Sunteți pe pagina 1din 14

Commented [AV1]: Ce legătură are cu aspectele de gen?

E
Studiu de caz: Discursul politic propagandist analiză proprie sau preluată?

3.1 Nicolae Ceaușescu – 20 decembrie 1989


După cum am demonstrat în capitolele anterioare, manipularea discursului politic se poate
face într-o varietate de moduri, pentru a servi unor scopuri diverse. De cele mai multe ori, liderii
politici și nu numai, recurg la aceste metode fie pentru a justifica anumite erori, fie pentru a masca
realitatea sau, pur și simplu, pentru a distrage atenția publicului de la alte probleme, mult mai
grave.
Cert este faptul că discursul politic, ca mijloc de comunicare, este unul dintre cele mai
puternice forme de influențare a maselor. Istoria ne-a învățat că un discurs bine conceput, livrat la
momentul potrivit, poate realiza mult mai mult decât violența fizică sau constrângerea. În acest
sens, personalități istorice precum Adolf Hitler sau Iosif Visarionovici Stalin au reușit să
mobilizeze masele și să își legitimizeze acțiunile prin discurs. Atunci când sunt identificate și
atinse cele mai sensibile puncte de la nivelul mentalului colectiv, realitatea capătă alte valențe și
devine relativă.
Cu alte cuvinte, discursul politic are rolul de a potoli tensiunile social-politice și de a orienta
populația într-o direcție convenabilă pentru clasa politică și pentru reprezentanții acesteia. Cu toate
acestea, uneori un discurs politic ar putea avea efecte diametral opuse față de cele dorite.
Un astfel de exemplu este cel al discursului televizat livrat de Nicolae Ceaușescu la 20
decembrie 1989. Deși scopul acestuia era acela de a ascunde realitatea evenimentelor din
Timișoara și de a potoli mișcările reacționare care începeau să se intensifice în țară, discursul lui
Ceaușescu nu a reușit decât să grăbească evenimentele din decembrie 1989, culminând cu moartea
dictatorului și a soției sale și revenirea la democrație.
În majoritatea mesajelor sale publice, Ceaușescu utiliza o serie de mecanisme și mijloace
recurente. Apelul constant la „cercurile reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste” și la
„serviciile de spionaj din diferite țări străine”, menționarea „huliganilor și a uzurpatorilor” care
urmăreau să destabilizeze echilibrul intern al României, cosmetizarea adevărului și repetarea
obsesivă a realizărilor Partidului Comunist reprezintă laitmotive ale discursurilor ceaușiste. Aceste
tipare discursive pot fi întâlnite și în ultimul discurs al dictatorului.
În ciuda acestui fapt, declarația televizată a lui Ceaușescu a venit ca un paradox, în opoziție
totală cu informațiile oficiale pe care Partidul Comunist, prin toate canalele sale de comunicare, le
oferea populației. Greșeala principală care s-a făcut în această situație a fost manipularea realității
în două direcții diametral opuse.
Pentru a înțelege mai bine de ce discursul din 20 decembrie 1989 nu a avut efectul prevăzut,
este necesar să examinăm contextul istoric și social din decembrie 1989. Primele mișcări cu
caracter revoluționar au izbucnit în Timișoara, odată cu arestarea pastorului reformat Laszlo
Tokes. Pe 15 decembrie, în jur de 50 de persoane s-au adunat la casa pastorului pentru a protesta
împotriva detașării abuzive a acestuia într-o altă parohie. Alarmați de mulțimea de oameni și
îngrijorați pentru eventualele turnuri pe care le-ar fi putut lua adunarea, reprezentanții Partidului
Comunist au trimis mai mulți reprezentanți care să se infiltreze în mulțime și să creeze haos, pentru
a împrăștia indivizii care participau la protest. Cu toate acestea, manifestațiile au continuat și în
următoarele zile, iar după-amiaza zilei de 16 decembrie a reprezentat punctul de turnură în evoluția
evenimentelor. Atunci au putut fi auzite primele scandări împotriva regimului comunist, iar
mulțimea de protestatari a început să devină din ce în ce mai numeroasă1.
În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu organizează o
teleconferință cu membrii de partid și reprezentanții armatei, prin care ordonă deschiderea focului
împotriva civililor, fără somație. Violențele din Timișoara au escaladat rapid, iar pe data de 19
decembrie, românii află despre evenimentele din Timișoara prin Europa Liberă2, în timp ce
televiziunea națională și posturile de radio din țară negau în mod constant întâmplările din
Timișoara.

În momentul în care a devenit evident faptul că situația din Timișoara nu mai putea fi
controlată și că violențele se vor răspândi, Nicolae Ceaușescu a apărut în fața națiunii, la
Televiziunea Română, într-o încercare de a potoli zvonurile neliniștitoare și de a preveni
degenerarea situației.
După cum am amintit anterior, poziția lui Ceaușescu a intrat în contradicție cu informațiile
oficiale răspândite de către partid. Iată că, pentru prima dată de la izbucnirea violențelor din
Timișoara, se confirma faptul că populația ieșise în stradă. Cu toate acestea, adevăratul motiv

1
Marius Mioc, Revoluția fără mistere, Ed Almanahul Banatului, Timișoara, 2002, p. 10
2
Alex Mihai Stoenescu, Cronologia Evenimentelor din Demcebrie 1989,Editura RAO, București, 2009, p.26
pentru care populația se revoltase nu este dezvăluit, iar realitatea este distorsionată, pentru a servi
ocaziei: „sub pretextul împiedicării unei sentințe judecătorești legale”, deși detașarea lui Tokes
fufese abuzivă. Ceaușescu atrage atenția asupra faptului că elementele perturbatoare nu erau
simpli cetățeni români, nemulțumiți de regim, ci „grupuri de elemente huliganice”, infiltrate de
către puterile capitaliste, uzurpatoare din exterior.
O tehnică omniprezentă nu numai în discursurile lui Ceaușescu, ci și a altor figuri politice
este aceea de externalizare a cauzei. Vinovatul sau vinovații, după caz, nu sunt niciodată membri
ai comunității, ci elemente externe, parazite, formate și introduse de către actori externi, cu tendințe
imperialiste. Această tendință poate fi identificată și astăzi, în discursurile Rusiei sau ale
extremiștilor islamiști.
Un alt mecanism extrem de periculos îl constă hiperbolizarea. În funcție de contextul în
care este folosit, acest mijloc poate avea efecte diametral opuse. Nicolae Ceaușescu utiliza în mod
frecvent această tehnică în discursurile sale, în special pentru a prezenta reușitele economice și
politice ale Partidului Comunist și ale Republicii Socialiste România. În acest context, hiperbola
are scopul de a crește optimismul populației și de a masca eventualele lipsuri sau eșecuri ale
regimului. În cazul ultimului său discurs, Ceaușescu a utilizat hiperbola pentru introduce panica în
rândul populației și pentru a încerca să împiedice eventualele manifestații revoluționare care s-ar
fi putut isca și în alte zone ale țării. Astfel, revoluționarii din Timișoara nu sunt simpli manifestanți,
ci „grupuri antinaționale, teroriste”, ce urmăreau a „distruge independența, integritatea, de a opri
cursul dezvoltării socialiste a Românie, de a întoarce România înapoi sub dominașie străină”.
Este evident faptul că scopul acestui mesaj este acela de a denatura realitatea, de a convinge
populația că evenimentele din Timișoara erau, în esență, un atac bine orchestrat de către „puterile
imperialiste” și nu un act de manifestare liberă a populației.
De notat este faptul că Nicolae Ceaușescu se erijează drept un salvator al poporului. De-a
lungul carierei sale politice și în numeroasele discursuri din fața Marii Adunări Naționale,
dictatorul se portretizează mereu ca fiind un erou, un lider cu atribute mesianice ales de popor
pentru a face tot ceea ce este necesar pentru apărarea țării. Acest tipar se repetă și în utlimul său
discurs: „Vreau să declar deschis că nu aș răspunde încrederii acordate de popor dacă nu aș face
totul pentru a apăra integritatea, independența, suveranitatea Românie, dreptul deplin al
poporului nostru de a-și hotărî dezvoltarea în mod independent, fără niciun amestec din afară”.
Manipulând astfel mesajul, liderul se plasează în plan secund în raport cu interesele naționale,
pentru apărarea cărora este dispus să sacrifice orice. În mod normal, astfel de discursuri cu tentă
putenic naționalistă, patriotică urmăresc să liniștească publicul, însă în cazul evenimentelor din
decembrie 1989, efectul obținut nu a fost cel așteptat.
Un alt mijloc de manipulare a discursului utilizat în acest caz este repetiția. Urmărind
conținutul acestui discurs, putem observa câteva idei de bază, care se repetă în mod constant:
identificarea grupurilor teroriste ca actor perturbator, apelul către populație de a nu se lăsa instigată
la violență și necesitatea utilizării forței. Astfel, populația asimilează și interiorizează un singur
mesaj, simplu și concis, livrat repetitiv sub alte forme.
Analizând îndeaproape raportul dintre realitatea socio-politică și actul discursiv, putem
identifica scopul final al discursului politic din 20 decembrie 1989: acela de legitimare al folosirii
forței. Teoria eticii discursive postulează că orice discurs reprezintă, în esență, asumarea unei
acțiuni3. Cu alte cuvinte, un discurs nu doar reprezintă o acțiune, în sine, ci și prefigurează o
anumită direcție de acțiune în plan real.
În cazul discursului de față, toate celelalte mijloace de manipulare – denaturarea realității,
hiperbola, repetiția – sunt doar premise pentru concluzia finală: folosirea forței este inevitabilă,
dar și legitimă: „Trebuie să dăm o ripostă hotărâtă împotriva celor care vor să dezmembreze
România, să lichideze integritatea și independența patriei noastre”.
În mod paradoxal, apariția televizată a lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie, nu a reușit
decât să marcheze începutul unui drum fără întoarcere. Recunoașterea și confirmarea oficială a
manifestațiilor din Timișoara i-a convins pe români că zvonurile alarmante și ororile prezentate de
Europa Liberă erau adevărate. După patru zile în care Partidul Comunist, prin mijloacele sale de
informare și propagandă, a negat constant criza din Timișoara, Nicolae Ceaușescu a recunoscut
mișcările revoluționare și, mai mult decât atât, a recunoscut modul violent în care comuniștii au
încercat să să elimine acest epicentru de conflict.
Discursul din 20 decembrie demonstrează că, de multe ori, factorul temporal este decisiv
în construirea și livrarea unui discurs. Neconcordanțele temporale și contradicțiile factuale nu fac
decât să reflecte în mod clar ceea ce manipulatorul încearcă să ascundă prin discurs. Cert este
faptul că România a fost singura țară în care trecerea la democrație s-a făcut într-un mod violent,

3
Max Pensky, The Ends of Solidarity: Discourse Theory in Ethics and Politics, State University of New York Press,
2008, p.178
iar intervenția televizată a lui Nicolae Ceaușescu a contribuit în mod semnificativ la acest
deznodământ.

Transcriere înregistrare4: Commented [AV2]: În anexe!

„00:00 Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste


România. Mă adresez, în această seară, întregului popor al patriei noastre socialiste, în
legătură cu evenimentele grave care au avut loc, în ultimele zile, la Timişoara.

În zilele de 16 şi 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentinţe


judecătoreşti legale, cîteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări
şi incidente, trecînd la atacarea unor instituţii de stat, distrugînd şi jefuind o serie de clădiri,
de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie şi-au intensificat activitatea
împotriva instituţiilor de stat şi de partid, inclusiv a unor unităţi militare.

Din desfăşurarea evenimentelor şi din declaraţiile unor reprezentanţi la aceste, unor


participanţi la aceste evenimente, aceste grupuri aveau scopul de a provoca dezordine şi
distrugerea instituţiilor şi bunurilor generale ale oraşului şi de a da semnalul unor asemenea
acţiuni şi în alte centre.

Populaţia din Timişoara cunoaşte şi a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au
avut loc.

Cu toate insistenţele depuse timp de două zile, de organele politice, de partid, de consiliul
popular, de conducerile întreprinderilor şi de organele de ordine, aceste grupuri au continuat
şi şi-au intensificat activitatea de distrugere, de atacare a instituţiilor, a magazinelor, inclusiv
a unor unităţi militare.

În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile


militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze
împotriva unităţilor militare şi instituţiilor de stat şi politice.

4
Marius Mioc, Revoluția Română de la 1989, document disponibil
la:https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/20/ceausescu-la-tvr-20-decembrie-1989-populatia-din-timisoara-a-
vazut-aceste-distrugeri-de-tip-fascist-armata-si-a-indeplinit-pe-deplin-datoria-fata-de-patrie-fata-de-popor-si-
cuceririle/
Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, conform Constituţiei
şi în conformitate cu legile ţării, unităţile militare au fost obligate să se apere, să apere
ordinea şi bunurile întregului oraş. De fapt să apere ordinea în întreaga ţară.

Organele de ordine, procuratura au efectuat şi continuă să efectueze cercetările


corespunzătoare pentru a stabili cauzele şi vinovaţii acestor acte cu caracter net fascist,
provocator, de distrugere.

Din datele de care se dispune pînă în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că
aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strînsă legătură cu
cercuri reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite
ţări străine.

Scopul acestor acţiuni antinaţionale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în


vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării
teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste.

Nu întîmplător, posturile de radio de la Budapesta şi din alte ţări au declanşat, încă în


cursul acestor acţiuni antinaţionale, teroriste, o campanie deşănţată, de ponegrire, de
minciuni împotriva ţării noastre.

Scopul – repet, după datele pe care le avem pînă acum şi din poziţia luată de cercurile
revizioniste, revanşarde, de cercuri imperialiste din diferite ţări — este acela de a distruge
independenţa, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce
România înapoi sub dominaţie străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre.

În faţa acestei situaţii deosebit de grave, este necesar să acţionăm în deplină unitate, cu
toate forţele, pentru apărarea independenţei, integrităţii şi suveranităţii României, de a
asigura dezvoltarea construcţiei socialiste în patria noastră.

Mă adresez cetăţenilor din Timişoara cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere


şi de a face totul pentru liniştea şi ordinea oraşului lor, de a contribui la liniştea şi ordinea
în întreaga ţară.

Doresc să declar cu toată răspunderea că unităţile armatei noastre, care au misiunea


apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de
multă, foarte multă răbdare.
Nu au răspuns, chiar atunci cînd soldaţii şi ofiţerii au fost loviţi, ci numai atunci cînd
situaţia a ajuns de aşa natură încît au fost atacaţi de bandele teroriste şi au fost puse în
pericol instituţiile fundamentale, ordinea din judeţ.

Armata şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor şi cuceririle
socialismului!

Dacă armata şi unităţile de ordine nu şi-ar fi îndeplinit datoria şi răspunderea faţă de


patrie, faţă de popor, ar fi însemnat să nu răspundă jurămîntului, să nu îndeplinească
prevederile Constituţiei ţării de a acţiona cu fermitate în apărarea cucerilor socialiste, a
cuceririlor întregului popor, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii României.

În acest fel trebuie de altfel, să acţioneze orice cetăţean al patriei noastre în apărarea
socialismului şi independenţei ţării !”

3.2 Traian Băsescu – Piața Constituției, 22 aprilie 2007


Discursul politic de campanie Commented [AV3]: Ce legătură are cu aspectele de gen?

Dintre toate categoriile și tipologiile de discurs politic, discursul electoral este cel la nivelul
căruia se pot identifica cele mai multe și cele mai variate tehnici de manipulare. Într-un discurs de
campanie sunt comprimate principalele probleme la care electoratul rezonează, precum și acele
soluții și promisiuni pe care acesta dorește să le audă. În ceea ce privește electoratul din România,
problema este destul de delicată. În 25 de ani de tranziție, poporul român a auzit aproape zilnic
aceleași discursuri pline de promisiuni deșarte, de învinuiri reciproce și de propuneri absurde. Prin
urmare, clasa politică din România surprinde arareori prin noutatea discursului și prin diversitatea
tehnicilor de manipulare.
Cu toate acestea, putem identifica o serie de personaje politice care au reușit să depășească
șabloanele discursive și să câștige, într-un mod neașteptat, simpatia electoratului. Unul dintre
aceste personaje este Traian Băsescu. Deși a fost implicat în câteva scandaluri majore, unele dintre
ele nesoluționate până în ziua de astăzi, Traian Băsescu a dus la capăt două mandate de președinte
și a câștigat un referendum organizat cu scopul demiterii sale.
Discursul din Piața Constituției (22 aprilie 2007) suprinde cel mai bine modul în care acest
politician a utilizat diverse tehnici de manipulare pentru a convinge electoratul și a controla masele.
Pe întreg parcursul discursului se repetă obsesiv numărul 322, care reprezintă numărul
parlamentarilor care au votat pentru suspendarea președintelui. Se face o asociere între acest număr
și diverse grupuri oculte internaționale, sugerându-se caracterul conspiraționist al suspendării
președintelui.
Discursul începe cu o urare simplă pentru toți susținătorii veniți în Piața Constituției, în
înercarea de a crea o legătură cu publicul, apelând la urări și semnificații religioase: „Poate un
lucru important, înainte de a spune câteva cuvinte, este să încep prin a spune ”La mulți ani!”
acelora care au numele, bărbați și femei, legat de Sfântul Gheorghe”. În același timp, Băsescu dă
problemei suspendării o conotație mesianică, făcând o analogie între lupta Sfântului Gheorghe cu
balaurul: „Oare avem de învins un balaur? Eu cred că da!”.
Următorul pas este cel de identificare a dușmanului. În acest caz, inamicul este unul
colectiv: grupul format din cei 322 de parlamentari care s-au arătat de acord cu suspendarea din
funcție a președintelui. Aceștia reprezintă un obstacol în calea modernizărilor și a reformei
generale pe care Traian Băsescu o promisese în repetate rânduri. În același timp, acest grup a
monopolizat în mod abuziv puterea și instituțiile statului, în interes propriu: „Dar, cu cei 322 de
parlamentari, avem o singură problemă: vă reprezintă ei pe dumneavoastră prin votul lor? Aici
avem o probă a ceea ce înseamnă instituții ale statului care nu iau în considerare voința poporului.
Sunt oameni care cred că instituțiile statului sunt la dispoziția lor...”. Cu alte cuvinte, dușmanii
personali ai lui Traian Băsescu sunt și dușmani ai poporului.
Se insistă foarte mult pe rolul negativ pe care oligarhia îl joacă în demersul de suspendare
al președintelui și pe modul în care aceștia acționează împotriva poporului, pentru a-și atinge
scopurile: „Acești 322 de parlamentari (...) trebuie să primească la referendum un singur răspuns:
NU! Acela care arată că președintele României nu a greșit cerând modernizarea acestei țări...”.
Repetiția este una dintre tehnicile de manipulare folosite cu precădere în acest discurs: „Am cerut
ca învățământul să fie un învățământ performant. Am greșit? N-am greșit! Am cerut ca reforma
în sănătate să se facă pentru oameni. Am greșit? N-am greșit! Am condamnat crimele regimului
comunist. Am greșit? N-am greșit!”. Repetarea constantă a întrebării urmate de negație are scop
persuasiv. Publicului i se induce ideea că acest „nu” care li se repetă obsesiv este răspunsul pe care
ei trebuie să îl dea și la referendum. În același timp, Traian Băsescu își conturează imaginea unei
victime, care a acționat mereu în interesul statului și care s-a lovit de opoziția oligarhilor.
Discursul său la adresa grupului corupt de 322 de parlamentari sugerează, de asemenea,
faptul că președintele este incoruptibil și că toate acțiunile sale au fost și vor fi în interesul
poporului. De altfel, întregul discurs pendulează între două nuclee de interes: pe de o parte,
președintele care încearcă să lupte pentru români, dar este împiedicat de interesele meschine ale
elitelor corupte, iar pe de altă parte, poporul oprimat, ale cărui nevoi pălesc în fața intereselor
personale ale oligarhiei.
Dacă începutul discursului stă sub semnul amenințării venite din partea celor 322 de
parlamentari, la care se face referință ca la un grup compact, pe parcurs, președintele devine mai
specific și începe să-i nominalizeze pe cei care au monopolizat puterea: „Aș vrea ca aici lângă
mine să se afle și artizanii acestei suspendări. Fie că-i vorba de domnul Voiculescu, fie că-i vorba
de domnul Geoană, fie că-i vorba de domnul Hrebenciuc, fie că-i vorba de domnul președinte al
Camerei Deputaților, Olteanu, fie că-i vorba uneori de cei care acum doi ani și jumătate clamau
alături de mine victoria Alianței Dreptate și Adevăr”. Cu alte cuvinte, Băsescu se dorește a
întruchipa ultimul bastion al dreptății și al imparțialității, luptând singur împotriva tuturor.
Ca orientare politică și ideologică, acest discurs este unul cu tentă populistă de stânga,
ideologie care are cel mai mare succes la mase: „Noi avem nevoie de un stat modern acum. De un
stat în care banii să ajungă și la amărâtul de țăran (...). Banii trebuie să ajungă în comune (...).
Banii trebuie să ajungă în proiecte făcute de tineri (...) și nu bani care să ajungă numai la cleintela
politică”. Traian Băsescu se identifică cu drama poporului român, asuprit și ignorat, erijându-se în
apărătorul celor nevoiași și în salvatorul națiunii.
În același timp, se insistă pe ideea că președintele nu are absolut nicio afiliație politică,
ceea ce înseamnă că el nu poate fi corupt și nu are interese partizane: „Vă asigur că după
referendum nimic în atitudinea mea nu se va schimba în raport cu partidele politice. (...) Dar n-o
să cedez niciodată! (...) La referendum mă voi prezenta ca reprezentant al românilor”.
Cu toate acestea, Traian Băsescu se contrazice în momentul în care lansează diverse oferte
politice către diverse partide, din partea cărora așteapăt sprijin: „Vă asigur că pe tot timpul
campaniei îmi voi respecta statutul de eprezentant al românilor (...), ceea ce nu înseamnă că voi
refuza sprijinul vreunui partid”.
Se reiterează ideea că președintele este o persoană care nu poate fi coruptă. Singurul său
cod de conduită și acțiune este Constituția României, iar instituția supremă de justiție a confirmat
acest lucru: „... cel mai important moment (...) a fost acela în care am primit avizul de la Curtea
Constituțională. Acel aviz confințea că președintele României nu a încălcat Constituția...”.
Discursul se încheie cu o rugăminte către toți românii: aceea de a se prezenta la referendum
și de a vota împotriva oligarhilor care au acaparat sistemul politic românesc. Ideea centrală a
acestui discurs este aceea că președintele este o victimă a sistemului politic corupt. Ultimul luptător
pentru democrație, singur împotriva tuturor, Traian Băsescu are o misiune eroică: aceea de a salva
România și de a o scoate din ghearele sărăciei și a nepăsării.
Traian Băsescu se individualizează prin utilizarea unui limbaj colocvial şi prin apelul la
strategiile politeții pozitive, care reduc distanța socială dintre candidat şi electorat.
Obiectivul central al lui Traian Băsescu în campania pentru referendum a fost de a atrage
cât mai mulţi votanţi de partea sa, pentru ca, în acest fel, să poată afirma că are o puternică
legitimitate populară. Traian Băsescu a beneficiat de o reţea multiplă de susţinători, formată din
PD, PLD şi oamenii de afaceri din apropierea acestora, o parte a mass-media, ONG-uri şi factori
externi care au interferat în competiţia politică.
Traian Băsescu şi-a propus să convingă electoratul de necesitatea răsturnării paradigmei în
care este construit sistemul constituţional românesc, acreditândnormalitatea transformării
Preşedintelui Republicii din moderator în jucător. Importanteste faptul că, la nivel comunicaţional,
Traian Băsescu încearcă să acrediteze teza că doarîn acest fel va putea fi realizat progresul
României.

Strategia discursului lui Traian Băsescu s-a bazat pe folosirea a două resurse emoţionale:
speranţa şi ura.
Principala resursă emoţională de care s-a folosit Traian Băsescu este speranţa naturală a
oamenilor că vor trăi mai bine. Ceea ce a făcut Traian Băsescu în majoritateaapariţiilor sale publice
a fost să alimenteze această aşteptare a electoratului, aruncând responsabilitatea pentru eşec în
seama oligarhilor. Simultan, preşedintele Băsescu a adoptat o strategie de polarizare asocietăţii
româneşti, încercând să folosească în favoarea sa ura şi dispreţul cetăţenilorfaţă de politică, partide,
Parlament, faţă de sistemul politic, în general. În acest fel, au fost induse şi folosite apoi percepţiile
votanţilor, care au fost direcţionate împotriva coaliţieianti-prezidenţiale.

Piața Constituției, 22 aprilie 20075: Commented [AV4]: În anexe!

5
Dan Tanasescu, Tehnici de manipulare în discursul lui Traian Băsescu, document disponibil la:
http://dantanasescu.ro/2011/06/21/tehnici-de-manipulare-in-discursul-lui-traian-basescu-dinaintea-referendumului-
suspendarii.html
“Bine ați venit să ne reîntălnim în Piața Constituției, cei care sunteți din București! Vă
mulțumesc că v-ați sacrificat o zi de duminică, pentru a ne manifesta împreună încrederea în
democrație și în statul de drept! Poate un lucru important, înainte de a vă spune câteva cuvinte,
este să încep prin a spune „La mulți ani!” acelora care au numele, bărbați și femei, legat de
Sfântul Gheorghe. Mâine Sfântul Gheorghe va da și semnalul începerii campaniei pentru
referendum. Oare avem de învins un balaur? Eu cred ca da!
Este acea parte a statului, instaurat în timpul tranziției care nu înțelege că a venit timpul
ca România să devină un stat modern; un stat în care instituțiile să lucreze pentru cetățenii români,
oriunde s-ar afla ei. Acum câteva zile, în Parlamentul României, 322 de membri ai Parlamentului
au votat pentru suspendarea președintelui. Aș vrea să ne înțelegem foarte bine: nu discutăm despre
Parlamentul României, ca instituțue a statului de drept. Parlamentul României este un garant și
trebuie să fie un garant al libertăților dumneavoastră, a prosperității fiecăruia dintre români.
Parlamentul ca instituție este cel care vă reprezintă pe fiecare dintre dumneavoastră.
Dar, cu cei 322 de parlamentari, avem o singură problemă: vă reprezintă ei pe
dumneavoastră prin votul lor? Aici avem o probă a ceea ce înseamnă instituții ale statului care
nu iau în condiserare voința poporului. Sunt oameni care cred că instituțiile statului sunt la
dispoziția lor și nu la dispoziția poporului.
Aici aș vrea să clarific... Nu! Nu! Ei sunt doar desprinși de realitățile poporului pe care
au pretenția că îl reprezintă. Nu sunt trădători, doar au pierdut contactul cu poporul care i-a
trimis în Parlament. Cei 322... poate că printre ei mulți nu știu de ce au votat așa. Așa le-au cerut
șefii lor. Așa le-au cerut, pentru că ei nu au fost votați de fiecare dintre dumneavoastră, ei s-au
aflat pe o listă, a partidului și, din păcate, nu se mai află pe lista dumneavoastră, a cetățenilor
români.
Avem obligația să le cerem să vină la obligațiile lor. De fapt, cu ce am supărat eu acest
club de 322 de membri ai Parlamentului?
Am cerut ca învățământul să fie un învățământ performant. Am greșit? N-am greșit!
Am cerut ca reforma în sănătate să se facă pentru oameni. Am greșit? N-am greșit!
Am condamnat crimele regimului comunist. Am geșit? N-am greșit!
Am transformat dosarele fostei Securități la CNSAS pentru ca nimeni în această țară să
nu mai fie șantajat. Am greșit? N-am greșit!
Am atenționat Guvernul când nu-și făcea treaba eficient la inundații. Am greșit? N-am
greșit!
Am cerut Parlamentului să introducă votul uninominal pentru alegeri. Am greșit? N-am
greșit!
Iată doar câteva motive pentru care la Referendum, atunci când vi se va propune, votul
pentru demiterea președintelui este unul singur: NU!
Aș vrea să... Acești 322 de parlamentari și repret: 322 de parlamentari și nu Parlamentul
României trebuie să primească la Referendum un singur răspuns: NU! Acela care arată că
președintele României nu a greșit cerând modernizarea acestei țări în favoarea poporului român.
Aș vrea să știți că am o explicație pentru cei care spun că președintele nu vrea să
negocieze. Ce să negociez? Aș vrea să negociez, dar ce să negociez, dosarele din Parchete? Nu le
pot negocia!
Ce să negociez, legile și ordonanțele prin care se dau favoruri clientelei politice? Nu le
pot negocia!
Ce să negociez, liniștea mea și stabilitatea mea în funcție, pentru a fi pe placul celor 322,
dar trădându-mi propriul electorat, trădând poporul român? Cu siguranță nu pot s-o fac!
Prefer să lupt cinstit cu cei care vor o altfel de Românie decât cea pe care o vreți voi. Și
nu mă deranjează că au hotărât să mă aducă din nou în fața electoratului. Aș vrea ca aici lângă
mine să se afle și artizanii acestei suspendări. Fie că-i vorba de domnul Voiculescu, fie că-i vorba
de domnul Geoană, fie că-i vorba de domnul președinte al Camerei Deputaților, Olteanu, fie ca-i
vorba uneori de cei care acum doi ani și jumătate, alături de mine, clamau victoria Alianței
Dreptate și Adevăr. Au vândut idealurile victoriei noastre. Ne-au vândut cu miros de petrol. Si
asta trebuie să fie o lecție pentru noi toți. Oamenii dependenți de oligarhii tranziției nu au voie să
mai fie în funcții publice. Ei vor vinde întotdeauna interesul public pentru interesul oligarhilor.
Mi-aș dori pentru noi toți – unii spun, doar pentru generația tânără – da, în primul rând,
pentru ea, dar și românii în vârstă, românii de vârsta a treia. Au dreptul la o altfel de Românie.
N-avem voie să întârziem transformarea statului român, până când vom negocia că se poate face.
Noi avem nevoie de un stat modern acum. De un stat în care banii să ajungă și la amărâtul de
țăran, care trebuie să-și ridice, să-și pună în valoare pământul amărât pe care-l are. Banii trebuie
să ajungă în comune pentru ca, după ploi să nu mai intre oamenii în noroi până la gât. Banii
trebui să ajungă în proiecte făcute de tineri, care știu sau vor să-și dezvolte o afacere. Banii trebuie
să ajungă pentru a distribui prosperitate către toți românii și nu bani care să ajungă numai la
clientela politică.
Este o bătălie pe care trebuie s-o dăm noi toți. Eu am fost suspendat din funcție cu 322 de
voturi împotriva unui om. Ce n-au înțeles cei 322 de parlamentari, că nu anulau mandatul unui
om; anulau votul a milioane de români prin votul lor. Acest lucru nu se poate întâmpla în
democrație! Practic noi toți suntem cetățeni suspendați de 322 de oameni. Cine dă dreptul la 322
de oameni să ne interzică democrația?
Vă asigur că... Vă asigur că, după referendum, nimic în atitudinea mea nu se va schimba
în raport cu partidele politice. Nu trebuie să fie o surpriză pentru dumneavoastră. Dacă aș fi fost
predispus să îmi schimb atitudinea, astăzi aveați președinte în funcție. Dar n-o să cedez niciodată!
N-o să cedez niciodată intereselor de grup, dar în defavoarea intereselor românilor. Eu sunt gata
să discut cu partidele politice. Dar să discut pentru interesle românilor și nu pentru interesul
oligarhilor.
În perioada următoare, veți vedea pe foarte multe mijloace mass-media foarte multe
povești. Interesul lor este să vă descurajeze să mergeți la vot. Ei vor probabil un președinte slab
după acest referendum. Eu vă cer să nu vă lăsaâi păcăliți. Mergeți la vot și votați așa cum vă
dictează conștiința. Dacă veția avea un președinte...
Dragii mei, sunt convins că foarte mulți încă mai gândesc în termeni de partide. Eu nu vin
nici ca reprezentant al vreunui partid, nici ca reprezentant al vreunui grup. La referendum mă voi
prezenta ca reprezentant al românilor. Această perioadă... este adevărat, am câștigat alegerile
pentru funcția de președinte ca reprezentant al unei alianțe de partide politice, Alianța Dreptate
și Adevăr, dar la acest referendum, el se produce după ce am devenit președinte. Asta înseamnă
că statutul constituțional mă face să mă prezint în fața dumneavoastră, ca reprezentant al
românilor, pus sub semnul întrebării de 322 de parlamentari, dar pus în fața votului a 22 de
milioane de români.
Vă asigur că pe tot timpul campaniei îmi voi respecta statutul de reprezentant al românilor
pus față în față cu 322 de membri ai Parlamentului României, ceea ce nu înseamnă că voi refuza
sprijinul vreunui partid. La fel de mult mă va bucura și sprijinul Partidului Democrat și sprijinul
Partidului Național Liberal și sprijinul electoratului PSD și sprijinul electoratului de la România
Mare și sprijinul altor partide. Pentru că trebuie să ne fie foarte clar: nimeni nu a dat mandat
celor 322 de parlamentari să voteze pentru suspendarea președintelui României. Ei și-au luat
mandatul de la oligarhi. Și împotriva oligarhilor sunt convins că va vota oricare dintre români,
pentru că a fi român înseamnă a fi respectat. Asta este ceea ce noi ne dorim: să ne fie respectat
votul, să ne fie respectată viața.
Vă rog să fiți convinși că mandatul meu este un mandat pe care vi-l dedic, în primul rțnd,
dumneavoastră. Un mandat pe care, pentru prima dată, un președinte își asumă responsabilitatea
să nu fie un mandat pentru liniștea lui, un mandat pentru liniștea instituțiilor, un mandat pentru
liniștea oligarhilor. Vreau să fie un mandat dedicat vouă, chair dacă acest lucru înseamnă dispută,
înseamnă tăria de a nu ceda, înseamnă încăpățânarea de a-i servi pe români până la capăt.
Aș vrea să știți, dragi români, că cel mai important moment al acestei perioade, de peste
trei luni, în care se vrobește despre suspendarea președintelui, a fost momentul în care am primit
avizul de la Curtea Constituțională. Acest avizconfințea că președintele României nu a încălcat
Constituția, făcând din sloganul de campanie „Pun totul pe o singură carte”, Constituția
României, o realitate care venea în contradictoriu cu minciunile pe care, parte dintre oamenii
politic le susțineau pe toate posturile de televiziune.
Vă asigur că dacă în avizul Curții Constituționale ar fi fost o singură recunoaștere a
încălcării Constituției, m-aș fi dus în fața Parlamentului României, aș fi venit în fața
dumneavoastră, să cer scuze poporului român. Dar pentru că nu am încălcat Constituția, nu am
a cere scuze nimănui. Nici măcar celor 322 de membri ai Parlamentului.
Dragii mei, am la dumneavoastră marea rugăminte să vă prezentați la Referendum, să nu
vă lăsați păcăliți...”