PRINCIPALELE ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

LIMBAJUL ARTISTIC – PLASTIC

Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori în viaţa spirituală a

elevilor şi le dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică, dar este totodată şi un sistem de relaţii
stabilite convenţional între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană,
volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva unei semnificaţii şi atunci
când sunt structurate expresiv. Relaţiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc
expresivitatea compoziţiei.
„Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, nişte simple trăsături pot include în ele o
forţă expresivă egală cu a celei mai complicate şi mai reprezentative figuri.”
(Gaston Diehl –citat de Rene Passeron – „Opera picturală”, Bucureşti,1982, Ed. Meridiane,
pag.251)
Tot ce ne înconjoară are o formă. Culoarea şi forma reprezintă principalele mijloace de
expresie şi de comunicare artistică. Ele formează un tot unitar deşi sunt relativ solitare şi constituie
elemente comune ale tuturor obiectelor lumii materiale.
Ca semne şi stimuli , culoarea şi forma au nu numai o funcţie impresivă ci şi o funcţie
expresivă. Culoarea determină efecte subiective în legătură cu specificitatea configuraţiei şi a
semanticii fiecărui obiect; forma contribuie la transmiterea unor gânduri şi stări psihologice atât în
artă cât şi în afara ei. Dacă pete de culoare provoacă pe plan subiectiv, reacţii afective, forma
implică participarea intelectului.
Punctul şi linia definesc forma şi sunt elementele care fac obiectul studiului şi exerciţiului în
învăţământul primar, sunt temelia înţelegerii artei şi completarea adusă problemelor de culoare.

ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

1.PUNCTUL:

a) Caracteristici:

„Punctul este un amănunt şi cine stăpâneşte amănuntul, cucereşte universul” (M. Niculae-
artist plastic contemporan)
Punctul poate fi orice formă mai mică sau mai mare care are un centru. Are semnificaţia unui
moment cosmologic, cuprinzându-i ideea de orice început, semnificaţie care este exprimată şi prin
versurile lui Mihai Eminescu (Scrisoarea I-a)
„Dar deodat-un punct se mişcă…cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii…
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Punctul (etimologic de la latinescul punctus, punct, loc) este singurul element fără
dimensiuni geometrice, infinit de mic.
Este cunoscut sub diferite ipostaze: semn grafic, semn de punctuaţie, semn muzical, punct
cardinal, punct tipografic, punct de pornire, punct medical. Din punct de vedere plastic, el este un
simbol. Este elementul generator din care evoluează întreaga creaţie ca dintr-un germen: din el se

1
naşte linia, prin simpla deplasare într-o anumită direcţie, apoi suprafaţa prin deplasarea liniei pe
grosimea ei. Orice compoziţie începe cu simpla aşezare a punctului pe suport, prin care se crează
spaţiul plastic
O analiză a imaginilor pictate, cioplite sau modelate ale preistoriei ne arată că punctul nu se
detaşează de un ansamblu organic în care este inclus, fiind utilizat la diferite reprezentări: ochi,
ornamente, pete pe pielea animalelor. Cultura Cucuteni include în ornamente de pe vase şi idoli, pe
lângă linii, puncte de diferite mărimi. Arta egipteană , cea cretană, greacă sau romană au apelat de
cele mai multe ori la forme figurative în reprezentarea punctului. Acesta îşi va manifesta
independenţa în mozaicul bizantin, care pune la început divizări ale suprafeţei în mici zone
colorate distinct. Aici punctul este material, cu o cromatică proprie, construieşte linii sau suprafeţe,
este singular sau multiplicat.
În creaţiile plastice punctele au o gamă largă de manifestare, putând reprezenta orice formă
plană sau spaţială, cu condiţia să fie reduse dimensional şi să respecte principiile compoziţionale.
Când capătă forma unei suprafeţe plane punctul are două dimensiuni: lungime şi lăţime
aproximativ egale. Dacă se măreşte una din dimensiuni, respectând-o pe cealaltă se obţine o linie.
Punctul poate fi mic, mediu, mare, foarte mare. Forma poate căpăta un infinit de configuraţii.
Pot fi considerate puncte figurile geometrice de bază (triunghi, pătrat, romb, cerc, etc.) atunci când
au dimensiuni foarte mici; forme naturale de mici dimensiuni (seminţe, pietricele, insecte, nisip,
cristale, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, etc.) precum şi acele forme care par mici datorită
depărtării ( păsări, vapoare, aştri, etc.).

b)Expresivităţi

Pentru a fi punct suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă, în raport cu celelalte elemente
plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi suprafaţă. Mărimea punctului se corelează cu
efectul de distanţă, de sugerare a spaţiului prin modificarea dimensiunilor. Astfel punctele mici
sugerează depărtarea, spaţiul, distanţa şi impune profunzime, iar cele mari sugerează apropierea,
greutatea. De exemplu, când sunt departe, devin puncte păsările de pe cer, frunzele copacilor,
fluturii, florile de pe câmp, picăturile de ploaie.
Efectul spaţial poate fi mărit prin aplicarea contrastului cald-rece, deoarece nu putem despărţi
forma de culoare, ele fiind legate prin semnificaţii şi expresivităţi.
Compoziţional, punctul poate fi structurat într-o infinitate de localizări, poziţionate în câteva
zone importante: sus, jos, central, pe diagonala ascendentă, pe diagonala descendentă.
Punctele pot fi:
 statice (puncte pătrate)
 dinamice (puncte rotunde sau triunghiulare)
 grupate
 distanţate
 ordonate
 haotice

După modul de aşezare, punctele pot avea diverse semnificaţii:

 dispuse orizontal crează un efect static
 dispuse vertical produc senzaţia de urcate
 ordonate radial dau senzaţia de mişcare continuă sau de rotaţie

Punctul plastic aşezat pe o suprafaţă poate să radieze în toate direcţiile ordinea cu care începe
viaţa compoziţiei. Astfel face ca suprafaţa hârtiei să devină spaţiu plastic. El are o valoare de
centru de interes şi poate reprezenta : o explozie, iradiaţiuni, mişcarea de rotaţie. Când este aşezat
în centrul de simetrie el apare ferm, cu mişcare zero ( plastic-pasiv). Aşezat însă uşor depărtat de
centrul de simetrie, este neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este aşezat pe diagonala
hârtiei, iar prin multiplicare capătă forţă expresivă.
2
 b) Punctul- element decorativ

Folosit ca element de decor, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal
cu dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli, dinainte stabilite,
a punctului în grupări şi culori variate. El apare adesea întâlnit cu alte elemente, în special linii, cu
un mare efect ornamental.
Punctul ornamental poate avea formă de cerc foarte mic, pătrat, triunghi, romb. Cel mai des
utilizat este punctul în formă de cerc pentru că sugerează senzaţia de mişcare, de rostogolire, este
vesel. Se foloseşte pe imprimeuri de pânză, hârtie, material plastic, încălţăminte sub formă de
perforaţii, în modele diferite. Pentru obţinerea unor efecte decorative, punctul se grupează după
anumite ritmuri binare:
 şiruri orizontale, verticale, sub formă de linie frântă, curbă sau sinuoasă sau grupări
de puncte;
 şiruri orizontale, duble, având aceeaşi axă, prin repetarea simplă, alternanţă sau
suprapunere;
 şiruri de puncte de aceeaşi mărime, dar de culori diferite, prin alternanţă sau grupare
de puncte mai mici în jurul unui punct mai mare;
 şiruri de puncte prin gradaţie;
 şiruri de puncte prin suprapunere;
 şiruri de puncte prin alternanţă de poziţie;

În unele forme compoziţionale, punctul este însoţit de grupări de linii simple sau duble, de
alte suprafeţe.
Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului într-o aşezare cu efect
de iluzie optică. Pe o suprafaţă de culoare închisă, punctele albe par mai mici, iar pe o suprafaţă
deschisă ele par mai mari; de asemenea concentrarea lor pe o anumită porţiune produce impresia
de greutate în partea suprafeţei decorate.
Punctele înşirate în anumite sensuri produc stări sau tendinţe: înşiruirea punctelor pe
orizontală produce efect de fugă, pe verticală urcuş, pe rotund fugă la infinit, fantezie, rostogolire.

2. LINIA:

a) Caracteristici:

Din punct de vedere semantic, linia ca şi punctul, se prezintă în diverse ipostaze: linia de
orizont, linie de ochire, linie de tramvai, linie de cale ferată, linie aeriană,
În scriere, în geometrie, în desen tehnic sau alte reprezentări grafice, linia are aspect diferit,
specific fiecărui domeniu şi rol de semn grafic cu înţeles clar, precis, delimitat.
Mişcarea unui punct sub acţiunea unei forţe generează o linie.
„Dreaptă sau curbă, plană sau spaţială, linia dispune de un arsenal extins de elemente de
expresivitate plastică, stând la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice.”
(Z. Dumitrescu –„Structuri geometrice, structuri plastice”, Bucureşti, 1984, Ed. Meridian,
pag. 77)
În desenul artistic, alături de punct, formă şi culoare, se foloseşte ca element de limbaj
plastic. Tratată în acest mod, linia ia naştere dintr-un punct care „pleacă la plimbare”. Este deci un
punct în deplasare şi devine mijloc de comunicare a afectivităţii şi gândirii umane. Ea sugerează
ideea de formă şi spaţiu prin valoare (intensitatea culorii sau a liniei de la intens la transparent),
modulare (de la subţire la gros) şi mişcare. Redarea volumului şi a masei se poate realiza prin
valoraţie alb-negru, prin modulare cromatică sau prin haşurare. Sugerarea volumului prin linii
imaginare, trasate de formă. Dimensiunea spaţiului, direcţiile liniare şi mişcările de direcţie diferă
datorită faptului că obiectele şi formele sunt diferite.
3
 Linia capătă înţeles şi grai atunci când o privim din toate punctele de vedere: formă,
orientare, grosime şi chiar culoare. Numai discutată din toate aceste aspecte capătă expresivitate şi
sensuri.

b) Expresivităţile liniei

După forma lor , liniile pot fi drepte, curbe şi frânte.

Liniile drepte nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase din structuri cristaline, amorfe,
care dau senzaţia de rigid, drept, distant. Sunt folosite ca elemente de construcţie sau decorative,
sugerând liniştea, împlinirea şi descătuşarea, crează impresia de spaţiu deschis, rece.

Liniile curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutarea, neliniştea, tensiunea. Când curbele
sunt închise dau naştere formei, volumului, spaţiului tridimensional. Linia curbă are un caracter
feminin, cald, lipsit de asprime. Ea crează sensibilitate şi emotivitate, redă ritmul regnului viu,
fiindcă sugerează creşterea, dezvoltarea, formele de relief care au luat naştere prin mişcare
Liniile frânte sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive exprimând caractere dure,
puternice dar şi neliniştea, zbucium sufletesc.

După orientare liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.

Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniştea, siguranţa, cu cât sunt mai apropiate
de linia dreaptă cu atât sunt mai liniştite. Îmbogăţite cu expresivităţi de culoare şi formă,
construiesc suprafeţe de odihnă.
Liniile verticale ascendente caută înălţimile către care tind să se înalţe. Exprimă ideea de
aspiraţie spre înalt.
Liniile oblice exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi confruntarea de forţe. Ele rup
echilibrul, care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.
După grosime liniile pot subţiri şi groase. Expresivitatea sporeşte atunci când nu este
uniformă, adică este modulată, cu diferite îngroşări. Aceasta în raport cu porţiunile subţiri dă
volum şi umbre.
Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm compoziţiei.
Oricare ar fi forma, orientarea sau lungimea lor, fiecare capătă expresivitate când este în raport cu
altele pe aceeaşi suprafaţă, într-un ansamblu de linii.

c) Linia- element decorativ

Într-o compoziţie decorativă două sau mai multe linii drepte pot avea poziţiile: orizontale,
verticale, oblice; pot avea lungimi şi grosimi egale sau să se afle în diferite contraste : subţire –
groasă, lungă – scurtă, sus – jos, etc.. Gruparea şi multiplicarea liniilor, raporturile de poziţie ale
dreptelor între ele sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor de ornamentaţie în care
linia este element de bază.
Linia are un rol important în obţinerea chenarelor, ea putând uni, separa, susţine două
elemente decorative. Poate fi folosită în paraleleism, cu repetare, simetrie, alternanţă sau îmbinări
cu elemente geometrice diferite.
Linia frântă este formată din întâlnirea a două drepte oblice ; sau una verticală alta oblică;
una orizontală alta verticală cu balansuri regulate, neregulate, alungite sau restrânse. Prin diverse
combinaţii ale liniei frânte, dublată, triplată, multiplicată, cu suprapuneri, contraste şi îmbinări cu
alte forme geometrice se pot obţine frumoase compoziţii decorative.
Linia curbă poate fi convexă, concavă, compusă. Poate fi restrânsă sau alungită, şerpuită sau
arcuită, poate produce la una din extremităţi o spirală. Pentru a obţine efecte de bun gust , linia
curbă trebuie supusă diferitelor procedee de grupare, multiplicare şi armonizare. Este folosită
conform principiilor de bază ale compoziţiei decorative: repetiţia, alternanţa, simetria, asimetria,

4
contrastul, suprapunerea, conjugarea. Spirala este folosită în compoziţia decorativă într-o
construcţie liberă, fără rigurozitate geometrică, dând un aspect foarte plăcut, plin de mişcare.
Linia curbă a fost folosită în ornamente cosmomorfe, larg răspândite pe ţesăturile de casă,
ceramică, sculptură în lemn.

3. CULOAREA

Culoarea este o însuşire a luminii determinată de compoziţia sa spectrală, care face ca ochiul
să perceapă diferit radiaţiile de pe retină, având aceeaşi intensitate, dar lungimi de undă diferite.
Culoarea are influenţă asupra omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări psihice
diferite.
Noţiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.
Culorile pot fi clasificate în:
 culori primare (de bază) : roşu (R ), galben (G), albastru (A):
 culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două câte două):
R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A= violet (Vi);
 culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine
binare de gradul I (ex R+O=roşu aprins)
 culori terţiare: se obţin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte două
(ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roşcat)
 culori complementare: sunt culori aşezate pe cercul cromatic pe acelaşi diametru.

Galben este complementar cu violet.

Roşu este complementar cu verde.
Albastru este complementar cu oranj.

 culori calde: roşu, oranj, galben;

 culori reci: verde, albastru, violet;
 culoarea cea mai deschisă: galben;
 culoarea cea mai închisă: violet:

Contraste cromatice

1.Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor complementare, care se cer

reciproc. Juxtapuse, îşi măresc puterea de strălucire până la maxim.
2.Contrastul închis- deschis (clarobscur) se obţine prin alăturarea unor culori cu valori
tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut şi sub denumirea de perspectivă tonală.
3.Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele stinse.
Calitatea unei culori este dată de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.
4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce acoperă suprafeţe de mărimi
diferite.
5. Contrastul simultan şi succesiv are la bază legea complementarităţii şi se manifestă
atunci când o culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară.
6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure, curate.
7. Contrastul cald-rece apare în situaţia în care culorile calde sunt alăturate celor reci.

5
 Semnificaţia culorilor

În decursul timpului, culorile au dobândit diverse semnificaţii care pot trezi anumite
sentimente, gânduri, reacţii, etc.
Galben – semnifică lumină, măreţie, inteligenţă, gelozie, invidie, stimulează gândirea
creatoare, stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular.
Este culoarea cea mai veselă, exprimă spontaneitate şi predispune la comunicativitate.
Oranj – simbolizează căldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria, încordarea. Accelerează
pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică. Degajă optimism, veselie, este o culoare sociabilă,
dă impresia de sănătate.
Roşu –simbolizează iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea, exaltă, încurajează. Creşte
presiunea sangvină, activează respiraţia, dă senzaţia de căldură. Culoare caldă, stimulator general,
irită, mobilizează. Este specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv.
Violet – înseamnă tristeţe, durere, sfiiciune, sinceritate. Intensifică activitatea
cardiovasculară, accelerează respiraţia. Culoare rece, descurajatoare. Exprimă tristeţe, melancolie,
penitenţă. Dă senzaţia de gravitate.
Albastru – semnifică puritatea spirituală, delicateţe, răceală, credinţă, predispune la reflecţie.
Scade presiunea sangvină şi frecvenţa pulsului, calmează respiraţia. Culoare rece, odihnitoare,
îndeamnă la calm, concentrare şi linişte interioară, nostalgie şi dor. Exprimă linişte, satisfacţie,
iubire şi afecţiune.
Verde – semnifică mulţumire, linişte, tinereţe, speranţă. Scade presiunea sangvină, dilată
vasele capilare. Relaxare, meditaţie, bună dispoziţie. Culoare rece, odihnitoare, calmantă. Exprimă
concentrare, siguranţă, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv.
Alb – simbolizează lumina, curăţenia, nevinovăţia, puritatea, pacea. Dă contracţia pupilei şi a
muşchilor globilor oculari.
Negru – înseamnă moarte, doliu, mister, întuneric, solemnitate, sobrietate. Reduce
activităţile metabolice, produce nelinişte, depresie, înduioşare, exprimă tristeţe, singurătate,
despărţire.

6
 PROIECT DIDACTIC

Şcoala
Profesor:
Data:
Clasa
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Ed. Plastică
Curriculum :nucleu
Unitatea se învăţare: Elemente de limbaj plastic: punctul, linia, pata cromatică şi
acromatică, plată şi vibrată, forma
Tema plastică: Linia şi punctul – elemente de limbaj plastic – efecte obţinute prin
multiplicare, aglomerare şi supradimensionare
Subiectul: „Furtuna”
Tipul lecţiei: Formare de priceperi şi deprinderi
Scopul: Însuşirea şi folosirea elementelor de limbaj plastic
Obiective operaţionale:
1. –să enumere diferite tipuri şi expresivităţi ale liniei pe baza planşelor
demonstrative;
2. –să folosească linia pentru a reda structura copacilor;
3. –să moduleze linia prin grosime şi culoare pentru a obţine expresivităţi plastice;
4. –să aplice procedee de multiplicare, aglomerare, supradimensionare pentru
crearea efectelor şi impresiilor;
5. – să organizeze o compoziţie plastică cu tema „Furtuna”;
6. – să folosească culori semnificative acestui subiect pentru a realiza armonia
cromatică a lucrării;
Strategia didactică: inductiv-investigativă
a) Metode şi procedee: explicaţia, conversaţia, demonstraţia, exerciţiul;
b) Mijloace de învăţare: planşe demonstrative, reproduceri de artă, culori de
apă, pensoane, foi de bloc;

7
 Etapele Ob. Conţinutul instructiv-educativ Metode şi Evaluare
lecţiei op. procedee
1.Etapa Pregătirea şi organizarea elevilor pentru Capacităţi ce
pregătitoare: desfăşurarea lecţiei. conversaţi vizează :
a)moment Se prezintă planşe demonstrative pe care elevii a -organizarea
organizatoric O1 enumeră diferite tipuri de linii şi expresivităţile observaţia locului de
3 min. acestora. muncă;
b) discuţii reactualizarea
pregătitoare şi cunoştinţelor
anunţarea însuşite
temei anterior;
2. Etapa de Noţiunea de multiplicare se va explica pe baza Prelucrarea şi
comunicare şi structurii unui copac. Tulpina principală se exprimarea
înţelegere a ramifică, iar pe ramificaţii cresc mlădiţe. concluziei
noţiunilor Această structură se redă printr-o linie
supradimensionată, apoi prin linii din ce în ce
mai subţiri şi aglomerate, se redau crengile. Alegerea
O4 Supradimensionarea poate crea şi efectul culorilor
tridimensional: explicaţia
liniile care se îngroaşă din ce în ce mai mult exerciţiul
spre plan apropiat.
Aglomerările de puncte pot sugera mulţimea
frunzelor unui arbore, iar dispersarea lor
împrăştierea acestora de către vânt.
Aglomerarea, multiplicarea, micşorarea
progresivă a punctelor pot crea efecte spaţiale.
În plan apropiat se folosesc puncte
supradimensionate, dispersate şi se
micşorează , se aglomerează spre planul
depărtat.
Se anunţă tema. Se reamintesc caracteristicile
furtunii şi a elementelor prin care se poate
sugera. Se analizează planşa demonstrativă. Se
propune realizarea unui support plastic
monocrom (tonuri de verde).
3.Etapa de Se sugerează modul de construire a unor arbori
creaţie şi de în aşa fel încât poziţia liniilor şi mărimea lor să
formare a sugereze furtuna. exerciţiul
priceperilor şi O2 Drept culoare vom folosi tonul cel mai închis Crearea
deprinderilor O3 din culoarea suportului. lucrărilor
O4 Din puncte vor construi frunzele copacilor,
O5 realizând aglomerarea lor pe ramuri şi apoi
dispersând şi micşorând punctele vor construi
frunze desprinse şi purtate de vânt.
4.Etapa finală O6 Se analizează lucrările pe bază de criteriile date Exprimarea
de analiză şi :-s-au construi şi grupat liniile conform părerii
evaluare cerinţelor date? observarea personale în
-s–au construi şi grupat punctele conform legătură cu
cerinţei? compoziţiile
–aglomerarea, supradimensionarea liniilor şi a realizate.
punctelor s-a realizat corect?
-s–a creat un spaţiu plastic conform subiectului
propus?

8
9