Republica Moldova
MoldCoop
La disciplina
“Comertul international”
A elaborat:Sirbulet Constanta
Grupa 1 CM 41
A verificat:Sitnicenco Viorica
Chisinau- 2019
Cuprins :
- marketingul internaţional
- marketingul extern
- marketingul global
Activităţi de marketing
1. Vânzare, cumpărare Da Da
2. Distribuţie fizică Da Da
7. Gestiune canal Nu Da
Din acest tabel se desprinde concluzia că marketingul internaţional are o sferă de activitate mult
mai mare decât comerţul internaţional.
Rolul specialistului în marketingul internaţional este acela de a modela variabilele
controlabile ale deciziei sale în raport cu variabilele necontrolabile ale mediului în vederea
realizării obiectivului de marketing. Unele dintre elementele mediului pot fi considerate interne
firmei, asupra acestora putându-se realiza un control mai mare (cei 4p). Alte elemente pot fi
considerate externe sau necontrolabile (forţele politice, forţele culturale etc.). Prin urmare rolul
specialistului în marketing internaţional este mai complicat decât a celui implicat în marketingul
intern deoarece primul are de-a face cu cel puţin două nivele de incertitudine în loc de unul
singur. Această incertitudine este creată de elementele necontrolabile proprii tuturor mediilor la
care se adaugă elementele necontrolabile specifice fiecărei ţări în care activează firma.
- comerţul exterior;
- operaţii financiare ce constituie obiectul schimburilor de capital.
În prima categorie sunt incluse:
Mijloacele de plată reprezintă totalitatea valorilor materiale şi băneşti prin care se poate
lichida un angajament financiar (devizele, aurul, valuta, drepturile speciale de tragere, unitatea
monetara europeană şi moneda naţională).
Instrumentele de plată şi de credit sunt înscrisuri sau efecte comerciale în valută care
înlocuiesc mijloacele tradiţionale de plată, cu ajutorul cărora se reglementează lichidarea unor
angajamente internaţionale, cum sunt: trata, biletul la ordin şi cecul.
Expeditorul international este o persoana fizica sau juridica, care, in baza unui contract de
mandat incheiat cu exportatorul (sau importatorul), se obliga sa preia marfurile incredintate de
acesta si sa efectueze ansamblul operatiunilor necesare pentru ca ele sa ajunga la destinatar.
n In cazul livrarilor CIF, firma remite expeditorului si cererea de asigurare, care serveste la
incheierea contractului de asigurare cu o firma specializata.
Documentele de transport sunt inscrisuri (documente tipizate) prin care
vanzatorul face dovada expedierii sau preluarii spre expediere a marfii la o anumita
- scrisoare de transport aerian fracht aerian (airway bill) , pentru transportul aerian;
- - scrisoare de trasura feroviara tip CIM (railway bill) , pentru transportul feroviar;
- scrisoare de transport rutier scrisoare de trasura tip CMR (way bill), pentru
transportul rutier;
carausului. Ele pot fi semnate de caraua sau de un agent numit care actioneaza pentru si in contul
carausului. Carausul poate fi: operatorul transportului multimodal, capitanul vasului sau agentul
lui, armatorul sau agentul lui, seful garii de cale ferata, autoritatile postale etc. In cazul platii prin
acreditiv documentar, CCIP prezinta pentru fiecare tip de document de transport cerintele de
indeplinit pentru a fi acceptate de banci (daca prin acreditiv nu s-a precizat altfel)” ( G.
Geambasu (cas. Hartescu), teza de doctorat: Surse alternative de finantare a operatiunilor de
export-import, p.22 ).
Transportul maritim
Navlosirea – consta in operatiunea de prospectare a pietei navlurilor, de contactare a
potentialilor armatori si de negociere a ofertelor de tonaj;
Pentru navele tramp, pe langa conosament este necesar si un contract de navlosire, care
imbraca una din formele:
Tipuri de conosamente
n conosament la purtator (nu este mentionat numele proprietarului, orice persoana care detine
conosamentul poate intra in posesia marfii).
n conosament primit pentru incarcare (este emis in conditiile aglomerarii portuare , cand
marfa este depozitata in port in vederea imbarcarii);
Dupa mentiuni:
n conosament curat (Clean B/L) – comandantul navei recunoaste primirea marfii spre
transport in stare si conditie aparent bune;
n conosament cu rezerve – contine anumite mentiuni restrictive privind buna stare aparenta a
marfii sau ambalajului .
Conosamentul fractionat (Delivery Orders B/D) – este un tip aparte de conosament eliberat
de companiile de navigatie la cererea destinatarilor ( comercianti care cumpara “en gross” si
vand “en detail”- de regula) pentru cantitatile partiale cuprinse in conosamentul total.
n pentru transportul marfurilor cu mare viteza (aceasta e barata cu doua benzi rosii).
Scrisorile de trasura de tip CIM sunt insotite si de un buletin de francare in care se inscriu
toate taxele de transport si accesorii care se cuvin cailor ferate care participa la transportul
respectiv.
Scrisoarea de transport feroviar trebuie sa contina mentiuni obligatorii, cum ar fi: numele si
adresa predatorului; denumirea statiei de predare; denumirea marfii; numele si adresa
destinatarului; denumirea statiei de destinatie; greutatea marfii, numarul coletelor si descrierea
ambalajului; numarul vagonului (pentru vagoanele particulare se mentioneaza si tara de origine a
acestora); enumerarea documentelor care insotesc marfa; conditia de livrare; tarifele sau taxele
pe care le preiau asupra lor predatorul si /sau destinatarul; stampila cu data a statiei de expeditie.
- foaia de expeditie ( cate o copie pentru fiecare cale ferata din tarile participante la transport;
este oprita la statia de destinatie si serveste la decontarea transportului cu celelalte cai ferate);
- avizul si adeverinta de primire ( insotesc marfa pana la destinatie si atesta primirea marfii de
catre destinatar);
Scrisoarea de trasura rutiera contine date asemanatoare cu cele ale scrisorii de trasura
feroviara si face mentiunea ca transportul este supus regimului stabilit de CMR si nici unei alte
reglementari contrare.
Vehiculele rutiere pot circula si sub acoperirea carnetelor TIR , acestea indeplinind functia
de document de evidenta si declaratie in vama si functia de garantie vamala pentru marfurile
transportate ( nivelul maxim este de 50 000 USD/carnet).
Acest document cuprinde mentiuni asemanatoare datelor din scrisoarea de tarsura rutiera sau
feroviara (CMR sau CIM) adaptate la specificul transportului aerian si se intocmeste in trei
exemplare originale si mai multe copii:
- al doilea exemplar este semnat de expeditor si transportator, insoteste marfa pana la destinatie
si ramane la destinatar; poarta mentiunea “pentru destinatar”;
O varianta a scrisorii de transport aerian este frachtul aerian consolidat sau scisoarea de
transport aerian de casa (House Airway Bill – HAWB) care reflecta o metoda utilizata cu
scopul reducerii cheltuielilor de transport prin gruparea mai multor expeditii care au aceeasi
destinatie (tarifele IATA sunt descrescatoare de la o anumita cantitate pe masura cresterii
greutatii coletelor).
Tema 4.Uniunea Europeana si Organizatiile liberului schimb
Acordul de comerţ liber RM-UE presupune liberalizarea graduală (până la 10 ani din momentul
semnării) a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor
vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei
RM la Acquis UE. Astfel, DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre
Republica Moldova şi Uniunea Europeană) este parte a Acordului European de Asociere şi aduce
beneficii suplimentare economice pentru Republica Moldova. Acest document oferă o scurtă
prezentare a elementelor cheie.
Acordul cuprinde un text principal și o serie de anexe. Din 2006, acestea au fost
completate de o serie de protocoale adiționale negociate de părți în diferite
domenii.
Părțile CEFTA gestionează și promovează punerea în aplicare a acordu lui prin
deciziile Comitetului mixt. Aceste decizii trebuie luate prin consens.
CEFTA 2006 înlocuieşte Acordul de comerţ liber pentru Europa Centrală (CEFTA)
încheiat în 1992 şi acordurile bilaterale de comerţ liber. Acordul propune un cadru
juridic uniform, previzibil şi de lungă durată fapt ce contribuie la dezvoltarea
relaţiilor comercial -economice bilaterale şi multilaterale dintre ţările membre.
Obiectivele acestui Acord sunt:
b) Facturarea la extern
d) Asigurarea marfurilor
e) Vamuirea
Termenul la care s-a livrat marfa este cel din documentul care marcheaza momentul inceperii
transportului international.
-Valoarea marfurilor
Marcarea priveste atat marfurile, cat si ambalajele si se disting doua tipuri de marcare:
Lista de colisaj (packing list) – document care sintetizeaza aspectele generale privind lotul
de marfa, cuprinzand numarul coletelor, denumirea reperelor de marfa, cu specificarea
cantitatilor, dar fara indicarea valorii.
Licenta de export (putin utilizata in prezent) este documentul prin care statul caruia ii
apartine exportatorul autorizeaza efectuarea operatiunii.
-permite obtinerea unor facilitati vamale de catre importator (daca exista acorduri
ce prevad taxe preferentiale);
-asigura respectarea masurilor de politica comerciala din tara importatoare
(licentiere, contingentare);
Factura externa (export invoice) este un inscris intocmit de exportator prin care se arata
conditiile in care are loc vanzarea.
Functiile facturii:
- Factura proforma – este un document solicitat de importator pentru a-i servi la realizarea
unor formalitati prealabile importului.
- Factura vamala este un document cerut la import in anumite tari pentru a determina sructura
pretului contractual pe piata tarii de origine si serveste ca element de referinta pentru calculul
taxelor vamale de import.
Importul – regim vamal în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal şi primesc
statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie după ce sunt plătite drepturile de import şi sunt
aplicate măsurile de politică economică. În cazul importului în unele cazuri poate fi acordată o
reducere sau o scutire de taxe vamale, ceea ce se numeşte tratament tarifar preferenţial. De astfel
de priorităţi, pot beneficia unele categorii de mărfuri în funcţie de originea acestora potrivit
acordurilor internaţionale la care RM este parte. O procedură importantă în cazul importului este
constatarea originii mărfurilor. Organul vamal constată originea mărfii în baza următoarelor
criterii:
a) mărfurile obţinute în totalitate într-o ţară;
b) mărfurile obţinute printr-o prelucrare sau transformare suficientă într-o ţară.
Originea mărfii trebuie confirmată prin certificatul de origine, eliberat de organele ţării
abilitate de aceasta.
Exportul – regim vamal în care mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal fără obligaţia
reintroducerii lor pe acest teritoriu. La export, sunt admise mărfurile produse atât pe teritoriul
ţarii precum şi cele importate şi puse în liberă circulaţie anterior cu excepţia mărfurilor care sunt
puse unor măsuri de restricţie în cadrul politicii economice. Exportul se efectuează
cu condiţia onorării drepturilor de export şi instrumentele de politică economică. Liberul de
vamă la export se acordă cu condiţia ca mărfurile să fie scoase de pe teritoriul vamal în aceeaşi
stare în care se aflau la data înregistrării Declaraţiei de export cu excepţia pierderilor naturale
aferente transportării mărfurilor. Mărfurile autohtone pot fi exportate temporar, în cazul în care
urmează a fi reintroduse în ţară fără a suferi vreo modificare cu excepţia uzurii normale sau a
pierderilor naturale. Organul vamal fixează termenul în care mărfurile trebuie să fie reintroduse
sau să fie plasate sub o altă destinaţie vamală. Termenul în cauză nu trebuie să depăşească
perioada a 3ani. El poate fi prelungit în unele cazuri temeinic justificate de către guvern în
fiecare caz separat. Exportul poate fi plătit definitiv şi temporar.
Tema 6.Operatiuni comerciale combinate
In ultimele decenii, in comertul international au capatat o pondere tot mai mare o serie de
operatiuni comerciale combinate: operatiunea de reexport, de prelucrare in lohn si de switch..
Esenta acestor operatiuni este aceea ca implica obtinerea de profit prin acte si fapte de comert,
avand deseori ca obiect marfuri de provenienta terta (care nu au incorporate elemente nationale).
Extinderea mare pe care o cunosc acest gen de operatii se explica prin avantajele pe care le ofera:
valorificarea unor capacitati de productie subutilizate, extinderea folosirii unei marci (in cazul
lohnului), obtinerea de profit prin escaladarea unor bariere comerciale discriminatorii (in cazul
reexportului), sau necesitatea de a debloca si de a asigura continuitatea unor contracte de clearing
sau a altor aranjamente comerciale (in cazul switch).
1 reexportul Reexportul reprezinta importul unei marfi si exportul acesteia in scopul obtinerii
unui profit, prin diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare, diferenta care sa acopere
cheltuielile ocazionate de derularea operatiunii respective, precum si in scopul promovarii
relatiilor comerciale cu diferite tari. Aceasta activitate economica o regasim in cele mai vechi
timpuri; dezvoltarea cetatilor grecesti, feniciene a cunoscut prin practicarea acestui tip de comert
un ritm fara precedent. De asemenea, in perioada colonizarii tari ca Olanda, Spania, Anglia au
acumulat bogatii mari in urma reexporturilor de marfuri din teritoriile colonizate.
Scopurile care stau la baza realizarii unei operatii de reexport au determinat o clasificare a
acestora astfel:
1 reexport realizat pentru obtinerea unui beneficiu
1 reexport realizat pentru promovarea relatiilor comerciale reciproce
1 reexport destinat completarii exportului pe baza importului
1 reexport destinat testarii unor piete pe care se va exporta in viitor marfuri similare provenind
din tara reexportatorului.
Un alt criteriu de clasificare a operatiilor de reexport are la baza mecanismul prin care se
desfasoara:
1 reexport direct de la furnizorul extern la clientul extern, fara sa tranziteze tara reexportatorului
1 reexport indirect, in conditiile in care marfa a tranzitat tara exportatorului
Tinand cont de gradul de prelucrare suplimentara pe care o suporta marfa in tara
reexportatorului, avem:
1 reexporturi de marfuri care sunt supuse unui proces de prelucrare (ambalare, etichetare,
marcare, sortare, etc.) realizat in tara reexportatorului
1 reexporturi de marfuri care nu sufera nici o prelucrare in circuitul reexportului.
Reexporturile realizate pentru obtinerea unui beneficiu reprezinta cea mai frecventa forma
de reexport din schimburile externe, destinate obtinerii unui profit in urma diferentelor de
preturi de pe diferite piete. In aceasta situatie, producatorul marfii (exportatorul) si
cumparatorul (importatorul final) nu se cunosc, legatura dintre ei este facuta de catre
reexportator, care va initia operatiunea (va cumpara de la exportator si va vinde la
importator), asumandu-si toate riscurile comerciale. Trebuie precizat ca, obiectivul unui
astfel de reexport este obtinerea de catre cel care initiaza operatiunea a unui profit cat mai
mare, si implicit a unor diferente cat mai mari, intre pretul cu care cumpara marfa (pretul de
import) si cel cu care vinde marfa (pretul de export), tinand cont si de cheltuielile ocazionate
de depozitarea temporara, tranzitul sau alte operatii pe care le necesita produsul.
Reexportul realizat pentru promovarea relatiilor comerciale reciproce apare mai ales in cadrul
operatiilor in contrapartida; astfel il intalnim in situatia in care unul dintre parteneri are nevoie de
marfurile celuilalt, insa neavand mijloace de plata conditioneaza cumpararea de vanzarea
produselor proprii. In aceasta situatie, este posibil ca marfa partenerului care nu dispune de
mijloace de plata sa nu prezinte interes pentru piata celuilalt partener si astfel prin reexport sa fie
vanduta pe o terta piata. Acest tip de operatii, chiar daca nu aduc profituri foarte mari, pot juca
un rol important in buna desfasurare a operatiilor in contrapartida dintre diferite tari.
Reexport destinat completarii exportului pe baza importului apare in situatia in care, in
componenta anumitor produse de export vor fi incorporate subansamble din import, fie
datorita faptului ca astfel se asigura o mai mare competitivitate propriilor produse, fie ca
acest lucru este solicitat de catre clienti. In literatura de specialitate sunt considerate
reexporturi numai acele importuri de complectare care intra in componenta unor produse
exportate, fara ca aceste produse importate sa cunoasca vreo modificare in procesul de
productie, pastrandu-si forma si marca de origine (aceste importuri intra in teritoriul vamal in
regim de drawback).
Reexport destinat testarii unor piete pe care se va exporta in viitor marfuri similare
provenind din tara reexportatorului apare in situatia activitatilor promotionale, fiind realizat
inaintea incheierii unui contract de valoare foarte mare, pentru a testa viabilitatea produsului
pe o piata straina.
Reexport direct de la furnizorul extern la clientul extern, fara sa tranziteze tara
reexportatorului presupune ca marfa va trece direct de la producator la importatorul final,
fara sa tranziteze tara reexportatorului. Asemenea operatii sunt posibile acolo unde legislatia
este permitiva pentru o asemenea tranzactie.
Reexport indirect, in conditiile in care marfa a tranzitat tara exportatorului presupune
obligativitatea reexportatorului de a aduce produsul in propria tara si abia apoi sa-l reexporte.
Reexporturi de marfuri care sunt supuse unui proces de prelucrare sunt operatiile in care
marfurile vor suferi o transformare in tara reexportatorului; o varianta a acestei forme este
prelucrarea in lohn. Acest tip de reexport se practica mai ales in zonele libere, porturi
libere, antrepozite, etc.; uneori, operatiile de prelucrare consta numai in sortarea, ambalarea,
etichetarea si marcarea produsului in conformitate cu legislatia din tara cumparatorului.
Reexporturi de marfuri care nu sufera nici o prelucrare in circuitul reexportului presupun
faptul ca marfurile reexportate numai vor tranzita tara reexportatorului fara sa sufere nici o
transformare, fiind vandute in starea in care au fost in momentul cumpararii lor.
Operatia de reexport implica existenta a doua acte de vanzare – cumparare distincte si
autonome din punct de vedere juridic: un contract de import incheiat intre producator si
reexportator si un contract de export intre reexportator si cumparator. In practica, se
intalneste si situatia in care reexportul se realizeaza prin asocierea mai multor parteneri, caz
in care avem de a face cu reexport in lant sau multiplu (marfa este vanduta in mod succesiv
intre mai multi comercianti). Prima cerinta pe care trebuie sa o indeplineasca o firma care
vrea sa practice reexportul este aceea de a avea acces la o baza de date a producatorilor si
cumparatorilor de diferite produse de pe piata externa, de a dispune de fonduri si posibilitati
de depozitare in diferite tari. Trebuie spus ca, firmele care se implica in afaceri de reexport
trebuie sa dispuna de specialisti in comert exterior, deoarece acest tip de operatie presupune
riscuri foarte mari datorita tehnicii complexe de derulare. Astfel, pot aparea probleme si din
faptul ca actiunea se desfasoara intre trei parteneri care provin din tari cu legislatii diferite; in
acest sens, in momentul realizarii contractelor trebuie clar definite chestiunile legate de
transferul proprietatii, al riscului, modul de solutionare a reclamatiilor, etc. In contractele de
reexport este de preferat precizarea unor preturi determinate fixe datorita faptului ca
termenele de derulare sunt scurte. Acest pret va trebui sa includa si cheltuielile facute de
reexportator, privind impozitele si taxele vamale, comisioanele bancare si comerciale,
certificatele de origine, cheltuieli cu depozitarea, cu tranzitul, etc. In ceea ce priveste
modalitatea de plata cea mai frecvent utilizata este acreditivul “spate in spate” (“back–to–
back”). In situatia in care, exista incredere intre parteneri se poate utiliza acreditivul
transferabil, care da posibilitatea beneficiarului de a ceda drepturile si obligatiile sale din
acreditiv unui alt furnizor, economisindu-se astfel comisioanele bancare. Practicarea
reexportului presupune existenta unor avantaje si riscuri pentru partenerii implicati. Dintre
avantaje enumeram:
- obtinerea unui profit prin practicarea unor operatiuni de cumparare-vanzare pe piata
externa
- valorificarea la export a unor produse nationale, care au incorporate in ele diverse
produse de import
- o mai mare flexibilitate in desfasurarea acordurilor de clearing sau a altor contracte
de contrapartida
- posibilitatea obtinerii unor profituri suplimentare de catre reexportator din
specularea conjuncturii valutare, utilizand la import o moneda cu tendinte de
devalorizare, iar la export o moneda cu tendinte de valorizare.
Principala ratiune de desfasurare a acestor operatii este aceea de a economisi costul transportului,
respectiv a cheltuielilor de livrare. Conditia de baza pentru reusita acestei operatii este asigurarea
omogenitatii calitative a celor doua partizi de marfa; in situatia in care apar diferente calitative
intre cele doua produse este necesar ca partile sa precizeze acest lucru, precum si modul in care
beneficiarii vor fi recompensati.
2 prelucrarea in lohn
Lohnul, denumit si “comert cu manopera”, din punctul de vedere al fluxului comercial, sau
“productie la comanda”, din perspectiva cooperarii internationale este un tip de operatie
combinata tot mai frecvent intalnita in relatiile economice internationale.
Prelucrarea in lohn, ca tehnica a afacerilor economice internationale consta intr-o tranzactie
desfasurata pe o baza contractuala intre doua firme din tari diferite, in care una executa un
produs la comanda dupa modelele, desenele si sub marca celeilalte firme, care isi pastreaza
dreptul de a comercializa produsul respectiv[1]. Aceasta operatie se diferentiaza de
operatiunile clasice de export-import prin aceea ca obiectul tranzactiei il constituie
prelucrarea materiilor prime, produselor semifinite apartinand uneia dintre parti (ordonatorul
/ importatorul de produse finite) de catre cealalta parte (executantul /exportatorul). In cadrul
acestei operatii implicarea celor doua firme se materializeaza in: lansarea comenzii de catre
o firma, adica ordonatorul si realizarea productiei de catre cealalta, care este executant. In
literatura de specialitate, se considera ca operatorii de lohn sunt firme care au deja o marca
consacrata pe piata, si care prin acte de colaborare economica, care imbraca forma productiei
la comanda realizata de executant, incearca sa-si valorifice la maxim avantajele pe care le
ofera aceasta operatie combinata. Aceste avantaje se constituie ca si motive pentru ca o firma
sa se implice intr-o astfel de operatie. Dintre avantajele pe care le are executantul /
exportatorul amintim:
- utilizarea surplusului de capacitate
- este eliberat de sarcina aprovizionarii
- eliminarea cheltuielilor de marketing ocazionate de intrarea sau mentinerea pe o
anumita piata externa
- executarea unei productii la un nivel calitativ ridicat
- cunostintele dobandite de la partenerul extern ofera posibilitatea cresterii calitative
a fortei de munca
- posibilitatea modernizarii unor tehnologii si a activitatilor din domeniul proiectarii
si realizarii produsului
- cresterea competitivitatii intreprinderii
- obtinerea unui tratament vamal preferential.
Pentru ordonatorul / importatorul operatiunii, principalele avantaje rezultate sunt:
- cresterea cifrei de afaceri
- posibilitatea cresterii ratei profitului
- obtinerea unor produse cu costuri mult mai mici decat in tara de origine datorita
diferentei de cost al manoperei
- valorificarea unor situatii favorabile de pe piata fara extinderea capacitatilor de
productie
- cresterea volumului afacerilor fara realizarea unor noi investitii in capacitati de
productie
- consolidarea pozitiei pe piata prin oferirea unor produse calitative la preturi mai
mici si in cantitatile cerute.
Toate aceste avantaje au determinat extinderea acestui tip de operatii combinate mai ales
intre firme din tari dezvoltate - care au deja un prestigiu, o marca consacrata pe piata
mondiala si firme din tari mai putin dezvoltate - unde costurile realizarii unui produs sunt
mai mici datorita, in principal costului manoperei mai redus; in general ordonatorul obtine
avantaje mult mai mari decat executantul. Cu toate acestea, apar situatii in care operatiile de
lohn prezinta o serie de limite sau riscuri.
Cel mai mare risc la care este supus un executant apare in situatia in care ordonatorul renunta
la tranzactie, caz in care executantului nu are alta posibilitate decat sa incerce sa incheie un
contract de lohn cu un alt partener sau sa-si vanda produsele sub propria marca (in acest caz
cheltuielile legate de intrarea pe piata cu o noua marca sunt foarte mari si nu toate firmele
dispun de suportul financiar necesar). Alte riscuri ale executantului sunt legate de: intarzierile
care pot sa apara in transportului materiilor prime si materialelor, care vor influenta negativ
continuitatea productiei; obtinerea unui venit in devize mai redus decat daca ar exporta
produse finite de provenienta integrala din productia proprie; exportul sub o marca straina pe
perioade indelungate poate afecta prestigiul firmei, pozitia pasiva pe piata externa.
Riscurile la care este supus ordonatorul/importatorul in lohn sunt mult mai mici si mult mai
usor de contracarat; dintre acestea amintim: neexecutarea la termen si la calitatea prevazuta a
produselor, si implicit riscul de a pierde din acest motiv afaceri economice importante sau
conjuncturi favorabile ale pietei.
Cu toate acestea desfasurarea afacerilor de lohn se leaga de existenta unor situatii favorabile,
dintre care amintim:
- exportatorul nu are acces la materii prime si materiale de calitate
- exportatorul are surplus de capacitate
- aparitia unei situatii conjuncturale favorabile acestei operatii
- importatorul nu risca investitia in noi capacitati de productie
- existenta unor diferente mari in nivelul de salarizare practicat in diferite tari.
3 operatiunea de switch