de sânge, pe bărbie. Cath şi Wren
s-au mutat pentru o vreme la mătuşa Lynn, la Chicago.
A treia oară, fetele erau la liceu. Aveau şaisprezece ani, iar
bunica a venit să stea cu ele, dar abia la o zi după ce tatăl lor a fost
internat. Fetele şi-au petrecut prima noapte în patul lui Wren. Iar
Wren a ţinut-o pe Cath de mână, în timp ce aceasta plângea.
-Sunt ca el, a şoptit Cath atunci.
RAINBOW ROWELL

-Nu eşti, i-a spus Wren.


-Ba da. Sunt nebună ca el. Deja începuse să aibă atacuri
de panică. Se ascundea când era la petreceri. În primele
două săptămâni din clasa a şaptea, întârziase dinadins la ore
pentru că nu suporta mulţimea de pe coridor din timpul pauzelor.
-Probabil că o să se agraveze în câţiva ani. Atunci se
declanşează ca lumea.
-Nu eşti nebună, a liniştit-o Wren.
-Dar dacă sunt?
-Propune-ţi să nu tii.
-Nu merge aşa, a contrazis-o Cath.
-Nimeni nu ştie cu exactitate asta.
-Dacă nici n-o să îmi dau seama că înnebunesc?
-Eu o să-mi dau seama.
Cath a încercat să se oprească din hohotit, dar plânsese atât
de mult, încât starea aceea preluase controlul asupra ei, făcând ca
respiraţia sa să fie întretăiată de oftaturi.
-Dacă încearcă să te acapareze şi să te ia, a spus Wren,
n-o să-ţi dau drumul.
Câteva luni mai târziu, Cath i-a împrumutat lui Simon
replica asta, într-o scenă în care vorbea despre setea de sânge
a lui Baz. Pe vremea aia, Wren încă scrie cu sora ei, iar atunci
când a ajuns la replica respectivă, a pufnit.
-O să-ţi fiu alături dacă devii maniaco-depresivă, i zis Wren.
Dar eşti pe cont propriu dacă te transformi într-un vampir.
-Oricum n-am nevoie de tine.
Fangirl

Tatăl lor deja se întorsese acasă. Era mai bine. Şi , pentru


moment, Cath nu mai simţea că moştenirea ei genetică ar a fost
o capcană gata să o apuce.
-Se pare că ai totuşi nevoie de mine, ia spus Wren. Îmi tot
furi cele mai bune replici.

Cath e gândi să îi scrie lui Wren un mesaj vineri seara ,


înainte să se culce , dar nu știa ce ar fi putut să-i spună .
RAINBOW ROWELL

Monotonul nu era nici pe departe un bărbat, nici vreun


monstru. Era un băiat. .
Simon a păşit mai aproape iar acesta a fost, poate, un lucru
prostesc -, dorind să-i vadă faţa... Simţea puterea Monotonului
biciuind în jur, ca aerul secetos, ca nisipul fierbinte, ca o sfârşeală
dureroasă care îi ajungea până în măduva oaselor.
Monotonul - băiatul - purta blugi decoloraţi şi un tricou urât
şi probabil că lui Simon i-a luat mult prea mult timp înainte să-şi
dea seama că acel copil era chiar el însuşi. El când era mai mic.
-Termină, a strigat Simon. Arată-te, laşule! Arată-te!
Băiatul a râs doar.
(Fragment din capitolul 23
al volumului Simon Snow şi cel de-ai şaptelea stejar,
copyright © 2010, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOUĂZECI

Wren şi tatăl lor veniră acasă în aceeaşi zi. Sâmbătă.


El vorbea deja despre întoarcerea la serviciu, deşi medicatia
nu-i fusese ajustată şi, din cauza asta, ba părea beat, ba aproape
adormit. Cath se întreba dacă avea de gând să se ţină de tratament
pe timpul weekendului.
Poate că ar fi fost în regulă dacă ar fi oprit tratamentul. Ea
şi Wren erau acum acasă şi îi purtau de grijă.
Cu tot ce se întâmplase în ultima vreme, Cath nu mai ştia
sigur dacă ea şi Wren erau certate sau nu. Se hotărî că îşi puteau
vorbi; era mai uşor aşa. Dar asta nu însemna că îşi împărtăşeau
lucruri. Cath încă nu-i spusese lui Wren nimic despre Levi. Nici
despre Nick. Şi nici ea nu ar fi vrut ca Wren să înceapă să-i
povestească ce făcuse cu mama. Era sigură că ele îşi făcuseră
împreună planuri de Crăciun.
La început, Wren a vrut să vorbească doar despre şcoală.
Era mulţumită de cum se descurcase la examene. Şi Cath era?
Şi îşi cumpărase deja manualele pentru semestrul următor. Ce
cursuri îşi alesese Cath? Aveau vreunul comun?
Cath nu prea vorbea, mai mult asculta.
-Crezi că ar trebui să o sunăm pe bunica? o întrebă Wren.
-De ce s-o sunăm?
-Ca să-i spunem de tata.
-Hai mai bine să aşteptăm şi să vedem cum evoluează
Toţi prietenii lor din liceu veniseră acasă de Crăciun. Wren
tot încerca să o facă pe Cath să iasă în oraş.
-Du-te tu, îi răspundea Cath. Eu rămân cu tata.
RAINBOW ROWELL

Nu pot să mă duc fără tine. Ar fi ciudat.


Prietenilor din liceu li s-ar fi părut ciudat s-o vadă pe Wren
fără Cath. Prietenilor de la facultate 1i s-ar fi părut ciudat dacă
le-ar fi văzut apărând undeva împreună.
-Cineva ar trebui să rămână cu tata, zise Cath.
-Du-te, Cath, o îndemnă tatăl lor, după câteva zile în care
scena se tot repetase. Nu o să fac nicio criză acum când stau pe
canapea şi mă uit la Iron Chef1.
Uneori, Cath mergea.
Uneori, rămânea acasă şi o aştepta pe Wren.
Uneori, Wren nu se mai întorcea toată noaptea acasă.
-Nu vreau să mă vezi beată moartă, îi explicase Wren, când
apăruse pe-acasă într-o dimineaţă. Mă faci să mă simt penibil.
-Oh, eu te fac pe tine să te simţi penibil, spusese Cath.
Asta e tare de tot.
Tatăl lor s-a intors la serviciu după o săptămână. Săptămâna
următoare a început să facă jogging inainte de programul de
muncă şi aşa şi-a dat Cath seama că el nu-şi mai lua medicamentele.
Sportul era cea mai eficientă formă de autotratare. Mereu se
apuca de sport când încerca să-şi revină.
Cath cobora la parter în fiecare dimineaţă când auzea cafetiera
în funcţiune. Voia să se asigure că tatăl ei se simţea bine înainte să
iasă din casă.
-E prea frig ca să alergi astăzi, încercă ca să-l convingă într-o
dimineaţă.
_______
1
Emisiune culinară japoneză.
Fangirl

El îi dădu să-i ţină cafeaua decofeinizată, în timp ce îşi lega şire


turile.
-Mă face să mă simt mai bine. Vino şi tu cu mine,
Ştia că fiica lui încerca să-i prindă privirea şi să-şi deg seama
cum îi era, aşa că îi apucă bărbia şi o lăsă să-l am, dieze.
-Sunt bine, făcu el cu blândeţe. Pe cai, Cath.
-Şi ce înseamnă „pe cai“, oftă Cath, privindu-l cum îşi
îmbrăca hanoracul pe care scria „Liceul South“. Să faci jogging?
Să muncesti din greu?
-Viaţa! spuse el, un pic prea tare. Caii sunt Viaţa .
Cath îi pregătea micul dejun în timp ce el era la alergat și,
după ce tatăl ei mânca şi pleca la muncă, fata se culca la loc pe
canapea. După câteva zile, devenise deja o rutină, iar rutina era
benefică pentru tatăl ei, dar avea nevoie de ajutor ca să continue aşa.
De obicei, Cath se trezea din nou când cobora Wren la parter
sau când se întorcea acasă.
În dimineaţa aceea, Wren intră şi se duse direct în bucătărie. Se
întoarse în camera de zi cu o ceaşcă de cafea rece, lingând o furculiţă .
-Ai făcut omletă?
Cath se frecă la ochi şi aprobă din cap.
-Am pus în omletă ce-a rămas de la Los Portales.
Se ridică şi adăugă:
-Cafeaua aia e fără cofeină
-Tata bea cafea fără cofeină? Asta e bine, nu?
-Mda…
-Fă-mi o omletă, Cath. Ştii că eu nu mă pricep.
-Ce-mi dai? o întrebă aceasta.
RAINBOW ROWELL

Wren izbucni în râs. Asta era replica lor obişnuită: „Ce-mi


dai?“.
-Ce vrei la schimb? rosti Wren. Ai vreun capitol care trebuie
corectat?
Era rândul lui Cath să spună ceva deştept, dar nu ştia ce.
Pentru că era conştientă că Wren nu vorbea serios despre treaba cu
corectarea povestirii. Şi pentru că era jalnic cât de mult îşi dorea
ca Wren să fi vorbit serios. Cum ar fi fost dacă şi-ar fi petrecut
restul vacanţei de Crăciun aşa, cuibărite lângă laptop, scriind
împreună începutul gfârşitului pentru Nu renunţa, Simon?
-Nu, zise până la urmă Cath. Am pe cineva, o doctorandă din
Rhode Island, care corectează tot ce scriu. E ca un robot .
Cath se ridică şi se îndreptă spre bucătărie.
-Îţi fac o omletă. Cred că avem o conservă de chili.
Wren o urmă. Se săltă pe blatul de bucătărie de lângă
aragaz şi o urmări pe Cath cum ia laptele şi ouăle din frigider. Cath
putea să spargă ouăle cu o singură mână.
Îi plăcea să facă omletă. Să pregătească micul dejun, de fapt.
Învăţase să facă tot felul de omlete în gimnaziu, uitându-se la
clipuri de pe YouTube. Ştia să facă şi ouă poşate. Şi ouă ochiuri.
Wren era mai pricepută la gătitul cinei. În gimnaziu, trecuse
printr-o fază m care toate mâncărurile ei se bazau pe amestecul
deshidratat pentru supa franţuzească de ceapă. Friptura de vită.
Tocăniţa de vită. Burgerii cu ceapă.
-Tot ce ne trebuie e amestecul pentru supă, anunţa ea. Putem
să aruncăm toate celelalte condimente.
-Fetelor, nu e nevoie să gătiţi, le spunea tatăl lor.
Dar adevărul era că, dacă nu găteau ele, trebuiau să spere
că tatăl lor işi va aminti să cumpere Happy Meal-uri în drum spre
casă, după serviciu (Încă aveau pe undeva o cutie plină cu sute de
Fangirl

Jucării de plastic de la Happy Meal-uri.) În plus, dacă făcea Cath


micul dejun, iar Wren se ocupa de cină, asta însemna că tatăl
lor mânca cel puţin două mese altundeva decât la benzinărie.
-QuikTrip nu e o benzinărie, spunea el. Este un loc
unde găseşti tot ce ai nevoie, de fapt. Iar toaletele lor sunt curate lună.
Wren se aplecă peste tigaie şi se uită la ouăle care ince, beau
să se prăjească. Cath o împinse înapoi, îndepărtând-o de foc.
-Asta e partea la care gresesc eu mereu, făcu Wre . Ori le
ard pe margine, ori rămân nefăcute la mijloc.
-Prea eşti grăbită, zise Cath.
-Nu, sunt prea înfometată, replică Wren, luând deschizătorul
de conserve şi învârtindu-l pe deget. Crezi că ar trebui s-o sunăm
pe bunica?
-Păi, mâine e ajunul Crăciunului, aşa că ar trebui s-o sunăm
pe bunica.
-Ştii ce vreau să spun…
-Pare că se simte destul de bine.
-Mda... zise Wren desfăcând conserva cu chili şi întinzân-
du-i-o lui Cath. Dar nu s-a refăcut de tot. Orice amănunt poate
să-l dea peste cap. Ce-o să se întâmple când o să ne întoarcem
la şcoală? Când tu n-o să mai fii aici să-i faci micul dejun? Are
nevoie de cineva care să aibă grijă de el.
Cath se uită la ouăle care se prăjeau. Trăgea de timp.
-Trebuie să facem cumpărături pentru masa de Crăciun.
Curcan? Sau putem să facem lasagna... în cinstea bunicii. Sau poate
lasagna mâine şi curcan de Crăciun …
- N-o să fiu aici mâine-seară, îşi drese Wren vocea. E momentul
în care. . . familia Laurei sărbătoreşte Crăciunul.
Cath aprobă din cap şi plie omleta pe jumătate.
RAINBOW ROWELL

-Ai putea să vii şi tu, ştii... spuse Wren.


Cath pufni. Când îşi ridică privirea, observă că Wren părea
supărată.
-Ce? zise Cath, Nu am de gând să mă cert cu tine. Bănuiam
că o să te vezi cu ea săptămâna asta.
Wren îşi încleştă dinţii atât de tare, încât îşi simţi sângale
pulsând în obraji.
- Nu-mi vine să cred că mă obligi să fac asta singură Cath îşi
ridică spatula şi o ţinu între ea şi Wren.
-Te oblig? Nu te oblig la nimic. Mie nu-mi vine să cred că faci
asta când ştii cât de mult mă deranjează.
Wren sări de pe blat, clătinând din cap.
-Of, pe tine totul te deranjează. Urăşti tot e ce nou. Dacă
nu te-aş târî cu mine peste tot, mai ajunge niciodată nicăieri.
-Ei bine, mâine n-o să mă târăşti după tine, zise Cath
îndepărtându-se de aragaz. Şi nu se va mai întâmpla aşa ceva de
acum înainte. Te scap de responsabilitatea de a mă târî după tine.
Wren îşi încrucişă mâinile şi îşi înclină capul. Acum era
Mironosiţa.
-Nu, nu asta voiam să spun, Oath. Voiam să zic că… Ar trebui
s-o facem împreună.
-De ce asta în mod special? Tu eşti cea care îmi tot
reaminteşte că suntem doi oameni diferiţi, că nu trebuie să facem
aceleaşi lucruri tot timpul. Deci, fie. Tu poţi să te duci să
reiei legătura cu părintele care ne-a abandonat, iar eu o să stau
aici să am grijă de părintele care a încercat să facă în aşa fel încât
să ne revenim.
Fangirl

-Doamne Dumnezeule! exclamă Wren ridicându-şi mâinile


în aer, cu palmele orientate în sus. Poţi să încetezi cu melodrama?
Măcar pentru cinci minute? Te rog?
-Nu, zise Cath tăind aerul cu paleta de bucătărie. Asta nu
e melodramă. Asta e o dramă adevărată. Ne-a părăsit. În cel mai
dramatic mod posibil. Pe 11 septembrie.
-După 11 septembrie.
-Amănunt nesemnificativ. Ne-a parasite l-a sfâşiat inima lui
tata şi poate că şi mintea; şi ne-a părăsit şi pe noi două.
-Se simte groaznic din cauza asta, Cath, spuse Wren cu o
voce scăzută.
-Foarte bine! strigă Cath. Şi eu mă simt groaznic. Făcu un pas
spre sora ei şi continuă:
-Probabil că o să fiu nebună pentru tot restul vieţii mele,
mulţumită ei. O să iau în continuare decizii proaste, şi o să fac
lucruri ciudate şi nici măcar n-o să-mi dau seama că sunt
ciudate. Oamenilor o să 1e fie milă de mine şi n-o să am niciodată
vreo relaţie normală... Şi toate astea o să se întâmple din cauză
că am crescut fără mamă În tot acest timp. Asta e cea mai gravă
traumă posibilă Genul de traumă din care nu-ţi revii niciodată.
Chiar sper că se simte îngrozitor.Sper să nu poată niciodată să se ierte.
-Nu spune asta, făcu Wren, roşie la faţă şi cu lacrimi în ochi.
Eu nu sunt traumatizată.
În ochii lui Cath nu se vedea nici urmă de lacrimă
În adâncul tău eşti traumatizată, rosti ea dând din umeri.
-Sunt pe naiba!
-Crezi că am absorbit eu tot impactul? Că plecarea ei a fost
ca un accident care a afectat doar acea parte din maşină unde stăteam
eu? Pe naiba, Wren! Te-a părăsit şi pe tine, nu doar pe mine.
RAINBOW ROWELL

-Dar nu m-a distrus. Nimic nu mă poate distruge dacă aleg să


nu permit asta.
-Crezi că tata a ales să cedeze? Crezi că a ales să fie distrus
psihic când ea l-a părăsit?
-Da! strigă Wren. Şi cred că asta este în continuare o alegere
alui. Amândoi faceţi la fel. Preferaţi să fiţi distrusi decât să depăşiţi
problema.
Asta fu ultima picătură. Acum, amândouă plângeau, amândouă
strigau. „Din treaba asta nimeni nu câştigă“, se gândi Cath. Se
întoarse din nou spre aragaz. Omleta începu să scoată fum.
-Tata e bolnav, Wren, spuse ea cu tot calmul.
Răzui omleta de pe tigaie şi o puse într-o farfurie.
-Iar omleta ta e arsă. Şi prefer să fiu distrusă, decâţ să fiu
beată, continuă ea, punând farfuria pe bufet. Pot să-i spui Laurei
să se ducă la mama dracului şi de-acolo tot înainte. În ce mă
priveşte, lucrurile nu se vor schimba.
Niciodată.
Şi Cath ieşi din încăpere înainte să apuce Wren se facă.
Se duse în dormitor şi lucră la Nu renunţa.

În fiecare an, în ajunul Crăciunului era difuzată integrala


filmelor din seria cu Simon Snow. Cath şi Wren le urmăreau
mereu, iar tatăl lor le făcea pop-com la microunde.
Cu o seară în urmă se duseseră la J acobo's ca să cumpere
pop-corn şi alte provizii pentru Crăciun.
-Dacă nu găsim ceva la supermercadol1 spusese tatăl lor
cu veselie, înseamnă că nu avem cu adevărat nevoie de acel produs.
Fangirl

Aşa au ajuns să facă lasagna din taitei şi să ia tamales în loc de


carne de curcan.
Câtă vreme rulau filmele, lui Cath îi era uşor să evite să
vorbească despre lucrurile importante cu Wren... Dar era greu să
nu vorbească despre filme în sine.
-Părul lui Baz e o nebunie, zise Wren în timp ce se uitau la
Simon Snow şi cele patru selkie.
Toţi actorii aveau părul mai lung în filmul ăsta. Părul negru
al lui Baz era dat pe spate, făcând o buclă lucioasă deasupra frunţii.
-Ştiu, spuse Cath. Simon tot încearcă să-l pocnească, doar ca
să îi poată atinge părul.
-Nu-i aşa? Ultima dată când Simon a încercat să dea în Baz,
am fost convinsă că voia, de fapt, să-i ia o geană de pe obraz.
-„Pune-ţi o dorinţă, frumos nenorocit ce eşti“, rosti Cath
imitând vocea lui Simon.
Tatăl lor se uită cu ele la Simon Snow şi cele cinci pumnale
ţinând un caiet în poală.
-Am locuit cu voi două prea mult timp, zise el, desenând
un bol mare de Gravioli. M-am dus cu Kelly la noul X-Men şi
am fost convins pe tot parcursul filmului că Profesorul X şi
Magneto erau îndrăgostiţi unul de altul,
-Păi, evident, zise Wren.
-„Uneori mi se pare că eşti obsedat de Basilton“, făcu
Agatha pe ecran, cu ochii mari şi plini de îngrijorare.

________
1.Supefmarket“ (span.)…
RAINBOW ROWELL

-“Pune ceva la cale. Sunt sigur de asta“, îi replică Simon.


-Fata asta e mai ceva ca Liza Minnelli... zise tatăl lor.
La o oră după ce începuse filmul, chiar înainte de scena în
care Simon îl prinde pe Baz întâlnindu-se cu Agatha în Pădurea
Tăinuită, Wren primi un mesaj pe telefon şi se ridică de pe canapea.
Cath se hotărî să se ducă la baie, asta in eventualitatea în care
urma să se audă soneria de la intrare. „Laura n-ar face asta, nu?
N-ar veni la uşă.“
Cath rămase în baie, lângă uşă, şi îl auzi pe tatăl ei urându-i
lui Wren distracţie plăcută.
-O să-i transmit mamei salutări din partea ta.
Nu cred că e nevoie, zise el, cumva vesel.
„Aşa te vreau, tată!“ gândi Cath.
După ce plecă Wren, niciunul dintre ei nu mai vorbiră despre
ea. Se uitară la încă un film cu Simon şi mâncară bucăţi mari de
spaghettisagna, iar tatăl lui Cath de-abia atunci îşi dădu seama că
nu aveau pom de Crăciun.
-Cum de-am uitat să luăm un brad? O întrebă el, privind
spre locul de lângă fereastră unde puneau de obicei pomul de Crăciun.
-Am avut multe pe cap.
-De ce n-a putut Moşul să se ridice din pat de Crăciun?
făcu tatăl ei ca şi cum ar fi început un banc.
-Nu ştiu. De ce?
-Pentru că, tot trăind el la Polul Nord, a devenit biolar.
-Nu, zise Cath, pentru că urşii bipolari îl deprimă.
-Pentru că nasul lui Rudolph e insuportabil de strulucitor.
-Pentru că hornurile Îl aduc aminte că e claustrofob .
Fangirl

-Pentru că nu poate face faţă urcuşurilor şi coborâşurilor vieţii?


Cu sania. . . Te-ai prins? râse tatăl lui Cath.
-Groaznic! râse şi fata.
Ochii tatălui ei străluceau, dar nu prea tare. Cath îl aşteptă
să se ducă la culcare înainte ca ea să urce la etaj.
Wren nu se întorsese. Cath încercă să scrie, dar îşi închise
laptopul după cincisprezece minute în care se holbase la ecranul gol.
Se cuibări sub pături şi încercă să nu se gândească la Wren, încercă
să nu şi-o imagineze în noul cămin al Laurei, alături de noua familie
a Laurei.
Cath încercă să nu se gândească la absolut nimic.
Când îşi limpezi mintea, fu surprinsă să dea peste imaginea
lui Levi dincolo de tot acel amalgam de gânduri. Levi pe tărâmul
făgăduinţei. Probabil sărbătorind cel mai fericit Crăciun din toate
timpurile. Fericit. Aşa era Levi în fiecare dintre cele 365 de zile
ale anului. (366 in anii bisecţi. Lui Levi probabil că îi plăceau la
nebunie anii bisecţi. Câte o altă fată sărutată în fiecare zi din an.)
Îi era un pic mai uşor să se gândească la el acum, că ştia că
nu va fi al ei niciodată, că probabil nu-l va mai vedea din nou.
Adormi gândindu-se la părul lui blond-murdar şi la fruntea
lui mult prea înaltă şi la toate celelalte lucruri pe care nu era încă
pregătită să le uite.

-Pentru că nu avem brad, spuse tatăl lor, am pus cadourile


sub poza asta din 2005, cu noi lângă pomul de Crăciun. Ştii că
nu avem nicio plantă în toată casa? În afară de noi nu-i nimic
viu pe aici.
Cath se uită la grămăjoara de cadouri şi izbucni în râs.
Băură lichior de ouă şi mâncară pan dulce vechi de două zile,
turtă dulce cu glazură roz şi pudră de zahăr.
RAINBOW ROWELL

Cumpăraseră turta dulce de la patiserie familiei lui Abel Se


opriseră acolo după ce trecuseră pe la supermercado . Cath
rămăsese în maşină. Nu avea niciun rost să se pună în situaţia
jenantă de a da ochii cu Abel. Trecuseră câteva luni de când
nu-i mai răspunsese lui Abel la mesajele ocazionale şi cel puţin
o lună de când el nu-i mai trimisese Vreunul.
-Bunicii lui Abel nu-i place noua mea tunsoare, zisese Wren câ
nd se întorsese în maşină. „lQué penal lQué lăstima! lNino!“l
-Aţi luat tres leches? întrebă Cath.
-Nu mai aveau.
-Qué lâstima.
De obicei, Cath găsea sub brad un cadou de la Abel şi unul din
partea familiei lui. Teancul de cadouri de anul ăsta era mult mai mic.
Majoritatea erau plicuri.
Cath îi dărui lui Wren o pereche de mănuşi ecuadoriene pe care
le cumpărase din faţa sediului Uniunii.
-Sunt din alpaca. Mai călduroase decât cele din lână. Şi
hipoalergene.
-Mersi, spuse Wren, netezind mănuşile, pe care le ţinea în
poală .
-Deci îmi vreau înapoi mănuşile pe care ţi le-am împrumutat,
îi zise Cath.
Wren îi cumpărase lui Cath două tricouri de pe internet. E
rau drăguţe şi probabil că îi veneau bine, dar era prima dată în
ultimii zece ani când Wren nu-i dăruia ceva care să aibă legătură cu
Simon Snow. Din pricina asta, Cath fu cât pe ce să izbucnească
în plâns enervată.
_____
1 „Ce păcat! Vai de mine! Copile!“ (span.).
Fangirl

-Mulţumesc, făcu ea, împăturind tricourile. Sunt foarte mişto.


De la tatăl lor au primit carduri-cadou pentru iTunes
De la bunica lor -carduri-cadou pentru cărţi.
Matusa Lynn le trimisese lenjerie şi sosete, ca să fie amuzantă.
După ce îşi deschise si tatăl lor cadourile (toată lumea fi
cumpărase haine), mai rămăsese o cutiuţă argintie sub poza cu
pomul de Crăciun. Cath se întinse să o ia. Cadoul avea o fundă
grena de care era prinsă o etichetă SOflSti' cată -„Cather“ scria
pe ea, cu cerneală neagră şi cu o caligrafie de efect. Pentru o
clipă, Cath se gândi că era de la Levi. (Il şi auzea rostind „Cather“,
cu acel zâmbet care i se simţea în voce.)
Desfăcu funda şi deschise cutia. Înăuntru era un colier. Un
smarald, piatra zodiei ei. Se uită la Wren şi văzu că purta la gât un
colier identic.
Cath lăsă cutia să-i cadă din mâini şi se ridică, îndreptându-se
cât putu de repede, dar stângaci, spre scări.
-Cath, strigă Wren după ea. Lasă-mă să-ţi explic... Cath scutură
din cap şi străbătu în fugă drumul spre dormitorul ei.

Cath încercă să şi-o imagineze pe mama lor.


Persoana care îi făcuse cadou acel colier... Wren spusese că,
acum, mama lor era măritată cu altcineva şi că locuia într-o casă
mare din suburbii. Avea şi fii vitregi. Mari.
În mintea lui Cath, Laura era încă tânără.
-Eşti prea tânără ca să ai două fete aşa mari, îi spunea mereu
toată lumea.
Şi întotdeauna mama lor zâmbea.
RAINBOW ROWELL

Când erau mici şi părinţii lor se certau, Wren şi Cath îşi


făceau griji ca nu cumva să divorţeze şi să le despartă una de
cealaltă, exact ca în filmul Capcană pentru părinţi.
-Eu rămân cu tata, zicea Wren pe atunci. El are nevoie de
mai mult ajutor.
Cath îşi imagina cum ar fi fost să locuiască singură cu tatăl
ei, zăpăcit şi haotic cum era el, sau cu mama ei cea rece şi lipsită
de răbdare.
-Nu. Eu o să stau cu tata. El mă place mai mult decât mama.
-Tata ne place pe amândouă mai mult decât mama, Protesta
Wren.
-Nu se poate să fie fetele tale, îi spunea lumea, eşti prea
tânără să ai copii aşa de mari.
-Chiar mă simt prea tânără, le răspundea ea.
Atunci o să stăm amândouă cu tata, spunea Cath.
-Nu aşa funcţionează divorţurile, prostuţo.
Când mama lor a plecat fără să le ia pe niciuna dintre
ele, a fost, într-un fel, o usurare. Dacă ar fi fost nevoită să
aleagă dintre toţi, Cath ar fi ales-o pe Wren.
Uşa dormitorului nu avea încuietoare; Cath se rezemă cu
spatele de ea ca s-o blocheze. Dar nimeni nu veni după ea pe scări.
Stătu acolo ghemuită, plângând ca un copil.
„Prea multe lacrimi“ , se gândi ea. „Prea multe feluri de
lacrimi“. Se săturase să fie Sora Care Plânge.
Fangirl

Eşti cel mai puternic magician din ultimii o sută de ani.


Chipul Monotonului, imaginea în oglindă a lui Simon când
era mic, părea plictisit şi obosit. Nu era nicio strălucire în ochii lui
albaştri... '
-Crezi că puterea asta toată vine fără niciun sacrificiu?
Credeai că poţi deveni cel care eşti acum fără să laşi ceva în urmă
-pe mine?“
(Fragment din capitolul 23
al volumului Simon Snow şi cel de-al şaptelea stejar,
copyright © 2010, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

DOUĂZECI ŞI UNU

Tatăl lor se trezea în fiecare dimineaţă ca să facă jogging.


Cath se scula când auzea espressorul în funcţiune, Se ducea să îi
prepare micul dejun, apoi se culca la loc pe canapea, până se trezea
şi Wren. Treceau una pe lângă alta pe scări, fără să-şi spună niciun
cuvânt.
Uneori, Wren ieşea în oraş. Cath nu o însoţea niciodată.
Uneori, Wren nu se mai întorcea acasă. Cath n-o aştepta
niciodată.
Cath îşi petrecea multe nopţi singură cu tatăl ei, dar tot
amâna să vorbească cu el, adică să vorbească serios cu el. Nu
voia să devină cauza pentru care părintele ei îşi pierdea
echilibrul psihic. Dar intra în criză de timp… Tatăl lor
trebuia să le ducă cu maşina înapoi la facultate în trei zile.
Wren chiar voia să-i convingă să plece cu o zi mai devreme,
sâmbătă, ca să se poată „instala“. (Asta însemna, de fapt,
să meargă „la cât mai multe petreceri de-ale frăţiilor“.)
Joi seară, Cath prepară huevos rancherosl, iar tatăl ei
spălă vasele după cină. Îi povestea despre un proiect nou.
Gravioli mergea atât de bine, încât agenţiei sale i se dăduse şansa
să-şi încerce puterile şi cu brandul asociat, Frankenbeans. Cath
se aşeză pe un scaun înalt ascultându-l.
-Aşa că mă gândeam… Poate că, de data asta, îl las
pe Kelly să-şi prezinte primul ideile îngrozitoare. Boabe de
fasole animate, cu frizuri în stil Frankenstein. „Monstruos de
delicioase“ sau ceva de genul ăsta. Oamenii ăştia refuză întotdeauna
prima idee pe care o aud...
_____
1 Mic dejun specific mexican, pe bază de ouă, tortilla şi chilli.
Fangirl

-Tată, vreau să vorbesc cu tine despre ceva.


El îi aruncă o privire rapidă peste umăr.
-Credeam că ai căutat deja pe Google toate informaţiile despre
ciclu, despre polenizare şi barză...
-Tată...
Se întoarse spre ea, brusc îngrijorat.
-Eşti însărcinată? Eşti lesbiană? Aş prefera să fii lesbiană
decât însărcinată. În afară de cazul în care chiar eşti însărcinată.
Ne descurcăm noi. Orice ar fi, ne descurcăm. Eşti însărcinată?
-Nu.
-Bine...
Tatăl ei se rezemă cu spatele de chiuvetă şi începu să bată
darabana cu degetele ude pe blatul de bucătărie.
-Nu sunt nici lesbiană.
-Atunci ce-ar mai rămâne?
-Păi... facultatea, bănuiesc.
-Ai probleme la facultate? Nu-mi vine să cred asta.
Eşti sigură că nu eşti însărcinată?
-Nu sunt chiar probleme... M-am hotărât să nu mă mai
întorc.
Tatăl ei se uita la ea ca şi cum încă aştepta răspunsul adevărat.
-Nu mă mai duc acolo în semestrul al doilea.
-Pentru că...?
-Pentru că nu vreau. Pentru că nu-mi place.
Bărbatul îşi şterse mâinile pe blugi.
-Nu-ţi place ?
RAINBOW ROWELL

-Locul meu nu e acolo.


-Păi, n-o să rămâi acolo o viaţă, ridică el din umeri.
-Nu. Vreau să zic că UNLl nu mi se potriveşte. Nu eu am ala să
merg acolo, ci Wren. Şi pentru Wren e bina ea e fericită. Dar pentru m
ine nu e. Eu doar... E ca şi cum fiecare zi a mea acolo ar fi prima.
-Dar Wren e acolo…
Cath clătină din cap.
-Ea nu are nevoie de mine.
„Spre deosebire de tine“, se gândi Cath, dar se abţinu să
o spună.
-Şi ce-o să faci?
-O să locuiesc aici. O să merg la facultate aici.
- La UNO2??
-Da...
-Te-ai înscris?
Cath încă nu luase lucrul ăsta în calcul.
-O să mă înscriu…
-Trebuie să mai stai măcar până la sfârşitul anului. O să-ţi
pierzi bursa.
-Nu, nu-mi pasă de bursă.
-Păi, mie imi pasă Nu asta voiam să zic. Pot să fac nişte
împrumuturi. O să mă şi angajez.
-Îţi iei şi maşină?
-Da, cred că da.
Tatăl ei îşi scoase ochelarii şi începu să şi-i şteargă de camașa
Fangirl

-Ar trebui să continui acolo până la sfârşitul anului universitar.


Mai vorbim în primăvară despre asta…
-Nu, zise ea. Eu doar...
Se scărpină pe piept prin tricou.
-Nu pot să mă întorc acolo. Urăsc locul ăla. N-are niciun rost.
Şi pot să fac mult mai multe aici.
Tatăl ei oftă.
-Mă gândeam cu că despre asta e vorba, zise el şi îşi puse
ochelarii la loc, pe nas. Cath, nu te întorci ca să ai grijă de mine.
-Nu ăsta e motivul principal... Dar nici rău n-ar fi.
Ti-e mai bine când nu eşti de unul singur.
-Sunt de acord. Şi am vorbit deja cu bunica voastră. A fost
un lucru prea dificil şi prea brusc pentru mine. Aţi plecat
amândouă de acasă, simultan. Bunica o să treacă pe aici de
câteva ori pe săptămână. O să luăm cina împreună. S-ar putea
chiar să stau la ea o perioadă, dacă lucrurile încep să se agraveze
din nou.
-Deci tu poţi să te muţi înapoi acasă, dar eu nu? Am doar
optsprezece ani!
-Exact. Ai doar optsprezece ani. N-o să îţi iroseşti viaţa
purtându-mi mie de grijă.
-Nu îmi irosesc Viaţa.
„Atâta câtă e“, se gândi Cath.

______
1 University of Nebraska Lincoln.
2 University of Nebraska -Omaha.
RAINBOW ROWELL

-E pentru prima dată când încerc să-mi fac planuri doar pentru
mine. Am urmat-o pe Wren la Lincoln, iar ea nici măcar nu mă vrea a
colo. Nimeni nu mă vrea acolo.
-Povesteşte-mi. Spune-mi de ce eşti aşa de nefericită.
-E vorba despre... tot. Sunt prea mulţi oameni. Şi nu am ce
căuta printre ei. Nu ştiu cum să mă comport. Niciunul dintre
lucrurile la care mă pricep nu pare să conteze acolo. Nu contează
să fii deştept... Nici să fii bun la scris. Iar atunci când lucrurile
astea contează, e doar pentru că Jamenii vor ceva de la mine.
Nu pentru că mă vor pe mine.
Era ceva dureros în compasiunea care se citea pe chipul
tatălui ei.
-Asta nu sună ca o decizie, Cath. Ci mai degrabă ca renunţare.
-Şi ce dacă? Adică... făcu ea şi îşi ridică mâinile în aer, apoi
și le puse în poala . Și ce dacă ? Nu voi primi o melodie de
aur dacă rezist acolo. E vorba doar despre şcoală. Ce contează unde
o fac?
-Crezi că ar fi mai uşor dacă ai locui aici.
-Da.
-Asta e un mod stupid de a lua decizii.
-Cine spune asta? Winston Churchill?
-Care e problema cu Winston Churchill? făcu tatăl ei,
părând supărat pentru prima dată de când începuseră discuţia.
Bine că nu spusese Franklin Roosevelt. Tatăl ei era
înnebunit după Aliaţi.
-Nimic. Nimic. Doar că... Nu e şi renunţarea o opţiune
uneori? Nu e în regulă să spui: „Lucrul ăsta îmi face rău, aşa că
n-o să mai încerc să-l fac.“?
-Se stabileşte un precedent periculos.
Fangirl

-Evitând suferinţa.
-Evitând viaţa.
Cath îşi dădu ochii peste cap.
-Ah. Faza cu caii din nou.
-Tu şi sora ta şi datul ochilor peste cap... Am crezut că o să
renunţaţi la asta cu Vârsta.
Se întinse spre mâna ei, i-o luă într-a lui. Ea încercă să se
retragă, dar el o ţinu strâns.
-Cath. Uită-te la mine.
Ea îl privi ezitantă. Avea părul zbârlit. Iar ochelarii lui
rotunzi, cu rame subţiri, îi stăteau strâmb pe nas.
-Sunt atât de multe lucruri pe carele regret şi atât de multe
care mă sperie...
Auziră amândoi uşa de la intrare deschizându-se.
Cath aşteptă o secundă, apoi îşi retrase mâna şi se duse la etaj .

-Mi-a spus tata , şopti Wren în acea noapte , din patul ei.
Cath îşi luă perna şi plecă din cameră. Se culcă la parter,
pe canapea. Dar nu dormi, pentru că uşa de la intrare era prea
aproape și își tot imagina că cineva o să intre peste ei în casă.

Tatăl ei încercă să vorbească cu ea în dimineaţa următoare.


Când se trezi Cath, el stătea la capătul canapelei, îmbrăcat cu
hainele lui de jogging.
Cath nu era obişnuită ca el să i se împotrivească în felul ăsta.
Se se împotrivească oricăreia dintre ele. Încă din gimnaziu, când ea
şi Wren stăteau până târziu pe internet, în fiecare seară, pierzându-şi
timpul pe forumurile dedicate lui Simon Snow, tot cele spunea el era:
RAINBOW ROWELL

-N-o să fiţi obosite mâine?


Şi de când se întorseseră acasă în vacanţă, nu spusese nimic
referitor la faptul că Wren era prin oraş în fiecare noapte.
-Nu vreau să mai vorbesc despre asta, zise Cath, când îl văzu
lângă ea, pe canapea.
Se trase mai departe de el şi îşi luă perna în braţe.
-Bine, rosti el. Nu vorbi. Ascultă. M-am gândit la faptul că vrei
să stai acasă semestrul următor...
-Da? spuse Cath întorcându-şi capul spre el.
-Mda.
El îi găsi genunchiul prin pătură şi i-l strânse.
-Ştiu că şi din cauza mea vrei să te intorci acasă. Ştiu că eşti
îngrijorată din pricina mea şi că îţi dau multe motive în sensul ăsta...
Cath ar fi vrut să îşi ferească privirea, dar ochii lui nu puteau
fi evitaţi uneori, exact ca ai lui Wren.
-Cath, dacă eşti cu adevărat îngrijorată din cauza mea,
te implor, întoarce-te la facultate! Pentru că, dacă renunti la şcoală
din acest motiv, dacă îţi pierzi bursa, dacă dai înapoi din cauza mea,
n-o să pot suporta una ca asta.
Cath îşi lăsă capul se cadă din nou pe canapea şi îşi ascunse
faţa în pernă.
După câteva minute, se auzi clinchetul espressorului iar
Cath îl simţi pe tatăl ei ridicându-se de pe canapea .
Când auzi uşa de la intrare închizându-se, se ridică să Prepare
micul dejun.

Era la etaj, scriind, când Wren veni în dormitor, în acea


după-amiază, ca să înceapă să împacheteze.
Fangirl

Cath nu avea prea multe de pus în bagaje. Doar lap. topul şi-l
luase cu ea în mod special. În ultimele câteva săptămâni, purtase
doar hainele care nici ei, nici lui Wren nu-i plăcuseră suficient
pentru a le lua la cămin.
-Arăţi ridicol, zise Wren.
-Ce?
-Cu tricoul ăla.
Era o bluză Hello Kitty din clasa a opta sau a noua. Hello
Kitty costumată în supereroină. Pe spatele tricoului scria „SUPER
CAT“, iar Wren adăugase un „H“ cu vopsea pentru textile. Tricoul
oricum era prea scurt, aşa că acum nu-i mai venea deloc. Cath
şi-l trase în jos, jenată.
-Cath! strigă tatăl ei de la parter. Te caută cineva la telefon!
Fata îşi ridică mobilul şi se uită la el.
-Probabil se referă la telefonul fix, rosti Wren.
-Cine m-ar putea suna pe fix?
-Probabil anul 2005. Cred că îşi vrea tricoul înapoi.
-Ha-ha! Ce-am mai râs, murmură Cath şi coborî scările.
Tatăl ei dădu din umeri când îi întinse receptorul.
-Alo?
-Vrem o canapea? se auzi o voce.
-Cine e la telefon?
-Reagan. Cine altcineva? Cine altcineva ar avea nevoie de
permisiunea ta înainte de a aduce acasă o canapea?
-De unde ai numărul ăsta?
-Era trecut în documentele noastre de cazare. Nu ştiu de ce
nu am numărul tău de mobil, probabil pentru că, de obicei, eşti
prin preajmă şi nu trebuie să te caut.
RAINBOW ROWELL

-Cred că eşti singura persoană care a sunat pe telefonul fix de ai


ci în ultimii ani. Nici nu mai ştiam pe unde e.
-Ce fascinant, Cath... Ne trebuie o canapea?
-De ce ne-ar trebui o canapea?
-Nu ştiu. Pentru că mama insistă că avem nevoie de una.
-Şi cine ar folosi-o?
-Exact. Poate că ar fi fost utilă semestrul trecut, ca să nu
se mai întindă Levi prin paturile noastre, dar asta nu mai este o
problemă de actualitate. Iar dacă am avea o canapea, am fi nevoite
să o escaladăm ca să ajungem la uşă. Zice că nu, mamă.
-De ce nu mai reprezintă Levi o problemă?
-Uite-aşa. Este camera ta. E aiurea să fii nevoită să te
refugiezi în bibliotecă tot timpul. Şi, oricum, eu şi Levi nu avem
decât un singur curs împreună semestrul următor.
-Nu contează... zise Cath.
Reagan o întrerupse.
-Nu fi fraieră. Contează. Mă simt foarte prost pentru ce s-a
întâmplat. Adică nu e vina mea că te-ai sărutat cu el şi că, pe
urmă, el s-a pupat cu blonda aia idioată, dar nu ar fi trebuit să te
încurajez. N-o să se mai întâmple aşa ceva niciodată, indiferent despre
cine va fi vorba. La naiba, am terminat-o cu încurajările de tipul ăsta.
-E în regulă.
-Ştiu că e în regulă. Îţi spun doar că, de acum, aşa o să stea
lucrurile. Deci nu în privinţa canapelei? Mama e chiar aici, lângă
mine, şi nu cred că o să-mi dea pace până nu te aude spunând nu.
-Nu, zise Cath, apoi, mai tare: Nu în privinţa canapelei.
Fangirl

-La naiba, Cath, timpanul meu... Mamă, tu mă faci să


înjur; e din cauza mobilei tale idioate... În regulă, ne vedem
mâine. Probabil că o să aduc o lampă urâtă, Doate şi un covor.
Mama chiar e dusă rău.
Tatăl lui Cath era în bucătărie, uitându-se la ea. Tatăl ei, care
chiar era dus.
-Cine era la telefon? O întrebă el.
-Colega mea de cameră.
-Vocea ei seamănă cu cea a lui Kathleen Turner.
-Mda. E o figură...
Cath trase de tricou în jos şi se întoarse.
-Toneta cu taco? făcu tatăl ei. Pentru cină?
-Sigur.
-De ce nu te schimbi ? Poți veni cu mine .
-Bine .
RAINBOW ROWELL

Semestrul a dolea,
primăvara anului 2012
Fangirl

Roşiile prăjite de la micul dejun. Fiecare gvâlmă din


saltea. Faptul că putea să rostească vrăji fără să-şi faca griji ca îl vede
a cineva. Agatha, evident. Şi Penelope. Momentele când îl
vedea pe Mag -nu foarte dese, dar existau. Uniforma lui Simon.
Cravata lui de şcoală. Terenul de fotbal, chiar şi atunci când era
plin de noroi. Duelurile. Fursecurile cu stafide, servite cu frişcă
adevărată, în lîecare duminică...
Exista ceva la Watford de care lui Simon să nu-i fie dor?

(Fragment din capitolul 1


al volumului Simon Snow şi cele patru selkie,
copyright © 2007, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

DOUAZECI ŞI DOI

-Deja avem patru becuri în cameră, spuse Reagan. La ce să


ne mai trebuiască o lampă?
Lampa era neagră şi avea forma Turnului Eiffel.
-Las-o pe hol, îi spuse Cath. Poate o ia cineva.
-Data viitoare când vine în vizită o să mă întrebe unde e...
E nebună, făcu Reagan, apoi îndesă lampa în fundul dulapului şi
îi trase un şut. Maică-ta ce tip de, nebunie are?
Cath simţi că putea avea încredere în Reagan.
-Nu ştiu. Ne-a părăsit când aveam opt ani.
-La naiba. Asta nebunie! Ti-e foame?
-Mda.
-La parter se organizează o petrecere în stil hawaian cu
ocazia reîntoarcerii la facultate. Se va găti porc la protap. Ce
dezgustător!
Cath îşi luă cardul de student şi o urmă pe Reagan spre cantină.

Cath nu luase propriu-zis hotărârea de a se întoarce.


Se hotărâse doar să-şi pună în bagaj laptopul.
Şi apoi, se hotărâse să meargă şi ea cu Wren şi tatăl ei la
Lincoln.
Şi apoi, după ce au lăsat-o pe Wren în faţa căminului
Schramm, tatăl a întrebat-o pe Cath dacă voia să meargă la
căminul ei şi Oath s-a hotărât că voia. Dacă nu pentru altceva,
atunci măcar ca să-şi ia lucrurile.
Fangirl

Şi apoi au rămas pe banda de urgenţă, iar Cath a simţit


valuri după valuri de anxietate lovind-o. Dacă rămânea, urma
să-l vadă pe Levi din nou. Urma să fie nevoită să înfrunte examenul
la psihologie pe care îl ratase. Trebuia să se înscrie la cursuri şi
habar nu avea la care dintre ele mai erau locuri. Şi urma să-l
vadă pe Levi din nou . Şi acele lucruri care o vor face să se
simtă bine - faţa lui zambitoare, replicile lui lungi - vor fi totodată
ca niste gloanţe încasate în stomac.
Cath nu luase propriu-zis nici hotărârea de a ieşi din maşină.
Se uitase înspre locul şoferului, unde stătea tatăl ei, bătând
darabana pe volan, si chiar dacă lui Cath îi era frică să îl lase
singur, gândul de a-l dezamăgi era de-a dreptul insuportabil!
-Încă un semestru, a spus ea.
Plângea. Atât de greu îi fusese să spună asta.
El si-a ridicat brusc privirea:
-Da?
-O să încerc.
-Şi eu.
-Promiţi?
-Da, Cath, da. Promit... Vrei să te conduc până sus?
-Nu.Arfî şi mai rău. El a râs.
-Ce e?
-Nimic. Mi-am amintit de prima voastră zi de grădiniţă . Ai
plâns. Şi mama voastră a plâns. De parcă urma să nu vă mai vedem
niciodată.
-Unde era Wren?
RAINBOW ROWELL

-Doamne, nu ştiu. Probabil deja înăuntru, alegânân-şi primul


iubit.
-Mama a plâns?
Tatăl ei a părut din nou trist, apoi a zâmbit cu regret.
-Mda...
-O urăsc foarte tare, a scuturat Cath din cap, încercând
să-şi imagineze ce fel de mamă putea să plângă în prima zi de
grădiniţă, ca apoi să-şi părăsească copiii în clasa a treia.
-Mda, a zis tatăl ei încuviinţând din cap.
-Să răspunzi la telefon.
-Aşa o să fac.

-Încă o fată care a primit cizme Ugg de Crăciun, zise Reagan,


urmărind cum lumea de la coadă se răspândea prin cantină.
Dacă am fi avut o sticlă de Whisky, acum ar fi trebuit să bem câte un
pahar.
-Cizmele Ugg mi se par un lucru cu adevărat reconfortant,
zise Cath.
-De ce? Fiindcă sunt călduroase?
-Nu. Pentru că imi aduc aminte că trăim într-un loc unde le
poţi purta, ba încă poţi fi chiar mândră de ele. Prin alte părţi, unde
se pune preţ pe modă, trebuie să te prefaci că nu-ţi mai plac sau
că le-ai urât dintotdeauna. Dar în Nebraska poţi încă să te bucuri că
ai o pereche nouă de cizme Ugg. Iar ăsta e un lucru drăguţ. Inocenta
supravieţuieşte.
-Eşti aşa ciudată… spuse Reagan. Aş zice că mi-ai lipsit .
Fangirl

-Dar pur şi simplu nu vreau, a zis Simon.


-Nu vrei să ce? l-a întrebat Baz.
Baz stătea la biroul lui, mâncând un măr. Tinea mărul în
dinţi ; a început să işi lege cravata verde cu violet a uniformei. Simon
încă trebuia să se uite în oglindă ca să poată face asta. Chiar şi
după şapte ani.
-Nimic, a spus Simon, lăsându-şi din nou capul pe pernă.
Nu vreau să fac nimic. Nici măcar nu vreau să îmi încep ziua
pentru că ştiu că o să trebuiască să o duc la bun sfârşit.
Baz a terminat de făcut nodul Windsor subţire şi a muşcat
din măr.
Hai, Snow, nu aşa vorbeşte „cel mai puternic magician din
ultima sută de ani“.
Ce tâmpenie, a zis Simon. Cine a început să-mi spună aşa?
Probabil Magul. Vorbeşte întruna despre tine. „Cel care a fost
anunţat de profeţii “, „eroul pe care îl aşteptam“ şi aşa mai
departe.
-Nu vreau să fiu un erou.
-Mincinosule.
Ochii lui Baz erau reci, cenuşii, gravi.
-Astăzi nu vreau să fiu un erou, a adăugat Simon ruşinat.
Baz s-a uitat la cotorul mărului şi l-a aruncat pe biroul lui Simon.
-Încerci cumva să mă convingi să chiulesc de la ştiinţe
vrăjiitoreşti?
-Da.
-Ai reuşit, a spus Baz. Acum, ridică-te.
Simon a zâmbit larg şi a sărit din pat.
RAINBOW ROWELL

(Fragment din Nu renunţa, Simon,


publicat în ianuarie 2012 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath)
Fangirl

DOUĂZECI ŞI TREI

-Ce înseamnă „inc“? întrebă Cath.


Reagan se uită în sus, spre Cath. Stătea în pat făcând cartonaşe
cu întrebări (lui Reagan îi plăceau mult cartonaşele cu întrebări),
ţinând o ţigară neaprinsă între buze. Încarca să se lase de fumat.
-Reformulează întrebarea în aşa fel încât să fie clară,
-,,I-n-c“, spuse Cath. Mi-am primit rezultatele, dar, în loc de,
să zicem, zece sau nouă sau opt, scrie „inc“.
-Incomplet, îi răspunse Reagan. Înseamnă că ţi-au amânat
rezultatul.
-Cine l-a amânat?
Nu ştiu, profesoara ta.
-De ce?
-Nu ştiu. De obicei se procedează aşa în cazuri speciale, ca
atunci când ţi se prelungeşte termenul de predare a unei lucrări.
Cath se holbă la carnetul ei de note. Îşi dăduse examenul
la psihologie în prima săptămână de după vacanţă, aşa că se
aşteptase să vadă un zece acolo. (Media ei la psihologie era oricum
suficient de mare ca să nu aibă nevoie de examen ca să treacă.) Dar
în privinţa cursului de creaţie literară lucrurile stăteau cu totul altfel.
Pentru că nu predase proiectul de sfârşit de semestru, Cath se
aşteptase cel mult la un şapte… Şasele era cel mai probabil.
Pe Cath n-o deranja, se resemnase la gândul că se va alege
cu un şase. Asta era preţul pe care se hotărâse să-l plătească pentru
semestrul trecut. Pentru Nick. Şi penţru Levi. Pentru plagiat. Era
preţul pentru ceea ce aflase despre ea însăşi: că nu voia să scrie cărţi
despre declin şi dezolare în America rurală şi nici pe altă temă.
RAINBOW ROWELL

Era pregătită pentru şasele ei şi la fel de pregătită să treacă


peste chestia asta.
Inc.
-Şi ce trebuie să fac acum? o întrebă pe Reagan.
-La naiba, Cath. Nu ştiu. Vorbeşte cu profesoara. O să fac cance
r pulmonar din cauza ta.

Era a treia oară când Cath intra în clădirea Andrews de când


primise rezultatele.
In celelalte două ocazii, intrase printr-o parte a clădirii luând-o
direct spre ieşirea de pe latura opusă.
De data asta, deja era mai bine. De data asta, se opri la toaletă.
Intrase în clădire când tocmai se terminaseră cursurile de la
ora 16.00, aşa că dădu de o mulţime grăbită de fete cu tunsori şic
şi de băieţi care arătau ca Nick. Cath se ascunse în toaletă; stătea
într-o cabină de lemn, aşteptând să se elibereze coridorul. Cineva
petrecuse aici suficient timp cât să scrijelească versurile piesei
Stairway to Heaven pe uşa cabinei. Avusese ceva de muncă.
Studenţii de la Litere...
Cath nu avea niciun curs de engleză semestrul ăsta şi se
gândea să-şi schimbe specializarea. Sau poate că nu trebuia decât
să schimbe creaţia literară cu literatura renascentistă. Să-şi umple
mintea cu sonete şi imagistică cristică -asta sigur i-ar fi fost de
folos în viaţa reală. „Să zicem că studiezi ceva ce nu interesează
pe nimeni; oare ceilalţi te vor lăsa în pace?“
Deschise încet uşa cabinei, trăgând apa ca să păstreze
aparentele, apoi dădu drumul la apa de la chiuvetă (care avea robinet
pentru apa rece şi robinet pentru apa caldă) şi se spălă pe faţă.
Putea să facă asta. Trebuia doar să găsească secretariatul departamen-
Fangirl

tului şi să întrebe unde era biroul doamnei profesoare Piper.


Probabil că nici mă, car n-avea s-o găsească acolo.
Coridorul era aproape pustiu acum. Cath găsi scările şi urmă
îndicatoarele spre secretariat. Pe hol, după colţ, Fie şi dacă doar
trecea pe lângă uşa secretariatului -şi tot ar fi fost un progres
suficient pentru o zi. Merse încet, atingând în trecere fiecare uşă
de lemn.
-Cath?
Deşi vocea era a unei femei, pentru o clipă, Cath se gândi
panicată la Nick.
-Cath!
Se întoarse în direcţia din care venea vocea şi o văzu pe
profesoara Piper aşezată la birou în încăperea care se afla de
cealaltă parte a holului. Femeia îi făcu semn să se apropie, iar
Cath se conformă.
Chiar mă gândeam la tine, îi zâmbi profesoara cu căldură.
Ai dispărut pur şi simplu. Intră, hai să stăm de vorbă.
Îi făcu semn să se aşeze, iar Cath asta făcu. (După câte se pare,
profesoara Piper o putea controla pe Cath aşa, doar prin gesturi. Ca
dresorul de câinil.)
Profesoara se ridică de la birou, îl ocoli şi se săltă cu fundul pe
marginea lui. Cum făcea de obicei.
-Ce sa întâmplat? Unde ai dispărut?
-Nu… am dispărut nicăieri.
Dar se gândea să dispară în acel moment. Erau prea multe
lucruri noi. Nu se pregătise pentru eventualitatea asta... pentru cazul
în care chiar ar fi reuşit să facă lucrul pentru care venise.
____
1
Referire la Cesar Millan, prezentatorul emisiunii Cesar şi câinii
RAINBOW ROWELL

-Dar nu ţi-ai predat povestirea, spuse profesoara Pipper.


S-a întâmplat ceva?
Cath trase adânc aer în piept şi încercă să pară calmă.
-Oarecum. Tatăl meu a fost în spital. Dar acesta nu e chiar
adevăratul motiv... Mă hotărâsem deja să nu scriu povestirea.
Profesoara păru surprinsă. Se prinse cu mâinile de marginea
catedrei şi se aplecă în faţă.
-Dar, Cath, de ce? Eram foarte curioasă să văd ce vei scrie.
-Pur şi simplu am... Eu doar. .. zise Cath, apoi reluă:
Mi-am dat seama că nu sunt făcută pentru creaţia literară.
Profesoara Piper clipi şi se trase mai în spate.
-Despre ce vorbeşti? Eşti făcută fix pentru asta. Ti se potriveşte
mănuşă, Cath; e ceea ce trebuie să faci.
Fu rândul lui Cath să clipească surprinsă.
Nu. Eu... Am tot încercat. Să încep povestirea. Am… uitaţi,
ştiu ce părere aveţi despre fan fiction, dar eu asta vreau să scriu.
Asta mă pasionează. Şi sunt foarte pricepută.
Sunt sigură că eşti. Eşti o povestitoare înnăscută. Dar asta nu
explică de ce nu ţi-ai terminat proiectul.
Odată ce mi-am dat seama că nu mi se potriveşte, nu m-am mai
putut motiva să-l fac. Voiam doar să trec mai departe.
Profesoara Piper o privi pe Cath cu o expresie gânditoare,
bătând cu degetele în marginea catedrei. „Deci aşa arată un om
sănătos când bate darabana.“
-De ce tot continui să spui că nu ţi se potriveşte? o întrebă
profesoara. Toate lucrările tale de semestrul trecut au fost excelente.
Fangirl

Totul era în regulă. Eşti una dintre cele mai promiţătoare studente ale
mele.
-Dar nu vreau să scriu propria mea poveste, spuse Cath, cu
emfază. Nu vreau să creez propriile mele personage şi lumi... Nu
mă interesează asta.
Îşi strânse mâinile pumn.
-Sunt interesată de Simon Snow. Ştiu că nu e al meu dar asta
nu contează pentru mine. Prefer să mă dedic unei lumi pe care o
iubesc si o înţeleg decât să inventez ceva de la zero.
-Dar nu există nimic mai profund decât a crea ceva de la zero,
spuse profesoara aplecându-se înainte.
Chipul ei frumos devenise acum neînduplecat.
-Ia gândeşte-te, Cath. E ceea ce fac zeii… sau ma. mele. Nu
există nimic mai captivant decât să creezi ceva de la zero. Să creezi
ceva din tine însăţi.
Cath nu se aşteptase ca profesoara Piper să se mulţumească
cu decizia ei, dar nici la reacţia asta nu se aşteptase. Nu crezuse că
profesoara va trece la contraatac.
-Pentru mine nu înseamnă nimic, zise Cath.
Preferi să iei să imprumuti ceva creat de altcineva?
-Îi cunosc pe Simon şi pe Baz. Ştiu cum gândesc şi ce simt.
Când scriu despre ei, mă pierd complet în lumea lor şi sunt fericită.
Când compun propriile mele povestiri e ca şi cum aş înota împotriva
curentului. Sau... ca şi cum aş cădea de pe o stâncă, întinzându-mă
după crengi, încercând să inventez aceste crengi chiar pe măsură
ce cad.
-Da, făcu profesoara, ridicând un braţ şi făcând mâna pumn
ca şi cum ar fi vrut să prindă o muscă ce trecea prin faţa lui Cath.
Aşa şi trebuie să te simţi.
RAINBOW ROWELL

Cath clătină din cap. Avea lacrimi în ochi.


-Ei bine, eu urăsc starea asta.
-Chiar o urăşti? Sau doar ţi-e frică de ea? Cath oftă şi se hotărî
să-şi şteargă lacrimile pe pulover. Moment în care, dacă în locul
profesoarei s-ar fi aflat un alt adult, acesta i-ar f1 întins un pachet de
şerveţele. Dar Piper insistă:
-Ai beneficiat de derogare ca să vii la cursul meu. În seamnă
că ţi-ai dorit să scrii. Şi tot ce ai scris a fost încântător... Nu ţi-a
făcut plăcere?
-Nimic din ce am compus nu se compară cu povestea lui Simon.
-Doamne Dumnezeule! Cath, chiar te compari cu cea mai de su
cces autoare a zilelor noastre?
-Da. Pentru că atunci când scriu despre personajele Gemmei
T. Leslie, uneori, din anumite puncte de vedere, sunt mai bună
decât ea. Ştiu cât de nebunesc sună... Dar ştiu şi că am dreptate.
Nu sunt un demiurg. N -aş putea niciodată să creez Lumea Magilor,
dar suntm foarte, foarte pricepută la manipularea acestei lumi. Pot
face mai multe cu personajele ei decât aş putea vreodată să fac
cu ale mele. Personajele mele sunt doar… nişte caricaturi comparativ
cu ale ei.
-Dar nu ajungi nicăieri cu fan fiction-ul. E un copil născut mort.
-Îi pot lăsa pe ceilalţi să citească. Sunt mulţi cei care chiar
citesc fan fiction.
-Nu poţi să-ţi câştigi existenţa din asta. Nu poţi să-ţi faci o
carieră.
-Câţi oameni îşi fac o carieră din scris la urma urmelor?
izbucni Cath.
Simţea că în interiorul ei totul stătea să plesnească. Nervii.
Echilibrul interior. Esofagul.
Fangirl

-O să scriu pentru că iubesc s-o fac, aşa cum alţi oameni


croşetează sau... fac colaje. Şi o să găsesc alt mod de a-mi câştiga
existenţa.
Profesoara Piper se trase în spate din nou şi îşi încrucişă
mâinile.
-Nu vreau să mai vorbesc cu tine despre fan fiction.
-Bine.
-Dar nu am terminat discuţia cu tine.
Cath trase din nou aer adânc în piept.
-Mi-e teamă, continuă profesoara, mi-e teamă că n-o să
descoperi niciodată de ce esti cu adevărat în stare. Şi că n-o să
am ocazia să văd minunile care se ascund în tine . Ai dreptate ,
niciunul dintre textile tale de semestrul trecut nu se compara cu
Simon Snow si mostenitorul magului . Dar e atat potential acolo !
Personajele tale sunt însufluețite ,Cath , ca și cum încerc să se
desprindă de pe pagină .
Catch își dădu ochii peste cap și își șterse nasul pe umăr .
-Pot să te întreb ceva ?
-sunt sigură că o să mă întrebați oricum .
Femeia zîmbi
-L-ai ajutat pe Nick Manter să-şi scrie lucrarea de final de
semestru?
Cath îşi aţinti privirea în sus, spre un colţ al tavanului, şi îşi
umezi buza de jos. Simţea că se apropie un nou val de lacrimi. La
naiba! Reuşise să nu plângă o lună întreagă.
Aprobă din cap.
-Aşa mă gândeam şi eu, zise profesoara cu blândeţe. Am simţit
asta. În pasajele cele mai bune.
RAINBOW ROWELL

Cath încercă să rămână complet nemişcată.


-Nick e asistentul meu. Tocmai ce a trecut pe aici, de fapt.
Este la cursul de creaţie literară pentru avansaţi. Stilul lui… s-a
schimbat simţitor.
Cath privi spre uşă.
-Cath. .. insistă profesoara.
-Da? Fata tot nu putea să se uite spre profesoară.
-Ce-ar fi să facem o înţelegere?
Cath o aşteptă să continue.
-Nu ţi-am trecut încă nota, speram că o să vii să vorbim. Şi
nu trebuie să-ţi trec nota încă...Aş putea să te las tot restul semestrului
să îţi termini povestirea. Erai pe cale să iei zece la cursul meu, poate
chiar zece plus.
Cath se gândi la media ei generală. Şi la bursa ei de studiu. Şi
la faptul că trebuie să ia note maxime în semestrul aceladacă voia
să-și păstreze bursa . Nu-și permitea nicio greseala
- Aţi putea face asta?
-Pot să fac orice vreau cu notele studenţilor mei. lunt stăpâna
acestui mic domeniu.
Cath simţi unghiile înfigându-i-se în podul palmelor.
-Pot să mă mai gândesc?
-Sigur, o asigură profesoara pe un ton destins. Dacă te hotărăşti
să faci asta, aş vrea să ne întâlnim în mod reguat, de-a lungul
semestrului, doar ca să vorbim despre felul zum progresezi. O să
fie ca un fel de studiu independent.
-Bine. O să mă gândesc. O să... ăăă... Mulţumesc!
Cath îşi luă geanta şi se ridică. În clipa următoare, îşi dădu
seama cât de aproape se afla de profesoară, aşa că îşi aţinti ochii în
Fangirl

pământ şi se îndreptă rapid spre uşă. Nu-şi ridică privirea până


când ajunse înapoi în cămin şi ieşi din lift.

-Art la telefon.
-Aşa răspunzi tu?
Bună, Cath.
-Nu spui „alo“?
-Nu-mi place să spun „alo“. Sună de parcă aş fi ramolit, ca
şi cum n-am mai auzit până acum un telefon sunând şi n-aş şti ce
se întâmplă în continuare. Alo?
-Cum te simţi, tată?
-Bine.
-Cât de bine?
-Plec de la serviciu în fiecare zi la cinci, iau cina cu bunica.
Chiar în dimineaţa asta, Kelly mi-a spus că par „impresionant de
echilibra “.
-Asta chiar că e impresionant.
-Tocmai mi-a spus că nu-l putem folosi pe Frankenstein în
proiectul de reclamă pentru fasole, pentru că nimeni nu mai dă doi
bani pe el. Copiii vor zombi.
-Dar numele mărcii nu e Zombiebeans.
-Ba aşa o să se numească dacă facem cum vrea tam. Ditul de K
elly. Prezentăm proiectul Zombeanie Weenies1
-Uau, cum ai reuşit să rămâi calm în timpul şedinţei?
-Îmi imaginam că îi mănânc creierul.
-Sunt oricum impresionată, tată. Hei... cred că o să Vin acasă
weekendul următor.
RAINBOW ROWELL

-Dacă vrei… Nu trebuie să-ţi faci griji pentru mine, Cath.


Mă simt mai bine când ştiu că eşti fericită.
-Păi, sunt fericită când nu sunt îngrijorată în ce te priveşte.
Avem o relaţie simbiotică.
-Apropo de asta... ce mai face sora ta?

Tatăl ei se înşela în privinţa asta: lui Cath îi plăcea să-şi facă


griji. O făcea să se simtă proactivă, chiar şi atunci când era complet
neajutorată.
Ca în privinţa lui Levi.
Cath nu avea cum să controleze posibilitatea de a-l întâlni pe
Levi prin campus. Dar îşi putea face griji în privinţa asta şi, atâta
timp cât îşi făcea griji, probabil că treaba asta nu avea să se întâmple.
Era ca un fel de vaccin pe bază de anxietate. Ca şi cum ar fi urmărit
ibricul de pe foc ca să se asigure că nu dă în clocot.
Îşi repeta în minte cuvinte liniştitoare, temându-se că o să
se reîntâlnească cu Levi, apoi îşi enumera motivele pentru care
asta nu avea să se întâmple…
În primul rând, pentru că Reagan îi promisese că îl va ţine la
distanţă.
Şi în al doilea rând, pentru că Levi nu avea ce căuta în
Campusul Central. Cath îşi tot spunea că Levi îşi petrecea tot timpul
fie studiind taurii în Campusul de Est, fie lucrând la Starbucks, fie
sărutându-se cu fete drăguţe la el, în bucătărie. Nu exista niciun
motiv pentru care drumurile lor să se întâlnească vreodată. Şi totuşi...
i se oprea inima în loc de fiecare dată când vedea vreun blond
purtând o jachetă Carhartt verde .
______
1 Joc de cuvinte: fasole (beans) zombi cu cârnăciori (wcenies).
Fangirl

Sau de fiecare dată când şi-ar fi dorit să vadă.


I se opri inima şi acum.
Pentru că iată-l, fix unde nu ar fi trebuit să fie, în faţa camerei
lui Cath. Conform teoriei ei, asta dovedea că nu-şi făcuse îndeajuns
de multe griji.
Levi o văzu şi el pe Cath şi se ridică brusc în picioare. Nu
zâmbea. (Slavă Domnului! N u-şi dorea să vadă vreunul dintre
zâmbetele lui.)
Cath înaintă cu precauţie.
-Reagan e la cursuri, spuse ea deşi mai avea de trecut pe
lângă câteva uşi până să ajungă la a ei.
-Ştiu. De asta sunt aici.
Cath clătină din cap. Ar fi putut să însemne şi „nu“, şi „nu
înţeleg“ ambele variante erau adevărate. Se opri.
O durea stomacul atât de tare, încât ar fi vrut să se chircească
de durere.
-Vreau doar să-ţi spun ceva, rosti Levi repede.
-Chiar nu vreau să intri în cameră.
-E în regulă, pot să-ţi spun şi aici.
Cath îşi încrucişă mâinile peste abdomen şi încuviinţă din cap.
Levi îi răspunse cu acelaşigest. Îşi împinse mâinile în
buzunarele hainei.
-Am greşit, zise el. Ea încuviinţă Pentru că. .. era evident?!
Şi pentru că nu ştia ce voia Levi de la ea.
-Cath, făcu el cu sinceritate, împingându-şi mâinile şi mai
adânc în buzunare, nu a fost doar un sărut.
-Bine.
RAINBOW ROWELL

Cath se uita prin el, spre uşă. Făcu un pas înainte, ridicându-şi
cheia spre yală, ca şi cum conversaţia luase sfârşit.
Levi se dădu din calea ei. Era încurcat, dar politicos.
Cath băgă cheia în broască, apoi puse mâna pe clanţă,
rămânând cu privirea aţintită înainte. Simţea răsuflarea lui în spate
şi îl auzea foindu-se.
-Care dintre ele? îl întrebă Cath.
-Ce?
-Care dintre Săruturi?
Vocea ei era slabă şi subţire. Neputincioasă.
-Primul, zise Levi după câteva secunde.
-Dar al doilea a fost? A fost doar un sărut?
Vocea lui Levi se auzi de aproape:
-Nu vreau să vorbesc despre al doilea.
-Păcat.
Atunci, da. A fost doar un… N-a însemnat nimic.
- Dar al treilea?
-Asta e o întrebare-capcană?
Cath dădu din umeri.
-Cath… încerc să-ţi spun ceva.
Se întoarse spre el, dar regretă imediat că o făcuse. Părul
lui Levi era ciufulit, cea mai mare parte a lui fiind dată pe spate.
Totuşi, câteva şuviţe îi veneau pe frunte. Şi nu zâmbea, aşa că doar
ochii lui albaştri ieşeau în evidenţă pe chipul lui prelung.
-Ce incerci să-mi spui?
-Că nu a fost doar un sărut, Cather. „Doar“ nu îşi are rostul.
Fangirl

-Fără „doar“?
-Exact.
-Deci?
Vocea îi părea fermă dacă ar fi fost s-o compare cu ceea ce
simţea. Pe dinăuntru, toate organele i se făcuseră zob, transformân-
du-se într-o pastă anxioasă. Intestinele dispăruseră cu desăvârşire.
Rinichii ei se dezintegrau. Stomacul, stors ca un burete, năvăli în sus,
pe gât.
-Deci... Ahhh! făcu Levi neliniştit, trecându-şi ambele mâini
prin păr. Deci îmi pare rău. Nu ştiu de ce am spus asta la spital. Adică
ştiu de ce, dar am greşit. Am greşit foarte tare. Şi aş vrea să mă
întorc în timp până în dimineaţa aia, când m-am trezit aici, şi să port
o discuţie serioasă cu mine însumi, ca nimic din toate tâmpeniile
astea să nu se mai întâmple.
-Mă întreb... Dacă ar exista maşini ale timpului, oare le-ar
folosi cineva vreodată ca să călătorească în viitor?
-Cather.
-Ce e?
-La ce te gândeşti?
La ce se gândea? Nu gândea. Se întreba dacă putea supravieţui
fără rinichi. Se chinuia să se ţină pe picioare.
-Încă nu ştiu ce înseamnă toate astea, zise ea.
-Înseamnă că... îmi place de tine cu adevărat.
Mâna lui Nick era din nou în păr. Doar una singură de data
asta. Ținând părul pe spate.
Adică, mie chiar îmi place de tine. Şi vreau ca sărutul ăla să
fi fost un început. Nu un sfârşit.
RAINBOW ROWELL

Cath privi chipul lui Levi. Încruntat cum era, deasupra


nasului, între sprâncene, îi apăruseră riduri. Însă obrajii, îi erau de dat
a asta complet netezi. Buzele îi erau ţuguiate ca ale unei păpuşi,
fără nicio umbră de zâmbet.
-A părut începutul a ceva, rosti el.
Îşi băgă mâinile în buzunar şi se legănă un pic, aplecându-se
în faţă. Ca şi cum voia să se lovească de ea. Cath se dădu înapoi,
lipindu-şi spatele de uşă.
-Bine, zise ea, încuviinţând din cap.
Bine?
-Bine.
Se întoarse și descuie ușa .
-Poţi să intri . Dar de spre tot restul nu ştiu ce să zic.
-Bine .
Şi Cath simţi cum un zâmbet se zămisli în vocea lui - un
început de zâmbet - , iar acesta aproape că o ucise.
Fangirl

-Nu am încredere în tine, a zis Simon, prinzându-l pe Basil


de antebraţ.
-Păi, nici eu nu am încredere în tine, i-a scuipat Basilîn faţă.
L-a scuipat la propriu. Stropi umezi au aterizat pe obrajii
lui Simon.
-La ce-ţi trebuie să ai încredere în mine? l-a întrebat Simon.
Doar eu sunt acela care atârnă de pe o stâncă!
Dezgustat, Basil s-a uitat în jos spre Simon, braţul tremurân -
du-i din cauza greutăţii băiatului. Şi-a întins şi cealaltă mână şi Simon
a prins-o.
Douglas ]. Henningî, a înjurat Basil cu răsuflarea întretăiată şi
aplecându-se şi mai multîn faţă. Aşa cum te ştiu, o să ajungem
să ne prăbuşim amândoi doar ca să te răzbuni pe mine.
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
publicat în noiembrie 2010 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath)

____
1
Iluzionist canadian (1947-2000).
RAINBOW ROWELL

DOAZECI ŞI PATRU

Levi se aşeză pe patul ei.


Cath încercă să se prefacă că nu era conştientă de faptul că
el o privea în timp ce ea îşi dădea jos haina şi îşi Bcotea fularul
desfăşurându-l din jurul gâtului, pe sub păr, S-ar simţit ciudat să îşi de
scalte ghetele de iarnă în faţa lui, aşa că nu o făcu. Se aşeză pe scaun.
-Cum te-ai descurcat la cursul de literatură pentru adolescenţi?
îl întrebă ea.
Levi se uită la ea preţ de câteva secunde înainte să-i răspundă:
-Am luat nouă minus.
-Asta e bine, nu?
-E grozav...
Ea încuviinţă din cap.
-Nu ştiu, nu prea vorbim.
El încuviinţă din cap.
- Nu mă prea pricep la asta, zise Cath cu ochii ațintiti în jos .
- La ce?
-Te pricepi mult mai bine la relaţiile dintre băieţi şi alţi băieţi,
nu-i aşa?
-Ha.
Şi amuţiră din nou. Levi fu cel care, într-un final, vorbi. Cath
ştia că Levi nu avea cum să rămână prea multă vreme tăcut, indiferent
de situaţie.
Fangirl

-Cath?
-Da?
-Asta înseamnă că...? Îmi dai încă o şansă?
-Nu ştiu, zise ea, privindu-şi mâinile încleştându-se şi descleştâ-
ndu-se în poală.
-Vrei să faci asta?
-Cum adică?
Îşi lăsă privirea să cadă asupra feţei lui. Obrajii săi erau palizi,
iar băiatul îşi muşca buza de jos.
-Adică... ţii cu mine?
Cath clătină din cap, de data asta doar pentru că nu înţelegea.
-Ce vrei să spui?
-Adică. .. făcu Levi şi se aplecă înainte, cu pumnii încă
strânşi şi vârâţi în buzunare. Adică, mi-am petrecut patru luni
încercând să te sărut şi ultimele şase săptămâni întrebându-mă
cum am reuşit să stric totul. Tot ce vreau acum este să-mi
repar greşeala şi să-ţi arăt cât de rău îmi pare şi de ce ar trebui
să-mi mai dai o şansă. Şi vreau doar să ştiu... ţii cu mine? Speri să
reuşesc?
Ochii lui Cath se opriră ezitant asupra chipului lui Levi, părând
pregătiţi să se ascundă la orice mişcare.
Aprobă din cap.
Într-un colţ al gurii lui începu să se citească un zâmbet.
-Tin cu tine, şopti ea.
Nici măcar nu fu sigură că el o auzse de unde stătea , de pe
pat . Zambetul i se mari si invada întregul chip . Un surâs larg
începu să înfloreasca și pe buzele lui Cath . Așa fu nevoităm să
își ferească privirea .
RAINBOW ROWELL

***

Şi aşa se ales cu Levi care strălucea de parcă avea o sută de


wati. Stătea pe patul ei şi zâmbea larg , ca şi cum totul avea să fie
în regulă.
Cath simţea nevoia să-i spună să o ia mai încet... Şi Că nu era
totul în regulă. Nu-l iertase încă şi, chiar dacă (probabil) urma s-o
facă, tot nu avea încredere în el. Nu avea încredere în nimeni, iar
asta chiar era o problemă O problemă fundamentală. În schimb, Cath
zise doar atât:
-Ar trebui să-ţi scoţi geaca.
Levi îşi desfăcu fermoarul gecii şi şi-o scoase, apoi o puse
pe pat. Purta un pulover pe care Cath nu-l mai văzuse până atunci.
Era un cardigan măsliniu, cu buzunare şi nasturi îmbrăcaţi în piele.
Oare îl primise cadou de Crăciun?
-Hai încoa‟.
Cath clătină din cap.
-Nu sunt pregătită pentru „hai încoa'“.
Levi se întinse spre ea, iar Cath rămase nemiscată. Dar el se
întinsese, de fapt, spre biroul ei, ca să ia laptopul. Îl ridică şi H ţinu în
braţe.
-Nu-ţi fac nimic. Vino lângă mine.
-Asta e cea mai bună replică a ta? „Nu-ţi fac nimic“?
-Ştiu că a sunat prost, dar mă faci să am emoţii. Te rog.
Cel mai puternic cuvânt magic. Cath se ridicase deja.
Fangirl

Îşi scoase ghetele şi se aşeză pe pat, la treizeci de centimetri de


el. Poate că Levi avea emoţii din cauza ei, dar ea devenea de-a
dreptul inertă lângă el.
Levi îi puse laptopul în braţe.
Când se uită în ochii lui, văzu că zâmbea. Emoţionat.
-Cather, citeşte-mi din povestirea ta..
-Ce? De ce?
-Aşa. Nu ştiu de unde altundeva să încep. Şi ar mai relaxa
atmosfera. Te-ar face pe tine mai... relaxată.
Cath ridică din sprâncene, iar el clătină din cap, ciufullindu-şi
părul cu o mână.
-Şi asta a sunat prost.
Cath deschise laptopul şi îl porni.
Era de-a dreptul aiurea. Ar fi trebuit să stea de vorbă. Ea ar
fi trebuit să pună întrebări, iar el -să-şi ceară scuze... Şi apoi, ca ar
fi trebuit să îşi ceară scuze, spunându-i ce idee proastă fusese să stea
de vorbă.
-Nu-mi amintesc unde am rămas.
-Simon tocmai îi atinsese mâna lui Baz şi aceasta era rece.
-Cum de-ai ţinut minte aşa ceva?
-Toţi neuronii folosiţi îndeobşte la citit, la mine se ocupă de
memorarea a tot felul de chestii.
Cath deschise fişierul Word şi căută prin el.
-„Dar mâna lui Baz a rămas rece şi inertă“, citi ea cu voce tare.
„Când s-a uitat de aproape, şi-a dat seama că Baz dormea.“
Cath îşi ridică din nou privirea.
E ciudat, spuse ea. Nu-i ciudat?
RAINBOW ROWELL

Levi se întorsese peo parte, ca să stea cu faţă la ea. Avea braţele


încrucişate la piept şi cu un umăr se sprijinea de perete. Îi zâmbi şi dă
du din umeri.
Cath clătină din nou din cap, fără să fie sigură de ce anume, apo
i se uită în jos spre ecranul laptopului şi începu să citească.

„Simon era şi el obosit. Se întreba dacă fusese pus vreun farmec asupra
creşei care te împingea la somn . Se gândea la toţi bebeluşii, la copiii mici, la
Baz, trezindu-se brusc într-o încăpere plină de vampiri. Apoi a adormit.

Când s-a trezit, Baz stătea cu spatele la șemineu, uitându-se fix la iepure.

-M-am hotărât să nu te omor în somn, a zis Baz fără săl Privească. Crăciun fericit!

Simon s-a frecat la ochi şi s-a ridicat.

-Mersi?

-Ai încercat vreo vrajă?

-Pe cine?

-Pe iepuri.

-Scrisoarea nu spunea că trebuie să arunc vrăji asupra lor. Spunea doar


să-i găsesc.

-Da, a făcut Baz nerăbdător.

Probabil că nu dormiseră prea mult, pentru că Baz încă părea obosit.


Fangirl

-Dar presupun că cel care a trimis scrisoarea ştia că eşti magician şi a


presupus că te-ai gândi să foloseşti din când în când magia.

-Ce fel de vrăji? l-a întrebat Simon uitându-se în sus, la iepurele

dormind pictat pe tavan.

-Nu ştiu, a spus Baz fluturându-şi bagheta cu vârf alb prin aer. Schimbă-te,
preschimbă-te.

-O vrajă de preschimbare? Ce încerci să faci?

-Experimentez.

-Nu spuneai că trebuie să cercetez mai mult înainte să mă arunc cu capul


înainte în cine ştie ce pericol?

-Asta a fostînainte să stau să mă tot holbez la iepurele ăsta afurisit


jumătate de noapte.

Baz a şfîchiuit cu bagheta prin aer.

-Înainte şi după!

-Înainte şi după funcţionează numai asupra vietăţilor, a zis Simon

-Experimentez. Cucurigu! Dar nu s-a întâmplat nimic.

-De ce te-ai trezit? l-a întrebat Simon. Arăţi de parcă n-ai mai fi dormit din
anul întâi. Eşti palid ca o fantomă.
RAINBOW ROWELL

-Fantomele nu sunt palide, sunt translucide. Şi iartă-mă că nu simt nevoia


să mă cuibăresc lângă tine şi să dorm în locul ăsta în care a fost omorâtă
mama. Simon a făcut o grimasă şi şi-a îndreptat privirea în jos.

-Scuze. Nu m-am gândit la asta.

-Opreşte sângerările, a zis Baz şi şi-a îndreptat din nou bagheta spre
iepure. Te rog.

Baz a înghiţit în sec. Simon s-a gândit că poate Baz plângea, aşa că
s-a întors cu spatele.

-Snow .. . Eşti absolut sigur că în scrisoare nu se mai spunea şi altceva?

Simon a auzit de deasupra capetelor lor un zăngănit puternic. S-a uitat


în sus şi a văzut uriaşul animal strălucitor tresărind în somn. Baz s-a
ridicat împleticindu-se. Simon s-a ridicat şi el şi a făcut un pas în spate,
prinzându-l de braţ pe Baz.

-Atenţie, a şuierat Baz, trăgându-se rapid de lângă Simon şi de


lângă şemineul din spatele lor.
-E vampir, spuse Levi cu înfumurare. Vampirii iau foc uşor.
Ochii lui Levi erau închişi acum. Işi rezemase capul de
perete. Cath îl privi pentru o clipă. El deschise un ochi şi o împinse
în picior cu genunchiul. Cath nu-şi dăduse seama că stătea
chiar atât de aproape de el.
Fangirl

Deasupra lor, iepurele creştea în dimensiuni şi prindea volum. Îşi întinse


picioarele din spate pe fundalul cerului şi a amuşinat. Urechile i-au fremătat ca şi
cum deveneau atente la sunetele din jur.

-Trebuie să-l prindem? a întrebat Baz. Să vorbim cu el? Să-i cântăm un


cântecel magic?

-Nu ştiu. Aştept instrucţiuni suplimentare. iepurele a deschis un ochi


rozaliu, mare cât un bolovan.

-Uite prima instrucţiune: ai sabia la tine?

-Da, a zis Simon.

-Scoate-o!

-Dare iepurele-Lună... a protestat Simon. E faimos.

iepurele şi-a întors capul din Spre tavan (la o cercetare mai atentă se vedea
că ochii îi erau. De fapt, roşii, nu rozalii) şi a deschis botul - ca să caște. spera
Simon - dând la iveală nişte incisivi ascuţiţi ca nişte colti , ca nişte cuțite
lungi şi albe.

-Sabia, Snow. Acum.

Baz îşi ţinea deja bagheta în aer ca şi cum se pregătea să dirijeze


o simfonie. Uneori, părea de-a dreptul impunător.

Simon şi-a dus mâna dreaptă la şold şi a şoptit incanlaţia pt care o învăţase
de la Mag.
RAINBOW ROWELL

-Pentru dreptate. Cu curaj. În apărarea celorsiabi. Înfruntându-i pe cei


puternici. Prin magie, înţelepciune şi bunătate.

A simţit mânerul sabiei materializându-se sub degetele sale. Magui


îl avertizase că sabia nu avea să apară întotdeauna; avea voinţă proprie. Dacă
Simon o invoca la momentul nepotrivit sau cu nepricepere, sabia nu avea să
răspundă chemării lui .

Iepurele a ajuns la podeaua creşei cu una dintre labe, pe care a întins-o


aproape cu sfială. Apoi a căzut din tavan cu un salt graţios, ca un iepuras de
casă foindu-se pe o canapea.

-Nu îl lovi. Încă nu-i ştim intenţiile . . . Care-ţi sunt intenţiile? a strigat
Simon.

Era un iepure vrăjit; poate că avea darul vorbirii.

Iepurele şi-a înclinat capul într-o parte, ca şi cum arii vrut să-i răspundă,
apoi a tras un ţipăt ascuţit spre locul rămas gol pe cer.

-Nu vrem să-ţi facem niciun rău, a continuat Simon. Doar... calmează-te!

-Pentru numele lui Crowley, ai de gând să-i ceri să meargă la pas, Snow?

-Păi, trebuie să facem ceva.

-Cred că ar trebui să fugim.

Iepurele s-a ghemuit între ei şi uşă. Simon şi-a trecut bagheta în mâna stângă.

-Calmează-te. Te rog! a strigat el, folosind din nou puternicul cuvânt.


Fangirl

Iepurele a proiectat un jet de salivă în direcţia lui, cu furie.

-Da, bine, i-a zis Simon lui Baz, hai să fugim. Număr până la trei. Baz
îşi cruise dela drum spre uşă. Şi iarăşi iepurele a tipat ascuţit spre ei, dar nu şi-a
întors spatele spre Simon. A încercat să apuce picioarele lui Simon cu gheara.

Acesta a reuşit să sară la timp şi să se ferească, dar iepurele s-a repezit imediat
spre ei din altă direcţie. Când i-a izbit cu labele în cap. Simon s-a întrebat dacă Ea: o să
se deranjeze măcar să aducă ajutoare. Probabil că oricum n-ar mai a contat; nimeni
n-ar n reuşit să alungă in timp. Simon s-a năpustit cu sabia spre iepure, reuşind să!
atingă, dar animalul şi-a ferit laba ca şi cum ar fi fost înţepat de un amplu. Apoi,
bestia s-a ridicat pe tabele din spate. urlând de-a binelea.

Simon s-a chinuit şi el să se ridice... Şi a văzut mingile de foc aterizând una


după alta în blana albă a iepurelui.

-Rozătoare împuţită şi afurisită ce esti! striga Baz. Trebuia să ai un protector.


Un talisman norocos. Nu un monstru nenorocit! Când mă gândesc că am făcut
prăjiturele pentru tine şi că am ars betisoare parfumate... Îmi iau prăjiturile înapoi!

-Arată-i cine e şeful, a zis Simon.

-Taci din gură, Snow! Ai o baghetă şi o sabie, dar alegi să-ţi foloseşti limba
aia inutilă împotriva mea?

Simon a atacat din nou iepurele cu sabia. În luptă, întotdeauna prefera


sabia baghetei.
RAINBOW ROWELL

Între mingile magice de foc pe care le trimitea, Baz încerca şi vrăji de împietrire
şi blesteme care să provoace durere. În afară de foc, nimic nu părea să aibă
vreun efect.

Şi sabia era folositoare - Simon îl putea răni pe iepure, dar nu îndeajuns de


rău. Era ca şi cum l-ai fi zgâriat cu acul.

-Cred că e imun la magie, a strigat Baz, tocmai când iepurele şaria spre el.

Simon s-a aruncat în spinarea animalului şi a încercat să afunde sabia în


blana deasă de pe ceafă. Lama a alunecat fără să străpungă carnea.

Baz a atacat şi el, aruncându-şi bagheta şi sărind pe pieptul iepurelui.


Bestia s-a zvârcolit, iar Simon l-a prins de gât ţinându-l strâns. Îl zărea pe Baz din
când în când prin vârtejul de blană şi colti. Iepurele îşi repezea coltii spre Baz, dar
acesta se ţinea de una dintre urechile lungi ale creaturii, lovind-o în bot cu pumnul.
Apoi, capul lui Baz a dispărut în blana iepurelui. Când Simon l-a văzut din nou,
Baz avea chipul murdar de sânge.

-Baz!

Simon n-a mai reuşit să se ţină în spinarea iepurelui, iar acesta l-a azvârlit
în partea opusă a încăperii. A aterizat pe unul dintre pătuţurile dispuse în cerc şi
a încercat să se rostogolească la impact. Când a reuşit să se ridice, a văzut că iepurele
căzuse pe spate si dădea din labe prin aer. Baz era întins pe burta creaturii, ca şi cum
ar fi îmbrăţişat un uriaş animal de plus, iar blana albă din apropierea feţei sale se
umpluse de sânge.
Fangirl

-Nu, a şoptit Simon. Baz. Nu!

A alergat spre iepure ţinându-şi sabia cu ambele mâini deasupra capului, apoi
a înfipt-o cu toată puterea într-unul dintre ochii roşii. Iepurele 5-a prăbuşit, secat de
vlagă, iar o labă i-a alunecat în focul din şemineu. .

-Baz, a murmurat Simon, trăgându-l pe băiat de mână.

Se aştepta ca şi Baz să fie lipsit de vlagă, dar acesta nu s-a clintit. Simon a încercat
din nou, înrîgându-şi degetele în umărul 0505 al lui Baz. Dar băiatul a întins
o mână spre el şi l-a împins la o parte. Simon a căzut pe podea, confuz.

Abia atunci a observat că Baz îşi împingea faţa în gâtul iepurelui. Se hrănea
din el. De-a lungul gâtului şi urechilor iepureluî erau răni mult mai adânci decât
reuşise să-i facă Simon cu sabia lui. Baz s-a căţărat în genunchi pe pieptul iepureluî
şi i-a împins botulîntr-o parte, afundându-şi capul şi mai adâncîn sângele ce
băltea pe gâtul animalului.

-Baz... a şoptit Simon, reuşind încet să se ridice.

Preţ de o secundă - sau de mai multe- nu a făcut decât să se uite la el.

Într-un final, Baz a părut că terminase.

A coborât de pe trupul iepureluî şi a rămas aşa, cu spatele la Simon. Apoi


a apucat sabia Magului şi a scos-o plină de sânge din ochiul bestiei.

După aceea, Baz s-a întors, îndreptându-şi umerii, înălţându-şi privirea.


Chipul lui şi toată partea din faţă cravata şi cămaşa albă îi erau ude de sânge.
RAINBOW ROWELL

Sângele i se prelingea de pe nas şi bărbie, formând deja o băltoacă sub mâna în


care ţinea sabia. Atât de mult sânge... Era aşa de ud de parcă tocmai ieşise
din duş.

Baz a aruncat sabia, iar aceasta a căzut la picioarele lui Simon. Apoi şi-a
trecut mâneca peste gură şi ochi. Asta nu a făcut decât să întindă sângele, nu
să-l şteargă.

Simon nu ştia ce să spună. Cum să reactioneze la… aşa ceva. La aceste


noutăţi însângerate.

A ridicat sabia şi a şters-o de pelerină.

-Eşti în regulă?

Baz şi-a lins buzele - ca şi cum ar fi fost uscate, s-a gândit Simon -, apoi
a încuviinţat din cap.

-Mă bucur, a spus Simon şi şi-a dat seama că asta simţea.


Fangirl

***
Cath se opri din citit. Ochii lui Levi erau deschişi. O urmăreau.
Gura îi era închisă, dar nu strâns. Părea de-a dreptul emoţionat.
-Asta e finalul? o întrebă el.
Cath continua să ţină laptopul în braţe.
-De asta mă placi?
-De ce anume?
-Pentru că îţi citesc?
Mă întrebi dacă te plac pentru că ştii să citeşti?
-Ştii ce vreau să spun.
Zambetul lui se lăţi, aşa că fata putu să-i admire dinţii. Era
ciudat să-l privească aşa. De aproape. Ca şi cum primise o învoire
specială.
-Partial, zise el.
Cath se uită peste umăr cu teamă.
-Crezi că Reagan o să se supere?
-Nu cred. Nu mai suntem împreună din liceu.
-Cât a durat relaţia voastră?
-Trei ani.
-Ati fost îndrăgostiţi?
Levi îşi dădu părul pe spate, un pic jenat, dar nu ruşinat.
-Foc.
-Oh.
Cath se trase un pic mai în spate. Levi îşi înclină capul într-o
parte ca să-i întâlnească privirea.
RAINBOW ROWELL

-Era un oraş mic, aveam doar unsprezece colegi în clasă...


Nu exista nimeni pe o rază de două sute de kilometri cu
care vreunul dintre noi doi să vrea să iasă la o întâlnire.
-Şi ce s-a întâmplat?
-Am venit aici. Şi ne-am dat seama că nu eram singurii oameni
de pe pământ cu care să merite să ai o relaţie.
-Ea a zis că te-a înşelat.
Levi îşi aţinti privirea în jos, dar zâmbetul nu-i dispăru cu totul.
-Da, plus asta.
-Câţi ani ai?
- Douăzec şi unu.
Cath încuviinţă din cap.
-Pari mai mare.
-Din cauza părului, făcu el, încă zâmbind.
-Îmi place părul tău, scăpă ea.
Levi ridică dintr-o sprânceană. Doar dintr-una.
Cath clătină din cap, jenată, închizând ochii, închizând laptopul.
Levi se aplecă spre Cath, până când bretonul îi veni pe faţă,
atingând urechea ei. Ea îşi trase capul , ştiind că se înroşise.
-Şi mie îmi place părul tău, rosti el. Cel puţin, aşa cred... Îl ţii
mereu legat, strâns bine.
-Ce nebunie, spuse Cath, îndepărtându-se.
-Ce anume?
-Asta. Noi doi. Conversaţia asta.
-De ce?
-Păi, pentru că nici nu ştiu cum s-a ajuns până aici.
Fangirl

-Nu cred că s-a ajuns la nimic încă…


-Nu avem nimic în comun. Avea o groază de obiecţii; se simţea
de parcă ar fi fost o oală sub presiune care începea să dea pe afară.
-Nici măcar nu mă cunoşti. Eşti mai mare şi fumezi..Şi lucrezi.
Eşti experimentat.
-Nu fumez decât dacă fumează şi altcineva cu mine..
-Se pune.
-Dar nu contează. Nimic din ce ai spus acum nu contează,
Cath. Şi, în mare parte, nici nu sunt adevărate. Avem multe lucruri
în comun. Vorbim tot timpul... Adicăvorbeam tot timpul. Şi asta m-a
făcut să-mi doresc să vorbesc şi mai mult cu tine. E un semn foarte
bun.
-Ce avem în comun?
-Ne place unuia de celălalt, spuse el. Ce ne trebuie mai mult?
Oricum, comparativ cu restul lumii, avem totul în comun. Dacă vin
extratereştrii pe Pământ, probabil că nici măcar n-o să ne poată
deosebi unul de altul.
Asta prea semăna cu ce îi spusese ea lui Nick...
-Mă placi... nu-i aşa? spuse Levi.
-Nu te-aş fi sărutat dacă nu te plăceam.
-Ai fi putut s-o faci...
-Nu, zise ea cu fermitate. Nu aş fi făcut-o. Şi nu aş fi stat trează
toată noaptea ca să-ţi citesc…
Levi zâmbi atât de larg, încât i se vedeau camnii. Şi premolarii.
Nu era in regulă. N-ar fi trebuit să zâmbească.
-De ce mi-ai spus că a fost doar un sărut? îl întrebă ea,
aşteptându-se ca vocea să o trădeze în orice moment. Nici nu-mi
pasă de cealaltă fată. Adică, îmi pasă, dar nu atât de tare. De ce
RAINBOW ROWELL

primul tău instinct a fost să îmi spui că ce s-a întâmplat între noi
n-a contat? Şi de ce ar trebui să te cred acum, când spui invers?
De ce să mai cred ce spui?
Levi îşi dădu în sfârşit seama. Că n-ar trebui să zâmbească.
Se uită în jos, în poală, şi se întoarse, rezemându-se cu spatele
de perete.
-Cred că m-am panicat...
Cath îl aşteptă să continue. Levi îşi trecu degetele prin partea
din faţă a părului şi îşi făcu mâna pumn. (Poate că de asta
chelea prematur. Prea era toată ziua cu mâna în păr.)
-M-am panicat, repetă el. Am crezut că, dacă ai fi aflat cât
de mult însemna pentru mine să te sărut... ar fi fost chiar mai rău decât
faptul că am sărutat-o şi pe alta.
Cath încercă să digere informaţia.
-E un raţionament foarte prost.
-Nu raţionam, spuse el întorcându-se cu spatele la ea, un pic
prea brusc. Mă panicasem. Sincer? Uitasem cu totul de fata aia.
-Pentru că săruţi o groază de fete la petreceri?
-Nu. Vreau să zic... Ahhh, făcu el şi îşi feri privirea.
Uneori, dar nu. Am sărutat-o pe fata aia numai pentru că tu
nu erai acolo . Pentru că nu-mi răspundeai la mesaje. Pentru că încep
usem din nou să cred că nu mă placi. Eram confuz, un pic ametit,
şi a apărut fata aia care, în mod evident, mă plăcea... Probabil că
a plecat la cinci minute după ce ai plecat tu. Şi după încă cinci
minute, eu mă holbam la ecranul telefonului, încercând să inventez o
scuză ca să te sun.
-De ce nu mi-ai spus toate astea la spital?
Fangirl

-Pentru că mă simţeam ca un dobitoc. Nu prea sunt obişnuit


să joc rolul nesimtitului. Eu sunt băiatul ăla care te scoate din
încurcături, înţelegi?
-Nu.
-De obicei, sunt tipul de treabă. Asta era şi planul prin care
voiam să te cuceresc.
-A existat un plan?
-A existat... făcu el şi îşi rezemă cu zgomot capul de perete,
lăsându-şi mâinile să-i cadă în poală. A fost mai mult o speranţă.
Speram să observi că sunt un tip de treabă…
-Am observat.
-Da. Şi pe urmă m-ai văzut sărutând-o pe alta.
Cath voia ca el să înceteze. Auzise destule.
-Levi, problema este că...
Pronunţarea numelui lui desăvârşi haosul pe care-l simţea pe
dinăuntru. Ceva, probabil splina, cedă în acel moment.
Se aplecă în faţă şi apucă mâneca puloverului lui, strângând
materialul în pumn.
-Ştiu că eşti un tip de treabă. Şi vreau să te iert. pentru că nu
e ca şi cum m-ai fi înşelat... Adică, într-un fel, Dar chiar dacă te iert...
Trase de puloverul lui cel nou, întinzându-l.
-Nu cred că mă pricep deloc la chestia asta. La relaţiile dintre
băieţi şi fete. Între oameni în general. Nu am încredere în nimeni. În
absolut nimeni. Şi cu cât încep să ţin mai mult la cineva, cu atât
sunt mai sigură că acel om o să se sature de mine şi o să mă
părăsească.
Figura lui deveni îngândurată. „Nu înnegurată“, îi trecu ei
prin minte, „ci preocupată. Nori de gânduri.“
RAINBOW ROWELL

-Ce nebunie, spuse el.


-Ştiu, fu de acord Cath, simţindu-se aproape uşurată. Exact.
Sunt nebună.
Îşi întinse şi el degetele, prinzând cu ele interiorul manşetei de
la puloverul ei.
-Dar vrei să imi mai dai o şansă, nu? Nu numai mie, ci relaţiei.
Nouă?
-Da... zise Cath ca şi cum ar f1 capitulat.
-Bine.
O trase uşor de mânecă şi zâmbi, privind in jos, spre mâinile
lor, care erau aproape-aproape să se atingă.
-E în regulă dacă eşti nebună, continuă el încet.
-Nici măcar nu ştii...
--Nu trebuie să ştiu. Tin cu tine.

În ziua următoare, Levi urma să-i trimită un mesaj pe mobil.


Aveau să iasă împreună la o întâlnire după ce termina el serviciul.
La o întâlnire
Levi n-o numise „întâlnire“, dar asta trebuia să fie, nu? El o
plăcea şi urmau să iasă împreună. Venea să o ia de la cămin.
Cath îşi dorea să o fi putut suna pe Wren. ,,Am o întâlnire. Şi
nu cu o noptieră. Sau cu vreo altă piesă de mobilier. M-a sărutat. Şi
cred că o va face din nou dacă îl las.“
N-a sunat-o pe Wren. A învăţat. Apoi a stat cât de târziu a putut
ca să scrie despre Baz şi Simon („<<Monotonul Viclean», a
bombănit Baz “Dacă o să mă transform într-un supererou malefic,
să mă ajuţi să îmi găsesc un nume care să nu sune & îngheţată cu
fructe. »“). Îşi dorea ca Reagan să vină mai repede acasă.
Fangirl

Aproape adormise când se deschise uşa.


Reagan se foi prin întuneric. Venea şi pleca din cameră fără să
a prindă lumina se specializase în a face asta pe nesimţite. Aproape
niciodată nu o trezea pe colega ei.
-Bună, zise Cath cu o voce răguşită.
-Culcă-te la loc, şopti Reagan.
-Hei! În seara asta… a venit Levi pe aici. Cred că o să
ieşim impreună. E în regulă?
Foiala încetă.
-Da… zise Reagan, pe un ton aproape normal. Pentru tine e în
regulă?
-Aşa cred.
-Bine.
Reagan deschise uşa dulapului ei, apoi îşi zvârli ghetele din
picioare şi se auziră două bufnituri. Deschise şi închise un sertar,
după care se urcă în pat.
E al naibii de ciudat... murmură ea.
-Ştiu, rosti Cath, cu privirea aţintită în sus, în întuneric. Scuze.
-Nu-ţi mai cere scuze. Bravo ţie. Bravo lui Levi. Mai degrabă
ţie decât lui. Cred.
-Ce vrei să spui?
-Vreau să spun că Levi e un tip grozav. Şi că mereu se
îndrăgosteşte de fete care sunt adevărate pacoste.
Cath se întoarse pe partea cealaltă şi îşi strânse în braţe
cuvertura.
-Bravo mie, încuviinţă.
RAINBOW ROWELL

-În sfârşit ieşi la o întâlnire cu Agatha?


Vocea lui Penelope era şoptită, în ciuda surprizei care i se
citea pe chip. Niciunul dintre ei nu voia ca Sir Bleakly să-i audă
profesorul era cunoscut pentru pedepsele penibile pe carele dădea.
Simon şi Penelope ar fi putut ajunge să şteargă praful ore întregi
prin catacombe sau să corecteze biletele de dragoste confiscate.
După cină, i-a răspuns Simon, tot în şoaptă. Ne ducem să
căutăm cel de-al şaselea iepure în Pădurea Tăinuită.
Agatha ştie că e o întâlnire? Pentru că seamănă cu o seară
obişnuită de marţi în compania lui Simon.
-Cred că da, a zis Simon încercând să nu se întoarcă şi să
se încrunte la Penelope, deşi ar fi vrut să o facă. A spus că o să
poarte rochia ei nouă...
O seară obişnuită de marţi în compania Agathei.
-Nu crezi că mă place?
-Of, Simon, n-am spus niciodată asta. Ar fi idioată să nu te
placă.
Simon a zâmbit larg.
-Ce voiam să spun e că vom trăi şi vom vedea, a rostit Penelope
, întorcându-se la temele ei.

(Fragment din capitolul 17


al volumului Simon Snow şi cei şase iepuri albi,
copyright © 2009, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOUĂZECI ȘI CINCI

Când se trezi, Cath o văzu pe Reagan stând la biroul ei.


-Te-ai trezit?
-Ai stat să te uiţi la mine în timp ce dormeam?
-Da, Bella. Te-ai trezit?
-Nu.
-Păi, trezeşte-te. Trebuie să stabilim nişte reguli de bază.
Cath se ridică în capul oaselor, ştergându-şi urdorile.
-Ce-i cu tine? Dacă te-aş trezi eu pe tine in felul ăsta, m-ai
ucide!
-Asta pentru că eu sunt şefa. Trezeşte-te, trebuie să vorbim
despre Levi.
-Bine…
Cath nu se putu abţine să nu zâmbească un pic doar auzindu-i
numele. Levi. Avea o întâlnire cu Levi.
-Deci v-aţi împăcat?
-Da...
-Te-ai culcat cu el?
-La naiba, Reagan. Nu!
-Bine.
Reagan stătea pe scaunul lui Cath, cu un picior sub ea; purta
un tricou de fotbal, dintr-acelea cum au membrii echipelor
universitare, şi pantaloni negri de yoga.
-Nu vreau să ştiu când te culci cu el. Asta e prima regulă.
RAINBOW ROWELL

-N-o să mă culc cu el.


-Vezi, ăsta e exact genul de lucru pe care nu vreau sã-l ştiu…
Stai, cum adică n-o să te culci cu el?
Cath îşi apăsă ochii cu palmele.
-Adică, nu în viitorul apropiat. Doar am stat de vorbă.
-Mda, dar v-aţi tot petrecut timpul împreună anul ăsta...
-Iată lucrurile pe care mă presezi să le fac. .. Unu: să beau
alcool fără să fi împlinit încă vârsta legală. Doi: să fac abuz de
medicamente care se dau numai pe reţetă. Trei: să fac sex înainte de
căsătorie.
-Doamne, Cath, sex înainte de căsătorie? Glumeşti?
-Unde vrei să ajungi cu discuţia asta?
-Levi a fost iubitul meu.
-Ştiu.
-Pe toată perioada liceului.
-Ştiu, ştiu, zise Cath ascunzându-şi din nou ochii. Nu intra în
prea multe detalii.
-Mi-am pierdut virginitatea cu el.
-Ahhhh. Opreşte-te! Te rog.
-De asta avem nevoie de reguli, zise Reagan. Levi e unul dintre
cei mai buni prieteni ai mei, iar eu sunt singura ta prietenă, aşa că
nu vreau ca situaţia să devină ciudată între noi.
-Prea târziu, spuse Cath. Şi nu eşti singura mea prietenă .
-Ştiu… rosti Reagan dându-şi ochii peste cap şi făcând un gest
cu mâna. Plus tot internetul.
-Care sunt regulile?
Reagan ridică un deget. Unghiile ei erau lungi şi roz.
Fangirl

-Unu: nimeni nu vorbeşte cu mine despre sex.


-În regulă.
-Doi: fără dulcegării în prezenţa mea.
-În regulă şi cu asta. Dar îţi zic: nici nu se pune problema de
dulcegării.
-Trei: îţi ţii gura, nu vreau să aud despre nicio relaţie, Vath
aprobă din cap.
-Bine.
-Patru...
-Pe tine chiar te-a muncit treaba asta, nu?
-M-am gândit la regulile astea încă de prima dată când v-aţi
sărutat. Patru: Levi e prietenul meu şi nu ai voie să fii geloasă în
privinţa asta.
Cath se uită la Reagan. La părul ei roscat, la buzele ei pline şi la
sânii de-a dreptul proeminenţi.
-Cred că e prea devreme ca să zic da în privinţa ultimei reguli,
spuse Cath.
-Nu. Trebuie să ne luăm de-o grijă. Nu ai voie să fii geloasă. Şi
în schimb, eu n-o să profit de prietenia mea cu Levi doar ca să îmi
reamintesc şi mie, şi lui Levi, că pe mine m-a iubit prima.
-Doamne... spuse Cath şi strânse plapuma, nevenindu-i să
creadă ce auzea. Ai fi în stare să faci aşa ceva?
-Aş putea, sugeră Reagan, aplecându-se în faţă, cu o expresie
la fel de surprinsă ca a lui Cath. Într-un moment de slăbiciune. Trebui
e să înţelegi, am fost preferata lui Levi aproape de când mă ştiu.
E1 nu a mai ieşit cu nimeni, nu la modul serios, de când ne-am
despărţit.
-Doamne. Chiar urăsc chestia asta.
RAINBOW ROWELL

Reagan încuviinţă din cap, iar asta vru să însemne „ţi-am zis
eu“, repetat de vreo zece ori.
-De ce ai lăsat să se întâmple asta? întrebă Cath. De ce i-ai dat
voie să petreacă atât de mult timp la noi în cameră?
-Pentru că mi-am dat seama că te place.
Reagan păru aproape furioasă când spuse asta.
-Şi chiar vreau să fie fericit, adăugă ea.
-Tu şi cu Levi nu aţi mai… recidivat, nu? De când v-aţi
despărţit?
-Nu… făcu Reagan evitându-i privirea. Când ne-am despărţit,
în anul întâi de facultate, a fost destul de groaznic. Am început să
vorbim din nou de-abia la sfârşitul anului trecut. Ştiam că nu se
descurcă la cursuri şi am vrut să-l ajut...
-Bine, spuse Cath hotărându-se să trateze lucrurile cu seriozitate
. Care erau regulile? Nu vorbim despre sex, nu ne manifestăm
afecţiunea în public, nu vorbim despre relaţie...
-Şi nu o să fii geloasă.
-Nu o să fiu geloasă fără motiv, nu-i mai corect aşa?
Reagan îşi ţuguie buzele şi spuse.
-Bine, dar să fii raţională dacă se ajunge la asta. Să nu fii
geloasă fără motiv.
-Iar tu nu o să faci pe scorpia nesuferită şi narcisistă, a cărei
singură bucurie în viaţă e să obţină afecţiunea fostului iubit.
-De acord, zise Reagan întinzându-i mâna.
-Chiar trebuie să batem palma?
-Da.
-S-ar putea ca Levi şi cu mine să nu ajungem nicăieri, ştii. Nici
nu am ieşit până acum împreună.
Fangirl

Reagan zâmbi forţat.


-Nu cred. Am o presimţire bună-rea în privinţa asta. Mâna!
Cath se întinse şi dădu mâna cu ea.
-Acum, scoală-te din pat, zise Reagan. Mi-e foame.

Imediat ce Reagan plecă la serviciu, în după-amiaza aceea,


Cath se ridică de la birou şi începu să răscolească prin dulap,
încercând să se hotărască cu ce să se îmbrace. Probabil cu un
tricou, un pulover şi o pereche de blugi. Nu avea nimic în dulap
în afară de tricouri, pulovere şi blugi.
Îşi etală opţiunile pe pat. Apoi îşi căută gulerul pe care şi-l
cumpărase dintr-un bazar cu un an în urmă: era tricotat, verde şi
se închidea cu un nasture roz, antichizat.
Se întrebă unde o va duce Levi.
La prima întâlnire, Abel o scosese la un film. Veniseră
şi Wren şi alţi câţiva prieteni. După aceea, întâlnirile cu Abel
constau în petrecerea timpului pe la patiserie sau în faptul că
învăţau împreună în camera lui Cath. Mergeau la înot în timpul
sezonului de înot. La concursuri de matematică. Poate că, de
fapt, astea nu fuseseră întâlniri, dacă se gândea mai bine. Nu avea de
gând să-i spună lui Levi că ultima ei întâlnire fusese la un concurs
de matematică.
Cath se uită la hainele pe care 1e intinsese pe pat şi îşi dori ca
Wren să fi fost acolo, ca s-o ajute. Ar fi vrut să-i fi povestit despre
Levi înainte să înceapă să se certe cu ea… Lucru care ar fi trebuit
să se fi întâmplat anul trecut, când nici măcar nu-l cunoscuse încă
pe Levi.
Ce i-ar fi spus Wren dacă ar fi fost acolo? „Prefă-te că el te
place mai mult decât îl placi tu. E ca atunci când cumperi o
RAINBOW ROWELL

maşină -trebuie să pari că poţi să pleci de la negociere în orice


moment.“
Nu... ăsta ar fi genul de sfat pe care Wren şi l-ar da sieşi. Ce
i-ar spune lui Cath? „Nu te mai încrunta. Suntem mai drăguţe
ând zâmbim. Eşti sigură că nu vrei un shot?“
Doamne, gândindu-se la Wren, Cath se simţea chiar şi mai rău.
Acum se simţea şi neliniştită, şi tristă. Şi singură.
Fu uşurată când Reagan deschise uşa cu piciorul şi începu să
vorbească despre cină.

-Lasă-ţi părul desfăcut, o sfătui Reagan rupând o felie de pizza


în două. Ai un păr frumos.
-Comentariul ăsta încalcă cu siguranţă regulile, zise Cath luând
o gură de brânză de vaci! Regula numărul trei, cred.
-Ştiu, clătină Reagan din cap. Dar eşti aşa de neajumată uneori.
E ca şi cum aş privi un pisoi care şi-a prins capul într-o cutie de
şerveţele.
Cath îşi dădu ochii peste cap.
-Nu vreau să pară că, dintr-o dată, îmi doresc să arăt diferit
pentru el. E jalnic.
-E jalnic să îţi doreşti să arăţi bine la o întâlnire? Levi se bărbier
eşte acum, îţi spun sigur.
-Taci. Fără informaţii confidentiale despre Levi, se strâmbă
Cath.
-E o informaţie general valabilă pentru băieţi. Aşa se face la
întâlniri.
-Ştie deja cum arăt. N-are niciun rost să încerc să-l păcălesc.
Fangirl

-Cum adică, îl păcăleşti dacă îţi aranjezi părul şi îţi dai cu nişte
luciu de buze?
-E ca şi cum i-aş flutura ceva strălucitor înaintea ochilor.
Cath făcu un cerc prin aer cu mâna în care ţinea lingurita,
dându-şi din greşeală cu brânză de vaci pe pulover.
-Ştie deja cum arăt. Asta sunt.
Încercă să şteargă brânza fără s-o bage în material.
Reagan se aplecă pe deasupra mesei şi îi scoase lui Cath
agrafa din păr. Şuviţele îi alunecară fetei peste urechi şi în ochi.
-Uite, zise Reagan. Acum arăţi aşa. Schimbă-te, preschimbă-te!
-Doamne! spuse Cath, luând agrafa din mâna lui Reagan şi
prinzându-şi imediat părul la loc. Foloseşti replicile lui Simon Snow?
De data asta, fu rândul lui Reagan să-şi dea ochii peste can.
-Ca şi cum ai fi singura care a citit seria cu Simon Snow. Ca şi
cum n-ar fi un fenomen de masă.
Cath începu să chicotească.
Reagan se holbă la ea:
-Ce mănânci acolo, apropo? Alea sunt bucăţi de piersică în
brânza de vaci?
-Nu-i aşa că e dezgustător? zise Cath. Te obişnuieşti până
la urmă.

Când se întoarseră pe coridor, îl văzură pe Levi stând pe


jos, rezemat de uşa camerei lor. Nici in ruptul capuluinu s-ar fi
gândit Cath să alerge spre el ţipând şi să-i sară în braţe. Apelă la
propria versiune a reacţiei: să zârnbească emoţionată şi să-şi ferească
privirea.
-Bună, zise Levi, ridicându-se încet în picioare.
RAINBOW ROWELL

-Bună, îi răspunse Reagan.


Levi îşi ciufuli părul din creştetul capului cu sfîală, ca şi cum
nu era sigur căreia dintre ele să-i zâmbească.
-Eşti gata? o întrebă el pe Cath, în timp ce Reagan deschidea
uşa.
Cath încuviinţă.
-Doar... să-mi iau haina. Îşi găsi haina şi o îmbrăcă.
-Fularul, îi sugeră Levi, aşa că ea şi-l luă.
-Ne vedem mai târziu, îi spuse Cath lui Reagan.
-Probabil că nu, îi replică Reagan, scuturându-şi părul în faţa
oglinzii.
Cath simţi că roşeşte. Nu-l mai privi pe Levi până nu ajunseră
în faţa liftului. (Stare: stabilă, zâmbitoare.) Când se deschiseră
uşile, Levi îşi puse mâna pe spatele ei, iar ea aproape că sări în lift.
-Care e planul? îl întrebă ea.
-Planul meu din seara asta e să te fac să vrei să ieşi cu mine şi
mâine, îi zâmbi el larg. Care e planul tău?
-O să încerc să nu mă fac de râs.
El zâmbi în continuare.
-Deci am stabilit. Surâse şi ea. Fu un gest făcut vag în direcţia
lui.
M-am gândit să îţi arăt Campusul de Est.
Noaptea? În februarie?
Uşile liftului se deschiseră, iar el o aşteptă să iasă.
-Am primit o superofertă pentru un tur în afara sezonului. Şi
oricum, nu e chiar atât de frig în seara asta.
Levi o luă înainte, conducând-o pe Cath dincolo de parcare.
Fangirl

-Nu mergem cu maşina? îl întrebă Cath.


-Mă gândeam să luăm transportul în comun.
-Există aici aşa ceva?
Levi clătină din cap.
-Voi, orăşenii...
Era vorba despre un autobuz, care veni în staţie aproape imediat
-După tine, spuse Levi.
Înăuntru, era mai multă lumină decât pe timp de zi; autobuzul
era aproape gol. Cath îşi alese un loc şi se aşeză într-o parte, cu un
genunchi ridicat, astfel încât să nu mai lase spaţiu lângă ea. Pe Levi
nu păru să-l deranjeze. Se aşeză pe locul din faţa ei şi se întoarse şi
el într-o parte, odihnindu-şi braţul pe spătarul banchetei.
-Eşti foarte manierat, spuse ea.
-Mama ar fi încântată să audă asta, ii zâmbi el.
-Deci ai o mamă.“
-Da, râse el.
-Şi un tată?
-Şi patru surori.
-Mai mari sau mai mici?
-Mai mari, mai mici.
-Eşti fratele mijlociu?
-Fix mijlociul. Dar tu? Eşti geamăna mai mare sau mai mică?
Cath dădu din umeri.
Ne-am născut prin cezariană. Dar Wren era mai mare decât
mine. Îmi fura toată mâncarea, ceva de genul ăsta. A trebuit să mai
rămân internată în maternitate o săptămână în plus faţă de Wren.
RAINBOW ROWELL

Cath nu-i spuse că uneori se simţea ca şi cum Wren lua mai


mult decât i se cuvenea, ca şi cum se hrănea şi cu vitalitatea ei…
Sau ca şi cum se născuse cu o rezervă mai mare de energie.
Cath nu-i împărtăşi treaba asta -era un gând negativ şi
deprimant. Iar momentan, nu ar fi vrut să fie în locul lui Wren,
nici măcar dacă asta ar fi însemnat să se aleagă cu cordonul
ombilical mai bun.
-Asta înseamnă că ea e mai dominantă? o întrebă Levi.
-Nu neapărat. Adică, bănuiesc că este. În majoritatea situaţiilor.
Tata spune că, atunci când eram mici, participam în mod egal la
luarea deciziilor. De exemplu, eu hotăram ce haine să purtăm, iar ea
alegea jocul pe care să-l jucăm.
-Obişnuiaţi să vă îmbrăcaţi la fel?
-Când eram mici. Ne plăcea.
-Am ajutat la naşterea de gemeni. Viţei. Aproape că au omorât
vaca.
-Cum s-a întâmplat asta? zise Cath şi făcu ochii mari.
-Uneori, când un taur întâlneşte o vacă, se hotărăsc să
petreacă mai mult timp împreună...
-Şi cum de ai ajuns să ajuţi la o fătare?
-Se întâmplă des la fermă. Nu vorbesc de gemeni, ci de fătări
în general.
-Ai lucrat la o fermă? Levi ridică dintr-o sprânceană, ca şi
cum nu-şi dădea seama dacă ea vorbea serios.
-Locuiesc la o fermă.
-Oh. Nu ştiam că se poate locui la fermă.Credeam că e ca la
fabrică sau ca la orice întreprindere, unde doar te duci să lucrezi.
-Eşti sigură că eşti din Nebraska?
Fangirl

-Încep să cred că Omaha nu se pune...


-Bun, deci eu locuiesc la o fermă, zâmbi el.
-La o fermă agricolă?
-Oarecum. La fermele agricole se cultivă plante. La fermele
zootehnice se cresc animale.
-Oh. Asta sună... Şi pe acolo sunt vaci care se plimbă libere?
-Da…
Levi râse şi apoi clătină din cap.
-Nu. Vitele sunt în zona special amenajată. Au nevoie de mult
spaţiu.
-Asta vrei să faci după ce termini facultatea? Să lucrezi la o
fermă zootehnică?
Chipul lui Levi se umbri pentru o clipă. Zâmbetul îi păli şi
băiatul se încruntă.
-Nu e chiar… atât de simplu. Ferma e a mamei şi a unchilor
mei şi nimeni nu ştie sigur ce se va întâmpla când vor ieşi cu totii
la pensie. Suntem doisprezece veri, aşa că nu putem pur şi simplu
s-o împărţim între noi. Doar dacă o vindem. Ceea ce… nimeni nu
vrea. Aăă... făcu el şi clătină din nou din cap, rapid, după care îi
âmbi lui Cath. Mi-ar plăcea să lucrez la o fermă sau împreună cu
nişte fermieri, pe care să-i ajut să fie mai buni la ceea ce fac.
-Management zootehnic.
-Şi te prefăceai că nu eşti atentă la ce spun… Hei, aici coborâm.
-Deja?
-Campusul de Est e la doar trei kilometri de căminul tău. E
pacat că n-ai ajuns niciodată pe aici.
Cath îl urmă spre uşa autobuzului. Levi se opri să-i numească
şoferului, spunându-i pe nume.
RAINBOW ROWELL

-Îl cunoşti pe şofer? se interesă ea după ce coborâră şi


autobuzul se îndepărta.
-Purta un ecuson cu numele lui, dădu Levi din umeri. Bun,
făcu el şi se postă în faţa ei; întinse un braţ spre parcare, zâmbind ca
prezentatorul cine ştie cărei emisiuni-concurs. Cather Avery, în
calitate de student la Facultatea de Agronomie, membru al comunităţii
agronomice şi cetăţean al oraşului Lincoln, Nebraska, vreau să-ţi
urez bun venit în Campusul de Est.
-Îmi place, spuse Cath uitându-se în jur. E întuneric. Sunt
copaci.
-Poţi să-ţi laşi comentariile sarcastice la poartă, Omaha.
-Cine ar fi crezut că faptul că sunt din Omaha mă face să
trec drept orăşeancă.
-Pe partea dreaptă puteţi observa clădirea Uniunii Studenţeşti
din Campusul de Est. Acolo avem pista de bowling.
-Încă o pistă de bowling...
-Nu te entuziasma prea tare, nu avem bowling în programul din
seara asta.
Cath îl urmă pe Levi de-a lungul unei poteci şerpuitoare
şi zâmbi politicoasă spre toate clădirile din jur, pe măsură ce Levi
i le arăta. El îi tot punea mâna pe spate ca să-i atragă atenţia sau ca
să se asigure că se uita în direcţia corectă. Cath nu-i spuse ce gândea:
Campusul de Est (în februarie, pe întuneric) semăna foarte tare cu
Campusul Central.
-Dacă am fi venit aici pe zi, ne-am fi oprit la lăptărie, să ne
luăm îngheţată.
-Ce păcat. O îngheţată ar fi fost perfectă pe gerul ăsta.
-Ti-e frig?
Se opri în faţa ei şi se încruntă.
Fangirl

-Aşa te-a învăţat mama ta să-ţi pui fularul?


Fularul îi atârna peste gulerul hainei. El i-l înfăşură strâns la
gât, băgând capetele înăuntru. Cath spera ca haina să-i ascundă
tremurul jenant.
Levi ridică mâinile spre capul ei şi o ciupi blând de vârfurile
urechilor.
-Nu e rău, zise el frecându-i urechile. Ti-e frig? se interesă,
apoi ridică dintr-o sprânceană şi adăugă: Vrei să intrăm undeva?
-Nu, clătină ea din cap. Vreau să văd tot Campusul de Est.
-Bineînţeles că vrei, zâmbi el larg din nou. Nici n-am ajuns
încă la Muzeul Tractoarelor. E închis, evident.
-Evident.
-Dar merită văzut.
-Evident.
După vreo jumătate de oră, se opriră ca să meargă la toaletă,
în Facultatea de Stomatologie. Studenţii stăteau cu nasul în cărţi,
pe canapelele albastre din holul de la intrare. Levi cumpără de la
automatul de cafea un pahar de ciocolată caldă din care să bea
amândoi. Cath avea problema asta ciudată cu băutul după altcineva,
dar se hotărî că era aiurea să-i spună. Oricum, deja îl sărutase.
Când ieşiră din nou în frigul de afară, noaptea părea şi mai
tăcută. Mai întunecată.
Am păstrat ce e mai bun pentru la sfârşit, zise Levi încet.
-Ce anume?
-Răbdare. Pe aici...
Străbătură încă o potecă şerpuită, apoi el o opri punându-i
mâna pe umăr şi arătându-i un drum de pe care nu fusese dată zăpada.
-Am ajuns. Grădinile.
RAINBOW ROWELL

Cath încercă să pară impresionată. Nu ţi-ai fi dat seama că, pe


acolo, trecea un drum, dacă nu ar fi fost urmele de paşi prin zăpada
care începuse să se topească. Nu se vedeau decât urmele de paşi,
nişte tufişuri ofilite şi câteva petice de noroi cu nişte buruieni pe ele.
-Îţi taie răsuflarea, râse ea.
-Ştiam că o să-ţi placă. Dacă te porţi frumos, te aduc aici şi
în sezonul de vârf.
Se plimbară fără niciun fel de grabă, oprindu-se din Când
în când în faţa plăcuţelor informative care ieşeau din Zăpadă, citind
cu voce tare ce plante se presupunea că ar fi trebuit să crească acolo.
-Deci asta am ratat noi aici: toate ierburile specifice zonei,
zise Cath în timp ce stătea aplecată deasupra unuia dintre indicatoare.
-Şi florile sălbatice, spuse Levi. Am ratat şi florile sălbatice.
Ea se depărtă puţin de el, dar Levi o prinse de mână.
-Stai! Cred că sunt nişte plante veşnic verzi acolo.
Cath îşi ridică privirea.
-Alarmă falsă, o anunţă el strângând-o de mână.
Pe Cath o trecu un fior.
-Ți-e frig?
Cath clătină din cap.
El îi strânse din nou mâna.
-Bine.
Până îşi terminară turul prin grădină nu mai vorbiră despre
florile pe care le rataseră. Cath se bucura că nu purta mănuşi. Palma
lui Levi era moale şi aproape umedă într-a ei.
Traversau o pasarelă pentru pietoni când Cath simţi că Levi o
trage de mână. El se opri şi se rezemă de un cadru metalic.
Fangirl

-Hei, Cath, pot să te întreb ceva?


Ea se opri să îl privească. Levi îi luă şi cealaltă mână, o trase
pe fată mai aproape de el nu o lipi de trupul lui, nu făcu niciun
gest de genul ăsta, doar o trase mai aproape , şi îşi împletiră degetele,
de parcă urmau să joace podul de piatră.
Levi era ca un portret alb-negru în întuneric. Piele palidăv
ochi cenuşii, şuviţe în griuri diferite.
-Chiar crezi că eu mă sărut cu toată lumea care imi iese în cale?
o întrebă el.
-Cam aşa ceva.
Încercă să ignore faptul că-i simţea fiecare deget în parte.
-Până acum o lună, credeam că te săruţi mereu cu Reagan.
-Cum putea să crezi asta? Se întâlneşte cu vreo cinci tipi
deodată.
-Credeam că eşti unul dintre ei.
-Iar eu flirtam mereu cu tine, spuse el şi împinse mâinile lui
Cath într-un gest elocvent.
-Tu flirtezi cu orice.
Cath îşi dădu seama că făcuse ochii mari, pentru că simţea
răceală în jurul globilor.
-Flirtezi cu persoane în vârstă şi cu bebeluşi şi cu toată lumea
din segmentele de vârstă intermediare.
-O, ba nu fac aşa ceva... zise el lăsându-şi bărbia în jos,
cu indignare.
-Ba da, spuse ea, împingându-i mâinile la o parte. În seara aia,
când ne-am dus la bowling, ai flirtat cu toţi oamenii de acolo. Mă
mir că tipul care închiria pantofi nu ţi-a dat numărul lui de telefon.
-Eram doar drăguţ.
RAINBOW ROWELL

-Eşti mult prea drăguţ. Cu toată lumea. Te dai peste cap ca să-i
faci pe toţi să se simtă speciali.
-Păi şi ce e rău în asta?
-Cum să-şi mai dea seama cineva dacă este cu adevărat special
? De unde să-mi dau seama dacă nu cumva erai doar drăguţ cu mine?
-Nu îţi dai seama că mă port diferit cu tine?
-Aşa am crezut. Timp de vreo douăsprezece ore. Apoi... Din
câte ştiu eu, da, chiar săruţi pe toată lumea care îţi iese în cale. Doar
ca să fii drăguţ. Pentru că Îţi găseşti o plăcere ciudată în a-i face pe
oameni să se simtă speciali.
Levi făcu o grimasă, ţinându-şi bărbia în piept.
-Am stat prin camera ta şi te-am invitat la petreceri şi am
încercat să-ţi fiu alături de câte ori ai fi putut avea nevoie de ceva,
timp de patru luni. Şi nici măcar n-ai observat.
-Credeam că eşti iubitul colegei mele de cameră! Şi, repet,
te porţi drăguţ cu toată lumea. Împarţi amabilităţi în stânga şi-n
dreapta de parcă ar fi gratis.
Levi râse.
-Dar nu mă costă nimic. Dacă le surâd străinilor nu mi se
goleşte sacul de zâmbete.
-Păi, la mine aşa se întâmplă.
-Eu sunt diferit. Mă simt bine dacă îi fac pe oameni fericiţi.
Ba chiar îmi dă mai multă energie pentru oamenii la care ţin.
Cath încercase tot timpul ăsta să păstreze contactul vizual cu el,
ca un om matur, dar se dovedea a fi prea mult pentru ea. Îşi lăsă
privirea să coboare în pământ.
-Dacă zâmbeşti la toată lumea, cum ar trebui să mă simt când
îmi zâmbeşti mie?
Fangirl

Levi îi trase mâinile spre el, în sus, până ajunseră aproape


deasupra umerilor lui.
-Cum te simţi când îţi zâmbesc? o întrebă el şi apoi chiar îi
zâmbi, dar doar un pic.
„Nu mă mai simt eu însămi“, se gândi Cath.
Ea îl strânse de mâini ca să-şi găsească echilibrul, apoi se
ridică pe vârfuri, rezemându-şi bărbia de umărul băiatului şi atingând
u-şi uşor capul de obrazul lui. Care era moale şi mirosea puternic a
parfum şi a mentă.
-Ca o proastă, zise ea încet. Aş vrea ca această clipă să nu se
sfârşească.
RAINBOW ROWELL

***
Stătură unul lângă altul în autobuz, uitându-se în jos, la mâinile
lor, pentru că era prea puternică lumina dinăuntru ca să se poată privi
în ochi. Levi nu vorbi, iar pe Cath nu o îngrijoră tăcerea lui.
Când ajunseră înapoi, la cămin, amândoi ştiau că Reagan nu va
fi acolo şi amândoi aveau chei.
Levi îi desfăşură fularul de la gât şi trase de capete, aducând-o
mai aproape de el, punându-şi faţa în părul ei din creştet.
-Mâine şi mâine şi mâine, spuse el.

Vorbea serios.
Veni s-o vadă a doua zi. Şi ziua următoare. Şi, după o
săptămână, Cath se aştepta, pur şi simplu, ca Levi să se insinueze în
programul zilei şi să se comporte ca şi cum întotdeauna fusese aşa.
El nu spunea niciodată: „Pot să te văd mâine?“ sau „O să te văd
mâine?“. Existau doar „Când?“ şi „Unde?“.
Se întâlneau la Uniune în pauzele dintre cursuri. Cath venea să-l
vadă la Starbucks în pauzele lui. El aştepta pe hol până când ea sau
Reagan îi dădeau drumul în cameră.
Reuşiseră să nu lase situaţia să capete o turnură ciudată. Cath
obişnuia să stea la birou, iar Levi pe patul ei, Povestindu-le
amândurora tot felul de întâmplări şi tachinându-le. Uneori,
familiaritatea şi afecţiunea din vocea lui erau prea mult pentru Cath.
Uneori, i se părea că Levi le vorbea ei şi lui Reagan aşa cum tatăl le
vorbea ei şi lui Wren... Ca şi cum amândouă erau fetele lui.
Cath încercă să scape de gândurile astea. Încercă să se Vadă cu
el în alte locuri atunci când era Reagan în cameră
Fangirl

Dar când erau singuri în cameră, fără Reagan, nu se purtau cu


mult diferit. Cath stătea tot la birou, iar Levi, pe patul ei, cu picioarele
sprijinite de scaunul ei, discutând la infinit aceleaşi teme cu ea.
Discuţii domoale, liniştitoare
Lui îi plăcea să vorbească despre tatăl ei şi despre Wren. I se
părea fascinant că ea avea o soră geamănă.
Îi plăcea să discute despre Simon Snow, de asemenea .Văzuse
toate filmele din serie de două sau de trei ori. Levi urmărise o
mulţime de filme îi plăceau cele fantastice şi cele de aventuri.
Cu supereroi. Cu hobbiţi. Cu vrăjitori.
„Dacă ar fi citit cu mai multă uşurinţă, ar fi putut deveni un
tocilar autentic“, se gândea Cath.
Mă rog poate.
Ca să fii tocilar, decisese ea, trebuia să preferi lumile fictive
în defavoarea celei reale. Cath s-ar fi mutat în Lumea Magilor într-o
clipită. Aproape că intrase în depresie cu un an în urmă, când îşi
dăduse seama că, şi dacă ar fi descoperit o cale magică de a intra în
universul lui Simon, era deja prea mare ca să mai poată fi acceptată la
Şcoala de Magie Watford.
Şi Wren se întristase când Cath îi atrăsese atenţia asupra acestui
lucru. Stăteau întinse în pat în dimineaţa zilei în care împlineau
optsprezece ani.
-Cath, trezeşte-te, hai să mergem să ne cumpărăm ţigări.
-Nu pot. Mă duc să mă uit la un film interzis minorilor, la
cinema! Şi pe urmă mă duc să mă îmbăt.
-Oh! Hai să chiulim şi să mergem să vedem Cinci sute de zile
cu Summer.
-Ştii ce înseamnă asta, nu-i aşa?
RAINBOW ROWELL

Cath se uitase în sus la harta uriaşă a Watfordului, pe care şi-o l


ipiseră pe tavan. Într-un an, de Crăciun, tatăl lor îl plătise pe unul dint
re designerii de la serviciu să le-o deseneze.
-Înseamnă că suntem prea mari ca să mai mergem În Watford.
Wren se rezemase de tăblia patului şi se uită în sus.
-Oh! Ai dreptate.
-Nu că aş fi crezut vreodată că toată chestia asta ar f1 reală,
adăugase Cath, după un moment. Nici măcar atunci gând eram mici
nu credeam, dar...
-Dar... oftase Wren. Acum sunt prea tristă ca să încep să fumez.
Wren era o tocilară autentică. În ciuda tunsorii ei moderne şi
a iubiţilor ei arătoşi. Dacă ea, Cath, ar fi găsit gaura de vierme,
vizuina iepurelui, deschiderea din fundul dulapului, Wren ar fi
însoţit-o pe acea cale.
Era posibil ca Wren să vrea şi acum să vină cu ea, chiar aşa
înstrăinate cum erau. (Asta ar fi un alt avantaj al găsirii unui portal
magic. Cath ar fi avut o scuză să o sune pe sora ei.)
Dar Levi nu era un tocilar. Lui îi plăcea lumea reală mult prea
mult. Pentru Levi, Simon Snow era doar o poveste. Iar lui îi plăceau
poveştile.
Cath rămăsese în urmă cu scrisul la Nu renunţa, Simon de când
începuse chestia asta cu Levi… Ceea ce, pe de-o parte, era în ordine.
Cath nu era chiar într-atât de tocilară, încât să prefere să inventeze
scene de dragoste cu băieţi decât să trăiască una reală.
Pe de altă parte... Simon Snow şi cel de-al optulea dans se lansa
în mai puţin de trei luni, iar Cath trebuia să termine până atunci Nu
renunţa. Trebuia. Cel de-al optulea dans era finalul seriei cu Simon
Snow, urma să clarifice totul. Iar cath trebuia să clarifice lucrurile
înainte, în felul ei. Înainte ca Gemma T. Leslie să lase cortina.
Fangirl

Cath putea să înveţe în timp ce Levi era în cameră (şi el trebuia


să înveţe şi stătea pe patul ei, ascultând înregistrările cursurilor,
uneori jucând Solitaire în acelaşi timp), dar nu putea să scrie cu
el acolo. Nu se putea lăsa captivată de Lumea Magilor. Era prea
captivată de Levi.
Levi avea un metru optzeci. Ea crezuse că e mai inalt de atât.
Se născuse la fermă. La propriu. Travaliul mamei lui începuse
atât de rapid, încât fusese nevoită să se așeze pe scări şi să-l tragă
afară ea însăşi. Tatăl lui tăiase cordonul ombilical. („Crede-mă“, îi
spusese Levi, „nu e chiar atât de diferit faţă de cum se întâmplă cu
viţeii.“)
Locuia cu alţi cinci băieţi. Conducea o camionetă, pentru că
credea că toată lumea trebuia să conducă o camionetă, pentru că, dacă
mergi cu maşina mică, e ca şi cum ai trăi cu mâinile legate la spate.
-Dacă ai nevoie să tractezi ceva?
-Nu îmi vine în minte nicio ocazie în care familia mea să fi
avut nevoie de o camionetă, zise Cath.
-Asta pentru că atunci când ai maşină mică e ca şi cum ai
purta ochelari de cal. Nici măcar nu ai cum să observi toate
oportunităţile pe care ţi le oferă un gabarit generos.
-Cum ar fi…?
-Să faci rost de lemn de foc gratis.
-Nu avem semineu.
-Coarne de cerb.
Cath pufni.
-Canapele vintage.
-Canapele vintage?
RAINBOW ROWELL

-Cather, într-o bună zi, când te voi duce la mine în cameră, o


să ne întreţinem pe o minunată canapea vintage.
Atunci când vorbea despre fermă sau despre familia lui sau
despre camionetă, vocea lui Levi devenea mai molcomă, ca şi cum
băiatul ar fi căpătat accent. Lungea vocalele. Oath nu-şi putea da
seama dacă o făcea în glumă sau nu.
„Când te voi duce la mine în cameră“ devenise glumelor.
Nu era nevoie să se vadă la Uniune sau să aştepte ca Reagan
să-i lase singuri în cameră. Ar fi putut să meargă oricând la Levi.
Dar, până acum, Cath nu dorise să se întâmple asta. Levi locuia
într-o casă, ca un adult. Cath stătea la cămin, ca o adolescentă, iar
asta era un fel de perioadă de probă înainte de viaţa de adult.
Îi era uşor să se descurce cu Levi aici, în camera asta, unde
nimic nu aparţinea lumii adulţilor. Unde erau două paturi de câte
o singură persoană şi postere cu Simon Snow pe perete. Unde Reagan
putea intra peste ei în orice moment.
Probabil că Levi se simţea ca unul care fusese momit şi apoi
păcălit. Cu câteva luni în urmă, când nu erau încă împreună, iar ea
credea că Levi era al alteia, Cath se băgase în pat cu el şi adormiseră
sărutându-se. Acum că ieşeau împreună (nu la întâlniri propriu-zise,
dar văzându-se zilnic), doar se ţineau de mână uneori. Chiar şi atunci,
Cath se prefăcea că nu prea îşi dădea seama pur şi simplu ignora acest
lucru. Şi niciodată nu îl atingea ea prima.
Ar fi vrut s-o facă.
Dumnezeule, ar fi vrut să sară pe el şi să se rostogolească cu el
ca o pisică pe un câmp cu margarete.
Şi tocmai de aceea n-o făcea. Pentru că era Scufiţa Roşie. Era
virgină şi proastă. Iar Levi putea s-o facă să-şi piardă uzul raţiunii,
doar atingându-i -prin haină spatele, atunci când erau în lift.
Fangirl

Asta era un subiect pe care l-ar f1 dezbătut cu Wren, dacă ar


fi avut încă o Wren cu care să vorbească.
Ea i-ar fi spus să nu fie proastă: băieţii îşi doresc atât de tare
să te atingă, încât nu le mai pasă dacă eşti experiInentată.
Dar Levi nu era un băiat oarecare. Nu gâfâia la gândul de a-şi
băga pentru prima oară mâinile pe sub tricoul unei fete. Levi mai
ridicase tricouri de fete la viaţa lui. Probabil Că le scosese pur şi
simplu.
Gândul ăsta o făcu pe Cath să se înfioare. Apoi se gândi la
Reagan, iar fiorul se transformă într-un fel de cutremurare.
Cath nu avea de gând să rămână virgină toată viaţa Dar plănuise
să facă toate lucrurile astea cu unul ca Abel Cineva care era, în primul
rând, mai jalnic şi mai neexperimentat decât ea. Care n-o făcea să
se simtă lipsită de control.
Dacă era să fie obiectivă, poate că Abel era chiar mai atrăgător
decât Levi, din anumite puncte de vedere. Abel era înotător. Avea
umeri largi şi braţe puternice. Şi un pălca al lui Frankie Avalon1
(în opinia bunicii lui Cath).
Levi era subţire şi deşirat şi avea acel păr al lui. Totul la el o
făcea pe Cath să se simtă uşuratică şi imorală.
Şi avea obiceiul de a-şi muşca buza de jos, ridicând în acelaşi
timp dintr-o sprânceană când încerca să se hotărască dacă să râdă...
Ce nebunie!
Apoi, dacă se hotăra să râdă, umerii începeau să i se cutremure
şi ambele sprâncene i se ridicau spre mijlocul frunţii -sprâncenele
indecente ale lui Levi. Dacă ar fi luat decizia asta pornind doar de
la sprancenele lui, Cath ar fi urcat „la el în cameră“ de mult.
____
1 Actor, cântăreţ şi idol al adolescenţilor americani din anii ‟60.
RAINBOW ROWELL

Dacă era să se raporteze rational la această situaţie, erau multe


lucruri implicate în procesul de trecere de la ţinutul de mână la sexul
bazat pe atracţia sprâncenelor...
Dar ea nu era raţională. Iar Levi o făcea pe Cath să se simtă de
parcă întregul ei corp devenea o pantă riscantă.
Ea se aşeză la birou. El se puse pe patul ei şi îi lovi scaunul cu
piciorul.
-Hei, zise el, mă gândeam ca weekendul ăsta să ieşim la o
întâlnire adevărată. Ar putea fi în oraş, la cină, la un film...
Zâmbea, aşa că îi răspunse şi Cath cu un surâs. După care
ea încetă să zâmbească.
-Nu pot.
-De ce? Ai deja o întâlnire? În fiecare seară din weekendul
ăsta?
-Oarecum. Mă duc acasă. Mă duc mai des semestrul asta, să
verific ce face tata.
Zâmbetul lui păli, dar aprobă din cap înţelegător.
-Cum ajungi acasă?
-Mă duce o fată de la etajul ăsta. Erin. Merge în fiecare
weekend ca să-şi vadă prietenul... Ceea ce probabil că e o idee
excelentă pentru că ea e plictisitoare şi groaznică, iar prietenul ei ar
putea cunoaşte pe cineva mai bun dacă ea n-ar sta cu ochii pe el.
-Te duc eu.
-Pe calul tău alb?
-Cu camioneta mea roşie.
Cath îşi dădu ochii peste cap.
-Nu. Ai fi nevoit să faci două drumuri dus-întors. Benzina ar
costa o avere.
Fangirl

-Nu mă deranjează. Vreau să-l cunosc pe tatăl tău. O să am


ocazia să petrec câteva ore cu tine în camionetă... într-o situatie
normală, fără nicio urgenţă, de data asta…
-E înregulă, pot să merg cu Erin. Nu-i chiar atât de rea.
-Nu vrei să-l cunosc pe tatăl tău?
-Nici nu m-am gândit la asta.
-Nu te-ai gândit? spuse el pe un ton rănit (nu foarte rănit;
rănit cam ca atunci când te zgârii la un deget, dar tot era ceva…)
-Tu te-ai gândit să îmi faci cunoştinţă cu părinţii tăi? Îl întrebă
ea.
-Da . M-am gândit că o să vii cu mine la nunta surorii mele .
-Când e?
-În mai.
-Ieşim împreună de doar trei săptămâni şi jumătate, nu?
-Echivalentul a şase luni în cazul studenţilor din primul an.
-Tu nu eşti boboc.
-Cather...
Levi îi agăţă scaunul cu piciorul şi o trase mai aproape de pat.
-Te plac mult.
Cath inspiră adânc.
-Şi eu te plac mult.
El zâmbi larg, iar una dintre sprâncene i se arcui de parcă ar
fi fost desenată aşa.
-Pot să te duc cu maşina la Omaha?
Cath încuviinţă.
RAINBOW ROWELL

-M-am săturat, a zis Simon, aruncându-se înainte,


căţărându-se peste masa lungă.
Penelope l-a apucat de capătul pelerinei, iar el a fost aproape
să cadă cu capul de o banchetă. Şi-a revenit imediat.
-Dă-mi drumul, Penny!
Şi s-a avântat spre Basil, cu ambii pumni ridicaţi, pregătiţi.
Basil nu s-a mişcat.
-Gardul înalt ţine vecinii departe, a şoptit Basil, mişcându-şi
aproape imperceptibil bagheta.
Pumnul lui Simon s-a izbit ca de un scut invizibil, aflat la
doar câţiva centimetri de falca neclintită a celuilalt. Simon şi-a
tras mâna înapoi, scâncind, dezechilibrându-se din pricina efectului
vrăjii.
Asta i-a făcut pe Dev, pe Niall şi pe restul acoliţilor lui Basil
să izbucnească în râs de parcă ar fi fost nişte hiene bete. Dar Basil
a rămas nemişcat. Când a vorbit, a făcut-o atât deîncet, încât
numai Simon l-a putut auzi.
-Asta e metoda pe care ai de gând să o foloseşti, Snow? Aşa
crezi tu că iti poti învinge Monotonul?
Basil a ridicat vraja cu o mişcare scurtă a baghetei, iar Simon
Și-a recăpătat echilibrul .
-Jalnic, a spus Basil şi i-a întors spatele.
(Fragment din capitolul 4
al volumului Simon Snow şi cele cinci pumnale,
copyright © 2008, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOUĂZECI ȘI ȘASE

Profesoara Piper îşi întinse braţele spre Cath când o văzu


intrând.
-Te-ai întors. Aş vrea să pot spune că ştiam că se va întâmpla
asta, dar nu eram sigură... Speram s-o faci.
Cath se întorsese.
Venise ca să-i spună profesoarei că luase o decizie. Din nou.
Nu voia să compună povestirea. Avea destule lucruri de scris şi
destule probleme pe cap. Proiectul ăsta era un rahat rămas din
primul semestru. Doar gândindu-se la el şi Cath simţea în gură
gustul eşecului (plagiatul şi tâmpitul de Nick, care îi furase cele
mai bune replici); fata voia să uite de toate astea.
Dar odată ajunsă în birou, văzând-o pe profesoara Piper
zâmbindu-i ca Zâna Albastră, Cath nu mai fu în stare să formuleze
ce voia de fapt.
„Asta sigur are legătură cu faptul că am nevoie de o figură
maternă“, se gândi, dezgustată de ea însăşi. „Mă întreb dacă o
să-mi tot pierd uzul raţiunii în faţa femeilor de vârstă mijlocie,
asta până când o să devin şi eu una dintre ele.“
-A fost foarte drăguţ din partea dumneavoastră să îmi daţi o
a doua şansă, zise Cath, aşezându-se pe scaunul pe care profesoara
i-l arătase.
Asta era momentul în care trebuia să spună: „Dar trebuie să
vă refuz.“
In schimb adăugă:
-Şi cred că aş fi o fraieră să nu profit de ea.
RAINBOW ROWELL

Profesoara Piper radia de fericire. Se aplecă în faţă, îşi puse


un cot pe birou şi îşi rezemă capul în pumn, de parcă ar fi pozat
pentru un portret.
-Deci, spuse ea, ai vreo idee pentru povestirea ta?
-Nu.
Cath îşi strânse pumnii şi îi frecă de coapse.
-De fiecare dată când încerc să găsesc ceva, mă simt... pustiită
pe dinăuntru.
Profesoara Piper aprobă din cap.
-M-am gândit la unul dintre lucrurile pe care le-ai spus data
trecută… Cum că nu vrei să-ţi creezi propria lume.
Cath privi spre tavan.
-Da. Exact. În mine nu există lumi noi şi minunate, care
să mă implore să le dau la iveală. Nu vreau să încep totul de la zero.
-Dar, Cath... majoritatea scriitorilor nu fac asta. Cei mai mulţi
dintre noi nu semănăm cu Gemma T. Leslie.
Flutură o mână prin aer, cu un gest larg.
-Scriem despre lumi pe care le cunoaştem deja. Eu am scris
patru cărţi, iar acţiunea din ele se petrece la cel mult două sute de
kilometri distanţă de oraşul meu natal. Mare parte din ce e în ele
chiar s-a întâmplat în realitate.
-Dar dumneavoastră scrieţi romane istorice...
Profesoara încuviinţă.
-Iau un lucru care mi sa întâmplat m 1983 şi îl redau ca şi
cum i s-ar fi întâmplat altcuiva, în 1943. Îmi disec Viaţa m felul
ăsta, încerc s-o înţeleg mai bine scriind desDre ea.
-Deci tot ce scrieţi în cărţile dumneavoastră e adevărat?
Profesoara îşi înclină capul şi zise:
Fangirl

-Hm… da. Şi nu. Totul incepe cu o sămânţă de adevăr . În


jurul căruia ţes ... uneori îndepărtându-mă complet de acel adevăr.
Dar ideea este că nu încep de la zero.
-N-am mai scris niciodată ceva care să nu aibă legă-tură cu
magia.
-Poţi în continuare să scrii despre magie, dacă asta vrei. Dar
nu e nevoie să începi de la nu ştiu ce nivel infinitezimal, de la un
Big Bang mental.
Cath îşi înfipse unghiile în palme.
-Poate îţi vei începe povestirea asta cu ceva din viaţa reală,
rosti profesoara cu blândeţe. Cu o zi din viaţa ta. Cu ceva care te-a
tulburat sau te-a intrigat, cu un lucru pe care ai vrea să-l explorezi.
Începi de acolo şi vezi ce se întâmplă. Poţi să rămâi fidelă realităţii
sau poţi să o laşi să se transforme în altceva -poţi adăuga magie,
de exemplu -, dar oferă-ţi un punct de pornire.
Cath încuviinţă din cap, mai mult pentru că voia să plece
decât pentru că ar fi procesat tot ce i se spunea.
-Vreau să ne mai întâlnim, zise profesoara Piper. În câteva
săptămâni. Hai să ne mai vedem ca să vorbim despre cum te descurci.
Cath încuviinţă şi se grăbi spre uşă, sperând că nu părea
nepoliticoasă. „În câteva săptămâni. Sigur. De parcă ar putea
câteva săptămâni să umple vidul din capul meu.“ Îşi făcu loc
printr-o mulţime pestriţă de studenţi, apoi evadă în zăpada de afară.

Levi refuza să dea drumul coşului ei de rufe.


-Pot să-l duc şi eu, spuse Cath.
Încă se gândea la discuţia din biroul profesoarei Piper şi nu
avea starea necesară pentru... ei, bine, pentru Levi. Pentru veşnica
lui bună dispoziţie. Dacă Levi ar fi fost căţel, ar fi fost un golden
RAINBOW ROWELL

retriever. Dacă ar fi fost un joc, ar fi fost o partidă de ping-pong,


neobosită, zglobie şi degajată. Cath nu avea chef de joacă.
-Mă ocup eu, spuse el. Tu doar deschide uşa.
-Nu, vorbesc serios. Pot să-l car eu.
Levi era tot numai un zâmbet şi o privea pe Cath cu drag .
-Iubito, deschide uşa. Mă descurc.
-Cath îşi apăsă vârfurile degetelor pe tâmple.
-Mi-ai spus cumva „iubito“?
Levi zâmbi larg.
-Aşa mi-a venit. A sunat bine.
-Iubito?
-Preferi „dragă“? Îmi aminteşte de mama... Ce zici de
„scumpo“? Nu. „Puiuţ“? „Pisicuţă“? „Răţuşcă de cauciuc“? Ştii ce?
O să rămân la „iubito“.
-Nici nu ştiu cu ce să încep.
-Începe prin a deschide uşa.
-Levi, pot să-mi car şi singură rufele murdare şi scârboase.
-Cath, nu te las să le cari.
-Nu trebuie să îmi dai tu voie. Sunt rufele mele.
-Când ai pus mâna pe un lucru, atunci e ca şi al tău.
-Nu am nevoie să cari în locul meu. Am două mâini perfect
funcţionale.
-Nu asta e ideea, spuse el. Ce fel de om aş fi dacă aş lăsa-o pe
fata mea să care un coş greu, în timp ce eu merg pe lângă ea, aşa,
nonşalant?
„Pe fata ta?“
Fangirl

-Un om care-mi respectă dorinţele. Şi puterea. Şi… braţele.


Levi zâmbi din nou. Pentru că nu o lua în serios.
-Am un respect deosebit pentru braţele tale. Îmi place
felul în care sunt ataşate de corp, cum se armonizează cu întregul.
-Mă faci să mă simt fragilă şi neputinciosă. Dă-mi rufele.
Se întinse să-i ia coşul din braţe.
Levi se dădu înapoi.
-Cather, ştiu că eşti perfect capabilă să cari ăsta. Dar eu
nu sunt capabil să te las. Pur şi simplu n-aş putea să merg pe lângă
tine cu mâinile în buzunare. N-are legătură doar cu tine. Aş face asta
pentru orice persoană cu doi cromozomi X.
-Cu atât mai rău!
-Deee?Decesă fîecu atât mai rău?Ceerăuînan respectuos cu
femeile?
-Nu ne respecţi, ci ne subminezi. Respecta-ne puterea .
-O respect.
Şuviţe de păr îi căzură în ochi, iar el încercă şi să le dea la
o parte.
-A te purta ca un cavaler este o dovadă de respect. Femeile
au fost oprimate şi persecutate încă de la începutul începuturilor. Dacă
pot să le fac viaţa mai uşoară folosindu-mă de forţa superioară a
trupului meu, atunci o s-o fac. Cu fiecare ocazie.
-Superioară.
-Da. Superioară. Vrei să facem skanderberg?
-Nu am nevoie de puterea superioară a corpului tău ca
să-mi ear propriile rufe murdare.
Apucă manerele coşului şi încercă să dea la o parte mâinile
lui Levi.
RAINBOW ROWELL

-Te prefaci că uiţi ideea de bază, spuse el.


-Nu, tu faci asta.
-Te-ai înroşit la faţă, ştii asta?
Din cauza nervilor.
-Nu măface să te sărut la nervi.
Dă-mi rufele.
-Cei doi se înfurie, feţele li se înroşesc, Aşa începe de obicei.
Asta o făcu pe Cath să râdă. Şi a enema. îşi folosi forțele
trunchiului, aşa inferioară cum era, ca să împingă coşul în pieptul
lui Levi.
El împinse uşor coşul înapoi, dar nu-i dădu drumul.
„Haide eă mmaioertămpetemnaataşidau viiwaw cand o să încer
c să fac ceva frumos pentru tine, bine?
Ea se uită în ochii lui. Felul în care el o privea o făcea să se
simtă vulnerabilă, ca şi cum fiecare gând care îi trecea prin minte
se derula cu subtitrare pe chipul ei! Dădu drumul coşului şi îşi luă
geanta de laptop, deschizând uşa.
-În sfârşit, spuse el. Îmi anchilozaseră tricepşii.

Asta fusese cea mai friguroasă iarnă dintre toate pe care şi


le amintea Cath, cu cele mai abundente căderi de zăpadă. Era mijlocul
lunii martie deja, teoretic primăvară, dar încă era rece ca în ianuarie.
Cath îşi încălţa ghetele de zăpadă în fiecare dimineaţă, din reflex.
Se obişnuise atât de tare cu zăpada, cu mersul pe jos prin ea,
încât nici nu-i trecuse prin cap să verifice prognoza meteo din acea
zi, nu se gândise la condiţiile de trafic şi vizibilitate sau la faptul
că după-amiaza respectivă nu era chiar cea mai nimerită pentru ca
Levi s-o ducă acasă.
Fangirl

Abia acum se gândea la asta.


Se simţeau de parcă erau singurii de pe autostradă. Nu se vedea
soarele, nu se vedea nici drumul. La fiecare zece minute, cu
aproximaţie, prin haloul alb din faţa lor apăreau stopurile roşii ale
vreunei maşini, iar Levi încetinea.
Băiatul nu mai spusese nimic de aproape o oră. Cu privirea
spre parbriz, strângea din buze şi mijea ochii, de parcă ar fi avut
nevoie de ochelari.
-Ar trebui să ne întoarcem, şopti Cath.
-Da... spuse el, frecându-se la gură cu dosul palmei, apoi
strânse în pumn schimbătorul de viteze. Dar cred că acum ar fi mai
simplu să mergem mai departe. E şi mai rău în spate. Mă gândeam
că ajungem la Omaha înainte Să ne prindă din urmă.
Se auzi un zăngănit metalic când îi depăşi o maşină pe partea
stângă.
-Ce e zgomotul ăsta? îl întrebă ea.
-Lanturile de iarnă.
Levi nu părea îngrijorat. Dar era îngrozitor de tăcut.
-Îmi pare rău, spuse ea. Nu m-am gândit la vreme.
-E vina mea, îi răspunse Levi, luându-şi privirea de la drum ca
să-i zâmbească. Nu voiam să te dezamăgesc. Cred totuşi că o să mă
simt si mai rău dacă te omor...
-Nu ar fi un gest prea galant.
Levi zâmbi din nou. Cath se aplecă spre schimbătorul de viteze
şi atinse mâna lui Levi, trecându-şi degetele peste ale lui, apoi
retrăgându-le.
Rămaseră din nou tăcuţi preţ de câteva minute sau poate
mai puţin. Era greu să-ţi dai seama cât de repede trecea timpul
din pricina atmosferei atât de tensionate şi sumbre.
RAINBOW ROWELL

-La ce te gândeşti? O întrebă Levi.


-La nimic.
-Nu-i adevărat. Te-am Văzut preocupată şi purtându-te cumva
ciudat încă de când am ajuns la tine in cameră. E din cauză că o
să-l cunosc pe tatăl tău?
-Nu, făcu ea. Am şi uitat de asta.
Iarăşi tăcere.
-Atunci, ce e?
-Dean. ceva legat de o profesoară. O să-ţi povestesc cănd n-o
să mai fim în pericol de moarte.
Levi pipăi în jur căutându-i mâna, aşa că ea i-o întinse. El
i-o strânse.
-Nu esti in pericol de moarte, zise el luându-şi mâna ca să
schimbe viteza. Suntem doar în pericol de a rămâne blocaţi într-un
şanţ pentru câteva ore. Povesteşte-mi. Eu nu prea pot să vorbesc
acum, dar pot să ascult . Mi-ar plăcea să te ascult.
Cath îşi întoarse privirea dinspre geam spre Levi. Era plăcut
să-l poată privi fără ca el să se poată întoarce spre ea. Îi plăcea
profilul lui. Era foarte... plat. o linie dreaptă de la fruntea înaltă
spre nasul lunguieţ, nas care se sumeţea spre vârf, dar nu foarte tare.
Şi încă o linie dreaptă de la nas spre bărbie. Bărbia lui devenea
molatică uneori, când zâmbea sau când se prefăcea surprins, dar
niciodată de tot. Avea să-l sărute într-o zi în acel loc, unde bărbia
părea mai vulnerabilă.
- Ce s-a întâmplat la curs? o întrebă el.
-După curs, m-am dus… Bun, ştii că semestrul trecut făceam
un curs de creaţie literară.
-Da.
Fangirl

-Păi, nu mi-am predat lucrarea de final de semestru. Trebuia


să scriu o povestire şi nu am scris-o.
-Ce? zise el, iar bărbia îi coborî spre piept, a surpriză De ce?
-Am... Din multe motive.
Era mai complicat decât crezuse Cath. Nu voia să-i spună cât
de nefericită fusese în semestrul trecut, cum se gândise să nu se mai
întoarcă la facultate, cum nu dorise să-l mai vadă. Nu voia ca el să
creadă că avea atât de multă putere asupra ei.
-Nu am vrut să scriu povestirea. Adică, au fost mai multe
motive, dar... cel mai important e că nu am vrut. Blocajul scriitorilor.
Şi a mai fost şi problema cu tata, ştii. Nu m-am mai întors la
facultate în ultima săptămână, înainte de vacanţă, după criza lui.
-Nu ştiam asta.
-Păi, aşa a fost. Aşa că m-am hotărât să nu-mi termin proiectul.
Dar profesoara mea de creaţie literară nu mi-a trecut nota. Vrea
să-mi dea o a doua şansă... A spus că pot să scriu povestirea
semestrul ăsta. Şi am cam lăsat-o să înţeleagă că asta o să fac.
-Grozav!
-Da...
-Nu e grozav?
-Nu. Ba da. Doar că... Era bine că ştiam că chestia asta s-a dus.
Că am terminat cu ea. Cu cursul de creaţie literară.
-Dar tu scrii ficţiune tot timpul.
-Scriu fan fiction.
-Nu mă lua cu fineţuri de-astea. Conduc prin viscol .
O maşină se materializă în faţa lor. Chipul lui Levi se crispă.
Cath aşteptă până când Levi se relaxă din nou înainte să
continue:
RAINBOW ROWELL

-Nu vreau să inventez propriile personaje, propria lume… Nu


mă pricep să fac asta.
Niciunul dintre ei nu mai spuse nimic. Înaintau atât de încet...
Ceva îi atrase lui Cath atenţia: pe geamul dinspre Levi, se vedea
un tir sucit în V, intrat pe partea mediană a autostrăzii. Cath inspiră
zgomotos, iar Levi îi luă din nou mâna într-a lui.
-Mai avem doar douăzeci şi patru de kilometri, spuse el.
-Are nevoie de ajutor?
-A venit deja o maşină de poliţie.
-Nu am văzut-o.
-Îmi pare rău pentru toată chestia asta.
-Termină, îi replică ea. Nu din cauza ta ninge.
-Tatăl tău o să mă urască.
Cath ridică mâna lui până la buze şi îi sărută nodurile
degetelor. Fruntea lui se ridă, aproape dureros. Cath asculta
zgomotul ştergătoarelor şi privea prin parbriz, atentă la drum.
-Eşti sigură? întrebă Levi după ce parcurseră câţiva kilometri.
În legătură cu scrisul? Eşti sigură că nu te pricepi? Nimeni nu se
compară cu tine când scrii despre Si' mon şi Baz…
-E altfel cu ei. Simon şi Baz există deja. Eu doar îi manevrez.
Levi încuviinţă din cap.
-Poate că eşti ca Frank Sinatra. Nu şi-a scris singur cântecele,
dar a fost un interpret genial.
-Îl urăsc pe Frank Sinatra.
-Fii serioasă, nimeni nu-l urăşte pe Frank Sinatra.
-Trata femeile ca pe nişte obiecte.
Fangirl

-Bine... zise Levi căutându-şi o poziţie mai bună în scaun şi


întinzându-şi gâtul. Nu Frank Sinatra. Atunci... Aretha Franklin.
-Îh! Divă.
-Roy Acuff'?
-Cine?
Levi zâmbi, iar asta o făcu pe Cath să-i sărute din nou
degetele. El ii aruncă o privire rapidă, întrebătoare.
-Ideea e... spuse el încet.
Furtuna îi făcea pe amândoi să vorbească încet.
-Există tipuri diferite de talent. Poate că talentul tău Stă în inter
pretare. Poate că eşti o stilistă.
-Şi crezi că asta se pune?
-Tim Burton nu l-a inventat pe Batman. Peter Jackson nu a
scris Stăpânul Inelelor.
-În anumite momente chiar pari cam tocilar.
Zâmbetul lui se lărgi. Camioneta ajunse pe o pojghiţă de
gheaţă, aşa că Levi îşi trase mâna dintr-a ei, dar zâmbetul îi rămase
pe chip. Treceau încet pe lângă un turn de apă de forma unui ibric
de cafea. Se aflau la intrarea în oraş acum. Se vedeau mai multe
maşini în jur, pe străzi şi în şanţuri.
-Dar trebuie să scrii povestirea aia.
-De ce?
- Ca să-ţi crească media. Nu trebuie să ai medie mare ca să
iei bursă în continuare?
Îi spusese despre bursă cu doar câteva seri în urmă. („Mă
întâlnesc cu o tipă genială, cu o savantă“, spusese el.)
RAINBOW ROWELL

-Bineințeles că voia să aibe medie mare


-Ba da …
-Atunci scrie povestirea. Nu trebuie să fie extraordinară.
Nu trebuie să fii Ernest Hemingway. Eşti norocoasă că primeşti o
a doua şansă.
-Da, zise Cath oftând.
-Nu ştiu unde locuieşti. Va trebui să-mi spui pe unde se iau.
-Fii cu băgare de seamă, spuse Cath, aplecându-se spre el
pentru a-i da un sărut rapid pe obrazul neted.
Fangirl

-Nu poţi să te razi în cap. O să arăţi ca un nebun.


-Arăt mai rău aşa, cu părul ăsta. Mă face să par malefic.
-Nu există păr malefic, a chicotit Simon.
Stăteau întinşi pe podea, în bibliotecă, între două rânduri
de rafturi. Baz era pe spate, iar Simon, pe-o parte, rezemat pe braţ.
-Uită-te la mine, a spus Baz, dându-şi pe spate părul lung
până la bărbie şi dezgolindu-şi fruntea. Toţi vampirii faimoşi au
un pic de calviţie temporală ca mine. Sunt un clişeu. Ca şi cum
m-aş tidus la frizer şi aş fi cerut o tunsoare ca Dracula.
Simon râdea cu aşa o poftă, încât aproape că s-a prăbuşit
peste Baz. Acesta l-a ajutat să se ridice, împingându-l cu mâna lui
liberă.
-Adică, sincer, a spus Baz, încă ţinându-şi părul dat pe spate
şi încercând să-şi păstreze mina serioasă. Parcă ar fi o săgeată
indicând spre faţa mea. Pe aici ajungeţi la vampir.
Simon i-a dat mâna la o parte şi i-a sărutat părul de deasupra
frunţii cu toată delicatetea.
-Mie îmi place părul tău, a zis Simon, cu buzele lipite de
funtea lui Baz , Mult, mult.
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
Publicat în martie 2012 pe FanFîxx.net;
autoare: Magicath)
RAINBOW ROWELL

DOUAZECI ŞI ŞAPTE

Când camioneta se opri cu un scrâşnet pe aleea casei, Cath


răsuilă uşurată pentru prima dată în ultimele două ore.
Levi se lăsă pe spate şi îşi rezemă capul de tetieră. Îşi deschise
şi îşi strânse palmele, flexându-şi degetele.
-Nu mai repetăm treaba asta.
Cath îşi desfăcu centura de siguranţă şi se aplecă spre el,
cuprinzându-i umerii cu braţele.
Levi zâmbi atât de larg, încât Cath îşi dori să nu fi fost nevoie
de un val de adrenalină ca să simtă că-l poate îmbrăţişa aşa. El îi
cuprinse talia, iar ea îl strânse tare, cu faţa afundată în haina lui.
Gura lui Levi era aproape de urechea ei.
-N-ar trebui să mă recompensezi pentru că ţi-am pus viaţa
în pericol, ştii? Gândeşte-te că stabileşti un precedent.
Cath îl strânse şi mai tare. Era un om bun. Era un om bun, iar
ea nu voia să-l piardă. Nu că ar fi simţit că era pe cale să-l piardă
cât se aflaseră pe autostradă. Ci în general. În general, nu voia să-l
piardă.
-N-ar fi fost nicio problemă să conduc spre casă pe o vreme ca
asta, de unul singur, spuse el încet. Dar n-ar li trebuit să fac asta cu
tine. Imi pare rău.
Ea clătină din cap.
Strada era cufundată în tăcere, iar in cabina camionetei era
o lumină de un cenuşiu închis şi de un alb luminos. După
câteva momente, mâna lui Levi urcă şi coborî din nou pe spatele ei.
-Cather, şopti el. Te plac foarte mult…
Fangirl

***
Când coborâră din camionetă, parbrizul era acoperit de zăpadă.
Levi îi cără coşul de rufe. Cath îl lăsă s-o facă. Levi avea emoţii
pentru că urma să-l cunoască pe tatăl ei, iar ea era neliniştită din
pricina tatălui ei -punct. Vorbise cu el în fiecare zi de când se
întorsese la facultate, după vacanţa de iarnă, şi venise să-l vadă.
Părea că se simte bine, dar cu el nu ştiai niciodată sigur...
Când Cath deschise uşa, tatăl ei era chiar acolo, în sufragerie.
Erau hârtii peste tot, coli de calc prinse de perdele şi pereţi, toate
ideile lui organizate pe categorii.
Iar tatăl ei stătea pe măsuţa de cafea, rozând capătul unei
carioci.
-Cath, zise el, zâmbind. Bună... Ai şi ajuns?
Privi pe fereastră, apoi spre încheietura mâinii; nu avea ceas
acolo. Apoi îl observă pe Levi şi se opri. Îşi coborî ochelarii din
păr pe nas.
-Tată, el e Levi. M-a adus cu maşina.
Nu sunase cum trebuie. Mai încercă o dată:
-El e... ăăă... Levi.
Levi întinse mâna şi spuse:
-Domnule Avery, mă bucur sa vă cunosc.
Vorbea tărăgănat. Poate că accentul lui era un tic nervos.
-Încântat de cunoştinţă, îi răspunse tatăl lui Cath.
Apoi adăugă:
-Levi.
-Îmi cer scuze că am adus-o pe Cath pe vremea asta, adăuga
Levi. Nu mi-am dat seama cât de rău e.
RAINBOW ROWELL

-Pe chipul tatălui ei nu apăru niciun indiciu că înţelesese


informatia. Se uită spre ferestre.
-E urât afară? Cred că n-am observat...
Mina lui Levi nu exprima nimic. Băiatul zâmbi politicos.
Domnul Avery îşi privi fiica şi îşi aduse aminte că avea de
gând să o îmbrăţişeze.
-Vă e foame? Ii intreba el. E vreuwu vinul? Pentru mine,
toată ziua a tot o titanium-ceată.
-Aţi semnat contractul cu Frank animati»? ue luterană Cath.
-Încă le prezentăm idei. La nenfârşit. Daci, Levi, rămâi la cină?
-Oh. Mulţumesc, domnule, dar ar trebui ua mă întorc înainte să
se întunece.
Cath se suci imediat spre ei.
-Glumeşti? Nu conduci apre Lincoln pe vremea asta.
-N-o să mi se întâmple nimic. Tractiune patru ori petru.
Cauciucuri de iarnă. Telefon mobil.
-Nu, zise Cath tăios. Nu fi prost. Am avut noroc ca am ajuns
aici cu bine… Nu te intorci!
Levi îşi muşcă buzele şi ridică din eprâncene cu o expresie
neajutorată. Tatăl lui Cath trecu pe lângă el, in drum spre uşa de
la intrare.
-Dumnezeule, spuse el din prag. Cath are dreptate, Levi... O
să continui să-ţi pronunţ numele până il retin, în regulă?
-Da, domnule.
Cath îl trase pe Levi de mâneca.
-Rămâi, da?
El îşi umezi buza de jos, neliniştit. Cath nu îl mai văzuse astfel.
Fangirl

-Da, şefa, şopti el.


-Bine... zise tatăl ei, intrând înapoi în sufragerie. Cina...
Părea încă pierdut in franken-ceaţă.
-Mă ocup eu de ea, spuse Cath. Tu vezi-ţi de treabă în
continuare. Pari pe punctul de a găsi o soluţie. El îi zâmbi
recunoscător.
-Mulţumesc, draga mea. Dă-mi o jumătate de oră să termin aici.
Se întoarse la foile lui.
-Levi, scoate-ţi haina, mai adăugă el.
Cath îşi scoase ghetele şi îşi prinse haina în cuier. Îl „se din
nou pe Levi de mânecă.
-Dă-ţi jos haina!
Şi el o ascultă.
-Haide, îl chemă ea, pornind spre bucătărie.
Totul părea în ordine. Aruncă o privire prin camera tatălui
ei şi prin baie. Nu era nicio poezie scrisă cu pastă de dinţi.
-Îmi cer scuze, zise Levi când intrară în bucătărie.
-Taci din gură, spuse ea. Mă faci să fiu agitată.
-Ar trebui să plec.
-Aş fi şi mai agitată dacă ai conduce înapoi spre casă pe viscol.
Dumnezeule! Stai jos. E în regulă, da?
Levi zâmbi aşa cum numai el o făcea.
-În regulă.
Apoi se aşeză pe unul dintre scaunele înalte.
-E ciudat să te văd aici, spuse ea, intrând în lumea mea.
Levi îşi trecu degetele prin păr, scuturând zăpada.
RAINBOW ROWELL

-Tatăl tău nu pare prea uimit.


-E obişnuit să vadă băieţi pe aici.
Levi ridică dintr-o sprânceană.
-Serios?
-Sora mea... zise Cath Simtind că se îmbujorează.
Deschise frigiderul. Era clar că bunica ei trecuse pe acolo.
Sticlele cu sosuri întărite dispăruseră şi fuseseră înlocuite de caserole
cu etichete scrise cu creion cerat. Mai erau acolo lapte proaspăt, ouă
şi iaurt. Deschise congelatorul...Semipreparate Healthy Choice,
probabil aceleaşi pe care Cath le văzuse data trecută când venise
acasă.
Se uită spre Levi.
-Ce zici de nişte ouă prăjite?
-Grozav, îi zâmbi el. Zic că ar fi o idee grozavă.
Într-una dintre caserole erau cârnaţi italieni cu ardei gras.
Cath o goli într-o tigaie şi se hotărî să facă ouă poşate. Doar ca să
se dea mare. Aveau şi pâine pentru prăjit. Şi unt. Era mai bine decât
îşi închipuise.
-Pot să te ajut cu ceva? o întrebă Levi.
-Nu, mă descurc.
Se uită la el peste umăr, apoi zâmbi, întorcându-se spre aragaz.
-Lasă-mă să fac şi eu ceva pentru tine de data asta.
-Bine... Cu ce se ocupă tatăl tău acolo?
Îi povesti. Îi povesti despre tâmpitul de Kelly, despre Gravioli
şi despre vacanţa în care plecaseră cu toţii, la un moment dat, în
Marele Canion, vacanţă pe care tatăl lor şi-o petrecuse în maşina
închiriată, cu un carneţel şi o cariocă.
Fangirl

El lucrase cu mulţi clienţi din agroindustrie de-a lungul anilor,


doar erau în Nebraska. Iar Levi chiar recunoscu un slogan pe care
tatăl ei îl scrisese pentru un fertilizator. „Recolte miraculoase,
câmpuri mănoase. La anul ai încredere în Spur .“
-Tatăl tău e unul dintre nebunii de pe Madison Avenue.
Cath râse, iar Levi păru jenat.
-Nu asta am vrut să spun.
Mâncară la masa din sufragerie, iar pe la mijlocul cinei, Cath în
cepu să se gândească la faptul că poate nu avea motive să fie aşa de în
grijorată. Levi se relaxase şi se prezenta în versiunea mai cuviincioasă
a obişnuitei lui atitudini care cerea ca toată lumea să-l iubească. Iar
tatăl lui Cath era pur şi simplu fericit că fiica lui era acasă.
Lui Cath ouăle poşate îi ieşiseră perfect.
Singurul moment amar fu acela in care tatăl ei o întrebă
despre Wren. Cath dădu din umeri şi schimbă subiectul. El nu
păru să observe. Era un pic iritabil şi obosit în seara aceea, un
pic distant, dar Cath se hotărî că asta se întâmpla pentru că era
prins cu treburile lui. Avea culoare în obraji şi spunea că aleargă
în fiecare dimineaţă. Din când în când, părea să se poată concentra
suficient cât să îi arunce lui Levi câte o privire evaluatoare.
După cină, Levi insistă să strângă el masa şi să spele vasele.
Imediat ce băiatul dispăru spre bucătărie, tatăl lui .
Cath se aplecă spre ea.
-Ala e iubitul tău?
Cath îşi dădu ochii peste cap, dar încuviinţă.
-De cât timp sunteţi împreună?
-De o lună. Cam asa. Sau mai mult. Nu ştiu.
-Câţi ani are?
RAINBOW ROWELL

-Douăzeci şi unu.
-Pare mai mare…
-Din cauza părului.
Tatăl ei încuviinţă din cap.
-Pare de treabă.
E cel mai de treabă, spuse Cath cu toată sinceritatea,
dorindu-şi ca tatăl ei se creadă. E un băiat bun, pe cuvânt.
-Nu ştiam că te-ai despărţit de Abel.
După ce terminară cu vasele -Levi le spălase, iar Cath
le ştersese -, ei ar fi vrut să se uite la un film, dar tatăl lui
Cath tresări când o văzu mutându-i hârtiile de pe canapea.
-Vă deranjează dacă vă uitaţi la televizorul de sus? Îţi
promit, Cath, mâine sunt doar al tău, doar că...
-Sigur. Să nu stai până târziu, da?
El zâmbi, dar se întorsese deja la caietul lui de notiţe. Cath
se uită la Levi şi îi făcu un semn din cap spre scări. Îl simţi urcând
în urma ei, iar stomacul i se strânse din ce în ce mai tare. Când
ajunseră la etaj, Levi îi atinse mâna, iar ea făcu un pas, îndepărtân-
du-se şi intrând în camera ei.
Cath încercă să privească încăperea din perspectiva lui Levi;
părea o cameră pentru copii. Era mare, ocupa jumătate din etaj,
avea tavanul înclinat, un covor de un roz intens şi două paturi crem
cu baldachin.
Fiecare centimetru al pereţilor şi tavanului era acoperit cu
postere şi poze. Crescând, ea şi Wren nu dăduseră nimic jos. Pur
şi simplu lipiseră altele noi.
Când Cath îşi ridică privirea spre Levi, văzu că ochii îi
străluceau şi îşi muşcă buza de jos. Îi dădu un ghiont, iar el izbucni
în râs.
Fangirl

-E cel mai drăguţ lucru pe care l-am Văzut vreodată, spuse el.
-Bine... oftă ea.
-Nu, vorbesc serios. Cred că această cameră ar trebui păstrată
pentru ca oamenii din viitor să ştie cum era să fii adolescentă în
secolul XXI.
-Am înţeles...
-Doamne, spuse Levi, chicotind în continuare. Nu mai rezist...
Începu să coboare înapoi scările şi, apoi, după o secundă,
le urcă iar şi izbucni din nou în râs.
-Bine, zise Cath, îndreptându-se spre pat unde se aşeză,
rezemându-se de tăblia lui.
Pilota avea carouri roz şi verzi. Feţele de pernă erau cu
Simon Snow. De tavan atârna o decoraţiune Sanrio, care imita
un dreamcatcher.
Levi veni relaxat spre patul ei şi se aşeză fix în mijlocul lui.
-Eşti orbitor de frumoasă în momentul ăsta, încât mi se
pare că te pot privi numai printr-o găurică făcută într-o foaie de hârtie.
Ea îşi dădu ochii peste cap, iar Levi îşi ridică picioarele
ca să şi le încrucişeze cu ale ei. Gleznele lor se atingeau.
-Încă nu-mi vine să cred că tatăl tău m-a trimis în camera
ta de cum m-a cunoscut. Tot ce ştie despre mine este că te-am
adus pe viscol.
-Aşa e el, spuse Cath. Nu ne-a ţinut niciodată din Scurt.
-Niciodată? Nici când eraţi mici?
Nu, clătină ea din cap. Are încredere în noi. În plus,
ai văzut cum e el - gândurile îi zboară departe.
-Ei, bine, când o să-mi cunoşti părinţii, să nu te aştepţi
ca mama să ne scape vreo clipă de sub observaţie.
RAINBOW ROWELL

-Pun pariu că lui Reagan îi plăcea asta.


Levi făcu ochii mari.
-Crede-mă, mama şi Reagan nu se suportă. Sora mai
mare a lui Reagan a rămas însărcinată în ultimul an de liceu,
iar mama e sigură că asta e o caracteristică a familiei. A pus
pe toată lumea din grupul ei de rugăciuni să se roage pentru
noi. Când a aflat că ne-am despărţit i-a dat slavă lui Dumnezeu.
Cath zâmbi forţat şi îşi puse o pernă în poală, mângâind
materialul.
-Te deranjează când vorbesc despre Reagan? o întrebă el.
-Eu am adus-o în discuţie.
-Te deranjează?
-Un pic. Mai povesteşte-mi despre mama ta.
-În sfârşit am rămas singur cu tine într-o cameră şi
vorbim despre fosta mea prietenă şi despre mama.
Cath zâmbi privind in jos, spre pernă.
-Păi... Mama a crescut la fermă. Coase. Merge la biserică.
-La ce biserică?
-La cea baptistă.
-Cum o cheamă?
-Marlisse, zise el. Pe mama ta cum o cheamă?
-Laura.
-Cum e ea?
Cath ridică din sprâncene şi dădu din umeri.
-Era artistă. Adică, poate că este încă. Ea şi cu tata au
cunoscut într-o agenţie de publicitate imediat ce au terminat
facultatea.
Fangirl

Genunchiul lui Levi îl atinse pe al ei.


-Şi...?
Cath oftă.
-Şi ea nu voia să se mărite, să rămână însărcinată, nimic
de genul ăsta. Nici măcar nu aveau o relaţie serioasă. Ea încerca
să găsească un loc de muncă în Minneapolis sau în Chicago...
Dar a rămas însărcinată. Cred că şi în cazul ei e o caracteristică
a familiei; au existat şiruri de sarcini. Aşa că s-au căsătorit.
Cath se uită spre el, apoi continuă:
-Şi a fost un dezastru. Nu voia nici măcar un copil, aşa că
doi au fost o surpriză urâtă.
-De unde ştii toate astea? De la tatăl vostru?
-De la ea. Credea că trebuie să ştim cine e ea cu adevărat
şi cum a ajuns în acea situaţie lamentabilă. Probabil ca să nu
facem şi noi aceleaşi greşeli.
-Ce se aştepta să învăţaţi din asta?
-Nu ştiu. Să nu ne încurcăm cu bărbaţii? Poate ceva de
genul: „Folosiţi prezervativul“? Sau: „Nu vă încurcaţi cu bărbaţii
care nu ştiu să folosească un prezervativ“?
-Mă faci să-mi placă grupul de rugăciune.
Cath râse scurt.
-Când a plecat? O întrebă el.
Ştia deja că le părăsise. Cath îi spusese la un moment
dat, dându-i de înţeles că nu voia să intre în detalii. Dar acum...
-Când aveam opt ani.
-Vă aşteptaţi s-o facă?
- Nu, zise Cath ridicându-şi privirea spre el. Nu cred că te
poţi aştepta la aşa ceva. Când eşti mic, nu te aştepţi ca mama ta să
RAINBOW ROWELL

plece, indiferent ce s-ar întâmpla, înţelegi? Chiar dacă crezi că nu


ţine la tine.
-Sunt sigur că ţinea la tine.
-A plecat si nu s-a mai întors. Cine face aşa ceva?
-Nu ştiu... Cineva căruia îi lipseşte o doagă.
Cath simţi căi se adună lacrimi în ochi şi încercă să le alunge,
clipind.
-Ti-e dor de ea?
-Nu, spuse Cath încet. Nu-mi pasă deloc de ea. Mi-e dor de
Wren.
Levi işi trase picioarele şi se aplecă, dându-se mai
aproape de Cath. Îşi puse un braţ pe umărul ei şi o aduse la pieptul lui.
-E bine asa?
Cath încuviinţă şi se rezemă de el ezitând, ca şi cum nu
era sigură că avea suficient loc acolo, la pieptul lui. Levi începu
să îşi plimbe în cerc degetul mare pe umărul ei.
-Ştii, începu tot el, voiam să-ţi zic că e ca şi cum Simon
Snow ar fi vomat aici... Sau, mai degrabă, e ca şi cum cineva
l-a mâncat pe Simon Snow - undeva la un bufet suedez, unde
bagi in tine cât poţi -şi apoi a vomat totul aici.
Cath izbucni în râs.
-Mie imi place, făcu ea.
-Dar eu n-am spus că nu-mi place.

Atâta timp cât vorbeau, totul era uşor. Iar Levi vorbea
încontinuu.
Îi povesti despre MIMS
Fangirl

-De la ce vine?
- Minte, inimă, mâini, sănătate. Nu există MIMS în South
Omaha?
-Ba da, dar vine de la Musculos, Ilegal, Muzică hip-hop şi
scuteşte-mă.
-Păi, îmi pare rău să aud asta. N-ai avut parte să vezi cum
sunt crescuţi iepurii de concurs.
-Ai crescut iepuri?
-Campioni, zise el. Şi, într-un an, am avut şi o scroafă.
-Parcă ai fi de pe altă planetă.
- Minte, inimă, mâini, sănătate... E o idee foarte frumoasă,
nu crezi?
-Ai poze cu tine şi iepurii tăi?
-Şi cu diplomele pe care le-am câştigat, spuse el.
-S-ar putea să trebuiască să fac o găurică într-o foaie de
hârtie ca să mă uit prin ea la acele poze.
-Glumeşti? Eram aşa de drăguţ încât ar trebui să porţi
ochelari speciali. Hei, tocmai mi-am amintit jurămân;ul MIMS.
„Jur să-mi dedic mintea judecăţii nesmintite, inima -loialităţii,
mâinile -ajutorării oamenilor şi să-mi pun sănătatea în slujba unei
vieti mai bune, a clubului, a comunităţii şi a lumii mele.“
Cath închise ochii.
-Unde sunt ochelarii ăia?
Apoi îi povesti despre târgul regional -şi mai mulţi iepuri,
scroafe, plus un an întreg de gătit negrese în cantităţi industrial
-şi îi arătă poze din telefon cu cele patru surori blonde ale lui.
Cath nu reuşi să le reţină numele. Erau toate luate din Biblie.
-Din Vechiul Testament, preciză Levi.
RAINBOW ROWELL

Avea o soră de vârsta lui Cath şi o alta care era încă la liceu.
-Nu ţi se pare ciudat?
-Ce? Să iesi cu cineva de vârsta surorii tale mai mici. ...
-Mi s-ar părea ciudat să ies cu sora mea...
-Sunt încă adolescentă.
-Ai vârsta legală, ridică el din umeri.
Cath îi trase un ghiont.
-Cath, sunt doar cu doi ani şi jumătate mai mare dacât tine .
-Calculați în ani de facultate, înseamnă un deceniu .
Levi îşi dădu ochii peste cap.
-Tata a crezut că ai treizeci de ani.
Băiatul îşi puse barbia în piept.
-Ba nu a crezut... Pe bune?
-Nu, chicoti ea.
Levi văzu pe un raft un joc Ghiceşte scena cu Simon
Snow şi insistă să-l joace impreună. Cath se gândi că Levi nu
avea nicio şansă să câştige, dar memoria lui era incredibilă, iar
întrebările jocului erau din filme, nu din cărţi.
-Ce păcat că nu e nicio întrebare despre aluziile privitoare
la homosexualitate, spuse Levi.Vreau să-mi dai o diplomă dacă câştig.
Pe la miezul nopţii, Cath începu să se gândească la tatăl
ei,careeraîncăla parter, lafaptulcăelariitrebuitsăae odihnească un pic.
-Eşti obosit? îl întrebă pe Levi.
-O să primesc propriul cort de cameră în care să dorm?
Fangirl

-Se numeşte pat cu baldachin. Şi nu. Primeşti propria canapea


Dacă îi spun lui tata că eşti obosit, asta o să-l oblige să se oprească
din lucru.
Levi lncuviinţă din cap
-Ai nevoie de pijamale, de ceva?
-Pot să dorm îmbrăcat. E doar o noapte.
Cath îi găsi o periuţă de dinți, răscoli prin dulap după un
cearşeaf curat şi luă una dintre pernele ei.
Când coborâtă la parter, văzură că foile împrăştiate prin
sufragerie se multiplicaseră dar tatăl ei reuşi să elibereze canapeaua
după care o pupă pe Cath pe frunte. Ea îl punea să promită că n-o
să continue să lucreze din dormitor.
-Nu mă face să te cert de faţă cu noua familie.
Cath puse cearşaful pe canapea şi. când Levi ieşi din baie,
cu faţa şi părul ude, îi întinse perna. Levi o aşeză pe canapea şi zâmbi
larg apre Cath.
-Mai ai nevoie de altceva? îl întrebă ea.
- El clatina am cap.
Cath se dădu un pas mai în spate, dar Levi o prinse de mână.
Ea îşi trase mâna, mângâjndu-i palma cu degetele ei.
-Noapte bună.
- Noapte bună, iubito.

Cath se trezi la trei dimineaţa, cu mintea prea limpede şi cu


inima bătându-i prea tare.
Coborî pe vârfuri scările, deşi ştia că oricum scârţâiau.
Traversă bucătăria, verificând dacă era închis aragazul, dacă
uşa din spate era încuiată şi dacă totul era în ordine.
RAINBOW ROWELL

Uşa de la dormitorul tatălui ei era deschisă. Cath rămase în


prag până când îi desluşi respiraţia.
Apoi se îndepărtă, trecând cât putu de încet pe lângă canapea.
Uşa de la intrare era încuiată. Perdelele erau trase. Pe strada lor trecea
un utilaj de deszăpezire.
Când se întoarse de la fereastră, îl văzu pe Levi ridicat într-un c
ot, uitându-se la ea.
Îşi scosese puloverul şi rămăsese într-un tricou alb şi larg.
Părul îi era ciufulit, iar ochii şi buzele, umflate de somn.
Minte, inimă, mâini...
-Ce s-a întâmplat? şopti el.
Cath clătină din cap şi se grăbi să urce înapoi scările.

Levi trebui să plece înainte de micul dejun ca să ajungă la


Starbucks. Jim Flowers, crainicul de la meteo, preferatul tatălui ei,
anunţase că drumul era mai bun, dar că ar trebui să se circule „cu
prudenţă“.
Tatăl lui Cath se oferi să o ducă el înapoi, la şcoală, duminică,
dar Levi aruncă o privire spre Honda lor acoperită de zăpadă şi
spuse că nu-l deranja deloc să vină el s-o ia pe fată.
- Deci... zise tatăl ei,
Stătea pe veranda , uitându-se cum camioneta lui Levi dădea
colțul.
-Asta e noul tău iubit.
Cath încuviinţă din cap
-Mai ești nerăbdătoare să te muți inapoi acasa ? Să te transferi
la UNO ? Să-ți petreci restul vieți i îngrijindu-l pe tatăl tău cel
instabil psihic?
Fangirl

Cath îşi făcu loc pe lângă el, intrând înapoi în sufragerie.


-Micul dejun?

A fost un weekend reuşit. Cinci mii de cuvinte scrise pentru


Nu renunţa. Taco cu ridichi, peşte şi varză tocată. Doar două discuţii
privitoare la Wren. Iar dupăamiaza de duminică i-l aduse mapoi pe
Levi, care urcă scările dela intrare două câte două.
RAINBOW ROWELL

Monotonul se juca cu o minge roşie în mâini.


Simon purtase mingea aia peste tot cu el, mai bine de un
an. O pierduse când venise la Watford - nu mai avusese nevoie de ea.
-Minţi, a spus Simon. Nu eşti eu. Nu eşti o parte din mine.
-Sunt ce a rămas din tine, a zis Monotonul.
lar Simon ar putut să iure că vocea lui nu a fost niciodată atât
de subţire şi de dulce.

(Fragment din capitolul 23


al volumului Simon Snow şi cel de-al şapte/ea ste/Iar,
copyright © 2010, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOUĂZECI ȘI OPT

Doamne, Gather, dacă ai nevoie de o pauză, spune-mi.


Levi stătea întins pe patul din camera ei de cămin şi tocmai îi
zisese că urma să se ducă acasă pentru câteva zile, la ziua de naştere
a uneia dintre surorile lui. Şi la loc să îi spună ca o să-i fie dor de el
sau măcar „distracţia plăcută“, Oath rostise: „o, perfect“.
-Nu voiam să sune aşa, se scuză ea. Doar că tata se duce la
Tusla weekendul asta, aşa că nu are nevoie de mine. Şi dacă tu te duci
acasă, nici tu nu ai nevoie de mine, deci am tot weekendul la dispozi-
ţie ca să scriu. Am rămas rău în urmă cu Nu renunţa...
Atât de rău în urmă. Şi scoasă din ritm.
Dacă nu scria zilnic la povestire, măcar un pic, Cath pierdea
firul ei, îşi pierdea elanul. Ajungea să scrie dialoguri lungi şi fără
rost sau scene în care Baz şi Simon îşi învăţau unul altuia pe de rost
contururile fetelor. (Scenele astea erau ciudat de populare printre
cei ce comentau pe site. dar nu ajutau povestirea să progreseze.)
-Încă am nevoie de tine, zise Levi tachinănd-o.
Urmă apoi o conversaţie lungă şi fără scop, în timpul căreia
Cath incerca să înveţe pe de rost relieful feţei lui. (En mai greu decât
ai fi crezut, pentru că se schimba In mod constant.) Şi fusese cât
pe ce să-l sărute atunci...
Aproape că îl sărută din nou în după-amiaza aceea când trecu
pe la ea, pe la cămin, ca aă-i spună la revedere înainte să pleca
din oraş. Cath stătu pe trotuar, iar el se aplecă pe geamul
camionetei; ar fi fost atât de simplu să se întindă şi ea spre el. Şi
ar fi fost în siguranţă, pentru că Levi era în cabină şi oricum
pleca din oraş. Deci nu risca să declanseze o reacţie în lanţ. Nu
exista riscul să dea dintr-una într-alta. Nu ar fi fost nimic în plus.
RAINBOW ROWELL

Dacă l-ar fi sărutat, dacă i-ar fi dat de înţeles lui Levi că


are voie s-o pupe, Cath n-ar mai fi trăit din amintirea acelui
sărut pe jumătate adormit din noiembrie...
Trecuseră doar şase ore de când Levi plecase spre Arnold,
iar Cath scrisese deja un fragment de două mii de cuvinte la povestire.
Era atât de mulţumită de progresul din seara aceea, încât se gândea
să ia o pauză a doua zi şi să înceapă să scrie povestirea pentru
cursul de creaţie literară. Poate chiar avea s-o încheie. Ar fi fost
grozav să-i poată spune lui Levi că a terminat-o, când se întorcea dum
inică seara. Cath se rezemă de spătarul scaunului, întinzându-şi braţel
e, şi atunci uşa se deschise larg şi intră Reagan. (Cath nici măcar
nu tresări).
- Ia te uită pe cine avem aici, spuse Reagan. Singură, singurică.
N-ar trebui să fii plecată, socializând cu elita din Arnold?
-S-a dus la ziua surorii lui.
-Ştiu, zise Reagan îndreptându-se spre dulap.
Se opri acolo, gânditoare.
-A încercat să mă convingă să mă duc cu el. Băiatul ăsta e
alergic la singurătate.
-A încercat să mă convingă şi pe mine, spuse şi Cath.
-Unde ai fi stat peste noapte?
-Nu se gândise la asta.
-Ha, spuse Reagan lărgindu-şi cravata de la uniforma Olive
Garden. Aş veni la Arnold doar ca să văd asta. Ca să nu pierd
momentul în care faci cunoştinţă cu Marlisse.
-E chiar atât de rea?
-Probabil că nu mai este atât de rea. Ți-am fezandat-o eu.
Fangirl

Reagan îşi scoase pe cap cămaşă albă cu nasturi şi îşi puse


un pulover negru. Pe dedesubt purta un sutien de un mov intens.
Asta era. Asta era exact genul de imagine care încolţea în
mintea lui Cath şi o împiedica să-l sărute pe Levi. Faptul că
vedea lenjeria intens colorată a fostei lui prietene. Şi că ştia exact
cine fusese prima lui iubită. Ce bine i-ar fi fost lui Cath dacă n-ar
fi plăcut-o atât de mult pe Reagan...
Reagan traversă încăperea şi se aplecă, băgându-şi creştetul
sub nasul lui Cath.
-Îmi miroase părul a pâine cu usturoi?
Cath adulmecă precaută părul colegei ei.
-Nu într-un mod neplăcut.
-La naiba, zise Reagan, ridicându-se din nou. Nu am timp să
mă spăl pe cap.
Îşi scutură părul în faţa oglinzii de pe uşă, apoi îşi luă geanta.
-Bun, continuă ea, în afara cazului în care lucrurile vor
merge incredibil de prost, vei avea camera la dispoziţie în noaptea
asta. Să faci doar ce te-am învăţat.
-Până acum nu am făcut altfel, zise Cath sec.
Reagan pufni şi ieşi.
Cath se încruntă privind înspre uşă. „Nu fi geloasă.“ Exista
deja o regulă referitoare la treaba asta, dar Cath ar fi avut nevoie
de încă una nouă, doar pentru ea însăşi: „Nu te compara cu Reagan.
E ca şi cum ai compara mere cu... pere.“
Peste câteva minute, când îi sună telefonul, Cath reuşise să
se scuture de rămăşiţele invidiei şi zâmbi. Levi trebuia să o sune
înainte să se culce. Îşi luă mobilul şi abia când fu pe cale să răspundă
observă numele lui Wren pe ecran. WREN.
RAINBOW ROWELL

Nu vorbiseră -nu comunicaseră nici măcar prin mesaje de


la Crăciun. De aproape trei luni. De ce ar suna-o Wren tocmai
acum? Poate că din greşeală. Din nou.
Cath ţinu telefonul în palmă şi se holbă la el ca şi cum aştema o
explicaţie.
Telefonul se opri din sunat. Oath privi ecranul. Mobilul începu
din nou să sune.
WREN .
Cath răspunse şi duse mobilul la ureche.
-Alo?
-Alo?
Nu era vocea lui Wren.
-Cather?
-Da?
-Slavă Domnului. Sunt mama ta.
Mama ta. Cath îşi îndepărtă telefonul de ureche.
-Cather?
-Da, spuse Cath aproape fără voce.
-Sunt la spital cu Wren.
Mama ta. Cather.
Wren.
-De ce? A păţit ceva?
-A băut prea mult. Cineva... Sincer, nu ştiu mare lucru…
Cineva a adus-o aici. Credeam că poate ştii tu ceva.
-Nu, zise Cath. Nu ştiu. Vin acum. Eşti la spital?
Fangirl

-La St. Elizabeth. L-am sunat deja pe tatăl vostru. O să vină


cu primul zbor.
-Bine. Sosesc acum.
-Bine, spuse Laura. Bine.
Mama ta.
Cath încuviinţă din cap, încă ţinând telefonul departe de
ureche, apoi îl lasă să-i cadă în poală şi încheie convorbirea
Reagan se întoarse pentru ea. Cath încercase mai întâi să-l
sune pe Levi -nu pentru că ar fi crezut că putea s-o ajute, având în
vedere că el era la patru ore distanţă - , ci pentru că voia să-l audă.
(Aproape, dar la distanţă. În siguranţă.) Levi nu răspunse la telefon,
aşa că ea îi trimise un mesaj scurt şi la obiect „Wren e în spital“, apoi
îl sună pe tatăl ei. Nici el nu răspunse. Reagan ştia unde e Spitat lul
„St. Elizabeth“ şi o lăsă pe Cath la intrarea principală .
-Ai nevoie de companie?
-Nu, zise Cath, sperând că Reagan îi va citi gândurile.
Dar Reagan nu i le intui. Plecă, iar Cath rămase pentru o clipă
în faţa uşii rotative, simţind că nu era în stare să înainteze.
Cea mai mare parte a spitalului era închisă pentru că era noapte.
La recepţie nu era nimeni, iar lifturile principale nu funcţionau. Cath
reuşi într-un final să ajungă la camera de gardă. Un angajat îi spuse
că Wren fusese deja dusă la etaj şi îi indică lui Cath să o ia pe un alt
coridor, şi acesta pustiu. În cele din urmă, urcă la etajul al şaselea,
fără să ştie exact cum arăta persoana pe care o căuta.
Când încercă să şi-o imagineze pe Laura, tot ce-şi putu Cath
aminti era felul în care arăta mama ei în fotografiile de familie. Păr
lung şi castaniu, ochi mari, căprui. Inele de argint. Blugi prespălaţi.
O rochie de vară, simplă, galbenă în poza de la nuntă, când deja
începuse să se vadă că era gravidă.
Femeia care arăta aşa nu era acolo.
RAINBOW ROWELL

În sala de aşteptare se afla o singură femeie, blondă; stătea


într-un colţ, cu mâinile în poală. Îşi ridică privirea când intră Cath
în încăpere.
-Cather?
Lui Cath îi trebuiră câteva secunde până să ordoneze trăsăturile
şi nuanţele în imaginea unui chip oarecum cunoscut. În acele
secunde, o parte din Cath alergă spre femeia blondă, îi îmbrăţişă
coapsele şi îşi ascunse faţa în hainele ei. O altă parte ţipă. Cât de
tare putu. Şi mai era o parte care dădea foc întregii lumi doar ca
să vadă totul arzând.
Femeia se ridică şi porni spre Cath.
Cath rămase neclintită.
Laura trecu pe lângă ea, îndreptându-se spre cabinetul
asistentelor, unde spuse ceva încet.
-Eşti sora ei? o întrebă asistenta, uitându-se la Cath.
Cath aprobă din cap.
-Avem nevoie să ne răspunzi la câteva întrebări.
Cath răspunse cât de bine putu: nu stia ce fel de băuturi
consuma Wren. Nu ştia unde fusese în seara respectivă, nici cu cin.
Cath simţi că la toate celelalte întrebări nu ar trebui să
răspundă de faţă cu o străină, de faţă cu Laura, care pur şi simplu
stătea acolo, uitându-se la Cath de parcă lua notiţe. Fata o privi
cu un aer neajutorat, defensiv, iar Laura se întoarse la locul ei
din colt. Obişnuia Wren să bea? Da. Bea des până se îmbată? Da.
Îşi pierdea cunoştinţa? Da. Lua droguri? Nu ştia. Lua medicamente?
Anticoncepţionale. Avea Cath card de asigurare medicală? Da.
-Pot s-o văd? întrebă Cath.
-Nu încă, îi răspunse asistenta.
-E bine?
Fangirl

-Nu eu mă ocup de ea. Dar doctorul tocmai a pus-o pe mama


ta în temă.
Cath se uită înspre Laura, înspre mama ei, înspre femeia blondă
, tristă, cu ochi obosiţi şi blugi foarte scumpi. Cath se aşeză vizavi
de ea, încercând să se calmeze. Asta nu era o întâlnire de familie,
nu era nimic. Oath venise aici pentru Wren.
-Se simte bine?
Mama ei îşi ridică privirea.
-Cred că da. Nu s-a trezit încă. A lăsat-o cineva la camera
de gardă, apoi a plecat. Cred că Wren nu respira… îndeajuns de
bine. Nu prea ştiu exact. Acum o rehidratează. E o chestiune de timp.
Aşteptăm.
Părul Laurei era tuns într-un bob care li încadra faţa ca
două aripi cu vârfurile ajungând sub bărbie. Purta o cămaşă albă
şi apretată şi mult prea multe inele.
-De ce te-au sunat pe tine? o întrebă Cath.
Poate că era o întrebare grosolană, dar nu-i păsa.
-Oh, făcu Laura şi îşi deschise geanta crem Coach scoţând
mobilul lui Wren, întinzându-i-l peste culoarul dintre scaune.
Cath îl luă.
-S-au uitat în lista ei de contacte. Ei spun că întotdeauna
prima sunată e mama.
„Mama“, se gândi Cath.
Cath formă numărul tatălui ei. Intră direct mesageria vocală.
Se ridică şi se duse câteva scaune mai încolo, ca să obţină câţiva
metri de intimitate.
-Tată, sunt Cath. Sunt la spital. Nu am văzut-o încă pe Wren.
Te sun când aflu mai multe.
RAINBOW ROWELL

-Am vorbit cu el mai devreme, zise Laura. Era la Tusla.


-Ştiu, spuse Cath, uitându-se în jos, la ecranul mobilului.
De ce nu m-a sunat el?
-I-am... I-am spus că te sun eu. El trebuia să dea telefon la
compania aeriană.
Cath se aşeză, de data asta nu chiar vizavi de Laura . Nu
mai avea nimic să-i spună şi nici nu mai voia să audă nimic.
-Încă…
Laura se opri şi îşi drese glasul. De“ fiecare dată când începea
o propoziţie părea că nu avea îndeajuns aer ca s-o ducă la final.
-..Încă semănaţi foarte mult una cu cealaltă.
Cath îşi ridică brusc capul, ca să se uite la ea.
Era ca şi cum nu avea pe nimeni în fata ochilor.
Şi apoi se simţi de parcă se uita la persoana pe care te aştepţi
s-o vezi lângă tine, liniştindu-te, când te trezeşti dintr-un coşmar.
De fiecare dată când Levi îi pusese întrebări despre mama ei,
Cath îi spusese că nu-şi amintea mai nimic. Şi fusese adevărat.
Dar acum nu mai era. Cum stătea acolo, aproape de Laura,
simţi că o portiţă secretă din minte fusese descu' iată. Şi şi-o
amintea perfect pe mama ei stând la celălalt capăt al mesei din
sufragerie. Râdea la vorbele lui Wren, aşa că Wren le repeta, iar
mama lor continua să râdă. Un râs înfundat. Era brunetă şi îşi
înfigea creioane în părul strâns în coadă şi putea să deseneze
orice. O floare. Un căluţ de mare. Un unicorn. Şi când se enerva,
ţipa la ele. Pocnea din degete. Poc, poc, poc, în timp ce vorbea
la telefon. Sprâncene hotărâte, dinţi la vedere. „Şşşşt.“ Mama era
în dormitor şi se certa cu tata. Era la grădina zoologică, ajutând-o
pe Wren să alerge după un păun. Întindea aluatul pentru turtă
dulce. Vorbea la telefon, pocnind din degete. Era în dormitor,
ţipa. Stătea pe verandă, dându-i lui Cath părul după urechi iar şi
Fangirl

iar, mângâindu-i obrazul cu degetul ei mare, lung şi plat şi făcând


promisiuni pe care urma să nu le ţină.
-Suntem gemene, zise Cath.
Pentru că ăsta era cel mai prostesc lucru pe care se gândise
să-l spună. Pentru că aşa răspuns merita constatarea „încă semănaţi
foarte mult“, mai ales când propria mamă era cea care o făcea.
Cath îşi scoase telefonul şi îi trimise un mesaj lui Levi. „la
spital, încă n-am văzut-o pe wren. intoxicatie cu alcool. mama mea
e aici. te sun mâine.“ Apoi adăugă: „mă bucur că vei citi la un
moment dat mesajul ăsta. mă face să mă simt mai bine.“
Telefonul o atenţionă că nu mai avea baterie.
Laura îşi scoase şi ea mobilul. (De ce îi spunea Cath aşa?
Când era mică, Cath nici măcar nu ştia cum o chema pe mama ei.
Tatăl lor îi spunea „dragă“ -pe un ton forţat, tensionat, precaut.
„Dragă“, iar ea îi spunea „Art“
Laura trimitea cuiva un mesaj, probabil soţului ei, şi dintr-un oa
recare motiv, asta o enervă pe Oath. Faptul că trimitea mesaje tocmai
acum. Că voia să facă paradă cu faptul că avea o altă viaţă.
Cath îşi încrucişă braţele şi privi spre cabinetul asia tentelor.
Când simţi că îi venea să plângă, îşi spuse că motivul era Wren şi,
cu siguranţă, o parte dintre lacrimi erau şi pentru ea.
Au aşteptat.
Şi au aşteptat.
Dar nu împreună.
Laura se ridică să se ducă la toaletă la un moment dat. Îşi
legăna şoldurile; avea mersul lui Wren, dându-şi în acelaşi timp
părul pe spate.
-Vrei o cafea? O întrebă pe Cath.
-Nu, mulţumesc.
RAINBOW ROWELL

Cât lipsi Laura, Cath încercă să-l sune din nou pe tatăl ei.
Dacă ar fi răspuns la telefon, probabil că ea ar fi izbucnit în lacrimi
iarăşi şi poate că i-ar f1 spus ,,tati“. Nu răspunse.
Laura aduse o sticlă de apă şi o puse pe masă, lângă Cath.
Fata n-o desfăcu.
Asistentele nu le băgau în seamă. Laura răsfoia o revistă.
Când doctorul ieşi dintr-un salon şi ajunse în sala de aşteptare, Cath
şi Laura se ridicară în picioare.
-Doamna Avery? spuse el uitându-se la mama lui Cath.
-Cum se simte? zise Laura, iar lui Cath cuvintele îi pămră
o încuviinţare tacită.
-Cred că o să fie bine, spuse doctorul. Respiră bine. Nivelul
de oxigen e bun. Îi administrăm lichide şi şi-a revenit un pic, cu
câteva minute în urmă, şi a vorbit cu mine.
Cred că a fost doar o sperietură... Uneori o sperietură e
folositoare.
-Pot s-o văd? întrebă Cath.
Doctorul se uită spre ea. Aproape că îl putea auzi gândind:
„Gemene.“
-Da, spuse el. Ar trebui să fie în regulă. Îi mai facem nişte
analize. O să-i spun asistentei să vă cheme când terminăm.
Cath încuviinţă din cap şi îşi încrucişă braţele pe abdomen.
-Mulţumim, spuse Laura.
Cath se întoarse la locul ei, dar Laura rămase lângă cabinetul
asistentelor. După un minut, se întoarse la scaunul ei şi îşi luă
geanta Coach, îndesând un şerveţel folosit într-unul dintre buzunare
şi netezind baretele de piele cu o mişcare neliniştită.
-Păi, cred că o să plec spre casă.
Fangirl

-Ce? zise Cath ridicându-şi brusc capul.


-Ar trebui să plec. Tatăl vostru o să ajungă în curând.
-Dar nu poţi să faci asta.
Laura îşi puse geanta pe umăr.
-Ai auzit ce-a spus doctorul, zise Cath. Putem să mergem
s-o vedem în câteva minute.
-Du-te tu s-o vezi. Tu ar trebui să mergi.
-Ar trebui să vii şi tu.
-Chiar vrei asta cu adevărat?
Vocea Laurei sună tăios, iar Cath avu senzaţia că o parte din ea
însăşi s-a zgribulit speriată.
-Asta ar vrea Wren.
-Nu fi atât de sigură, zise Laura, pe un ton ce păru obosit
din nou, strângând-şi baza nasului între degete.
-Uite... Eu n-ar trebui să fiu în locul ăsta. M-au sunat din întâm
plare. Acum eşti tu aici, iar tatăl vostru pe pe drum…
-Nu poţi să pleci şi să laşi pe cineva singur în Spital, zise Cath.
Asta sună pătimaş.
-Wren nu e singură, zise Laura cu hotărâre. Te are pe tine.
Cath se ridică în picioare dintr-un salt şi începu să se legene.
„Nu Wren“, se gândi ea. „Nu mă refeream la Wren.“
Laura îşi trase baretele gentii mai sus pe umăr.
-Cather...
-Nu poţi să pleci pur şi simplu…
-E mai bine aşa, făcu Laura coborându-şi vocea.
-Pe ce planetă?
RAINBOW ROWELL

Cath îşi simţi furia ţâşnind ca un dop sub presiune.


-Ce fel de mamă pleacă de la spital fără să-şi vadă copilul?
Ce fel de mamă pleacă? Wren e în stare de inconştienţă, iar dacă tu
crezi ca asta nu are nicio legătură cu tine, înseamnă că eşti desprinsă
de realitate. Iar eu sunt chiar aici, nu m-ai mai Văzut de zece ani
şi acum pleci? Acum?
-Nu face din asta problema mea, şuieră Laura. E clar că nu mă
vrei aici.
-Nu, eu vorbesc despre mine, zise Cath. Nu eu trebuie să te
vreau sau nu. Şi nici să te câştig.
-Cather...
Buzele şi pumnii Laurei erau strânşi.
-Am vrut să reiau legătura cu tine. Am încercat.
-Eşti mama mea.
Cath strângea din pumni încă şi mai tare.
-Încearcă mai mult.
-Nu e nici locul şi nici momentul, zise Laura încet, calm,
aranjându-şi geanta. O să vorbesc cu Wren mai târziu. Mi-ar plăcea
să vorbesc şi cu tine mai târziu. Mi-ar plăcea să vorbesc cu tine,
Cather... Dar locul meu nu este aici în momentul ăsta.
Cath clătină din cap.
-Momentul ăsta e tot ce primeşti, Îi aruncă fata dorindu-şi
să fie mal coerenta .
Voia Să fi putut spune mal multe , în cuvintele potrivite .
-Momentul ăsta e tot ce vei primi vreodată .
Laura îşi ridică privirea şi îşi dădu părul pe spate
descoperindu-şi faţa. Nu mai asculta. Ea era Cea Cool.
Fangirl

-Locul meu nu este aici, repetă ea. Nu vreau să deranjez în


felul ăsta.
Şi ami pleca . Cu umerii drepţi, legănând din Şolduri.
RAINBOW ROWELL

Trebuia să-i spună Magului ce văzuse: „L-am văzut, în


sfârşit, pe Monoton, domnule. Ştiu cu cine ne luptăm... Cu mine.“
-Cu ce a rămas din tine, spusese monstrul.
„Ce a rămas din mine?“ se întrebă Simon. „O fantomă? O
gaură? Un ecou? Un băieţel furios, cu mâini tremurătoare?“
(Fragment din capitolul 24
al volumului Simon Snow şi cel de-al şaptelea stejar,
copyright © 2010, Gemma T. Leslie)
Fangirl

DOUĂZECI ŞI NOUA

Îşi bău sticla de apă. Işi şterse faţa pe tricou. Se gândi „ de


drăguţă era sala asta de aşteptare comparativ cu cat de la St. Richard.
Încercă să se joace pe mobil, dar nu avea baterie.
Când veni asistenta, Cath se ridică.
-Eşti aici pentru Wren Avery?
Cath încuviinţă.
-Poţi să intri. Vrei s-o aştepţi şi pe mama ta?
Cath scutură din cap.

Wren era singură în salon. Era întuneric, iar ea avea ochii


închişi. Cath nu-şi putea da seama dacă sora ei dormea sau nu.
-Trebuie să monitorizez ceva anume? o întrebă Cath pe
asistentă.
Nu, se odihneşte acum.
Tatăl nostru o să ajungă în curând.
-Bine. O să-l trimitem la voi.
Cath se aşeză încet, în linişte, pe scaunul de lângă pat. Wren
era palidă. Avea o pată neagră, poate o vânătaie, Pe obraz. Părul îi
crescuse de la Crăciun până acum, îi Intra in ochi şi se ondula când
ajungea spre gât. Cath îi dadu părul de pe faţă.
-Sunt trează, să ştii, şopti Wren.
-Eşti încă beată?
-Un pic. Ameţită.
RAINBOW ROWELL

Cath netezi din nou părul lui Wren cu un gest liniştitor.


Liniştitor pentru Cath, cel puţin.
-Ce s-a întâmplat?
-Nuu-mi aduc aminte.
-Cine te-a adus?
Wren dădu din umeri.
Avea o perfuzie în braţ şi ceva prins de degetul din mijloc.
De aproape, mirosea a vomă. Şi a Wren adică a Tide şi a
parfum Lola produs de Marc Jacobs.
-Eşti bine?
-Ameţită. Mi-e rău.
-Tata e pe drum.
Wren scoase un geamăt.
Cath îşi încrucişă braţele la marginea saltelei şi îşi rezemă
capul de ele, oftând.
-Mă bucur că te-a adus la spital, zise ea, indiferent cine a
fost cel care a făcut-o. Îmi pare rău...
-…Că nu ţi-am fost aproape, că nu m-ai vrut aproape, că nu
aş fi ştiut cum să te opresc chiar dacă aş fi fost aproape.“
Acum că era cu Wren şi Wren era bine, Cath îşi dădu seama
cât de obosită se simţea. Îşi puse ochelarii în buzunarul de la haină
şi îşi lăsă capul înapoi pe saltea. Aţipise sau tocmai era pe punctul
de a aţipi, când o auzi pe Wren gemând. Cath îşi înălţă capul. Wren
plângea. Avea ochii închişi, dar lacrimile îi curgeau pe tâmple,
spre păr. Cath aproape că putea să le simtă.
-Ce s-a întâmplat?
Wren clătină din cap.
Fangirl

Cath îi şterse lacrimile cu mâna şi apoi îşi şterse degetele


de bluză.
-Să chem asistenta?
Wren clătină din nou din cap şi se trase mai încolo, făcâhdu-I
loc lui Cath.
-Hai aici.
Eşti sigură? o întrebă Cath. Nu vreau să te îneci cu propria
vomă din cauza mea.
-Nu mai am ce să vomit, şopti Wren.
Cath îşi scoase ghetele şi se urcă peste sistemul de protecţie
zăbrelit de la marginea patului, întinzându-se acolo unde Wren îi
făcuse loc. Îşi trecu cu grijă un braţ pe sub ceafa lui Wren.
-Încet.
Wren se cuibări lângă ea, cu capul pe umărul lui Cath. Aceasta
încercă să descurce tuburile de pe braţul lui Wren, apoi o luă strâns
de mână. Palma îi era lipicioasă.
Umerii lui Wren se cutremurau încă.
-E în regulă, zise Cath. E în regulă.
Cath încercă să nu adoarmă înaintea lui Wren, dar era întuneric
şi era obosită şi totul părea înceţoşat.

-Doamne, îl auzi pe tatăl lor spunând. Oh, Wren. Scumpa mea.


Cath îşi deschise ochii şi îl văzu aplecat deasupra lor, sărutân-
du-le pe frunte. Cath se ridică cu grijă.
Ochii lui Wren erau umflaţi şi plini de urdori, dar deschişi.
Tatăl lor se dădu în spate şi îşi puse mâna pe obrazul lui Wren.
-Doamne Dumnezeule! zise el clătinând din cap. Copilă. ..
RAINBOW ROWELL

Purta pantaloni gri de stofă şi o cămaşă bleu, lăsată să „


atârne pe afară. Cravata lui portocalie cu model cu raze albe atârna
din buzunarul în care o băgase. „Haine pentru întâlnirea cu clienţii“
, se gândi Cath.
Îi cercetă privirea din obişnuinţă. Ochii păreau obosiţi şi
străluceau, dar erau limpezi.
Cath se simţi dintr-odată copleşită şi, deşi ăsta nu era
momentul ei, se întinse şi îl îmbrăţişă, lipindu-şi faţa de cămaşa
lui transpirată până când îi auzi bătăile inimii. Braţul lui o cuprinse
cu căldură.
-Bine, spuse el cu o voce nedreasă.
Cath simţi că Wren o luase de mână.
-Bine, repetă tatăl lor. Suntem bine acum.

-Wren nu fu nevoită să rămână internată în spital.


-Poţi să dormi şi să bei apă şi acasă, îi spusese doctorul.
Acasă-acasă. La Omaha.
-Vii înapoi cu mine, îi spusese tatăl lor, iar Wren nu protestă.
-Vin şi eu, spusese Cath, iar el încuviinţă.
O asistentă scoase perfuzia lui Wren, iar Cath o ajută pe sora
ei să meargă la toaletă, bătând-o pe spate în timp ce încerca în zadar
să vomite în chiuvetă. Apoi, Cath o ajută să se spele pe faţă şi să-şi
tragă pe ea îmbrăcămintea, o pereche de blugi şi un maiou.
-Unde ţi-e haina? o întrebă tatăl lor.
Wren dădu din umeri. Cath îşi scoase cardiganul şi i-l dădu.
-Miroase a transpiratie, zise Wren.
-Din tot ce ai pe tine, el miroase cel mai bine, îi răspunse Cath.
Fangirl

Apoi trebuiră să aştepte fişa de externare. Asistenta o întrebă


pe Wren dacă voia să stea de vorbă cu un specialist în probleme de
dependenţă. Wren refuză. Tatăl lor nu comentă, dar se încruntă.
-Ai mâncat ceva? îl întrebă Cath.
-Oprim undeva să luăm de mâncare, zise el căscând.
-Conduc eu, se oferi Cath.
Tatăl lor încercase noaptea trecută să găsească un zbor de la
Tusla, dar nu fusese niciunul până în după-amiaza aceasta, aşa
că, până la urmă, închiriase o maşină „Kelly mi-a dat cardul Visa
al companiei“ şi condusese şapte ore încontinuu.
Asistenta se întoarse cu fişa de externare şi îi spuse lui
Wren că va trebui să părăsească spitalul într-un scaun cu rotile.
-Astea sunt regulile.
Wren protestă, dar tatăl lor se postă în spatele scaunului cu
rotile şi spuse:
-Vrei să ne certăm sau vrei să mergem acasă?
Când asistenta le deschise uşile spre sala de aşteptare, Cath
simţi un junghi în stomac. Îşi închipuise cumva că o va vedea
pe Laura stând acolo. „Slabe şanse“, se gândi Cath.
Când trecură pragul, Wren scoase un icnet scurt, înecat.
Pentru o clipă, Cath crezu că Laura poate chiar rămăsese să-i aştepte.
Sau poate că Wren încerca să vomite din nou.
În sală era un băiat care stătea cu faţa ascunsă în palme. Acesta
auzi geamătul lui Wren, îşi înălţă privirea, apoi se ridică, iar
Wren se ridică şi ea din scaunul cu rotile şi se îndreptă spre el,
târşâindu-şi picioarele. Băiatul o luă în braţe şi îşi lipi faţa de părul ei,
care mirosea a vomă.
Era musculosul din barul Muggsy‟s. Tipul care împărţise
pumni. Cath nu-şi aminti imediat cum îl cheamă. Javier. Julio.. .
RAINBOW ROWELL

-Cine e ăsta? întrebă tatăl ei.


-Jandro, zise Cath.
-Ah, făcu el, privindu-i pe cei doi îmbrăţişându-se. Jandro.
-Mda. ..
Cath spera că nu Jandro o adusese pe Wren la camera de
gardă , lăsând-o apoi singură. Spera că Jandro nu ştia limic despre
vânătaia de pe obrazul lui Wren.
-Hei, zise cineva, iar Cath făcu un pas în lateral, dându-şi
seama că stătea în mijlocul culoarului.
-Hei, se auzi din nou vocea masculină.
Cath îşi ridică privirea. . . şi dădu de faţa zâmbitoare a lui Levi.
„Bună , spuse ea, iar asta sună aproape ca o exclamaţie.
Ce cauţi aici?
-Am primit mesajul tău.
-Ti-am răspuns.
-Mi-a murit bateria.
Cath se uită în ochii lui Levi, mijiţi, acum două fante, şi la
zâmbetul lui degajat, încercând să memoreze fiecare detaliu.
Levi ţinea două cafele şi avea o banană într-unul dintre
buzunarele cămăşii de flanel.
-Domnule Avery? spuse el întinzându-i o cafea. Asta era pentru
Jandro, dar se pare că nu mai are nevoie. Tatăl lui Cath luă cafeaua.
-Mulţumesc, Levi.
-Levi, repetă Cath - şi ştia că mai avea puţin şi dădea în plâns.
Nu era nevoie să vii.
El o prinse cu blândeţe de bărbie şi mai făcu un pas mic spre ea.
-Ba da.
Fangirl

Cath încercă să-şi stăpânească zâmbetul, dar se trezi surâzând


atât de larg, încât aproape că îi pocniră urechile.
Nu m-au lăsat să intru, zise el. Nici pe J andro. Doar rudele de
gradul întâi au voie.
Cath încuviinţă din cap.
-Sora ta e bine?
-Da. Mahmură. Ruşinată. .. Ne întoarcem la Omaha acum, toţi
trei.
-Tu eşti bine?
-Da. Da. ..
Cath îi luă mâna într-a ei şi i-o strânse.
-Mulţumesc, spuse ea.
-Nici măcar nu stiai că sunt aici.
-Ştiu acum şi o să mă gândesc că erai aici. Mulţumese…
Ai ratat petrecerea de ziua surorii tale?
-Nu, e mâine, după slujbă. O să trag un pui de somn şi o să
pornesc înapoi acasă. .. Dacă nu ai nevoie de ceva.
-Nu am.
-Ti-e foame?
Cath râse:
-Ai de gând să-mi oferi o banană?
-Am de gând să-ţi ofer o jumătate de banană, îi râspunse Levi,
eliberându-şi mâna dintr-a ei.
Îi dădu cafeaua, scoase banana din buzunar şi o coji. Cath se
uită spre Wren. Îi făcea cunoştinţă tatălui ei cu Jandro. Wren arăta
ca naiba, dar Jandro o privea de parcă ar fi fost Doamna Lacului.
Levi îi întinse lui Cath o jumătate de banană, iar ea o luă.
RAINBOW ROWELL

-Noroc, spuse el, ciocnindu-şi mâna de a ei.


Cath mâncă banana continuând să-l privească în ochi.
-Ti-aş da şi luna de pe cer în momentul ăsta, spuse ea.
Lui Levi îi străluciră ochii de fericire, apoi îşi arcui o sprân-
ceană.
-Da, dar ai spinteca-o pentru mine?

Cath a fost cea care a condus spre casă. Trecură pe la


McDonald's mai întâi, iar tatăl lor comandă două sandviciuri cu file
de peşte şi le spuse că n-aveau voie să-l certe din cauza asta. Wren
se strâmbă.
-Nu mă interesează că îţi creşte colesterolul. Mirosul e cel care
mă dezgustă.
-Poate că nu trebuia să bei şi să vomiti până cazi lată, zise tatăl
lor.
Şi atunci Cath îşi dădu seama că tatăl lor nu urma să se
comporte ca şi cum nu se întâmplase nimic. Că nu avea de
gând s-o lase pe Wren să continue în felul acesta.
Cath îşi strivi cheeseburgerul în mână pentru că îl presa prea
tare de volan. Era singura de pe autostradă care respecta viteza legală.
Când ajunseră acasă, Wren se duse direct la baie să facă duş. Tatăl
ei rămase în sufrage' fie, părând total pierdut.
-Tu eşti următorul la duş, îi spuse Cath. Eu nu sunt chiar atât
de jegoasă;
-Trebuie să vorbim despre asta. În seara asta. Adică, nu cu tine.
Nu cu tine trebuie să stau de vorbă, ci cu Wren. Ar fi trebuit să
discut cu ea încă din vacanţa de Crăciun, dar se adunaseră multe
alte lucruri…
-Îmi pare rău.
Fangirl

-Nu spune asta, Cath.


-E şi vina mea. Ti-am ascuns asta.
El îşi scoase ochelarii şi îşi frecă fruntea.
-N-ai ascuns-o chiar atât de bine. Am văzut ce făcea... Credeam
că... Ştii tu, credeam că o să îşi revină singură. Că o să renunţe.
Cravata îi ieşise aproape toată din buzunar.
-Ar trebui să te culci. Fă un dus şi culcă-te, spuse Cath.
Wren ieşi din baie îmbrăcată în halatul tatălui lor şi le zâmbi
fără vlagă. Cath îl bătu pe braţ pe tatăl ei, apoi o urmă pe Wren la
etaj. Când ajunse în camera lor, o găsi pe Wren băgată cu totul în
comoda ei, răscolind neliniştită printr-un sertar aproape gol.
-Nu avem pijamale.
-Linişteşte-te, Junie B. J onesl, zise Cath ducându-se la comoda
ei. Uite.
Îi întinse lui Wren un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi,
pe care o purta la sport în liceu.
Wren se schimbă şi se urcă în pat. Cath se aşeză pe cuvertură,
lângă ea.
-Miroşi a vomă, zise Wren.
-E voma ta, răspunse Cath. Cum te simţi?
-Obosită.
Wren închise ochii.
Cath bătu uşor cu degetele în fruntea lui Wren .

_____
1
Eroina seriei de cărţi cu acelaşi nume, serie dedicată copiilor şi semn
ată de Barbara Park. Junie B. Jones adoră petrecerile în pijamale.
RAINBOW ROWELL

-Ala era iubitul tău? ....


-Da, şopti Wren. Alejandro.
-Alejandro, repetă Cath, insistând asupra „h“-ului şi lungind
„r“-ul. Sunteţi împreună de semestrul trecut?
-Da.
-Ai ieşit cu el aseară?
Wren clătină din cap. Între pleoape începeau să i se adune
lacrimi.
-Cu cine ai ieşit?
-Cu Courtney.
-Cum te-ai lovit la faţă?
-Nu-mi amintesc.
-Dar nu Alejandro te-a lovit.
Ochii lui Wren se deschiseră brusc.
-Doamne, Cath . Nu.
Închise din nou ochii, strângând tare din pleoape; tresări.
-Probabil că o să se despartă de mine. Nu-i place când mă îmbăt
. Zice că e degradant.
-În dimineaţa asta nu părea că are de gând să se despartă de
tine .
Wren respiră adânc, cutremurându-se.
-Nu pot să mă gândesc acum la asta.
-Nu te gândi, spuse Cath. Dormi.
Wren adormi. Cath se duse la parter. Pe tatăl ei îl luase
somnul deja . Nu mai făcuse duş .
Fangirl

Cath se simţea inexplicabil de liniştită. Ultimul lucru pe


care i-l spusese Levi când se despărţiseră pe holul de la intrarea
spitalului fusese: „Încarcă-ţi telefonul.“ Aşa că Îl ascultă. Apoi
puse rufe la spălat.
RAINBOW ROWELL

-Nu putem fi prieteni, a spus Baz pasându-I mingea lui


Simon .
-De ce nu? l-a mtrebat Simon, lovind mingea și jucându-o pe
genunchi
- Pentru că suntem deja duşmani.
-Dar nu suntem din a isă ră * .regulă care să spună astă !; mane
m duşmam, Nu exista nici o regulă care să spună asta .
-Există o regulă, a rostit Baz. Am inventat o eu. Nu fi preten cu
Snow. Are deja prea mulţi.
L-a împins pe Simon cu umărul, dându-l la o parte şi a prins
mingea pe genunchi...
-Eşti foarte enervant, a zis Simon.
-Foarte bine. Îmi fac bine rolul de vrăjmaş.
-Nu eşti vrăjmaşul meu. Monotonul este.
-Hmmm, a făcut Baz lăsând mingea să cadă pe pământ şi
şutând-o înapoi spre Simon. Vom vedea. Povestea nu s-a încheiat
înca.
(Fragment din Şi ce-ţi mai place, Baz,
publicat în septembrie 2008 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath şi Wrenegade)
Fangirl

TREIZECI

-Nu e nevoie să vorbim despre asta, spuse Wren.


-Tocmai ai fost în spital cu intoxicaţie cu alcool, zise tatăl ei.
Trebuie să stăm de vorbă despre asta. Cath puse pe masă, în faţa
lor, burrito-mile invelite în staniol, apoi se aşeză în capul mesei.
-Nu e nimic de spus, insistă Wren. Încă arăta groaznic. Avea
cearcăne, iar tenul îi era galben, ca de ceară.
-O să-mi zici că n-ar trebui să mai beau aşa mult, iar eu o să-ţi
dau dreptate.
-Nu, o întrerupse tatăl ei. O să-ţi zic că nu ar trebui să mai bei
deloc.
-Păi, ăsta nu e un plan prea realist. El izbi cu pumnul în masă.
-De ce naiba să nu fie? Wren se rezemă de spătarul scaunului;
îi luă o secundă ca să-şi revină. Tatăl lor nu mai înjurase niciodată
stând de vorbă cu ele.
-Toată lumea bea, rosti ea cu calm.
Sora cea Raţională.
-Sora ta nu bea.
Wren îşi dădu ochii peste cap.
Iartă-mă, dar nu am de gând să-mi petrec restul anilor de faculta
te închisă în camera mea de cămin, fără să beau nimic, scriind
poveşti despre magicieni gay.
-Obiecție zise Cath , întinzandu-se dupa un burrito
-Se admite, zise tatal ei . Sora ta are zece pe linie , Wren . Şi
un iubit foarte politicos. Îşi petrece foarte frumos anii de facultate.
RAINBOW ROWELL

Wren îşi întoarse brusc privirea spre Cath.


-Ai un iubit?
-Nu l-ai cunoscut pe Levi? făcu tatăl lor pe un ton ce exprima
surpriză şi. .. tristeţe. Voi două nu vorbiţi una cu alta?
-I-ai furat colegei tale de cameră iubitul? o întrebă Wren făcând
ochii mari.
-E o poveste lungă, îi răspunse Cath.
Wren continua să se holbeze la ea.
-Te-ai sărutat cu el?
-Wren zise tatăl ei. Acum vorbim serios.
-Ce vrei să spun? Am băut prea mult.
Ți-ai pierdut controlul, spuse el.
-Sunt bine. Am doar optsprezece ani.
-Exact, zise el. Te întorci acasă.
Cath aproape că se înecă cu carnitasl.
-Ba nu.
-Ba da. .
-Nu poţi să mă obligi, zise ea, luându-şi un ton ca de fetiţă
de doisprezece ani.
-Ba chiar pot, spuse tatăl.
-El bătea darabana pe masă atât de tare, încat trebuie că era
dureros .

________
1
Fel de mancare mexican dm carne, cu sosuri de diferite tipuri
, Plant aromatrice şi tortilla.
Fangirl

-Sunt tatăl tău.Mă folosesc de autoritatea mea . Ar fi trebuit să


fac asta de mult , dar tot e mai bine mai târziu decât niciodată …Sunt
tatăl tău .
-Tată, şopti Cath
-Nu, spuse el, uitându-se la Wren. Nu voi lăsa să se întâmple
chestia asta cu tine. Nu vreau să mai primesc vreodată un asemenea
telefon. Nu vreau să-mi petrec fiecare weekend de acum înainte
întrebându-mă unde eşti şi cu cine şi dacă eşti îndeajuns de trează
ca să-ţi dai seama că ai căzut în cine ştie ce şanţ.
Cath îl mai văzuse pe tatăl ei aşa de nervos -îl mai auzise
tunând şi fulgerând, îl mai prinsese gesticulând, înjurând, scoţând
flăcări pe nas -, dar niciodată nu fuseseră ele cauza supărării lui.
Furia lui nu fusese niciodată îndreptată spre ele.
-Asta a fost un semnal de avertizare, zise el cu un deget
îndreptat spre Wren, aproape strigând la ea. Asta a fost canarul tău
pe care l-ai luat în nenorocita de mină de cărbunel. Iar tu încerci
să-l ignori. Ce fel de tată aş fi dacă te-aş lăsa să te întorci la şcoala
aia, ştiind că nu ţi-ai învăţat lecţia?
-Am optsprezece ani! strigă Wren.
Cath se gândi că asta era o strategie proastă.
-Nu-mi pasă! strigă şi bărbatul. Tot fiica mea eşti.
-Suntem în mijlocul semestrului. O să pic toate examenele.
-Tu nu la şcoală sau la viitorul tău te gândeai când te îmbătai
cu tequila până nu mai ştiai de tine?!
_____
1
În trecut, canarii erau folosiţi pentru depistarea acumulărilor de gaze
periculoase în minele de cărbune. Moartea lor indica prezenţa monoxi
dului de carbon.
RAINBOW ROWELL

Wren îşi înclină capul într-o parte.


-De unde ştii că beam tequila?
-Doamne, Wren, oftă el cu amărăciune. Miroseai ca un blender
de margarita.
-Şi încă mai mirosi, murmură Cath.
Wren îşi puse coatele pe masă şi îşi ascunse faţa în mâini.
-Toată lumea bea, continuă ea cu încăpăţânare.
Tatăl lor îşi împinse scaunul mai în spate şi zise:
-Dacă asta e tot ce ai de spus în apărarea ta, atunci tot ce am eu
de spus este că te intorci acasă.
Se ridică şi se duse la el în cameră, trântind uşa.
Wren îşi lăsă capul şi mâinile pe masă.
Cath îşi trase scaunul mai aproape de sora ei.
-Vrei o aspirină?
Wren rămase tăcută preţ de câteva clipe, apoi o întrebă pe Cath:
-De ce nu eşti supărată pe mine?
-De ce ar trebui să fiu supărată pe tine?
-Ai fost supărată pe mine din noiembrie. Din iulie.
-Păi, nu mai sunt. Te doare capul?
-Nu mai esti?
Wren îşi întoarse faţa spre Cath, rămânând cu un obraz lipit
de masă.
-M-ai speriat aseară, zise Cath. Şi m-am hotărât că nu vreau
să mă mai înstrăinez de tine într-atât. Dacă mureai? Eu nu mai
vorbisem cu tine de trei luni.
Fangirl

-Nu exista riscul să mor, îşi dădu Wren ochii peste cap.
-Tata are dreptate. Chiar vorbeşti ca o fraieră.
Wren se uită în jos, frecându-şi faţa cu încheietura mâinii.
-N-o să mă opresc din băut.
„De ce nu?“ ar fi vrut să întrebe Cath. În schimb, spuse doar
atât:
-Atunci fă doar o pauză. Pentru restul anului. Doar ca să-i arăţi
că poţi.
-Nu-mi vine să cred că ai un iubit, şopti Wren, iar eu nici
măcar nu am aflat.
Umerii începură să i se cutremure. Plângea din nou.
Cath n-o mai văzuse niciodată pe Wren plângând atât de mult.
-Hei, e în regulă.
-Nu exista riscul să mor, repetă Wren.
-Bine.
-Doar că... Mi-a fost foarte dor de tine...
-Eşti încă beată? o întrebă Cath.
-Nu cred.
De pe marginea scaunului, Cath se aplecă spre Wren şi îi netezi
părul.
-E in regulă. Şi mie mi-a fost dor de tine. Nu de partea
cu beţiile, ci de tine. M-am purtat ca o nesimţită cu tine, şopti Wren
spre tăblia mesei.
-Şi eu la fel.
-Dar. .. Doamne, o să mă poţi ierta vreodată?
-Nu, spuse Cath.
RAINBOW ROWELL

Wren ridică spre sora ei o privire tristă.


-Nu e nevoie să te iert. Cu tine nu se pune problema aşa.
Eşti pur şi simplu parte din mine. Vei fi întotdeauna. Indiferent
ce se întâmplă.
Wren îşi înălţă capul şi îşi şterse ochii cu degetele mari de la
ambele mâini.
-Da?
Cath încuviinţă din cap.
-Da.

Tatăl lor ieşi să alerge.


Wren mâncă un burrito şi se întoarse în pat.
Cath citi, în sfârşit, toate mesajele de la Levi.
„mă întorc acu... ajung pe la 3.“„
,,cather. .. chiar ţin la tine. pare un moment bun să-ţi spun asta.
ajung într-o oră.“
„în sala de aşteptare, nu sunt din familie, nu pot să intru, handro
e şi el aici. sunt aici. .. da? dacă ai nevoie de mine.“
„am ajuns înapoi la Arnold. zi grozavă. ştiai că Arnold are cani
oane de loess şi dune de nisip? biodiversitatea te-ar impresiona până l
a lacrimi, Cather Avery. vorbeşte cu mine iubito. şi prin asta vreau să
zic să mă suni… nu să-mi spui şi tu iubitule, deşi poţi, dak vrei. sună-
mă, sună-mă, sună-mă...“
Cath îl sună. Levi tocmai lua cina cu familia lui.
-Eşti bine? o întrebă el.
-Da, doar că e o atmosferă tensionată aici, acasă. Tata e supărat
pe Wren, dar nu prea ştie cum să facă asta, cum să fie supărat pe
Fangirl

oricare dintre noi... Iar Wren se comportă ca un copil răsfăţat. Nu


cred că ştie cum e să nu aibă dreptate.
-Aş vrea să putem vorbi mai mult, zise Levi, dar mama nu
suportă să stăm la telefon când ne strângem cu toţii. Te sun mâine
de pe drum, bine?
-Doar dacă drumul e drept şi nu e trafic deloc.
-Te întorci mâine? o întrebă el.
-Nu ştiu.
-Mi-e dor de tine.
-Nu vorbi prostii, m-ai văzut azi-dimineaţă, zise ea.
-Nu e vorba de timp, spuse Levi, iar Cath îi simţi zâmbetul din
voce. Ci de distanţă.
După câteva minute, Levi îi trimise un mesaj:
„IDEE... dacă eşti plicti şi ţi-e dor de mine, ar trebui să scrii
o poveste deocheată despre noi doi. poţi să mi-o citeşti mai târziu.
bună idee, nu?“
Cath zâmbi tâmp uitându-se la telefon.
Încerca să-şi imagineze cum ar f1 acum să se mute înapoi
acasă, să se îndepărteze de Levi. Nici nu se putea gândi cum ar fi
vara fără el.
Tatăl lor nu va pune în practică treaba asta. N-o va obliga
pe Wren să renunţe la şcoală. -Ar fi de-a dreptul nebunesc...
Dar tatăl lor era nebun. Şi poate că avea dreptate: Wren era
scăpată de sub control. Era scăpată de sub control în cel mai rău
mod posibil, gândind că nimic nu era în neregulă, „mulţumesc
pentru grijă.“
Lui Cath îi plăcea ideea de a o şti pe Wren aici. Wren şi tatăl
ei, amândoi în acelaşi loc, acolo unde Cath putea avea grijă de ei.
RAINBOW ROWELL

Ce bine ar fi fost dacă ar fi putut să rupă o parte din ea care să


rămână aici şi să vadă de ei.
Uşa de la intrare se deschise, iar tatăl ei apăru suflând greu
după alergare şi îşi lăsă cheile şi telefonul pe masă.
-Bună, îi zise el lui Cath, scoţându-şi ochelarii ca să-şi şteargă
faţa de transpiraţie, punându-i apoi la loc.
-Bună. Ti-am pus burrito-ul în cuptor.
El încuviinţă din cap şi trecu pe lângă Cath in drum spre
bucătărie. Ea îl urmă.
-Vii să îi ţii partea? întrebă el.
-Nu.
-Putea să moară, Cath.
-Ştiu. Şi... Cred că situaţia e groasă de multă vreme. Până
acum a avut noroc.
-Din câte ştim noi, îi replică tatăl ei.
-Doar că... să renunţe la facultate?
-Ai vreo idee mai bună?
Cath clătină din cap, apoi spuse:
-Poate ar-trebui să vorbească cu un psihoterapeut sau ceva
de genul ăsta.
Tatăl ei se strâmbă de parcă fata ar fi aruncat cu ceva scârbos
în el.
-Doamne, Cath, cum te-ai simţi dacă te-ar forţa cineva să
stai de vorbă cu un psihoterapeut?
„Cineva chiar a făcut-o“, îi trecu ei prin minte.
-Nu mi-ar plăcea, zise ea.
-Mda...
Fangirl

Tatăl ei scoase burrito-ul din cuptor şi îl puse pe o farfurie,


apoi îşi turnă un pahar de lapte. Părea obosit şi extrem de nefericit.
-Te iubesc, îi spuse Cath.
Se uită înspre ea; încă ţinea cutia de lapte deasupra paharului.
O parte din incordarea oglindită de fruntea lui dispăru.
-Şi eu te iubesc, îi răspunse, ca şi cum ar fi fost o întrebare.
Părea un moment bun să îţi spun asta, zise ea.
Tatăl ei încuviinţă din cap; în ochii lui se citea o emoţie
puternică.
-Pot să împrumut laptopul tău? îl întrebă ea.
-Da. Sigur. Îl găseşti în...
-Ştiu unde. Mulţumesc.
Cath se duse în sufragerie şi luă laptopul argintiu. Îşi dories
din tot sufletul laptopul ăsta, dar tatăl ei îi spusese mereu că nu
avea nevoie de un astfel de computer cu un procesor de text de
opt sute de dolari.
Când Cath ajunse la etaj, Wren vorbea la telefon şi plângea.
Se ridică din pat şi intră în dressing, se aşeză pe jos şi trase uşa în
urma ei. Nu era ceva neobişnuit, cu excepţia plânsului. Făceau
asta mereu când voiau să fie singure. Aveau un dressing mare.
Cath intră pe FanFixx şi se uită în treacăt peste comentarii.
Erau prea multe ca să poată răspunde fiecăruia, aşa că scrise un
mesaj pentru toată lumea: „Bună tuturor! Mulţumesc! Prea ocupată
cu scrisul ca să răspund.“ Apoi deschise documentul nefinalizat
cu cel mai recent capitol. ..
Rămăsese la scena în care Baz ingenunchea în faţa mormântului
mamei lui. Încerca să-i explice de ce se sucise împotriva tatălui
lui, de ce întorcea spatele întregii case Pitch ca să lupte de partea
lui Simon.
RAINBOW ROWELL

Nu fac asta numai pentru el, zise Baz, trecându-şi degetele peste numele gravat al
mamei lui. O fac pentru Watford. Pentru Lumea Magilor.

După un timp, Wren ieşi din dressing şi se urcă în patul lui


Cath. Aceasta îi făcu loc şi continuă să tasteze. Apoi, Wren se băgă
sub pături şi adormi.
Mai târziu, tatăl lor urcă şi aruncă o privire spre ele din capul
scărilor. Se uită la Cath şi mimă din buze „noapte bună“. Cath
încuviinţă din cap.
Scrisese o mie de cuvinte.
Apoi mai scrise încă cinci sute.
În cameră era întuneric şi Cath nu ştia sigur de cât
timp se trezise Wren şi de cât timp citea peste cotul ei.
-Magul chiar o să-l trădeze pe Simon sau e doar o pistă falsă?
şopti Wren, deşi nu avea pe cine să trezească.
-Chiar o să-l trădeze, aşa cred.
-Capitolul în care l-a obligat pe Simon să ardă ouăle de
dragon m-a făcut să plâng încontinuu timp de trei zile.
Cath se opri din tastat.
-L-ai citit?
Bineînţeles. Ai văzut ce multe vizualizări ai în ultimul
timp? Numărul lor a explodat. Nimeni nu poate abandona acum
Nu renunţa.
-Credeam că tu ai făcut-o. Cu mult timp în urmă.
Fangirl

-Păi, te-ai înşelat, spuse Wren sprijinindu-şi capul în


palmă. Adaugă asta la uriaşa listă cu lucrurile importante asupra
cărora te-ai înşelat.
-Cred că Magul o să-l omoare pe Baz.
Cath nu spusese asta nimănui încă, nici măcar tipei care îi
corecta povestirea.
Wren se ridică în capul oaselor, cu o expresie de-a dreptul
înspăimântată.
-Cath, şopti ea, nu…
-Alejandro s-a despărţit de tine?
Wren clătină din cap.
-Nu... E doar supărat. Cath. Nu poţi să-l omori pe Baz. Cath
nu ştia ce să spună.
Wren apucă laptopul şi îl trase aproape de tot la ea în poală.
-Doamne Dumnezeule, consideră asta o intervenţie...
RAINBOW ROWELL

***
Când se trezi în dimineaţa următoare, duminică, Cath era
singură în dormitor. Simţea miros de cafea. Şi de mâncare.
Se duse la parter şi îl găsi pe tatăl ei la masă, cu un carnetel
în faţă. Îi întinse laptopul.
-A, ce bine, zise el. Wren a spus că trebuie să te aşteptăm şi
pe tine.
-Pentru ce?
-Pentru verdictul pe care o să-l dau eu. O să vedeţi pe
pielea voastră ce înseamnă să fiu eu regele Solomon.
-Cine e regele Solomon?
-Mama voastră a fost cea care a vrut să creşteţi fără religie.
-Şi tot ea a fost cea care s-a gândit că ar fi bine să creştem
fără mamă.
-Bine punctat, draga mea. Wren? Hai! Sora ta s-a trezit.
Wren intră în încăpere ţinând o cratiţă şi suportul pentru
aceasta.
-Dormeai, zise ea, punându-le pe masă. Aşa că am făcut micul
dejun.
-Oh, Doamne, zise tatăl lor. Aia sunt Gravioli?
-Nu, spuse Wren, sunt noii Gravioli cu brânză.
-Stai jos, adăugă el. Trebuie să vorbim.
Era în ţinuta de jogging. Părea încordat şi îngrijorat.
Wren se aşeză. Se prefăcea că e un joc, dar şi ea era
îngrijorată Cath îşi dădea seama după felul în care strângea din
pumni. Cath ar fi vrut să se întindă spre sora ei şi Să-i desfacă pumnii.
Fangirl

-Bine, zise tatăl lor, împingând cratita cu Gravioli mai încolo,


ca să nu stea între ei pe masă. Uite care sunt condiţiile: poţi să te
intorci la şcoală.
Wren şi Cath răsuflară amândouă uşurate.
-Dar nu ai voie să bei. Deloc. Nici cu moderaţie, nici cu
iubitul tău, nici la petreceri... Niciodată. Te duci la psihoterapeut
în fiecare săptămână, începând de săptămâna următoare, şi la
întâlnirile alcoolicilor anonimi.
-Tată. Nu sunt alcoolică.
-Foarte bine. Alcoolismul nu e contagios. Te duci la întâlniri.
-Vin şi eu cu tine, se oferi Cath.
-Nu am terminat, spuse tatăl lor.
-Ce mai vrei? se văicări Wren. Analize de sânge?
-Vii acasă în fiecare weekend.
-Tată!
-Sau te muţi înapoi acasă. Tu alegi, pe bune.
-Am o viaţă, spuse Wren. La Lincoln.
-Nu-mi vorbi mie despre viaţa ta, pustoaico. Ai dovedit că
nu ai niciun pic de respect pentru viaţa ta.
Mâinile lui Wren erau strânse pumn în poală. Cath îi dădu
un şut în gleznă. Wren îşi lăsă capul în pământ.
-Bine, zise ea. Bine.
-În regulă, rosti tatăl lor, apoi inspiră adânc şi ţinu aerul în
piept pentru o clipă. O să te duc înapoi cu maşina, mai târziu, dacă
tu crezi că eşti pregătită.
Se ridică şi se uită la cratiţă cu Gravioli.
-Nu mănânc din chestia aia.
RAINBOW ROWELL

Cath trase cratiţă mai aproape şi luă o lingură.


-Mănânc eu.
Luă o îmbucătură. Tăiţeii i se dizolvară imediat în gură.
-Îmi place că sunt moi, spuse ea, că nu trebuie să mestec.
Wren o privi pe Cath câteva secunde, apoi luă lingura şi
gustă şi ea.
-Au gust de Gravioli obişnuiţi...
Cath işi trase lingura inapoi.
- Dar cu mai multă brânză.
- Îţi dau senzaţia aia de bine pe care o ai când mănânci
trei dintre felurile tale preferate de mâncare, zise Wren .
-Ca atunci când stal pe perne în formă de pizza.
-Sau ca atunci când mănânci pufuleţi înmuiaţi.
-Groaznic, rosti Cath. Nu putem să folosim sloganul ăsta.
Fangirl

-Încep să cred că nu mă mai vrei prin preajmă.


-Nu te-am vrut niciodată prin preajmă, a zis Simon, încercând
să îşi facă loc pe lângă colegul lui de cameră.
Corect, a spus Baz, făcând un pas în lateral şi blocând uşa.
Chestia asta a fost adevărată. Până în momentul în care te-ai hotărât
că mă vrei prin preajmă tot timpul... Că viaţa e pustie dacă inima
mea nu bate undeva, aproape de tine.
-Aşa am hotărât eu?
-Poate că a fost hotărârea mea. Nu contează. E acelaşi lucru.
Simon a tras adânc aerîn piept, în mod evident descurajat.
-Snow. Te-am descurajat?
-Un pic
-Aleister atotputernice, nu credeam că o să apuc vreodată ziua
asta.
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
publicat în februarie 2012 pe FanFixx.net;
autoare: Magicath)
RAINBOW ROWELL

TREIZECI ŞI UNU

Când ajunseră la căminul Schramm, Alejandro le aştepta în


faţă. Dădu mâna cu Cath, protocolar.
-Manierele şi băieţii din frăţie, zise Wren. Toţi sunt aşa.
Jandro era într-o frăţie din Campusul de Est , numită
FarmHouse, o informă Wren pe Cath.
-Chiar aşa se cheamă.
Cei mai mulţi dintre băieţii din FarmHouse, studenţi la
Agronomie, erau din Nebraska, din provincie. Jandro era din
Scottsbluff, deci, practic, din Wyoming.
-Nici nu stiam că există mexicani acolo, adăugă Wren, dar el
zice că e o comunitate uriaşă.
Jandro nu spuse prea multe, în afară de:
-Mă bucur să te întâlnesc în sfârşit, Cath. Wren vorbeşte
tot timpul despre tine. Când publici povestirile cu Simon Snow,
nu am voie să o tin de vorbă până nu termină de citit.
Arăta ca majoritatea iubiţilor lui Wren: era tuns scurt,
bărbierit, clădit ca un jucător de fotbal american. Dar Cath nu-şi
amintea s-o mai fi văzut pe Wren uitându-se la cineva cum se
uita la Alejandro. Ca şi cum ea trecuse prin procesul de convingere.

Era ora zece când Levi se întoarse de la Arnold.


Cath făcuse deja duş şi se îmbrăcase în pijamale. I se părea
că weekendul durase doi ani, nu două zile. „Zile de student
în anul întâi“, îl şi auzea pe Levi zicând.
O sună să-i spună că s-a întors. Ştiind că se aflau din nou
în acelaşi oraş, lui Cath i se făcu şi mai dor de el. În stomac. Oare de
Fangirl

ce vorbeau oamenii tot timpul despre inimă? Cath în stomac simţea


aproape tot ce avea legătură cu Levi.
-Pot să trec pe la tine? o întrebă e1 cu speranţă în glas. Să-ţi
spun noapte bună?
-Reagan e aici, zise Cath. E la duş. Cred că vrea să se culce.
-Poţi să cobori tu?
-Şi unde să mergem? întrebă Cath.
-Putem să stăm în camionetă...
-E ger afară.
Putem să dăm drumul la încălzire.
-Încălzirea nu funcţionează.
Levi ezită, apoi spuse:
-Am putea să mergem la mine.
-Colegii tăi nu sunt acolo?
Era ca şi cum Cath ar fi avut o listă de contraargumente şi
le bifa, unul câte unul, fără măcar să mai ştie sigur de ce făcea asta.
-Nu contează, insistă Levi. Am camera mea. Şi, oricum, vor
să te cunoască.
-Cred că pe majoritatea i-am întâlnit la petrecere.
Levi suspină.
-Câte reguli ne-a impus Reagan? întrebă el.
-Nu ştiu. Cinci, parcă? Şase?
-Bine, uite-o pe a şaptea: nu mai aducem în discuţie Petrecerea
aia nenorocită dacă nu e absolut necesar.
Cath zâmbi.
-Păi şi eu cu ce te mai înţep?
RAINBOW ROWELL

-Sunt sigur că o să găseşti tu ceva.


-Nu o să găsesc. Eşti bun cu mine tot timpul.
-Vino la mine, Cath, făcu el; i se simţea zâmbetul în voce.
E devreme şi nu vreau să-ţi spun încă noapte bună.
-Eu nu vreau niciodată să-ţi spun noapte bună, dar uite că ne
descurcăm şi aşa.
-Stai aşa. Nu vrei?
-Nu, şopti ea
-Vino la mine, şopti şi el.
-În acel sălaş al păcatelor?
-Da, asta spune toată lumea despre camera mea.
-Bleah, făcu Cath. Ti-am zis. E prea mult pentru mine...
Acasă la tine. Camera ta. O să ajungem la tine in dormitor şi acolo
nu e nimic în afara unui pat... Iar eu o să vomit din cauza emoţiilor.
-Şi din cauza dorinţei?
-Mai ales din cauza emoţiilor.
-De ce e aşa un capăt de lume? Nici în camera ta nu e
mare lucru in afară de pat.
-Două paturi, spuse ea, şi două birouri. Şi ameninţarea
permanentă că Reagan ar putea să intre peste noi.
-Din motivul ăsta ar trebui să mergem la mine. N-o să intre
nimeni peste noi.
-Tocmai asta mă îngrijorează pe mine.
Levi scoase un „hmmm“ de parcă ar fi căzut pe gânduri.
-Şi dacă îţi promit că nu mă ating de tine?
Cath râse.
Fangirl

-Acum nu mai am niciun imbold să vin.


-Dacă îţi promit să te las pe tine să mă atingi prima?
-Glumeşti? Dintre noi doi, pe mine te poţi baza cel mai
puţin în relaţia asta. Nu-mi dezlipesc mâinile de tine.
-N-am Văzut dovezi în sensul ăsta, Cather.
-În mintea mea, nu-mi dezlipesc mâinile de tine.
-Mi-ar plăcea să locuiesc în mintea ta.
Cath îşi acoperi fata cu mâna, ca şi cum Levi ar fi putut s-o
vadă, De obicei nu flirtau în felul ăsta. Aşa de direct... Poate
că discuţia la telefon o făcuse pe Cath să-şi scoată la iveală
latura asta. Sau poate weekendul. Tot ce se intamplase în cursul lui.
-Hei, Cath. . . zise Levi cu o voce blândă. Ce aşteptăm mai
exact?
-Ce vrei să spui?
-Ai făcut un jurământ de abstinenţă? Cath râse, dar tot reuşi
să se prefacă ofensată:
-Nu.
-E vorba de. .. începu el, apoi expiră repede, ca şi cum încerca
să forţeze cuvintele să-i iasă din gură. Tot despre încredere
e vorba? Despre faptul că trebuie să-ţi câştig încrederea?
Vocea lui Cath coborî până deveni o şoaptă aproape
neinteligibilă.
-Doamne, Levi. Nu. Am încredere în tine.
-Nici măcar nu vorbesc despre sex, zise el. Adică. .. nu
doar despre sex. Putem să-l scoatem complet din discuţie dacă
asta te face să te simţi mai bine.
-Complet?
RAINBOW ROWELL

-Până la negocieri ulterioare. Dacă ai şti că nu fac presiuni


în direcţia respectivă, că nici măcar nu se pune problema în
sensul ăsta, crezi că ai putea să te relaxezi şi pur şi simplu să...
mă laşi să te ating?
-Ce fel de atingeri?
-Vrei să-ţi exemplific pe o păpuşă?
Cath râse.
-Atingeri, o lămuri el. Vreau să te ating. Să te ţin în braţe.
Vreau să pot să stau lângă tine, chiar şi atunci când există şi
alte opţiuni.
Cath trase adânc aer în piept. Se simţea datoare să continue
discuţia cu Levi. Măcar în privinţa conversatiei Să existe
reciprocitate.
-Şi eu vreau să te ating.
-Da?
-Da, zise ea.
-Ce fel de atingeri? întrebă el.
-I-ai dat operatorului numărul cardului tău de credit?
Levi râse.
-Hai la mine, Cath. Mi-e dor de tine. Şi nu vreau să-ţi spun
noapte bună.
Uşa se deschise larg şi Reagan reveni în cameră îmbrăcată
în tricou şi pantaloni de yoga şi cu un prosop înfăşurat pe cap.
-Da, bine, zise Cath. Când ajungi aici?
Cu siguranţă, Levi zâmbea larg când îi răspunse:
-Sunt deja la parter.
Fangirl

Cath se îmbrăcă cu o pereche de colanţi maro tricotaţi cu


model torsadă şi cu o cămaşă lungă, cadrilată, pe care o luase din
camera de cămin a lui Wren. Îşi puse şi nişte mănuşi lungi,
tricotate, din cele fără degete, care îi aduceau aminte de mănuşile
armurilor. Îşi imagină că e un fel de cavaler în armură roz,
tricotată. Levi o tachina în legătură cu faptul că ei îi plăceau
puloverele, iar asta nu făcea decât să o întărâte să le poarte.
-Pleci? întrebă Reagan.
-Levi tocmai s-a întors.
-Să te astept? zise ea privind-o insistent.
-Da, spuse Cath. Ar trebui să mă aştepţi. În felul ăsta ai avea
timp să te gândeşti la faptul că încalci cu neruşinare regulile
impuse de tine.
Cath se simţi caraghioasă în timp ce aştepta liftul. Pe lângă
ea treceau fete în pijamale, iar ea era îmbrăcată de ieşit în oraş.
Când ajunse în holul de la intrarea în cămin, îl văzu pe
Levi rezemat de o coloană, conversând cu cineva, cu o fată pe
care probabil că o ştia de undeva. .. Când o văzu pe Cath, zâmbi
mai larg şi se desprinse de coloană, făcându-i cu mâna fetei aceleia.
-Bună, zise el, pupând-o pe Cath pe crestet. Ai părul ud .
-Aşa se întâmplă când îl speli.
Levi îi ridică gluga pe cap. Cath îl luă de mână înainte
să o facă el şi fu recompensată cu un zâmbet foarte larg.
Ieşiră din clădire, iar ea ştiu în inima ei, în stomacul ei, că
nu avea să se întoarcă până a doua zi de dimineaţă.

La început, Cath crezu că era din nou petrecere la Levi.


Se auzea muzică şi erau oameni aproape în toate camerele.
RAINBOW ROWELL

Dar erau doar colegii lui şi prietenii lor şi iubitele şi, într-unul d
intre cazuri, probabil, iubitul.
Levi o prezentă tuturor: „Ea e Gather“, ,,Ea e iubita mea,
Cather“, „Oameni buni, Cather“.
Ea zâmbi încordată, ştiind că n-o să reţină niciun nume.
Apoi, Levi o conduse pe nişte scări care nu făcuseră parte
din planul iniţial al clădirii: palierele erau ciudate şi înghesuite,
iar holurile erau construite la intervale neregulate. Levi îi spunea
ale cui erau camerele, pe măsură ce treceau pe lângă ele. Îi spuse
şi unde se aflau băile. Cath numără trei etaje, dar Levi continuă
să urce. Când scările deveniră atât de înguste încât nu mai puteau
să meargă unul lângă altul, Levi o luă înainte.
Scările cotiră încă o dată şi ajunseră în dreptul unei singure
uşi. Levi se opri acolo şi se întoarse, stânjenit, ţinându-se de
ambele balustrade ale holului.
-Cather, zâmbi el. Te-am adus, în mod oficial, la mine în
cameră.
-Cine ar fi crezut că se află la capătul unui labirint?
Levi deschise uşa din spatele lui, apoi o luă pe Cath de
ambele mâini, trăgând-o după el, sus, înăuntru.
Încăperea era mică, cu două lucarne înguste. Nu exista
nicio lustră pe tavan, aşa că Levi aprinse o lampă de lângă patul
dublu. Era o cameră cu un pat... şi o canapea turcoaz, lucioasă,
de două persoane, care părea să fie veche de cel puţin cincizeci
de ani.
Cath se uită în sus şi de jur împrejur.
-Suntem chiar la ultimul etaj, nu-i aşa?
-În camerele servitorilor, zise el. Eu am fost singurul dornic
să urce toate scările astea.
Fangirl

-Cum ai adus canapeaua aici?


-L-am convins pe Tommy să mă ajute. A fost groaznic.
Nu ştiu cum au reuşit cei dinaintea mea să aducă salteaua, cu
toate coturile scărilor. Probabil că e aici dela bioeputul începuturilor.
Neliniştită, Cath işi mută greutatea de pe un picior pe
celălalt, iar podeaua scârţâi sub ea. Patul nu era făcut. Peste el
fusese trasă o cuvertura care părea ponosită, iar pernele erau
aruncate în dezordine. Levi îndreptă cuvertura şi culese o pernă de
pe podea.
Camera lui părea mai aproape de lumea de afară decât
de restul casei. Era expusă. Cath auzea şuieratul vântului pe la
ramele ferestrelor.
-Cred că se face frig aici...
-Şi foarte cald vara, adăugă el. Ti-e sete? Pot să fac ceai. Ar fi
trebuit să te intreb când eram încă la parter.
-Nu, mulţumesc.
Acolo unde stătea, Levi aproape că atingea tavanul cu naştem
Te deranjează dacă mă schimb? Am ajutat la adăparea cailor
înainte să plec. M-am cam umplut de noroi.
Cath încercă să zâmbeaacă.
-Nu mă deranjează, schimbă-te.
Sertarele erau construite direct in perete. Levi se lăsă pe
vine lângă unul dintre ele, apoi se strecură afară din cameră,
ferindu-şi capul tocul uşii era cu cel putin doi centimetri mai
scund decăt Levi. Cath se aşeză prudentă pe canapea . Materialul
era rece la atingere. Îşi trecu palma peste el. Era dintr-un fel
de bumbac lucios cu spirale şi flori în relief .
Camera asta era mai infrieoşătoare decăt işi imaginase .
RAINBOW ROWELL

Întunecată. De parcă ar fi fost într-un copac. De parcă ar fi fost


fermecată.
Şi un test la aritmetică ar fi părut prea intim aici.
Îşi dădu jos haina şi o puse pe pat, apoi îşi scoase ghetele
umede şi îşi ridică picioarele pe canapea. Dacă îşi ţinea respiraţia,
putea să prindă acordurile înfundate ale unei piese cântate de
cei de la Bon Iver. Melodia se auzea de la etajele inferioare, unde
trebuie că era dată la maxim.
Levi se întoarse prea repede, Cath nu se simţea pregătită
pentru el. (Previzibil. ) Părea că se spălase pe faţă purta blugi şi
o cămaşă de flanel de un albastru deschis. Îi stătea bine cu nuanţa
asta. Făcea ca faţa lui să pară bronzată, părul, blond şi gura, roz.
Se aşeză pe canapea lângă ea Cath ştia că aşa va face. Camera nu
era suficient de mare ca să se pună problema spaţiului personal.
Băiatul luă mâna lui Cath de pe canapea şi o ţinu în palmele
lui, fără s-o strângă, doar privind-o, pentru ca apoi să înceapă să-i
mângâie degetele.
Fata trase aer adânc în piept.
-Cum de ai ajuns să locuieşti aici?
-Eram coleg cu Tommy la Starbucks. Unul dintre colegii
lui de aici terminase facultatea şi se mutase. Locuiam pe atunci într-o
casă cu trei puturoşi. Iar pe mine scările astea nu mă deranjau...
Tatăl lui Tommy cumpărase imobilul pe post de investiţie. Tommy
locuieşte aici din anul al doilea.
-Şi acum ce face?
-E student la Drept.
Cath încuviinţă din cap. Cu cât Levi îi mângâia mâna mai
mult, cu atât o gâdila mai tare. Îşi întinse degetele şi trase uşor aer
în piept.
Fangirl

-Îţi place? întrebă el, ridicându-şi ochii spre ea fără a-şi mişca
vreun pic capul.
Cath încuviinţă din nou. Dacă Levi continua s-o atingă, în
curând, Cath nu avea să mai fie în stare să facă nici măcar atât măcar
atât. Avea să fie nevoită să clipească o dată pentru da, de două ori
pentru nu.
-Deci ce s-a întâmplat în weekendul ăsta? întrebă el .
Cum se simt ai tăi?
Cath clătină din cap.
-A fost o nebunie. Toată lumea e bine acum. Cred... Cred că
Wren şi cu mine ne-am împăcat. Cred că suntem OK.
Buzele lui tresăriră într-un zâmbet asimetric.
-Serios?
-Da.
-Asta e grozav.
Era clar că el chiar credea asta.
-Da, zise Cath. Este. Mă simt. ..
Levi îşi ridică un picior pe canapea, în spaţiul dintre ei doi ,
şi îi atinse din greşeală coapsa cu genunchiul. Cath aproape că
sări înapoi, peste braţul canapelei.
El scoase un sunet a frustrare, pe jumătate râs, pe jumătate
oftat, şi strâmbă din nas.
-Chiar aşa de agitată eşti?
Cred că da. Scuze.
-Ştii cumva de ce? Adică, ce anume te îngrijorează? Vorbeam
serios mai devreme, când spuneam că anumite lucruri pot fi
înlăturate complet de la masa de negociere.
RAINBOW ROWELL

-Aici nu e nicio masă, spuse Cath. E doar un pat.


Levi îi luă mâna şi i-o puse pe pieptul lui.
-De asta ţi-e frică?
-Nu ştiu de ce mi-e frică. . .
Asta era o minciună. O minciună gogonată. Îi era teamă că
el o să înceapă s-o atingă şi apoi nu se vor mai putea stăpâni. Îi
era teamă că nu era încă pregătită pentru a se schimba într-atât.
Într-o persoană care nu se poate stăpâni.
-Scuze, zise ea.
Levi se uită în jos la mâinile lor. Părea dezamăgit şi confuz.
Chiar era o modalitate tare aiurea de a-l trata. Necinstită. Rece.
Asta după ce el o ajutase în repetate rânduri.
-Weekendul ăsta... zise Cath, încercând să se tragă mai aproape
de el.
Îngenunche pe perna canapelei, lângă băiat.
-Mulţumesc, făcu ea.
Levi zâmbi din nou şi îşi ridică ochii, doar ochii, spre ea.
-Nici nu cred că pot să-ţi spun în cuvinte cât de mult a
însemnat pentru mine faptul că ai fost acolo, la spital. Că ai venit.
El o strânse de mână, iar Cath continuă:
-Nu cred că pot să-ţi spun în cuvinte cât de mult însemni
pentru mine, Levi.
El îşi înălţă chipul spre ea. Ochii îi erau plini de speranţă
acum. Şi prudenţi.
- Vino-ncoa, zise el trăgând-o de mână.
-Nu sunt sigură că ştiu cum.
El strânse din dinţi.
Fangirl

-Am o idee.
-Nu pot să-ţi citesc povestiri de-ale mele, îl tachină ea. Nu
am adus laptopul.
-Nu ai telefonul la tine?
Cath îşi înclină capul într-o parte.
-Asta era ideea ta? Fan fiction?
-Da, făcu el mângâindu-i palma.Întotdeauna te relaxează.
-Credeam că mă rugai să-ţi citesc pentru că îţi plăcea
povestea. . .
-Chiar îmi place povestea. Şi îmi place felul în care te
relaxează. Nu mi-ai citit până la capăt textul cu iepurele. Şi nu
mi-ai citit niciodată din Nu renunţa.
Cath se uită spre haina de pe pat. Telefonul era în buzunarul
acesteia…
Simt că te dezamagesc. Trebuia să vin aici ca să fac tot felul de
chestii cu tine, nu să-ţi citesc povestiri jalnice.
Levi işi muşcă buza, abţinându-se sa râdă.
-Să faci „chestii“? Aşa se spune acum? Haide, Cath, vreau
să ştiu ce se întâmplă. Tocmai au omorât iepurele, iar Simon şi-a
dat seama, în sfârşit, că Baz e vampir.
-Eşti sigur?
Levi zâmbi, părând încă extrem de precaut, şi aprobă din cap.
Cath se ridică de pe canapea şi îşi luă telefonul. Nu-şi mai
căutase pe Google propriile povestiri, dar atunci când tastă
„Magicath“ şi „Cel de-al cincilea iepure“, povestirea ei aparu
imediat în rezultatele căutării.
RAINBOW ROWELL

În timp ce ea încerca să identifice paragraful unde rămăsese,


Levi îşi puse cu blândeţe mâinile pe talia fetei şi o trase din nou
lângă el.
-E bine? întrebă el.
Ea încuviinţă.
-Ti-am citit deja partea asta?
„Simon nu ştia ce să spună. Cum să reactioneze la. .. aşa ceva.
La aceste noutăţi insangerata.“
-Da, cred că da.
-Am ajuns la partea în care iepurele ia foc?
-Ce? Nu.
-OK, zise Cath. Cred că am găsit.
Se rezemă de pieptul lui Levi şi îi simţi bărbia atingând-o în
creştetul capului. „E în regulă“, îşi spuse ea. „Am mai făcut
asta înainte.“
Îşi ridică ochelarii pe cap şi îşi drese glasul.

Simon nu ştia ce să spună. Cum să reactioneze la... aşa ceva. La aceste noutăţi
însângerate.

A ridicat sabia şi a şters-o de pelerină.

-Eşti în regulă?

Baz şi-a lins buzele ca şi cum ar fi fost uscate, s-a gândi Simon -, apoi a încuviinţat.

-Mă bucur, a spus Simon şi şi-a dat seama că asta simţea.


Fangirl

În următorul moment, o flacără a izbucnit în spatele lui Baz aruncându-I


chipul în întuneric.

S-a întors brusc şi s-a îndepărtat imediat de iepure. Laba ani malului
ardea de-a binelea acum, iar flăcările se întindeau deja spre pieptul creaturii.

-Bagheta mea... a zis Baz, uitându-se după ea în jur, pe podea. Repede, aruncă o vrajă
de stingere a focului, Snow.

-Nu... nu ştiu niciuna.

Baz l-a apucat pe Simon de mâna cu care ţinea bagheta şi i-a acoperit-o cu degetele
lui pline de sânge.

-Pune-ţi o dorinţă! a strigat el, şfichiuind cu bagheta prin aer, descriind un semicerc.

Focul s-a stins şi cresa s-a cufundatîn întuneric.

Baz a dat drumul mâinii lui Simon şi a început să bâjbâie prin jur după propria
lui baghetă. Simon s-a apropiat de cadavrul dezgustător.

-Ce urmează? făcu el spre iepurele mort.

Ca şi cum i-arfî răspuns, iepurele începu să pâlpâie şi apoi să dispară încet, încet.
Se făcu nevăzut, fără să lase nimic în urmă, în afară de un miros metalic si de păr ars.

Şi încă ceva…

Baz a făcut să apară una dintre mingile lui albastre de lumină.

-Ah, a zis el, ridicându-şi bagheta. Afurisitul ăsta stătea pe ea.


RAINBOW ROWELL

-Uite, a spus Simon, arătându-i o altă umbră de pe podea. Cred că e o cheie.

S-a aplecat s-o ridice era o cheie veche ai cărei dinţi erau tăîaţi în forma
colţilor iepurelui alb.

Baz s-a apropiat ca s-o vadă. Sângele încă picura de pe el, Mirosul acestuia
fiind copleşitor.

-Crezi că asta trebuia să găsesc? l-a întrebat Simon.

Păi, a zis Baz gânditor, cheile par mult mai utile decât ieDurii gigantici ucigasi...
Cu câţi din ăştia mai trebuie să te lupţi?

-Cu cinci. Dar n-o să pot să fac asta singur. Iepurele ăsta m-arfî omorât dacă...

-Trebuie să curăţam mizeria asta, a rostit Baz, uitându-se în jos la petele de


pe covorul gros.

-Trebuie să-i spunem Magului când se întoarce, a zis Simon. E prea mare
dezastrul de aici ca să ne putem descurca doar noi doi.

Baz a rămas tăcut.

-Hai, a continuat Simon. Măcar noi să ne spălăm.

Duşurile băieţilor erau la fel de pustii ca tot restul şcolii. Si. mon şi Baz şi-au ales cabi
nele la capetele opuse...

-Ce s-a întâmplat? întrebă Levi.


Cath se oprise.
Fangirl

-Mă simt ciudat să citesc cu voce tare părţile astea gay


siropoase. .. Colegii tăi sunt pe-aici. E vreunul dintre ei gay?
Nu cred că pot să citesc dacă sunt gay prin preajmă.
Levi chicoti.
-Micah? Crede-mă, e în regulă. Şi Micah se uită tot timpul
la chestii hetero de faţă cu mine. E obsedat de Titanic.
-Asta e altceva.
-Cath, e în regulă. Nu te aude nimeni… Stai puţin, asta e
chiar scena cu duşul? Adică, scena cu duşul?
-Nu, zise Cath. Doamne. ..
Levi îşi mută mâinile în jurul taliei ei, până când ajunse
să o ţină cum trebuie în braţe. Apoi îşi lipi buzele de părul ei.
-Citeşte-mi, iubito.

Simon a terminat primul să se spele şi s-a îmbrăcat cu o pereche curată de blugi.


Când s-a uitat spre cabina lui Baz, a văzut că apa care curgea pe gleznele lui era încă rozalie.

„Vampir.“ Acum şi-a permis Simon pentru prima dată să se gândească la chestia
asta, în timp ce urmărea apa care se scurgea.

Ar fi trebuit să simtă un val de ură şi repulsie -lucru obişnuit când se gândea la


Baz. Dar tot ce putea Simon să simtă acum era uşurare. Baz îl ajutase să găsească
iepurele, îl ajutase să îl înfrângă, făcuse în aşa felîncât să scape amândoi cu viaţă.

Simon se simţea uşurat. Şi recunoscător.

Şi-a aruncat hainele arse şi pătate la gunoi, apoi s-a întors în camera lor. A trecut
mult până când a venit şi Baz. Într-un final, când a apărut, arăta mai bine decât în tot
RAINBOW ROWELL

restul anului. Obrajii şi buzele îi erau de un roz închis, iar ochii lui gri nu mai păreau
atât de întunecaţi.

-Ti-e foame? l-a întrebat Simon.

Baz a început să râdă.

Soarele nu se înălţase încă peste linia orizontului şi nu era nimeniîn bucătăriile


castelului. Simon a găsit pâine, brânză şi mere şi le-a îngrămădit pe toate pe o tavă.
Părea ciudat să stea singuri Tn sala de mese, aşa că el şi Baz s-au aşezat, în schimb,
pe dalele de piatră din bucătărie, rezemându-se de un perete cu dulapuri.

-Haide să terminăm cu asta cât mai repede, a zis Baz, muşcând dintr-un măr
verde, făcând eforturi să se poarte normal. O să-i spui Magului despre mine?

-Magul deja crede că esti un tâmpit periculos, a zis Simon.

-Da, a încuviinţat Baz încet, dar chestia asta e mai gravă şi o ştii şi tu. Ştii ce o
să fie nevoit să facă.

Să-l predea pe Baz Sabatului.

Asta însemna în mod sigur condamnarea la închisoare, poate chiar la moarte.


Simon încercase în ultimii şase ani să facă în aşa fel încât Baz să fie exmatriculat,
dar nu-şi dorise niciodată să-l vadă mort, cu o ţepuşă întiptă Tn inimă.

Totuşi... Baz era vampir. Vampir, la naiba. Un monstru. Şi deja era duşmanul
lui Simon.
Fangirl

-Un monstru, repetă Levi.


Ridică o mână ca să desfacă părul lui Cath. Ochelarii fetei
erau prinşi şi ei în păr şi căzură pe o parte, pe umărul ei. Levi îi luă şi
îi aruncă pe pat.
-Părul tău e încă ud, zise el, vânturându-i-l cu o mână.

Simon s-a uitat la Baz şi a încercat să invoce toată groaza care ar fi trebuit să-l
cuprindă, dar tot ce a simţit a fost un soi de dezamăgire obosită.

-Când s-a întâmplat? a întrebat el.

-Ți-am spus deja, i-a răspuns Baz. Tocmai ce-am fost la locul faptei.

-Ai fost muşcat în creşă? Când erai mic? Cum de n-a observat nimeni?

Mama murise. Tata s-a năpustit înăuntru, m-a luat şi m-a dus direct la moşie.
E posibil să fi bănuit ceva... Nu am vorbit niciodată despre asta.

-N-a observat când ai început să sugi sânge de om?

-Nu sug sânge de om, a zis Baz cu o aroganţă tăioasă. Şi oricum... setea nu
se manifestă imediat. Apare în adolescenţă.

-Ca acneea?

-Vorbeşte în numele tău, Snow.

-Când a apărut în cazul tău?

-Vara asta, i-a răspuns Baz coborându-şi privirea.

-Şi nu ai...
RAINBOW ROWELL

-Nu.

-De ce nu?

Baz s-a întors spre Snow.

-Glumeşti? Vampirii mi-au omorât mama. Şi dacă sunt descoperit, pierd


tot... Bagheta. Familia. Probabil şi viaţa. Sunt magician. Nu sunt asta, a spus Baz
făcând un gest indicând propriul gât , propria faţă.

Simon se întreba dacă el şi Baz mai fuseseră vreodată atât de apropiaţi, dacă
îşi mai permiseseră să stea unul lângă celălalt, în toţi aceşti ani în care locuiseră
împreună. Umărul lui Baz aproape că i-l atingea pe al său, iar Simon vedea foarte
clar fiecare mică imperfecţiune şi umbră de pe pielea, altfel foarte netedă, a lui Baz.
Fiecare linie fină de pe buzele lui, fiecare sclipire albastră a ochilor săi cenuşii.

-Cum reuşeşti să rămâi în viaţă? l-a întrebat Simon.

-Mă descurc, mersi de întrebare.

-Nu te descurci prea bine, a zis Simon. Arăţi ca naiba.

Baz a zâmbit superior.

-Din nou, îţi mulţumesc, Snow. Eşti o alinare.

-Nu voiam să zic că arăţi rău acum. Arăţi grozav.

Baz a ridicat dintr-o sprânceană, coborând-o pe cealaltă.

-Dar în ultima vreme, a continuat Simon, arătai de parcă te-ai stinge.


Ai mai... băut... ceva?
Fangirl

-Fac ce pot, a zis Baz, lăsând cotorul de măr să cadă pe farfurie. Nu vrei
să ştii detaliile.

-Ba vreau, a protestat Simon. Uite, având în vedere că sunt colegul tău de
cameră, am cel mai întemeiat interes ca tu să nu bântui în căutare de sânge.

Mâna lui Levi era încă în părul ei. Cath îl simţi ridicându-şi
mâna mai sus şi lipindu-şi gura de ceafa ei. Cu celălalt braţ, Levi
o strânse lângă el. Cath se concentră la ecranul telefonului.
Trecuse mult timp de când scrisese povestirea este şi nu-şi aducea
aminte prea bine cum se termina.

-N-aş putea niciodată să te muşc, a zis Baz, privindu-l pe Simon în ochi.

-Asta e bine, a replicat Simon. Mă bucur că încă plănuieşti să mă omori prin


metodele tradiţionale… Dartrebuie să recunoşti că ţi-e greu.

-Bineînţeles că mi-e greu, a rostit el ridicând o mânăin aer, iar Simon a


recunoscut unul dintre gesturile tipice pentru Baz. Sufăr de o sete ancestrală şi
sunt toată ziua înconjurat de sacii ăştia inutili de sânge.

-Şi toată noaptea, a zis Simon incet.

Baz a clătinat din cap şi şi-a ferit din nou privirea.

-Ți-am spus că nu te-aş răni niciodată, a murmurat el.

-Atunci, lasă-mă să te ajut.

Simon s-a mişcat doar un centimetruşi umerii lor s-au stins.


RAINBOW ROWELL

Chiar şi prin tricou şi prin bluza de bumbac, cu nasturi, a lui Baz, Simon
simţea că acesta nu mai era rece ca gheaţa. Era cald. Părea din nou sănătos.

-De ce ce vrei să mă ajuţi? l-a întrebat Baz, întorcându-se iar spre Simon,
care era acum îndeajuns de aproape încât să simtă pe bărbia lui căldura
blândă a răsuflării lui Baz. Ai păstra un astfel de secret faţă de mentorul tău ca
să-ţi ajuţi duşmanul?

-Nu esti duşmanul meu, a zis Simon. Eşti doar... un coleg de cameră foarte rău.

Levi râse şi Cath îi simţi răsuflarea pe gât.

Baz a râs şi Simon i-a simţit răsuflarea pe gene.

-Mă urăşti, l-a contrazis Baz. M-ai urât din momentulîn care ne-am cunoscut.

-Dar nu urăsc asta, a zis Simon. Adică ceea ce faci, faptul că îți negi
cele mai puternice nevoi doar ca să-i protejezi pe ceilalţi. E un lucru mai curajos
decât tot ce am făcut eu până acum.

-Nu sunt cele mai puternice nevoi ale mele, a murmurat Baz.

-Ştiai că jumătate din timpul pe care îl petreci cu mine nu faci decât să


vorbeşti singur? l-a întrebat Simon.

-Ah, Snow, credeam că nu vezi.


Fangirl

-Văd, a spus Simon, simţind apăsarea celor şase ani de iritare şi furie şi
a celor douăsprezece ore extenuante -ajungând la un apogeu ameţitor.

A clătinat din cap şi probabil că, la un moment dat, s-a aplecat în faţă, pentru
că acum era atât de aproape de Baz că nasurile şi bărbiile li se atingeau.

-Lasă-mă să te ajut, a repetat Simon.

Capul lui Baz a rămas complet nemiscat. Apoi a dat din el, încuviinţând,
fruntea lui lovindu-se uşor de cea a lui Simon.

-Văd, a spus Simon, iar buzele lui au înaintat.

S-a gândit la tot ce trecuse peste buzele celuilalt. Sânge şi fiere şi blesteme.

Dar gura lui Baz era moale acum şi avea gust de mere.

Iar lui Simon nu-i păsa în acel moment că ceea ce făcea avea să schimbe totul.

Cath închise ochii şi simţi bărbia lui Levi alunecând pe linia


cefei ei.
-Continuă, şopti el.
-Nu pot, zise ea. S-a terminat.
-S-a terminat? întrebă el dându-şi capul în spate. Dar ce se
întâmplă în continuare? Se luptă şi cu restul iepurilor? Rămân
împreună? Simon se desparte de Agatha?
-Asta depinde de ce vrei tu să-ţi imaginezi. Nu se spune ce
urmează.
Dar tu ai putea să-mi spui. Tu ai scris povestea.
RAINBOW ROWELL

-Am scris-o acum doi ani. Nu ştiu la ce mă gândeam atunci.


Mai ales în legătură cu ultimul paragraf. E foarte prost. Mie mi-a
plăcut tot, zise Levi. Mi-a plăcut partea cu setea ancestrală.
-Da, aia a fost o replică destul de bună.
-Mai citeşte-mi ceva, şopti el, sărutând-o sub ureche.
Cath trase adânc aer în piept.
-Ce?
-Orice. Fan fiction, un raport despre producţia de soia...
Eşti ca o tigroaică îndrăgostită de Brahms atâta vreme cât citeşti,
mă laşi să te ating.
Avea dreptate: câtă vreme ea citea, era ca şi cum Levi ar fi
atins pe altcineva. Ceea ce era destul de aiurea, acum că se gândea
la asta…
Cath îşi lăsă mobilul să cadă pe podea.
Se întoarse încet spre Levi, simţind cum talia i se răsuceşte
în braţele lui, şi ajunse cu ochii la nivelul bărbiei băiatului.
-Nu, zise ea clătinând din cap. Nu. Nu vreau să am atenţia distra
să. Vreau să te ating şi eu.
Levi trase brusc aer în piept în momentul în care ea îşi puse
ambele mâini pe cămaşa lui.
Ochii băiatului se măriră.
-Bine...
Cath se concentră pe senzatiile din vârfurile degetelor. Pipăi
tlanelul, îl simţi alunecând peste tricou; sub ele era Levi, îi simţea
forma muşchilor şi a oaselor. Inima lui bătea sub palma lui Cath,
chiar acolo, ca şi cum degetele ei ar fi putut-o înconjura. . .
-Te plac foarte mult, şopti Levi.
Ea zâmbi şi îşi răsfiră degetele.
Fangirl

-Şi eu te plac foarte mult.


- Mai spune-o o dată, zise el.
Cath râse Ar fi trebuit să existe un cuvânt pentru râsul care
se opreşte imediat ce a început Care e mai degrabă o silabă ce
exprimă surpriza şi conştientizarea ei decât orice altceva. Aşa a
râs Cath, apoi îşi întinse capul înainte şi îşi lipi palmele de pieptul lui.
-Te plac foarte mult, Levi.
Îi simţi mâinile pe talie şi gura în părul ei.
-Continuă să-mi spui asta, zise el.
Cath zâmbi.
-Te plac, rosti ea, atingându-şi nasul de bărbia lui.
-M-aş fi bărbierit dacă aş fi ştiut că ne vedem în seara asta.
-Vorbea şi bărbia i se mişca.
-Îmi place de tine aşa, zise ea, lăsând ca bărbia lui să-i zgârie
uşor nasul şi obrazul. Îmi place de tine.
El ridică o mână pe ceafa ei şi o ţinu acolo.
-Cath...
Ea înghiţi în sec şi îşi lipi buzele de bărbia lui.
-Levi.
Chiar în acel moment, Cath îşi dădu seama cât de aproape
era de maxilarul lui Levi şi îşi aminti ce îşi promisese. Închise
ochii şi îl sărută în spatele bărbiei, iar locul acela era moale şi
grăsuţ ca la bebeluşi. El îşi arcui gâtul şi, aşa, fu chiar mai bine
decât se aşteptase ea.
-Îmi place de tine, zise fata. Atât de mult. Îmi place de tine aici.
Cath îşi aduse mâinile spre gâtul lui. Doamne, ce cald
era. Pielea îi era atât de caldă şi compactă, formând o cută mai
RAINBOW ROWELL

pronunţată decât a ei. Îşi strecură degetele in părul lui,


susţinându-i ceafa.
Mâinile lui imitară mişcările ei. Levi îi ridică faţa spre a lui.
-Cath, dacă te sărut acum, o să te feresti?
-Nu.
-O să intri în panică?
-Probabil că nu, clătină ea din cap.
Levi îşi muşcă un colţ al buzei de jos şi zâmbi. Avea buze
cărnoase doar la mijloc, aşa că nu putea să le muşte colţurile.
-Te plac, şopti ea.
El o trase mai aproape.
În regulă. Asta era. Se săruta cu Levi.
Era mult mai plăcut când era trează şi când gura nu îi era
uscată după o seară întreagă de citit cu voce tare. Încuviinţă din
cap iar şi iar şi îl sărută şi ea.
Când se sărutau Baz şi Simon, Cath insista mereu asupra
momentului în care unul dintre ei îşi deschidea gura. Dar atunci
când te săruţi cu cineva, chiar e greu să rămâi cu ea închisă. Gura
lui Cath era deschisă încă de dinainte ca Levi să ajungă la ea.
Şi continua să rămână aşa.
Şi gura lui Levi era deschisă şi se tot retrăgea câte puţin,
ca şi cum el voia să spună ceva; apoi bărbia lui înainta din nou
spre ea.
Doamne, bărbia lui ! Cath s-ar fi căsătorit cu bărbia lui. Voia
să o ţină doar pentru ea.
Data următoare când Levi se retrase, Cath începu să-i sărute iar
bărbia, împingându-şi chipul în sus, lipit sub falca lui.
-Îmi place atât de mult de tine aici.
Fangirl

-Îmi place atât de mult de tine, spuse şi el, lăsându-şi capul


pe spate până atinse canapeaua. Chiar mai mult, ştii?
-Şi aici, zise ea, mângâindu-i urechea cu vârful nasului.
Lobii urechilor lui Levi erau lipiţi de cap. Ceea ce o făcu
pe Cath să se gândească la tabelul lui Punnett de determinare
a genotipului. Şi la Mendel. Ar fi vrut să încerce să îi dezlipească
lobul urechii cu dinţii.
-Îmi place partea asta din tine, zise ea.
El ridică din umeri de parcă îl gâdila.
-Vino-ncoa, vino-ncoa, zise el, trăgând-o de talie mai aproape.
Cath stătea chiar lângă el, dar Levi părea să vrea s-o aducă
la el în poală.
-Sunt grea.
-Foarte bine.
Cath ştiuse dintotdeauna că avea să se dea în spectacol dacă
îl prindea singur pe Levi; exact asta făcea. Îi atacase urechea.
Voia să o simtă cu fiecare părticică a chipului ei.
„A fost în regulă“, şi-l imagină ea pe Levi povestindu-i
a doua zi lui Reagan sau vreunuia dintre cei optsprezece băieţi
cu care locuia. „Mi-a tot lins urechea... S-ar putea să aibă un
fetiş legat de urechi. Si nici nu vrei să ştii ce i-a făcut bărbiei mele.“
Levi o ţinea în continuare strâns de talie, ca şi cum erau la
patinaj artistic şi se pregătea să o ridice deasupra capului.
-Cath... zise el şi înghiţi în sec.
Mărul lui Adam îi coborî, iar Cath încercă să-l prindă cu gura.
-Şi aici, zise ea.
Vocea ei părea cumva îndurerată. Levi era prea drăguţ,
prea bun, prea mult.
RAINBOW ROWELL

-Şi foarte mult aici. Serios… Tot capul tău. Îmi place tot
capul tău.
Levi râse, iar Cath încercă să pupe fiecare muşchi care se
mişcă pe figura lui. Gâtul, buzele, obrajii, colţurile ochilor.
Baz nu l-ar săruta niciodată pe Simon atât de haotic.
Simon n-ar fi făcut niciodată asta, să-şi turtească nasul de
linia părului lui Baz, aşa cum avea de gând Cath să facă acum.
Se lăsă pradă atingerilor lui Levi şi se aşeză în braţele lui,
punandu-și genunchii de-o parte şi de alta a șoldurilor băiatului.
El îşi întinse gâtul spre ea, iar ea îi cuibări tâmplele în mâini.
-Aici, aici, aici, zise ea, pupându-i fruntea, atingându-i
părul fin ca puful. O, Doamne, Levi. .. mă înnebuneşti.
Cath îi netezi părul cu mâinile şi faţa şi îl pupă în creştetul
capului aşa cum o făcea el mereu (fuseseră singurele Săruturi pe
care Cath le permisese timp de atât de multe săptămâni).
Părul lui Levi nu mirosea a sampon... Sau a trifoi proaspăt
cosit. Mirosea mai ales a cafea, aşa cum mirosise perna lui Cath
o săptămână după ce Levi îşi petrecuse noaptea acolo. Gura
ei se opri la marginea frunţii lui Levi, acolo unde firele de păr
erau mai deschise la culoare şi mai fine. Părul ei nu era nici pe
departe atât de mătăsos.
-Te plac, zise ea, simţindu-se ciudat, ochii umplându-i-se
de lacrimi. Te plac atât de mult, Levi.
„Şi apoi ma sărutat pe cap, la tâmple, şi a început să
plângă“, şi-l imagină ea spunând. În mintea ei, Levi era Danny
Zuko, iar băieţii cu care împărţea casarestul găştii T-Birds.
„Tell me more, tell me more.“1
Chipul lui era fierbinte în mâinile ei.
Fangirl

-Vino aici, făcu el, luând-o de bărbie cu o mână şi


ridicându-şi gura spre gura ei.
În regulă.
Asta era. Se săruta cu Levi.
Asta şi asta şi asta.
_______
1
Referire la filmul american Grease (1978), în care John Travolta joa
că rolul lui Danny Zuko, liderul găştii T-Birds. „Tell me more, tell me
more“ este un vers din piesa Summer Nights, care face parte din
coloana sonoră a peliculei.
RAINBOW ROWELL

***

-Nu-i adevărat că nu-ţi iei mâinile de pe mine… îi Şopti el


puţin mai târziu.
Se trăsese din nou într-o parte, pe canapea, iar ea se
odihnea la pieptul lui. Îşi petrecuse ore întregi cuibărită la pieptul lui.
Încolăcită în jurul lui ca un vampir. Chiar şi obosită fiind,
nu se putea opri din a-şi freca buzele amorţite de pieptul lui
îmbrăcat în flanel.
-De fapt, nu-ţi iei gura de pe mine, zise el.
-Scuze, spuse Cath, muşcându-şi buzele.
-Nu fi prostuţă, zise el, desfăcându-i cu degetul mare buzele
ca să nu şi le mai poată muşcă. Şi nu-ţi mai cere scuze... niciodată.
O ridică în braţe, iar acum Cath era deasupra lui. Ochii ei
se îndreptară spre bărbia lui, din obişnuinţă.
-Uită-te la mine, rosti el.
Cath îşi ridică privirea. Spre chipul în nuanţe pastel al lui Levi.
Prea frumos, prea bun.
-Îmi place că eşti aici, zise el strângând-o în braţe. Cu mine.
Ea zâmbi, iar privirea începu să-i alunece din nou în jos.
-Cather. ..
Îşi ridică din nou privirea spre ochii lui.
-Ştii că mă îndrăgostesc de tine, nu?
Fangirl

-Ai ştiut încă de la început?


-Nu chiar de la început, a zis Penelope. Dar de mult timp.
Cel puţin din anul al cincilea, când ai insistat să-l urmărim pe
Baz prin castel o dată la două zile. M-ai obligat să vin la toate
meciurile lui de fotbal.
-Ca să mă asigur că nu trişează, a spus Simon, din obişnuinţă.
-Sigur... a adăugat Penelope. incepusem să mă întreb când
îţi vei da tu seama. Ti-ai dat seama, nu?
Simon a zâmbit şi a simţit că se înroşea şi nu era prima
dată când se întâmpla asta în acea săptămână. Nici a cincizecea oară.
-Mda...
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
publicat în martie 2011 pe Fani-“rxxmet;
autoare: Magicath)
RAINBOW ROWELL

TREIZECI ŞI DOI

Wren se înapoiase şi Cath se simţea de parcă, până la acel


moment, lumea ei fusese întoarsă cu susul în jos, de parcă ea
însăşi atârnase tot anul cu capul în jos de la podea, încercând să
nu cadă prin tavan.
Cath o putea suna acum pe Wren oricând voia. Fără să se
gândească sau să-şi facă griji. Se întâlneau la prânz şi la cină. Îşi făcea
u programul una în funcţie de cealaltă, umplând fiecare mică pauză.
-E ca şi cum ţi-ai fi recuperat un braţ care îţi lipsea sau
ceva de genul ăsta, îi zisese Levi. Ca şi cum ai fi o stea de mare
fericită.
Aşa strălucea de bucurie, încât ai fi zis că el era cel care îşi
recâştigase sora.
-Nu ţi-a făcut deloc bine să nu vorbeşti cu mama ta, să nu
vorbeşti cu sora ta. Genul de probleme pe care le aveau Iacov şi Isav 1.
..
-Cu mama tot nu vorbesc, zise Cath.
Totuşi discutase cu Wren despre mama lor. Destul de mult chiar.
Wren nu fusese deloc surprinsă că Laura nu rămăsese la spital.
-Nu vrea să se implice în lucruri serioase, zisese Wren.
Mă mir şi că a venit.
-Probabil că a crezut că erai pe moarte.
-Nu eram pe moarte.

______
1
Referire la Biblie, Facerea, 25-33.
Fangirl

-Cum să nu vrei să te implici în lucruri serioase? O


întrebase Cath indignată. Să fii părinte e un lucru serios.
Nu vrea să fie părintele nimănui. Vrea să-i spun „Laura“.
Cath se hotărâse să înceapă din nou s-o numească
„mamă“ în minte. Apoi se hotărâse să nu îi mai spună în
niciun fel Laurei...
Wren încă păstra legătura cu ea (Cea al Cărei Nume
Nu Trebuie Rostit). Comunicau mai ales prin mesaje, spunea
ea, şi erau prietene pe Facebook. Wren era mulţumită cu gradul
ăsta de implicare. Părea să creadă că era mai bine decât nimic
şi mai sigur decât orice altă variantă posibilă.
Cath nu înţelegea. Creierul ei pur şi simplu nu funcţiona
aşa. Şi nici inima ei.
Dar nu mai voia să se certe cu Wren din cauza asta.
Acum că Wren şi Cath erau din nou Wren şi Cath, Levi
credea că trebuiau să îşi petreacă timpul împreună. Toţi patru.
-Ştiai că Jandro e şi el student la Agronomie? o întrebase
el. Am avut şi cursuri împreună.
-Poate că ar trebui să ieşim la cât mai multe întâlniri în
patru, zisese Cath, am putea să ne căsătorim în aceeaşi zi, într-o
ceremonie dublă, în rochii asemănătoare. Şi am aprinde toţi patru
simultan o lumânare care să simbolizeze unitatea noastră.
-Pfff, eu vreau să-mi aleg singur rochia, adăugase Levi.
Se întâlniseră din întâmplare toţi patru o dată sau de două
ori. Când Jandro venea s-o ia pe Wren. Când Levi Venea s-o ia
pe Cath.
RAINBOW ROWELL

-Crede-mă, nu vrei să îţi petreci timpul cu mine şi Wren,


încercase Cath să-i spună. Nu facem decât să ascultăm muzică
rap şi să vorbim despre Simon.
Mai rămăseseră doar şase săptămâni până la lansarea volumului
Cel de-al optulea dans, iar Wren era mai neliniştită decât Cath.
-Pur şi simplu nu ştiu cum o să reuşeşti să închei totul la
timp, spunea ea.
-Am planul de idei, o tot asigura Cath.
-Da, dar mai sunt şi cursurile. Dă-mi să-ţi văd planul.
De obicei, stăteau împreună la laptop in camera lui Cath.
Era mai aproape de facultate.
-Să nu vă aşteptaţi să vă deosebesc, le spusese Reagan când
vizitele lui Wren deveniseră o obişnuinţă.
-Eu am părul scurt, zisese Wren, iar ea poartă ochelari.
-Opreşte-te, oftase Reagan. Nu mă pune să mă uit la voi.
Mă simt ca în filmul Strălucirea1.
Wren îşi înclinase capul într-o parte şi îşi mijise ochii.
-Nu-mi dau seama dacă vorbeşti serios.
-Nu contează, zisese Cath. Ignor-o.
Reagan se uitase lung la Cath.
-Care eşti tu? Zack sau Cody”?
Acum erau în camera lui Wren, doar ca să îi dea o pauză
lui Reagan.
Stăteau pe patul lui Wren, cu laptopul sprijinit pe genunchi.
Era şi Courtney acolo, pregătindu-se să plece. În seara asta studia
cu cei din frăţia Sigma Chi.
Fangirl

-Nu poţi să-l omori pe Baz, zise Wren, apăsând pe tasta


cu săgeata orientată în jos, trecând prin documentul cu planul
de idei pentru Nu renunţa.
Mereu ajungeau în punctul ăsta; Wren era de neclintit.
-Nu m-am gândit niciodată că a să-l omor pe Baz, spuse
Cath. Dar este cel mai bun mod de a-şi răscumpăra greşelile, ştii?
Dacă se sacrifică pentru Simon, după atâţia ani de dusmanie,
după acest unic şi preţios an de iubire... Asta ar face ca tot ce au
trăit împreună să fie şi mai dulce.
-O să trebuiască să te ucid dacă îl omorî pe Baz, făcu Wren.
Şi se va face o coadă lungă în urma mea.
-Eu sunt sigură că Basil o să moară în ultimul film, interveni
Courtney, îmbrăcându-se cu geaca. Simon trebuie să-l omoare...
Doar e vampir.
-Ca să moară în film ar trebui întâi de toate să moară în
acest ultim volum, spuse Cath.
Încă nu-şi putea da seama dacă Courtney chiar era proastă
sau dacă pur şi simplu nu se deranja să gândească înainte să
deschidă gura. Wren clătină din cap spre Cath şi îşi dădu ochii
peste cap, de parcă i-ar fi spus: „Nu-ţi pierde timpul cu ea!“
-Să nu munciti prea mult, doamnelor! zise Courtney,
făcându-le cu mâna în timp ce ieşea pe uşă.

_____
1
The Shining (1980), film american bazat pe romanul cu acelaşi nume
scris de Stephen King, în care apar fantomele a două fete ce pat geme
ne. ,
2
Frati gemeni, personajele principale din serialul american Zack şl Co
dy, ce viaţă minunată (The Suite Life of Zack and Cody).
RAINBOW ROWELL

Doar Cath îi răspunse, făcându-i şi ea cu mâna. Se întâmplase


ceva între Wren şi Courtney. Cath nu era sigură dacă avea legătură cu
noaptea când Wren ajunsese la spital sau cu altceva. Încă erau
prietene, mâncau împreună la prânz. Dar chiar şi lucrurile mărunte
pe care le făcea Courtney păreau s-o enerveze pe Wren. Faptul că
purta blugi şi tocuri sau că era convinsă că „fortuit“ înseamnă
„forţat“. Cath încercase să afle ce se întâmplase intre ele, dar Wren
îi răspundea vag întotdeauna.
-Nu are dreptate, zise Cath acum. Nu cred că Gemma T. Leslie
l-ar putea omorî vreodată pe Baz.
-Şi nici tu nu poţi.
-Dar asta l-ar transforma în cel mai romantic erou al tuturor
timpurilor. Gândeşte-te la Tony din Poveste din cartierul de vest
sau la Jack din Titanic... sau la Iisus.
-Astea-s baliverne, zise Wren.
-Baliverne? chiooti Cath.
Wren o înghionti.
-Da. Nu moartea ar trebui să fie actul de eroism suprem.
Mereu spui că vrei să-i oferi lui Baz poveştile pe care le merită.
Să-l salvezi de Gemma...
-Pur şi simplu nu cred că înţelege ce potenţial are el ca personaj
, spuse Cath.
-Deci o să-l omori? Nu se zice că viaţa bine trăită a cea mai
bună răzbunare? O incheiere în stil punk-rock pentru Nu renunţa
ar fi să îi laşi pe Baz şi Simon să trăiască o viaţă fericită împreună,
până la adânci bătrâneţi.
Cath râse.
Fangirl

-Vorbesc serios, insistă Wren. Au trecut prin atâtea împreună...


nu doar în povestirea ta, ci şi în cărţile canonice şi în toate sutele
de povestiri pe care le-am citit despre ei... Gândeşte-te la cititori
tăi. Gândeşte-te cât de bine te vei simţi dacă ne laşi un pic de
speranţă.
-Dar nu vreau să fie o chestie siropoasă.
-Fericiţi până la adânci bătrâneţi sau măcar împreună până
la adânci bătrâneţi nu e o chestie siropoasă, spuse Wren. E cel
mai nobil, cel mai curajos lucru la care pot spera doi oameni.
Cath studie chipul lui Wren. Era ca şi cum s-ar fi uitat într-o
oglindă care distorsionează uşor formele. Sau printr-un geam
întunecat.
-Eşti îndrăgostită?
Wren se înroşi şi se uită în jos, spre laptop.
-Nu e vorba despre mine, ci despre Baz şi Simon, rosti Wren.
-Acum e vorba despre tine, spuse Cath. Eşti îndrăgostită?
Wren trase laptopul la ea în poală şi începu să deruleze
documentul în sens invers, spre începutul planului de idei.
-Da, zise ea relaxată. Nu e nimic aiurea în a fi îndrăgostită.
-N-am spus că ar fi, zâmbi larg Cath. Eşti îndrăgostită.
-Of, taci din gură. Şi tu eşti.
Cath încercă să o contrazică.
-Termină, făcu Wren, cu un deget îndreptat spre faţa lui
Cath. Am Văzut cum te uiţi la Levi. Ce ai scris tu la un moment
dat despre Simon? Că ochii lui îl urmăreau pe Baz „ca şi cum ar
fi fost singurul punct luminos din încăpere, aruncând tot restul în
umbră“? Aşa faci şi tu.
Nu poţi să-ţi iei ochii de la el.
RAINBOW ROWELL

-Eu...
Cath era destul de sigură că Levi era cu adevărat singurul
punct luminos din încăpere, din orice încăpere. Luminos şi cald
şi aruncând scântei. Un foc de tabără ce luase formă umană.
-Îmi place foarte mult de el. Te-ai culcat cu el?
-Nu.
Ştia ce voia să spună Wren, ştia că sora ei nu voia să
audă povestea cuverturii făcute de bunica lui Levi sau cum dormiseră
ei doi cuibăriţi unul într-altul, de parcă erau două scaune dintr-acelea
depozitabile prin suprapunere.
-Dar tu? Cu Jandro?
Wren râse.
-Evident. Deci... ai de gând s-o faci?
Cath îşi frecă încheietura mâinii drepte. Era mâna cu care tasta.
-Da... zise ea. Cred că da.
Wren o apucă pe Cath de braţ, apoi o împinse.
-Oh, Doamne! O să-mi povesteşti când o să o faci?
-Evident, zise Cath împingând-o şi ea pe Wren. Oricum,
nu cred că trebuie să se întâmple chiar acum, adică -imediat,
dar el mă face să vreau să se întâmple. Şi mă face să cred... că o
să fie în regulă. Că nu trebuie să-mi fac griji că o voi da în bară.
Wren îşi dădu ochii peste cap.
-N-o s-o dai în bară.
-Dar nici n-o să strălucesc, nu? Tii minte cât de mult mi-a
luat să învăţ să conduc? Şi nu ştiu nici până în ziua de azi să
patinez cu spatele...
-Gândeşte-te la cât de multe prime dăţi ai inventat pentru
Simon şi Baz.
Fangirl

-Asta e cu totul altceva, respinse Cath ideea. Nici măcar


nu au aceleaşi organe...
Wren începu să chicotească fără să se mai poată stăpâni.
Strânse laptopul la piept.
-Ti-e mai uşor cu organele lor decât...
Nu se putea opri din râs.
-...decât cu ale tale şi... Şi nici măcar nu ai văzut organelle
lor vreodată.
-Încerc să evit chestiile astea când scriu, chicoti şi Cath.
-Ştiu. Şi te descurci de minune. Când se opriră din râs,
Wren o înghionti pe Cath şi zise:
-O să fie bine. Primele dăţi iei note doar pe prezenţă.
-Minunat, zise Cath ironic. Acum mă simt mai bine. Clătină
din cap şi adăugă:
-Oricum, conversaţia asta e prematură. Wren zâmbi, dar părea
serioasă, ca şi cum voia ceva de la sora ei.
-Hei, Cath...
-Ce mai e?
-Nu-l omorî pe Baz. O să-ţi citesc cu povestirea şi o să ţi-o
corectez, dacă vrei. Doar... nu-l omorî. Baz merită un final fericit
mai mult decât oricine.
RAINBOW ROWELL

-ŞŞŞŞÎ
-Voiam doar...
-Taci.
-Mî-e teamă...
-Să nu-ţi fie.
-Dar...
-Simon.
-Baz?
-Aici.
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
publicat în septembrie 2011 pe Faonxnet;
autoare: Magicath)
Fangirl

TREIZECI ŞI TREI

-Te-ai apucat? o întrebă profesoara Piper.


-Da, minţi Cath.
Nu se putea abţine. Nu putea să spună că nu –profesoara
Piper ar fi putut să renunţe la tot acest demers. Cath nu-i arătase
încă nicio dovadă că povestirea progresa...
Asta pentru că nu progresa...
Cath avea mult prea multe alte lucruri pe cap. Wren. Levi.
Baz. Simon. Tatăl ei. .. De fapt, nu mai era chiar atât de îngrijorată
din cauza tatălui ei, cum fusese mai înainte. Era un lucru bun că
Wren se ducea acasă în fiecare weekend. În zilele în care era
obligată să stea acasă, Wren se plictisea atât de tare, încât practice
era permanent în contact cu sora ei, trimiţându-i întruna mesaje
şi e-mailuri în care îi povestea ce se întâmpla.
„tata mă pune să mă uit la un documentar despre lewis & clark.
E ca şi cum m-ar ÎMPINGE să beau.“
Wren nici măcar nu ştia despre proiectul pe care îl avea de făcut
Cath pentru cursul de creaţie literară.
Cath luase în considerare şi ideea de a-i spune din nou
profesoarei că nu era făcută pentru treaba asta, că practic avea
fobie de creaţia literară. Dar odată ajunsă la ea, văzând chipul plin de
speranţă şi de încredere al lui Piper…
Cath nu mai putea să spună nimic. Prefera să suporte aceste
întâlniri agonizante decât să-i zică adevărul, anume faptul că
se gândea la proiect doar atunci când se afla în biroul acela.
-Asta e minunat, zise profesoara, aplecându-se de pe catedră
ca să o bată pe Cath pe braţ şi zâmbind exact cum voia fata s-o
RAINBOW ROWELL

vadă zâmbind. Pot să respir uşurată. Credeam că o să trebuiască să îţi


ţin iar un discurs despre sânge, lacrimi, trudă şi transpiratie… Şi nu şti
u dacă mai eram în stare.
Cath zâmbi. Şi se gândi că ea însăşi era o creatură dezgustă-
toare.
-Povesteşte-mi. Pot să citesc ce ai scris până acum?
Cath scutură din cap prea repede, apoi continuă să clatine
din el într-un ritm mai firesc.
-Nu, adică, nu încă. Eu doar... Nu încă.
-În regulă.
Profesoara părea suspicioasă. (Sau poate că fata devenise
paranoică.)
-Poţi să-mi spui despre ce scrii?
-Da. Bineînţeles. Scriu despre...
Îşi imagină o roată învârtindu-se. Ca la Preţul Corect sau
ca la Roata Norocului. Oriunde se oprea roata, ăla era răspunsul
despre acel lucru trebuia să scrie.
-Scriu despre...
Profesoara Piper zâmbi. Ca şi cum ştia că era minţită; dar
îşi dorea un răspuns de la Cath.
-Despre mama mea, zise Cath şi înghiţi în sec.
-Despre mama ta, repetă profesoara.
-Da, adică... Pornesc de la ea.
Privirea profesoarei deveni aproape jucăuşă.
-Toată lumea porneşte aşa.

-Cuib în tărie, zise Cath, asta e ce facem noi acum.


Fangirl

Levi stătea rezemat de tăblia patului, iar Cath era în braţele


lui, cu genunchii petrecuţi pe după mijlocul lui.
Petrecea multă vreme în braţele lui. Îi plăcea să se afla deasupra
, să simtă că poate să se ridice şi să plece oricând dorea (lucru pe
care aproape niciodată nu-l dorea), De asemenea, petrecea mult
timp străduindu-se să nu se gândească la ce altceva se mai putea
întâmpla în poala lui, Era o zonă abstractă, din punctul de vedere
al lui Cath. Nedeterminată. Necartată. Dacă ar fi încercat să-şi facă
o reprezentare concretă a locului, ar fi ajuns să se dea jos din pat
şi să se ghemuiască singură pe canapea.
-Cum adică cuib „în tărie“?
-Cuib de vultur.
-Aaa, zise el, încuviinţând din cap. Am înţeles.
Levi îşi trecu o mână prin păr. Cath îi imită mişcarea, trecându-
şi şi ea o mână prin părul lui, simţind alunecarea mătăsoasă a
şuviţelor printre degetele ei. El îi zâmbi ca unei persoane oarecare
pe care trebuia să o servească cu un latte cu mentă.
-Este totul în ordine? întrebă ea.
El încuviinţă şi o pupă pe vârful nasului.
-Bineînţeles.
Când zâmbi din nou, i se mişcară doar buzele.
-Ce s-a întâmplat?
Cath vru să se dea jos din braţele lui, dar Levi o opri.
-Nimic. Nimic important, doar că...
Închise ochii ca şi cum l-ar fi durut capul.
-Am primit rezultatele unui test astăzi. Nu m-am descurcat
prea bine, nici măcar după standardele mele.
-Oh. Ai învăţat?
RAINBOW ROWELL

-În mod evident, nu destul.


Cath nu prea ştia cât de mult învăţa Levi. Nu deschidea
niciodată vreo carte, dar oriunde mergea avea căştile. De fiecare dată
când urca în maşina lui, Cath îl găsea ascuItând înregistrările
cursurilor. Dar îşi scotea întotdeauna căştile din urechi când ajungea
Cath.
Ea îşi aminti de felul în care Levi învăţa cu Reagan înainte:
erau cartonaşe cu subiecte împrăştiate peste tot prin cameră, iar ei îşi
puneau unul altuia întrebări după întrebări...
-E din cauza mea, nu-i aşa?
-Nu, clătină el din cap.
-În mod indirect, e din cauza mea. Acum înveţi singur.
-Cather. Uită-te la mine. De când mă ştiu n-am mai fost atât de
fericit ca acum.
-Nu pari fericit.
-Nu mă refeream la momentul ăsta.
El zâmbi. Era un surâs obosit, dar sincer. Cath voi să-i sărute
gura mică, rozalie şi tăcută.
-Trebuie să înveţi, spuse ea, lovindu-l încet cu pumnul în piept.
-Bine.
-Cu Reagan. Cu toate fetele alea pe carele exploatezi.
-Bine.
-Cu mine, dacă vrei. Pot să te ajut să înveţi.
Levi îşi întinse mâna spre părul ei prins la spate şi începu să-i
scoată elasticul. Ea îşi lăsă capul pe spate.
-Ai şi aşa destule teme. Şi mii de fani ai lui Simon Snow
care pur şi simplu îţi sorb cuvintele.
Fangirl

Cath se uită în sus, spre crăpăturile din tavanul fals, în timp


ce Levi îi desfăcea elasticul din păr.
-Dacă asta înseamnă că o să fiu aici, cu tine, în cuibul de vultur,
în loc ca tu să fii altundeva, cu altcineva, fac sacrificiul ăsta cu
bucurie.
Levi îi aduse părul în faţă. Şuviţele acoperiră umerii ei.
-Nu-mi dau seama dacă mă iubeşti pe mine sau iubeşti camera a
sta, zise el.
-Ambele, spuse Cath, apoi se gândi la cuvintele alese de el şi
rosi.
El zâmbi ca şi cum ar fi reuşit s-o păcălească.
-Bine, făcu Levi, jucându-se cu părul ei. O să mă apuc de
învăţat.
Îşi ridică picioarele săltând-o şi pe Cath.
-Scoate-ţi ochelarii.
-De ce? Credeam că îţi plac ochelarii mei.
-Îmi plac foarte mult ochelarii tăi. Cel mai mult imi Plac atunci
când ţi-i scoţi.
-Trebuie să înveţi în seara asta?
-Nu. Tocmai am dat-o în bară la test. Nu am la ce să învăţ .
O săltă din nou pe Cath pe picioarele lui.
Ea îşi dădu ochii peste cap şi îşi scoase ochelarii. Levi zâmbi.
-Ce culoare au ochii tăi?
Cath îşi deschise ochii larg.
-Îi văd bine. Doar că nu pot să-mi dau seama ce culoare au.
Ce scrie pe carnetul tău de conducere?
-Albastri.
RAINBOW ROWELL

-Nu sunt albaştri.


-Ba da. Irisul.
-Şi pupilele sunt căprui, zise el. Şi au şi gri pe margine şi mai
la interior.
Cath dădu din umeri şi se uită în jos la gâtul lui. Avea o
aluniţă chiar sub ureche şi încă una la baza gâtului. Pielea ii era mai
albă acum decât atunci când îl cunoscuse; în acea zi i se păruse
bronzat ca un băieţel care se jucase mată vara pe afară.
-Ce faci vara asta? il întrebă ea.
-Lucrez la fermă.
-O să ne vedem?
-Da.
-Când?
-Găsim noi o soluţie, zise el atingându-i obrazul.
-Dar nu aşa...
Levi se uită în jur, apoi luă faţa ei în palme.
-Nu aşa, conchise el.
Cath îxmwiinţă din cap şi se aplecă să-l sărute sub ureche.
-Eşti sigur că nu trebuie să înveţi în seara asta?
-Tu ai de învăţat?
-Nu, zise ea. E vineri.
Levi era proaspăt bărbierit, aşa că pielea de pe maxilar şi gât îi
era şi mai plăcută la atingere decât de obicei. Netedă şi cu miros ment
olat. Îşi trecu mâna în jos, spre cămaşa lui de flanel, iar degetele i se o
priră la primul nasture... Şi se hotărî să-l desfacă.
Levi trase aer în piept.
Fangirl

Cath găsi şi următorul nasture.


Când i-l desfăcu şi pe al treilea, Levi se îndepărtă puţin de
ea şi îşi scoase cămaşa pe cap. La fel şi tricoul. Cath se uită la
pieptul lui ca şi cum nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Ca şi cum
nu ar fi fost niciodată la piscină.
-Pari mai slab cu hainele pe tine, zise ea surprinsă, trecându-
şi degetele peste umerii lui.
Levi râse.
-E un compliment?
-Este un... Nu mă aşteptam să fii atât de puternic.
Levi încercă să o sărute, dar ea se trase în spate nu era
pregătită să-şi ia privirea de la pieptul lui. Nu ţi-ai fi dat seama
că Levi e musculos. Nu era ca Jandro. Sau ca Abel. Dar avea linii
ferme şi frumos conturate, muşchii îmbrăcându-i umerii, braţele şi
pieptul.
Cath voia să se întoarcă în timp şi să rescrie toate scenele
în care vorbise despre pieptul lui Baz sau despre cel al lui Simon.
Le descrisese ca fiind plate, tari, ferme. Al lui Levi zvâcnea blând,
la fiecare respiraţie, fiind tot numai linii curbe şi adâncituri calde.
Pieptul lui Levi părea el însuşi o fiinţă vie.
-Eşti foarte frumos, făcu ea.
-Tu eşti cea frumoasă.
-Nu mă contrazice. Eşti frumos.

Fusese o idee inspirată să-i scoată cămaşa lui Levi, aşa că


fata se gândea acum să şi-o dea şi ea jos. La asta se gândea şi Levi.
Se juca cu marginea tivului, strecurându-şi degetele pe dedesubt
în timp ce se sărutau. Sărut. Cath iubea cuvântul ăsta. Îl folosea
RAINBOW ROWELL

rar în povestirile ei, pentru că i se părea că e un cuvânt puternic.


Simpla lui pronunţare era ca un sărut. Bravo, cui l-o fi inventat!
Levi săruta folosindu-şi mai ales mandibula şi buza de jos.
Cath nu se sărutase cu îndeajuns de multă lume ca să îşi dea seama
dacă lucrul acesta îi era lui caracteristic, dar simţea că aşa era.
El o sărută şi îşi trecu degetele pe sub tiv. Dacă ea şi-ar fi ridicat
acum braţele deasupra capului, probabil că Levi s-a fi ocupat de
cămaşa ei. Se putea baza pe ajutorul lui. Cath nu-şi mai aducea
aminte de ce anume trebuia să aştepte, de ce îi era atât de frică...
Aştepta să se căsătorească întâi? Momentan, îi era greu să
gândească la altcineva în afara lui Levi... Iar despre căsătorie,
nici nu se pusese problema. Gândul ăsta n-o făcea decât să-l
dorească şi mai mult. Pentru că, dacă nu se mărita cu Levi, nu
căpăta acces pe viaţă la pieptul şi la buzele lui şi la orice s-ar fi
putut petrece stând în braţele lui. Dacă se căsătorea fiecare dintre
ei cu altcineva? Probabil că trebuia să facă sex cu el acum, cât
încă mai putea.
,,Ce raţionament prost!“ urla creierul ei. „Îngrozitor de prost!“
"De fapt, cum îţi dai seama dacă ai ajuns aproape de a te
căsători cu cineva“? se întrebă ea. „E o chestiune care ţine de
timp? Sau de distanţă?“
Se auzi un sunet dinspre telefonul lui Cath.
Levi o sărută cu limba, apăsat, ca şi cum ar fi încercat să îi
fure toată dulceaţă gurii.
Telefonul ţârâi din nou.
Probabil că nu era nimic important. Wren. Plângânduse de
tatăl lor. Sau tatăl lor plângându-se de Wren. Sau poate că unul
dintre ei ajunsese din nou la spital…
Cath se dădu în spate, luându-l de mâini pe Levi şi încercând
să-şi tragă sufletul.
Fangirl

-Stai să verific, zise ea. Wren…


El încuviinţă şi îşi luă mâinile de pe bluza ei. Cath rezistă
tentaţiei de a se lăsa să alunece pe picioarele lui ca pe tobogan. (Ar
fi fost plăcut, dar cum ar mai fi putut să treacă drept om serios pe
urmă?) În schimb, se dădu jos de pe el ameţită şi se întinse spre
podea, după telefon.
Levi se trase în spatele ei, încercând să citească peste umăr.
Wren.
„hei, vino şi tu la omaha. jandro e aici, ne ducem să dansăm
mai târziu la guaca maya. distracţie! vino!“
„nu pot“, îi scrise Cath. „stau cu levi.“
Îşi aruncă mobilul înapoi pe podea, apoi încercă să-şi reia
poziţia în braţele lui Levi. Dar el se rezemase deja de tăblia patului,
stând cu genunchii la piept. Loc indisponibil.
Cath încercă să-i dea genunchii la o parte, dar el n-o lăsă.
O privea ca şi cum încerca încă să-şi dea seama ce culoare au ochii ei.
-S-a întâmplat ceva? îl întrebă ea, aşezându-se în genunchi
în faţa lui.
-Nu. La tine s-a întâmplat ceva? o întrebă el făcând semn
din cap spre mobil.
-Totul e perfect, zise Cath încuviinţând din cap.
Levi dădu şi el din cap.
Şi Cath încuviinţă din nou.
Apoi îşi ridică braţele deasupra capului.
RAINBOW ROWELL

Agatha şi-a băgat mâinile in buzunarele pelerinei, cuprinsă de a


mărăciune. (Dar tot drăguţă era. Chiar Şi plin de lafnml, chipul Agath
ei era o frumuseţe.) Simon voia să: spunavca totul era in regulă, că put
ea să uite toată scena cu Baz din padure...: Agatha în lumina lunii, ţinâ
nd mâinile palide ale lui 802 m mainile 9!...
-Te rog, explică-mi, a spus Simon cu voce tremurândă.
Nu ştiu ce să zic, a răspuns ea printre lacrimi. Pe de-o parte eşti
tu. Eşti bun. Şi corect. Si apoi e el... Iar el e diferit.
-E un monstru, a rostit Simon încleştându-şi fălcile. Agatha a da
t aprobator din cap. Poate.
(Fragment din capitolul 18
al volumului Simon Snow şi cel de-al şaptelea stejar,
copyright © 2010, Gemma T. Leslie)
Fangirl

TREIZECI ŞI PATRU

Intrară în lift şi Cath apăsă pe butonul pentru etajul al nouălea.


-Nu-mi vine să cred că ne certăm de cincisprezece minute
pentru că nu putem să ne hotărâm dacă Simon Snow ar trebui să
îşi scoată sabia sau bagheta în povestea asta penibilă.
Prin „nu-mi vine să cred“, Cath voia să spună de fapt „nu-
mi vine să cred cât de fericită sunt“. Wren venea la ea urmând să
lucreze amândouă la Nu renunţa până ieşea Levi de la serviciu.
Devenise o rutină de acum. Lui Cath îi plăcea rutina. Simti un val
de serotonină.
Wren o înghionti.
-Nu e penibilă. E importantă.
-Doar pentru mine.
-Şi pentru mine. Şi pentru toţi ceilalţi cititori. Şi, oricum,
faptul că e importantă pentru tine ar trebui să fie un motiv suficient.
Lucrezi la povestirea asta de aproape doi ani. E munca vieţii tale.
-Doamne, asta chiar că e jalnic.
-Voiam să zic munca vieţii tale de până acum… Şi este o
realizare extrem de impresionantă. Ar fi impresionantă chiar şi fără
miile de fani pe care îi ai. Lui J andro nu-i vine să creadă cât de
mulţi cititori ai. Zice că ar trebui să scoţi bani din asta. Nu prea
înţelege care-i faza cu fan liction-ul. Am încercat să ne uităm la
Moştenitorul Magului împreună, dar a adormit.
Cath rămase fără aer, dar icnetul fu doar pe jumătate în glumă .
-Nu mi-ai spus că nu îi place Simon Snow.
-Voiam să ajungi să-l cunoşti mai întâi. Lui Levi îi place?
RAINBOW ROWELL

Uşile liftului se deschiseră şi fetele coborâră la etajul unde


era camera lui Cath.
-Îi place foarte mult Simon Snow. Fan fiction-ul. Totul. Mă
pune să-i citesc cu voce tare povestirile mele.
-Nu-l dezgustă că e gay?
-Nu, e zen. De ce? Pe Jandro îl dezgustă?
-Oh, da.
-Îl dezgustă homosexualii?
-Nu… Sau poate că da. Cred că îl deranjează mai mult idea
că nişte fete hetero scriu povestiri despre băieţi gay. I se pare o
chestie deviantă.
Asta o făcu pe Cath să chicotească. Wren începu şi ea să
chicotească.
-I se pare că eu sunt aia deviantă, rosti Cath.
-Termină, spuse Wren înghiontind-o din nou.
Cath se opri. În faţa camerei ei era un băiat.
Acela care ar fi trebuit să nu fie acolo.
-Ce s-a întâmplat? o întrebă Wren, oprindu-se şi ea. Ai uitat
ceva?
-Cath, zise Nick, înaintând câţiva paşi spre ea. Bună, te
aşteptam.
-Bună, îi răspunse Cath. Bună, Nick.
Bună, repetă el.
Cath era la doi metri distanţă de camera ei. Nu voia să
Se apropie.
-Ce cauţi aici?
Fangirl

Sprâncenele lui Nick erau coborâte, iar gura - deschisă..


Cath observă cum îşi trece vârful limbii peste dinţi.
-Voiam să vorbesc cu tine.
-El e bibliotecarul tău? se interesă Wren, cercetându-l de
parcă ar fi fost doar o poză de pe Facebook, nu un cum în carne
şi oase.
-Nu, răspunse Cath, reacţionând mai degrabă la cuvântul „tău“.
Nick îi aruncă o privire lui Wren, apoi se hotărî s-o ignore.
-Uite, Cath...
-Nu puteai să mă suni? îl întrebă aceasta.
-Nu aveam numărul tău de mobil. Am încercat să te găsesc
pe telefonul fix din cameră, aveam numărul din registrul
studenţilor. Ti-am lăsat mai multe mesaje vocale.
-Avem mesagerie vocală?
Uşa camerei lui Cath se deschise brusc şi Reagan scoase capul
pe hol.
-Asta e al tău? o întrebă ea pe Cath, făcând un semn din cap
spre Nick.
-Nu, zise Cath.
Aşa mă gândeam şi eu. I-am spus că trebuie să aştepte afară.
-Ai avut dreptate, zise şi Wren nu tocmai încet. Chiar că
pare de pe vremea Primului Război Mondial.
Reagan şi Wren nu aveau habar ce se întâmplase cu Nick,
cum se folosise de Cath. Tot ce ştiau era că, dintr-odată, Cath nu
a mai vrut să vorbească despre el şi a refuzat să mai intre în
Biblioteca Love. Fusese prea ruşinată ca să povestească cuiva
detaliile.
RAINBOW ROWELL

Dar acum că îl avea în faţa ochilor, nu se mai simţea


ruşinată. Ci furioasă. J efuită. Scrisese lucruri frumoase cu Nick,
pe care nu le va mai recupera niciodată. Dacă ar fi încercat să
folosească oricare dintre acele replici sau glume, lumea ar fi
putut s-o acuze că le-a furat de la el. De parcă ar fi meritat să
fure ceva de la Nick... În afară de esarfa cu model pe care o purta;
lui Oath îi plăcuse dintotdeauna esarfa aia. Dar Nick n-avea decât
să-şi păstreze toate ideile lui de rahat, redate prin adresare directă,
la timpul prezent. Şi toate personajele feminine slăbănoage, cu
degetele pătate de nicotină. (Fetele alea spuneau acum glumele
lui Cath, iar asta era strigător la cer.)
-Uite, voiam doar să vorbesc ceva cu tine, făcu el. N-o să
dureze mult.
-Vorbeşte, zise Wren.
-Da, întări Reagan, rezemându-se de tocul uşii. Vorbeşte.
Nick părea că aştepta să fie salvat de Cath, dar ea nu avea
dispoziţia necesară. Se gândea chiar să plece şi să-l lase acolo,
să se descurce singur cu Reagan şi Wren, care erau nişte tipe
dificile şi nesuferite în mare parte din timp, chiar şi atunci când
te plăceau.
-Spune, îl îndemnă Cath. Te ascult.
Bine... îşi drese Nick vocea. A55... Bine. Am venit să-ţi
spun, să-i spun lui Cath se uită spre ea că povestirea mea a fost
selectată pentru a apărea în Prairie Schooner. Revista literară a
universităţii, făcu el spre Wren. Este o onoare incredibilă pentru
un student.
-Felicitări, spuse Cath, cu acelaşi sentiment că fusese folosită;
era ca şi cum o jefuia din nou, de data asta sub ameninţarea pistolului.
Nick încuviinţă din cap.
Fangirl

-Da, păi... Îndrumătoarea de la facultate, stii tu, profesoara


Piper mi-a... Ăăă....
Se uită în jur, agitat, apoi pufni.
-Ştie că m-ai ajutat cu povestirea mea şi s-a gândit că ar fi
drăguţ dacă ar apărea şi numele tău acolo.
-Povestirea lui... spuse Wren uitându-se la Cath.
-„Drăguţ“? făcu Cath.
E o publicaţie de prestigiu, zise Nick. Şi ai fi coautoare...
Putem chiar să ne trecem numele în ordine alfabetică. Al tău ar
fi primul.
Cath simţi mâna cuiva pe spatele ei. at
-Bună, spuse Levi, pupând-o pe creştet. Am scăpat mai
devreme. Bună, făcu el vesel către Nick, întinzându-se din spatele
lui Cath, ca să dea mâna cu el. Eu sunt Levi.
Nick îi strânse mâna, cu o privire confuză, neliniştită
-Nick.
-Tipul de la bibliotecă, spuse Levi, încă vesel, punârt du-şi
un braţ pe după umerii iubitei sale.
Nick îşi întoarse privirea spre Cath.
-Deci ce crezi? Eşti de acord? O să-i spui doamnei profesoare
Piper că eşti de acord?
-Nu ştiu, zise Cath. Doar că...
Doar că, doar că, doar că.
-După tot ce s-a întâmplat, nu sunt sigură că e tocmai în
regulă...
Ochii lui albaştri ca marea o priveau insistent.
RAINBOW ROWELL

-Trebuie să accepti, Cath. E o minunată oportunitate pentru


mine. Ştii cât de mult îmi doresc asta.
-Atunci profită de oportunitate, zise Cath încet.
Încerca să se prefacă, imaginându-şi că nu erau de faţă toţi
apropiaţii ei, ascultând discuţia.
-Poţi să accepti, Nick. Nu trebuie să împărţi paternitatea
textului cu mine.
Şi Nick se prefăcea, la rândul lui.
-Nu pot, zise el, făcând încă un pas spre Cath. Ea profesoara
Piper -a zis că ori publicăm povestioara semnată de amândoi,
ori deloc. Cath. Te rog.
Pe hol se făcu o linişte adâncă.
Reagan se uita la Nick ca şi cum deja îl lega de şinele de tren.
Wren se uita la el cum ar fi făcut-o tipele mişto din povestirile
lui. Cu un dezgust din ce în ce mai evident.
Levi zâmbea. Zâmbea aşa cum le zâmbise tipilor beţi de la
Muggsy‟s. Înainte de a-l face pe Jandro să se ia la bătaie.
-Cath încercă din nou să ignore prezenţa celorlalţi din jur.
Sa gandi la povestirea lui Nick -povestirea lor? -, la cat de mult
investise în ea şi la şansa, apărută acum, de a scoate ceva din asta.
Si apoi îsi aminti cum stătea lângă Nick, între rafturile pline
de cărţi, încercând să-l facă să dea drumul caietului.
Levi o strânse de umăr.
-Îmi pare rău. Dar nu vreau să fiu coautoare. Ai avut dreptate
dela bun început. E povestirea ta.
-Nu, scrâşni el din dinţi. Nu pot să ratez şansa asta.
-O să se mai ivească şi altele. Eşti un scriitor foarte bun,
Nick, zise ea; chiar credea asta. Nu ai nevoie de mine.
Fangirl

-Nu. Nu pot să ratez şansa asta. Deja mi-am pierdut postul


de asistent universitar din cauza ta.
Cath dădu, înapoi. Si se împiedică de Levi.
Reagan deschise uşa mai larg, iar Wren îşi făcu loc pe
lângă Nick, împingând-o pe Cath în cameră.
-Îmi pare bine de cunoştinţă! zise Levi; trebuia să-l ştii foarte
bine ca să-ţi dai seama că nu era nici pe departe adevărat.
Nick rămase pe poziţie, ca şi cum încă spera să o convingă
pe Cath să îl ajute.
Reagan îi trânti uşa în nas.
-Chiar ai ieşit cu individul ăsta? întrebă ea cu puţin înainte
ca uşa să se închidă de tot. El era iubitul tău de la bibliotecă?
-Partenerul de scris, rosti Cath, evitându-i pe toţi şi punându-şi
geanta pe birou.
-Ce nesimtit, murmură Reagan. Sunt destul de sigură că mama
are o eşarfă identică.
-Ti-a furat textul? o întrebă Wren. Povestirea la care aţi lucrat
împreună?
-Nu. Nu tocmai. CATH se întoarse pe călcâie.
-Nu contează, zise ea cât putu de ferm. Bine?
Privi Spre cei trei, fiecare dintre ei fiind pregătit să îi
împărtăşească consternarea. Şi îşi dădu seama că real mente nu conta.
Nick -acest Nick, care nici măcar tiu-şi putea scrie propria poveste
de anti-dragoste fără ea -era de domeniul trecutului.
Cath îi zâmbi lui Levi.
-Eşti în regulă? o întrebă el, surâzând la rândul lui pentru că
nu se putea abţine să nu o facă.
Dragul de Levi! Ce s-ar fi făcut fără el?
RAINBOW ROWELL

-Mă simt nemaipomenit, rosti ea.


Sora ei încă o măsura din priviri.
-Bun, zise Wren, de parcă s-ar fi pregătit să ia o hotărâre.
Bine. Grozav.
Apoi se întoarse spre Levi şi îi dădu un ghiont.
-Locotenent Starbuck, dacă tot eşti aici, ai putea să ne duci
la FarmHouse. Şi ai putea să ne iei şi nişte mocha cu ciocolată
albă în drum.
-Putem să mergem chiar acum, zise Levi cu hotărâre. Am
parcat pe banda de urgenţă.
Cath îşi luă din nou geanta.
-Şi vreau să ştiţi amândouă, zise Levi deschizând uşa,
moment în care aruncă o privire pe furiş ca să se asigure că Nick
plecase, că ştiu că aia a fost o referire la Battlestar Galactica.
-Da, da, da, zise Wren, esti un tocilar de primă clasă

Când ajunseră la casa frăţiei din care făcea parte Jandro,


Levi se dădu jos din camionetă ca să-i deschidă porti era lui Wren.
Pe Cath o ajuta să urce şi să coboare doar din când în când. De
obicei, ea era deja înăuntru până să-şi ofere el ajutorul. Când
coborî Wren, Cath se îndepărtă fără tragere de inimă de scaunul
şoferului şi îşi prinse centura de siguranţă.
Levi porni camioneta şi schimbă vitezele fără să o privească pe
Cath. De fapt, nu se uitase deloc la ea de când plecaseră de la cămin.
-Eşti bine? îl întrebă ea.
-Da. Doar că mi-e foame. Tie ţi-e foame?
El tot nu se uită la ea.
-Are legătură cu Nick? făcu ea.
Fangirl

Cauza trebuia să fie Nick, ea aşa se aştepta.


-Nu. Ar trebui să aibă? Nu păreai dornică să vorbeşti despre el.
-Nu sunt.
-Bine. Ti-e foame?
-Nu. Eşti gelos?
-Nu.
Clătină din cap de parcă ar fi vrut să-şi scuture ceva din păr.
Apoi se întoarse spre ea şi îi zâmbi.
-Ai vrea să fiu? se interesă el ridicând dintr-o sprânceană.
Pot să fac o criză de nervi dacă îţi plac chestiile de genul ăsta.
-Nu, mulţumesc de ofertă.
-Bine, mi-e prea foame ca să flu furios. Te superi dacă oprim
undeva?
-Nu. Sau aş putea să îţi pregătesc eu ceva, dacă vrei. Ouă.
Levi se uită la ea radiind de fericire.
-Doamne, da. Pot să mă uit la tine cum găteşti?
Cath zâmbi.
-Eşti ridicol.

Levi voia omletă. Băiatul luă ouă şi brânză din frigider, iar
Cath găsi o tigaie şi unt. (Bucătăria aproape că nu-i mai amintea
lui Cath de blonda pe care o sărutase Levi. Fata aia nu mai era
în peisaj.)
Cath tocmai spărsese trei ouă când Levi o trase uşor de Părul
prins la spate.
-Hei.
RAINBOW ROWELL

-Da?
-De ce nu mă place sora ta?
-Toată lumea te place, spuse Cath, bătând ouăle cu o furculiţă.
-Atunci cum de îţi petreci timpul cu ea doar când nu sunt şi
eu prin preajmă?
Cath îl privi. Stătea rezemat cu spatele de chiuvetă.
-Brânză, spuse ea, dând din cap spre mâinile lui Razătoare.
Pentru că Levi continua să se uite la ea, Cath adăugă:
-Poate că îmi place să te am numai pentru mine.
-Poate... zise el, trecându-şi o mână prin păr. Poate ţi-e ruşine
cu mine.
Cath turnă ouăle în tigaie şi se întinse singură după răzătoare.
-De ce să-mi fie ruşine? Pentru că arăţi bine, înalt şi zvelt cum
eşti, sau pentru că ai un fel de a fi irezistibil?
-Alejandro este student cu bursă de merit, rosti Levi încet din
spatele ei. Iar familia lui deţine jumătate din Sand Hills1.
-Stai aşa... Ce?
Cath lăsă totul pe masă şi se întoarse spre el.
-Chiar crezi că mi-e ruşine cu tine?
Levi zâmbi blând şi dădu din umeri.
-Nu sunt supărat pe tine, iubito.
-Nu, eşti nebun. Nici măcar nu ştiam chestiile astea despre
Jandro şi, oricum, cui îi pasă?!
Cath se întinse spre pieptul lui şi se agăţă de hanoracul lui
negru.
-Doamne, Levi. Uită-te la tine. .. Eşti. ..
Fangirl

Nu avea cuvinte ca să exprime cum era Levi. Era o pictură


rupestră. Era Balonul roşu2. Cath se ridică pe vârfuri .
şi îl trase pe Levi spre ea, până când faţa lui fu atât de aproape de a ei
încât nu-l mai putea privi în ambii ochi deodată.
-Eşti magic!
Ochii întredeschişi ai lui Levi părură a zâmbi. Cathîii sărută
colţul buzelor, iar el îşi mişcă puţin capul ca să-i prindă toată gura.
Când auzi omleta sfârâind, Cath se îndepărtă de Levi, dar el o prinse
de talie.
-Atunci, de ce? întrebă el. De ce nu mă place Wren? Mă bag
între voi? Îmi dau seama că nu mă vrei prin preajmă când eşti cu ea.
Cath se împinse în pieptul lui, îndepărtându-se de el; se întoarse
spre aragaz ca să pună repede brânza rasă peste omletă.
Nu are legătură cu tine.
Levi încercă să intre în aria ei vizuală, rezemându-se de blatul
de lângă aragaz.
-Cum aşa?
-Nu e nimic. .. E ciudat, zise ea. Ar f1 fost altfel dacă ai fi
crescut cu noi sau dacă ne-ai fi cunoscut pe amândouă deodată...
-Ce ar fi fost diferit?
Cath dădu din umeri şi râcâi omleta din tigaie cu o paletă de
lemn.
-Atunci aş fi ştiut că eşti îndeajuns de bine informat ca să
mă alegi pe mine .
____
1
Prerie ce ocupă aprom'mativ un sfert din teritoriul statului Nebraska,
2
The Red Balloon (1956), Elm de referinţă regizat de Albert La
morisse
RAINBOW ROWELL

.
Levi se aplecă deasupra aragazului, încercând să prindă privirea
lui Cath.
-Dă-te mai în spate, zise fata. O să te arzi!
Se îndepărtă un pic, doar câţiva centimetri.
-Bineînţeles că te-am ales pe tine.
-Dar nu o cunoşteai încă pe Wren.
-Cath. . .
-Ea şi-ar fi dorit să mai aibă de lucru cu omleta, nu doar sa
trebuiască să stea să vadă cum se prăjeşte.
-Stiu că o consideri drăguţă...
-Ştii asta pentru că te consider pe tine drăguţă.
-Ai spus că e sexy.
-Când?
Când ai cunoscut-o.
Levi păru derutat preţ de o clipă, una din sprancenele lui
arcuindu-se frumos.
-Ai spus că ea e Superman.
-Cather, încercam să-ţi câştig atenţia, rosti el după ce îşi aminti
episodul. Încercam să-ţi spun că tu eşti sexy, fără s-o fac direct.
-Păi, a fost naşpa.
-Imi pare rău.
O prinse din nou de talie. Cath nu-şi ridică privirea de la
omletă.
-Ştiu că mă placi, zise ea.
-Ştii că te iubesc.
Fangirl

Cath continuă să-şi ţină privirea aţintită asupra tigăii.


-Dar ea seamănă foarte mult cu mine. Nici măcar unii dintre
cei mai buni prieteni ai noştri nu puteau să ne deosebească. Iar
atunci când o făceau, asta se întâmpla pentru că Wren era sora
mai bună. Pentru că vorbea mai mult, zâmbea mai mult...Sau pur
şi simplu pentru că arăta mai bine.
-Eu pot să vă deosebesc fără probleme.
-Păr lung. Ochelari.
-Cath.. . Haide, uită-te la mine.
O trase de curea, dar ea avu grijă ca, mai întâi, să întoarcă
omleta pe partea cealaltă, înainte să îl lase pe Levi să o răsucească
cu faţa spre el.
-Eu pot să vă deosebesc, repetă el.
-Vocile noastre sună la fel. Vorbim aproape la fel. Avem
chiar şi aceleaşi gesturi.
-Aşa e, zise el, dând din cap şi ridicându-i bărbia spre el.
Dar toate astea fac ca diferenţele să fie şi mai evidente.
-Ce vrei să spui?
-Înseamnă că, uneori, sora ta spune ceva, iar eu sunt şocat
să aud acele cuvinte rostite de ea cu vocea ta.
Cath îl privi neîncrezătoare în ochi. Iar ochii lui erau mari
şi sinceri.
-Ca de exemplu?
-Nu-mi vine în minte nimic special. E ca şi cum… Ea zâmbeşte
mai mult ca tine. Dar e cumva mai dură. Mai închisă.
-Eu sunt cea care nu iese din cameră.
-Înseamnă că nu explic cum trebuie... Îmi place de Wren sau
cel puţin îmi place ce ştiu despre ea. Dar ea e mai… dură decât tine.
RAINBOW ROWELL

-Mai sigură pe ea.


-Şi asta. Poate. Mai degrabă, ea obţine ce-şi doreşte din orice
situaţie.
-Nu e nimic în neregulă cu asta.
-Da, ştiu. Dar tu nu faci la fel. Nu te lupţi să ieşi învingătoare
în fiecare moment. Tu eşti atentă la ce se întâmplă în jurul tău.
Asimilezi informaţiile. Îmi place asta la tine. Îmi place mai mult aşa.
Cath închise ochii şi simţi lacrimi pe obraji.
-Îmi plac ochelarii tăi, spuse el. Îmi plac tricourile tale cu
Simon Snow. Îmi place că nu zâmbeşti la toată lumea pentru că,
în felul ăsta, când îmi zâmbeşti mie... Cather.
O sărută pe gură.
-Uită-te la mine.
Iar ca asta făcu.
-Dintre toate, te-am ales pe tine.
Cath trase aer în piept şi simţi o durere; apoi, îşi ridică o mână
ca să-i atingă bărbia.
-Te iubesc, Levi.
Chipul lui se destinse într-un zâmbet chiar înainte de a se
apleca să o sărute.
Câteva clipe mai târziu, se trase puţin înapoi.
-Mai spune-mi asta o dată.
Fu nevoită să-i facă altă omletă.
Fangirl

-Ştii care este cel mai dezamăgitor lucru pentru un magician?


Penelope a clătinat din cap, apoi şi-a dat ochii peste cap,
Succesiune de gesturi pe care o executa cu măiestrie după atâţia
ani de practică.
-Nu vorbi prostii, Simon. Nu există nimic dezamăgitor în
privinţa magiei.
-Ba da, a contrazis-o el ca s-o tachineze, dar şi din alt motiv.
Mereu mi-am imaginat că o să învăţăm să zburăm în vreun fel sau
altul.
-Ete fleoşc, a zis Penelope. Oricine poate să zboare. Atâta timp
cât are un prieten care să-l ajute.
Şi-a întins Spre el mâna pe care purta inelul şi i-a zâmbit larg.
-Sus, sus şi tot mai sus!
Simon a simţit pământul fugindu-i de sub picioare şi a început
să râdă în timp ce făcea o tumbă lentă prin aer. Când a revenit la
verticală, şî-a îndreptat bagheta spre Penelope.
(Fragment din capitolul 11
al volumului Simon Snow şi cele cinci pumnale,
copyright© 2008 de Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

TREIZECI ŞI CINCI

-Uită-te la ele, zise Reagan, clătinând din cap cu drag. Ce mari


s-au făcut...
Cath se întoarse spre bufetul cu cereale pentru micul iejun
şi văzu două studente din anul întâi, vizibil mahmure, încercând
să mânuiască lingurile.
-Încă îmi amintesc noaptea în care au venit din oraş cu primele
lor tatuaje My Little Pony, adăugă Reagan.
-Şi dimineaţa în care am observat că tatuajele li se infectaseră,
continuă Cath, apoi sorbi din sucul de roşii.
Astea sunt lucrurile care o vor face pe Cath să-i fie dor de
cămin. Patru feluri de suc la dozator, inclusiv suc de roşii. Unde
mai găseşti suc de roşii la dozator? Reagan nu suporta s-o vadă
bând aşa ceva.
-E ca şi cum ai bea sânge, dacă sângele ar avea consistenţă
de sos.
Reagan încă le urmărea pe tipele mahmure.
-Mă întreb câte feţe cunoscute vom mai vedea. În tiecare an
soseşte un lot nou. Mulţi din ăştia nu se întorc în cămin pentru
runda a doua.
-Anul viitor, n-o să mai fac greşeala de a mă ataşa atât de tare.
Reagan pufni.
-Trebuie să predăm formularele de cazare dacă vrem să
avem aceeaşi cameră la anul.
Cath îşi puse paharul pe masă.
-Stai aşa.. . Adică vrei să mai stai cu mine un an?
Fangirl

-La naiba, da. Nu eşti niciodată în cameră. E ca şi cum aş


avea încăperea doar pentru mine, în sfârşit.
Cath zâmbi. Apoi sorbi îndelung din sucul de tomate.
-Bun... Mă gândesc şi te anunţ. Mai ai şi alţi foşti iubiţi arătoşi?

Wren avusese dreptate.


O bătuse la cap pe Cath să posteze câte un capitol din Nu
renunţa, Simon în fiecare seară.
-Altfel n-o să reuşeşti niciodată să termini înainte de lansarea
Celui de-al optulea dans.
Plănuiau să meargă la petrecerea de lansare de la miezul
nopţii, de la librăria Bookworm, din Omaha. Levi voia să vină şi el.
-O să ne deghizăm la petrecere? o întrebă Levi într-o seară,
când erau la el în cameră.
-Nu ne-am mai deghizat din gimnaziu.
Cath stătea pe canapea cu laptopul în braţe. Acum putea să scrie
şi când Levi era în cameră. Era atât de concentrată pe Nu renunţa,
încât ar fi putut să scrie şi într-o menajerie.
-La naiba! Voiam să mă deghizez, făcu el.
-Şi în ce te-ai fi îmbrăcat?
-Aş fi fost Magul. Sau poate unul dintre vampiri... Contele
Vidalia. Sau Baz. Nu te-ar face asta să înnebuneşti de dorinţă?
-Sunt deja înnebunită de dorinţă.
-Spuse ea din partea opusă a camerei.
-Scuze, rosti Cath, frecându-se la ochi.
Levi încercase s-o provoace întreaga seară. o tachina. Voia s-o
facă să iasă din lumea ei şi să se joace cu el.
RAINBOW ROWELL

-Trebuie să termin capitolul ăsta dacă vreau ca Wren Să


aplice să-l citească înainte de culcare.
Cath era atât de aproape de finalul textului Nu renunţa,
Simon, încât fiecare capitol părea important. Dacă scria ceva
aiurea, nu mai avea cum să corecteze sau să integreze acel lucru
în acţiune. Nu mai era loc de umplutură. Fiecare capitol împlinea
un fir narativ sau îi oferea unui personaj ultima sa scenă
importantă. Cath voia ca toate persona-jele să primească finalul
pe care îl meritau. Nu doar Baz, Simon, Agatha şi Penelope, ci
toţi ceilalţi: Declan, nehotărâtul vânător de vampiri, Eb, ciobăniţa
cu turma de capre, profesorul Benedict, antrenorul Mac. . ..
Cath încerca să nu dea atenţie numărului de vizualizări -ar
fi sporit presiunea -, dar ştia că acel număr depăşea toate
aşteptările. Era vorba de zeci de mii. Primea atât de multe
comentarii, încât Wren preluase sarcina de a se ocupa de ele,
folosind profilul lui Cath ca să le mulţumească oamenilor şi să
le răspundă la întrebările mai simple.
Cath ţinea pasul şi cu şcoala, dar cu mare greutate. I se părea
că toate temele şi proiectele erau hopuri pe care trebuia să le treacă
pentru a ajunge la Simon şi Baz.
Urmarea faptului că scria atât de mult… era că mintea ei
nu mai reuşea să se desprindă de Lumea Magilor. Când se aşeza
să scrie, nu trebuia să reintre treptat în povestea ei, ca să se
obişnuiască cu ritmul. Era deja acolo. Tot timpul. Întreaga zi.
Viaţa reală era un lucru care se desfăşura la marginea câmpului ei
vizual.
Laptopul i se închise dintr-odată, iar Cath îşi trase degetele la
timp. Nici măcar nu observase că Levi se mutase lângă ea, pe canape.
El îi luă laptopul şi îl aşeză uşor pe podea.
-Pauză publicitară.
-Cărţile nu au pauze publicitare.
Fangirl

-Nu prea le am eu cu cititul, zise Levi, ridicând-o pe Cath în


braţe. Antract, atunci?
Cath se urcă în braţele lui fără tragere de inimă, gândindu-se
încă la ultimul lucru pe care îl scrisese. Nu era sigură că voia să îl
lase aşa.
-Cărţile nu au nici antracte.
-Dar ce au?
-Sfârşituri.
Mâinile lui Levi erau pe soldurile fetei.
-O să ajungi şi acolo, spuse el, apropiindu-şi nasul de gulerul
tricoului ei.
Părul lui o gâdila pe Cath pe bărbie, rupând vraja înstăpânită
asupra ei. Sau, mai bine zis, aruncând asupra fetei o altă vrajă.
-Bine, zise ea oftând, pupându-l pe crestet şi trăgându-se mai
aproape de abdomenul lui. Bine, antract.

-Trebuie să îi dedici un capitol lui Penelope, zise Wren.


Se întorceau spre cămin, luând bălţile la rând. Wren avea
cizme galbene de cauciuc şi sărea în ochiurile de apă, stropind-o
pe picioare pe Cath.
-Unde să-l mai pun? pufni Cath.
Zăpada se topea, dar respiraţia încă se transforma în abur.
-Ar fi trebuit să-l scriu acum două săptămâni. În acest
moment ar părea forţat... De asta scriitorii adevăraţi aşteaptă până
termină toată cartea înainte de a o arăta cuiva. Aş da orice să pot să
o iau de la început şi să rescriu tot.
Şi tu eşti o scriitoare adevărată, zise Wren, stroPind-o iar cu
apă. Eşti ca Dickens. Şi el publica în foileton.
RAINBOW ROWELL

-O să-ți distrug cizmele alea.


Eşti invidioasă, spuse Wren călcând în altă băltoacă.
-Nu sunt. Cizmele alea sunt dezgustătoare. Pun pariu că
transpiri în ele.
-Cui îi pasă? Nu-şi dă nimeni seama.
-Eu o să-mi dau seama când o să ajungem la mine în cameră
şi o să ti le scoţi. Sunt dezgustătoare.
-Hei, cumva voiam să vorbesc cu tine despre asta.
-Despre ce?
-Despre camera ta. Despre camere. Despre colege de cameră…
Mă gândeam că putem să ne luăm o cameră îm. preună anul
viitor. Putem să stăm în căminul Pound, nu mă deranjează.
Cath se opri şi se întoarse spre sora ei. Wren mai făcu nişte
paşi înainte să-şi dea seama şi să se oprească şi ea.
-Vrei să fim colege de cameră? O întrebă Cath. Wren părea
agitată. Dădu din umeri.
-Mda. Dacă vrei. Dacă nu eşti încă supărată pentru… tot.
-Nu sunt supărată, spuse Cath. Îşi aminti acea zi din vara
trecută m care Wren îi spusese că nu voia să stea cu ea în cameră.
Cath nu se mai simţise niciodată atât de trădată. Aproape niciodată.
-Nu sunt supărată, repetă Cath, de data asta cu convingere.
Sora ei începu să zâmbească şi sări în balta care se afla între
ele două.
-Bine.
-Dar nu pot, zise Cath.
Lui Wren îi pică faţa.
-Ce vrei să spui?
Fangirl

-Păi, i-am spus deja lui Reagan că o să stau cu ea anul viitor.


-Dar Reagan te urăşte.
-Ce? Nu, nu mă urăşte. De ce spui asta?
-Se poartă urât cu tine.
-Aşa e felul ei de-a fi. Cred că sunt cea mai bună prietenă a ei,
de fapt.
-Oh, zise Wren, care parcă se pipernicise, plus că era udă din ca
p până-n picioare.
Cath nu ştia ce să spună...
-Tu eşti cea mai bună prietenă a mea, spuse Cath cu stângăcie.
Ştii asta. Eşti parte din mine. Pe viaţă.
Wren încuviinţă din cap.
-Mda... Nu, e în regulă. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta, la
faptul că o să vreţi să staţi împreună şi la anul.
O luă înainte, iar Cath o urmă.
-Dar Courtney ce face?
-Se mută în Casa Delta Gamma.
-Oh. Am uitat că vrea să facă parte dintr-o frăţie.
-Dar nu de asta te-am întrebat, adăugă Wren, ca şi cum era
important să o lămurească.
-Ar trebui să vii anul viitor în căminul Pound. Ai putea să te
muţi la etajul nostru... Vorbesc serios.
Wren zâmbi şi îşi îndreptă spatele, regăsindu-şi stăpânirea
de sine.
-Da, zise ea. Bine. De ce nu? E mai aproape de campus.
RAINBOW ROWELL

Cath sări în următoarea baltă mai mare şi o stropi pe Wren până


la coapse. Wren sări într-o parte şi ţipă, iar asta făcu ca efortul să fi m
eritat. Oricum, Cath era fleaşcă la picioare. “
Fangirl

-În numele Morganei, Simon, ia-o mai încet.


Penelope l-a oprit ridicându-şi un braţ spre pieptul lui şi s-a uita
tîn jur, prin curtea straniu luminată.
-Există mai multe feluri de a trece printr-o poartă în flăcări.
(Fragment din capitolul 11
al volumului Simon Snow şi cea de-a treia poartă,
copyright © 2004, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

TREIZECI ŞI ŞASE

Cath scria încontinuu de patru ore şi, atunci când auzi bătăi
în uşă, se simţi de parcă s-ar fi aflat pe fundul unui lac privind în
sus, spre soare.
Era Levi.
-Bună, zise ea, punându-şi ochelarii. De ce nu mi-ai trimis un
mesaj? As fi coborât.
-Ti-am trimis, îi răspunse el, pupând-o pe frunte.
Cath îşi scoase mobilul din buzunar. Avea două mesaje ,
necitite şi un apel nepreluat. Îi tăiase sonorul. ?
-Scuze, spuse ea, clătinând din cap. Stai să-mi iau lucrurile.
Levi se aruncă pe patul ei privind-o. Văzându-l acolo, rezemat
de perete, Cath fu copleşită de atât de multe amintiri şi de atât de
multă tandreţe, încât se urcă lângă el, în pat, si începu să-l sărute
pe toată faţa.
El îi zâmbi larg şi o cuprinse cu braţele lui lungi.
-Ai mult de scris?
-Da, zise ea, frecându-şi bărbia de bărbia lui. Mai am o groază
de scris până să mă culc.
-I-ai arătat profesoarei ceva până acum?
Cath, care tocmai începuse să îl muste de bărbie, se opri,
uitându-se la urmele lăsate de dinţii ei.
-Ce vrei să spui?
-Îi predai lucrarea pe fragmente sau aştepţi până o termini
pe toată?
-Am... Am lucrat la Nu renunţa.
Fangirl

-Da, ştiu asta, ii zâmbî el, netezindu-i părul. Dar nu“ întrebam
cum merge proiectul pentru cursul de creaţie literară. Vreau să
mi-l citeşti când e gata.
Cath se trase înapoi. Mâinile lui Levi rămaseră pe creştetul
şi pe şoldul ei. .
-Nu... N-osă fac asta, zise ea.
-Nu vrei să mi-l citeşti? E prea personal sau ceva de genul ăsta?
-Nu. N-o să fac asta. Pur şi simplu... N-o să-l fac.
Zambetul lui Levi dispăru. Tot nu înţelegea.
-N-o să-l scriu, zise ea. A fost o greşeală să spun că o să-l fac .
Mâinile lui se crispară în jurul ei.
-N-a fost o greşeală. Ce vrei să spui? Nici nu te-ai apucat
de scris?
Cath se îndepărtă şi mai mult, apoi coborî din pat ca să-şi
pună laptopul în geantă.
-Am greşit când i-am spus profesoarei mele că pot să fac
proiectul... Nu pot. N-am nicio idee despre ce să scriu. E prea mult
pentru mine. Nici măcar nu ştiu sigur dacă o să termin Nu renunţa.
-Bineînţeles că o să termini.
Ea îi aruncă o privire tăioasă.
-Mai am doar nouă zile.
Levi încă părea confuz. Poate şi un pic rănit.
-Mai ai douăsprezece zile până se termină semestrul. Şi vreo
paisprezece până plec înapoi la Arnold, dar, din câte îmi dau cu
seama, ai tot restul vieţii ca să termini Nu renunţa.
Cath îşi simţi faţă crispându-se.
-Nu înţelegi, zise ea. Deloc.
RAINBOW ROWELL

-Atunci, explică-mi.
-Simon Snow şi cel de-al optulea dans se lansează în nouă zile.
Levi dădu din umeri.
-Şi
-Şi de doi ani lucrez, aşteptând momentul ăsta.
Momentul în care termini Nu renunţa?
-Da. Şi trebuie să o fac înainte să se încheie seria.
-De ce? Te-a provocat cumva Gemma Leslie la o întrecere?
Cath îndesă încărcătorul laptopului în geantă.
-Nu înţelegi.
Levi oftă şi îşi trecu degetele prin păr.
-Ai dreptate. Nu înţeleg.
Lui Cath îi tremurau mâinile în timp ce se îmbrăca cu
jacheta, un cardigan tricotat, cu model torsadă şi căptuşit cu flanel.
-Nu înţeleg cum poţi să renunti la cursul ăsta a doua oară,
zise Levi, încruntat şi confuz. Eu trebuie să mă lupt pentru fiecare
notă... Aş da orice să primesc o a doua şansă la majoritatea cursurilor
mele. Iar tu renunţi la un proiect pentru că pur şi simplu n-ai chef
să-l faci, pentru că ţi-ai impus arbitrar acest termen-limită şi nu mai
vezi dincolo de el.
-Nu vreau să vorbesc despre asta.
-Nu vrei să vorbeşti despre nimic.
-Ai dreptate. Nu am timp să mă cert cu tine.
N-ar fi trebuit să zică asta. Levi o privi rănit. Cath încercă
să adauge ceva, dar tot ce-i venea în minte era aiurea.
-Poate că ar trebui să rămân în cameră în seara asta.
Fangirl

Levi îi aruncă o privire mai rece decât credea Cath că e posibil


să existe. Între sprâncenele lui apăruseră două cute adânci.
-Bine, făcu el, ridicându-se. Ne vedem în nouă zile.
Ieşi pe uşă înainte ca ea să apuce să îngaime:
-Ce?
Cath nu intenţionase să stârnească o ceartă care să dureze
nouă zile. Tot ce îşi dorea era ca această seară să treacă... Nu avea
timp de vinovăţii cauzate de cursul de creaţie literară. Simplul gând
la povestirea aia afurisită o făcea pe Cath să se simtă ca şi cum ar fi
fost prinsă într-o capcană.
Se întinse în pat şi începu să plângă. Perna nu mirosea a Levi.
Nu mirosea a niciunul din ei doi.
Levi nu înţelegea.
Odată cu publicarea ultimului volum, totul lua sfârşit. Totul.
Toţi anii în care îşi imaginase şi reimaginase. Gemma T. Leslie
urma să aibă ultimul cuvânt şi gata; tot ce Cath construise în ultimii
doi ani avea să devină un univers paralel. În mod oficial, o abatere. ..
Gândul o făcu să chicotească printre lacrimi, jalnic, în pernă.
De parcă ar fi contat dacă termina înaintea Gemmei T. Leslie.
De parcă ar fi putut să-i facă pe Baz şi pe Simon să trăiască
fericiţi până la adânci bătrâneţi doar pentru că spunea ea că aşa
trebuia să fie. „Scuze, Gemma, apreciez ce ai făcut până acum,
dar cred că suntem amândouă de acord că aşa trebuia să se
sfârşească.“
Nu era o întrecere. Gemma T. Leslie nici măcar nu era
conştientă de existenţa lui Cath. Slavă Domnului.
Şi totuşi... când Cath închidea ochii, doar pe Baz şi Simon
îi vedea.
RAINBOW ROWELL

Nu auzea nimic altceva în mintea ei în afara vocilor lor. Erau ai


ei, îi aparţineau dintotdeauna. Se iubeau pentru că ea credea că se iube
au. Aveau nevoie de ajutorul ei ca să Facă lucrurile să meargă. Aveau
nevoie de ea ca să ajungă la capăt.
Baz şi Simon în mintea ei. Levi -în stomac.
Levi -undeva, plecat.
În nouă zile avea să se termine. În douăsprezece zile, Cath nu a
vea sa mai fie in primul an la facultate. Iar în paisprezece...
Doamne, cât de proastă putea să fie!
Avea să fie mereu aşa de fraieră? Pentru tot restul mizerabilei ei
vieţi?
Cath plânse până când simţi că nu rezolva nimic aşa, apoi se
dădu jos din pat împleticindu-se ca să bea nişte apă Când deschise
uşa, îl văzu pe Levi şezând pe hol, cu picioarele flexate, la piept,
îmbrăţişându-şi genunchii. Când ea ieşi din cameră, el îşi ridică
privirea.
-Sunt aşa de prost. ..
Cath se lăsă între genunchii lui şi îl îmbrăţişă.
-Nu-mi vine să cred că am spus asta, adăugă Levi. Nu rezist
nici nouă ore fără să te văd.
-Nu, ai dreptate, Zise Cath. M-am purtat ca o nebună.
Toată chestia asta e o nebunie. Nu e ceva real.
-Nu asta voiam să spun... E real. Trebuie să termini de scris.
-Da... făcu ea pupându-l pe bărbie, încercând să-şi aducă
aminte unde rămăsese. Dar nu astăzi. Ai dreptate. Nu-i nicio grabă.
Cititorii o să mă aştepte.
Îşi strecură mâinile pe sub jacheta lui. Levi îi cuprinse umerii.
Fangirl

-Să faci ceea ce trebuie să faci, îi spuse el. Dar lasă-mă să-ţi
fiu alături. În următoarele două săptămâni. Da?
Cath încuviinţă. Paisprezece zile. Cu Levi. Şi cortina se va lăsa,
sfârşind acest an universitar.
RAINBOW ROWELL

-Poate că soluţia nu este să mă lupt cu el, a zis Simon.


-Ce?
Baz stătea rezemat de un copac, trăgându-şi sufletul. Părul
îi atârna în onduleuri slinoase, iar faţa îi era murdară de noroi şi
sânge. Simon ştia că el arăta şi mai rău.
-Nu te da bătut tocmai acum, a spus Baz, întinzându-se
spre pieptul lui Simon şi trăgându-l cu putere spre el de cataramele
pelerinei. Nu te las.
-Nu mă dau bătut, i-a replicat Simon. Doar că... Poate că
soluţia nu e să mă lupt cu el. Nici cu tine n-a fost asta soluţia.
Baz şi-a arcuit şic o sprânceană.
-Ai de gând să te săruţi cu Monotonul ăsta e planul tău?
Pentru că să Ştii că are unsprezece ani. Si arată exact ca tine. Ar
fi o chestie prea narcisistă şi perversă chiar şi pentru tine, Snow.
Simon a reuşit să scoată un hohot de râs şi şi-a dus mâna
spre ceafa lui Baz, apucându-l strâns.
-Nu ştiu ce o să fac. Dar nu vreau să mă mai lupt, Baz.
Dacă oţinem tot aşa, n-o să mai avem pentru ce să ne luptăm.
(Fragment din Nu renunţa, Simon,
publicat în aprilie 2012 pe FanFrxx.net;
-autoare: Maaicathi
Fangirl

TREIZECI ŞI ŞAPTE

-Cather.
-Mmmm.
-Hei! Trezeşte-te.
-Nu.
-Bada.
-De ce?
-Trebuie să plec 1a serviciu. Dacă nu plecăm curând o să
întârzii.
Cath deschise ochii Levi făcuse deja duş şi se îmbrăcase cu
uniforma neagră de la Starbucks.
Mirosea la propriu ca o primăvară irlandezăl,
-Pot să rămân? întrebă ea.
-Aici?
-Mda.
-O să rămâi aici toată ziua.
-Îmi place aici. Şi oricum, am de scris.
El zâmbi.
-Bine... Sigur. O să aduc mâncare pentru cină când mă întorc…
Să scrii frumos, zise el pupând-o pe frunte. Salată-i pe Simon şi pe
Baz din partea mea.

____
1
Reference la marca de produse de toaletă pentru bărbaţi Irish Spring .
RAINBOW ROWELL

Cath se gândi să mai doarmă puţin, dar nu reuşi. Se ridică din


pat şi făcu un duş (acum mirosea şi ea ca Levi) Se bucură că nu se
întâlni cu nimeni pe hol. Cel puţin unul dintre băieţi era acasă. Se
auzea muzică.
Cath urcă înapoi în camera lui Levi. Fusese cald noaptea
trecută şi adormiseră cu ferestrele deschise. Dar între timp se
schimbase vremea, iar acum era prea frig în în“ căpere, mai ales
că fata avea părul ud. Îşi luă laptopul şi se cuibări sub pătură,
pe care o puse în două, ca să îi ţină mai cald. Nu voia să închidă
geamurile. Apăsă pe buton şi aşteptă ca laptopul să se aprindă.
Apoi deschise un document Word şi privi cursorul cum clipea.
Îşi vedea chipul reflectat în ecranul alb. Zece mii de cuvinte
-şi niciunul nu trebuia să fie bun. Doar o singură persoană urma
să citească textul. Nici măcar nu conta de unde avea să înceapă,
atâta timp cât termina. Începu să tasteze...
„M-am aşezat pe scările din spate.“
Nu…
„Ea s-a aşezat pe scările din spate.“
Fiecare cuvânt părea să atârne greu, provocând durere, ca şi
cum Cath şi le dizloca unul câte unul din stomac.
„Un avion trecea pe deasupra capetelor lor, iar asta nu era în
regulă, nu era deloc în regulă; o ştia şi sora ei, pentru că o strângea
tare de mână ca şi cum, dacă nu o făcea, ar fi dispărut amândouă. “
Nu era scris prea bine, dar măcar era ceva. Cath putea să
facă schimbări în fragmentul ăsta mai târziu. Asta era frumuseţea
înşirării cuvintelor: cu cât erau mai multe, cu atât importanţa
fiecăruia se diminua. Avea să fie plăcut să revină şi să taie, după
ce punea cap la cap ceva mai bun.
„Avionul zbura foarte jos şi parcă nehotărât -ai fi crezut că
era în căutarea acoperişului perfect pe care să aterizeze. Îi auzeau
motorul; zgomotul lui părea să vină mai de aproape decât ţipetele
Fangirl

părinţilor, care se certau în casă. Sora ei s-a întins spre cer, ca şi cum
ar fi putut să-l atingă. Ca şi cum s-ar fi putut prinde de el.
Fata a strâns-o pe sora ei de cealaltă mână, încercând s-o
ţină ancorată acolo, pe trepte. << Dacă pleci», s-a gândit ea, «Vin
şi eu cu tine».“
RAINBOW ROWELL

***

Uneori, să scrii este ca şi cum ai alerga la vale, degetele


împleticindu-se în urma ta pe tastatură ca picioarele care nu pot
ţine pasul cu gravitatia.
Cath cădea şi cădea, lăsând în urmă o dâră de cuvinte
amestecate şi de comparaţii nereuşite. Uneori, bărbie îi tremura.
Alteori îşi ştergea ochii pe pulover.
Făcu o pauză. Era înfometată şi îi venea atât de tare să
urineze că de-abia reuşi să coboare până la baia de la etajul al treilea.
Găsi un baton cu proteine în rucsacul lui Levi. Se urcă înapoi în
pat şi continuă să scrie până îl auzi pe băiat urcând scările în fugă.
Cath închise laptopul înainte să se deschidă uşa. Imaginea lui Levi
zâmbindu-i o făcu să-şi simtă ochii arzând, senzaţie care îi coborî
până în gât.

-Nu mai sări, se răsti Wren. Ne faci să părem tocilari.


-Sigur, zise Reagan. Asta ne făcea să părem tocilari...
Săritul.
Levi îi zâmbi lui Cath.
-Scuze, făcu el. Am intrat în atmosferă.
El îmbrăcase tricoul ei roşu cu „NU RENUNTA“, trăgându-l
peste un bluzon negru şi, din cine ştie ce motiv, imagi nea care-i
înfăţişa pe Baz şi Simon înfruntându-se îl făcea pe Levi să pară
deconcertant de sexy.
-Nu-i nimic, zise ea.
Intrase şi ea în atmosferă. Aşteptau la coadă de mai mult de
două ore. În librărie se auzeau melodiile de pe coloanele sonore ale
filmelor cu Simon Snow. Era aglomeratie mare în jur.
Fangirl

Cath recunoştea feţe pe care 1e văzuse la alte lansări din


miez de noapte. Era ca şi cum făceau cu toţii parte dintr-un club
care se reunea o dată la doi ani.
23:58.
Librarii începuseră să aducă cutii mari cu cărţi -cutii speciale,
bleumarin cu steluţe aurii. Şefa librăriei purta o pelerină şi o pălărie
ţuguiată de vrăjitoare, total nepotrivită. (La Watford, nimeni nu avea
pălării ţuguiate.) Se urcă pe un scaun şi atinse una dintre casele de
marcat cu o baghetă magică, luată parcă de la Tinker Bell.
Cath îşi dădu ochii peste cap.
-Hai să trecem peste spectacol, zise Reagan.Am examen mâine.
Levi începuse din nou să sară pe loc.
Librăreasa o invită ceremonios în faţă pe prima pergoană de
la rând şi toată lumea începu să aplaude. Coada începu să înainteze
şi, câteva minute mai târziu, Cath era în faţa casei de marcat,
primind o carte care avea cel puţin şapte centimetri grosime.
Supracoperta era catifelată la atingere.
Cath trecu de casă, trăgându-se deoparte, şi strânse cartea
cu ambele mâini. Pe prima copertă era o ilustraţie cu Simon şi
Sabia Magilor ridicată, profilându-se pe cerul înstelat.
-Te simţi bine? auzi ea o voce să fi fost a lui Levi?Hei... plângi?
Cath îşi trecu degetele peste copertă, peste literele aurii în
relief.
Apoi, cineva se aruncă asupra ei, lipindu-i cartea de piept.
Lipindu-i două cărţi de piept. Cath îşi ridică privirea şi o văzu
pe Wren care tocmai o îmbrăţişa.
-Plâng amândouă, o auzi Cath pe Reagan. Nu pot să mă uit
la aşa ceva.
Cath îşi eliberă un braţ ca să-şi îmbrăţişeze sora.
RAINBOW ROWELL

-Nu-mi vine să cred! Chiar s-a terminat, şopti ea.


Wren o strânse în braţe şi clătină din cap. Chiar plângea şi ea.
-Cath, nu mai fi aşa melodramatică, zise Wren râzând răguşit.
N-o să se termine niciodată... E vorba de Simon.
Fangirl

Simon a păşit spre Monoton. Nu mai fusese niciodată atât


de aproape. Căldura şi forţa care îl atrăgeau erau aproape copleşitoare.
Se simţea ca şi cum creatura i-ar fi putut suge inima din piept
şi gândurile din cap.
-Te-am creat din foamea mea, a zis Simon. Din nevoia mea
de magie.
-Din înzestrarea ta, a spus creatura.
Simon a ridicat din umeri, iar asta a cerut un efort herculean
de vreme ce se afla în prezenţa şi în puterea Monotonul viclean .
Simon îşi petrecuse întreaga viaţă sau, mai bine zis, ultimii
opt ani din ea, încercând să devină mai puternic, încercând să îşi
împlinească destinul. Încercând să devină acel fel de magician,
poate chiar singurul magician, care să îl poată învinge pe Monotonul
Viclean.
Şi nu făcuse decât să hrănească apetitul Monotonului.
Simon a mai înaintat un pas.
-Nu imi mai este foame.
(Fragment din capitolul 27
al volumului Simon Snow şi cel de-al optulea dans,
copyright © 2012, Gemma T. Leslie)
RAINBOW ROWELL

TREIZECI ŞI OPT

Era ultima ei seară de vineri în căminul Pound.


În camera ei era un băiat.
Stătea în patul lui Cath, ocupând mai mult loc decât i se
cuvenea şi mâncând ce mai rămăsese din untul de arahide din borcan.
Îşi scoase lingurita din gură şi întrebă:
-Ai predat povestirea?
-I-am strecurat-o pe sub uşă. O să i-o trimit şi prin e-mail,
pentru orice eventualitate.
-O să mi-o citeşti?
-Pfff
Cath scoase Cel de-al optulea dans din geantă şi îl aruncă pe
pat.
-Priorităţile, spuse ea. Fă-mi loc.
Levi strâmbă din nas si încercă să sugă untul de arahide
care i se lipise de dinţi. Cath li dădu un ghiont în umăr.
-Fă-mi loc!
Iar el îi zâmbi larg, rezemându-se de perna ei şi bătând
cu palma în spaţiul rămas liber pe pat, între picioarele lui îndoite.
Cath se cuibări acolo, iar Levi lŞi puse braţele m jurul ei,
trăgând-o mai aproape. Simţea bărbia băiatului pe ceafa ei.
-Îmi dai cu unt de arahide în păr?
-Preventiv. Când o să-ţi pun gumă de mestecat in el, ma să
se mai lipească.
Cath deschise cartea si încercă să găsească pagina la care
rămăseseră. Volumul era uriaş. Citeau din el de două zile, când
Fangirl

luau pauză de la învăţat, şi încă mai erau patru sute de pagini până
la sfârşit. Mai aveau un singur weekend împreună, iar Cath voia
să citească până rămânea fără voce.
-Nu-mi vine să cred că încă nu mi-a dezvăluit nimeni cum
se termină, spuse ea.
-Plănuiam să te dezvelesc eu mai târziu, zise Levi. Dar dacă
vrei, putem să începem cu asta.
-Am luat prânzul cu Wren astăzi şi de patru ori a fost cât pe
ce să-i scape ce se întâmplă. Nici măcar nu îndrăznesc să intru
pe internet... Pe FanFixx sunt o groază de gură-spartă.
-Mi-am făcut o pancartă de atenţionare, ca s-o port peste
şorţ, pe care scrie: „NU-MI SPUNETI CE SE ÎNTAMPLĂ
CU SIMON SNOW . „
-Poate că ar trebui să-mi scriu asta în frunte, zise Cath.
-Putem să includem şi asta în partea cu dezvelitul...
-Mai ţii minte unde am rămas? Am scăpat semnul de carte.
-La pagina 319. Monotonul a asmuţit vârco-sirenele împotriva
şcolii şi ele se învârt pe acolo, târându-şi cozile, \ldând totul în jur
şi scrâşnind din colți la copii. Şi atunci, Penelope Bunce, eroina
poveştii noastre, aruncă o vrajă care face să plouă cu argint...
-Cred că Baz a aruncat vraja.
-Mda, dar Penelope era şi ea acolo. Ajutorul ei a fost decisiv
-Pagina 319, zise Cath. Eşti gata?
Levi se înghesui în ea, o sărută pe gât de câteva ori, apoi
o muşcă în acelaşi loc; o prinse între genunchii lui, strângând-o
de mijloc.
-Sunt gata.
Cath şi-l imagină cum închide ochii... Apoi îşi drese glasul.
RAINBOW ROWELL

Argintul a alunecat de pe pielea lui Simon ca mercurul, dar era atras într-un
fel nefiresc în blana vârco-sirenei. În ochii galbeni ai bestiei au apărut dungi ca de
oţel, iar vârco-sirena a încremenit, prăbuşindu-se cu un pleoscăit la pământ.

Simon şi-a tras sufletul şi s-a uitat in jur, pe peluză. Toate vârco-sirenele se
prăbuşiseră, iar Penelope conducea grupul de copilaşi spre fortăreaţă, care le oferea
cât de cât adăpost.

Basil a traversat peluza în grabă, îndreptându-se spre Simon şi scuturându-şi


argintul de pe pelerina neagră. Nici măcar nu se mai sinchisea să-şi ascundă colţii;
Simon îi putea zări de unde stătea el.

Simon şi-a potrivit Sabia Magilorîn mână şi a ridicat-o în semn de avertizare.

Baz s-a Oprit în faţa lui şi a oftat.

-Termină, Snow.

Simon a ridicat sabia şi mai sus.

-Chiar crezi că vreau să mă lupt cu tine? l-a întrebat Baz. Acum?

-De ce arti aceasta o zi diferită faţă de toate celelalte pe care le-am trăit noi
până acum?

-Pentru că azi purtăm un război. Pe care suntem pe care să-l pierdem. Pe


care tu îl pierzi... de data asta. Şi nu e nici pe departe pe atât de satisfăcător pe cât
îmi imaginam că o să fie.
Fangirl

Simon voia să-l contrazică să-i spună că nu era pe cale să fie înfrânt, că
nu-şi permitea să piardă bătălia asta -, dar nu s-a îndurat s-o facă. Îi era frică,
era de-a dreptul îngrozit că Baz avea dreptate.

-Ce vrei, Baz? l-a întrebat el obosit, lăsându-şi sabia să cadă într-o parte.

-Vreau să te ajut.

Simon a râs şi şi-a şters faţa cu mâneca. 0 pătă cu sânge şi argint.

-Serios? Sper că o să mă ierti că nu te cred pe cuvânt, ţinând cont de aceşti


opt ani în care ai tot încercat să mă omori şi aşa mai departe.

-Nu crezi că te-aş li omorât deja dacă voiam cu adevărat? a zis Baz
arcuindu-şi o sprânceană întunecată. Nu sunt chiar atât de nepriceput, ştii?
Eu am vrut mai ales să-ţi fac viaţa un chin... Şi să-ţi fur iubita.

Degetele lui Simon s-au încleştat pe mânerul sabiei. Baz a mai făcut un pas spre el.

-Snow, dacă pierzi bătălia asta, pierdem cu toţii. Poate că îmi doresc o lume
fără tine, o lume fără tiranul de taică-tău. Dar nu vreau o lume fără magie.
Dacă Monotonul învinge...

Simon a cercetat chipul palid şi îngrijorat al lui Baz si ochii lui cenuşii, care
parcă ardeau mocnit. Existaseră momente în care Simon crezuse că ştie acei ochi
mai bine decât pe ai lui...
Levi chicoti.
-Şşşt, făcu Cath. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta...
RAINBOW ROWELL

...momente în care crezuse că poate să descifreze chipul dusmanului


său mai bine decât pe al oricui altcuiva. Mai bine chiar decât pe al Agathei.

-Lasă-mă să te ajut, a spus Baz.

În vocea lui se simţea un lucru pe care Simon nu-l ştia.

Sinceritate, poate. Vulnerabilitate.

Simon s-a hotărât repede. (Aşa făcea mereu.) A încuviinţat din cap o
singură dată şi a pus Sabia Magilor în teacă. Apoi şi-a şters mâna pe blugi şi i-a întins-o.

Baz l-a privit în ochi pe Simon având aceeaşi căutătură sălbatică


dintotdeauna, iar acesta s-a întrebat dacă nu cumva între ei duşmănia era
prea mare şi prea veche -ca să mai poată fi înfrântă. Erau prea multe lucruri
pe care trebuiau să le lase deoparte sau peste care trebuiau să treacă.

Toate blestemele.

Toate vrăjile.

Toate dăţile în care se prăbuşiseră la pământ, cu pumnii şi baghetele


în aer, aruncându-se unul la gâtul celuilalt…

În clipa următoare, Baz i-a strâns mâna.

Cei doi magicieni, deja bărbaţi acum, au dat mâna împărtăşind un moment
care nu mai ascundea decât înţelegere. dar ce putea iî mai important de atât?

-Cum rămâne cu Agatha? a întrebat Simon când această clipă a trecut


şi şi-au desprins mâinile.
Fangirl

Baz a rânjit şi a pornit în sus, pe dealul abrupt care ducea către castel.

-Nu fi ridicol, Snow. N-o să renunţ niciodată la Agatha.


RAINBOW ROWELL

Când te joci de-a v-aţi ascunselea cu sora ta, problema e


că, uneori, ea se plictiseşte şi nu te mai caută.
Şi uite-aşa stai sub canapea, în dulap sau ghemuită după
tufa de liliac şi nu vrei să renunţi pentru că te gândeşti că ea asta
aşteaptă. Dar poate că a plecat prin altă parte…
Poate că e la parter, uitându-se la televizor şi mâncând restul de
Pringles.
Aştepţi. Aştepţi până uiţi că aştepţi, până uiţi că mai există
altceva dincolo de nemişcare şi linişte; o furnică se strecoară pe
genunchiul tău, dar tu nici măcar nu tresari. Şi nu mai contează
acum dacă vine să te caute sau nu -faptul că te ascunzi e îndeajuns
pentru tine.(Câştigi dacă nu eşti găsită, chiar dacă nu te caută nimeni.)
Când ieşi de după tufă, o faci pentru că aşa vrei tu. E ca
acea primă gură de aer după ce ai stat sub apă mult timp.
Crenguţele trosnesc sub paşii tăi, iar lumea de afară e mai
călduroasă şi mai luminoasă. Cine nu-i gata îl iau cu lopata.
Îl iau cu lopata pe oricine nu e gata.
(Fragment din Părăsită, de Cather Avery,
povestire câştigătoare a Premiului pentru Studenţi,
publicată în Prairie Schooner, toamna anului 2012)
Fangirl

Mulţumiri

Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc tuturor acelora care au fost


buni cu mine în timpul petrecut scriind această carte, dar în mod
special următorilor:
Lui Bethany, excelentă şi neobosită primă cititoare şi prietenă
minunată... Ea face viaţa mai frumoasă şi lumea internetului mai
plăcută;
Lui Forest, care vorbeşte despre aceste personaje ca şi cum ar
fi oameni adevăraţi; şi lui Jade, care nu se plictiseşte niciodată de ele;
Editoarei mele, Sara, care este al naibii de grozavă.
Şi tuturor celor de la St. Martin‟s Press, care au muncit din
greu pentru a-mi ajuta romanele să-şi găsească cititori... Şi pe cititori
să-mi găsească romanele.
Îi mulţumesc lui Christopher, care este un agent incredibil
de bun;
Lui Rosey şi Laddie, care mă fac fericită;
Şi lui Kai, care îmi spune să nu las nimic nescris.
De asemenea... M-am hotărât să scriu această carte după
ce am citit mult (adică, foarte mult) fan fiction. A fost o
experienţă care ma schimbat -a schimbat felul în care mă
raportez la scris şi la povestit şi m-a ajutat să înţeleg mai în
profunzime relaţia mea intensă cu lumile fictive şi cu personajele.
Aşa că vă mulţumesc pentru că scrieţi fan fiction.