OMUNICAREA INTERPERSONALA

Comunicarea interpersonala este un mijloc prin care receptorii analizeaza informatiile

provenite din mass-media.

Normele de grup

Comunicarea mediatica are loc intr-un context social, receptia mesajelor nefiind privita
ca un fenom individual. Opiniile, conceptile, atitudinile indivizilor au in mare masura un
caracter social, sugerand o anumita cultura de grup. Comunicarea intr-un grup a unui mesaj
care nu este conform acelui grup, nu duce la o modificare de esenta a opiniilor si atitudinilor.
Mai repede se va inregistra o shimbare de atitudine fata de emitent.

Fundamentări teoretice ale conceptului de comunicare A comunica înseamnă a pune ceva în

comun, a pune în relaţie. Latinescul communicare, preluat în mai toate limbile europene ( nu
doar în cele romanice), alături de semnificaţia de contact sau legătură, include şi pe aceea “de
a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca, a uni”. Oamenii îşi comunică
semnificaţii şi subînţelesuri. Între oameni, a comunica înseamnă a pune în comun senzaţii,
afecte, emoţii, sentimente, idei, opinii şi fapte. Aceasta înseamnă mai mult decât “ a face
cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau “a vorbi cu, a se pune în contact cu,
a fi în legătură cu”. A comunica înseamnă a emite şi recepţiona mesaje, a trimite stimuli şi
colecţiona răspunsuri. Odată emis şi recepţionat, mesajul va aparţine, în comun, atât celui care
a “dat”, cât şi celui care a “primit”.

Defnirea si caracterizarea relatiilor de comunicare

Analiza relatiilor de comunicare interperonala evidentiaza faptul ca acestea sunt in

primul rand interactiuni psihologice desfasurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediaza
si cinditioneaza raporturile dintre oameni. Capacitatea de comunicare a fiintei umane depinde
in mod esential de existenta functiei semiotice, prin care se relizeaza saltul de la real la posibil:
obiectele si actiunile reale sunt sisteme de semnale, semne si simboluri, ce sunt combinate a
nivelul gandirii fara a fi restrictionate caracterul realitatii obievtive. Functia semiotica este
legata de existenta de existenta limbii, a limbajelor, considerate instrumente oprin care
informatia se condifica sub forma de masaj. Exista mai multe dimensini ale procesului de
comunicare si anume: dimensiunea informationala, pisihologica, sociologica, culturala;
formala sau informala etc. Teoriile informationale abordeaza comunicarea interpersonala din
perspectiva ciberneticii si teoriei generale a sistemelor. Comunicarea este inteleasa ca un
proces bilateral de transmitere si receptie de informatie, in care sunt implicate patru elemente
principale:

1. Emitatorul ( codificare informatia pe care doreste sa o transmita sub

forma unui mesaj);

2. Receptorul, cel care primeste mesajul si il decodifica;

3. Limbajul, constand intr-un sistem de semne si regulile de combinare si

utilizare a acestora;

4. Canalul de informatie (sistemul prin care circula mesajele)

Tipuri de comunicare În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei, există
cinci tipuri de comunicare: 1. Comunicarea intrapersonală În cazul acestui tip de comunicare
emiţătorul şi receptorul sunt indiscernabili. Ea este consilierea individului uman cu sine
însuşi, atunci când ascultă “vocea interioară”. Astfel, se cunoaşte şi se judecă pe sine. 2.
Comunicarea interpersonală Ea presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în
ierarhic tipurilor de comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea,
calitatea de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor. 3. Comunicarea de grup
Este o altă ipostază a comunicării interpersonale, ce presupune mai mult de doi participanţi.
Limita superioară variază de la caz la caz, dar, în general, sunt considerate tipice pentru
această formă de comunicare grupurile zise “mici”, cu cel mult zece participanţi, în care
legătura interpersonală a fiecăruia cu fiecare nu este grevată de nici un fel de îngrădiri.

Obiectivele comunicarii interpersonale: • persuadarea interlocutorului; • autocunoaşterea:

presupune dirijarea interacţiunii cu partenerii de comunicare în aşa fel încât să-i determine să
ne destăinuie constatările pe care le-au făcut în legătură cu trăsăturile şi manifestările noastre
ce scapă propriei capacităţi de observare; • descoperirea lumii exterioare: cunoştinţele noastre
despre lume provin din multe alte surse, schimbul de informaţii cu interlocutorii umani direcţi
ocupând, din acest punct de vedere, un loc destul de modest, dar nu este mai puţin adevărat că
ele se fixează devenind parte a personalităţii noastre, în mare măsură sub influenţa
convorbirilor purtate cu cunoscuţii pe temele respective; • stabilirea şi menţinerea de relaţii
semnificative cu alte fiinţe umane; • ajutorarea semenilor reprezintă motivaţia şi obiectivul
unei clase bogate de comunicări interpersonale. Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul
unor profesiuni distincte, precum cea de medic, preot, consilier etc. • jocul şi distracţia
implică şi ele o comunicare interpersonală. Aparent marginal şi frivol, jocul ocupă în viaţa
omului şi a omenirii un loc mult mai important decât consimte să-i acorde opinia comună.

In raport cu finalitatea explicita, se pot deosebi urmatoarele forme de comunicare:

-comunicare de consum, realizata ca modalitate spontana de mentinere si exprimare a

contactelot sociale, in lipsa unui alt obiectiv care sa focalizeze discutile. Fara o valoare
informationala nemijlocita, aceasta forma de comunicare indeplineste o functie
psihosociala imortanta, de mentinere si promovare a contractelor si coeziunii sociale pe
fond de relaxare, pregatind totodata dezvoltarea unor relatii interpersonale mai profunde.

-comunicarea de influenta, prin care se realizeaza schimbarea opiniilor si atitudinilor

colocutorilor, in concordanta cu cele ale persoanei care controleaza relatia. Influenta
verbala se poate raliza sub forma de sugestie, indicatie, ordin, dispozitie normativa sau
persuasiune, efectele obtinute fiind conditionate de o serie de factori individuali si
psihosociali.

-comunicarea instrumentala se desfsoara in contextul unei situatii problematice, de

dezbatere sau de co-actiune in care sunt implicasi colocutorii, putand capata forma de
informare, dezbatere, coordonare sau control interpersonal. Eficienta comunicarii
instrumentale determina in cea mai mare masura performanta grupului in desfasurarea
activitatilor sociale, sub toate formele lor: productive, educative, de creatie etc.

-comunicarea de sustinere psihologica poate capata diferite forme, in functie de relatiile

afective dintre colocutori, incepand cu simpla aprobare sau incurajare, si teminand cu
adevarate constructii demonstrative care sa justifice atitudinea adoptata.

O serie de cercetari concrete au vizat determinarea ponderii cu care diferitele modalitati

de codare a informatiei participa la desfasurarea comunicarii interpersonale si de grup. Astfel,
s-a constatat existenta unei ample complementaritati intre limbajul verbal si cel nonverbal,
acesta din urma avand o pondere ce poate varia intre 30% si 70% in structurarea mesajelor in
functie de natura situatiei si caracteristice personale ale interlocutorilor. In cazul relatiilor
oficiale aceasta pondere este foarte redusa, in timp ce in cazul relatiilor profunde este foarte
mare.

Intelegerea semnificatiei unor mesaje nonverbale se dovedeste foarte utila, asigurand

un spor informational apreciabil in desfasurarea tuturor relatiilor sociale, de comunicare,
afective sau co-actionale.