Curs Management educaţional

Competenţa managerială vizează măiestria şi arta profesorului de a monitoriza procesul

educaţional. Profesorul are funcţia de manager al procesului, manager al clasei de elevi, manager
al fiecărui elev în parte şi al instituţiei educaţionale în ansamblu. Acestea îi conferă diverse
roluri şi-l determină asupra unui stil de relaţionare cu discipolii sau subalternii.

1. Delimitări conceptuale
Managementul este un domeniu de interes teoretic relativ tînăr, dacă ţinem seama de
faptul că termenul apare pentru prima dată la începutul sec. XX, fiind introdus în lucrările lui
Frederik Taylor în anul 1911 şi ulterior de H.Fayol.
 Managementul educaţiei apare ca o disciplină de graniţă, care studiază evenimentele
implicate în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în
administrarea programelor educative.
 Managementul educaţiei reprezintă astfel teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării,
organizării, coordonării, evaluării procesului educaţional ca activitate de dezvoltare
liberă, integrală, armonioasă a individualităţii umane pentru afirmarea autonomă şi crea-
tivă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale.
 O altă delimitare conceptuală este dată de către I. Jinga: „managementul educaţional este
ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi
acceptate de individ şi de societate”
 Cucoş C. defineşte managementul educaţional ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de
norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la
standarde de calitate şi eficienţă cît mai înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se
afirmă note specifice”
 “Managementul educaţiei reprezintă o treaptă metodologică necesară pentru realizarea
corectă, eficientă social, a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane, la
nivelul sistemului de învăţămînt, în perspectiva secolului XXI” (S. Cristea, 2000, p.232).
În sistemul educaţional există mai multe tipuri de manageri, fiecare realizîndu-şi rolul său
specific:
– educatoare, învăţător, profesor care conduce activitatea didactică la nivelul unui colectiv
clasă sau grupă;
– profesorul-diriginte conduce activitatea educativă la nivelul unei clase sau grupe de
elevi;
– profesorul-metodist conduce activitatea metodică la nivel teritorial prin Centrele
Metodice raionale sau municipale şi la nivel intraşcolar prin catedrele metodice;
– profesorul-director conduce activitatea unei unităţi de învăţămînt la nivel global;
– profesorul-inspector şcolar conduce inspecţiile de diferite tipuri: şcolară, generală,
teritorială; şcolară de specialitate; şcolară cu scop de perfecţionare şi cercetare
pedagogică;
 – profesorul din învăţămîntul superior: lector, lector superior, conferenţiar, profesor;
– profesor – manager în învăţămîntul superior: rector, prorector, decan, prodecan, şef de
catedră, şef de departament, preşedinte al seminarului ştiinţific de profil, preşedinte al
consiliului ştiinţific de profil, secretar ştiinţific.

2. Rolurile manageriale ale cadrului didactic, clasificate de Romiţă Iucu, se referă la:
planificare: planifică activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi obiectivele
pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi completează cu activităţi
prospective registrul clasei etc.;
organizare: organizează activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative,
stabileşte structurile şi formele de organizare;
comunicare: redactează informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte
canalele de comunicare şi repertoriile comune;
conducere: conduce activitatea desfăşurată în clasă, direcţionînd procesul asimilării, dar şi al formarii
elevilor prin apelul la normativitatea educaţională.
coordonare: coordonează în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei, urmărind în
permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale elevilor cu
cele comune ale clasei, evitînd suprapunerile ori risipa şi contribuind la întărirea
solidarităţii grupului;
îndrumare: îndrumă elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor
respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile
elevilor;
motivare: motivează activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative; utilizează
aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării
comportamentelor pozitive;
consiliere: ajută elevii în activităţile şcolare, dar şi în cele extraşcolare prin sfaturi, orientare
culturală şi axiologică a acestora. Un aport deosebit îl are intervenţia educatorului
în orientarea şcolară şi profesională, dar şi în cazurile de patologie şcolară.
3. În realizarea rolurilor sale, educatorul adoptă mai multe stiluri manageriale ale cadrelor
didactice. Stilul managerial este un proces prin care o persoană sau un grup de persoane
identifică, organizează, activează, influenţează resursele umane şi tehnice ale clasei de elevi în
scopul realizării obiectivelor propuse.
În conturarea stilului managerial un rol important îl au următorii factori: factorii de
personalitate, motivaţia, aşteptările, influenţele şi presiunile de rol ce se exercită asupra afirmării
profesorului, climatul organizaţional care poate defini, întări sau adapta stilul managerial al
profesorului.
Există mai multe tipologii ale stilurilor manageriale ale cadrelor didactice. Vom prezenta o
sinteză:
Stilul autoritar dezechilibrează corelaţia dintre subiectul şi obiectul acţiunii, prin accentuarea
rolului educatorului în defavoarea celui educat, ceea ce blochează canalele de conexiune inversă
externă. Acest stil are următoarele caracteristici:
• obiectivele generale ale grupului sînt stabilite de către manager;
 • modalităţile de lucru şi etapele activităţii sînt stabilite sau decise de către lider, astfel încît
membrii grupului nu vor cunoaşte în avans ceea ce urmează să se realizeze;
• managerul este cel care decide şi impune fiecăruia sarcina de realizat şi colaboratorii cu
care va desfăşura activitatea;
• managerul personalizează elogiile şi criticile, dar atitudinea sa este mai degrabă rece şi
impersonală decît ostilă.
Stilul democrat valorifică integral resursele corelaţiei dintre subiectul şi obiectul acţiunii
educaţionale. Acest stil are următoarele caracteristici:
• managerul încurajează participarea activă a tuturor membrilor în dezbaterea obiectivelor
generale ale grupului;
• desfăşurarea activităţilor este rezultatul unor decizii colective;
• repartizarea sarcinilor este decisă de grup, iar alegerea colaboratorilor se face în mod liber;
• managerul încearcă să se comporte ca un membru obişnuit şi egal cu ceilalţi membrii ai
grupului.
Stilul laisser-faire (permisiv) dezechilibrează corelaţia educator – educat prin accentuarea
rolului celui educat, fapt care conduce la blocarea canalelor de conexiune inversă internă.
Stilul birocratic – profesorul manager urmăreşte să-şi îndeplinească rolul, să respecte
reglementările de tip administrativ, fiind mai atent la ce spun superiorii săi ierarhici decît la cei
interesează pe elevi.
Stilul carismatic este axat pe personalitatea puternică şi atractivă a cadrului didactic, care
poate fi şi autoritar şi democratic în relaţiile cu elevii.
Stilul directiv în care profesorul-manager trasează sarcini elevului, îi “spune” ce trebuie să
facă şi îi controlează, pe cît posibil, fiecare acţiune. Acest stil se aplică celor ce nu pot sau nu vor
să realizeze activităţile.
Stilul tutoral se profilează în relaţiile cu elevii care nu pot, dar vor să realizeze sarcina
respectivă. Profesorul îşi “vinde” sugestiile, deciziile, încercînd să-l convingă pe elev să
acţioneze.
Stilul mentoral apare cînd profesorul oferă sugestii, sfaturi, ajutor în momentul cînd îi sînt
solicitate de către elevi. Acest stil se aplică elevilor a căror motivaţie şi capacităţi mai trebuie
dezvoltate, celor care pot şi vor, dar nu în suficientă măsură.
Stilul delegator se recomandă pentru elevii care pot şi vor în suficientă măsură. Profesorul
oferă elevilor libertatea de luare a deciziilor.