Sunteți pe pagina 1din 27

Ministerul Educatiei,Culturii si Cercetarii din

Republica Moldova
MoldCoop

Colegiul Cooperatist din Moldova


Portofoliu

La disciplina

“Comertul international”

A elaborat:Sirbulet Constanta
Grupa 1 CM 41
A verificat:Sitnicenco Viorica

Chisinau- 2019
Cuprins :

1.Activitatea marketingului international

2.Tehnici ale platilor internationale

3.Expeditia si transportul international

4.Uniunea Europeana si Organizatiile liberului schimb

5.Procedura contractarii si derularii exportului si importului

6.Operatiuni comerciale combinate


Tema 1.Activitatea marketingului international
Definirea conceptului de marketing internaţional

Marketingul este activitatea economică universală prezentă în toate societăţile umane.


Marketingul internaţional apare atunci când se identifică o oportunitate de a face profit prin
satisfacerea nevoilor utilizatorului produsului în alte ţări ale lumii. Procedeul şi principiile
marketingului sunt universale indiferent că se aplică la nivelul unei singure ţări sau la nivelul mai
multora întrucât marketingul intern este prima fază de implicare în afaceri. Unii autori consideră
că în definirea conceptului de marketing internaţional trebuie pornit de la marketingul intern. Se
afirmă că marketingul internaţional cuprinde aceleaşi activităţi ca şi marketingul intern, diferenţa
fiind dată de modul în care ele sunt realizate şi sfera lor de cuprindere. De aceea doi specialişti:
Carteora şi Hess definesc marketingul internaţional ca rezultatul activităţii antreprenoriale care
dirijează fluxul de mărfuri şi servicii ale unei firme spre consumatori şi utilizatori din mai multe
ţări. Alţi specialişti fac distincţie între diferitele activităţi de marketing realizate în străinătate:

- marketingul internaţional

- marketingul extern

- marketingul global

Marketingul internaţional presupune marketingul în afara graniţelor ţării şi se deosebeşte de cel


intern prin aceea că depăşind frontierele se schimbă şi restricţiile economice, politice şi legale.
Aceste restricţii vor determina modificarea programului de marketing al firmei. Marketingul
extern presupune marketingul în interiorul diferitelor ţări şi diferă de cel intern deoarece firmele
întâlnesc o concepţie diferită, un comportament al cumpărătorului distinct, canale de distribuţie
şi moduri de promovare diferite. Marketingul extern presupune elaborarea de strategii distincte
pentru fiecare ţară în funcţie de condiţiile şi caracteristicile acesteia. Marketingul global
presupune coordonarea şi integrarea marketingului firmei în oricare din mediile străine. Scopul
principal îl constituie planificarea şi controlul activităţii în vederea maximizării integrării în
cadrul programului global de marketing în condiţiile minimalizării costurilor şi adaptării la
specificul pieţei.

Sfera de cuprindere a acţiunilor de marketing internaţional Marketingul internaţional se


deosebeşte de afacerea internaţională şi comerţul internaţional. Marketingul internaţional este
circumscris sferei afacerilor internaţionale care cuprinde toate domeniile funcţionale cu privire la
activitatea transfrontieră şi anume: - producţia industrială internaţională - managementul
financiar internaţional - marketingul internaţional Pe de altă parte comerţul internaţional
cuprinde activitatea referitoare la operaţiuni comerciale sau de cooperare economică şi tehnico –
ştiinţifice în raport cu străinătatea la nivel de naţiuni.

Principalele diferenţe dintre comerţul internaţional şi marketingul internaţional sunt


prezentate în tabelul următor:

Dimensiunea Comerţ internaţional Marketing internaţional

1. Participanţi Naţiunile Firmele


2. Mişcarea bunurilor peste Da Nu întotdeauna
frontiere
3. Imbold (motivaţie) Avantajul comparativ Profiturile

4. Sursa de informaţii Balanţa de plăţi Compania

Activităţi de marketing
1. Vânzare, cumpărare Da Da
2. Distribuţie fizică Da Da

3. Determinarea preţurilor Da În general Da


4. Cercetarea pieţei În general Nu Da

5. Dezvoltarea produselor În general Nu Da


6. Promovare În general Nu Da

7. Gestiune canal Nu Da

Din acest tabel se desprinde concluzia că marketingul internaţional are o sferă de activitate mult
mai mare decât comerţul internaţional.
Rolul specialistului în marketingul internaţional este acela de a modela variabilele
controlabile ale deciziei sale în raport cu variabilele necontrolabile ale mediului în vederea
realizării obiectivului de marketing. Unele dintre elementele mediului pot fi considerate interne
firmei, asupra acestora putându-se realiza un control mai mare (cei 4p). Alte elemente pot fi
considerate externe sau necontrolabile (forţele politice, forţele culturale etc.). Prin urmare rolul
specialistului în marketing internaţional este mai complicat decât a celui implicat în marketingul
intern deoarece primul are de-a face cu cel puţin două nivele de incertitudine în loc de unul
singur. Această incertitudine este creată de elementele necontrolabile proprii tuturor mediilor la
care se adaugă elementele necontrolabile specifice fiecărei ţări în care activează firma.

Elemente controlabile ale marketingului


Un manager de succes va elabora un program de marketing în care să fie prevăzută
adaptarea elementelor incerte ale climatului afacerii. Cercul interior reprezintă zona aflată sub
controlul managerului de marketing. Acesta va combina activităţile privind preţul, produsul,
promovarea şi distribuţia pentru a valorifica cererea anticipată.
Elementele controlabile pot fi modificate pe termen lung în vederea adaptării lor la
schimbarea condiţiei pieţei sau a obiectivelor firmei.

Elementele necontrolabile în termen


Mediul intern este reflectat în cercul al 2-lea şi cuprinde elementele care pot avea un efect
asupra succesului unei afaceri şi anume:
- forţele politice;
- structura competitivă;
- climatul economic din ţara de origine.
O decizie politică poate avea un efect direct asupra succesului marketingului internaţional
al unei firme. Climatul economic poate avea mari interferenţe asupra poziţiei favorabile, pot fi
impuse restricţii privind regimul investiţiilor străine şi impozitelor pentru a întări economia
internă.
Structura competitivă a firmelor aflate în ţara de origine este n alt element un alt element
de incertitudine. Numărul firmelor existente şi acordul privind atingerea obiectivelor de
marketing precum şi împărţirea pieţei de către unele din acestea pot avea un impact intern şi
extern asupra cotei de piaţă a altor firme.
Elemente necontrolabile externe: o firmă care activează în diferite ţări poate găsi situaţii
extrem de diferite privind stabilitatea politică, structura claselor sociale sau climatul economic.
Cele mai semnificative elemente ale mediului internaţional necontrolabil sunt prezente în cercul
exterior. Aceşti factori sunt: forţele politice, economice, competitive, nivelul tehnologic,
infrastructura, forţele culturale. Ele constituie elemente principale de incertitudine cărora trebuie
să le facă faţă specialistul în marketing internaţional atunci când elaborează un program de
marketing.
Mediul politic oferă cel mai bun exemplu privind statutul unei firme străine. Specialistul
trebuie să ia în considerare implicaţiile politice ale deciziei lui deşi consecinţele sunt minore. Nu
aceeaşi situaţie este şi în cazul unei ţări străine. Mediul politic poate fi extrem de critic iar
schimbările de guvern pot însemna adesea modificări ale atitudinii faţă de investiţiile străine
(exproprieri, expulzări etc.). Incertitudinea diferitelor medii de afaceri externe creează nevoia
unui studiu detaliat al mediului de lucru în fiecare ţară. O strategie de succes într-o ţară poate să
nu fie aplicabilă într-o altă ţară datorită diferenţelor de climat politic, cultural sau stadiilor de
dezvoltare economică.
Tema 2.Tehnici ale platilor internationale

Abordări conceptuale privind plăţile şi finanţarea internaţională

Internaţionalizarea economiei este o trăsătură definitorie a lumii contemporane. În


prezent, se manifestă un interes şi o conlucrare bi şi multilaterală a statelor, organizaţiilor
internaţionale sau a diverselor grupuri de lucru în diferite domenii de activitate, cum sunt:
comerţul, cooperarea în producţie, sănătatea, securitate, asistenţă umanitară, asigurarea
echilibrului ecologic, artă şi cultură, sport, finanţe şi asigurări, învăţământ, cercetare ştiinţifică,
etc.

Relaţiile economice internaţionale pot fi structurate în două categorii importante,


respectiv:

- comerţul exterior;
- operaţii financiare ce constituie obiectul schimburilor de capital.
În prima categorie sunt incluse:

1. Operaţiunile comerciale internaţionale

 comerţul internaţional cu mărfuri (exportul şi importul de mărfuri);


 comerţul internaţional cu servicii comerciale, numit şi comerţ invizibil, care cuprinde
serviciile conexe operaţiunilor de export-import (transporturile, asigurările, licenţele),
turismul internaţional;
 operaţiunile comerciale combinate, respectiv reexportul, compensaţiile, switch-ul,
prelucrarea în lohn, operaţiunile de perfecţionare etc., adică tehnicile utilizate pentru
facilitarea schimburilor şi valorificarea oportunităţilor de profit comercial.
2. Alianţele şi cooperările internaţionale reprezintă o formă dezvoltată a legăturilor economice
dintre state în vederea realizării unei strategii comune, durabile, în domenii diferite de activitate.

Principalele forme de alianţe şi cooperări internaţionale sunt:

 cooperările pe baze contractuale, în care pot fi incluse contractele de licenţă, francizarea,


subcontractarea etc., toate constituind forme de transfer internaţional de tehnologie de
producţie (licenţierea, subcontractarea) sau de comercializare (francizarea);
 alianţe strategice sub formă de asociaţii, consorţii etc. pentru construirea de obiective în
comun, livrări la cheie, consulting engineering etc.;
 cooperarea instituţionalizată, reprezentată de societăţile mixte.
Relatiile economice internationale, precum şi alte legaturi între state nasc obligatii
reciproce de plată. Desfăşurarea schimburilor internaţionale implică existenţa unui moment
important ce presupune încasarea contravalorii mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate.
Această operaţie se realizează prin intermediul unei modalităţi de plată sau de decontare stabilită
între parteneri sau/şi stipulată în contractul comercial internaţional.

In identificarea diferitelor modalităţi de plată internaţională, utilizatorii fac deosebirea


între mijloacele de plată, instrumentele de plată şi modalităţile de efectuare a plăţilor.

Mijloacele de plată reprezintă totalitatea valorilor materiale şi băneşti prin care se poate
lichida un angajament financiar (devizele, aurul, valuta, drepturile speciale de tragere, unitatea
monetara europeană şi moneda naţională).
Instrumentele de plată şi de credit sunt înscrisuri sau efecte comerciale în valută care
înlocuiesc mijloacele tradiţionale de plată, cu ajutorul cărora se reglementează lichidarea unor
angajamente internaţionale, cum sunt: trata, biletul la ordin şi cecul.

Modalităţile de plată exprimă tehnicile bancare prin intermediul cărora se asigura


operaţiile de încasări şi plăţi internaţionale (acreditivul documentar, incasso-ul documentar,
ordinul de plată, ş.a). Modalităţile de plată utilizate în comerţul internaţional au cunoscut o
diversificare continuă, datorită cerinţelor generate de dezvoltarea economiei mondiale dar şi a
perfecţionării modalităţilor de transmitere a mesajelor. Cele mai uzuale modalităţi de plată sunt:
plăţile documentare, plata prin intermediul titlurilor de credit, compensaţiile ş.a.

O problemă importantă este şi cea a asigurării resurselor necesare derulării schimburilor


economice internaţionale, respectiv a celor care permit stingerea obligaţiilor generate de acestea.

Finanţarea poate fi definită ca ansamblul mecanismelor, tehnicilor şi a instrumentelor


prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi
economico-sociale, respectiv a afacerilor.
Ea se poate realiza din surse interne sau din surse externe. La rândul ei, finanţarea externă
poate să aibă la bază surse publice sau surse private. Dacă se apelează la resurse externe, publice
sau private, se înregistrează un proces de finanţare internaţională.
Trăsăturile finanţării internaţionale sunt:
 Implică utilizarea a două sau mai multe monede, fapt ce impune luarea în considerare a
riscului valutar;
 Se realizează prin intermediul unor instituţii şi mecanisme ce au particularităţi proprii
fiecărei ţări;
 Tehnicile de finanţare internatională sunt specifice diferitelor forme de concretizare a
tranzacţiilor internaţionale: exporturi, importuri, proiecte de cooperare internaţională,
investiţii internaţionale. De regulă, în cazul operaţiunilor de export şi import sunt
predominante tehnicile de finanţare pe termen scurt sau mediu, în timp ce pentru
investiţiile internaţionale şi acţiunile de cooperare industrială sunt specifice finanţările pe
termen mediu-lung.
În finanţarea importurilor şi exporturilor se utilizează mai multe tipuri de tehnici de
creditare şi categorii de credite. Acestea se pot clasifica din mai multe puncte de vedere,
respectiv:
 După obiectul creditării:
– credite comerciale, respectiv credite-furnizor, acordate pentru finanţarea exportului de
mărfuri, maşini, utilaje etc.;
– credite bancare sau financiare, care sunt de regulă acordate pentru efectuarea unor
importuri.
 În raport de participanţii la operaţia de finanţare:
– credite guvernamentale practicate între state (prin intermediul băncilor);
– credite bancare la care participă numai banca şi clientul ei;
– credite acordate de instituţii financiare internaţionale (Banca Mondială, BIRD etc.);
– eurocreditele, acordate în eurovalute de consorţii bancare la clienţi publici sau privaţi.
 Din punct de vedere al perioadei de creditare:
– credite pe termen scurt: 0-2 ani;
– credite pe termen mediu: 2-5 ani;
– credite pe termen lung: 5-10 ani sau mai mult.
 În raport de modalitatea de acordare a creditelor:
– credite în cont curent, acordate de băncile comerciale clienţilor (se completează prin
credite ramburs);
– credite de scont, rezultate prin scontarea tratelor ce apar în tranzacţii internaţionale.
 În funcţie de garanţia rambursării:
– credite garantate;
– credite negarantate.
 Din punct de vedere al costului perceput:
– credite cu dobândă fixă;
– credite cu dobândă variabilă.
Perioada de creditare în comerţul exterior cuprinde intervalul dintre momentul acordării
creditului şi cel al rambursării lui integrale, şi este formată din:

 perioada de utilizare a creditului;


 perioada de graţie;
 perioada de rambursare.
Durata de acordare a creditului depinde de obiectul creditului, de situaţia cererii şi
ofertei pe piaţa creditului internaţional, de poziţia firmei de export-import, de situaţia politică din
ţara beneficiarului etc.

Costul creditului în comerţul exterior este determinat de dobânda percepută de creditor,


de primele de asigurare şi de diverse speze bancare. Dobânda plătită de debitor se exprimă ca
procent la suma creditului pe timp de un an de zile, iar nivelul ei depinde de mărimea taxei de
scont de pe piaţa creditorului şi de alţi factori. La creditele acordate pe termen lung, de regulă
dobânda este mai mare decât la creditele pe termen scurt. La creditele în eurovalute, nivelul
dobânzii ţine seama de rata dobânzii interbancare la depozitele la termen de pe piaţa Londrei,
cunoscută sub numele de LIBOR. Rata dobânzii negociate, este mai mare cu 1-2% decât
valoarea LIBOR.

Creditul este indispensabil comerţului internaţional, pentru că termenii şi condiţiile de


plată sunt elemente importante pentru obţinerea de contracte; uneori, modalităţile de finanţare
determină operaţiunile de export, în aceeaşi măsură ca şi calitatea produselor exportate.

Dar, relațiile economice internaționale nu se bazează doar pe resurse procurate prin


intermediul creditului ci și prin modalități neconvenționale de finanțare. În ultimii ani, se
constată aplicarea unor tehnici de finanţare a exporturilor (şi de investiţii în străinătate) din ce în
ce mai perfecţionate, mai ales pentru contracte complexe (bunuri şi echipamente, construcţii de
uzine “la cheie” etc.).
Tema 3.Expeditia si transportul international

Expeditorul international este o persoana fizica sau juridica, care, in baza unui contract de
mandat incheiat cu exportatorul (sau importatorul), se obliga sa preia marfurile incredintate de
acesta si sa efectueze ansamblul operatiunilor necesare pentru ca ele sa ajunga la destinatar.

Spre deosebire de acesta, transportatorul realizeaza efectiv deplasarea marfurilor in spatiu.

Serviciile prestate de casele de expeditie internationala sunt:

§ alegerea mijloacelor de transport si a celor mai convenabile rute;

§ angajarea mijloacelor de transport necesare;

§ incheierea contractelor de transport;

§ plata cheltuielilor legate de deplasarea marfurilor, verificarea si decontarea


acestora;

§ realizarea formalitatilor de asigurare;

§ efectuarea formalitatilor vamale si de tranzit;

§ realizarea traficului de grupaj;

Formalitati si documente de expeditie

n Cererea de tonaj – in conditiile de livrare CFR si CIF, exportatorul transmite acest


document firmei de expeditie internationala, pentru inchirierea sau retinerea de spatiu pe vas;
acesta cuprinde: denumirea marfii, cantitatea, ambalajul, portul de destinatie, porturile de tranzit,
conditia de livrare, etc..

n Ca raspuns, expeditorul remite transportatorului avizul de navlosire, care contine date


referitoare la navlositor, armator, numele navei, anul constructiei, capacitate, pavilion, navlu,
etc..

n In vederea intocmirii conosamentului conform contractului, se transmite expeditorului


formularul numit nota comanda conosament.

n In cazul livrarilor CIF, firma remite expeditorului si cererea de asigurare, care serveste la
incheierea contractului de asigurare cu o firma specializata.
Documentele de transport sunt inscrisuri (documente tipizate) prin care

vanzatorul face dovada expedierii sau preluarii spre expediere a marfii la o anumita

data si pentru o anume destinatie.

In functie de tipul transportului identificam urmatoarele documente :

- conosament maritim (bill of lading), pentru transport maritim;

- document de transport combinat, pentru transportul multimodal;

- scrisoare de transport aerian fracht aerian (airway bill) , pentru transportul aerian;

- - scrisoare de trasura feroviara tip CIM (railway bill) , pentru transportul feroviar;

- scrisoare de transport rutier scrisoare de trasura tip CMR (way bill), pentru
transportul rutier;

- recipisa postala, pentru expedierea prin posta etc..

Aceste documente prezinta urmatoarele caracteristici comune:

-reprezinta materializarea contractului de transport;

-atesta primirea marfii la transport;

-dovedesc expedierea marfurilor.

“ Toate documentele de transport trebuie sa fie semnate, indicand numele

carausului. Ele pot fi semnate de caraua sau de un agent numit care actioneaza pentru si in contul
carausului. Carausul poate fi: operatorul transportului multimodal, capitanul vasului sau agentul
lui, armatorul sau agentul lui, seful garii de cale ferata, autoritatile postale etc. In cazul platii prin
acreditiv documentar, CCIP prezinta pentru fiecare tip de document de transport cerintele de
indeplinit pentru a fi acceptate de banci (daca prin acreditiv nu s-a precizat altfel)” ( G.
Geambasu (cas. Hartescu), teza de doctorat: Surse alternative de finantare a operatiunilor de
export-import, p.22 ).

Transportul maritim
Navlosirea – consta in operatiunea de prospectare a pietei navlurilor, de contactare a
potentialilor armatori si de negociere a ofertelor de tonaj;

Inchirierea de spatiu pe o nava in vederea efectuarii transportului international de marfuri se


realizeaza in baza unui contract de navlosire (charter party);

Navele sunt de doua tipuri:

- de linie (descriu curse regulate intre anumite porturi) ;

- tramp (itinerariul lor este stabilit in cadrul fiecarui contract) .

Pentru navele de linie, rolul contractului de navlosire este jucat de conosament.

Pentru navele tramp, pe langa conosament este necesar si un contract de navlosire, care
imbraca una din formele:

- contract pe calatorie (voyage charter) – presupune transportul unei cantitati de


marfa, cu o nava armata si echipata de catre proprietar, in schimbul unui navlu;

- contract pe timp (time charter) – se inchiriaza nava si serviciile echipajului pe o


perioada determinata de timp, contra platii unei chirii (hire);

- contract pe nava goala (bareboat charter) – navlositorul obtine din partea


armatorului, pe o perioadade timp, posesia si controlul complet al navei inchiriate, in
schimbul unei chirii.

Conosamentul (Bill of Lading) - este o adeverinta semnata de armator (sau de un


imputernicit al sau) care certifica faptul ca s-a preluat spre transport o anumita cantitate de marfa,
pentru o anumita destinatie; este un titlu de proprietate asupra marfii, o dovada a existentei si
continutului contractului de transport.

Tipuri de conosamente

Dupa modul de transmitere a dreptului de proprietate:

n conosament nominativ (comandantul navei elibereaza marfa in portul de destinatie numai


persoanei desemnate, iar transferul proprietatii asupra marfii nu se poate face decat prin cesiune
de creanta);
n conosament la ordin (comandantul navei elibereaza marfa persoanei numite, sau, la ordinul
acesteia, unei alte persoane desemnate prin andosarea conosamentului);

n conosament la purtator (nu este mentionat numele proprietarului, orice persoana care detine
conosamentul poate intra in posesia marfii).

Dupa modul de incarcare a marfii:

n conosament primit pentru incarcare (este emis in conditiile aglomerarii portuare , cand
marfa este depozitata in port in vederea imbarcarii);

n in momentul imbarcarii se transforma intr-un conosament incarcat la bord.

Dupa mentiuni:

n conosament curat (Clean B/L) – comandantul navei recunoaste primirea marfii spre
transport in stare si conditie aparent bune;

n conosament cu rezerve – contine anumite mentiuni restrictive privind buna stare aparenta a
marfii sau ambalajului .

Dupa modul de plata:

n conosament platit la incarcare (freight prepaid);

n conosament platit la descarcare (fright payable at destination).

Conosamentul pentru transport combinat (combined transport Bill of


Lading, Multimodal Transport B/D ) acopera tot tranzitul, atat partea maritima, cat si
transportul feroviar sau fluvial din punctul de expeditie al marfurilor, pana la portul de incarcare
si din portul de descarcare pana la punctul final de destinatie al marfurilor, carausului principal
revenindu-i raspunderea pentru marfuri imediat ce a primit marfa.

Conosamentul fractionat (Delivery Orders B/D) – este un tip aparte de conosament eliberat
de companiile de navigatie la cererea destinatarilor ( comercianti care cumpara “en gross” si
vand “en detail”- de regula) pentru cantitatile partiale cuprinse in conosamentul total.

Documentele de transport feroviar (Rail waybill)

Scrisoarea de trasura feroviara reprezinta “contractul de transport feroviar international,


care se socoteste incheiat in momentul in care la calea ferata s-a primit marfa pentru transport,
moment confirmat de stampila cu data a statiei de expeditie, aplicata pe scrisoarea de trasura” .( (
G. Geambasu (cas. Hartescu), teza de doctorat: Surse alternative de finantare a operatiunilor de
export-import, p.28 ).

Scrisoarea de trasura internationala CIM circula in doua variante:

n pentru transportul marfurilor cu mica viteza;

n pentru transportul marfurilor cu mare viteza (aceasta e barata cu doua benzi rosii).

Scrisorile de trasura de tip CIM sunt insotite si de un buletin de francare in care se inscriu
toate taxele de transport si accesorii care se cuvin cailor ferate care participa la transportul
respectiv.

Scrisoarea de transport feroviar trebuie sa contina mentiuni obligatorii, cum ar fi: numele si
adresa predatorului; denumirea statiei de predare; denumirea marfii; numele si adresa
destinatarului; denumirea statiei de destinatie; greutatea marfii, numarul coletelor si descrierea
ambalajului; numarul vagonului (pentru vagoanele particulare se mentioneaza si tara de origine a
acestora); enumerarea documentelor care insotesc marfa; conditia de livrare; tarifele sau taxele
pe care le preiau asupra lor predatorul si /sau destinatarul; stampila cu data a statiei de expeditie.

Scrisoarea de trasura feroviara CIM cuprinde urmatoarele file:

- originalul scrisorii de trasura (insoteste transportul si se elibereaza destinatarului odata cu


marfa);

- foaia de expeditie ( cate o copie pentru fiecare cale ferata din tarile participante la transport;
este oprita la statia de destinatie si serveste la decontarea transportului cu celelalte cai ferate);

- avizul si adeverinta de primire ( insotesc marfa pana la destinatie si atesta primirea marfii de
catre destinatar);

- duplicatul scrisorii de trasura ( se elibereaza predatorului si constituie dovada expedierii


marfurilor, a preluarii taxlor de transport total sau partial de catre acesta);

- copia scrisorii de trasura ( ramane la statia de expediere a marfii).

Documentele de transport rutier ( Waybill, Truk Bill of Lading)

Scrisoarea de transport rutier tip CMR “reprezinta dovada incheierii contractului de


transport in traficul rutier international de marfuri “si face “dovada primirii marfurilor de catre
transportator” (( G. Geambasu (cas. Hartescu), teza de doctorat: Surse alternative de finantare a
operatiunilor de export-import, p.30 ).

Scrisoarea de trasura rutiera contine date asemanatoare cu cele ale scrisorii de trasura
feroviara si face mentiunea ca transportul este supus regimului stabilit de CMR si nici unei alte
reglementari contrare.

Acest document se intocmeste de catre expeditor in trei exemplare originale ( unul


expeditorului, unul destinatarului si altul carausului) si se semneaza de catre acesta si de
transportator.

Vehiculele rutiere pot circula si sub acoperirea carnetelor TIR , acestea indeplinind functia
de document de evidenta si declaratie in vama si functia de garantie vamala pentru marfurile
transportate ( nivelul maxim este de 50 000 USD/carnet).

Documente de transport aerian ( Air Waybill – AWB)

Scrisoarea de transport aerian ( Airway Bill) cunoscuta si sub denumirea de fracht


aerian atesta incheierea contractului de transport international, primirea marfii in vederea
transportului de catre compania de transport aerian si conditiile transportului.

Acest document cuprinde mentiuni asemanatoare datelor din scrisoarea de tarsura rutiera sau
feroviara (CMR sau CIM) adaptate la specificul transportului aerian si se intocmeste in trei
exemplare originale si mai multe copii:

- primul exemplar original este semnat de expeditor si ramane la transportator; poarta


mentiunea “ pentru transportator”;

- al doilea exemplar este semnat de expeditor si transportator, insoteste marfa pana la destinatie
si ramane la destinatar; poarta mentiunea “pentru destinatar”;

- al treilea exemplar este semnat de transportator dupa primirea marfii si poarta


mentiunea “pentru expeditor”.

O varianta a scrisorii de transport aerian este frachtul aerian consolidat sau scisoarea de
transport aerian de casa (House Airway Bill – HAWB) care reflecta o metoda utilizata cu
scopul reducerii cheltuielilor de transport prin gruparea mai multor expeditii care au aceeasi
destinatie (tarifele IATA sunt descrescatoare de la o anumita cantitate pe masura cresterii
greutatii coletelor).
Tema 4.Uniunea Europeana si Organizatiile liberului schimb

Acordul de comerţ liber RM-UE presupune liberalizarea graduală (până la 10 ani din momentul
semnării) a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor
vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei
RM la Acquis UE. Astfel, DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre
Republica Moldova şi Uniunea Europeană) este parte a Acordului European de Asociere şi aduce
beneficii suplimentare economice pentru Republica Moldova. Acest document oferă o scurtă
prezentare a elementelor cheie.

Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA)

Acordul de Liber Schimb Central-European(CEFTA) a fost încheiat în 1992


între Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, în condi ţiile dispariţiei sistemului CAER,
în ideea facilitării schimburilor si a cooperării economice intraregionale.
Totodată, acordul a fost văzut de la început ca un instrument de pregătire a
statelor participante pentru aderarea la Uniunea Europeana.

În conformitate cu prevederile articolului 51, trei dintre semnatarii inițiali,


Bulgaria și România (2007) și Croația (2013) s -au retras din acordul urmare
aderarării lor la Uniunea Europeană.

Actualmente membrii CEFTA sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Ma cedonia,


Moldova, Montenegro, Serbia, UNMIK Kosovo.

În cadrul reuniunii de la Bucureşti a Primilor Miniştri a ţărilor Pactului de


Stabilitate pentru Europa de Sud -est, din 19 decembrie 2006, tarile participante la
reuniune au semnat proiectul Acordului d e aderare şi modernizare a Acordului de
comerţ liber pentru Europa Centrală, CEFTA 2006, care a intrat în vigoare in
Republica Moldova la 1 mai 2007.

CEFTA 2006 este un acord cu prevederi moderne cu un grad extins de liberalizare,


în special a comerţului cu produse industriale, proceduri eficiente de colaborare şi
coordonare, mecanisme transparente de aplicare a măsurilor de apărare
comercială. CEFTA 2006 prevede instituirea unui mecanism propriu de soluţionare
a litigiilor comerciale sau utilizarea instr umentului O.M.C.

Acordul cuprinde un text principal și o serie de anexe. Din 2006, acestea au fost
completate de o serie de protocoale adiționale negociate de părți în diferite
domenii.
Părțile CEFTA gestionează și promovează punerea în aplicare a acordu lui prin
deciziile Comitetului mixt. Aceste decizii trebuie luate prin consens.
CEFTA 2006 înlocuieşte Acordul de comerţ liber pentru Europa Centrală (CEFTA)
încheiat în 1992 şi acordurile bilaterale de comerţ liber. Acordul propune un cadru
juridic uniform, previzibil şi de lungă durată fapt ce contribuie la dezvoltarea
relaţiilor comercial -economice bilaterale şi multilaterale dintre ţările membre.
Obiectivele acestui Acord sunt:

 Consolidarea într-un singur acord a nivelului existent de liberalizare a comerţului


realizat prin sistemul acordurilor bilaterale de comerţ liber deja încheiate între
Părţi;
 Imbunătăţirea în continuare a condiţiilor pentru promovarea investiţiilor, inclusiv
a investiţiilor străine directe;
 Creşterea comerţului cu mărfuri şi servicii şi impulsionarea investiţiilor prin
reguli corecte, clare, stabile şi predictibile;
 Eliminarea barierelor şi a distorsiunilor din calea comerţului şi facilitarea
circulaţiei mărfurilor în tranzit şi a circulaţiei transfrontaliere a mărfurilor şi
serviciilor între teritoriile Părţilor;
 Oferirea de condiţii corecte de competiţie pentru comerţ exterior şi investiţii şi
deschiderea treptată a pieţelor pentru achiziţii publice ale Părţilor;
 Oferirea de protecţie corespunzătoare a drepturilor de propriet ate intelectuală în
conformitate cu standardele internaţionale;
 Asigurarea de proceduri eficiente pentru implementarea şi aplicarea acestui Acord
şi contribuţia prin acestea la dezvoltarea armonioasă şi creşterea comerţului
mondial.

CEFTA 2006 prevede an ularea tuturor taxelor vamale la import şi export, a


restricţiilor cantitative şi a altor taxe cu efect echivalent în comerţul cu produse
industriale şi majoritatea produselor agroindustriale.

Acordul in cauza conţine prevederi extinse privind comerţul c u servicii, achiziţii


guvernamentale, administrarea vamală şi reguli de origine preferenţiale, procedura
şi condiţiile de aplicare a măsurilor de salvgardare şi instrumentelor de apărare
comercială.

Republica Moldova a detinut președinția CEFTA pe parcur sul anului 2015.


Tema 5.Procedura contractarii si derularii exportului si
importului
Derularea operatiunilor de import – export reprezinta ansamblul activitatilor prin
intermediul carora au loc livrarea marfii de la vanzator la cumparator si efectuarea platii de catre
cumparator in beneficiul vanzatorului.

Livrarea internationala a marfurilor presupune urmatoarele activitati principale:

a) Pregatirea marfii pentru export

b) Facturarea la extern

c) Expeditia si transportul international

d) Asigurarea marfurilor

e) Vamuirea

Plata internationala vizeaza stabilirea mijloacelor si tehnicilor de plata.

2.1. Livrarea internationala a marfurilor

2.1.1. Pregatirea marfii pentru export

In cadrul obligatiei de livrare prevazute in contractul extern, vanzatorul trebuie sa


asigure livrarea fizica a marfurilor care fac obiectul tranzactiei, sa
respecte cantitatea si calitatea stipulate in contract si sa respecte termenul si conditia de
livrare.

Dovada cantitatii livrate se face, in general, prin documentul de transport (conosament,


scrisoare de trasura tip CMR, scrisoare de trasura tip CIM, fracht aerian).

Termenul la care s-a livrat marfa este cel din documentul care marcheaza momentul inceperii
transportului international.

In ceea ce priveste calitatea, de regula se solicita un certificat de calitate (document eliberat


de catre producator, ce poate fi atestat de un organism de control al calitatii).

Referitor la ambalaj, acesta asigura protectia marfii si reprezinta totodata un suport


promotional.
Ambalarea trebuie sa aiba in vedere:

-Valoarea marfurilor

-Mijlocul de transport folosit

-Operatiunile de incarcare – descarcare

-Durata transportului si a stationarilor

-Clima zonei de tranzit

Ambalarea marfurilor cade in sarcina producatorului, acesta fiind raspunzator conform


uzantelor internationale de toate urmarile lipsei sau starii defectuoase a ambalajului, fiind obligat
sa acopere eventualele prejudicii ale transportatorilor si ale tertilor

Marcarea priveste atat marfurile, cat si ambalajele si se disting doua tipuri de marcare:

-cea necesara pentru a individualiza o expeditie;

-cea impusa de reglementarile tarii importatoare.

Elemente uzuale: date de identificare ale expeditorului si destinatarului, modul de manipulare,


greutate, statia de expeditie si cea de destinatie, etc.

Lista de colisaj (packing list) – document care sintetizeaza aspectele generale privind lotul
de marfa, cuprinzand numarul coletelor, denumirea reperelor de marfa, cu specificarea
cantitatilor, dar fara indicarea valorii.

Licenta de export (putin utilizata in prezent) este documentul prin care statul caruia ii
apartine exportatorul autorizeaza efectuarea operatiunii.

Certificatul de origine – este un document emis de un organism specializat din tara


exportatorului (de regula, Camera de Comert), care confirma natura, cantitatea, valoarea
marfurilor livrate si locul lor de fabricatie si include o declaratie precizand tara de origine a
bunurilor.

Are urmatoarele functii :

-permite obtinerea unor facilitati vamale de catre importator (daca exista acorduri
ce prevad taxe preferentiale);
-asigura respectarea masurilor de politica comerciala din tara importatoare
(licentiere, contingentare);

-asigura respectarea unor drepturi de proprietate intelectuala (de exemplu,


denumirea de origine) .

2.1.2. Facturarea la extern

Factura externa (export invoice) este un inscris intocmit de exportator prin care se arata
conditiile in care are loc vanzarea.

Functiile facturii:

-arata faptul ca marfa a fost vanduta;

-mijloceste transferul de proprietate de la vanzator la comparator;

-serveste la incasarea contravalorii marfii;

-serveste la efectuarea formalitatilor vamale .

Facturi cu functii specifice:

- Factura proforma – este un document solicitat de importator pentru a-i servi la realizarea
unor formalitati prealabile importului.

- Factura consulara – este autentificata de consulatul tarii importatorului din tara


exportatorului si confirma originea marfii, precum si faptul ca valoarea din factura reprezinta
valoarea reala a marfii (se foloseste pentru simplificarea formalitatilor vamale in tara de import).

- Factura vamala este un document cerut la import in anumite tari pentru a determina sructura
pretului contractual pe piata tarii de origine si serveste ca element de referinta pentru calculul
taxelor vamale de import.

Importul – regim vamal în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal şi primesc
statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie după ce sunt plătite drepturile de import şi sunt
aplicate măsurile de politică economică. În cazul importului în unele cazuri poate fi acordată o
reducere sau o scutire de taxe vamale, ceea ce se numeşte tratament tarifar preferenţial. De astfel
de priorităţi, pot beneficia unele categorii de mărfuri în funcţie de originea acestora potrivit
acordurilor internaţionale la care RM este parte. O procedură importantă în cazul importului este
constatarea originii mărfurilor. Organul vamal constată originea mărfii în baza următoarelor
criterii:
a) mărfurile obţinute în totalitate într-o ţară;
b) mărfurile obţinute printr-o prelucrare sau transformare suficientă într-o ţară.
Originea mărfii trebuie confirmată prin certificatul de origine, eliberat de organele ţării
abilitate de aceasta.
Exportul – regim vamal în care mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal fără obligaţia
reintroducerii lor pe acest teritoriu. La export, sunt admise mărfurile produse atât pe teritoriul
ţarii precum şi cele importate şi puse în liberă circulaţie anterior cu excepţia mărfurilor care sunt
puse unor măsuri de restricţie în cadrul politicii economice. Exportul se efectuează
cu condiţia onorării drepturilor de export şi instrumentele de politică economică. Liberul de
vamă la export se acordă cu condiţia ca mărfurile să fie scoase de pe teritoriul vamal în aceeaşi
stare în care se aflau la data înregistrării Declaraţiei de export cu excepţia pierderilor naturale
aferente transportării mărfurilor. Mărfurile autohtone pot fi exportate temporar, în cazul în care
urmează a fi reintroduse în ţară fără a suferi vreo modificare cu excepţia uzurii normale sau a
pierderilor naturale. Organul vamal fixează termenul în care mărfurile trebuie să fie reintroduse
sau să fie plasate sub o altă destinaţie vamală. Termenul în cauză nu trebuie să depăşească
perioada a 3ani. El poate fi prelungit în unele cazuri temeinic justificate de către guvern în
fiecare caz separat. Exportul poate fi plătit definitiv şi temporar.
Tema 6.Operatiuni comerciale combinate

In ultimele decenii, in comertul international au capatat o pondere tot mai mare o serie de
operatiuni comerciale combinate: operatiunea de reexport, de prelucrare in lohn si de switch..
Esenta acestor operatiuni este aceea ca implica obtinerea de profit prin acte si fapte de comert,
avand deseori ca obiect marfuri de provenienta terta (care nu au incorporate elemente nationale).
Extinderea mare pe care o cunosc acest gen de operatii se explica prin avantajele pe care le ofera:
valorificarea unor capacitati de productie subutilizate, extinderea folosirii unei marci (in cazul
lohnului), obtinerea de profit prin escaladarea unor bariere comerciale discriminatorii (in cazul
reexportului), sau necesitatea de a debloca si de a asigura continuitatea unor contracte de clearing
sau a altor aranjamente comerciale (in cazul switch).
1 reexportul Reexportul reprezinta importul unei marfi si exportul acesteia in scopul obtinerii
unui profit, prin diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare, diferenta care sa acopere
cheltuielile ocazionate de derularea operatiunii respective, precum si in scopul promovarii
relatiilor comerciale cu diferite tari. Aceasta activitate economica o regasim in cele mai vechi
timpuri; dezvoltarea cetatilor grecesti, feniciene a cunoscut prin practicarea acestui tip de comert
un ritm fara precedent. De asemenea, in perioada colonizarii tari ca Olanda, Spania, Anglia au
acumulat bogatii mari in urma reexporturilor de marfuri din teritoriile colonizate.

Scopurile care stau la baza realizarii unei operatii de reexport au determinat o clasificare a
acestora astfel:
1 reexport realizat pentru obtinerea unui beneficiu
1 reexport realizat pentru promovarea relatiilor comerciale reciproce
1 reexport destinat completarii exportului pe baza importului
1 reexport destinat testarii unor piete pe care se va exporta in viitor marfuri similare provenind
din tara reexportatorului.
Un alt criteriu de clasificare a operatiilor de reexport are la baza mecanismul prin care se
desfasoara:
1 reexport direct de la furnizorul extern la clientul extern, fara sa tranziteze tara reexportatorului
1 reexport indirect, in conditiile in care marfa a tranzitat tara exportatorului
Tinand cont de gradul de prelucrare suplimentara pe care o suporta marfa in tara
reexportatorului, avem:
1 reexporturi de marfuri care sunt supuse unui proces de prelucrare (ambalare, etichetare,
marcare, sortare, etc.) realizat in tara reexportatorului
1 reexporturi de marfuri care nu sufera nici o prelucrare in circuitul reexportului.
Reexporturile realizate pentru obtinerea unui beneficiu reprezinta cea mai frecventa forma
de reexport din schimburile externe, destinate obtinerii unui profit in urma diferentelor de
preturi de pe diferite piete. In aceasta situatie, producatorul marfii (exportatorul) si
cumparatorul (importatorul final) nu se cunosc, legatura dintre ei este facuta de catre
reexportator, care va initia operatiunea (va cumpara de la exportator si va vinde la
importator), asumandu-si toate riscurile comerciale. Trebuie precizat ca, obiectivul unui
astfel de reexport este obtinerea de catre cel care initiaza operatiunea a unui profit cat mai
mare, si implicit a unor diferente cat mai mari, intre pretul cu care cumpara marfa (pretul de
import) si cel cu care vinde marfa (pretul de export), tinand cont si de cheltuielile ocazionate
de depozitarea temporara, tranzitul sau alte operatii pe care le necesita produsul.
Reexportul realizat pentru promovarea relatiilor comerciale reciproce apare mai ales in cadrul
operatiilor in contrapartida; astfel il intalnim in situatia in care unul dintre parteneri are nevoie de
marfurile celuilalt, insa neavand mijloace de plata conditioneaza cumpararea de vanzarea
produselor proprii. In aceasta situatie, este posibil ca marfa partenerului care nu dispune de
mijloace de plata sa nu prezinte interes pentru piata celuilalt partener si astfel prin reexport sa fie
vanduta pe o terta piata. Acest tip de operatii, chiar daca nu aduc profituri foarte mari, pot juca
un rol important in buna desfasurare a operatiilor in contrapartida dintre diferite tari.
Reexport destinat completarii exportului pe baza importului apare in situatia in care, in
componenta anumitor produse de export vor fi incorporate subansamble din import, fie
datorita faptului ca astfel se asigura o mai mare competitivitate propriilor produse, fie ca
acest lucru este solicitat de catre clienti. In literatura de specialitate sunt considerate
reexporturi numai acele importuri de complectare care intra in componenta unor produse
exportate, fara ca aceste produse importate sa cunoasca vreo modificare in procesul de
productie, pastrandu-si forma si marca de origine (aceste importuri intra in teritoriul vamal in
regim de drawback).
Reexport destinat testarii unor piete pe care se va exporta in viitor marfuri similare
provenind din tara reexportatorului apare in situatia activitatilor promotionale, fiind realizat
inaintea incheierii unui contract de valoare foarte mare, pentru a testa viabilitatea produsului
pe o piata straina.
Reexport direct de la furnizorul extern la clientul extern, fara sa tranziteze tara
reexportatorului presupune ca marfa va trece direct de la producator la importatorul final,
fara sa tranziteze tara reexportatorului. Asemenea operatii sunt posibile acolo unde legislatia
este permitiva pentru o asemenea tranzactie.
Reexport indirect, in conditiile in care marfa a tranzitat tara exportatorului presupune
obligativitatea reexportatorului de a aduce produsul in propria tara si abia apoi sa-l reexporte.
Reexporturi de marfuri care sunt supuse unui proces de prelucrare sunt operatiile in care
marfurile vor suferi o transformare in tara reexportatorului; o varianta a acestei forme este
prelucrarea in lohn. Acest tip de reexport se practica mai ales in zonele libere, porturi
libere, antrepozite, etc.; uneori, operatiile de prelucrare consta numai in sortarea, ambalarea,
etichetarea si marcarea produsului in conformitate cu legislatia din tara cumparatorului.
Reexporturi de marfuri care nu sufera nici o prelucrare in circuitul reexportului presupun
faptul ca marfurile reexportate numai vor tranzita tara reexportatorului fara sa sufere nici o
transformare, fiind vandute in starea in care au fost in momentul cumpararii lor.
Operatia de reexport implica existenta a doua acte de vanzare – cumparare distincte si
autonome din punct de vedere juridic: un contract de import incheiat intre producator si
reexportator si un contract de export intre reexportator si cumparator. In practica, se
intalneste si situatia in care reexportul se realizeaza prin asocierea mai multor parteneri, caz
in care avem de a face cu reexport in lant sau multiplu (marfa este vanduta in mod succesiv
intre mai multi comercianti). Prima cerinta pe care trebuie sa o indeplineasca o firma care
vrea sa practice reexportul este aceea de a avea acces la o baza de date a producatorilor si
cumparatorilor de diferite produse de pe piata externa, de a dispune de fonduri si posibilitati
de depozitare in diferite tari. Trebuie spus ca, firmele care se implica in afaceri de reexport
trebuie sa dispuna de specialisti in comert exterior, deoarece acest tip de operatie presupune
riscuri foarte mari datorita tehnicii complexe de derulare. Astfel, pot aparea probleme si din
faptul ca actiunea se desfasoara intre trei parteneri care provin din tari cu legislatii diferite; in
acest sens, in momentul realizarii contractelor trebuie clar definite chestiunile legate de
transferul proprietatii, al riscului, modul de solutionare a reclamatiilor, etc. In contractele de
reexport este de preferat precizarea unor preturi determinate fixe datorita faptului ca
termenele de derulare sunt scurte. Acest pret va trebui sa includa si cheltuielile facute de
reexportator, privind impozitele si taxele vamale, comisioanele bancare si comerciale,
certificatele de origine, cheltuieli cu depozitarea, cu tranzitul, etc. In ceea ce priveste
modalitatea de plata cea mai frecvent utilizata este acreditivul “spate in spate” (“back–to–
back”). In situatia in care, exista incredere intre parteneri se poate utiliza acreditivul
transferabil, care da posibilitatea beneficiarului de a ceda drepturile si obligatiile sale din
acreditiv unui alt furnizor, economisindu-se astfel comisioanele bancare. Practicarea
reexportului presupune existenta unor avantaje si riscuri pentru partenerii implicati. Dintre
avantaje enumeram:
- obtinerea unui profit prin practicarea unor operatiuni de cumparare-vanzare pe piata
externa
- valorificarea la export a unor produse nationale, care au incorporate in ele diverse
produse de import
- o mai mare flexibilitate in desfasurarea acordurilor de clearing sau a altor contracte
de contrapartida
- posibilitatea obtinerii unor profituri suplimentare de catre reexportator din
specularea conjuncturii valutare, utilizand la import o moneda cu tendinte de
devalorizare, iar la export o moneda cu tendinte de valorizare.

Riscurile pe care le presupune operatia de reexport sunt:


- nerespectarea obligatiilor contractuale de catre unul dintre parteneri (vanzatorul nu
dispune de marfa sau are o marfa slaba calitativ, sau cumparatorul nu mai doreste
marfa)
- riscuri generate de fluctuatiile valutare care pot sa apara intre monedele celor doua
contracte
- cheltuieli suplimentare privind tranzitul si depozitarea marfurilor in situatia in care
operatiunile nu se desfasoara conform termenelor stabilite.
In general, aceste riscuri ale reexportului pot fi acoperite prin: verificarea bonitatii
partenerilor comerciali, prin utilizarea unor clauze de indexare a preturilor la cele doua
contracte sau acoperirea riscului valutar prin negocierea preturilor in cele doua contracte intr-
o singura moneda.
Operatiunile de reexport sunt considerate in general operatiuni de export invizibil,
materializate in combinatii comerciale care aduc in general profituri ridicate cu cheltuieli
reduse.
Se pune intrebarea “ce presupune o afacere buna de reexport ?” Cel mai simplu raspuns il
gasim in urmatoarele:
- practicarea unui management adecvat (flexibil)
- existenta unei baze materiale (depozite, antrepozite, stocuri tampon)
- realizarea unei activitati de marketing pe piete externe
- competenta comerciala inalta pentru a putea ocoli diferitele interdictii comerciale
care pot sa apara
- corelarea stricta a prevederilor contractuale
- verificarea bonitatii partenerilor
- desfasurarea unor operatiuni de acoperire a riscurilor de pret si valutare.

O varianta a reexportului o reprezinta si operatiunea de swap. Swap-ul de marfa imbina


elementele de contrapartida cu ratiuni specifice reexportului. El consta in angajamentul dintre
doi exportatori de marfuri similare, situati la distanta unul de altul, in baza caruia una din parti
livreaza bunuri unui tert situat pe o piata apropiata, cealalta parte – titularul obligatiei de livrarea
catre tertul respectiv, livrand in schimb marfa sa unei alte firme situate pe o piata apropiata, fata
de care primul partener avea obligatia de vanzare.

Principala ratiune de desfasurare a acestor operatii este aceea de a economisi costul transportului,
respectiv a cheltuielilor de livrare. Conditia de baza pentru reusita acestei operatii este asigurarea
omogenitatii calitative a celor doua partizi de marfa; in situatia in care apar diferente calitative
intre cele doua produse este necesar ca partile sa precizeze acest lucru, precum si modul in care
beneficiarii vor fi recompensati.

In practica internationala intalnim pe langa swap-ul cu marfa si operatiunea de swap financiar.


Aceasta apare in situatia in care un investitor care implanteaza o filiala intr-o tara cu un inalt
grad de indatorare, va cere sa rascumpere o parte din creantele tarii respective (el va putea
preschimba creanta in valuta in moneda locala, putand astfel sa investeasca in terenuri, materii
prime, mana de lucru, etc.).

2 prelucrarea in lohn

Lohnul, denumit si “comert cu manopera”, din punctul de vedere al fluxului comercial, sau
“productie la comanda”, din perspectiva cooperarii internationale este un tip de operatie
combinata tot mai frecvent intalnita in relatiile economice internationale.
Prelucrarea in lohn, ca tehnica a afacerilor economice internationale consta intr-o tranzactie
desfasurata pe o baza contractuala intre doua firme din tari diferite, in care una executa un
produs la comanda dupa modelele, desenele si sub marca celeilalte firme, care isi pastreaza
dreptul de a comercializa produsul respectiv[1]. Aceasta operatie se diferentiaza de
operatiunile clasice de export-import prin aceea ca obiectul tranzactiei il constituie
prelucrarea materiilor prime, produselor semifinite apartinand uneia dintre parti (ordonatorul
/ importatorul de produse finite) de catre cealalta parte (executantul /exportatorul). In cadrul
acestei operatii implicarea celor doua firme se materializeaza in: lansarea comenzii de catre
o firma, adica ordonatorul si realizarea productiei de catre cealalta, care este executant. In
literatura de specialitate, se considera ca operatorii de lohn sunt firme care au deja o marca
consacrata pe piata, si care prin acte de colaborare economica, care imbraca forma productiei
la comanda realizata de executant, incearca sa-si valorifice la maxim avantajele pe care le
ofera aceasta operatie combinata. Aceste avantaje se constituie ca si motive pentru ca o firma
sa se implice intr-o astfel de operatie. Dintre avantajele pe care le are executantul /
exportatorul amintim:
- utilizarea surplusului de capacitate
- este eliberat de sarcina aprovizionarii
- eliminarea cheltuielilor de marketing ocazionate de intrarea sau mentinerea pe o
anumita piata externa
- executarea unei productii la un nivel calitativ ridicat
- cunostintele dobandite de la partenerul extern ofera posibilitatea cresterii calitative
a fortei de munca
- posibilitatea modernizarii unor tehnologii si a activitatilor din domeniul proiectarii
si realizarii produsului
- cresterea competitivitatii intreprinderii
- obtinerea unui tratament vamal preferential.
Pentru ordonatorul / importatorul operatiunii, principalele avantaje rezultate sunt:
- cresterea cifrei de afaceri
- posibilitatea cresterii ratei profitului
- obtinerea unor produse cu costuri mult mai mici decat in tara de origine datorita
diferentei de cost al manoperei
- valorificarea unor situatii favorabile de pe piata fara extinderea capacitatilor de
productie
- cresterea volumului afacerilor fara realizarea unor noi investitii in capacitati de
productie
- consolidarea pozitiei pe piata prin oferirea unor produse calitative la preturi mai
mici si in cantitatile cerute.
Toate aceste avantaje au determinat extinderea acestui tip de operatii combinate mai ales
intre firme din tari dezvoltate - care au deja un prestigiu, o marca consacrata pe piata
mondiala si firme din tari mai putin dezvoltate - unde costurile realizarii unui produs sunt
mai mici datorita, in principal costului manoperei mai redus; in general ordonatorul obtine
avantaje mult mai mari decat executantul. Cu toate acestea, apar situatii in care operatiile de
lohn prezinta o serie de limite sau riscuri.
Cel mai mare risc la care este supus un executant apare in situatia in care ordonatorul renunta
la tranzactie, caz in care executantului nu are alta posibilitate decat sa incerce sa incheie un
contract de lohn cu un alt partener sau sa-si vanda produsele sub propria marca (in acest caz
cheltuielile legate de intrarea pe piata cu o noua marca sunt foarte mari si nu toate firmele
dispun de suportul financiar necesar). Alte riscuri ale executantului sunt legate de: intarzierile
care pot sa apara in transportului materiilor prime si materialelor, care vor influenta negativ
continuitatea productiei; obtinerea unui venit in devize mai redus decat daca ar exporta
produse finite de provenienta integrala din productia proprie; exportul sub o marca straina pe
perioade indelungate poate afecta prestigiul firmei, pozitia pasiva pe piata externa.
Riscurile la care este supus ordonatorul/importatorul in lohn sunt mult mai mici si mult mai
usor de contracarat; dintre acestea amintim: neexecutarea la termen si la calitatea prevazuta a
produselor, si implicit riscul de a pierde din acest motiv afaceri economice importante sau
conjuncturi favorabile ale pietei.
Cu toate acestea desfasurarea afacerilor de lohn se leaga de existenta unor situatii favorabile,
dintre care amintim:
- exportatorul nu are acces la materii prime si materiale de calitate
- exportatorul are surplus de capacitate
- aparitia unei situatii conjuncturale favorabile acestei operatii
- importatorul nu risca investitia in noi capacitati de productie
- existenta unor diferente mari in nivelul de salarizare practicat in diferite tari.
3 operatiunea de switch

Operatiunile de switch sunt acelea in care se combina tranzactiile in contrapartida cu diverse


operatii financiar-valutare, in vederea transformarii unor disponibilitati de clearing in devize
libere (sau in disponibilitati pentru alte acorduri de clearing) sau a schimbarii unor disponibilitati
de valuta in rezerve de clearing.
Aceste operatii au aparut pentru deblocarea relatiilor de clearing (situatie care poate sa apara in
cazul in care o tara din acordul de clearing: a depasit creditul tehnic, deci se afla in
imposibilitatea de a importa in continuare marfuri din tara partenera, deoarece nu dispune de
marfuri pe care sa le exporte in schimb pentru a acoperi creditul tehnic), sau cand tara respectiva
dispune de sume importante in contul de clearing, ca urmare a exporturilor pe care le-a efectuat
in tara partenera si nu poate utiliza acele disponibilitati, deoarece marfurile care ar putea fi
importate nu pot fi vandute pe piata interna in conditii profitabile. Astfel, operatiunile de switch
fac flexibila activitatea acordurilor de clearing, avand un rol pozitiv atat in desfasurarea relatiilor
bilaterale, cat si pentru realizarea unor profituri in valuta, fara a angaja direct produse ce
incorporeaza substanta nationala.
Unele acorduri de clearing prevad clauza “operatii switch”, prin care se ofera posibilitatea tarii
excedentare / creditoare sa-si utilizeze soldul prin operatii de compensare triunghiulare sub
forma unui transfer in favoarea unei terte tari, cu care ambele parti semnatare ale acordului au
relatii comerciale.
Operatiunile de switch presupun reexportul unei marfi dintr-o tara partenera de clearing intr-o
tara terta cu transformarea simultana a unor disponibilitati de clearing in rezerve de valuta liber
convertibila sau, invers, transforma fonduri de valuta liber convertibila in disponibilitati de
clearing prin reexportul unei marfi de terta provenienta intr-o tara partenera de clearing[2].
Operatiile de switch se pot clasifica astfel:
a) dupa sensul alimentarii contului de clearing:
- operatiune aller sau de alimentare a contului de clearing
- operatiune de tip retour sau vanzarea de disponibilitati de clearing
- operatiuni aller - retour, adica combinarea celor doua
b) dupa obiectul operatiunilor de switch:
- operatiuni de switch cu marfa
- operatiuni de switch valutar, in care are loc cumpararea sau vanzarea unor pozitii
de clearing, recurgandu-se la fonduri de valuta liber convertibila.
Mecanismul operatiunilor de switch presupune existenta a cel putin trei parteneri, din care
doi sa fie situati in mod obligatoriu, in tarile semnatare ale acordului de clearing.
Switch cu marfa aller este initiat de catre o firma din tara care detine un sold pasiv in cadrul
acordului de clearing, tara care este interesata sa continue importurile de la partener, dar nu
dispune de marfuri cautate pe piata acestuia. In aceasta situatie, marfa este achizitionata (de
catre firma din tara cu contul pasiv) de la un tert cu plata in valuta si apoi reexportata catre
partenerul de clearing cu decontarea in moneda de clearing din contul acestuia. Aceasta
operatiune, desi ridica unele probleme pentru tara initiatoare, legate de necesitatea existentei
unei sume in valuta, prezinta avantajul deblocarii contului de clearing. De asemenea, in urma
acestei operatiuni se poate obtine o diferenta favorabila (agio), care revine partenerului care
initiaza operatiunea, ca urmare a faptului ca pretul platit in valuta poate fi mai mic decat
pretul incasat in moneda de clearing.
Switch cu marfa retour este initiat de o firma de switch din tara care detine un sold activ. In
aceasta situatie, firma de switch achizitioneaza o marfa din tara partenera de clearing (de la
debitor), pe care o reexporta unui tert cumparator. Motivul acestui reexport este acela ca,
marfa in cauza nu prezinta interes pentru importatorul din tara cu sold activ, sau conditiile in
care ar avea loc valorificarea marfii pe piata interna a acestei tari nu ar asigura rentabilitatea
operatiunii initiale de import. Astfel, in aceasta situatie, marfa este achizitionata cu
decontarea in valuta clearing si este reexportata contra valuta liber convertibila. In urma
acestei operatiuni va rezulta o diferenta de pret nefavorabila (disagio), care este suportata de
tara initiatoare si care reprezinta diferenta intre pretul platit in clearing si cel incasat in valuta
convertibila (la care se poate adauga comisionul firmei de switch, daca aceasta actioneaza ca
intermediar); aceasta diferenta, numita disagio, este cu atat mai mare cu cat preturile pe piata
externa sunt mai mici.
Switch cu marfa aller retour apare in situatia in care, exista dezechilibre in indeplinirea
obligatiilor reciproce intre tarile participante la acordul de clearing. In esenta, operatiunile de
acest tip constau in combinarea a doua switch-uri de sens opus: daca balanta clearingului este
activa, se poate incepe cu partida retour, soldul activ permitand deschiderea unui acreditiv
pentru importul formal al marfii de retour; daca balanta clearingului este pasiva, operatiunea
va incepe cu partida aller, pentru a crea disponibilitatile necesare partidei de retour.
Daca operatiunea incepe cu faza aller prezinta avantajul ca se inregistreaza un agio, care
creeaza baza pentru negocierea marimii cotei de disagio din faza de retour, dar prezinta
dezavantajul ca, necesita un efort valutar temporar pentru crearea de fonduri banesti in
clearing, utilizate ulterior in efectuarea operatiunii de retour.
Daca operatiunea incepe cu faza retour, exista avantajul ca se obtin devize libere pentru faza
de aller, nefiind necesar un imprumut in valuta, dar apare posibilitatea inregistrarii unui
disagio.
In esenta, prin operatiunile de aller - retour se urmaresc mai ales avantajele materiale si
anume: obtinerea unor castiguri in valuta, pe baza specularii diferentelor dintre preturile de
clearing si cele in devize libere.
Tot mai multi specialisti apreciaza ca operatiunile de reexport si switch pot duce la
echilibrarea balantelor comerciale si de plati externe, contribuind la relansarea si dezvoltarea
comertului exterior.